vineri, martie 29, 2024

Criteriile dupa care judecam editurile

Doresc să intervin în recenta polemică deschisă de colegul meu Horia Pătrașcu și găzduită de site-ul Contributors. Aș vrea să precizez dintru început că nu o fac în nici o calitate „oficială“, în primul rând pentru că nu am nici una. Cu această ocazie, îmi permit să corectez o afirmație care apare în textul colegului meu, anume aceea că aș fi „membru CNCS“. Realitatea este că nu mă bucur de această calitate, care este obținută doar prin Ordin de ministru. Lista actuală a membrilor CNCS poate fi consultată aici. Este drept că, în urma documentului pe care l-am elaborat acum 2 ani pentru Asociația „Ad Astra“ cu privire la criteriile de excelență specifice disciplinelor umaniste, am fost solicitat să ajut, în mod voluntar și necontractual, în diverse aspecte legate de reforma vizată de CNCS în privința acestor discipline. În acest sens, am fost inclus într-o comisie consultativă „de specialitate“, dar aceasta nu are nici o atribuție decizională. În această calitate pur consultativă, am fost invitat să particip la o întâlnire în care au fost discutate punctajele editurilor în urma evaluării lor din partea unor experți independenți (din câte știu, fiecare editură a fost evaluată de specialiști care nu au avut nici cea mai mică legătură cu respectiva editură, deci principiul obiectivității nu a fost încălcat). Din păcate, fiind plecat din țară, nu am putut participa la acea întâlnire, astfel că am aflat lista editurilor acreditate, ca toată lumea, doar atunci când a fost anunțată pe situl CNCS.

Acum, înainte de a discuta relevanța rezultatelor acestei evaluări, ar trebui să plasăm întreg acest proces în context. Or, contextul este cel al Legii Educației Naționale (LEN) și al insistenței sale explicite asupra criteriilor de performanță academică. Cu alte cuvinte, este vorba de necesitatea de a distinge între rezultate excepționale ale muncii de cercetare și rezultate „de rutină“, rezultate mai modeste sau mai puțin semnificative. Iar spiritul LEN – acesta este, în ochii mei, un merit incontestabil al ei – este că, pentru posturile „mari“ cel puțin (profesor, conferențiar, CS1, CS2) sunt pretinse criterii de performanță mult mai ridicate decât în anii anteriori, fapt care are menirea de a stimula excelența în diversele câmpuri de cercetare. Altfel spus, odată cu noua LEN ar trebui ca pe posturile „mari“ să nu poată concura decât persoane cu rezultate remarcabile în cercetare. Nu are rost să mai subliniez că, pe vechea lege, puteau accede la aceste posturi și persoane cu rezultate modeste sau nesemnificative. Or, speranța pe care a adus-o cu sine noua LEN este că acest lucru regretabil nu va mai fi cu putință, că la posturile „mari“ nu vor mai putea accede decât persoane cu o excelență dovedită inclusiv pe plan internațional. Pentru alții însă, aceste exigențe ale LEN au fost și sunt încă privite ca o amenințare dramatică la șansa lor la o „promovare“ facilă, înfăptuită „ca pe vremuri“, iar speranța lor este să cadă cât mai repede Guvernul, să vină un ministru mai „înțelegător“ și să restabilească practicile de odinioară. În această tensiune dintre tendința de a ridica ștacheta și tendința de a o coborî se joacă și chestiunea evaluării editurilor românești, după cum voi explica mai jos.

În acest context general, s-a pus de asemenea problema specificității criteriilor de performanță în funcție de specificul disciplinelor academice. După cum se știe, pentru științele naturii și științele exacte, este suficient să fie considerate articolele publicate în reviste ISI cu factor de impact ridicat. (Deci nu e vorba de orice revistă ISI, ci doar de acele reviste care au un prestigiu recunoscut și o importanță semnificativă pentru comunitatea internațională de cercetători.) Însă pentru disciplinele umaniste situația este ceva mai complicată, exclusivitatea criteriului ISI nefiind suficientă (câteva motive au fost expuse în documentul Ad Astra pe care l-am amintit mai devreme). De aceea, pentru acest caz specific al disciplinelor umaniste, au fost integrate între criteriile de performanță, pe lângă revistele ISI, atât revistele ERIH cu statut intenațional, cât și cărțile de autor publicate la edituri prestigioase din străinătate și din țară, precum și traducerile de text sursă (însoțite de studii critice și note explicative complexe) sau edițiile filologice.

Abia în acest context secundar s-a pus problema unei evaluări / ierarhizări a editurilor, în special a celor românești, pentru a putea identifica, pentru fiecare disciplină umanistă în parte, acele câteva edituri care reprezintă garanția excelenței în respectivul domeniu. Este deci de la sine înțeles că intenția este aceea de a obține o listă a editurilor cu adevărat prestigioase pentru fiecare disciplină în parte, deoarece miza este aceea de a identifica cărțile (în speță doar cele cu profil clar de cercetare) care pot revendica o indiscutabilă excelență în domeniul lor. În acest sens, un prim compromis, regretabil, a fost făcut încă din O.M. nr. 4692, publicat în M.O. nr. 540 care indică două categorii de edituri, A și B, prin aceasta subînțelegându-se că nu e neapărat necesar să fie obținută o listă restrânsă de edituri „de prim rang“, ci că și cele de „mâna a doua“ ar fi, la o adică, de luat în seamă. Or, părerea mea este că ar fi trebuit impus dintru început ca lista de edituri românești recunoscute să fie cu adevărat restrânsă (5–10 edituri pentru fiecare disciplină), iar în interiorul acestei liste să nu mai existe alte subcategorii (lucru inutil, care produce în plus destulă confuzie).

Aceste edituri ar trebui selectate pornind de la premisa esențială, anume că au un profil academic cert, atestat prin publicarea substanțială de carte de specialitate și prin existența unor colecții și reviste de specialitate. La acest punct, ar merita subliniat că, pentru acreditarea academică la CNCS, nu pot fi considerate drept relevante titlurile destinate marelui public cultivat, și nici măcar cele universitare în sens larg (cursurile sau introducerile cu scop didactic), ci exclusiv publicațiile care conțin rezultatele unei cercetări avansate. Cu alte cuvinte, sunt acreditabile cu precădere acele edituri care își asumă riscul de a publica cărți de cercetare propriu-zise, bunăoară cărți apărute prin reelaborarea lucrării de doctorat. Este cunoscut faptul că, de regulă, prima mare „realizare“ a unui tânăr cercetător în disciplinele umaniste este publicarea lucrării de doctorat într-un context prestigios. Or, din păcate, în România există încă o deschidere foarte mică, din partea editorilor, către acest tip de publicație (motivele pot fi detaliate cu altă ocazie). Însă editurile care doresc să fie acreditate academic ar trebui să asume ca o condiție sine qua non necesitatea de a se deschide către acest tip de publicație de specialitate, de a propune colecții de specialitate riguros controlate științific, de a încuraja tipul de carte care nu se adresează întâi de toate „marelui public cultivat“, ci comunității științifice de specialiști. Cu alte cuvinte, dacă o editură spune că „principial, noi nu publicăm doctorate, chiar  dacă sunt excelente“, ar trebui să înțeleagă prin aceasta că nu are de ce să aplice pentru acreditare academică la CNCS.  Chestiuni similare pot fi afirmate și cu privire la alte tipuri de carte de cercetare: cele care apar în urma studiilor postdoctorale, sau altele încă și mai avansate, precum și volumele colective de articole științifice, traducerile de „texte sursă“ cu aparat critic de specialitate, edițiile de text etc. Câte dintre editurile care au aplicat la acreditare au publicat în ultimii 5 ani cărți de acestă factură? Sau: câte cărți de această factură au fost publicate recent de editurile care au cerut acreditare? Rămâne de văzut…

Pe lângă profilul academic, pentru ca o editură să fie cu adevărat prestigioasă,  ea trebuie să aibă o indiscutabilă deschidere națională. Cu alte cuvinte, dacă o editură publică majoritar sau exclusiv cărțile membrilor unei facultăți sau unui centru universitar, fiind perfect închisă la propuneri care vin din alte centre universitare, atunci trebuie să accepte că ea nu poate reclama decât o recunoaștere pur locală și nu una națională, caz în care acreditarea (ca „editură prestigioasă“) nu are cum să nu fie problematică. Totodată, dacă o editură revendică o deschidere și o recunoaștere națională, ea trebuie să își poată distribui cărțile în întreaga țară. Astfel că o editură care nu are un site cu un magazin propriu, unul prin care cărțile sale să poată fi comandate online, poate cu greu revendica un statut eminent.

O altă condiție ține de asumarea bunelor practici editoriale din lumea civilizată. De exemplu, dacă un autor propune un manuscris academic unei edituri și nu primește nici un răspuns (fie că  e vorba de o confirmare de primire, fie că e vorba de o decizie privind publicarea sau nepublicarea), putem deduce că respectiva editură mai are de lucrat la asimilarea bunelor practici. De asemenea, o practică esențială ține de evaluarea efectivă a manuscriselor primite, făcând apel la experți recunoscuți în domeniu. Dacă decizia de publicare (sau nepublicare) nu are la bază o astfel de evaluare științifică a manuscrisului propus, statutul academic al respectivei edituri este iarăși problematic.

În sfârșit, un alt aspect decisiv este legat de „produsul finit“: calitatea academică a cărților publicate (și, implicit, a autorilor), nivelul academic al specialiștilor implicați în evaluarea manuscriselor, acuratețea paginării și a prezenței grafice etc. Toate aceste aspecte trebuie evaluate riguros pentru a identifica în mod corect poziția generală pe care poate să o ocupe o editură în peisajul academic românesc.

Lucrurile sunt încă și mai nuanțate, deoarce există edituri care excelează într-un anumit domeniu umanist, lăsând complet deoparte alte domenii. Bunăoară, există edituri importante pentru domeniul „istorie“ care sunt complet irelevante pentru domeniul „filozofie“; și invers. În acest sens, discuția s-a particularizat încă și mai mult, în așa fel încât pentru fiecare disciplină în parte să poată fi identificat un grup specific de edituri prestigioase, demne de a fi luate în calcul pentru obținerea posturilor „mari“ din învățământ și cercetare. Cu alte cuvinte, o editură nu trebuie evaluată doar „ca întreg“, ci și în raport cu o anumită disciplină pentru care ea cere acreditare.

Nici criteriul cantității nu este deloc neglijabil. Pentru că discuția a fost legată de domeniul „filozofie“, ar trebui deci să facem o primă distinție între „edituri din România care publică în mod substanțial carte de filozofie“ și „edituri din România care publică în mod sporadic carte de filozofie“. Această distincție nu este suficientă, deoarce putem concepe cazuri în care se publică multă filozofie, dar de proastă calitate. La fel, pot exista cazuri în care se publică relativ puțină carte de filozofie, dar de o calitate net superioară. Prin urmare, prima distincție trebuie dublată de o alta, calitativă, anume între „edituri din România care publică titluri de filozofie cu relevanță națională“ și „edituri din România care publică titluri de filozofie cu relevanță locală (sau: fără relevanță națională)“. Probabil că și alte distincții suplimentare sunt necesare. În orice caz, pornind de la o echilibrată conjugare a acestor distincții se poate ajunge la acea listă restrânsă de edituri care contează cu adevărat pentru cercetarea filozofică din România.

Pentru că mă ocup de câțiva ani de un „newsletter de filozofie românească“, în care am dorit să includ toate publicațiile de filozofie ce țin de comunitatea autohtonă, fără „discriminări calitative“, am o anumită experiență în acest subiect, astfel că mi-a fost relativ ușor să fac lista celor aproape 60 de edituri ale căror cărți de filozofie au fost incluse în ultimii 5 ani în acest newsletter (adaug la final această listă). Evident că toate aceste 60 de edituri pot aplica, în principiu, pentru a fi acreditate la CNCS pentru domeniul filozofie. Însă este de asemenea evident că acreditarea tuturor ar fi o absurditate, pentru că nu s-ar mai putea distinge între ceea ce este foarte important pentru domeniu și ceea ce este mai puțin important. Cu alte cuvinte, cu cât mai largă va fi lista editurilor acreditate, cu atât mai jos vor coborî criteriile. Or, direcția pe care o indică LEN vizează tocmai identificarea excelenței într-un domeniu de cercetare. Altfel spus, lărgirea listei de edituri acreditate contravine sensului LEN. Dimpotrivă, coerent cu prevederile generale ale LEN ar fi tocmai impunerea unei liste restrânse și riguroase de edituri cu adevărat prestigioase.

Mai există încă un motiv care pledează ferm ca în lista editurilor acreditate să fie incluse doar acele edituri care sunt cu adevărat prestigioase pentru cercetare. Iar acest motiv este legat de concordanța cu criteriile de performanță impuse celorlalte domenii științifice, cele non-umaniste. E drept că – spuneam la început – trebuie avută în vedere specificitatea fiecărei discipline, însă întregul sistem trebuie să fie cât de cât concordant. Cu alte cuvinte, ar trebui ca performanțele cerute pentru ca un fizician să ajungă profesor universitar să nu fie absolut discordante în raport cu performanțele cerute unui istoric sau unui „filozof“. Or, dacă lista de edituri românești acceptabile pentru disciplinele umaniste ar fi prea largă sau dacă ea ar include și edituri mai puțin prestigioase, cercetătorii din științele non-umaniste s-ar simți pe drept cuvânt foarte vexați de lipsa de rigoare a colegilor lor umaniști. Să nu uităm că fizicienii, chimiștii sau matematicienii români trebuie să publice doar în reviste internaționale de înalt prestigiu (cu factor de impact ridicat) pentru a putea tenta un post de profesor sau de CS1. Or, în condițiile acestea, minoritatea umanistă (care abia depășește 10% din totalitatea cercetătorilor români) ar trebui și ea să nu coboare ștacheta, ci, dimpotrivă, să o ridice, iar aceasta nu se va putea face dacă includem în lista editurilor acreditate entități îndoielnice. Cred de aceea că rezultatele actualei evaluări puteau fi încă mult mai stricte, iar faptul că au fost acreditate și edituri care nu împlinesc criteriile pe care le-am pomenit mai sus este, totuși, descurajant.

Închei prin a sublinia un ultim aspect: miza acestor criterii (inclusiv a evaluării editurilor) privește viitoarele posturi de profesor și conferențiar (precum și CS1 și CS2) din sistemul academic românesc. Nu actualii profesori sunt în joc, ci viitorii candidați la postul de profesor. Putem aproxima că în filozofie există, în Romania, în jur de 50-60 de astfel de posturi „mari“ în învățământ și cercetare. De modul în care vor fi ele ocupate în următorii ani depinde evoluția sau involuția filozofiei din România. Aceeași schemă se poate aplica, desigur, și celorlalte discipline umaniste.

P.S. Iată lista de edituri care publică carte de filozofie în România. Invit cititorii avizați să facă liste cu cele 5-10 edituri pe care le consideră „de top“ pentru cercetarea filozofică din România.

  1. Aius Printed
  2. All
  3. Antet
  4. Art
  5. Ars Docendi
  6. Bastion
  7. Bibliotheca
  8. Biblioteca Apostrof
  9. Cartea Românească
  10. Cartea Studențească
  11. Cartier
  12. Casa Cărții de Știință
  13. Comunicare.ro
  14. Criterion Publishing
  15. Curtea Veche
  16. Dacia
  17. Deisis
  18. Editura Academiei Române
  19. Editura Carmelitană
  20. Editura Didactică și Pedagogică
  21. Editura Fundației Academice Axis
  22. Editura ICR
  23. Editura Tehnică
  24. Editura Universităţii „Al.I. Cuza“ Iaşi
  25. Editura Universităţii din București
  26. Editura Universităţii de Vest
  27. Eikon
  28. Galaxia Gutenberg
  29. Gramar
  30. Grinta
  31. Herald
  32. Hestia
  33. Historia
  34. Humanitas
  35. Idea Design & Print
  36. Ideea Europeană
  37. IRI
  38. Institutul European
  39. Limes
  40. Litera
  41. Lumen
  42. Napoca Star
  43. Nemira
  44. Paideia
  45. Paralela 45
  46. Pelican
  47. Polirom
  48. Presa Universitară Clujeană
  49. Publica
  50. Romania Press
  51. Sitech
  52. Tact
  53. Trei
  54. Univers
  55. Univers Enciclopedic
  56. Vellant
  57. Vremea
  58. Wolters Kluwer
  59. Zeta Books

Distribuie acest articol

14 COMENTARII

  1. Eu zic ca o indexare Google Scholar, Scopus si la un nivel mai avansat ISI ar fi suficienta. In privinta factorului de impact, mai sigur este numarul de citari pentru a stabili valoarea unui articol. Altfel, sub umbrela unui jurnal de prestigiu (IF ridicat) nu neaparat apar materiale care duc la avansarea semnificativa a scholarship-ului…cel putin asa zic cercetarile ce analizeaza pe termen lung impactul articolelor asupra domeniilor academice respective (nu am acum referinta dar cei interesati pot gasi cu siguranta detalii). Motivatia situatiei: poate pentru ca sunt foarte conservatori in procesul de peer-review -> articole de calitate dar care nu pun sub semnul intrebarii status quo-ul curent?

    Eu zic ca daca fiecare articol scris de un cercetator roman este citat de 2 ori in termen de 3 ani intr-un alt jurnal academic indexat GS-S-ISI ar fi un pas inainte (nu autocitare sau citare de un coleg din Ro). Macar acest pas sa il facem (ca mai avem mult pana la performanta de top, sa fim sinceri).

    In domenul filozofiei nu este neaparat nevoie sa publici carti -> nebunia cu editurile pare de neinteles in aceste conditii. Nu mai vorbim de un comentariu recent tot de pe contributors, care diferentia diseminarea de informatie academica (facuta prin carti, mai ales pt studenti si public larg) vs. contributie originala (articole academice, care ulterior pot fi inglobate intr-o carte). Ce sa mai vorbuim de problemele de peer-review in cazul editurilor…

    Daca intrati pe platformele academice cele mai importante (Sage, Springer, Wiley) veti gasi sufieciente jurnale de filozofie. Cati romani publica insa acolo? Daca cineva are timp sa caute, nu cred ca va gasi mai mult de 30 articole in ultimii 10 ani (scrise de cercetatori romani, afiliati unor universitati din Ro). Cate dintre ele sunt citate de catre alti cercetatori (nu romani, ca sa nu banuim intelegeri). Ma contrazice cineva (oferind link-uri catre respectivele articole)?

    Cred ca cititorii ar putea fi interesati si de un alt mesaj al dvs., postat Tue Jun 28, 2011pe grupul ro_filosofia (vezi mai jos, presupun ca este de interes public acum). Asa ca imi puteti intelege surpriza cand vad ca inca luati in considerare ERIH… S-au decis europenii sa duca mai departe acest proiect sau este tot la stadiul sa-nu-zicem-ca-nu-am-incercat?

    –––––––

    Stimati colegi,

    După cum poate vă mai amintiți, în documentul Ad Astra privitor la
    criteriile de performanță din disciplinele
    umaniste,
    unul din punctele principale pentru care am pledat a fost acela de a lărgi
    lista de reviste ISI (Arts and Humanities Citation
    Index)
    cu
    lista de reviste indexate în noul ERIH (European Reference Index for the
    Humanities;
    „listele
    inițiale” fuseseră publicate în 2007). Cu alte cuvinte, am propus ca, pentru
    disciplinele umaniste, în loc să vorbim de reviste ISI, să vorbim de reviste
    „ISI sau ERIH”.

    Argumentul pornea de la faptul că (1) ISI indexează un număr prea mic de
    reviste din Humanities, că (2) multe reviste internaționale prestigioase, cu
    o reputație excelentă în comunitățile de cercetători, nu sunt cuprinse în
    ISI și că (3) revistele indexate în ISI sunt dominant anglofone, ceea ce,
    pentru disciplinele umaniste, nu e acceptabil, deoarece aici germana și
    franceza sunt deopotrivă de importante. Am văzut așadar în ERIH o bună
    ocazie de a contrabalansa indexatorul ISI, atât prin faptul că integrează un
    număr semnificativ mai mare de reviste, cât și prin faptul că, într-un fel,
    ERIH contracarează dominanța strivitoare a limbii engleze prezentă în ISI,
    echilibrând oarecum distribuția lingvistică a revistelor (repet un lucru pe
    care l-am subliniat și în documentul Ad Astra: pentru Humanities,
    „International = English or French or German”; în disciplinele umaniste nu
    există nici un temei pentru a considera franceza și germana limbi „de mâna a
    doua”, și nici pentru a considera limba engleză drept singura limbă „cu
    adevărat internațională”).

    Totodată, în documentul Ad Astra am semnalat și anumite „puncte nevralgice”
    ale indexatorului ERIH: (1) lipsa de transparență a criteriilor prin care
    unele reviste sunt incluse și altele nu; (2) ierarhizarea pe alocuri
    arbitrară a revistelor, în trei categorii: A, B și C (rebotezate în 2011
    „International 1”, „International 2” și „National”); (3) inexistența unui
    proces regulat, bazat pe criterii limpezi, care să permită revistelor
    neindexate să aplice pentru a fi incluse. Cu toate acestea, am crezut că
    respectivele neajunsuri se datorează juneții proiectului ERIH (început doar
    în 2000), sperând că acestea vor fi corectate pe parcurs și că noile liste,
    cele din 2011, vor aduce cu ele și o îmbunătățire procedurală.

    Am fost în mod particular preocupat de situația revistelor de filozofie,
    unde experții de panel
    au
    plasat în categoria A (=”International 1″), într-o majoritate covârșitoare,
    reviste de filozofie de orientare analitică, mai toate de limbă engleză (din
    51 de reviste, doar două sunt germane, și nu e nici una
    franceză/francofonă!), în timp ce în categoria C (=”National”) au fost
    aruncate zeci de reviste foarte prestigioase de filozofie așa-zis
    „continentală”. Intrigat, i-am scris o scrisoare lui François Recanati
    (șeful panelului de filozofie), în care am insistat asupra modului injust în
    care sunt întocmite listele, subliniind că această ruptură între Analytic
    și
    Continental n-ar trebui să se reflecte în indexatorul ERIH, care riscă să
    devină un instrument de forță, o pârghie prin care se dorește
    influențarea,
    cu mijloace birocratice, a direcției și viitorului cercetării filozofice.
    Dl Recanati (filozof analitic, ca și colegii săi de panel Kevin Mulligan
    și Barry Smith) nu mi-a răspuns la aceste obiecții.

    Prin urmare, știind că ERIH a fost fondat de European Science Foundation
    (ESF) , mi-am spus că n-ar strica să particip la un
    workshop organizat de această instituție, la începutul lui iunie, undeva
    lângă Dublin: Humanities Spring 2011, National University Ireland, Maynooth,
    Early Career Researchers Forum: “Changing Publication Cultures in the
    Humanities”.
    Bănuind că va participa și cineva din Standing Committee for the Humanities
    (SCH)\
    ,
    am aplicat, propunându-mi, dacă am ocazia, să critic („la ei acasă”) modul
    în care a fost alcătuită lista ERIH pentru filozofie.

    Mă interesasem între timp la colegi din străinătate și am aflat că ERIH
    este
    deja folosit la evaluarea disciplinelor umaniste din multe țări europene
    (atât pentru granturile de cercetare, cât și pentru posturile scoase la
    concurs în universități și institute de cercetare). Și în România, de
    altfel, listele ERIH au fost adoptate în documentația ultimelor concursuri
    pentru granturi CNCSIS, cu mențiunea că doar revistele din categoriile A
    (=”International 1″) și B (=”International 2″) contează (ceea ce, în lumina
    celor de mai sus, capătă și altă semnificație). Date fiind și viitoarele
    criterii minimale pe care Ministerul le va adopta curând pentru posturile
    din învățământ și cercetare din domeniile umaniste, „miza” ERIH devine
    chiar
    importantă.

    Prin urmare, am mers hotărât să discut cât se poate de direct această
    chestiune la Maynooth cu responsabilii ESF/ERIH (Milena Žic Fuchs, Eva
    Hoogland). Mi-am expus punctul de vedere și am insistat asupra faptului că
    în multe țări europene ERIH „se aplică deja”, că ține de responsabilitatea
    ESF ca acest instrument să nu devină un instrument de forță sau un mijloc de
    influențare birocratică a agendei cercetării etc.

    Problema listelor de reviste de filozofie (Analytic versus Continental) le
    era cunoscută și, spre surprinderea mea, responsabilii ESF/ERIH păreau să
    fie într-un fel de acord că modul în care au fost alcătuite listele de
    filozofie a fost partizan și injust. Atunci, am insistat că este necesar să
    existe posibilitatea corectării listelor. Însă responsabilii ERIH/ESF mi-au
    spus că acest lucru nu e cu putință, pentru că … ERIH nu va mai exista!
    Proiectul este considerat un eșec chiar de către responsabilii ERIH și, în
    plus, nu mai au mijloace financiare nici pentru a-l continua, nici pentru
    a-l ameliora. Deci, ERIH is dead!

    Am insistat din nou asupra faptului că ERIH este totuși deja folosit de
    agențiile naționale din mai multe țări europene (România, Spania, Estonia,
    Cehia, Ungaria at least) și că, prin însăși înființarea ERIH, ei sunt
    responsabili pentru consecințele pe care le produce acest indexator în
    câmpul cercetării europene. Replica responsabililor ERIH a fost stupefiantă:
    faptul că agențiile naționale se folosesc de ERIH pentru a evalua cercetarea
    este greșeala respectivelor agenții, că n-ar trebui ca ERIH să fie folosit
    pentru evaluare, căci, ziceau ei, scopul ERIH nu a fost acela de a furniza
    un instrument pentru evaluarea disciplinelor umaniste în Europa, ci doar „să
    facă mai vizibilă cercetarea europeană în științele umane” (ceea ce,
    evident, reprezintă o mică mostră de limbaj de lemn al noii birocrații
    europene). Deci, în loc să recunoască public eșecul ERIH, colegii de la ESF
    „se spală pe mâini” și abandonează tacit proiectul, chiar dacă
    consecințele
    acțiunilor lor se lasă deja întrevăzute. Cu o lipsă de seriozitate care m-a
    șocat, responsabilii ESF/ERIH au spus în cele din urmă „we don’t know what
    ERIH will become, maybe we will transform it in something else, we don’t
    know yet…”. Sincer, m-aș fi așteptat la mai multă seriozitate de la
    European Science Foundation…

    În aceste condiții, pledoaria din documentul Ad
    Astra
    (cea
    referitoare la includerea între criteriile de evaluare, alături de listele
    ISI, și a listelor ERIH) îmi pare acum, după ce am aflat „dedesubturile”
    chestiunii și mai ales lipsa ei de viitor, mai puțin sigură…

    E drept că nici exclusivitatea listelor ISI n-are cum să mulțumească pe
    cercetătorii umaniști, dar iată că, din păcate, nici ERIH nu este o
    soluție
    de viitor.

    Cu gânduri bune,
    Cristian Ciocan
    –––––––––––

    • Cristian Ciocan,
      Ma bucur ca ati pus apasat degetul pe o rana dureroasa. Ceva ma face sa cred ca lipsa textelor de autor face caduca performanta editurilor. Cu atat mai mult cu cat nu este vorba numai de filosofie.
      Va astept in librarii cu aceleasi ganduri bune.

  2. Pledoaria dvs. este frumoasa, insa destul de departe de realitatile editurilor romanesti.
    Problemele ar fi trei.
    1. Ce se publica, adica acele criterii de selectie a manuscriselor, precizarea unor norme clare de tehnoredactare, existenta unor colectii in domenii stiintifice restranse, girate de colective de specialisti, care sa refere critic asupra calitatii manuscriselor primite. La cele mai multe edituri excelenta stiintifica a operelor publicate este o intamplare, nu o politica urmarita cu consecventa. Editurile cauta, in mod legitim, profitul financiar, nu obtinerea de prestigiu stiintific.
    2. Cum se publica, adica acele conditii tehnice ce trebuie sa puna in forma frumoasa fondul valoros al scriiturii. Si aici e multa suferinta, din ratiunea ultima a costurilor. As adauga faptul ca niciuna dintre edituri nu are politica de a publica macar mici rezumate intr-o limba internationala.
    3. Cat se publica si cat circula lucrarile publicate. Fara sa fie lucrari de masa, publicatiile stiintifice ale multor edituri se publica in tiraje absolut confidentiale, de ordinul a 30-50 de exemplare. Cateva edituri nu au nici macar website. Niciuna dintre marile edituri ierarhizate acum la categoriile A si B nu are, dupa stiinta mea, un cont pe Google Books pentru a-si pune acolo publicatiile si a introduce acel continut in circuitul stiintific international.
    Ce nu inteleg este de ce nu s-a facut public punctajul obtinut, conform grilei de evaluare (link mai jos). Editura X are 54 de puncte, obtinute astfel. Cui ii este teama de completa transparenta?

    http://www.cncs-uefiscdi.ro/wp-content/uploads/2011/04/Pachet-informatii-edituri.pdf

  3. La momentul la care trimit acest comentariu sunt 590 vizualizari ale articolului si doar un singur comentariu (al meu, Toma ISI, publicat acum 5 ore). WTF!

    Va rog sa imi permiteti sa sparg gheata (din nou)…

    http://online.sagepub.com/browse/by/discipline
    Sunt 3 jurnale cu cuvantul “philosophy” in denumirea jurnalului + 5 jurnale selectate in categorie de SAGE

    http://onlinelibrary.wiley.com/browse/subjects
    Sunt 64 de jurnale selectate in categorie; 22 din aceste jurnale au cuvantul “philosophy” in denumirea jurnalului

    http://www.springer.com/philosophy/journals?SGWID=0-1729213-0-0-0
    Sunt 69 de jurnale selectate in categorie; 32 din aceste jurnale au “philosophy” in denumirea jurnalului (inclusiv cea extinsa –> ex. Acta Analytica – International Periodical for Philosophy in the Analytical Tradition)

    Vorbim numai in cazul acestor 3 platforme de minim 50 jurnale de filozofie care acopera o paleta larga de subiecte abordate. In aceasta situatie, avand atat de multe posibilitati de participare la discutii academice ce implica un numar mare de cercetatori, unde sunt articolele cercetatorilor romani care sunt cadre didactice la universitatile din Ro ? Apropos de fenomenologie – de ce nu avem un cercetator autohton care sa se ridice la nivelul lui D. Zahavi (in prestigiul derivat din calitatea articolelor si cartilor publicate) ?

    Lupta pt clasificarea editurilor interne, mai mult sau mai putin acceptabile dpdv calitativ, este dura pentru ca de fapt permite aparenta de inalta calitate academica, obtinuta aici, in baltuta noastra mioritica (unde blind peer review-ul este mai superficial probabil; aproape inexistent in cazul editurilor).

    Nu doar in filozofie ( de fapt cam peste tot in Ro, mai ales in zona socio-umanista) se fuge de jurnalele internationale ca dracu de tamaie. Cercetatorilor din Ro le este frica sa –si faca simtita prezenta in dojo-ul intelectual international, sa urmeze in domeniul lor indemnul lui Bourdieu (“sociologia ca arta martiala”).

    Ar trebui sa discutam de ce se mentine aceasta situatie:
    -Nu stiu cercetatorii sa scrie articole ? Se poate invata, nu este nicio rusine sa inveti din comentariile acide ale celor ce-ti fac articolele praf la review.
    -Nu stapanesc cercetatorii literatura academica uzitata la nivel international? Cam problematic (cum au luat PhD-ul?) dar prin persistenta se poate rezolva si asta.
    -Nu au bani sa faca cercetare? In zona socio-umana poti sa –ti aduci contributia fara sa ai nevoie de bani multi pt cercetare (nu veau sa va jignesc inteligenta si sa va arat ce se poate face)
    -Nu au timp pentru scris articole? Asa este deseori adevarat dar trebuie sa-si prioritizeze timpul. Nici altii nu stau grozav cu timpul disponibil dar totusi se descurca rezonabil.

    Exista pe net un numar mare de materiale care pot fi de ajutor in rezolvarea problemelor de mai sus. Trebuie insa ca stimatii cercetatori din Ro sa abandoneze mentalitatea ce aminteste dureros de mult de posmagii ce trebuie inmuiati …iar partea buna este ca Ministerul nu are nimic de-a face cu cele de mai sus. Epic! (vorba lui CTP)

    P.S. D-nul Ciocan este modest. Zeta Books este mult mai sus in lista prezentata. Probabil ca nu a dorit sa-si irite colegii. Nu era cazul sa-i menajeze. Deseori incepi prin a nu fi sincer cu cei din jur si ajungi in timp sa nu mai fi sincer cu tine…

    • Finis coronat opus. Procesul de intentie facut dlui Ciocan nu sufera de excesivism. Este o binemeritata punere la punct. Numai o lectura meticuloasa poate observa ca „ierarhizarea” listei nu se bucura de vecinatatea cu un „punctaj” atat de la moda pentru a justifica situarea mult mai sus sau mult mai jos „in lista prezenta”. Cu alte cuvinte, exista un criteriu obscur dupa care dl Ciocan s-a ghidat atunci cand a stabilit insiruirea menajanta. O cercetare adanca, isiceasca, trebuie neaparat efectuata pentru a se lamuri aceasta lipsa de falsa modestie si o nesinceritate care nu trebuie sa devina cosmica. Avem o banuiala, legitima chiar: dar daca respectivul criteriu de insiruire nu a fost precizat tocmai pentru „a nu jigni inteligenta si a se arata ca se poate”…

  4. Nu cred ca e cazul sa facem noi acum o evaluare alternativa a editurilor de top in cercetarea filozofica.

    Abia acum ni s-a explicat clar ca criteriul principal a fost numarul si calitatea lucrarilor de doctorat/ a lucrarilor postdoctorale publicate de catre edituri.

    Din moment ce 8 edituri au primit acreditarea academica, iar grila de evaluare prevede ca o editura sa prezinte o lista de minim 10 carti stiintifice publicate in ultimii 5 ani, rezulta ca minim 80 de lucrari de doctorat au fost puse la dispozitia comunitatii stiintifice de specialisti in perioada mentionata.

    In numele transparentei, il rog pe aceasta cale, pe domnul Baumgarten, care a facut parte din comisia de acreditare, sa prezinte lista celor 80 de lucrari si numele editurilor care le-au publicat, chiar si in limba latina, daca doreste.

    Abia apoi putem incepe discutia despre modul in care au fost evaluate editurile, dupa parerea mea.

  5. „[….] cărțile de autor publicate la edituri prestigioase din străinătate și din țară, precum și traducerile de text sursă (însoțite de studii critice și note explicative complexe) sau edițiile filologice.”

    Publicatiile „[…] care apar în urma studiilor postdoctorale, sau altele încă și mai avansate, precum și volumele colective de articole științifice, traducerile de „texte sursă“ cu aparat critic de specialitate, edițiile de text etc.”

    Traducerile „însoțite de studii critice și note explicative complexe” sunt mai avansate decit un doctorat (al doilea citat) sau egale cu o editie de text (primul si al doilea citat)?

    I beg to differ (in punctul asta nu foarte central).

    • o traducere “însoțita de studii critice și note explicative complexe” poate fi o buna teza de doctorat, in special cînd vorbim de text filosofic sau de filologie clasica / medievala. in aceste domenii nu este neobisnuit ca traducerea unui text de 150 de pagini sa fie insotita de un studiu critic la fel de amplu precum si de 70-80 de pagini de note la traducere. unde mai pui ca realizarea unei editii critice dintr-un autor canonic implica obligatia de a cunoaste in profunzime bibliografia (vorbim de zeci de pagini de bibliografie) dedicata respectivului autor canonic.

      • Traducerile “însoțite de studii critice și note explicative complexe” nu sunt numaidecit comentarii. Volumele din seriile noastre de traduceri din greaca si latina sint (de multe ori foarte competente) introduceri. Nu cred ca ar trebui sa scape diferenta dintre ele si editiile pe care le traduc: nu stiu de nici o editie critica publicata in domeniul in discutie in tara.

        La fel, nu stiu – poate fi scaparea mea – ca notele (de multe ori complexe si foarte invatate ale) vreuneia dintre aceste traduceri sa formeze un comentariu in sensul in care este asa ceva o monografie dintr-o serie de comentarii.

        Traducerile adnotate nu sint lucru mic; sint si se vor dovedi tot mai importante pentru domeniile in care sint relevante. Dar daca vorbim de clasificare, nu ar trebui sa fie ambiguizata diferenta dintre o editie critica & comentariul unui text antic sau medieval si traducerea lui adnotata. Excelenta dorita in articolul de fata e a primelor; traducerile “însoțite de studii critice și note explicative complexe” sint in continuare introduceri (de multe ori excelente, esentiale etc).

  6. am parcurs lista alfabetica pe care o dati la final. Mai sunt vreo doua-trei edituri pe care nu le pomeniti, dar nu-s asa importante. Ca profesor de filosofie de liceu, de vreo doua decenii, imi permit sa raspund la invitatia dumneavoastra de a da o lista cu 5-10 edituri care mi se par importante pentru aceasta materie: Humanitas, Polirom, All, IRI, Univers Enciclipedic, Idea, Apostrof.

  7. Se pare ca accentul pe numarul de citari al unui articol nu pe pe publicare in jurnale ce au neaparat IF ridicat este corect…

    IF is a worthless metric and academic success should be “determined” by citation rate and not the glamourous-ness of the journal you publish in. Impact factor was a solution in the 60′s and 70′s to a problem that can be tackled much more systematically by computer databases. In the old days, it’d be a huge headache to track citation rates for each paper to build a researcher’s true impact. That just isn’t the case these days where citations are closely tracked.

    – The IF is negotiable and doesn’t reflect actual citation counts
    (source: http://www.plosmedicine.org/article/info:doi/10.1371/journal.pmed.0030291)
    – The IF cannot be reproduced, even if it reflected actual citations
    (source: http://jcb.rupress.org/content/179/6/1091.full)
    – The IF is not statistically sound, even if it were reproducible and reflected actual citations (source:http://www.mathunion.org/fileadmin/IMU/Report/CitationStatistics.pdf)

    In privinta cartilor se pune problema impactului lor in mediul academic international (daca nu sunt traduse in limba engleza si vandute la un pret simbolic ca ebook-uri pe Amazon ori Lulu nu se face nimic; daca le oferiti gratuit ->pot fi postate pe SCRIBD, SSRN, etc. dupa traducere; de asemenea link-ul poate fi trimis catre cei ce ar putea fi interesati (listserv [email protected]))

    Oare haosul evaluarii cartilor academice si vizibilitatea brusca a unor edituri marginale exista si in UK, de ex.?

  8. Sunt intru totul de acord cu cele scrise in articol. Numai ca ar trebui sa se confrunte lista din finalul articolului cu lista publicata de mine in Care sunt cele mai tari edituri din Romania?
    http://www.contributors.ro/cultura/care-sunt-cele-mai-tari-edituri-din-romania/ O confruntare a celor doua liste duce cred la o singura concluzie: sunt multe alte edituri care ar fi meritat sa obtina recunoasterea CNCS in locul celor care au obtinut-o. Sunt sigur ca si Cristian Ciocan este de acord cu aceasta concluzie. Idealurile expuse de Cristian sunt cat se poate de nobile, dar raman doar niste idealuri. Iar protestul meu nu avea ca obiect normele sau criteriile dupa care s-a facut evaluarea (daca ar fi fost asa, as fi scris inainte si nu dupa realizarea evaluarii), ci modalitatea efectiva a acestei evaluari, poate chiar nerespectarea normelor anuntate. Nimeni nu ma poate convinge ca edituri precum Paralela 45, Art sau All sunt mai slabe decat editura Eikon sau E. Muhely. Asta ca sa ma limitez doar la cateva exemple. In plus, in interventia mea spuneam (si nu am primit nici un raspuns) ca nu exista nici o acoperire a categoriei C – un fapt destul de grav din punctul meu de vedere.

    Privitor la posturile din sistemul universitar si la criteriile ce stau la baza ocuparii lor, ar trebui pornita si aici o discutie: daca sunt atat de multe de ce nu se scot la concurs? E nevoie oare de o lege care sa avantajeze numai anumite profiluri? In alta ordine de idei, cunoastem amandoi foarte bine un tanar cadru didactic stralucit, autorul unei carti valoroase despre un filosof german (aparuta chiar la Humanitas) care – din cauza schimbarilor repetate ale legii, din cauza diverselor clenciuri legislative – a ramas lector de ani buni in vreme ce altii, de aceeasi varsta, nu atat de staluciti, dar mai deprinsi cu indeplinirea formala a planului cincinal scientometric sunt conferentiari si se pregatesc sa devina profesori. Singura vina a acestui om este ca a incercat sa fie corect, sa respecte legea, sa avanseze „pe bune”. Insuficient de „smecher”, a asteptat cuminte sa indeplineasca criteriile cerute de lege pentru avansare. Stii la fel de bine ca mine ce s-a intamplat: de fiecare data cand le indeplinea, criteriile prevazute de lege se schimbau. Si stii la fel de bine ca si mine de ce se intampla asa: pentru ca exista o buna traditie romaneasca a inchiderii usilor in urma ta. Cei care ajung conferentiari și profesori si capata in virtutea acestui statut diferite functii in comitete si comitii ministeriale au grija sa schimbe legea, sa mai adauge diferite norme la normele metodologice pe baza carora au avansat ei insisi. Deodata haina pe care o imbraca devine prea larga si trebuie stramtata in asa fel incat sa nu li se potriveasca decat lor insile. Oricat de necesare ar fi criteriile exigente nu e normal ca acestea sa se schimbe odata pe an – sau la cativa ani. Criteriile trebuie stabilite in asa fel incat sa nu duca nici la avantajarea unora nici la dezavantajarea altora. Criteriile nu trebuie sa foloseasca nici inchiderii nici deschiderii unor usi. Nu mai vorbesc de autoritatea morala a celor care decid acordarea unor titluri in functie de niste performante pe care ei insisi nu le-au atins nici macar pe sfert. Dar despre toate astea, poate altadata…

  9. Great post at Criteriile dupa care judecam editurile | Contributors. I was checking constantly this blog and I am impressed! Extremely helpful information specially the last part :) I care for such info a lot. I was looking for this particular information for a very long time. Thank you and best of luck.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cristian Ciocan
Cristian Ciocan
Cristian Ciocan este doctor în filosofie al Universității din București (2006) și al Universitatii din Paris IV - Sorbonne (2009), cercetător post-doctoral la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iași, bursier al Fundației Alexander von Humboldt, redactor-șef al revistei Studia Phaenomenologica și președinte executiv al Societății Române de Fenomenologie.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro