Home » Cultura »Opinie »Societate/Life » Citesti:

De ce am plecat (dintr-un loc caldut)

Alexandru Balasescu ianuarie 9, 2014 Cultura, Opinie, Societate/Life
46 comentarii 8,412 Vizualizari

Pana acum cateva saptamani am fost director adjunct la ICR Istanbul. Am inceput acea activitate in iunie 2011, cu un an inainte de demisia domnului Horia Patapievici de la conducerea institutiei. Acum sunt liber, deocamdata, de orice constrangere de program. Cu alte cuvinte sunt somer, auto-angajat, free lancer, sau cum doriti sa spuneti si imi petrec timpul pregatind urmatoarele proiecte personale, profesionale si de viata. In momentul 2012, cand ICR a trecut sub tutela politica a Senatului Romaniei am spus apropiatilor mei ca voi ramane pentru tot anul 2013, daca mi se va permite, pentru a nu periclita programul si parteneriatele deja angajate, dupa care voi vedea. Anul 2013 a fost important in Istanbul, atat politic cat si cultural, fiind an de bienala si in acelasi timp anul in care a avut loc cea mai importanta prezenta romaneasca pe scena artei contemporane din Istanbul de pana acum: expozitia retrospectiva subREAL, proiect realizat de MNAC si SALT in cadrul unui parteneriat de lunga durata pe care l-am inceput chiar in 2011 intre ICR Istanbul si prestigiosul centru de arta contemporana din Istanbul (SALT). Cand calendarul plecarii mele s-a conturat (prin octombrie 2013) am discutat si cu alti amici, reactia unora surprinzandu-ma. Desi nemultumiti de noua politica a ICR in general, reactia acestora a fost “da’ de ce pleci, nu era bine acolo?” Ba da. Era. Programele se pot derula in continuare, necesita putin mai mult efort de explicare la “centru” de ce e nevoie sa facem ceea ce facem, privilegiile unui post diplomatic sunt indiscutabile, si totusi… De ce am plecat?

Trebuie sa spun de la bun inceput ca sunt in proces de migrare, pentru a doua oara, din Romania. Cand am revenit in 2007 dupa 10 ani de studii si activitate profesionala in strainatate, Sandra Pralong m-a invitat sa scriu pentru volumul “De ce m-am intors”. De atunci au trecut 6 ani, iar intamplarile din timpul scurs “inapoi in Romania” m-au facut sa reflectez atat asupra mea cat si asupra societatii in care m-am format partial. Am pus in balanta factorii care ma atrag si cei care ma resping din spatiul geografic romanesc. In momentul de fata talerul respingerii atarna mai greu, nu atat cantitativ cat calitativ. Factorii care ma resping sunt mai putini, insa cantaresc mai mult. Concluzia este ca deocamdata re-aleg exilul. Astazi am sa vorbesc despre unul singur dintre acesti factori, insa major, care genereaza in opinia mea coruptia aproape generalizata in societatea romaneasca: sentimentul de indreptatire in lipsa responsabilizarii.

Cand aveam aproape 6 ani eram in vizita la un vecin de la etajul 3. Eu stateam impreuna cu bunicii mei (care m-au crescut) la etajul 1 al unui bloc de patru. Eram la masa in bucatarie, impreuna cu el si mama sa. La un momentdat am vazut pe jos o “figurina” de plastic, o oaie cred. Animalele erau rare pe vremea aceea, eu aveam foarte multi “indieni si cauboi” dar fara septel. Oaia imi parea abandonata sub masa de la bucatarie si am vrut-o. As fi putut sa propun un schimb prietenului meu. Se practica pe acea vreme. Nu am facut-o, ci am profitat de ceea ce am crezut ca este un moment de neatentie pentru a o baga in buzunar. Cumva m-am simtit indreptatit sa o fac. Cand am spus ca vreau sa merg acasa, mama prietenului meu mi-a spus ca ar trebui sa ii dau oaia inapoi. Speriat am negat totul, confruntat insa cu evidenta am inapoiat-o si am plecat acasa plangand, zdrobit de rusine si furie. Eram furios pe mine pentru ca nu imi dadeam seama de ce am facut-o. Daca bunicul meu ar fi aflat ar fi fost absolut dezamagit de mine, pentru ca era contrar spiritului de cinste si punctualitate pe care mi-l insufla cu orice ocazie (el fusese avocat in perioada interbelica). In mod cert nu el si nici bunica nu imi insuflasera aceasta atitudine de a-mi insusi ceea ce nu e al meu, insa undeva ea exista. Conflictul traumatic al acelui moment, intre ceea ce stiam ca e bine si ceea ce ma simteam indreptatit sa fac a fost definitoriu pentru mai tarziu. Nu am mai incercat sa sterpelesc nimic de atunci, fie obiecte, fie merite ale altora, fie citate fara a pune ghilimele. De unde insa imi venea acel sentiment ca as fi putut sa o fac?

Repede inainte, in 2011: la pranz cu un prieten american stabilit in Romania, casatorit cu o romanca si cu doi copii mici, o familie extraordinara. Discutam despre societatea romaneasca si despre dificultatea pe care o are el in a alege unde sa locuiasca in viitor. Dilema cea mai mare pe care o are este urmatoarea, citez din memorie: “Alec, cum sa fac cu copiii pentru a nu integra valorile negative la care sunt expusi zilnic? Eu nu pot sa ii tin doar protejati acasa. Ei trebuie sa mearga sa se socializeze, la gradinita, cu alti copii. Dar aici hotia este aproape o norma culturala. Sa fii “smecher” sau sa “te descurci” apar de la gradinita ca feluri de a fi apreciate. Si eu pot sa ii invat sa fie altfel insa e clar ca vor fi marginalizati. Ce sa fac?” Evident nu astepta o solutie de la mine in acel moment pentru aceste intrebari mai degraba retorice, insa mi-a adus aminte de incidentul “oii” dar si de vorba aceea romaneasca “Hotul neprins e negustor cinstit.” Mi se pare ca aceasta este una din regulile care se aplica din ce in ce mai mult in Romania de astazi. Evident vor fi voci care sa spuna “bine, bine, dar au si englezii echivalentul lor: A thief passes for a gentleman when stealing has made him rich.” In treacat si pentru a calma spiritele fac o mica observatie cruciala pentru sensul frazelor: in varianta engleza hotul “trece ca”/ “pare a fi” gentleman in cazul in care hotia il face bogat. Dar nu este unul. In varianta romana in acest caz distanta fireasca intre aparenta si esenta dispare.

Aceasta viziune asupra lumii – suprapunerea aparentei si esentei si hotia ca mod legitim de a obtine aparenta dorita – pare a fi generalizata pe la noi. Exista, asa cum bine explica Vlad Mixich, o diferenta intre hotie si coruptie, intre actul de a fura pentru care exista o modalitate de absolvire prin recunoastere si acceptare a consecintelor, si sentimentul permanent de a te simti indreptatit sa insusesti tot ceea ce este posibil a insusi in speranta ca nu vei fi prins si vei ajunge sa fii (nu doar sa pari) un gentleman sau gentlewoman.

A fi indreptati la orice inseamna, in opinia mea, a fi si responsabil de ceea ce faci. Sentimentul de indreptatire la romani este de cele mai multe ori insotit de folosirea verbelor la diateza reflexiva. As pune si asta pe lista criteriilor de identificare a coruptiei: folosirea frecventa a diatezelor reflexive si pasive – evitand astfel raspunsul la intrebarile ce identifica subiectul si complementul direct: cine face ce? E foarte simplu sa insusesti orice in momentul in care doua conditii converg: 1. te afli intr-o pozitie ierarhica de varf. 2. “se foloseste” scrierea si exprimarea in diateza reflexiva. Asumarea responsabilitatii in Romania a devenit de fapt o formula goala de continut pe care o folosesc membrii guvernului in momentul in care doresc sa se substituie parlamentului, adica atunci cand ordonante de urgenta inlocuiesc sistemul legislativ (cu alte cuvinte atunci cand separarea puterilor in stat e la limita disparitiei – despre guvernarea in stare de exceptie a scris pe indelete Giorgio Agamben).

Asumarea responsabilitatii nu este valabila atunci cand oricine in Romania face o fapta reprobabila. Nu. Atunci cel mai probabil vinovatii sunt in alta parte, circumstantele justifica sau pur si simplu fapta dovedita nu este adevarata (caci se poate usor umbla la definitii atunci cand te afli intr-o pozitie de putere). Probabil de aici si obsesia multora dintre noi de a ajunge neaparat directori sau sefi peste orice, cat de mic ar fi acel lucru, dublata de cvasi-imposibilitatea de a lucra in mod colaborativ. De cate ori ati auzit “eu sunt sef, eu hotarasc”? Probabil ca unii romani sunt buni manageri aplicand aceasta formula atunci cand au norocul unor intuitii excelente. Insa putini sunt lideri pe care oamenii i-ar urma din convingere si prin admiratia exemplului personal.

Aici intervine un alt factor “de respingere” pentru mine si anume “neincrederea”. Lipsa increderii in sine funciare la romani genereaza neincrederea in celalalt si proiectarea propriilor caracteristici asupra acestuia. Am scris mai demult despre reforma necesara in Romania, accentuand punctualitatea, increderea si solidaritatea. O societate sanatoasa se bazeaza pe acesti trei piloni. Lipsa unuia dezechilibreaza iremediabil. In momentele de fata exista semne extraordinare de solidaritate in Romania. Ele sunt insa punctuale, generate prin opozitia la ceva (gaze de sist, Rosia Montana, coruptie si aparat legislativ cu functionare indoielnica, unii ar spune pericolul restauratiei) si nu permanente, infuzand societatea ca valori perpetue. Sa zicem ca exista solidaritate. E foarte bine. Deocamdata suntem ca niste cocostarci. Dar ce facem cu increderea? Ea pare a fi subminata de acest reflex de indreptatire, pentru ca, daca modul legitim de a reusi social este insusirea indreptatita a ceea ce nu iti apartine, atunci e firesc faptul ca in Romania oamenii nu au incredere in meritocratie. De fapt, aici cred ca este “buba cea mare”. O societate deschisa este una care accepta meritocratia si isi recunoaste valorile. Deocamdata Romania este partial asa. Este asa in anumite zone ale vietii sociale si profesionale. Dar ce facem cu invidia? Cu capra vecinului? Cu toate aceste tare ale inchiderii in sine autarhice, care duc, vrand-nevrand, la construirea unor retele inchise ce se autoprotejeaza si incearca tot posibilul sa nu se deschida catre concurenta, catre fluxul natural al valorilor si performantei? “Hotul neprins” este mai degraba interesat sa sufoce valoarea pentru a-si proteja indreptatirea. Cum facem sa prindem hotii atunci cand norma culturala este mai degraba una de acomodare a lor? Acolo, in locul acela caldut, in care daca esti “de-al nostru” nu trebuie sa iti faci griji. Nu stiu, nu am un raspuns. Probabil ca acesta este prin continuarea luptei. Insa acum plec.

De ce plec din nou? Pentru ca nu imi plac locurile caldute. Pentru ca doresc sa imi calauzesc energia catre altceva decat catre a ma delimita de acest sentiment generalizat de indreptatire. Se prea poate sa fiu, in ochii multora, lipsit de curaj, las, pentru ca nu continui lupta. O continui, insa nu doresc sa ma defineasca. Pentru ca o definire de sine prin negare ramane de fapt fundamental legata de termenul pe care il neaga. Pentru mine lupta va fi intotdeauna aceea de afirmare si incurajare a valorii acolo unde exista, cu riscul ca aceasta sa imi ia locul la un moment dat. Asta imi si doresc. Pentru ca este loc pentru toata lumea. Solutia pe termen lung este sa incepem sa ne recunoastem si incurajam valorile, incepand de astazi. Sa spunem “bravo” celor ce fac bine, sa punem umarul la munca lor fara sa ne-o insusim si sa nu mai toleram suprapunerea aparentei cinstei cu esenta acesteia, doar pentru ca cineva este “de-al nostru/ de-a noastra”. Oare e posibil la noi, in Romania? Eu zic ca da. Am destui prieteni care citeaza corect, cu ghilimele.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "46 comments" on this Article:

  1. dorin valeriu spune:

    Oamenii sunt peste tot la fel. Atata doar ca, in tarile cu o civilizatie mai “asezata” (dar asta tine si de localizare geografica si de istorie ) legile (regulile) sunt respectate. In primul rand ca incalcarea lor atrage imediat sanctiunea. La noi sunt legi aspre dar (aproape) nimeni nu le baga in seama deoarece sanctiunea apare rar, intamplator si adesea poate fi anulata. Educatia are si ea rostul ei … Si saracia explica multe.

  2. dusu spune:

    de cind tzara asta s a infiintzat,furtul a stat la baza constructziei ei.in Transilvania au deposedat mii de oameni de avut si s au instalat acolo sustzinatorii noului stat.comunistii au furat in baza luptei impotriva exploatatorilor si azi intr o generatzie exploatatzii de la orashe si sate au ajuns bogatzii patriei.furtul e o activitate legala in romanica

  3. zapp spune:

    felicitari!

  4. silicon_v spune:

    Incitant articol, dureroase intrebari. Greu de raspuns la ele.

    Cred ca un posibil raspuns la intrebarea americanului stabilit in Romania ar fi cam asa: sa mearga inainte cu ce a inceput in educatia copiilor si sa spere/sa creada ca se va ajunge la o masa critica in Romania care sa gandeasca la fel. Nu vad cum altfel s-ar putea rupe acest cerc vicios.

  5. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Pe la vreo 7-8 ani mergeam frecvent cu mama la croitoreasa unui teatru (care mai lucra și la negru). Fascinat de un costum de epocă plin cu „pietre prețioase” (simple ștrasuri colorate) am descusut vreo cîteva, furîndu-le. Acasă le-am arătat mamei care m-a pedepsit foarte inteligent: trebuia să mă duc personal să le înapoiez croitoresei. Îmi aduc aminte cît m-am rugat și jeluit pentru a evita gestul (semn că percepeam oarecum rușinea faptei) dar mama a rămas inflexibilă. Și am făcut-o, suferind ca un cîine. Drept e că și zisa croitoreasă era o personalitate mult deasupra mediei, capabilă să înțeleagă dintr-o ochire esența problemei, fiindcă nu m-a admonestat.

    Dar a fost suficient.

    • Prostu' satului spune:

      Multi am trecut prin astfel de experiente in copilarie (adica e de sperat ca numai in copilarie). Sunt experiente educationale valoroase – dovada ca ni le amintim si dupa multe zeci de ani – si fac parte din modul in care micul animal se civilizeaza.
      Exemplul dvs. imi pare chiar mai reusit decat al autorului, pentru ca face legatura si cu alt subiect atins in articol, acela de indreptatire. Nu stiu cum sa evit tonul acuzator, ca nu e cazul, dar, stiti, lucrand la negru doamna croitoreasa fura si dansa putin, la randul ei…
      Norocul e ca, copil fiind, dvs. ati absorbit doar partea buna a experientei :-)

  6. Mihai M. spune:

    1. Personal, detest oamenii care profita cat pot de “locurile caldute” iar dupa ce le-au consumat resursele le denunta ca fiind sub nivelul lor.
    2. Cred ca dl autor avea si alte conexiuni mult mai personale cu Turcia, altele decat irezistibila vocatie personala de serviciu in interesul natiei.
    3. Nu stiam ca acest site este disponibil pentru anunturi de genul “sunt liber, sunt fierbinte, astept provincia”.
    4. Avand in vedere ca nu ma reped sa gadil barbia preopinentului, insist totusi ca moderatorii site-ului sa nu cenzurez acest text, o mica peidica in calea uitarii ca nu suntem toti naici, sa inghitim toate acrele ipocritii ale barbatilor maturi si atat de patrunsi de importanta lor pentru miscarea soarelui in jurul pamantului.

  7. Mihai M. spune:

    in caz ca autorul se va grabi sa ma declare agramat, recunosc ca din cauza hurducaturilor trenului in care ma aflu am mancat (cenzureze) sau inversat (piedica, naivi) cateva litere. Daca din cauza acestor greseli dactilo nu s-a inteles mesajul, imi cer scuze.

    • DanielS spune:

      Nu te inteleg. Cine te-a obligat sa te chinui cu un text nesuferit?! Erau prea mohorite privelistea si vremea vazute din tren? Te-ai razbunat pe primul text care ti-a iesit in cale?

      • Mihai M. spune:

        Scuze, DanielS, poate mi-am iesit nitel din fire. Nu articolul ca atare m-a suparat – este bine scris – si nici autorul despre care am auzit si lucruri bune. Atitudinea insa este una jenanta si oportunista.

        Autorul este un tanar care se va strica repede daca vine se isi anunta disponbilitatea sa treaca la un nou loc de masa, dupa ce scuipa la masa la care a mancat 3 ani. Care este diferenta intre asta si a trece de la un partid la altul, de la o amanta la alta, de la un post TV la altul. A se scuti cu eroismul!

        In plus, pentru necunoscatori (cei mai multi dintre miile de cititori ai acestui site nu cunosc probabil activitatea institutelor culturale) va ramane stabilit un nou cliseu, respectiv ca toate institutele culturale sunt niste locuri caldute, unde se trage timp de trei ani de un proiect inceput de altii, ca toti directorii adjuncti ramasi in posturi sunt cam niste jigodii fara caracter, in vreme ce adevaratii eroi sunt cei care stau o vreme la caldut, iar dupa ce se plictisesc reclama la administrator temperatura ridicata din calorifere.

        Si mai inteleg ca aceste subsoluri de blog nu sunt doar pentru a peria pe distinsii autori de articole ci si pentru a ne mai exersa spiritul critic.

        Dl Radu Neleeanu mai jos foloseste un calificativ bun.

        PS Si, a propos de meritocratie debordanta a dlui Balasescu: nu prin concurs de merite a prins postul de la Istanbul, ci printr-unul de imprejurari. I-au dat postul cand era de-al unora nu de-al altora.

        Ma iertati pentru indrazneala!

    • Paul Butoi spune:

      Mesajul dv. este usor de inteles : va place sa va bagati in seama .

      • Raul P spune:

        Autorul a fost un oportunist toata viata…si asa va ramane: lupul isi schimba parul, dar naravul ba. I-as propune cateva raspunsuri:
        1. ce bine ca nu te mai intorci – vor fi mai multe locuri de parcare! Ura!
        2. intotdeauna vedem doar partea negativa a Romaniei si a societatii pe care noi o formam pana la urma si de cel putin 20 de ani ne autointoxicam cu ideea ca in Romania nu poti sa faci nimic si ce bune sunt societatile din afara! As vrea doar sa va amintesc ca nimic nu se poate construi daca nu exista un pic de efort si daca nu incepem sa aratam si lucrurile pozitive, caci exista, pentru care sa stai in Romania. Este trist sa vezi ca romanii pleaca, dar te simti mandru cand strainii vin si se stabilesc la noi. Daca vreti motive, intrebati-i pe ei!
        3.Domnule Balasescu, v-ati obisnuit cu branza rafinata, uitand insa ca prima branza a fost casul! De ce nu va propuneti sa scrieti un articol despre cum ar fi sa raman in Romania si sa-mi fac Romania mea mai buna, mai frumoasa? Cand stai pe margine si doar emani texte filozofice, asa zisele analize, din afara, e fix zero barat. N-ai voie nici macar sa scrii sau sa rasufli in fata romanilor care merg zilnic la servici, care muncesc si carora le place Romania! Asa cum e ea: cu bune si rele! E simplu sa pleci si sa critici, e greu sa ramai si sa iubesti locul, iar asta va lipseste completamente dvs: iubirea fata de Romania (pozitiile pe care le-ati ocupat nu sunt un argument in favoarea dvs, fiind un inadaptabil oriunde ati incerca sa mergeti!)
        4. Iar pe sfarsit o intrebare simpla: ce asteptari aveti de la Romania pentru a spune ca este tara in care vreau sa traiesc?

  8. voevod spune:

    Foarte bun articolul, multumesc! Felicitari si succes in continuare!

  9. R.A.Muresan spune:

    Am putea adinci discutia zicind ca o cultura nu poate fi abordata strict rational, asta desi am putea cadea de acord ca pieirea unor civilizatii importante a fost uneori legata de cultura lor. Am putea sa ne intrebam, cum ar fi oare sa-i judecam pe oameni “doar” fiindca imbatrinesc? Sau am putea sa ne amintim de pilda ca si natiile imbatrinesc si ca unele o fac de timpuriu, ca si oamenii. Admitind totusi ca stilul de viata dar si cultura chiar conteaza am mai putea sustine ca nu poti ridica o tara criticindu-i cultura, nefiind vorba de ce se cade si ce nu se cade, ci pur si simplu de proportii. Unii ar putea pretinde poate ceva mai pretios; cultura, ca si organismele, se amendeaza sau perfectioneaza, rareori se epureaza. Am putea merge chiar mai departe, sa ne intrebam daca intre politica si cultura exista sau trebuie sa existe o legatura.

    Revenind, cred totusi ca pentru un intelectual, o cultura nu ar putea fi rezumata vreodata la citeva zicale sau analize gramaticale. Pe de alta parte, desi nu pun in discutie onestitatea, cred ca nu e sanatos sa amestecam in acelasi discurs motivatiile de ordin personal, cu cele de ordin general, legate de cultura natiei, si asta indiferent daca vorbim de luarea unei decizii importante — cum ar fi emigrarea — sau de altceva. Ginditi-va la plecarea unui student din provincie la o facultate din capitala: sigur ca e important ca oamenii sa mearga la scoala, sa caute sa obtina o educatie (mai) buna, dar asta nu inseamna ca ar trebui sa inceapa sa caute “defecte culturale locale” ca argumente pentru plecarea la studii.

    Cit despre locurile caldute, discutia e chiar relevanta, oamenii fiind ei insisi niste “locuri” caldute. Ca si in cazul altor locuri sau lucruri, conteaza ce face sau gindeste omul. Ginditi-va de pilda ca puteti ajunge sa cunoasteti bine un om aflind ce face el cu timpul sau liber.

  10. Radu Neleeanu spune:

    La ce poate folosi postarea acestui articol egocentric?
    La gasirea unei solutii pentru dilemele retorice ale americanului cu familie extraordinara?
    Eu insumi exilat intr-o tara véritablement calduta, i-as sugera acestuia sa le permita copiilor — prin calatorii — sa basculeze intre cele doua culturi.

  11. joenegut spune:

    Articolul mi-a trezit amintirea unei întâmplări exemplare, petrecute la rudele mele ardelene prin anii 50, încă nu era colectiv!
    Am ajuns cu unchiul şi mătuşa la recoltat cartofi – crumpene cum se spunea pe acolo. Şi cum am ajuns cu carul la loc am vrut să dau iama în porumbul -cucuruzul vecinului.
    Atunci mătuşi-mea mi-a oprit avântul, extrem de supărată şi mi-a zis: “cum să iei de acolo, este locul omului, nu-i al nostru!?”
    Este lecţia despre proprietate care m-a urmărit toată viaţa!
    În schimb, comunismul ne-a învăţat pe toţi să fim hoţi, ţăranii furându-şi recolta, muncitorii fuşăraiul!
    Şi azi obiceiurile proaste dispar greu!

  12. Chiar Eu spune:

    Dezamagitor articol. Am aflat ca societatea romaneasca si romanii (poate nu toti… or mai fi vreo 2-3 altfel) au o gramada de defecte: hoti, invidiosi,smecheri…. Daca asa cum spuneti: “De ce plec din nou? Pentru ca nu imi plac locurile caldute.” ar trebui sa va intoarceti in tara si sa incercati sa schimbati lucrurile in bine. De la sine, nu se vor schimba! O astfel de atitudine nu poate schimba lucrurile! Si nici vorbele bune si sfaturile nu cred ca ajuta la ceva. Faptele bune ajuta foarte mult, exemplul propriu la fel! Daca nu va plac locurile caldute, veniti in tara… Cineva trebuie sa schimbe in bine si tara asta.
    Nu avem o tara de-a data!

    As vrea sa adaug un link catre un interviu cu mama care a luat atitudine impotriva invatatoarei de la scoala Maria Rosetti. II admir nespus atitudinea, iar fapta domniei sale a inspirat si alti parinti sa actioneze. Avem nevoie de astfel de oameni:

    http://www.simonatache.ro/2014/01/08/macar-o-sticla-de-vin-si-un-cozonac-porcii-vin-de-la-celelalte-clase/

    • Silviu spune:

      Genial!! Multumesc”Chiar Eu” NU AVEM O TARA DE-A GATA” Ce poate fi mai extraordinar decat sa ne facem tara asa cum vrem noi,asa cum vrem sa o aiba copii nostri.Intrebarea e daca putem face asta plecand intr-o tara DE-A GATA

    • Alexandru Balasescu Alexandru Balasescu spune:

      Aveti dreptate si ma bucur ca aveti un exemplu excelent in familie. Am citit interviul de cand a aparut, acum doua zile – printr-un link fb. Pentru mine este un exemplu de determinare si onestitate demn de urmat. Si da, confesiunile, fie ele publice sau private, sunt egocentrice si dezamagitoare. Sunt doar povesti ce merita sau nu a fi spuse, citite, criticate. Intr-un fel cred ca am incercat sa imi justific decizia fata de mine, fata de ceilalti – caci plecarea insasi a fost o dezamagire pentru cativa, cred. Si , ca orice confesiune, ea asteapta intelegere si absolvire/iertare. Iar acest articol este o confesiune. Multumesc pentru intelegere.

      • Chiar Eu spune:

        Imi pare rau ca nu am reusit sa ma exprim mai clar. “Mama” despre care vorbesc in comentariul precedent nu este mama mea. Din nefericire in interviul care i-a fost luat doamnei, nu am gasit si numele acesteia si de aceea am numit-o “mama”.

      • Starnirea determinarii provocatoare spune:

        “Determinare” are alt sens in limba romana (decat in limba engleza). Cuvantul pe care-l cautati este ‘hotarare’ (‘exemplu de hotarare si onestitate’).

      • Teo Vladescu spune:

        Si eu ma confront cu aceasi dezamagire a celui care vede ca valoarea oamenilor nu are importanta ,ca exista obiceiul de a promova oamenii doar pentru ca sunt “ai nostril”. Am intrebat o persoana cu putere de decizie in invatamantul universitar medical cum apreciaza daca un om este valoros sau nu? Raspunsul a fost: daca sunt valorosi noi Ii cunoastem ! Am insistat cu intrebarea :Si daca nu Ii cunoasteti ? Raspunsul a fost stupefiant pentru mine! Daca nu ii “cunoastem” inseamna ca nu sunt valorosi !! Atat a timp cat oamenii mediocrii vor “selecta ” valori ei vor selecta doar alti mediocrii care sa le fie recunoscatori Si care sa nu Ii puna in situatii stanjenitoare fiind mai competenti decat ei. Cred ca daca mai putem trebuie sa avem rabdarea sa asteptam iesirea pe Cale naturala a acestor mediocrii Si in acelasi timp sa ne inconjuram fiecare dintre noi de oamenii pe care noi Ii consideram valorosi si sa interactionam cu ei. Daca fiecare va face asta la un moment dat se va realiza un prag critic care va avea Sansa sa diminueze mediocritatea. Asta insa cere timp si rabdare dar cred ca alta Cale nu se intrevede.Articolul dvs . Este realist Si decurajant in acelasi timp dar sper sa va mai intoarceti inca o data spre tara pe care cred ca purtati in suflet indiferent unde va veti duce Si poate ca asa vom mai face un pas mic inainte in ideea de a aseza ce e valoros la locul lui.

        • Ildi spune:

          Imi pare rau sa va spun adevarul oriunde ai fii in lume daca nu ai relatii nu mita oricat de bun ai fi nu o sa iei un post mai bun chiar de incepi de jos sunt visurii.

  13. Vicus spune:

    Daca mi se permit cateva critici:

    1. Daca vorbiti in termeni de responsabilitate in societate si de absenta unui “se” impersonal deresposabilizant, cred ca ar fi trebuit sa ne oferiti cateva exemple personale cu oameni care v-au intarit in convingerea de a emigra. Altfel, in afara de oita din copilarie, suntem tot la nivelul unui “se zice”, “se face”.

    2. In economie exista o subdisciplina care se ocupa cu institutiile moderne si crearea lor. Valorile sunt o explicatie insuficienta empiric. Variabile ca saracia, rata somajului sunt corelate cu nivelul coruptiei si al distributiei inegalitate a veniturilor. Un doctor in stiinte sociale ar trebui sa stie mai multe in privinta asta.

    3. Romania interbelica avea multa coruptie la nivel de elite, iar meseria de avocat era la randul ei gripata de acest mecanism de a repartiza oneros veniturile. Bunicul dvs. poate fi un caz minoritar pentru acea epoca. De “avocatimea bugetivora” vorbea si Eminescu in articolele sale.

    • Alexandru Balasescu Alexandru Balasescu spune:

      Multumesc mult pentru comentarii. Pe scurt pentru fiecare punct:

      1. Probabil ca ar fi trebuit intr-adevar sa fiu mai specific, incepand cu momentul in care m-am intors in Romania acum 7 ani. Dar cred ca nu e obiectul acestui articol. In volumul editat de Sandra Pralong “De ce m-am intors in Romania” (ed. Polirom) am un capitol in care veti gasi un exemplu personal din chiar momentul re-intoarcerii, care m-a dus la pierderea economiilor de pana atunci – dar care nu m-a descurajat in acel moment.

      2. Perfect de acord. Eu am inceput de la practici, nu de la valori. Aveti dreptate, (punctul 1), nu am dat destule date empirice. Dar este vorba despre o chestiune interioara, nu doresc sa am un ton pedagogic / stiintific si cu atat mai putin vindicativ – poate gresesc.

      3. Da, poate ca asa este. Eminescu insa scria in secolul XIX. Avocatimea a avut un rol mai degraba de “constructie a legitimarii” unui stat-national tanar. Nu stiu cat si cum a participat bunicul meu in acest mecanism pe care il descrieti (nu a apucat sa profeseze mult, caci a venit razboiul), imi amintesc doar povestile lui despre pledoariile altora in epoca, la care a asistat, si care erau infuzate de ideea de justitie sociala – inclusiv aceea de redistributie echitabila a veniturilor. Chiar daca erau poate inexacte, infrumusetate de nostalgia memoriei, sau chiar inventate ele au constituit pilde in copilaria mea.

  14. joness spune:

    Felicitari pentru articol, si mult succes oriunde veti merge! :)

  15. AAB spune:

    Domnule Balasescu si eu m-am intrebat si chiar i-am intrebat pe cei care s-au stabilit in Romania, venind din societati civilizate, cum rezista aici. Ca eu inca rezist inteleg, am luat-o si ca dat al destinului meu. M-am nascut aici, si nu am avut detenta necesara sa plec. Dar sa te formezi intr-o societate in care valorile sunt promovate si apoi sa locuiesti intr-un loc in care insasi cetatenii locului se sufoca, imi este de neinteles. Eu mai am o mica speranta totusi. Simt ca societatea, incet, incet, foarte incet, isi revine. Doarece are loc un proces biologic natural. Cei care au intretinut aceasta stare de sufocare, se retrag din societate. Adica au inceput sa iasa la pensie. Deci cei care faceau legea in orice institutie de stat sau intreprindere de stat au imbatranit, si chiar daca ei nu vor, si unii dintre ei chiar nu vor, sunt nevoiti sa se retraga din societate. Si sa ne amintim cine facea legea. In toate institutiile si intreprinderile de stat au exista persoane care au avut ca unice “valori” turnatoria, minciuna si provacarea. Nu au avut alte valori. Daca nu le convenea de un coleg stia ce sa faca. Il turna. Chiar si dupa anii 90 stia cu cine sa vorbeasca, pe cine sa sune, ca sa il puna la punct pe cel care il dereanja. Pe langa turnatorie, minciuna si practici specifice de provocare, mai avea si trairi extrem de puternice. Era extrem de invidios. Nu suporta pe langa el oameni mai bine pregatiti profesional, si cum era format in acel sistem, ii facea viata un iad ca sa scape pana la urma de acel coleg. Cei care acum se retrag de pe scena acestei societati, acum 24 de ani se aflau la apogeul formarii de securisti si turnatori, si au continuat in toti acesti ani. Surprinzator, dar constat si acum asemenea practici la asemenea persoane aproape de varsta pensionarii. Nici acum acestia nu inteleg ca traiesc in cu totul alta societate. Dar, cei care vin din urma, cei care erau la inceputul vietii acum 24 ani, nu cunosc acele practici. Nu s-au format in ele. Chiar daca nu au educatia necesara, macar nu sunt cu totul scufundati in acea abjectie in care sa fii condus de invidie, si sa faci cu orice pret rau celor cu care colaborezi fara ca macar sa ai motiv. Pentru ca acesta a fost cel mai abject. Sa le faci rau celor cu care te intalnesti zilnic, fara nici un motiv. Si credeti-ma, inca mai exista acum aceste practici in institutiiile romanesti. Si de cele mai multe ori apartin celor care sunt in pragul pensionarii. Nu intamplator poporului evreu i-a trebuie 40 de ani pentru a traversa desertul. Si noua, poporului roman, tot 40 de ani ne trebuie sa traversam desertul sufletesc. Cred ca vom respira mai usor in aceasta tara dupa acesti 40 de ani. Pentru ca dupa aceasta pelagra morala in care am fost afundati dealungul anilor cred ca vom adera in sfarsit la valorile morale ale umanitatii. Si o vor face cei care nu au fost atinsi de uriciunea prin care a trecut sufletul acestui popor.

  16. Laurentiu Trix spune:

    Draga Mihai M.
    Noapte buna
    Chiar daca citesti, intelegi greu…

  17. Lupul Monarhist spune:

    Felicitari pentru alegere (exil) si mult succes. Categoric cel mai bun scenariu in prezent pentru tinerii din Romania care vor sa faca ceva cu viata lor.

  18. un las spune:

    Cand am plecat din Romania (destul de recent) tatal meu s-a suparat pe mine. Nu mi-a spus-o direct insa mama mea s-a plans de efectul deciziei mele si al familiei mele de a pleca din tara in care m-am nascut si crescut.

    Obisnuiesc sa ii sun pe ai mei periodic. In primele sase luni, dialogul dintre mine si tatal meu a fost destul de distant si oarecum protocolar. Nu mai simteam caldura sa parinteasca… Asta pana cand, in inceputul unei noi conversatii telefonice mi-a spus: “Sa stii – cred ca ai facut o alegere buna ca ai plecat”. M-am simtit ca mi-a luat o piatra de pe inima. De ce a zis oare acest lucru?

    Plecarea din tara in care te-ai nascut nu e un lucru usor si placut. Dar imi pun urmatoarea intrebare: de ce in doar cativa ani de exil am reusit sa realizez mult mai multe din punct de vedere material si profesional decat am reusit in toti anii petrcuti in Romania? Vorbesc periodic cu prieteni (unii plecati, altii inca in tara) si ne mai dam cu parerea. Problema este ca de la o zi la alta dorinta mea de a ma voi reintoarce in Romania scade treptat…

    Domnule Balasescu, mult noroc! Imi voi adauga acest articol in lista de bookmarkuri – rezuma motivele pe care am plecat din Romania.

  19. Bogdan spune:

    Va inteleg foarte bine. De ani buni sustin ca principala racila a societatii romanesti contemporane este absenta responsabilitatii. Si, (culmea!) ea se accentueaza pe masura ce avansam pe o scara ierarhica – fie ea sociala, fie profesionala. A devenit o motivatie a promovarii: cu cat suntem mai sus, cu atat suntem mai indreptatiti sa nu fim responsabili! Ne specializam in diluarea raspunderii si transpunerii ei in nivelul impersonal. Ma intreb: e o trasatura romaneasca? Pentru ca o vad, din plin si la altii. Oricum, sunt convins ca stiti ce faceti si va urez mult, mult succes!

  20. momo spune:

    Putem incuraja valorile. Bravo! Din pacate in administratie nu am vazut decat nulitati. Valorile sunt vanate si, apoi, ejectate, ca sa nu zic ejaculate ca Vanghelie. Slujba la ICR? Presupune anumite conexiuni, relatii… Parasirea unei asemenea slujbe?? Schimbarea partidului…Mi-ar placea ca toti sa fim corecti cu noi insine in primul rand. Abia apoi cu cititorii. Imi pare rau ca lumea este exact asa cum o credeam…

  21. Gramaticul spune:

    De acord.
    Observație: lb. romana nu cunoaște diateza reflexiva, (atenționare a nepoatei mele).
    Salutari din lume

  22. Radu Neleeanu spune:

    Sunt stupefiat vazand numarul mare de comentarii admirative pe marginea acestui articol. Mi-e greu sa-mi explic acest entuziasm, absolut irational zic eu. Probabil ca el atinge emotional pe unii dintre cititori prin acel flashback, sau prin subiectul in sine (sensibil pentru numerosii exilati).

    1. Autorul spune: “hotia pare sa fie generalizata”. Este o afirmatie riscata si riscanta. Ea trebuie sustinuta prin date statistice relevante, trebuie pusa intr-un context istoric, economic, politic etc. In Franta de pilda, cetateanul lambda face toate eforturile posibile ca sa triseze fiscul. Numai frica il face sa nu se aventureze prea mult. Eu ca roman cinstit am fost luat peste picior sistematic pentru corectitudinea mea de catre toti contabilii cu care am stat de vorba, ba chiar si de un prieten fost inspector de fisc.

    2 Autorul vorbeste despre sentimentul de “indreptatire”. El exista sub o alta forma si in Franta, unde cetateanul lambda se simte “indreptatit” sa profite la maximum de sistemul de Securitate sociala, sa-l suga intr-un mod distructiv si iresponsabil. Ca sa fiu foarte clar: cetateanul francez nu este doar rapace, el chiar incearca si de multe ori reuseste sa depaseasca granita legalitatii. Medicii romani instalati in Fr stiu despre ce vorbesc.

    3 Ce inseamna “societate sanatoasa”? Care sunt criteriile care o definesc? Este societatea franceza mai sanatoasa decat cea romaneasca? Sau cea americana, unde tinerii invata nu sa fure, ci sa-si mitralieze colegii (fie-mi iertata aceasta remarca malitios-vulgara)?

    4 Ce mai e si aiureala cu “puncualitatea”? O societate asa-zis primitiva, unde oamenii mananca ce le-a lasat Dumnezeu, rad si canta in armonie cu Natura, fac amor, dar nu cunosc si nu folosesc ceasurile, este mai nesanatoasa decat societatea occidentala? Ce parere are domnul antropolog?

    Ma opresc aici.
    Mult noroc autorului oriunde se va instala!

    • chishtocu verde spune:

      Nu stiu ce incercati sa demonstrati. Franta nu este un etalon pentru nimeni (eventual pentru tarile africane pe care le-a invadata); o tara socialista in cadere libera…

  23. Domnule profesor, va apreciez deschiderea si ideile provocatoare chiar daca nu sunt de acord cu tot ce spuneti. Oricand alegeti sa va intoarceti, cred ca veti gasi aici un loc si va fi un lucru tare bun pentru Romania.

    • Alexandru Balasescu Alexandru Balasescu spune:

      Multumesc Manuela – nici eu nu sunt de acord cu tot ce scriu, suntem cu totii fiinte contradictorii. Si sunt dispus sa imi schimb viziunea. Comentariile au aceasta menire – e un dialog continuu. Am simtit insa nevoia sa imi justific intai mie aceasta reluare a exilului. Acum am primit si reactii, cu atat mai bine. Succes in ce faci, pentru ca stiu ca faci bine !

  24. Rares spune:

    Vad ca nu te-ai lasat de Agamben… :) Ti-am pierdut urma si ma consider cumva vinovat de asta. FB?

  25. catperson spune:

    D-le Balasescu,

    In definitiv, pt dvs e bine ca ati nascut un text controversat.
    Personal, cred ca scriitura nu e rea, dar, necunoscandu-va, va marturisesc ca personajul care va descrieti nu e menit sa nasca doar simpatii ( cum se intampla cel mai des cu confesiunile). Pt mine, din 2 motive principale:
    1. Ca ati mai mancat din painea calda a locului caldut, fara sa sariti sa va opuneti, cum am facut chiar si al’de neica nimeni, ca mine, in vara oribila cand a inceput demolarea ICR, protestand, cu papioane, la 40 grade, nu da bine…Zau! Rezulta destul de clar ca doar cand rubrici proprii au fost bifate, ati decis plecarea, si, repet, nu suna convingator ca probitatea profesionala v-a oprit…Adica sa nu se ofileasca proiectele incepute, haida, de! Ca doar nu paraseati pacientul pe masa de operatie, zau asa…
    2. La episodul oii, din copilaria dvs, ceva nu inteleg: de ce va simteati indreptatit s-o luati?! INDREPTATIT de ce?! Ca nu ne spuneti, de ex., ca acel pusti avea zeci de jivine de plastic si ca pe jos zaceau 15 oi, sau ca dvs. avuseseti te miri ce alta altercatie cu el, in care va nedreptatise profund, sau ca alta data l-ati surprins dvs incercand sa va sterpeleasca ceva, sau ca se certasera adultii din familii si ati simtit ca trebuie sa pedepsiti pe cel la care aveati acces, etc, etc, etc. Zeci de posibile explicatii ale indreptatirii la acea varsta. Nu ne dati niciuna. Asta pune pe
    ganduri.

    Sa nu mai povestiti cu-atata nonsalanta episodul, sau macar renuntati la chestia aia cu indreptatirea total neexplicata, ca o sa pareti suspect…

    • Alexandru Balasescu Alexandru Balasescu spune:

      Multumesc pentru cele doua puncte de critica. Am sa raspund la punctul 1, pentru ca este important si se pare ca nu a reiesit din articol: am ales sa raman doar pentru 2013, pentru a duce la bun sfarsit partea care imi revenea din planul ICR 2012, “ante-dezastru”. Sunt programe pe care le-am initiat personal, cel mai importante fiind legat de colaborarea cu SALT si vizita directorului bienalei Istanbul 2013 si a curatorului acesteia care a avut ca rezultat invitarea a doi artisti romani la prestigiosul eveniment. Plecarea intempestiva ar fi periclitat expozitia subREAL la Istanbul, un succes international incontestabil dar care a fost din pacate umbrit in Romania de luptele interne care ne orbesc in mod constant. Alegerea nu a fost usoara, dar am facut-o punand in balanta activitatea institutionala pe de-o parte si afiliatia intelectuala si emotionala pe de alta. Am actionat conform principiilor institutionale si in acelasi timp am plecat cu 1 an si jumatate inaintea terminarii mandatului, fiind sigur ca situatia institutionala s-a stabilizat. Cat despre punctul doi, il povestesc cum mi-l amintesc, fara sa ma gandesc la consecinte, prefer transparenta in locul calcularii anticipative a ce ar putea altii sa gandeasca. Multumesc din nou. Si da, sunt optimist.

  26. decretel al iepocii de aur spune:

    Foarte bun articolul. In orice caz mai bun ca unele de pe aici de pe Contributors (nu dau nume : ))!
    Cu toate ca unii par sa nu inteleaga, acum imi dau seama ca cei ce nu inteleg ca articolul e constructiv si optimist pana la urma, aceia inseamna ca nu l-au citi pe tot sau l-au citit superficial.
    Ma bucur ca mai sunt intelectuali romani tineri care gandesc asa, ca d-voastra, domnule Alexandru Balasescu !
    Sanatate si
    La buna recitire !

  27. d.p. spune:

    desi au trecut deja mai bine de 10 zile de cind v-am citit articolul, conceptul de INDREPTATIRE pe care l-ati adus in discutie nu ma paraseste.
    pt. mine, indiferent daca migrati sau ramineti, indiferent de motivele pt. care ati fost la Istanbul si in USA, important, f. important si demn de pretuire este faptul ca aveti umilitatea si decenta de a va marturisi, de a aduce experientele dvs. in fata cititorilor blogului, in absenta infatuarii atit de prezente adesea.
    dupa cum ati vazut deja, fiecare ia, din oferta dvs., ceea ce ii aminteste/deschide un sens, de cele mai multe ori personal si subiectiv.
    la fel si eu vin cu mica mea obsesie legata de INDREPTATiRE.
    Ati studiat/citit articole sau carti pe marginea acestui subiect sau aveti doar intuitia care v-a calauzit, sprijinit pe experintele dvs., in descifrarea acestui concept?
    mi-ar placea sa raminem in legatura, indiferent de locul in care va veti opri. Cit/cum va pot ajuta cei 10 ani petrecuti in strainatate inainte de 2007, dar cei petrecuti, recent, in Turcia, in alegerea locului in care veti duce viitoarea batalie ?
    din pacate, regasesc Indreptatirea,nebuloasa si isterica , mai prezenta in viata mea decit ordinea planificata in vederea unor tinte precise. Cum va alegeti tintele, cum eliminati pistele false, alunecoase ? M-as bucura sa raminem, cumva, in legatura, sa fiu Pilade in viitoarea dvs. noua incercare.
    Cel mai bun cistig al articolului. dvs. mi se pare dorinta de impartasire nefortata, prietenoasa si onesta. Parca, datorita acestui articol, ati platit mult-mult din ceea ce s-a investit in dvs., indiferent de investitori.
    ieri am cautat, in iasi, la anticariate, cartea sandrei pralong, sa va citesc interventia.

    • Alexandru Balasescu Alexandru spune:

      Va multumesc din nou, tuturor, pentru comentarii. Stimate d.p., sunt intotdeauna disponibil la conversatie si dialog, ma puteti gasi pe facebook, va rog sa va identificati ca sa stiu cum sa fac conexiunea. In ce priveste intrebarile dumneavoastra, asa cum de fapt observati, este un articol izvorat din experiente personale si trecut prin filtrul involuntar dar devenit “natural” al profesiei mele. Cu ganduri bune.

      • d.p. spune:

        multumesc f. mult pt. raspuns. nu am cont pe facebook, dar voi cauta pe internet o adresa a dvs. de mail si va voi scrie. numai bucurii !



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Balasescu


Alexandru Balasescu

Alexandru Balasescu este antropolog. A obtinut doctoratul la Universitatea din California, Irvine si un masterat in etnologie la Universitatea din Lyon. A predat in California, l... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)