marți, martie 19, 2024

Corupția extremelor

România este recunoscută drept una dintre campioanele detașate la disciplina corupției endemice din spectrul activităților de bază ale lumii contemporane. Vuiesc televiziunile și cheaună ziarele pe această temă zi după zi, dînd știre despre ce somitate a mai fost prinsă cu contu-n rucsac și ce brigand a mai fost ales pe sprînceană în cine știe ce importantă dregătorie. Nu trece săptămîna să nu fim zguduiți pînă la saturație de scandaluri legate de licitații trucate, contracte secrete, bani condamnați la export clandestin, abuz în serviciu, delapidări, jafuri, conspirații și evaziuni fiscale, de cele mai multe ori neglijent mascate, căci de ce ai consuma inutil energiile camuflării cînd justiția e cam tot pe-acolo, cu sfori trase din camerele de comandă ale sferei de interes ilegal? Pe scurt, România a ajuns să posede faima de țară în care orice este posibil cînd vine vorba de luarea justiției în balon. Disoluție generală, stat de drept cu arma-n piept. Asta pe de o parte.

În aceeași țară, în planul de activitate cotidiană al acelorași fii de neam, contemporan cu lipsa bunului-simț care bîntuie ca la balamuc, uite că breasla scriitorilor, în legea compensației, a decis să fie… corectă (greu de găsit un termen care să denote sarcasmul indicat). Pe scurt, cu ocazia zilei de naștere a poetului Eminescu, primăria municipiului Botoșani, reședință de județ, în asociație cu Fundaţa Culturală „Hyperion – caiete botoşănene”, acordă de cîțiva ani Premiul Național de Poezie, prin rîvna unui juriu format din somități culturale la zi, pentru Opera Omnia, cum s-ar traduce, pentru întreaga carieră poetică, unui autor meritoriu. Toate bune și frumoase, primele știri au mers pe direcția ideii că Liviu Ioan Stoiciu s-a calificat în dreptul acestui merit. M-am bucurat pentru el, căci este un poet însemnat, cu o viață plină de zbucium și vînătăi, multe produse de confrați. Omul și-a luat premiul, a mulțumit cuviincios, a explicat că vine direct de la Brașov, de unde lipsa înveștmîntării de gală, toți au rîs, s-a simțit convenabil, o altă reușită fu trecută pe răbojul unui brav popor.

Ca nici bine să nu treacă două zile de la evenimentele stimulatoare, că suflarea interesată, plus gură-casă din arealul public, să afle că, de fapt, premiul fusese acordat, în primă instanță, altui poet hărăzit cu talent, Constantin Abăluță, dar, din pricina unei prevederi potcovite în regulament de pe vremea cine mai știe cărui copil care a redactat documentul cîndva, cine pleacă la plimbare pierde locul de onoare. Soția domnului Abăluță trecuse prin rigorile unui atac de cord, fu dusă de urgență la spital și soțul iubitor (interesant cîtor poezii le-a stat doamna muză!) n-a vrut s-o lase de izbeliște tocmai în acele momente, drept care nu s-a  deplasat la Botoșani pentru a onora și cu prezența fizică onorata adunare (cea lirică nu era de ajuns). În altă epocă, dl Abăluță ar fi primit un premiu numai pentru duioșia acestui gest nobil, cît și aplauzele unei întregi națiuni. Dar noi avem războaiele noastre cu complexele personale și trebuie să dăm o lecție clasei politice. Trebuie să arătăm calea. Unde-i lege nu-i tocmeală. Și n-a fost.

N-aș fi sărit din baie cum am făcut-o dacă n-aș fi observat și cu alte ocazii același ciocoism nepăsător față de viața și opera autorului în general. Recent, am contactat o prestigioasă editură bucureșteană, în vederea proiectării unei publicări de natură poetică. Cu o întîrziere de cîteva zile, șeful instituției respective mi-a replicat că: a) planul editurii, deși la început de an, este plin de dă pe dinafară (o minciună comună în lumea editurilor, în care nu crede nimeni) și b) editura respectivă nu publică un autor care a mai publicat un volum în același an, indiferent de editură (inclusiv la cea despre care vorbim – o minciună originală, de data asta, la fel de credibilă ca și cealaltă). Mă întreb cu ce motivație ar fi venit respectivul dacă nu i-aș fi spus că am un volum în curs de apariție la altă editură (tehnic, e posibil să nu apară niciodată, dar eu am plătit deja luxul de-a-mi permite să cred că pot). Un San Antonio, autor de geniu, care publica 4-5 cărți pe an, ar fi murit de foame (și de nervi).

Ca și în cazul decernării Premiului Național de Poezie, o secundă n-a intrat în discuție calitatea manuscrisului (care, în cazul meu, nici nu fusese prezentat). Teoretic, putea să fie vorba de o capodoperă. Țin să amintesc că întruna breasla editorilor își freamătă despletită mînuțele că nu se citește! E de mirare? În cazul decernării Premiului Național de anul acesta au prevalat cîteva chițibușuri tehnice de avocat de provincie, cum se spunea pe vremuri, nici vorbă de calitatea operei intrate în concurs.

Ce se întîmplă în România este o mare rușine. Semn al neputinței generale: nu e de ajuns că avem una dintre cele mai corupte clase politice din istorie, dar uite cu ce oameni de cultură încercăm să contraatacăm! Dacă ne mai erau pe undeva speranțele, în breasla intelectualilor le țineam. Mai mult pot face bulgarii sau ungurii pentru noi decît noi…

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. Asadar totul a inceput cu o tatonare ”în vederea proiectării unei publicări de natură poetică”… Suna destul de cetos , iar prestigioasa editura nici nu a avut acces la manuscris – de aceea folosesc cuvantul tatonare.
    S-a intamplat ca editura vizata a raspuns NU si a explicar refuzul prin doua argumente
    care, si mincinoase de-ar fi (ceea ce autorul nu probeaza) , deci si mincinoase de-ar fi, se inscriu intre jaloanele unei comunicari politicoase.
    Daca raspunsul ar fi fost //Suntem o editura privata si nu ne intereseaza colaborarea cu Dvs in 2019 // el tot politicos ar fi fost, dar transa mai limpede chestiunea asezand-o in coordonatele unor raporturi liberale.

    Nici coruptia generalizata si nici intamplarea de la Botosani (unde totusi nu se acorda Premiul Nobel ) nu au vreo legatura cu obiceiul multisecular al editurilor (de la New York la Bucuresti si de la Moscova la Paris sau Tel Aviv ) de a refuza unii autori si de a-i accepta pe altii.

  2. soluție// când vremurile-s tulburi ironia/ te-ajută cu măsură la feng shui/ altminteri te cuprinde-apoplexia/ și resemnat ți-atârni și pofta-n cui

  3. @Mihai2: Am impresia ca n-ati inteles esentialul criticii. Orice om, orice institutie poate face tot ce-i trece prin cap, pina si intr-o democratie ca a noastra (cu conditia sa nu se lase cu incalcari flagrante de lege), dar nu sa ignore regula jocului la care participa. Problema este ignorarea criteriului esential pentru care o editura se afla in treaba: promovarea valorii, unde-o gaseste (literar, financiar, de prestigiu). Or, cind de la bun inceput refuzi o colaborare pe principii ridicole si lipsite de onestitate, ne aflam in moarte clinica. Nu e greu. In ce priveste planul facut pe tot anul, nu numai ca aduce cu avintata programare comunista, dar daca editurile au la indemina atita amar de materiale, de ce se zbat la limita subzistentei? Fie materialele sunt fara nici o valoare, fie discernamintul e inexistent. E simplu si aici. Ar fi multe de spus, dar ne-am indepartat usurel de tema discutiei, de unde deduc ca Mihai2 are investitii in domeniu. Faptul ca la Botosani nu se acorda Premiul Nobel nu schimba cu nimic natura stupida a modului in care un premiu este conceput si acordat.

    • Daca as avea vreo implicare in domeniul editorial eu l-as fi invitat imediat pe Dl Liviu Cangeopol la o negociere preliminara si probabil pana acum am fi batut palma.

  4. Cauza cea mai profundă a corupției e tocmai obsesia națională pentru legiferarea a orice și pentru zicala ”unde-i lege nu-i tocmeală”.

    Într-un peisaj social în care diverse lucruri ar fi permise legal sau reglementate la un mod rezonabil, oamenii corecți și cinstiți ar avea ocazia să promoveze la nivelul de elite ale societății. Devenind modele de urmat, cu consecințe benefice pentru întreaga societate.

    Într-un peisaj cu legiferare excesivă și prevederi draconice, singurii care răzbat spre vârf sunt tocmai cei capabili ”să se descurce” prin simplul fapt că nu dau doi bani pe lege. Unii dintre ei chiar psihopați în sens psihiatric. Odată ajunși la vârf, ei vor da legi încă și mai restrictive, astfel încât și alții să ”cotizeze”, dacă vor să realizeze ceva. Rezultatul fiind România de azi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liviu Cangeopol
Liviu Cangeopolhttp://contributors
Nascut la 28 martie 1954 in Iasi. Studii filologice neterminate la Universitatea “Al. I. Cuza”. In 1989, la trei luni inainte de evenimentele care au zguduit aparentele patriei, emigreaza in Statele Unite. Studii de contabilitate si administrarea afacerilor la New York si Atlanta. Timp de doua decenii activeaza ca analist politic la saptaminalele exilate Lumea Libera, Romanian Times si Micromagazin. Carti tiparite: Ce-ar mai fi de spus, in colaborare cu Dan Petrescu, jurnal anticomunist sub forma unui dialog scris pe timpul groazei si publicat in revista Agora, in 1989, apoi la Editura Albatros, in 1990, si Editura Nemira, 2000, romanele Zambetul, Editura Humanitas, 2007, Calmul prelevat in furtuna, Cartea romaneasca, 2013, si Virtutea aparentelor, in curs de aparitie la Editura Institutul European, 2016. Interese majore: literatura, filozofia, muzica. Interese minore: literatura, filozofia, muzica.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro