Home » Analize »Cultura »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Cosmetizarea “patriotica” a unui criminal (Partea a treia)

Andrei Ursu decembrie 29, 2017 Analize, Cultura, Sinteze, Societate/Life
19 comentarii 4,045 Vizualizari

Apusul lagarului socialist: absurdul atacului KGB-ist in Romania. Vedere de ansamblu

Regimul anilor 80 din Romania a fost, dupa cum se stie – mai draconic decit in orice alta tara comunista, cu exceptia Albaniei si Coreei de Nord; evident, acesta a fost si motivul principal al intirzierii Revolutiei romane si a violentei care a insotit-o.

Sa ne amintim ca in august 1989, sindicatul Solidaritatea intra in guvernul polonez, desi URSS avea sute de mii de soldati, divizii de tancuri si o granita mai lunga si poroasa cu Polonia, tara lor de predilectie pentru invazii, decit cu Romania.

In mai 1989 Ungaria isi distrugea gardul de sirma ghimpata de la granita cu Austria, ducind la un exod subit, nu numai al ungurilor cit mai ales al est-germanilor. La acea granita avea loc la 19 august o uriasa demonstratie pan-europeana. Pe 20 octombrie parliamentul magiar adopta legea alegerilor libere, iar pe 23 octombrie, Ungaria nu mai era Republica Populara. Toate astea, in prezenta a 100,000 de soldati sovietici, care nu aveau sa plece din Ungaria decit abia intre martie 1990 si iunie 1991.

Revolutia de catifea din Cehoslovacia incepuse in aceeasi perioada (17 noiembrie), iar pe 24 noiembrie conducerea Partidului Comunist Cehoslovac is dadea demisia. La scurt timp si acolo sirma ghimpata de la granitele de vest cadea, iar pe 10 decembrie Gustáv Husák numea primul guvern necomunist cehoslovac de dupa 1948; totul in prezenta a 73.500 de soldati rusi stationati acolo de la invazia din ’68. (Acestia aveau sa-si inceapa retragerea abia in februarie ’90).

In acest timp, in Uniunea Sovietica Gorbaciov introdusese incepind cu 1985 (anul uciderii lui Gheorghe Ursu) reforme nesperate, care au galvanizat tarile vecine sa forteze cortina de fier. Fara a intra in detaliile programelor perestroika si glasnost, sa ne amintim ca pe 19 decembrie 1986, liderul sovietic il elibera din exilul intern pe celebrul dizident Andrei Saharov si ca in martie 1989, acelasi Saharov era ales in noul parliament si organiza proaspata opozitie democratica din URSS, Grupul Interregional.

In timpul asta Ceausescu se incapatina sa-si mentina cultul autocratic de tip nord-coreean, controlul absolut asupra populatiei si represiunea razbunatoare asupra celor care indrazneau sa-l infrunte, cu ajutorul “patriotic” al Securitatii. Erau anii in care Iulian VLAD le cerea obsesiv tuturor directiilor DSS (inclusiv celor pretinse de “intelligence”, precum USLA) sa “manifeste fermitate sporita fata de actiunile dusmanoase ale elemenetelor autohtone”. Anii cind oamenii erau arestati pentru bancuri politice sau pentru ca ascultau Europa Libera; cind scriitorii “ostili” erau cenzurati, urmariti, fiecare cu zeci de volume de DUI, ascultati cvasi-permanent prin TO (tehnica operativa) la domiciliu; si toti opozantii – santajati, amenintati, sau “neutralizati” prin domiciliu fortat, torturi, spitale psihiatrice sau arestati sub pretexte de drept comun; cind Gheorghe URSU era ucis in inchisoare “sub acoperirea Militiei”, pentru ca nu si-a turnat prietenii scriitori.  Pe cei carora li s-ar parea cumva “exagerata” lista de mai sus, ii invit la CNSAS; si sa citeasca Raportul Final al Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România[1]. Pina una-alta, pe pagina Fundatiei Gheorghe Ursu (gh-ursu.ong.ro) pot gasi o selectie din crimele Securitatii (http://gh-ursu.ong.ro/situatiaPremisaAnexa.html), dar si din unele dosare ale Securitatii pe care le-am studiat. Sint probe atit pentru procurorii de la SPM, cit si pentru orice om de bun simt.

Oricum, in decembrie 1989 Gorbaciov avea probleme mult mai arzatoare decit rasturnarea micului dictator de pe Dimbovita. Pe 25 octombrie 1989, intre 16.000 si 24.000 de mineri din regiunea nordica Vorkuta intrasera in greva, revendicind schimbari politice si economice. Pe 14 decembrie, Saharov (care sustinuse cauza grevistilor) cerea public, in congresul deputaţilor poporului din URSS, introducerea sistemului multipartid (moment in care Gorbaciov i-a taiat microfonul).

Tarile baltice erau in fierbere:  dupa Estonia in 1988, Lituania si Letonia isi cerusera independenta in mai si iulie 1989, respectiv. Pe 23 august al acelui an, doua milioane de oameni si-au dat mina formind Lantul Baltic lung de 675 kilometri. Cu citeva zile inainte, congresul deputaţilor poporului dezavuase pactul Molotov–Ribbentrop din 1939. Si desi PCUS nu era gata sa elibereze cele trei tari, unde aveau sute de mii de soldati si KGB-isti, acestia nu au tras in tot acel tumultos an 1989 nici un glonte.

Deci n-ar fi cazul sa ne intrebam… De ce n-au oprit sovieticii caderea comunismului in Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, tari mai dezvoltate si strategice, care mai erau si practic ocupate? Unde n-ar fi avut nevoie de recuzita turistica pentru KGB-isti, si nici sa-si ascunda kalașnikoavele printre hainele din valize? Daca Gorbaciov ar fi fost atit de obsedat sa mentina Romania sub tutela sovietica incit sa trimita floarea KGB-ului, zeci de mii de luptatori de elita pentru o nebuloasa campanie de gherila cu un scop si mai nebulos, de ce n-a facut-o – mult mai simplu – in nici una din celelalte tari satelit, unde avea sute de mii de soldati, si un numar proportional de KGB-isti practic “locali”, inarmati pina in dinti, inclusiv pe tancuri, si care cunosteau si locurile optime de tragere, deci operatiunea ar fi fost mult mai simpla, ieftina, si eficace?

Raspunsul este elementar si tine de faptele istorice. Inca din 1987, Gorbaciov recunoscuse public ca glasnost-ul si perestroika datorau mult “socialismului cu fata umana” a lui Dubček. Pe 4 decembrie 1989, Gorbaciov le relata celorlalti conducători ai ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia despre intilnirea pe care tocmai o avusese in Malta cu presedintele american George Bush, unde discutasera despre reunificarea Germaniei si retragerea trupelor sovietice din Europa de est. Liderul sovietic a convins audienta ca retragerea trupelorva trebui sa aiba loc ca o parte din negocierile de dezarmare europeana”[2]. O dezarmare pe care Gorbaciov si-o dorea cu prioritate, realizind ca pierderea hegemoniei mondiale si cvasi-colapsul economic al imperiului pe care incerca sa-l reformeze se datorase nu in mica masura pierderii cursei inarmarilor.

La aceeasi fatidica intilnire din 4 decembrie, intr-un mod semnificativ pentru evolutia imediat ulterioara a evenimentelor in toate tarile Pactului, Gorbaciov declara oficial, pentru prima oara si fara echivoc, ca “Uniunea Sovietica regreta invazia Cehoslovaciei”. Adica o “repudiere oficiala a doctrinei ‘Brejnev’, principiul Kremlinului de a interveni pentru oprirea oricarui proces de de-comunizare”.

Cum sa creada astazi cineva ca acelasi Gorbaciov – dupa ce pierduse deja Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, care n-a fost dispus sa creeze “diversiuni” cu varsare de singe in propria ograda din tarile Baltice care tocmai i se scurgeau printre cizme, care nu si-a terorizat nici macar proprii mineri din nord, cu care avea probleme, s-ar fi aventurat intr-o potemkiniada KGB-isto-turistica in Romania ultimului lider stalinist? E evident ca printr-o astfel de farsa ar fi riscat nu numai prestigiul propriu (doar tocmai declarase public si solemn ca URSS nu se mai ocupa de invazii…) dar mai ales pozitia Uniunii Sovietice la masa tratativelor de dezarmare cu NATO.

Mai e nevoie sa ne amintim ca satelitii SUA ii urmareau cu minutiozitate miscarile de la granite, si 25.000 de “turisti” (toti in Lade albe?) n-ar fi fost transparenti, nu numai pentru Securitatea lui Iulian VLAD (“profesionistul” de “intelligence” pentru care “pastrarea integritatii teritoriale” era, nu-i asa, prioritatea suprema), dar si pentru CIA?

Cine a tras in noi? Raspunsul se poate afla citind dosarele de la CNSAS si cele ale Revolutiei (multe sint puse la dispozitie de Asociaţia 21 Decembrie[3]), probele scoase la iveală de Madalin Hodor; si folosindu-ne ratiunea. Nu avea cine sa traga decit Securitatea, secondata de alte forte de sustinere a dictaturii in curs de pravalire. Ei au fost cei care au tras si pe 21 decembrie in Bucuresti, arestand si mii de revolutionari, multi raniti, pe care i-au torturat in continuare la Jilava, inclusiv copii intre 12-16 ani[4]. Ei au avut atit interesul cit si ordinele in vigoare (o spune chiar Iulian VLAD: “Noi ne-am îndeplinit misiunile și îndatoririle funcțiilor pe care le aveam”!). Ei au avut pregatirea, armele, munitia speciala, mijloacele de vedere pe timp de noapte, casele conspirative din punctele cheie, cunosteau unghiurile de tragere si iesirile secrete, informatiile cu privire la miscarile oamenilor, si reteaua de comunicatii. Iarasi, o spune chiar VLAD: “in centrul Bucureștiului se aflau aproape 2.000 de securiști înarmați, care puteau să-l protejeze pe fostul dictator”. Exact asta au incercat sa faca! Numai ca n-au putut: demonstrantii au iesit cu sutele de mii, iar armata a pactizat cu poporul.

Securitatea chiar a facut “o vărsare de sânge fără precedent”, ca sa folosim expresia pretins ipotetica a aceluiasi maestru dezinformator: la urma urmei, aici a fost singura revolutie anti-comunista cu peste o mie de morti! Daca n-au facut si mai multe victime a fost pentru ca poporul roman a iesit masiv in strada, dictatorul a fugit, si VLAD si-a dat seama ca partida era pierduta. Evaluind raportul de forte din strada, a-ntors-o cu 180 de grade: regimul pe care-l sprijinise cu abnegatie toata viata nu mai avea nici o sansa. Daca ar fi continuat masiv represiunea, securistii ar fi fost maturati de armata si linsati de multimea indirjita. Ce-au incercat sa faca, tragind pe ascuns si dupa 22 decembrie, din “posturile acoperite de pe traseu”, a fost o diversiune “la doua capete”:

-        Pina pe 24 decembrie, in speranta revenirii dictatorului. Asta conform ordinului MI 2600[5], dar si al altora[6], secrete, care preconizau o lupta de „rezistenţă armată” in cazul pierderii “vremelnice” a puterii de catre Ceausescu. O lupta care “să creeze trupelor agresorului o stare permanentă de nesiguranţă, de teamă, prin lovituri date neîncetat” in care “cadrele de securitate vor asigura apărarea contrainformativă a formaţiunilor de rezistenţă şi a acţiunilor acestora împotriva încercărilor inamicului de a obţine informaţii despre acestea” cu misiunea “prioritara” de “neutralizare” a ” colaboraţioniştilor şi trădătorilor autohtoni.“[7]

-        Dupa 24 decembrie, ca sa bage lumea in case pentru ca ei, securistii, pur si simplu, sa scape de razbunarea poporului dupa 45 de ani de obida. Pentru ca dupa distrugerea sau ascunderea a ce dosare au apucat sa puna mina[8], sa reapara in SRI, firme si partide. Mai mult, drept “salvatori”!

Si nu in paranteza fie spus, e logic ca si noii puteri iliesciste i-a convenit aceeasi diversiune, pentru un motiv similar: lumea intrind in case, Frontul raminea nestingherit la comanda, cu diploma “Salvarii Nationale” ca un prim atu electoral.

De la national-comunism la national-populism. Onorabilizarea prin cosmetizare patriotica

Si iata ca a venit si aceasta vreme, cind unii dintre cei care in acei ani, prosternindu-se dictatorului, au umilit populatia Romaniei amutind-o de frica si frig, s-au erijat in “istorici” si “profesori” pentru a rescrie obscen o alta istorie, a unei Securitati  “patriotice” si “profesioniste”. Osanalele ridicate lui Iulian VLAD la moartea acestuia de fostii securisti, informatori, seful sau de cabinet Rogojan, erau previzibile. Autorii de maculatura si bloguri pseudo-istorice incearca doar de 27 de ani sa-si justifice apartenenta la sinistra instituie, debitind elucubratii despre cum aceasta ar fi vegheat la “integritatea” noastra teritoriala. Respectivii si-au facut (de presupus cu banii si resursele regimului Ceausescu) sau au capusat meticulos un numar crescind de televiziuni, ziare, edituri (vezi revista “Vitralii” la care contribuie, printre altii, inculpatul de la Timisoara Filip Teodorescu, acelasi CristianTroncota din dosarul Ursu[9] si acelasi Vasile Malureanu care “neutraliza” scriitorii “ostili”[10] si distrugea apoi dosarele[11]) si alte bloguri vadit aservite institutiei criminale. Imi inchipui ca e greu sa traiesti cu stigmatul urii poporului.

N-a fost prea de mirare nici ca un infractor ca Adrian Nastase, care sub Ceausescu infierase organizatii occidentale de drepturile omului[12] si, intr-o conferinta a tineretului comunist din Coreea de Nord, condamna perestroica[13], a ajuns surogatul securistilor. In ziua de azi, in special politicienii corupti abuzeaza de nationalismul retoric de sorginte securista si de un populism primitiv, incercind astfel sa-si dreaga imaginea sifonata de condamnari. Eventual si ca sa scape de alte dosare penale. Fostul prim-ministru PSD-ist Nastase l-a “respectat” pe criminalul VLAD pentru “eforturile pe care le-a facut pentru a tempera situatia din tara inainte de ’89”(!) si ca “apărător al intereselor tarii”[14]. Omul a ramas, evident, cu reflexul ceausist prin care interesele dictatorului se confundau cu cele ale tarii. Dar lugubrul acestei fraze – o ultima prostituare politica – sare in ochi mai ales celor care cunosc sensul “temperarii” folosit de Securitate, ca metoda de a inchide gura opozantilor.

Insa caracatita adulatorilor s-a vadit mult mai vasta. Printre ei am regasit cu stupoare oameni care au fost anterior pe baricade opuse. Un jurnalist care in anii ’90 parea de partea adevarului, a ajuns sa-l cautioneze pe fostul general criminal pentru niste pretinse “marinimii” fata de “un mare scriitor” sau “un mare poet”[15] (in limbajul Securitatii, actiuni de “prevenire” prin “influentare pozitiva”), cind o scurta incursiune in dosarele de la CNSAS i-ar fi revelat atit magnitudinea eforturilor lui Iulian VLAD de a reduce la tacere scriitoriii “ostili” print santaj cu dreptul de publicare (vezi sutele de volume ale “Dosarului-problema Arta-Cultura”, sau DUI-urile Ninei Cassian, a lui Nicolae Breban, etc) cit si ordinele sale obsesive ca subalternii sa “anihileze” pe “…cei cu preocupari scriitoricesti” cu “inscrisuri cu continut ostil orinduirii sociale din tara noastra…” sau “semnalati cu calomnii si injurii la adresa politicii partidului si statului nostru”, sa “neutralizeze din faza incipienta a oricaror incercare de a se organiza nuclee contestatar-dizidente in rindul scriitorilor”[16]! Jurnalistul crediteaza criminalul pentru “împiedicarea unui plan de spargere a României”, desantata sintagma populista cu care scribii Securitatii i-au creat lui VLAD un alter ego. Sa intelegem si noi, cind a impiedicat seful represiunii “spargerea” tarii: cind a ordonat “spargerea de anturaje” si “neutralizarea” cu “fermitate” a tuturor opozantilor, preferabil “sub acoperirea Militiei”? Cind a ordonat spargerea revoltei, torturarea si deportarea protestatarilor de la Brasov? Sau cind a incercat spargerea prin “lichidare radicala” a revolutiei la Timisoara si in restul tarii?

Nu stiu daca articolul este efectul dezinformarii securiste, sau un instrument al ei. Cert este ca autorul pare ca incearca sa-l disculpe ut omnino pe “enigmaticul” sau personaj: “Mai nou, același general a început să apară pomenit prin diverse articole despre uciderea disidentului Gheorghe Ursu, de parcă el ar fi fost la pupitrul tuturor crimelor și abuzurilor din comunism”….

Asa e, domnule Nistorescu, Iulian Vlad n-a fost chiar la comanda tuturor crimelor din comunism. Dar a celor din anii ‘80 a cam fost. Si asta nu doar pentru ca, dupa cum singur declara, si-a “îndeplinit misiunile și îndatoririle funcțiilor pe care le avea”, dar pentru ca asa spun documentele si marturiile din dosare. Va invit, ca tot veni vorba de Gheorghe Ursu, sa cititi despre “patriotismul” respectivului cind le-a cerut subalternilor sai sa afle “Unde şi în ce mod au proliferat actiunile celui în cauză? De ce nu s-au aprofundat pînă acum legăturile în rindul scriitorilor? Despre ce este vorba mai concret ?” Asta tocmai pentru ca Ursu “refuzase sa scrie in declaratii numele prietenilor”. Or, conform probelor din dosarul lui VLAD[17], pe care SPM-ul tocmai incepuse sa-l ancheteze in septembrie anul acesta, iata ce s-a intimplat in continuare: “printr-un ordin rezolutiv al şefului Securităţii Statului, gl. Vlad”, acesta a dispus “să se ia măsuri faţă de Ursu Gheorghe“ prin “continuarea cercetărilor de către miliţie“. Poate ca stiti restul: ca urmare a acestui ordin, Gheorghe Ursu a fost anchetat de oamenii lui VLAD din directia a VI-a in arestul Militiei exact in legatura cu “proliferarea actiunilor” sale si pentru “legăturile în rindul scriitorilor”. Si pentru ca in continuare acesta “nu vroia sa divulge numele prietenilor“, a fost torturat si in final ucis de respectivii, “la ordin de sus”. Totul cu “discernamintul politic” invatat de la VLAD, adica “sub acoperirea Militiei”. Conform martorilor, “deoarece nu era in interesul regimului sa figureze cu detinuti politici”.

In fata probelor indubitable, scrise in focul evenimentelor, scoase la iveala de cercetatorul Madalin Hodor[18], aceiasi fosti securisti, informatori, sau pur si simplu dezinformati insista. Se folosesc ca argumente, stupefiant, chiar declaratiile lui Iulian VLAD in fata comisiei senatoriale (!), sau ale altor securisti, date ulterior, cind evident incercau sa-si scape pielea. Aceste reactii mi-au adus aminte de procurorul miliar Samoila JOARZA, care in 1996, in fata probelor indubitabile ca securistii l-au torturat pe Gheorghe Ursu, imi replica dezarmant: “Pai ce sa fac, domnu’ Ursu, daca astia [securistii] nu recunosc nimic?!”

Un regizor care se intimpla sa-mi fie prieten il crede, de pilda, pe generalul Ștefan Alexie, pentru ca “declara sub jurământ” (!) in iulie 1994, niste gogorite cum ca “evenimentele din decembrie” l-ar fi prins “într-o stare foarte gravă”, si deci ar fi fost “prea bolnav ca să noteze, cuvânt cu cuvânt, ordinele lui Iulian Vlad” (!). Saracul general. Statea vajnic in sedinta cu Iulian VLAD, “bolnav” de-i cadea pixul din mina. Incredibil. Si totusi cu agenda lui, olografa, cum ramine? Pacat, amicul cu pricina a facut lucruri bune. Greu de inteles de ce-si iroseste talentul cu teorii conspirationiste care exonereaza securisti. Sa ne intelegem: multi dintre acestia s-au dat bolnavi post-factum ca sa-si creeze alibiuri. In acest caz, daca Alexie recunoastea ordinul de “lichidare radicala” al lui Vlad insemna ca si el accepta vinovatia. Crimele impotriva umanitatii, chiar daca sint executate la ordin, atrag aceeasi raspundere penala. Sa nu uitam– toti sefii DSS aveau ceva notiuni de drept…

Un alt “argument” ridicat in favoarea scenariului preferat e ca Ceausescu a spus in sedinta “să lichidăm repede ce este la Timișoara”. Si deci, in logica bravului regizor, “nu Iulian Vlad a spus această propoziție în 17 decembrie”. Cum adica?! Pai nu toti slugoii dictatorului ii repetau cu fervoare cuvintele si mai ales ordinele? Nu pe asta s-a sustinut cizmarul la cirma tarii 25 de ani, spre groaza si lehamitea poporului? Daca a spus Ceausescu “sa lichidam”, nu mai putea s-o spuna si Iulian Vlad, pionul sau principal intru “anihialarea ferma” a oricarei opozitii? Nu exact asta faceau toti politrucii si zbirii impuscatului: ii repetau cuvintele la litera, pe scara ierarhica, de groaza sa nu-si piarda scaunul?

Demonetizarea notiunilor de eroism, dreptate, adevar

Imi pare si mie, sincer, rau de moartea timpurie a lui Iulian Vlad. Pacat pentru mortii de la Brasov, de la Revolutie, pentru celelalte sute si mii de victime haituite, santajate, “temperate”, “izolate”, “compromise”, anchetate cu mai mult sau mai putin “discenrnamint politic si juridic” pentru a fi reduse la tacere. Pentru cei arestati abuziv, batuti salbatic, deportati, trimisi in institute psihiatrice pentru motive fictive[19], ramasi pe drumuri, morti de boli suspecte[20] sau pur si simplu impinsi la sinucidere in urma anchetelor draconice[21]. Imi pare rau ca a decedat si ca justitia romana n-a reusit sa-l condamne pe cel mai mare criminal al comunismului ceausist pe masura faptelor sale.  Recent, se pare ca procurorii au inceput sa inteleaga faptele “patriotice” ale Securitatii si ale ultimului sau sef, omul de incredere al dictatorilor. Sa speram ca Sectia Parchetelor Militare se va achita cu onoare si celeritate de misiunea istorica ce i-a ramas – dosarele Revolutiei, Brasov, si ale altor crime ale comunismului, si va aduce in fata instantei pe cei care i-au preluat si indeplinit ordinele lui Iulian Vlad, cit timp acestia mai sint in viata.

Cit despre cei luati de valul “turistitei sovietice”, va propun un mic exercitiu de buna credinta: o scurta cura de dosare si ratiunea va vor arata ca teroristii n-au fost din afara. Ca au fost securisti si alte unitati ale aparatului represiv ceausist, oamenii care-si pierdeau puterea si incercau sa si-o recapete. Si care in acest scop au creat exact diversiunea care a avut loc, cu victimele sale “colaterale”.

Nu datorita lui Iulian Vlad a fost Romania “privita ca un stat care sta in picioare si nu in genunchi”, cum afirmau anul trecut, intr-un delir gudurator, o echipa de baroni locali din Vilcea[22]. Prin “combinatii operative”, cu “discernamint”, “fermitate” si “spirit ofensiv”, Iulian Vlad a incercat sa ingenuncheze acest popor.

Conform pregatirii sale KGB-iste si, ca urmare a “specializarii” la Moscova, a carierei sale vertiginoase in Securitatea stalinista din anii ‘50[23], Iulian Vlad a “infaptuit conceptul de munca preventiva fundamentat de Comandantul Suprem”, “respectind neabatut ordinele” acestuia. El a dat ordin in zilele Revolutiei sa fie re-arestati sau adusi in Bucuresti dizidentii cu domiciliu fortat in provincie, considerati “potentiali lideri ai miscarilor huliganice”[24]. Adica cei care ne-au redat cu adevarat mindria in anii de umilinta: Vasile Paraschiv, Radu Filipescu, Gabriel Andreescu, Doina Cornea, Dan Petrescu, Petre Mihai Băcanu si membrii grupului sau, Mihai Botez, Dan Deşliu, Dumitru Iuga si atitia altii, care au avut curajul sa infrunte tirania cind stiau, mai ales dupa asasinarea tatalui meu, ca ar putea sa-i coste viata. Ei m-au facut sa cred ca moartea lui Gheorghe Ursu n-a fost in zadar. Sutele de mii de cetateni ai acestei tari care au iesit in decembrie ‘89 in strada; sutele de tineri din primele rinduri ale Revolutiei care au murit ca sa ne scape de pacostea national-comunista – in totalitate autohtona – pe care-a trebuit s-o induram, aplaudind-o, timp de 25 de ani.

Domnilor procurori, dupa ce veti epuiza cautarea celor 25.000 de spioni deghizati in turisti (sau 30.000; in orice caz, un numar mare si rotund), va invit sa-i audiati pe cei care au plantat aceasta falsa istorie.  Ar fi interesant de vazut ce vor declara sub juramint. Exista evident infractiunea de marturie mincinoasa. Mai mult, in cazurile in care se incearca acoperirea unor crime impotriva umanitatii, actiunile dolosive care incearca sa ascunde adevaratii criminali sint ele insele infractiuni contra umanitatii, nu-i asa?

Eroii care au iesit in strada, adevaratii patrioti care au salvat tara de oroarea dictaturii, noile generatii – aproape intreaga populatie a Romaniei – va cer dreptatea. Macar acum, la 30 de ani de la revolta de la Brasov, la 28 de ani de la Revolutie, incercati sa nu-i dezamagiti.

  • Citeste prima parte a articolului de aici
  • Citeste a doua parte a articolului de aici

NOTE____________________


[1] Bucuresti 2006, https://www.wilsoncenter.org/sites/default/files/RAPORTFINALCADCR.pdf

[2] The New York Times, CLAMOR IN EUROPE; Warsaw Pact Condemns ’68 Prague Invasion, 4 decembrie 1989.

[3] dosarelerevolutiei.ro

[4] “2000 de luptători de stradă, şi am fost duşi în închisoarea Jilava. Aici, în tot cursul nopţii au intrat maşini pline cu răniţi şi cu arestaţi. Au fost aici în închisoarea Jilava copii de la 12 ani pînă la 16-18 ani, răniţi, cu picioarele rupte, cu capetele sparte. Numai sînge s-a scurs pe culoarele şi prin celulele închisorii Jilava.”. Declaratia disidentului ing. Nicu Stancescu, venit pe 22 de la Jilava la TVR.

[5] http://gh-ursu.ong.ro/situatiaPremisaAnexa.html#S4

[6] Vezi “Particularităţi ale participării unităţilor centrale şi teritoriale de securitate la organizarea şi ducerea luptei de rezistenţă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic, Revista Securitatea, nr. 1 (85), martie 1989”, citat de Madalin Hodor, https://revista22.ro/70258832/postasul-trage-ntotdeauna-de-dou-ori-iii-un-terorist-cu-dosar-penal.html. Sa nu uitam ca orice revolta populara impotriva dictatorului era considerata automat un “atac extern”.

[7] Vezi “Particularităţi ale participării unităţilor centrale şi teritoriale de securitate la organizarea şi ducerea luptei de rezistenţă pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic, Revista Securitatea, nr. 1 (85), martie 1989”.

[8] Vezi Madalin Hodor, https://revista22.ro/70250891/22-decembrie-1989-ziua-n-care-securitatea-a-ars-dosare.html; si dosarele inca lipsa ale disidentilor Mihai Botez, Gabriel Andreescu, Andrei Plesu, etc.

[9] Vezi http://gh-ursu.ong.ro/falsificareaDUI.html, cota CNSAS I1099046 – DUI “Udrea”, de unde rezulta ca dosarul falsificat a trecut prin mina capitanului Cristian TRONCOTA. In declaratia de la SPM din 11 mai 2015, acesta recunoaste ca in 1990 i s-a ceruta “punerea la dispoziţie… a materialelor … privind pe Gheorghe Ursu” si ca a

identificat “2 dosare privind pe Gheorghe Ursu Emil, unul la fond informativ cu nr. 227825 şi altul la fond penal cu nr. 66142”.

[10] Vezi cotele CNSAS D120 Vol 1, filele 66 si urmatoarele; 246; Vol 4 filele 1-14; D118 Vol 5 fila 10, Vol 10 fila 79, D13433 Vol 2 Arta-Cultura – cu note informative “in atentia tov. General-colonel Iulian VLAD”.

[11] Vezi cota CNASAS D120 V1 fila 1: “Raportul cu aprobarea de infiintare a dosarului de problema arta-cultura nr 1603 deschis la 17 ian 1974  a fost distrus de mine in ziua de 22 dec 1989”. Semnat: Col Malureanu Vasile 10.01.1991

[12] Adrian Năstase, Concepții și controverse în domeniul drepturilor omului, în: Viitorul Social, revistă a Academiei Ștefan Gheorghiu, ian.-feb. 1983, pag. 45-50.

[13] http://evz.ro/familia-nastase-marire-si-decadere-419682.html

[14] https://www.dcnews.ro/a-murit-generalul-iulian-vlad-adrian-nastase-una-din-figurile-cele-mai-interesante_560216.html

[15] https://www.cotidianul.ro/enigmele-generalului-vlad/

[16] Cota CNASAS D120, vol 1, fila 10 si urmatoarele.

[17] http://gh-ursu.ong.ro/dosarIulianVlad.html

[18] Vezi pe site-ul Revistei 22: “9 zile lipsă: ce a făcut Securitatea între 22 și 30 decembrie 1989?”, “Adio, bătrâne asasin!”,  “Din nou despre Iulian Vlad. Faza pe DOCUMENTE. Agenda generalului de Securitate Ștefan Alexie”, “Securiștii care au tras la Timișoara. Listele lui Ambrozie”.

[19] Vezi cazul Vasile Paraschiv, in Lupta mea pentru sindicate libere în România. Terorismul politic organizat de statul comunist, Polirom, 2005; si cota CNSAS 8852 vol. 23 fila 4, 103, etc.

[20] Vezi cota CNSAS I4172 privindu-l pe tinarul disident Mugurel Calinescu, caz aflat la SPM.

[21] Vezi cazul Emilia Plesoianu Kemeri in dosarul CNSAS I42537, aflat si acesta la SPM.

[22] E vorba de cuvintarea vicepresedintelui Adrian Busu (ALDE) care “in numele Consiliului Judetean Valcea, al domnului presedinte Constantin Radulescu” (PSD) isi arata “respectul” si chiar “cultul” pentru criminalul Iulian Vlad, la lansarea uneia din facaturile compuse de Aurel Rogojan, seful sau de cabinet. Prostituarea echipei respective a atins cote paroxistice: “Pentru judetul nostru, este o onoare deosebita sa-i avem in mijlocul nostru pe oamenii care au faurit, la un moment dat, Romania moderna…. Ii spuneam domnului general Iulian Vlad… ca daca as fi fost plecat undeva, departe, veneam si pe jos la acest eveniment! Am un cult deosebit pentru acest om care a demonstrat ca in serviciile secrete romanesti s-a facut activitate profesionista… va spun ca ati ramas in mentalul colectiv… si copilul meu stie cine a fost generalul Iulian Vlad si cine a fost generalul Rogojan. Pentru ca sunt mandru, ca roman, ca existati!”, etc.

[23] Cf. dosarului de cadre 27753, Vlad si-a facut specializarea in URSS in 1956, dupa care a urcat rapid in ierarhia politiei politice a lui Gheorghiu-Dej. Vezi si notele sale biografice de pe Contributors, scrise cu acribie de istoricul Dumitru Lacatusu (http://www.contributors.ro/reactie-rapida/contextul-mor%C8%9Bii-generalului-de-securitate-iulian-vlad/),

[24] Documente in acest sens se gasesc in Dosarul Revolutiei de la Sectia Parchetelor Militare, primite de la CNSAS.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "19 comments" on this Article:

  1. Kurt spune:

    Moscova/Gorbaciov nu a intervenit 1989 în centrul- estul continentului.

    Moscova/Gorbaciov nu a intervenit când în vara 1989 Ungaria a deschis granițele spre Austria.
    Moscova/Gorbaciov nu a intervenit în toamna 1989 când în Polonia s-a format un nou guvern, făra rolul conducător al comuniștilor.
    Moscova/Gorbaciov nu a intervenit când în octombrie 1989 la Leipzig au demonstrat fiecare luni seara sute de mii de locuitori impotriva regimului comunist SED.
    Moscova/Gorbaciov nu a intervenit când la 9 noiembrie 1989 zidul a căzut la Berlin.
    Moscova/Gorbaciov s-a tinut de această directivă politică de a nu mai interveni 1989 în statele satelit din pactul de la Varșovia.

    …… « …. N-a fost prea de mirare nici ca un infractor ca Adrian Nastase, care sub Ceausescu infierase organizatii occidentale de drepturile omului[12] si, intr-o conferinta a tineretului comunist din Coreea de Nord, condamna perestroica[13], a ajuns surogatul securistilor. In ziua de azi, in special politicienii corupti abuzeaza de nationalismul retoric de sorginte securista si de un populism primitiv, incercind astfel sa-si dreaga imaginea sifonata de condamnari. Eventual si ca sa scape de alte dosare penale. Fostul prim-ministru PSD-ist Nastase l-a “respectat” pe criminalul VLAD pentru “eforturile pe care le-a facut pentru a tempera situatia din tara inainte de ’89”(!) si ca “apărător al intereselor tarii”[14]. Omul a ramas, evident, cu reflexul ceausist prin care interesele dictatorului se confundau cu cele ale tarii. Dar lugubrul acestei fraze – o ultima prostituare politica – sare in ochi mai ales celor care cunosc sensul “temperarii” folosit de Securitate, ca metoda de a inchide gura opozantilor…. „……

    Minciuna și prostia sunt brandul naționalcomuniștilor ceaușiști autohtoni de ieri și de azi. Uciderea locuitorilor în Decembrie 17- 21 la Timișoara, la Sibiu, la București după 22.12.1989, a ărătat fața adevarată a acestui monstru rece „NATIUNEA ceaușistă”.

    Minciuna și prostia hrănesc pui de securiști după 1990 în academiile lor obscure. De ce se acceptă pâna azi ca aceste pepiniere de penali, jecmănitori și hoți să submineze „democrația originală autohtonă specifică” în guvern, parlament, partide, instituții publice?
    Minciuna și prostia produc aceste mediocrități „membri de partid” PSD & celălate asociate, care au ținut țara în „decalaj istoric” deplâns atât de mult.

    Mitologie ieftină (revista historia, TV, etc) în loc de rațiune, spirit civic și responsabilitate?
    Violența, cruzimea din partea statului național unitar (epurarea etnică 1939-1989) centralizat 1939- 1989 (pâna când?) sunt brandul secolului 20. Cine sunt „dușmanii” locuitorilor după 28 de ani de libertate?

    Patru milioane de locuitori au migrat 1990-2017 spre vest.
    Minciuna și prostia cârmuitorilor dâmbovițeni sunt brandul națiunii la aniversarea 2018?

  2. Alina Ion spune:

    Va multumesc!

  3. Constantin spune:

    “… in august 1989, sindicatul Solidaritatea intra in guvernul polonez, desi URSS avea sute de mii de soldati, divizii de tancuri si o granita mai lunga si poroasa cu Polonia, tara lor de predilectie pentru invazii, decit cu Romania”

    Întocmai. În legătură cu participarea unor forțe externe, în speță sovietice, la declanșarea evenimentelor revoluționare din România, discuțiile au în vedere contribuția lor la RĂSTURNAREA regimului Ceaușescu, NU la apărarea lui. Or, în Polonia regimul a fost înlăturat de către forțele interne, conform politicii dezvoltate de M Gorbaciov în URSS și promovate în întreg spațiul socialist aflat sub influența sovietică. Pentru ce să intervină URSS?!

    N Ceaușescu era cel care NU a acceptat glasnost și perestroika. Prin urmare, în România a fost necesar un impuls pentru înlăturarea regimului Ceaușescu și începerea reformelor (care la acea dată se dorea să fie păstrate la nivelul glasnost și perestroika gorbacioviste). Impulsul putea veni din interior, de la aparatul de partid și Securitate, care vedeau inerența transformărilor politice, și din exterior, de la specialiștii în astfel de acțiuni ai URSS, ai Franței, Ungariei, Olandei șamd.

    • Ronald spune:

      Pentru to’ar’su cismar (Principe-consort-al-”savantei”-de-”renume”-mondial) ar fi fost imposibil sa priceapa “ferestroika”. “impulsul” (clar exterior) despre care faceti vorbire/scriere a fost necesar deoarece rumuncii eminamente horror-docsi_si fundamentalisti n-aveau nevo’e de lectii de la altii. Exact ceea ce se invoca si acum. “stie ei” mai bine decat oricine. “tara” are suficienti (si chiar mai) zbegialijdi decat oricare alta “formatiune-statala” si/sau “unionala” care ie treaba p-acilea si cum se puate descurca si “alesu” si talpa. “noi” avem peste 20.000 de ani p-acilea si chiar “estem” leaganu-lumii asa ca n-are cine si ce sa ne-nvete.

  4. linus spune:

    Prea multe linii pentru a spune ca au tras toti: armata – pactizarea cu “poporul” (care “popor”, ca erau in strada doar cateva zeci de mii de habauci, si aia strict incadrati de organele care trebuiau sa creeze atmosfera de euforie, de “schimbare”), securitatea – care preluase deja puterea, dupa cum a zis-o bine tovarasul din balcon, de fapt secu’ detinea puterea de prin anii ’50, doar ca se succedau gruparile cu diverse “orientari”, agentii externi – stim prea bine ce lucreaza.
    Cine a doborat avionul la Balotesti ? Armata. Cea care “pactizase cu poporul”. Diferenta enorma dintre soldatul zapacit si gheneralul care stie cum sa-si vanda epoletii v-a scapat. Normal ca nu ne-au calcat cu tab-urile, ca in China. Senilarea abia acum urmeaza.

  5. mariusmioc spune:

    Cine anume a tras la revoluție se poate afla nu numai din dosarele CNSAS ori articolele domnului Hodor, ci și dintr-o mulțime de dosare ale revoluției deja încheiate prin hotărîri judecătorești definitive (nu știu cît din dovezile din aceste dosare mai sînt în așa-zisul dosar al revoluției la care Parchetul încă lucrează).
    Acele hotărîri judecătorești stabilesc clar anumite vinovății cu privire la deschiderea focului și se bizuie pe documente, declarații de martor (luate la cald, în 1990, nu „probe testimoniale” apărute după 28 de ani) și chiar recunoașteri ale inculpaților, căci unii inculpați și-a recunoscut faptele.
    Cu titlu de exemplu:
    Ion Coman: „Îmi recunosc în întregime vinovăția… că am transmis ordinul dictatorului de a se deschide foc împotriva demonstranților… Adaug însă că alături de mine răspund direct pentru deschiderea focului în Timișoara, în primul rînd generalii Nuță și Gușe, cărora eu le-am ordonat să tragă”
    https://mariusmioc.wordpress.com/2017/12/06/ion-coman-imi-recunosc-in-intregime-vinovatia-ca-am-transmis-ordinul-dictatorului-de-a-se-deschide-foc-impotriva-demonstrantilor-adaug-insa-ca-alaturi-de-mine-raspund-direct-pentru-des/
    Nici vorbă n-a fost acolo de „turiști sovietici”.
    Să amintim că însuși Iulian Vlad a fost condamnat. Indivizi precum Dan Turturică pretind că „există argumente serioase” că Iulian Vlad e omul care a vrut să blocheze forțele conduse de Ion Iliescu, susținînd astfel teoriile conform cărora Iulian Vlad a fost o victimă a lui Iliescu
    https://www.digi24.ro/opinii/monstruoasa-minciuna-pe-care-s-a-cladit-cultul-lui-iulian-vlad-803135
    Dar dacă era o greșeală judiciară Iulian Vlad ar fi putut încerca repararea ei după 1996, cînd Iliescu a pierdut președinția. N-a făcut-o fiindcă n-avea argumente juridice.
    Pretinșii analiști ai personalității lui Iulian Vlad ignoră complet motivarea sentințelor de condamnare a acestuia. Ar trebui să le prezinte, măcar pentru a le combate,dacă au bună credință.
    Iliescu a fost atacat din 2 părți: că a ocrotit foștii securiști și criminali comuniști și că, sub președinția sa cîțiva criminali comuniști și securiști (printre care Iulian Vlad) au ajuns la închisoare.
    De fapt, numai primul reproș la adresa lui Iliescu e întemeiat, celălalt e nejustificat. După o revoluție cu peste 1000 de morți Iliescu n-a avut încotro și a trebuit să accepte cîteva procese. Dar și în aceste cazuri Iliescu a încercat să apere interesele criminalilor comuniști, dînd decrete de grațiere care pot fi găsite în Monitorul Oficial.
    Cînd mai vedem propagandiști spumegînd de furie împotriva lui Iliescu pentru că acesta ar fi prigonit securiști și nomenclaturiști comuniști, să nu ne temem să spunem clar că aceste acuzații sînt mincinoase.

    • Andrei Ursu Andrei H Ursu spune:

      Va multumesc, stimate domnule Mioc, pentru precizari, si pentru argumentele judicioase. Sint intru totul de-acord.

  6. Adolescent la Revolutie spune:

    Va multumesc pentru articole, luciditate si perseverenta.
    A crede acum in gogosile securitatii inseamna a ucide inca o data eroii anticomunisti, prin negarea adevarului istoric.
    Inteleg ca teoriile conspirationiste gadila complexul de periferie istorica al natiei si da unora un fals sentiment de importanta: “ia uite bre, noi le stateam in gat tuturor, hehehe!”.
    Adevarul este mulr mai prozaic: ai nostrii concetateni au torturat dizidentii, securisti get-gebet au inabusit revolta muncitorilor brasoveni din noiembrie 1987 si criminali cu buletin romanesc au tras in oameni la Revolutie.

    Pentru edificare recomand un citat din Putin, care la momentul caderii zidului Berlinului era ofiter KGB in RDG: a sunat disperat la Moscova pentru ordine dar “Moscova nu a raspuns nimic”.

    Va urez succes in restabilirea oficiala a adevarului!

  7. stefanita spune:

    Cred ca Revolutia din 1989 a trebuit initiata/sprijinita din considerente practice de forte externe, inclusiv Ungaria si URSS “in camp tactic”. De ce au facut-o si cu ce obiective clare, ramane de vazut dupa ce se vor descretiza arhivele lor. Cu siguranta ca acest lucru s-a intamplat si in celelalte tari socialiste, de la caz la caz.
    Armata a “pactizat” tarziu si dupa ce au comis orori in multe orase din tara. Acel moment de cotitura a trebuit pregatit foarte bine incat sa aiba o desfasurare suficient de rapida (1 saptamana), ca sa nu permita o derulare mai lunga ce ar fi condus la o represiune pe scara larga (mult mai multi morti) care sa duca la o probabila inabusire a revoltei. Ceausescu ar fi fost in stare sa decreteze mobilizare, sa patruleze tancuri prin orase si pe la granita, s-ar fi ajuns la o situatie complicata; dupa cum el sustinea (chiar si in fata lui Gorbaciov) in acei ani ca apararea socialismului trebuie facuta inclusiv cu interventia armatei.
    Sovieticii nu au incercat sa il salveze ci sa il rastoarne cat mai rapid si, desigur, “controlat”.
    Faza sangeroasa de dupa 22 a fost probabil cauzata de elemente ale securitatii, acea evolutie fiind in avantajul mai multor grupari oportuniste, inclusiv Iliescu et. co.
    Interesant daca se va putea face la un moment dat o analiza a rivalitatii “partid”/securitate, inainte dar si (inca multi ani) dupa 1989.

    • Ion spune:

      Tot ce se scrie in articol despre securitatea romana e adevarat. Erau niste criminali fara scrupule. A lua insa de bune declaratiile lui Gorbaciov acum, la 27 de ani de la perestroika, e totusi o naivitate.
      1. Gorbaciov nu era un democrat. Perestroika a fost peste tot o farsa. Comunistii au ramas la putere, s-au privatizat, au jucat un rol cheie in aderarea la UE a tarilor din fostul bloc sovietic. Daca ne uitam in cvurile sefilor estici din UE, toti au fost ceva pionieri, utecisti, etc. Si omologii lor vestici erau ff de stanga in tineretele lor nebunatice. Merkel era sefa de pionieri, vrbeste curent rusa, Schroeder e bot in bot cu Putin, Mogherini era admiratoarea lui Arafat, de exemplu. Retelele dinainte de 89 exista si azi, nu doar la noi, ci si un Ungaria, Germania, Polonia.
      2. Pe plan extern, securitatea lui Ceasca era internationalista si servea 100% agenda urss. Cu Plaestina, tarile arabe, si toate cele, ceausescu facea ce voia moscova. Nu era Ceasca nici pe departe independentul, deci nici nationalistul, care voia el (si moscova) sa para.
      3. In toate tarile din est, aprinderea scanteii miscarilor din 1989 a fost legata de oameni cu contacte bune cu rusii.
      4. Tiajelnikov, ambasadorul URSS, nu a exclus “ajutor de ordin militar”
      http://evz.ro/cum-negocia-acum-25-de-ani-ion-iliescu-anexarea-economiei-romaniei-la-interesele-urss.html
      - Evgheni Tiajelnikov: Dorim, tovarăşi, să ştim de ce aveţi nevoie, din punct de vedere politic, de armament, acum imediat şi de asemenea şi pentru perspectivă, în viitor. Este vorba de ajutor umanitar, ajutor de ordin militar, economic. Conducerea sovietică este gata să trimită la Bucureşti o delegaţie, pe tovarăşul Şevardnadze, care să aibă consultări cu primul ministru, cu ministrul de Externe şi să elaborăm un program solid de colaborare în interesul susţinerii revoluţiei, aşa cum a arătat tovarăşul Gorbaciov, în rezolvarea problemelor cele mai acute care stau în faţa revoluţiei.
      - Ion Iliescu: Este foarte bine asta. Vă mulţumesc.
      Mai exista si dosarele “corbii”.
      Nu vad cum trecutul de crime si ticalosii al Securitatii, exclud implicarea mentorului sau, urss. Nu trebuie unitati numeroase pentru ca asta sa fie decisiva.

      • Constantin spune:

        “Perestroika a fost peste tot o farsa. Comunistii au ramas la putere…”

        Dar așa a și fost conceput să se petreacă lucrurile. Perestroika nu și-a propus niciun moment înlăturarea comunismului/comuniștilor de la putere. M Gorbaciov a dorit înlocuirea în zona de influență URSS a comunismului dur de tip stalinist cu un comunism “cu față umană” de tip Iliescu.

        Cei care contestă astăzi dorința lui M Gorbaciov de a schimba regimurile comuniste dure est-europene (inclusiv cu sprijinul Occidentului) cu unele „soft” (în majoritatea statelor procesul a fost sincronizat cu cel din URSS, în vreme ce în România Ceaușescu rămăsese adeptul stalinismului) și acțiunile sale directe în acest sens sunt cel puțin din două categorii. Unii se tem că, pentru că au urcat în fruntea statului cu implicarea unor forțe externe, ar putea fi acuzați [pe bună dreptate] de înaltă trădare și lovitură de stat. Alții se tem că, relevându-se adevărul, ar pierde avantajele materiale (în unele cazuri foarte importante) care au decurs din calitatea lor de revoluționari.

        Rostirea adevărului așa cum este el, cum demonstrează dovezile și cum l-am trăit, este o datorie. Unele părți din Revoluție avantajează pe unii , altele pe alții, dar rămânem datori față de istorie și față de copiii noștri să relatăm obiectiv faptele. Iar acestea, conform mărturiilor și probelor din timpul evenimentelor revoluționare din 1989, includ și crimele Securității, și pe cele ale Armatei, și pe cele ale activiștilor de partid, și intervenția forțelor externe, și complicitățile din interiorul Partidului, Securității și colaboratorilor lor, și responsabilitățile noilor conducători, care de fapt au fost aceiași cu cei vechi, pentru crimele de după 22 decembrie șamd. Nu putem exclude dintre adevăruri pe cele incomode, sau pe cele care nu ne avantajează.

        Unii dintre ei au ucis înainte de 22 decembrie, apoi au contribuit decisiv la victoria Revoluției, fiind considerați astăzi eroi. Este unul dintre adevărurile neplăcute…

        • mariusmioc spune:

          Aș face o corecție la spusele dumneavoastră, domnule Constantin: Unii dintre cei care au ucis pînă în 22 au creat o diversiune după 22, prin care s-au prefăcut că au contribuit decisiv la victoria Revoluției, fiind considerați astăzi eroi.
          Nu e vorba de nici o contribuție reală la victoria Revoluției, doar de diversiune și manipulare.

  8. Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

    Stimate domnule Ursu,
    Intrevad o posibila carte, “Exercitii de demistificare a minciunilor fostei Securitati a Statului comunist” (sau un titlu similar). E pacat ca aceste argumente bazate pe importante date si documente, atit de coerent si convingator expuse aici de dvs., sa ramina numai la nivelul publicisticii – cu tot impactul pe care il are ziarul online Contributors. Poate la volum ar putea contribui si domnii Madalin Hodor si Marius Mioc.

    E limpede ca multi mai cred in mitul “poporului blind si curajos”, care si-a aparat demn patria de inavazii straine, difuzat si prin vechile manuale de istorie. Raposatul Iulian Vlad, care nu era lipsit de inteligenta, a stiut sa “valorifice” aceasta credinta nationalista in folosul slujbasilor Securitatii, cind a adoptat povestea cu “turistii sovietici”. Dar acest mit persista, asa cum remarcati si dvs… il vedem reluat, cam agramat si incoerent, si in iesirile populist-nationaliste ale cutarui deputat PSD care le zice strainilor ca “Romania nu e o colonie”, ca in toate timpurile romanii si-au aparat vitejeste tara etc. Care vasazica, romanii patrioti ar trebui sa priveasca de sus si catre UE si NATO – evident, in avantajul politicienilor care vor sa fure linistiti, scapind de blamul extern. E acelasi mecanism de folosire a cliseelor nationalist-xenofobe in favoarea unui grup infractional din interiorul tarii. Cum stim, national-ceausismul s-a bazat pe acest tip de ideologie ca sa fabrice un stalinism romanesc prezentat oficial ca o mareata inaintare pe drumul socialismului, in avantajul cuplului Ceaușescu si al nomenclaturii. Evident, in anii 90 aceeasi ideologie a fost deturnata ca sa sustina capitalismul de cumetrie al fostilor securisti. Iar acum e folosit ca sa sustina niste infractori ca Tariceanu, Dragnea, Radulescu, (Olguta) Vasilescu, in functii de decizie politica si legislativa.

    Ar mai fi si capitolul imposturii – cei cu diplome “la distanta” si cu doctorate la academiile lui G. Oprea sunt fiii spirituali ai Elenei Ceausescu. Astazi, acesti impostori notorii decid viitorul Romaniei.

    Pe scurt, avem o societate in parte modelata de “savanta de renume mondial” si fostul sef al DSS. Iata de ce un asemenea volum, care sa restabilească adevarul printr-o demistificare a miturilor create de Securitate, ar fi necesar. Succes!

    • Andrei Ursu Andrei H Ursu spune:

      Va multumesc mult, stimata doamna Palade. Apreciez observatiile si sugestiile dumneavoastra.

    • Ion spune:

      Da, doamna, oamenii sunt ori rationali, bine informati si demitizati ca dvs., ori sunt analfabeti si fii ai Elenei Ceausescu. Multumesc pentru argumente si dialog.

      • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

        Nu cred ca, din ceea ce am scris, reiese un asemenea argument “ori-ori”. Imi atribuiti o opinie pe care nu o sustin.

    • mariusmioc spune:

      Doamnă Palade, eu exact pe tema asta am mai scris cărţi.
      În 1994 am publicat “Falsificatorii istoriei”, ediţia a 2-a în 1995, iar în 1999 am inclus acele texte în “Revoluţia din Timişoara şi falsificatorii istoriei”.
      Apoi în 2005 am publicat cartea “Revoluţia din 1989 şi minciunile din Jurnalul Naţional”, cu referire la campania despre revoluţie declanşată de “Jurnalul Naţional”.
      În dezinformările vehiculate azi deseori recunosc dezinformări mai vechi reciclate, despre care deja am scris.
      Dacă vreo editură doreşte să se publice o nouă carte pe această temă, cu texte mai noi, eu sînt deschis la colaborare.

      • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brîndușa Palade spune:

        Stimate domnule Mioc,
        Stiu ca dvs. v-ati dedicat demistificarilor cu pasiune, spirit analitic si date culese din documente, in special celor care vizeaza Revolutia din 1989. Tocmai de aceea am asociat imediat numele dvs. cu un posibil proiect al dlui Andrei Ursu. Un asemenea proiect ar putea aborda din mai multe unghiuri 1. nevoia de demistificare sistematica si 2. perpetuarea unor mituri/clisee inventate de Securitate in folosul fostilor sai angajati si colaboratori. Prin asocierea mai multor cercetatori si perspective, tabloul ar fi si mai complet si volumul ar putea avea un impact mai mare decit contributiile izolate. In privinta editurilor, daca proiectul va fi realizat, ar fi bine sa gasiti o casa editoriala cit mai prestigioasa (de pilda, Polirom a publicat deja carti pe aceasta tema). Rezonanta volumului ar creste direct proportional cu notorietatea editurii. Multi din cei interesati va citesc si aici pe Contributors, dar evident nu toata lumea urmareste acest site.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Andrei Ursu


Andrei Ursu

A studiat Calculatoare la Institutul Politehnic Bucuresti. Lucreaza in Statele Unite ca arhitect de software la o firma de comunicatii. Membru fondator al Fundatiei Gheorghe Ursu; ... Citeste mai departe


În memoria Regelui Mihai

În memoria Regelui Mihai - Bach: Ricercar a 6 (din Ofranda Muzicală) - Andrei Vieru

E randul tau

Radu Vancu, si aici si pe alte platfome, Chapeau! Mereu imi dati speranta!

de: amanda13

la "Paradisul PSD. Un caveat"

Cauta articole

ianuarie 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Dec    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)