marți, martie 19, 2024

Cultura succesului la machidoni. Între supraviețuire, tradiții și tragedii trecând prin tenis și fotbal

Unul din elementele fundamentale, prin care este recunoscută la exterior comunitatea aromână este puterea ei, izvorâtă din legăturile trainice dintre membrii ce o constituie, întocmai ca o familie extinsă. Primul lucru pe care un outsider ți-l va spune despre machidoni, este că “sunt foarte uniți”.

Există și o explicatie pentru această percepție, una din multele, care de cele mai multe ori sunt dacă nu eronate, cel puțin denaturate de factori variați .

Totul a început cu strămoșii , patriarhii fondatori ai acestei comunități,  care pentru a putea supraviețui într-un mediu foarte ostil, plin de pericole și neprevăzut, fără o formațiune statală pe care să o poată numi “a lor” și care să le asigure un dram de stabilitate atât de necesar construirii unei culturi sănătoase, au trebuit să se adapteze și să iși creeze o structură organizațională foarte puternică, inchisă aproape ermetic la exterior și sub o presiune fantastică la interior.

Din punct de vedere al psihologiei organizaționale, se poate identifica o traumă majoră profundă acompaniată de alte traume adiacente și interdependente ce s-au desprins din cea inițială. S-a creat astfel un  sistem compex de traume care guvernează această comunitate, sistem ce a  dat naștere de-a lungul secolelor unor șabloane de comportament, care au reușit să iși indeplinească scopul inițial, cel pentru care au fost create : acela de a păstra în siguranță comunitatea față de atacurile “restului lumii”.

Problemele apar în momentul în care aceste șabloane devin toxice, nocive prin incapacitatea de a ține pasul cu vremurile și astfel nu mai reușesc sa păstreze comunitatea în siguranță( obiectivul suprem) ci , dimpotrivă, conduc la un grad de alienare masivă al mebrilor ei în raport cu restul societății și totodată supun aceeași membrii unei presiuni care dacă “nu creează diamante din cărbune”, nu poate genera decât efecte dintre cele mai negative pe termen mediu și lung în raport cu nivelul de implinire al indivizilor ce formează  comunitatea în ansamblul ei .

Aceste “efecte secundare” devin evidente iar comunitatea și “restul lumii” încep să le conștientizeze, pentru o perioadă de timp direct proporțională cu notorietatea evenimentului tragic,  public și de renume.

Sigur, există tragedii  și în alte comunități, însă în cadrul acestei comunități în particular ele sunt de interes și pentru că din sânul ei au izbucnit adevărate “revoluții de performanță” în domenii foarte competitive : fotbal și tenis, ca să le numim doar  pe cele mai de impact pentru publicul larg.

Trauma majoră care domină și guvernează aceasta comunitate este : neacceptarea și  respingerea de către restul societății. Ea nu se manifestă de câțiva ani ci de sute de ani. De unde vine ea și ce efecte a produs la nivelul colectivității?

Această traumă profundă iși are radăcinile adânc implantate în percepția comunității față de reacțiile “celorlalti “, non membrii , ca  fiind atacuri directe și foarte agresive, manifestate prin :

    1. Nerecunoașterea apartenenței la o structură separată față de cele existente: “voi  sunteți greci”, ba “voi  sunteți români”, ba “voi  sunteți macedoneni”, bulgari , etc. “ Sub nicio formă nu sunteți un popor cu identitate si cultura distinctă si separată ”.  Asta a fost prima reacție percepută ca foarte agresivă: refuzul de legitimizare a unei apartenențe distincte, evidente pentru membrii comunității machidonești prin următoarele dovezi : limbă distinctă, port popular, tradiții, etc. , insă non evidente pentru restul, din motive ce nu fac obiectul acestui articol.

        2. Refuzul istoriei, prin reprezentanții săi de marcă ( a se citi lideri ), de a accepta și onora contribuția masivă a acestei populații, de sine stătătoare, la evolutia știintei și artei în ansamblul și complexitatea lor, prin unii reprezentanți de seamă.

          Aici reacția la mesajul perceput de către machidoni a fost una de genul “ După ce că nu ne lăsați să fim ce suntem noi, ne mai și luați dreptul de a ne fi recunoscute meritele ”. Cele două refuzuri au distrus orice fel de urmă de reconciliere între comunitate, prin membrii ei și “restul lumii”.

            3. Un alt element foarte important care alăturat celor două anterioare, a alienat și înstrăinat și mai mult comunitatea, producând o falie relațională  foarte adâncă, este reprezentat de atacurile, adesea foarte violente și lipsite de orice formă de umanitate asupra integrității fizice a membrilor acestei comunități marginalizate și traumatizate secole la rândul.

              Dacă primele două forme de discriminare agresiv percepută, au lovit în psihicul individual și colectiv al comunității, jucandu-se cu orgoliul și așa foarte exacerbat al membrilor ei, această formă de discriminare, persecuție profundă prin agresiunea fizică, a adus la suprafață instinctele primare de supraviețuire specifice oricărui grup etnic mic, care au legitimizat foarte multe din acțiunile de alienare extremă, coordonate de liderii comunității sub presiunea membrilor.

              Dovada în acest sens este foarte evidentă în unul din cele mai importante și arhicunoscute cântece ale comunității, intitulat Banâ di fcior/ Viață de fecior, care incepe cu următoarele versuri :

              “Focuri de armă căzură de mii de ori

              Peste amărâtele sate vlahe( machidonesti )

              De mii de ori pe-ai noştri fraţi

              I-am găsit pe drumuri morti

              Dar ajunge, ia sculaţi

              Bre, tineri feciori, tineri feciori “

              In următoarele versuri găsim efectul acestor agresiuni fizice asupra constiintei colective: Identificarea ca element separat de restul lumii, cu originea în munții din Balcani și adoptarea unei atitudini ostile și agresive asupra atacatorilor care sunt pretutindeni. Trauma colectivă în acest caz este atât de profundă încât efectele ei sunt foarte ușor de recunoscut : vrem sa fim perceputi că ne simțim machidoni când ne răzbunăm împotriva celor care ne-au făcut rău, ne-au privat de “casa noastră”, ne-au luat dreptul la demnitate. Așa ne identificăm noi. Suntem noi și restul. Noi cei abuzați și restul, care sunt impotriva noastră. Dar nu suntem victime și vă vom arăta asta de fiecare data printr-o agresivitate exacerbată atat prin limbaj cât și prin comportament. Pentru că suntem puternici, mândri și orgolioși. Si nu suntem ca voi.

              Suntem ai Pindului feciori

              Suntem și buni și răi

              Puștile știm să le mânuim

              Nu ne e frică să murim

              Că prin asta o să simțim

              Că suntem aromâni din Munții Pind

              N-aveți în vine sânge voi

              Nu sunteți aromâni, nu sunteți ca noi

              Când vom grăi a noastră vorbă

              Va fi cuvânt căzut din nor

              Asta e viața de fecior

              Așa vrem noi, așa vrem noi “

              Banâ di fcior ( traducere libera  Costin Damasaru )

                4. Lipsa unui teritoriu bine definit  geografic care să poate fi numit “acasă” mai mult de 4 generații la rând, a amplificat toate aceste dureri profunde secole la rândul, distilându-le și extrăgând “ soluții”  codate apoi în șabloane comportamentale care sunt prezente și  astăzi în 2017, deciziile noastre, ale membrilor comunității, fiind bazate într-o foarte mare măsură și pe ele.

                  Această strămutare, dislocare permanentă, caracteristică unui popor nomad, a avut un impact profund asupra mentalului și conștienței colective a membrilor comunității, care s-au simțit în permanență atacați și destabilizați de către forțe  exterioare comunității și au trebuit să compenseze la interior, printr-un proces inconștient de homeostazie, de echilibrare  a sistemului .

                  Neputându-și spune ofurile decât intre ei și lui Dumnezeu ( comunitatea fiind una profund religioasă) , negăsind ajutor decât la “interior”(termen ce indică pe de o parte membrii comunității iar pe de alta sinele individual reprezentat de relația cu Dumnezeu,  au inceput să creeze o cultură a succesului cu orice cost.

                  Pentru că, pentru a fi acceptat de către restul lumii ca o “persoană de valoare”, nu trebuia sa fii doar bun, ci extraordinar de bun, cel mai bun dintre cei mai buni, pentru a putea spera că vei sparge toate blocajele, atât de ordin mental ( la interior) cât și de ordin administrativ și relațional ( la exterior ).

                  Avem exemple clare in acest sens : Gică Hagi, o legendă vie  a fotbalului românesc și Simona Halep , cea mai bine cotată tenismenă româncă la ora actuală. Amândoi sunt exponenții unei mentalități ce provine direct din inima culturii machidonești a  succesului : muncește până nu mai poți și apoi mai muncește tot pe atât pentru a dovedi ca ești cel/cea mai bun/ă.  Și nu uita : fii serios, serioasă.

                  Ei și alții ca ei au excelat în domenii extrem de competitive unde nu există locul 2.

                  Pentru că asta caracterizeaza această comunitate : nu există locul 2 ci doar locul 1. Primul, cel mai bun. Restul sunt povești, vorba unui prieten, și el machidon.

                  Era și o glumă în anii ‘80. Se spune că machidonii au făcut o cerere specială la fabrica de automobile Dacia pentru a se crea un automobil cu 5 locuri în față, pentru că nimeni nu vroia să stea în spate.

                  Ok. Am înțeles de unde ambiția asta nemasurată ce îi caracterizează pe machidoni. Dar ce se intamplă la interior ?  Care este prețul plătit pentru acest șablon comportamental ce creează învingători?

                  Cultura interioară creată în urma tuturor traumelor descrise mai sus este o cultură a succesului în cea mai pură formă “disponibilă pe piață “.  Acolo învinșii sunt lipsiți de orice fel de formă de compasiune, sunt marginalizați și ostracizați. SUCCESUL  este sarbătorit prin cântece interpretate admirativ de lăutarii , de succes, ai comunității și laude publice, pe când invinșii sunt uitați, în cele mai bune cazuri , iar în cele mai rele cazuri sunt “vorbiți de rău” pana cedează.

                  Membrii din comunitatea ta sunt primii care te laudă peste tot și se mândresc cu tine când realizezi ceva măret, cu toate că până atunci habar nu aveau cine ești și ce iți poate pielea. Însă tot ei sunt primii care te lovesc când incepi să cazi. Și o fac al naibii de bine.

                  Este un șablon comportamental inițiat și dezvoltat la nivel de subconștient. În acest fel subconștientul colectiv, traumatizat peste măsură de-a lungul secolelor, aplică acele soluții învățate, pentru a supraviețui.

                  Nu contează individul ci comunitatea! Comunitatea este prioritatea!!

                  Supraviețuirea acestei comunități este posibilă doar dacă cei mai buni rezistă și duc mai departe renumele și succesul comunității, monetizat preponderent prin forța financiară exercitată la nivel de comunitate, unul din cele mai importante sisteme de referință la care fac apel membrii ei pentru a-și alege liderii informali. Cei slabi și fără de ajutor sunt vazuți că nu aduc niciun aport siguranței și dezvoltării comunității și sunt perceputi pe cale de consecință doar ca beneficiarii nemerituoși ai apartenenței la o super comunitate de invingători.

                  “Daca vrei sa faci parte din echipa celor mai  mai buni, trebuie sa fii cel mai bun” cam ăsta ar fi motto-ul comunității.

                  Exemplele care întăresc afirmațiile mele sunt nenumărate și subsemnatul se regăsește pe “lista de beneficiari”  ai acestui tratament “formator de caractere”, cum ii plăcea unei rude de-ale mele sa spună.

                  Mentalități de genul “ce o să spună lumea” și comportamentele aferente generate , m-au dus până la un punct extrem de critic în viața mea când singura soluție a fost să evadez din sânul comunității pentru o perioadă. Evadarea a adus cu sine, după o perioadă, o nouă perspectivă asupra a ceea ce se intamplă cu adevărat în sânul acestei comunități în care m-am născut și am crescut.

                  Din păcate, această teorie mi-a fost confirmată zilele trecute când un membru marcant al comunității de machidoni, un antreprenor de success de la malul Mării Negre, a cedat sub presiunea imensă și a evadat și el. Din păcate el a ales calea permanentă reprezentată de păcatul capital: suicidul. Dumnezeu să îl odihnească.

                  Numai un om care a fost împins la limita extremă știe ce inseamnă să fii beneficiarul acestui tratament al comunității.  Problema este că noi nu credem în tratamente psihologice, în percepția noastră, aceasta fiind soluția exclusiv rezervată nebunilor, iar noi nu avem nebuni în comunitate. NOI AVEM DOAR INVINGATORI !

                  Bineînțeles, sunt și excepții insă , dupa cum le spune și numele, sunt excepții și nu influențează cu nimic regula, decat poate întărind-o.

                  Despre rolul și importanța procesului de fracturare extremă al spiritului comunitar și al echilibrului din sânul familiei extinse de machidoni, proces inițiat de către scandalurile violente generate de despăgubirile acordate de către statul bulgar pentru proprietățile pierdute în cadrul procesului de schimb de populație din Cadrilater, cu toate că este extrem de important și arată cat de profund traumatizată este în acest moment acestă “familie extinsă”, voi vorbi cu o altă ocazie, memoria acelor evenimente care m-au marcat profund nepermințându-mi să fiu în totalitate obiectiv, cu toate că au trecut aproape 15 ani de atunci.

                  Acest articol l-am scris in Decembrie 2016, inainte de a se întampla tragedia cu antreprenorul machidon din Constanța. Dumnezeu să il odihnească! (Vezi link cu știrile despre această tragedie : aici si aici)

                  Am decis să îl public acum pentru că sunt convins ca există oameni, membri ai comunității și nu numai, care doresc să afle la nivel macro, ce se întâmplă, de unde vin aceste tragedii și care este rolul lor.

                  Nu am crezut totuși când am scris acest articol că în 2017 se mai poate vorbi de o presiune așa de puternică în sânul comunității , insă moartea unui om atât de admirat de constanțeni și bucuresteni pentru calitatea serviciilor prestate de compania sa, ține să ne readucă cu picioarele pe pământ și să ne arate că prețul plătit pentru păstrarea unei culturi a succesului este de cele mai multe ori sacrificarea mebrilor ei care nu mai confirmă.

                  Dar potrivit teoriei vidului de putere, cu siguranță locul acestui membru al comunității va fi luat în scurt timp de un alt mebru iar comunitatea va merge mai departe urmând șabloanele comportamentale menționate mai sus.

                  Asta dacă nu invățăm ceva din povestea tragică a rudei noastre din familia extinsă de machidoni.

                  M-a intrebat zilele trecute un prieten machidon de ce clachează acum mult mai rapid membrii comunității,  antreprenorii în discuția de față , în condițiile în care străbunii noștri, buniciii noștri au trecut prin incercări cu mult mai grele decât ce experimentăm noi acum.  Presiunea era mult mai mare decât cea resimțită acum ( în 2017 nu încearcă sa ne omoare nimeni și avem acces la resurse foarte importante  financiare ce conduc la prosperitate).

                  Și totuși de ce clacăm când secole la rândul am răzbit prin tragedii de nedescris …?

                  Încercând să găsesc un răspuns la această întrebare mi-am adus aminte de o discuție cu Papu ( papu=bunic în limba machidonească), un om pe care l-am iubit și respectat enorm și a cărui memorie, împreună cu cea a bunicii mele,  o voi cinsti mereu.

                  L-am întrebat pe patul de moarte, cu câteva zile înainte să plece dintre noi, la 98 de ani, cum a trecut prin atâtea tragedii ( părinți uciși, soție decedată împreună cu primul lor copil, hăituit prin munți de tot felul de răufăcători , relocarea intr-o țară total necunoscută lasând în urmă totul, inclusiv o gospodărie înfloritoare ) și totuși a reușit să construiască în România o familie frumoasă cu 6 copii și să traiască până la 98 de ani. Și toate astea fără să știe să scrie sau să citească însă vorbind fluent 5 limbi, învățate de nevoie, pentru a supraviețui.

                  Răspunsul lui m-a cutremurat atunci și m-a cutremurat și zilele trecute când mi l-am amintit : Mă rugam la Dumnezeu nepoate….. Mă rugam la Dumnezeu. ……Și totul trecea….și totul devea mult mai ușor de suportat. ( îmi spunea aceste cuvinte in machidonește, limba română nefiind punctul lui forte).

                  Asta ne face să clacăm……am uitat să ne rugăm, am rupt legătura cu Dumnezeu și dintr-o cultură a succesului cu toate dezavantajele ei descrise în articol însă cu Dumnezeu în suflet, am devenit o cultură a succesului în care Dumnezeu nu își mai are rostul, locul și sensul.

                  Și atunci….să te ții bine……pentru că în momentul în care dai de greu, nu mai ai nicio alternativă de a te echilibra, pentru că ai uitat să te rogi.

                  Și comunitatea va face ce face de sute de ani….va umple golul lăsat de tine pentru că Nu contează individul ci comunitatea! Comunitatea este prioritatea!!

                  Distribuie acest articol

                  14 COMENTARII

                  1. Frumos spus !
                    Altfel, ideile din articol se pot extinde. Aromanii au dat Romaniei, culturii si vietii economice de la noi multe „varfuri”, chiar mai importante decat cele citate de catre autor (in aprecierea mea, cel putin). Ba mai mult, aromanii s-au impus (in sec.XVIII-XIX si pe teritoriul Austriei, ba inca, prin comuniunea religioasa au dat figuri de prim plan vietii romanilor din Ardeal. Amintim doar de Emanuil Gojdu sau Andrei Saguna dar si faptul ca primele biserici ortodoxe din orasele ardelenesti Cluj, Oradea, Beius , care dainuie si azi, au fost ridicate de catre negustori aromani ,intr-o vreme cand romanilor ardeleni nu li se permitea construirii de biserici in orase.
                    Comunitati „inchise”, dainuind de veacuri mai stim (evreii, armenii), cu realizari cunoscute in multe domenii ale vietii publice. Ca si”selectia naturala” pe care statutul de „metec”a provocat-o in varii situatii…
                    Alta pare a fi azi situatia diasporei romanesti …

                  2. Stimate domnule, ma deranjeaza foarte mult, avand radacini farserote in Zagora in Epir, fiind din ramura Simestilor (aia cu muzeul Simu), folosirea cuvantului DE ARGOU cu privire la aromani, cu iz de mici, muzica populara post ceausista, imixtiuni becaliene si limitrof urbane. Consider articolul un simplu eseu si va recomand spre lectura cartea „Studii Istorice asupra ROMANILOR din Peninsula Balcanica”, 1929 de Ioan Caragiani.

                  3. Interesant articol dar omite un lucru: aromanii nu au fost numai victime ale istoriei, ci si tortionari. Este cunoscuta cruzimea lor fata de bulgarii din Cadrilater, in conditiile in care ei erau niste nou-veniti, venetic colonizatorii in Cadrilater care s-au crezut stapani vesnici, niste indivizi superiori de „ginta latina” care au crezut ca pot face ce vor cu proprietarii de drept slavi ai Cadrilaterului.
                    In ceea ce priveste faptul ca Dumneavoastra considerati aromana ca fiind o limba separata de romana, nu pot decat sa fiu de acord. Limba aromana nu este un dialect istoric al limbii proto-române, ci al unei limbi pentru care nu s-a gasit inca un glotonim care are putea fi considerata un stadiu tarziu al latinei si al carei, nume este derivat din latinul „Romanus/-a/-um”, dupa cum numele limbii reto-romane (rumantsch) nu este reto-română ci reto-romană. Rumantsch provine de la latinul romanicus, adica pe romaneste „romanică”, nu „românic”. Româna, armâna, istro-romana (nu istro-româna) si megleno-romana (nu megleno-româna) formeaza un diasistem lingvistic asemanator cu cel al limbilor rusa, bielorusa, rusyna (o limba din sud-vestul Ucrainei si estul Slovaciei) si ucraineana. Aceste limbi nu sunt dialecte ale aceleaiasi limbi (nici ale rusei, nici ale bielorusei etc.) ci limbi independente provenite din slava comuna de est, nu din rusa veche, nici din belarusa/ucraineana/rusyna veche. Se poate obiecta ca endo-glotonimul limbii comune din care au aparut cele 4 limbi romanice de est este „rumână”, si ca glotonimul „armână” este lingvistic mai recent, aparut prin protezarea mai tarzie a unui „a-„. Acesta e un argument fals deoarece in aromana exista multe cuvinte mai vechi decat omoloagele lor din română, de exemplu oclju (ochi) din latinul „oculus” (cu pastrarea lui „l” in forma „lj”. Asta nu inseamna ca româna provine din aromână (veche) si nici vice-versa. Proto-limba comuna a românei, aromânei etc. ar putea fi numita proto-romana de est (nu româna de est!) sau proto-romanica de est. Alt argument (desi nu mai e nevoie de niciun argument) este ca diferentele dintre belarusa si ucraineana, slovaca si ceha, norvegiana si daneza sunt mult mai mici decat cele dintre română si armana. Chiar daca armana ar proveni din proto-română (lucru de altfel fals) diferentele actuale dintre cele doua idioame sunt mai mari decat cele dintre limbi apropiate dar de mult considerate ca fiind independente (vezi exemplele de mai sus).

                    • “Proprietarii de drept, slavi ai Cadrilaterului”
                      Este mult spus, in condițiile in care populația turco-tătară era cât cea bulgară, dacă nu mai mare…

                  4. Un articol echilibrat si bine scris.
                    O intrebare catre autor. Ce a determinat aderenta masiva a macedoromanilor la miscarea legionara si mai ales la mai toate plutoanele de executie ale acestei, nicadorii, decemvrii?

                  5. „Muntii Balcani” inseamna masivul Stara Planina din Bulgaria (Haemus in antichitate). Machedonii de care vorbiti nu traiesc acolo ci, cum apare mai jos, in Pind si zone invecinate: Grecia-Albania-Macedonia. Demult existau vlahi si in muntii Haemus, dar altii decat cei care au ajuns ulterior, prin schimb de populatii, din Pind in dobrogea.

                  6. Sigur, autorul este usor neclar fata de puntul lui de vedere, ezita (nu stiu de ce) de vreo 2..3 ori pe parcursul articolului sa (re)afirme esenta „nu conteaza individul ci comunitatea”. Un lucru atat de absolut incat e imposibil sa adaugi ceva la asta (evident, presupunand ca cititorul intelege despre ce e vorba).

                    Am avut si eu experienta asta: un stramos spunea aproximativ „tu/eu/noi/el nu suntem importanti; suntem doar niste elemente [ma rog nu folosea exact cuvantul asta] intr-un lant; primim, luam, intelegem, dam mai departe”.

                    Ce poate fi mai altruist decat asta? Ce poate fi mai rezistent porcariilor de zi cu zi din sec. XX-XXI decat asta? Evident, nimic.

                    Si evident, o astfel de atitutdine implica multe consecinte/efecte:

                    (a) individul nu (mai) este vulnerabil; el este o parte dintr-o comunitate;
                    (b) individul nu mai este manipulabil, vezi (a)
                    (c) egoismul, mediocritatea sunt substituite cu altruismul, excelenta. Cu MAREA diferenta ca aceste aspecte nu sunt generalizate in mod vag – ele sunt concentrate intr-o apartenenta care este dincolo de prostiile momentului
                    (d) exista ceea ce se numeste o morala ‘tare’ (NB: sensul e independent de ‘superioara’): intrebari existentiale de tip: de ce, pentru ce, exist EU, sunt rezolvate intr-un mod elegant (si principial). Evident, asta ii enerveaza pe diversi postmodernisti, dar asta e la fel de evident treaba lor.
                    (e) exista un vector (scala/ordine) de valori: poti excela, dar poti si pierde. Sigur, presiunea e mare, dar macar are un SENS, o finalitate. Lucru esential in the long run.

                    Scurt, este superb ca astfel de sisteme/comunitati mai exista in ziua de azi. Toti debusolatii ar putea invata ceva de la ele. De ex, cum sa castige principial. Sau cum sa piarda demn.

                  7. Doar o remarca armane; exemplarele neperformante din cadrul comunitatii nu sunt ostracizate, dimpotriva, sunt tinute aproape, ajutate sa aiba o directie; n-ai sa vezi un aroman care n-a reusit (prea mult) fiindu-i rusine sa stea la masa cu unul care a reusit (prea mult) si nici invers; iti multumesc pentru articol

                    • Sunt ostracizati cei care incearca sa se casatoreasca in afara comunitatii (cunosc cazuri in care fete au fost luate cu forta de parinti de langa „mucani” pentru a nu face familia de rusine, sau barbati urmariti cu politia pentru ca au avut curajul sa plece de acasa cu o romanca). Sau cazuri in care parintii isi ascund copiii suferinzi de boli mintale, izolandu-i si uneori refuzandu-le sansa la ameliorare de rusinea comunitatii (Cum sa vada lumea ca am un copil bolnav? E o rusine!).Fericirea familiilor cand nimeresc fetele bine, in familii bogate, de parca ar fi vandute (si sunt invatate de mici sa se vanda destul de scump, fara a constientiza consecintele) denota o lipsa de educatie, de cele mai multe ori primeaza doar situatia materiala, restul se rezolva de la sine (si ce daca cei doi ajung ca doi straini in casa si nu au nimic in comun in afara de dragostea de bani, la iesirile din comunitate sunt cuplul perfect) Si da, aveti dreptate, stau la aceeasi masa si cei care au reusit, si cei care nu au reusit in viata, insa caterinca de dupa masa face toti banii, individul este tocat marunt si criticat pentru alegerile nefaste (daca se mai casatoreste si cu o romanca, e clar ca aia i-a mancat toti banii, nici nu e vina lui ca are 8 clase). Majoritatea aromanlor sunt programati genetic pentru a avea prejudecati si pentru a-i critica pe cei care se ghideaza dupa principii adaptate secolului in care traim. Ar trebui sa ne adaptam totusi vremurilor si sa punem accent pe educatie mai mult decat pe principiile superficiale care guverneaza acum aceasta comunitate.

                  8. Evenimentul trist din preajma scrierii acestui material si a pus amprenta pe tonul general. Ce este de remarcat insa la comunitatea aromana este ca, raspandita in Balcani, fara organizare statala, scoala, biserica in limba proprie, si- a pastrat identitatea mii de ani, a prosperat indiferent de vremuri, a dat statelor din zona oameni remarcabili ramasi in istorie. Este un model unic in istorie de comunitate cu valori solide, fara clase sociale drastic separate, fara sa exploateze munca altora, un model de ajutorare a celor vulnerabili( nu au avut nevoie de orfelinate sau azile de batrani) si nicidecum de ostracizare a celor neperformanti. Este un model de comunitate care merita sa fie promovat mai ales in astfel de vremuri im care se pune problem gestionarii valului de refugiati din Europa. Modelul aroman poate fi o solutie moderna veche de mii de ani

                  9. Salut Costin, am si eu cateva opinii cu privire la subiect.
                    Referitor la caracteristicile comunitatii, consider ca cea mai pregnanta caracteristica a armanilor din cele enumerate de tine mi se pare mentalitatea „ce-o sa zica lumea” impreuna cu dorinta de a deveni cel mai bun (a se citi bogat:)) si setea de succes in interiorul neamului.
                    Partea cu traumele provenite din nerecunoasterea identitatii, refuzul istoriei, lipsa teritoriului, au si ele locul lor, dar sunt mai putin importante decat pozitia in comunitate si succesul recunoscut de comunitate (mai putin interesant este succesul recunoscut de membrii din-afara comunitatii)
                    Din ce in ce mai mult, pentru membrii comunitatii a inceput sa conteze individul, comunitatea trecand pe locul 2. Ceea ce a ramas pe locul 1 este succesul individului in ochii comunitatii..
                    identificarea radacinilor succesului obtinut de marii sportivi in caracteristicile neamului mi se pare un pic fortata. Cred ca radacina cea mai importanta o reprezinta tot dorinta de a deveni un model in interiorul comunitatii, mai putin aceea de a demonstra membrilor din afara comunitatii ca armanii sunt valorosi.
                    Cred ca tot aceasta caracteristica a dus si la gestul necugetat al omului de afaceri despre care vorbeai (ce-o sa zica lumea ca am pierdut tot? cum pot trai cu rusinea asta?). Mentionez ca e doar o parere, nu l-am cunoscut pe acel om, dar fiind constantean, fara sa vreau ma tot lovesc de comportamente tipice armanesti care dovedesc ca pozitia in cadrul comunitatii obtinuta datorita lucrurilor materiale este mult mai importanta decat implinirea si progresul personal, imaterial.
                    E dureros sa spun asta ca si arman, dar trebuie sa recunosc ca nivelul cultural al membrilor comunitatii foarte scazut. Cu tristete de asemenea, spun ca sunt foarte putini makidoni care au citit o carte in ultimul an, care isi propun sa faca lucruri frumoase doar pentru sufletul lor, fara sa fie „prezentate” altora ca un mare succes personal material.
                    Numai bine.

                  10. Cred că sunt inadmisibil de multe generalizări nefundamentate, dar acestea sunt discutabile.

                    Indiscutabil este faptul că autorul nu cunoaște ori nu acceptă adevăruri demult și definitiv câștigate de știință, contrazicându-le indirect prin aserțiuni profund eronate istoric („apartenență distinctă”) și lingivistic („limbă machidonească” – de ce nu și „limbă oltenească”?).

                    Moralizările sunt imprecise și, în definitiv, false, tocmai pentru că autorul pleacă de la premise greșite. Aromânii au suferit persecuții tocmai pentru că și-au declarat și urmărit apartenența la românism, nu pentru că erau „populație de sine stătoare”.

                    Reprezentanți de vârf ai aromânilor au făcut tot ce-au făcut nu în calitate de „machidoni”, ci în calitate de vlahi, greci, austrieci. Să pretinzi altceva e să proiectezi simple dorințe personale ca adevăr istoric.

                    „Trauma colectivă în acest caz este atât de profundă încât efectele ei sunt foarte ușor de recunoscut : vrem sa fim perceputi că ne simțim machidoni când ne răzbunăm împotriva celor care ne-au făcut rău, ne-au privat de “casa noastră”, ne-au luat dreptul la demnitate. Așa ne identificăm noi”.

                    Lăsând la o parte obsesia de a inventa traumă acolo unde nu există (istoria toată, dacă e să o luăm așa, e un șir infinit de traume), și imprudența de a vorbi generalist și în numele aromânilor, fără a avea încă câștigată o asemenea poziție (pe care au câștigat-o însă mulți alți aromâni, academicieni, universitari, artiști, actori, finanțiști, scriitori – care au poziții OPUSE celei de aici), de remarcat ar fi o privire care – EA – ar putea face obiectul unei analize antropoligice asupra unui reprezentant al aromânilor care are un asemenea discurs marginal, de inferioritate, clădit excșlusiv pe distorsionări grave ale realității.

                    „Asta a fost prima reacție percepută ca foarte agresivă: refuzul de legitimizare a unei apartenențe distincte, evidente pentru membrii comunității machidonești prin următoarele dovezi : limbă distinctă, port popular, tradiții, etc. , insă non evidente pentru restul, din motive ce nu fac obiectul acestui articol”.

                    Îmi pare rău că un tânăr bine mobilat exterior (costum frumos, freză frumoasă, folosirea cuvântului „organizațional”) face asemenea grave erori elementare, care ușor ar putea fi considerate rea-credință. Afirmația citată este de un monstruos fals, autorul „uitând” să precizeze că TOȚI reprezentanții de top ai aromânilor nu îi considerau pe aromâni așa cum pretinde dl. autor că se consideră aromânii înșiși (iar, aici nu e clar ce competență are sau cine l-a mandatat să vorbească în nume colectiv): marii istorici, lingviști și oameni de cultură de origine aromână. Și toți istoricii, lingviștii, oameni de cultură de origine daco-română. Principiul „de la mână până la gură” poate că nu e prea savant, dar explică destul de bine pe ce se bazează autorul când face asemenea afirmații.

                    „Un alt element foarte important care alăturat celor două anterioare, a alienat și înstrăinat și mai mult comunitatea, producând o falie relațională foarte adâncă, este reprezentat de atacurile, adesea foarte violente și lipsite de orice formă de umanitate asupra integrității fizice a membrilor acestei comunități marginalizate și traumatizate secole la rândul”.

                    Lăsând la o parte „a alienat și înstrăinat”, un element foarte important este acela că atacurile inmvocate au venit ca urmare a unei apartenențe COMUNE la românsim, mesajul autorului fiind, iarăși, fals.

                    Aromânii au avut de suferit când s-au declarat români. Cei care s-au declarat greci au fost bine-merci. N-a fost nimeni traumatizat. Cuvântul „traumă” se repetă de vreo 20 de ori. Asta spune multe, dar nu despre aromâni, ci despre autor.

                    Începând cu denumirea de „machidon”, continuând cu folosirea unui limbaj care poate se folosește în vânzări, dar pur și simplu e amuzant într-o astfel de analiză, și terminând cu formulări care decredibilizează autorul, concluzia e că trebui, poate, să citim mai mult decât scriem. Indiferent cât de traumatizați am fi.

                    Pe scurt, aromânii sunt români prinși la Sud de Dunăre în urma spargerii unității populației romanizate care ocupa un vast areal în Peninsula Balcanică. La început au oi, sunt nomazi, mai târziu se mai sxedenterizează, fac comerți, chiar meșteșuguri, se descurcă. Își spun rrămâni, nu știu ce sunt. Cei mai descurcăreți devin oameni aiu mari ai națiunilor din jur (reușesc nu ca rrămâni, ci ca austrieci, greci, otomani, vlahi). Vine era naționalităților, se trezesc ăștia din Patria Mamă, îi trezesc (conștientizează) și pe ăia din Sud. Unii trag cu grecii, alții cu românii, vin Războaiele Balcanice, România doarme mulțumită și (aproape) întregită, câteva mii de familii se salvează fiind primite aici, restul pică pe teritoriile statelor formate. Vine comunismul, chestiunea îngheață, vine dezghețul din 90, chestiunea rămâne tot înghețată, pentru că: 1. Nu prea ai ce face; 2. În singurul loc de unde se putea declanșa ceva, o minoritate agresivă a blocat orice inițiativă, deturnând dezbaterile într-o chestiune absurdă, care pretinde (cum se face și în materialul de față), că aromânii nu sunt români, ci altceva. Pe aromânii cu cap și poziție nu-i interesează să intre în dialog cu ăștia (ei spun că nu ai cum să trezești un om care se preface că doarme…), iar ceilalți fac ce face și autorul în materialul de față.

                    În altă ordine de idei, e un material foarte bun, care o să primească, peste ani, atenția care o merită. Numai că nu așa cum se așteaptă autorul.

                  11. Traiesc si se comporta tiganeste rau si daca cineva nu vrea sa aiba treaba cu ei dau cele mai tiganesti specacole. Considera ca pot sa aiba la mana pe cine vor.

                  LĂSAȚI UN MESAJ

                  Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
                  Introduceți aici numele dvs.

                  Autor

                  Costin Damasaru
                  Costin Damasaru
                  Lector univ. dr. / Coordonator masterat Antreprenoriat si Management Strategic / Facultatea de Management

                  Sprijiniți proiectul Contributors.ro

                  Pagini

                  Carti noi

                   

                  Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
                  Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

                  Carti noi

                  În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
                  Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

                   

                  Carti

                  După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

                   
                  „Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
                  Cumpara cartea

                   

                   

                  Esential HotNews

                  contributors.ro

                  Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
                  Contact: editor[at]contributors.ro