Home » Analize »Cultura » Citesti:

Curaj şi laşitate în viaţa civică şi spirituală – note de lectură la o carte de Paul Tillich

Virgil Iordache februarie 5, 2018 Analize, Cultura
14 comentarii 1,277 Vizualizari

Cartea “Curajul de a fi” [1] ne propune o incursiune în istoria conceptului de curaj, discută câteva consecinţe asupra mentalităţilor în diferite epoci, iar la final formulează un concept general de curaj în context creştin.

“Curajul ca act uman, ca problemă de evaluat, este un concept etic. Curajul ca autoafirmare universală şi esenţială a fiinţei unui individ este un concept ontologic.” (pag. 9). Cu această taxonomie generală discuţia porneşte de la Platon şi ajunge până în contemporaneitate.

Direct relevante pentru situaţia actuală civică şi politică de la noi mi se par câteva lucruri:

  1. Se poate documenta că există un curaj de a-ţi manifesta individualitatea şi unul de a participa la acţiuni colective. Afirmarea individualităţii nu e imcompatibilă cu a fi parte la ceva care te integrează organic. Afirmarea individualităţii pare să ducă la conformismul democratic.
  2. Se poate susţine convingător prin apel la diferite texte că există ca fenomen un curaj de a avea o trăire mistică în sensul unei scufundări în fiinţa divină (sau în finiţa în sine) lăsând în urmă tot ce e lumesc, adică şi identitatea individuală, şi există un curaj de a avea o întâlnire personală cu persoana divină, care îţi menţine individualitate. Autorul propune un curaj de nivel şi mai general, care le depăşeşte pe cel mistic şi de întâlnire personală cu Alteritate, oferind o soluţie pe linia fenomenologică a unei ontologii care depăşeşte distincţia dintre subiect şi obiect.
  3. Se poate arăta că fanaticul nu are curaj, ci îşi sublimează disperarea în agresivitate. “El se abandonează pe sine însuşi pentru a-şi salva viaţa spirituală. El “evadează din libertatea lui””. Fanaticul atacă “cu violenţă disproporţionată pe cei care nu sunt de acord şi care dovedesc, prin dezacordul lor, elemente din viaţa spirituală a fanaticului pe care trebuie să le suprime în el însuşi. Fiindcă trebuie să le suprime în el însuşi, trebuie să le suprime şi în alţii.” (pag. 62-63)
  4. Modul general de construcţie a acestei cărţi.

În ce priveşte primul punct, protestele de stradă şi acţiuna civică în genere sunt o manifestare a curajului oamenilor. Nu se poate susţine că aceştii oameni se susţin doar pe ei sau numai apără o cauză de intere general, curajul lor se manifestă pe multiple planuri. Curajul e asemenea unei mânuşi pe care poţi să o întorci pe dos de mai multe ori Un strat e curajul de a fi tu însuţi, altul e curajul de a fi parte dintr-o entitate mai amplă care te integrează organic, iar al treilea cel e de a primi să treci dincolo de primele două către temeiul lor.

Poţi avea deasupra sau pe dos pe unul sau altul dintre felurile de curaj, după cum întorci mânuşa. În fiecare situaţie de viaţă e potrivit mai degrabă un anume fel de curaj, dar celelalte sunt co-prezente fără a fi active.

Conformismul democratic, ca orice conformism, poate să îşi piardă busola morală, ceea ce duce la subminarea condiţiilor pentru afirmarea individualităţii proprii. Regăsirea permanentă a busolei, ieşirea din conformism şi asumarea curajoasă din nou a democraţiei, sunt decisive pentru subzistenţa democraţiilor liberale (articol aici).

În ce priveşte al doilea punct, să-l pui pe Dumnezeu dincolo de distincţia subiect-obiect are sens din punct de vedere fenomenologic, dar nu are din punct de vedere teologic practic, ne- academic, adică din punct de vedere al îndumnezeirii omului – în ortodoxie.

Este adevărat că oricine se gândeşte la aceste lucruri din perspectivă filosofică poate să ajungă la concluzii similare dacă foloseşte un anumit limbaj tehnic. Cine se roagă, însă, nu are nevoie să ajungă la vreo concluzie. Practica nu are nevoie de o reconstrucţie conceptuală a practicii ca să poată subzista.

Reconstrucţiile conceptuale se pot face în diferite feluri. Reconstrucţia făcut de Paul Tillich dizolvă teoretic miza a-teismului, prin depăşirea nivelului teist de interpretare a religiei, dar soluţia formulată e nerelevantă practic pentru detensionări sociale pentru că are costuri de acces prohibitive. Nu ne putem aştepta să fie prea multe persoane care înţeleg despre ce e vorba. De altfel, depăşirea nivelului teist e o miză probabil doar în protestantism, în ortodoxie situaţia e multi-faţetată, paradoxală, tainică. Creştinismul ortodox nu e nu teism, numai perspective parţiale din exterior îl pot evalua astfel.

În ce priveşte al treilea punct, teroriştii musumlani, legionarii din trecut, sau persoanele care ieri au oprit prin agresiune un spectacol de film sunt nişte laşi.

Fanaticul în genere este un laş, el fuge de libertatea sa de a-şi răspunde personal la ceea ce îl frământă în privinţa credinţei sale şi se abandonează unei entităţi supraindividuale, grupul, naţia, coreligionarii. Se distruge pe sine pentru a-şi salva viaţa spirituală. Auto-afirmarea fanatică nu este un curaj, ci o disperare, o deznădăjduire, ultima treaptă înainte de sinucidere.

Cauza fanatismului este slăbiciunea, fie una din fire, fie una rezultată din subnutriţie culturală. Fanaticul atacă cu violenţă pe cei care par să susţină ceea ce el trebuie să suprime în el însuşi şi nu e capabil să o facă.

Fanatismul nu se combate prin contra-reacţie, ci prin întărirea acestor persoane din vreme, preventiv. Cei cu potenţial de radicalizare trebuie sesizaţi de liderii lor spirituali, educaţi, sau dacă nu au mintea necesară să li se ofere mai multă dragoste omenească şi treabă cu folos de făcut. Omul slab nu se poate mulţumi cu dragostea lui Dumnezeu, este imatur şi permanent dependent de alţii. Dacă este o persoană religioasă trebuie neapărat avut grijă să nu devină un fanatic.

Rolul oamenilor religioşi puternici în a controla fanatismul este decisiv.

În fine, ultimul punct. “Curajul de a fi” e un exemplu tipic de gândire structurală. Gândirea structurală e coborâre la scară (eng. “down-scaling” de la noțiuni universale cum e ființa ca ființă către cele relevante pentru decizii de context imediat, actuale. Poate avea mai multe sau mai puține etaje, iar trecerea se poate face ca un fel de “deducție” rigidizantă sau prin metode diverse, acceptând relativa autonomie a fiecărui etaj, inclusiv a imediatului.

Un caz particular e drumul invers, ca ridicare la scară (egn. “up-scaling”, prin care întemeiezi generalul doar pe empiric si imediat.

Gândirea liniară, cea prin care se ajunge la consecinţele sociale şi politice ale gândirii structurale, operează pe un singur etaj, cel mai uşor de înțeles, de scară mică, şi se consolidează cu cateva proptele structurale, nu multe, ca să fie uşor de comunicat şi înțeles. Nu are nici o autonomie argumentativă, nu poate duce la vreo concluzie constrîngătoare, depinde de ce vrei din-ainte.

Disputele din spațiul public sunt liniare cu mici proptele. Cunoaşterea tiparelor structurale ale culturii unei țări aau epoci condiționează eficiența acțiunii publice sau înțelegerea a ce se întâmplă sau s-a întâmplat.

Structurile intermediare se schimbă lent în decenii, iar modul de formulare si împachetare a temeiurilor, fundamentelor, în secole.

Identitatea majorității oamenilor e susținută prin argumente liniare cu câteva proptele, mai superficiale sau țintind direct in fundamente. Se poate face surfing identitar sau se poate alege un rol profund în cunoștință de cauză sau doar din conformism.

A leza identitatea oamenilor maturi indiferent de ce au ales e o agresiune. Trecerile personale trebuie să se facă liber. Fiecare om are dreptul să isi crească descendenții cum crede mai bine.

Cartea lui Paul Tillich ne foloseşte ca să înţelegem astfel de lucruri şi ne arată ce înseamnă curajul de a le spune.

Note

[1] Tillich P., 2007, Curajul de a fi, Editura Herald, Bucureşti

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "14 comments" on this Article:

  1. AT spune:

    Dupa atentatele din 11 septembrie a fost o discutie in SUA ca atentatorii au fost sau nu au fost lasi. Cu astfel de argumente sofisticate, ajungem tot la concluzia contraintuitiva ca atentatorii teroristi au fost niste lasi. Cum zice vorba, iti trebuie un doctorat sa poti crede asa ceva. E ca si cum depravitatea actului comis nu e suficienta pentru condamnearea lor morala, trebuie sa le atribuim toate defectele imaginabile. Ne temem ca cel mai mic dram de virtute, chiar pusa in slujba raului, le-ar justifica actele reprobabile.

    In contextul mai larg al discutiilor despre casatorie, avem, pe de o parte, cei care isi tarasc tara pe la curti supreme si internationale pentru a-si impune vointa asupra conationalilor. Acolo, stim bine, delibereaza o elita liberala tehnocrata nealeasa de nimeni. Pe de alta parte sunt cei care vor sa se bata democratic in dezbateri si argumente si sa decida la referendum. Aici cine e lasul?

    • Virgil Iordache spune:

      Prefer un argument cu şanse să scadă escaladarea conflictelor. Argumentele morale care nu ajută la escaladarea conflictelor sunt oricum supra-abundente pe piaţa ideilor.

      Gânduri bune,

  2. H.O. spune:

    1) O carte mult mai frumoasă despre curaj se numește așa: Nebunia de-a gândi cu mintea ta (Gabriel Liiceanu, Humanitas, 2016).
    2) Concluzii despre ortodoxie din cartea unui teolog protestant?
    3) Structuralismul a făcut destule ravagii, nu-i mai aduceți osanale, vă rog. În cartea unui teolog, normal este ca Dumnezeu să fie deasupra și în locul structurilor. Mai apoi, după evidențierea structurilor, începe deconstrucția.
    4) Dacă creștinismul ortodox nu e un teism, atunci e un deism?

    • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

      1) O carte şi mai frumoasă e Critica raţiunii pure. Cam asta înţeleg prin a gândi cu mintea ta.

      2) Perspective din partea unui simplu credincios.

      3) Structuralismul are atât de multe înţelesuri încât nu ridică probleme că cineva se ocupă de analiza structurilor unui text. Mă interesează analiza şi construcţia, adică treaba seriosă. Deconstrucţia o las pentru ironicii care au facilitat apariţia post-adevărului.

      4) creştinismul ortodox e creştinism ortodox. Taxonomiile sunt nerelevante din interiorul practicării lui.

      Gânduri bune,

      • H.O. spune:

        Idealismul german și curajul civic … știu și eu. Mai reflectez.
        Suntem încă în umbra ironicilor care au facilitat apariția post-adevărului, din nefericire (dar din fericire pentru toate eliberările pe care ni le-a adus tehnologia unui secol de deconstrucție, dintre care multe încep acum să-și arate fața de rătăciri…).
        Dacă creștinismul ortodox e creștinism ortodox și nu suportă analize, asta e … Tac.

        • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

          Ei, suportă analize, dar din exterior. Fiind in interior nu sunt in poziția să le fac, si să trec in asta înseamnă 1) să mă detasez de a-l practica si 2) să absolv o facultate de teologie ca să nu bat câmpii. Nu am nici dorinta la 1, nici timpul la 2 să fac asta.

          Cartea abordată are o schemă filosofică predominantă, nu prea e teologie acolo. Sau cata e si in Sacrul de Otto.

          Legat de Kant e clar acolo un curaj de a spune riguros si elaborat ceva, personal il am ca standard al efortului de a fandi. Cartea domnului Liiceanu nu mă convinge filosofic, dar e foarte folositoare in contextul local românesc al acestor ani.

          Vă mulțumesc pentru conversație.

          Gânduri bune,

    • Cinicul spune:

      Cred ca a avea curaj nu inseamna numai sa gandesti cu mintea ta, ci si sa pronunti public ceea ce gandesti, mai ales cand esti un lider de opinie. Daca observi ca presedintele pe care-l sustii o ia razna trebuie sa faci asta cunoscut public, si nu dupa ce si-a pierdut mandatul. Stiti bine la cine ma refer. Cel putin domnul Plesu si-a dat demisia (al carui continut l-a facut public cam traziu).

      • H.O. spune:

        Corect. Însă îi găsesc dlui Pleșu circumstanțe atenuante: nu l-au înșelat raționamentele, ci oamenii, ceea ce se poate întâmpla oricui. Deși am un dinte mare împotriva dânsului pentru că n-a percutat la prima ieșire în decor a marinelului, consider că și-a spălat mult din păcatul acesta (chiar și prin cartea la care facem referire). Pe de altă parte, “nebunia de a gândi” o implică și pe aceea de a spune ce gândești. Așa, cel puțin, am înțeles eu.

        • Cinicul spune:

          Ma refeream la domnul Liiceanu. Scrisoarea de demisie a domnului Plesu este un exemplu de execuție a lui TB, pe cât de eleganta pe atat de dura. Prin ea si-a spalat toate lasitatile (inclusiv cele din iunie 90).

  3. Ela spune:

    Excelenta intiativa de a propune ca tema de reflectie “curajul”, interesanta abordarea autorului cartii, si foarte instructiva “traducerea” dvs in lumina diferitelor abordari romanesti, va multumesc si va felicit!
    Imparatsind, in mare parte, ideile care se desprind din acest remarcabil text, am sa ma refer doar la aplicarea, eventuala, a respectivelor invataminte in cotidianul nostru, suferind.

    “Regăsirea permanentă a busolei, ieşirea din conformism şi asumarea curajoasă din nou a democraţiei,..” – mi se par chiar mai mult decat obiective inconturnabile, conditii! -, “sunt decisive pentru subzistenţa democraţiilor liberale” – adevarat!
    As indrazni chiar sa cred ca, fara aceste modificari substantiale ale mentalitatii, deci ale comportamentelor care rezulta, vom continua sa tot reactionam, in loc sa actionam…
    Pe cat de simplu de detectat, pe atat de dificil de corectat, cred ca sursa majoritatii problemelor este obisnuinta.
    Indiferent de consecintele unei filosofii sau ale unei simple practici indelungate asupra propriei existente, multi oameni prefera sa repete ceea ce au mai facut, probabil pentru ca se simt intr-un soi de “siguranta”!?
    Osciland intre, ideea (convingerea?) ca “raul cunoscut e mai putin rau decat necunoscutul”, si speranta ca aceleasi cauze vor produce, intr-o buna zi…, alte efecte, de preferinta cele dorite (este posibil, dar rar!), se pierde insasi semnificatia notiunii de curaj. Unii vor spune chiar ca, daca asteapta o minune, e ca au curaj sa se increada in forta divina…discutabil…
    Apoi, fiecare om are dreptate sa creada in ce crede, in virtutea subiectivitatii deciziilor pe care alegem sa le luam…Fanaticii, din orice domeniu, au in comun sinceritatea, profunda convingere in justetea actiunilor lor! A-i trata de lasi, de criminali de drept comun, sau de barbari, nu are niciun efect asupra lor, este verificat! De unde, importanta covarsitoare a educatiei, incepand cu cea a diversilor educatori, pentru constientizarea importantei decisive a responsabilitatii pe care rolul de ghid spiritual (pentru ca exact asta sunt, si parintii, si preotii, si profesorii!) o implica.
    Acest aspect reprezinta, in opinia mea, o imensa problema (si) in Romania!!!
    …si cred ca e nevoie de curaj pentru a-si recunoaste lipsurile, ca si erorile…

  4. Cinicul spune:

    In lumea cea mai democratică curajul suprem este de a rosti adevărul. Fara frica de a cădea în dizgrație sau ridicul, fara a ceda conformismului generat de presiunea grupului și cu riscul mereu prezent de a-ti vedea cariera blocată sau distrusă.
    Paradoxal a devenit rusinos sa fii vazut la o demonstrație (poate cu excepția la cele pentru gay rights) dar nu sa taci. Este de bon ton sa faci glume pe seama ecologostilor, a pacifistilor sau a altor visători dar si a rinocerilor.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Virgil Iordache


Virgil Iordache

Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi ... Citeste mai departe


E randul tau

SUA pierd Turca si nu stiu daca isi permit sa piarda si Romania. :)

de: ion adrian

la "De ce protestul din 10 august a fost, totuși, un succes "

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

România, marile puteri şi ordinea europeană: 1918-2018

Cauta articole

august 2018
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Iul    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)