Home » Cultura »Global / Europa »Sinteze » Citesti:

Criza politică poloneză, văzută de la Bucureşti (iunie-septembrie 1989)

Petre Opris iulie 17, 2018 Cultura, Global / Europa, Sinteze
49 comentarii 3,101 Vizualizari

Primele alegeri libere desfăşurate în Polonia după cel de-al doilea război mondial s-au încheiat cu succesul zdrobitor al reprezentanţilor sindicatului „Solidaritatea”, în condiţiile în care scrutinul a fost organizat de către un guvern comunist. În cele două tururi ale alegerilor, din 4 şi 18 iunie 1989, candidaţii Partidului Muncitoresc Unit Polonez au pierdut în mod categoric în faţa „Solidarităţii”, obţinând doar 8 mandate de senator (din totalul de 100) şi unul de membru al Seimului (din 161 de mandate).

O lună mai târziu, la 19 iulie 1989, generalul Wojciech Jaruzelski a devenit primul preşedinte al celei de-a treia Republici poloneze. Profitând de calitatea conferită de funcţia supremă în stat, acesta a încercat să îi menţină la putere pe comunişti. Reprezentanţii sindicatului „Solidaritatea” deţineau o majoritate zdrobitoare în cele două camere ale Parlamentului şi intenţia generalului Jaruzelski a eşuat. După îndelungi negocieri, acesta a acceptat la 21 august 1989 să îi acorde lui Tadeusz Mazowiecki, unul dintre liderii sindicatului „Solidaritatea”, mandatul pentru formarea unui guvern în care, după patru decenii, comuniştii nu mai deţineau funcţia de prim-ministru.

Evenimentele de la Varşovia au fost urmărite cu atenţie de Nicolae Ceauşescu. Acesta considera că generalul Wojciech Jaruzelski a greşit în momentul în care a acceptat să desfăşoare negocieri cu reprezentanţii sindicatului „Solidaritatea”. Astfel, în cursul şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 21 august 1989, preşedintele României a declarat: „Poate să ne gândim şi să ne adresăm din nou, chiar astăzi, conducerii Partidului Muncitoresc Unit Polonez. În orice caz, poziţia lor este ceva mai clară şi, dacă vor vedea că găsesc şi un anumit sprijin [în alte state socialiste], fără îndoială vor fi încurajaţi să acţioneze [împotriva liderilor sindicatului „Solidaritatea”].

Sigur, problema nu este dacă vor primi sau nu reprezentanţi ai „Solidarităţii” în guvern, dar predarea conducerii guvernului către conducerea „Solidarităţii” este gravă. Primirea în guvern ai unor reprezentanţi ai „Solidarităţii” se poate soluţiona, dar, după mine, predarea este gravă. De altfel, ei publică cele două formaţii care şi-au schimbat poziţiile tocmai datorită Uniunii Sovietice şi, desigur, presiunile americanilor şi ţărilor occidentale”[1].

Interpretarea pe care Nicolae Ceauşescu o dădea evenimentelor politice şi sociale din Polonia nu era o noutate pentru cei care au asistat de-a lungul anilor la reuniunile Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. De exemplu, la 29 aprilie 1988, liderul Partidului Comunist Român a declarat: „Este bine cunoscut că, practic în toate ţările socialiste este la ordinea zilei, într-o formă sau alta, problema perfecţionării activităţii şi înlăturării unor lipsuri, unor greşeli, în vederea asigurării dezvoltării construcţiei socialiste. Desigur sunt diferite feluri de abordare a acestor probleme într-o ţară sau alta. În acest sens, trebuie să subliniez că partidul nostru, îndeosebi după Congresul al IX-lea, a adoptat o serie de măsuri şi a perfecţionat activitatea de conducere, de planificare, de organizare, inclusiv dezvoltarea democraţiei socialiste, aşa cum este bine cunoscut. De aceea, pentru noi acum nu se pun asemenea probleme”[2].

Negarea existenţei unor probleme inerente în viaţa politică şi socială a României constituie, în opinia noastră, o dovadă a faptului că Nicolae Ceauşescu se crampona de putere din dorinţa de a nu fi considerat un om depăşit de situaţie. În celelalte state socialiste, problemele puteau avea diferite forme şi evoluţii, nu însă şi în ţara noastră – o patrie perfectă a socialismului.

Totodată, liderul P.C.R. a identificat principala instituţie vinovată pentru declanşarea şi desfăşurarea crizelor politice din Polonia: biserica catolică. De exemplu, în dimineaţa zilei de 13 decembrie 1981, la câteva ore după instituirea Legii marţiale în Polonia, Nicolae Ceauşescu a dorit să expună pe larg participanţilor la şedinţa extraordinară a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. opinia sa referitoare la evoluţia crizei politice poloneze. Deoarece reuniunea respectivă fusese convocată în pripă, liderul P.C.R. nu a avut la dispoziţie un material scris, conceput special pentru a-şi susţine punctele de vedere. Pentru a face faţă acelei situaţii neobişnuite, Nicolae Ceauşescu l-a nominalizat pe Ştefan Bîrlea pentru a prezenta evenimentele politice din Polonia, aşa cum au fost comentate şi transmise de la Varşovia de ziariştii Agenţiei France Press în dimineaţa zilei de 13 decembrie 1981.

Apoi, Nicolae Ceauşescu a apelat la trei extrase din stenogramele discuţiilor pe care le-a purtat cu Sergej Kraigher, Lionel Jospin şi Bettino Craxi în cursul anului 1981. Opiniile expuse de liderul român la întâlnirile respective au fost extrem de critice la adresa Papei Ioan Paul al II-lea şi a prelaţilor Bisericii Catolice. Aceştia erau consideraţi principalii vinovaţi pentru declanşarea şi acutizarea crizei din Polonia.

În decembrie 1980 şi 1981, Nicolae Ceauşescu l-a încurajat pe generalul Jaruzelski să acţioneze împotriva liderilor „Solidarităţii”.

După aproape opt ani, în vara anului 1989, în presa occidentală s-a vehiculat ideea că Nicolae Ceauşescu a propus ca unităţi ale armatelor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să intervină în Polonia, cu scopul de a bloca accesul la putere al liderilor anticomunişti din cadrul sindicatului „Solidaritatea”. Informaţia respectivă a apărut în mediile politice şi jurnalistice în contextul în care, la Bucureşti, avusese loc reuniunea Comitetului Politic Consultativ al Organizaţiei Tratatului de la Varşovia (7-8 iulie 1989). Cu acel prilej, Nicolae Ceauşescu şi-a reiterat poziţia exprimată în anii precedenţi, considerând că propunerile sovietice de reformare a sistemului politic existent în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia puteau avea consecinţe nefaste asupra întregului edificiu politic creat de Iosif Stalin în Europa Centrală şi de Est după cel de-al doilea război mondial. În acelaşi timp, liderul român s-a străduit să-i convingă pe ceilalţi conducători ai partidelor comuniste care au participat la reuniunea de la Bucureşti să accepte propria sa viziune de reformare a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. Nicolae Ceauşescu dorea transformarea alianţei într-o structură politico-militară pe care sovieticii să nu o poată folosi în scopul impunerii unor schimbări politice în statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

Opoziţia liderului Partidului Comunist Român faţă de propunerile sovietice de reformare a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia a accentuat dezacordurile dintre Nicolae Ceauşescu şi Mihail Gorbaciov. Acestea au atins un punct critic în luna august 1989, când liderul P.C.U.S. a fost de acord cu propunerea făcută de generalul polonez Wojciech Jaruzelski, referitoare la alcătuirea în Polonia a unui guvern condus de Tadeusz Mazowiecki – unul dintre liderii sindicatului „Solidaritatea”. În opinia lui Nicolae Ceauşescu, Tadeusz Mazowiecki „este cunoscut ca antisocialist, în strânsă legătură cu cercurile imperialiste reacţionare”[3].

Cedarea de bună voie, de către generalul Wojciech Jaruzelski, a funcţiei de prim-ministru unui lider al sindicatului „Solidaritatea” a fost considerată o eroare gravă de către Nicolae Ceauşescu. Acesta a propus imediat tuturor liderilor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia să se întâlnească pentru a discuta despre subiectul respectiv şi pentru a adopta măsuri în consecinţă.

Propunerea respectivă nu a fost acceptată nici de polonezi, nici de sovietici. În şedinţa din 21 august 1989 a Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, Nicolae Ceauşescu a declarat că „orientarea polonezilor este în acord cu Uniunea Sovietică şi cred că se poate spune chiar mai mult, adică este chiar la sfaturile Uniunii Sovietice. Însă, după părerea mea, sfaturile sunt greşite, nu corespund intereselor Poloniei, nu corespund cauzei socialismului în Polonia, pentru că ele deschid calea „Solidarităţii”, care este, aşa cum s-a demonstrat în deceniul acesta, o agentură a imperialismului străin, în primul rând a Statelor Unite ale Americii. […]

Deşi nu cunoaştem întru totul situaţia, considerăm că lucrurile sunt foarte grave. În orice caz, Partidul Muncitoresc [Unit] Polonez se pronunţă pentru a-şi menţine rolul important în politică. Sigur, este greu să spunem cum vor evolua lucrurile”[4].

În opinia noastră, atitudinea lui Nicolae Ceauşescu la şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 21 august 1989 poate fi considerată normală, ţinând cont de idealurile liderului P.C.R. – pe care acesta dorea să le vadă îndeplinite în România.

Având în vedere că, până în prezent, nu au fost publicate nici un fel de probe care să dovedească intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a solicita trimiterea în Polonia de trupe ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în vara anului 1989, putem afirma următoarele:

1. Nicolae Ceauşescu a condamnat în mod categoric intervenţia în Cehoslovacia a trupelor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia din august 1968. Acţiunea sa i-a deranjat pe liderii statelor care au trimis trupe pentru înăbuşirea „Primăverii de la Praga” (URSS, RDG, Polonia, Ungaria şi Bulgaria).

2. Nicolae Ceauşescu s-a opus categoric ideii de a se trimite în Polonia trupe ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia în anii 1980-1981, cu scopul de a pune capăt mişcării sociale iniţiate de liderii sindicatului „Solidaritatea”.

3. În „A.N.-1 Regulamentul operaţiilor trupelor de uscat” – document intrat în vigoare la 1 octombrie 1986 – s-au precizat situaţiile în care trupele române aveau dreptul să treacă dincolo de frontiera de stat, în cursul unui război, astfel: „Art. 2. Caracteristicile războiului de apărare a patriei dus de întregul popor sunt determinate de conjunctura politico-militară în care se desfăşoară, scopurile urmărite, forţele participante, particularităţile geoclimatice ale teritoriului naţional şi de caracterul acţiunilor militare desfăşurate pe uscat, în aer şi pe apă.

Principalele caracteristici ale acestui gen de război sunt: legitimitatea lui, izvorâtă din dreptul sacru al poporului român la libertate, independenţă naţională, suveranitate şi integritate teritorială; angajarea întregului potenţial demografic şi economic, ştiinţifico-tehnic, politico-moral şi cultural în lupta împotriva agresorului; desfăşurarea operaţiilor pe teritoriul naţional, iar în unele situaţii de excepţie, determinate exclusiv de necesitatea urmăririi inamicului, şi dincolo de frontiera de stat; conducerea unitară politico-militară de către partid a eforturilor de război [...] posibilitatea prelungirii duratei războiului, timp în care forţele inamice sunt supuse uzurii şi nimicirii.

Art. 3. Scopul politico-militar general al războiului de apărare a patriei dus de întregul popor constă în respingerea agresiunii, menţinerea cu orice preţ a integrităţii teritoriale a patriei şi asigurarea libertăţii, independenţei şi suveranităţii naţionale. El se realizează prin producerea unor pierderi mari inamicului, oprirea ofensivei acestuia, câştigarea iniţiativei şi trecerea la ofensivă pentru nimicirea, capturarea sau alungarea trupelor agresoare care au reuşit să pătrundă pe teritoriul naţional şi restabilirea integrităţii teritoriale a patriei (subl.n.)”[5].

Regulamentul A.N.-1 a fost elaborat în concordanţă cu doctrina militară naţională, iniţiată şi aprobată de Nicolae Ceauşescu în anii ’70, precum şi cu cele două „Directive ale Comandantului Suprem al forţelor armate ale R.S. România privind pregătirea de luptă şi politică a armatei”, care au intrat în vigoare în 1981, respectiv în 1986. În toate documentele respective se preciza că orice intenţie de depăşire a graniţelor ţării de către unităţile militare române trebuia aprobată de preşedintele ţării şi de Marea Adunare Naţională. Această prerogativă naţională i-a deranjat permanent pe sovietici, care considerau că armata română – la fel ca celelalte armate din statele membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia – trebuia să acţioneze rapid la ordinele lor, fără a mai aştepta câteva ore aprobarea lui Nicolae Ceauşescu şi a forului legislativ suprem al României.

4. În cursul evenimentelor care au avut loc în capitala Republicii Populare Chineze în primăvara anului 1989, în Piaţa Tien An Men, Nicolae Ceauşescu a avut o atitudine reţinută faţă de acţiunile întreprinse de guvernul de la Beijing împotriva manifestanţilor anticomunişti. Acest aspect a fost recunoscut chiar de către conducerea Partidului Comunist Chinez. Astfel, la 16 iunie 1989, liderul P.C.R. a declarat: „Ei consideră că aceasta este în spiritul relaţiilor, că acolo sunt probleme interne, că le vor soluţiona în spiritul socialismului, dar că dau o înaltă apreciere poziţiei noastre.

Mi-au şi trimis o scurtă informare cu cele ce s-au petrecut acolo care, după cum spun ei, reprezintă o rebeliune contrarevoluţionară organizată după un plan prestabilit. Afirmă clar – de altfel noi am publicat tezele lui Mao Tze-dun – pun clar accentul pe calea socialistă, pe conducerea P. C. Chinez, dictatura democratică a poporului, marxism-leninismul şi gândirea lui, a lui Mao Tze-dun.

Sigur, nu este acum timpul şi nici nu dispunem de date despre ceea ce s-a întâmplat acolo. Desigur, au fost evenimente grave, ceea ce vreau să spun este că s-au luat măsuri pentru a respinge acţiunile şi noi sperăm că se va acţiona ferm pentru a asigura dezvoltarea socialistă a ţării, întărirea rolului conducător al partidului, pentru că, acesta, într-adevăr, reprezintă un factor important nu numai pentru China, ci şi pentru dezvoltarea socialismului în general.

Problemele sunt destul de complexe, acum în unele ţări sunt multe teze, multe discuţii care, din nenorocire, dăunează mult dezvoltării socialiste într-o ţară sau alta şi socialismului în general”[6].

Şi în acest caz, Nicolae Ceauşescu nu a promovat ideea intervenţiei militare din afara ţării în scopul înăbuşirii unei mişcării anticomuniste dintr-un stat socialist.

5. La mijlocul lunii iunie 1989, Nicolae Ceauşescu a analizat situaţia din Ungaria, în contextul în care la Budapesta s-a desfăşurat ceremonia reînhumării rămăşiţelor pământeşti ale lui Imre Nagy, fost prim-ministru al guvernului Republicii Populare Ungare în perioada 1953-1955. Acel eveniment a fost considerat de liderul P.C.R. ca fiind o manifestare ostilă socialismului, fiind cunoscut faptul că Imre Nagy se pronunţase în noiembrie 1956, în calitatea sa de prim-ministru, pentru retragerea Ungariei din Organizaţia Tratatului de la Varşovia. Cu toate acestea, Nicolae Ceauşescu s-a limitat la semnalarea problemelor existente la Budapesta în iunie 1989, menţionând că „situaţia actuală din Ungaria îi îngrijorează şi pe sovietici, care spun că este o situaţie grea, că evenimentele care au loc şi formarea diferitelor grupări reprezintă un pericol foarte mare. Fără îndoială că şi noi suntem îngrijoraţi de situaţia din Ungaria, de cursul evenimentelor, de formarea diferitelor grupări şi de aceea am publicat Tezele unei grupări care se pronunţă pentru apărarea partidului şi socialismului în Ungaria, pentru că trebuie să se acţioneze de a nu se pune în pericol existenţa partidului şi socialismului prin tot ceea ce au făcut ei.

Fără să intrăm în problemele interne de acolo, doresc să subliniez însă că în activitatea noastră trebuie să subliniem mai mult rolul partidului, calea socialistă, care înseamnă nu întoarcerea la capitalism, nu sărăcie după modelul occidental, cum spun unii în Ungaria, ci lichidarea sărăciei, asigurarea condiţiilor cât mai bune de viaţă pentru toţi cetăţenii! Nu se poate concepe decât aşa!”[7].

După cum se poate constata, Nicolae Ceauşescu nu s-a pronunţat pentru o intervenţie militară în Ungaria a Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, în scopul sprijinirii activităţii Partidului Muncitoresc Socialist Ungar. Acesta deţinea în acel moment puterea politică, deşi era contestat în mod deschis de către anumite grupări anticomuniste aflate chiar pe teritoriul Ungariei.

6. Din stenograma şedinţei Comitetului Politic Executiv al CC al PCR din 21 august 1989 rezultă faptul că Nicolae Ceauşescu a solicitat întrunirea de urgenţă a liderilor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. De asemenea, secretarul general al P.C.R. a solicitat efectuarea de către Eduard Şevardnadze, ministrul sovietic al Afacerilor Externe, a unei vizite la Bucureşti – pentru un schimb de opinii despre situaţia politică şi socială din Polonia. În documentul menţionat nu s-a consemnat nici o informaţie despre intenţia lui Nicolae Ceauşescu de a se trimite în Polonia trupe ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia.

7. În perioada 26-27 august 1989, Eduard Şevardnadze, ministrul sovietic al Afacerilor Externe, s-a aflat la Bucureşti pentru a discuta cu omologul său român, Ioan Totu, despre modul cum se putea rezolva criza politică din Polonia. Vizita a fost solicitată oficial chiar de către Nicolae Ceauşescu, la 19 august 1989. Liderul suprem al P.C.R. aflase în ziua respectivă că generalul Wojciech Jaruzelski, preşedintele Poloniei, a acceptat să-i încredinţeze lui Tadeusz Mazowiecki mandatul de prim-ministru, deşi era unul dintre liderii sindicatului „Solidaritatea”.

După primirea unui răspuns oficial de la Mihail Gorbaciov, Nicolae Ceauşescu a trimis la Moscova un nou mesaj, în ziua de 21 august 1989. Printre altele, preşedintele României a solicitat ca Eduard Şevardnadze să efectueze de urgenţă o vizită la Bucureşti pentru a prezenta opinia sovieticilor în legătură cu „actul de trădare” de care se făcea vinovat generalul Wojciech Jaruzelski în faţă „mişcării muncitoreşti şi socialiste din întreaga lume”. În şedinţa din aceeaşi zi a Comitetului Politic Executiv, Nicolae Ceauşescu a declarat astfel: „În orice caz, insistăm ca Şevardnadze să vină aici zilele acestea, independent de (sărbătorirea zilei naţionale de la – n.n.) 23 August. Poate să vină şi mâine, şi poimâine, pentru că aceasta poate va determina şi conducerea sovietică să mai reflecte puţin (subl.n.)”[8].

Ministrul sovietic al Afacerilor Externe a ajuns la Bucureşti pe data de 26 august 1989. Rezumatul discuţiilor sale cu Ioan Totu şi opinia lui Nicolae Ceauşescu faţă de poziţia adoptată de sovietici în criza politică din Polonia au fost dezvăluite chiar de preşedintele României, în şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din 22 septembrie 1989.

Din conţinutul stenogramei reuniunii respective, pe care o edităm în continuare sub forma unui extras, rezultă în mod clar faptul că Nicolae Ceauşescu nu a solicitat, în mesajele sale din 19 şi 21 august 1989, intervenţia în Polonia a trupelor statelor membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia. De asemenea, se poate observa reacţia liderilor comunişti polonezi, maghiari şi iugoslavi. Aceştia i-au reamintit lui Nicolae Ceauşescu, direct sau voalat, de faptul că liderul de la Bucureşti a încălcat unul din principiile afirmate de acesta în repetate rânduri şi se amestecă în „treburile interne ale altor state”. La rândul său, Nicolae Ceauşescu a amintit despre statele capitaliste, de „planul şi programele acestora de amestec în treburile ţărilor socialiste, de destabilizare, de finanţare a politicii de renunţare la construirea socialismului”[9].

Stenograma şedinţei din 22 septembrie 1989 a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., în cursul căreia Nicolae Ceauşescu a prezentat opinia sa referitoare la criza politică din Polonia (extrase).

STENOGRAMA

şedinţei Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R. din ziua de 22 septembrie 1989

Tov. Nicolae Ceauşescu: Şi, în fine, unele probleme internaţionale.

După cum ştiţi, în legătură cu evenimentele care au avut loc în Polonia, noi ne-am adresat ţărilor socialiste, inclusiv polonezilor cu o scrisoare, am trimis-o şi altor partide comuniste.

Am primit, practic, răspunsul din toate ţările socialiste, aproape. Din ţările din C.A.E.R. am primit de la toate şi din Pactul de la Varşovia, de la multe partide comuniste şi muncitoreşti.

Sovieticii au spus că împărtăşesc complet punctul nostru de vedere, dar consideră că trebuie să-i înţelegem pe tovarăşii polonezi că au probleme serioase, să vedem cum vor acţiona. Şi asta, pentru că de fapt, într-un anumit fel, ei au încurajat şi sunt de fapt principalii vinovaţi de organizarea aşa-zisei „mese rotunde”, că fără ei nu avea loc „masa rotundă” şi nu se întâmpla ce se întâmplă în Polonia; de altfel, nici în Ungaria nu s-ar fi putut întâmpla. De fapt, ei au încurajat acest lucru şi, în ultimul timp, ei au o poziţie, nu mai sunt chiar aşa entuziasmaţi, pentru că văd unde duce acest lucru.

Polonezii ne-au spus că sunt complet de acord cu aprecierea noastră, dar consideră că nu este bine că le dăm o asemenea apreciere, dar că sigur, într-adevăr, că n-au altă ieşire.

Ungurii ne-au spus că ei nu împărtăşesc părerea noastră că, sigur, sunt probleme, dar e o problemă a partidului polonez şi că, de fapt, noi încălcăm principiile pe care le-am spus şi ne amestecăm în treburile altora.

Iugoslavii împărtăşesc părerea dar, sigur, sunt probleme care să le soluţioneze polonezii, aşa nici, o poziţie fermă, dar nici altfel.

Toate celelalte partide sunt complet de acord. Au subliniat şi mai mult că – germanii, cehoslovacii, foarte mult cubanezii, vietnamezii – de altfel am trimis la tovarăşi să vadă o hotărâre a tovarăşilor vietnamezi, cum privesc ei problemele privind evitarea la ei – mongolii, bulgarii. Adică, în general, unii au subliniat şi mai mult şi au spus că într-adevăr sunt foarte mult îngrijoraţi şi trebuie să vedem.

Dintre partidele comuniste, în afară de italieni, care au spus tot cam aşa, că trebuie să vedem perspectivele, şi ceva francezii, dar totuşi ei sunt preocupaţi, dar, restul, toate partidele, unii chiar au spus că consideră că trebuie neapărat să se acţioneze într-un fel sau altul, adică, în general, au împărtăşit preocupările şi poziţia noastră, ceea ce înseamnă că noi am procedat just şi că aceasta corespunde intereselor ţărilor socialiste, a socialismului, a mişcării comuniste şi muncitoreşti în general.

Bazat, sigur, ceea ce se poate spune acuma, este că va trebui să ne gândim cum va trebui să acţionăm în viitor pentru a determina o poziţie mai fermă faţă de manifestările ţărilor imperialiste, pe planul şi programele acestora de amestec în treburile ţărilor socialiste, de destabilizare, de finanţare a politicii de renunţare la construirea socialismului.

Este adevărat că, concret până acuma, n-au dat decât promisiuni şi probabil că au plătit pe cei care sunt în slujba lor, asta fără nici o îndoială, că pe gratis nimeni nu lucrează, dar a ajuta ţările respective pentru a depăşi situaţia economică, n-au făcut-o. De altfel, cu o sută de milioane (de dolari, oferiţi – nota P. Opriş) în trei ani, în Polonia, şi cu 25 de milioane (de dolari – nota P. Opriş) în Ungaria, nu se reface economia şi se ridică nivelul de trai al popoarelor din ţările respective. Dimpotrivă, îi împinge şi mai rău spre regres şi de altfel, după datele publicate recent în Ungaria, pe 8 luni producţia a scăzut cu câteva procente, venitul naţional a scăzut, inflaţia a crescut mult. În Polonia este aceeaşi situaţie şi nici nu se poate, mergând pe această cale, să se refacă economia.

Sigur, poziţia noastră este de a acţiona pentru a dezvolta relaţiile şi cu Polonia şi cu Ungaria. Dorim să realizăm o asemenea zisă colaborare, cât mai largă, însă desigur, nu pentru dezvoltarea sectorului capitalist cum a spus (preşedintele american George – nota P. Opriş) Bush, ci pentru întărirea sectorului socialist şi suntem gata să conlucrăm foarte larg cu ei, inclusiv în cooperarea în producţie, în realizarea diferitelor acţiuni care să ajute, realmente, la depăşirea situaţiei din Polonia.

În acest spirit, aş propune Comitetului Politic să fie de acord cu aceasta, să apreciem că am procedat just şi să continuăm în acest spirit, să acţionăm în toate direcţiile.

În celelalte probleme internaţionale sunt cunoscute, poziţia noastră este cunoscută şi nu vreau să mă refer la ele.

Sunteţi de acord?

- Toţi tovarăşii sunt de acord.

NOTE____________


[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 57/1989, f. 3.

[2] Nicolae Ceauşescu, Expunere la şedinţa Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., 29 aprilie 1988, Editura Politică, Bucureşti, 1988, p. 35-36.

[3] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 57/1989, f. 2.

[4] Ibidem, f. 3.

[5] A.N.-1 Regulamentul operaţiilor trupelor de uscat, Ministerul Apărării Naţionale, Bucureşti, 1986, p. 5-6.

[6] A.N.I.C., fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 46/1989, volumul II, f. 24-25.

[7] Ibidem, f. 23-24.

[8] Ibidem, dosar nr. 57/1989, f. 4.

[9] Ibidem, dosar nr. 58/1989, f. 40.

  • Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond C.C. al P.C.R. – Cancelarie, dosar nr. 58/1989, f. 38-41.
  • Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



    Currently there are "49 comments" on this Article:

    1. Cinicul spune:

      O concluzie care se impune: polonezii au avut conducători politici, si in special, generali mult mai deștepți decât romanii.

    2. Harald spune:

      Într-un peisaj mai larg, e destul de evident că abandonarea socialismului fusese inițiată la Kremlin, dar Ceaușescu și Honecker nu înțelegeau pe ce lume trăiau, ei se credeau în continuare în epoca Brejnev.

      • Ventidius spune:

        Ceaușescu și Honecker erau probabil realisti. Nu cred ca nu intelegeau, doar ca nu aveau solutii. Comunismul se mentine doar prin teroare. Insa intodeuna pestele de la cap se impute. Ce puteau face ei? Demoralizarea liderilor comunisti era evidenta. Gorbaciov a fost un prost daca si-a inchipuit ca poate reforma socialismul in Rusia. Spre norocul nostru dealtfel, dar prostia dusmanilor a fost mereu un capital important. Motorul unui sistem atat de dezastruos de ineficient precum comunismul il constituie doar oamenii exceptionali(demonici) precum Stalin.

        • Josef Svejk spune:

          Aveți dreptate.

          Înte-adevăr cred că Ceaușescu, Jivkov și Honnecker (toți trei văzuți ca proștii familiei ;) ) erau sngurii leader-i comuniști din Europ de Est care au înțeles (instinctiv) că comunimul e nereformabil și că opintelile lui Gorbaciov vor duce la colpaos…Doamne îți mulțam că nu i-a picat fisa asta și chelului de la Kremlin. sau că i-a picat mult prea târziu. Că altfel poate mai înduram și azi paradisul comunist…

        • Harald spune:

          @Ventidius – despre ce realism poate fi vorba în cazul unui cizmar aproape analfabet care încerca să instaureze o dinastie proprie într-o țară europeană, după modelul din Siria și Coreea de Nord?

          Realism a dovedit Ion Iliescu, a reformat socialismul doar atât cât era nevoie pentru a fi acceptat la putere, a predat de fiecare dată puterea când a pierdut alegerile și uite că e bine-merci și astăzi. Ceaușescu nici n-ar fi visat să organizeze alegeri libere și să accepte pierderea lor. Cine a fost realistul, dintre cei doi?

          • ventidius spune:

            @Harald
            Poti fi sigur ca pe cizmarul ala analfabet tocmai realismul l-a dus in situatia de a conduce o tara si de a fi la un pas de a-si impune dinastia la fel ca in Coreea sau in Asia centrala (solutii care dealtfel se pare ca acolo sunt de succes). Ca doar nu vezi in el vreun idealist. Idealista poate ca o fi fost Ana Pauker. Evident ca si Iliescu a fost un realist, dar optiunile sale erau diferite, cand s-a strecurat el la putere in piata se striga jos comunismul si guvern fara comunisti. Calitatea sa principala a fost adaptabilitatea, dar tot prin teroare s-a impus si el, fara diversiunea teroristilor nu ar fi avut nici el vreo sansa. Iar reflexul de a apela la aceasta resursa magica a ramas, vezi chemarea minerilor. Oricum, tu il vedeai pe Ceausescu in fruntea Frontului Salvarii Nationale, pozand in reformator si in dizident? Cate zile ar fi rezistat?

            • Harald spune:

              @Ventidius – vorbești de epoci diferite, Ceaușescu era foarte adaptat la realitate în 1965, asta i-a permis să ajungă la putere, dar asta se întâmpla chiar în epoca Brejnev despre care vorbeam eu. În anii ’80 lumea se schimbase, iar el pierduse complet contactul cu realitatea, pe lângă faptul că măsurile necesare pentru ca un autocrat să rămână la putere sunt total diferite de acțiunile necesare pentru ca același autocrat să acceadă la putere.

              Realismul lui Ceaușescu nu era unul rațional, era unul oarecum nativ, la fel ca și viclenia lui țărănească, pe care unii o luau drept inteligență. Ceaușescu ”se descurcase” să ajungă la putere, prin acțiuni mai degrabă instictive. El nu obținuse puterea pe baza unei analize raționale care să-i permită ulterior să sesizeze și momentul când va pierde puterea. Chiar se credea etern și nu putea fi dat jos decât în maniera în care a fost dat jos. Dacă ar mai fi fost realist și în 1989, ar fi organizat chiar el predarea succesiunii către Ion Iliescu.

            • Ventidius spune:

              Problema liderilor partidelor comuniste in 1989 era aceeasi, indiferent daca vorbim de comunistii romani, rusi, chinezi, nord coreeni sau cubanezi: ce solutie trebuie sa aleaga pentru ca partidele comuniste sa ramana la putere. Calea aleasa de Gorbaciov sau Iliescu ducea la pierderea puterii de catre partid, intr-un interval destul de scurt. Salvarea personala a catorva lideri nu are nimic de-a face cu scopurile respectivelor partide. Iliescu a salvat o clica, nu partidul. Succes au avut liderii comunisti chinezi, cubanezi, nord-coreeni. Deci care era solutia realista a unui lider de partid pentru a-si atinge scopul? Pentru a se mentine la putere Ceausescu nu avea decat o solutie, teroarea. Dar o teroare preventiva, in stilul lui Stalin sau Mao, care sa vizeze inclusiv, prioritar chiar, aparatul de partid atins de demoralizare. Asta presupunea, evident, ca cateva zeci sau sute de mii de cetani sa fie trimisi in mod mai degraba arbitrar in lagar sau sa sape canalul Dunare-Bucuresti si totodata, sa lichideze cu lovituri de ranga cateva mii de nomenclaturisti precum Iliescu, dispusi la compromis, plus genarali, politisti etc. Regimurile revolutionare de tipul asta, comuniste, iacobine, au nevoie periodic de instituirea terorii, atat asupra populatiei cat si a sustinatorilor blazati. Se spune in mod eronat ca trebuie sa versi sange periodic in numele libertatii. De fapt, revolutia are nevoie de sange proaspat pentru a se mentine vie. De cate ori simtea ca se apropia un moment crucial, Stalin declansa preventiv teroarea. Numai ea putea asigura ulterior mobilizarea eficienta a partidului si a sustinatorilor sai.

              • Harald spune:

                Partdidele comuniste nu sunt niște structuri depersonalizate, puterea o dețin niște oameni. Ceaușescu era însăși Partidul, exact ca Stalin. Însă ceea ce putea face Stalin în anii ’30 nu mai putea face și Ceaușescu în anii ’80. Partidul Comunist nu avea o existență proprie, cum are PSD-ul acum. Partdiiul era doar unealta lui Ceaușescu, însă puterea lui era personală. De aceea a și trebuit eliminat fizic.

                Cât de realist poți să fii, dacă nu ești dispus să cedezi puterea decât odată cu viața?

              • Ventidius spune:

                Se pare insa ca comunistii chinezi au putut sa o faca fara probleme, desi nu mai traiau nici pe vremea lui Stalin nici pe cea a lui Mao, ba din contra, fiind chiar in plin regim reformist. Au ucis cateva mii de oameni, au anchetat milioane, au epurat partidul si acum nimeni nu se gandeste serios ca PCC ar putea ceda vreodata puterea. Fac periodic epurari pentru a inlatura elementele naive si aplecate spre compromis.
                Evident ca partidele comuniste sunt conduse de oameni, fapt care e esential in procesele istorice. Succesul Revolutiei franceze ar fi fost de neconceput sub un lider ca Ludovic XIV, Revolutia din Octobrie la fel, daca in loc de Kerenski ar fi fost un Pinochet. La fel s-a intamplat in cazul regimurilor comuniste in 1989. Acolo unde a fost o conducere slaba, regimul s-a prabusit. In rest, realitatea s-a adaptat puterii in aceeasi masura in care puterea s-a adaptat realitatii.
                Intr-un regim de tipul celui comunist esti foarte rezonabil daca nu cedezi puterea decat odata cu viata.Avand putere ai totul, fara ea nu mai ai si nu mai esti nimic. Ce sa astepti de la viata dupa pierderea ei? Plutonului de executie, daca succesorul tau are nevoie de un tap ispasitor? Sau sa plangi tot restul vietii ca Hrușciov, urmarit pas cu pas si umilit? Cei care detin puterea absoluta nu isi pot permite sa o piarda, in nici o epoca. Daca nu te tin balamalele eviti sa o castigi, dar odata ce ai obtinut-o, nu mai renunti de bunavoie la ea.

              • Harald spune:

                @Ventidius – tocmai asta susțin eu, că pentru oamenii realiști miza nu ar trebui să fie puterea absolută. Ce făcea, de exemplu, Ceaușescu, dacă avea putea absolută? Avea harem, decapita cu mâna lui dușmani personali, dobora avioane occidentale? Nici vorbă, puterea lui absolută era o iluzie și ar fi fost mult mai realist din partea lui să renunțe la ceva ce oricum nu avea.

              • ventidius spune:

                @Harald
                Eu nu puneam problema realismului din punct de vedere moral sau legitim, nici in privinta beneficiilor pentru umanitate, ci din punctul de vedere al unui comunist, care are puterea si se foloseste de ea dupa bunul plac. Tu spui ca daca ar fi realist ar fi trebuit sa o evite. El te baga in temnita, te tortureaza rafinat, iti taie membrele, iti scoate ochii, iti violeaza ficele si nevasta, apoi le zdrobeste capul cu un pietroi, dupa care iti sopteste la ureche: Care din noi a fost realist, eu ca am acceptat-o si cu ajutorul ei ti-am facut viata praf, sau tu care consideri ca aceasta ar trebui evitata, desi e evident ca cu ajutorul ei nu numai ca ti-ai fi salvat pe viata, demnitatea si familia, dar eu as fi fost acum la cheremul tau. Eu zic ca in comunism este singura ratiune de a fi a cuiva. Logica puterii absolute se rezuma la care pe care. Cei care o detin sunt fie slabi, fie puternici, iar cei suficient de puternici nu pierd niciodata puterea pana nu mor, chiar daca pentru asta trebuie sa faca lumea zob. Cei pe care ii vezi la pamant dupa ce au detinut o astfel de putere sunt doar sarlatani.

              • Harald spune:

                @Ventidius – continuăm să vorbim desprte lucruri diferite. El poate face asta doar altuia de aceeași teapă cu el. Psihologic vorbind, supraviețuirea ar trebui să fie mai importantă decât puterea, iar cazurile pe care le menționați sunt de fapt patologice. Lumea modernă nu funcționează după regulile succesiunii sultanilor din Imperiul Otoman, iar istoria demonstrează că apare mereu câte un Ion Iliescu.

                Într-o societate dezagregată (de-obicei de un război) inițial au succs psihopații gen Stalin. Dar imediat ce societatea începe să se așeze, ea nu mai tolerează psihopați obsedați de putere.

              • ventidius spune:

                Nu prea stiu de ce vorbim de o societate normala sau asezata, cand comunismul nu prea are de-a face cu asa ceva. Ce urmareste el este tocmai distrugerea normalitatii care sta in calea realizarii utopiei sale. Personajul respectiv poate distruge pe oricine considera el, pentru ca in societatea comunista nu exista notiunea de neutri care trebuie protejati. Orice persoana sau categorie poate intra in colimatorul puterii la un moment dat si sa fie extirpata. Supravietuirea in comunism poate fi oricat de importanta in ochii individului, dar acestuia nu ii este garantata de nimic, pentru ca viata individului si demnitatea personala nu au in acest regim nici o valoare reala. Cetatenii obisnuiti sunt sclavii statului, dar spre deosebire de sclavia antica, viata lor nici macar nu are o valoare economica care sa tempereze arbitrariul, deoarece eficienta sau profitul economic nu reprezinta o prioritate. Totul se supune scopului politic, cel imediat, adica pastrarea puterii si celui mediat, constuirea societatii socialiste.
                D-vostra probabil ca vorbiti de normalitatea fireasca unui stat de drept, dar statul de drept este o exceptie atat in istoria politica a lumii ,cat si in lumea moderna. E ceva mai degraba limitat la civilizatia occidentala care a si inventat aceasta notiune.
                In privinta lui Iliescu, nu putem stii ce ar fi facut daca ar fi primit puterea de la Ceausescu, pentru ca nu a avut oportunitatea asta. Cand a ajuns el la putere partidul era mort si ingropat, tot ce putea face era sa salveze o clica. Nu putea invia mortii, nici sa dea timpul inapoi. Daca ar fi primit puterea de la Ceausescu optiunile sale ar fi fost mult mai diverse, inclusiv posibilitatile de a implementa un regim de tip Belarus, catre care avea destule inclinatii.

            • Harald spune:

              @Ventidius – Ion Iliescu este exponentul tipic al celei de-a doua generații crescute în omunism, la fel ca Roman, ca Geoană sau ca Oprescu. La venirea la putere, comuniștii au putut masacra toată clasa conducătoare precedentă, ba chiar s-au legitimat ulterior prin asta. Dar cu generația următoare nu mai merge metoda asta, ei sunt comuniști formați încă din copilărie să fie comuniști, nu mai ai cum să te legitimezi în fața poporului masacrându-i și pe ei. Pe lângă asta, ei ”știu mersul” în comunism, nu mai sunt victime sigure.

              Statul de drept n-are nimic de-a face cu asta, statul de drept e un concept destinat să justifice abuzul asupra cetățeanului ”cu legea în mână”.

              • ventidius spune:

                Adica toti cei nascuti si crescuti in umbra unora care s-au comportat ca niste criminali dementi, care le-au servit de unic model, nu pot fi decat oameni perfect rezonabili. In logica asta, Tiberiu trebuie sa fie mai rezonabil decat Augustus iar Caligula mai rezonabil decat Tiberiu. Parca totusi imi vine sa ma indoiesc. Comunistii se legitimeaza in fata poporului? A carui popor? Poporului de nomenclaturisti? Pentru ca comunistii sunt o elita care functioneza ca orice elita, simplul fapt ca constituie unica elita politica posibila a societatii pe care o conduc ii legitimeaza suficient.

              • Harald spune:

                @Ventidius – dacă n-ați înțeles nici până la vârsta asta despre comuniști că se legitimau (cu succes!) în fața poporului, e mai greu de crezut că veți învăța asta de-acum încolo. I-ați văzut vreodată pe secretarii de partid însoțiți de gărzi înarmate cu degetul de trăgaci? Umblau liber printre oameni fiindcă erau acceptați drept lideri legitimi ai societății.

                Iliescu nu era un om ”perfect rezonabil”, a adus minerii de fiecare dată când i-a fost contestată puterea, dar nu s-a transformat într-un nou Ceaușescu. Iliescu juca după niște reguli, iar dacă după acele reguli a trebuit să cedeze puterea, a cedat-o. Invers, dacă după acele reguli trebuia să păstreze puterea (în urma alegerilor din 20 mai 1990) – a păstrat-o.

                A prezenta comuniștii din anii ’90 drept niște psihopați de calibrul lui Stalin nu folosește nimănui, doar vă discreditează personal.

              • ventidius spune:

                Nu vad care e semnificatia lipsei garzilor la vedere din jurul secretarilor de partid si ce treaba are cu legitimitatea. Teroarea paralizeaza rezistenta. Nici Robespierre nu era insotit de garzi inarmate, iar Sulla a putut umbla nestingherit dupa ce a renuntat la dictatura. Nici Stalin in perioada in care nu isi impusese autoritatea asupra partidului nu umbla altfel, am inteles ca a fost chiar si brutalizat de un coleg de partit in public la un moment dat, fara ca cineva sa intervina. Elita nu e ameninta de popor ci de elite. Oamenii obisnuiti nu obisnuiesc sa isi asasineze stapanii. Cand acestia patesc asa ceva, nu oamenii obisnuiti sunt vinovati, ci de alti membri ai unei elitei politice, cea din care face parte si victima sau dintr-o elita concurenta, frustrata de lipsa accesului la putere. De ce ar fi agresat un om obisnuit un secretar de partid? Ce putea spera sa obtina? Poate ca era posibil sa dai o palma unui asemenea specimen, dar nu cred ca erau doritori sa incerce. Poporul nu face decat ce i se permite sa faca, atat timp cel putin cat nu are papusari in spate.

    3. FLORIAN D. MIREA spune:

      In 1989 Ceausescu era mai bolsevic decat Lenin. Simtea ca funia ajunsese la par si se zbatea din rasputeri ca sa impiedice prabusirea sandramalei (cum a numit Gorbaciov sistemul comunist falimentar). Dar si mai mult il durea ca isi vedea compromise planurile de a-si transforma familionul intr-o dinastie comunista perpetua. Ca pentru el asta era, de fapt, sistemul comunist, o confiscare totala a natiunii romane. In rest, dadea din maini si din picioare urlandu-si credinta in comunism, ca un popa ateu care il invoca pe Isus, fiindca fara Isus si credinta oamenilor in el ar trebui sa se faca maturator de strada ori cizmar nenorocit. .

    4. Josef Svejk spune:

      Trebuie sa recunosc ca am asteptat acest articol cu mult interes, Nu pot insa nega ca sunt usor dezamagit. :) Sigur ca nu imi doresc nicio clipa ca autorul sa inveteze fapte, sau sa intinda ca branza topita indicii firave. Cred mai degraba ca ceva i-a scapat sau poate n-a avut acces la toate datele si continui sa cred ca a existat macar un oarecare interes (daca nu mai mult!) al regimului lui Ceausescu pentru invadarea Poloniei in vara lui 1989.

      La inceputpul lui Iulie 1989 imi incheiam gloriasa cariera militara la regimentul 60 aeropurtat. Stiam de rezultatul suprinzator al alegerilor din Polonia (de care nu se suflase niciun cuvant in presa romaneasca) de la Eruopa Libera. Aproape seara de seara asctultam de la orele 19 “prime time-urile” postului:: “Actualitatea Romaneasca” a lui Neculai Constantin Munteanu si “Din Luimea Comunista” a lui Nestor Brates. Pe micul platou dintre Hotelul Paie (unde era dromitorul batalionuil meu) si cel al Batalionului 404 Cercetare/Diversiune al maiorilor Ghergulescu si Trutulescu (ala cu scandalul Tigareta II) era vesnic parcat un camion cu o statie radio puternica. Transmisionistii din camion reuseau fara probleme filtrarea bruiajului asa ca azuzem radio Europa Libera oglinda :) cati incapeam inauntru, contra tigari sau conserve de peste in sos tomat ce le furam cu lazile de la magazie.

      La vreo saptamana sau 10 zile dupa beleaua cu turul II al alegerilor poloneze secretarii de partid si UTC ai regimentului ne-au tinut o informare impromtpu despre povestea poloneza, seara tarziu. Au facut-o in grupuri mici, pluton cu pluton. Capitanul Negrea (secretarul PCR al regirmtnului) parea zdruncinat. Stiu ca nu suprota fumul de tigara, dar dar cu acea ocazie n-a spus nimic in momentul in care cam toata lumea din dormitor a inceput sa fumeze pe masura ce batea campii. Ne-a spus cu o voce stinsa o poveste rocamnolesca despre “fortele reactiunii, popimea catolica si agenturile de spionaj NATO” ce au reusit sa manareasca alegerile pentru “Marea Aduinare Nationala” (sic!) a Poloniei si ca au reusit sa elimine toti candidatii “democrati” (adica comunistii). A incheiat apoteotic cu ceva de genul: “Tarile Pactului de la Varosvia vor trebui sa faca ceva pentru a apara poprul polonez!” Si ca de acum “orice e posibil”.

      Dupa figura asta ne-au anuntat a doua zi dimineata ca ni se prelungeste serviciul militar (cred ca trebuia sa ne liberam in vreo doua zile) pe termen nedeterminat. S-au suspendat toate permisiile si invoirile. Telefonul public cu fise de la poarta a fost dezactivat. Chestia a durat cateva zile bune. Ai mei erau foarte ingrijorati ca nici nu veenam acasa si nici nu dadeam nici un semn de viata, in conditiiler in care mare parte a colegilor si pretenilor mei se intporsesera deja din armata. Tata e convins pana in ziua de azi ca am chefuit pe undeva zile la rand :) . Nu mai retin daca treaba s-a intins pe durata summit-ului de la Bucuresti al Pactului de la Varsovia sau nu, dar la fel de brusc ne-au adunat pe platou si ne-au anuntat brsuc sa predam unifomele si restul echipamentelui si ca suintem liberi sa plecam acasa.

      Pe toata durata acelor zile circulau insistent zvonuri despre faptul ca putem primi in orice clipa ordinul sa navalim in Polonia :) E insa foarte adevarat ca, cu exceptia scurtei sedinte de “informare” vis a vis de situatia din Polonia tinuta de capitanul Negrea nici un alt ofiter nu a mai suflat nici o vorba pe tema asta. Iar la intrebari directe de genul: “Cand plecam in excursie in Polonia?” refuzau sa raspunda, sau veneau cu chestii gen: “Lasati ba prostiile!”.

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Sper să pot adăuga ceva în spiritul celor spuse de dumneavoastră în articolul viitor :) Da, ştiu despre poveştile care circulau în acea epocă şi nu am uitat nici de “laserul românesc faimos, care a topit tancuri ruseşti” în 1968. Ideea principală este că nu pot publica pe acest site o carte întreagă despre problemele comunismului românesc, deşi mi-aş dori şi, sunt sigur, ar dori şi managerul acestei platforme. În consecinţă, tai cozonacul în felii.

        • Josef Svejk spune:

          E totusi o oarecare diferenta. Povestea cu “laserul lui Coanda” e o aberatie evidenta si o nascocire stangace a propagandei regimului.

          Pe de alta parte, din nenumarate surse (inclusiv seria de articolelor dumeavoastra, pe care le apreciez in mod desoebit) stim ca Pingelica, cu toata prostia lui, realizase cat se poate de limpede pericolul reformelor lui Gorbaciov si a tuturor celolarte “devieri” de la linie, inclusiv, sau mai ales cea poloneza. Nu vi se pare logic sa fi incercat sa faca ceva impotriva pericolului care-l ameninta? Tocmai asta mi se pare straniu: Creatura realizeaza amenintarea dar se pare ca nu face nimic. De acee cred ca ne scapa ceva tuturor.

          • Petre Opris Petre Opris spune:

            Sunt de acord cu dumneavoastră şi cu alti cititori: ne scapă ceva din analiză! Noi gândim logic şi încercăm să înţelegem faptele fără să ţinem cont de modul de gândire şi de acţiune al lui Nicolae Ceauşescu în august 1989. Deja ies din domeniul istoriei şi ajung la analiza comportamentului uman în situaţii de criză. Nu putem pretinde că Nicolae Ceauşescu a gândit acţiunea de intimidare a liderilor politici polonezi până la trimiterea efectivă la Varşovia a trupelor româneşti de cercetare în adâncime. Nu cunosc ce anume a discutat Ceauşescu în acele clipe cu generalul Vasile Milea şi cu alţi comandanţi şi nu cred că vom afla vreodată ce s-a petrecut în Cabinetele nr. 1 şi 2 în acele zile. Documentele din arhive nu reuşesc să suplinească lipsa de informaţii pentru a afla modul în care a gândit Nicolae Ceauşescu întreaga acţiune. Sper să revin asupra acestei analize în săptămânile următoare.
            Între timp, m-am gândit la relaţiile României cu Fondul Monetar Internaţional şi la zăcămintele de hidrocarburi din Marea Neagră (1968-1987).

            • Josef Svejk spune:

              Chestia la care m-am gandit a fost ca Ceausescu cu toate nebunia lui stia ca singur nu poate face nimic pentru a opri pierderea puterii de catre comunisti in Polonia.O fi realizat si el ca putea sa trimita toata armata romana cu garzi patriotice cu tot :) ca tot degaba ar fi fost. Era el smintit, dar nu chiar atat de smintit…

              Ceea ce am banuit atunci si banuiesc si azi (chiar daca nu am nici un fel de dovezi concrete) e de fapt dorea sa provoace o interventie in Polonia a Pactului de la Varsovia. Pactul de la Varsovia era ceea ce comdnatul batalionului meu numea foarte plastic “closca cu puii:. Adica a URSS in primul rand, si ailalti. Iar ca de data asta (spre deosebire de 1968) Ceausescu ar fi participat cu entuzaiasm, “fara a precupeti nici un efort” si cu orice efective la interventie. Ma gandesc ca daca s-a agitat pe tema asta ar fi trebuit sa fi ramas ceva urme prin arhive din perioada adunarii Comitetuui Politic Consultativ al Pactului de la Varsovia de la Bucuresti din Iulie 1989. Chestia cu prelungirea armatei s-a intamplat exact in acea perioada.

              Am presupus ca asta a fost motivul pentru care ne-au prelungit serviciul militar. Ca sa aiba cat mai multe efective la dispozitie pentru o posibla interventie. Tot asa mi-am explicat si “pregatirea politica” a faptilui – care a fost ceva fara precedent. Cand a fost scandalul cu arestartea consulului maghiar de Bucuresti, acuzat ca ar fi imprastiat manifeste anti Ceausescu nu ne=au spus nimic. Cand a fost declaratia sutpefianta a lui Ceausescu din Aprilie sau Mai 1989 cum ca Romania are capacitatea de a fabirca amre nucelare, de asemena nu au simtit necesitataea unei sedinte de informare. Cu toate ca treaba a provocat valva atat la Europa Libera cat si la emisiunea romana a Radio Moscova. Apoi ca probabil rusii au refuzat ideea interventiei, deci ne-au dat drumul, ca nu mai avea sens sa ne tina.

      • Harald spune:

        @Josef Svejk – Tata e convins pana in ziua de azi ca am chefuit pe undeva zile la rand :)

        O fi știut tatăl dvs. cum merg lucrurile :) Eu și cu încă 4 colegi am mai rămas încă o săptămână în sat după ce am terminat armata, ajunsesem de legendă încă din timpul vieții, ne spuneau oamenii prin sat că de 17 ani n-au mai văzut o serie ca a noastră :)

        M-am dus odată la un tip din sat cu care ne înțelegeam noi cel mai bine și m-a chemat în bucătărie să-mi arate ”rastelul” lui: avea după frigider mai multe AK-47 decât mai aveam eu în rastel. La mine mai erau numai 6, la el după frigider erau 8, toate posturile pe care le trimisesem în pază în după-amiaza aceea lăsaseră armele la el și se duseseră prin sat, la băut sau la fete :)

        Noi n-am prins incidentele din Polonia, dar de câte ori ne îmbătam, ne lăudam că ne înscriem voluntari pentru Libia, să apărăm cauza socialismului. Era pe vremea unor incidente din golful Sidra, despre care noi aflasem tot de la Europa Liberă, că așa circulau veștile în armata cu cai :)

        • Josef Svejk spune:

          In 1989 armata ajunsese intr-o stare de descompunere totala. Ursu’ (un camarad din plutonul meu cu care m-am intalnit in mod stupefiant la clubul de golf – sutem 3 din acelasi pluton si 5 din aceeasi companie ce locuim pe o raza de vreo 30 de mile pe malul de vest al lui Mississippi – ca sa vedeti ce mica e lumea!) a publicat cu ceva ani in urma niscai poze din “activitatea de pregatire politica si de lupta” a plutonasului 5 din 1988-1989…

          https://trenajor.blogspot.com/2012/01/amintiri-amestecate-partea-1-15.html

          Dupa cum se vede berica era nelipsita, inclusiv la instructie. A fost de departe cea mai alcoolica si tabagica perioada a existentei mele. In orice caz in ziua in care ne-au dat drumul am intins-o ca impuscat la gara. N-am mai stat nici o secunda mai mult decat era necesar in Buzau. Averam treburi infinit mai importante decat sa-mi beau mintile: prietena mea din epoca tocmai isi termia sesiunea si abia asteptam sa ma ocup de ea.

          In ce priveste voluntariatul nimanui din generatia mea nu cred ca i-ar fi trecut prin cap nicio secunda sa se lupte impotriva polonezilor, sau impotriva oricui altcuiva, nici pentru cauza socialsimului si cu atat mai putin de dragul lui Pingelica & Co.

          Cand cu beleaua poloneza, ne imaginam ca daca ne trimit acolo o sa ne trimita cu avionul. Chit ca Romania nu avea suficiente avioane de transport pentru a lansa nici macar 1 din cele 4 regimente de parasutisti pe care le avea (+ minimum 2 alte batalioane independente aeropurtate ale armatei si unul al Securitatii la Baneasa). Oricum ideea care se discuta intens intre doua betii era ca daca fac imprudenta sa ne urce inarmati in avioane spre a ne duce in Polonia, atunci vom deturna avioanele (in fiecare pluton eram cel putin cativa ce avem brevete de piloti sportivi – poate nu puteam ateriza un avion de transport, dar il puteam pilota) si apoi vom intercepta cursul Dunarii si de acolo puteam nimeri usor Viena navigand la vedere. Acolo urma sa deschimdem trapele avioanelor si sa sarim. Am facut mai multe studii pe harta si era intru-totul fezabil… Oricum ar fi fost o imagine epica a sfarsitului razboiului rece: sute de parasutisti ai Pactului de la Varsovia sarind asupra Vienei :)

          • Harald spune:

            @Josef Svejk – trebuie să recunosc faptul că aveați o viziune mult mai elevată asupra lucrurilor, atât la propriu, cât și la figurat :) În cadrul MApN, noi eram considerați mai de la țară, nu degeaba numele nostru de ocară era ”boschetari” :) Umblam beți pe mijlocul drumului, cu pm-ul atârnat orizontal la piept ca naziștii din flime, intram cu arma la umăr prin magazine, opream pe drumul național orice mașină ni se năzărea, dar tot ”boschetari” ni se spunea :)

            Ca să-mi repar cât de cât prestigiul șifonat, trebuie să mă laud că am fugit din țară într-o dimineață însorită de ianuarie, am trecut per pedes Tisa înghețată și am ajuns în URSS. Eram atât de frustrați că fusesem trimiși în pază în dimineața aceea geroasă (eu ca sancțiune, el în calitate de subordonat-complice) încât n-am găsit altă metodă să ne manifestăm fronda.

            După câteva minute ”dincolo” ne-a trecut frustrarea, știam că rușii nu patrulează până pe mal, ca noi, ci doar dincolo de un gard aflat la câteva zeci de metri de apă (probabil ei n-aveau încredere nici în propriile trupe) dar tot era stresant să fim acolo. Ne-am dat seama că aveam amândoi armele în mâini tot ca naziștii din filme, nu era clar când ajunseseră așa, dar era clar că și la un croncănit de cioară am fi băgat amândoi cartuș pe țeavă :)

            Abia când am ajuns înapoi pe malul nostru ne-am dat seama că lăsasem în zăpadă urme vizibile și din satelit, dar măcar ne-am consolat ciu ideea că ne puteam baza unul pe celălalt: am căzut amândoi de-acord că dacă ar fi apărut rușii nu ne-am fi predat (oricum asta ar fi însemnat probabil batalion disciplinar sau chiar închisoare) ci ne-am fi retras pe malul nostru cu cartuș pe țeavă și armele îndreptate spre ei cât mai convingător :)

      • MIHAI 2 spune:

        Excelenta postare – dupa cum excelent este si articolul.

        Chiar daca nu exista probe certe ca Niculae
        - ca orice roman adevarat –
        era dispus SA RENUNTE LA PRINCIPIILE LUI – DOAMNE,
        CAT DE IMUABILE
        SI SA SE AMESTECE inclusiv militar IN TREBURILI INTERNE
        ALE ALTOR STATE
        nu as paria ca nu ar fi facut-o.

        Intamplarile din armata ale bravului soldat confirma ca glorioasa armata romana
        si ofiterii ei de otel erau oricand la datorie – cum au fost apoi si la Timisoara.
        Doar ca , GHINION !

        Rusia cea rea decisese ca dea drumul VANTULUI SCHIMBARII.
        Cred ca lui Niculae i-ar fi convenit cel mai mult ca in Polonia sa intre
        doar URSS ul
        pentru ca apoi el sa ii muste si pe aia si pe ceilalti.

        ***
        Sa recapitulam insa putin parabola cu alegerile din Polonia.

        SOLIDARITATEA a castigat o majoritate covarsitoare.
        Generalul Jaruzelski, care era Presedinte, urma sa desemneze Premierul
        si conform LOGICII si BUNUI SIMT democratic Premierul trebuia sa fie
        unul agreat de Majoritatea Parlamentara .

        Ceausescu – neavand nimic de-a face
        nici cu LOGICA nici cu BUNUL SIMT democratic
        s-a suparat foarte tare pe Jaruzeski si a zis chiar ca e ”tradator”
        cand generalul , nemaiputand sa o amane ,
        l-a desemnat pe Mazovieski cel propus de Solidaritatea.

        Multi au crezut ca gandirea deraiata
        a lui Ceausescu s-a dispersat in univers odata
        cu decesul sau .
        Totusi de cateva luni
        in cercurile luminate se sustine ca si Johannis
        a comis un fel de tradare
        cand a desemnat-o ca premier pe Dancila ,
        cea propusa de formatiunile care detin majoritatea in Parlament.
        Salvarea poporului de propriile voturi !

        • Josef Svejk spune:

          Mutumesc pentru aprecieri.

          Indiferent ca lui Pingelica i-a trecut sau nu printre urechi ideea invadarii Poloniei, armata romana a epocii asa cum am cunoscut-o eu, era intr-o situatie catastrofala. Chiar daca s-ar fi initiat invazia s-ar fi facut de ras. Nu era pur si simplu in postura de a fi capabila sa lupte. Ii lipsea atat echipamentul cat mai ales pregatirea si dorinta de a lupta. Faptul s-a vadit dincolo de orice dubii cu ocazia revolutiei din Decembrie 1989. Mare parte a pierderilor au fost produse de soldatii ce s-au impuscat unii pe altii + civilii din zona. Sa nu uitam nici o clipa ca majorittea soldatilor armatei romane trageau 5-10 cartuse la o tragere. Iar tragerile erau rare spre a se economisi munitia, Marea amjoritate nu trasesere niciodata in regim automat cu toate ca toti aveau arme automate. Evident ca atunci cand s-au trezit cu cateva incarcatoare la ei au inceput, sa traga ca smintitii. In loc de elemente de tactica pregatirea lor militara se desavrasea prin pas de gasca, corvezi si munci agricle nesfarsite. Un numar ingrijorator de mare de ofiteri erau de o incpompetenta inforatoare fiind simpli vatafi ai mandrelor detasamente de munci. Nu erau capabili sa citeasca o harta, dara-mi-te sa comanda un pluton, o companmie sau un batalion in lupta.

          • Harald spune:

            @Josef Svejk – aici trebuie să vă contrazic, majoritatea soldaților armatei române nu trăgeau deloc. Noi eram considerate ”trupe combatante în timp de pace” și abia vedeam câte 3 cartușe la fiecare tragere. Ne mai ”infiltram” noi la distribuit muniția și premiul pentru asta era că puteam trage la sfârșit un încărcător întreg, pe care la tragerile de noapte puteam să-l umplem și cu trasoare, dar tot joacă rămânea, nu aveam ocazia să învățăm într-adevăr să tragem. Aveam și niște ținte mobile iluminate, dar tot ce puteam vedea noaptea era că am lovit-o și s-a ridicat iar, nimic mai mult.

            În viața de zi cu zi, aveam într-adevăr la noi 60 de cartușe ”muniție de război”, dar până și un foc tras accidental la rastel era urmat de investigații, ”extemporale” și sancțiuni, așa că n-avea nimeni chef de asta.

      • Mircea Suciu spune:

        Pentru “Josef Svejk”, dar si pentru alti cititori ai acestui documentat si articulat material marca Petre Opris, e necesara corectarea unei confuzii de nume: la microfonul Europei Libere, s-a aflat Nestor Ratesh (nume real Nathan Stessel, n. 1933), mai tarziu, autorul volumului Romania. Revolutia incalcita (editia princeps, din SUA, 1991, aparuta, apoi, in traducere, la vreo trei edituri din Romania), pe cand Teodor Brates (nume real Froim Bernard, nascut tot in 1933, autor, la randu-i, a unor carti despre “evenimentele” deja amintite – Explozia unei clipe. 22 decembrie 1989, in Studioul 4 (1992), respectiv Trilogia revolutiei romane in direct, 2004) este, evident, o cu totul alta persoana, adica fostul crainic/amfitrion foarte controversat de la Televiziunea Romana, din 22-25 decembrie 1989.
        Ratesh, Brates… Se non e vero, e ben trovato!

        • Petre Opris Petre Opris spune:

          Mulţumesc, Mircea. Sper să ne putem revedea curând la Bucureşti.

        • Josef Svejk spune:

          Da multumesc pentru corectura. intr-adevar emisiunea “Din Lumea Comnusita” era realizata de Nestor Rates (si nu “Brates” asa cum am scris eu in mod incorect – a fost o eroare de tipar) Nu m-am gandit nicidecum la Teodor Brates ce lucra in iepoca la TVR-ul lui Pingelica si de care aveam sa aud abia cateva luni mai tarziu.

        • roadrunner spune:

          … la microfonul Europei Libere, s-a aflat Nestor Ratesh (nume real Nathan Stessel, n. 1933)
          … pe cand Teodor Brates (nume real Froim Bernard, nascut tot in 1933)

          Ratesh, Brates… Se non e vero, e ben trovato!

          Ha, ha! Buna de tot! Merci. Nu stiam.

          Mesajul tau mi-a adus aminte de un banc de demult, pierdut in colbul istoriei:

          Cica unul face cerere sa-si schimbe numele din Munteanu in Moldoveanu.
          “Dar de ce?”, il intreaba ofiterul starii civile?
          “Ca sa pot sa spun ca inainte ma chema Munteanu…”

    5. dodoi spune:

      Eu imi aduc aminte ca in ziarul Scanteia, oficiosul PCR, am citit despre necesitatea interventiei militare in Polonia pentru a salva socialismul si am ramas surprins. Parca era citat impuscatul, dar oricum nu cred ca cineva de capul de capul lui s-ar fi apucat sa scrie asa ceva. Probabil ar trebui rasfoita si presa vremii.

    6. krampus spune:

      Ceausescu ar fi considerat procesul si impuscarea de la Targoviste o masura justa, partinica, de intarire a socialismului, mai putin partea cu el si Elena ca victime. Cei care au organizat “procesul” Iliescu, Roman, Brucan, erau oameni cu aceiasi gandire ca si el.

    7. Bogdan B spune:

      Am facut armata in 87-88 si tin minte ca cineva din pluton avea un radio cu banda de unde scurte la care asculta Europa Libera in timpul revoltei de la Brasov, cand ne consemnasera la unitate. Paranoic fiind, am stabilit ca era putin probabil ca respectivul sa fi facut treaba asta fara stiinta CI-istului care-l pusese sa faca prezenta celor ce veneau sa asculte. In retrospectiva insa ma gandesc ca sistemul era destul de disfunctional si lumea destul de satula de Ceausescu ca este posibil sa nu fi fost turnatori in pluton sau sa nu-i pase CI-istului. Este posibil, dar tot nu mi se pare probabil.

      • Josef Svejk spune:

        Mi-am vazut in iarna 2009-2010 dosarul de la securitate in timpul unei vizite in Romania. A fost suficienta o cerere la CNSAS. Am avut voie sa-l consult pentru cateva ore Numele din dosar si anumite pasaje erau mascate.. Nu se puteau face copii. Am trisat si am avut un scanner portabil (ca o rigla) cu care mi-am scanat gospodareste tot dosarul iar ulterior l-am vectorizat. Am reusit chiar sa “curat” digital cateva din mascarile mai proaste. Sotia mea a facut acelausi lucru cu dosarul ei.

        Prima turnatorie e din 1979 cand eram in clasa a III-a :) fiind opera invatatoarei. In liceu am avut 2 turnatori in clasa pe care i-am bunghitmfara dubiu. Ultima turnatorie e de la mijlocul lui Noiembrie 1989 cand eram in anul I de facultate si chefuiam dupa ce aflasem despre caderea aproape simultana a Zidului Berlinului si a demiterii lui Todor Jivkov – dictatorul Bulgariei ce parea la fel de etern ca Ceausescu. Atunci am avut revelatia ca zilele lui Pingelica sunt numarate. Nu-mi imaginam cum va cadea, dar nu mai aveam nicio indoiala ca se va intampla. Aveam de asemenea convingerea ca, spre deosebire de celelate capetenii ale Pactului de la Varsovia, asta va fi lichidat fizic. Nu stiu de ce, dar eram sigur ca asta se va intampla pana in primavara lui 1990…

        Oricumm in plutonul meu erau 2, posibil 3 turnatori. Ma gandesc ca asta o fi fost proprotia cam peste tot. Pe unul l-am identificat fara gres. Pe celalalt, sau ceilalti doi, as indrazi sa spun ca am redus grupul suspectilor al 3 insi. Ce este stupefiant e ca nu apre nimic despre lunile in care ascultam Europa Libera in camionul de transmisiuni din curtea unitatii. Unul din cei aflati in cercul suspectilor a fost si el in camion cel putin odata, posibil de mai multe ori. Nu apre nimic nici despre intentia de a deturna avioanele de transport in cazul in care ne trimiteau la razbel in Polonia. E drept ca in acest caz, turnatorul identificat fara gres era internat la infirmerie iar unul din cei doi suspecti ramasi era scrib la cancelarie si lipsea adesea din mijlocul dezzbaterilor. S-ar putea sa fi pierdut sedintele de “planificare”. Oricum e putin probabil sa nu fi stiut nimic. Fie sistemul era complet esuat si dadea raterui peste rateuri, fie exista 2 doasre: unul cu maruntisuri frivole (pe care nu l-am vazut) si al doilea cu chestiile adevarate. Atat cat pot sa spun dupa studierea atenta a dosrului pe care l-am scanat e nu par sa lipseasca pagini din el. De asemenea ipotez cu doua doasre care e sustinuta de sotia mea mi se pare greu de crezut. Era o risipa inutila si la o adica atunci cand le-au alcatuit nu cred ca se asteptau sa cada regimul.

        • MIHAI 2 spune:

          Varianta cu DOUA DOSARE nu prea sta in picioare – vai de mama lor , niste nenorociti,
          foarte probabil superficiali, doar FRICA noastra ii tinea PE PODIUM si ne facea poate pe noi sa ne imaginam ca sunt niste James Bonzi.

          Cand a cazut Jivkov am vazut la televizor ca in centru Sofiei era un miting
          la care vorbeau
          oameni de toate felurile – si tineri barbosi si rebeli,
          dar si ofiteri de armata cu chipie mari cat roata carului ca ale rusilor
          si care erau toti constipati si acrii …era clar ca nu le convenea.

          Ei bine eu nu am fost convins ca Ceausescu va cadea si el.
          Am fost convins ca EL NU O SA CADA si ca ghinionul nostru se va prelungii
          multi ani dupa aceea. Cred ca am cam plans de oftica.
          La noi toata lumea deborda de antuziasm ca venea al nustiu catelea Congres PCR.

          DUPA mi-am reprosat de mii de ori ca nu am fost mai indraznet si nu am initiat
          actiuni declarat anti regim. Adica nu doar murmurat pe la colturi sau spus bancuri politice
          , altfel excelente …

          Acum sunt convins ca doar cu putin mai multa demnitate ne-am fi eliberat macar de camarila ceausista cu multi ani mai devreme , chiar si fara dezghetul din URSS.

    8. victor L spune:

      “Criza politică poloneză, văzută de la Bucureşti (iunie-septembrie 1989)”
      Da, vazuta de la Bucuresti, prin ochii Tovarasului si a slugilor sale, putea fi perceputa ca o criza. Istoria a demonstrat ca a fost o evolutie, nu o criza.
      In criza era doar societatea multilateral dezvoltata a comunismului. Dar societatea politica era in evolutie.
      Pentru mine Polonia era simbolizata prin:
      - libera circulatie a polonezilor, cel putin in arealul lagarului comunist;
      - vodca Wiborowa;
      - si ceva greu de perceput intr-un stat comunist, sindicatul liber Solidaritatea ( de neconceput in Romania).
      Faptul ca tranzitia s-a facut fara varsare de singe, prin acceptarea unor alegeri libere si acceptul lui Jaruzelski ca sa fie format un guvern condus de Tadeusz Mazowiecki, un lider al Solidaritatii, ma face sa spun ca nu a fost o criza, ci o evolutie.
      Criza a fost, cum spuneam, din perspectiva unora ca Ceausescu.
      NB,
      cu precizarea ca toate astea nu s-au intimplat lin, ci cu ani grei de inchisoare pentru unii polonezi.

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Într-adevăr, a fost vorba despre ani grei de închisoare – nu însă şi pentru primul preşedinte polonez ales după încheierea Războiului Rece. Problema este încă dureroasă pentru o parte din liderii “Solidarităţii” care au ajuns în închisoare, în timp ce viitorul preşedinte a locuit – forţat, este adevărat – într-un palat din apropierea Varşoviei, sub supravegherea organelor de securitate.
        Poate că ar fi bine să abordez şi acest subiect într-o bună zi.

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Am uitat să adaug faptul că am vizitat palatul respectiv (lângă Wilga) în urmă cu 8 ani şi nu erau prea multe schimbări, faţă de începutul anilor ’80.

    9. Cryogen spune:

      Articolul contine niste inexactitati, cum ar fi: “Reprezentanţii sindicatului „Solidaritatea” deţineau o majoritate zdrobitoare în cele două camere ale Parlamentului”. De fapt a fost vorba de alegeri libere PARTIALE: in urma acordului Mesei Rotunde au fost supuse votului liber toate cele 100 de locuri din Senatul reinfiintat (unde Solidaritatea a castigat 99 de mandate, nu 92 cu afirma autorul), respectiv 35%, adica 161 de mandate ale Seimului (castigate in totalitate de Solidaritatea). Restul de 65% din mandatele Seimului au fost rezervate “democratic” PMUP (partidul comunist) si satelitilor sai. Daca Solidaritatea ar fi avut majoritate zdrobitoare in Parlament nu l-ar fi votat pe Jaruzelski ca presedinte al tarii, adica tocmai pe cel care ii prigonise in ultimii 9 ani. Desemnarea ulterioara a lui Mazowiecki ca premier s-a intamplat dupa ce partidele-satelit au trecut de partea Solidaritatii si au lasat in minoritate partidul comunist (bineinteles ca au existat si anumite incurajari dinspre Vest, concomitent cu nom-combatul sovieticilor). Remarc si antipatia evidenta a autorului fata de Lech Walesa (liderul Solidaritatii, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si presedinte al Poloniei in perioada 1990-1995) caruia nici macar nu-i pomeneste numele (in timp ce numele generalului Jaruzelski apare de 8 ori in text) si nu-l poate ierta pentru faptul ca a “locuit” (deci nu a fost inchis) intr-un palat (de altfel, in timpul celor 11 luni in care a fost retinut dupa decretarea legii martiale nu a stat doar in acel “palat”, dar, deh, dupa cum se observa documentarea poate fi uneori anevoioasa…).

      • Ventidius spune:

        Antipatia fata de Lech Walesa pare sa fie ceva destul de comun si in Polonia, la ultimele alegeri la care a participat nu a obtinut nici 1% din voturi. Simpatia fata de el a ramas la cote inalte doar in afara, dar acolo imaginea sa e oarecum superficiala si se confunda cu simbolul care parea sa fie in 1990. Nimeni nu prea sta sa ia simbolurile la bani marunti, fie ca e vorba de Lech Walesa, Gorbaciov sau Nelson Mandela.

      • Petre Opris Petre Opris spune:

        Vă mulţumesc pentru semnalarea greşelilor de la primul paragraf. Voi face corecturile necesare în manuscris. Din când în când primesc de la cititori comentarii foarte utile. Aşa s-a întâmplat, de exemplu, în cazul unor texte din ultima carte pe care am publicat-o la Editura Militară.

        Antipatie faţă de Lech Wałęsa din partea mea? Locuiesc şi lucrez de mulţi ani în ţara pe care el a condus-o la un moment dat şi am spus doar ceea ce se comentează la Varşovia despre acesta. Numele de cod “Bolek”, folosit în anii ’70 de UB (Securitatea poloneză) pentru electricianul din Gdansk (şi viitor preşedinte al celei de-a treia Republici Polone şi aţi spus dvs. despre premiul Nobel etc.) s-ar putea să accentueze suspiciunea dvs. faţă de atitudinea pe care aş avea-o în cazul lui Lech Wałęsa – aşa că nu o să-l menţionez în comentariul meu (sic!). De fapt, nici Nicolae Ceauşescu nu l-a folosit în discuţiile sale din august 1989, dar la menţionat de mai multe ori pe generalul Wojciech Jaruzelski. Şi dacă mă gândesc mai bine, eu am avut o lungă carieră militară în România, aşa că pot fi acuzat şi de faptul că îl apreciez, postum, pe generalul polonez din solidaritate de castă. Să continui în acest sens?

        Fapt divers: Pentru a fi la curent cu ştirile politice, privesc mai întâi la canalul TVN (care difuzează Telejurnalul de la ora 19.00 la 19.20), apoi trec la TVP1 (Telejurnal de la 19.30 la 19.55). Primul post difuzează ştiri pro-P.O. (partid care este în acest moment în opoziţie), iar al doilea are ştiri pro-PiS (partidul de guvernământ). Un fel de război pe calea undelor între Pro TV şi TVR 1. Apoi, utilizez grila proprie de interpretare, împărţind toate ştirile la 2 şi înlătur toate exagerările.
        Şi colegii mei de serviciu polonezi procedează la fel. Nimic nou sub Soare! Eu am botezat fenomenul acesta cu sintagma “globalizarea comunismului”.

    10. Liviu Petre spune:

      Cred ca toata agitatia lui Ceausescu nu urmarea decat sa ii provoace pe rusi sa intervina ei direct in Polonia, pentru a se pozitiona el pe urma favorabil, indiferent cum cadea zarul. Chiar daca nu ar fi reusit sa il determine pe Gorbaciov sa fie un nou Brejnev (si stim, desigur, ca nu a reusit), probabil ca spera prin atitudinea sa, sa determine o reactie a vechii garzi dela Kremlin. Intr- situatie tulbure la Moscova, ar fi reusit s-o mai lungeasca astfel putin.

    11. Vasile Cornea spune:

      Daca tot sunteti pe subiectul polonez, cum s-a intimplat si comportat armata poloneza dupa al doilea razboi cu un comandant / ministru rus? Sau care a fost ponderea consilierilor sovietici in armia poloneza?



    Comenteaza:







    Do NOT fill this !

    Autor

    Petre Opris


    Petre Opris

    A absolvit Şcoala Militară de Ofiţeri de Artilerie şi Rachete „Ioan Vodă” (Sibiu, 1990) şi Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti (1997). Doctor în istor... Citeste mai departe


    E randul tau

    Faptul că 24 de mii de oameni au citit articolul face să merite efortul de a-l fi scris și apoi n...

    de: Luminita Marcu

    la "Ne mândrim de Centenar cu dr. Paulescu, părintele rasismului ştiinţific şi lider de partid fascist: prostie guvernamentală sau ceva mai grav?"

    Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

    Cauta articole

    decembrie 2018
    Lu Ma Mi Jo Vi Du
    « Noi    
     12
    3456789
    10111213141516
    17181920212223
    24252627282930
    31  

    contributors.ro

    Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
    Contact: editor[at]contributors.ro

    MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

    "Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

    (An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)