Home » Analize »Cultura »Sinteze » Citesti:

Cultura vs. mimetismul profesional

Marius Iosif aprilie 4, 2015 Analize, Cultura, Sinteze
5 comentarii 4,259 Vizualizari

Te poți întreba de ce lucrurile merg atât de bine în cultură, adică doar normal, și-atât de îngrozitor de prost (pentru a ne exprima eufemistic) în politică  și economie.

O posibilă explicație ar trebui să se întoarcă  la anul 1947, când ridicarea cortinei de fier se producea simultan căderii unei ghilotine uriașe asupra firescului social. Regimul comunist avusese o  nevoie vitală de a elimina regalitatea, ca ultima forță politică ce ar fi putut spune nu, fiindcă el avea nevoie de o masă de oameni care să spună doar da, pentru cei mai puțin proeminenți care ar fi spus nu având mijloacele persuasive ale terorii. România devenea astfel un fel de laborator în care, pe o societate firească,  ce-și dovedise în scurta perioadă normală dintre războaie (cu toate carențele ei politice) capacitatea de modernizare și progres, se  experimenta utopia marxistă. Pusă la dispoziția unor programatori, țara noastră avea să devină un uriaș computer game în care legile economiei de piață și inițiativa particulară erau înlocuite cu un dirijism atoateștiutor, hrănit de axiomele marxist-leniniste, mai ales leniniste, având în vedere violența cu care au fost impuse. Și să nu ignorăm faptul că una din cele mai pregnante linii de forță ale comunismului aplicat a fost dorința lui Petru I de a occidentaliza Rusia prin mijloace coercitive și cu rezultate mai degrabă mimetice.

Absurdul comunismului a constat în faptul  că voia să construiască o societate industrială amplificând la modul pur statistic o transformare ce se alcătuise din încercările reușite ale unei gândiri economice întrețesute realității. Dezvoltarea comunistă a fost în primul rând o dezvoltare  mimetică ce s-a transformat într-o uriașă potemkiniadă.

Însușindu-şi samavolnic – samavolnicie  justificată de niște așa-zise legi istorice de dezvoltare a societății – întreaga avuție a țării, comunismul a reușit, într-o oarecare măsură și într-o primă etapă, bazându-se pe o avuție reală dar, în primul rând, pe un om format temeinic în spiritul muncii și al lucrului bine făcut. Dacă ritmul de dezvoltare ar fi rămas  măsurat și s-ar fi mizat doar pe normele profesionalismului, România s-ar fi putut dezvolta  realmente, până la un anumit nivel, fără ca, desigur, să ajungă competitivă. Marea nenorocire a acestei țări a fost apariția lui Ceaușescu, un om al golului interior ce a atașat dezvoltarea acestei țări vanității sale. Un întreg sistem social a fost conectat la o nesățioasă vanitate și, cum realitatea era prea lentă pentru nevoia de mărire a acestuia, s-a adoptat un ritm nesăbuit, cu totul subiectiv, care a înlocuit  normele profesionale cu dictate activiste. Nevoia de glorie personală a împins țara spre o dezvoltare catastrofală, de natură neoplazică. Neputând fi ilustrată de realități temeinice, dezvoltarea  a devenit cosmetică, minciuna statistică înlocuind realizările concrete. Răul imens pe care această dezvoltare păguboasă avea să-l producă a constat, nu atât în irosirea unor imense valori materiale, cât în crearea unui om pe măsura minciunii prin mutilarea unui sistem de valori ce se întemeiase pe norme profesionale și morale firești în orice societate liberă. Nu doar dezvoltarea a devenit cosmetică, ci și formarea profesioniștilor (să nu uităm că România a fost țara în care profesorii au fost forțați să promoveze elevii, indiferent de cunoștințele lor). Ritmul dezvoltării avea sa fie accelerat din nerăbdarea de a ilustra genialitatea unui neisprăvit și evident că o conducere atât de găunoasă avea nevoie de slujitori care să pună obediența mai presus de normele tehnice și rațiunile economice, știut fiind că aceștia au fost găsiți cu ușurință printre cei pentru care recompensa conta mai mult decât orgoliul profesional – au existat, desigur, și excepții.

Nu același1ucru s-a petrecut însă în cultură. Mutilată până la desfigurare în anii instaurării comunismului, cultura a renăscut în scurta perioadă  deschidere 1964-1971, profitând de orientarea naționalistă pe o care o imprimase partidului comunist și pe care și-o însușise Ceaușescu, și n-a mai putut fi sugrumată nici atunci când ea ar trebuit să devină doar un cult deșănțat al personalității dictatorului. Profesioniștii care s-au format prin intrarea în contact cu valorile autentice ale culturii noastre și ale celei europene n-au mai putut fi reconvertiți la impostură (au existat desigur excepții) pentru că asemeni unor buni profesioniști, au găsit în bucuria creației un reazem mai profund decât cel dat de găunosul mimetism.

Revenind la întrebarea de la început, se poate spune că în cultură există o veritabilă direcție profesionistă, în vreme ce economia și politicul sunt tarate de mimetismul profesional, moștenire a perioadei ceaușiste. Nu e de mirare că vedem oameni de afaceri, directori de bănci, manageri care „se dau” cu mașini de lux,(mașini de „gunoaie”, cum le numea cineva) își adună ca pe niște jucării vile peste vile și se joacă de-a economia de piață. Răsplata muncii, urmărită cu lăcomie, vrea să consfințească un statut al cărui temei ar trebui să fie eficiența profesională. Ei doresc să trăiască ca-n capitalism, și chiar mult mai bine, dar să conducă ca-n comunism, adică fără nici o răspundere. Prosperitatea lor e mereu invers proporțională cu starea întreprinderilor lor. De aici și o permanentă și instinctivă sabotare a privatizării reale în care ei nu și-ar mai găsi loc. Vedem parlamentari cu un comportament cvasiinfantil ce se duc la Parlament ca la grădiniță, jucându-se de-a senatorii și deputații, cerând jucării și papa, iar atunci când se plictisesc stând, pur și simplu, acasă. Produsul lor sunt legi inteligibile și stufoase – o spun investitorii străini – ale căror defecte ascunse pot fi însă exploatate cu o șiretenie demnă de cauze mai bune. Alegerile sunt pentru aceștia un fel de Concurs de rapacitate și, pentru a reuși să ajungă pe dulcile liste, își pun în mișcare pile și relații în vederea obținerii de noi jucării și distracții. Relațiile sociale și profesioniste, de tip sintagmatic sunt subminate de relații paradigmatice nepotiste, de natură feudală. Un fel de duplicitate funciară și inconștientă, de țărănoi incapabili să se integreze societății și, văzând-o doar în bunurile expuse care pot fi acaparate prin șiretlicuri, nu și în munca ce  stă în spatele lor, sunt mânați fără odihnă în a-și vinde cât mai  scump incompetența bine mascată. Și-au dat ei înșiși, pe bună dreptate, numele de „băieți deștepți” și într-adevăr asta și sunt, niște „băieți”, flăcăi necopți la minte aflați până la moarte la vârsta căutării plăcerilor. Pentru ei lumea este doar materie și a fi înseamnă a avea, a acumula cât mai mult și cu orice mijloace. Au inventat LICITAȚIA-JAF, prin care simulându-se activitatea economică se practică un jaf de două ori pernicios deoarece jaful se face atât în dauna bugetului cât și al acelor profesioniști care sunt împiedecați să lucreze de „firmele de hârtie” care, prin mijloace care nu suportă lumina zilei, câștigă licitații peste licitații la niște prețuri de n ori mai mari decât ar fi normal. Simulând faptul de a fi oameni de afaceri sau politicieni, ei nu vor înțelege niciodată că a fi, pentru un bărbat adevărat înseamnă a dărui, și nu e vorba de obiecte, ci de un model de existență și activitate nobil și cu adevărat lucrativ ce așază o țară pe făgașul ei normal de  prosperitate și progres general. Urmăriți penal au ajuns să se apere cu argumente de ospiciu și anume că sunt un fel de martiri, iar jaful lor fiind unul „patriotic”. Ca funcționari publici ei au o dublă personalitate: de funcționar și de infractor-sabotor totodată. Ca funcționari, eventual conducători de instituții, își fac treaba de mântuială, luând decizii păguboase, pe măsura priceperii lor, iar ca infractori-sabotori își spoliază instituția si, instinctiv, produc o selecție negativă de cadre, aducând in jurul lor indivizi de aceeași speță, în vreme ce îi persecută pe profesioniști cu scopul de a-i elimina din instituție.    A conduce este pentru ei tot una cu a te preface că faci și a profita, un fel de „Dă-i dracului de proști, mie să-mi meargă bine!” Istețimea și viclenia lor sunt însă invers proporționale inteligenței și priceperii, iar roadele lor sunt extrem de amare pentru majoritatea cetățenilor. E dureros în România că binele acestor puțini oameni se bazează pe răul unui întreg popor. Nu e de mirare că tinerii calificați,  și nu numai ei, își iau lumea-n cap refuzând să mai trăiască în acest bâlci social. Deși Ceaușescu a dispărut, ceauşismu1 continuă prin  fiii săi „spirituali”, gata să mimeze orice pentru a-și  satisface poftele gregare. Între pantofii visați cândva și Mercedes-ul de-acum nu e pentru ei o diferență  calitativă, doar mimarea în vederea obținerii a  devenit mai complexă. Toate acestea ar putea fi de  râs, dacă n-ar produce atâta chin și suferință într-o  țară care, condusă responsabil, ar fi trebuit să intre  deja în normalitate. Senzația pe care ți-o dă această  harababură bine organizată e că, de fapt, trăim într-un vid de putere.

Adevăratul conflict ce stă în inima societății noastre nu este cel dintre opiniile politice,  ci e acela dintre profesionalismul asumat și mimetismul profesional care are nevoie de pavăza unui stat puternic centralizat pentru a putea acționa, deversându-și răspunderea în anonimatul birocratic.

Te mai poți întreba cum o conducere ce afirma idei de centru-dreapta nu a făcut din eliberarea inițiativei particulare (se știe cât de greu se poate  face o firmă în România) unul din obiectivele sale  prioritare, mai ales că nu costa nimic și, din păcate, îți poți răspunde. Nu există cauze difuze – Așa e la noi! Ăștia suntem! etc.- ci liste rău întocmite. Dacă în economie numai o privatizare reală poate limpezi situația, în politică este de datoria conducătorilor politici, indiferent de culoarea lor, să elimine toți preșcolarii hrăpăreți din viața politică, iar aici forța economică sănătoasă care a început să se formeze ar avea și ea un cuvânt greu de spus.

Am asistat la schimbarea din 1996, am asistat  și  la schimbarea schimbării, iar  după patru ani la o schimbare a schimbării schimbării ș.a.m.d. Dacă aceste schimbări se vor petrece pe orizontală, ca până acum, consecințele nu sunt greu de întrevăzut și ele vor echivala cu o a doua plecare a romanilor. E nevoie de un patriotism care să depășească entuziasmul de suporter sportiv pentru a produce acea schimbare pe verticală fără de care România se va autodistruge prin paraziții ei politici și economici.

România uimește atât prin cultura, cât și prin economia ei, dar în sensuri diametral opuse or, tocmai de aceea, politicul și economicul au de urmat modelul culturii care, prin profesionalism, a intrat deja în Europa.

Marius IOSIF

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "5 comments" on this Article:

  1. george botez spune:

    merge bine cultura in ro? pai in cultura mimetismul profesional -asa cum il numiti dvs – este in floare. ca sa nu mai vorbim de “lideri” culturali care vor sa conduca tot ca in comunism. adica fara raspundere.

  2. CAROL al XXI-lea (cel mai MARE) spune:

    Câștiga Licitația cel căruia i-a pus D mana in chica, dar mănâncă firmiturile de pane si zecile de subcontractanti care realizeaza efectiv LUCRAREA. Vorba aceea, si cateii mananca ce pica de la massa STAPANILOR, Doamne!
    …2015?
    Rezulta ca de vina e cel care are pâinea si cuțitul.
    Dezvoltarea României sub Carol al II-lea o cunoastem – inclusiv cea democratica -, pe noi ne doare insa subdezvoltarea de azi, din debutul noului mileniu, ca cetățeni europeni si ai unui “stat” devenit membru cu drepturi depline UE-NATO.

  3. rcampeanu spune:

    bun si “de groaza”

  4. Dan Neumann spune:

    Am citit cu interes articolul Dvs. si, desi nu va lansati in detalii istorice laborioase, sunt de parere ca ati atins fondul corect fondul problemei. E multa impostura in statul roman actual. De aici vine o mare parte din rau, desi, chiar daca statul s-ar fi reformat corespunzator, vorba Dvs., nu am fi fost cine-stie-ce “competitivi” ca tara.

    Pe de alta parte, tot ce spuneti in rest nu are sens. Permite-mi sa va explic ce intentionez sa zic prin asta. Spuneti ca in scurta perioada “normala” din interbelic (care – 1918-1930 sau 1918-1938 sau 1918 pana la aparitia Garzii de Fier?) am demonstrat ca ne putem moderniza ca tara. Va inselati. Cititi sectiunea dedicata de istoricul Bogdan Murgescu in “Romania si Europa” perioadei interbelice. Nu a existat nici un proiect de dezvoltare viabila, capitalista a tarii in perioada interbelica. Au existat insa, in cele mai faste momente ale democratiei interbelice, partide politice corupte care se lansau in sloganuri si promisiuni subtiri si superficiale. Daca Dvs. considerati aceasta situatie ca “normala”, eu ma retrag si va las linistit in credinta Dvs.

    Apoi vorbiti de un “laborator” sovietic in care se preschimbase Romania dupa 1945. Sa nu uitam ca intre 23 august 1944 si anul 1958 Romania a fost tara ocupata militar de Armata Rosie si ca, desi am iesit “victoriosi” din Al Doilea Razboi Mondial, am luptat in cea mai mare parte a sa alaturi de Germania Nazista. E o banala observatie.

    In al treilea rand, axiomele leniniste de care vorbiti ar merita o atentie mai mare. Puteti sa ne citati o asemenea axioma si sa o argumentati cu operele lui Lenin in fata? Daca da, va invit sa spulberati orice urma de indoiala. A vorbi despre “utopii”, despre “axiome” fara un referent clar trezeste doar curiozitate de a afla la ce se refera acestea din partea unui cititor care va ia in serios.

    Romania era, dupa perioada ceusista, o tara partial industrializata, dar la fel ca URSS-ul (economia-lume din care Romania a facut parte timp de 50 de ani), dar cu industrii depasite, ruginite, necompetitive pe plan global. Nu toate, dar cele mai multe cu siguranta ca da (cf. iarasi Bogdan Murgescu).

    Atat am avut sa va transmit.

  5. MIHAI 2 spune:

    ”Te poți întreba de ce lucrurile merg ATAT DE BINE în cultură, adică doar NORMAL..”
    Cine a evaluat NORMALITATEA sau ATAT DE BINELE din cultura română ?
    Am impresia ca asta au stabilit-o chiar ”OAMENII DE CULTURA ROMANI” care se afla insa intr-un fel de ”conflict de interese” deoarece este vorba despre ei insisi si despre ceea ce fac ei.
    Se poate cere un AUDIT EXTERN ? Probabil ca nu.
    Daca mergem pe intuitie putem enumera la capitolul ”SUCCESURI” (…iata un ghiocel al culturii actuale)…..deci la capitolul SUCCESE incontestabile ar fi cele 30 – 40 de filme premiate pe la marile festivaluri , adica evaluate pozitiv de catre experti din afara Romaniei.
    Acesta este un lucru foarte bun, dar numai daca trecem cu vederea lipsa totala de APETIT a publicului romanesc fata de mentionatele productii pe care televiziuni fara interes de rating – HBO in special- le difuzeza cu generozitate. Celelalte televiziuni , care vor sa isi atraga telespectatorii,
    difuzeaza Nea Marin miliardar, BD la munte, mare. etc (despre succesul militiei populare in contra raufacatorilor care fura din avutul intregului popor) si Secretul lui Bachus (despre dusmanii poporului care isi permiteau initiative private) . Saptamana asta am savurat ”Un suras in plina vara” ….despre un tanar taran care se incapatana sa nu intre in ”colectiva” si voia sa faca un fel de comert (SRL) , dar pe care pana la urma l-au reeducat.
    Apropo – toate filmele enumerate de mine mai sus sunt realizate in intervalul 1964 – 1971 despre care autorul articolului spune ca a fost o Renastere a culturii romane.
    Greu de crezut si de acceptat ca – dupa ce intre 1947 – 1964 cultura romana fusese ”mutilată până la desfigurare” au fost suficienti 7 ani de semi libertate – totusi ”ceausista” – pentru a inlatura acele mutilari.
    Ce mai stim despre cultura actuala ?
    Stim ca apar in strainatate traducerile unor scriitori romani – ca de exemplu Cartarescu, Blandiana si….Cartarescu).
    Stim ca dl Plesu scrie anual una sau doua carti publicate de Liiceanu cu prefata de dl Patapievici care ne asigura ca sunt ”opere de referinta”
    Stim ca Uniunea Europeana exercita un anumit protectionism cultural, pe considerentul ca altminteri productiile din Romania si din Europa ar fi sufocate de tzunamiul cultural american , bazat pe un sistem de sustinere financiara mult mai inteligent.
    Stim ca la orizont China si India incep sa pompeze si aici productii de mana a 4 a foarte gustate de CLASA MIJLOCIE.
    Tot in ceea ce priveste cultura de masa mai stim ca jumatate dintre tinerii romani nu reusesc sa treaca BAC ul, dar ca atat cei care reusesc , cat si cei care nu reusesc au asigurat un loc in universitatile private a caror piatra de temelie a fost pusa prin 1991 de catre cei doi mari ctitori culturali Dolphi Drimmer si Antonie Iorgovan.
    Daca toate acestea deomstreaza ca lucrurile merg BINE sau macar NORMAL in cultura , atunci este OK.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marius Iosif


Marius Iosif

Marius Iosif (n. 25 martie 1953, Timişoara) – strănepot al poetului Şt. O. Iosif – este eseist, prozator, poet și traducător. A absolvit cursurile Facultăţii de Filolog... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)