Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Curriculum vitae: De la căutarea lui Marx la despărţirea de Marx. Episoade dintr-un itinerariu spiritual

Vladimir Tismaneanu octombrie 7, 2014 Cultura, Politica & Doctrine
27 comentarii 130 Vizualizari

Aş putea să scriu multe pagini, mă voi rezuma însă la datele esenţiale. Am vorbit despre itinerariul meu intelectual în două cărţi: Ghilotina de scrum (îndeosebi în dialogul cu Adriana Babeţi) şi Lumea secretă a nomenclaturii. Drumul meu în viaţă porneşte din Braşov, pe atunci Oraşul Stalin, unde m-am născut pe 4 iulie 1951, trece prin Bucureşti (am ajuns acolo la o săptămînă după venirea pe lume), apoi, la 30 de ani şi după, prin Paris, Caracas, Philadelphia, New York şi, din 1990, Washington, DC, oraşul unde trăiesc acum. N-am strălucit ca elev decît la materiile care m-au interesat (istorie, română, limbi străine, biologie), am luat premiu (III) abia în clasa a XII-a, am făcut realul, nu, cum mi-aş fi dorit, umanul. Mama mea a vrut să fac, asemeni ei şi unor rude apropiate, medicină. Cînd i-am spus că vreau să studiez sociologia, a fost extrem de dezamăgită, mi-a zis că risc să mint toată viaţa dacă rămîn în România. Tatăl meu, cu care aveam multe divergenţe, dar pe care l-am iubit şi respectat pentru sinceritatea desăvîrşită a convingerilor sale, convingeri pe care cu timpul am ajuns a le vedea ca pe o formă de orbire, m-a susţinut în opţiunea mea. La fel, mătuşa mea Cristina, sora mamei mele, una din cele mai puternice influenţe intelectuale ale formării mele.

Am fost fericit ca student. Nu pentru că aş fi fost un petrecăreţ, chiar dimpotrivă, ci pentru că mă interesau cărţile legate de profesia aleasă, îndeosebi cele de teorie socială şi politică. Citeam şi enorm de multă literatură, ştiam pe dinafară poeme de Pasternak, Blaga, Wilde, Rimbaud, Ahmatova, Ţvetaieva, ştiam pasaje din Lautréamont. Am obţinut la admitere media maximă, am terminat şef de promoţie pe ţară, am avut în facultate bursa de merit “Nicolae Bălcescu” (se dădea pentru merite profesionale, indiferent de veniturile părinţilor). În acea perioadă eram atras de marxismul occidental, de Nietzsche, de Freud, de Jaspers, de existenţialism. Atunci am început să-l iubesc pe Camus, o pasiune pe care o am şi azi. Aşa am ajuns la Noua Stîngă şi la Şcoala de la Frankfurt. Lucrarea de licenţă, susţinută în 1974, a devenit prima mea carte, apărută în 1976 la Editura Politică. A primit cîteva recenzii foarte încurajatoare, deşi tema era clar în răspăr cu priorităţile ideologiei oficiale. Nu era cîtuşi de puţin un lucru banal să scrii despre Theodor W. Adorno, Herbert Marcuse, Erich Fromm, Wilhelm Reich, Hannah Arendt, neo-marxism şi neo-anarhism. Însuşi titlul era sfidător, a vorbi despre Noua Stîngă era un fel de a recunoaşte obsolescenţa Vechii Stîngi, adică a aceleia împietrite, de tip leninist.

Am scris la “Revista de filosofie” despre Habermas, Adorno, Gramsci, dar şi despre tînărul Lukács. Am scris în “Viitorul social” despre Alvin W. Gouldner şi dilemele sociologiei critice. Am scris despre noii filosofi francezi. Eram, cred, singurul care se ocupa, din generaţia mea, de marxismul occidental ca fenomen esenţial diferit de cel sovietic. Mi-au apărut cîteva articole în “Contemporanul”, iar Stelian Moţiu şi Ion Cristoiu m-au susţinut să public în “Amfiteatru” şi “Viaţa Studenţească”. Prin 1980, cam cu un an înaintea plecării mele, am mers într-o seară, cu Stelian Moţiu, la Mircea Iorgulescu acasă. Mă remarcase, voia să mă încurajeze să public şi în revistele literare consacrate. Din cauza unui decret imbecil din 1974, n-am putut rămîne asistent la secţia de sociologie de la Facultatea de filosofie a Universităţii din Bucureşti. Am aterizat la un “laborator” de cercetări sociologice urbane care ţinea la început de Institutul “Proiect-Bucureşti”. Nu mă interesa cîtuşi de puţin cercetarea empirică. Am fost coleg acolo cu Dorel Abraham, Alin Teodorescu, Radu Ioanid, Mihai Milca, între alţii. N-am deţinut nici o funcţie în aparatul ideologic, n-am făcut parte din nomenclatură, n-am fost angajat în presă. Am făcut unele concesii prin citarea “documentelor de partid”, parte din ritualurile de supravieţuire intelectuală ale vremii, dar nu am pactizat cu sistemul prin bine răsplătiţi ditirambi. Nu mai puteam suporta fariseismul impus pe toate căile, umilirea continuă la care eram supuşi, dedublarea, înjosirea subiectivităţii.

Mi-am susţinut doctoratul în 1980 cu o teză intitulată Revoluţie şi Raţiune Critică. Teoria politică a Şcolii de la Frankfurt şi radicalismul de stînga contemporan. Ideea esenţială era izomorfismul dintre paradigma hegeliano-marxistă a anilor ’20 şi viziunea utopic-apocaliptică a Noii Stîngi. Sugeram că se poate imagina o renaştere a ceea ce Hegel a numit conştiinţa nefericită, o resurecţie a negativităţii istorice. Scriam despre stalinism ca dictatură neo-caligulară. Am semnat contractul pentru publicarea tezei în colecţia “Idei Contemporane” de la Editura politică. Evident, odată cu plecarea mea din ţară proiectul a devenit caduc. Eram, pe atunci, marxist critic, puternic înclinat spre metafizica febrilă a unor Lukács, Karl Korsch, Ernst Bloch, Gramsci. Prima parte din ceea ce aş numi ale mele operationes spirituales a însemnat drumul către Marx (parafrazez titlul unui faimos eseu al lui Georg Lukács). A doua, drumul dinspre Marx, ori, mai limpede spus, despărţirea de Marx prin descoperirea şi îmbrăţişarea liberalismului.

Am ajuns în Statele Unite în septembrie 1983. Între septembrie 1981 şi mai 1982, am locuit la Paris, am audiat cursuri, l-am auzit pe Raymond Aron, am citit enorm. Apoi, cîteva luni, am trăit la Caracas, în casa mătuşii mele Sofia Imber, directoarea Muzeului de Artă Contemporană şi a soţului ei, faimosul gînditor politic Carlos Rangel. Acolo am citit cărţi de Isaiah Berlin, Karl R. Popper, Robert C. Tucker. Şi tot acolo am ascultat tangourile cîntate de Carlos Gardel.

Între 1983 şi 1990 am lucrat la un think-tank din Philadelphia, Foreign Policy Research Institute. Omul care m-a ajutat mult la începutul carierei mele americane a fost regretatul politolog Michael S. Radu; am scris apoi o carte împreună despre mişcările revoluţionare din America Latină. Începînd din 1985, am predat la Universitatea Pennsylvania. În 1988 mi-a apărut la editura londoneză Routledge prima carte în engleză, The Crisis of Marxist Ideology in Eastern Europe: The Poverty of Utopia. Scrisesem de-acum articole şi studii pe teme legate de dialectica deziluziei şi destinul marxismului în regimurile de tip sovietic în reviste precum “Praxis International”, “Telos”, “Problems of Communism”, “Survey”. Scriam aproape săptămînal la “Europa Liberă”, colaboram şi cu celelalte posturi vestice. Am fost redactor al revistei alternative de cultură “Agora”, condusă de Dorin Tudoran. Influenţe importante din acei ani: Agnes Heller, Ferenc Feher, Monica Lovinescu, Virgil Ierunca, Alvin Z. Rubinstein, Ghiţă Ionescu, Mihai Botez, Ken Jowitt, Daniel Chirot, Jean-François Revel, Carlos Rangel, Virgil Nemoianu, Matei Călinescu.

Încerc să sintetizez. Sînt, aşadar, profesor de ştiinţe politice la Universitatea Maryland începînd din august 1990. Am scris numeroase cărţi între care The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century (University of California Press, 2012, ediţie paperback în 2014), Despre comunism. Destinul unei religii politice, Arheologia terorii, Irepetabilul trecut, Naufragiul Utopiei, Stalinism pentru eternitate. O istorie politică a comunismului românesc, Fantasmele salvării, Fantoma lui Gheorghiu-Dej, Democraţie şi memorie şi Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel. Am editat numeroase volume, între care Stalinism Revisited, The Promises of 1968, Revoluţiile din 1989 şi Anatomia resentimentului. Coordonez, împreună cu Cristian Vasile, colecţia “Istorie Contemporană” la Humanitas şi, împreună cu Marius Stan, colecţia “Constelaţii” de la Curtea Veche Publishing. Sînt co-editor, împreună cu Dorin Dobrincu şi Cristian Vasile, al Raportului Final al Comisiei Prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România (Humanitas, 2007). Împreună cu Bogdan Cristian Iacob am coeditat volumul The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History (Central European University Press, 2012). Împreună cu Doina Jela, am editat volumul Ungaria 1956. Revolta minţilor. Împreună cu Mircea Mihăieş am scris volumele: Vecinii lui Franz Kafka, Balul mascat, Încet, spre Europa, Schelete în dulap, Cortina de ceaţă şi O tranziţie mai lungă decît veacul. România după Ceauşescu. Împreună cu Marius Stan am scris Dosar Stalin. Genialissimul generalissim, Curtea Veche, 2014. Pregătim acum o nouă carte, Dosar Lenin. Vraja nihilismului, care sperăm să apară în 2015.

Am coordonat numeroase doctorate în Statele Unite şi în Europa. La CEU, am făcut parte din comisiile de doctorat pentru Cristina Petrescu, Dragoş Petrescu şi Bogdan C. Iacob (în cazul său am fost coordonator extern). Prima mea doctorandă la Universitatea Maryland, Jennifer Yoder, şi-a publicat teza la Duke University Press şi este acum profesoară cu tenure la prestigiosul Colby College din statul Maine. Împreună cu profesorul Ken Conca, am coordonat doctoratul lui Cornel Ban, azi assistant professor la Boston University. La American University, am făcut parte din comisia de doctorat a Ancăi Puşca. La Maryland, am coordonat lucrarea scrisă de Anamaria Dutceac (cartea ei a apărut la Rowman Littlefield, autoarea predă la Lund, în Suedia). Am făcut parte din comisia de doctorat de la Indiana University pentru Alin Fumurescu. La Bucureşti, am coordonat împreună cu Adrian Miroiu doctoratul lui Laurenţiu Ştefan şi am făcut parte din comisia doctorală a Oanei Suciu. La Oxford, am fost ceea ce se numeşte external examiner pentru teza Cristinei Bejan consacrată grupului “Criterion”. La Bordeaux, am făcut parte din comisia de doctorat pentru Antoine Roger. Am fost bursier (fellow) la Institutul Remarque de la New York University, la IWM din Viena, la Woodrow Wilson Center din Washington, la Institutul pentru Studii Avansate al Universităţii Indiana din Bloomington.

Am fost editor (redactor-şef), între 1998 şi 2004, al trimestrialului “East European Politics and Societies” (în prezent sînt membru al Comitetului Editorial). Am publicat articole în “International Affairs” (Chatham House), “Current History”, “Wall Street Journal”, “Society”, “Orbis”, “Telos”, “Partisan Review”, “Agora”, “East European Reporter”, “Kontinent”, “The New Republic”, “New York Times”, “Times Literary Supplement”, “Philadelphia Inquirer”, “Gazeta Wyborcza”, “Rzeczpospolita”, “Contemporary European History”, “Dilema Veche”, “Orizont”, “Apostrof”, “Idei în Dialog”, “22″, “Washington Post”, “Verso”, “Journal of Democracy”, “Human Rights Review”, “Kritika”, “Village Literary Supplement”, “Times Higher Education” şi în numeroase alte locuri. Între 2006 şi 2013, am ţinut o rubrică săptămînală în cadrul Senatului “Evenimentului Zilei”. Sînt colaborator permanent, începînd din 1983, al postului de radio “Europa Liberă” şi al altor radiouri occidentale. Scriu aproape zilnic pe platforma “Contributors”. Sînt director al Centrului pentru Studierea Societăţilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. În 2006 am fost preşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România. A fost pentru mine o experienţă unică din punct de vedere profesional, psihologic şi moral. Scriu acum o carte, contractată cu Cambridge University Press, despre ce înseamnă, pentru un gînditor politic, să se implice în acest efort de confruntare cu trecutul traumatic, despre complicata şi, adeseori, spinoasa relaţie dintre democraţie şi memorie.

Textul de mai sus este inclus in secventa finala a dialogului meu cu Daniel Cristea-Enache aparut in revista online LiterNet:

http://atelier.liternet.ro/articol/14971/Vladimir-Tismaneanu-Daniel-Cristea-Enache/Imi-afirm-raspicat-si-cu-mindrie-lovinescianismul.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,



Currently there are "27 comments" on this Article:

  1. Georges spune:

    pe buna dreptate I. Ianosi v-a numit un aventurier al ideilor :) :)

  2. victor L spune:

    Va doresc sanatate si putere de munca.

  3. ion adrian spune:

    Dle profesor Vladimir Tismaneanu,
    Imi fac o iluzie si anume ca anume interventii ale mele pe unele din firele deschise de dvs v-au ajutat sa va decideti sa faceti aceasta autoprezentare foarte bine intocmita si pentru care eu , cel putin va multumesc
    Am totusi o intrebare:
    ScrietI:

    “Eram, pe atunci, marxist critic, puternic înclinat spre metafizica febrilă a unor Lukács, Karl Korsch, Ernst Bloch, Gramsci. Prima parte din ceea ce aş numi ale mele operationes spirituales a însemnat drumul către Marx (parafrazez titlul unui faimos eseu al lui Georg Lukács). A doua, drumul dinspre Marx, ori, mai limpede spus, despărţirea de Marx prin descoperirea şi îmbrăţişarea liberalismului”

    Desigur ca de erati pe atunci este definit cu claritate in aceasta propozite si dovedit cu lucrarile dvs din epoca. Deasemeni imbratisarea liberalismului este afirmata si lucrarile dvs deasemeni o dovedesc.

    Asadar va intreb,daca asa cum ati subscris odata la definitia comunismului (si cred ca nu numai a celui de la noi unde ati aplicat-o)ca fiind un regim ilegitim in esenta si criminal in forma prin aparatul de crima organizata care a fost securitatea acceptati si ce spun eu despre ideologia doar aparent stiintifica a socialismului siintific cu toate excrescentele sale aparent mai umaniste, marxism -leninismului oriunde a fost el aplicat ca fiind o utopie care trebie respinsa exact cum este respinsa utiopia perpetuumului mobile de catre orice om de stiinta demn de acest nume.

    Nu ma indoiesc cum mi-ar fi raspuns marele Ludwig von Mises sau regretatul Lesek Kolakovski dar as dori un raspuns explicit si de la dvs.

    Va multumesc

    • ion adrian spune:

      Erata: Desigur ca ce erati pe atunci ……despre ideologia doar aparent stiintifica a socialismului stiintific cu toate excrescentele….este respinsa utopia..

      Scuze, dar asa patesc mereu: abia dupa ce postez si recitesc dupa aceea, liber de tensiunea redactarii, vad o sumedenie de erori.

    • pathfinder spune:

      Eu tot nu pot sa injteleg, in ruptul capului, un lucru.
      Cum pot unii oameni cu inteligenta mult peste medie sa adere la teoriile marxiste?
      Chiar daca, dupa aceea, ca si in cazul de fata, imbratiseaza liberalismul.
      Este chiar atat de greu de inteles, la varste relativ fragede, ca utopiile nu pot tine loc de realitate?
      Sau e vorba de o gandire afectata chiar de carti frumoase dar care prezinta idei total gresite invelite in staniol stralucitor?
      Nu inteleg si pace…

      • ion adrian spune:

        Nu-i chiar asa evident decat astazi(oul lui Columb) si nic astazi in totalitate, in mod deplin.
        Marxismul amestecand adevaruri indubitabile cu teorii false creind astfel impresia unei stiinte fundamentate serios dar si raspunzand unei dorinte umane pentru o scietate mai buna justificata de imperfectiunile capitalismului a fost un poll de atractie pentru multi intelectuali altfel cu o opera valorasa si de aceea aceasta mare pacaleala pe care a tras-o umanitatii. Este insa azi nadmisibil ca un In Ilescu sa vorbeasca despre intinarea unor idealuri fara a se face de ras si nasta pentru ca marxismul nu a vfost redus total la ceea ce este dica o falsa stiinta o pseudostiinta care aplicata a dus la cele mai odioase orori.

        • Nu doresc sa intervin grabit s sa risc o interventie superficiala. Dar as spune ca teoria lui Marx (sociala, filosofica, economica) este o combinatie de scientism si profetism. Este ceea ce a observat, printre primii, Karl R. Popper. In inima doctrinei escatologice marxiste se afla mitul progresului (v. scrierile lui John Gray pe subiect). De asemenea, este vorba de un set de fagaduinte utopice care, ca sa spun astfel, incalzesc inima: justitie sociala, sfarsitul alienarii, societate fara clase, egalitate, solidaritate umana, internationalism. In maxism se intalnesc traditia romantica (anti-capitalista) cu pretentia scientista. La inmarmtarea lui Marx, in 1883, Engels il compara cu Darwin. Mai aproape de noi, Louis Althusser il compara cu Freud in sensul descoperii unui continent teoretic (la Freud, inconstientul, la Marx, istoria). Doctrina a avut si inca are o capacitate adaptativa incontestabila: marxism rus, marxism german, marxism occidental, marxism chinez, marxism latino-american, fiecare cu diviziuni si sub-diviziuni.

          • ion adrian spune:

            Multumesc pentru raspuns dle Tismaneanu,
            Dar din pacate datorita remarcabilei dvs prolificitati, publicand chiar azi un al doilea articol desigur ca interesant cu referire la niste spuse ale ficei lui Mizil, ati trimis acest fir(consecinta a structurii sitului) undeva unde aceste ultime interventi nu se mai pot vedea decat facandu-se o cautare seciala asa ca voi face acolo o trmitere spre acest fir pentru cei interesati.
            Asadar raspunsul dvs contine numai lucruri corecte exact ca si articolul dar nu raspunde frontal ntrebarii mele frontale adica vorba unui poet prieten: “nu inchide ontic si formal nasturii de la redingota acestei cestiuni” desi un cititor mai atent si analitic poate intelege ca de fapt ma aprobati eu crezand ca azi avem nevoie de exprimari clare chiar brutale daca nu vrem sa se intorca niscaiva fantome.
            Dar asta este optiunea dvs si o respect apreciind prudenta de care dati dovada ca sa nu riscati vreo superficialitate, desi eu credeam ca aveti o parere deja bine formata si ca deci puteti da un raspuns transant.
            Trebuie sa remarc ca acest caracter proteic sau de tip Janus al marxismului, mareste pericolul acestui, cum spuneti foarte plastic dvs, amestec de fagaduinte utopice cu un caracter scientist marcat, care le poate face a fi confundate cu ceva remarcabil de stiintific si deci si de credibil.
            De aceea dorinta mea de pozitii clar transante asa cum ati avut-o fata de regimul comunist din Romnia, eu considerand-o pe aceea valabila pentru orice regim unde s-a incercat aplicarea socialismului “stiintific”.

            • Orice incercare de aplicare a socialismului “stiintific” duce la catastrofe. Este o pozitie pe care am exprimat-o transant, in repetate randuri.

            • ion adrian spune:

              De acord dle Tismaneanu, asa ati facut, dar problema este daca catastriofa este ineluctabila asa cum este esecul unui perpetuum mobile, adica in mod obiectiv si legic necesara, fiind continuta in structura insasi a respectivei teorii sau este per acidens, adica in consecinta erorii umane, asa ca alaturi de dl Iliescu unii mai pot spera. Despre asta vorbesc eu.
              Adica nu inlaturarea doar empirica, constatand si inventariind rezultatele eronate si tragice, chiar daca numai astfel de rezultate s-au produs in toate aplicatiile efective, caci ar fi doar o inductie incompleta , ci chiar invalidarea teoretica ca intr-o inductie completa, cu consecinta ca nici nu pot legic sa astept decat asa ceva . Adica sa dovedesc, ca aceata pseudostiinta daca se incearca a se aplica, secreta inexorabil si indiferent de cei care o aplica, desigur in limitele naturii umane aceiasi ieri, azi si maine , totalitarism, dictatura , ura intre oameni, explotarea cea mai crunta depasita doar de ceva similar ca efecte, adica asa numitul despotism asiatic.

            • Catastrofa decurge din structura ideatica initiala, deci din chiar premisele teoretice. Este ceea ce a demonstrat Leszek Kolakowski in trilogia sa. De fapt, este ceea ce au recunoscut social-democratii germani cand, la Bad Godesberg, cred ca in 1958, au renuntat la referinta la Marx ca sursa a programului lor politic. Cultul violentei politice nu este o contingenta in proiectul marxist, ci tine de structura sa intrinseca, de matricea sa definitorie si definitiva, ca sa spun astfel. Filosful clujean Vlad Muresan a scris admirabil despre acest subiect:

              http://tismaneanu.wordpress.com/2009/07/31/comunismul-crima-transcendentala-vlad-muresan/

              http://vladmuresan.wordpress.com/2008/01/17/comunismul-crima-transcendentala/

              Textul merita citit in intregime.

            • ion adrian spune:

              Va multumesc si voi citi. La noi este noapte si daca sunteti aici noapte buna, daca nu in continuare o zi buna. :)

            • M. Dionis spune:

              Am parcurs scrisele d-lui Vlad Muresan.
              Concluziile referitoare la caracterul inerent criminal al tranzitiei catre comunism sunt fara indoiala corecte. Argumentatia domniei sale insa sufera neplacut prin inexactitati faptice sau rationamente neriguroase care ii scad valoarea. De exemplu, fragmentul “Darwinismul pe care Marx îl aşeza la baza cosmo-biologiei sale spune ceva similar: că materia anorganică (adică pura pasivitate), printr-un efort secular al hazardului naşte un fruct viu, organic, activ.” poate fi scris doar de o persoana care nu a citit niciodata ceea ce a scris Darwin. Modelul propus de Darwin nu se refera nicidecum la abiogeneza (o chestiune in care stiinta nici astazi nu a ajuns sa formuleze o teorie universal acceptata) ci la evolutia organismelor terestre cu incepere din momentul aparitiei primelor structuri organice vii pe Terra (moment pe care astazi il plasam in urma cu vreo 3,8 miliarde de ani): argumentatia lui Darwin subliniaza rolul de capetenie al selectiei naturale in determinarea directiei evolutive. Daca ne referim la cunostintele de genetica moderne, formularea actuala este ca *aleatorul* mutatiilor din genom combinat cu *non-aleatorul* valorii fitness-ului fenotipic corespunzator (-> selectia naturala) au fost factorii esentiali care au condus la evolutia organismelor terestre: reducerea teoriei darwiniste la “efortul secular al hazardului” este o eroare monumentala tipica celor ce denigreaza din principiu teoria fara verificarea conditiei cruciale prealabile de a o fi inteles.
              Mai general, intregul paragraf initial despre “emanatia haosului” nu are foarte multa noima: dl. Vlad Muresan pare sa se dezlantuie intr-o critica apriorica a metodelor stiintifice de cunoastere (in care, spre nemultumirea sa, nu apare contributia unui creator divin care scapa mijloacelor de verificare obiectiva si sistematica: stiinta investigheaza ceea ce poate fi supus observatiei obiective, verificarii, replicarii) si identifica abuziv materialismul volens-nolens definitoriu al metodelor stiintei cu ideea calauzitoare a comunismului. Asa cum am precizat si in cealalta interventie, Marx nu era om de stiinta si nu putem califica sub nicio forma materialismul sau dialectic drept stiinta (ar fi injositor pentru aceasta din urma), in ciuda pretentiilor contrarii emise de proponent si de clubul sau de generatii de fani si invatacei. Putem spune ca lui Marx i-a placut probabil sa se imagineze savant deschizator de drumuri, insa ar fi excesiv sa luam aceasta inchipuire in serios. De aceea, in tot paragraful mentionat autorul duce un razboi inutil materialismului stiintific crezand eronat ca loveste in marxism.

              In rezumat: cauza e buna, argumentatia nu prea. Am sa revin cu alte observatii cand voi gasi niste timp disponibil.

      • Hantzy spune:

        Euclid era un matematician grec, dotat foarte probabil cu inteligenta mult peste medie. Pentru toti inteligentii asemenea lui cea mai scurta distanta intre doua puncte date e segmentul de dreapta care le uneste. Ei bine, Euclid si-a imaginat un spatiu in care aceasta axioma nu e neaprata adevarata. O alta ecuatie decat cea liniara ar guverna in acela spatiu, foarte General, in orice caz mult mai General decat si-l pot inchipui mediocrii.
        Poate ca , asemeni lui Euclid, Marx si-a inchipuit o societate in care alte legi decat cele obiective ale lui Adam Smith ar guverna viata economica. Conducerea planificata, centralizata ar fi trebuit sa fie atat de sigura, atat de perfecta insa pentru a putea acoperi toate nevoile individuale din produsul obtinut din suma tuturor eforturilor depuse. Desi la fel de ipotetetic si mai ales utopic ca si un perpetuum mobile, ca exercitiu de economie pare interesant. Exista Multi oameni de stiint care, stiind ca pierderile intr-un proces oarecare nu pot fi anulate, incearca totusi obtinerea unui astfel de prototip.
        Trebuie sa fii cu capul in nori ca sa-l doresti, dar cu picioarele pe pamant ca sa intelegi ca nu poti sa-l obtii.

        • pathfinder spune:

          1. Oare de ce trebuie unii sa se invarta in jurul cozii inainte de a ajunge la adevaruri simple?

          2. Pe de alta parte, ca sa nu ramanem in mediocritatea amintita, discutia putea sa treaca si prin teoria corzilor vibrante, a big-bang-urilor multiple ca urmare a coliziunilor dintre membrane infinite dar si prin paradoxul unui univers finit dintr-un numar de universuri infinite.
          Nu mai punem la socoteala infinitele legi ale fizicii generate de infinitatea de universuri diferite…

          Daca ne oprim din invarteala in jurul cozii si pornim de la axioma ca bunul simt in logica (sau, dupa caz, logica de bun simt) este superior teoriior utopice descrise totusi frumos si alambicat atunci nu putem decat sa concluzionam ca simplitatea este (si trebuie sa fie) de preferat (chiar daca in ochii critici ai opozitiei filozofilor de astazi complicarea ideilor pare a fi un deziderat).

          In loc de concluzie:
          Keep it simple!

          P.S. N-asa ca-i amuzant?

        • M. Dionis spune:

          O precizare in ceea ce il priveste pe nenea Euclid: nu el a inventat geometriile non-euclidiene (subiect la au contribuit din plin si mult mai tarziu alde Bolyai, Lobacevski, Gauss si Riemann) si nici nu a contemplat posibilitatea ca postulatul al V-lea sa nu fie corect. Faptul ca in “Elemente” el demonstreaza o serie de teoreme independent si inainte de a enunta postulatul unicitatii paralelei printr-un punct la o dreapta data arata doar ca, asemenea altor matematicieni ai antichitatii (si nu numai), avea senzatia ca acea afirmatie s-ar putea cumva demonstra pe baza definitiilor si axiomelor precedente (locul ei de drept fiind asadar printre teoremele geometriei, iar nu printre postulate). Fireste, s-au chinuit multi matematicieni sa demonstreze riguros ceea ce astazi stim ca nu se poate demonstra, fiindca postulatul paralelelor nu reprezinta o consecinta a celorlalte definitii si axiome ci este pur si simplu una dintre alegerile posibile pentru a face geometrie (formal, e cea mai simpla si constituie totodata o excelenta aproximare a realitatii fizice la scara noastra practica, abia in relativitatea generala aflam ca metrica universului in vecinatatea corpurilor extrem de masive este in mod necesar sensibil diferita de cea euclidiana, iar geodezicele nu mai sunt linii drepte).
          Lasand matematica la o parte, cred ca Marx trebuie privit in contextul epocii sale, un secol 19 in care stiinta, ajutata si de revolutia industriala, incepuse sa capete un statut social mai serios si de prestigiu decat cel de aflare in treaba dragut si esentialmente irelevant despre natura. Stiinta parea sa ofere o suma de raspunsuri-cheie argumentate in anumite privinte, este naturala tentatia de a incerca sa analizezi cu o abordare stiintifica (cel putin la nivel declarativ) insasi evolutia societatii omenesti si sa obtii o solutie fundamentata teoretic pentru imbunatatirea conditiei membrilor societatii. Evident, Marx nu era un om de stiinta si ideile sale nu sunt posibil de argumentat cu metodele stiintei decat in proportie relativ redusa, insa pretentia sa de a fundamenta o noua stiinta a fost pana la un punct contagioasa. Banuiesc ca o societate restransa si formata exclusiv din robotei perfect programabili conform modelului sau teoretic, ar putea functiona foarte bine (cel putin un anumit timp). Elementul crucial al variabilitatii inerente in sanul oricarei populatii naturale (sa nu mai vorbim la nivelul global, de multimi de populatii si sisteme culturale) anuleaza din start aplicabilitatea modelului la societatile umane, insa acest aspect nu este atat de usor de inteles si acceptat pentru ca spiritului nostru ii place joaca cu ipotezele idealiste (pana in momentul in care experienta spune ca nu este totusi suficient sa scrii un algoritm de rezolvare a unei probleme daca acesta nu trece testul de baza al stabilitatii solutiei…).

      • antonie spune:

        Există o explicație pentru toate. Pentru trecerea dintr-un …univers în altul se aplică teoria „găurii de vierme”. Când ai înțeles-o problema, e ca și rezolvată.Viața e un …multivers…Există universul copilăriei, adolescenței, tinereții, maturității, bătrâneții, senectuții…

      • victor L spune:

        @ pathfinder,
        intrebarea/nelamurirea dvoastra mi se pare o gluma.
        Cred ca nu ati terminat intrebarea “Cum pot unii oameni cu inteligenta mult peste medie sa adere la teoriile marxiste” si, dupa ce au trait in desertul comunist si i-au vazut ineficienta/prabusirea, sa nu se dezica de invataturile marxiste?
        Nu dau nume.

        • pathfinder spune:

          @ victor L
          Daca privim lucrurile din perspectiva propusa de dumneavoastra am gresit flagrant.
          Pe aceasta cale imi cer scuzele de rigoare si accept completarea sugerata.

          Raspunsurile la intrebarea initiala si cea adaugita sunt insa asteptate.
          Sa vedem daca si cine are curajul sa accepte provocarea.

      • eu****** spune:

        Cred ca este o chestiune care tine de atitudinea in viata.

        Unii, desi inteligenti, sunt comozi si accepta inregimentare in majoritar, cred ca asa se intampla in unele locuri din lume.

        Altii sunt idealisti, naivi – spera ca vor gasi solutia optima abordand aceea doctrina.
        Idealistii, daca ar fi expusi cca. 5 minute in acel sistem sau ceea ce inca mai inseamna, poate ar intelege mai repede. Daca nu ma insel asa s-au trezit multi naivi – prin expunerea in sistemul implementat.

        Daca vii dintr-o democratie iei multe lucruri ca si grant!
        Nu poti intelege ce inseamna sa nu poti corecta sau cum nu se poate auto-corecta sistemul!

        Cei care au iesit din sistem – asa cum este domnul Tismaneanu – pot depune marturie zilnica asupra aberatiilor nascute si necorectat de sistem. Acestia sunt cei care pot explica detaliat ca sistemul nu poate sa functioneze!

  4. dumitru stoian spune:

    Cand ati facut toate acestea?Totusi ziua are 24 de ore…..

    • victor L spune:

      aveti dreptate,
      dar pentru altii orele au 60 de minute, iar minutele 60 de secunde. :P

      • antonie spune:

        …de mult nu mai există timp absolut. Ca să nu mai vorbim de cel psihologic, de cel termodinamic, ori de cel cosmologic,legat de starea psihică, de legea creșterii entropiei, de expansiunea accelerată a universului… E un timp pentru toate.

  5. F. P. spune:

    O memorie a unei inteligente active si impresionante, la care, imi place sa cred ca veti fi de acord, institutiile educationale romanesti au avut o contributie semnificativa, poate chiar fundamentala, daca luam in calcul si importanta varstei in modelarea personalitatii. Daca ne gandim ca sunteti un produs educational made in Romania, plecarea din tara a fost o pierdere, poate chiar bilaterala. Sa nu va motivati plecarea prin prejudecati sau lipsa de sanse, Petre Roman va va contrazice. Insa o anumita “nesansa” tot v-a urmarit, in afara, schimbarile care s-au produs in 1989, pe care nu aveati cum sa le prevedeti, au cam lasat anticomunismul fara paine, iar liberalismul, construit, ca si comunismul, in jurul unui cuvant frumos si inselator, a cam ajuns la stramtoare, dupa un deceniu de razboaie si ani buni de criza. Mai explicit, un liberalism care se exhiba ca monoideologie democratica si universalista risca sa fie perceput ca o intoarcere la partidul unic si ideologia unica, ca o amenintare la adresa pluralismului. Exista multe doctrine si ideologii “neliberale” care sunt democratice si accepta pluralismul, nu dau exemple pentru a nu nedreptati vreuna. “Drumul de la Marx si apoi dinspre Marx”, cum admirabil l-ati sintetizat, l-am parcurs cu totii, esential va fi insa sa nu-l parcurgem “Inapoi la Marx”, sub formule mai mult sau mai putin acoperite, dar, pe fond, cu pretentii la fel de universaliste si totalitariste ca cel marxist. Obsolescenta unor idei se manifesta si in zilele noastre, una din ele este si oboseala liberalismului totalitar, iar “resurectia negativitatii istorice”, la care faceti referire, nu ar trebui sa o ocoleasca, asa cum a facut-o cu obsolescenta ideilor comuniste. V-am apreciat recunoasterea “concesiilor de supravietuire”, din timpul comunismului, insa va marturisesc ca multi dintre noi, astazi, suntem incapabili de o asemenea recunoastere.

    • antonie spune:

      Există un timp al trăirii și unul al mărturisirii(recunoașterii)…doar la nevoie ori din rațiuni pur …artefactuale?

      • F. P. spune:

        Subtila distinctia. Este prima data cand autorul actualizeaza, aici, o secventa de memorie care parea uitata, recunoascand ca a propagat „fericirea” comunista (prin citarea cuvantarilor ceausiste). Prin contrast, unii continua sa debiteaze stereotipic „fericirea” liberala, de parca memoria recenta le-ar fi atinsa de Alzheimer.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)