Home » Cultura »Opinie »Politica & Doctrine »Societate/Life » Citesti:

Crin Antonescu ne-a parasit, s-a retras intr-o alta lume pe care el o numeste “in realitate”

Mircea Valeriu Deaca august 23, 2012 Cultura, Opinie, Politica & Doctrine, Societate/Life
12 comentarii 6,085 Vizualizari

Crin Antonescu a promis că se va retrage din politică, dacă Traian Băsescu va fi demis. Antonescu nu și-a ținut promisiunea în fața evidenței (asemănarea cu plagiatul este deasemenea evidentă). Justificarea sa simplă este simptomatică,  de altfel pentru o stare mentală:

Nu mă retrag din politică, pentru că Traian Băsescu a fost, în realitate, demis”.

Această frază este o constatare făcută sub forma unei afirmații. O constatare, iar condiția ei de adevăr este adecvarea ei la o realitate externă discursului lingvistic. Condiția de adevăr se aplică la propoziția ”Traian Băsescu a fost demis”. Altfel spus, citând din semantica logică, putem spune că propoziția ”zăpada este albă este adevarată dacă și numai dacă zăpada este albă”. Propoziția ”TB a fost demis” este adevărată dacă și numai dacă “TB a fost demis”. Altminteri sau în cazul contrar ea este o propoziție falsă.

Cine poate decide dacă  fraza este adevărată sau falsă?

Mai multe persoane și instanțe s-au propus, cu ajutorul unor date și proceduri de stabilire a adevărului, să răspundă la acestă întrebare (de exemplu cetățenii, ziariștii, media sau guvernul). Totuși aceste instanțe nu au reușit a da un răspuns unic cu putere de autoritate finală. Oricare răspuns poate fi contestat de argumente probatorii contrare sau diverse cadre de referință pot fi folosite pentru a genera un răspuns.

In cele din urmă, pentru coeziunea unei societăți, prin consens am stabilit o singură instanță  autorizată să dea un răspuns la întrebare: CCR. Instituția CCR îndeplinește condițiile consensuale care dau coerență unei societăți și care stipulează că indiferent care ar fi răspunsul el este cel adevărat. El poate fi cu siguranță privit din alt cadru de referință, un răspuns fals. Adevărul constatat de către instanța supremă (dincolo de care nu mai există nici o instanță de apel) este un adevăr instituțional. Desigur că există ”motivația” care spune că identificarea răspunsului se face pe baza unei proceduri de sens bazate pe o dezbatere raționale și situate în cadrul de referință al noțiunilor juridice.

Un adevăr sau o realitate instituțională  sunt constructe de sens produse de către acte de limbaj. Un act de limbaj produce o realitate instituțională numai în cadrul sau contextul în care un grup de utilizatori ai limbii sunt de acord că  enunțul produce efecte în realitate. Ca să dăm un exemplu. Numai un primar sau un preot poate declara că ”sunteți soț și soție”. Realitatea stării de fapt a ”măritișului” apare în urma constatării unei realități – măritișul – pe care numai declararea ei de către preot o poate instaura în lume. Fraza preotului este o falsă constatare în măsura în care ea creează o realitate în lume prin actul de a o proclama. Fraza constativă este utilizată performativ în măsura în care realitatea la care se face referință este cauzal produs de actul de constatare însuși.

Dar, aceste realități instituționale nu pot fi construite decât în cadrul social la care aderăm cu toții pentru a avea sens – semnificație – și pentru a ne ordona existența colectivă. Altfel spus, numai un preot poate declara starea de măritiș si ea, în consecință, să și aiba loc. Alte cadre sau scenarii sociale definesc ceea ce se numește puterea. De exemplu, numai un președinte poate să declare ”război” și realitatea războiului va fi instaurată, vom fi automat în stare de război. (Si desigur se vor găsi mulți care să conteste cu afirmații de genul: ei bine, dar câteva bombe explodate la noi în țară nu justifică starea de război). Cadrul convențional este format din condițiile de succes ale actului de limbaj. Astfel nu orice vorbitor comun poate declara ”opresc războiul” căci încercarea sa de perfomativ nu poate nici să aibe valoare de adevăr nici o valoare practică pentru că nu este o frază despre ceva al cărui adevăr să fie construit din simpla sa descriere. Dar aceeași frază este un performativ de succes dacă este enunțată de către un președinte. Cu alte cuvinte condițiile de putere definesc în acest caz forța expresiilor și sensul lor. Deasemenea numai un judecător poate afirma: ”ești condamnat” și atunci ești condamnat. Oricine altcineva se obosește degeaba să facă asemenea afirmații căci ele nu vor crea condițiile de adevăr pentru fraza exprimată. Acceptăm că un preot, un judecător și un președinte pot face anumite afirmații în domenii de sens definite dinainte care instituie realități instituționale pentru ca, în ultimă instanță, ceea ce facem noi în societate să aibe sens. Aceste roluri sociale – preot, judecător, președinte – sunt expresia modului în care noi facem sens în lume și în relațiile dintre noi. Dacă îi acceptăm, atunci ceea ce spunem și noi la rândul nostru are sens și poate fi înțeles și ascultat. Dacă nu îi acceptăm atunci ne pierdem reperele nu putem pretinde că ceea ce spunem și facem are sens sau valoare. Dealtfel ne putem pierde repede reperele dacă vom confunda domeniile în care aceștia se pot exprima: un preot nu poate declara război așa cum un președinte nu e competent a mărita pe cineva.

De o manieră similară fraza ”promit să plec mâine” este un performativ căci valoarea sa depinde de punerea în act a promisiunii pe care o descrie și o face în același timp. Ea reprezintă un angajament de adevăr. A nu respecta un anajament înseamnă că ai făcut un act de limbaj cu intenția de a minți.

In alte contexte – de gândire magică sau de ritual -  adoratorii unei divinități îngenunecheazâ în fața zeității. Se pune întrebarea dacă este vorba de un act constativ, adică îngenuncheatul reprezintă metaforic o diferență de statut între adorator și zeitate care există deja sau ne aflăm în fața unui act performativ care aduce adoratorul în poziția corectă de umilință care va crea statutul superior zeității? Se poate pune aceeași întrebare asupra numeroaselor texte panegirice ale epocii comuniste față de ”conducător”. Erau ele descrieri ale unei realități sau erau ele menite performativ să instaureze această realitate a ”conducătorului”?. Totodată utilizarea performativă aparținea și conducătorului care declara diverse stări ale națiunii (de ex.: reușita planului cincinal) sau ale subiecțiilor națiunii române. ”Omul multilateral dezvoltat” era o descriere a unei stări de lucruri sau era un concept creat cu intenția de a aduce în realitate situația pe care o descria în numeroase texte (de partid)?

Vedem că o frază poate fi enunțată cu succes numai dacă există sau este inclusă într-un cadru de comportament convențional social / colectiv care îi asigură succesul. Revenind la subiectul articolului este evident că pentru a asigura coerența societății numai judecătorii de la CCR pot afirma de o manieră perfomativă : ”TB nu a fost demis” sau ”TB a fost demis este o propoziție falsă”. Puterea enunțurilor CCR provine din acordul cetățenilor că numai această instituție poate emite perfomative de succes pe anumite subiecte (o delegare de putere). Puterea este dată de succesul performativului care descrie o situație de fapt pe care o instituie prin chiar descrierea ei.

Cineva în afara acestei delegări de putere, adica CA, poate spune ”TB nu a fost demis”, dar nu poate transforma constatarea într-o declarație căci nu o enunță  într-un cadru justificat consensual social (nu îndeplinește condițiile de succes). Realizând că o simplă enunțare a propoziției indică mai degrabă lipsa cadrului social care ar da ”greutate” cuvintelor CA mai adaugă un complement; un supliment relevant. El spune că propoziția ”TB nu a fost demis” este adevărată, nu în lumea unde CCR există, ci într-o lume paralelă pe care el o numește ”în realitate”. Această lume nu are decât o existență virtuală, contrafactuală și ține de invențiile imaginației sau ficțiunii. Ea aparține doar spațiului mental imaginar pe care îl concepe vorbitorul, adică, în cazul nostru, CA. Pentru bunul simț comun vorbitorii de acest gen sunt clasificați ca aparținând mincinoșilor (dacă vor să înșele cu intenție) sau nebunilor (adică a paranoicilor care au un delir interpretativ și construiesc lumi paralele raportate la un singur individ). Poeții nu intră în această categorie deoarece afirmațiile lor sunt facut în contexte de performativitate instituționale clar definite (ca și preoții, judecătorii sau președinții).

Să presupunem pentru un moment că CA nu este nebun. Atunci fraza are o intenție. Desigur cea de a înșela. Dar totodată fraza exprimă și o dorință. Dorința de a crea o lume paralelă (legitimată de convenția a 7.2 milioane de voturi, adică a numărului mare de oameni care sunt de acord cu ea) care să-i confere condițiile de succes pentru a fi adevărată. Însă acest lucru trădează negarea societății existente. Votul desigur a exprimat doar dorința de a fi demis TB, dar nu a legitimat altceva și nu a creat, în interiorul societății existente și a regulilor de joc – inclusiv CCR – o altă realitate sau o altă societate. Întrebarea de la referendum nu era: ”doriți o altă realitate (pe care o voi defini eu ulterior)”. Până la urmă CA confundă realitatea cu dorința și, pe modelul gândirii magice sau totalitare, dorește să instaureze o realitate prin însăși descrierea ei. Dar, din păcate pentru el, atributul paranoicității existențiale (ontologice sau a celei care creează realități prin vorbe) îi aparține doar lui Dumnezeu și oricât ar dori CA să se confunde cu el nu ne convinge. În cazul oamenilor de rând ontologia este inaccesibilă, dar paranoia este frecventă. În aceste condiții este mult mai sănătos ca fiecare să rămână cu realitatea sa: România și cetățenii ei cu a lor realitate și CA cu a lui. În cele din urmă el este fericit într-o lume în care Traian Băsescu a fost demis iar CA continuă indefinit să facă declarații de la un pupitru aflat la picioarele scărilor. Noi rămânem într-o realitate ocupată de mulți indivizi, fiecare cu diferența sa, și vom trăi împreună cu Traian Băsescu strădania (o caznă adică, pentru a folosi slavisme) comună de a ameliora regulile noastre de conviețuire. El, adică CA, va rămâne ancorat într-o realitate exclusivă, dar paradisiacă pentru el. Pusă în alt context, fraza sa afirmă contrariul a ceea dorea aparent CA să ne spună. El dorea, la suprafață, să ne spună că nu pleacă din politică. Dar, în adâncime, el ne mărturisește mult mai mult și anume că ne-a părăsit definitiv pentru o altă ”realitate”, pentru o altă ”lume”. Ceea ce face din el un cetățean liber și fericit al republicii. Iar noi suntem mulțumiți că astfel el s-a ținut de cuvânt și și-a respectat promisiunea.

(Pentru conformitate termenii au fost preluați din teoria actelor de limbaj – Austin, Searle, Sweetser – și adaptați studiului de caz)

PS. Mai mulți oameni de media au continuat după decizie să discute argumentele validității declarației CCR. Diverse talk-show-uri discută argumente din cadre de referință posibile din lumi paralele și din momente revolute. Media audiovizuală întreține acest foileton cu personaje politice, cu intrigi și drame afective, situat într-o lume virtuală. Pe de altă parte o parte din drama foiletonului se desfășoară în zona unei triviale construcții a portretelor judecătorilor. Dar media este doar o formă de divertisment; un fel de spectacol de carnaval.

În cele din urmă declarația unei autorități care este acceptată a da verdicte sau declarații cu putere de creație a unor realități instituționale este finală. Restul este o vorbărie provincială menită a crea doar confuzie. Ca să citez dintr-o autoritate anglo-saxonă ”Declarația CCR vorbește de la sine”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "12 comments" on this Article:

  1. nola spune:

    Am citit cu mare placere textul. Folosirea unu aparat de analiza mai putin obisnuit la noi – analiza logica a limbajului -, avand in vedere preocuparile mele in aceasta directie, m-a reconfortat si m-a facut pe moment mai optimist.
    Am avea nevoie de mult mai mute texte de acest gen, folosind metode de analiza mai putin cunoscute pe la noi – indeobste cele ce tin de deconstructie gandita la un mod permisiv – pentru a opune un nou discurs celui dominant si care se bazeaza pe analize literaturizante vizand un mental popular gandit dintr-o perspectiva canonica invechita. Aplicat in contextul actual, acest limbaj depasit nu poate produce decat locuri comune sau adevaruri banale care nu mai pot largi perceptia intelectuala….

    • Mircea Valeriu Deaca deaca mircea spune:

      Fara sa fac o polemica directa la universul discursiv dominant cred ca, cu cat avem in circuitul cultural mai multe tipuri de abordari, cu atat peisajul cultural e mai divers si, implicit mai adecvat civilizatiei contemporane occidentale – deci, mai putin provincial. Este de notat ca John Searle este mai cunoscut astazi ca eseist-filosof al politicii si mai putin ca si lingvist si fondator al teoriei actelor de limbaj.

  2. Darkjohn spune:

    Cam lunga demonstratia pentru a arata faptul ca “realitatea” d-lui CA este virtuala. Era suficienta o reducere la absurd.
    Evidenta spune altceva: atit promisiunea de a parasi viata politica cit si decizia de a nu parasi viata politica se incadreaza in categoria “discurs politic”. Discursul politic nu are valoare de adevar absoluta (iar societatea a statuat lucrul asta in momentul in care a spus ca un “discurs politic” nu poate atrage decit o “raspundere politica”). Prin urmare ramine ca d-l CA sa “raspunda politic” pentru aceste declaratii.
    Singura problema care ramine este urmatoarea: societatea permite unui paranoic sa raspunda politic? Vom afla acest raspuns la urmatoarele alegeri, desigur.

    • Mircea Valeriu Deaca deaca mircea spune:

      Am vrut sa explic (dar nu am mai facut-o) la inceputul articolului ca nu voi trage o alta concluzie decat cea pe care oricine care cunoaste limba romana in mod natural si intuitiv o va face. M-a interesat o explicatie a concluziei unui vorbitor nativ al romanei. Altfel spus limba naturala este una, dar gramaticile care o explica sunt mai multe.
      Pentru a doua suita de idei (afirmatii de tip politic) ma tem ca lucrurile nu stau asa. Cum receptorul si contextualizarea pe care el o adopta dau sens unui enunt diferite fraze pot fi interpretate in diferite moduri. Pe de alta parte o promisiune ramane o promisiune (si e inteleasa ca atare) in virtutea unui context mai larg decat cel de afirmatie facuta in domeniul si cutumele politice.

      • Darkjohn spune:

        Dati-mi voie sa va contrazic in ce priveste a doua suita de idei, nu pentru ca nu ar fi de dorit sa fie asa cum sustineti ci pentru ca “realitatea” este alta; discursul politic nu este unul care descrie “realitatea”; discursul politic este prin menire creator de “realitati virtuale” si se adreseaza realitatilor virtuale ale fiecaruia dintre receptori; de aici si dificultatea de a-l supune regulilor, gramaticilor. Discursul politic e “free style”, e “wishful thinking”. A incerca sa incorsetezi discursul politic intr-o realitate absoluta este similara (no offense) cu incercarea colegului Red de mai jos de sugera existenta unei relatii de ordine in multimea numerelor complexe; rezultatul nu ar fi altul decit o noua realitate virtuala.
        Revenind la subiectul CA: realitatea ne spune ca acesta este, asa cum ati remarcat: a. Mincinos sau b. Paranoic. Din nefericire (sau poate, din fericire) politica se adreseaza realitatilor virtuale.

  3. sym spune:

    “Reality is that which, when you stop believing in it, doesn’t go away.” (Philip K. Dick)

  4. Pentru Basescu este o victorie a la Pyrrhus, dar pentru USL
    este o infrangere reala la care a contribuit copios. Cine nu se
    pricepe sa faca Blitzkrieg, trebuie sa mearga mai incetut si cu
    niscaiva gandire.

  5. Red spune:

    La o teza de matematica am facut o demonstratie prin reducere la absurd incheiata cu “0 egal cu 2 ceea ce nu e posibil in R” multimea nr. reale. Dascalul mi-a dat punctaj maxim dar a scris cu umor “si nici in C” adica multimea nr. complexe ce include atat nr. reale cat si imaginare.

    In realitate 46.3 nu e mai mare decat 50, nu e nimic complex in asta, dar chiar daca ar fi vorba de nr. complexe relatia de inegalitate ramane perfect valabila.

    • ramona spune:

      Permiteti-mi sa va contrazic, in C, spatiul numerelor complexe, nu exista inegalitati ! :) O matematiciana

  6. terry spune:

    Din text:
    (a) Condiția de adevăr se aplică la propoziția ”Traian Băsescu a fost demis”. (b) Altfel spus, citând din semantica logică, putem spune că propoziția ”zăpada este albă este adevarată dacă și numai dacă zăpada este albă”. (c) Propoziția ”TB a fost demis este adevărată dacă și numai dacă TB a fost demis”.
    In (a) folositi corect ghilimelele, insa (c) nu are predicat, cum nu are nici subordonata din (b). Ce doriti, cred, sa scrieti este -
    (b) … putem spune ca propozitia “zapada este alba” este adevarata ddaca zapada este alba
    sau
    (b) … putem spune ca “propozitia “zapada este alba” este adevarata ddaca zapada este alba”
    sau chiar
    (b) … putem spune ca propozitia “”zapada este alba” este adevarata ddaca zapada este alba”
    respectiv
    (c) Propozitia “TB a fost demis” este adevarata ddaca TB a fost demis
    etc.
    Cred ca ar fi util sa corectati.

  7. Murphy spune:

    ramane de demonstrat – de catre aparatul propagandistic platit de basexcu din bani publici – de ce minciuna lui cu cele “5 minute” din 2007 a fost spre binele patriei, iar asta a lui Antonescu e paranoia si/sau ticalosie :) )) nu va faceti iluzii, tovaraseilor, de fiecare data cand un basinist aduce in discutie minciuna lui Antonescu, i se arunca in obraz minciuna lui basexu, deci valoarea propagandistica a spetei este negativa.

  8. Liviu spune:

    Chestiunea se aseamana cu un banc vechi de pe cealalta vreme: Un tip iese din aeroport la Otopeni si urca intr-un taxi. Te rog du-ma in principiu. Mi-au spus rudele de pe aici la telefon: “In principiu gasesti de toate”.
    Cam asa si cu “in realitate” Basescu a fost demis. Problema e ca nu stim locatiile “in realitate”, si “in principiu”. Sau macar una din ele.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Mircea Valeriu Deaca


Mircea Valeriu Deaca

Mircea Valeriu Deacă este doctor în studii de film și audiovizual la Paris III Sorbonne Nouvelle, dar a urmat și cursurile Faculății de Filologie Română, al universiății... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)