joi, aprilie 25, 2024

Cum revin Karamazovii pe scenă

La data de 21 octombrie 1981 se petrecea prima ridicare de cortină pentru Karamazovii. Unul dintre cele mai mari spectacole din istoria Teatrului Nottara și de pe fișa de creație a regizorului Dan Micu.

Acesta îl convinsese pe dramaturgul Horia Lovinescu să întocmească împreună un scenariu dramatic după marele roman al lui F.M. Dostoievski, Frații Karamazov.

În paranteză fie spus, foarte puțini au fost cei ce și-au amintit că de la nașterea lui Lovinescu s-a împlinit în 2017 centenarul. Cert e că, în pofida cedărilor în fața capriciilor autorităților comuniste, cedări și compromisuri pe care el însuși era primul ce le conștientiza și le transforma în motive de auto-reproș, fără a avea puterea de a li se opune ( a se vedea în acest sens notațiile din Jurnalul Monicăi Lovinescu), dintre piesele lui Horia Lovinescu rămân totuși câteva care mai pot fi salvate și redate scenei.

Nu știu cum a obținut directorul Horia Lovinescu dreptul de a aduce în fața publicului spectator povestea tragică a celor patru frați Karamazov și a diavolescului lor tată. Cei ce au trăit ultimii ani, îndeosebi ceea ce profesorul Mircea Zaciu numea în Jurnalul său deceniul satanic, își amintesc că nu orice carte care se găsea în librării putea fi dramatizată sau ecranizată. Cu atât mai mult cu cât spectacolul cu Karamazovii (acesta a fost titlul pentru care au optat semnatarii adaptării acestui roman de căpătâi al umanității) vorbea într-un stat în care ateismul devenise religie păgână auto-declarată despre credință, Dumnezeu, Diavol, fanatism și despre ceea ce se putea întâmpla când era ridicată la rang de regulă de  viață zicerea în conformitate cu care totul este permis, devenită lege pentru Ivan Karamazov. Oricum, aștept momentul în care istoricii teatrului vor lămuri enigma reprezentării Karamazovilor ori aceea a punerii în scenă la Teatrul Mic a Maestrului și Margaretei sau a Ivonei, principesa Burgundiei.

La data premierei, revista Teatrul, ca și alte importante publicații au consemnat la modul cuvenit importanța spectacolului regizat de Dan Micu, în scenografia lui Dragoș Georgescu. Cu o distribuție de excepție, în frunte cu George Constantin, avându-i alături, printre alții, pe Ștefan Sileanu (Dimitri), Alexandru Repan (Ivan), Dragoș Pâslaru (Alexei), Horațiu Mălăele (Smerdiakov), Ioana Crăciunescu și Catrinel Paraschivescu (care o jucau în alternanță pe Ekaterina Ivanovna) și pe Dana Dogaru în Grușenka.

Cronicarul revistei de specialitate (Constantin Radu-Maria) pornea, în notațiile lui, de la premisa că încercarea de a dramatiza un roman seamănă cu aventura celui ce ar dori să tragă un fluviu într-o fântână pentru ca, mai apoi, să aprecieze abilitatea cu care a fost extras filonul epic al romanului, cu respect pentru ordinea epică a situațiilor romanești. Mai erau apreciate cursivitatea și tensiunea relatării.

Astăzi, la atâția ani distanță de la momentul premierei absolute, când grație regizoarei Nona Ciobanu, colaboratorilor ei de mâna întâi (Peter Košir, Doina Levintza, Vasile Șirli, Iulian Bălțășescu) și actorilor de la Teatrul Mic  adaptarea lui Horia Lovinescu și Dan Micu revine pe scenă într-un spectacol pe care, dincolo de toate cusururile lui evidente (dintre care cel mai clar, care sare literalmente în ochi, este neomogenizarea distribuției), îl socotesc a fi unul important, de neratat, toate aceste însușiri se reconfirmă.

Sunt absolut convins că Nona Ciobanu și-a gândit spectacolul asemenea unui omagiu adus regizorului Dan Micu. Care i-a fost profesor și care, în vremea scurtului său directorat la Teatrul Mic, a angajat-o. Pe de altă parte, regizoarea a avut înțelepciunea de a nu-și gândi montarea ca o pastișă, ca o rememorare, ca o încercare de reconstituire arhivistică a spectacolului din 1981 a lui Dan Micu. E drept, a folosit, din câte înțeleg după un proces de remixare, muzica lui Vasile Șirli, dar mai departe mai totul este nou. Începând cu timpul în care este strămutată acțiunea. Care, printr-un efect de cronotop, implică și mutații spațiale.

Scenografia vie, făcută dintr-o succesiune de pereți care se combină și se recombină în nenumărate rânduri devenind când mânăstire, când casă, când bucătărie, când bibliotecă, când sală de tribunal ( este semnată de regizoare în colaborare cu Peter Košir), light designul inteligent al unui maestru în domeniu (e vorba despre Iulian Bălțățescu), proiecțiile video gândite de Peter Košir) transportă întreaga poveste în epoca post-industrială. Pe urmă. Regizoarea amplifică drastic ponderea ideatică a personajului Liza (foarte bine interpretat de Alina Petrică), din care face un fel de dublu, cu prezențe cântate, al lui Feodor Pavlovici Karamazov.

După un început destul de leneș (scena din mânăstirea starețului Zosima nu are relieful dorit și nici nu prea propune suprateme), montarea își intră în ritm. Îndeosebi datorită contribuțiilor actorilor Marian Râlea (foarte bun în Feodor Pavlovici Karamazov, excepțional în personajul numit generic Străinul), Radu Zetu (un Dimitri Feodorovici Karamazov/Mitea, cu extrem de multe nuanțe definit), Cristian Iacob (Ivan Karamazov – mereu de aplaudat, dar cu două vârfuri de sarcină abil plasate, magnific susținute, în secvența Legendei Marelui Inchizitor și în aceea a Nebuniei), Rareș Florin Stoica (rafinat interpret al vulnerabilităților de toate felurile ale lui Alioșa Karamazov) și Bogdan Talașman (puternic îndeosebi în secvența confruntării cu Ivan).

Dacă punem la o parte remarcabila reușită a Oanei Albu, în travestiul din Rakitin, nu s-ar putea spune că evoluțiile personajelor feminine (Gabriela Iacob în Ekaterina Ivanovna și Simona Mihăescu în Grușenka) ar fi chiar foarte bine conturate. Le lipsește nebunia, se observă un deficit de senzualitate.

Închei prin a observa calitatea caietului de sală, bogat în informații și mărturisiri de creație (scriu aici Nona Ciobanu, Peter Košir, Vasile Șirli, Marian Râlea, Cristian Iacob, Radu Zetu, Rareș Florin Stoica, Bogdan Talașman, Oana albu, Ion Lupu, Simona Mihăescu, Gabriela Iacob, Avram Birău, Petre Moraru, Alina Petrică), caiet întocmit inteligent de Ada-Maria Ichim.

Teatrul Mic din București- KARAMAZOVII- de Horia Lovinescu și Dan Micu după romanul lui F.M. Dostoievski- Adaptarea- Nona Ciobanu- Regia- Nona Ciobanu- Scenografia- Peter Košir și Nona Ciobanu- Costume- Doina Levintza- Muzica originală- Vasile Șirli- Light design- Iulian Bălțățescu- Proiecțiile video-Peter Košir- Pregătirea muzicală- Nadia Trohin- Cu- Marian Râlea, Cristian Iacob, Radu Zetu, Rareș Florin Stoica, Bogdan Talașman, Oana Albu, Simona Mihăescu, Gabriela Iacob, Alina Petrică, Ion Lupu, Avram Birău, Petre Moraru și Petra Tea Košir- Data reprezentației- 23 octombrie 2017

Distribuie acest articol

4 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mircea Morariu
Mircea Morariu
Critic de teatru. Doctor în filologie din 1994 cu teza „L’effet de spectacle de Diderot à Ionesco” şi, în prezent, profesor universitar de Literatură franceză la Facultatea de Litere a Universităţii din Oradea. Dublu laureat al Premiului UNITER pentru critică de teatru (2009 şi 2013)

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro