vineri, martie 29, 2024

Cum ramane cu religia? Despre ce se pierde atunci cand altceva se castiga

„Daca n-ar exista Dumnezeu, ar trebui inventat. Glasul intregii naturi ne striga ca este un Dumnezeu.” (Voltaire)

Cand amesteci in discutiile despre extremismul religios, indiferent daca e vorba terorismul arab sau de Garda de Fier, marile religii milenare de masa ca islamul sau ortodoxia, acolo e una din doua: sau nu intelegi cum stau lucrurile, dar ai impresia ca stii, o impresie in mare falsificata de polemica slaba in care esti prins, sau esti rau intentionat, si atunci lucrurile sunt evident simple. Eu cred ca prima varianta dintre cele doua e valabila in cazul celor care scriu pe aici, cu o exceptie cred sau doua.

Bun, nu cred ca problema principala a textelor de aici e amatorismul, sunt de parere ca oricine poate sa scrie daca a muncit putin inainte; si daca foloseste scrisul pentru a accesa o bibliografie si pune niste probleme cat mai bine intr-un mod cat mai profitabil pentru cat mai multi, cred ca acolo ai de-a face cu o treaba bunicica. Ce este mai urat e ca in cazurile astea apar mai multe probleme ca de obicei, de exemplu se lucreaza foarte mult intuitiv, schemele de baza lipsesc, bibliografie e selectata si interpelata in functie de stereotipurile care dicteaza ideea etc. Nu prea te poti lupta cu astea, dar cand acolo e un pic de bunavointa, amatorismul a incetat sa mai fie o mare problema. Ultimul text al dlui Gombos mi se pare ca face din islam terenul moral-intelectual al terorismului arab, chiar daca el refuza declarativ sa angajeze religia ca atare in discutia asta. Asta se intampla cand, la un alt nivel, lucrurile nu-ti sunt prea clare.

Dati-mi voie sa va ma intorc la baza, cu asa ceva ar fi trebuit sa inceapa cam orice discutie de felul asta. Sarcina mea nu e sa va arat eu care e schema corecta, ci cat de important e sa ai o schema gandita preferabil cat mai serios inainte de a incepe o discutie. Am sa fiu cat se poate de scurt. Ce este deci cu fundamentalismul? Extremismul religios nu e un fenomen prea vechi. Marile religii ale antichitatii nu l-au cunoscut. Asta nu e un secret, cred, pentru nimeni. Unii spun ca terorismul arab a fost inspirat de terorismul evreu, de exemplu de activitatile zelotilor din antichitatea romana (eventual din Palestina araba de dinaintea formarii statului evreu), dar e improbabil: razboaiele cu romanii declansate de zeloti au pus in chestiune existenta iudaismului cu totul. Au disparut atunci si Templul, si casta preoteasca a saducheilor din cate stiu, iar fariseii au supravietuit printr-un miracol (erau mai atasati de iudaismul rabbinic si activitatea de sinagoga). Nu de aici au venit ideile astea. Nu e cazul sa insist acum, fundamentalismul, asa cum il avem noi azi, e un fenomen eminamente modern. Si indiferent daca e vorba de fundamentalismul islamic sau cel crestin, el e o reactie fata de religia mainstream (coruptie, decadenta etc), si e mai ales, una fata de modernitate si secularizarea vietii. Nu e un secret pentru nimeni de exemplu ca marile renasteri pietiste din SUA (XVII-XVIII) s-au nascut ca reactii la dogmele si decadenta credintelor catolice, anglicane etc: elitiste, prea intelectualiste si obscure in teologie, in sfarsit prea anchilozate institutional si corupte pentru gusturile si standardele personale anti-intelectualist-emotiviste ale noilor credinte; reactionau in egala masura la pretentiile stiintei si filosofiei de a judeca teme ca Dumnezeu, credinta, suflet etc, adica cum sa chestionezi cu ratiunea ceva ce in realitate tine doar de imponderabilele inimii si ale spiritului? Wesley scria de exemplu ca: „We do not lay the main stress of our religion on any opinions, right or wrong…. The weight of all religion, we apprehend, rests on holiness of heart and life.” (citez din Frederick Dreyer, “Faith and Experience in the Thought of John Wesley”, The American Historical Review, Vol. 88, No. 1 (Feb., 1983). Alte miscari cunosc refocalizari personal-emotiviste si radicalizari la fel de importante, de exemplu marile treziri din mediile prezbiteriene sau baptiste de pe continent in secolul XIX (de exemplu Charles Spurgeon); pot invoca si miscarea carismatica de la inceputul secolului XX, cu aparitia penticostalismului. Dupa cum nota cineva pe blog, ‘Era o problema de timp ca acest fenomen (de contestare –el mentioneaza miscarea feminista, lupta pentru drepturi a populatilor de culoare etc) sa apara si in biserici. Biserica traditionala a devenit dintr-o data plictisitoare.’ In Orient, revizionismul religios al statelor islamice pare sa urmeze o linie similara: miscarile de contestare politica si revolutiile se intalnesc cu cele religioase, in orice caz esecul modernizarii pe linie politica si economica pare sa fie direct relevant pentru aparitia unor lideri ultrareligiosi si radicalizari pe linie spirituala si culturala in diferite parti ale Orientului, de exemplu in Iran (aparitia Ayatolahului Khomeini la sfarsitul anilor ’70), in Afganistan in anii ’90 etc.

Fundamentalismul ca atare e o idée moderna. Credinta mainstream a nemultumit frecvent in istorie, decadenta generala a dat frisoane mereu liderilor atasati de valorile si practica veritabila a credintei. Dar fundamentalismul modern nu e nemultumit doar de obscuritati intelectualiste, lipsa de viata, clericalism sau decadenta. Radicalizarea credintelor e o reactie la iesirea cu totul din religie a societatii. Fara secularizarea in masa a societatii, miscarile ultrareligioase de azi n-ar fi prea diferite de marile miscari contestatare si ambitiile lor religioase din istoria bisericii. Nici macar miscarile protestante de la sfarsitul evului mediu n-au generat o radicalizare a credintelor, asa cum o avem incepand cu ‘epoca luminilor’ si mai tarziu. Suprapunerea nu e intamplatoare.

Fundamentalismul modern e eminamente modern, nu pre-modern sau si mai rau, pur religios. Dar nu asa arata o schema de baza. Putina teorie. Cine a citit Mircea Eliade, a fost confruntat acolo cu o idée stranie: vechile religii pareau interesate mai curand de trecutul exemplar sau originar al lumii si recapitularea lui in momentele critice ale comunitatii decat de intelegerea prezentului, de divulgarea erorilor, esecurilor, de explicatii, de solutii etc. Lumea primitivului se desfasura in sacru (primitiv sau premodern -folosesc expresiile colocvial, sunt receptiv la observatiile lui Claude Levi Strauss cum ca primitivii au fost oameni exact ca noi, nu mai prejos). Secretul supravietuirii comunitatii statea in trecutul ancestral si reaseazarea periodica a comunitatii intr-o relatie corecta cu el. Istoria si liniaritatile sau rationalitatea ei, atat de importante pentru omul modern, n-aveau mare relevanta pentru premodern. Religia era hierofanie, intreaga existenta a primitivului era imbibata de sacru si circulara sub raport istoric. Nu mai insist, nici nu-mi permit acum, ideile astea au facut cariera odata cu Eliade si le gasiti in aproape tot ce a scris in afara romanelor. Ce mi se pare semnificativ e ca pentru Eliade, primitivul traia intr-o istorie fara istorie, or asta e istoria trecului mitic exemplar cu care el isi reface legatura periodic sau in momentele de criza (‘eterna reintoarcere’). Premodernul nu cunostea istoria ca scurgere a timpului marcata de evenimente ireductibile si unice, moartea nu era pentru el disparitie definitiva, istoria nu era marginita de o catastrofa viitoare etc. Lumea sacra a omului premodern integra omul intr-un circuit de maxima vitalitate cu divinul si/sau originile lui arhetipale. Nimic nu se desfasura in afara ordinii sacre a lumii, nici macar moartea. Religia nu era cosmologie, ci hierofanie. Ei, cred ca asta e suficient ca sa intelegem ca iesirea din religie sau ‘caderea in istorie’ si descoperirea moderna a neantului au schimbat radical datele problemei. Si nu doar pentru om, ci si pentru religii ca atare. Competitia si contactul cu stiintele si secularizarea e mai complicata pentru religii, oricum istoricul religiilor are ceva de spus in materie.

Cred ca Karen Armstrong e mai clara in privinta asta (doua traduceri vezi aici si aici, iar un excelent articol de mici dimensiuni poate fi gasit aici). E o mare iubitoare de Mircea Eliade. Armstrong spune ca aparitia fundamentalismului e inseparabila de nasterea modernitatii si secularizarea societatilor. Pentru ea, fundamentalismul s-a nascut mai curand dintr-un ‘deficit de religie’ decat dintr-un ‘surplus’, cum se crede. Si nici n-ar putea fi altfel, daca mergem pe mana ei. Doi termeni sunt cruciali pentru culturile primitive, mythos si logos, si doar unul pentru culturile moderne, logosul. Simplific excesiv, dar n-am ce sa fac. Omul, de cand s-a nascut cu capacitatea interioara de a se distanta de lumea lui imediata (imaginatia), a cautat intelesuri, a avut temeri, l-a preocupat problema suferintei si a mortii etc. Pentru Armstrong, mythosul reflecta aceasta preocupare obsesiva a omului de a-si depasi conditia. Religia a cautat sa lege omul si nelinistile lui de ceva durabil din afara istoriei, si de fiecare data a fost inlocuita cand a incetat sa mai raspunda asteptarilor. Dimpotriva, logosul e stiinta de a face, de a gasi lucruri si idei noi, in sfarsit de a modifica prezentul material si de a influenta viitorul. In logos, pre/modernul sta infipt in intelegerea si ratiunea lui practica. Marile revolutii economice, ca descoperirea pietrei, a lutului, a bronzului au de-a face cu logosul. Mythosul a reflectat aceste schimbari in noile mituri, dar a cautat peste tot sa intampine marile nelinisti ale omului pentru a le integra intr-o ordine superioara de sens si existenta spirituala. Ca sa simplific, mythosul a functionat mai ales ca o forma de psihologie. O incursiune initiatica in adancurile pamantului poate fi echivalenta cu o incursiune in adancurile abisale ale fiintei. Freud si Jung nu intamplator au apelat la mituri cand au incercat sa inteleaga sub/inconstientul, oricum tehnica psihanalizei are o strategie care seamana cu experientele initiatice primitive: ambele implica experiente care reveleaza regiuni ale mintii altminteri inaccesibile.

Nu mai insist, diferenta dintre premodern sau primitiv si modern e ca unul e structurat de mythos si logos, in timp ce ultimul se inscrie doar in logos. ‘Instrainarea noastra moderna de religie e fara precedent’, spune textual Armstrong (A Short History of Myth). Si cand scrie de ‘abolirea mythosului in favoarea logosului’ ea vorbeste, daca vreti, de o iesire a religiei din religie, adica biblia se istoricieaza (vezi nevoia de a proba biblia cu stiinta), teologiile devin filosofice si filosofii, exegeza literala inlocuieste hermeneuticile simbolic-auto-referentiale ale vechilor traditii de interpretare, asa cum le ai in Talmud si la Sfintii Parinti, teologiile naturale cresc in importanta, iar in unele cazuri devin adevarati inlocuitori pentru teologiile bazate dimpotriva pe revelatie si credinta (vezi de exemplu cele cinci cai ale tomismului de dovedire rationala a existentei lui Dumnezeu), si cate si mai cate; adica gandirea religioasa e inlocuita de una istorista si rationala, credinta devine din traire si experienta, argument, explicatie sau stiinta. Ce spune Armstrong e ca exact asta e fondul principal al fundamentalismului modern. Radicalizarea credintelor merge mana in mana cu iesirea din religie a religiilor, nu doar a societatii secularizate.

Sunt evident expeditiv, dar cred ca ideea e putin mai clara acum. Fundamentalismul, asa cum il cunoastem azi, e un fenomen eminamente modern. Si nu neaparat istoria ne spune asta, ci modul in care omul a fost proiectat sa functioneze. Or cel putin dupa unii istorici ai religiei, omul s-a deprins sa functioneze bine ancorat intr-o lume aflata dincolo de istorie, capabila sa-i influenteze prezentul si istoria. Modernitatea a schimbat aceasta schema in favoarea logosului, iar rezultatul e nu doar ca societatea s-a secularizat, ci si credintele s-au intelectualizat, au renuntat la vechile mituri si experiente, au devenit mai rationale si moraliste etc. Si daca e destul de clar ca fundamentalismul s-a nascut ca o reactie la aceasta secularizare de masa, e si mai clar ca religiile au devenit mai putin religioase si tot mai putin capabile de a adresa fiinta omului in totalitate. Abisurile cele mai intunecate ale fiintei umane si/sau nihilismul n-au cunoscut nicaieri in istorie o eliberare si o anvergura mai mare, asa cum le-a cunoscut secolul XX. O discutie despre religie si fundamentalism trebuie sa tina cont de ceea ce are de spus si istoricul religiilor despre asta.

Distribuie acest articol

57 COMENTARII

  1. Domnule,

    in interesul clarificarii discutiei si „schemelor de baza”, ati dori sa fiti atat de amabil incat sa va *definiti* termenii? Macar „fundamentalism” si „extremism”?

    Si inca o clarificare: ati aprecia ca distrugerea unui templu este un act: militar, politic, religios, terorist, extremist, fundamentalist, mai multe din acestea, samd? Atat in contextul modern cat si cel antic.

    Macar sa stiu de unde pleaca discutia.

    Multumesc

    • Am incercat sa fiu cat mai economic cu putinta. Folosesc cuvinte ca extremism, premodern etc colocvial. Definitiile si diferentele dintre ele le-am lasat oricum uzului comun si contextului textual. Un neoprotestant metodist de ex e un fundamentalist prin comparatie cu un catolic, dar nu e un extremist sau terorist arab. In acelasi timp, si neoprotestantul metodist, si teroristul arab exprima forme de radicalizare religioasa pe care nu le regasesti dincolo de spatiul modernitatii, si pe care oricum n-ai cum sa nu le diferentiezi de marile credinte istorice din care fie provin, fie s-au nascut ca miscari contra-culturale. Or asta trebuie facut cat mai temeinic si clar inainte. Nu vreau sa complicam discutia mai mult cu tehnicalitatile astea. Textul nu e atat de obscur in definitiile lui.
      Nu stiu cum as aprecia distrugerea unui templu, trebuie sa stiu cate ceva despre cei care o fac. Templele cad la fel, indiferent daca sunt daramate de romani, de comunisti, de competitia religioasa etc. Extremismul trebuie raportat la altceva. Va spune termenul la ce.
      :)

      • Multumesc pentru raspuns.

        Ca observatie, e neobisnuita clarificarea unei chestiuni fara a clarifica intai despre ce vorbim. Dar ma rog.

        Teza pe care vroiam s-o sustin este ca desi utilizarea cuvintelor fundamentalist/fundamentalism este relativ noua, caracteristicile si actiunile pe care acestea le descriu sunt vechi de cand lumea. Doar ca atunci erau relativ comune.

        As adauga si ca consider ca sursa fundamentalismului se regaseste ]n conceptul „doar adevarul meu e adevarat”. Din pacate, nu doar fundamentalismul se trage de acolo…

      • Domnule Balasoiu,
        Nu inteleg de ce va feriti de cuvinte precum „extremist” sau „fundamentalist”. Uitandu-ne un pic in istoria crestinismului (sa nu ne referim si la islamism sau iudaism ca avem nevoie de sute de pagini) putem sa analizam tot felul de evenimente:
        – uciderea Hypathiei de catre o hoarda de crestini furiosi este extremism sau nu? Mie mi se pare ca este si, din pacate pentru aceasta religie care se pretinde a iubirii, instigatorul acelei crime este Sf. Chiriil (in paranteza fie spus, mi se pare o dovada de fundamentalism si sa locuiesti pe un stalp pe care sa nu il paraseti luni de zile dar hai sa zicem ca respectivul nu facea rau nimanui)
        – nenumaratele femei nevinovate arse pe rug ca „vrajitoare” sunt o dovada de fundamentalism? Poate jupuirea unor oameni de vii nu este suficient de extremista? Poate nu stiu eu dar in pofida dezvoltarii tehnologice nu cred ca exista progrese semnificative moderne in arta torturii, dusa la perfectiune de Biserica. Desigur, probabil este vorba de o manifestare a spiritului tolerant crestin. Sa salvam spiritul si nu trupul.
        – luptele intre catolici si protestanti care au terorizat jumatate de continent timp de o suta de ani nu au, desigur, nimic fundamentalist. Locuitorii Tarilor de Jos ar putea povesti multe despre spiritul liber si profund uman al ducelui de Alba.
        – Musulmanii, evreii si, in general, toti locuitorii Spaniei sec. XVI ar putea descrie in cuvinte pline de entuziasm personalitatea luminoasa a celui ce a ramas in istorie cunoscut simplu drept Torquemada.
        – Sa populam cateva corabii cu copii pe care sa ii trimitem peste mari si tari unde trebuie sa-i atace pe oamenii care locuiesc acolo pentru ca nu au aceeasi credinta cu ei. Iata o dovada de intelepciune si, desigur, ar fi bine sa ca si astazi sa fim tot atat de neextremisti
        – Masacrarea catharilor a fost, desigur, un act placut lui Dumnezeu, un exemplu de umanitate din veacuri mai profund crestine care ne-ar putea invata multe.

        Va asigur ca fara a ma stradui as putea da asemenea exemple de iubire crestina lipsita total de fundamentalism si extremism pe urmatoarele 50 de pagini dar e bine ca textul sa ramana la dimensiuni rezonabile.
        Nu pot decat sa-mi marturisesc uluirea continua in fata faptului ca exista oameni de buna credinta, oameni care nu vor sa faca rau si sunt destul de inteligenti si cultivati care mai considera religia un reper moral. Dupa demonstratii ample care au durat sute de ani inca nu am invatat nimic. Eu unul, daca s-ar intoarce acele vremuri sau vremurile mai recente ale anilor 30 in care a trait Eliade stiu perfect unde as fi. In primul caz as delecta masele in piata publica, in al doilea intunericul noptii si padurea Baneasa ar depune marturie despre progres.

        • @Alex: o radicalizarea a credintelor ca cea pe care o cunoaste de ex Occidentul incepand cu epoca luminilor n-aveti nicaieri in istoria lui. Exemplele dvs nu reflecta nimic din asta, si oricum cele mai multe cer explicatii care au de-a face cu multe altele, nu doar cu religia; stiu sigur, ca sa iau unul dintre ele, ca Armstrong plaseaza vanatoare de vrajitoare in contextul transformarii religiei sub influenta si impactul logosului (stiti, suntem in pragul modernitatii). Ca sa fiu clar, terorismul islamic nu e islamul, Inchizitia are prea putin de-a face cu credinta catolicului obisnuit (daca ati vazut Goya, ati vazut ce ingrozit era omul asta de figurile si metodele ei, a facut nenumarate compromisuri din cauza asta), Garda de Fier nu exprima ortodoxia (mai curand exprima ceva ce in ortodoxie se numeste filetism; si oricum mijloacele la care a apelat si antisemitismul patent face din ea altceva) . A nu intelege asta e ca si cum ai declara ca liturghiile duminicale sunt in realitate intruniri conspirative, iar rugaciunile musulmane zilnice mesaje codificate cu potential terorist. Ba imi inchipui ca duminica, judecand dupa cum puneti probl, orice babuta care iese din biserica cu vreo plasa in mana sau altceva asemanator v-ar putea fi fatala daca v-ar prinde pe picior gresit. Nici nu stiu cum se descurca cineva ca dvs, ar trebui sa va mutati pe undeva prin Olanda. Si toate astea, imaginati-va, dupa demonstratii ample care au durat sute de ani! Numai comunistii, saracii, cat s-au luptat, si tot degeaba!
          In sfarsit, cred ca e timpul sa va obisnuiti ca omul e o fiinta cu mult mai enigmatica decat v-ar placea dvs sa fie. Si asta nu pt ca nu i-ar placea stiinta sau ratiunea, ci pt ca a fost in el ceva care i-a spus ca lumea asta nu e totul, ca ascunde semnificatii care intrec cu mult propriile lui explicatii. Acest mai mult al lumii nu putea fi prins in schemele obisnuite, era nevoie de altceva. A simtit asta inca din zorii umanitatii. Nu cred ca puteti respinge asa ceva, nu cu ce credeti dvs ca ati aflat despre extremism sau Hypathiei.

          • In primul rand, la fel cum ati citat si din Voltaire si l-ati interpretat ulterior pe Seneca, luati in considerare doar ceea ce va convine, ceea ce vi se pare ca serveste cauzei dumneavoastra. Dumneavoastra dati extremismului religios o definitie legata de modernitate si pe urma argumentati ca are un caracter modern prin propria definitie. Folosind o definitie accesibila general (DEX ’98: EXTREMÍSM s. n. Atitudine, doctrină a unor curente politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor. – Din fr. extrémisme. ) cred ca putem fi de acord ca au existat extremisme religioase in intreaga istorie. In rest, eu nu contest deloc atitudinea mai intelegatoare a catolicului medieval spaniol desi Goya nu este un exemplu bine ales. In timpul lui inchizitia mai exista, era inca infioratoare dar sa nu uitam ca vorbim de o perioada situata la trei sute de ani dupa Torquemada. Unele dintre excesele medievale fusesera deja depasite, mentalitatea se schimbase. Sper ca acel catolic medieval era mai tolerant decat printii bisericii si ca cei care umpleau pana la refuz pietele unde se desfasurau executiile nu erau decat niste sadici ocazionali. De asemenea, imi pare rau, dar va atrag atentia ca rationamentul dumneavoastra are o nuanta cel putin ciudata: omul modern este de vina pentru ca prin existenta si gandirea sa ii cauzeaza o senzatie de spleen credinciosului care il arunca in aer. Sper ca nu ati vrut sa spuneti asta.
            In ceea ce priveste comunismul, chiar nu am inteles ce cauta in discursul dumneavoastra. Va asigur ca sunt profund anticomunist si, printre altele, complet oripilat de modul in care biserica ortodoxa romana a colaborat cu regimul. Sunt si mai oripilat, ma grabesc sa adaug, de crimele sinistre ale comunismului, de suferintele oamenilor, printre ei multi preoti si, in pofida agnosticismului meu, de distrugerea tembela a unor biserici ortodoxe, mult superioare estetic si arhitectural miilor de biserici care rasar acum precum ciupercile.
            Mai ramane problema misterului. Sincer, nu cred ca aceasta este chestiunea. Pentru orice om corect este clar ca explicatiile simpliste din Biblie sau scrierile teologilor sunt mult mai putin fascinante, mult mai putin interesante decat misterul stiintei, al stelelor indepartate si al interiorului atomilor. Spectacolul uluitor al lumii se deschide in miliarde de culori pentru cel care are inteligenta si dorinta sa-l cerceteze spre deosebire de culorile terne si putine din cartile teologilor. Dar este normal, acele carti apartin copilariei omenirii si este timpul sa ne facem mari. Pentru ca am fost copii dar acum e timpul sa lasam pentru copii ce e al lor si sa ne ocupam de lucrurile adultilor.

      • Zau ca inclin sa-i dau dreptate lui alex; daca ne uitam doar in Deuteronom, ne luam cu mainile de cap. Asa, rapid, 7:1-2; 17:2-7; 13:6-10; 20:16-17…

        In plus nu prea inteleg cum puteti spune ca „extremismul religios nu e un fenomen prea vechi” cand Ecclesiastul spune asa frumos:
        „Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare. Dacă este vreun lucru despre care să se spună: „Iată ceva nou!” aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră.”

        Banuiesc ca n-ati putut sa-i dati un raspuns clar lui Leo privitor la daramarea templelor fiindca si Constantin cel Mare a facut asta (cam la fel ca talibanii cu statuile lui Buddha, dar la scara mult mai mare, fiindca motivatia lui era politica) – vezi Ramsey MacMullen, „Christianizing the Roman Empire”.

        Extremismul religios e vechi de cand lumea; sa nu uitam nici de revolutia religioasa a lui Amnhotep/Akhenaten, tot cu daramat temple si cu „uciderea” ritualica a lui Amun. Nu stiu sigur daca si cu victime umane…

        • Ei bine, Eclesiastul ‘s-a inselat’. El mai curand reflecta acolo o gandire de tip religios in sensul tare al cuvantului. Or asta are prea putin de-a face cu gandirea noastra istorista, fixata de liniaritati si finalitati ireversibile. Ce a fost a fost, ce este e fara precedent. Asta e fundamentalismul modern. Tendintele credintelor de a se radicaliza n-o aveti nicaieri. Asta a inceput cu epoca luminilor si s-a adancit mai tarziu.
          Am vazut si eu referintele din VT, acolo nu aveti codul sau filosofia unui jihadist. Exegeza dvs e problematica. Nu e cazul acum de discutii mai adanci, dar v-as sugera sa va largiti perspectiva. Oricum altii au atins alte concluzii incercand sa citeasca si sa inteleaga toata Legea, din care dvs imi livrati acum extrasele astea, de ex Matei 22:36-40.

  2. Citind textele dvs. şi ale lui Cătălin Gomboş, am ajuns la o concluzie interesantă – ceea ce şi-a propus dumnealui să scrie este un subiect mult prea complex pentru o platformă gen Contributors. Ceea ce aţi reuşit dvs. în două-trei pagini este numai să definiţi, şi asta ultra-simplist, conceptul de „fundamentalism”; ceea ce a reuşit dl. Gomboş, a fost să ofere o mostră din cultura islamică şi mentalitatea musulmanului de rând. Trebuie să recunoaşteţi că, în astfel de momente, creştinii (şi ateii) văd foarte greu dincolo de ceea ce mass-media le serveşte, şi o face en gros, şi s-a diluat gradul de empatie faţă de cei care nu gândesc în aceiaşi parametri ca ei. Mai concret spus, un musulman convins se adaptează greu şi e înţeles mult mai greu în astfel de vremuri, decât era acum două-trei decenii.

    Deşi criticile adresate dlui Gomboş sunt solide, aţi omis scopul său. Nu am văzut să încerce să schimbe istoria religiilor, ci doar să ofere un scurt istoric al liderilor şi grupurilor (minoritare, de altfel) care au folosit religia şi textele religioase pentru a-şi legitima propriile agende politice (fie că vorbim de un împărat bizantin, un papă sau un arab fundamentalist, e vorba de excepţii). Problema cea mare pe care o are e că şi-a încărcat textele foarte mult, încearcă şi să lămurească cititorul, dar şi să evidenţieze perspectiva teroriştilor. O muncă sisifică…

    • Ba nu, cred ca asemenea texte se pot scrie cu succes si pe contributors; evident, cu putin effort, mai eseistic si preferabil fara tehnicalitati prea multe, dar se pot scrie. Probl cu textele dl Gombos e alta: nu e clar deloc unde se termina islamul ca atare si unde incepe islamul politic sau extremismul si/sau terorismul arab. Or asta e inacceptabil, mai ales intr-o epoca care s-a deprins, dupa cum bine spuneti, sa-si interpeleze lumea prin stereotipurile mass-mediei. Mai sunt si altele, i le-am spus acolo, dar vad ca nu intelege. Asta e.
      Nu, nu sunt deloc de acord ca musulamnul de rand e un inadaptat. S-ar putea ca probl sa fie de fapt la noi, uitati-va mai bine: civilizatia noastra n-a produs doar genetica, astrofizica, ingineria etc cu care ne uluieste, a produs si armele de distrugere in masa, e in spatele crizei ecologice globale si e destul de clar ca e responsabila de asa numite-le decalaje dintre North&South (vedeti ce spune teoria economica a avantajelor comparative despre asta).
      :)

      • Mi-a plăcut argumentaţia dvs. despre fundamentalism ca reacţie la modernitate, impecabil!
        În opinia mea, în cazul de faţă, esta ca în gluma cu rabinul (sau cu qadi-ul, judecătorul, na), amândoi cam aveţi dreptate. Şi,ca să continui în spiritul parabolei, inclusiv eu am dreptate……..
        Islamul ca atare se termină şi începe islamul politic atunci când se termină şi mijloacele de trai. Chestiile elementare, de la baza piramidei lui Maslow… Uitaţi-vă la Egipt în zilele noastre, cu 40 % din populaţia majoră cu carenţe grave alimentare, oameni opriţi din creştere pur şi simplu. Corelaţiile dintre regimul alimentar, nutriţie / subnutriţie, funcţionarea sistemului nervos central şi a memoriei de lucru şi de aici ajungem imediat la predispoziţia spre dogmatism, căruia atât îi mai lipseşte, software-ul. Islamul, în cazul de faţă. Politizat şi ăla, ca reacţie la modernitate…..

  3. Atâta risipă de text pentru ceea ce se punea pune în 2 rânduri: fundamentalismul este un fenomen modern, adevărat, însă doar pentru că înainte de modernitate nu exista acel concept prin opoziţie cu care acesta să poată fi definit drept „fundamentalism”, as opposed to „oameni religioşi care face de-ale religiei”. Cu alte cuvinte, fundamentalismul poate fi definit doar în antiteză cu regulile de convieţuire ale societăţii moderne. Anterior, fundamentalismul era pur şi simplu religie. Şi-atât.

    • Deloc, religiile erau de multe feluri si atunci, nu una. Si erau foarte diferite. Crestinismul de ex e prozelit in primele secole. Teren de radicalizari si extremism era destul. Si cu toate astea nu ai, nu de scara. Fundamentalismul nu e celelalalt nume al religiei, cum vreti dvs. Vedeti ca ce pretind unii ca Armstrong e ca acolo e mai curand mai putina religie, nu mai multa. Cu modernitatea (in realitate fenomenul incepe mult mai devreme, perioada Axiala/Post-Axiala), religiile se modifica si ele, in text am fost cat se poate de simplu: mythos-logos (vechile societati) vs logos (societatea secularizata de azi). In locul dvs as merge pe mana istoricului religiei, oricat de mult m-ar tenta sa vad in nea Gheorghe un fundamentalist, eventual cu potential terorist.
      :)

      • Eh, sunt convins că găseaţi vreo fiinţă imaginară care să vă ilumineze în lipsa unora în carne şi oase.

        Constantin Bălăşoiu:

        Armstrong are dreptate într-un fel: un deficit de religie din partea „societăţii seculariza(n)te” dă naştere unei reacţii de supra-potenţare a importanţei religiei din partea acelei părţi a societăţii care încă se agaţă de mythos. Şi-atunci, behold: fundamentalism, adică o reacţie la noutatea şi „ameninţarea” unei comunităţi care nu necesită ancore în imaginar pentru morală, lege sau reglementarea societală.
        Însă nu aţi comentat obiecţia mea: ce încercam să spun este că acţiunile care ni se par acum fundamentaliste (să zicem, uciderea propriilor copii pentru încălcarea unor porunci de prin nu mai ştiu care carte sfântă) existau şi acum 1000 de ani, să zicem, însă ele nu erau considerate abateri de la normă (aka fundamentalism), ci erau chestii normale. (Evident, şi eu simplific şi generalizez, nu putem trata manifestarea fiecărei religii în fiecare perioadă istorică.)

        • Cum sa nu? Fundamentalismul e, dupa cum admiteti, o reactie fata de societatea ultrasecularizata de azi, dar e si efectul unei religii fara religie, ca sa ma exprim asa. Or deficitul de religie priveste religia mai intai. E aici esecul religiei de a mai fi religie in sensul clasic al cuvantului. V-am spus oricum ca modernitatea a afectat religiile, iar in text am furnizat si niste explicatii.
          Nici atunci nu era o obisnuinta sa-ti omori proprii copii, gestul lui Avraam de acum 4000 de ani de ex era extrem de neobisnuit chiar si pt contemporani, se vede din context. Notiunile noastre de fundamentalism, terorism, extremism etc nu sunt prea diferite de notiunile anticului. In text v-am dat exemplul zelot. Cuvantul zelos de aici provine. Insurgenta zelota a fost extrem de nepopulara in epoca. N-au agreat-o prea multi. Preotii si fariseii care formau standardele si inspirau credinta populara, nici atat. Sa vedeti Masada (1981), aveti acolo niste sketch-uri despre raporturile mainstream-ului religios cu insurgenta zelota (evrei apocaliptici). Discernamantul anticului in materie functiona si atunci, chestiile astea erau si atunci abateri de la norma.
          As vrea sa retineti ca textul asta e doar un effort de a scurcircuita orice incercare de a aborda violenta prin religie: schema asta e stereotipa, si oricum nu functioneaza, daca introduci un strop de bun simt acolo si cateva lecturi in plus, daca pentru altceva nu mai e loc. Dvs sunteti una dintre victimele acestui stereotip cand incercati sa ma convingeti ca fundamentalismul e doar un moft intelectualist, cand in realitate e religie veritabila, veche si noua simultan.
          :)

  4. Am citit textul cu atentie si ce m-a frapat este perspectiva strict intelectualista asupra religiei. Nu stiu daca intr-o luare de pozitie cu privire la ceva care implica si viata religioasa ne intereseaza doar modul de teoretizare a vietii religioase. Cred ca intereseaza foarte mult si trairea autentica a acelei vieti religioase. Teoriile despre sunt multiple si analiza lor comparativa cred ca nu intereseaza decat specialistii. Cel putin viata religioasa crestina mi se pare neteoretizabila, iar cine o face pierde esentialul pe drum. Nu ca Eliade n-ar fi interesant, dar nu invat nimic despre viata crestina citind Eliade.

    • @Virgil Iordache
      Corect, dar nici nu am impresia că autorul și-a propus vreun moment să vorbească despre trăirea religioasă, în particular cea creștină. Dl. Bălășoiu doar atrage atenția asupra faptului că în peisajul mediatic de azi, în care discuțiile pro și contra religie sunt la mare modă, apar foarte mulți indivizi care vorbesc despre lucruri pe care în mod evident nu le înțeleg (avem un exemplu la îndemână, chiar printre ante-comentatorii de aici). Pentru uzul acestora face și expunerea teoretică subsecventă. Mă rog, dacă e să mă întrebi pe mine, aș zice că vorbește oricum la pereți, pentru că opinentul român nu excelează prin deschidere către argumentația rațională a contra-opinentului, iar în chestiunea sensibilă până la pasionalitate religie-secularism cu atât mai puțin.

    • Strict intelectualista despre ceva strict neintelectualist, care tine de registrul alteritatii prin excelenta. Nu era cazul, nu sunt dintre cei care cred ca istoria religiei poate tin loc de religie ca atare, in scoala, in viata etc. Nu dau credinta pe ratiune in materie de religie, desi personal am devenit constient de valoarea unei ‘gandiri de tip religios’ abia dupa ce am fost confruntat cu textele de istoria religiilor, nu inainte. Stiti, uneori nu esti constient sau nu-ti dai seama cu adevarat de negul care ti-a crescut in varful nasului decat dupa ce ai observat ca altii au inceput sa se uite la el intr-un anumit fel. Altminteri, speranta mea e ca discutiile astea despre religie si terorism vehiculate pe aici sa caute sa utilizeze perspective cat mai bine echipate. E pacat de atata intelectualism de foarte buna calitate, irosit cu adevarat de pomana daca nu ajunge sa se regaseasca in gandirea si explicatiile lor. Nu sunt nici dintre cei care cred ca trebuie sa renunte la intelegere in chestiunile astea, n-am putea purta discutii altminteri ca cele pe care le poarta de exemplu Manoussakis cu o problema similara http://journals.library.mun.ca/ojs/index.php/analecta/article/view/707/607
      Toate cele bune
      :)

  5. Inca o incercare de a teoretiza si abstractiza conceptele, in speranta ca lumina artificiilor intelectuale va reusi sa ascunda mizeria realitatii.

    Din pacate, persecutiile, razboaiele si actele teroriste se revendica de la religie, iar faptul ca aceasta revendicare este ilegitima – ceea ce incearca, de fapt, sa demonstreze autorul – nu schimba cu nimic realitatea.

    Am inteles: religia e buna, „religiosii” sunt rai, iar ghilimelele evidentiaza opinia domnului Balasoiu despre abandonarea (denaturarea?) adevaratului spirit religios. Din pacate, aceasta distinctie este pur academica, in masura in care religia (reala) nu-si face simtita prezenta in plan social, in timp ce „religia” afecteaza viata fiecaruia dintre noi.

    Sau ca sa trivializez (un contrapunct necesar intelectualizarii excesive): prima data cand un dement se arunca in aer in spatiul public, urland „Allahu Akbar!”, sunt dispus sa accept distinctia dintre cartea sfanta a islamului si interpretarea data acesteia de catre un dezaxat. A doua oara insa ma intreb de ce adevaratii musulmani (daca exista) nu se delimiteaza public de aceste actiuni criminale, iar e treia oara… ei bine, a treia oara asociez irevocabil „Allahu Akbar!” cu fanatismul religios si iau masuri in consecinta…

    P.S. Domnule Balasoiu, imi permit sa va sugerez si eu doua lecturi (foarte lejere):
    1. Legislatia japoneza cu privire la Islam.
    , si ca sa nu credeti ca am ceva cu vreo religie anume:
    2. Articolele privind situatia unei fetite de 11 ani din Chile, ramasa insarcinata dupa viol si careia biserica ii refuza avortul.

    • Acolo chiar trivializati pe bune, e judecata unui politician de paie.
      Orice schema care explica violenta prin religie e abuziva. Vorbesc de marile religii istorice. Miza mea nu e de a salva religia de religiosi, nu-mi plac religiile bune care se gasesc doar in carti. Sa reduci islamul la extremism si terorism inseamna sa nu intelegi cum stau lucrurile. A cauta sa intelegi diferenta nu e o treaba pur academica, de concepte inselatoare etc, credinta pastorului din Nordul Iranului, a beduinului din desertul Arabiei etc etc e un lucru extrem de neacademic si natural intr-un sens profund uman. Acolo unde religia se intalneste totusi cu violenta, trebuie neaparat sa ne imbogatim perspectivele, cateva citate din textele ei sacre, eventual niste maxime si inca vreo doua trei povestiri cu caracter istoric nu ajuta la lamurirea problemei; actioneaza de fapt pe dos. Eu unul cred ca am fost clar in privinta asta.
      PS Nu stiu ce e cu legislatia japoneza privitoare la islam, sintoismul n-a fost niciodata prea ‘posesiv’ din cate stiu, adica acolo budismul a facut voga in egala masura; experienta islamica trebuie sa fie extrem de recenta, in sfarsit nu cunosc chestiunea. Si nu stiu ce sa va spun despre fetita din Chile. Nu cunosc. Personal cred ca acolo unde lipsesc alternativele, avortul nu trebuie exclus.

  6. Detectez un fel de rica fiindca lumea e dezvrajita de stiinte. Se duce naiba mythos-ul. Asa, si ce daca ?

    Nu contest ca „religiile sint mai putin religioase”, si e normal sa fie asa; trebuie fie sa se transforme, fie sa moara. Insa chestia aia cu abisurile si nihilismul cum ca din cauza slabirii puterii religiei e falsa cu desavirsire. Pur si simplu in sec XX ne-am perfectionat mijloacele de mass murder precum si capacitatea „revolutionara” , ca razboaie au fost tot timpul. (priviti comunismul ca pe un razboi civil)

    Nu mai lega morala de religie, dom’ Balasoiu, ca nu e cuser. E urit ceea ce faceti ….

    Imi vine un citat din Seneca in minte: „Religia este privita de vulg ca adevarata, de intelept ca falsa, iar de lider ca utila.”

    • „Se duce naiba mythos-ul. Asa, si ce daca ?”

      Pai se poate? Si eu care credeam ca suntem oarecum pe aceeasi lungime de unda…

      Daca se duce naiba mythos-ul (ala bun) ramanem cu logosul (ala rau) si cu razboaiele, persecutiile si alte alea. Si daca ramanem cu „alea” se duce naiba si religia, adicatelea se duc naiba bisericile, traiul bun al slujitorilor acestora si mai ales se duce naiba una dintre parghiile majore folosite de stat spre promovarea si mentinerea de „alea” laice.

      Deci „alea” laice au nevoie de „alea” religioase, altminteri ramane onor statul fara sustinere morala, si tot poporul isi da seama ca imparatul este gol. Si nu doar ca e gol, dar nici macar n-are „alea-alea”! :)

    • Pai, n-ati inteles cum pune probl Armstrong: tocmai pentru ca religiile s-au schimbat intr-un mod care le dezavantajeaza in efortul lor de a se adresa omului avem probl astea de care se leaga azi toata lumea.
      Altminteri, stiintele n-au dezvrajit mare branza. Dezvrajirea a inceput in alta parte si oricum cu altcineva. Sunt destui care argumenteaza ca fara descoperirea transcendentei, noi ne-am fi inchinat si astazi la pietre, ca sa spun asa; nu sunt sigur ca ati fi fost o exceptie.
      Si eu cred ca in dezastrul secolului XX stiintele si ingineria sunt cruciale, dar cativa nebuni ar fi fost destul ca sa stim de ce sunt in stare chestiile astea. Or acolo e infinit altceva in plan uman. Intuitia lui Armstrong mi se pare foarte plauzibila.
      Unii ca Rudolf Otto spun ca fara religie nici morala n-ar fi existat. Ar putea fi instructiv pentru dvs sa aflati ca eticile s-au nascut din intalnirea ratiunii cu ‘numinosul’ experientei religioase, e aici reflexul de a traduce in viata si conduita lui practica ceva din perfectiunea divina. In orice caz, religiile etice (incep sa acorde importanta compasiunii si sa dezvolte coduri morale) apar in ordine istorica abia cu epoca axiala (800 i.Cr.-200 i.Cr.). Asta ca sa ramanem in acelasi perimetrul al istoriei/psihologiei religiilor.
      Citatul din Seneca va saboteaza intentia: e religios pana in maduva oaselor. Seneca era stoic. Stoicismul e metafizica si cosmologie. Vedeti ce legaturi cauta, daca nu ma credeti, intre ratiune, virtute si anima mundi –o expresie cruciala in stoicism. Si oricum, Seneca nu intelegea prin religie ce intelegeti dvs azi.
      :)

      • Si care spuneati ca a fost procesul de aparitie a acestor religii fara pata si prihana?
        Sa fi fost oare revelatia divina?

        Intrebari retorice, desigur, si nu ma astept sa-mi raspundeti: desi manuiti citatul cu dezinvoltura, apar probleme evidente cand raspunsurile nu se regasesc in carti…

        • Intrebari retorice? As spune pre-torice
          Descoperirea transcedentei este dupa unii opera credintelor iudeo-crestine. Sunt religii uraniene, cum le numeste istoricul religiei. Dezvrajirea lumii, ca sa folosesc termenul amicului Alex, si care in termenii stiintei moderne nu inseamna altceva decat transformarea lumii in objectum si a omului in subjectum (asta e marea mutatie ontologica a modernitatii), s-a nascut din aceasta desacralizare la propriu a lumii, inaugurata de teologiile creatiei, teologii ale ‘infinitei diferente calitative dintre Dumnezeu si om’. Astea cunosc elaborari speciale in evul mediu. Desprea asa ceva era vorba acolo.
          Altminteri, cateva idiosincrazii formate in alta parte si o neobosita tactica zeflemista. Mi se are ca la asta va rezumati pe aici. A nu se intelege ca va reprosez ceva, doamne fereste! Doar ca la capitolul ‘de ce discutam’, stam ca dracu.
          :)

          • Nu sunt zeflemist, domnule Balasoiu, decat atunci cand interlocutorul refuza sa raspunda clar unor intrebari clare!

            Si am intrebat (clar) urmatoarele:
            1. Orice religie implica credinta in existenta unor entitati superioare (supra-naturale). Cum justificati INCEPUTURILE aceastei credinte, altfel decat prin necesitatea de a explica functionarea lumii (naturale)?
            2. Am enumerat (atat eu cat si altii) violentele comise in numele religiei. Care este valoarea sociala a religiei daca aceasta nu poate fi PRACTIC disociata de violenta?
            3. Observ ca deplangeti „rationalizarea” credintelor si „istoricizarea” bibliei. Care ar fi motivul de a crede, in absenta unor DOVEZI ale veridicitatii celor relatate in cartile sfinte (si nu ma refer exclusiv la crestinism)?

            Acum va rog sa raspundeti in cuvinte simple, si fara trimiteri bibliografice… Nu de alta dar eu, spre deosebire de dumneavoastra, sunt doar un amarat de inginer!

            • Speram sa ramanem in perimetrul discutiilor culturale si istorice. Pai, 1) credintele au de-a face cu distantarea interioara a omului de experienta imediata a lumii (nu invers, dupa cum se crede) si evident nelinistile si sensurile pe care a cautat sa le dea vietii (am scris in text). La ce altceva credeti ca puteau folosi? Despre inceputuri, personal nu stiu cu ce va ajuta asta, au fost multe teorii, in orice caz stiu ca teoria care era in voga cand scria Eliade e ca mai intai au fost credintele in zeii mari si indepartati uranieni, apoi s-au nascut celelalte, pt a compesa oarecum absenta primilor (deus otiosus). Asta inversa vechea schema care fixa monoteismul la capatul unui proces milenar de elevare a religiei (de la scufundarea in natura la scufundarea in antropologie); 2) valoarea sociala a religiei nu cred ca poate fi pusa in discutie prea usor, chiar si acolo unde oamenii se bat tot timpul. De altfel, cuvantul reflecta un utilitarism cam naspa, e periculos cand va umple judecata si daca il aplicati la altele. In politica de ex e periculos de-a binelea, cred ca se numeste machiavelism; 3) corect, deplang rationalizarea si istoricizarea credintelor, inginer cum sunteti mi se pare ca v-ati prins de asta de la primul text al dlui Gombos, dar nu cred de ex ca marile sisteme teologice, astea ale evului mediu -niste monumente speculative altminteri, au convins prea multa lume (nici nu stiu cine se descurca cu ele). Nu asa merg lucrurile aici. Veritas-ul credintei/textelor sacre nu e opera ratiunii, nu singura cel putin. Credinta mai curand a pierdut din intalnirea cu logosul decat a castigat, daca intuitia unora ca Armstrong e corecta. Trebuie sa iesit din schema subiect obiect, nu stiu cum v-ati descurca altminteri cu filosofiile astea mai noi ale alteritatii: fac din schemele astea un abuz al subiectivitatii asupra obiectelor ei, adevarul lor e in egala masura ontologie.

            • Sa vedem daca am inteles:

              1. Zeii nu exista, credinta fiind o creatie a omului in incercarea de a se distanta de realitatea imediata, de a-si calma nelinistile si de a da un sens vietii.

              2. In contextul in care credinta (si implicit religiile) nu se bazeaza pe realitate devine perfect legitima evaluarea strict sub raportul contributiei la dezvoltarea societatii, criteriu a carui aplicare conduce la un verdict preponderent negativ.

              3. Valoarea de adevar a textelor sacre nu poate fi evaluata rational, acestea trebuind citite (si) in alta cheie, a credintei. Prin urmare, incongruentele nu vor determina un credincios sa isi piarda credinta, dar nici nu vor permite unui ateu sa devina credincios.

              Daca intelegea mea este corecta, din 1. si 3. rezulta ca nu exista motive de a accepta religia in mod rational, pe baza realitatii conceptelor pe care le sustine/vehiculeaza (asa cum acceptam rezultatele stiintei, indiferent de implicatiile acestoral asupra afectului nostru).
              Pe de alta parte, din 2. rezulta ca nu exista motive de a accepta religia pe plan afectiv (un fel de „white lie” cu efecte benefice asupra omenirii).

              Concluzia mea (de inginer, desigur): nu poti deveni credincios in mod rational ci doar daca crezi, deci daca esti deja credincios.

            • @IosifP: concluzie partial corecta: daca ratiunea singura nu te conduce la Dumnezeu, nu inseamna ca e absenta. Si evident, exista convertiti.
              Logica si concluziile dvs nu exprima ce am spus eu mai sus, de ex nu stiu de unde derivati ca zeii nu exista, eu nu asta spun. Intuitia sau manifestarile unui ‘dincolo’ e de direct dependenta de desprinderea omului de lume. Fara imaginatia omului si evident fara insatisfactia profunda a omului cu lumea lui, zeii, nu ca n-ar exista, n-ar fi posibili: motanul meu de ex nu se intereseaza de chestiunile astea. Dumnezeu e cam imposibil pt el. Incercati sa intelegeti.
              Singura cale a ateului nu e ratiunea, o presupuneti degeaba cand conchideti ca doar cei care sunt deja credinciosi pot crede. Nici n-are cum, ratiunea modernului e viciata de natura raportului cu lumea inaugurat de modernintate: subjectum-objectum –cu dvs sau cu altcineva discutam asta pe aici. Or Dumnezeu nu e ceva ce poate fi objectum, de ex ca molecula de H sau ca resturile unui boisei pentru un panteolog. Cand modernitate a descoperit subiectivitatea omului ca un lucru separat si autonom fata de natura, apta evident de a transforma ceea ce e dincolo de ea in objectum (astia-s termenii consacrati in discutiile despre aparitia stiintei moderne), Dumnezeu a devenit atunci una din doua: sau natura si istorie (panteismul), sau ceva extrem de diferit de natura si istorie dar irelevant pentru ea/ele (deismul, agnosticismul, ateismul). Omul in credinta nu e subjectum, pentru ca nu exista acolo ceva poate deveni objectum sau asa ceva. Ateismul daca vreti e o simpla consecinta si evident o mare eroare a acestei mutatii cu caracter ontologic, inaugurata in modernitate. De aici opozitia fata de teologiile naturale si/sau sistemelor metafizice ale teologilor. Inclusiv in lumea protestanta aveti recuzari de amplitudine, Karl Barth e probabil cel mai proeminent. Oricum, convertirea ateului nu e imposibila. Ramane evident imposibila cata vreme el spera sa faca din Dumnezeu objectum. Religia a intuit inca din zorii umanitatii ca lucrurile aici stau altfel. Ratiunea omului e acolo, dar ca judecata, intelegere, ratiune pratica si oricum ca ceva despre care nu poate vorbi dar il poate sugera in lb mitului, prin simboluri, iconic etc. Uitati-va la profetii VT, nu recurg la exprimarile alea pt ca erau tampiti.
              Nu-mi place deloc ce fac, dar cred ca ar trebui sa vedeti cartulia asta, sunt cateva conferinte de-ale lui Heidegger despre stiinta moderna tinute parca dupa ’40, oricum altceva mai mic si mai cuprinzator nu gasiti: http://www.paideia.ro/timpul-imaginii-lumii
              Ne-am idepartat mult de text
              :)

            • Domnule Balasoiu, cu tot respectul pentru vasta dumneavoastra cultura, observ ca este dificill sa avem un dialog.

              Iata de ce: aici nu discutam de fizica cuantica (unde insasi existenta experimentului ii poate afecta rezultatul) si nici de conversatii cu ingerii (in care psihicul joaca un rol determinant), ci despre fapte concrete si ultra-macroscopice (scuzati-mi barbarismul), gen despicat apele marii, distrus doua orase, hranit o populatie timp de patru decenii etc.
              Prin urmare, sau Dumnezeu exista si a facut aceste lucruri, sau vorbim despre un fals (sau in cel mai bun caz, de psihoza in masa).

              Cat despre motan, pisica mea ii raspunde ca indiferent daca se intereseaza sau nu de „chestiunile astea”, tot ar fi putut trece printre apele despicate (asa cum au trecut si caii, magarii si celelalte animale)… asta, desigur, daca ar fi existat cineva sa le despice!

            • PS: ups, a se citi paleontolog mai sus, nu vreau sa existe vreo confuzie

      • Domnule Balasoiu,

        1. Acum, din cultura mea generala de inginer umil (nu ca a d-voastra, atit de larga), sa spunem lucrurilor pe nume: stoicii credeau in Natura (materie + logos), un fel de D-zeu imanent. Vorbiti de descoperirea transcedentei si de faptul ca uite-asa ne-am facut cu morala. Pai daca imanenta este oarecum opusa transcedentei, vreti sa-mi spuneti ca stoicii erau imorali?

        Nea Balasoiu, prefer oricind pe unii care incearca sa explice lumea prin ratiune (cum faceau stoicii) decit balmajeala transcedentala a religiilor ce au urmat. Stoicii erau pe o cale buna la momentul acela, prin urmare nu ma subminez deloc. (… si da, stiu ce inseamna religie in societatea romana)

        2. Ma cam doare in spate de ce spune teologul Rudolf Otto. Evident ca o sa incerce sa traga spuza pe turta lui de teolog.

        3. „Eticile s-au nascut din intalnirea ratiunii cu ‘numinosul’ experientei religioase” – no shit. Ia dovedeste asta. Poate fiindca din cauza ca sintem animale sociale – deci nu ne putem descurca singuri => etica, norma de comportament. Poate ca etica are radacini mult mai adinci, de pe vremea cind nu gindeai nimic (ha. wait a minute, in mod sigur Darwin e o maimuta pentru d-voastra, deci probabil nu va merge ca argument)

        4. ” stiintele n-au dezvrajit mare branza”. Poate pentru mintea d-voastra nu … sinteti literat va inteleg, pina la urma cu bozon sau fara bozon (ca e la moda) lumea d-voastra pare la fel.

  7. Nu vreau sa pervertesc discutia, insa unele dintre religiile „clasice” sunt in declin.

    Cel putin in SUA exista o tendinta de separare de religiile consacrate. Din ce in ce mai multa lume reactioneaza la inlemnirea religiilor traditionale care nu mai au nici un fel de raspuns la problemele lumii actuale si se declara spirituala si nu religioasa. Deja aproape jumatate din populatia SUA nu mai apartine religiilor „clasice”.

    Ba mai mult, se intorc la niste filosofii sau religii estice milenare care sunt foarte simple de explicat sau practicat, cum este religia zoroastrica sau filosofiile yoghine sau zen.

    Crestinismul a trecut si el prin perioada violenta, cea a arderilor pe rug si a cruciadelor.

    Pentru ca islamismul e o religie mai noua, acum e perioada lor cea mai violenta… Dupa perioada de violenta este de asteptat si religia islamica sa decada.

    • Pai, iesirea din religie a religiei de care scriu e in definitiv un fenomen care trezeste nu doar radicalizari, ci si noi cautari si apetente pentru altceva, mai profund, mai religios etc. Armstrong explica de ex cum Cabala s-a nascut din esecul iudaismului traditional de a raspunde nevoilor evreilor din Europa expulzarilor spaniole. Exemplele dvs zoroastre din SUA se inscriu in schema.
      Nu trebuie vazuta violenta ca o simpla etapa in dezvoltarea unei religii. Violenta are de-a face de regula cu altceva, cu puterea, cu civilizatia, cu interesele economice, cu rivalitatile si pretentiile geostrategice. Violenta are de-a face cu mult altceva care nu e religie.

    • La o examinare mai atenta teoria cu fazele violente ale religiilor nu sta in picioare. In primul rand va contrazic colegii atei: „Fundamentalismul religios a insotit rasa umana de-a lungul intregii sale istorii”.
      In al doilea rand, islamul a fost asa de la inceput. Crestinismul, daca vreti sa afirmati ca a fost la fel de violent, nu a fost asa de la inceput si nu este asa acum. La fel iudaismul (nu mai introducem in discutie alte religii).
      Etimologic vorbind, fundamentalism inseamna intoarcerea la fundamentele unei religii. Daca examinam ce inseamna asta pentru islam, prin perspectiva exemplului fondatorului ei, atunci fundamentalismul este ceva infiorator. In cazul crestinismului, dimpotriva: toti ar trebui sa militam pentru fundamentalism crestin.

  8. Observ ca articolele mele nu va dau pace astfel incat voi incerca, din nou, sa va explic, care este tema lor si sa va fac sa intelegeti ca nu au legatura cu ceea ce va nelinisteste pe dumneavoastra.
    Pornesc de la punctul asupra caruia am senzatia ca suntem de acord amandoi – ca exista extremism religios, extremism care, uneori, se manifesta prin acte de violenta. Am putut sa observ astfel de violente in perioada in care am fost corespondent in Irak. De fiecare data cand mergeam in locul in care avusese loc cate un atentat sinucigas, de fiecare data cand apareau noi inregistrari in care civili rapiti de Al Qaida erau decapitati, prietenii mei irakieni – fie ca erau laici, fie ca erau mai religiosi si pentru fiecare decizie importanta cereau sfatul imamului – imi spuneau ca “acesta nu este Islamul”. Cand au avut loc atentatele de la 11 septembrie, din intreaga lume musulmana au venit condamnari, inclusiv de la clerici fundamentalisti, care precizau si ca “acesta nu este islamul”. Pe de alta parte, Bin Laden si ai lui sustin exact contrariul, ca “acesta e islamul adevarat”.
    Scriati aici “Cand amesteci in discutiile despre extremismul religios, indiferent daca e vorba terorismul arab sau de Garda de Fier, marile religii milenare de masa ca islamul sau ortodoxia acolo e una din doua: sau nu intelegi cum stau lucrurile, dar ai impresia ca stii, o impresie in mare falsificata de polemica slaba in care esti prins, sau esti rau intentionat, si atunci lucrurile sunt evident simple.” Cred ca este un argument de dragul argumentului; este evident ca, daca avem de-a face cu extremism religios, extremistii se folosesc de religie pentru a-si justifica violentele. Sintagma de “extremism religios” ar trebui sa fie un indiciu destul de bun. Bineinteles ca faptul ca extremistii se folosesc de religie pentru a-si justifica excesele nu inseamna ca respectivele religii justifica sau incurajeaza excesele; inseamna doar – si am spus-o destul de clar – ca asta a inteles o minoritate sa vada in ele.
    Ceea ce m-a interesat pe mine – si se va vedea destul de clar in urmatorul articol, in care voi analiza cateva texte scrise de Bin Laden si Abu Musab al Zarqawi – este de ce anume din religie s-au agatat respectivii extremisti pentru a-si justifica actiunile. Ei sustin ca sunt angrenati intr-un jihad; mi s-a parut natural sa raspund, mai intai, la intrebarea “ce este jihadul”, inainte de a ma uita pe interpretarea pe care ei o acorda jihadului. In sfarsit, am observat ca linia de gandire a unor Bin Laden, Al Zawahiri sau Zarqawi nu a aparut din senin, nu avem de-a face aici cu cativa nebuni care au citit in Coran “ucideti-i pe necredinciosi” si s-au apucat sa le spele mintile catorva tineri care dup-aia s-au aruncat in aer in mijlocul multimilor. A fost nevoie de cateva generatii de ganditori – in general initiatori ai unor curente marginale – pentru a se ajunge aici.
    Ca sa va fac o schema a constructiei mele, ca tot reclamati lipsa acesteia, totul se reduce la incercarea de a raspunde la cateva intrebari: ce-i mana pe ei in lupta? De unde si cum au aparut? Este acesta un fenomen asociat exclusiv cu islamul?
    Dumneavoastra ii tot dati cu mythos si logos si cu Karen Armstrong, ceea ce reprezinta o cu totul alta discutie. Eu, daca vreti, incerc sa spun ce fac extremistii; este perspectiva jurnalistului care se rezuma la fapte. Karen Armstrong, pe de alta parte, isi permite sa mearga dincolo de fapte, sa caute o cheie de interpretare si explicare a acestora. Pentru cei interesati de astfel de puncte de vedere cred ca este mai potrivita lectura lucrarilor doamnei Armstrong, inclusiv “The battle for God” pe care ati recomandat-o. Nu cred, insa, ca ati fi avut pretentia sa scriu un text care sa rezume ceea ce a prezentat doamna Armstrong in 400 de pagini; nici ca eu, ca jurnalist, sa am abordarea unui istoric al religiilor.
    Ma tem ca lui Muhammad Atta nu i-a explicat nimeni chestiuni subtile de religie si filozofie sau cum sta treaba cu mythosul si logosul. I s-a spus doar ca Allah i-a poruncit sa faca jihad si i s-a explicat de ce nu e haram sa omoare civili.

    • N-am zis ca trebuie s-o cititi pe Armstrong sau sa va luati doctoratul in istoria religiilor inainte. Am spus ca extremismul politico-religios cu care dezbateti e in realitate prost clarificat, mai ales ca recurgeti la sursele de baza ale islamului pentru a-l explica. Oricum, aproape nimeni dintre cei care v-au salutat textele n-au remarcat diferenta dintre cele doua tipuri de jihad, unul e politic parca. Apoi conceptul asta de religie politica cu care lucrati si care va organizeaza reflex intreaga judecata despre ceea ce e rau cu religia, e unul complicat si nediscutat. V-am dat mai multe exemple atunci, de ex ce ar fi fost iudaismul fara reformele introduse de un Ezechia, Iosia, Neemia etc, cultura si spiritualitatea ortodoxa fara un Iustinian, Reforma protestanta fara sprijinul politic si militar al principilor germani etc etc. Islamul e deja autorul moral al tuturor nenorocirilor in care sunt implicati cativa descreierati religiosi, in textele dvs. Altcineva aici v-a urmat procedeul dar cu cateva citate din Deuteronomul, nu din Coran, si a ajuns la concluzii identice, chiar daca nu s-a intanit cu terorismul organizat de azi, ci cu regretabila asasinare a Hypatiei. Ei bine, nu. Obisnuinta asta de a cita cateva pasaje din marile texte ale istoriei pt a trage apoi niste concluzii in legatura sau cu o religie intreaga, sau cu cativa nebuni (luati eventual ca reper pentru restul) trebuie sa inceteze. Asta nu e stiinta, e ideologie, e competitie religioasa sau manifeste, e oricum altceva.
      :)

      PS Armstrong a scris separat despre Islam, vezi aici . V-ar avantaja in schimb The Battle for God pt problematica. Acolo aveti, apropos, mythos si logos aplicat.

    • PS2: imi e clar ca nu va doriti sa angajati o religie istorica de anvergura ca islamul in nebunia si angoasele unor marginali excentrici si probabil captivanti pentru multi, am spus-o si in text, dar ma tem ca trebuie sa faceti mai mult pt asta. Jurnalismul nu e o scuza. Asta-i tot
      Linkul nu functioneaza, cu voia dvs il reiau. Armstrong scrie mult, dar noi nu vom fi mereu oamenii textelor mici, usor de inghiti, timpul ne mai schimba: http://sufibooks.info/Islam/Islam-A-Short-History-Karen-Armstrong.pdf
      :)

  9. Ar trebu i întai decis daca „se agata” de religie, si nu de o predispozitie caracterologica, careia religia ii furnizeaza argumente. E greu de zis cu certitudine ca extremismul este provocat de religie. Oamenii gasesc in religie, in comunism sau orice altceva motive pentru integrisme de tot felul. (Vedeti, de pilda, fundamentalismul anti-tabac). Religia e doar o oportunitate. Pe de alta parte ideea ca ar fi (integrismul) ceva nou, mi se pare falsa, Aveti mai sus exemplul Hypathiei. Dar ganditi-va ca in zorii Vechiului Testament, problema era „care zeu e mai tare?” – al evreilor sau al egiptenilor. Uciderea pruncilor de catre „Faraon” poate se poate numi, foarte bine „extremism”. CUVANTUL e nou, nu fapta.

    • Integrisme, integrisme dar integrismul de masa al unor credinte intregi mi se pare ca e altceva, istoria nu l-a cunoscut inainte. Altminteri nu orice templu care e daramat e rezultatul extremismului religios, nu orice bataie intre doua factiuni religioase diferite are resorturi pur religioase. Cineva imi dadea exemplul IRA –nimic mai idiot, daca stii cate ceva despre inceputurile ei si dominatia englezilor in Irlanda si cum a ajuns sa se divizeze mai tarziu din cauza nationalismului, prea putin uniform distribuit printre aderenti. Aproape intotdeauna e mai complicat cand acolo e vorba de gesturi extreme, morti si pagube etc; in Egiptul lui Moise, apropo, aveti de-a face cu o probl eminamente sociala si politica, nu o simpla rivalitate intre zeitati, integrismul e oricum irevant acolo, erau cam pagani.

      • Integrismul nu este chestie „de masa”- il REMARCAM insa cand este de masa, pentru ca atunci are, prin cantitate, posibilitatea sa se manifeste. Dar si un singur om poate fi „integrist”. (Mi se pare foarte vizibil, in fine!…luati cazul banal al integristului vegetarian, al miltantului LGBT, al feministei exclusive….sunt integrisme contemporane, „cauze” care nu au legatura cu religia). Terorismul poate fi o metoda integrismului de a iesi in lume (dar nu integrismul insusi). IRA sau ETA sunt integriste SI teroriste a l’occasion, dar li se mai intampla sa si negocieze. Nu confundati o vorba cu alta! Iarasi, este „terorist” si humanbombul de la Iasi, care e singuratic- dar nu stim daca si integrist. Si tot asa….Trebuie discernute lucrurile. Natura problemei („sociala sau politica”) din exemplul antic este TOCMAI una care se exptima , des, ca terorism. Nici nu e nevoie sa va dau alte exemple, presupun. Terorismul khmerilor rosii nu avea NIMIC de a face cu religia, nici cel al Tutsilor contra Hutu in Ruanda (Uganda? – numai tin minte). Dar in toate cazurile, omul astreapta o ocazie – poate nu chiar un pretext- ca sa-si verse ura, care e DEJA prezenta in el. Aveti oarecum dreptate cand ziceti ca fundamentalismul este o reactie la religia mainstream. Dar sunt „mainstream” si Crestinismul si Islamul. (si au fost succesiv teroriste una fata de alta). Ba chiar si Judaismul. Pareti sa ziceti ca este o reactie vie la religiile mainstream UZATE, cazute in lume. Ori si aici: nu e deloc sigur ca protestantismul, care intr-adevar a aparut asa, are multe in comun cu fundamentalismul. Ba chiar, fundamentalista a cam devenit religia „mama” ( e normal: e batrana). Reactia contemporana fata de ele (religiile mainstream) este mai degraba new-ageul & cie., si nu secta neoprotestanta (daca asta intelegeti prin „protestant”). In general, fundamentalismul actual provine din uzura, din tocire (cam asta pare sa spuna aceea Karen Armstrong). Omul nu mai are resurse re-ligatoare reale (aduceti-va aminte ca Moise, Abraham, Lot et comp. se mai vedeau cu Ingerii, mai la o şueta, mai la un asasinat de copii….etc). Ei, contemporanii nostri nu îi mai vad. Au in capete doar o reductie intelectuala a lui Dumnezeu, o caricatura, sau „principii”- le lipseste IMAGINEA ingerilor. Iar „principiile” devin uşor „cauze” (e facebookul plin). Iar „cauzele”- integrism…Restul, istoria si stiinta, Mythosul si Logosul….etc, reluati-le! – mai incetisor. Fiecare paragraf ar trebui dezvoltat separat.

        • Excelenta argumentatia, integrismul (terorist) nu e apanajul religiei, il cunosc atatia altii din afara ei.
          Acum, radicalizari ale credintelor crestine le vedeti in mediile anglo-saxone si doar odata cu epoca marilor treziri pietiste, nu in alta parte si nu mai devreme; new age-ul e o reactie la golirea vietii de intelesuri mai adanci, dar sincretic si oriental cum e, cred ca are de-a face cu credintele astea care au produs teologii rationale (vezi teologiile sistematice), iar in credinta practica, coduri morale si cateva forme de exaltare si emotivism personal, mai putin cu celelalte. Astea istorice stau mai bine aici, vezi liturghiile lor.
          Imi place explicatia pe Armstrong: radicalizarea credintelor pe fondul intelectualizarii lor, adica uzura, tocire, reductie intelectuala, principii, cauze etc, toate la un loc. Dar mai sunt si abisurile omului care nu par sa fie prinse in religiile astea ‘ne-religioase’, vedeti explicatiile ei pe experientele iniatiatice din religiile mitice ale omului premodern. Or secolul XX de ex a excelat in violenta, probabil nu intamplator: e cel mai nereligios si ateu si pragmatic si stiintific din toata istoria de pana la el; fundamentalismul pare sa aiba de-a face cu asa ceva, chiar daca aici e mai multa psihanaliza decat istoria religiei.
          Toate cele bune

          • Gândidu-ma astazi la chestia asta, o vorbă a domniei voastre mi-a indus un mic gand (daca am timp o să-l dezvolt). Vorba era, aproximativ: „sunt (nu sunt) adeptul adevarurilor RELATIVE”. Așa că mi se pare că chestia integrismului stă in raportul dintre libertate si adevar. Aveti, pe de-o parte posesorii adevarului unic (biserica, dar si indivizi), care sunt dispusi sa sacrifice libertatea pentru „adevarul” lor. Pe de alta parte adevarurile „liberale” ale fiecaruia, RELATIVE. A doua categorie face invers: e dispusa sa sacrifice adevarul ca sa preserve „libertatea”. De aici toleranta (din constiinta faptului ca se pot insela). Din prima (partida adevarului absolut) INTOLERANTA. Nu se mai stie, dar o particica a „Procesului Calas”, a lui Voltaire se adreseaza unui abate Malvaux (nu mai sunt sigur pe nume si nici pe fapt, s-ar putea sa confund) care predica INTOLERANTA, in numele acestui „adevar” (absolut). Așa ca ocazia, prilejul integrismului sta in cele din urma in capacitatea de negociere cu adevarul, la felul in care te implici in „adevar”. Dar faptul in sine mi se pare tot predispozitie. Este adevarat, acuma, ca primul posesor al „adevarului absolut” este religia…dar a fost si comunismul, si nazismul…. si te miri cine, pana la urma. Numai bine.

            • Cel care cauta toleranta nu va ajunge la adevar. Cel ce cauta adevarul va ajunge la toleranta. Sau, cu alte cuvinte, „adevarul va va face liberi.”

  10. Comportament tipic de spalator al imagine patate de sange a bisericii. Incearca sa creezi o imagine cat mai feerica bisericilor folosind pentru asta terminologii alambicate, schimband semnificatia unor termen sau optand pt o semnificatie marginala a lor, ignorand complet istoria si faurind o istorie alternativa.

    Comportament manipulativ in forma plenara. Perfect paralel cu cel al manipulatorilor politici. Si nu e dl. Balasoiu primul care face asta. Nici primul ortodox si nici primul roman. Toti fac asa. De la catolici pana la martorii lui iehova si de la musulmani pana la budisti.

    Nu d-le Balasoiu, n-aveti dreptate. Fundamentalismul religios a insotit rasa umana de-a lungul intregii sale istorii si nu e doar un concept de aparitie recenta oricat ati incerca cu argumente sofiste sa ii faceti pe unii sa creada asta. Si fundamentalism a existat si exista in toate religiile lumii.

    De obicei sunt adeptul convingerilor relative dar de data asta, daca vorbim de fundamentalism religios n-avem ce sa dezbatem. Ceea ce au spus alti comentatori mai sus sustine cu varf si indesat afirmatia mea.

    • Domnul Balasoiu se oftica ca iudaismul si derivatele (crestinism, islam, …) sint naspa, toate. Nu vrea sa recunoasca ca acum 2000 de ani, in epoca romana, au cistigat cei care erau cei mai naspa: crestinii. Ce a urmat, stim cu totii …

  11. Nota bene: a se citi cosmogonie in loc cosmologie. Diferenta dintre ele nu e prea mare, daca vreti e diferenta dintre metafizica speculativa si metafizica religioasa.

  12. Citind (cu greu) articolul ai tendinta sa te tot intrebi: Si? Ce vreti de fapt sa spuneti? Mie nu imi e clar, desi tema e interesanta. Vreti cu tot dinadinsul sa demonstrati ca extremismul religios nu ESTE religios pentru ca se manifesta doar in modernitate? Pai, faceti o confuzie de categorii, punct. Si as fi preferat oricum sa va anuntati clar teza iar apoi sa o argumentati. Dar, desigur, ar fi fost mai riscant, mai putin facil si ar fi necesitat un alt stil (nici sarcastic, nici condescendent). Asa, ai impresia cand deschizi pagina ca dai direct de comentarii. Aveti in plus un talent remarcabil de a va impacheta ideile. Ne prezentati lecturile dvs. in loc sa ne prezentati ideile dvs. In loc sa ne ziceti ce credeti despre cutare, preferati sa ne ziceti ce crede X despre cutare (sau ce crede Y, care e iubitoare de X). Frumos, beton, dar n-avem nevoie de bibliografie, spor la citit.

    • Ideea e simpla, nu stiu cum de v-a scapat, e oricum exprimata in primele doua paragrafe si urmatoarele patru randuri din urmatorul. O recitesc pt dvs: marile religii istorice nu pot fi angajate in discutii despre de ex terorism fara o abordare temeinica la un alt nivel a lucrurilor. Acolo ziceam ceva de schema de baza: resping orice discutie purtata in termeni simplisti despre fundamentalism si corelativii lui. Ce spun eu e ca fundamentalismul are prea putin de-a face cu religia in sensul ei tare, desi n-am intentionat o secunda sa extind argumentatia pentru a propune o schema anume -atunci sa vezi titluri si discutii complicate. Asta e ideea mea: ‘simplismul e periculos in probl astea, revedeti mai intai probl la un alt nivel si deschideti discutia si spre altceva, istoria religiilor de ex’.
      In comentarii sunt mai personal, aveti mai multe despre ce cred eu despre cutare si cutare. Forumul si discutiile astea iti dau prilejul sa apari cu texte mai micute. Alminteri astea-s discutiile, asta e spiritul, eu unul nu ma plang. Apropos, sper ca nu-mi imputati toate chestiile alea doar mie. Si oricum nu suntem in sali de conferinte si printre savanti disciplinati. Ar fi prea plictisitor daca ar fi asa

      • „marile religii istorice nu pot fi angajate in discutii despre de ex terorism fara o abordare temeinica la un alt nivel a lucrurilor”

        „n-am intentionat o secunda sa extind argumentatia pentru a propune o schema anume -atunci sa vezi titluri si discutii complicate”

        Am impresia ca reusiti sa va contraziceti singur. Sau doar ati intentionat o intentie? Ceva de genul asta. Oricum, legat de formalism, ar fi frumos totusi ca articolele sa aiba o anumita tinuta, rigoare, nu sa arunci ceva pe masa si apoi sa fii personal in comentarii. Nu e totusi un forum, nu trebuie pierduta separatia dintre articol si comentarii. Parerea mea, nu neg ca altii prefera probabil abordarea dvs.

  13. Domnule, dumneata amesteci notiunile intr-un ghiveci tipic teologic (ce legatura are Dumnezeu, cu religia???) vorbele unui filozof iluministi (Voltaire) le scoti din context, dandu-le drept motto unei teorii neanalitice, personale si extrem de subiectiva.

    Nu trebuia sa asterneti atatea cuvinte cand lucrurile sunt extrem de simple.
    Daca nu ar exista religie, nu ar exista nici fundamentalism religios.

  14. Eu v-as ruga sa ne scrieti o dizertatie despre realpolitik-ul BOR, si cum de-a ajuns prea sfintitul sa ii multumeasca unui hot patentat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Constantin Balasoiu
Constantin Balasoiu
Master in stiinte politice (la FSPUB), a publicat articole la Idei in Dialog (2006-9) si Revista 22 (2011)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro