joi, martie 28, 2024

Cu ochii pe scoala

Am în faţă un test de matematică propus recent la clasa a patra primară. Câteva zeci de întrebări, toate cerând efectuarea unor calcule. De câteva ori e nevoie și de un mic raționament. Aplicarea atentă, corectă a regulilor de efectuare a celor patru operații aritmetice garantează reușita. Acestui test i se atribuie o deosebită relevanță, suntem anunțați că cei care obțin un punctaj superior au perspectiva de a deveni peste ani participanți cu succes la olimpiade naționale și chiar internaționale.

Calculul, în totă generalitatea sa, este una dintre competenţele umane fundamentale, ne naştem cu această predispoziţie. A fost nevoie de un efort istoric pentru a se realiza o analiză moleculară a calculului uman în componentele sale ireductibile, efort care a culminat prin rezultatul britanicului Alan Turing în urmă cu 80 de ani, prin ceea ce ştiinţa desemnează cu sintagma maşina Turing şi care a prefaţat calculatorul electronic pe bază de program realizat de John von Neumann şi echipa sa în 1948. În mod inadmisibil, acest itinerar, care realizează trecerea de la calculul tradiţional, numeric, la calculul calitativ, cu entităţi de natură abstractă, nespecificată lipseşte din programa şcolară.

Dar calculele pe care le avem în vedere în cele ce urmează revin la o simplă aplicare rutinară a unor reguli. Ceea ce se intâmplă la clasa a patra se repetă la clasele următoare iar problemele propuse la bacalaureat intră și ele în același scenariu al calculelor de rutină repetate la nesfârșit. Desigur, de fiecare dată un alt tip de calcule, culminând cu matrice, cu derivate și cu integrale la ultima clasă iar la bacalaureat cu de toate.  Nu negăm necesitatea însuşirii lor, ci modul în care ele acaparează viaţa şcolară şi nu lasă loc atâtor stări de graţie pe care şcoala le-ar putea prilejui

Să încercăm să analizăm această proliferare a regulilor de operare, a căror stăpânire este considerată drept scop principal al educației matematice, dacă nu singurul ei scop. Nu e greu de ghicit atracția pentru acest mod de a vedea educația. A reduce matematica la aspectul ei operațional, sintactic revine la a o încorseta în logica binară corect-greşit , baremurile de evaluare se construiesc fără dificultate, în avantaj pentru evaluatori, iar asimilarea cunoștințelor necesare pentru a face față cerințelor respective revine aproape exclusiv la un efort de memorie şi de atenție, în aparent avantaj pentru  elevi. Pe măsură ce se avansează sintaxa matematică se complică şi ea, are subtilitățile şi capcanele ei, pe care le speculează olimpiadele inernaționale  de matematică şi cercetarea matematică, sintaxa şi semantica interacționează tot mai complex. Dar asta este o altă poveste.

Să fie oare accentul aproape exclusiv pe modul de operare direcția potrivită pentru educația şcolară? Nu, nu este. Nevoia de sens, de semnificații, de idei este mutilată. Ne aflăm în prezența unei patologii care de multă vreme îşi arată efectele negative. Este sacrificat limbajul natural. Simbolurile, fie ele numerice, literale sau de altă natură, devin acaparatoare, în dauna cuvintelor. Limba română este marginalizată, schilodită. Cele câteva cuvinte admise sunt câteva imperative de tipul Să se arate că. Dar o educaţie sănătoasă are nevoie de întrebări, de ipoteze, de explicații, de argumentare, de idei, de istorie, de comentarii; toate acestea apar rar în matematica şcolară şi nu sunt posibile făeă cuvinte. Să ne mirăm că tot mai mulți elevi resping matematica, resing şcoala?

La vârsta şcolii primare, copilul îşi apropie lumea pe cale senzorială, intuitivă, empirică, afectivă, emoțională.  Numere şi cuvinte, culori şi sunete,  gusturi şi mirosuri îl asaltează din toate direcţiile.  Lumea numerelor şi lumea cuvintelor sunt legate prin relaţii multiple şi profunde, dar în educaţie aceste relaţii sunt aproape total ignorate. Există un alfabet al culorilor, cele 7 culori ale curcubeului, şi un alfabet muzical, cele 7 note ale scalei diatonice, o adevărată coardă vibrantă unea imaginar Pământul şi Cosmosul, pe vremea vechilor greci,  şi din cele mai vechi timpuri oamenii au căutat legăturile dintre toate aceste universuri. Acea muzică a sferelor care încânta lumea antică s-a făcut mereu auzită de-a lungul istoriei, dar programele şcolare au ignorat-o. Aspecte ale acestor legături pot fi prezentate diferenţiat, după gradul lor de accesibilitate, pe parcursul şcolii primare şi apoi, în continuare, la gimnaziu şi la liceu. Mai e nevoie să argumentăm potenţialul cognitiv şi ludic al acestor lucruri, gradul lor ridicat de atractivitate?

Să mai ţinem seamă de faptul că simbolismul numeric ca şi celelalte sisteme de simboluri la care ne-am referit sunt încărcate de semnificaţii culturale asociate cu marle tradiţii ale omenirii şi ele ar fi trebuit să intre în atenţia educaţiei şcolare, desigur, pentru fiecare găsindu-se locul potrivit ca accesibilitate. In actuala birocraţie educaţională, ar fi trebuit ca la matematică, dar şi la religie să se urmărească acest aspect al culturii. Şcoala a găsit a treia cale, ignorându-le.

Cum să se realizeze programul pe care tocmai l-am schiţat si pe care-l  vom urmări în continuare,  în condiţiile împărţirii pe discipline a educaţiei timpurii, la clasa zero şi la clasele primare? Dacă un lucru are ramificaţii in două discipline diferite, el riscă sa nu intre in niciuna dintre ele şi exact aşa s-a întâmplat. El nu mai intră în competenţa cuiva. Aşa s-a ajuns la o stare cvazigenerală  de incultură.

Disciplinele au apărut foarte târziu în istorie, s-au cristalizat abia în urmă cu câteva sute de ani, o imens de lungă perioadă de timp învăţarea s-a făcut fără vreo împărţire pe discipline iar evoluţia educaţiei unui copil ar trebui să fie în acord cu istoria. Împărţirea pe discipline la şcoala primară ese o piedică majoră în calea unei educaţii conforme cu nevoile vârstei respective. Abia la gimnaziu ar trebui să apară segmentarea pe discipline, dar nu ca acum, cu discipline care nu prea colaborează, nu comunică între ele, ci cu discipline aflate într-un metabolism puternic; iar clasele superioare ale liceului ar trebui să facă paşi clari spre transgresarea graniţelor disciplinare, spe transdisciplinaritate, fără de care nu se poate înțelege cultura ultimilor o sută.

Intorcându-ne la vârsta şcolii primare şi chiar preşcolare, nu pot lipsi din educație acele elemente care-l insoțesc mereu pe copil: propriul său corp, persoanele care alcătuiesc familia sa, universul tehnologic în care trăieşte, aspectele economice şi financiare care apar la tot pasul, . Eram la o gradiniţă din Oradea şi îl invit pe un copil să numere degetele de la mână. Le numără şi imi declară triumfător: cinci. Îi cer sa le numere şi pe ale mele, apoi pe ale unui coleg şi descoperă mereu, cu mirare, acelaşi rezultat. Educaţia mirării şi întrebării este esenţială la toate vârstele, dar mai cu seamă la copii. Să-şi menţină şi să-şi dezvolte capacitatea de a se mira şi de a-şi pune întrebări, inclusiv acele întrebări la care, la vârsta lor, nu poate căpăta un răspuns sau poate nu îl va căpăta niciodată. Şcoala ignoră aproape total această obligaţie a ei.

Dar universul familiei? Invită-l pe copil să descopere identitatea părinţilor săi, a bunicilor, a străbunicilor etc şi va asimila cu această ocazie o lecţie care ţine şi de geografie, şi de istorie, şi de economie, de psihologie, de sociologie, fără ca acestea să fie numite,  o lecţie de tot ce vreţi, inclusiv de matematică, deoarece strămoşii săi merg după un şir de numere care sunt toate puteri ale lui 2 iar când îl vei întreba de câte ori să-l tot înmulţim pe 2 cu el însuşi va descoperi că această întrebare, aplicată la strămoşii săi,  îl depăşeşte, dar curiozitatea sa, nevoia de a înţelege lumea vor fi stimulate. Copilul retrăieşte, reface acea perioadă istorică în care nu apăruseră încă disciplinele, să-i respectăm personalitatea.

Mai mult decât adultul şi altfel decât acesta, copilul, adolescentul sunt marcaţi de universul tehnologic în care trăiesc. Câte probleme, de toate felurile, apar în interacţiunea copilului cu acest univers tehnologic, de la televizor şi internet la telefon mobil şi la jocurile pe care ele le prilejuiesc! In loc de a fi incorporate educaţiei şcolare, ele sunt lăsate la voia întâmplării. Analfabetismul computaţional face ravagii. Frecventarea haotică a internetului, în cel mai bun caz dedicată reţelelor de socializare, contrastează cu nevoia imperioasă de a se articula internetul la cultura tradiţională şi de a folosi, prin cuvinte-cheie potrivite, resursele nelimitate ale internetului descoperirea de conexiuni între chestiuni aparent fără legătură între ele.

Ajungem astfel la nevoia educaţiei convieţuirii într-o lume globalizată. Internetul şi limba engleză ar trebui sa aibă aici un rol esenţial în împrietenirea copiilor de pretutindeni, în respectul pentru diferenţele de naţionalitate, religie, rasă, culoarea pielii, vârstă, sex, limbă, nivel de cultură etc. Să se deprindă a considera, de la cea mai fragedă vârstă, că ceea ce contează în primul rând este faptul de a fi oameni iar violenţa se exclude din relaţiile umane. Cât de departe suntem de acest deziderat!  Să ne mai mirăm de rata tot mai ridicată a abandonului şcolar? Ce e de făcut?

1.    Să punem o frână schizofreniei calculelor nesemnificative.

2.    Să ţinem seamă de faptul că scopul principal al şcolii nu este pregătirea pentru universitate. Şcoala trebuie sa se motiveze prin ea însăşi şi tot mai frecvent eşuează in această privinţă. O mare parte din materia prevăzută acum de programa de matematică nu îndeplineşte această condiţie, trebuie fie eliminată, fie drastiic scurtată.

3.    Împărţirea pe discipline înainte de gimnaziu şi practica unor discipline a căror interacţiune este slabă produc mari daune deschiderii orizontului şcolarilor spre marile comori ale culturii, spre tradiţii, spre istorie, de natură să vină în întâmpinarea nevoilor spirituale şi  sufleteşti ale vârstei şcolare, a nevoii fireşti de reprezentare integrativă, holistică, a nevoii de a da un sens vieţii.

4.    Învăţarea nu constă în primul rând în însuşirea unor moduri de operare, chiar dacă acestea sunt cele mai vizibile. Ne naştem cu nevoia de a învăţa şi cu ea trăim pe tot parcursul vieţii. Este pentru fiinţa umană ceea ce este respiraţia pentru corpul uman.

5.    Şcoala trebuie să dezvolte nevoia noastră de retrospectivă, nevoia de a ne nedumeri acolo unde anterior crezusem că ne-am lămurit; nevoia noastră de punere sub semnul întrebării; nevoia de explicaţie, de argumentare, de ezitare, de contemplare, de poveste, de poezie, de încântare. Nu doar să răspundă la întrebările altora, cum se întâmplă acum, ar trebui să fie menirea elevului, ci să fie educat şi stimulat să construiască întrebări şi să descopere  că fiecare răspuns la o întrebare generează noi întrebări. De aceea creaţia umană este inepuizabilă.

Baremurile practicate in evaluarea prestaţiilor candidaţiilor la diverse examene, prin ambiţia lor de a evalua farmaceutic calitatea acestora, ar merita o discuţie specială. Am urmărit de multe ori lucrările scrise ale candidaţilor şi am realizat inadecvarea acestor baremuri, de multe ori generatoare de umor involuntar. Diversitatea infracţiunilor comise de candidaţi depăşeşte de departe imaginaţia autorilor de baremuri şi infracţiuni dinre cele mai grave rămân neevaluate. Baremurile nefericite dictează din păcate comportamentul multor elevi şi contribuie semnificativ la eşecul şcolar.

Distribuie acest articol

64 COMENTARII

  1. Genial, ca de obicei, domnule Profesor Marcus.
    Multe regrete ca asemenea minti nu au loc de
    diversi veleitari si politruci, intr-un efort de reforma
    adevarata a invatamantului romanesc.
    Regret ca nu aveti cu 30 de ani mai putin si ca puteti
    fi clonat.
    Cu acelasi respect!!

    • Subscriu total, ce pacat, ce ticalosie ca minti geniale si spirite luminate ca dvs. sint ignorate (poate chiar mai grav ) in aceasta tara. Am citit ca va invita finlandezii sa ii luminati, aici nu e nevoie de lumina mintii dvs. Respect,domnule profesor.

  2. Ce ziceti de asta?!!!
    E posibil??!!!

    „Educaţie modernă
    Monica Bîrlădeanu, subiect de studiu la Evaluarea Natională 2015

    Elevii de clasa a VIII-a care se pregătesc să susţină examenul de Evaluare Naţională 2015 sînt familiarizaţi de mici cu personajele mondene, scrie click.ro. Într-o culegere specială cu teste aceştia au de rezolvat un subiect în care numele actriţei Monica Bîrlădeanu este cap de afiş. Cursurile pentru elevii de clasa a VIII-a s-au încheiat, iar în perioada 15-17 iunie au loc înscrierile pentru susţinerea examenului de Evaluare Naţională 2015. Adolescenţii vor fi testaţi la limba şi literatură română, oral şi scris, limba maternă şi matematică. În pregătirea pentru prima probă, copiii şi părinţii lor au constatat că într-o culegere au de analizat „aventurile Monicăi Bîrlădeanu“ în America, test inclus de un profesor de specialitate în cartea respectivă. Elevii primesc un text, un interviu, acordat cu ani în urmă de actriţă unei reviste mondene, în care sînt puşi la curent cu viaţa sentimentală a vedetei, rolurile din filme, stilul vestimentar, dar şi despre viaţa ei peste Ocean. Lăsînd la o parte analiza morfologică a unor cuvinte subliniate şi alte cerinţe gramaticale, elevii trebuie să reţină oraşul din America pentru care actriţa a făcut o pasiune, dar şi cîte roluri joacă în prezent, cerinţe notate cu patru puncte. Revoltaţi, părinţii au luat imediat atitudine şi au semnalat pe reţelele sociale cerinţele neobişnuite sperînd că cineva va lua măsuri. „Iată dovezi că tineretul este îndobitocit din şcoală. La testul pentru Evaluare Naţională 2015 pentru clasa a 8-a, elevii trebuie să povestească despre aventurile Monicăi Bîrlădeanu (cine-o fi asta habar nu am, acum am auzit pentru prima dată de ea) în America şi să descrie un joc virtual de pe internet. Dacă vrei să distrugi o ţară, atunci ucide-i sistemul de învăţămînt“, a scris una dintre mămici, potrivit click.ro, supărată că astfel de personaje au ajuns subiect de analiză pentru copiii de gimnaziu.”
    http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpres&p=fapt_divers&s_id=147312&Educatie-moderna-Monica-Birladeanu-subiect-de-studiu-la-Evaluarea-Nationala-2015

    • Părinții sînt revoltați pentru că ei cred că obiectivul testului este să se vadă dacă ai lor copii știu ceva despre… Monica B. Or nu despre aceasta e vorba, ci despre capacitatea unui elev de a reține informații, idei, atitudini dintr-un text necunoscut. În viața reală, copiii, apoi adulții, nu citesc numai „Baltagul” și „Ion”, ci o multitudine de „texte” din care trebuie să înțeleagă ceva. În urma lecturii cărora trebuie să facă ceva concret. Prin urmare, nu e grav că „li s-a dat” un text despre M. B.! Interesant ar fi de văzut la ce alte întrebări au avut de răspuns elevii…

      • Există exemple bune și exemple mai puțin bune. Poate că trebuia folosit ca personaj Simona Halep, nu Monica Bârlădeanu, nu Daniela Crudu și nu Diana Gureșoaie.

        Copiii își iau drept exemplu personal pe oricine, tocmai din lipsa maturității, iar a le aduce în față un personaj ca Monica Bârlădeanu le lasă impresia că acel personaj e OK. Dacă aveți impresia că orice persoană e bună de luat drept exemplu pentru elevi, hai să încercăm și cu Gigi Becali sau cu Adi Minune. Ce ziceți? :P

    • I-am dat comentariul fiului meu. „Dar cine este Solomon Marcus ca le spune foarte bine. Stiu ca tu si tata tot vorbiti de el.”.

  3. Nici să nu mai vorbim despre cvasi-eliminarea geometriei. Ori, este evident (sau ar trebui să fie), că NUMAI geometria este o disciplină matematică FORMATIVĂ – adică te învață să gîndești (în special prin faptul că, de obicei, orice problemă admite mai mult de o singură rezolvare). Cu toată abstractizarea, geometria încă se află legată de lumea reală, în timp ce simbolistica algebrei nu. Și nu numai algebra.

  4. Tema abordata este fundamentala in acest moment de criza a educatiei. Fundamentala nu inseamna ca ar trebui sa ramana unica. Fundamentala fiindca ea ar trebui sa aduca in randul dascalilor tema „disciplina clasica versus pregatire integrata”. Disciplina ca forma de aplicare a metodicii, a unei anumite metodici s-ar pararea ca este tot mai mult pusa in discutie. O puna insa in discutie numai cei care au curajul sa abordeze schimbarea scolii fara aruncarea pieselor sale valoroase.
    In acest cadru, gasesc ca orientarea scolii spre examene artificiale stabilite de niste birocrati fanatici ca sa-si justifice nemunca si mai ales lipsa de competenta sau spre niste ipotetice pregatiri universitare este cu totul impotriva naturii.
    Scoala, dupa cum articolul o arata cu atata finete, trebuie orientata spre viata, spre adevarata viata, oricare ar fi domeniul cu care incepem.
    Si mai trebuie spus ca raul aici doar incepe si pro(re)greseaza spre masina de dat hartii nule pentru scoli inutile numite facultati de care tot mai mult mediul economic incepe sa se indeparteze.

    • Absolut de acord cu Dvs. Intr-adevar, despre educatie ar trebui sa voreasca doar oameni cu o OPERA STIINTIFICA VALIDATA, ca dl. prof. Solomon Marcus, Gh. Paun, Gh. Benga, I. Boldea… Cu articole cotate ISI publicate in reviste cu factor de impact >10, cu indice HIRSCH>15 etc. Altfel, daca vorbesc oameni cu opera zero dar vocali, activisti UASCR fosti si actuali, ducem totul in derizoriu.

  5. Excelenta analiza a scoalii actuale. Tot ce ati spus poate fi extins la toate stiintele exacte. Problema este ca nu se mai cere creativitate din partea elevilor ci doar rezolvarea problemelor conform unei metodologii. De multe ori nici nu se ia in considerare un raspuns original pentru ca sint punctate etapele intermediare de rezolvare si daca acestea nu apar nu se acorda punctele desi rezolvarea propusa este corecta. S-a ajuns ca elevii sa nu mai invete matematica, fizica, chimie ci manualul de matematica, fizica, chimie. Mai grav este ca deja multi profesori nu stiu materiile respective ci doar manualele respective. Daca cineva s-ar apuca sa schimbe ceva acum ar fi nevoie de cel putin 20 de ani (suna cunoscut?) si un efort urias de pregatire a unor cadre didactice capabile!
    Din pacate nu vad sa existe vreo preocupare in acest sens. Sistemul actual este mai simplu de folosit si, in plus, ofera o evaluare facila si aparent obiectiva a elevilor.

  6. In Finlanda se incearca chestia asta spargerea domeniilor curiculare. Gen: urmatoarele doua saptamani studiem rachete. Ce avem de invatat? Reguli aerodinamice, mecanica oribitala, chimia reactiilor controlate, simularea unei orbite pe calculator dar si constructia efectiva a unor mini-rachete. Matematica e peste tot. Ma astept ca si romanii sa ajunga aici .. cam in zece doua zeci de ani dupa Finlanda, DACA acestora le va reusi reforma.

    Constat ca matematica e invatata la fel de prost pe tot mapamondul, nu am inteles niciodata de ce. Am refuzat sa fac calcule in copilarie domnule profesor, eram un ‘as’ la metoda geometrica, si luam patru la socoteli. Lucrez in biologie computationala si am un master in matematici aplicate. Deci nu prea conteaza calculul, dar a contat intr-adevar pana cand am terminat facultatea. In facultatea de matematica, calculul a trecut cam pe locul doi, pe primul loc fiind memorarea idiotica a tone de cursuri. Cu alte cuvinte, un lucru bine facut, si ce e mai trist e ca se face la fel peste tot. Cu extrem de putine exceptii.

    O alta problema in educatia matematica din RO este mitul rezolvitorului de probleme. Nu e matematica adevarata simpla rezolvare de probleme, cu exceptia problemelor „tari”. Mitul dispare pt cei care studiaza mai departe, dar a fost nenorocire in generala si liceu, iar olimpiezile nu ajutau nici ele. Va salut efortul, destul de singular!

    • de ce se procedeaza asa in scoala romaneasca? si inca de atatia ani. am incercat sa gasesc explicatia si, fara a avea pretentia de a fi descoperit adevarul, mi-am formulat o parere:

      fara a avea la dispozitie un fundament de buna calitate, scoala romaneasca (si, in fapt, mare parte din societatea romaneasca) se concentreaza pe aspectele superficiale. cu cateva aparente impresionezi vecinii, alegatorii, lumea din sat etc. politicienii aplica acelasi mecanism, si asta nu pentru ca nu i-ar duce capul sa faca mai mult: ci pentru ca este un lucru comod de facut si care functioneaza foarte bine.

      este la fel ca atunci cand comunistii au umplut facultatile cu studenti si profesori „de origine muncitoreasca”: au luat oameni needucati, i-au imbracat la costum si i-au barbierit, le-au dat sa invete cat de cat pe dinafara un curs universitar si apoi au aratat multimii extaziate cat de repede poate deveni cineva profesor universitar.

      uitand ca, totusi, un profesor universitar nu este doar un costum, o cravata, un barbierit si un curs tocit pe dinafara. dar, intr-o populatie condusa mereu dupa principiul „sa te fac/ sa impusc francul azi”, nu sta nimeni sa se uite la fineturi din acestea.

      e tuns, frezat, e profesor, ce sa mai!

      de-asa sunt oamenii.

    • – daca nu ave ai pregatirea spusA MAIA AJUNGEAI SA FACI CEEACE FACI SI SA TELAUZI CAT DE DESTEPT ESTI ???!!! cati olimpici elevi au finlandezii /?????/ mai usor cu pianul pe scari ! autorul articolului are mare dreptate , dar trebuie creeata o baza de cunostiinte care mai tarziu il face pe elev /adult /pensionar sa poata gandi in cvasidomenii , etc – dar probbil ca la nivelul tau inalt de pregatire este gereu sa iul intelegi

    • E un lucru pe care il repet foarte des, si mi se pare de datoria mea sa il repet, ca matematician: Romania nu a fost deosebita in regiune in olimpiezile internationale de matematica decat odata la cativa ani. Per total, RO are la fel de multe medalii ca Polonia, Ungaria, Serbia (ex Iugoslavia) samdt. Chiar si daca ar fi RO mult mia buna la IMO decat este, chiar si daca ar avea jumatate din medaliile din toate timpurile, subiectul in discutie este educatia matematica. Cand vorbime de IMO vorbim de sport, de antrenare in metode standard de resolvare de probleme. Nu imbunatatesc intelegerea matematicii cu foarte mult, si in consecinta nici creativitatea. Sigur ca nu strica, dar daca va referiti la o „baza” atunci cu siguranta ca antrenamentul pt IMO nu ofera o baza foarte solida.

      Ar mai fi ceva, si anume marii performeri in matematici nu prea au nici o baza, se apuca de un domeniu foarte ingust si nu isi pierd vremea cu amanunte, invata singuri un domeniu sau altul al matematicii atat cat le este de folos si au un scop foarte bine definit. Din moment ce performantele scad dupa 27 de ani atunci vorbim de o foarte indarjita cursa cu timpul.

      Baza unui om educat in matematici e ceva destul de complex, simpla acumulare de cunostiinte nu merge, cred ca e clar pentru toti. Felul de a judeca critic, creativitate si multidisciplinaritate e tot miezul problemei.

  7. Domnul Marcus,

    Simt o placere deosebita sa citesc un articol ca acesta al dumneavoastra. Aveti substanta si o claritate deosebita.

    Dar, parerea mea este ca va focalizati atentia catre partea micro, numai catre anumite aspecte ale sistemului de invatamant romanesc. Sunt aspecte cam punctuale sau trasaturi inguste (dar importante) care se gasesc intradevar de la gradinita si pana la clasa a XII-a. Este ca si cum un mecanic auto s-ar concentra numai pe motor sau numai pe bujii, si nu pe tot sitemul cibernetic.

    As fi foarte foarte interesat sa citesc un studiu (sau macar un articol) coordonat de dumneavoastra, care sa aiba o abordare sistemica/cibernetica a invatamantului romanesc si sa contina: o evaluare cantitativa a sistemului actual, o viziune a unui nou sistem de invatamant, misiune, obiective clare, strategie si un plan propus de transformare a sistemului actual in cel din viziune.

    Problemele inguste, punctuale, le mai stim si noi, poate le mai stie chiar si Ponta. Poate ca noi nu le putem delimita si pune in lumina atat de clar ca dvs. Dar eu cred ca societatea romaneasca are nevoie de o reteta. O retzeta complexa nu este in stare sa genereze societatea noastra. Iar un OM ca dumneavoastra are capacitatea, daca vrea, sa ajute poporul roman cu un astfel de studiu.

    Eu am avut acces la anumite parti (mici) dintr-un astfel de studiu facut de catre o mare firma de consultanta in management pentru o tara araba. Am fost uimit de ceea ce se poate face, de precizia studiului si de partea sa concreta, cantitativa. Firma de top de consultanta in management (pentru care lucram la momentul respectiv) a primit probabil cateva milioane de dolari sa il faca. Dar eu cred ca s-ar gasi multi romani sa lucreze pro bono intr-un astfel de studiu coordonat de dumneavoastra. Mai sunt si fondurile europene.

    Ce parere aveti? Ati dori sa coordonati un astfel de studiu?

      • Draga Erika,

        Eu nu cred ca este vorba despre „eliminarea cantitativa” in articol. Eliminarea cantitativa poate se face pe la spiru haret din toate materiile. Din lucrurile serioase partea cantitativa nu trebuie eliminata.

        O sa iti dau un exemplu concret:

        Nemtii fabrica automobile Mercedes. Sistemul lor de invatamant este tot ca un Mercedes.

        Romanii fabrica mai mult carutze. Sistemul de invatamant romanesc este un fel de caruta rasturnata in shantz.

        Daca romanii ar vrea si ei sa construiasca masini ca Mercedes-ul nemtilor, ar trebui sa fie in stare sa inteleaga fiecare piesa, cum se fabrica, ce performanta are, cum se imbina toate piesele in sistemul unitar care este automobilul Mercedes (pe care si cocalarii il plac chiar daca nu inteleg cum functioneaza).

        Deci, nu merge cu filosofie, cu poezie, si gata iti apare mercedesul construit. Trebuie sa masori cu mare precizie fiecare componenta si sa intelegi cum se imbina, cum functioneaza totul. Pentru asta ai nevoie sa faci scheme, calcule, masuratori. Cum crezi ca fac chinezii cand copiaza? Nu ajuta prea mult plansul la moastele lui Arsenie Boca. Ajuta matematica, fizica, ingineria.

        Deci, procesul e cam asa:

        analizezi caruta romaneasca, toate componentele ei, masori performanta fiecarei componente, vezi cam care este nivelul, ce resurse ai, ce poti sa faci, ce know-how, etc.

        analizezi mercedesul nemtilor. Fiecare piesa. Cum se imbina. Ce performanta are masina, etc. NUMERIC. CANITATIV.

        iti formezi o viziune despre cum vrei sa arate Noua Carutza Romaneasca.

        iti stabilesti niste obiective SMART

        faci o strategie

        faci un plan concret de actiune pentru transformarea de la vechea caruta romaneasca la Noua Caruta Romaneasca.

        • tocmai asta era ideea din comentariul meu precedent. Ca o analiza a invatamantului romanesc nu trebuie sa se concentreze numai pe oglinda retrovizoare de la carutza. Trebuie analizata TOATA carutza. Si tot Mecedesul nemtilor. Trebuie comparate sistemele in intregime. Daca le compari decat oglinzile, nu ajuta foarte mult.

      • Domnul Mihai, cu riscul de a ma repeta, idomnul profesor tocmai la aces aspect face referire, elimina cantitate si promoveaza calitatea sistemului de invatamant atat primar cat si gimnaziu. Am citit articolul si este extraordinar, acest sistem de invatamant se practica in Olanda. Copiii aici invata doar sa faca socoteli pana la varsta de 11 ani si doar dupa aceasta varsta se fac evaluari pentru discipline de invatamant. O societate sanatoasa si bine educata este reprezentata de clasa mijlocie a populatiei., adica scolile de meserii sunt numarul 1 in Olanda iar facultatile sunt cautate in numar mai mic de catre absolventii de liceu. Eu realizez ca si in Romania sunt cadre de specialitate in promovarea unei programe didactice atragatoare, dar, ce pacat ca nu toti cetatenii tarii apreciaza logica si inteligenta acestor cadre.

  8. Metoda romaneasca de invatamant e urmatoarea: a) se iau 40 de elevi; b) se storc 2 olimpici; c) scoala ia puncte; d) restul se arunca la cos.

    • Sa-i chinuim pe copii cu transformarile hectogramului in decagram, a secolelor in decenii, a mililitrilor in centilitri… Sa-i pedepsim aspru ca nu inteleg de ce verbul „a fi” formeaza predicat, ba singur- singurel, ba ajutat de cine mai stie ce alta parte de vorbire. Sa-i lasam corigenti ca nu stiu in ce secol e anul 1475 si nici daca la Gaesti se mai fabrica sau ba, frigidere cu congelatorul cat cutia de pantofi (marimea 36). Cum sa treaca clasa daca nu stiu sa faca o analiza amanuntita a capodoperei „Iapa lui Voda” de M. Sadoveanu? Cum sa treaca de clasa intai daca nu stiu sa rezolve o inecuatie de felul a+3 mai mic sau egal cu 10? Poti sa treci de clasa a sasea daca nu stii ca mediana nu-i mediatoare si ca 360 de grade nu-i doar un titlu al unei emisiuni tv? Ce-i de facut cu copiii astia care nu vor, nici in ruptul capului, sa memoreze atatea inutilitati pe care, atunci cand vor termina scoala, n-or sa si le mai aminteasca nici cat a umple cu scrisul un bilet de autobuz, acelasi cu care s-a plimbat si bunica atunci cand se ducea la intalnire cu bunicul…

  9. Adevarul care reiese din randurile dlui. profesor Solomon Marcus este foarte trist!
    Unii se entuziasmeaza de faptul ca generatiile care au facut scoala in Romania de dinante de 1989 au cunostinte solide… din pacate, aceleasi racile le avea sistemul educational si atunci. matematica se preda la un nivel abstract, demn de a fi itneles de cativa elevi si de profesorul initiat, care era un soi de mic Dumnezeu in scoala/liceul sau. Restul elevilor trebuiau sa faca nesfarsite probleme si exercitii abstracte pentru a stapani o anume tehnica, o formula, un algoritm despre care nu pricepeau nici de unde vine si nici la ce foloseste.
    Din experienta personala pot spune ca abia in clasa a XII-a am inteles frumusetea matematicii cand profesoara cu care faceam meditatii (pentru facultate, evident…), vazand ca mintea mea functioneaza mai degraba in sfera concretului si a stiintelor umaniste, s-a milostivit de mine si mi-a povestit cum au fost formulate diversele teoreme, de unde i-a venit lui X ideea pentru teorema ce azi ii poarta numele, ca Y era de fapt cartofor inrait si ca asa a pus cap la cap diverse elemente de teoria probabilitatilor, etc. Rara avis!
    La fel si cu chimia anorganica, predata extrem de abstract in clasa a IX-a si la care s-a facut lumina abia in clasa a XII-a cand se preda fizica nucleara si intelegeai ce este cu spinii si de ce unele elemente se combina intre ele, iar altele nu!
    Sistemul finlandez de educatie pune clar elevul/studentul in centrul atentiei sale, nu doar declarativ. Se intereseaza de capabilitatile si cunostintele elevului, profesorul il ghideaza ce, cum si unde sa caute in loc sa-i toarne pe gat diverse modele indigeste. La noi…mai e mult pana departe si e mare pacat ca expertiza dlui academiciam Marcus nu e folosita la maxim!

  10. Buna ziua,

    Ce vreti sa spuneti de fapt aici:
    „Diversitatea infracţiunilor comise de candidaţi depăşeşte de departe imaginaţia autorilor de baremuri şi infracţiuni dinre cele mai grave rămân neevaluate. Baremurile nefericite dictează din păcate comportamentul multor elevi şi contribuie semnificativ la eşecul şcolar.”
    La ce fel de baremuri va referiti ?
    Ce infractiuni comit candidatii ?

    Altfel, propunerea cu renuntarea la multe dintre calculele kilometrice si neimportante in dezvoltarea logicii elevilor, mi se pare unul dintre primele lucruri care trebuie puse in aplicare in educatia romaneasca.

    Cu stima

    • Sa va spun eu ce infractiuni comit studentii in facultate:
      1. subiecte de „sinteza” (de fapt inseamna reproducerea unor capitole de carte) se foloseste „urechelnita”, smartphone-ul are digitalker (adica text in vorbire) si studentul scrie dupa dictare; si cand incerci sa le explicit profesorilor ce se intampla iti raspund ca nu sunt interesati de romane SF
      2. teste grila: un student (de obicei bun dar care nu a invatat pentru examenul respectiv) se sacrifica, iese din examen si trimite rezolvarea la toata grupa (sau numai prietenilor ).
      Se intampla chiar si la admiteri si la licenta.

  11. Un astfel de profesor ar trebui cel putin sa fie consilierul ministrului edicatiei; pacat ca varsta nu-i mai permite sa fie diriguitor al invatamantului; este imperios necesar sa se tina seama de spusele stimatului profesor. Minister al educatiei, se aude?

  12. Frumos …

    Lumea cred ca nu vede utilitatea acestor aspecte ale educatiei pentru ca se margineste la realitatea imediata a lumii in care traieste si care este ineluctabila piata.

    Ori piata, lipsita de reglementari, permite existenta produselor, mai ales alimentare care in ultima vreme contin si urme de elemente nutritive printre chimicale, in loc de invers.

    Ori asta ne aduce la conditia de existenta a pietei: profitul. Daca aduce profit, e ok.

    Legat de legea lui 7 si de muzica sferelor si pe mine ma preocupa subiectul, daca cumva aveti vreun detaliu legat de aceste aspecte, mi-ar face placere sa discutam sau daca aveti un material anume si mi-l puteti indica mi-ar face placere sa-l citesc.

    Dezvoltand pe acest subiect cu legea lui 7, e o legea de functionare care guverneaza ceea ce exsita pe pamant si are semnificatii ezoterice privind cunoasterea de sine si a Universului. Traim intr-o lume in care totul vibreaza de la vibratii mai joase la vibratii mai inalte. Intelegand aceste vibratii omul poate sa-si guverneze existenta intr-o maniera constienta.

    Modul de transmitere a cunostintelor ezoterice privind legea lui 7 au fost prin muzica, culori, proportii matematice din opere arhitectonice. Cea mai veche reprezentare a legii lui 7 sunt zilele saptamanii, care vin de la locuitorii Atlantidei si care au fost transmise vechilor egipteni si apoi preluat de evrei prin Moise si incluse astfel si in ciclul educatiei.

    Legat de muzica sferelor Universul se organizeaza si el dupa legea lui 7. Admit ca nu am reusit sa inteleg in totalitate explicatiile lui Gurdjieff in directia asta oricum: luna, pamantul, planetele, soarele, universul, toate universurile, infinitul se contureaza in jurul cifrei 7. Explicatiile sunt in acelasi registru cu Geneza din biblie si au menirea precisa de a activa ratiunea in om, ca functie specifica a fiintei constiente, precum si a definitiva intelegerea omului privind relatia lui cu Universul din care face parte (nu doar intelectuale prin inferenta, silogism sau asociatie).

    Legat de legea lui 7 recomand calduros cartea prima serie din trilogia lui Gurdjieff: Tot si toate, care se poate citi online la adresa:

    http://www.gurdjieff-heritage-society.org/BeelzebubsTales/Beelzebub.htm

    Tot acelasi rol in cunoastere de sine il au si picturile lui Leonardo da Vinci.

    Raportat la relatia omului cu Universul, oamenii din trecut intelegeau aspectele legate de vibratiile pe care le emit planetele si care ajungeau sa produca un efect anumit la un anume moment dat.

    Tot legat de cifra sapte, se stia ca o data la 14 generatii se intampla un fenomen disruptiv. In Noul Testament e mentionata: stramutarea din Babilon, nasterea lui David si nasterea lui Iisus toate la cate 14 generatii distanta.

    Tot in Biblie povestea cu cei 7 ani de belsug si cei 7 ani de pustiire au si ei legatura, nu intamplatoare cu cifra 7.

    Practic in virtutea acestei legi se desfasoara viata biologica si nu ne putem sustrage ei, orice am face. Singurul lucru este sa o intelegem pentru a ne putea folosi de beneficiile ei.

    Senzatia mea este ca de exemplu in cadrul saptamanii de 7 zile cu o zi libera, ziua libera a fost pusa acolo cu dublu scop: una pentru odihna si regenerare si a doua pentru a putea crea o discontinuitate in ciclul natural in asa fel incat sa se poata munci inca 6 zile. Repet, senzatia mea este ca fara ziua libera lucrurile ar merge muuult mai prost atat pentru sanatatea omului cat si pentru starea de fapt a lucrurilor.

  13. Scoala ar trebui sa fie acel loc interesant, de care elevul sa se simta atras ca de un joc nou si captivant. Sa poata exclama la finalul unei zile de scoala „mami, sa vezi ce experiment am facut astazi!” sau „ce chestie interesanta am aflat!” sau „la ce proiect am lucrat!”. Nu se intampla lucrul acesta. Notiunile predate sec la ore intra fiecare intr-un sertar separat. Sertarele nu comunica intre ele, asa cum nici profesorii nu comunica intre ei pentru a-si coordona actiunile. Nu sunt interesati macar sa studieze orarul zilei urmatoare, pentru a dimensiona corect temele date pentru acasa, asa incat ne trezim adesea cu elevul coplesit de volumul mare de teme, pe care la miezul noptii inca nu le-a ispravit. Pentru fiecare profesor este importanta disciplina lui si atat, si aceea in limitele programei. De la anatomia predata desenand pe tabla organe si tesuturi insotite de denumirile lor complicate care se cer a fi musai memorate de catre elev, pana la ora de „educatie fizica” unde se dau probe solicitante contra cronometru, scoala reuseste performanta negativa de a trece pe langa nevoile si interesul elevului. Am ajuns astfel, parinte al unui elev de liceu care nu a avut niciodata in viata lui de elev medie sub 9.70, sa-mi raspunda aproape invariabil la intrebarea „ce-ai facut astazi la scoala?” -„nimic”, pe un ton plictisit.

  14. Sunt tatăl a doi copii care săptămână viitoare vor da examenul de clasa a-v-a și respectiv a-IX-A. Mi-a intrat anul acesta școlar prin creștet și mi-a ieșit prin călcâie. Copiii sunt exasperați, toată casa e vraiște, căci nu reușim sa ne adunam de pe drumuri, din pregătiri, școala dimineața, școala după amiaza. Nelipsita culegere de mate, a nelipsite familii Paraiala, care domina de la Iași lumea scolara, prin legăturile sale politice ne-a făcut neamenajate. Citiți va rog orice text din aceasta culegere și va asigur ca va luați cu mâinile de cap. Acolo se cer abilități de deznodământul a limbii și nu a matematicii. Sunt multe de spus, dar ma opresc. Sunt exasperat și eu și copiii.

  15. …ma intreb, o data in plus, cum este posibil ca, avand sansa de a fi contemporani cu oameni remarcabili, ca profesorul Solomon Marcus, TOTUL, in aceasta tara, sa mearga, invariabil, exact pe dos?
    Cu riscul, asumat, de a exagera prin generalizare, as spune ca Romania este condusa de mediocrii!
    Aceasta categorie de indivizi urmareste, cum este si firesc, sa prolifereze ca sa-si mentina dominatia si astfel sa dainuiasca, iar in acest scop, este esential ca descendenta sa nu-i fie pusa in pericol!
    Pentru atingerea acestu scop, nimic mai simplu, decat sabotarea invatamantului!
    Astazi, dupa 25 de ani de reusita completa in acest sens, ce inteleg 99% dintre elevii claselor terminale din afirmatia „legile fundamentale ale lumii materiale in care traim sunt, fara exceptie, exprimabile in termeni de matematica” (Cédric Villani, medalia Fields 2010)? Cum se raporteaza acesti tineri romani la, macar(!), probabilitatea ca matematica n-ar fi asa de abstracta cum s-au obisnuit sa creada? Probabil ca nu sunt dispusi sa se razgandeasca, dar nici nu sunt capabili sa formuleze, clar si explicit, cu cuvintele lor, „de ce?”
    Numai ca, progresul umanitatii a depins mereu de felul in care oamenii au fost capabili sa 1. descrie,
    2. inteleaga,
    3. actioneze in consecinta!
    Logic deci, in momentul in care elevul nu poate sa descrie „ceva” – din lipsa de vocabular, de ex. -, el nu va fi in masura sa inteleaga („sa-si traduca!”), concret, corelatia pe care ar avea-o „abstractul”(!) cu viata sa reala, si astfel, orice actiune ulterioara de corelare fiind, evident, avortata!
    Exemplele concrete, care i-ar face pe multi copii sa abordeze diferit matematica, sunt numeroase si pasionante:
    – Numarul de aur sau proportia divina :1,61803398875…care explica „de ce?” consideram ca ceva sau cineva ni se pare frumos, armonios…
    – Formarea valurilor oceanelor, rezumata intr-o ecuatie matematica de L. Euler in 1755, este folosita astazi la realizarea trucajelor cinematografice unde intervin fluide…
    – Decriptarea realizata la timp de Alan Turing a permis debarcarea trupelor aliate in Normandia, in iunie 1944! Soarta omenirii era suspendata la o problema matematica si, daca astazi nu vorbim cu totii nemtete, o datoram si unui matematician!!!
    etc.etc.

    • @Ela: Subscriu. Apropo de mediocri – uite ce scria în anii 70′ un rus, Nikolai Nikulin, autorul unor memorii de război care nu au putut fi publicate în URSS din motive mai mult decât evidente: „….. Presumably, this selection of the Russian people – is a ticking time bomb: it will explode after a few generations, XXI or XXII century, when selected and nourished by the Bolsheviks mass of scum will create new generations of their kind.”.

      • Da, un vizionar…
        Numai ca, sa stim de unde ni s-ar trage problemele este un detaliu marginal…Tema noastra trebuie sa fie, deocamdata, una singura: gasirea solutiilor! Altfel, ne fura peisajul si, peste alti 25 de ani va fi si mai complicat de iesit din acest cerc vicios, devenit spirala….
        Pentru asta, o logica simpla si clara, adica matematica, n-ar strica…!?

  16. Domnule Profesor,
    Sper ca va veti implica in dezbaterea noii Legi a Educatiei! Avem nevoie de mai multe pareri reformatoare de acest gen!

  17. Stimate Domnule Profesor Marcus,
    Am citit cu o placere deosebita articolul dvs intitulat CU OCHII PE SCOALA. Am gasit in el idei foarte interesante exprimate cu o claritate deosebita. Cred ca responsabilii din tara asta cu educatia ar trebui sa cunoasca opiniile dvs si sa actioneze pentru a rezolva problemele ridicate de dvs. Cred ca ministrii Educatiei ar trebui sa va aiba invite mai des pe la ei si sa va consulte asupra problemelor din Educatie.
    In primele clase (clasele primare) accentul se pune pe incarcarea „bazei de date” a elevilor. Este necesar ca elevii sa asimileze notiuni primare cu ajutorul carora sa poate sa formuleze rationamente. In aceasta etapa accentul se pune mai mult pe memorare decat pe rationament.
    Raportul dintre memorare si rationament trebuie sa se schimbe odata cu trecerea timpului si inaintarea elevilor catre ultimile clase de liceu. Capacitatea de face rationamente cu un grad mediu de dificultate trebuie dezvoltata din ce in ce mai mult odata cu trecerea timpului. La finalul liceului elevii trebuie sa fie apti sa faca dovada unor bune cunostinte cat si a unor posibilitati de a efectua rationamente cu un grad cel putin mediu de complexitate.
    Elevii trebuie sa aiba capacitatea sa faca, alaturi de calcule matematice, rationamente si legaturi complexe intre notiunile abstracte si lucrurile din realitate. In consecinta sistemul de invatamant trebuie sa faca o revolutie, iar limitele sertarelor in care stau cunostintele elevilor sa fie inlaturate. Elevii trebuie sa fie condusi in scoala de curiozitate. Dezvoltarea acestei curiozitati la elevi va face ca acestia sa invete cu mai multa placere materiile din programa scolara.
    Propunerea domnului professor Marcus legata de renuntarea la multe dintre calculele kilometrice si neimportante in dezvoltarea logicii elevilor, mi se pare unul dintre primele lucruri care trebuie puse in aplicare in educatia romaneasca.

  18. Atâta vreme cât scoala se face cu forța si obligatoriu copiii își pierd interesul si ajung sa urască scoala… Oricât de frumos ar fi in închisoare copilul vrea sa fie liber.

  19. Aaaaa, m-a uns pe suflet! Articolul a reactivat o multime dintre frustrarile mele din copilarie iar explicatiile parerilor exprimate de dl. academician m-au facut sa ma reimpac cu mine-copil. Mi-e mai bine acum, parca as fi facut 6 luni de terapie!

  20. Se neglijeaza rolul profesorului. Daca este foarte bine pregatit si cu har, suplineste deficientele structurale ale scolii.

    Educatia este profund umana.

    • Foarte corecta observatia. Rolul profesorului e foarte important, dar sunt atat de rari profesorii cu har, care sa fie pasionati de ceea ce fac…Eu am fost o norocoasa pentru ca am avut multi dascali adevarati, dar copilului meu, elev in clasa a X-a intr-o clasa de elita, i se intampla tot felul de ciudatenii ce frizeaza absurdul (un exemplu: i s-a spus ca nu cunoaste formula distantei dintre doua puncte pt.ca notase coordonatele punctelor cu a,b,c,d si profesoara le predase cu xa, ya, xb, yb). Educatia si-o face acum mai mult fara ajutorul scolii. Ma intreb retoric: asta o fi noua normalitate? Trist…

      • Imi cer scuze dar acea formula se „deduce” imediat Inainte sa se „prinda” profesorul ca elevul nu o stie) folosind Teorema lui Nenea Pitagora. Nu formula nu o cunostea ci ceea ce este dincolo de ea.
        Scuze din nou :-)

  21. Domnule profesor,
    Sunt o mama care s-a luptat din greu cu „scoala” fiului ei. Asta nu inseamna ca a a avut dificultati (intre timp a terminat si facultatea, si masteratul). Aparent a invatat bine, a luat examenele foarte bine, doar ca pentru el scoala a fost o nefericire. Nu a putut intinde punti intre dorinta lui de cunoastere, pasiuni si „programa”.
    Scoala nu pregateste nici macar pentru universitate. „Indeasa” cunostintele pentru urmatorul test de evaluare sau examen: tipuri de prebleme, tipuri de analiza, tipuri de eseuri. Elevul nu mai are multumirea rezolvaii unei problema de matematica nemaivazute sau bucuria nedumerii (ce cuvant frumos si potrivit ati folosit ! ) in fata unui text literar. Nu face decat sa bifeze. Orice lucru nou ii creaza discomfort, teama, nesiguranta si ii sadeste neincrederea.
    Mai mult, sistemul descurajeaza inovatia, cautarea. Totul se face dupa regula.
    Mai nou si la olimpiade se dau problem pe tipuri. Daca apare o problema mai altfel incepe scandalul ca a fost speciala ca sa fie favorizati elevii unui anumit profesor (cred ca stiti mai bine decat noi ce se intampla).
    Una dintre cele mai mari piedici in reformarea sistemului sunt chiar profesorii. Nu stiu daca nu vor sa iasa din zona de confort sau sunt intradevar slab pregatiti sau nemotivati.
    Eu am niste idei de structurare a invatamantului similare cu ale dumneavoastra. De cate ori am incercat sa le expun in fata unor profesori (unii dintre ei chiar foarte buni) reticenta a fost uriasa. Am avut sentimentul zidului in care te izbesti. Singura receptiva a fost diriginta din gimnaziu, profesoara de biologie, care a fost data afara din comisia de curriculum pentru ca nu se alinia opiniei generale.
    Iar lucrul cel mai grav, invatamantul este dominat de iuncherii meditatiilor si culegerilor „pregatitoare”.

  22. Sa va spun o poveste… adevarata
    Orice materie are si partea sa de poveste, da oricare, care se poate povesti unui copil..
    Deci, fiul meu se pregatea de bac acum trei ani si la istorie…. emotii, nu prea indragea el cifrele exacte deci am conceput citeva povesti 6 la numar care sa cuprinda toate perioadele istorice cerute am povestit din cand in cand liber despre ele incepand din martie deci nu in ultimul moment. Profesorul nu-l scotea din nota 6. Si am tot revenit asupra anumitor perioade fara sa insist prea tare. A sosit data scadenta si da, a luat nota maxima fara mari eforturi. Nu ne-a venit sa credem. A fost mai mult o joaca.

  23. Extraordinar articol!!! Fata mea termina acum clasa a VIII-a si se pregateste pentru Evaluarea Nationala. Aseara mi-a aratat testul de la sesiunea speciala pentru olimpici si m-a frapat acelasi lucru: se pune un accent deosebit pe calcule. Ca si cum un copil talentat la matematica trebuie sa aiba un creier de calculator de buzunar. Absolut nimic creativ.
    Si cam acelasi lucru pot sa spun despre toti anii de gimnaziu.

    Este pacat ca, pentru eterna „noua” lege a educatiei, nu folosim oameni precum Dl. Profesor Marcus. Lasam viitorul copiilor in mainile unora care au demonstrat deja ca nu au ce cauta in educatie. Singurele lucruri pe care le pot trata acesti neaveniti sunt modalitatile de examinare, cate „trepte” sa mai includa si cum sa scoata mai multe diplome.
    Nu se vorbeste nicaieri despre modificarea modului de a gandi al profesorilor si a felului in care trebuie abordata educatia in scoli incepand cu clasa zero. Formarea copiilor este exclusiv in sarcina parintilor. Scoala nu mai contribuie de multa vreme cu nimic

  24. Martori îmi sunt elevii mei.Aceleași lucruri le spun și eu lor de patru ani.Din păcate, evaluarea s-a redus la calcul.
    Dacă citiți subiectele date la T.N. în ultimii ani, vedeți că au fost făcute ca să poată un copil de nota opt să ia cât unul de zece, sau mai mult decât el-cei creativi văd rapid ceva dincolo de un calcul și de multe ori greșesc, pentru că ei ajung dincolo de finalitatea calculatorie. Mintea lor face deja alte conexiuni.(Se încearcă o uniformizare?Să nu fim paranoici!!! Fără glumă, e mult mai grav.Dacă nu este responsabil profesorul în ierarhizarea valorilor, se poate ca intr-o clasă să-i râdă-n nas unul de cinci unuia care are un raționament de o frumusețe rară. În clasă, ca în clasă, dar ce ne facem la nivel de sistem? )

    Un sistem corupt, inconștient, bolnav zice ,,bravo” acelor profesori ,,buni”care nu-i ,,chinuie” pe elevi să respecte virgula într-un enunț, să fie conștienți că o anumită topică a enunțului schimbă totul.Mulți elevi nu știu să citească o problemă, darmite să transpună totul în limbaj matematic.Se întâmplă din cauză că geometria a fost pusă la zid. Păi ce s-a făcut prima oară după 89? S-a scos mult din din programă la geometrie.

    Iar gimnaziul e definitoriu.E vârsta la care copilul are suficiente noțiuni pentru care să înceapă posibile corelații.Dar acest lucru e greu.Trebuie atitudine, noțiuni învățate profund, gândire logică…
    Și mai e ceva.Acum e rușine să ai șapte la matematică.Elevii vor note mari, să poată intra la mate-info, că sună bine.

    N-a reacționat nimeni la frânturile de logică din perioada aceasta.Cică programatorii au adus o creștere semnificativă a PIB-ului.Deci, hai să facem rapid (nu începând de la clasa a III-a,că ar trece, vorba aia, ani, și noi avem nevoie,,ieri” de bani pe care să-i cheltuim aiurea azi) niște informaticieni în plus.La T.V.am auzit cum.În primul rând, să deschidem porțile facultăților mai larg.Să intre mai mulți.Cine? Ăia care dorm în bănci în număr tot mai mare, dar care apasă un sistem permisiv să le pună atâtea note mari, că și ei cred pe urmă că sunt buni? Aaa..!Dar cine ține porțile să nu intre tinerii? Profesorii aceia depășiți (dar care i-au format pe ăia-puținii care au crescut avutul țării). Îi iert găndirea simplistă de această dată lui M.G.Nu face parte din sistem, și, în plus, nefiind programator, nu știe că devenirea unuia începe de la grădiniță.Nu exagerez deloc.Paradoxul e că nu începe de la formarea lui matematică, ci de la limbaj, de la spiritul de observație, creșterea capacității de concentrare….
    Mai e ceva.Ce ne facem cu acei profesori care nu fac diferența între o problemă de calcul și una de demonstrație, punând cerințe calculatorii în concluzie? Care spun :,,Dă-l încolo pe profesorul ăla ticăit de generală, că noi mergem mai repede.Hai, treci peste asta, nu te mai gândi .Ia și calculează!” ? Iar dacă-l mai iubește și directorul….-că e ,,rapid în toate”- ce ne mai facem atunci?
    Doamne, că multe mai sunt!

    • Stimata doamna profesor, comentariul dvs este elocvent : sistemul distruge invatamantul, schilodeste gandirea tuturor (elevi, profesori, parinti!), prin impunerea unor „norme si valori” artificialesi si neadaptate, deseori luate cu toptanul de la altii, reducand astfel simtitor sansele de reusita ale..tuturor!
      Ma intrebam candva, cum se face ca indienii sunt cei mai reputati programatori din lume? Ce au ei „in plus” fata de americani, japonezi, coreeni, sa fata de noi, românii? Raspunsul pe care l-am gasit este ca nu au nimic in plus, ci „in minus”!
      Gandirea lor este atat de simplificata (!) incat nu o putem intelege, cel putin eu nu am reusit…
      Exista in India analfabeti care traiesc din spalatul rufelor, celor care-si pot permite sa-i remunereze pentru acest serviciu respectiv, functionarilor din birouri…Acestia poarta, in marea lor majoritate, camasi albe! Ei bine, sute de camasi albe sunt stranse de la diverse adrese, spalate laolalta, calcate, si apoi distribuite, fara greseala, proprietarilor lor…
      Alti analfabeti se ocupa cu distribuirea, in intreprinderi, de „sufertase cu mancare” pregatite de familiile celor care sunt la lucru…Fiecare distribuitor are in responsabilitatea sa, in fiecare zi lucratoare, cateva zeci, uneori sute, de asemenea sufertase: le recupereaza la adresele familiilor, le distribuie personal beneficiarilor raspanditi in diverse intreprinderi, dupa care le recupereaza goale si le duc inapoi de unde le-au luat….fara sa se incurce!
      Acesti oameni sunt complet analfabeti…nu stiu nici sa „socoteasca” ca noi, ci altfel…(binar?)
      Uneori deci, printr-o „aritmetica bizara” ;) , a aduna (cunostiinte, formule, teoreme,etc) inseamna a scadea!…din sansele de reusita !?

  25. Pot insa domnii profesori, scritori de manuale, sa se aventureze in lumea cuvintelor ? N-as crede, drept dovada manualele existente. Un mic exemplu: cum poti sa explici unui elev de clasa a VI-a intelesul sintagmei ” distincte doua cate doua” din ipoteza „se dau 50 de puncte distincte doua cate doua” ?

  26. Scoala, de toate gradele, trebue sa ii invete pe copii si pe tineri, in primul rand, sa isi puna permanent intrebarile : ‘de ce’ si ‘cum’, si sa le caute raspunsurile rafinate continuu, urmand doar calea ‘esentialului’, evitand excesul de detalii care debusoleaza.
    Aceste intrebari sunt cele care duc la progres. Cel ce nu-si pune permanet intrebari ramane ‘un executant- robot’.
    Astfel, vor fi formati cercetatorii fara de care tara nu va progresa. Astfel, se deprinde ‘stiinta aprofundarii’, a meditatiei permanente asupra fiecarei informatii acumulate – o ‘filozofie aplicata’.

  27. Interesante rezultate sunt la evaluarea de clasa a 8a
    Sa puneti un elev din clasa a 2, a 4 si a 6a
    sa le rezolve.
    Veti fi suprinsi ca vor lua punctaj mai mare decit unii elevi de clasa a -8a.
    Mai putem spune ca avem evaluare de clasa a 8a?
    sau doar vedem dupa 8 clase, cam ce nivel au ajuns elevii?
    Unii ramin la clasa a 2 a, aunii a a3a,
    ioar cei foarte buni apar amestecati cu cei emdioacrii ca fiind de nota 10, ca subiectele sunt submediocru ca dificultate.
    Oare citi copii ar reusi sa treaca azi examnele de treapta I de odinioara?

  28. Intamplator am scris urmatorul text pe un subiect apropiat, publicat in aceeasi zi pe http://radusilaghidumitrescu.blogspot.ro/2015/06/stapanii-formulelor.html. La invitatia domnului profesor Marcus, il redau aici:

    ======
    Universitatea „Babeș-Bolyai” este una dintre cele mai performante universități din țară (după unii, sau după unele criterii, uneori cea mai performantă). Între Facultățile care o compun, Chimia și Ingineria Chimică nu este cu nimic mai prejos. Cu greu se poate găsi un loc în Estul Europei unde performanța în educație și cercetare să fie mai acasă decât aici.

    Și totuși, chiar la acest nivel…în experiența mea, care durează în această poziție de câțiva ani de zile, mai mult de jumătate dintre studenții ajunși la câteva zile de examenele finale nu știu să facă uz de noțiuni practice elementare. Cereți-le să prepare o soluție, spunându-le ce concentrație vreți să aibă soluția; eventual să o prepare prin diluarea alteia: mulți vor răspunde greșit, sau vor renunța să răspundă. Întrebați-i ce este acela „un mol”. Vor fi unii care vor răspunde că nu știu. Unii nu vor ști face diferența între noțiunea de substanță chimică și cea de celulă vie.

    Eșuând în fața problemei cu prepararea soluției, ei vor ști cu toții însă să înșire formule matematice în care c1, v1, md, mv, c%, M, v2, c2, mS, ro, V, M, moli, grame, procente, și altele, se amestecă amețitor. Atât de amețitor, încât studenții, mulți dintre ei, *spun*, sau *cred*, că nu își aduc aminte cum să le folosească. Dacă discuți cu ei, lucrurile se re-luminează. Își aduc aminte. Problema e că aceste chestiuni sunt principial atât de simple încât nu e nevoie să fii sclavul unei formule ca să le rezolvi. Sigur, sunt utile formulele, dar dacă ai înțeles ce se întâmplă nu ai nevoie de ele, sau nu depinzi de ele ca singură lumină călăuzitoare.

    Că acești studenți trec prin trei (sau, pentru ingineri, patru) ani de facultate fără să fi avut necesitatea, de a folosi des (până la gravarea ireversibilă în memorie) astfel de noțiuni simple, că ei, viitori chimiști, nu au avut nevoie să își prepare săptămânal soluții (decât eventual după rețete detaliate suficient încât să le poată aplica și un elev de gimnaziu), că unii dintre ei au putut să treacă prin atâția ani de facultate fără a avea nevoie să știe ce este acela un mol… toate acestea sunt în opinia mea realități înspăimântătoare care vorbesc despre cum ne tratăm elevii și studenții. Ce altceva are nevoie să știe un chimist, dacă nu cum să pregătească sau să verifice un experiment? Cum ajunge el la finalul facultății convins că nu știe aceste lucruri – deși dacă sondezi cu atenție afli că de fapt cunoștințele le-a primit, dar nu îi vin în minte pe moment?

    Când criticăm sistemul actual de învățământ ne vin la îndemână subiecte precum subfinanțarea, programele învechite, dotările precare, furtul (intelectual sau material), impostura, nepotismul, lipsa de democrație, lipsa de disciplină, Facebook-ul, calitatea genetică a copiilor (da, găsim între intelectuali adesea și combinații jenante de rasism, obscurantism și platitudine)… niciuna dintre aceste probleme nu scuză ceea ce se întâmplă cu elevii și studenții noștri: prepararea unei soluții e un concept prea simplu ca să mai conteze cine, cui și cu câți bani l-a predat. Cu atât mai mult în această instituție, unde toate tarele sistemului se simt mult, mult mai puțin decât la alte universități din țară.

    Se poate ușor extrapola: probleme similare au studenții și elevii și la alte specializări sau materii, nu doar la chimie (profesorul Solomon Marcus atinge, mutatis mutandis, un subiect oarecum similar in articolul de mai sus). Cunoștințele sunt insuficient conectate între ele. Sunt servite prea des gata ambalate, cu titlul „așa se face”. Totul se reduce prea des la aplicarea unor formule care, simplu, „sunt”, pentru că „așa scrie”, pentru că așa a spus divinul slujitor în templul instituțional (fie el profesor, asistent, laborant, secretar, director, șef de lucrări, sau orice fel de șef). Când studentul are nelămuriri, cineva care „știe” îi „arată cum se face”. Totul are un caracter ritual de breaslă medievală, în care cunoașterea formulelor, acordată prin mila stăpânului de la catedră, îți permite progresul în școală – și mai apoi alte formule, la fel acordate, ți-l vor permite prin viață. Într-o lume care e acuzată des de confuzie între anarhie și democrație, modul de transmitere a cunoștințelor de la dascăl la elev/student pare să fie în esență mai univoc și nedemocratic decât a fost vreodată. Într-o lume în care se face paradă de libertatea de exprimare și de dreptul la critică, materia predată în școli pare să fie folosită într-o manieră de dogmă oarbă, în care gândirea independentă și libera inițiativă sunt pe buzele tuturor dar… rămân acolo. Se aplică formula; așa a afișat aparatul; așa a ieșit la calcul; așa ni s-a spus; așa scrie în instrucțiuni; așa „trebuie” să arate. Totul se face prea mecanic, prea din inerție, cu prea puțină atenție la ce se petrece în mintea celui care receptează informația, cu prea puțin respect pentru persoana interlocutorului. Știi sau nu știi răspunsul? Prea mulți dascăli se socotesc superiori studentului sau elevului, și socotesc actul didactic a fi unul în care noi, de sus, avem bunăvoința de a da celor de jos. Să le explicăm din preaplinul cunoașterii noastre – sună aparent frumos dar e adesea calea spre aroganță, în care ne orbește magnificența acelui prea-plin. Să stea acolo să învețe și să-și știe locul – se spune, și deși sună la prima impresie doar autoritar, devine uneori arogant. Sau, dimpotrivă, avem și situații în care profesorul încearcă să acceadă la statutul de star în miniatură, fraternizând epatant cu studenții doar pentru a fi mai clar că, frate fiind cu ei, este fratele *mai mare*. Da, profesorului i se datorează respect – dar în aceeași măsură i se datorează un *alt fel* de respect și elevului. Tagma de la catedră se vede prea des stăpâna formulelor – și tagma din bănci e intoxicată prea mult cu această viziune îngustă și simplistă.

    La nivel social, efectul acestor atitudini poate fi presupus a fi o societate predispusă la totalitarism, la dominația unor forțe oculte cărora trebuie să te supui pentru că așa a ieșit formula, așa a afișat aparatul, așa a ieșit la calcul, așa ni s-a spus, așa scrie în instrucțiuni, și mai ales pentru că așa „trebuie”. Și reciproc, o societate totalitară în esență nu putea duce la alt fel de școală.

    Așa e la noi, așa e în multe alte părți. Poate că dacă vrem ca lucrurile să meargă mai bine, mai eficient, nu e nevoie să fie răsturnat nimeni și nimic, nu e nevoie de reforme teatrale, ci doar să ne uităm mai des și mai cu atenție în ochii celor cărora le predăm cunoștințele, și să ne asigurăm că în întreaga programă, de la clasele primare până la doctorat, ceea ce guvernează este dorința de a transmite un corp clar structurat de cunoștințe și aptitudini, transmise pentru că există o nevoie reală pentru fiecare literă și fiecare linie – nu pentru că așa a ieșit din formulă, așa a afișat aparatul, așa a ieșit la calcul, așa ni s-a spus, așa scrie în instrucțiuni, sau așa „trebuie”.

    • Admirabil!

      Ati sesizat bine aspectul legat de totalitarism cauzat de mecanicitatea actului transferului si receptionarii informatiilor. Va asigur ca e cat se poate de reala aceasta temere si nu doar in
      scoala romaneasca ci in lume in general.

      Ceea ce va preocupa pe dumnevoastra, la un nivel intim preocupa, poate nu o sa credeti, pe toata lumea sau ma rog aproape pe toata lumea si anume cum sa transformi cunostintele in cunoastere.

      In scoala se transfera cunostinte, pentru cunoastere e nevoie fie de aportul elevului fie de o preocupare reala, atenta a dascalului. Pentru a transmite cunoastere e nevoie in primul rand de prezenta si de o evaluare permanenta a omului caruia ii transmiti cunostintele. Unii le asimileaza mai incet, altii mai greu, e un proces care dureaza … care cere dedicatie si disponibilitate din partea celui care invata. Transferul cunoasterii este bidirectional.

      Pentru a transfera cunoastere daca nu exista preocupare de cealalta parte inseamna sa creezi conditiile de viata care sa favorizeze actiunile care duc la cunoastere.

      Pentru a transfera cunoastere trebuie ca transferul de cunostinte sa fie cuplat cu aplicabilitatea practica a acelor cunostinte, adica cu acele situatii de viata care necesita aplicarea cunostintelor respective. Astfel apare in cel care invata factorul „aha” !

      O alta caracteristica a cunostintelor transferate in procesul cunoasterii este ca ele trebuie sa fie transmise intr-o maniera direct utilizabila si sintetica. Adica procesul de transmitere al cunoasterii trebuie sa fie axat pe intrebarea ce mi-as dori sa stie si sa inteleaga elevii mei la sfaristul cursului ? 70% din efort si materialul de curs trebuie directionat in directia asta, urmad ca celelalte 30 de procente sa fie distribuite 20% pentru alte cunostinte pe care le considerati importante si 10% pentru rafinare. Cele 10% procente constituie practic ca volum poate in jur de 90% din cunostinte si se adreseaza celor care vor sa dobandeasca expertiza si care vor dedica din timpul lor pentru a intelege si a procesa informatiile respective. Cei care vor sa inteleaga totul vor fi cei care vin sa puna intrebari si care vor compensa in asa fel prin aportul lor „lipsa” implicarii.

  29. Domnule profesor, sunteți un optimist irecuperabil. Spuneți că școala românească, adică sistemul preuniversitar, îi pregătește pe elevi pentru universitate. Bine-ar fi… Din păcate, îi pregătește doar pentru un amărât de bacalaureat, iar când ajung în universități, studenții sunt praf… Doar română și matematică au în cap – și nici acestea bine, ci doar învățate sau dezvățate mecanic – de alte materii de cultură generală nici nu poate fi vorba. Fetița mea e în clasa a patra și înainte de a da stupizenia de teste de la evaluarea națională pentru clasa a patra, șase săptămâni a făcut doar matematică și română, engleza, religia, desenul, geografia și alte materii fiind pur și simplu ignorate. Iar eu care credeam că o trimit la școală să învețe câte puțin din toate… Școala noastră îi pregătește pe copii pentru un eșec sigur în viață, singurul interes fiind trecerea unor examene, și acelea concepute prost, uneori chiar infantil… Până nu se ajunge la situația în care matematica și româna devin materii între materii, nu se va face școală niciodată… Până când copiii nu vor învăța de plăcere, fără presiunea unor amărâte de examene, nu vom putea vorbi de școală.

  30. Citind astfel de articole, plus comentariile aferente, mi-am revenit in minte dorinta mea de cand eram elev / student… Tare as vrea sa particip la „sistemul” de invatamant din lumea antica…, dar nu m-ar fi deranjat sa fi invatat nici candva prin Evul Mediu in Apusul european…

  31. Stimate Domnule Academician,
    Aveti mare dreptate, Tratarea disciplinara a cunoasterii fragmenteaza produsul acesteia la elevii dornici sa invete si sa stie, care vin la scoala cu speranta ca aceasta institutie le va oferi un suport profesionist in actul invatarii. Din pacate, programele actuale sunt depasite. Totodata, decizia de a le inlocui cu altele adaptate noilor nevoi de cunoastere este deasupra puterilor noastre. Este exprem de important ca cei care vor citi articolul dumneavoastra sa ia atitudine, la randu-le si sa poata astfel, sa grabeasca deciziile in favoarea unei cunoasteri autentice de catre elevi, dincolo de stereotipii si clisee invatate fara sentimentul utilitatii. Scoala ar trebui sa aiba, pentru elevi si pentru familiile acestora, rolul unei firme de exercitiu, in care se fac antrenamente pentru succesul social pe care ar trebui sa-l aiba actualii elevi, cand vor fi adulti. Prin urmare, o tratare transdisciplinara a cunoasterii, privind lumea din unghiuri diferite, dar cu acelasi scop, de a o intelege si de a o stapani, in sensul corect al termenului, ar putea rezolva problema acestui mileniu, in care conceptia decidentilor despre rolul scolii este una anacronica. Profesorii doresc sa aiba multe ore la disciplina predata, pentru a-si castiga leafa lunara si pentru certitudinea unei pensii viitoare. Parintii doresc o abordare cantitativa a continutului fiecarei discipline si viseaza, tottal neintemeiat performanta, intr-o sinonimie perfecta cu valoarea de olimpic a pruncului. La mijloc, este elevul care, noroc avand de o memorie specifica varstei, invata cu fidelitate lucruri pe care nu le intelege, apoi, cu aceeasi fidelitate, le reproduce la examene. Scopul elevului este de a obtine note cat mai mari.
    Poate ca personalitatea dumneavoastra va misca ceva din mecanismul greoi si aproape inert al scolii romanesti.
    Cu deosebita pretuire,
    Mina

  32. Evident aveti dreptate!
    Necazul este ca sistemul nostru de invatamant are ca principal obiectiv sablonarea. Stimularea gandirii este ca si inexistenta. Nimic din teoria matematica clasica nu sta la baza predarii matematicii actuale in scoli. Cate putin din fiecare teorie, nici una terminata. Copiii sunt stimulati sa invete tipuri de probleme, nu sa gandeasca.
    Din pacate rezolvarea aici ar veni in primul rand din condamnarea autosuficientei dascalilor. Care invatator ar fi dispus sa isi schimbe metoda, sa incerce sa faca lucrurile altfel, sa invete? Cati invatatori accepta ca nu sunt perfecti? Au avut multe generatii inainte si… merge si asa….
    Este trist…eu sunt psihiatru si vad efectele pe termen lung ale acestui sistem, colegii mei de la psihiatrie pediatrica imi povestesc frecvent istorii revoltatoare din scolile romanesti, despre copii umiliti, batuti, agresati emotional, victime ale aspiratiilor aberante ale parintilor si dascalilor. Nimeni nu face nimic si nici nu va face nimic, emotionalul, logica, intelegerea sunt lucruri care nu conteaza in scoala romaneasca.

  33. Am citit pe nerasuflate! Nu mai lucrez in invatamant, mi-am abandonat vocatia. Nu de tot, asa ceva e imposibil; inca sunt inconjurat de copii, care in mod natural sunt atrasi de o persoana (nu spun intentionat profesor) care „lucreaza” cu ei sub motto-ul „question everything”
    Cati educatori, invatatori, profesori si chiar parinti ar face fata ACUM, in stadiu in care societatea se afla in acest moment, unei abordari transdisciplinare a invatamantului? Who guards the guards, Professor?

    • Multi parinti, atunci cand inscriu copiii in cls. I, se intereseaza de aspectul invatatoarei: cat de tanara e, sa fie (musai) 90-60-90 si daca in clasa se gaseste mare parte din aparatura de la „Flanco”, cumparata de sotul doamnei care (musai) este un prosper om de afaceri.

  34. Am un nepotel in clasa a IV-a in Cehia. Ieri a primit o coala A3 de la scoala si ne-a spus ca pana luni trebuie sa faca un proiect. Nu stiu precis ce are de facut. Faptul ca i s-a dat coala de la scoala, mi se pare deja un act educational: a primit undita. Il vad foarte preocupat de ce are de facut si deja stie cu ce va umple coala. Asta inseamna educatie si formare – sa ceri, dar sa si dai ceva concret elevului, nu numai vorbe si cerinte. Cred ca asta lipseste cu desavarsire in invatamantul romanesc. Incep sa capat incredere fata de invatamantul de aici.

  35. Sistemul de invatamant din Romania este un mecanism de distrugere a oamenilor! Peste 90% din cei care termina scoala nu mai vor sa citeasca nici macar o carte pe an! Sunt terminati psihic.

    Stiu personal ingineri, invatatori, profesori care nu au citit nici macar o carte in ultimii 10 ani, nici din domeniul lor, nici romane.

    Deci, sistemul de invatamant romanesc DISTRUGE orice sambure de PASIUNE si orice DORINTA de a INVATA. Asta este rezultatul si nimic mai mult.

    In Romania se cheltuie in medie pe cetatean pe an numai 3 euro pe carti. 3 euro pe an per persoana. Si aici sunt incluse si sumele pentru manualele scolare, care distorsioneaza in sus aceasta medie de 3 euro. Din astfel de statistici este clar cat mai citesc romanii. Din statisticile oficiale se poate determina ca aproximativ 2,000,000 de romani absolventi de facultate nu cumpara pentru ei nici macar o singura carte pe an. Nici o carte pe an !!

    Scoala le-a distrus orice dorinta de a progresa. Ce sa mai vorbim de cei care nu au studii superioare? Alti mai putin de 1 milion de absolventi de facultate mai citesc 1-2 carti pe an. Atat.

    Mare parte dintre absolventii de facultate din Romania sunt distrusi pe toate planurile. Pe langa faptul ca le-a fost ucisa orice pasiune pentru educatie, atunci cand soarta ii impinge sa plece din tara constata ca si din punct de vedere practic sunt tot distrusi. Astfel ca romani care in tara nu au dat 2 bani pe scoala dar si-au pastrat simtul practic se integreaza mult mai repede si mai bine in strainatate. Daca iei un zugrav, un macelar si un inginer din Romania si ii duci in Germania sau in UK, ghiciti cine se adapteaza cel mai repede si cine isi gaseste mai usor un job? Cei care nu s-au lasat calcati in picioare de scoala romaneasca si si-au pastrat spiritul practic, aia se integreaza mai repede si in strainatate.

  36. Stimate domnule academician,
    Este o mare placere sa citesc opiniile dumneavoastra despre educatie(cu precadere cea matematica).
    Poate va mai aduceti aminte de ziarista Ecaterina Oproiu, care o vreme a tinut o rubrica despre educatie in ziarul „Informatia Bucurestiului” ?.
    Intrunul dintre numerele in care dialoga cu cititorii , unul si-a exprimat regretul astfel:
    – Tovarase Ecaterina Oproiu, apreciez foarte mult ceea ce scrieti, adevarurile exprimate. Dar nu pot sa nu va exprim opinia mea despre intreprinderea dumneavoastra, de ceea ce scrieti va tine seama numai cititorii deje bine educati.
    Sa dea domnul ca macar de spusele dumneavoastra sa tina seama si alt tip de cititori!
    Cu consideratie,

    Dancila

  37. …A fost nevoie de un efort istoric pentru a se realiza o analiză moleculară a calculului uman în componentele sale ireductibile, efort care a culminat prin rezultatul britanicului Alan Turing în urmă cu 80 de ani, prin ceea ce ştiinţa desemnează cu sintagma maşina Turing…

    Analiza moleculara a mesajului ireductibil util din textul de mai sus a culminat cu relevatia ca limbajul sau de lemn ma m-a lasat brutal fara energia de a mai face ceva concret pe tema asta.

    Si asta e ce se intampla cel mai frecvent. Cineva vorbeste elevat pe o tema de interes public, lumea este de acord cu entuziasm si lasa cate un comentariu laudativ sub text, apoi nimeni nu face nimic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Solomon Marcus
Solomon Marcus
Matematician, membru titular (2001) al Academiei Române. A predat ca profesor la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. Autor a numeroase cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale s.a. A publicat peste 50 de volume în România, traduse în mai multe limbi și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1000 de autori. Nascut in anul 1925, 1 martie, la Bacau.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro