Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Cultura libertatii si sansele dreptei intelectuale

Vladimir Tismaneanu septembrie 11, 2011 Cultura, Politica & Doctrine
20 comentarii 3,667 Vizualizari

La un ceas cand cristalizarile si clarificarile doctrinare sunt de o cruciala importanta pentru climatul politic, pentru viitorul partidelor democratice, dar si cand imposturile histrionice sunt acceptate cu pagubitoare credulitate, salut aparitia unui volum dens ca idei si proaspat ca set de perspective intelectuale. Este vorba de cartea “Dreapta Intelectuală. Teorii şi şcoli de gândire ale dreptei contemporane occidentale”, publicata la editura Humanitas, care urmeaza sa fie lansata saptamana aceasta de catre CADI si Fundatia “Konrad Adenauer”. O lucrare de echipa, o colectie de studii superb informate, coerent structurate si profund originale, cartea este in egala masura o dovada de sincronism democratic, rafinament conceptual si veritabil profesionalism. Din punctul de vedere al coagularii unei viziuni, a unei doctrine (catusi de putin monolitica, catusi de putin dogmatica, deci deschisa si dinamica) si, mai ales, a unui proiect, centrul-dreapta din Romania este alive and well. Nu cred ca putem spune acelasi lucru despre centru-stanga si, inca si mai putin, despre stanga. Dar, sa speram, dezbaterea de-abia incepe…

De asemenea, semnalez suplimentul revistei “22″ (nr 320) care preia fragmente semnificative din studiile aparute in volum:

http://www.revista22.ro/articol-11291.html

Daca au un minim de buna credinta, daca isi pot depasi fobiile si idiosincraziile, cei care acuza proiectul de centru-dreapta din Romania de astazi ca nu este decat un ecou intarziat al interbelicului, vor trebui sa-si revizuiasca opiniile. Dar, pentru a face acest lucru, ar trebui sa citeasca aceasta carte lasand de-o parte pre-judecatile. Imi amintesc de un autor care scria, cred ca in revista “Cultura” (ori pe blogul acestei publicatii), despre Elinor Ostrom si care ignora exegeza Scolii de la Bloomington datorata lui Dragos Aligica, discipol recunoscut al laureatei Premiului Nobel pentru economie si al sotului acesteia, Vincent Ostrom. In lumea in care traiesc eu asemenea gesturi sunt considerate extra-stiintifice (ma exprim eufemistic). Dupa volumul de interviuri realizate de Cristian Patrasconiu, “Reperele intelectuale ale dreptei romanesti”, dupa cartea lui Dan Tapalaga, “Bulversarea valorilor”, ambele aparute anul trecut tot la Humanitas, dupa “Etica neuitarii” a Monicai Lovinescu, dupa volumele datorate lui Dragos Paul Aligica, Catalin Avramescu, Teodor Baconsky, Lucian Boia, Radu Carp, Andrei Cornea, Aurelian Craiutu, Alexandru George, Gabriel Liiceanu, Vlad Muresan, Mihail Neamtu, Virgil Nemoianu, H.-R. Patapievici, Andrei Plesu, Cristian Preda, Radu Preda, Ioan Stanomir, Valeriu Stoica, Mihai Sora, Traian Ungureanu, Marian Zulean, iata ca biblioteca gandirii de centru-dreapta din Romania se imbogateste acum in chip cat se poate de convingator. Cartea a aparut in colectia “Cultura libertatii”, coordonata de Valeriu Stoica si Dragos Paul Aligica. Public mai jos postfata pe care am scris-o pentru acest remarcabil volum.

http://www.humanitas.ro/humanitas/dreapta-intelectual%C4%83

Există cărţi menite să ne scoată din inerţie, din confortul stereotipurilor de gândire şi al prejudecăţilor împietrite. Ionuţ Sterpan şi Dragoş Paul Aligică au reuşit să construiască, graţie viziunii acestui volum şi calităţii remarcabile a contribuţiilor, o asemenea carte. Se vorbeşte mult în România şi în întreaga lume postcomunistă despre tradiţii ideologice, despre adeziuni doctrinare, despre distincţiile dintre dreapta şi stânga. Plutesc, însă, numeroase confuzii, se invocă genealogii fictive, eredităţi contrafăcute. Dar cel mai grav este că discursurile, de prea multe ori, suferă de ceea ce Constantin Noica deplângea atunci când vorbea de lăutărism. Am spus-o despre analiza comunismului, o spun şi aici: a trecut timpul aproximaţiilor grăbite, al efluviilor moralizante. Acum este ceasul experţilor, al celor care chiar ştiu despre ce vorbesc.

Cartea de faţă este şi o pledoarie pentru diversitate. Celor care încearcă să atribuie dreptei conservatoare sau liberale un coeficient de înnăscut şi incurabil radicalism, de ostilitate în raport cu modernitatea burgheză, autorii studiilor reunite aici le contrapun exact acest pluralism conceptual. Poţi fi un om de centru-dreapta susţinând ideile lui Russell Kirk şi William F. Buckley, pe cele ale lui Raymond Aron ori ale lui Jean-François Revel. Textele din volum construiesc liniile directoare ale unui cadru doctrinar, nu însă şi unul doctrinarist. Ţin să accentuez că este vorba aici de fundamentele gândirii antitotalitare din veacul al douăzecilea. Se uită adeseori ce rol important au avut gânditorii liberal-conservatori, de la Eric Voegelin la Aurel Kolnai, de la Raymond Aron la N. Steinhardt, de la Hayek la Peter Berger, în articularea unei filosofii opuse oricărei forme de servitute, exterioară sau interioară, impusă sau voluntară.

Spunea, odată, Daniel Bell că societatea civilă este numele politic al economiei de piaţă. Aici este miezul problemei: pentru Marx, pe urmele lui Rousseau, dar şi ale lui Hegel, fericirea umană putea fi atinsă doar în comunitatea perfectă. O asemenea stare de beatitudine postistorică nu putea fi atinsă, gândea Marx, decât prin abolirea proprietăţii private, a pieţei.

Găsim în acest volum argumente solide împotriva acestei autoînşelări, a promisiunilor emancipatoare care neagă dreptul individului la proprietate în numele unei utopii a egalităţii implacabile. Se discută aici, cu competentă acurateţe, despre variile feţe ale conservatorismului, despre geneza şi avatarurile neoconservatorismului, despre dinamica liberalismului de la John Stuart Mill şi Benjamin Constant la Robert Nozick şi Ludwig von Mises. Se explorează relaţia dintre tradiţia de centru-dreapta şi modernitate, precum şi intervenţiile noilor filosofi francezi din anii ´70 şi ´80, pe tema afinităţilor dintre stânga radicală şi totalitarismul bolşevic. În ce mă priveşte, cred şi astăzi că o lucrare precum Les Maîtres penseurs a lui André Glucksmann rămâne un reper crucial al dezvrăjirii intelighenţiei franceze şi al deconspirării resorturilor despotice aflate în chiar inima proiectului hegeliano-marxist.

Dreapta democratică nu a pactizat niciodată cu totalitarismul, nu a nutrit iluzii legate de despoţii fascişti. Critica dictaturii lui Mussolini, făcută de don Luigi Sturzo, părintele creştin-democraţiei italiene, rămâne de o impresionantă actualitate. Dreapta democratică a crezut în proiectul integrării europene, a refuzat şovinismele autarhice şi a respins orice mărginire exclusivistă. Aceasta este tradiţia din care se inspiră autorii din acest volum. O tradiţie a individualismului civic, a recunoaşterii faptului că, aşa cum scria cândva Arthur Koestler, există un număr de absoluturi morale care nu sunt negociabile. Gândirea de centru-dreapta se opune relativismului moral şi convingerii că binele şi răul sunt construcţii artificiale, în ultimă analiză maleabile şi interşanjabile.

Cartea de faţă a fost scrisă de un grup de intelectuali care îşi asumă, înainte de toate, valoarea libertăţii individului şi care înţeleg tradiţiile. În condiţiile în care sunt unii care afirmă că n-ar exista o asemenea constelaţie intelectuală în România, acest volum oferă argumente palpabile, incontestabile că lucrurile stau exact invers. Cu minime excepţii, stânga românească n-a reuşit să-şi definească nici „trecutul utilizabil“, nici aspiraţiile reale. Nu mă refer aici la personaje precare ca formulă teoretică, polemişti îndrăgostiţi de Žižek şi de Badiou, care se exprimă pe varii bloguri „de circulaţie internă“, ci la o stânga reală, deci una care ar îndrăzni să participe la o dezbatere serioasă, având în mână un volum precum acesta, o sinteză a propriilor tradiţii. Nu spun că avem aici alfa şi omega a unei tradiţii care este mereu reînnoită, dar avem o operă în desfăşurare, un manifest pentru ceea ce se numeşte l´esprit de serieux. O ediţie următoare va include, nu mă îndoiesc, şi alte capitole, inclusiv unul despre gânditori precum Luc Ferry, Pierre Manent şi Pierre Rosanvallon.

Salut cu bucurie şi încredere apariţia acestei cărţi de referinţă, un adevărat dicţionar al ideilor care susţin centru-dreapta, o carte echilibrată, pasionantă, onestă şi riguroasă, un efort admirabil care aşează libertatea în centrul unor reflecţii de o vitală semnificaţie.

Washington, D.C.
29 aprilie 2011

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Alec spune:

    Cred că ar fi bine să vă hotărîți: fie “acum este ceasul experţilor, al celor care chiar ştiu despre ce vorbesc”; fie “cartea de faţă a fost scrisă de un grup de intelectuali”. Nu știu vreo sociologie a cunoașterii în care intelectualii, profesioniști ai navigării pe lîngă, de deasupra sau pe sub discipline, dar și ai transdisciplinarității, sau experții, profesioniști în legitimarea deciziilor politice, să fie cei “care știu despre ce vorbesc”. Aceștia sînt profesioniștii cunoașterii cultivate în tradițiile de cercetare în care se împart disciplinele. Singura disciplină care vine în minte este filozofia politică, ori problema majoră a filozofiei este să ajungă să știe despre ce vorbește, nu să afirme că știe despre ce vorbește. Asta este treaba ideologilor. Dacă politica se întemeiază pe doctrine ideologice, iar cartea de față comentează ideologii, nu am ajuns prea departe. Este nevoie de o cunoaștere dezideologizată a realității, o cunoaștere pentru care distincția stînga nu un este un cadru epistemic ci un obiect de studiu

    • Exista disciplina numita stiinta politica (political science) cu ale sale sub-discipline (subfields): relatii internationale (IR), teorie politica, politici comparative, economie politica internationala (IPE), constitutionalism, teorie politica formala (unde includem si rational choice theory), sisteme politice (de pilda “American Government”), politici electorale, politici urbane, drepturile omului, revolutii, violenta, terorism, conflict etc. La fel, exista sociologie, economie, antropologie, cu propriile lor ramuri. Raymond Aron era un intelectual suta la suta si, in egala masura, un sociolog de inalta tinuta academica si un comentator politic extrem de influent (“spectator angajat”). La fel, sa spunem, un Peter Berger, Robert Nisbet ,Irving Louis Horowitz si Seymour Martin Lipset ori, la stanga, un C. Wright Mills si Alvin Gouldner. Deci nu vad o contradictie inexorabila intre a fi un om de stiinta competent, care stie despre ce vorbeste, si un intelectual care respecta faptele si nu se angajeaza in directia a ceea ce se cheama wishful thinking (sigur, despre Wright Mills putem discuta separat daca a ramas fidel faptelor ori s-a aventurat in directia unui normativism utopic care l-a facut sa aplaude experimentul castrist). Tocmai de aceea am scris chiar aici, pe “Contributors”, despre lectia lui Daniel Bell, autorul “Sfarsitului ideologiei”.

      • Alec spune:

        Aveți dreptate, un sociolog poate fi un intelectual influent, si exemplele date sînt foarte bune. Dar contribuția lui la cunoaștere se află în special în opera sociologică, nu în comentariile politice, Cu alte cuvinte mă interesează substanța produsă într-un mediu științific mult mai mult decît ce comentarii mai face prin ziare și reviste un savant. Dacă Foucault n-ar fi produs decît comentarii de felul celor referitoare la revoluția islamică din Iran, interesul pentru el ar fi foarte scăzut.
        Vreau să profit de amabilitatea dumneavoastră și să vă întreb care este legitimitatea știintei politice într-un stat democratic. Trec repede peste faptul că este probabil singura știință de pe lume care nu are o metodologie proprie de cercetare (toate metodele sint luate de alte discipline). Ce mă interesează însă este să aflu cum poate coexista o știință a politicii cu practica democratică a politicii. Științele nu sînt democratice și se dezvoltă de obicei împotriva a ceea ce cred oamenii despre ce fac ele. Dacă avem oameni care sînt savanți în materie de politică ce rost mai au democrațiile, doar ca să vedem cum oameni needucați aleg politicieni needucați, cu toții inferiori unui political scientist? De ce să nu lăsăm politica pe mîna celor care se pricep, de ce să nu renunțăm la democrație? Cum poate un political scientist apăra democrația în aceste condiții? După mine, ceea ce se cheamă știință politică se împarte în trei lucruri foarte diferite: analiza fenomenelor politice, cu metode luate din științele sociale, conceptualizarea a tot felul de savoirs necesare celor care fac politică, și legitimarea acțiunii politice prin producerea și comentarea de ideologii. Analiza poate fi științifică, sintetizarea cunoașterilor practice utilă, legitimarea situațiilor politice curente n-ar trebui însă să primească statut științific.

        • Propuneti o discutie extrem de importanta si n-as vrea sa o “expediez” intr-un raspuns pripit. Nu sunt deloc sigur ca stiintele politice nu au propria baza metodologica. Este o diferenta intre actiune si interpretare care mi se pare greu de contestat. Nu cred in paradigma tehnocratica (ori noocratica), deci nu sunt un partizan al unui rol special pentru stiintele umane, ca un fel de “ghid” al actiunii politice. Ne-am intoarce cumva la visul platonician al “dictaturii pedagogice” care, nu este un secret, a esuat de fiecare data cand a fost pus in practica. Etica omului de stiinta, o stim de la Max Weber, are alte criterii decat aceea a omului politic. Va multumesc pentru acest comentariu substantial.

          • Alec spune:

            Vă mulțumesc și eu pentru răspuns. Mi se pare că știintele politice de la noi se ocupă prea mult de doctrine (i.e, după mine, legitimare) și prea puțin de analiză. Dar este doar o impresie.

            • Eu cred ca scrierile unor Cristian Preda, Dan Pavel, Gabriel Badescu, Mihaela Miroiu, Adrian Miroiu, Daniel Sandru, Vasile Boari, Iulia Motoc, Radu Carp, Ioan Stanomir, Raluca Alexandrescu, Marian Zulean, spre a da doar cateva exemple, propun analize demne de a fi discutate de cei interesati de aceste teme.

            • Dragos Paul Aligica Dragos Paul Aligica spune:

              Cred ca o trecere in revista a cuprinsului lucrarii poate preintampina anumite neintelegeri:

              Cuvânt înainte
              LIBERALISMUL CLASIC, Emanuel-Mihail Socaciu
              NEOCONSERVATORISMUL, Radu Cristescu
              PALEOCONSERVATORISMUL ŞI TRADIŢIONALISMUL, Radu Cristescu
              LIBERTARIANISMUL, Ionuţ Sterpan
              OBIECTIVISMUL LUI AYN RAND, Sorin Manică
              FUZIONISMUL, Tudor Glodeanu
              ORDOLIBERALISMUL, Radu Cristescu
              CREŞTIN-DEMOCRAŢIA, Costel Stavarache
              CREŞTINISMUL ŞI ECONOMIA DE PIAŢĂ, Cosmin Victor Popa
              PSIHOLOGIA EVOLUŢIONISTĂ ŞI FILOZOFIA POLITICĂ, Vlad Tarko
              EVOLUŢIONISMUL JURIDIC, Dragoş Bîgu şi Raluca Ana Alecu
              TEORIA ALEGERII PUBLICE ŞI ECONOMIA CONSTITUŢIONALĂ, Laurenţiu Gheorghe şi Radu Cristescu
              ANALIZA ECONOMICĂ A DREPTULUI, Emanuel-Mihail Socaciu
              ŞCOALA AUSTRIACĂ DE ECONOMIE ŞI DREPT, Vlad Topan şi Tudor Smirnă
              INSTITUŢIONALISMUL, Horia Terpe
              MONETARISMUL ŞCOLII DE LA CHICAGO, Radu Şimandan
              ECONOMIA OFERTEI, Radu Nechita
              NOUA ISTORIE ECONOMICĂ, Olga Nicoară
              FUTURISMUL ŞI ANTI-ALARMISMUL, Costel Stavarache
              SOCIOLOGIA NOII CLASE, Aura Matei şi Irina Papuc
              CRITICA PSIHIATRIEI, Vlad Tarko
              CRITICĂ ŞI ESTETICĂ LA NEW CRITERION, Anca Fotea
              NOII FILOZOFI FRANCEZI, Constantin Vică
              Postfaţă: PARIUL PE LIBERTATE, Vladimir Tismăneanu

          • Marius Ogrean spune:

            De-abia astept sa o cumpar.

          • Marius Ogrean spune:

            Sunt perfect de acord ca aceasta carte are utilitate mare pentru a intelege dreapta (am cumparat-o azi).
            La fel de bine insa cred ca o carte despre stanga ar ajuta foarte mult in a intelege dreapta.
            Ce carti sunt de referinta despre stanga?

            Multumesc anticipat,
            Marius Ogrean

            • Nu cunosc volume similare care sa exprime coerent, informat si cu claritate conceptuala pozitiile teoretice ale stangii din Romania. Exista platforme virtuale, bloguri, cateva carti traduse, mult mimetism (Wallerstein, Zizek, Badiou, Tamas), dar altminteri este cam pustiu in acea zona intelectuala. Ceea ce nu inseamna ca stanga este anemica si din punct de vedere politic, daca socotim USL o alianta dominata de stanga post-comunista (PSD). Unul dintre principalii doctrinari ai PSD era Adrian Severin, dar dupa excluderea sa a cam amutit din punct de vedere al “productiei” ideologice.

          • Marius Ogrean spune:

            Din ce vad eu, stanga romaneasca se bazeaza pe inertie istorica, foame (“da-mi beneficii, statule!”) si Antena 3 :)

  2. Riddick spune:

    “Dreapta democratică a crezut în proiectul integrării europene, a refuzat şovinismele autarhice şi a respins orice mărginire exclusivistă. Aceasta este tradiţia din care se inspiră autorii din acest volum”.

    Dar crede/mai crede cumva şi în proiectul “unificarii europene” (eşuat până acum de două ori, în 1815 şi 1945)? Deci, concret: crede în integrare (ceva gen CEE) sau în unificare (“Statele Unite ale Europei” ?)

    Vaclav Klaus, un oponent al acestui proiect, nu poate fi definit drept un şovinist autarhic.

    Care este opinia dreptei intelectuale despre multiculturalism, despre alt proiect, “Euro-Med” – imigraţia “controlată” a musulmanilor nord-africani “pentru a suplini” lipsa din ce în ce mai mare de forţă de muncă datorată îmbătrînirii populaţiei din Europa.

  3. Vlad spune:

    Din pacate, cel putin in SUA, dreapta nu mai este de mult intelectuala. Ba din contra, este din ce in ce mai mult anti-intelectuali si anti-stiinta. Trist.

  4. Alec spune:

    Mulțumesc domnului Aligică pentru sumar. Un volum mult mai colorat decît mă așteptam. N-am crezut că voi vedea la noi, in acelasi volum, un articol despre psihologia evolutionista alturi de unul despre creștinism și economia de piață. Dacă înțeleg bine, este vorba despre o punere împreună a surselor viabile pentru gîndirea de dreapta. Poate ar fi meritat atenție și cele mai puțin viabile sau despre care se vorbeste mai greu, cum ar fi darvinismul social.

    Revenind la analizele pe care le fac ai nostri political scientists, aș dori să găsesc literatură științifică pentru următoarele probleme. Care este rostul folosirii de catre oamenii politici a notiunii de clasa politica in discursul public? Alte clase nu mai avem, doar clasa politica, investitorii si restul lumii. Care sînt particularitățile relațiilor clientelare din lumea politică și ce legături au cu relațiile clientelare din anii 1980? Politicienii nostri continuă sa condamne relațiile clientelare, ceea ce înseamnă, pentru mine, că sînt împotriva politicii. Care sînt relațiile dintre lumea politică de la noi și marile corporații internaționale? (un political scientist mi-a spus că nu există nici o relație care să merite vreo atenție analitică). Ce legături există între polarizarea socială și activitatea politică? Ar fi foarte interesanta o cercetare asupra felurilor în care se distreaza alesii nostri, asupra gusturilor lor, asupra strategiilor de constituire a distincției personale pe care le folosesc. Am citit demult un articol despre cum isi petreceau timpul secretarii regionali ai PCUS in American Political Science Review. Impresia mea este că, avînd în vedere natura științei politice la noi, asemenea cercetări nu se fac sau sînt marginale. Sper să mă înșel. Analizele pe care le știu nu sînt în general făcute pentru progresul cunoașterii științifice ci pentru beneficiul celor care fac politica. Este adevărat însă că am citit foarte puține. Nu am uitat la ce se referă articolul pe care-l comentez și știu că mă depărtez de la el. O fac în continuarea discuției începute cu domnul Tismăneanu.

  5. Sergiu Simion spune:

    Dupa 20 de ani scursi deja , clarificarile doctrinare au ramas pentru societatea noastra la fel de importante pentru climatul politic, cum a ramas si cultura libertatii pentru climatul nostru social. Cauza principala nu o constituie numai palierul imposturilor histrionice izolate ( sa zicem ) , ci lipsa adecvarii formelor la fond , lipsa acordului social intre vorbe si fapte, decalajul intre declaratiile afisate ale actorilor sociali si intentiile lor reale , cu alte cuvinte , impostura sociala de ansamblu intr-o societate duplicitara de gradul doi sau mai exact una a diversiunii . Cateva intrebari foarte simple , si raspunsul care poate fi dat la acestea, ne arata cam unde ne aflam de fapt , ca societate, pe aceasta grila :

    Un om , in realitate „ de stanga ”, poate sustine , la suprafata si de ochii lumii , o ideologie „ de dreapta ” , si invers ?
    Un partid , in realitate „ de stanga ” , poate sustine, la suprafata si de ochii lumii, o ideologie „ de dreapta ”, si invers ?
    Pe cale de consecinta , un individ poate adera initial la un partid „ de stanga ” dar ulterior sa migreze la un partid „ de dreapta”, si invers ?

    Presupunand ca am fi rezolvat cumva complicata problema a clarificarilor doctrinare ( „ dreapta ” / „ stanga ” ) care este obiectul amintitei carti , observam mai intai ca realitatea politica de la noi evolueaza absolut independent si chiar printr-o contradictie in termeni cu acestea – ex : „ uniunea social-liberala ” ( sic ! ) . Chiar daca am pastra intacte sfera si notiunile celor doua mari concepte , comportamentele din spatiul politic ( acestea sunt problema, nu doctrinele ) discrediteaza si dinamiteaza pur si simplu ideea de partid(e) politic(e) . Dupa cum stim cu totii, avem de ani de zile si in mod constant , social-democrati deveniti peste noapte liberali ( si invers ) , liberali deveniti social-democrati ( si invers ) , taranisti deveniti liberali ( sau invers ) , si fosti securisti deveniti de toate la un loc : taranisti , liberali, sau social-democrati ( … ) si nimeni nu se mai scandalizeaza de loc, dar aceste probleme nu fac obiectul cartii recenzate .

    In sfarsit, cartea recenzata de dvs despre „ Dreapta intelectuala” ( ce frumos suna ! ) este coordonata , deloc intamplator , de catre domnul Valeriu Stoica si domnul Dragos Paul Aligica. Daca aplicam aceeasi procedura de mai sus ne-am putea pune intrebarea ( retoric, bineinteles ! ) daca cei doi domni care sustin in carte idei de dreapta, le au pe acestea si in realitate asa cum, bineinteles, presupunem si noi . Un simplu „ Search” pe Google ne releva despre cei doi domni cateva note de presa mai importante cum sunt cele de mai jos de exemplu :

    Dreapta contra Stanga in dezbaterea publica, fara menajamente. Si …

    http://www.hotnews.ro/stiri-media_in_campanie-6608979-realitatea-lui-emil-hurezeanuco.htm

    Dragos Paul Aligica despre experimentul comunist.wmv – YouTube

    ………………

    http://revistapresei.hotnews.ro/stiri-subiectele_zilei-3685624-evz-mapa-profesionala-lui-valeriu-stoica-negasit.htm

    http://www.adevarul.ro/locale/bacau/Onorariu_de_130-000_EUR_pentru_Valeriu_Stoica_tinut_la_secret_0_535146651.html

    http://www.luju.ro/culise/vorbe-de-fumoar/vorbe-de-fumoar-29-06-2011-avocatul-valerica-stoica-are-o-problema-de-conflict-de-interese-inainte-era-impotriva-lui-costanda-acum-il-apara

    Cu alte cuvinte , avem doi coordonatori ai unui volum despre „ Dreapta intelectuala ” , dar traseul ” profesional” al unuia dintre ei inainte de 1989, este de … negasit ( inca ) dupa afirmatiile presei , dar nu este nici un fel de problema . Cand va fi gasit, acesta sigur va fi ” de dreapta” , pentru ca in democratie vorbele trebuie sa fie in acord cu faptele si teoria trebuie sa fie musai in acord cu practica, nu ?

    • Cartea este coordonata de catre cercetatorii Dragos Paul Aligica si Ionut Sterpan. Colectia “Cultura libertatii” in care a aparut acest volum este coordonata de Valeriu Stoica (profesor la Facultatea de Drept a Universitatii din Bucuresti) si Dragos Paul Aligica (cercetator la George Mason University, Mercatus Center, care preda in cadrul acestei universitati). N-am scris o recenzie, am salutat volumul si am publicat aici, pe “Contributors” textul postfetei mele. Oricum, pe mine ma intereseaza in primul rand ideile dintr-o carte, nu biografiile autorilor (sigur, acestea au importanta lor). Daca ma ocup de acele biografii, le urmaresc in ansamblul evolutiei lor, nu selectez un moment sau altul din trecut, o afirmatie facuta in timpuri dictatoriale scoasa deliberat din contextul epocii, ori anumite activitati ce tin de profesiunea autorului si pot fi interpretate in varii chipuri, pentru a schimba o intreaga perspectiva. Stim bine ce campanie s-a dus prin 2006 impotriva Monicai Macovei. Evident, nu ma refer la Dvs, ci la unele prezentari din presa. Ganduri bune.

      • Sergiu Simion spune:

        Aveti dreptate, am inteles eu gresit., domnul profesor Valeriu Stoica si domnul Dragos Paul Aligica coordoneza colectia ” Cultura libertatii “, si nu cartea in cauza. Si in privinta ideilor tind sa va dau dreptate , cu micul amendament ca in anumite societati ( deci nu in toate ) decalajul intre vorbe si fapte este taxat social si nu aprobat tacit, iar evolutiile sociale sunt transparente.
        Pe de alta parte, actorii politici si sociali sunt persoane publice si din acest punct vedere sunt relevante numai actiunile si faptele lor din spatiul social ( restul intereseaza doar presa de scandal ) .

  6. Anonimul nevenetian spune:

    Dle. Tismaneanu,

    Problema Romaniei e in primul rind calitatea morala a politicienilor, indiferent de partidul din care fac parte. Daca in Romania nu s-ar fi furat (respectiv privatizat pe nimic si in favoarea unor prosti manageri) si nu s-ar fi incheiat atitea contracte paguboase pe spinarea statului situatia ar fi fost mult mai buna chiar si in ipoteza unui partid de guvernamint de stinga dar moral.

    Nu indraznesc sa ma gindesc cum ar fi Romania condusa de Becali si crestin-democratia sa. Sau poate preferati una condusa de domnul prof. turn. Voiculescu?

    • Sunt convins ca nu ma banuiti ca as prefera o Romanie condusa de “razboinicul luminii” ori de dl Voiculescu. Problema pe care o am cu dl Voiculescu nu tine doar de trecutul sau “neguros” :) , ci de rolul sau in constituirea unor canale de televiziune care au contribuit decisiv la degradarea spatiului public si la de-credibilizarea democratiei. Calitatea politicienilor relfecta in mare masura calitatea electoratului lor. Dar nu este vorna de o relatie mecanica. Politicienii au propria lor vointa politica, propria lor imaginatie. Nimeni nu-i obliga sa renunte la moralitate. Moral poate fi si un partid de stanga (cu angajament ne-echivoc democratic) si unul de dreapta (idem). Crestin-democratia ca doctrina si ca orientare politica nu se identifica sub nicio forma in Romania de azi cu Gigi Becali (nici nu cred ca s-a identificat vreodata, dar Becali se proclama el insusi “crestin-democrat”, lucru care, in fond, il priveste pe el si pe cei din anturajul sau).
      Cand aveti vreme, poate intrati pe site-ul Fundatiei Crestin Democrate condusa de dl Teodor Baconschi. Am scris despre relatia dintre crestin-democratie si totalitarism si despre opozitia acestui curent de gandire al dreptei democratice in raport cu dictaturile secolului al XX-lea.
      http://tismaneanu.wordpress.com/2010/10/16/crestin-democratia-si-totalitarismul/
      Ganduri bune.

      • Anonimul nevenetian spune:

        Sa nu credeti ca mi-am inchipuit vreo clipa ca ati fi vreun sustinator al celor doi (imaginati-va un emoticon zimbind doar in coltul gurii). Problema auto-definitiei e insa suficient de importanta. Eu nu ma indoiesc ca Gigi Becali e crestin (nu neaparat fiindca are crucea aceea splendida din curtea palatului de pe Kiseleff) iar democrat … hmm, aici as zice ca mai toti sintem democrati si acceptam regulile jocului. Ma-ndoiesc ca e constient de a fi crestin-democrat in combinatie, adica a avea constiinta ca apartine crestin-democratiei in special fiindca filosofia lui de viata e un amestec de combinator (asta vine de la a face combinatii, cum zicea in cursul unui interviu – adica afaceri necurate) si mecena cu oarece tenta crestina. Nu stiu ca sa zic ca nu sint Sf. Petru, dar Becali, in ciuda pacatului trufiei si al lacomiei, poate ca o sa ajunga intr-unul din cercurile mai de sus ale iadului, deasupra multor care se cred mai buni …

        Dar sa-l lasam pe Becali in plata Domnului. Mult mai interesant e dl. Baconschi, care are un CV remarcabil. Problema cu persoanele individuale intrate in politica e ca pentru a avea acces la functii de partid trebuie sa aiba girul majoritatii sforarilor iar asta e destul de greu fara a face compromisuri majore. Poate ca in occident concesiile sint mai putin imorale, fiindca nivelul general de moralitate e o tira (citeste ” tsyra”) mai ridicat decit la noi, insa ascensiunea intr-un partid presupune renuntarea la unele idealuri.

        Acum sa presupunem ca dl. Baconschi e curat la suflet si vrea realmente ca “România să fie bine şi tot românul să prospere”. Partidul din care cu onor face parte nu e insa intr-un contrast izbitor cu cultura politica romaneasca actuala. E cu o idee mai putin manjit decit PL (care a incetat a avea vreo ideologie, singura fiind antipatia unor membri fata de PDL) prin alianta cu PSD dar are destule probleme de coruptie. Iar vorbind de dl. Baconschi personal nu stiu cum se impaca crestinismul dinsului cu numirea donsoarei Benea la 25 ani intr-un post de director la Institutul Diplomatic Roman. Poate ca pe vremea lui Ceausescu refuzul de a executa un ordin putea fi pedepsit, insa acum, in conditii de libertate, sa nu poti spune nu unui baron local care vrea sa-si ridice odrasla pe pile? E o chestie (aparent) minora dar care spune totul despre caracterul oamenilor si despre dihotomia intre discurs si fapta.

        Cu privire la indemnul de a deschide pagina Fundatiei Crestin-Democrate va marturisesc ca-mi place sa citesc, insa in afara de faptul ca o cunosc pe cea (pagina) care slujeste de exemplu crestin-democratilor romani si l-am si auzit pe dl. baconschi vorbind despre proiectul domniei-sale, am urmarit si trait destule alegeri in diverse tari pentru a mai citi declaratii generale de intentie. Puncte principale ale unei platforme politice in cazul unor alegeri concrete da (nu ca sint intotdeauna respectate, chiar si in minunatul occident), altfel hirtia suporta orice.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

Dosar Stalin. Genialissimul Generalisim

Descarca gratuit Manualul de Educație Juridică

Descarca gratuit manualul de educație juridică Unde-i lege, nu-i tocmeală, adresat tinerilor peste 14 ani, realizat conform Noului Cod Penal. Manualul a fost întocmit la nivelul Direcției Generale a Poliției Municipiului București de către un colectiv condus de d-na Grațiela Văduva, cu sprijinul judecator Dr. Cristi Danilet.

Cauta articole

iulie 2014
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iun    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

E randul tau

Am avut rabdare si am parcurs aproape toate comentariile. Cu putine si notabile exceptii, daca e cev...

de: Ioana Hincu

la "Uluitor si dezamagitor"

Facebook