Home » Analize »Cultura » Citesti:

Creşterea şi descreşterea Academiei Române

Florin George Calian noiembrie 24, 2015 Analize, Cultura
14 comentarii 3,392 Vizualizari

O cronică la mult aşteptata lucrare a lui Dimitrie Cantemir, Istoria măririi si decăderii Curții othmane (Incrementorum et decrementorum aulae othman[n]icae sive aliothman[n]icae historiae), Academia Română, 2015, nu poate înainta, deocamdată, mai departe de pagina de titlu. Această ediţie apare cu o omisiune revoltătoare: din pagina de titlu, cât şi din descrierea cip, lipseşte menţionarea autorului de facto al ediţiei latineşti, şi anume, Dan Sluşanschi. Volumul cuprinde ediţia textului latin, în paralel cu traducerea lui în limba română. Ca editori ai textului latin sunt nominalizaţi Octavian Gordon, Florentina Nicolae şi Monica Vasileanu, iar ca traducătoare, Ioana Costa. Cuvântul înainte este semnat de Eugen Simion, iar Studiul introductiv de Ștefan Lemny. Volumul este publicat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, în colaborare cu Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu”.

Cuvântul înainte, semnat de Eugen Simion, ne induce, credem noi, cu bună ştiinţă în eroare, tot prin omisiune: „datorită pasiunii, ştiinţei şi perseverenţei lui Virgil Cândea, care publică în facsimil Istoria imperiului otoman, (…) a putut apărea traducerea făcută de Dan Sluşanschi” (p. X) în 2008 la Editura Paidea. Ceea ce nu este întru totul exact. Datorită ediţiei critice stabilită de însuşi Dan Sluşanschi (la Amarcord, în 2001) a fost posibilă traducerea lucrării în limba română de acelaşi Dan Sluşanschi. Mai mult, în lumea academică a secolului XXI, chiar şi într-o ţară ca România, este neobişnuit să traduci lucrări de o asemenea anvergură direct din facsimil şi manuscrise (cu excepţia probabilă a textelor diplomaticii). Este greu de crezut că academicianului Eugen Simion nu-i este cunoscută ediţia Sluşanschi din 2001, publicată după apariţia ediţiei facsimil din 1999 şi înainte de traducerea Sluşanschi din 2008, traducere republicată în 2010 şi în 2012. În plus, în Praefatio la ediţia de text stabilită de Dan Sluşanschi (Amarcord, 2001), însuşi Virgil Cândea spune clar că ediţia se bazează pe copii fotografice (şi nu direct pe facsimil) şi că este ediţia princeps (p. 9). Prin urmare, de la tipărirea ediţiei facsimilate şi până la traducerea în limba română a existat cu adevărat un intermediar important: ediţia princeps, ediţie cu totul ignorată în Cuvântul înainte al volumului Academiei.

Eugen Simion ar fi trebuit să fi ştiut de existenţa acestei prime ediţii, dacă nu pe altă cale, atunci măcar din Prefaţa traducerii româneşti, traducere pe care Simion o menţionează şi în care Virgil Cândea subliniază că Incrementorum „nu a fost publicată niciodată până la ediţia critică din 2001 a Prof. Dan Sluşanschi, pornind de la originalul latin” (Paidea, 2012, p. 8). După publicarea ediţiei latine în 2001, Dan Sluşanschi revine asupra propriului său text, corectându-şi direct propria ediţie ( cf. Paidea, 2012, Postfaţa, p. 605). Atât în ediţia din 2001, cât şi în corecturile ulterioare, vedem la lucru toată știința filologică şi expertiza de cantemirolog a profesorului Dan Sluşanschi. Prin eschiva sa, Simion încearcă clar o diminuare a contribuţiei lui Dan Sluşanschi, dacă nu altceva, mult mai grav.

Pentru cantemirologi, cât şi pentru cei interesaţi de soarta postumă a fondului Sluşanschi, nu a fost nicicând un secret că se pregăteşte reeditarea ediţiei Sluşanschi sub auspiciile Academiei, ceea ce face din această omisiune o surpriză cu atât mai neplăcută. Descrierea cip şi pagina de titlu, dublate de introducerea evazivă a lui Simion, îl determină pe cititorul neavizat, dar şi pe cel avizat să creadă că ar exista două ediţii diferite ale textului lui Cantemir: o ediţie de text care îl are ca editor pe Sluşanschi (Amarcord, 2001) şi o altă ediţie, o nova editio, care îi are ca editori pe Gordon, Vasileanu, Nicolae (Academia Română, 2015). Cititorul ar putea crede, aşadar, că între aceste două ediţii există o diferenţă substanţială, dată de o variantă sau mai multe variante manuscrise consultate, la care Sluşanschi nu ar fi avut acces, ori de lecţiuni ale aceleaşi tradiţii manuscrise, considerabil diferite de ediţia precedentă. În ce diferă fundamental cele două ediţii pentru a avea editori total diferiţi? Sunt cei trei editori ai textului latin editorii de drept ai lui Cantemir?

Datele privitoare la editarea acestui text ar fi trebuit consemnate într-o prefaţă editorială adecvată, fiind informaţii de bun simţ pentru cei interesaţi de soarta textelor cantemirene. Le găsim, în schimb, amintite fugitiv şi lacunar, în cele două (sic!) pagini de Notă asupra ediţiei (XLIX-L). Lectura acestor pagini ne confirmă că textul latin nu este editat, în sensul ştiinţific al termenului, ci doar îngrijit, în sensul deplin al termenului: s-au introdus, cu o acribie filologică admirabilă, corecturile pe care însuşi Dan Sluşanschi le-a făcut pe baza ediţiei din 2001. Faţă de ediţia din 2001 „versiunea latinească publicată acum înregistrează corecturile păstrate în arhiva Fondului „Dan Sluşanschi” (Colegiul Noua Europă).” Pentru această reeditare se mai realizează încă o dată o confruntare cu facsimilul publicat de Cândea, care a stat la baza editării textului latin de către Sluşanschi. Aşadar, pentru ca omisiunea iniţială să fie îndreptăţită, ar fi fost necesar să ni se pună în faţa ochilor o nova recensio, nu una doar emendata (corectată), nici doar amplificata (adăugită). [...] Ediţia de faţă are într-adevăr îmbunătăţiri, dar sunt corecturile făcute de însuşi Sluşanschi, pe propriul său text. Onestitatea celor care au scris Nota asupra ediţiei contrazice astfel impresia lăsată de pagina de titlu şi de prefaţă. Deci, Sluşanschi peste „tot”, atât în prima ediţie, cât şi în a doua, dar nu suficient de convingător încât Academia să îi menţioneze numele in pagina de titlu şi în descrierea cip a volumului. Eugen Simion, într-o încercare stângace de a justifica ediţia Academiei, ne asigura că „editorii de acum nu întorc spatele specialiştilor de până acum. Ei folosesc în chip critic tot ceea ce ei au descoperit şi au valorificat în ediţiile şi studiile lor”. În acest punct trebuie să îi dăm dreptate: editorii, care în realitate sunt mai degrabă îngrijitorii textului latin, folosesc absolut „tot” ce a realizat Dan Sluşanschi. Dar, prin modul în care a decis să publice acest volum, Academia română îi face indirect vinovaţi de furt intelectual pe cei care retipăresc textul stabilit şi revăzut de Dan Sluşanschi; prin jonglerii care ne sunt şi le sunt, probabil, străine şi celor trei cercetători care îngrijesc textul latin, efortul lor remarcabil, care ar fi trebuit sa fie de fapt obiectul acestei recenzii, rămâne, deocamdată, umbrit.

Ni s-ar putea reproşa că insistăm asupra unui aspect care poate fi o inocentă scăpare editorială. Dacă este pur şi simplu o eroare de coordonare editorială (cu toate că descrierea cip se trimite în avans către Biblioteca Naţională) atunci totul este încă remediabil: volumul publicat de Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, „Fundaţie de utilitate publică, sub egida Academiei Române” (aşa cum suntem informaţi încă din primele rânduri ale Cuvântului înainte, p. IX), trebuie republicat cum se cuvine. Dar dacă nu este o eroare de tipar, atunci contribuabilul cititor (din moment ce volumul apare sub egida a trei instituţii, toate finanţate din bani publici), trebuie să primească o explicaţie pentru această mostră de pseudo-academism editorial.

Pe lângă calculata sau accidentala greşeală a nemenţionării corecte a editorului de drept, volumul ridică semne de întrebare şi în alte privinţe. Nu se argumentează convingător de ce a fost nevoie de o retraducere. Dacă, conform descrierii cip, am fi avut într-adevăr o ediţie de text nouă, realizată de cu totul alţi editori, atunci o traducere nouă ar fi fost, într-adevăr, recomandabilă. Dar, din moment ce textul latin nu este decât o reeditare îmbunătăţită, este descumpănitoare renunţarea la traducerea lui Sluşanschi – traducere care a fost făcută în urma corecturilor de pe princeps-ul de la Amarcord şi care, prin urmare, este traducerea textului latin pe care Academia îl publică acum.

Culturile mari reuşesc să favorizeze apariţia şi asimilarea mai multor variante contemporane de traducere ale unuia şi aceluiași text, dar, totuşi, nu cantitatea transformă un text în disciplină, iar cultura română, cu câteva excepţii (vezi, de pildă, traducerile din Plotin), n-a ajuns încă la maturitatea de a putea produce mai multe traduceri simultane, ale unuia şi acelaşi text. Desigur, mai multe traduceri sunt dezirabile atunci când sunt şi îndreptăţite. De unde vine necesitatea de a înlocui atât de repede o traducere care nici măcar nu şi-a trăit destinul? Justificarea lacunară şi timidă a motivelor care fac necesară această nouă traducere atrage încă o dată atenţia negativ asupra volumului. Să-ţi asumi o traducere nouă după o traducere care în sine este o operă de limbă română este un act de curaj. Ce ne spune volumul Academiei, însă, este din nou contradictoriu, afirmând, în Notă asupra traducerii, că traducerea profesorului Dan Sluşanschi „a fost un eveniment crucial (…) prin excelenţa filologică a realizării ei”, şi că noua traducere, „mai uşor lizibilă”, este realizată ca „să-i permită cititorului contemporan lectura fluentă, într-un limbaj cu o terminologie familiară”. Nu ştiu cât de legitim este să încerci să faci familiar un text care prin însăşi natura sa este destinat unui segment foarte specific de cititori, care nu caută, de regulă, lecturi cu terminologie familiară. Şi nici nu sunt în măsură să mă pronunţ în privinţa calităţii re-traducerii propuse de Academie, dar tocmai pentru că nu sunt în măsură să o fac, mi-aş dori să mi se confirme şi să mi se explice mult mai articulat că ceea ce am în mână este mult mai bun şi, în definitiv, altceva decât ceea ce găsesc în deja vetustul, aflăm acum, volum Paidea din 2012.

Sperăm că lămuririle ce vor veni vor clarifica situaţia constructiv. Ar fi un câştig real să avem de a face cu o traducere care să propună alternative de înţelegere la textul cantemirean; pentru moment, însă, este foarte greu ca evaluarea acestei noi traduceri să fie realizată cu un ochi neutru, făcând abstracţie de omiterea îndoielnică a rolului pe care Dan Sluşanschi îl are în economia acestei cărţi.

Rămâne, de asemenea, întrebarea cui prodest o astfel de ediţie. Cititorului obişnuit sau celui doct, care este direct interesat ştiinţific? Pentru cititorul comun, textul latin, editat atât de stufos filologic, este intimidant şi mai mult îl încurcă. Dacă acelaşi cititor are o brumă de latină se uită şi pe textul latin, dar pentru aceasta ar fi fost de ajuns o simplă ediţie bilingvă (vezi ediţiile „Loeb” sau, mai la îndemână, cele de la „IRI”, volumele bilingve din colecţia Cogito ori „Polirom”, Biblioteca medievală) şi nu una atât de bogată critico-filologic. Dimpotrivă, cititorul savant este cel puţin curios să urmărească diferitele paliere lingvistice ale textului latin, infuzat cu terminologie arabă şi greacă şi, mai mult, s-ar bucura de notele explicative ale traducerii (e.g. „Imperiul othman nu cade sub fus” în traducerea Costa (p.105) apare fără notă explicativă, cititorul fiind forţat la tot felul de echilibristici hermeneutice ca să înţeleagă ce vrea să spună Cantemir, faţă de „Impărătia Othmana nu cade sub fus” în traducerea Sluşanschi (p.48), care este însoţită, firesc şi util, de nota explicativă: „Adică ‘sub puterea femeilor’, ‘fusul’ fiind un vechi simbol al îndeletnicirilor tipic femeieşti”). Un text atât de bogat ar fi fost firesc, dacă Academia şi-ar fi înţeles rolul, să aibă note lămuritoare şi note mult mai ample – după modelul „Les Belles Lettres – care să le continue pe cele realizate de Sluşanschi-Cândea, care se opresc, din păcate, după prefaţa cantemireană. Acest gen de ediţii, un amestec de accesibil şi inaccesibil, semi-popularizare (lipsa unui aparat critic atât de util) şi acribie savantă (notele filologice la diferitele variante de citire a unor termeni latineşti ambigui), nu ţin cont, de fapt, de vreun cititor anume.

Ce pretenţii poţi să mai ai în mediul editorial românesc dacă însăşi Academia română face astfel de stângăcii editoriale? Academia este instituția care ar trebui să impună, prin excelență, standardul cercetării şi publicării ştiinţifice. Cunoaştem prea puţin dedesubturile editoriale ale Academiei pentru a ne pronunţa cu privire la cauza acestei erori editoriale. Cum spuneam la începutul acestei cronici, mai departe de pagina de titlu nu este just să trecem în citirea volumului. Când pagina respectivă, de importanţă secundă, din câte se pare, Academiei, va fi tipărită adecvat, ne vom putea uita fără suspiciuni şi asupra conţinutului.

Ce şansă extraordinară ar fi avut Academia să-şi însuşească pe faţă, şi nu mistificând-o, moştenirea cantemireană din mâna profesorului Sluşanschi! Ar fi urmat atunci sfatul practic şi de bun simţ al lui Cantemir, în gâlceava lui cu lumea: “Cu darurile ce ţi s-au dat, spre bine, iar nu spre rău să te slujeşti”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. andu spune:

    Dvs spuneti: ”Descrierea cip şi pagina de titlu, dublate de introducerea evazivă a lui Simion, îl determină pe cititorul neavizat, dar şi pe cel avizat să creadă că ar exista două ediţii diferite ale textului lui Cantemir: o ediţie de text care îl are ca editor pe Sluşanschi (Amarcord, 2001) şi o altă ediţie, o nova editio, care îi are ca editori pe Gordon, Vasileanu, Nicolae (Academia Română, 2015). ” Pai va spun eu, daca ramine asa, raul e iremediabil facut si cititorul va crede ca sunt doua editii diferite!

  2. luci spune:

    Aveti dreptate , D-l Andrei Plesu a initiat o dezbatere importanta , cu bataie mai lunga , trebuie insistat .

  3. luci spune:

    Traducerea lui Plotin , a D-lui A. Cornea este magistrala , lipsita de balastul academic , lucrare de cunoastere si de intelegere , laborioasa , ca si traducerea Metaf. lui Aristotel .Ca simpla opinie , cred ca este superioara traducerii colective a Eneadelor , de la IRI . Nu pot sa nu remarc insa faptul ca traducerile unor autori mai obscuri – dupa criteriile de azi – , precum Proclus , sint aproape inutile , daca nu sint insotite de o opera suplimentara si originala .Cine vrea sa-l citeasca pe Proclus nu asteapta traducerea iar profanul nu il citeste nicicum .Intr-adevar , exista un paseism suparator prin lucrarile academice , acestea pun rabdarea cititorului la incercare , cantitatea este disproportionata fata de calitate si sint fel si fel de ticuri si automatisme pedante . A fost o bucurie sa descoper articolele dvs..

  4. oana h. spune:

    Foarte grav si mereu un mare mister ce se petrece la Academie… Imi amintesc de caietele lui eminescu, scoase penibil, fara lamuriri, pentru care Academia a primit, se pare, bani grei. O fi fost si acum vreun proiect pentru care existau banii, dar nu exista ideea unui continut cu adevarat nou.

    Pentru cei care nu stiu cine este domnul dan slusanschi, aici este inregistrarea emisiunii cu domnul patapievici:

    https://www.youtube.com/watch?v=opV8a3G05Ps

    • Mircea M. Cociu spune:

      Octavian GORDON

      24 Noiembrie 2015
      Dezminţire

      În cursul lunii octombrie a.c., a apărut, sub egida Academiei Române şi a Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţă şi Artă, ediţia în două volume bilingve a operei lui Dimitrie Cantemir, Istoria măririi şi decăderii Curţii Othmane, cu indicaţia, pe pagina de gardă: „Editarea textului latinesc şi aparatul critic – Octavian Gordon, Monica Vasileanu şi Florentina Nicolae”. Prin aceasta, consider că i se face o mare nedreptate regretatului Profesor Dan Sluşanschi, adevăratul autor al ediţiei critice şi al aparatului critic. După ce a publicat o primă ediţie critică a operei la Editura Amarcord (2001), Profesorul Sluşanschi a revizuit textul, pregătind o a doua ediţie, anunţată, de altfel, în Postfaţa traducerii după acest text revizuit, publicate la Editura Paideia în anul 2008. După moartea Profesorului, textul celei de-a doua ediţii critice a textului latin a fost recuperat din calculatorul lui personal şi adus în custodia Colegiului Noua Europă din Bucureşti, alături de celelalte documente din Arhiva care poartă numele „Dan Sluşanschi”. Acesta este textul pe care l-am pregătit, alături de Monica Vasileanu şi Florentina Nicolae, în vederea publicării într-o ediţie bilingvă la Academia Română. Contribuţia noastră, a celor trei editori, a fost clar menţionată în versiunea latină a paginii de gardă, alături de cea a Profesorului: Demetrii Principis Cantemirii Incrementorum […] libri tres, critice iterum edidit Dan Sluşanschi, curantibus, emendantibus et apparatum criticum augentibus Octavian Gordon, Florentina Nicolae et Monica Vasileanu. În traducere liberă, contribuţia noastră se rezumă la îngrijirea ediţiei, la operarea unor emendări şi conjecturi în urma confruntării cu manuscrisul cantemirian, precum şi la completarea, în consecinţă, a aparatului critic. Din raţiuni care mă depăşesc, această pagină nu a fost publicată în ediţia apărută recent. De asemenea, numele Profesorului lipseşte cu desăvîrşire şi din caseta tehnică a ediţiei, fiind menţionat cu parcimonie într-o sumară Notă asupra ediţiei, nesemnată, din care, în absenţa paginii de gardă amintite, nu reiese că autorul ediţiei critice este Dan Sluşanschi.

      Aşa stînd lucrurile consider că se impune ca firească topirea tirajului existent şi refacerea lui.

  5. Florin George Calian Florin George Calian spune:

    Dezminţirea domnului Octavian Gordon este mai mult decât onorabilă. Mediul academic românesc pare însă imun la dezminţiri şi onestitate. Nu-mi dau seama ce ar trebui făcut mai mult (din partea cui?) astfel încat Academia Română să dea cezarului ce-i al cezarului şi să re-tipărească volumul aşa cum trebuie.

    • victor L spune:

      Daca si Academia Republicii Socia, pardon, Academia Română se prerteaza la tot felul de matrapazlicuri, dece sa ne mai miram de aparitia intr-o voiosie a lucrarilor de dottore plagiate?!
      Exista undeva un protest al Academiei?

  6. Vasile spune:

    victor L(26/11/2015 la 20:42)

    “Exista undeva un protest al Academiei (Romane, nota mea)? ”

    Asat-i o fi treaba unei Academii ? Asa o fi si in tarile din vest la care se face mereu referire de catre multi romani ?

    Academia Franceza, par example, o fi facut vreodata vreun protest intr-o situatie similara……….dar admit ca pot fi ne-informat (nu le stiu pe toate) si de aceea am pus aceasta intrebare ?

    Multumesc pentru clarificare.

    • victor L spune:

      @ Vasile,
      daca tu, din postura de priceput la Academia Franceza zici ca Academia Romana nu are a se jena de plagiatori, imi retrag interogatia.
      Dar unei intrebari despre Academia unde Elena Ceausescu era belfera, nu ii opui o intrebare cu Academia Franceza.

  7. Vasile spune:

    @victor L(27/11/2015 la 14:40 )

    Eu n-am intrebat din „din postura de priceput la Academia Franceza”.

    Te rog sa mai citesti odata ! Nu-mi atribui calitati pe care nu le am, i.e. priceput in orice.

    Din cate stiu eu, Elena Ceausescu nu a fost membru al Academiei Romane ci……… al Academiei Republicii Socialiste Romania. Presupun ca sunt doua institutii diferite, sau asa ar trebui sa fie, depinde de cine si din ce unghi de vedere le priveste.

    Oricum multumesc pentru raspuns.

  8. oana h. spune:

    Poate noul guvern va face ceva in privinta vizibilei descresteri a Academiei, mai ales ca noul mistru al culturii a lucrat cu domnul Slusanschi si a si publicat Cantemir. Ad Astra cere (mult asteptata) evaluare a Academiei Romane

    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20651331-document-cerintele-cercetatorilor-pentru-ministrul-educatiei-clasificarea-institutelor-cercetare-evaluarea-academiei-romaniei-reorganizarea-comisiilor-etica.htm



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Florin George Calian


Florin George Calian

Florin George Călian este editor al colecţiei de filozofie „Ratio” şi al seriei „Dan Sluşanschi” pentru editura Ratio et Revelatio. Este specializat în filozofie antic... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)