Home » Cultura » Citesti:

Dan Nasta: colecţionarul creator

Anca Manolescu septembrie 22, 2015 Cultura
2 comentarii 750 Vizualizari

Nobil colecţionar prin sînge, pînă în vîrful unghiilor şi al patimii, Dan Nasta a strîns toată viaţa piese din frumuseţile trecutului. Dar nu acumularea de obiecte, din simplu apetit estetic, i-a fost crezul. Ci căutarea pieselor de artă potrivite, expresive pentru o idee: aceea ca, prin obiecte martori, să evoce dimensiunile culturii româneşti, alcătuirea, stilul, aroma ei aparte. Om de teatru prin profesiune, Dan Nasta îşi folosea piesele colecţiei ca pe o recuzită ori, mai degrabă, ca pe nişte actori. Cu ele punea în scenă ceea ce i se părea a fi specificul ariei româneşti: capacitatea locului de a absorbi – cu rapiditate mai întodeauna, cu inventivitate şi rafinament adesea – influenţe culturale venite din Levant, din Europa occidentală, din cele trei Imperii în unghiul cărora s-a format România. A arăta cum datele autohtone s-au îmbinat cu aceste influenţe, cum din toate a reieşit un chip bine configurat: iată care era tema lui Dan Nasta. A evoca varianta de europenitate pe care a dat-o cultura noastră: iată tema expoziţiilor, a eseurilor, a proiectelor lui.

Pentru această temă, figura şi epoca lui Constantin Brâncoveanu i se păreau un model de izbutire: princiar prin cristalizarea unui înalt stil artistic, prin iradiere culturală, prin îndrăzneală politică, prin fermitatea fără rest a credinţei. Palatele Brâncoveanului au fost locul unde Dan Nasta s-a simţit acasă, unde şi-a pus în operă ideea. La Mogoşoaia ori la Potlogi, piesele colecţiei lui intrau în dialog cu forma spaţiului brâncovenesc. Nu o reconstituire de interior domnesc urmărea colecţionarul, ci o interpretare – propria interpretare prin compoziţii de obiecte – a paradigmei culturale care a modelat acea epocă. Un gust estetic foarte rafinat se îmbina la el cu o cunoaştere subtilă, pasionată a civilizaţiei româneşti vechi, cu sensibilitatea faţă de simbolurile în care ea se exprima.

La Palatul de la Mogoşoaia, donaţia Liana şi Dan Nasta constituie o expunere permanentă, în ceea ce se numeşte Muzeul Tradiţiei Aulice. Aici tema Nasta îşi află realizarea cea mai amplă. Şi e de sperat că ea va fi păstrată ca atare de către devotaţii curatori ai Palatelor Brâncoveneşti. Dar Dan Nasta îşi trăia necontenit proiectul, făcea din el şir de evenimente, sărbătoare. Precum cea din 1992, de la Potlogi cînd, pentru o zi, publicul a fost invitat să viziteze, în palatul aproape pe de-a-ntregul restaurat, o expunere-compoziţie alcătuită şi interpretată, aş spune chiar „oficiată” de colecţionar. Un an mai tîrziu a refăcut-o la invitaţia lui Dan Hăulică, ambasadorul României la UNESCO, pentru ca ea să poată fi vizitată de un grup de istorici de artă francezi. Uimiţi, entuziasmaţi – ca atîţia alţi vizitatori – de calitatea obiectelor, de farmecul savant cu care ele erau puse să dialogheze, de fenomenul de cultură evocat acolo.

Dan Nasta a sperat mereu ca asemenea evenimente să iniţieze un muzeu, să se dezvolte într-o expunere stabilă, într-un aşezămînt cultural. Pentru el, oferea obiectele de mare clasă ale colecţiei lui, oferea o concepţie muzeală decantată şi pusă la lucru ani de zile, oferea o pasiune neînfrîntă de dificultăţi. La Potlogi concepuse deja grădinile care ar fi prelungit palatul, sugerînd astfel o structură de univers domnesc. Vorbea despre ele cu înflăcărare, cu deliciu, fermecîndu-şi – cîteodată pînă la epuizare – ascultătorii. Căci entuziasmul lui nu cunoaştea descreşteri. După revoluţie se adresase ministrului Culturii, Andrei Pleşu care, cunoscîndu-i bine competenţele şi proiectul, l-a numit imediat Director al Complexului de la Potlogi. Dar Potlogii au trecut după cîţiva ani în proprietatea Consiliului Judeţean Dîmboviţa care a părut o vreme că vrea să-l valorifice în mod comercial, nu aulic. Pînă la urmă a lăsat să se dărăpăneze monumentul şi l-a destituit pe director. Iată doar un episod din neîncetata luptă a lui Dan Nasta pentru a-şi realiza programul. Dar nimic nu-l descuraja. Era un paladin care îşi urmărea cu senină energie visul. Aş spune că − fie şi în acest fel − a izbutit să înfrîngă inerţia incultă, indiferenţa forurilor administrative faţă de patrimoniul culturii româneşti. Pasiunea de a întemeia a rămas în domnul Nasta neştirbită. Şi, prin asta, el rămîne un model, un exemplu mobilizator.

Pînă de curînd, bine trecut de nouăzeci de ani, vorbea cu patos despre numeroasele expoziţii pe care le alcătuise. La fel de mult îi plăcea să povestească, stabilite pînă în ultimul amănunt, expoziţiile pe care continua să le imagineze. Care existau deja prin entuziasmul povestirii lor. Îl înconjura, aşteptîndu-şi punerea în operă, o lume îmbelşugată de obiecte. Piese din secolele XVI-XIX : icoane ţărăneşti de mare clasă şi fine broderii orientale, fantastice covoare – din Oltenia pînă în Anatolia şi în Siebenbürgen – mobile alese, de la lăzi de zestre româneşti la sculptate tronuri de Renaştere, gravuri, tablouri şi ceramică, arămuri turceşti, carte veche românească, piese bisericeşti din lemn cizelat, împodobit cu aur vechi.

Îmi amintesc de o vizită la Mogoşoaia, curînd după ce o parte din această colecţie fusese rînduită în discursul muzeal. Se înşiră acolo sala cancelariei domneşti şi cea a sfatului domnesc (ca omagii către stăpînul locului şi către modelul cultural pe care el îl reprezintă). Apoi sala influenţei fanariote, sala dedicată orodoxiei, sala turco-persană, cea italiană, sala de influenţă franceză şi cea de influenţă austriacă, sala transilvană… Fiecare din ele, o bucurie vizuală, o sumă de contraste expresive. Sala transilvană, de pildă, punea faţa în faţă prezenţa săsească de viţă germană şi pe cea românească. De o parte, alături de o mobilă cu alură medievală, două gravuri de Dürer cu Patimile Mîntuitorului. M-am uitat de două ori siderată la semnătură. Domnul Nasta a zîmbit: „în România poţi găsi lucruri nebănuite dacă ai pricepere şi răbdare”. E însă nevoie probabil şi de un simţ de vînător pe care el îl avea din plin. Pe latura cealaltă a sălii o ladă de zestre şi două icoane pe sticlă, de un rafinament cromatic care-ţi taie respiraţia; teza autorului fiind că, în modesta ei condiţie, arta ţăranească avea o creativitate, o nobleţe ce pot fi percepute mai intens tocmai prin asemenea confruntări.

Domnul Nasta se purta cu fiecare grup de vizitatori ca o aleasă gazdă care îşi primeşte oaspeţii. Comentariul lui sporea savoarea expunerii. Îmbina anecdota cu parfum de trecut, interpelarea autoritară, dar bonomă a publicului şi intuiţiile fericit exprimate. În sala franceză, cu roze scoarţe-tapiserii basarabene, trandafirii înclină dinspre desenul Aubusson către variante ceva mai fruste, dar estetic izbutite. Un urmaş al ducelui de Richelieu, spunea domnul Nasta, ar fi venit pe la 1800 în Odessa, unde a înfiinţat o manufactură de tapiserii. Rafinatele producţii franceze şi-ar fi scurs stilul (asemenea vopselelor dintr-o ţesătură: déteindre era metafora propusă) înspre producţiile autohtone, lucrate în mînăstiri şi în mediul sătesc. Sala „Pomului vieţii” sau „a vechilor tapiserii româneşti” cuprinde superbe piese, printre care „fastuoasa scoarţă Garoflid cu linx, expusă la Paris în 1914” menţiona colecţionarul. Între hărţi ale Persiei din sec. XVIII, vase şi broderii orientale, între icoane cu palori pre-renascentiste şi cizelate uşi împărăteşti, covoare de rugă arabe, gravuri germanice şi cassoni italiene, scoarţele Olteniei şi ale Basarabiei îşi găsesc cu cea mai mare demnitate locul. În palat şi în peisajul odăilor lui se închega parcă de la sine cadenţa lui Matei Caragiale: „vedeam reînviat scumpul Trecut însuşi, Trecutul apus pentru totdeauna”.

Nu pentru totdeauna totuşi, de vreme ce, pe lîngă „arta marelui Matei”, există expunerea de la Mogoşoaia, au existat expoziţiile-eveniment alcătuite de colecţionar şi, mai ales, a existat domnul Nasta însuşi. Iar peste el nu plutea acea ceaţă de melancolie care îi înfăşoară pe Craii mateini. Dimpotrivă, el era un aristocrat tonic, animat de un perpetuu elan fondator. Acum cîteva zile, la înmormîntarea lui Dan Nasta, bizantinologul Petre Guran îl înscria pe linia lui Nicolae Iorga şi G. M. Cantacuzino, ca un contribuitor la tema „sintezei româneşti”.

Cîteva trăsături îl apropiau pe Dan Nasta de concepţia muzeală a lui Horia Bernea şi de stilul Muzeului Ţăranului Român: atenţia faţă de materialitatea obiectelor, utilizarea lor în compoziţii semnificative pentru o idee, curajul eseului muzeal. La Horia Bernea fastul estetic al compoziţiilor susţinea riguroase semnificaţii antropologice; participa la un experiment privind mijloacele de expunere, la o reflecţie privind statutul obiectului şi receptarea lui. Dan Nasta folosea obiectul în mod mai tradiţional, ca martor cultural şi purtător de frumuseţe; îşi permitea interpretări mai personale, pe o teză bine stabilită, făcea expoziţie îmbinată cu scenografia. Dar înrudire exista şi ea a fost recunoscută. În 2006, MŢR a dedicat conacul de la Hereşti al logofătului Udrişte Năsturel unui „Muzeu al Boierului român”. Iar inaugurarea acestui muzeu a fost încredinţată lui Dan Nasta, „os boieresc şi regizor domnesc” în cuvintele lui Vintilă Mihăilescu, director al MŢR în acea vreme.

Om de cultură cu faimă şi prestigiu, Dan Nasta şi-a condus preponderent proiectele ca persoană, ca particular. Instituţiile culturii i-au dat numai din vreme în vreme ajutor. Ca particular a creat domnul Nasta somptuoase evenimente, vibraţie publică. Prin energia şi patosul lui, era el însuşi o instituţie. O instituţie a frumosului inteligent, a nobleţii culturale.

Cu extraordinara lui colecţie de covoare a făcut numeroase expoziţii. În acele scoarţe şi tapiserii, vedea, pe bună dreptate, imagini ale Grădinii, variante ale Paradisului. Încă de aici, se familiarizase, plin de încîntare, cu peisajul lui.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. lucid spune:

    Mie Dan Nasta imi ramane in amintire ca VOCE a teatrului la microfon in copilaria mea. O voce speciala, facuta parca pentru personaje negative ” burghezo-mosieresti”, sugerand o aroganta nimicitoare dar cu civilitate. Jalnic e ca la moartea sa Radio Romania nu am auzit sa-i fi facut panegiricul meritat.
    Dumnezeu sa-l ierte!

  2. andreea spune:

    L-am văzut la TV in cateva interviuri. Mai demult. Si tin minte ca m-au impresionat pana la lacrimi cultura, inteligenţa, frumusetea sufletească, generoztatea lui. Si patriotismul lui.
    Dumnezeu sa-l odihnească în pace.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Anca Manolescu


Anca Manolescu

Anca Manolescu este doctor in filozofie al Universitatii din Bucuresti. A fost cercetator la Muzeul Taranului Roman, departamentul de antropologie culturala. Este acum cercetator i... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)