joi, martie 28, 2024

Cum pătrunde spiritul în lume? (La o aniversară)

Provocat de redacția Revistei 22, care, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la nașterea Grupului pentru Dialog Social, mi-a cerut să povestesc o amintire din vremea de atunci, am căutat prin hârtii mai vechi și, într-un dosar prăfuit, am dat peste o poză de la sfârșitul lui decembrie ᾿89. O uitasem. Aveam 47 de ani, eram etern, fericit, inconștient și aveam o singură mirare: „Oare cum pătrunde spiritul în lume?” Cu întrebarea asta îl înnebunisem și pe Noica ani de zile.

Știam că e o întrebare la care nu există răspuns. Știam că nu se poate măsura intrarea spiritului în lume, așa cum se măsoară, de pildă, creșterea sau scăderea lichidului într-un vas. Și totuși, nu încetam să mă gândesc la asta. Poza de care vorbesc este făcută în ziua de 30 decembrie 1989, la Intercontinental, la conferința de presă prin care s-a lansat în spațiul public GDS-ul. Privind-o, mi-am amintit că în noaptea care a urmat, pe la ora 2, am scris Apel către lichele. Văd până și foaia de pe biroul meu din Intrarea Lucaci, și culoarea luminii în cameră, și țin minte și acum starea de exaltare în care mă aflam.

Nu știam, așadar, cum pătrunde spiritul în lume. Tot ce știam atunci era cum pătrunsese spiritul lumii în mine. Evident, prin cărțile pe care le citisem până atunci, prin biblioteca mea, prin acel paradis al culturii pe care-l locuisem, fie el și unul instalat, cum fusese, în epicentrul unui infern social. Ca să trăiesc convenabil în deceniile acelea în care istoria ne teroriza, făcusem „comerț cu morții”. Așa răspunsese un filozof grec când fusese întrebat cu ce se ocupă: „Fac comerț cu morții”. Orice cărturar, în fond, se îndeletnicește cu citirea marilor dispăruți ai omenirii. Ei bine, voiam să-i fac și pe alții să se bucure de cei care, nemaifiind în viață, mă ajutaseră să trăiesc. Să se bucure de cărțile lor, care făcuseră din mine un om liber chiar și în anii nelibertății programate oficial.

Ca să-mi împlinesc un destin, mai aveam un singur pas de făcut: de vreme ce știam cum pătrunsese spiritul în mine, mi-am zis că aș fi putut să repet mișcarea asta magică la o scară mai mare: o bibliotecă revărsată peste o țară întreagă! Dacă am reușit să-mi dau un destin, atunci poate că, privit de la înălțimea acestor douăzeci și cinci de ani, el este acesta: am reușit să revărs asupra țării mele, având alături echipa Humanitas, o formidabilă echipă de cărturari, peste trei mii de titluri în douzeci de milioane de cărți tipărite. Iată de ce Humanitas a fost – și este – încercarea de-o viață de a da răspuns acelei întrebări de tinerețe, strădania de a  face să intre în lume trupul de carne al spiritului, cartea,  pesemne singurul trup al spiritului care există.

Humanitas este o formă nespus de stranie de commercium, o „afacere spirituală”. Apărând, ea a trecut destul de repede la comerțul cu cei vii, cu marii vii din jurul meu. Ei se numeau: Neagu Djuvara, Lucian Boia, Andrei Pleșu, Ana Blandiana, Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Dan C. Mihăilescu, Vlad Zografi, Horia Patapievici, Vladimir Tismaneanu, Radu Paraschivescu, Petru Creția, Andrei Cornea, Victor Ieronim Stoichiță… Câțiva îmi erau prieteni. Ceilalți mi-au devenit, după ce am început să facem împreună „comerț cu produse spirituale”.

Mă uitam la ei și-mi spuneam: „Așadar prin oamenii aceștia, prin acești prieteni ai mei, pătrunde spiritul în lumea noastră! Ba, cu vremea, am început să mă leagăn cu iluzia că acum, având acces la tirajele cărților lor figurate pe un grafic, pe titluri, pe luni și pe ani, acum, pentru prima oară în viață, puteam să și măsor pătrunderea spiritului în lume. Am început să cred că de-acum, din ipostaza de editor, pot să văd cum „spiritul” intra pe sub uși, prin hornuri, prin lucarne, în casele oamenilor. Travestit, desigur, de fiecare dată într-o carte. Dar eu începusem să-l văd când sub forma unei linii colorate, urcător-coborâtoare, pe un grafic segmentat, când ca un firicel de fum care pătrundea, seara, nevăzut și insidios, prin gura sobei (sau prin calorifer…), în capul sprijinit pe pernă al cititorului necunoscut.

Apoi am început să-mi cunosc cititorii: cititorii „autorilor mei”. La târguri de carte, la lansări, pe stradă, în piețe… I-am văzut bucurându-se în fața acelor oameni care nu știau decât să scrie, dar care contau atât de mult în viața lor și care le făceau cadou, cu fiecare carte, o viață în plus, una desprinsă din viețile lor. I-am văzut iubindu-i, admirându-i, mulțumindu-le, vrând să schimbe o vorbă cu ei, încercând să le spună, repede și în cuvinte puține, ce însemnase, pentru viața lor, întâlnirea cu ei. Da, așa intra spiritul în lume: prin ochii lor umeziți, prin mâna pe care ți-o luau între mâinile lor, prin senzația pe care ți-o dădeau că ești altcineva decât ești sau că nu mai știi cine ești.

O, Doamne, dar să nu credeți că totul e chiar atât de idilic! Nu tot ce gândea autorul că pusese în carte se regăsea nealterat și în mintea omului din fața lui. Uneori biata lui „operă” devenea o coajă, un titlu stâlcit pe-o copertă, o idee care o luase razna. Iar eu eram mai totdeauna ținut responsabil pentru faptele lor. Erau târguri de carte sau lansări la care te pomeneai cu cititori indignați care-ți spuneau de la obraz: „Rușine să vă fie că-l publicați pe Djuvara ăsta care spune că ne tragem din cumani!” – „Nu spune, replicam eu, că ne tragem din cumani. Spune doar că întemeierea voievodatelor românești s-a făcut cu ajutorul ultimului val de migratori – un nucleu al nobilimii cumane – împins către Vest de mongoli în secolul al XIII-lea.” – „Lasă, dom᾿le, că știu eu ce-a zis!”. Sau altădată: „Rușine să vă fie cu Boia al d-voastră, vândut ungurilor! Să vină el să ne spună că până în ᾽918 Transilvania n-a fost a românilor!” – „Păi n-a fost, doamnă!”, începeam eu timid, încercând să pun lucrurile la punct. „Vreo șapte secole a făcut parte din Regatul Ungariei, apoi, două secole și ceva, din Imperiul Habsburgic. Dar asta nu înseamnă, desigur, că, prin populația majoritară, Transilvania nu e a noastră. Și iată, de un secol, slavă Domnului, e a noastră!” Degeaba, doamna pleacă bombănind, profund și definitiv jignită. Sau, altădată, mă oprește pe stradă un domn înalt, demn și cu o privire oțelită: „Am fost profesor de română, domnule Liiceanu. Patapievici a spus despre Eminescu al nostru că este un cadavru! «Cadavrul din debara»! Ce-are, dom᾽le, cu Eminescu? De ce-l face dom᾿le «cadavru»”? – „Stați o clipă! E vorba de o răstălmăcire ordinară. Cunosc bine textul. Patapievici spune că generația de poeți post-moderni de după ᾿90, vrând să fie în pas cu módele, se spală pe mâini de Eminescu și îl tratează ca pe lucrul acela de care te rușinezi și pe care vrei să-l ascunzi. Știți pesemne expresia franceză „chaque famille a son «cadavre dans l᾿armoire». Patapievici, dimpotrivă, îl elogiază pe Eminescu-cel-etern-viu și deplânge faptul că noile generații îl văd ca pe «cadavrul din dulap»” – „Da? Și cu poporul român? Ce-are, dom᾽le, cu poporul român?” – „Ce să aibă? Îl iubește cu disperare! Îl iubește cioranian. Suferă pentru defectele iubitei.” – „Lasă-mă, dom᾿le! Nu-i place, să plece! Să plece, dom᾽le, și să ne lase!” Nici cu Pleșu nu-mi e mai ușor: „Amicul matale, mi se spune – și propoziția e însoțită și de un deget care bate obrazul – a  trecut prin toate guvernele! «Minima moralia», zău, dă-o dracu᾽! «Minima moralia»! – „Stai, dom᾿le, mă reped eu, că și Ionel Brătianu a fost de cinci ori președinte al Consiliului de Miniștri, de trei ori ministru de interne, de două ori ministru al apărării naționale și de două ori ministru al afacerilor externe. Important e ce faci când treci prin guverne, nu că treci. Iar «minima moralia» să știți că nu-nseamnă, cum sugerați, o «minimă decență». Minima moralia e  opusul eticii eroice, e etica timidă și minimală construită în jurul banalității gesturilor cotidiene. E teoria unei cumsecădenii de zi cu zi.”

Degeaba. Nici o explicație nu-i satisfăcea. Nici o încercare de a le arăta că adevărul e altul. Dacă insistai, încercând să-i scoți din eroarea în care se aflau, te alegeai cu o înjurătură. De obicei, în ultimii ani, una „de Băsescu”. (Ceva în genul: „Ți-ai dracu᾽ de intelectuali a lu᾽ Băsescu!”. O exista vreun autor Humanitas, care să nu fi fost măcar o dată înjurat pe stradă „de Băsescu”?) Dar e și ăsta, nu credeți?, un fel al spiritului de a pătrunde în lume. Așa cum tot intrare a lui în lume e și când îl vezi, șchiopătând trist în marginea câte unui titlu stâlcit: celebrul de-acum Despre ingineri (pentru Despre îngeri a lui Andrei Pleșu), Paralelele lui Isus, cu varianta Perdelele lui Isus (pentru Parabolele lui Isus de Andrei Pleșu), Părul Beatricei (pentru Ochii Beatricei de Horia Patapievici)… N-am înțeles însă de ce tocmai cărțile mele s-au bucurat  de cel mai mare succes de public la stâlcirea titlurilor. Or fi poate prea dificile? mi-am zis. Căci iată: Furnalul de la Păltiniș, Ușa întredeschisă (pentru Ușa interzisă), Turnătorul meu iubit (pentru Dragul meu turnător), Scrisori către fiul lui (pentru Scrisori către fiul meu) și câte și mai câte…

Lăsând gluma deoparte, mă-ntorc cu gândul la firul ăsta al spiritului pe care, acum un sfert de veac, împreună cu o mână de oameni minunați, am început să-l toarcem înspre lume. Și ce-mi doresc acum, la această aniversare de un sfert de veac? Ca spiritul care-a intrat în lume pe poarta Humanitas să se răsucească până când veacul va fi întreg – ba chiar și dincolo de el – , făcându-ne să credem că am scăpat de blestemul adamismului românesc și că ne-am lepădat de legenda fondatoare a meșterului Manole, potrivit căreia, într-o noapte a istoriei, dărâmăm ceea ce înaintașii noștri au făcut cu trudă și pasiune vreme de zeci de ani.

Distribuie acest articol

27 COMENTARII

  1. Ar fi interesent de spus: ce se intimpla cind patrunde spiritual in lume – devin oamenii mai umani?
    Este acesta un eveniment reprezentativ pentru natura umana? Produce la nivelul constiintei acel proces de reflectie la care ne raportam cu emotie? Cred ca sint mai multe spirite si cred ca fiecare in parte are rolul lui in dezvoltarea umanului din fiecare suflare omeneasca.

  2. Stimate domnuleLiiceanu,
    Va apreciez activitatea, munca, abnegatia de ramane erect in fata atator lovituri jignitoare de care ati avut parte si, sunt convins ca cele de care ati pomenit sunt doar cateva . Dumneavoasta, impreuna cu pleiada de oameni de cultura de care ati amintit, a facut pentru tara asta si pentru poporul roman mai mult decat altii, care doar au clamat patriotismul dar de fapt erau nationalisti rigizi si retrograzi sau care, fiind la „butoane” au adus Romania in faza de coruptie cumplita de care ne cutremuram( vezi cel mai nou episodul Udrea).
    Am insa si o nevoie esentiala care vine de la o serie de afirmatii(care m-au intristat si sunt convins ca au ajuns si la Dumneavoastra). Este nevoia de a explica modul in care editura Politica s-a transformat in Editura Humanitas. Am lucrat ca redactor la Editura Tehnica si am avut ca director, dupa ce Iliescu s-a inscaunat ca sef al tarii, pe un om care l-am apreciat pentru franchete si corectitudine. Acesta a insinuat ca Dumneavoastra v-ati insusit marca si activele editurii Politice, profitand de amicitia cu noul ministru post-revolutionar, Domnul Andrei Plesu. Atunci, intrucat nu va cunosteam indeajuns( e drept ca citisem Jurnalul de la Paltinis si chiar Apelul catre lichele si chiar nu-mi puteam inchipui ca un astfel de om poate face acte necinstite) inclinam sa fiu circumspect in legatura cu atritudinile Dumneavoastra. Acum sunt sigur ca acel coleg nu avea dreptate dar as dori, pentru linistea mea, sa-mi confirmati intr-un fel ca acele acuze erau nefondate. In sparanta ca nu v-am facut prea mult rau cu acesta nedumerire a mea, va rog sa primiti inalta mea considreratie pentru ceea ce ati construit si pentru faptul ca existati. Cu mare respect si apreciere, Anton Popescu.

  3. Domnule Liiceanu lasati-i in plata domnului; nici Dumnezeu nu-i poate multumi pe toti. Si, pana la urma, ploua si peste cei buni si peste cei rai.In ce ma priveste, va sunt recunoscatoare pentru cartile minunate pe care le-am putut, in sfarsit, citi.Va doresc , din tot sufletul, sanatate si succes!

  4. …ce suflet mic si meschin, sa dai la niste prieteni niste sticle de vin, primite de la SRI, despre care credeai ca sunt otravite, in loc sa le arunci, doar ca sa te convingi daca e asa, spune multe despre personalitatea si caracterul acestui om care se crede o mare personalitate. Daca erau otravite unde era acum spititul acelor oameni…

    • Asta ati inteles din intimplarea cu „paranoia” dupa mineriada? „O poveste cu cafea, cola și vin din 1990. Sau cum puteai deveni paranoic după mineriadă”).
      Io cre`ca ca unii se otravesc citind :P

      • Pai e cam greu de inteles altceva… faptul ca respectivul pasaj a si disparut din text… :) e o dovada suplimentara ca pana si autorul a realizat enormitatea faptului… nu ca m-ar mira atitudiunea

          • Mea culpa si multumesc pentru link… :) Il mai citesc si altii :) dar problema ramane. Nu vad cum s-ar putea intelege altceva din articolul respectiv, care in mod normal ar trebui interpretat ca un autodenunt si daca n-ar fi trecut atata timp, sa aiba consecinte penale… Am patit personal o chestie asemanatoare, un prieten de-o viata mi-a marturisit dupa 20 de ani ca in tinerete mi-a facut o farsa care a avut consecinte nu fatale dar destul de grave. Timp de 20 de ani n-am stiut nici macar ca am fost victima unei farse, decum sa stiu autorul… Cel mai socant a fost insa ca nici dupa atata timp, individul respectiv nu sesiza gravitatea faptelor, povestea totul ca pe o gluma buna… Sesizati vreo asemanare ? As fi tare curios sa vad reactia de azi a celor care au baut vinul respectiv atunci … :) Aaa si legat de aniversare… A intrebat cineva mai sus… Ar fi interesant de stiut cum anume a devenit Editura Politica, editura de stat, Humanitas, editura privata… :) Intrebare retorica desigur… :)

            • @ incomod,
              din ceea ce scrii inteleg:
              – nu ai cunoscut, atunci si direct, fosta Securitate din care provenea Magureanu;
              – cred ca erai foarte tinar in timpul mineriadelor si nu puteai realiza grozavenia celor intimplate;
              – chiar nu realizezi ca dl Liiceanu introduce si o tusa mai groasa doar pentru a intelege si altii grozaviile? acea „paranoia” din titlu, in care puteai sa dai in urma celor intimplate.
              Acum, tu crezi ca poti sa rizi de cei ce au trait evenimentele in miezul lor, dar doar din usoara superficialitate.

            • Slava Domnului, nu am cunoscut intr-adevar, fosta Securitate si da eram tanar in timpul mineriadelor, asta nu inseamna ca n-am realizat ce se intampla. Nu rad de cei cei ce au trait evenimentele in miezul lor pentru ca pe 22 si 23 am trait si eu evenimente palpitante datorate inconstientei tineretii. Si una e sa introduci o „tusa” mai groasa si cu totul altceva e sa admiti cu subiect si predicat ca ai comis o fapta care ar fi putut duce la moartea unui numar de oameni care te considerau prieten. Am impresia ca dvs. nu realizati grozavia.

            • @ incomod,
              nu sti sa citesti un text; scuza-mi sinceritatea.
              Articolul dlui Liiceanu este auto ironic la servitul cafelei si vinul primit.
              Tu crezi ca a dat altora vinul sa-l bea pentru a testa daca e otravit? :P ;) ! si acum recunoaste cu nonsalanta :P
              @ incomod ( @ ady ),
              invata sa intelegi un text, nu ajunge sa-l poti citi doar :P

  5. Nu inceteaza sa ma uluiasca, stimate domnule Liiceanu, cat de frumos scrieti !
    Va multumim pentru cartile, articolele si interventiile dumneavoastra, la momentul potrivit si cu vorbele potrivite, in viata politica !
    Si pentru editura „Humanitas” !
    La multi ani !

  6. Sa se implineasca dorinta dumneavoastra si sa dainuiasca Humanitas!

    Imi permit o observatie: „Furnalul de la Paltinis” pare un titlu inspirat. Are sens.

    Gabriel Deliu, Rm. Valcea

  7. Mi se pare că a te crede, ca simplu om, capabil de a aduce spiritul în lume este o foarte mare îndrăzneală.
    Spiritul vine în lume numai prin Hristos, mai exact prin jertfa Lui, un eveniment unic în istorie prin care dumnezeirea a coborât pe pământ pentru a-l mântui pe fiecare om, chiar și pe cel mai umil sau pe cel mai arogant.
    Eu nu cred că spiritul coboară vreodată în lume prin activități comerciale, chiar și dacă activitățile comerciale ar fi cu idei. Cred însă că cei care convoacă spiritul în lume prin asemenea activități trebuie să fi fost, la rândul lor convocați explicit de spirit s-o facă. În caz contrar, spiritul e confundat cu altceva, mă și tem să mă-ntreb cu ce.
    Nu spun că activitățile comercial-editoriale nu pot fi foarte folositoare oamenilor, dar să păstrăm măsura…

    • Dumnezeu lucreaza prin oameni. Din actiuni ale oamenilor, cum sunt activitatile comerciale, pot proveni, de exemplu, si banii prin care sunt ajutati cei in nevoi. Evangheliile s-au raspindit in lume prin tiparituri, comentariile sfintilor parinti au ajuns la noi tot prin edituri. Dumnezeu bate la usa noastra prin multe cai, trebuie doar sa avem deschidere. Inteleg ca dvs. va declarati „Inchis” atunci cind cititi.

      • Stimată doamnă liliana,

        nu era vorba că mă declar „închis” când citesc. Voiam să spun ceva mult mai simplu: nu poți să slujești în același timp la doi stăpâni, chiar dacă unul dintre ei crezi tu că e spiritul. Atâta tot!

  8. Din nefericire nu pentru toti spiritualitatea implica in mod necesar Spirit.
    In legatura cu patrunderea spiritului in lume exista in Vechiul Testament episodul in care Moise cere ajutor Domnului si Spiritul este trimis catre 70 prezbiteri, iar in Noul Testament sarcina Fecioarei Maria, Pogorarea Sfantului Duh, ofiterul roman, Sf Pavel, etc.; in ambele se afirma ca la sfarsitul timpurilor Spiritul va fi trimis pentru multi (cei cu constiinta si sufletul demn)

  9. Spiritul pătrunde în lume prin oameni, dar nu prin toți, doar prin cei aleși. Prin cărți doar se răspândește. Miracolul este pătrunderea spiritului în oamenii aleși. Asupra primilor apostoli s-a pogorât prin lucrarea Mântuitorului. După aceea nu mai avem nicio explicație. Aristotel, Platon, Homer, Einstein, Newton etc. sunt alți primitori ai spiritului. Bănuim că tot prin intervenția transcendentului. Editurile sunt doar întreprinderi diseminatoare…de cunoștințe. O făceau Editura Politică, Univers, Cartea Românească etc., o fac Humanitas, Polirom, Nemira, RAO, Curtea Veche etc. Tot ce face omul, inclusiv politicile editoriale, e supus greșelii și îndreptării. de aici și criticile pomenite…Omul ales nu poate greși…

  10. „Degeaba…Nici o încercare de a le arăta că adevărul e altul. Dacă insistai, încercând să-i scoți din eroarea în care se aflau, te alegeai cu o înjurătură.” – e firesc, stimate domn!
    Mai mult decat atat, controversele iscate, criticile care va sunt aduse, denota tocmai ca v-ati indeplinit perfect rolul de editor!
    Dupa parerea mea, cititul nu trebuie sa implice insusirea ideilor autorului si reproducerea lor ad literam, ci sa declanseze intrebari, stupide sau inteligente, nu conteaza!
    Ce este mai grav decat ca lumea vorbeste rau pe cineva? Sa nu vorbeasca de loc!

    Apoi, intrebarea „Cum pătrunde spiritul în lume?” poate ramane obsesionala sau nu, in functie de ce se intelege prin „spirit”?
    Daca e vorba de o sursa de ganduri si fapte, unanim (?) considerate ca fiind, excluziv (?), bune si frumoase, raspunsul este clar : nicicum nu va patrunde spiritul in toti oamenii, el ramane un privilegiu rezervat elitelor!
    Cu alte cuvinte, la intrebare absurda, raspuns corespunzator.
    Daca, insa,incercati sa judecati lumea cu mai multa indulgenta, cred ca veti constata ca spiritul se afla deja in fiecare om, si se manifesta permanent…+ sau – glorios ;) , e adevarat!

    Ideea ar fi ca, punand problema diferit ” ce facem cu ce avem?” (pentru ca avem de toate, slava Domnului, inclusiv „spirit”!) ne-am da sanse reale de ameliorare, fara sa fim chiar asa de departe de „adevar”(???).

  11. Dar dacà spiritul nu pàtrunde in lume?? Sau pàtrunde si iese la un anumit moment dat… Asa cum si Dumnezeu alege sà ramana la exterior fatà de Creatia sa… Adevàr sau iluzie?! Putem avea un simt capabil sà distingà intre cel douà?!…

  12. La ceas aniversar, nu pot sa nu ma intreb, cum de spiritul ,,micilor economisti”, care au construit ,,marile economii” asiatice, n-a trecut niciodata pe la Editura!De ce liberalismul economic, ca parte din fomula culturala politica europeana, n-a bintuit inca societatea romaneasca si nu s-a lipit de intelighentia romaneasca, lasindu-ne straini de ,,spititul asiatic” al unei evolutii generale pozitive, nu doar culturale…

  13. Se mai întâmplă, uneori, să înţelegem şi doar ce vrem noi din ceea ce spun alţii! Deh, interpretările astea, uneori prea savante, alteori prea simpliste sau chiar deformate.
    Despre Humanitas şi efortul formidabil pe care l-aţi făcut, împreună cu echipa d-voastră, ca să răspândiţi lumina în lume, toată stima.
    Cât despre întrebarea aceea grea din titlu, încerc un modest răspuns. Cred că spiritul pătrunde în lume prin trei porţi şi toate trei în sufletul omului: conştiinţa, credinţa şi, mai ales, iubirea.

  14. Domnule Liiceanu, d.Pleșu a fost atașat unor diverse orientări politice , în timp ce Ionel Brătianu a fost consecvent numai în entități politice liberale. Argumentul este strâmb..

  15. Un text frumos. Ca si omul care-l semneaza. Un lucru insa ma supara:
    Nu inteleg de ce toti acesti intelectuali pe umerii carora sta cu adevarat viata inteligenta a tarii se tooot justifica. Ba ca sunt injurati, ba ca stai ca nu am spus asta, ba ca nici amicul X nu a zis asta… Un bun cititor nu citeste superficial un text si nici nu-si apleaca urechea lautareste la ce sugereaza alt cititor. Or textele prin care intra spiritul in lume (ca sa ma leg de interesanta compulsie a lui GL) sunt adresate, sper, celor care vor sa il primeasca. In mod firesc, un cititor citeste, gandeste, are o reactie, comenteaza obiectiv sau subiectiv dar ACCEPTA alte idei. Mai mult, daca e si inteligent, se imbogateste. Ori Gabriel Liiceanu (ca si Andrei Plesu, tot mai mult) cheltuiesc mult prea mult timp sa se justifice de ce gandesc cum gandesc. Ei nu observa ca multi dintre cei care scriu comentarii sunt captivi in idei de-a gata. Nu isi dau seama de faptul ca aceste „scuze” ii hranesc de fapt pe cei care latra in toate directiile. Taina culturii e de fapt faptul ca ea iti deschide mintea, ca iti arata lumea din diferite unghiuri de vedere, ca foloseste un soi de persuasiune stilistica sa te cucereasca si sa te faca sa gandesti. Pentru asta trebuie sa ai mintea deschisa, gata sa se hraneasca. Si chiar daca ar fi obiectii, atunci cand vrei sa existe un dialog, el se face prin asumarea bunelor intentii din partea celuilalt. Alminteri e doar golanie.
    Asa ca zic: dragii mei scriitori, doar scrieti ! Cei care va sunt prieteni si fideli admiratori va vor critica cu inima iar cei care au de imprastiat borhot nici macar nu se refera la voi, ci la impietrirea lor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro