joi, aprilie 18, 2024

… cu fundul pe Brancusi – sau despre „atitudinea mioritica”

… desi stiu – e o chestiune minora, careia nu s-ar cuveni sa-i acord atentie. Si totusi. E o chestiune minora, da, insa una relevanta pentru o generalizata atitudine de raportare la realitate. Una mioritica, dar pe dos. Ca unul care urmareste zilnic atat stirile din tara cat si unele comentarii pe marginea lor, ma surprind adeseori bodoganind de unul singur prin casa, pomenind Miorita intr-un context la care, pana mai ieri, nu ma gandisem.

Ca orice copil trecut prin scolile romanesti, am scris compuneri, ba chiar si eseuri mai mult sau mai putin filosofice despre celebra „atitudine mioritica„: e fatalism, e resemnare,  sau, dimpotriva, o mai profunda intelegere a vietii si a inevitabilitatii sfarsitului? E moartea ca o nunta la romani? S.a.m.d.. Ei bine, lasand toate aceste intrebari (altminteri cat se poate de legitime) deoparte, mi-e ca folosim gresit sintagma „atitudine mioritica”. In definitiv, toate intrebarile de mai sus nu se refera la „miorita”, ci la cioban. Miorita nu e nici fatalista, nici resemnata, nici cu „Domnul a dat, Domnul a luat” in gura, nici cu nunti cosmice, nici cu nimic. Dimpotriva. Miorita noastra e foarte practica, foarte aplicata. E, cum ar zice americanul, un „whistle-blower, un tragator de semnale de alarma. Are o problema (a aflat de complotul celorlalti doi baci) si vrea s-o rezolve. Miorita e agitata ca romanul in ziua de astazi: iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace.

Nimic nu-i convine pana problema nu se rezolva dupa cum vrea ea.

Inteleg spiritul critic, inteleg ca nu e treaba ziaristului sau a comentatorului sa se ocupe de trenurile care ajung la timp, dar de aici pana a gasi cu o staisfactie demna de o cauza mai buna multimi de noduri in fiece papura de care te-mpiedici in drumul spre casa, e cale lunga. O spun cu simpatia si intelegerea celui care a trecut prin asta. Ba mai mult, a fost la rasimpuri, ca ziarist, parte din fenomen. Si totusi, ce-i prea mult nu-i sanatos. Suntem setati sa vedem peste tot dezastre, iarba nu ne mai place, nici de-i buna, nici de-i rea, gura nu ne mai tace nici la Masa Tacerii. Asta nu mai e spirit critic. Asta e semn ca atitudinea mioritica a luat-o razna.

Si-acum cazul minor: Presedintele Iohannis s-a asezat pe unul dintre scaunele lui Brancusi de la Masa Tacerii. Un antroplog social, indiferent ce va fi insemnand si asta, a tinut sa observe ca s-a asezat … cu posteriorul! Adicatelea, mai pe romaneste cu fundul. Cu dosul. Pe scaun, va dati seama?

… ce mai freamat, ce mai zbucium! Gest impardonabil, o rusine, demisia! Cum sa stai, domnule, cu fundul pe Brancusi? Pe o opera atat de perfecta, vorba antropologului social? Miorita a scuipat iarba din gura pentru a face loc spumelor de sfanta indignare.

Ei bine, miorita ar face mai bine sa-si pastreze indignarea pentru cauze care merita. Asta e absurda. Banuiesc ca pana si „paznicii” Mesei Tacerii stiau ceva mai multe despre Brancusi decat toti indignatii de buna-credinta sau nu. Altminteri n-ar fi scris „Va rugam evitati” in loc de mult-mai-directul „Interzis!”. Nu cred ca vreun functionar din Romania are vreo remuscatura a duhului launtric sa foloseasca „interzis” chiar daca poate apela la un eufemism. Sigur, nu spune nimeni ca ar fi frumos sa joace lumea tontoroiul pe Masa Tacerii, eventual in sunet de manele. Dar sa se joace copiii printre scaunele ei, da.

Brancusi n-a pus Masa Tacerii, Poarta Sarutului si Coloana Infinitului in spatiul public intamplator, pentru a fi contemplate de la distanta. Dimpotriva. Le-a pus acolo pentru a fi atinse, pipaite, mangaiate. Folosite. Putina cultura generala n-a ucis pe nimeni:

As vrea ca lucrarile mele sa se ridice în parcuri si gradini publice, sa se joace copiii peste ele, cum s-ar fi jucat peste pietre si monumente nascute din pamânt, nimeni sa nu stie ce sunt si cine le-a facut – dar toata lumea sa simta necesitatea si prietenia lor, ca ceva ce face parte din sufletul Naturii. (C. Brancusi)

Asa ca haideti sa ne linsitim mioritele. Oile. Nu, Brancusi nu ar fi fost oripilat daca l-ar fi vazut pe Presedinte, sau pe oricine altcineva, sezand pe unul dintre scaunele de la Masa Tacerii. Dimpotriva. Nu s-ar fi scandalizat nici daca l-ar fi vazut manacand vreun sandwich cu parizer la Masa, cum sugera, hatru, un comentator TV altminteri simpatic. Ar fi fost cu siguranta incantat, daca l-ar fi vazut culegand, grijuliu, firimiturile ramase pe masa in causul palmei. Ca orice oltean, Brancusi stia ca e pacat sa arunci miezurile de paine.

Asa ca, daca va aflati in vizita prin Targu Jiu si aveti ocazia, nu ratati posibilitatea de a va aseza (cu fundul!) pe unul dintre scaunele de la Masa Tacerii. Cu o conditie: sa taceti. Sa va reculegeti. Ingaduiti-i mioritei sa mai si taca.

Distribuie acest articol

36 COMENTARII

  1. Intr-o prima etapa, nu merge cu convingerea. Orice functionar va scrie „interzis” daca poate si orice incompetent se va revolta in situatii similar celor descries in articol.

    Aceasta atitudine merge mana in mana cu „nu se poate”. Am vorbit cu cadre didactice care spuneau „nu se poate” fara ca macar sa asculte ce li se spune. Ele spunea „nu se poate”, nimic „nu se poate”. Nimic nu se poate. Intr-adevar, nu se poate. Si nu se poate nici asa.

    V-a enervate randul meu in care s-a repetat „nu se poate” de 6 ori, timp de citire 9 secunde? Imaginati-va acest lucru repetat de zeci de ori timp de o jumatate de ora!

    La fel si cu obiectele aceastea. Reactia nu e data de vreo minunata revolta ca nu cumva obiecte dragi sa fie stricate. Nu. E data de ura fata de libertatea cuiva care a indraznit sa intelega. E ura fata de oameni si fata de concetateni. Mai ales fata de cei care ies din rand.

    Am mai spus-o si in alta parte: avem o ura extraodrinara fata de libertate, daca am putea am transforma tara intr-o colectie de inchisori. Dublata de cruzimea fata de animale si copiii si de traditionala incultura laudabila, ca valori sociale, imaginea noastra nu este deloc asa cum ne place sa ne-o fabricam: toleranti, veseli, iubitori de oaspeti.

    Solutia? Ca de obicei, in alta parte decat credem la prima vedere. Solutia este incetarea alocarii de mari parti din buget pentru consum, prin apel la deficit (si imprumuturi, ca de ele e vorba in final). Doar Efortul creaza libertate. Lene o ucide, incet.

    Imbuibati de venituri nemuncite, cocolositi de Statul parinte, cu functionari de stat care „bat la calculator” cu 2 degete cuvantul minune „interzis”, am stabilit valori sociale total imorale. Admiram cruzimea, puterea crunta a incompetentilor, „descurcareala” impostorilor.

    De ce?

    De-aia, ca suntem niste matze obeze hranite de Stapanul Parinte Stat ca sa toarcem langa soba.

  2. O astfel de fotografie, ambalata „corespunzator”, poate gasi ecou, fara indoiala, la privitorii avizi de televiziuni de stiri interpretate si la cititori avizi de gaini ce nasc pui vii. Si, evident, poate genera indignari si chiar si spume. Sigur, este an electoral si n-ar trebui sa ne mire nazbatiile mass-media, dar, uneori, nu te poti abtine sa nu gandesti „Mare ti-e gradina, Doamne!”… :)

  3. Cum se poate reaminti faptul că la Târgu Jiu există Masa Tăcerii, Poarta Sărutului şi Coloana Infinitului? Cum se poate reaminti faptul că autorul „Cuminţeniei Pământului”, Constantin Brâncuşi, a lăsat pentru posteritate şi alte opere artistice remarcabile? În contextul în care guvernul României a fost criticat pentru faptul că a alocat o sumă foarte mare de bani în scopul păstrării „Cuminţeniei Pământului” în proprietatea statului român, preşedintele Klaus Iohannis s-a aşezat pe un scaun-monument la Târgu Jiu şi a oferit o stare de normalitate românilor aflaţi în căutarea unor mesaje pozitive despre România.
    Cine reprezintă România, dacă nu preşedintele ales de către cetăţenii României? Cine poate promova opera lui Constantin Brâncuşi de la cel mai înalt nivel politic, în condiţiile în care există români care pun sub semnul întrebării importanţa achiziţiei sculpturii „Cuminţenia Pământului”? Sunt doar nişte întrebări retorice, fără legătură cu mesajele celor care caută cearta cu lumânarea prin România.

  4. Stiind ca operele de arta se degradeaza (si mai multr) daca nu sint ingrijite, imi place la nebunie afirmatia ” Le-a pus acolo pentru a fi atinse, pipaite, mangaiate. Folosite.”
    Asa se intimpla in muzee cu toate operele de arta: sint „atinse, pipaite, mangaiate. Folosite”.
    Am inteles: in apararea lui Klaus e folosita toata artileria filozaofica. Presedintele e mai presus de un muritor.
    Imaginati-va ca toti vizitatorii complexului de la Tirgu Jiu ar fi pipait, mingiiat si folosit exponatele: le mai aveam acum?
    NB,
    in plus, o tehnica incorecta: afirmatia ca i s-ar fi cerut demisia pentru ca s-a asezat cu koorul pe un exponat. Autorul ar fi trebuit sa ne spuna cine a fost mangafaua, altfel vorbim vorbe.

    • Pai, asta se intampla la Magura – Buzau: cine are chef, poate sa mangaie exponatele, sa le imbratiseseze. Sigur, nu e permis sa te pui cu pioletul pe ele. :-)

      La Tg. Jiu la fel: nu se pune problema sa nu le atingi, ci doar sa nu exagerezi.

      Daca fiecare vizitator ar fi atins Poarta Sarutului, poate ca am fi fost mai buni si mai blanzi acum.

    • Nu-mi dau seama daca vorbiti serios sau nu… Dar sper ca nu, pentru binele atat al dumneavoastra cat si al nostru. Da, aveti dreptate ca operele de arta se degradeaza daca nu sunt ingrijite, dar CINE ne impiedica sa le ingrijim?? Apoi, operele de arta (de fapt si acolo DOAR UNELE) expuse intr-un muzeu sunt protejate special daca exista riscul deteriorarii, de la simple anunturi pana chiar la incinte inchise. Era cazul aici? Evident nu! Dupa dumneavoastra Louvre-ul, Notre Dame-ul sau la noi Curtea de Arges, Trei Ierarhi-ul nu sunt opera de arta? Si sunt atinse de mii de oameni, nu se sperie nimeni ca vor fi distruse sau vor disparea.

      • @ Dragos, @ Dedalus, @ Liviu,
        aveti dreptate; ca asa ginditi. Cam ridicole unele exemple, dar daca voi ziceti, eu tot impotriva ramin
        Sa nu va revoltati cind niste copii se vor urca cu picioarele pe scaune, mese.
        Doar trebuie folosite. Ei dece nu ar avea dreptul?
        Daca nu era vorba despre noul vostru Mesia, ati fi fost acizi pina peste poate. Ia sa se fi asezat Ginerica ori prim p[lagiatorul :P se sparie gindul :D

  5. Va dau dreptate, si in acelasi timp ma tem. Cine are curiozitatea, poate sa vada cu ochii lui cum doua monumente din Bucuresti (nu le discutam acum), memorialul din Piata Revolutiei si anasmblul din Piata Regelui, sunt distruse sistematic de catre tinerii cu skate-uri sau role. Marmura este ciobita peste tot, si este plin de urme negre de cauciuc. Iar instalatiile de iluminat sunt de mult vandalizate. O atitudine deschisa este potrivita, chiar de dorit, atunci cand publicul are un anumit nivel de educatie. Cand nu, si din pacate asta e situatia, e greu de spus ce e mai bine. Sincer nu mi-ar placea sa vad tineri facand acrobatii cu skate-ul pe Masa Tacerii.

    PS: Unii vor spune ca tinerii nu au locuri amenajate pentru role si skate, si de-asta foloesc monumentele pe post de pista de antrenament. Totusi o opera de arta ramane o opera de arta, si trebuie respectata. Chiar daca nu e pe gustul tau, te descalifici ca om daca o distrugi.

    • Nu merit alaturarea cu scriitorul Cartarescu; este facuta de cineva care nu are proprietatea termenilor.
      Dar daca pentru tine eu si Cartarescu sintem obositori, eu cel putin, ma bucur.
      Sint convins ca daca ai trait in comunism ai avut pozitia ghiocelului, iar daca nu ai avut ocazia, o dovedesti acum.

    • Ei, dar daca pe monument s-ar fi asezat posteriorul unui alt presedinte… Basescu, sa zicem…. ei, alta era situatia! Ce incantare ar fi exprimat victorel – ce om, ce pasiune pentru cultura…! :)

      sigur imaginea pare desprinsa dintr-un film Sf…. dar daca la masa se servea un aperitiv, o tarie, o maslina, ceva…

  6. ////

    Observ ca s-a asezat pe scaunul din DREAPTA. Dar, echidistanta functiei e pastrata in compozitie de linia potecii care merge la STANGA.

    Find in pozitie semi-sezanda, Presedintele nu sta nici DREPT, nici aplecat (spre STANGA sau spre DREAPTA).

    In fundal, siluetele simbolizeaza poporul, iar faptul ca se vede doar o parte din masa, simbolizeaza cumpatarea, retinerea.

    Presedintele priveste inainte, increzator. Dar trei siluete in dreapta i-au intors spatele. Sa fie neincredere? Sa fie forta?? Mister.

    Abisala compozitie, pro-fund-e intelesuri…

    ////

  7. Nimic nu putea face reclama/popularizare turistica Tg. Jiului, mai bine decit asezatul Presedintelui pe unul din scaunele simbol ale operelor lui Brincusi.Probabil ca in mod constient Presedintele a incalcat – in folosul Gorjului – regula care pastreaza intacta opera lui Brincusi.

  8. Domnul Iohannis s-a așezat pe unul din scaunele din jurul Mesei Tăcerii si, cum spuneți, a tăcut. Foarte bine. Dar cum rămâne cu pozatul? Domnia sa s-a așezat si s-a pozat cu Masa. S-a identificat cu ea, și-a apropiat-o si s-a pozat. De fapt, s-a așezat pentru a poza si nu doar pentru a trai experienta șederii. S-ar putea sa fim noi, comentatorii prea pretențioși. Țin minte ca același ansamblu de la Târgu Jiu a avut parte acum catva timp de o săpuneală strașnică (furtun si detergent). Spălat de cei de la spatii verzi la fel ca orice banca din parc.
    E o dovada ca nu mai e considerat o opera de arta. S-a integrat in peisaj.

    • ei na, ca parca nu ne pozam toti in diverse ipostaze. ce sa zic, s-a devalizat opera? s-a stricat, care e faza?
      „s-a identificat cu ea” – s-a identificat cu ea din parti. daca orice poza facem ne identificam cu respectivul loc sau obiect e clar. logica de 2 bani. pe ce te bazezi in afirmatia asta?

      • Doream sa spun ca e normal sa te așezi pe acele scaune ca sa creezi un fel de intimitate intre tine si ansamblul respectiv. Mi se pare un semn de prost gust sa te așezi doar ca sa fii fotografiat. După cum mi se pare tot de prost gust sa te fotografiezi cu toate/ lângă toate obiectivele turistice (statui, monumente) pe care le vizitezi. Stiu ca așa se face in general, dar nu mi se pare potrivit. Poate greșesc.
        Intr-un muzeu, de pilda, nu poți face poze lângă tablourile sau sculpturile expuse. Nici nu le poți atinge. Aici e altceva pentru ca nu e muzeu, ci parc.

  9. Exista, totusi, o zona de neintelegere in jurul operelor lui Brancusi si o inaderenta incapatanata la arta moderna (in cadrul careia se afla si opera lui Brancusi). Insusi motoul recentei campanii „Brancusi este al nostru” tinde sa-l scoata din contextul lui cultural natural (a fost prieten cu Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Amedeo Modigliani, Marcel Duchamp, Eric Satie si multi altii din avangarda artistica) si sa-l puna alaturi Gh. Zamfir, Maria Tanase sau Dumitru Fărcaş, ca interpret inspirat al folklorului romanesc si, deci, un fel de super-roman in contact intim cu mistica nationala. Persista convingerea ca „a ramas taran” si deci prezenta lui alaturi de avangardisti este cumva intamplatoare, un noroc,”s-a intamplat sa fie acolo cind trebuia” si ca lucrarile lui sunt niste simplificari ale celor cunoscute prin batatura parinteasca, Coloana este astfel un stalp, Masa tacerii este o masa cu scaune, Cocosul e cocos, Pestele e un peste, Testoasa e, fireste, o testoasa etc. In intelegerea asta, Masa tacerii este un ansamblu de mobilier stradal compus dintr-o masa si 12 scaune elegant stilizate si ce e mai firesc decit sa te pui cu curul pe unul dintre scaune ?! Aici intervine stinghereala mea vazandu-l pe Presedinte instalat ferm cu dosul pe Brancusi; Masa tacerii nu este o masa propriu zisa si scaunele nu sunt scaune, este o sculptura ce evoca prin forme abstracte atat mobilierul taranesc cit si Stonehenge si ne trimite catre o umanitate straveche, al carui sens l-am pierdut. Autorul articolului da chiar un citat din Brancusi care, aparent, lamureste problema definitiv si invita „sa se joace copiii peste ele”; Brancusi, insa, ca toti avangardistii, era un ludic, ii placeau trucurile si si amuza construindu-si o personalitate paravan; era insa si un vizionar si un utopist mereu in cautarea unei noi spiritualitati integratoare – am convingerea ca „copii” la care se gandea Brancusi nu erau inalti functionari de stat si „jocul” lor nu presupunea contactul cu fesierii Presedintelui. Sigur, faptul ca Presedintele s-a asezat pe o sculptura nu este o crima dar este inca un semn al unei neintelegeri profunde a artei moderne si al lui Brancusi in particular. Eu mi-as dori sa fim noi mai mult „ai lui Brancusi” decit sa-l facem pe el „al nostru”.

  10. Recomand cu multa caldura celor uimiti si revoltati de momentul Iohannis complexul Vigeland, din Frogner Park, unde numarul turistilor catarati pe statui depaseste orice imaginatie…In toate pozele pe care le-am facut acolo n-a iesit una fara vreo doi japonezi atarnati de gatul vreunei vikingute de piatra… Ideea e ca e plin de viata. :)

    • Nimrod, problema aici nu e legata de idolatrizarea desantata a unor opere de arta si isteria asociata.
      Tot vitriolul asta legat de intinarea sf.Brancusi e total deplasat; dar de asteptat dupa esuarea campaniei legata de Cumintenie…dupa cum se vede subminata de insusi presedintele ! ce respect sa mai existe fata de cultura?!.apocalipsa! armaghedon ! pffff

      Sa revin…
      Exista o recomandare (ridicola/ nu ramane de discutat mai intai) din partea autoritatii locale ca vizitatorii sa nu interactioneze cu sculpturile. (nu stiu daca e redactata si in engleza, dar asa ar trebui. : )

      Presedintele insa ales sa nu o respecte.
      Si asta intr-o tara in care tendinta alesilor de a fenta legea / regulile stabilite e un subiect foarte sensibil.

    • Iti recomand sa revii in Romania. Unde aplicarea dublei masuri (numita si Ocaua lui Cuza, in alte vremi :P ) este la moda.
      Cind nesimtitul de Ginerica (ca prim ministru) a trimis politia la domiciliu pentru a preschimba buletinul sotiei, ori, recent, ca al doilea om in Stat, a intrat prin spate pentru a-si reinnoi carnetul de sofer (parca), a fost uragan in societatea romaneasca.
      Dar cind Presedintele tarii incalca regulie si sfideaza afisul „Va rugam sa nu interactionati cu exponatele”, mentalitatea de ghiocel revine. Nu mai vorbesc ca n-a mai fost deschis un proces in anulare de pe timpul hulitului Amariei, sef PNA, pina acun la aparitia omului ccucuru Paloma, pe exponatele brincusiene.
      Eseuri, sofisme, exemple din lumea larga sint aduse in sprijinul ideii ca, totusi, unii sint mai egali decit altii.

  11. Dl.Presedinte a dezamagit.
    In primul rand a desconsiderat sloganul cu care a mers in campanie, apoi a dezmagit ca minoritar neamt (sau ce percepem noi ca virtuti teutonice) – daca pe o pancarta instalata de autoritatea locala se recomanda un lucru, atunci ar fi trebuit respectat. Daca hotarirea ti se pare ridicola/ nedreapta, o discuti mai intai ; apoi o contesti, cand nu primesti raspuns/ raspunsul e umilitor… NU te asezi direct. Si iti mai tragi si o poza.

    In privinta Mioritei, va inselati – Miorita nu e orice mioara, nu poate fi oricine, cum de altfel este si subliniat pe acolo. Evident ca interpretarile elucubrante, habotnice care inneaca referatele si scriiturile critice online si offline nu te ajuta prea mult sa bagi in seama sfaturile vechi…asta pana ajungi – sa zicem – sa lucrezi prin alte tari, si, pus fata-n fata cu realitatea brutala a sutelor de morti dintr-un atentat terorist, incepi sa intelegi cam ce ar fi un „camp de mohor” (intrebati un agricultor ce presupune mohorul)… cum iti lipseste entuziasmul, bucuria, dar si semnificatia sociala a unei nunti… cum te simti cand realizezi ca tot alergand dupa agoniseala, ajungi foarte singur… OK, sa lasam temele profunde, stii sa identifici frasinul, sau paltinul daca ai ajunge intr-o padure (mai ales ca azi toata lumea e procupata de subiectul asta…), fagul? socul ? ; sau care e semnificatia lor ritualica, si de ce… Cand ai vazut ultima data mure pe camp si ce culoare au, sau ai atins vreodata spuma laptelui…? Cate constelatii cunosti, ca sa le consideri intr-adevar „faclii”? …Suna cam ridicola faza cu vranceanul si ungureanul ? Dar care e semnificatia lor azi, care era semnificatia lor pe vremea cand granitele prezente nu existau si transhumanta insemna calatorii pana la Nistru, urmarind soarele, luna, bizuindu-te (sau nu, doar) pe fratii de cruce.

    Miorita e poveste cu talc. Si cu final deschis… tu cum te-ai pregati? :)

    • Iti raspund eu, desi poate parea o rautate, dar nu este, ci o realitate.
      Aflind, dl Fumurescu, de la o miorita a lui, de ceea ce il asteapta in Romania, a sarit peste Balta.
      :P

  12. Sculpturile lui Brâncuși de la Târgu Jiu (alături de biserica cu care fac corp comun) sunt părțile unui monument închinat eroilor care și-au apărat țara în primul război mondial. La Târgu Jiu s-a dat o bătălie grea, iar Brâncuși a realizat monumentul în amintirea ei.
    Sculpturile lui Brâncuși din Târgu Jiu nu sunt jucării stradale. Au alt rol.
    Apropo, nu ne cățărăm și pe monumentul lui Mihai Viteazu de la Universitate?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro