Home » Analize »Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

… cu moartea pre moarte calcand (o perspectiva hegeliana)

Alin Fumurescu aprilie 17, 2017 Analize, Cultura, Opinie, Societate/Life
18 comentarii 3,317 Vizualizari

Hristos a inviat! Cerurile s-au deschis, a inceput Saptamana Luminata, asa ca putin Hegel n-are a strica nimanui :) Poate parea curios sa te gandesti taman la Hegel de Paste, dar pentru cei familiarizati cat de cat cu al doilea ganditor dupa Platon, curios ar fi sa nu te gandesti la Hegel in aceste zile. Poate parea curios sa te gandesti la Hegel sau chiar la Paste cand lumea pare sa dea in clocot, referendumul din Turcia, Donald Trump, Coreea de Nord precum un pitic imbatosat in magazinul cu portelanuri, alegerile din Franta, s.a.m.d. Insa in realitatea care-l interesa pe filosof atat de mult, curios ar fi sa nu te gandesti la Paste si la Hegel in zilele astea. De fapt, ar fi curios sa nu te gandesti. Te gandesti. Tu, pre tine insuti, prin toate aceste realitati. Cu atat mai mult cu cat in greaca veche „kurios” insemna Domn sau Stapan. Capul familiei, stapanul gospodariei, cel care se ingrijea de toti si de toate era „kurios”. Deloc surprinzator, in Noul Testament, Iisus apare drept „kurios, i.e., Domn si Stapan.

[Nota 1: Am mai scris despre asta, dar nu strica sa repetam: In latina, „cura” insemna de asemenea „a avea grija”, „a ingriji”, „a obloji”, „a vindeca” – de unde si „curativ” in romaneste. „Curiosus” in latina avea sensul de „cu grija”, „atent”, „iscoditor”, dar si „a-ti vari nasul un pic prea mult in treburile altora”, „a te baga acolo unde nu-ti fierbe oala”. Sensul se transmite aproape intact in franceza veche, „curios” (in franceza moderna „curieux„), dar mai dobandeste unul – acela de „ciudat”, „neobisnuit”, sens pe care, de altfel, il gasim si in limba romana: „E curios ca s-a intamplat/a zis/a facut asta!”De ce? pentru ca doar ceea ce e neobisnuit starneste … curiozitatea, i.e., interesul, adicatelea grija. Cu acest sens, „curious” apare si in engleza pe la 1715, toamna. Si tot cam pe-atunci, in cataloagele bibliotecilor englezesti, „curious” incepe sa fie echivalat cu „erotic” sau chiar de-a dreptul „pornografic”. Pornografia era inca doar o curiozitate.]

Revenim la Paste.

Cand te uiti cu cata sete loveste preotul usa bisericii, strigand “Deschideti portile, sa intre Imparatul Maririi!“, cand inconjori de trei ori biserica sau ciocnesti ouale vopsite, n-ai cum sa nu-ti amintesti de comentariile lui Hegel din Filosofia Dreptului. Pe scurt, filosoful german sustinea ca nimic nu e mai lesne decat sa tratezi traditiile si credintele religioase drept simple superstitii, fara a putea sesiza Spiritul/Geist care se manifesta prin ele, cat si cum poate. Asta ar fi etapa – absolut necesara, dar insuficienta – in dezvoltarea spiritului: etapa de negatie. Esti, cum s-ar spune, adolescent (si la faza asta s-ar fi “intepenit” deopotriva Iluminismul si credinciosii in nirvana): e faza la care esti precum Miorita, iarba nu-ti mai place, gura nu-ti mai tace, contesti orice autoritate, suspicionezi orice adevar drept manipulare, eventual ocupi Sorbona, Wall Street sau ce se mai gaseste. Sa repetam, e o faza absolut necesara, dar insuficenta, pentru ca spiritul oprit la etapa de negatie ramane un perpetuu adolescent . Or, adolescentii inremeniti in proiectul adolescentei sunt periculosi, pentru ca radicali prin definitie. O stie orice parinte trecut prin asta. Ca regula generala, daca nu-l citesti la timp pe Hegel, descoperi tarziu ca “bunica avea dreptate“, fara sa stie de ce :)

[Nota 2: Duhul ar fi o mai corecta traducerea a germanului Geist - precum grecescul Pneuma, pentru ca surprinde combinatia - altminteri imposibil de capturat in engleza rupta intre "Ghost" si "Spirit" - dintre "ratiune"/"spirit" si "suflu"/"rasuflare". Hegel foloseste intotdeauna "Geist" - deci "Duhul", nu Spiritul. In germana, Sfantul Duh e Heilige Geiste, nu, precum in engleza (sau latina) Holy Spirit/Spiritus Sanctis. Heidegger nu stia romaneste, altminteri ar fi adaugat, poate, si limba romana, langa greaca si germana, in seria limbilor in care se poate face, cu adevarat, filosofie :) .In treacat fie spus, greco-catolicii, adoptand latinizantul "Sfantul Spirit" in loc de "Sfantul Duh", au pierdut mult. Dar despre asta am scris, prin 1990-91, un mini-serial in revista "NU".]

Revenim la Paste. Si la Hegel. Pentru ca n-avem incotro.

Duhul (Geist) se uita, cu necesitate, zice Hegel, la sine, pentru a se putea cunoaste. Asadar, Sfanta Treime e perfect rationala – pentru ca tot ceea ce e rational e actual, si viceversa. Dumnezeu, ca Spirit Absolut in Sine, se “separa” in Fiul, ca Logos (Cuvant sau Ratiune), pentru a se oglindi in El si pentru a se reuni prin Sfantul Duh. [Nota 3: Inutil, sper, sa mai precizez, ca acestea sunt simplificari - unele nepermis de exagerate - ale gandirii hegeliene, preluate in prinicipal din lecturile lui despre Filosofia Religiei. Sunt, insa, facute, in "spiritul" (sic) hegelian, asa ca ingaduiti-mi, rogu-va, sa mi le ingaduiesc.] Acesta e doar Inceputul. Prin Hristos, Dumnezeu, ca “universal”, se “particularizeaza” (“intrupeaza“, zicem noi, pe romaneste), ingaduind astfel “particularelor” (oamenilor, mai pe romaneste, care n-au cum sa fie decat pacatosi, fiind “particularizati”) sa se “universalizeze”. Mai mult, Hristos amaraste iadul, cum zice Ioan Gura de Aur, prin singura metoda posibila din perspectiva hegeliana – negarea negatiei. Cu moartea pre moarte calcand.

Iadul, fiind o “simpla” negatie, e luat astfel prin surprindere si invins cu propriile-i arme. Primeste “pamant” si se intalneste cu “cerul“. A primit ceea ce vedea, i.e., “particularul” (un trup), si a cazut prin ceea ce nu vedea (Dumnezeu, Absolutul, Universalul).

Si uite-asa, mai ca-ti vine sa ciocnesti cu Hegel un ou incondeiat cu un trandafir in crucea prezentului :) (Pentru cei nefamiliarizati cu imaginea, a se citi introducerea de la Filosofia Dreptului - nu e vorba de rozacrucieni :) . E vorba pur si simplu despre a trai fara a-ti mai pierde timpul cu “ce-as mai fi fost daca”. Hic Rhodus, hic salta.)

Hristos a inviat! Adevarat a inviat! Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru!

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. victor L spune:

    Adevarat a inviat!
    Indraznesc a perturba frumosul articol cu o citcoteala.
    Ziceti: ” eventual ocupi Sorbona, Wall Street sau ce se mai gaseste.”
    Dece v-a fost teama sa adaugati si Piata Victoriei printre “ce se mai gaseste”?
    Ca bine ziceti:
    “Sa repetam, e o faza absolut necesara, dar insuficenta, pentru ca spiritul oprit la etapa de negatie ramane un perpetuu adolescent ”
    Si ar fi fost instructiv si pentru cei din arealul omis (si alte arealuri) sa fie inclusi in cele spuse.
    Daca tot spuneti ca in româna “se poate face, cu adevarat, filosofie”.

  2. W spune:

    Hai,ca mai stim si noi deastea nesemnificative

  3. MariS spune:

    Hristos a Înviat!
    Da, de acord cu aprecierea că Platon e mai mare decât Hegel. Amândoi au intuiţii “creştine”, însă Platon e un filosof al esenţei, pe când Hegel mai degrabă al procesului. Platon intuieşte faţetele esenţei dumnezeirii, Binele, Adevărul şi Frumosul, pe când Hegel are intuiţia procesului exercitat de dumnezeire în ceea ce priveşte creaţia. Binele, în filosofia lui Platon, este imaginea intuitivă a Tatălui, Adevărul este imaginea intuitivă a Logosului, iar Frumosul a Duhului. Duhul, în creştinism, e cel ce desăvârşeşte, iar ceva desăvârşit e desigur şi frumos. Iată că Platon a fost primul care a intuit faţete ale dumnezeirii. De aceea a fost simplu ca şi Sfinţii Părinţi să se folosească de termenii şi filosofia sa. Hegel, în schimb, are intuiţia procesualităţii creaţiei, sau mai bine zis a restauraţiei sale prin procedeul de negare a negaţiei. Dar Sfinţii Părinţi aveau deja “patentul”. Creaţia a suferit o primă negare prin neascultarea omului. Atunci negaţia s-a materializat prin Moarte. Prin moarte creaţia suferă un proces de cădere. Procesul de restaurare implică o dublă negare, o învingere a morţii prin moarte. Aceasta este Învierea: Hristos Înviat. Cel ce pune piatra de temelie procesului de îndumnezeire, adică de restauraţie a Lumii.
    Adevărat a Înviat!

    • allotriosis spune:

      Nu stiu unde ati citit sau cum ati ajuns la astfel de concluzii “filozofice”. Timpul si spatiul nu-mi permit sa dezvolt dar va spun ca faceti un anacronism de interpretare in ce-l priveste pe Platon, deci o interpretare total eronata ce nu are nici un suport textual. Cat despre Hegel imi puteti citi comentariul de mai jos.

  4. viorel spune:

    “[...] nimic nu e mai lesne decat sa tratezi traditiile si credintele religioase drept simple superstitii, fara a putea sesiza Spiritul/Geist care se manifesta prin ele, cat si cum poate.”

    Poate autorul (sau cineva care l-a citit pe Hegel sau a înțeles la ce se referă acest Spirit) ar putea să dezvolte un pic mai mult pe această temă. Necitindu-l pe Hegel, nu-mi pot da seama dacă acest Spirit este ceva supranatural sau doar o metaforă pentru ceva stare cerebrală pe care o are un credincios în timpul ritualurilor religioase (or something like that). Este acest Spirit o ipoteză științifică sau admitem că n-are un statut mai elevat decât al spiridușilor și zânelor? (all credit goes to Dawkins for this one)
    Cât despre tratarea tradițiilor și credințelor religioase drept superstiții, este cea mai bună concluzie pe care o putem trage în momentul de față cu dovezile științifice pe care le avem la îndemână. E vorba doar de onestitate intelectuală, ceva de care suspectez multe persoane religioase că ar duce lipsă.
    Autorul mai sugerează că depășirea acestui stadiu ar fi o maturizare. Eu sugerez să ia în considerare (măcar de dragul argumentării) și supoziția infantilizării sau regresului.

    “Asadar, Sfanta Treime e perfect rationala – pentru ca tot ceea ce e rational e actual, si viceversa. Dumnezeu, ca Spirit Absolut in Sine, se “separa” in Fiul, ca Logos (Cuvant sau Ratiune), pentru a se oglindi in El si pentru a se reuni prin Sfantul Duh.”

    Circulus in probando, pledoarie specială, să mai continui?

    • Ai Ki Do spune:

      “Stiinta” nu este nici pe departe lucrul acela atat de imuabil asa cum o prezinta cei care o popularizeaza. Ea evolueaza permanent, “stiinta” din anul 2017 fiind diferita de cea din 1980, care la randul ei difera de cea din 1800 samd. Iar a incerca sa combati un lucru care tine in mod fundamental de credinta prin argumente “stiintifice” este o eroare de logica. Nu vad de ce religia si stiinta ar fi opuse.

      • viorel spune:

        Evident că știința nu e imuabilă, are un mecanism de autocorectare, de aici și triumful științific. Și tot aici rezidă, după mine, și superioritatea ei față de religie (aceasta din urmă fiind eminamente lipsită de conceptul erorii). Am impresia că unele persoane religioase se așteaptă să apară cumva vreo confirmare științifică a lui Dumnezeu. Ori asta ar însemna pentru știință să se nege pe sine, ar echivala cu o capitulare a puterii umane de înțelegere a lumii și o revenire la atavisme intelectuale premergătoare timpurilor în care vechii greci puneau omenirea pe calea spre cunoașterea adevărată. Când postulezi existența unui agent supranatural ca bază explicativă a unui fenomen, nu explici nimic în fapt, doar muți problema la un alt nivel. De fapt, teoria “Dumnezeu a făcut asta” nu e doar neelegantă, dar se dovedește că nu poate să explice nimic, pentru că admițând ipoteza “Dumnezeu” îți dai o misiune și mai complicată ca înainte, anume aceea de a explica ce este Dumnezeu, o entitate mult mai complexă decât ceea ce trebuia explicat.

        Cât despre conflictul “știință vs. religie”, acesta are loc în măsura în care religia pretinde că ar avea modele de reprezentare a realității care vin în flagrantă contradicție cu cunoașterea științifică actuală.

        • AT spune:

          Cred ca ai auzit de William Lane Craig

          https://www.youtube.com/watch?v=wcHp_LWGgGw

          • viorel spune:

            Nu cred că William Lane Craig este un tip demn de luat în seamă, să fim serioși, omul e un demagog nerușinat și un creaționist mincinos. Jordan Peterson, cel pe care mi l-ați introdus cu altă ocazie, este demn de luat în seamă. Dawkins este și el un tip demn de luat în seamă, mai ales în probleme de biologie evoluționistă și etologie. Este, de asemenea, un foarte talentat popularizator.

  5. Alina Ion spune:

    Hristos a inviat! Adevarat a inviat!
    Va multumesc pentru acest text datator de speranta. Duhul bun apara aceasta lume in care Raul a fost si va fi intotdeauna invins cu propriile lui arme.

  6. ikke spune:

    Constantin Noica, acest Alin Fumurescu fără pălărie și pipă…

    Heidegger, acest Fumurescu Alin cu Dasein …

  7. The rocker spune:

    Draga Aline,

    Nu stiu ce te-o fi minat pe tine sa-ti ocupi sfintele zile de Pasti cu articole pe contributors.ro, lucru laudabil de altfel. Dara un editor e intotdeauna util inainte de a trimite ceva la publicat.

    Sfintul duh in germana e masculin si-i zice Heiliger Geist, nu Heilige Geiste, carele nu e nici macar plural in forma data (ala ar fi Geister).

    Apoi nu stiu de ce i-ai zis Sfintului Duh Holy Spirit. Eu m-am gindit imediat la American Pie a lui Don McLean, care mi-a rasunat in urechi imediat ce m-am gindit la father, son and the Holy Ghost (ca traducerea aia cu Holy Spirit nu ca n-ar exista dar e cam moderna (adica cam mid-twentieth century, de unde si lipsa relativa de referinte literare) si nepoetica si King James Bible vorbeste de Holy Ghost mai de vreo 90 ori desi traducatorul mai arunca si un Holy Spirit de citeva ori, asa ca la sapte, fara vreun motiv real, ca traduse acelasi cuvint prin doua variante).
    Pina si Embryo, macar ca nu sint de limba engleza, au un disc de-i zice “Father, son and Holy Ghosts” (foarte recomandabil pentru amatorii de Krautrock/jazz-rock/psychedelia). Asa ca ghost/spirit la dinsii e cam ca duh/spirit la noi.

    “And the three men I admire most
    The Father, Son, and the Holy Ghost
    They caught the last train for the coast
    The day the music died
    And they were singing

    Bye, bye Miss American Pie
    Drove my Chevy to the levee but the levee was dry
    And them good ole boys were drinking whiskey and rye
    Singin’ this’ll be the day that I die
    This’ll be the day that I die”

    Altfel adevarat a-nviat si s-auzim numai de bine!

  8. neamtu tiganu spune:

    Adevarat a inviat! nea Aline

  9. allotriosis spune:

    Sa-l invoice pe Hegel cand vorbim de crestinism este o impietate. Dumnezeul lui Hegel nu e cel Abrahamic ci mai degraba o divinitate ce vine din Stoicism. Intr-adevar, proiectul lui Hegel e maret prin viziunea lui dar e fals, un fel de “vrajitorie” intelectuala. Heidegger e de departe mai aproape de realitate si mai profund in analiza. Cu Platon ramane cum am stabilit.

  10. Daniel StPaul spune:

    Acuma, ce sa zic? E deja in ordinea lucrurilor (din perspectiva zilelor de azi) sa admitem ca greco-catolicii sint spetsa de loser/i, asa ca de ce sa ma mai mir cind vad intr-o insemnare teologico- filosofico-sapientiala ca “in treacat fie spus, greco-catolicii, adoptand latinizantul “Sfantul Spirit” in loc de “Sfantul Duh”, au pierdut mult…” (ca sa nu mai spun cit am pierdut personal ca am ratat lamuririle din revista “NU” din stravechime). In esentsa au pierdut cam tot atit cit au pierdut francezii, italienii spaniolii etc. nebeneficiind, ca noi, de un dublet neaos dar, vadit, au festelit-o crincen la capitolul imagine. Mi-aduc aminte de niste (doua) titluri schrodingeriene din colectia de ideologie a Editurii Politice de pe vremi care, tot in treacat fie spus, dadeau prin asezarea pe coperta ceva ciudat : parea ca al doilea, precedat de conjunctie, ar fi fost raspuns la intrebarea din primul. Adica era cam asa: CE ESTE VIATA? SI SPIRIT SI MATERIE (cum ar veni, s-ar fi putut citi ca viata e si unul si alta). Cu loserii de greco-catolici ne-am lamurit, dar cum ar fi fost ca titlul lui Schrodinger sa fi fost DUH SI MATERIE ? Spiritul, ca vocabula, a decazut , semantic, cind s-a facut spirtos, spirt medicinal, tehnic si ce-o mai fi. Duhul insa, mai voinic, nu s-a oprit la un asemenea sem minabil, ne-a aratat cum se poate ajunge la eterica duhoare…Pre limba ce o graiesc plaiurile din apropierea/vecinatatea autorului insemnarii de hegeliana perspectiva circula o voarba (de duh, of course): When you talk/open your mouth, make sure the mind is in gear…

  11. Si dovada? spune:

    Este religia o simpla filozofie? Are o baza “materiala” sau despicam firul filozofic in 44? Vorbim de inviere, de viata de apoi, de dumnezeire (unii vor protesta ca scriu cu “d” mic), vorbim de credinta, de absolut, de adevar si lumina, vorbim chiar de duh sau spirit (avem se pare dubii daca e corect sa spunem duh sau spirit). Oare toate astea sunt doar idelauri umane sau chiar realitati tangibile? Eu unul studiez fizica si trebuie sa recunosc ca partea materiala ma convinge mai mult decat partea filozofica. Nu exista nici un fel de dovada stiintifica a unei invieri, totul indica sa fie o poveste inventata si prelucrata.

    Filozofia antica (romana, greaceasca de exemplu) precede conceptele crestine in mentalitatea europeana. Chiar coborarea duhului sau a spiritului e o prelungire a celebrului concept de muza. Ingerii nu sunt altceva decat mesagerii zeilor de altadata. Zeus nu este decat un Domine Deus (= DumneZeu) tradus in forma lingvistica specifica partii noastre de lume (D pronuntat ca DZ pentru ca in final sa ramana Z).

    Mesajul hristic de pace si intelegere nu este altceva decat un mesaj ancestral venit din evolutia sistemului nostru social – un mesaj uman nicidecum un mesaj divin. Chiar conceptul de divinitate atot-stiutoare, omnipotenta si imateriala nu este altceva decat … un concept filozofic – are forma lui inaltatoare, mobilizatoare si datatoare de speranta (uffff e greu de acceptat ca suntem simpli roboti biologici, este?).

    Intelectualism bazat pe ideea “crede !”. Nu cauta dovezi ca s-ar putea sa il superi pe cel de sus si iti da un cancer la ficati. Aoleu….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alin Fumurescu


Alin Fumurescu

om Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Lansarea cartii la Bookfest: Sambata, ora 14: 30, standul Humanitas. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Cristian Pantazi „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă." - Gabriel Liiceanu

E randul tau

Felicitări colegului meu de generaţie şi de universitate de la Cluj pentru articol şi pentru ati...

de: Valentin Naumescu

la "Ştiinţa a fost aservită lumii politice"

Cauta articole

mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)