joi, martie 28, 2024

De ce, Cristian Mungiu ?

(Pe data de 9 octombrie, am publicat pe Contributors.ro o scrisoare deschisă către Cristian Mungiu, realizator al filmului După dealuri, inspirat de cărțile mele, Spovedanie la Tanacu și Cartea Judecătorilor. Numeroasele reacții ale cititorilor m-au convins că povestea trebuie spusă până la capăt.)

În vara lui 2005, mă aflam în redacția în limba română a BBC World Service de la Londra. Eram în trecere. De un an, mi se încredințase conducerea biroului lărgit de la București. Depeșele de presă anunțau un caz morbid petrecut în România : se spunea că, la o mănăstire de lângă Vaslui, într-o tentativă de exorcizare, un preot împreună cu patru călugărițe răstigniseră pe cruce și omorâseră cu sadism o tânără măicuță.

Peste câteva zile, m-am întors la București. Povestea luase amploare. Ziarele și televiziunile deciseseră deja vinovații și vinovățiile. Titluri de o șchioapă îmbinau o revolta anticlericală mocnită cu linșajul public. Cazul depășise emoțiile de moment ale unui fapt divers și devenea răfuială națională. Presa internațională prelua informațiile din România. Cu cât citeam mai mult, cu atât înțelegeam mai puțin.

Am recurs la întrebările elementare ale meseriei : cine, ce, unde, când, cum, de ce, și, după  o saptămână de cercetări, am întocmit o primă cronologie a faptelor, pe care am publicat-o pe site-ul BBC. Încercasem să verific fiecare informație din mai multe surse, dar îmi lipsea confruntarea cu preotul și cele patru călugărițe. La vremea respectivă, se aflau în arest preventiv la București. Văzând cronologia, avocații celor cinci m-au contactat întrebându-mă dacă nu vreau să vorbesc cu împricinații. A avut loc prima noastră întâlnire care avea să fie urmată de multe altele, pe parcursul a aproape doi ani. Preotul și cele patru călugărițe mi-au povestit versiunea lor asupra întâmplărilor. Am mers apoi pe urmele fetei care murise (la orfelinat, la prieteni, la familia socială, la cunoscuți din Germania, la medici) și am descoperit că nu fusese nici călugăriță, nici răstignită pe cruce, nici înfometată, și că povestea era mult mai complicată decât păruse la prima vedere.

Am publicat romanul Spovedanie la Tanacu în 2006, datorită lui Gabriel Liiceanu pe care noua versiune descoperită de mine și ideea unui roman non-fiction îl interesau. Romanul reconstituia din documente, amintiri, interviuri, corespondență, fotografii, biografia fetei care murise. Imediat după publicarea cărții, regizorii Radu Gabrea, Lucian Pintilie și Andrei Șerban și-au manifestat dorința de a o ecraniza. Am declinat oferta primilor doi, pentru că nu împărtășeam aceeași viziune asupra scenariului. Andrei Șerban a renunțat la ideea unui film, dar mi-a cerut să dramatizez textul cărții pentru un atelier de teatru și apoi pentru un spectacol. Premiera a avut loc la teatrul La MaMa din New York în toamna lui 2007. În aceeași perioadă, se afla la New York și Cristian Mungiu care își promova filmul 4,3,2. Andrei Șerban l-a invitat la repetiția generală. A fost pentru el o primă luare de contact cu o versiune complet diferită de cea mediatică, dominantă, a cazului Tanacu.

Pentru următoarele reprezentații (București, Timișoara, Iași, Paris, Lodz) scriam din mers textul spectacolului regizat de Andrei Șerban, căci începuse procesul preotului și al călugărițelor și evenimentele erau încă în desfășurare. Actrițele din rolurile principale au luat premii pentru cea mai bună interpretare feminină la Festivalurile de teatru de la Timișoara și Lodz (Polonia). La Paris, s-au aflat printre spectatori, Peter Brook, Pascal Brukner, George Banu, Basarab Nicolescu. În țară, asistam la toate audierile martorilor și inculpaților, la Vaslui și la București. În 2008, apărea al doilea volum despre cazul Tanacu, Cartea Judecătorilor, povestea procesului. Renunțasem la ideea unui film care să prezinte pe ecran versiunea puțin cunoscută a cărților.

Am început proiecte noi și cărți noi. În octombrie 2011, după câteva discuții preliminare, Cristian Mungiu îmi propunea un scenariu de film inspirat de/din romanele despre cazul Tanacu. Am citit scenariul, mi-a plăcut, am făcut unele observații și sugestii și am fost de acord, fără să mă consult cu vreun avocat, să semnăm un așa-numit Acord prin care eu îi recunoșteam paternitatea scenariului, iar el se angaja să menționeze în toate acțiunile de promoare a filmului, în țară și în străinătate, sursa de inspirație. În document, declaram că nu am și nu voi avea pretenții de natură financiară. Respectivul Acord nu prevedea niciun fel de eventuale sancțiuni în cazul în care una dintre părți nu și-ar fi respectat angajamentele. Pentru mine, obișnuită cu modul de lucru al lui Andrei Șerban, era de la sine înțeles că amândoi le vom respecta.

Nu mă gândeam, la data respectivă, că Acordul era numai un mic obstacol de depășit în economia filmului și că regizorul deja își alegea actorii și locul filmărilor. Am aflat din presa de la Câmpina, că, la scurt timp, a început construirea decorurilor. Știam că voia să fie gata pentru Festivalul de la Cannes din 2012. În februarie, am citit într-un comunicat de presă că Sundance Selects achiziționase drepturile de difuzare a filmului în SUA și că filmul era prezentat ca fiind “based on a true story”, în buna tradiție cinematografică a câștigătorului Palme d’Or, Cristian Mungiu. Nicăieri, în comunicat și în articolele apărute pe câteva bloguri americane, nu se făcea vreo referire la sursa reală a scenariului. Zilele treceau și informația cuprinsă în Acord nu apărea nicăieri. I-am semnalat regizorului această stranie omisiune. M-a asigurat că e o scăpare a celor care redactaseră știrea. Dar, în perioada următoare, sursa de inspirație a scenariului nu apărea nici pe site-ul Mobrafilms, nici pe cel al coproducătorilor, nici în declarații de presă. Peste tot se spunea că filmul are la bază o poveste adevărată și atât.

Timp de câteva săptămâni, care aveau să se facă luni, am purtat o corespondență umilitoare pentru mine, în care îi aminteam de angajamentele luate prin Acord și îmi semnalam nedumerirea față de omisiunile repetate. Întâmplător, știam ce conține și cum se trimite fișa unui film la banca de date IMDB, cel mai important site de informații despre filme din lume. Fișa filmului Beyond the Hills, publicată inițial de IMDB ignora complet sursa de inspirație a scenariului, deși există niște formulări standard în astfel de cazuri. La insistențele mele, fișa a fost corectată cu puțin timp înainte de deschiderea Festivalului de la Cannes. Începeam să mă îngrijorez. De fiecare dată când îi semnalam omisiunile, regizorul îmi transmitea, cel mai adesea, prin asistenta sa, că a intervenit o situație incontrolabilă. Sau că mi se face o favoare. Sau că, în fond, nici nu se știe dacă filmul va intra în competiția de la Cannes.

În martie, regizorul m-a invitat la vizionarea unui prim montaj al filmului. I-am semnalat din nou chestiunea omisiunilor. A promis că se rezolvă. Mi-am zis că întârzierile în respectarea obligațiilor Acordului se datorau timpului scurt rămas până la Cannes și efortului de a termina filmul la timp. Cristian Mungiu avea aerul că el se ocupă și de PR și de promovarea filmului și de distribuție și de toată bucătăria complicată a unei producții cinematografice.

Apoi mi-am exprimat dorința de a vedea textul dosarului de presă care era pregătit pentru Festival. La fel, așteptam să văd afișul și un trailer, așa cum se prevedea în înțelegerea noastră. Nu le-am primit niciodată. Le-am văzut ulterior, pe site-ul Festivalului. Într-un interviu nesemnat din dosarul destinat presei de la Cannes, și pe care îl presupun a fi un fel de autointerviu, Cristian Mungiu le explica ziariștilor raportul filmului cu romanele, spunând că s-ar fi inspirat din viziunea mea obiectivă, detașată, asupra faptelor, și dând de înțeles că povestea în sine era creație proprie. Despre afiș și trailer mi s-a spus până în luna august că nu ar fi existat încă, deși pe internet și pe site-urile festivalurilor de film post-Cannes apăreau ca atare. Și apăreau în două variante : unele conțineau referirea la sursa scenariului, altele nu.

Nu m-am așteptat ca Beyond the Hills să primească premiul pentru cel mai bun scenariu. Am motive întemeiate să cred că nici Cristian Mungiu nu s-a așteptat. Sau, în orice caz, era ultimul premiu pe care și l-ar fi dorit la Cannes. Surpriza – neplăcută – a acestui anunț s-a văzut pe fața lui în seara premierii când, din nou, avea să se refere la scenariul filmului ca fiind inspirat din viața unor oameni care au suferit mult. Priveam acasă, la televizor, festivitatea de la Cannes și nu-mi venea să cred.

Regizorul și echipa sa s-au întors în țară încununați de glorie. I-am trimis lui Cristian Mungiu un mesaj de felicitare. Mi-a răspuns în treacăt. Am hotârât să păstrez tăcerea asupra tensiunilor dintre noi și am declarat (întrebată fiind de ziariști) numai lucruri bune despre regizor și filmul lui. Speram că premiul pentru scenariu e o garanție a respectării Acordului. Aveam să constat că o luam de la capăt. Regizorul își înscria filmul la diverse festivaluri internaționale și iar uita să menționeze sursa scenariului. De astă dată, dădea vina pe distribuitori. La fel se întâmpla și în interviurile pentru presa străină. Ostenisem să-i mai citesc declarațiile și să-i mai semnalez omisiunile. L-am anunțat că, în cazul în care nu respectă termenii Acordului, mă voi adresa unui avocat. Ceea ce am și făcut.

În luna iunie, regizorul primea o notificare judecătorească prin care i se cerea să prezinte dovezi ale bunei sale credințe în respectarea Acordului și, de asemenea, era invitat la o întâlnire amiabilă care să ducă la respectarea angajamentelor luate. Avocații mei îi propuneau și schimbarea Acordului prin introducerea de sancțiuni în cazul în care una dintre părți nu-și îndeplinea obligațiile. Schimbarea termenilor înțelegerii ar fi însemnat, din partea regizorului, și acceptarea statutului juridic real al filmului său, acela de operă derivată. La întâlnire s-a prezentat avocata lui Cristian Mungiu, care m-a acuzat că vreau să profit de succesul clientului ei și să obțin bani. Se considera că obligațiile Acordului au fost respectate și nu e nimic de modificat. Am rămas perplexă. Exista deja un dosar al corespondenței mele cu regizorul și dovada omisiunilor și a felului în care se făcuseră modificări pe diverse site-uri pe măsură ce insistasem să respecte Acordul. După întrevederea cu avocata sa, i-am trimis lui Cristian Mungiu un mesaj în care am subliniat, din nou, că nu urmăresc niciun fel de câștiguri financiare.

Am remarcat totuși, în săptămânile care au urmat acelei întâlniri, că au apărut modificările de rigoare pe site-urile unde informația despre sursa scenariului fusese omisă sau mistificată. La fel, am remarcat că, de îndată ce Contributors.ro a publicat scrisoarea mea deschisă, regizorul și-a amintit, în interviuri și conferințe de presă, să menționeze și chiar să insiste asupra sursei de inspirație a filmului. Și-a nuanțat și discursul referitor la raportul scenariului cu romanele. Rezultă acum că nu a fost inspirat numai de viziunea obiectivă asupra întâmplărilor povestite în romane, ci și de miezul lor narativ. Cristian Mungiu declară că romanele mele povestesc ce s-a întâmplat la acea mănăstire, dar nu povestesc și de ce. Răspunsul s-ar afla în film.

Am învățat din această  experiență amară că regizorul reacționează numai la apelurile publice. Dar tot nu știu răspunsul la întrebarea : de ce, Cristian Mungiu ?

Distribuie acest articol

56 COMENTARII

    • As zice sa nu dramatizam. Eu sunt suparata, dar invat din ce mi se intampla, iar, pe de alta parte, o dezbatere pe tema drepturilor de autor e oricand binevenita si chiar necesara.

      • E foarte ciudata ambitia regizorului de a raspunde la intrebarea „de ce?” in cazul Tanacu. Cum poate el raspunde, daca nu a fost acolo, daca nu a facut singur cercetare de teren? Pe baza dovezilor? De unde le-a luat? Daca nu le-a cules el, le-a luat de la cei care au facut documentare, adica in majoritate de la cartile dnei Niculescu-Bran. Din moment ce accesul nu a fost direct, ci mediat de firul narativ al unui alt autor, mi se pare straniu pentru dnul Mungiu sa spuna ca interpretarea lui ajunge direct la realitate. Ceea ce ma surpinde la regizorul lui „4, 3, 2” este ca vrea sa duca filmul spre „o cheie”. In 432 am admirat bazinul larg de interpretari ce ni se oferea (fie prietenia, fie regimul comunist, fie cruzimea etc). Cand am auzit prima data de cazul Tanacu, evident am crezut, ca multi altii, ca exista o singura versiune: calugari din evul mediu ce au crezut ca au rastignit o posedata. Fara a nega acest lucru in mod explicit, romanul „Spovedania la Tanacu”, prezinta o realitate mult mai complexa, in care faptele se intrepatrund, evnimente din trecut apar in prezent, disfunctionalitati ale administratiei locale, copii parasiti ai sortii, obsedati sexual, medici psihiatri mistici etc. Nu putem vorbi de o singura „cheie” a evenimenteleor. tocmai de asta am admirat romanul, pentru profunzime si deschiderea campului de abordare. Practic nu e vorba de „o solutie”, ci de confruntarea cu o intreaga realitate. Iar realitatea, daca esti onest, depaseste de fiecare data cadrele noastre conceptuale. Ne putem apropia de ea asimptotic, dar nu o putem atinge.

      • nu-i asa ca doare cand cineva fura idei si rastalmaceste adevaruri ? si eu ma mir, doamna Tatiana , de ce tot ceea ce aud si citesc de o vreme… pacat …

    • Asa este : disperare pentru ca nu m-am asteptat nicio clipa ca asa vor decurge lucrurile și invidie maxima fata de capacitatea de disimulare a unui regizor talentat în toate felurile.

  1. se cheama ‘lessons learnt’ :) e-am obisnuit prea usor sa semnam contracte, acorduri, etc…
    astazi am sa vad filmul, ruleaza in Bruxelles, sunt curios ce-a iesit

    • Ma bucur ca vedeti filmul. Asa cum am spus, eu nu voi merge sa-l vad pentru ca sunt suparata pe regizor. Dar filmul (desi cam lung) merita vazut si judecat pentru valoarea lui artistica. Orice comentarii despre film inainte de a fi vazut (ca si despre carti, de altfel, inainte de a fi citite) sunt lipsite de orice relevanță.

  2. Excelenta, desi amara, analiza a diferentei intre talent (atat cat este sau este recunoscut de unii) si buna crestere, minima decenta si onestitate.

    Felicitari Tatianei Niculescu Bran si
    Rusine unui regizor caruia ii lipseste, evident, un simt al ridicolului in care se afla, pretinzand ca este singurul pe care lumea ar trebui sa il aprecieze.

  3. Stimata doamna, pe cand eram eu un tanar student, unul dintre profesorii care m-au influentat cel mai mult mi-a explicat, pe indelete, ca nu exista nicio corelatie intre nivelul intelectual si caracterul unui om. Atunci, nu am inteles prea bine ce vroia sa-mi spuna dar, in timp, am aflat pe propria piele. Sincer, imi pare rau pentru dumneavoastra. Asa ceva nu ar fi trebuit sa se intample.

    • Da, asa mi-am spus si eu in cazul de fata: ca ceea ce se cheama eul empiric al artistului n-are nicio legatura cu eul asa-numit poetic.

  4. Tatiana, probabil ca in cauza este vorba de un orgoliu exacerbat, caruia i-a venit greu sa imparta gloria cu altcineva, fapt care nu este chiar rar in lumea artistica (si nu numai, din pacate). Nu am vazut filmul si nu ti-am citit cartile, dar un lucru mi-a atras atentia in articolul tau, cand spui ” am descoperit că nu fusese nici călugăriță, nici răstignită pe cruce, nici înfometată”, ori mie, la nivel de consumator media, tocmai inversul, adica varianta afirmativa mi-a ramas in cap! Sa inteleg ca o tara estica a fost pusa pe coji de nuca si s-a acordat un premiu vestic pentru o mistificare?! Nu ca nu ar fi suficiente motive pentru a fi pusi la colt, dar chiar si pentru o minciuna mi se pare deja prea mult!

    • Irina (Alina in film)e o fata crescuta la orfelinat, face periodic diverse munci in Germania, atat cat ii permite viza (Romania nu era inca in UE) si vine la Tanacu sa-si vada o prietena de orfelinat care se aciuise la manastire. Deci nu era calugarita. Nu a fost niciodata rastignita ca Isus Cristos, ci transportata orizontal pe o targa improvizata, in biserica, in plina criza de nervi, ca sa i se citeasca rugaciuni (dupa ce spitalul o incredinteaza manastirii) . Cat despre infometare, e lucru cunoscut ca in cazurile de surescitare maxima si violenta, bolnavii psihici refuza sa se hraneasca. (diagnosticul ei era de schizofrenie ). Deci nu a fost infometata cu premeditare. Filmul incearca sa redea aceasta versiune a intamplarilor si nu pe aceea intens mediatizata la care va referiti.

  5. Bun venit în țara plagiatorilor !

    Ticălosul de Ion Gheorghe Maurer spune ceva profund adevărat în cartea lui Lavinia Betea:

    „Faptul ca oamenii petrec mult timp in scoala nu inseamna ca de acolo ies culti si civilizati… Se poate spune ca avem un mare numar de intelectuali dar in cultura unui intelectual autentic, pe linga elementele stiintifice din domeniul unde e specializat, intra si valori de traditie culturala. Intelectualii nostri, aparuti dupa 1944, sint intelectuali rupti de traditia culturala, datorita conjuncturii politice si sint intelectuali de prima generatie, ei fiind favorizati de criteriile de promovare introduse. Acesta este motivul pentru care servilismul, la intelectualii din tarile mai putin dezvoltate, este mai dezvoltat decit… in tarile a caror intelectualitate are traditie. Intelectualul care se naste si copilareste intr-o familie cu un nivel de cultura si civilizatie redus preia acele elemente comportamentale din familie chiar daca, in paralel, adauga o serie de valori dintr-un anumit domeniu, in urma studiilor indelungate ce le face. Acele valori nu vor izbuti sa modifice integral personalitatea lui. ”

  6. …de ce? Pai, iata ce cred eu: Cristian Mungiu are o sora, la fel de infatuata… So it seems it runs in the family…

  7. Doamna, imi permit si eu o parere.

    Filmul este de ceva vreme o afacere, cu tot ce include el, scenariu, regie, casting etc. Fiind o afacere, relatiile dintre colaboratori se definesc prin contracte. Contractele prevad niste clauze foarte bine stabilite. Inteleg din ce spuneti, ca in dulcele stil mioritic nu ati semnat nimic si ati o facut o intelegere „la plezneala” (in momentul nu puteati intrevede un suuces atat de rasunator) de care acum va plangeti ca Mungiu nu o mai respecta. Alta data, invatati-va minte „verba volant, scripta manet”.

    Mi se pare lejer deplasat sa sustii ca sursa scenariului e romanul dumneavoastra, cand de fapt, sursa este foarte clara, intamplarea tragica petrecuta la Tanacu. Cel mult puteti pretinde ca Mungiu sa va treaca pe generic pe post de muza, pentru ca nici la rubrica scenariu nu va poate trece, ca nu l-ati facut dumneavoastra si nici ca sursa de inspiratie, sursa fiind cazul real petrecut. Eventual consultant literar. A naibii dilema si e de datoria lui Mungiu sa o rezolve.

    Cert este un lucru, cu ocazia premiilor lui Mungiu ati reusit si dumneavoastra sa va faceti romanele cunoscute, pe undeva si-a mai spalat din pacate.

    • Nu stiu cum as putea spune lucrurile mai clar : am semnat cu regizorul un Acord, document autentificat la notariat si tradus in trei limbi. Dar, asa cum bine spuneti, mi-a lipsit reflexul de a consulta un avocat inainte de a semna textul propus. Iar pe Mungiu chestiunea l-a aranjat. Chiar si asa, comportamentul lui ulterior ma minuneaza pana in zilele noastre. Gloria filmului e gloria filmului si nimic nu o poate stirbi. Dimpotriva romanele aveau deja o istorie in urma care nu face decat sa adauge lauri regizorului.
      Sursa filmului este romanul (romanele) si nu intamplarea tragica. Daca ar fi fost asa, regizorul nu ar fi avut nevoie de acordul meu. Filmul urmeaza firul epic al reconstituirii facute de mine, in roman, si nu varianta mediatica dominanta la vremea respectiva. Asa ca sunt mai mult decat o muza onorata ca se regaseste pe generic prin bunavointa unui regizor milostiv.

      • Imi cer scuze, cand am spus ca nu ati semnat nimic, m-am referit desigur ca nu ati semnat nimic serios, adica un contract cu clauze clare. Acel acord, asa cum ni l-ati prezentat, imi pare ca e tare greu de atacat in instanta. Din punct de vedere pecuniar, Mungiu (nu-i mai zic domn, pana nu dovedeste) nu poate fi tras la raspundere, ramane o problema de morala.

        • Indiferent cum denumim acel act – „acord” ori altfel – ne aflam fara doar si poate in fata unui contract care impune o obligatie clara unei parti (aceea de a face cunoscuta sursa de inspiratie) in schimbul renuntarii la orice pretentii financiare din partea autoarei cartilor – in paranteza fiind spus: un schimb foarte avantajos pentru regizorul-scenarist.
          In aceste conditii, nerespectarea obligatiei, chiar daca necuantificata in contract, poate conduce, pe cale judiciara, la plata de daune-interese.

  8. Două observaţii,

    În opinia mea un contact direct cu Cristian Mungiu ar putea lămuri multe interpretări pe care dumneavoastră le trăiţi prin prisma uno emoţii, mai ales că sunteţi un actor implicat în viaţa lăuntrică a personajelor (creator) pe care însă probabil dl Cristian Mungiu le-a ales să le redea într-o altă cheie de interpretare mai personală. Dumneavoastră sunteţi creatorul istoriei filmului respectiv. O carte nu este întotdeauna un film, şi nici autorii nu corespund cu regizorii la nivel de redare.

    Ar fi păcat să nu lămuriţi direct şi personal diferenţele, eventual apelaţi la un mediator comun. Sunt cu consecinţe pentru amândoi la nivel de echilibru personal atât de necesare condiţiei unui artist. Înţeleg sentimentul că vă simţiţi furat din ceea ce vi se cuvine, măcar la nivel de recunoaştere a imuncii şi timpului investit în scenariul respectiv, dar nu uitaţi istoria de la Tanacu aparţine nu doar dumneavoastră ci întregii opinii publice. Munca de creaţie e întradevăr complicată. Cu respect,

    • Bineinteles ca istoria de la Tanacu nu-mi apartine. Orice regizor era si este liber sa o abordeze oricand si in orice cheie doreste. Dar daca adapteaza versiunea romanelor, atunci are nevoie de drepturile de autor sau de un contract sau de un acord cu autorul cartilor. De ce-ul din titlul articolului se refera la nedumerirea mea fata de tratamentul pe care mi l-a aplicat si pe care il socotesc cel putin bizar…

  9. Vad ca in continuare va faceti publicitate pe gloria altora. Nu era mai bine daca omul nu semna nici un acord cu dvs si isi vedea de treaba lui? Am vazut filmul, am citit ziarele perioadei, nu e cu nimic influentat de dvs. sa fim seriosi, la dvs nu e nici o aluzie la relatia lesbiana dintre fete. daca ati luat atitea premii cu Serban, bucurati-va de ele si nu va mai agatati de gloria altora! Tipic, tipic, tipic! Iti vine sa crezi ca pina la dvs omul nu cistigase deja Cannesul, si e fals ca filmul a luat doar premiul pentru scenariu, a luat si premiul pentru cea mai bune interpretare feminina cu doua actrite amatoare, asta nu e tot meritul regizorului? Mari actrite au pierdut! Ideea de a trimite avocati ca nu esti bagat in seama e cu totul deplasata, ca stil! Oricine il cunoaste pe Mungiu stie ca el nu e genul cititor, nu ar face niciodata o ecranizare, sora-sa a povestit intr-un interviu cum l-a rugat sa ecranizeze memoriile Adrianei Georgescu si el nu a vrut, ca nu ii place sa urmeze ceva scris de altul.

    • Probabil ca n-ati citit Spovedanie la Tanacu sau ati citit alta carte. Insa aveti perfecta dreptate : era mult mai bine sa nu fi semnat niciun contract. Dar el stia, spre deosebire de dumneavoastra, ca, daca nu are acordul meu, nu poate folosi reconstituirea facuta de mine in carte.

      • Trebuia la prima ignorare a dv de catre CM sa ii trimiteti o citatie. Rezolvarea amiabila e mult mai simpla cind cealalta parte stie ca daca nu raspunde va suferi rigorile legii. De fapt si acum ii puteti cere daune pentru nerespectarea acordului. Cuantificarea daunelor prin lipsa de reclama v-o poate face orice expert in media.

    • Domnule, judecati superficial. Este o problema de principiu, nu are de a face cu aspecte financiare sau tinand de glorie. Unii oameni au un gust amar chiar si numai atunci cand au parte, vad sau sesizeaza o nedreptate, ca sa nu spun o marlanie. Ca artist, Mungiu este remarcabil. Ca om, am avut prilejul sa constat ca este capabil de marlaniii marunte. Ca isi da seama de ele sau nu, ca ii pasa sau nu, e alta poveste. In misiunea lor de a deveni celebri, de a avea puterea, multi ignora cu buna stiinta smerenia. O calitate extrem de rara. Superba stradania dvs., Doamna. Ma refer la dorinta de a afla adevarul, nu la altceva.

  10. Articolul de azi face lumina. Am comentat si la cel precedent, in astfel de situatii trebuie angajati avocati care discuta de la bun inceput detalii despre care sunt responsabilitatile si asteptarile ambelor parti. La sfarsit trebuie sa rezulte un contract. Este ceva amiabil, no o confruntare, absolut necesara pentru ca astfel de situatii sa nu apara. Doamna Niculeascu Bran nu este primul si nu va fi ultimul caz de acest gen. Se intampla, mai ales la prima experienta de acest gen. Fara sa lucrez in domeniu, am cunostinte care au avut experiente similare cand au debutat…
    In alta ordine de idei voi viziona noul film a lui d-lui Mungiu. „432” mi-a lasat un iz amar (asta este impresia mea, a spectatorului neavizat), „Amintiri din Epoca de Aur” m-a dezamagit total. Dar pastrez o usa deschisa pentru „Dupa dealuri”.

  11. Eram destul de tanar pri anii 70-80 cand lucram, in Africa de Nord, cu cea mai mare societate de Geofizica din lume.L-am cunoscut atunci pe seful din tara respectiva. Petrecand zile si nopti impreuna la sonde, deveniseram destul de apropiati. Odata pe an venea cu contractul la semnat la societatea unde lucram. De la el am invatat f multe lucruri despre contracte. Cum se fac, daca sunt intre tari dupa ce legi se fac etc, etc. Si un lucru foarte important: „intr-un contract chiar si o virgula conteaza!”
    Iar dealungul vietii am mai invatat ceva. Sa nu ai niciodata incredere in oamenii care nu-ti sunt f f apropiati. Si chiar fata de acestia trebuie sa ai anumite suspiciuni.
    Vad ca v-ati zbatut destul de mult, stimata doamna Niculescu Bran, si pana la urma cand nu mai avea niciun fel de relevanta ati castigat. Foarte simpatic acest domn Mungiu. Dupa ce au trecut toate, cand nimeni nu mai vorbea despre film, in special in strainatate , atunci a inceput sa va dea dreptate. C-asa-i „romanul”!
    Si, va rog, tineti minte vechea zicala romaneasca: „a semnat ca primarul!”

  12. Am vazut filmul chiar duminica, la festivalul BFI de la Londra. Foarte bun.

    Stiam despre problema cu romanul dvs. si chiar am fost curios: imediat dupa regie si scenariu a fost scris destul de clar ca este inspirat din romanul dvs. Informatia asta este pe pelicula si este ceea ce 1000 de spectatori din sala au vazut pe ecran la cinematograf.

    Dvs. afirmati ca in Acord nu aveti pretentii de natura financiara.

    Am citit din nou articolul dvs. Va respect atat pe dvs. cat si pe Cristian Mungiu, insa nu stiu ce poate face mai mult regizorul la ora asta: informatia este pe pelicula, pretentii de natura financiara nu aveti, ce trebuie sa faca regizorul acum ca sa va multumeasca?

    • Mai cititi o data articolul. Scrie clar cum CM jongleaza cu inspiratia din fapte reale vs din roman. Faptul ca la Londra ati avut parte de versiunea corecta nu inlatura problema.

  13. Stimata doamna,

    Vorbeati la un moment dat de ”eul empiric” al artistului…eu i-as spune, in context, ”eul pragmatic”: are pret, deci exista!
    Cred ca, prin insistenta asupra lipsei de pretentii financiare, v-ati auto-eliminat din ”joc”, poate ca regizorul nici n-a facut-o cu malversatiune, ci pur si simplu pentru ca ati lasat/creat un ”spatiu gol”, modestia a nascut ”monstrul omiterii/tacerii”. Nu este imoralitate, ci, cum spuneam, pragmatism, care in cazul de fata este doar (!) amoral, fara sa fie scuzabil pentru noi, ceilalti, care ne supunem ”celeilalte” morale (prietenie, bun-simt etc).

    cu respect pentru eul dvs artistic, dar si empiric.

    • Da, privind lucrurile retrospectiv, asa gandesc si eu. Cum spunea un alt cititor de pe forum, filmul e o industrie cu reguli precise, contracte și bani. De ce nu am cerut bani ? Am putut sa scriu cele doua carti pentru ca niste oameni aflati intr-o situatie extrem de grea, haituiti si detestati de toata lumea, (preotul si calugaritele care au facut puscarie) mi-au incredintat povestea lor cu partile ei bune si cu partile ei intunecate. Iar biografia fetei care a murit ma cutremura si acum. Ei si lor le-am dedicat anii de cautari si adunare de date si de scriere a romanelor si tot lor le-am dedicat piesa de teatru. Filmul intra, in mintea mea, in aceeasi logica reparatorie. Cu Andrei Serban am lucrat in acelasi sens. Aceasta poveste, spusa in diverse limbaje (literar, teatral, cinematografic) are atata forta pentru ca reprezinta un lant de nedreptati si de disperari. De aceea vorbeste oricarui public. Daca as fi vrut neaparat bani si publicitate, as fi vandut drepturile de autor primului regizor care a vrut sa faca un film, inca din 2006. Si n-au fost putini.

  14. Un scenariu poate fi:
    a) inspirat de un fapt real
    b) ecranizare a unui roman de…
    c) dupa o idee de…

    Din ce povestesti pare sa fie cazul c) dupa o idee de…

    Roaga-l pe Mungiu sa puna asta pe generic si gata.

    Si o idee perversa: tine-o tot asa cu „disputa” asta, dar ai grija sa-ti faci si reclama la roman cu ocazia asta. Pana la urma filmul trece dar romanul ramane….

    In general nu mai semna nimic fara sfatul unui avocat. Se pare ca nu ai obisnuinta tratarii aspectelor practice ale creatiilor asa ca ai toate sansele sa-ti faci viata praf si sa pierzi si ocaziiile de a scrie din cauza nervilor si a tensiunilor.

    Imi pare rau, dar in mileniul III ori faci arta gratis, ori pe bani. Iar daca o faci pe bani, ai grija sa semnezi contracte cat mai acoperitoare.

    Nu-mi spune ca respectivul acord e pe gratis. Are doar un obiect insuficient descris si asta e de fapt problema.

    Ar mai fi si solutia de a renegocia contractul cu Mungiu, in detalii. Dar neaparat cu un avocat alaturi!!!!

    Socotoeala stransa face rietenia lunga.

  15. Iata ca gena romanasului care se crede hot si smecher pentru un profit imediat se afla si in ADN-ul lui Cristian Mungiu. Asta e. Astia sunt cei mai multi dintre romani. De asta arata tara asa cum arata.

  16. Ceea ce pierde din vedere regizorul in discutie este faptul ca, desi acest „acord” de care vorbiti estecu titlu gratiut, legislatia aplicabila drepturior de autor e mai complicata…

    Avand in vedere paternitatea operei scrise si caracterul de opera derivata al filmului, regizorul se poate trezi inclusiv in situatia in care va trebui sa plateasca drepturi de autor. Cine nu ma crede, sa citeasca art. 43 din legea 8/96.

    Sunt convins ca ati rostit adevarul atunci cand ati spus ca nu va intereseaza banii; cu toate acestea, doar faptul de a-i reaminti regizorului acest lucru il poate determina sa respecte intelegerea initiala si calitatea Dvs. de autor al operei scrise.

  17. zic si eu ceva: cred ca gresiti.
    ati semnat un acord slab si ati semnat acordul, in forma lui initiala, pentru ca asta va doreati atunci. apoi s-au schimbat datele problemei si cu aceste date si ceea ce doriti acum. nu e ok… legea e lege si daca dumneavoastra ati avut incredere in ea, creand un acord, asta aveti… sau credeti ca legea e absoluta? apoi induceti ideea ca avem nevoie de moralitate; pai ce nevoie mai avem de un acord juridic daca invocam ceva ce ar fi fost bun si in lipsa legii???
    am citit cele doua carti si vreau sa spun ca demult nu am citit ceva atat de deosebit. insa le-am citit DUPA ce am auzit ca a aparut filmul (le-as fi citit oricum dar filmul m-a grabit)

    • Am semnat un acord slab, aveti dreptate. Dar datele problemei nu s-au schimbat pe parcurs. L-am semnat pentru ca doream sa vad un film cat mai apropiat de romane si care sa faca versiunea romanelor cunoscuta unui public cat mai larg. Asta am vrut si dupa Cannes si asta vreau si acum. Un autor occidental aflat in situatia mea ar fi reactionat public de indata ce ar fi constatat incalcarea acordului prin omisiune si, printr-un proces, ar fi blocat prezentarea filmului la Cannes. Ar fi cerut, probabil, si daune de imagine, lasand la o parte drepturile de autor. In SUA si UK, cel putin, romanul non-fiction este o specie literara devenita clasica si e luat in serios ca atare. CM nu trebuia sa fie neaparat moral, iar acordul nu trebuia sa fie neaparat perfect. Era suficient ca din momentul semnarii lui, regizorul sa-l respecte in litera si spiritul lui. Atat i-am cerut si nimic mai mult. Asta insemna ca orice informatie despre film venita din partea lui si a casei sale de productie sa contina referirea la sursa scenariului, din luna octombrie a anului trecut si pana in zilele noastre. Iarasi, daca un regizor l-ar fi tratat pe un autor occidental din opera caruia s-a inspirat, luand si un premiu pentru scenariu, in felul in care am fost eu tratata, filmul n-ar mai fi ajuns pe urma in niciun festival.

      • ma iertati daca voi parea cusurgiu dar…
        spuneti ca ” A fost pentru el o primă luare de contact cu o versiune complet diferită de cea mediatică, dominantă, a cazului Tanacu.” cata realitate zace in aceasta afirmatie adica de ce sunteti atat da sigura (nu spun ca nu e asa). acum, sursa reala a scenariului, zic eu, sunt faptele in sine nu viziunea intermediara, a dumneavoastra. romanele fac parte cumva din „cultura” happening-ului originar. eu sunt artist plastic iar cand produc ceva nu-mi amintesc clar cui sunt tributar (fac precizarea ca analogia pare fortata dar are sens ce zic).
        intr-un fel, dumneavoastra sunteti prinsa in capcana tipului de roman creat; non-fictiune inseamna cat mai aproape de ceea ce s-a intamplat, de true-story. desigur ca, la limita, nu exista non-fictiune caci putem intelege cum scriitorul inclina balanta spre a prezenta ceea ce ii miroase frumos (in fond doar Johannes Trithemius era indeajuns de nebun in a vrea sa stie totul despre toate).
        voi vedea filmul, cred ca e in aceeasi arta ca si 4,3,2; adica acesta nu a fost un film despre avort si nici „Dupa dealuri” nu cred ca e un film despre Tanacu.
        in rest, toate cele bune!

        • Pastrand toate proportiile de rigoare, cand un regizor face un film dupa romanul nonfiction In Cold Blood al lui Truman Capote e dator sa mentioneze sursa sau e suficient daca spune ca a facut un film dupa un caz real ? E o intrebare usor retorica…

      • Pai de cind scrieti aici ati avut destule marturii ca peste tot unde a fost insusi regizorul sinteti pomenita, iar cartea e trecuta pe generic. In rest va spun drept ca mi se pare patologica insistenta dvs, ca nimeni nu controleaza cum e citat in presa, daca miine scrie Le Figaro doua rinduri despre film e posibil sa nu va bage in seama pe dvs, si nu are Mungiu ce le face, nu controleaza Figaro, aia fac o selectie. In bransa circula vorba ca Pintilie din cauza ca si-a dat seama ca sinteti dificila nu a facut fimul, iar Mungiu are reputatia de om perfect urban, deci exista rsicul serios, el luind premii la Cannes, si dvs la Timisoara, sa ne lasati cu impresia ca un incercati decit sa va agatati de succesul mai mare al omului…se va feri orice regizor ca dracu de ramiie sa mai aiba de a face cu dvs…

        • Ceea ce constatati acum si constat si eu (cum am mai si scris, dar vad ca degeaba scriu, riscand sa par insistenta, fiindca vad ca nu luati in seama sau nu cititi cu atentie) este ca regizorul a inceput sa-si respecte obligatiile numai la insistentele mele si respectiv in urma actiunile mele publice, ceea ce nu este un titlul de glorie. Daca imi permiteti, cred ca stiu putin mai mult decat dumneavoastra despre cum functioneaza presa internationala. Deci stiu cum se face si se decupeaza un interviu si nu despre asta e vorba. De ce nu cititi cu atentie ? Iar daca bransa despre care vorbiti ma considera dificila ma bucur foarte mult. Inseamna ca intram intr-o oarecare normalitate. Personal, n-am luat niciun premiu la Timisoara, asa ca n-am ce sa va raspund.
          Cat despre succesul lui Cristian Mungiu de care ziceti ca ma agat, am raspuns deja, dar fiind suparat pe mine fiindca indraznesc sa scriu ce scriu, nu ati observat.

  18. Tatiana, sint asa de impresionata de tot ca ai facut in anii de cind nu ne-am vazut, dar inteleg acum ca nu a fost intotdeauna usor. Comportamentul lui Mungiu a fost dezgustator, si tu esti o persoana de prea buna credinta ca sa fii putut anticipa lipsa lui de onoare. Ma bucur ca situatia pare a fi pe cale de rezolvare, insa regret ca a trebuit sa treci prin experiente umilitoare.
    As vrea tare sa luam legatura, trimite-mi un mail daca poti.

    • Nemultumirea mea exprimata in cele doua articole pe aceasta tema se datoreaza faptului ca, din luna octombrie a anului trecut, cand am semnat acordul, si pana acum, referirea la sursa filmului in actiunile de promovare, s-a facut fie ca urmare a insistentelor mele exprimate in cadru privat, fie ca urmare a actiunilor mele publice. De asemenea, confuzia intretinuta de regizor, in toata aceasta perioada, intre film inspirat din fapte reale si film inspirat din carti a dat de inteles ca scenariul ar fi inspirat de cazul real, ceea ce nu este adevarat si contravine acordului semnat. Despre asta este vorba si nu stiu cum m-as putea exprima mai limpede.

      • Cum nu este adevarat ca Mungiu s-a inspirat din fapte reale???? Cartile dumneavoastra nu se bazeaza pe fapte reale? Am inteles ca documenteaza foarte amanuntit incidentul Tanacu. In acest caz nu vad problema cand Mungiu spune ca s-a inspirat si din fapte reale. Mi s-ar parea chiar ciudat sa nu o spuna.

  19. De ce este asa de trist, Tatiana?

    Oare nu se poate imparti bucuria intre doi oameni care fiecare in parte si amandoi la un loc au muncit si muncesc pentru succes?

  20. Din cate inteleg, respectivul film este o ecranizare. Schimbarile neesentiale la nivelul scenariului in raport cu povestile descrise de Dvs. nu ii schimba cu nimic statutul respectiv.

    La Oscar-uri se face distinctie intre ecranizari si scenarii originale, exista un premiu pentru fiecare. Originale, pornind de la evenimente reale, au fost, de pilda, scenariile lui Dustin Lance Black pentru „Milk” (premiat cu Oscar) si „J. Edgar”, de exemplu, desi trateaza si ele „evenimente reale”. In cazurile respective, scenaristul a facut toata cercetarea faptelor, a fost cel care a petrecut zeci de ore in biblioteci si a scos direct scenariul de film, „sarind” peste o eventuala lucrare de non-fictiune care sa prezinte publicului rezultatele cercetarilor sale, intinse fara indoiala pe mii de pagini – la alegerea sa, caci ar fi putut sa o scrie, avea din ce. In cazul de fata, domnul Mungiu nu ajunsese singur la personajele si evenimentele sale, ci numai prin intermediul cartii Dvs. care ingloba atatea si atatea ore de munca, cercetari, interviuri, etc…

    Nici nu stiu daca merita premiul pentru scenariu la Cannes in cazul acesta. La Cannes, probabil ca au fost acordate premii pentru ecranizari, dar numai in cazuri in care operele erau celebre si le permiteau membrilor juriilor sa compare scriitura filmica cu opera originala si sa delimiteze, asadar, contributia scenaristului pentru a o evalua. Intr-un caz precum acesta, cu o opera de investigatie de tip jurnalistic care a stat la baza scenariului, ar fi trebuit sa impartiti acel premiu. Teoria mea este ca statutul de ecranizare al scenariului nu a fost cunoscut la acel nivel, in momentul decernarii premiului, si asta numai din vina creditarii defectuoase a regizorului/producator. S-a dat sa se inteleaga si s-a presupus ca personajele au fost distilate din articolele din presa aparute pe subiect si ca exista mult mai multa inventie/fictiune acolo din partea domnului Mungiu decat a existat de fapt.

    Tot dupa parerea mea, domnul Mungiu a facut abuz de pozitie dominanta in negocierea respectivului „acord”. Dumnealui avea experienta de producator si stia foarte bine in ce masura acele pagini urmau sa afecteze evenimentele urmatoare, in special in cazul unui succes international (a carui experienta fericita o avusese deja, in plus, tot in calitate de autor si producator…) Nu incape indoiala ca domnului Mungiu nu i-au scapat aceste consecinte si „uimirea” pe care i-o presupuneti in momentul anuntarii premiului eu nu i-o acord defel. Stia cand semna cu Dvs. ce obtine si la ce renuntati cu destula naivitate si generozitate rau plasata, imi pare rau sa o spun. E uluitor si faptul ca dumnealui a acceptat sa nu fiti compensata financiar in niciun fel – un profesionist care isi respecta meseria si pe ceilalti artisti nu ar fi facut una ca asta, ci v-ar fi „deschis ochii” catre implicatiile cedarii „in halul acesta” ale drepturilor de ecranizare, v-ar fi obligat sa negociati si la nivel financiar compensatia Dvs, nu numai pentru a va proteja, ci si pentru a se proteja, cu atat mai mult cu cat era evident ca v-ati fi multumit cu sume intru totul rezonabile. (O curiozitate: are cumva dreptul sa cedeze, la randul sau, altor producatori, straini, drepturile respective, in eventualitatea unui remake? M-ar mira sa nu fi trecut ceva in sensul acesta in acord. Pe de alta parte, ar fi prea de tot…)

    Revenind, ma indoiesc ca prezenta unui avocat langa Dvs. ar fi schimbat mare lucru, este o nisa foarte restransa si putin cunoscuta. Doar un avocat strain cu specializare in cinema va putea ajuta in masura sa contracareze pozitia d-lui Mungiu, printre putinii oameni versati in domeniu din tara asta si un domn de o inteligenta foarte taioasa, perfect capabil sa isi cantareasca toate actiunile – nu l-as banui de neglijenta nicio secunda.

    Ce expert in media ar putea cuantifica pierderea de imagine si consacrare internationala pe care ati suferit-o la Cannes si imediat dupa? Ma tem ca nu s-a inventat formula pentru asa ceva. Dar sunt de parere ca trebuie sa actionati in justitie si sa va recuperati drepturile, inclusiv de ordin financiar, altfel ii incurajati pe producatorii lipsiti de onestitate sa perpetueze genul acesta de abordari abuzive.

    Trist sa fiti victima unui „Caz Mungiu” la acest nivel rarefiat al culturii romane. Si incep sa ma tem ca nu sunteti singura, daca asta poate reprezenta vreo consolare, caci ma duc cu gandul si la domnul care castigase concursul HBO, Dan Mihu, cu „Sa iubesti si sa tragi apa”… concurs in juriul caruia existase un talentat domn Mungiu… care scrisese fuga-fuguta un scenariu cu aceeasi tema… etc. Ce traiti Dvs. este si o urmare a faptului ca nimeni nu a vrut atunci sa dea atentie autorului „pacalit”… Eram prea beti de fericire, „noi, romanii”, ca „ne”-am ales cu asa un premiu. De parca premiile acestea nu se puteau lua si cu credite corecte pe ecrane si canalizarea banilor in directiile cuvenite!

    Va multumesc ca ati comunicat pe acest subiect, este un avertisment util pentru toata lumea prea increzatoare din tara asta si pentru toti colaboratorii viitori ai domnului Mungiu!

  21. Pe scurt.

    Nu am avut timpul necesar sa parcurg toate postarile pe acest forum. Citind cu atentie (sper!) articolul dnei Niculescu Bran, nu ma pot abtine sa fac o legatura intre cazul dlui Ponta si cel al dlui Mungiu, al carui ultim film l-am vizionat.

    Daca dl Mungiu a semnat o intelegere si nu a respectat-o decat partial, iar asta numai dupa publicarea cazului de incalcare a unor drepturi de autor, asta nu poate decat sa tradeze o anumita educatie, capatata intr-o cultura unde notiunea de copyright nu este bine inteleasa sau, daca este, atunci este ignorata cu rea vointa. Tot asa si primul ministru Ponta, dovedindu-i-se plagiatul, nu numai ca nu a recunoscut, dar a pus si o comisie speciala, aleasa pe spranceana, ca sa-l spele de pacate.

    In nici un caz si nici in celalalt, nu am constatat o umbra de umilinta in a recunoaste o greseala.

    Concluzie:
    Cred ca problema constatata de dna Niculescu Bran este una societala, care nu poate fi rezolvata decat in timp, dar numai cu conditia ca decidentii majori in educatie si cultura sa fie hotarati si, mai ales, onesti.

  22. Stimata Doamna Niculescu Bran,

    In primul rand felicitari pentru creatia Dvs. si efortul, pasiunea si inteligenta investite in ea.
    In al doilea rand va doresc sa fiti tare pentru a trece prin aceste momente neplacute care – desi inteleg ca se apropie de final – lasa un gust amar.

    Felicitari pentru creatie, pentru modul demn in care ati descris situatia si pentru faptul ca acesta situatie dezgustatoare nu v-a blocat in defensiva.

    Numai bine,
    Mihai Cusuta

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu
Tatiana Niculescu, scriitoare

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro