Home » Cultura »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Criza cubaneză şi o aplicaţie militară în România şi Bulgaria (octombrie 1962)

Petre Opris martie 30, 2019 Cultura, Global / Europa, Sinteze
6 comentarii 2,687 Vizualizari

La prima vedere, o legătură dintre Republica Cuba şi manevrele armatei române în România şi Bulgaria poate fi considerată o utopie. Cu toate acestea, în rândurile care urmează vom explica pe larg cum am ajuns la ideea că o insulă exotică, situată în Marea Caraibelor, a fost importantă pentru autorităţile politice şi militare române la începutul anilor ’60.

La 14 martie 1958, autorităţile de la Washington au impus un embargo în domeniul vânzărilor de armament şi muniţii americane către Republica Cuba, cu scopul de a stopa conflictul dintre regimul condus de Fulgencio Batista y Zaldívar şi mişcarea de rezistenţă iniţiată de Fidel Alejandro Castro Ruz. Măsură respectivă a afectat mai mult forţele fidele lui Fulgencio Batista şi, după înfrângerea acestora în bătălia de la Santa Clara de detaşamentul comandat de Ernesto Guevara, dictatorul cubanez a fugit cu un avion în Republica Dominicană chiar în noaptea de Revelion (1 ianuarie 1959).

După preluarea funcţiei de prim-ministru (16 februarie 1959), Fidel Castro a declanşat o amplă reformă agrară, expropriind terenuri deţinute de marii proprietari de pământ (care erau mai ales cetăţeni străini) pentru a le oferi ţăranilor cubanezi în scopul cultivării în continuare a trestiei de zahăr.

Deoarece ţara sa era afectată de embargoul impus de autorităţile americane în domeniul vânzărilor de armament şi muniţii, prim-ministrul Fidel Castro a solicitat ajutor din partea Uniunii Sovietice şi, în momentul în care a intrat în vigoare legea agrară care îi defavoriza clar pe cetăţenii americani care deţineau proprietăţi în Cuba (17 mai 1960), autorităţile de la Havana au început să cumpere în mod public echipamente militare şi arme sovietice. Drept urmare, autorităţile americane au instituit în luna iulie 1960 un embargo asupra livrărilor de zahăr cubanez în S.U.A. – ca o măsură de retorsiune faţă de reforma agrară şi naţionalizările iniţiate de regimul de la Havana, care afectau interesele companiilor şi cetăţenilor americani care deţineau diferite proprietăţi în Cuba.

A urmat o amplificare a tensiunilor dintre Cuba şi S.U.A. după ce Fidel Castro l-a rugat pe Nikita Hruşciov să fie de acord cu trimiterea de armament sovietic pentru armata cubaneză şi cu sprijinirea Cubei de către U.R.S.S. – prin livrarea a circa 5 milioane de tone de petrol şi produse petroliere sovietice şi cumpărarea a două-trei milioane de tone de zahăr cubanez de autorităţile de la Moscova, anual. Nikita Hruşciov a aprobat solicitările respective şi, astfel, s-a ajuns la semnarea acordurilor sovieto-cubaneze referitoare la schimburile de mărfuri dintre cele două părţi în anul 1961, ajutorul acordat Cubei în domeniul tehnic, sprijinul pentru pregătirea unor specialişti cubanezi şi colaborarea culturală dintre cele două state (Moscova, 19 decembrie 1960).

Reprezentanţii companiilor americane aflate pe insulă au refuzat în luna octombrie 1960 propunerea autorităţilor de la Havana de a prelucra petrol sovietic şi, în paralel, administraţia de la Washington a blocat toate exporturile de petrol american către insulă. Drept răspuns, Fidel Castro a naţionalizat cele trei companii americane care desfăşurau operaţiuni de rafinare a petrolului pe teritoriul cubanez, fără a le oferi o compensaţie financiară pentru proprietăţile confiscate. Reacţia administraţiei de la Washington a apărut imediat prin impunerea unui embargo în domeniul vânzării produselor americane în Cuba, cu excepţia medicamentelor şi a alimentelor, iar la 3 ianuarie 1961 au fost întrerupte relaţiile diplomatice dintre cele două state.

Naţionalizarea mijloacelor industriale de producere a zahărului şi de prelucrare a petrolului din Cuba şi tensiunile majore apărute în relaţiile americano-cubaneze au condus în cele din urmă la o intervenţie militară americană în insulă – care s-a soldat cu un eşec major în Golful Porcilor (17 aprilie 1961).

Pentru condamnarea acţiunii desfăşurate pe plaja Giron din Golful Porcilor de forţele înarmate anti-Castro, autorităţile române au organizat reuniuni şi manifestaţii la Bucureşti (o şedinţă a oamenilor de ştiinţă a avut loc la 18 aprilie 1961 într-o sală a Bibliotecii Centrale Universitare şi a fost urmată a doua zi de un miting în Piaţa Universităţii), Târgu-Mureş, Iaşi, Cluj (la universitate) şi în alte oraşe din ţară.

Mitingul de protest desfăşurat în ziua de 19 aprilie 1961, în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a continuat cu un marş al participanţilor până la sediul Legaţiei S.U.A. de pe strada Batiştei. După strigarea unor lozinci antiamericane, un grup de români a reuşit să pătrundă prin forţă în curtea oficiului diplomatic, încălcând astfel într-un mod grav regulile de drept internaţional recunoscute de statul român. Forţele de miliţie au intervenit tardiv, dar au reuşit în cele din urmă să-i îndepărteze pe protestatari din curtea Legaţiei S.U.A.  , lăsând în urmă garduri, ferestre şi pereţi distruşi.

Două zile mai târziu, în presa de la Bucureşti a fost publicată o declaraţie a guvernului României în care se reitera ideea răspunderii ce revenea autorităţilor americane pentru operaţiunea militară a unităţilor organizate de C.I.A. şi trimise în Cuba, în scopul înlăturării de la putere a lui Fidel Castro.

Membrii Legaţiei S.U.A. au trimis la Washington pe data de 21 aprilie 1961 un set de filme fotografice în care erau surprinse imagini din timpul atacului executat de protestatari asupra clădirii legaţiei. Ulterior, a fost expediată şi o listă în care se evaluau pagubele produse. Imaginile de la acel protest au fost procesate la Departamentul de Stat în câteva mii de exemplare până la mijlocul lunii iunie 1961 şi directorul Harold C. Vedeler l-a întrebat pe Frederick T. Merrill (însărcinat cu afaceri a.i. la Legaţia S.U.A. de la Bucureşti) la 14 iunie 1961 dacă „the Rumanian Government has now completed repairs to all the damages [guvernul României a terminat de reparat toate daunele]” . Precizăm faptul că repararea tuturor ferestrelor a durat la 27 aprilie 1961 (opt zile după atac), iar gardul de fier care împrejmuia clădirea şi faţadele zidurilor interioare şi exteriore erau în continuare deteriorate la data de 3 mai 1961.

Frederick T. Merrill l-a informat pe Harold C. Vedeler la 7 iunie 1961 că Alexandru Lăzăreanu (adjunct al ministrului Afacerilor Externe) a răspuns în cele din urmă la protestul înaintat de partea americană. Însărcinatul cu afaceri a.i. a încercat să găsească o explicaţie logică pentru amânarea răspunsului de către români şi a presupus că reacţia autorităţilor de la Bucureşti avea legătură cu atmosfera generală creată de întâlnirea dintre John Fitzgerald Kennedy şi Nikita Hruşciov (Viena, 4 iunie 1961). În opinia lui Frederick T. Merrill, „the Rumanian government has now given us adequate satisfaction – in fact I had not really expected any reply at all. The use of the word “regret” seems to be all we could hope for in the way of an apology. Actually, my colleagues agree this is fairly exceptional for this part of the world [guvernul român ne-a dat acum o satisfacţie adecvată - de fapt, nu am aşteptat nici un fel de răspuns. Folosirea cuvântului „regret” pare a fi tot ce am putea spera în privinţa unei scuze. De fapt, colegii mei sunt de acord că acest lucru este cu totul neobişnuit în această parte a lumii]” .

În aceeaşi perioadă, armata română trebuia să se reorganizeze în conformitate cu planurile sovietice expuse în martie 1961 la Moscova. Potrivit protocolului secret semnat atunci de miniştrii forţelor armate ale statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, 12 divizii mecanizate, două divizii de tancuri, un regiment de desant-paraşutare, 4 regimente de rachete antiaeriene, 4 regimente şi 2 divizioane de artilerie antiaeriană româneşti trebuiau puse la dispoziţia comandantului suprem al Forţelor Armate Unite ale ţărilor participante la Tratatul de la Varşovia, în caz de război. În acel sens, autorităţile politice şi militare române erau obligate să pregătească temeinic marile unităţi desemnate de sovietici pentru a face parte din structura militară a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, inclusiv prin participarea acestora la manevre militare comune în cadrul alianţei.

Conform „Proiectului de plan de măsuri al Comandamentului Forţelor Armate Unite pentru pregătirea operativă şi de luptă în anul de instrucţie 1962 (pentru armata R.P. Române)”, comandamentul Armatei a 2-a şi Divizia 2 Mecanizată române urmau să participe în perioada 1-10 octombrie 1962 la o aplicaţie de armată, cu trupe, cu acţiune dublă, cu forţarea fluviului Dunărea. Proiectul respectiv – înregistrat I0/15903/23 octombrie 1961 – a fost redactat în limba rusă şi semnat de generalul-colonel Gusev. În aceeaşi zi (23 octombrie 1961), şeful de stat major al Forţelor Armate Unite, generalul de armată Aleksei Antonov, a anexat acel proiect la o scrisoare şi le-a trimis împreună generalului-colonel Ion Tutoveanu (adjunctul ministrului român al Forţelor Armate şi şef al Marelui Stat Major).

În adresa de răspuns nr. 1693/28 octombrie 1961, şeful Marelui Stat Major român a spus că era de acord cu proiectul Comandamentului Forţelor Armate Unite şi propunea ca în acelaşi plan să fie incluse două lecţii operativ-tactice noi: „Operaţia ofensivă a armatei de arme întrunite cu ruperea din mişcare a apărării inamicului şi forţarea unui curs de apă lat” şi „Operaţia de apărare a armatei de arme întrunite în condiţiile moderne”. Totodată, generalul român a solicitat ca mijloacele de trecere desant şi materialele de transmisiuni – prevăzute în planul de import al armatei române pentru anul 1962 – să fie livrate în primul semestru al anului 1962 împreună cu cinci tancuri plutitoare (probabil PT-76) şi 10 autoamfibii K 61, prevăzute cu şenile şi destinate transportului de trupe. Astfel, militarii români care urmau să participe la aplicaţia din octombrie 1962 aveau la dispoziţie timp suficient pentru a învăţa să utilizeze cu uşurinţă tehnica militară importată.

Adresa de răspuns nr. 1693/28 octombrie 1961 a şefului Marelui Stat Major român a fost prezentată lui Gheorghe Gheorghiu-Dej înainte de a fi expediată la Moscova, iar acesta a pus rezoluţia „De acord” şi a semnat-o.

În planul Comandamentului Forţelor Armate Unite era prevăzut ca Ministerul român al Forţelor Armate să asigure organizarea şi conducerea exerciţiului comun în colaborare cu două grupe operative alcătuite din 8-10 generali şi ofiţeri sovietici, respectiv bulgari. În răspunsul pe care l-a trimis la Moscova în octombrie 1961, generalul-colonel Ion Tutoveanu a precizat faptul că la aplicaţie urmau să participe „câte un comandament de armată şi câte o divizie, cu mijloacele de întărire, din Armata R.P. Române, R.P. Bulgaria şi Regiunea Militară Odesa”  (partea română a desemnat atunci comandamentul Armatei a 2-a şi Divizia 2 Mecanizată).

După aproape un an, la 25 septembrie 1962, generalul Leontin Sălăjan a trimis un raport strict secret la Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român prin care a înştiinţat conducerea partidului că perioada de desfăşurare a aplicaţiei a fost modificată – exerciţiul militar comun urmând să înceapă la 15 octombrie 1962 şi să se desfăşoare pe parcursul a două zile şi jumătate. Pentru întocmirea şi prezentarea bilanţului aplicaţiei se acorda încă o zi.

În raportul său din septembrie 1962, generalul Leontin Sălăjan a prezentat şi câteva detalii privind forţele participante la „prima aplicaţie de mare amploare organizată şi executată pe teritoriul ţării noastre, la care iau parte trupe ale armatelor frăţeşti” . Totodată, în calitate de conducător al manevrelor, ministrul român al Forţelor Armate a precizat că la acestea urmau să implicaţi 27.500 militari români, 7500 militari sovietici şi 2000 militari bulgari.

Un izvor oral românesc contrazice documentul aflat în arhivă şi îl indică drept conducător al aplicaţiei pe generalul de armată sovietic Pavel Ivanovici Batov, care fusese numit recent în funcţia de şef de stat major al Comandamentului Forţelor Armate Unite.  Uneori memoria poate juca feste şi înclinăm să dăm crezare variantei scrise din documentul semnat de generalul Leontin Sălăjan la 25 septembrie 1962.

Structurile naţionale care au participat la acea aplicaţie militară de amploare au fost următoarele:

1. Forţe militare româneşti: comandamentul Armatei a 2-a cu toate comandamentele şi comenzile de mari unităţi şi unităţi de armată; Divizia 1 Mecanizată „Tudor Vladimirescu-Debreţin” cu efective complete; Divizia 9 Mecanizată „Mărăşeşti” cu toate comenzile regimentelor mecanizate, de tancuri şi de artilerie (regimentele respective au participat cu câte un batalion întărit de infanterie moto, respectiv un batalion de tancuri şi un divizion de artilerie); Regimentele 52, 53 şi 54 Pionieri; Regimentele 2 şi 72 Pontonieri; Regimentele 47 şi 48 Transmisiuni; Divizia 16 Apărare Antiaeriană cu toate unităţile subordonate; Batalionul 36 Desant Paraşutare; întreaga Marină Militară Română;

2. Forţe militare sovietice: comandamentul Diviziei 118 Infanterie Moto cu un regiment de infanterie moto cu efective complete (restul regimentelor diviziei au participat doar cu statele majore şi subunităţi de companie/divizion, fiecare stat major având în subordine câte un pluton de tancuri şi o baterie de artilerie); un regiment de pontonieri; un regiment de desant paraşutare; două regimente de aviaţie de vânătoare-bombardament şi de vânătoare; 60 avioane de transport Antonov An-8 şi An-10; unităţi şi mari unităţi din cadrul Flotei Roşii a Mării Negre;

3. Forţe militare bulgare: comandamentul Diviziei 16 Infanterie Moto cu un stat major de regiment şi un batalion de infanterie moto întărit; 24 avioane de vânătoare şi vânătoare-bombardament; majoritatea navelor Marinei Militare Bulgare.

Arsenalul angajat în cadrul exerciţiului Organizaţiei Tratatului de la Varşovia desfăşurat în Dobrogea în octombrie 1962 a fost alcătuit din 310 tancuri şi autotunuri, 3650 de transportoare blindate, autocamioane şi autospeciale, 60 avioane de transport (An-8 şi An-10), 120 avioane de vânătoare şi vânătoare-bombardament şi 76 nave de diferite tipuri din Flota sovietică a Mării Negre, Marina Militară Română şi Marina Militară Bulgară. Pe parcursul desfăşurării manevrelor militare, Regimentele 2 şi 72 Pontonieri (româneşti), precum şi un regiment sovietic de pontonieri au primit misiunea de a realiza trei poduri peste Dunăre, în porţiunea cuprinsă între localităţile Călăraşi şi Tulcea.

În privinţa nivelului de pregătire al paraşutiştilor români, colonelul Grigore Baştan (comandant al Batalionului 36 Desant-Paraşutare) a spus încă din aprilie 1962 că „suntem la coadă, din armatele lagărului socialist, sub raportul organizării, dotării şi pregătirii trupelor de paraşutişti, fapt ce confirmă şi rezultatele [obţinute] la concursul la care am participat [în luna aprilie 1962 la Brno, în Cehoslovacia]”. În consecinţă, comandantul singurului batalion românesc de paraşutişti a propus, cu şase luni înainte de desfăşurarea aplicaţiei din Dobrogea, „reorganizarea de urgenţă, chiar în toamna acestui an, a trupelor de paraşutişti, a Forţelor noastre Armate, măcar la nivelul armatei cehoslovace şi poloneze, dacă la nivelul sovieticilor nu este posibil, deşi eu cred că se poate” .

Totuşi, o parte dintre militarii Batalionului 36 Desant-Paraşutare au fost implicaţi în aplicaţia din octombrie 1962 desfăşurată în Dobrogea.

Autorităţile politice din România au fost reprezentate la manevre şi la parada militară care s-a desfăşurat la Constanţa (18 octombrie 1962) de către Gheorghe Apostol (prim-vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri), Nicolae Ceauşescu (secretar al C.C. al P.M.R.), Alexandru Drăghici (ministru al Afacerilor Interne), Gheorghe Gaston Marin (preşedintele Comitetului de Stat al Planificării), Dumitru Simulescu (ministru al Transporturilor şi Telecomunicaţiilor) şi Vasile Vîlcu (prim-secretar al Comitetului regional Dobrogea al P.M.R.).

După încheierea manevrelor militare din Dobrogea a fost emis de către autorităţile române, pentru prima dată de la înfiinţarea Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, un comunicat de presă referitor la desfăşurarea cu succes în România a unei aplicaţii de mare amploare a acelei alianţe. Comunicatul respectiv a fost transmis la Radio Bucureşti sub forma unei ştiri interne în seara zilei de 18 octombrie 1962, la ora 23.00, şi a fost publicat apoi la Moscova în ziarul „Pravda”.

Atât aplicaţia desfăşurată în România şi Bulgaria în luna octombrie 1962, cât şi aplicaţia „BALTICA-ODER” (pe care am prezentat-o în urmă cu o săptămână  ) s-au bazat pe planurile elaborate şi coordonate din timp de sovietici, prin intermediul Comandamentului Forţelor Armate Unite, iar comandanţii care au condus acele manevre au acţionat conform doctrinei elaborate la sfârşitul anilor ’50 sub conducerea mareşalului Vasili D. Sokolovski. Potrivit teoreticianului militar sovietic, rapiditatea cu care se declanşa ofensiva era esenţială pentru a obţine succesul într-un război.

Liderul politic Nikita Hruşciov a înţeles foarte bine acest lucru şi a încercat să-şi creeze un avantaj strategic faţă de Statele Unite ale Americii în vara şi toamna anului 1962, instalând rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Cuba. Astfel, acea insulă a devenit fierbinte pentru liderii URSS şi SUA, Nikita Sergheevici Hruşciov şi John Fitzgerald Kennedy, iar situaţia de criză a cuprins în mod automat şi statele europene. Pe de altă parte, Comandamentul Forţelor Armate Unite a elaborat documentele necesare şi a coordonat din timp aplicaţiile care s-au desfăşurat în luna octombrie 1962 pe teritoriile Poloniei, R.D.G., României şi Bulgariei.

În actualul stadiu al cercetării se poate afirma că aplicaţia militară „BALTICA-ODER”, precum şi cea desfăşurată în România şi Bulgaria la mijlocul lunii octombrie 1962 nu au avut o legătură directă cu rachetele nucleare instalate de sovietici în Cuba începând din vara anului 1962. Este foarte posibil ca liderii militari din NATO să fi monitorizat acele manevre militare şi, în cea de-a treia decadă a lunii octombrie, când criza rachetelor sovietice aflate Cuba era deja la apogeu, să le fi analizat cu mai multă atenţie.

Liderii politici şi militari români au fost luaţi prin surprindere de desfăşurarea evenimentelor din luna octombrie 1962, din Cuba, primele informaţii fiind aflate din buletinele de ştiri difuzate de posturile de radio străine. O delegaţie de partid şi de stat, condusă de Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Ion Gheorghe Maurer – care revenea din vizitele oficiale efectuate în Indonezia, India şi Birmania – a făcut o scurtă escală la Moscova în ziua de 23 octombrie 1962. Cu acel prilej, membrii delegaţiei române s-au întâlnit cu conducătorii sovietici pentru a fi informaţi, printre altele, şi despre evoluţia crizei rachetelor nucleare sovietice instalate în Cuba. Nikita Hruşciov a comunicat atunci românilor că a amânat demobilizarea militarilor în termen din contingentele mai vechi, aflaţi în unităţile de rachete, apărare antiaeriană şi submarine, iar trupele sovietice, respectiv cele ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia urmau să efectueze imediat aplicaţii de amploare „atât la graniţa cu Turcia şi Iranul, cât şi în R.D.G., unde vor fi trimise câteva divizii suplimentare”. Totodată, mareşalul Andrei Greciko a primit ordin să discute cu miniştrii Forţelor Armate din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia „pentru a se acorda atenţie deosebită în momentul de faţă ridicării nivelului de pregătire al trupelor din unităţile similare (rachete, apărare antiaeriană, submarine)” . În calitatea sa de ministru al Afacerilor Externe, Corneliu Mănescu a întocmit, imediat după întoarcerea sa în ţară, o informare în legătură cu discuţiile care au fost purtate la Moscova şi a transmis-o lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Conştient că o dispută deschisă cu Nikita Hruşciov nu îl avantaja, Gheorghe Gheorghiu-Dej nu a protestat oficial faţă de atitudinea pe care au avut-o sovieticii în cursul crizei rachetelor din Cuba. Însă doi ani mai târziu, în aprilie 1964, liderul politic român a utilizat Declaraţia Plenarei lărgite a Comitetului Central al P.M.R. ca un paratrăsnet împotriva posibilelor ingerinţe sovietice în România. Acel document a constituit un corolar al noii poziţii adoptate de regimul de la Bucureşti faţă de Uniunea Sovietică. Fără să se dezică de preceptele sistemului totalitar de conducere, comuniştii români şi-au afirmat ideile naţionale – deşi cadrul politic, militar şi economic din această parte a Europei era dominat în mod evident de deciziile majore adoptate la Kremlin.

În opinia noastră, Gheorghe Gheorghiu-Dej a încercat să obţină o autonomie sporită în cadrul lagărului sovietic după criza rachetelor sovietice instalate în Cuba, concomitent cu menţinerea în România a sistemului comunist. Rolul Moscovei era de a asigura protecţia politică, economică şi militară a tuturor statelor din Europa Centrală şi de Sud Est aflate sub sfera sa de influenţă – în timp ce la Bucureşti se consolida comportamentul de vătafi pe moşie al liderilor PMR/PCR.

Meniuri stabilite pentru restaurantul vilei „Neon” din staţiunea Eforie Nord, cu prilejul aplicaţiei militare a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia desfăşurate în România şi Bulgaria.

MENIU

pentru seara zilei de 16 oct[ombrie] 1962

- Ţuică – măruntaie diferite la grătar (rinichi, momiţe, măduvioare)

- Vermut

Vin alb

- telemea, caşcaval, şvaiţer, roşii, ardei gras

- ardei iuţi

- saramură de crap

- pană de somn

- zacuscă de morun

Vin negru Murfatlar

- kebab de berbec cu orez

- pui la frigare, cartofi pai

- gogoşari şi castraveţi în oţet

Vin dulce Murfatlar

- clătite cu dulceaţă

- fructe (mere, pere, struguri)

Coniac

- cafea

- alune

- migdale

- ţigări

- borviz, sifon

[Rezoluţie:] 12 oct[ombrie] 1962 De acord. 150 persoane

ss. Leontin Sălăjan

MENIU

pentru recepţia din 20.10.[19]62

- Salam de iarnă

- Şuncă de Praga

- Tartine cu icre (negre sau de Manciuria)

- Brânză albă de Dobrogea

- Chifteluţe

- Cârnăciori proaspeţi – roşii, ardei graşi

- Morun „á la Grec”

- Ciorbă de pasăre

- Cegă (somn) cu lămâie

- Pui şi muşchi de vacă la frigare, cu garnitură de legume asortate

- Salată de roşii

- Tort de ciocolată

- Fructe

- Cafea

Băuturi:

- Ţuică bătrână

- Coniac

Vinuri de Dobrogea:

- Murfatlar

- Niculiţel

- Nazarcea (consemnare manu a lui Leontin Sălăjan – nota P. Opriş)

  • Arhivele Militare Naţionale Române, fond 3226, dosar nr. 51/1962, f. 76-77; 83-87.

NOTE___________________

1 Oleg Grinevski, O mie şi una de zile din viaţa lui Hruşciov, Editura Paideia, Bucureşti, 2012, p. 309; Relaţiile internaţionale postbelice. Cronologie diplomatică, 1945-1964, coord. Nicolae Ecobescu, Editura Politică, Bucureşti, 1983, p. 301.

2 Doru Bratu, Diplomaţia românească în America Latină, în perioada Războiului Rece. Stabilirea relaţiilor diplomatice între România şi Cuba, în Omagiu istoricului Valeriu Florin Dobrinescu, Editura PALLAS, Focşani, 2003, p. 707.

3 Ibidem, p. 708.

4 Ibidem.

5 Harold C. Vedeler, Director, Office of Eastern European Affairs, Department of State, Washington D.C., to Frederick T. Merrill, Chargé d’Affaires ad interim, American Legation, Bucharest, June 14, 1961; File: BUCHAREST LEGATION CORRESPONDENCE III (January 1, 1960 – April 1, 1961), nepaginat; Lot File 67D313, Box 2; Records relating to Bulgaria and Romania, 1960-1965; General Records of the Department of State, Record Group 59 (RG 59); National Archives at College Park, College Park MD (NACP).

6 Owen B. Lee, Administrative Officer, American Legation, Bucharest, to Doyle E. Martin, Department of State, Washington D.C., May 3, 1961; File: BUCHAREST LEGATION CORRESPONDENCE III (January 1, 1960 – April 1, 1961), nepaginat; Lot File 67D313, Box 2; Records relating to Bulgaria and Romania, 1960-1965; RG 59; NACP.

7 Frederick T. Merrill, Chargé d’Affaires ad interim, American Legation, Bucharest, to Harold C. Vedeler, Director, Office of Eastern European Affairs, Department of State, Washington D.C., June 7, 1961; File: BUCHAREST LEGATION CORRESPONDENCE III (January 1, 1960 – April 1, 1961), nepaginat; Lot File 67D313, Box 2; Records relating to Bulgaria and Romania, 1960-1965; RG 59; NACP.

8 Arhivele Naţionale Istorice Centrale (în continuare A.N.I.C.), fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 56/1960, f. 19; dosar nr. 46/1961, f. 11-12; 15-16; 18-19; 21.

9 Idem, dosar nr. 46/1961, f. 12.

10 Idem, dosar nr. 28/1962, f. 111.

11 Ibidem, f. 110.

12 Ion Şuţa, Cooperarea Comandamentului Militar român cu partenerii de alianţă, în „Dosarele Istoriei”, anul V, nr. 8 (60)/2001, p. 33.

13 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 28/1962, f. 112.

14 Apud Colonel Mircea Tănase, Şcoala Paraşutiştilor – o permanentă preocupare, în „Paraşutiştii”, anul X, nr. 20 (29), iulie 2006, p. 42.

15 A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 28/1962, f. 1-4.

16 Robin Alison Remington, The Warsaw Pact. Case Studies in Communist Conflict Resolution, The Massachusetts Institute of Technology Press, Cambridge, Massachusetts, and London, England, 1973, p. 71.

17 Petre Opriş, Aplicaţii militare de amploare în Ungaria, Polonia şi Republica Democrată Germană (1962), în contributors.ro, joi, 21 martie 2019, http://www.contributors.ro/sinteze/aplicatii-militare-de-amploare-in-ungaria-polonia-si-republica-democrata-germana-1962/.

18 Apud Dan Cătănuş, Între Beijing şi Moscova. România şi conflictul sovieto-chinez, 1957-1965, vol. 1, Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti, 2004, p. 177.

19 În prima zi a şedinţei plenare a Comitetului Central al P.M.R. (15-22 aprilie 1964), Gheorghe Gheorghiu-Dej a rememorat evenimentele din luna octombrie 1962, relatând participanţilor la reuniune despre situaţia în care s-a aflat în momentul declanşării crizei rachetelor sovietice din Cuba: „Pentru americani este foarte uşor acolo, Cuba este aproape de ei, noi avem un cap de pod acolo. De aceea este discutabil dacă a fost cuminte să se trimită rachete în Cuba. Fapt este că noi n-am fost întrebaţi în această acţiune, poate alţii au fost întrebaţi, însă noi n-am fost întrebaţi. Putem să ne pomenim cu ceva pe neaşteptate. Pentru faptul că suntem membri ai Pactului de la Varşovia ar fi trebuit să ne informăm, să discutăm, să hotărâm împreună dacă este bine sau nu să trimitem aceste rachete acolo. Noi am aflat abia după ce au fost trimise.

Noi ne întorceam din călătoria aceea din Asia – Indonezia, India, Birmania – şi atunci am făcut o scurtă vizită la Moscova. [...] Noi ne aşteptam [ca sovieticii] să ne facă o informare mai generală a ceea ce a determinat trimiterea de rachete în Cuba. De acum cunoşteam şi declaraţia guvernului Statelor Unite. În loc de aceasta, tovarăşii sovietici ne-au vorbit că până acum americanii n-au îndrăznit să se apropie de navele sovietice care mergeau spre Cuba, lăsând să se înţeleagă că americanii s-ar teme de lucrul acesta. Însă fapt este că s-a permis autorităţilor americane să controleze aceste vase. Americanii controlau cu elicopterele tot ce sovieticii aveau pe vas”. Apud Florian Banu, Liviu Ţăranu, Aprilie 1964 – „Primăvara de la Bucureşti”. Cum s-a adoptat „Declaraţia de independenţă” a României?, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, p. 44.

20 În luna martie 1963, restaurantele vilelor „Neon” şi „V 7” din Eforie Nord au trecut din administrarea Secţiei Gospodăriei de Partid a C.C. al P.M.R. în circuitul comercial (la Ministerul Comerţului Interior). A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 30/1963, f. 154.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , ,



Currently there are "6 comments" on this Article:

  1. stefan60 spune:

    1- Eu raman trasnit sa citesc ca meniul unei delegatii trebuia semnat de insasi ministrul in functie. Existau subalterni ofiteri de rang inalt cu specializare “hrana si imbracaminte” . Sau centralizarea era atit de excesiva ca trebuia semnatura ministrului pe orice ?
    2- Oricum erau “anii de glorie” a armatei romane . Cind se mai antrenau si executau trageri reale .
    3- Cam dupa 1975 au ramas doar la antrenamente canal -agricultura- minerit si tragerile de lupta erau de genul 5 cartuse /soldat o singura data, maxim doua pe perioada stagiului militar . (multi nu au efectuat nici astea ca au mers direct dupa juramint la alte activitati extra furnizate anual de MApN cu sutele de mii de sclavi numiti militari in termen )

    • Petre Opris Petre Opris spune:

      Nu ştiu să răspund la prima întrebare. Probabil că ministrul a dorit să se asigure că există tartinele cu icre negre sau roşii în meniu şi a adăugat vinul de Nazarcea pentru a arăta subalternilor că ştie ce înseamnă un vin bun. Sălăjan făcea diplomaţie culturală la aplicaţia respectivă, promovând vinul de Nazarcea! :)

    • Ghita Bizonu' spune:

      SI ma rog cine trebuia sa aprobe meniul?

      Sa va explic… Mesele “de protocol” erau aprobate de “conducatorul unitatii socialiste” [director] si, in 1972 cel putin, erau si baremuri valorice ….. La Tehnoimport de ex o masa de protocol la Atene avea un barem de 75 lei/persoana [cu care ocazie sefu' biroului unde lucram mai punea de la el .... variabil. Ca , totusi era jenat daca il invitai pe herr Directoru SKF/FAG Viena sa te arati scartzan si sarantoc. Desi zisul om Rudquist cunostea destul de bine realitaile tarilor socialiste. )

      Mai mult, in acel caz era vorba de un protocol de grad mare [adica mic.. poate zero - se vede din lista meniu] si numar mare de persoane. Adica bani f grei in 1960 – un economist, inginer avea la baza cam 900-1000 lei…… Si fiindca invitatia la masa era facuta de ministrul apararii era obligatoriu sa semneze el in calitate de “conducator al unitatii socialiste” cf reglementelor contabilicesti.. Ca in mod normal orice revizor contabil turba “15-20 mii pentru o masa? Ce ai facut nunta pe banii statului? Ca nunta nepoatei mele a fost mai ieftina!!!”
      Asta ca o masura sa limiteze “protocoalele” [tot la Tehno o "discutie" la sediu cu un partener extern : cafea, apa minerala, piscoturi coniac max 100 ml/persoana. Coniac bun, de la Dunarea in sus .. Conaicu depindea si de "obrazul" reprezenataului strain - deerasocialist sau un functionar oaresicare vestic Dunarea sau Milcov .. Daca era ditai director din Viena care raspundea de exportul catre tiate tarile socialiste cu exceptia URSS coniacu era din ala scump si in Franta... de obicei Courvoisier]

      Inca ceva … nu e vorba de “restaurantul vilei „Neon” din staţiunea Eforie Nord” ci de restaurantul Neon …. Si in anul 1962 era “de lux” si toata tara era uimita de aspectul modern al noilor hoteluri si restaurante din Mangalia , Eforie si Vasile Roiata [Azi Eforie Sud ..inainte de 1949-50 Carmen Sylva]. Ca si invitatii starini nu erau din aia sa ii inviti la popota
      —————————————————————————————

      ” 5 cartuse /soldat o singura data” – asta era norma la “diribau”, adica unitatile “de constructii” in care ajungeau soldati aia mai .. sa zicem mai indisciplinati si patati pe care nu prea ii doreai cu arma incarcata in mana.. asa ca le dadeai “ţapine” .. De fapt democratie nedemocratie cam nimeni nu ii doreste !!
      In anii 80 eu trageam mai multe cartuse la Garzile Patriotice

  2. no man's land spune:

    Rep. Cuba lui Castro-Ruz a fost puternic inspirationala, dar nu au fost atacuri contra ambasadei US la Bucuresti, nici Gheorghiu Dej n-a folosit viclesuguri nationaliste, ca Ceasca…

  3. stefan60 spune:

    @ghita bizonu
    Bucuresti. Strada Antiaeriana.
    Regimentul 1 mecanizat din cadrul diviziei 1 TV. +1 batalion transmisiuni + 1 batalion de cercetare. 1.600 militari la masa.
    Nici macar o unitate de ” diribau” si totusi au tras 5 cartuse ziua si alte 5 la tragerea de noapte. Inceputul anilor 80.Batalionul de tancuri din regiment dotat cu ” ultimul ragnet” . Tancul T34. ( ca T55 anteriori au fost modificati si vanduti egiptenilor si irakienilor). Plecat 9 T34 la trageri Babadag. 3 au crapat pe drumul pina la gara iar in poligon au tras doar 3. Ca doar atitea erau capabile de trageri. Atunci am vazut si T-72 venite la tragere din cazarma Targoviste. In ultimele 3 luni , din cei 1.600 militari a cazarmei au ramas 100. Restul dusi la agricultura. Repet, incepind cu 1975 , armata romana a fost furnizor de sclavi pentru industrie , minerit si agricultura. + Casa Poporului. Instructia de lupta a disparut treptat si efectele se vor vedea in 1989 cind haosul total a pus mana pe armata.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Petre Opris


Petre Opris

A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


E randul tau

Bun, poate ca ar fi util sa sintetizam putin, sa facem abstractie de "floricele", placute la citit d...

de: MirceaM

la "Draci peste tot (II). Sau despre misterioasa aspirație a aghiotantului lui Dragnea la filozofie"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

aprilie 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Mar    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)