joi, martie 28, 2024

Cum ne uităm la trecut, bătaie și Maria Olaru

Ce a făcut Maria Olaru publicând deja celebra autobiografie „Prețul aurului. Sinceritate incomodă” facem cu toții când ne uităm în trecut. Judecăm fapte din alte vremuri, din alte contexte, cu alți oameni, cu ochii noștri de acum și cu mintea noastră de pe urmă. De aceea trecutul e foarte des înțeles prost iar istoria poate foarte des să devină periculoasă. Aici ar putea interveni specialiștii în “uitat în trecut” care se numesc istorici și care au menirea de a ne arăta și de a ne ajuta să ne uităm corect în trecut. Din păcate pană și cei care se numesc istorici nu sunt cu adevărat asemenea specialiști.

Maria Olaru nu se uită deloc corect în trecut. Nu o acuz. Greșeala asta o întâlnim la tot pasul. Se cheamă în linii mari “decontextualizare”. Se întâmplă în câțiva pași foarte preciși: 1. Se ia o bucățică mica-mică dintr-un trecut foarte-foarte mare și complex. O intâmplare, o atitudine, un obicei, o modă, un gest este astfel brutal scos din contextual lui extraordinar de bogat. 2. Această mica-mică bucățică devenită acum singular, abstractă și fără sens (normal, lipsindu-i un context, ceva la care să se raporteze) este implantată într-un cu totul alt context, într-o altă lume și societate cu total altă mentalitate și în general cu totul diferită și în permanent shcimbare, adică în lumea noastră contemporană. 3. Acum ce se întâmplă cu bucățica noastră mica-mică, scoasă din lumea ei inițială și ajunsă într-un context nou și foarte bogat? Se întâmplă ceva normal: devine o curiozitate. Se transformă într-un obiect de uimire, de dezbateri, discuții, de admirație sau dimpotrivă de groază și repulsie. Săraca bucațică (adică gest, atitudine, modă, obiect, etc.) normal că e privită ca un animal exotic, căci oamenii deși știu de unde a venit nu-i înțeleg nici rostul nici contextual ei inițial. Așa că fac ce pot, adică judecă cu minte lor contemporană. Luați de exemplu ȋmbrăcămintea “de alta dată”, politicienii “de alta dată”, curtoazia, eroii, mentalitatea “de alta dată”, șamd.

Această schema simplă, in trei pași se poate aplica în infinite cazuri în care oamenii se uită în trecut. Dar s-o aplicăm zic la dezvăluirile din cartea Mariei Olaru. Ea ne prezintă cu sinceritate multe aspect incomode întâmplate când era gimnastă profesionistă, acum vreo 15 ani (acum are 34). Respectiv cum ea și colegele erau bătute, jignite, umilite de antrenorii Belu, Bitang, Forminte dar și de unii părinți ai fetelor. Așadar iată bucățica din trecut, care conform spuselor Mariei Olaru nu e scrisă acum ci este publicarea jurnalului ei ținut atunci, când avea 19 ani. Bucățica este cât se poate de autentică, e o parte din trecut. Este însă o parte foarte-foarte mica. Cum am zis mai sus îi lipsește contextul. Batăile și jignirile domnilor Belu și Bitang se întâmplau într-o lume care este astăzi fascinant de îndepărtată, deși au trecut doar 15 ani. Era perioadă când majoritatea părinților își băteau copiii. Când TOȚI (toți) antrenorii își altoiau mai tare sau mai ușor sportivii. Când palma era parte din viața noastră, a tuturor copiilor, stimați adulți! Mai mult, aceste metode se aplicau nu numai în estul urât al Europei dar și în America sau in alte țări din Vest. Daca nu mă credeți cercetați mai bine metodele lui Béla Károlyi, antrenorul-legendă care a creat-o pe Nadia și apoi a inventat gimnastica in America. Citiți despre cum le antrena pe americance, despre jigniri și chinuri. Despre cum America a devenit prima țară în lume in gimnastică. Nu era o lume bună, asta cu siguranță. Noi astăzi avem alte metode, gimnastele sunt încurajate nu speriate, se insistă pe construirea încrederii în sine și e o cu totul altă relație, mai bună, între antrenor și sportive. Dar atunci se gândea altfel iar bătăile și jignirile erau confirmate și reconfirmate de atitudinea noastră și de performanțele lor. Rezultatul celor întâmplate este că astăzi o avem pe Maria Olaru, campională olimpică, mondială și europeană. Este unul dintre cele mai strălucite produse ale unora dintre cele mai strălucite metode de antrenament aplicate de unii dintre cei mai străluciți oamenii din sport în jurul anilor 2000.

Noi nu ne gândim însă la toate acestea și aplicăm simplu și rece pasul 2 din schema “decontextualizării”. Bucățica mica-mică de trecut, respectiv în cazul nostru bătăile și jignirile antrenorilor, este adusă în present atât de brusc și brutal de către cartea Mariei Olaru.  Noi ce facem? Aplicăm pasul 3: Nu ne uităm la acest context. Nu întelegem că cele mai crunte bătăi le dădeau de fapt părinții gimnastelor, uităm cum era să fii sportiv de performanță. Nu ne gândim că până la urmă nici atunci bătaia nu era permisă. Era la fel de ilegală în fața legii ca și astăzi. Doar că nimănui nici măcar nu-I trecea prin cap să- zică ceva sau să-i spună cuiva că domnul Belu pălmuiește gimnastele. Îmi imaginez parcă perfect fața sictirită a unui polițist care i-ar fi zis din varful buzelor unui eventual părinte “pai nu matale ai dus-o acolo?” Totul, absolut totul în jurul domnului Belu și a doamnei Bitang încurajau aceste metode de antrenament.

Însă noi nu înțelegem asta și mergem înainte cu pasul 3. Adică privim aceste bătăi și jigniri cu mintea noastră de acum, cu universal nostru mustind de norme și reglementări UE, de drepturi și libertăți pentru toți și toate, cu definițiile noastre atât de noi despre demnitate, umilință, drepturi individuale și collective. Ne uităm și ne minunăm. Apoi ne îngrozim, ne oripilăm și iarăși ne minunăm. I-am băgat pe Belu și Bitang în muzeul minții noastre, unde sunt expuși laolaltă eroi din trecut, Mihai Viteji, daci, romani, regi, martiri, sfinți, miracole, dezastre, dinozauri, dictatori și monștrii care bat copii.

Distribuie acest articol

48 COMENTARII

  1. Si eu am 34 de ani. In 2000 aveam 18 ani, deci nu eram o „fetita”. Cati barbati lovesc fetite de 18 ani si sunt respectabili, domnule?
    Apoi, in 1994, aveam 12 ani. Nu ma batea nimeni. Nici in 1988.
    Haideti sa nu ne jucam de-a trecutul!
    Toti copiii ne uitam la JO de la Barcelona si ne jucam de-a gimnastica, parintii ne spuneau ca ele „nu au copilarie”, gandindu-se la aspecte ca izolarea de familie, intr-un campus la Deva, la antrenamente obositoare, la lipsa de normalitatea din viata lor. Nimeni nu zicea ca ar fi infometate si batute. Iar asta nu e un detaliu, o bucatica mica-mica, ci ceva extrem de grav, de revoltator, iar cei vinovati de asa ceva trebuie sa plateasca macar cu oprobriul public, daca legal nu se poate.
    Eu am cunostinte care cu greu au putut, la varsta matura, sa vorbeasca despre abuzuri din copilarie. N-au mai fost, astfel, obligati sa zambeasca si sa arate un respect inexistent, sa ascunda teama care nu se va sterge niciodata (cine a fost candva jignit de o persoana, va ramane mereu cu stresul ca respectivul o va face din nou). Dar, daca au reusit, a fost o eliberare, care trebuie incurajata, nu tratata cu superioritate sau nepasare.
    Asadar, eu nu sunt de acord nici cu parerea dvs. despre marturii din trecut, nici cu asertiunea ca toti copiii de acum 20-30 de ani erau batuti. Unii adulti bateau copii, altii ii bat si acum.
    Dar adultii de ATUNCI ar face bine sa ne spuna cum vedeau ei lucrurile… Ar fi mai corect.

    • Din păcate, hipsterii de azi nu gândesc singuri și nu înțeleg realitatea altei persoane. Ei se bat în link-uri, citate și studii. Pentru un astfel de hipster, traumele fizice și psihice unei persoane agresate tocmai de părinți și educatori au nevoie de contextualizare, el vrea ca victima să prezinte un studiu al epocii, nu drama personală prin care a trecut. Eventual să vină cu citate, bibliografie și note de subsol, fiindcă altfel ”Maria Olaru nu se uită deloc corect în trecut”.

      Maria Olaru nu e nici Ministrul Educației, nici reprezentanta vreunui ONG care luptă pentru drepturile minorilor. Maria Olaru își spune povestea, așla cum a trăit-o ea, domnu’ hipster!

    • Doamna Diana!
      Ca tata de fata in anii de maxima glorie ai gimnasticii romanesti va zic:
      Presiunea era imensa! Foarte multi isi doreau sa intre in sistemul asta care apare acum scandalos
      Am discutat in vremea aceea cu multi din generatia mea, care credeau ca asta este o sansa la un million de ani: sa-ti dai fetita la gimnastica si sa ajunga campioana. Raportat la conditiile de atunci, pare sa fie raiul: sa fii in glorie, sa poti calatori, sa ai asigurat tot ceea ce ti-ai putea dori…. partidul dadea! Ar fi facut orice sacrificiu sa-si vada copiii acolo, sus.
      Toti stiau ca fetitele alea pe care le vedeam pe podium aveau bataturi in palme de plugar si nu aveau o dezvoltare fizica normala fiind supuse de crude la antrenamente fizice peste conditia unui om normal; si nimeni nu-si facea iluzii ca antrenorii se poarta gingas cu ele, dar deh si la vioara iti dadea profesorul cu nuielusa peste degete daca nu executai corect…
      Dar, de ce sa iau eu o decizie pentru viata copilului meu cand are doar 5-6 ani ?… o viata care se va incheia la 20 maxim 25, ori in glorie daca are noroc, ori intr-o ratare anonima, cel mai probabil. Cate fetite au fost duse de manuta la gimnastica si cate dintre ele au ajuns pe podium? Ce s-a ales de celelalte? Au devenit medici, arhitecti, ceva, …Au suferit, mai mult sau mai putin acelasi regim. Ca sa scoti la 14-17 ani niste masinarii perfecte, nu se poate decat prin dresura. Cine accepta asta este responsabil. Parinti, antrenori, partid spectatori…
      Fata asta are tot dreptul sa-si priveasca trecutul in modul cel mai critic. Poate ca nici nu acuza, doar vrea sa ne spuna, celor care nu stiam deja, ce grozavii se intamplau in spatele acestui show.
      Nu stiu daca si regreta ca a fost expusa acestui regim inuman, din care a ajuns campioana sau doar cauta rating.
      In orice caz, este destul de clar ca metoda aia a functionat, ca sa scoata campioane, iar solutia consensuala nu pare a fi de succes.

    • hai sa aplicam marile metode democratice , sa vorbimfrumos ,insoapta ( cu acordul copilului ) sa ii dam bani pentru discoteca , sa nu ii aratam cumva o carte , sa il imbracam dupa ultima moda pentru ca noi parintii care am trait in comunism amfost frustati de toate acestea , sa il lasam sa lipseasca de la scoala SA FIM DEMOCRATI ! – REZULTATUL = 40 % dinabsolventii de liceu iau bacalaureatul == majoritatea fetelor absolvente se pierd in anonimat ( ajung vanzatoare , insotitoare etc – proaspetii absolventi nu au ,majoritatea , un limbaj normal si un vocabular minim pentru varsta lui , copii care sunt debusolati ( tata patron , mama cu rspundere , copilul liber , bunica nu are voie sa se impuna ) CAM ASTA NE ASTEAPTA sau aici AM AJUNS – PUPATI FUNDUL LUIOLARU !

      • A vorbi frumos cu copilul nu e o metodă ”democratică”, dar e metoda corectă. Copilul înțelege dacă îi explici, chiar dacă uneori te saturi de-atâta explicat. Însă dacă te saturi, asta spune ceva despre tine, nu despre copil.

        Poți să bați un copil ca să sară de 3.573 ori în același mod, până când nu mai știe nici el dacă e a 3.537-a oară sau a 3.557-a oară. Dar nu poți să bați un copil ca să scoți din el un Bill Gates. România ar avea nevoie de mii de Bill Gates, iar omenirea ar avea nevoie de milioane de Bill Gates. Însă creativitatea nu se poate obține cu bătaie, creativitatea se obține explicându-i de fiecare dată de ce un lucru e așa și nu altfel, până în momentul când copilul decide că unele lucruri chiar ar trebui să fie altfel și le va face el să fie altfel.

        Problemele despre care spui tu nu apar datorită educației bazate pe cooperare și explicații, ci datorită părintelui absent (cu sau fără ghilimele). Când copilul crește ”de capul lui”, fără îndrumare și fără o scară de valori și eventual cu niște bani pe care părintele îi alocă necontrolat, dintr-un sentiment de culpabilitate. Orice copil va învăța în cele din urmă niște lucruri, însă de tine depinde dacă le va învăța de la tine pe cele corecte sau le va învăța de pe stradă pe cele incorecte.

        Bătaia nu educă, bătaia timorează. Iar scopul educației nu este să-ți facă mereu pe plac copilul sau să obții tu bani din activitatea lui. Scopul educației este ca la maturitate, după ce nu te va mai avea pe tine în preajmă să-i explici și să-l îndrumi, copilul să fie capabil să ia singur decizii corecte. De preferat, decizii mai bune decât cele pe care le-ai fi luat tu.

  2. Perfidă chestia asta cu contextualizarea… Şi irelevantă.

    Cum ar suna:

    „Totul, absolut totul în jurul domnului Alexandru Vişinescu și al doamnului Ion Ficior încurajau aceste metode de tortură.”

    Suferinţa este suferinţă, indiferent de context. Contextul ne ajută pe noi, cei din „universul nostru mustind de norme și reglementări” să nu repetăm greşeli din trecut, dar contextul nu scuză nimic şi pe nimeni. Nici pe Vişinescu/Ficior, nici pe Belu şi Bitang.

    • ..”Contextul ne ajută pe noi, cei din “universul nostru mustind de norme si reglementări” să nu repetăm greşeli din trecut, dar contextul nu scuză nimic şi pe nimeni. Nici pe Vişinescu/Ficior, nici pe Belu şi Bitang.”…contextul ne ajuta sa punem corect accentele; sa vedem responsabilitatile acolo unde ele sunt si sa intelegem pe ce lume traim!..visinescu si ficior au fost cozile de topor ale regimului..oameni selectionati, oameni care si-au facut treaba pentru care au fost angajati!…belu si bitang, cu metodele lor, poate discutabile, au agatat o medalie de aur la gatul unei copile…poate ca maria olaru va scoate si ea, cu metode mai evoluate, alta campioana mondiala…abea atunci va vorbi in cunostinta de cauza despre „pretul aurului”…

      • Bravo, bine judecat! Deci toti bravo lor ca au facut treaba pentru care au fost angajati! Probabil ai face la fel daca ai fi angajat sa bati sau chiar sa omori, fara sa-ti pui macar o intrebare, ca doar de, esti angajat si iti faci treaba.

    • @Cosmin
      Vişinescu/Ficior au fost condamnati pentru crime si tortura iar tu ii pui pe Belu şi Bitang in aceiasi categorie. Ca sa iti preiau stilul de gandire, procurorii comunisti care ii trimiteau oameni lui Visinescu judecau cam asa: tac-tu a fost popa deci tu esti dusman al poporului. Deci, tu esti procuror comunist ? Judeci ca ei…

      • Depinde la ce categorie te referi, cum definesti acea categorie. Daca e categoria celor care au incalcat legea, da, toti sunt in categoria celor care au incalcat legea pentru ca bataia unei alte persoane de ex. era interzisa de lege si inainte de ’89 si dupa. Deci toti au incalcat legea. Plus ca toti au facut asta in timpul serviciului, ca sa zic asa. Daca restrangi categoria la batai politice sau civile, sau mai stiu eu cum, atunci sunt in categorii diferite.

      • @Feral
        Ai înțeles tot.

        Niciunde nu am pus pe Belu/Bitan în aceeași categorie cu Ficior/Vișinescu. Era doar un exemplu pentru a arăta că unele fapte nu pot fi judecate în funcție de context. Puteam la fel de bine să zic de Holocaust sau Gengis Khan sau de cine știe ce altă grozăvie. Unele lucruri sunt reprobabile indiferent de context.

  3. Contextualizare si decontextualizare. Doua idei principale desprind de aici:
    1. erau batute de antrenori, dar asa era obiceiul; cum ar veni, aruncarea responsabilitatii pe umerii colectivitatii
    2. erau batute de antrenori, dar parintii le bateau mai tare; adica un fel de „- Gigel, de ce ai spart geamul? – Tovarasa invatatoare, dar sa stiti ca si Ionel a scuipat pe jos ieri”

    Da, stim, asa erau vremurile, era un context social, o mentalitate, o cultura, o ceva. Zic sa devenim mai ingaduitori atunci si cu masacrele comuniste sau naziste. Nu a fost chiar bine, daca privim faptele rupte din context, astazi. Dar asa erau vremurile, se intamplau niste framantari sociale si istorice. Comunistii omorau oameni, dar cine stie cu adevarat ce era in sufletul lor… Nu putem sa ii judecam pe cei de atunci cu mintea noastra de azi.

  4. superb reasoning pasted with unparalleled perspective. deceivingly light arguments and cunning… oh, i can’t stop. in the end, most valuable piece of information.
    you must be a great thinker.
    keep up the good work!

  5. „Se ia o bucățică mica-mică dintr-un trecut foarte-foarte mare și complex. O intâmplare, o atitudine, un obicei, o modă, un gest este astfel brutal scos din contextual lui extraordinar de bogat”

    De la monarhişti, prin sovietici, dejişti, ceauşişti, ţărănişti şi alte creaturi cu 2 şi 4 picioare care populau sau, după caz, poluau mediul social de la noi, a rămas legenda eroului naţional Nicolae Iorga, stâlpul ţării şi regatului. Care făcuse la vremea lui măgării la fel de mari ca ale lui Octavian Bellu.

  6. 1. Sa dea MO „jurnalul ei” de atunci sa se faca o analiza a datei cand a fost fabricata hartia din el. Sau cerneala.
    2. „Infometarea” pe care o acuza unii era, de fapt, regimul pe care orice sportiv trebuia si trebuie sa il respecte daca vrea sa faca sport.
    3. Oare unde vroia MO sa plece „pe geam” de trebuia sa-i „bata geamul in cuie”, cum se exprima ea.
    4. O auzeam pe o alta gimnasta de aur spunand „… de ce a scris Maria despre mine, despre viata mea…”, cu alte cuvinte, de ce nu s-a limitat la propria sa viata. Intreb si eu.

    • 1. și fiecare comentator să vină cu o adeverință de la psiholog, înainte de a i se publica postarea;
      2. de exemplu, 37 kg la 1,60 înălțime e o greutate absolut normală pentru cine vrea ”să facă sport”;
      3. toți avem acasă geamurile bătute în cuie, că doar nu vrem să plecăm nicăieri pe geam;
      4. noi nu relatăm niciodată nimic despre altă persoană, chiar dacă am fost prezenți când a fost agresată.

      Concluzie: 6 din 7 români (aproximativ 85%) reprezintă super-majoritatea care face din România un uriaș spital de nebuni condus și organizat chiar de către pacienți.

    • Cu puțină vreme în urmă, cam pe când se urca Pontosul în fotoliul de premier, trece un reporter american pe la uzinele Foxconn din China și întreabă: muncesc și copii aici? Directorul ce spune de asta? Autoritățile chineze de ce nu aplică legea?

      Evident, cei care au avut curaj să răspundă i-au explicat că așa e la ei, inspectorilor de la Muncă li se închide gura cu un plic gros plin cu yuani.

      Reporterașul, mai sprinten la minte ca românii verzi, a pus punctul pe i: Acum 30 de ani, Shenzhen era numai un sat mic. Acum este un oraș cu 13 milioane de locuitori, mai mare ca New York-ul.

      China de dinainte de „comuniştii lor” era primitivă şi săracă în afară de câteva centre urbane mari, şi a rămas aşa cu tot cu „comunişti”. De fapt, sub domnia lui Mao, administraţia comunistă nu atingea în niciun fel masa de sute de milioane de ţărani, sărăcia acestora era la fel de rea cum o lăsaseră neglijenţa epocii imperiale, distrugerile a 20 de ani de război, ocupaţia japoneză. Dacă pentru „comunistul nostru” serviciul, pensia, asistenţa medicală erau drepturi pe care trebuia să şi le apere, în regiunile primitive ale Chinei acestea NU EXISTAU, pur şi simplu.

      Și, dintr-o dată, în mai puțin de o generație, primitivismul e înlocuit brusc de o economie industrială modernă.

      Omul de rând care de ales între câmpul de orez, şi acela mic şi neproductiv, şi munca în fabricile „sistemului”, e gata de orice sacrificiu pentru a doua opţiune. Mituieşte inspectorii de muncă, funcţionarii de partid, funcţionarii din sistemul de învăţământ, ca să ajungă acolo unde poate munci şi face bani, fiindcă puţinii bani pe care îi câştigă acolo fac diferenţa dintre foame şi blidul de orez. Legile și regulile pot să mai aștepte încă o generație.

  7. Foarte bine spun cei de mai sus. In plus, sa nu uitam un lucru, de fapt doua:
    1. Fata nu a facut plangere penala, nu a criticat (cred), doar a spus cum s-au petrecut lucrurile. ATAT!! Ca organele in drept ar trebui sa se sesizeze e alta poveste, din cate stiu lovirea unei persoane era interzisa de lege si atunci.
    2. Nici contextul istoric nu poate fi invocat aici (desi nici asa nu ar fi corect, vezi observatiile despre exterminarile nazistilor si comunistilor, nu pot si NU TREBUIE iertate pentru ca „asa erau vremurile”) pentru ca asta se petrecea DUPA 1990, deci cand nu mai exista frica de a spune ceva impotriva sefilor, conducatorilor, partidului.

    • Corectie: Exceptie face „vitansandu”! Probabil el ar scrie de ex despre viata de scoala fara sa pomeneasca nici un coleg, profesor. Si relativ la jurnal, si-ar da si jurnalul la analiza. De parca asta are importanta, nu ar avea voie sa scrie si din amintiri. Banuiesc ca si lui Creanga i-ar cere un jurnal ca sa vada de unde a scris Amintirile din copilarie. Iar geamul, iarasi, de ce e necesar un motiv? Poate pur si simplu vroia sa aeriseasca, nu erau la inchisoare. Si nici nu cred ca aveau aer conditionat!

  8. Bine, bine, asa facea toata lumea. Uitati, sunt de acord cu dumneavoastra: acum x ani, toata lumea batea pe toata lumea. Eu stiu asta, dumneavoastra ati explicat superb in textul de mai sus, asta este adevarul.
    Dar, cand asta este adevarul, de ce neaga acum aia care dadeau?

    Adevarul explicat de dumneavoastra in text a fost sintetizat foarte bine de doamna Lipa, dar intr-o propozitie (doar de aceea este dansa in Guvern :)):

    „Știu, Marie, că așa e, dar nu trebuie să spui!”

    Romania are un obicei de a ocoli discutiile incomode si o problema cu asumarea. In Romania nu a fost niciun pogrom, nu este vina noastra ca nu am votat, nu suntem nici de stanga nici de dreapta, etc.

  9. Nu pot sa nu remarc ca foarte multa lume este efectiv deranjata de dezvaluirile acestei fete. „De ce nu a tacut domnule din gura ca doar este campioana olimpica si asta scuza tot!”. Ceea ce au facut acei oameni este atroce in orice civilizatie te-ai intoarce, da, in trecut era mai acceptabil (mai ales pe la 1800) dar oamenii care faceau asta tot niste sadici demni de mila erau si atunci.

  10. Nu ma mira sa vad cit de prost a fost inteles de unii comentatori excelentul articol al lui Cosmin Minea.

    Unul crede ca a gasit el comparatia care sa lumineze restul internetului: Vişinescu/Ficior – Belu/Bitang – vorba protestatarului – aceeasi mizerie.

    De parca „sportivii” ajunsi in „cantonamente” la Vişinescu/Ficior facusera cerere scrisa sa ajunga acolo, sau ii adusesera parintii de minuta, sau erau liberi, daca nu le placea tratamentul, sa-si ia jucariile si sa plece oricind acasa. Iar daca suportau privatiunile cantonamentului, erau plimbati prin lume, pe la Olimpiade, campionate mondiale etc. (intr-o vreme in care 99,999% dintre romani nu aveau pasaport), erau premiati, deveneau celebri si o duceau mai bine decit chirurgii, profesorii universitari, parintii, colegii si vecinii lor din cenusia, uniformizata si ingrozitor de saraca Romanie.

    Sportul de performanta era una dintre putinele posibilitati de a te ridica putin deasupra mizeriei si saraciei din Romania. Daca nu aveai talentul asta, iti raminea trecerea Dunarii inot, in speranta sa ajungi in America, via Jugoslavia (daca scapai nemitraliat de granicerii RSR).

    Performanta sportiva, exceptind citiva supradotati din nastere, ca Maradona, Messi sau Ilie Nastase, s-a obtinut totdeauna cu singe, sudoare si lacrimi. Tirania antrenorului de mare performanta si antrenamentul spartan sint acceptate doar de sportivul avid de glorie si bani, care vrea cu orice pret sa ajunga pe podium. Asa a fost mereu si asa va fi. Nu e nevoie nici de palme, nici de pumni, nici de violenta verbala pentru instaurarea tiraniei. Amenintarea cu excluderea din lot, in cazul in care sportivul nu se supune programului fara cricnire, e absolut suficienta. Programul e totul, fiindca il face antrenorul cum crede el de cuviinta. Cu programul in mina poti sa omori sau sa umilesti orice sportiv daca vrei (la fel cum se zicea in armata: cu regulamentul in mina poti sa omori un soldat daca vrei).

    La fel (prin decontextualizare) „judeca” progresistii de azi (extrema stinga) anumite aspecte din trecut pentru a-si inventa argumentele propagandistice fara care propaganda lor nu ar fi posibila. Exemplele sint numeroase. Inchizia, de exemplu, e un mare cal de bataie pentru extrema stinga.

    Sau Cruciadele, asa numitele „singeroase razboaie ale singerosilor crestini”…

    Ce conteaza ca prima cruciada a inceput in 1095. Adica…
    – la 460 de ani dupa ce primul oras crestin a fost ocupat de armatele musulmane.
    – la 443 de ani dupa ce musulmanii au invadat si jefuit Sudul Italiei (Sicilia bizantina), in 652 A.D.
    – la 421 de ani dupa ce armatele musulmane au inceput primul asediu al Constantinopolelui, capitala a crestinatatii (674–678 A.D.).
    – la 380 de ani dupa ce Spania a fost cucerita de armatele musulmane.
    – la 363 de ani dupa ce Franta a fost prima oara atacata de armatele musulmane (Batalia de la Tours, 732 A.D., Charles Martel).
    – la 249 de ani dupa ce capitala lumii crestine, Roma insasi, a fost jefuita de armatele musulmane (in 846 A.D. au fost jefuite inclusiv basilicile Sf. Petru si Sf. Pavel).

    Ce conteaza CONTEXTUL pentru un hipster progresist care crede ca lumea a inceput in ziua in care s-a nascut el?!

    Nu zice nimeni ca razboaiele, arderea pe rug sau violenta fizica sint bune. Nici ca Belu/Bitang au facut bine daca au facut ce zice Maria Olaru. Nu despre asta e vorba in articolul de mai sus.

    Dar nu ma mir sa vad cit de gresit se inteleg romanii unii pe altii si cit de prost comunica desi – aparent – vorbesc aceeasi limba. Nu poti fi lanterna rosie a Europei si sa nu existe nici o explicatie pentru asta.

    • Nu, nu puteai să omori un soldat ”cu regulamentul în mână” nici măcar pe vremea lui Ceaușescu. Dimpotrivă, dacă făceai rost și de R.S.Pază, găseai acolo prevederi mult mai în favoarea soldatului decât în R.S.I. Dar dacă n-ai pus mâna niciodată nici pe R.S.I. și nici pe R.S.Pază, iar cunoștințele tale despre regulamentele militare provin doar din ce scriai după dictare, e explicabil că vii cu legende gen ”cu regulamentul in mina poti sa omori un soldat daca vrei”.

      În realitate, nu puteai obține de la un soldat nici măcar lucruri minore. Exemplu autentic de prin 1988. Comandantul:
      „- Te duci și te tunzi zero și după aceea vii să te văd eu cum te-ai tuns”
      ”- To’ar’șu căpitan, permiteți să raportez, e un ordin neregulamentar”
      ”- Consideră că ai raportat, acum execuți ordinul, iar dacă nu-ți convine n-ai decât să raportezi după aceea la eșalonul superior, așa spune regulamentul”.
      ”- Nu, to’ar’șu căpitan, eu nu mă tund zero, iar dacă nu vă convine, n-aveți decât să raportați dvs.la eșalonul superior”.

      Numai pe timp de război poți omorî un soldat ”cu regulamentul în mână”, iar lotul feminin de gimnastică al României nu se afla în nicun caz pe timp de război. Iar așa cum spunea Asimov, ”violența e ultimul refugiu al incompetenței”.

  11. Pentru ca discutiile sunt sterile, propun un plan de masuri. Concrete.
    Propun ca cineva, un organ, sa se autosesizeze, (lovirea unui fost/actual/viitor campion poate aduce atingere sigurantei nationale) si sa inceapa urmarirea penala impotriva celor doi antrenori. Nu este coruptie, pacat! DNA putea sa preia in forta cazul. In fine …
    Apoi, medaliile sa fie retrase gimnastelor si predate Fereratiei internationale de gimnastica.
    Palmaresul „campioanelor” sa fie adus la zero.
    Rentele viagere acordate de stat gimnastelor care au castigat titluri olimpice/mondiale sa fie eliminate, iar sumele primite pana acum sa fie recuperate de la acestea (prejudiciul trebuie recuperat).
    CNA sa interzica difuzarea tuturor inregistrarilor tv de la competitiile la care gimnastele au castigat medalii de aur.
    Sa se extinda investigatia si asupra lui Bela Karolly pentru a vedea daca nu cumva …

  12. Am văzut discuții similare în sânul federațiilor din alte țări la diferite discipline. În Spania la gimnastică și înot sincron fete, în italia la gimnastică și în Franța la scrimă. Fără excepție …. !Fără excepție ! antrenori se adresau fetelor cu adjective toate luate dintr-o troacă de lături. Din păcate poate fi o pârghie psihologică care în opinia unor antrenori poate da rezultate. Dacă au fost și medalii de aur la olimpiade … cântăriți voi fiecare. Oricine a făcut sport cu pasiune și dedicație, nu neapărat pentru olimpiade, și zice că nu a mâncat nici bătaie și nici umilințe … MINTE ! Eu și azi le mulțumesc pentru acele antrenamente !

    • Pasiunea și bătaia nu fac parte din același film, indiferent ce spun tradițiile conjugale la români. Bătaia e necesară pentru supunere și pentru dresaj., nu pentru a obține pasiune în schimb.

      Ca urmare a supunerii obținute prin bătaie se poate ajunge într-adevăr la performanțe notabile. De exemplu o prostituată poate accepta 10-15 clienți pe zi dacă proxenetul folosește destulă bătaie, performanță de care o femeie normală nu e capabilă, evident.

      Nu cred că cineva care a citit ”Michael, Brother of Jerry” de Jack London (în românește a fost cândva tradusă drept ”Mihail, câine de circ”) a mai apreciat vreodată dresajul de animale, odată ce a înțeles metodele folosite asupra animalelor pentru a obține acele spectacole. Exact aceleași metode au fost folosite pentru a obține performanțele României la gimnastică feminină. Și exact cum acei dresori de animale obțin glorie și bani din spectacolele la care participă victimele lor, tot așa niște psihopați ca Bela Karolyi, Bellu, Bitang sau Forminte au obținut glorie și bani din spectacolele la care au participat victimele lor.

      În orice țară civlizată, un profesor sau un antrenor care și-ar trata astfel elevii ar ajunge după gratii. În România nu se va întâmpla așa ceva, dar măcar ar trebui să fim conștienți cu toții cam din ce fel de națiune ne tragem.

      • Lumea face ce face și deviază discuția spre ideea bătăii / umilirii / dresurii pentru performanță. Fiindcă își imaginează că asta e ceva mai puțin rău, un sacrificiu acceptabil. Cel care a mâncat steroizii cu pumnul și a tras de fiare se poate identifica el însuși cu gimnastele. La fel ca și cel care a învățat tomuri întregi în noaptea dinaintea examenului.

        Oamenii obișnuiți, când sunt prost informați, umplu golurile cu ceea ce știau ei și își imaginează că s-ar fi întâmplat acolo. Ceea ce, de altfel, îi face foarte ușor de manipulat.

        Însă dacă pui cap la cap niște evenimente din 1990, începi să îți pui niște întrebări. De ce la un moment dat s-au putut face niște lucruri și mai apoi nu.

        Poate că adevăratul scop al bătăilor și umilințelor nu era performanța.

        Poate că nu se gândeau ”cum s-o facem să sară mai bine și să se învârtească de 3 ori în aer în loc de 2”.

        Poate că pentru unii care fac carieră timp de 2-3 generații și sunt de neatins, era mai important ceea ce se întâmplă după ce au obținut medalia. Nu înainte.

        Poate că unii aflați mai sus și care, surpriză-surpriză, erau la fel de sus și în 1990, au hotărât că dacă ai dobândit o medalie, asta nu înseamnă nimic. Că poți să ai un car de medalii, dar în fața doamnei ministru Lipsă, nu ești decât un iobag, un sclav pe plantație. Care muncește disciplinat la producția de medalii. Și, din când în când, cu o mare greață, ea îi aruncă 6000 de lei.

        Că ai fost dresat/ă din copilărie să accepți în mod natural o poziție subalternă.

        Poate că asta era mai important pentru ei decât orice fel de succesuri, medalii, premii sau contracte de publicitate.

        • Într-adevăr, supunerea e scopul principal al acestui mod de abordare. Obiectivele concrete diferă de la caz la caz, dar supunerea e baza.

          • Marele jurnalizd-tenisman C.T.P. (cel care fusese prin Tokyo în anii 1990 şi s-a speriat de fetele din Harajuku şi de pletele lor negre de japoneze vopsite în roz :-) ) a dat şi el cu părerea în chestiunea gimnastelor. Atât de tare încât părerea a făcut o gaură-n zid.

            Un medic psihiatru i-a răspuns jurnalizdului-tenisman-nebătut-cu-racheta la fund că vine dintr-o lume de brute.

            Din ceea ce spune lumea şi după ce s-a întâmplat la începutul anilor 1990, ar trebui să înţelegem mai degrabă că nu avem de-a face cu brutele, ci invers: trăim într-o lume excesiv, insuportabil şi intolerabil de civilizată şi respectuoasă faţă de poziţia socială.

      • După replica pe care mi-ai dat-o nu pot decât să te compătimesc. Ești în afara subiectului de departe. Totuși hai să mai încerc. Nu este vorba despre cultura conjugală din România așa cum tu, cu primitivism în intelect, încerci să induci câtă vreme am înșirat câteva țări pe care tu cu mișcări din codiță gen cățeluș încerci să le ridici la categoria civilizată. Problema a fost discutată și rediscutată în țări ca Franța, Italia, Spania sau Statele Unite și desigur China sau Rusia. Până aici ai rezolvată problema conjugală la români. Da ?! Dar ca să mai facem un pas aruncă o ocheană internetului în limba spaniolă, de exemplu, și vei afla că unele fete mai treceau și prin … etapa sexuală… -am scris așa ca să nu mi se cenzureze mesajul- Mă refer la fete de aur în competiții. Material ai destul cu condiția să nu suferi de analfabetism funcțional. Scandaluri uitate sau stinse chiar de sportivele în cauză pentru că, printre altele, nu erau așa de mironosițe ca și tine, sunt destule. Iar despre aspectul psihologic ce să-ți mai spun … pur și simplu ești descalificant de habarnist.
        Pe de altă parte, țările tale civilizate practică acest tip de antrenamente cam de când sunt civilizate. Dar, în acest caz avem o problemă cu termenul sau spus altfel civilizați nu sunt chiar atât de civilizați. Sau tu confunzi încă o dată marfa cu ambalajul și faci psihopat așa psihopăteală. Dar asta s-ar putea să-ți trădeze ție boala.
        Maimuțăreli mai puține ! Hai, poate reușești.

        • @Ionic – poți să mă compătimești liniștit, părerea mea despre mine nu depinde de părerea ta despre mine :P

          Știi tu câteva metode de manipulare, dar sunt de-a dreptul naive, mai ai multe de învățat :)

  13. Contextualizind putem accepta toate ororile istoriei mai vechi sau mai recente – cum ar fi genocidul din Cambogia (Pol Pot) sau Rwanda. Totusi bataia in scoala era ILEGALA inca de pe vremea lui ceasca. In ce priveste asa-zisul sport de performanta la sub 18 ani – ar trebui interzis. De altfel un minuscul pas a fost facut cind s-a interzis participarea fetelor sub 16 la competitiile pentru senioare (1987). Ar trebui impusa o limita de 18 ani cel putin cum de altfel este regula la masculin. In plus programul scolar ar trebui sa fie cel comun tuturor elevilor cel putin pina in clasa a opta. Iar in cazul in care continua cu liceul sa sustina bacalaureatul normal daca vor sa mearga si la o facultate.
    Toti acesti antrenori trebuie cercetati pentru abuz impotriva minorilor. Parca scrie pe undeva ca nimeni nu este deasupra legii. Din cite am vazut cum privesc situatia ei se cred deasupra legilor.

  14. Multumesc tuturor pentru comentarii. Pe scurt in cazul Visinescu si al nazistilor o societate a reflectat asupra trecutului ei, l-a cercetat si a ajuns la niste concluzii. Visinescu nu este doar „o bucatica” din trecut dar o parte al unui sistem oribil pe care il stim cu totii. Pe cand Octavian Belu este o „bucatica”, e doar un om sau o metoda de antrenament pe care acum o intoarcem pe toate partile fara sa intelegem sau sa explicam contextul. Cred ca avem mai multe de castigat daca ne uitam la o mare parte din societate romaneasca care a legitimat si perpetuat bataia si nu numai la un acar paun pe care acum ne varsam frustrarile. Caci bataia in gimnastia inseamna mai mult decat Belu si Bitang. Nu e cazul de paralele aici intr Visinescu si Belu caci primul e un simbol al unui trecut acceptat pe cand celalat al unui trecut inca neinteles. In acest sens sunt de acord cu un articol scris tot aici in care Cristi Danilet spune ca amintirile Mariei Olaru trebuie sa fie un inceput pentru o dezbatere mai larga. Dar oripilandu-ne si acuzandu-l pe Belu exista pericolul sa inchidem de fapt aceasta istorie.

    • Dimpotriva, de abia acuzandu-l pe Belu deschidem acea aceasta istorie. Daca nu-l acuzam inseamna ca nu e nimic in neregula cu ce a facut, inseamna ca, de fapt, era permis iar acum nu mai este permis, asa cum spuneti dumneavoastra in articol doar pentru ca traim intr-un „univers mustind de reglementari”. Comentariul dvs se incadreaza perfect in ignoratio elenchi, luati comentariile altora si le disecati fara sa va uitati ca acesta au fost generate de propriul dvs articol. Da, unele din comentarii nu arata bine singure dar ca raspuns unui articol care incearca sa legitimeze bataia unei fete de 18 ani sunt perfect corecte. Deci, tocmai, va rog, nu incercati sa inchideti subiectul aruncand bataia in derizoriu, dimpotriva, lasati cartea sa ajunga la cat mai multi romani, poate le va transmite unele valori contemporane sau, macar, ii va face pe unii sa se rusineze de sadismul lor. Chiar e cazul sa relativizam abuzul copiiilor intr-o tara in care un sat intreg era de partea violatorului?

  15. Ma indoiesc ca cele scrise în carte au fost o permanentă la Deva, timp de peste 30 de ani, din următoarele motive:
    -echipa de gimnastica a României in epoca Bellu-Bitang s-a remarcat prin executia aproape perfecta a unor elemente de dificultate medie-mare, fără să încerce elemente foarte dificile care pot să ducă la o ratare, cum s-a întâmplat frecvent cu Rusia.
    -asta înseamnă că n-au avut noroc de un hipertalent si și-au făcut treaba cu fete talentate selecționate pe baza stabilității emoționale.
    -nu comentez metodele de antrenament, dar exista un fir rosu pe multe generatii, de executie perfecta si concentrare exceptionala. În mod evident putem presupune o repetiție imensă, care poate fi monotonă pentru un copil, pentru care timpul trece mai greu, dar stabilitatea emoțională nu cred că poate fi obținută prin teroare continuă.
    -ca tata de fata care încearcă să facă tenis de performanta, (sport mai permisiv, cu meciuri lungi, nu cu exerciții de câteva minute) va pot spune că greseala, eroarea, ratarea, apar imediat ce antrenorul sau părintele amenință copilul. În atmosferă de tensiune achizițiile tehnice se fac mult mai lent. Copiii plecați la academii de tenis, acuză depărtarea de familie, singurătatea si sentimentul că sunt prinși intr-o mașinărie uriașă, care îi depersonalizează. Multi se pierd.
    -sper ca din cele de mai sus reiese că nu cred că peste 30 de ani de performanta, generații după generații de fetițe, cu personalități si abilități diferite au ajuns campioane prin teroare, în condiții inumane. Evident că ordinea și disciplină la lot trebuiau păstrate cumva, dar dacă Bellu-Bitang ar fi exagerat cu metodele punitive alunecand pe panta psihopatiei așa cum sunt prezentați si comentați acum, totul ar fi sărit în aer, mai ales dupa ’89.
    -lăsând la o parte imaginea de seriozitate si profesionalism pe care au lasat-o la aparițiile pe ecran,(în contrast cu senzația lipsa de substanta pe care o lasă alte personaje gen gigi becali, ponta viorel, antonescu crin…) în spatele lor stă o viață de rezultate excepționale, sistematice, la un nivel fără, precedent, obținute cu zeci de copii normali, nu cu genii ca Nadia, Ilie Năstase, Gica Hagi.
    -un echivalent în tenis ar fi scos 20 de Djokovici sau Nadali unul după altul, si am fi avut în Top 20 ATP sau WTA 15 români (românce) timp de 30-40 de ani. Si asta in timp ce state cu resurse umane si materiale infinit superioare, SUA, URSS, China, au făcut imposibilul ca să ajungă în frunte la gimnastica.
    -există teme la moda in presa cum ar fi violenta domestica, si tonul articolelor și comentariilor este in general negativ pe acest subiect, dar o analiză la rece a faptelor nu conduce la concluzia unui comportament abuziv sistematic. Părerea mea este că au fost niste profesioniști excepționali, care au găsit o cale de a domina talentul și resursele altora prin exersarea a unor calități care ne lipsesc nouă românilor în general: capacitatea de muncă monotonă, concentrarea si performarea fără ratare în condiții de presiune.

  16. Am facut un comentariu mai sus si as mai avea de adaugat ceva.
    Odata cu schimbarea sistemului de notare, (acum notele mari se pot lua si daca ai ratat usor un elemet foarte dificil, in schimb nu poti lua o nota mare facand perfect un element de dificultate medie ) si cu diminuarea bazei de selectie pe motiv ca parintii nu isi mai lasa copii sa fie abuzati de capcaunii Bellu si Bitang la Deva, rezultatele noastre la gimnastica s-au scufundat incet, incet.
    Au scos campioni pe banda rulanta din copii cu talent normal, precum ieseau Fordurile T prin 1910 din prima uzina care a introdus aceasta metoda de fabricatie.
    De acum inainte vom avea campioane la gimnastica cand se vor alinia Pamantul si Soarele cu centrul galaxiei, daca cineva isi inchipuie ca poti scoate campioni prin metoda Barnevernet, in care il intrebi pe copil daca nu cuma se simte agresat si ingradit in dezvoltarea personalitatii lui de cererea parintilor de a schimba cerealele Nestle mai scumpe cu cereale mai ieftine marca magazinului, pentru ca familia se afla intr-o mica jena financiara.
    Celor care pun la zid metodele cuplului Bellu-Bitang, le-as spune ca este mai usor sa produci un Federer dintr-un talent exceptional,decat sa produci un David Ferrer dintr-un David Ferrer. Il rog pe D. Ferrer sa ma scuze pentru exemplu, chiar il respect pentru capacitatea de munca si determinarea excceptionala. Exemple ale transformarii romanilor obisnuiti in valori se gasesc la Cugir si Sebes unde Daimler dupa 20 de ani de transplantare a rigorii nemtesti la Miorita a decis ca cele mai performante cutii de viteza Mecedes, cu 9 trepte, se pot produce complet in Romania, cu romani si sub conducere integral romaneasca. Fara sa fie nevoie de subventii guvernamentale si limbi in dos ca la Renault si Ford. Strict pe criterii economice si astfel somajul in Sebes este 0%. Acest exemplu este o dovada a efectului metodei in producerea rezultatelor sistematice.
    Sunt convins ca daca s-ar studia metodologia cuplului Bellu-Bitang si s-ar aplica intr-o maniera „soft” altor sporturi sau chiar domenii de activitate am avea mult de castigat.
    Ei nu trebuie blamati, ei trebuie studiati. Cat au fost la lot metodele au fost secret de servici. Acum ca vor iesi din viata publica dupa acest scandal, m-as bucura daca ar scrie o carte in care sa-si detalieze metodele. Rusii si americanii la prabusirea Germaniei Naziste nu stiau cum sa captureze echipa lui Wernher von Braun, nu sa-l acuze de folosirea prizonierilor la fabricile de rachete. Efectul: americanii au ajuns pe Luna si von Braun in istorie.
    Celor care dau in Bellu si Bitang azi, le spun ca daca prin absurd, li s-ar oferi posibilitatea de a ajunge numarul 1 mondial in domeniul lor de activitate, cu tot ce inseamna o astfel de realizare pe plan material si personal, sub comanda lui Bellu si Bitang si prin metodele lor coercitive, maine dimineata ar fi coada la ei si s-ar intra pe liste de asteptare. Dar voi sunteti niste adulti nu niste copii si ati fost agresati deja viata, de sefii de la stat, numiti pe criterii politice, de cultura corporatista, de traiul pe credit, de viata din reclame la care multi n-o sa ajungeti niciodata. Dar ca si in Faust, v-ati vinde sufletul in orice moment pentru celebritate.
    Intre timp din corectitudine politica trebuie infierate metodele trecutului, pentru ca psihologii si life coachii au nevoie de marfa proaspata.

    • În UK nici n-ar fi nevoie să scrie o carte despre metodele lor, ar fi destul să relateze pe Facebook câte ceva despre. În maximum 48 de ore ar fi arestați și duși acolo unde le e locul.

  17. Alexandru,

    Cand un sat intreg e de partea violatorului, cum ai zis, nu vom rezolva problema in sat arestand violatorul!

    M-ai inteles foarte gresit ca vreau sa legitimez bataia. Dimpotriva, vreau sa blamam un obicei care inca mai exista in Romania si nu sa scoatem in fata niste „vinovati” in spatele carora e usor sa ne ascundem. Daca intelegem ca atunci bataia era in foarte multe feluri legitima si legitimizata, vom invata mai multe din acest trecut.

    • Ba da, stimate domn, arestarea violatorului e primul pas spre a schimba mentalitatea satului. Va dura generații, pentru că un om odată format nu-și mai schimbă mentalitatea, dar trebuie început cu ceva. Schimbarea de mentalitate e posibilă doar pentru copiii și nepoții lui, dar primul pas ăsta e, arestarea violatorului, astfel încât toată lumea să vadă că există consecințe pentru agresor..

      Un sat nu e un monolit și nici întreaga societate nu e un monolit. Există oipinii diverse, iar unele sunt minoritare, chiar dacă sunt corecte. Acele opinii minoritare vor fi favorizate tocmai de arestarea violatorului, astfel încât oamenii vor înțelege încet-încet că blamarea victimei nu e soluția corectă.

      Pentru că de fapt la asta se rezumă totul, o națiune întreagă blamează victima, inclusiv pentru că ”nu se uită deloc corect în trecut”. Însă explicația e simplă, incredibil de simplă: din propriile experiențe, românii au învățat că e mult mai sigur pentru ei să fie de partea agresorului. Și rezultatul se vede cu ochiul liber: de asta România nu e Polonia.

  18. „Maria Olaru nu se uită deloc corect în trecut. ”
    Bine ca se uita corect antrenorii si autorul articolului. Oare asa s-au uitat si nemtii la trecut dupa al doilea razboi mondial? S-au aparat cu „contextul”? Nu, fortati sau de buna voie au recunoscut adevarul, nu au incercat sa-l ascunda sau sa-l ingroape. M-am mirat ca intr-un hotel din orasul Freiburg, langa granita cu Franta, sa gasesc fluturasi cu informatii despre oras in care era mentionat ca unul dintre cei nascuti acolo au initiat programul de eutanasiere a copiilor cu handicap pe timpul lui Hitler. Am fost socat sa vad asa ceva si un pic ingrozit. Dar cred ca asta e calea corecta. Singurul mod in care poti sa-ti repari cat de cat o greseala e prin a recunoaste ca esti vinovat!

  19. A primi sau a nu primi? (Palme.) Aceasta este intrebarea!…

    Oare, fara palme, Maria Olaru ar fi fost mai campioana decat este azi?
    Oare, fara palme, Maria Olaru n-ar mai fi fost campioana deloc?
    Nimeni nu poate raspunde, este o incertitudine.
    Cert este ca „scandalul palmelor” (anuntat inca din titlul cartii) creeaza ceva valva. Am rasfoit cartea si parerea mea este ca trebuie multa valva, ca sa vinzi cartea aia cu 31 RON…

  20. In articolul dumneavoastra propuneti ipoteza conform careia experienta personala din trecut nu are nici o relevanta in prezent sau in viitor pentru ca este vorba de cazuri izolate si scoase din context. Apoi faceti referire la faptul ca si istoria in general, ca o inlantuire de evenimente scoase din context si interpretate din perspectiva noastra atuala, este intr-un fel irelevanta.
    Am o mare problema cu un astfel de abordare pentru ca se pare ca insinuati ca:

    – Bataia are impact limitat in timp. Consecintele psihologice cauzate de violenta fizica si verbala sunt nesemnificative si trebuie ignorate.

    – Bataia trebuie privita in context. Prin urmare „scopul scuza mijloacele”, deci in anumite cazuri aplicarea corectiilor fizice este justificata. Iar atunci de ce ne-am limita la minori si animale (care si ele saracele si-o iau pe cocoasa cand nu ne fac pe plac), hai sa extindem teoria asta si la adulti. Cand facem o greseala la servici, ar trebui sa acceptam corectii fizice in functie de gravitatea erorii facute

    – impactul emotional asupra persoanei in momentul corectiei fizice si felul in care persoana respectiva a procesat si proceseaza evenimentul in timp este irrelevant, atata timp cat contextul o justifica. In plus, faptul ca abuzatorul nu-si aminteste evenimentele ca fiind traumatizante dovedeste ca evenimentul este irelevant la nivel personal si social

    – Cazurile izolate de violenta sunt irelevante. De ce ne-ar pasa daca 5% dintre copii sunt abuzati fizic, in afara de faptul ca violenta duce si la mai multa violenta. Cam cati copii trebuie sa fie abuzati inainte ca problema respectiva sa fie relevanta pentru societate? Cand Breivik a omorat mai mult d eo suta de tineri, oare nu a contat faptul ca a fost abuzat in copilarie? Uite cum un caz izolat de abuz are impact traumatizat asupra unie intregi societati!!

    Traumele personale aggregate au efect la nivel social, chiar daca teoretic nu exista legaturi intre diferitele persoane abuzate. Asa ca la nivel de societate trebuie sa evaluam impactul si sa incercam sa limitam consecintele. In prima instanta trebuie sa recunoastem ca violenta este o problema si poate avea consecinte grave, urmand sa cautam solutii si sa inceram sa remediem situatia. Ingramadind gunoiul sub covor nu reprezinta o solutie.

    • Există în prezent zeci de țări unde justiția aplică pedepsele corporale, iar în UK au fost desființate pentru cetățenii cu drepturi depline abia în 1948, în timp ce în închisori s-au practicat până în 1962. Mai mult decât atât, în UK s-a încercat la un moment dat reintroducerea lor, iar dacă Margaret Thatcher n-ar fi votat împotriva propriului partid, probabil că judecătorii ar fi emis și azi sentințe constând în pedepse corporale.

      Civilizația e o pojghiță mult mai subțire decât ne pplace nouă să credem de-obicei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Cosmin Minea
Cosmin Minea
Cosmin Minea este din 2015 doctorand la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie, unde cercetează patrimoniul arhitectural în Vechiul Regat. A studiat, publicat și cercetat arhitectura și patrimoniul cultural în Europa secolelor 19-20, crearea statelor naționale în Balcani și identitățile naționale la Universitatea din Bielefeld, Germania, Central European University în Budapesta și Universitatea Națională de Arte, București. A primit premiul "Hanak" al Departamentului de Istorie al Central European University pentru teza de masterat privind apariția stilurilor naționale în arhitectural țărilor din Balcani.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro