joi, martie 28, 2024

De ce mi-am dat demisia din Uniunea Scriitorilor

Nu pornesc de la prezumția că demisia pe care mi-am dat-o din Uniunea Scriitorilor – am anunțat-o în cadrul unei dezbateri organizate recent de GDS pe tema Timbrul cultural. O binefacere pentru cultura română sau un neajuns? – prezintă un interes public deosebit. Dacă totuși o comentez, este pentru că ea privește cele două domenii ale societății românești – cultura și educația –, a căror stare jalnică indică gradul de avariere a minților și sufletelor noastre și explică, cred eu, de ce de un sfert de veac (împreună cu eternii noștri parteneri de suferință, bulgarii) suntem situați în toate clasamentele europene pe ultimul loc.

1. Mi-am dat așadar demisia din Uniunea Scriitorilor pentru că întreține o uriașă ipocrizie: pe o piață culturală care duce lipsă de cititori – circa 50% din populația României nu citește nici o carte, iar numărul cititorilor (persoane care citesc minimum șase cărți pe an) nu depășește 1,2 milioane –, ea s-a transformat dintr-o breaslă sau castă într-un sindicat de mase cu 2600 de membri (cifră indicată recent de președintele Uniunii pe un platou de televiziune). Poate că nimeni nu așteaptă ca Uniunea Scriitorilor să fie elita însăși a scriitorimii românești. În schimb, nu cred că ea a apărut cu gândul ca, amplificându-și astfel efectivele, să devină o asociație de veleitari.

Dar – se poate obiecta – e ceva rău în faptul că în România există 1 scriitor-membru la 462 de locuitori-cititori? Deranjează asta pe cineva? Păi deranjează, în măsura în care Uniunea Scriitorilor se edifică astfel pe premise false și termină prin a deveni ea însăși o construcție falsă. N-ar supăra desigur pe nimeni (ba dimpotrivă!), dacă cei 462 de locuitori (de „furnici”, ca să preiau la rândul meu modelul fabulei invocate recent de președintele U.S.R.) n-ar putea trăi fără divinul cântec al scriitorului-greiere: căci ce e mai de preț pe lume decât „pâinea cerului”? Exceptând însă câteva zeci de scriitori, ceilalți peste două mii – acest batalion de eterni diletanți al Uniunii Scriitorilor – nu au cum stârni interesul publicului și nu-și pot vinde producția pe piața culturală decât în 50-60 de exemplare, unui public alcătuit din rude, cunoștințe și prieteni. Componenții lui, purtând falnic insigna de „membru al Uniunii”, nu fac decât să compromită imaginea scriitorului și să încurce statisticile. Mai rău, revendicându-și statutul de scriitori, acești membri ai unei armate neglorioase vor obliga Uniunea să facă, la rândul ei, figurație culturală și, în virutea calității pe care au primit-o pe criterii strict formale, vor încărca statul (așadar contribuabilii-furnici) cu sumele de pensii suplimentare, plătite ca recompensă pentru prestații submediocre. Asta înseamnă că Uniunea Scriitorilor, dintr-o organizație care ar trebui să cultive și ocrotească talentele, a devenit una în care sunt promovate cu sârg (unii zic că din motive clientelare) impostura și veleitatea.

Oricum, statistic vorbind, cu câte un scriitor la 462 de locuitori și cu câte o biserică ortodoxă la circa 600 de locuitori, România ocupă pesemne primul loc la spiritualitate în Europa, virând vertiginos către un statut angelic, dar neînregistrat din păcate ca atare de statisticile Europei. Și asta pentru că statisticile Uniunii Europene înregistrează nu numărul de locuitori pe cap de scriitor, ci valoarea totală a pieții de carte din fiecare țară. Iar la acest capitol, pentru țările din Estul Europei, lucrurile stau în felul următor: valoarea pieței de carte în Polonia este de 730 de milioane euro pe an, în Cehia, de 432 milioane euro, în Ungaria, de 230 de milioane euro, în Romania, de 60-70 de milioane euro, în Bulgaria, de 50-60 de milioane euro.

Pentru a ieși din această situație stânjenitoare, în care o mână de cititori au parte de o legiune de scriitori, Uniunea Scriitorilor n-ar avea de făcut decât un simplu pas înapoi: ar putea reveni la numărul de membri pe care îi avea Societatea Scriitorilor Români în interbelic (România Mare avea atunci 18 milioane de locuitori), sub conducerea lui Liviu Rebreanu: 155. Căci iată ce citim în articolul Societatea scriitorilor români, semnat de Victor Durnea în Dacia literară, nr. 2 / 2008:

„În perioada 1926-1932, Societatea Scriitorilor Români a fost condusă de Liviu Rebreanu, ales an de an timp de şapte ani consecutiv. A fost, în opinia istoricilor literari, cea mai fastă perioadă a S.S.R. […]
Prezenţa multor diletanţi a făcut ca, odată cu venirea la conducere a lui Liviu Rebreanu (va rămîne pînă în februarie 1932), să se procedeze la modificarea statutelor şi la instituirea unei comisii care să îndepărteze pe cei ce nu îndeplineau condiţiile de admitere în societate. O listă, publicată în “Buletinul” pe anul 1928, arată că la 25 ianuarie 1925 societatea număra 18 membri de onoare şi 155 membri activi. Un deceniu şi jumătate mai tîrziu, la începutul anului 1939, număra 239 membri activi.”

Însă pesemne că un număr atât de mic de scriitori nu și-ar mai alege, ca acum, un președinte pe viață.

2. Mi-am dat demisia din Uniunea Scriitorilor pentru că, în calitatea mea de editor, potrivit unei legi moșite în culisele CPUN-ului în 1990 de către președinți de uniuni cu merite revoluționare, și născută apoi, prin lobby țintit, ca lege a timbrului literar în 1994 (lege anacronică și fără pereche pe lume), sunt obligat lună de lună să colectez și să plătesc către Uniune 2% din valoarea cărții de beletristică, procent perceput de la cumpărătorii de carte. Inutil de spus că nici un cititor nu a fost întrebat vreodată dacă dorește sau nu să îl plătească. Această sumă, care se ridică în cazul lui Humanitas la 50-60.000 de euro pe an și la circa 600.000 de euro pentru întreaga producție editorială de beletristică din România, este în fapt plătită din încasările oricum nesigure ale editorilor, le diminuează acestora portofoliul și îi transformă în prestatori de servicii (colectori) neplătiți, în beneficiul altei entități private (Uniunea Scriitorilor).

3. Aș fi vrut să trec, dar n-am putut, peste nimbul de aroganță nemăsurată care însoțește comportamentul câtorva dintre membrii actualului staf al Uniunii, peste caracterul jignitor al declarațiilor lor („editorii mint cu ne-ru-și-na-re”), peste psihologia de ștabi căzuți din poala vechilor structuri instituționale și cea a sforăriilor de culise, peste generalizările falacioase, peste grave calomnii („editorii fac evaziune fiscală”), peste manipulări ieftine („noi vă dăm pensii, noi vă dăm indemnizații” – fals!, de vreme ce toate acestea, când sunt, sunt plătite din bugetul de stat), aș fi vrut să pot trece peste premiile distribuite între membrii stafului, peste lipsa de trasparență a gestiunilor, peste retorica ieftină a slujirii interesului de breaslă, în spatele căreia se ascund în fapt vanități, interese meschine și complexe neostoite de putere. Dar, iată, n-am reușit să trec.

4. Mi-am dat demisia din Uniunea Scriitorilor pentru că actuala conducere propagă o mentalitate izvorâtă din cea mai pură mentalitate comunistă despre întreprinzătorii privați. Ea nu vede în editorii din România parteneri care își asumă riscuri financiare publicând și promovând pe banii lor scriitorii români. Și, nu de puține ori, subvenționându-le creațiile. Ea nu vede în edituri centre de iradiere culturală, instituții care pun în contact pe scriitori cu publicul lor, sponsori de proiecte și sprijinitori ai talentelor reale. N-am ieșit niciodată în public în douăzeci și cinci de ani cu zecile și zecile de burse acordate de Humanitas studenților și doctoranzilor în științe umaniste, și nici cu ajutoarele sociale acordate urmașilor aflați în nevoie ai creatorilor români. Actuala conducere a Uniunii Scriitorilor vehiculează despre cei care publică și promovează cartea, fiind primii slujitori ai creației literare, imaginea vulgară, ruptă din propaganda sovietică a anilor ᾿50, a „capitalistului rapace”, fumând trabuc, gata să sufoce sub calculele și strategiile sale meschine sufletul tandru și talentul poetului neajutorat și timid.

5. În sfârșit, mi-am dat demisia din Uniunea Scriitorilor pentru că, trebuind să virez, ca editor, lună de lună către casieria ei taxa de timbru, am avut curiozitatea să mă întreb la ce anume sunt folosiți banii aceștia munciți din greu de către cei 175 de salariați ai Grupului Humanitas, dintr-o activitate pentru care firma plătește anual impozite de circa 900.000 de euro. Și întâmplarea face că zilele trecute am căzut peste un material ziaristic din februarie 2013 – autori Cristian Delcea și Mihai Voinea – din Adevărul care, într-o măsură cel puțin, mi-a satisfăcut vinovata curiozitate. El poartă titlul Kitsch și impostură în Uniunea Scriitorilor. Literatura care-ți întoarce stomacul pe dos.

În Statutul Uniunii Scriitorilor, în capitolul 2, articolul 5, se spune că, printre obiectivele sale, U.S.R. îl are și pe acela al „stimulării financiare a tuturor formelor de creație literară”, precum și pe cel al „stimulării financiare a membrilor U.S.R. și a tinerilor scriitori”. Avid să văd care sunt rezultatele stimulării de către U.S.R. a „creației literare” și a „tinerilor scriitori”, am citit amplul articol din Adevărul. Simt nevoia să vă împărtășesc ce am găsit aici. Am trecut rapid peste relatarea privind cele două volume deja apărute din trilogia Viața cântărețului Fuego de doamna Dora R. (membră a U.S.R. filiala Constanța), în care ni se povestește „calvarul iisusic al lui Fuego”. Am zăbovit o clipă asupra unei fraze – „Acum eram plină de forţă. Ca un zbor de pasăre spre lumină, după o săptămână, am realizat exact situaţia care mi se întâmplă“ – din volumul doamnei Mihaela B., intitulat Te iubesc e prea puțin, care a luat premiul de debut al Uniunii în 2006, și m-am oprit asupra unei producții lirice a tânărului membru al U.S.R., domnul Mădălin R., intitulată frumos și intertextual I Had a Dream. Iată o mostră:

Am avut şi eu un vis destul
De ciudat, în care mă urmărea
Un om, hămesit să-mi devoreze căcatul. […]
„Mănânci căcat!“ i-am strigat, cu dispreţ.
„Aşa e“, a recunoscut, cu umilinţă,
„Dar nu m-aş da în lături nici de la o gură de pişat,
Proaspăt, eventual direct de la sursă.” […]

Mi-am încheiat incursiunea pe teritoriul „stimulării financiare a tuturor formelor de creație literară” a Uniunii prin lectura unui fragment din creația domnului Liviu A., supranumit când „Henry Miller de Caracal”, când „James Joyce de Caracal” (va trebui, oricum, să-mi revizuiesc imaginea pe care o am despre Joyce), „cel mai tânăr membru al Uniunii Scriitorilor”, cu speranța că voi putea exclama despre orașul din care se trag bunicii mei: „Nasc și la Caracal oameni!”. Am dat peste următorul fragment din ultimul său roman, intitulat Gayzer:

„Destinul urla. Urla ca o băşină de fasole groasă. Sfinctereala şi prosteala prostatei trebuiau să se facă muci şi să dispară. Ovidiu avea să-şi schimbe pielea printr-o puşcărioară. Frecatul de Aurică nu-i mai grăbea năpârlirea iar Ginuţa cea luciferică îi cariase muşcătura care-i atrăgea atât de mult bărbatul. Jucase pizdeşte. Mişeleşte. Curveşte. Era dată dreacu. Cântase la penisul lui Aurică ca la un fluier cărnos“.

Ei bine, terminând de citit fragmentele din creațiile amintite, mi-am spus că am un bun prilej pentru a face publică a doua zi, cu ocazia dezbaterii de la GDS, demisia mea din Uniunea Scriitorilor. Din cea prezentă, ca și din cea viitoare. Căci nu-mi fac iluzia că în urma actualului staf va veni ceva mult mai de soi. Oricum, răul e făcut: vor moșteni o Uniune transformată într-un sindicat de mase cu două mii șase sute de membri! Ce inflație de litere!

Asta îmi aduce aminte – și cu asta pun punct expunerii mele de motive – de o întâmplare din 2005. Vargas Llosa încheie o vizită în România. După cină, ne îndreptăm spre hotel. Odată ajunși, îl ajut să scoată din maşină darurile primite de la cititori: cărţi, broşuri, reviste… „Se pare că cititorii dumneavoastră sunt toţi autori”, îi spun în timp ce-i trec pungile de plastic.

Se animă brusc şi îmi povesteşte că în timpul vizitei lui Evtuşenko în Columbia toţi poeţii columbieni au ţinut să-i dea cadou acestuia un volum de versuri cu dedicaţie. Şi, după ce Evtuşenko a plecat, două mii de volume de poezie au fost găsite în camera de hotel. „Ghiciţi unde! Sub pat! Toate sub pat! Vă imaginaţi? Două mii de volume sub pat!” Şi râde, cu un râs care pare să nu se mai oprească, repetând într-una: „Două mii de volume sub pat! Imaginaţi-vă: două mii de poeţi columbieni!”

Sunt conștient de faptul că această anecdotă poate deveni un alibi pentru Uniunea noastră: așadar nu numai românul, ci și columbianul s-a născut poet! Boala e planetară. Atâta doar că ea nu e plătită, ca la noi, din „taxa de timbru literar”.

Distribuie acest articol

58 COMENTARII

  1. Suntem TARI, daca ne gandim doar la faptul ca bullgarii au mai putin de o treime din cei capabil eventual sa citeasca prin ROMANIA si rep.moldova!
    (cititorii virtuali de limba romana sunt de vreo doua ori mai multi decat ungurii din zona, dar carte consuma de 3 oi mai putin)
    … cand sa mai aiba ei timp sa mai si citeasca avand atatea tentatii la indemana Atentiei?
    Atentia e si ea limitata, ca si disponibilitatea si timpul.
    (de facut naveta prin UE, la Dubai, de citit pozele din tabloidele colorate, de butonat” telefoane/calculatoare mai inteligente decat multi, de jucat, de uitat pe internet si la TV, de condus mashinile in plin ambuteiaj zilnic si la sf de saptamana cu orele!, uneori zeci, dus-intors)

    • USR va argumenta ca nu sunt Academie (desi si acolo sunt uneori probleme cu „opera”). Atunci, daca sunt un fel de sindicat sa se finanteze din cotizatii. Idem sa fie si pt alte Uniuni de creatie (ca si acolo e dezastru).

      Nu inteleg de ce institutiile statului nu investigheaza ce se intampla cu banii romanilor care ajung la USR. Ne pasa de ce se intampla acolo deoarece, printre altele, le platim sporul de 50% la pensie. De asemenea, avand in vedere acest beneficiu la pensie, se ridica suspiciunea ca o parte din cei ce aplica o fac din acest motiv… probabil nu intamplator a fost aprobata cresterea semnificativa a nr. membrilor USR, aprobare ce incalca Statutul USR deoarece nu a fost facuta prin analizarea fiecarui dosar de catre Comisia desemnata (vezi un alt articol publicat pe aceasta tema pe Contributors).

      Nu vorbim de un posibil trafic de influenta, daca printre cei intrati sunt multi cu varsta apropiata de pensionare si fara o activitate literara semnificativa? Statul va fi prejudiciat daca plateste spor la pensie unora ce nu au aduc/au adus beneficii semnificative culturii romane (maculatura poate scrie oricine). Sa se modifice legea astfel incat sporul la pensie sa fie acordat numai acelor scriitori care au primit cel putin un premiu literar (lista 10 cele mai importante premii literare din lume ce se pot acorda strainilor) sau ale caror carti au fost traduse si publicate la o editura cunoscuta din strainatate (lista 50 edituri). Asa cum cei din universitati trebuie sa publice la edituri relevante, care ofera o garantie ref. calitatea cartii, asa sa faca si scriitorii care vor sa primeasca spor de pensie. Cine nu vrea spor de pensie poate sa publice oriunde doreste. Se pot gasi si alte solutii care sa ofere o oarecare obiectivitate si sa garanteze ca o carte nu este mediocra sau proasta.

      Astept cu interes programa de liceu a MEC, sa vedem ce scriitor sunt introdusi in noile manuale. Exisita scriitori in viata ce merita sa ajunga acolo si exista cei ce vor face totul pt a fi introdusi in manuale (desi nu merita).

  2. Aceasta aberatie, a unei taxe platite de toata lumea unei entitati private, nu poate fi atacata, de un avocat stralucit, pentru neconstitutionalitate sau ilegalitate? Exista o asociatie din cate stiu, AER, care justifica un interes procesual si o calitate procesuala. Dar dreptul Uniunii Europene ce spune? Poate fi cumva incadrata aceasta taxa la un fel de subventie interzisa? Nu are o finalitate practica demisia ci doar una simbolica. Pe cand o actiune in justitie da.

  3. se poate face o Asociatie a Scriitorilor din Romania (sau Asociatie Academica Literara) la care sa poata fi membri doar cei care au publicat cumulat peste 10.000 exemplare?
    se poate ca drepturile individuale in Uniunea Scriitorilor sa fie proportionale cu contributia (fie ea si doar din timbrul literar)? Adica cel care a publicat 50 exemplare sa aibe drepturi de… 10 ori mai mici decat cel care a publicat 5.000?

    • Poate asa ne elucidam ce se intampla in USR:
      http://www.cotidianul.ro/8000-de-euro-miel-peste-si-cirnati-pretul-pentru-a-deveni-membru-al-usr-255343/

      Cum explica d-nul V. „lacrimi & mir” chestiunea timbrului literar:

      http://vosganian.ro/?p=5927

      Astept opinia Curtii de conturi si Corpului de control al PM (ca primeste anual pt reviste 1.000.000 de euro din bani publici)

      Problema transparenţei se ridică şi în cazul admiterii de noi membri în Uniune in 2014. În acest sens, e simptomatică (şi, nu mai puţin,bizară) decizia Consiliului USR din data de 17 noiembrie 2014, cînd, pe lîngă cei 80 de membri validaţi la propunerea Comisiei de Validare, „au devenit membri“ ai USR nu mai puţin de 240 de stagiari (http://www.uniuneascriitorilor.ro/21-11-2014-comunicat-2/). Altfel spus, pe durata unui singur an, USR, care număra anterior aproximativ 2.400 de membri, şi-a sporit numărul de membri cu 13%! Dincolo de faptul că o asemenea inflaţie de noi membri ridică serioase semne de întrebare cu privire la nivelul profesional al Uniunii în ansamblul ei, considerăm că problema trebuie clarificată şi sub aspect procedural. Astfel, potrivit noului Statut (v. în special Anexa 2: Regulamentul Comisiei de Validare), adoptat în primăvara anului 2013, statutul de membru (titular) în USR se obţine doar pe bază de dosar şi prin decizie a Comisiei de Validare. Or, după cum au declarat mai mulţi stagiari deveniţi peste noapte membri, cei 240 au fost titularizaţi fără să fi depus un nou dosar care să solicite acest lucru. Situaţia nu ar fi fost, poate, atît de bizară dacă CUSR ar fi decis titularizarea tuturor stagiarilor. Numai că, parcurgînd cele două liste, se observă că: au existat şi stagiari care, în 2014, au devenit titulari urmînd prevederile Statutului (adică depunîndu-şi dosarul la Comisia de Validare); au existat stagiari cărora, deşi şi-au depus dosarul la Comisia de Validare, li s-a refuzat admiterea ca titulari; dintre stagiarii care nu şi-au depus dosar, titularizarea devălmaşă s-a realizat doar pentru unii, în timp ce alţii au rămas în continuare cu statutul de stagiar.
      Întrucît toate aceste decizii par aleatorii, dacă nu chiar discriminatorii, vă solicităm, domnule Preşedinte al USR, să lămuriţi public următoarele două probleme:

      (a) care a fost temeiul pentru care CUSR a decis titularizarea anumitor stagiari prin încălcarea Statutului (care prevede că admiterea ca membru titular al USR se face doar pe bază de dosar şi doar de către Comisia de Validare)?

      (b) care au fost criteriile după care s-a decis titularizarea doar a anumitor stagiari? Considerăm că, răspunzînd acestor întrebări, veţi contribui într-o măsură semnificativă la contracararea vocilor care prezintă USR ca pe un sistem clientelar şi discreţionar.

      http://www.contemporanul.ro/noutati-editoriale/scrisoare-deschisa-catre-domnul-nicolae-manolescu-presedintele-usr.html

  4. In sfarsit, s-a produs ceea ce trebuia sa se produca.Primenirea culturii, a literaturii in genere,dar si debarasarea de …”umanismul socialist”(cel mai umanist dintre umanisme,n-asa?!) Sa fie intr-un ceas bun !

  5. Hai să-ncerc şi eu să ghicesc de ce v-aţi dat demisia din USR, strigând vestea în toate zările, fix în timp ce N.Manolescu – ambasadorul şi seniorul culturii aborigene, câtă e – e atacat la baionetă de falangele şi falangetele strategului „care e”: din acelaşi motive şi subt imperiul aceluiaşi imbold pt care aţi ajuns a scrie celebrele pamflete anti-Ponta, din campania procineva ? Am ghicit, sau ba? :roll: Altfel, nu se explică de ce până acum aţi tăcut ca lebăda poetului Blaga, chit c-aţi fost aproape singurul editor ce-a plătit timbrul ăla de şit (după cum chiar USR v-a lăudat într-un comunicat grăbit). Zău că v-aţi cam demascat, dle, exploatat în orb ca un penat fanat, or mandatat ca un lar upgradat. Tertium non datur.

    • Cand scrii impotriva a ceva, in cazul de fata un vierme, nu inseamna ca faci campanie procineva. Iar domnul Liiceanu, daca nu stiati, a sustinut-o pe fata pe doamna Macovei, in ciuda unor prieteni ca Plesu si Cornea care ti-ar fi dat in cap daca votai cu altcineva in afara de klaus. Deci, chiar nu vad legatura intre Liiceanu, demisia sa, USR, Manolescu si Macovei si cea a scris domnul profesor impotriva lui Ponta.

    • Viorele,
      iarasi reactionezi in genul catelusului cind i se pare ca atentezi la viata stapinului?
      Sinteti prea multi care vreti sa imbogatiti literatura romana in acest fel:
      – „„Destinul urla. Urla ca o băşină de fasole groasă. Sfinctereala şi prosteala prostatei trebuiau să se facă muci şi să dispară”;
      – „Am avut şi eu un vis destul
      De ciudat, în care mă urmărea
      Un om, hămesit să-mi devoreze căcatul. […]”

    • Singura explicatie e urmatoarea si e foarte simpla: o serie de lipitori invatate sa suga la sanul cuiva, s-au gandit ca pot sa suga mai mult mai ales ca s-au inmulti peste masura in mediul acesta prielnic pentru lipitori. Si s-au gandit sa mareasca o taxa cu care sa-i spolieze pe editor si pe cititor, in cele din urma, ca tot e ei burgheji, mama lor! Cam este logica lipitoarei, cele mai grase dintre ele fiind Manolescu si Vosganian, si cam asta e explicatia pentru care s-a suparat Liiceanu acum cand se pregateste aceasta lege. e simplu, nu trebuie sa cautati teorii ale conspiratiei care mai de care mai complicate.

    • Da, domnule Padina, cred ca ati ghicit -de altfel nici nu era nevoie de ghicitori, dl Liiceanu spune foarte clar in acest text: si-a dat demisia, intr-adevar, din acelasi motiv din care a scris acel pamflet anti-Ponta, si anume pt ca nu vrea sa fie condus de promotori ai coruptiei si abuzului institutional sustinuti de piramide de veleitari si profitori…

    • @AVP

      Bineinteles ca dvs. stiti mult mai bine decat Liiceanu de ce si-a dat demisia din USR, care, apropo, a fost transformata sub „ambasadorul şi seniorul culturii aborigene” Manolescu exact intr-o „băşină de fasole groasă”, ca sa citez din marea speranta a scriiturii mioritice.
      Turnura comentariilor dvs. din ultimii ani in favoarea abjectului din societatea noastra nu-l pot explica decat printr-un egoism monstruos si amoral combinat cu un narcisism patologic. Iata ce comentam deunazi in acest sens „Nu stiu ce dracului se-ntampla cu dizidentii astia de pe timpuri de ii apuca amocul in libertate si-ncep sa-si apere fostul inamic. Ca si cum si-ar fi pierdut ratiunea de-a exista fara comunisti. Sau s-au transformat din inertia atitudinii intr-un fel de gica-contra.” Veti urla patriotard acuzandu-ma de ipocrizie cum ati mai facut-o, spunandu-mi ca am zis ca aveti geniu. Nu mi-am schimbat deloc opinia cu mentiunea ca atunci cand am zis-o ca si acum este vorba de geniul poetic ce din pacate nu se extinde defel in comentariile dvs. politice. As zice ca acestea din urma sunt un fel de contrapondere la cel dintai.

    • @gheorghe/gheorghieni

      Dacă ai fi mai puţin pornit (căci onoare, bună-credinţă şi intelighenţă ştiu că ai), ai recunoaşte şi dta că ai de a face nu doar c-un ingeniu poetic mai mult or mai puţin fistichiu, ci şi cu “cel mai just analist din ultimii 30 de ani”, aşa cum a spus-o Sorin Ilieşiu, cu francheţea-i pentru care unii îl consideră uşor candriu (iar nu un onorabil mort viu, n-aşa?). E suficient să parcurgi linkurile la care ajungi după ce faci click pe logo-ul din headerul acestui mesaj (deci click pe “AVP”), ca să realizezi că niciun boier al minţii Ro n-a înţeles ce-am priceput io, şi nu de ieri-de alaltăieri, aloo, priatelo. Şi-atunci, despre ce naiba vbim & mârâim ? :roll:

    • Poate jurnalistii vor explora cu mai mult interes acest subiect, nu doar la USR ci si la alte Uniuni de creatie (muzicala, plastica, etc.) Stimulul pt pensie a dus la un interes crescut pt cultura, chiar daca calitatea lipseste. Motto-ul interesului ar fi „sa manance si gura mea „. Exista oameni care medita aceasta pensie, dar ei sunt o minoritate. Asemeni cazului doctoratelor, veti gasi multi politicieni in aceste Uniuni (politicieni mai ales de nivel local si judetean).

      Nu cred ca este o idee buna sa fie echivalati cumparatorii de carte cu cititorii de carte – poti cumpara carti fara sa le citesti (le vei citi candva), poti citi insa carti fara sa le cumperi (biblioteci, site-uri online). Numai daca adunati nr. de carti downloadate de pe Liternet rezulta o alta situatie, d-le Liiceanu. Avand in vedere ca se cumpara atat de putine carti, mai ales in cazul debutantilor, poate ar fi o idee buna sa fie intai publicata online o carte si apoi, daca exista interes, sa fie publicata pe hartie. Exista solutii – Print On Demand, etc. De asemenea, trebuie scazut pretul cartilor electronice, este aberant de mare comparativ cu costurile implicate.

  6. Nu am nici un fel de legatura cu USR – total dezinteresat de modul in care cei care se numesc scriitori se organizeaza, insa aceasta demisie pare sa fie una demna de urmat. Accesul „furnicutelor” in altarul „greierului” se face pe un soi de autostrada care sa permita celor „alese” atingerea „gloriei” literare . Presedintele USR nu-si va permite vreodata sa se expuna evaluarii celor probabil 100 de autori respectabili ci are nevoie de cei 2000 de membri care sa-l „mentina” „drept” chiar si in conditiile pierderii coloanei vertebrale. A experimentat aceasta stare de „purtat pe brate” in alta organizatie, care a stiut sa-i asculte rugile si sa-l considere demn de a le fi partas la jaful post decembrist… De aici nevoia de taxe aplicate celor care au curajul sa cumpere o carte – cei 2000 de posibili sustinatori trebuie sa manance, sa-si poata umple CV-ul cu „lucrari publicate”, sa simta cercul de foc al „celebritatii” in jurul fruntii asudate de efortul secretarii de cuvinte… Deci, demisie de mult asteptata, demna de urmat…Greu de inteles cum de alti oameni educati si vertebrati suporta atmosfera sulfuroasa din sediul USR – poate ca spinarea se indoaie cautand aer mai curat la poalele „muntilor” emanand scatoli si non-valori. Inca se asteapta democratizarea societatii literatilor, asa cum asteptam aceeasi democratizare si in alte „sindicate/colegii/societati” care se revendica purtatoare de cuvant ale diferitelor profesii mai mult sau mai putin liberale, dar inca fanariote ca mentalitate, desi iesirea din rand poate expune la recluziune – „conform legii” greierilor arghirofili…De asemenea, e asteptata aparitia organizatiilor care sa promoveze doar valori autentice este un eveniment asteptat de peste 70 de ani – cineva interesat??

  7. Vă felicit pentru consecvență și pentru lipsa de echivoc. Presupun că gestul v-a oferit o considerabilă satisfacție personală.

    Vă sugerez însă să nu lăsați lucrurile la jumătatea drumului. Acesta este cel mai bun moment pentru a oferi o alternativă reală la Uniunea Scriitorilor: fondați o societate literară modernă, cu un sistem sănătos de valori, care să forțeze nu neapărat reformarea vechii Uniuni, cât recuperarea statului public de scriitor. Ștergeți-i ruginita aură de ratare implicită, îndepărtați-i izul de excese bahice și făceți-l să renunțe la extravaganțele fără fond.

    Aveți vizibilitate, aveți resurse, păreți să aveți chiar și motivația necesară. Nu ne lăsați să aplaudăm prea mult de pe margine. Succes!

    • As spune ca editura in sine e ajutorul maxim (suna urat, dar nu-mi vine alt cuvant pe moment) ce se poate acorda scriitorilor.

      • Corect. Înțeleg ce vreți să spuneți. Și ar trebui să fie cât mai multe edituri profesioniste în România. Din păcate genul acesta de măsuri buimace care intervin în mod arbitrar pe piața cărții afectează în principal editurile mici și mijlocii.

        Acestea nu doar că nu au nici un sprijin cinstit din partea statului sau a USR, dar acum trebuie să încaseze, să administreze și să vireze asemenea taxe feudale. Aceasta aceste adevărata ne-ru-și-na-re. Și ea îi va afecta, prin recul, și pe scriitorii români mai puțin cunoscuți, care vor face coadă la ușa a tot mai puține edituri și se vor întreba de ce trebuie să plătească pentru a publica. Trendul e deja vizibil și va continua tot mai abrupt.

        Dar pe ”șefii” Uniunii nu-i va afecta situația. Dimpotrivă. Vor avea din nou bani de salarii-care-nu-sunt -salarii și de premii-care-nu-sunt-premii.

  8. Acest articol trebuia scris de mult, de cel puțin 20 de ani. Uniunea Scriitorilor a vrut să perenizeze un model sovietic de ORGANIZARE a scriitorilor de către stat: pentru a-i ține sub control, nu-i lasă să moară de foame.
    Până a ajunge celebri și a trăi din scris, 99% din scriitorii din vest au o meserie din care trăiesc și cu care cotizează pentru pensie: profesori, magazioneri, jurnaliști, paznici. Sau alții care, pe lângă literatură, fac pictură, sculptură, muzică, dans. Cu alte cuvinte performează și în alte domenii culturale.
    Marea masă a scrijelitorilor din Ro poate fi eradicată chiar și dacă se face doar o analiză a corectitudinii limbii în care scriu. Desigur, ei vor pretinde că e vorba de licențe literare de limbaj, nu de agramatisme sau de diaree verbală…
    Se pare că îndemnul lui Eliade Rădulescu [„Scrieți, băieți, numai scri(e)ți] a fost luat literal. Să fie vina domnului Manolescu, paznicul pe viață al fușerelii?
    Poate că – mai întâi – îndemnul ar trebui să sune: „Citiți, băieți, câte ceva, abia dupa aia scrieți”…

  9. Admiratie si stima pentru gestul de a demisiona din USR si pentru acest articol al dl Liiceanu. Se spun APASAT niste adevaruri-realitati care se tin cu grija, de mult timp, in ceata spre profitul generos al USR-istilor! si ai conducerii sale. Acolo pare o mosie, unde se inghesuie cat mai multi= beneficiile sa traiasca! Si sa traiasca si poporul + editorii care intretin acest USR cu ai sai aroganti si pretentiosi conducatori. Ciudat ca Statul nu ii controleaza nicicum! Foarte ciudat! mai ales ca ii subventioneaza.

    • D-le LIICEANU,

      Situatia prezentata de dvs. se raporteaza la romanii care cumpara carti noi si le citesc (poate).
      Exista date statistice ref romanii care citesc carti luate de la biblioteca (oferite de asociatiile bibliotecilor)? Mai specific, cati citesc carti de la biblioteca dar au varsta peste 24 de ani (se presupune ca pana atunci citesc mai ales „pt scoala”)?

      Cum se estimeaza nr celor ce citesc carti luate de pe net? Dar al celor ce cumpara din anticariate? Nu exista analize sociologice pe aceste subiecte? Chiar si asa, doar din date ofera edituri, ce fel de carti (pe domenii) cumpara de obicei romanii? Una este beletristica si alta cartea de specialitate (cumparata din nevoie profesionala). Oferiti link catre analizele AER, daca ele exista.

  10. Mai sunt si unii care in foarte putine cuvinte reusesc sa ne spuna esentialul. Desigur ca este bine ca acest esential sa fie subliniat in cat mai multe feluri posibile sa-i fie luminate cat mai multe fatete dar sa nu -l uitam in nici-un caz si sa nu ne ratacim telectual prin hatisurle amanuntelor desi diavolul paraca cineva zicea cu amanunte, cu detalii ne dovedeste.ascunzandu-se mai ales in ele :)

    Asa ca citez acest sinoptic

    Ion Iliescu (1) titularul crimelor din `89 e creația politică a securității. Ca să reziste în capul statului, președintele de trei mandate era obligat s-o oficializeze. S-o legitimizeze și să-i dea putere. Așa a apărut SRI, serviciul reinstituționalizat la o săptămână după conflictul din martie 1990 de la Tg.Mureș, reconfirmat ca poliție politică – acoperită, în mineriada din 13 -15 iunie. Ca urmare, președintele onoarei lor le garantează dreptul la rapt de orice fel asupra statului pe care tot ei îl apără. Drept politic la care se văd îndreptățite și găștile apartenente de origine fesenistă. De la lichiditățile gestionate de foști lucrători ceaușiști, la tot patrimoniul de suprafață și din subsol. Bașca puzderie de procedee „legale” de sifonat din salariile și pensiile prostimii.
    Emil Constantinescu (2) Baza puterii și corupției fiind astfel asigurată, câțiva ani de înslăninare și înțopârlănire au fost suficienți pentru ca prădătorii, simțindu-se destul de tari, să lase la cârmă un opozant slăbănog, numa` bun să le întărească imaginea de politicieni care apără drepturile și libertățile democratice ale poporului. Când a fost ales, în 1996, președintele Milică și-o fi imaginat, poate, că e hărăzit să ridice țara pe noi culmi de civilizație și că țara o să-i ridice statuie. Asta până la ciudatele afaceri Țigareta, vegheate și numerotate de niscaiva servicii din cele multe reașezate între timp. După care a ridicat steagul alb, anunțându-ne de la balcon c-a fost învins. Ulterior, victima, împreună cu Zoe și Ciuvică, s-a devotat monstrului. De „țigarete”, nu s-a mai auzit.
    Era momentul pentru revenirea căpeteniei din `89. În cei patru ani de „opoziție”, monstrul își consolidase rețelele în instituții, la centru și în teritoriu strângând enorm de multă osânză. Romania intrase în faza de preaderare și UE deschisese robinetele de finanțare prin programele Phare și Sapard. Bani europeni. Gârlă! Fără mecanisme specializate de control, încă! Miros irezistibil. Cu Iliescu din nou președinte și Năstase premier, sistemul securizat al corupției a cunoscut din 2000 începând, cea mai înfloritoare perioadă post `89. Cooperativa clanurilor intră în declin în 2005 când succesorul lui Iliescu la Cotroceni schimbă direcția.
    Traian Băsescu (3) Să înfrunți monstrul în culmea puterii sale, ce nebunie! …Și cu cine, ați vrut să faceți asta, domnule președinte, cu un partid cu aceleași gene „originale”? Cu niște intelectuali șovăielnici și cu o serie de ariviști fără scrupule? Cu greșeli și bâlbâieli? Totuși, chiar și așa ați schimbat direcția! Cu Macovei, Morar, Stanciu, cu o mână de procurori și judecători și cu doar câțiva reformiști, cu încurajare americană și europeană, instituțiile au început să respire! Cu lupte grele, s-a înființat DNA, DIICOT, ANI. Monstrul e pus în pericol pentru prima dată din `89. Nevoit să dea înapoi, a atacat statul: președintele suspendat din nou, puciul, marțea neagră, ordonanțe-puhoi! Și ar mai fi dat îndărăt dacă grupul nu s-ar fi sfărâmat încă din 2012.
    Klaus Iohannis (4) a promis o politică nouă. Pentru asta, a tocmit consilieri rutinați, cu vechi state de sluj. Vrea să ne convingă că el e cel hărăzit să ridice țara pe noi culmi de civilizație. Iar boborul ar trebui să-i ridice deja, statuie. Urmează să mai facă înnoirea clasei politice. Atât. Nu înfruntând monstrul (doar nu v-ați imaginat asta!) ci cu suportul lui. „La bine și la rău”, vorba întâiului consensualist postdecembrist.

  11. Rau ati facut ca v-ati dat demisia. Da, Uniunea Scriitorilor e un sindicat. In fiecare tara e asa. E o descoperire atat de colosala? Nu e o Academie, un for de recunoastere stiintifica. E, pe scurt, domnule Liiceanu, felul cum s-au origanizat scriitorii ca sa nu moara de foame. pe lume
    Si cred ca de mult, dinainte de interbelic, s-au organizat la noi pentru asta, iar la altii de vreun secol, doua.
    Rau ati facut, fiindca e nu stiu al catelea gest de superioritate din partea dv. Un fel de artag superior care, Doamne, va sta asa de rau, si e, la dracu, asa de trist. Caci firea dv. e exact contrara, pentru cine v-a citit cartile. Nu stiu de ce tineti sa pareti crud si din ce in ce mai crud.
    – Da, scriitorii nu se vand, ci numai unii dintre ei. Da, numai putini oameni sunt inteligenti, inalti si cu ochi albastri. Ceilalti – sunt veleitari ai vietii. Se fac ca traiesc. Nu sunt multumiti, nu sunt iubiti, nu sunt doriti, se strecoara prin cutele zilei. Inseamna asta ca trebuie sa-i lasam sa moara de foame, fara o organizare de tip sindical (numita „societate”)? Darwinismul social, aplicat umanului, e trist. Aplicat artei, e absurd. Arta mare sta pe o patura de mediocritate, fara de care nu s-ar sti ca dv., Gabriel Liiceanu, sunteti cineva care scrie bine. Ca sunteti inalt si treceti cu pasul sigur prin viata, pe aici prin Est, prin dreapta jos cum te uiti pe harta. Faptul ca editura dv, vinde numai carti exceptionale (scrise de cei putini) v-a facut sa credeti ca ceilalti nu conteaza, si in caz ca ar conta, nu pentru dv.
    Stiti desigur ce e liberalismul. E sistemul in care, pe scurt, piata face legea. Maria sa PIATA. De cand va place acest sistem atat de mult? De cand ati ajuns, conservator relaxat, sa va placa in plus, deodata, si liberalismul? Chiar e minunat cand mor toti cei fara ochi albastri?
    – V-ati dat demisia in legatura cu ceva care tine de bani. Nu, nu de „principii”. Piata nu are principii. Ci de bani, nenorocitii aia de bani fara de care nu se poate desigur, dar fara de care, uneori, am vrea sa se poata (si de aceea citim, privim, ascultam, facem tot felul de ciudatenii care nu ii includ). Asta va ramane: era unul, Liiceanu, destul de meschin ca sa-si dea demisia din cauza scumpirii cartilor sau nu stiu ce… Atat va ramane. Si care a plecat din breasla lui ca sa se retraga intr-o intreprindere.
    – Si daca se face cartea cu 2 lei mai ieftina, se modifica ceva din proportia de acolo (462 la 1200000)? Daca nu, argumentul e neavenit. Atunci ce se schimba? Nu mai sunteti, in felul asta, trist? Trist ca acum, dupa 20 de ani de „colectat” pentru USR, ati aflat ca sunteti „colector”? Nu este o suita in argumentatie. Bun, sa zicem ca ati fost sastisit: pur si simplu vi s-a luat. Dar spuneti-o asa, si nu va acoperiti cu cifre rascolitoare moral, ca si cand ar avea legatura cu contabilitatea cifrelor arabe.
    – Si daca Uniunea o sa aiba de maine doar 160 de scriitori? Care e rationamentul? Vor citi mai multi romani? E asa de disparat tot ce scrieti, incat ma intristeaza…
    – Bun, se anuleaza timbrul literar. Se revine. Nu mai colectati. Nu mai faceti nimic pentru penibila Uniune. Schimba asta ceva? Veti vinde mai bine? Mai multi romani vor citi, atingand plafonul pietei poloneze? Intelegeti desigur ce va spun… Trebuie o coerenta logica in toate astea.
    – Deriziunea nu e un procedeu corect. Da, unele fonduri se folosesc ciudat. Dar de cand infirma asta restul.
    – Toate astea au nume, sunt fraude simple in logica formala. Nu puteati sa spuneti, simplu, de exemplu, ca e absurd sa iei taxe pentru scriitori tocmai de la piata de carte? Ca trebuiau luati de la Loterii, de la confiscari publice, din alte locuri, mai manoase? Ar fi fost atat de simplu. As fi vazut in fine un argument…
    Pregatiti-va. Toti estropiatii vor scrie aici cata dreptate aveti, si cat sunteti de inteligent si ce stralucite sunt rationamentele dv. Vi se intampla la fiecare articol. Din 50 de comentarii, veti avea 45 de aiuriti (din aia cu „minunat”, cu majuscula la Dumnevoastra, you know the type). De fapt, adevarul e v-ati grabit. Si nu puteti recunoaste ca v-ati grabit, nici pentru un asemenea public. Ca gestul a fost pripit, si are reverberatii de neinteles, si pare brutal, si rationamentul din spatele lui tot pripit e, ba chiar in plus poate parea meschin, trist, neavenit, aiurea, lamentabil… De aceea scrieti acest text de justificare. Adica numai faptul ca-l scrieti probeaza ca nu trebuia sa-l scrieti, intentionalitatea e de ajuns ca sa-l compromita. Manolescu, pour ne pas le nommer, cu furnicile lui, macar spune acolo trei lulele, trei surcele, dar coerent. Dv. cum sa va justificati ca v-ati „certat de la bani” (atata intelege omul), de la cifre, pe care nu stiti cum sa le convertiti mai patetic in principii? Da, e sindicat Uniunea Scriitorilor. Cat de abisala descoperire…
    Ne e dor de dv. Dar de ce, de cate ori ne e dor, trebuie sa tot scoatem carti din biblioteca pentru a va revedea? De parca dv., cel real, ati fi plecat nu stiu de cata vreme?…
    Stiu, e felul clasic de a fi nedrept cu cineva: ii amintesti cat de mare era, pentru a sublinia mai apasat cat de mic este. Nu, nu sunteti „mic”: ceva s-a intamplat insa cu dv. Habar n-am ce. Da, un poet vinde in 500 de exemplare, si in mod real 100. Da, un romancier mediu 300 din 1000. Stiti ca si ei traiesc? Pe bune. La sfarsitul lunii, trebuie sa plateasca chirii si multe lucruri vulgare (precum paine, chestii din astea). Da, au lucrat pe sponci, prin slujbe fictive – nenorocitii – au trait din expediente si nu au pensii. Si fara sindicalizarea asta ar fi murit de mult de foame, dar la propriu, pe sub poduri. Tot aerul asta crud-liberal nu va stau bine. E asa de ciudat, credeti-ma… Mai tineti minte interviul cu Cioran? Mai tineti minte cand a spus ca, in anii 70, cand voiau sa-i ia apartamentul, l-a salvat „une organisation communiste”? A refuzat el ajutorul acestei organizatii comuniste (care apara oamenii cu chirii mici de abuzurile proprietarilor), spunand ca nu intelege sa fie sustinut de o ideologie care, in tara lui, facea ravagii? Vedeti?… Mai sunt oameni cu firme mari, si nu au devenit liberali, nu s-au imburghezit si-n suflete (Gaston Gallimard cotiza pe la RPR, canta imnuri darwinismului social in mars?). Una n-o presupune pe cealalta. De ce-a trebuit sa treceti, cu atata virulenta acra, si parca atata graba, de partea aceea? De ce va gasim in varful acestei piramide de suficienta a liberalismului „fara-mama, fara-tata”? In fond, ce cautati acolo?
    Da, ok, ne e dor de dumneavoastra. Unde sunteti?
    (Ma intristeaza ca se cenzureaza pe Contributors. Oricat ati detesta opiniile contrare, invatati sa le acceptati si pe ele, va va fi mai usor in viata.)

    • @ (Doc),
      peste poate de curajos: ati semnat o anonima :P
      Si, curajos, ca orice anonim in paranteze, decretati: „Toti estropiatii vor scrie aici cata dreptate aveti”.

    • „E, pe scurt, domnule Liiceanu, felul cum s-au organizat scriitorii ca sa nu moara de foame”.

      Câtă dreptate aveți, domnule Fumurescu! În numărul trecut, „Observator cultural” a dat publicității fragmente din corespondența regretatului Gheorghe Crăciun cu recent dispărutul dintre noi, scriitorul Alexandru Vlad.
      Redau un fragment care (printre multe altele) m-a mișcat profund:

      „Acum, dacă tot apăru şi cartea asta, m-am apucat să-mi refac dosarul pentru Uniune. Mărturisesc că mi-am pus oarecari speranţe în dobîndirea acestui statut. Ca profesor la Zărneşti nu am de unde cere o casă în Braşov – şi locuim patru oameni în două camere cu o suprafaţă modestă –, la fel, nu am altfel cum să mă gîndesc la un serviciu mai puţin tracasant şi obositor. Însă, se cam vede cum e şi cu primirile astea…”

      http://www.observatorcultural.ro/Gheorghe-Craciun-catre-Alexandru-Vlad*articleID_31381-articles_details.html

      • Mii de scuze, domnule Miron Damian, pentru regretabila eroare! Din neatenție, din grabă, am confundat pseudonimul „Doc” cu numele domnului Fumurescu (căruia îi cer, de asemenea scuze…).

    • Daca USR vrea sa fie sindicat sunt liberi sa fie sindicat, numai ca nu pe banii nostri! E simplu. Fiecare e liber sa se asocieze in Romania. Se numeste libertate de asociere. Bagatul mainii in buzunarul altora se numeste furt. De asta se ocupa şuţii. Fiecare alege in ce categorie vrea să fie.

    • Omul a simtit nevoia sa se distanteze de anumite practici. Nu stiu de ce credeti de cuviinta sa comantati decizia cu „rau ati facut”. Ce ar fi fost mai bine daca nu ar fi facut-o?

    • Dle (Doc)-spuneti si repetati ca scriitorii mor de foame, sa nu-i lasam… etc.
      Intai de toate ma intreb daca au si alta meserie in afara de „scriitor” care nu e o meserie. Si daca au invatat si altceva , OK, sa traiasca din meseria invatata si probabil practicata (daca nu, de ce nu au practicat-o/ nu o practica ) spre a nu muri de foame. In lume majoritatea mare a scriitorilor ( mai ales cei de duzina cum sunt multi in USR) au un job= muncesc in meseria invatata, alta decat scriitura)
      Pareti a pleda, a considera USR o Organizatie de Binefacere, gen Armata Salvarii! Doar ca in asemenea Organizatii de salvat contra muritului de foame, NU se emit pretentii mereu crescande, nu sunt „serviti muritorii de foame” cu pensii marite, indemnizatii de merit, Case de creatie la munte si la mare, calatorii in lume, repetate premii , etc.
      Cum numarul celor care vor sa „nu moara de foame din scriitura” creste vertiginos…dar nu vor nici sa traiasca din alta munca in afara de scriitor, ..iata se gasesc „solutii” = poporul sa plateasca mai mult pe cartile lor , carti / adesea jenante…
      Deci „Hai la Armata Salvarii” de-i zice USR… cu creatii:
      – “„Destinul urla. Urla ca o băşină de fasole groasă. Sfinctereala şi prosteala prostatei trebuiau să se facă muci şi să dispară”;
      – “Am avut şi eu un vis destul
      De ciudat, în care mă urmărea
      Un om, hămesit să-mi devoreze căcatul. […]“

  12. I have a dream – absolut fabulos !

    Evident că așa ceva NU SE SCRIE, și, mai ales, NU SE PUBLICĂ.

    DAR, dacă o încadrăm la folclor urban, e pe linia epigramelor lui Păstorel de la finele anilor 1940. Desigur, de atunci încoace, tonul a devenit mult mai frust, mai dur, reflectînd involuția spiritului valah sub năvala mîrlăniei noastre funciare (vezi Memoriile lui Argetoianu, un ”boier de viță veche).

  13. In definitiv, asa cum initiatorul legii, V. Vosganian, a facut ca populatia (contribuabilii) sa-i plateasca gazul ieftin lui I. Nicolae, tot asa el vrea acum ca toti cumparatorii de carte sa plateasca bir la institutia de acordat certificate de scriitor (aka pensii cu 50% mai mari) condusa de de-trei-ori presedintele Nicolae Manolescu. Curat gândire liberala!

  14. „Poate că nimeni nu așteaptă ca Uniunea Scriitorilor să fie elita însăși a scriitorimii românești.” – BA DA !
    Este exact ceea ce-si imagineaza multi cetateni, cititori sau numai „datatori cu parerea”, atunci cand se face referire la aceasta institutie!
    Si aici nu vorbim despre cunoasterea, sau ignoranta, rolului concret, si nici a functionarii bucatariei interne a acestei prestigioase institutii, ci despre felul in care este NORMAL ca ea sa functioneze !
    Cine este legitim sa discearna valoarea unei creatii literare, daca nu cei mai valorosi scriitori?

    Nu m-as plasa, ca unii din precedentii comentatori ai acestui pasionant articol, in patetic moralizator, ocazional sau de profesie, si nici nu ma intereseaza sa aflu „de ce?” demisia dvs intervine „acum, si nu mai de mult?” – intrebare stupida, devenita leitmotiv in Ro :( – ci salut decizia dvs, deoarece o consider ca fiind SINGURA atitudine constructiva, posibila in contextul pe care-l descrieti, si pentru care (nici macar!) nu caut cuvintele care sa-mi exprime dispretul si oroarea!
    Citesc, recitesc, citatele redate aici din autorii romani contemporani „consacrati”, evidentiati sau premiati, si sunt obligata sa-mi recunosc limitele : imi este imposibil sa numesc asa ceva, literatura :(
    Numai ca, totul devine coerent : mediocritatea si incompetenta care definesc orice domeniu al societatii romanesti – politica, economie, invatamant – , nu se puteau opri, ca prin miracol, la portile USR, ar fi fost contra legilor naturii!
    Cercul vicios pe care-l deplangeam candva, si speram (iar unii mai temerari, incercau concret) sa se transforme intr-unul virtuos, a devenit o spirala infernala…

  15. …pentru ca in România ~90% din 20 milioane sunt ortodoxi (prin traditie, deci nu automat si practicanti), iar restul minoritatilor, reprezentand concret si efectiv, mai putin de 10% din aceleasi 20 de milioane, impartite la randul lor, la numarul diverselor „alte” culte religioase (lista dvs este incompleta), face ca bisericile ortodoxe sa fie cele mai vizibile!
    Faptul ca influenta BOR asupra administratiilor locale permite, de ex, construirea de noi lacasuri in loc de parcuri, suscita nemultumirea si uneori revolta, chiar si in randurile unor oameni de bine!
    Cei care indraznesc sa critice numarul exagerat (!!!) de biserici in Ro, nu trebuie vazuti ca dusmani ai crestinismului ortodox! Adevaratii dusmani, daca exista, trebuie cautati uneori „mai aproape”…

  16. fractura logica…

    o biserica penticostala la 242 de credinciosi…
    una ortodoxa la 1055 de credinciosi

    cateva mari diferente de ce comparatia nu isi are sensul:

    1. daca intri intr-o biserica penticostala vei gasi 85% din numarul specificat
    intr-una ortodoxa 50-60
    am asta ar fi numarul real de membri/biserica. a se numara doar practicantii
    2. bisericile penticostale/iehoviste/reformate se auto-finanteaza (privat), pe cand cele ortodoxe sunt construite in mare parte cu contributia statului (centralizat sau la nivel local)

  17. „Atunci, de ce?”

    Pentru ca luati in calcul credinciosii celorlalte religii si „credinciosii de recensamant” ai celei ortodoxe. Si pentru ca aritmetica are limite – stiti dumneavoastra, daca un muncitor sapa o groapa intr-o ora nu inseamna ca 60 de muncitori vor sapa groapa intr-un minut si nici ca puteti angaja jumatate de muncitor daca aveti la dispozitie doua ore.

  18. culmea e că prin gstul demisiei și acest articol de o elaborată elegantă polemică vs un adversar subînțes și o comunitate de oameni, oricum deasupra mediei, cu argumente iscusite, dl. Gabriel Liiceanu îmi devine subit simpatic…

  19. Imi amintesc (desi poate informatia nu e corecta) ca acum vreo 10 ani se zicea ca inflatia de membri a USR este motivata de unele pensii speciale de care beneficiaza acesti membri. Probabil acest avantaj nu mai e de actualitate dar situatia e tipic romaneasca. Din motive similare multi oameni trecuti de 50 de ani s-au apucat sa faca doctorat, pentru ca beneficiau de un spor la pensie in calitate de doctori in stiinte. Ce valoare vor fi avand acele doctorate e alta poveste.
    In alta ordine de idei, cand citesc articolele domnului Liiceanu am reflexul de a ma ridica in picioare. Inca mai exista oameni pe care merita sa ii citesti, dar tare au ajuns putini.

  20. Faceti parte cumva din BOR incat sa detineti date statistice atat de precise privind numarul atat de mare al credinciosilor ortodocsi si numarul atat de mic al bisericilor de care acestia dispun ? Eu zic sa mai construim cateva !

  21. ioan negoita

    sunteti angajat al borului ?! dupa cifrele avansate cu siguranta va credeti la amvon cand tineti o predica!

    dupa cifrele avansate ar reiesi ca martorii luiiehiva au 116402 ;lacasuri de cult! adica cam cate cladiri sunt intr-un sector din bucuresti!
    mai treziti-va din betia asta religioasa !

  22. Buna ziua,
    Am scris cateva carti. Poate ca nu sunt exceptionale, dar eu cred ca merita publicate. Evident, este vorba numai despre parerea mea. Am primit de la mai multe edituri diverse raspunsuri, iar alte au tacut precum pestii. Nu mi-au spus nici da nici nu. Recunosc, am trimis manuscrisele, in Word, prin e-mail pe adresa editurilor. Si asteptam un semn. Pozitiv sau negativ. Tot pe mail. Nu de alta, dar sunt un exjurnalist fara job. Si bani de telefoane… O sa va redau cateva raspunsuri: 1. „manuscrisul trebuie printat” (Adica ai bani de print, ti se citeste manuscrisul. Daca nu, nu). 2. „Nu publicăm lucrări ale autorilor români” (Firma cu actionariat 100% romanesc. Super-tare palma pe obraz). Am inteles cand planul editorial pentru anul respectiv sau viitor era pus la punct deja. Am inteles ca este vorba despre „contextul economic”…
    De la unele edituri mi s-a cerut sa completez n-spe formulare despre carti si sa le trimit. Plus 20 de pagini. ATAT din tot manuscrisul. M-am conformat. Degeaba. Apropo de formulare. Un redactor-sef de la o editura (micuta) spunea ca niciun redactor NU ARE TIMP sa citeasca un roman cap-coada. OK. Time is money. DAR CUM POTI SA INTELEGI OARE UN ROMAN, DACA NU IL CITESTI CAP-COADA?! Poti, din primele 20-30 de pagini, sa vezi daca un debutant are sau nu „condei”. Apoi, daca simti ca are „pana”, este necesar sa ii citesti lucrarea cap-coada. Ca sa intelegi complexitatea lucrarii. Altfel, crezi ca lucrarea nu va fi vandabila. Poti sa te inseli… daca citesti superficial (in diagonala).
    „Doc” (Vezi mai sus!) spunea ca „Maria Sa Piata” decide. OK. Dar pana acolo decid „expertii” in literatura si in marketing ce formeaza consiliile editoriale ale editurilor. In general, sunt tot aceia („dinozauri”) sau ciracii lor. Iau diverse sume de bani de la edituri pentru consiliere. Nu treci de ei. Ei stiu una si buna. ATAT. Nu gandesc mai mult de lungul nasului. Sau poate TREBUIE sa gandeasca asa. Altfel, nu iau un premiu, isi pierd job-urile etc.
    Sunt de acord ca, daca nu exista o autocenzura, trebuie sa existe o cenzura. Piata piata, dar ce facem cu expresiile vulgare?! Sau poate asta este NOUA LINIE?! (Vezi emisiuni si articole de scandal intens vizionate, citite si comentate in stil vulgar!). Cum o combatem?!
    Ca sa fie nominalizati la premii externe (chiar si Nobel pentru literatura), unii scriitori romani sunt super-promovati. Si degeaba. NOBEL-ul nu apare. Ei au „pile”. Iar cei ce doresc sa debuteze, nu o pot face. Nu au loc de „prieteni”. ROMANIA vrea un NOBEL. OK. Nu poti castiga un NOBEL promovand „prietenii”. Nu poti castiga un NOBEL promovand vulgaritatea. Nu poti castiga un NOBEL fara sa ai incredere in debutanti. Chiar daca sunt o multime. De undeva, din aceasta multime parca uniforma, apare geniul. USR si editurile blocheaza aparitia unui geniu autohton CONTEMPORAN. Oricare ar fi EL sau Ea. USR si editurile blocheaza aparitia unui geniu autohton VIITOR. Oricare ar fi EL sau Ea. Nu numai un absolvent de filologie poate sa scrie atacand un NOBEL. Ci si un elev, un student (indiferent de facultate), o persoana fara studii superioare, dar care are in sange scrisul (corect gramatical). Este vorba despre VOCATIE (plus experienta de viata si curajul de a pune mana pe „pana”). Cu un pic de indrumare de specialitate, acei debutanti ne pot surprinde placut. Stimati sefi de edituri, mergeti in licee, mergeti in facultati, cereti sprijinul presei, organizati concursuri corecte! GASITI geniile! SPRIJINITI-I! PROMOVATI-I! INVESTITI IN VIITOR! NU UCIDETI SPERANTA DE A AVEA O LITERATURA DE CALITATE!
    Si inca o chestiune. E criza economica in lume. Inca nu s-a terminat. Cartile sunt considerate a fi pe segmentul distractie. Adica platesti facturi, dai bani pe medicamente si paine sau altceva necesar… Apoi, daca mai ai un sfant in buzunar, poti cumpara o carte de la anticariat sau de la targul de carti noi. Mai ieftina. Daca ai job, daca nu… Daca doriti, stimati sefi de edituri, sa vi se cumpere cartile, introduceti in ele file full-color de reclama. Evident civilizata. Sa se muleze pe stilul cartii. Un exemplu: in cartile pentru copii ar putea sa fie reclama la ciocolata (oul Kinder) sau Lego s.a.m.d. Unii ar spune „ne-am saturat de reclame”. OK, dar vrei sa cumperi cartea cu 30 lei sau cu 10?!

    • Draga domnule,

      Cind ne dam pe internet si scriem cu litere mari, este echivalent cu a tipa. De exemplu:
      a/ „esti prost !” == comunica sec parerea mea despre persoana cu care am de-a face, fara implicare emotionala; exista posibilitatea retragerii
      b/ „ESTI PROST !” == comunica emotia re-gasirii prostiei la persoana cu care vorbesc intr-un mod visceral, ne-echivoc; lupta este pe cale sa inceapa si nu se va stinge cu una cu doua.

      Apropos, imi puteti spune de ce scrieti intotdeauna „EL”, dar cind va referiti la o persoana de sex feminin, scrieti „Ea”? De ce nu scrieti „EA”?

      Revenind la raspunsul d-voastra, il gasesc patetic si fara fibra. Fara indoiala, daca scriitura d-voastra urmeaza acelasi stil, sinteti destinat santului literaturii romane. Va sugerez sa va gasiti o ocupatie si sa va faceti util societatii in alt mod.

      Cit despre reclamele pe copertele cartilor, cred ca e o idee absolut proastra, fara suparare.

      • Stimate „it_s__not_news”

        1. „Cand ne dam pe internet…”. Interesanta exprimare.
        2. DA. TIP. CA SA AUDA CINEVA CU FUNCTIE DE RASPUNDERE, SA INTELEAGA SI SA REZOLVE ACESTE PROBLEME.
        3. Am scris in graba. De aceea am scris gresit „Ea” si nu „EA”. Chiar nu sunt misogin. Tocmai de aceea spun acum ca nu conteaza sexul, ci VOCATIA.
        4. Sunteti o persoana care comenteaza aberant pe mai multe site-uri. O simpla cautare pe internet dupa „it_s__not_news” arata ce fel de persoana sunteti. Sunteti platit pentru a posta sau ati comentat ideile mele din proprie convingere? Sunt convins ca prima chestiune este cea reala. Stiu ca sunt anumite firmulite/PFA/ÎI/IF care „angajeaza” persoane ce trebuie sa comenteze pe anumite site-uri pentru ca acestea sa aiba trafic in ochii unor necunoscatori ai domeniului IT. Am vazut si eu pe internet astfel de oferte de „job”. Am considerat ca este sub demnitatea mea de om ca sa aplic pentru a lucra intr-un astfel de mod aberant.
        5. Hai sa „discutam” urmatoarea fraza: „Cit despre reclamele pe copertele cartilor, cred ca e o idee absolut proastra, fara suparare.”
        a) „Cit” sau „Cat”? Poate ati gresit din cauza faptului ca ati scris in graba. Mai erau cateva site-uri pe care trebuia sa comentati.
        b) „Reclamele pe copertele cartilor”. I) Va rog sa cititi cu atentie ce am scris. Este vorba despre reclame puse pe file full-color inserate in carti. Reclame civilizate. II) Este bine sa va adaptati la noile cerinte economice. Bugetele familiale pentru segmentul relaxare/distractie/cultura sunt din ce in ce mai scazute. Asa ca – vorbind despre carti – si preturile acestora trebuie sa scada. Am oferit o solutie posibila. Aceasta poate fi coroborata cu altele. Micsorarea TVA in domeniu este o alta solutie, dar nu singura. Realizarea unei carti presupune enorm de multe cheltuieli. Toate se reflecta in pretul final, pret platit de cumparatorul persoana fizica. III) Nu vorbesc despre reclame puse pe coperte. Va rog sa mergeti la ciclul primar si sa invatati sa cititi drept (in linie), nu in diagonala. Este necesar sa si intelegeti exact ceea ce spune omul. Vorbele in vant nu folosesc nimanui.
        c) M-ati luat de sus ca am scris „Ea” in loc de „EA”. Si dvs. scrieti „idee absolut proastra”. „Proasta” nu „proastra”. Cred ca din graba. Eu va inteleg, dvs. aruncati cu vorbele.

        • Spre stiinta d-voastra, folosesc acest pseudonim pe 2 site-uri: contributors.ro & hotnews.ro. In rest, incluzind site-urile dedicate profesiei mele, imi folosesc numele real. Folosesc grafia lb romane pe care am invatat-o si care mi se pare mai naturala, deci „cit” si nu „cat”. Pentru stiinta d-voastra, pe tastatura, T este chiar linga R. In mod sigur, nu exista sanse sa fim prieteni, si asta nu din cauza acuzatiilor nefondate pe care le faceti, ci fiindca sintem profund incompatibili:

          D-voastra asteptati pe cineva cu „functie de raspundere” sa va salveze, eu prefer sa ma salvez singur. Inca o data va spun, profund dezinteresat si atit de prieteneste cit se poate: apucati-va de altceva.

    • @DRAGOS

      V-ati gandit vreodata sa va autofinantati editarea romanelor? Sau credeti ca cineva este obligat sa-si asume riscul sa tipareasca literatura (potential) nevandabila pentru a va oferi dreptul de a fi publicat?
      Stiti cum functioneaza aspectul creator al tehnologiei? Ei bine, daca am o idee (inventie sau inovatie) o patentez pe banii mei dupa care alerg din poarta-n poarta ca sa conving un investitor sa finanteze relizarea practica. Iar daca nu gasesc pe nimeni interesat (ba chiar gasesc pe unii interesati sa „ingroape” respectiva idee)… ghinion!
      Dar va propun si o alta varianta: va publicati cartile pe banii editurii dar daca nu se vand va asumati obligatia sa suportati costurile editoriale pentru exemplarele returnate. Iar daca nu sunteti de acord va rog sa-mi explicati cine ar trebui sa suporte aceste costuri si de ce.

      • Pentru dl. iosiP
        Macar dvs. comentati la obiect. Multumesc pentru corectitudine.

        1. Nu este nimeni obligat sa-mi publice volumele. Inteleg asta.

        2. Autofinantarea in vederea publicarii unui manuscris nu este o solutie in acest caz deoarece finantele familiei nu pot suporta niciun astfel de proiect (pentru un volum). Si, evident, nici mai multe proiecte (pentru mai multe volume). Din pacate. Trebuie sa stiti ca m-am gandit la aceasta chestiune. Sa lucrez direct cu o tipografie. Dar sunt costuri foarte mari. Colaborarea cu finantatori nu o exclud, dar intervine P.C.R. (Pile.Cunostinte.Relatii). Nu am asa ceva. In schimb, sefii de edituri au conexiuni.

        3. Publicarea cartilor la o editura si, ulterior, suportarea costurilor editoriale pentru exemplarele returnate (nevandute) nu este nici acesta o solutie. Motivul: finantele familiei… Costuri foarte mari…

        4. Mai exista o problema cu descrierea CIP. http://www.bibnat.ro/CIP-s22-ro.htm

        A) Extrag doar cateva idei de pe site:

        a) „Ce este Programul CIP?
        La nivel internațional Catalogarea înaintea publicării (CIP) este un program gratuit de cooperare între edituri și structura infodocumentară desemnată la nivel național.
        Programul CIP, inițiat de Biblioteca Congresului din Washington – Statele Unite ale Americii, se desfășoară în numeroase țări printre care Marea Britanie, Germania, Rusia, Canada, Brazilia.
        La nivel naţional, Programul CIP este un program de colaborare între editurile din România si Biblioteca Națională a României – Centrul Național CIP, în vederea semnalării viitoarelor apariții editoriale.
        În România, Programul CIP se derulează din anul 1996 și a devenit obligatoriu odată cu intrarea în vigoare a Legii 186/2003 republicată în 2006 – Legea privind promovarea și susținerea culturii scrise.”

        b) „Documente pentru care nu se realizează Descriere CIP:
        cărţi care apar în regie proprie sau în regia autorului…”

        c) „Beneficiari ai Bibliografiei CIP sunt:
        …..
        difuzorii de carte – pot afla din timp apariţiile editoriale, având informaţii necesare pentru a contacta editurile în vederea achiziţionării noilor titluri;
        cititorii – dispun de o sursă de informare simplă şi rapidă;
        brokerii de informaţii identifică titlurile ce urmează să apară, de care sunt interesati clienţii lor (persoane fizice sau juridice).
        ……….”

        B) Asta inseamna ca – daca ai scos o carte in regie proprie/regia autorului – nu beneficiezi de descrierea CIP, iar difuzorii si brokerii de carte nu te vor contacta. Pentru ei nu existi. Trebuie sa alergi tu la fiecare dintre ei. Timp investit… Cheltuieli cu drumurile… Unde depozitezi (si cu ce costuri) volumele – dupa ce le-ai scos de la tipografie – pana la o eventuala vanzare a cartilor? Cum reusesti sa realizezi partea de reclama a cartii? Ma refer la costuri cu publicitatea in media, lansare etc. O editura are „n” departamente pentru asa ceva. Reprezentantul unui difuzor de carte (de fapt, o retea de hipermarket-uri) mi-a spus clar ca – daca as scoate cartea in regie proprie – nu mi-ar primi-o pentru difuzare. Nu conteaza valoarea ei literara sau doar… valoarea vandabila. Trebuie sa lucrez cu o editura. Obligatoriu. Din „n” motive. Si imi este ruda. Apropiata. Ar vrea sa ma ajute. Dar reteaua respectiva are niste reguli draconice. Asta este situatia si in alte retele.

        5. Ar mai fi varianta ISBN. http://www.bibnat.ro/ISBN-s21-ro.htm

        A) Extrag cateva idei:

        a) Avantajele folosirii codului ISBN sunt:
        ……….
        achiziţia, gestiunea şi distribuţia cărţilor pe baza codului ISBN;
        participarea la programul CIP (Catalogarea înaintea Publicării).

        b) Reguli de acordare a codurilor ISBN pentru autori (coduri ISBN ocazionale)
        Centrul Naţional ISBN atribuie coduri ISBN pentru lucrări ocazionale sau în regia autorului în număr de maxim 2 coduri/solicitant într-un an calendaristic.
        …………

        B) Intrebare legitima: De ce autorii care scot carti in regie proprie pot sa primeasca ISBN doar pentru 2 volume anual? Poate ca autorul este unul „cu condei”, ce scrie mai mult de 2 carti pe an si vrea sa isi faca din acesta o modalitate de a castiga bani fara a mai lucra altceva. Evident, daca are banii pentru un proiect de inceput. Nu vi se pare o discriminare? Nu poti eluda editurile. Tot la ele trebuie sa aplelezi. La mila consiliilor editoriale. Ajungem iar la P.C.R.-ul de mai sus.

        6. Tot ceea ce ati spus dvs. mai sus se refera, de fapt, la economia de piata. Inteleg asta.

        7. Orice carte este potential nevandabila. Sunt multe necunoscute si cand vorbesti despre un autor consacrat si cand vorbesti despre un debutant/o debutanta. Oamenii sunt diferiti si, evident, gandesc diferit. Plus ca intervine si chestiunea legata de finantele cumparatorului/cumparatoarei. Daca o persoana doreste sa cumpere o carte, o va cumpara pe aceea care se muleaza stilului ei de gandire si… „buzunarului”. Si nu pe alta, chiar daca „ii vari pe gat” (scuzati expresia, dar este necesara) reclama despre (!! nu in !!) carte in media sau autorul/autoarea ca „e castigatorul/castigatoarea unui Nobel” sau unui alt premiu intern sau international). Daca vor fi publicate carti ce se potrivesc doar anumitor stiluri, aceste persoane ce gandesc altfel vor cumpara carti vechi de la anticariate (trebuie sa traiasca si anticarii cumva). Cum satisfaci nevoia de carte noua a acestei categorii? Aici intervine riscul unei edituri. Dar contextul economic face ca sefii de edituri sa nu-si doreasca sa-si asume riscuri. Inteleg situatia. Edituriile ar putea da peste o mina de aur sau peste un minus in finantele editurii. Poate ca, la un moment dat, editura va vinde acele carti. Dar greu. Si aici reiau discutia despre publicitatea (civilizata) IN INTERIORUL unei carti care preia costurile de realizare a unui volum.
        Daca nu se asuma riscuri, ceea ce am spus mai sus conduce la ideea ca sefii de edituri, debutantii, cititorii ce vor alteceva decat „li se vara pe gat” s.a.m.d. se invart intr-un cerc vicios. Eu sunt de parere ca, in final, pierd toti.
        Si inca ceva, tot legat de acest punct. Cum au fost publicati Dan Brown, Jane Austen, James Clawell, Agatha Christie, Karl May, Virginia Woolf, Mihai Eminescu, Otilia Cazimir, Ion Creanga, Rodica Ojog Brasoveanu etc.? Cineva a avut incredere in scriitura lor. Cineva si-a asumat un risc. Oare cum va mai fi descoperit un nou geniu sau un scriitor de o valoare mare sau medie (vandabil, fara vulgaritati), daca un debutant/o debutanta va fi publicat/publicata doar pe „pile” si finante ale babacilor, amantului etc?
        (Sa nu creada it_s__not_news ca vorbesc despre mine. Ma refer la alti debutanti/alte debutante. Va rog sa cititi primul paragraf al punctului 8!)

        8. Sa presupunem ca eu nu contez in ecuatia literaturii romane. Nici nu ma socot un geniu literar. Am spus doar ca eu consider ca volumele merita sa fie publicate. Este doar parerea mea. Atat.
        Sa privim altcumva problema. X autor cu vocatie nu reuseste sa publice, Y autoare cu vocatie nu publica nici ea, Z autoare cu vocatie nu publica nici aceasta etc. (Vedeti ca nu sunt misogin!!). In final, publica cei/cele cu relatii si/sau bani. Intrebare legitima: au acestia talent literar sau nu? Nu cumva se ajunge la situatia in care vor apare carti (romane, de poezii etc.) cu vulgaritati sau care nu aduc nimic bun literaturii romane. Cum combatem vulgaritatea sau/si aberatiile?

        • Am scris mai sus: „Si aici reiau discutia despre publicitatea (civilizata) IN INTERIORUL unei carti care preia costurile de realizare a unui volum.”

          Schimb cu:

          „Si aici reiau discutia despre publicitatea (civilizata) IN INTERIORUL unei carti, reclame care preiau costurile (totale sau partiale) de realizare a unui volum.”

          Scuze

      • Pentru dl. IosiP
        Referitor la autofinantarea pentru editarea romanelor (de fapt, sunt doua romane si doua volume de poezie plus cateva in lucru)…
        1. Am gasit pe internet acest acest articol:
        http://www.antena3.ro/romania/romania-anului-2015-neurochirurgul-leon-danaila-vrea-sa-si-vanda-casa-pentru-a-putea-tipari-o-noua-287683.html
        Respect ceea ce a facut dl. PROFESOR pentru pacienti. Il respect si pentru gestul la care doreste sa recurga. Este, intr-adevar, extrem. Cartile mele nu au valoarea pe care o are o carte stiintifica scrisa de dl. PROFESOR. Vreau sa fac doar o paralela intre mine si domnia-sa. Dl. PROFESOR are cam 80 de ani; eu am aproape 46. Din pacate pentru dansul, i-a decedat sotia; eu o mai am inca in viata (din fericire). Dl. PROFESOR nu are copii; eu am un copil. Cum as putea sa-mi vand casa ca sa tiparesc una din cartile mele sau mai multe? Evident, este un risc imens. Cartile se pot vinde sau nu. Ca sa imi recuperez investitia si sa am un mic profit dupa plata unor taxe/impozite. Tocmai de aceea ii inteleg si pe reprezentantii editurilor ca nu vor sa riste. Dar problema mea si a domnului PROFESOR este aceeasi si ramane in picioare. Si problema poate fi si a altor autori. Evident, nu vorbesc de cei cu pile/sponsori si fara vocatie.
        2. Am gasit pe internet acest articol:
        https://bibliotgfrumos.wordpress.com/2012/12/13/cristian-popovici-petru/
        L-am cunoscut bine. Mi-a fost coleg de redactie. L-am stimat si nu-l uit. Chiar nu stiam ca a decedat. Cristi isi autofinanta aparitia volumelor. Era una dintre marile lui dorinte. Aparitia cartilor lui. Dupa cate stiu, Cristi nu a fost niciodata casatorit si nu avea copii. Poate ma-nsel, dar asta stiu eu. Avea o problema grava de sanatate. Eu nu pot face ce a facut el pentru ca as risca viitorul financiar si locativ al familiei. Nu am vocatia sacrificiului, mai ales ca nu este vorba doar de mine.
        3. Sau pot vorbi despre poetul basarabean Anatol Ciobanu (decedat in urma cu cativa ani). Cred ca si Anatol isi autofinanta volumele. Oare cu cate sacrificii economice?! L-am cunoscut pe Anatol in redactia „Economistul”.
        4. Ma tot gandesc cum am putea noi toti sa evitam ca oamenii cu sclipiri de geniu (sau doar cu un mic talent), cu vocatie sa nu mai faca niste sacrificii pentru ca sa poata realiza ceva important pentru omenire, nu neaparat sa publice. Sau poate aceasta este adevarata vocatie: a te sacrifica pentru… Asa iti poate ramane numele in istorie. Risti si te sacrifici pentru eternitate. Sau doar pentru a-ti realiza un vis. Dar acesti oameni ar putea sa realizeze mult mai multe pentru omenire daca si altii (cu bani si/sau functii de raspundere) ar avea vocatia sacrificiului. A riscului. Dar nu o au. Au alte… „vocatii”.

  23. Ambiguitatile si lipsa de repere morale sunt inca ceva cu care nu am reusit sa ma obisnuiesc in 38 de ani de Romania. Nici nu vreau.

  24. Am o nelamurire. Daca intr-adevar piata de carte „în Romania, este de 60-70 de milioane euro” iar mai apoi aflam ca „această sumă, se ridică în cazul lui Humanitas la 50-60.000 de euro pe an și la circa 600.000 de euro pentru întreaga producție editorială de beletristică din România”, apar neclaritati. pentru ca 600k Eur se colecteaza de la vinzari de 12 mil eur. Deci restul de 48 mil nu sint edituri locale ? Sau intr-adevar este evaziune. In rest de accord cu autorul.

  25. Am o intrebare seaca dar la obiect: in conditiile in care imensa majoritate a populatiei traieste din ceea ce produce, de ce ar trebui ca scriitorii (mai ales cei auto-proclamati) sa traiasca din banii societatii?
    Sau altfel, de ce ar trebui sa finantez eu, din ceea ce produc, painea zilnica a scatofilului Madalin R. atunci cand cumpar o carte a lui Isaac Asimov?

    • Sunt de acord cu ceea ce spuneti. Este economie de piata. Plus ca nici mie nu imi convine sa finantez premiile date unora care nu le merita. Si nici sa finantez vacantele la Casa de Odihna de la Neptun ale unui X sau ale unei Y. Chiar daca ar fi genii literare. Aceste case de odihna nici nu ar trebui sa existe. Sau daca exista totusi, sa se autofinanteze! Nu este obligatoriu sa aiba profit mare. Organizate ca firmulite, casele de odihna ale scriitorilor (adica apartinand USR) pot sa primeasca scriitori (ce platesc un pret modic) si turisti (externi, nescriitori) ce vor plati un pret mai mare. Vine ce turist (extern, nescriitor) vrea si ce scriitor are „pile” (ca, „pe bune”, m-as mira sa ajunga un scriitor debutant acolo). Astfel, ce iei pe mere dai pe pere si iti mai ramane ceva in plus ptr salariile angajatilor, taxe, reparatii, un profit mititel si cam atat. Si nu mai pui taxe aberante (taxa de timbru) la vanzarea cartilor. Si asa editurile suporta cu greu situatia financiara actuala. Pe langa ele, si cumparatorul final se confrunta cu dificultati financiare si cumpara carti din an in Paste. Daca se hotaraste sa cumpere. USR este o entitate privata. Asa ca trebuie sa se autofinanteze. USR poate sa infiinteze o retea de librarii (companie) la care sa aiba actiuni, o cafenea/pizerie a artistilor (tot firma) etc.

  26. @admin
    Ati decis sa retrageti, dupa publicare, comentariul lui Ioan Negoita (probabil v-a prezis focurile iadului daca nu o faceti?) la care raspundeam, impreuna cu dipling, iosiP si zapp, in 20.03, orele 10:51 – 12:42.
    1.Nu este corect sa schimbati „regulile jocului” DUPA inceperea lui
    2.Daca totusi, v-ati acordat acest drept, ar fi fost fair-play sa retrageti si reactiile la „ceva” ce nu mai exista…adica sa va continuati logica bizara pana la capat, macar…!?
    Este penibil sa se lase de inteles ca interventiile noastre sunt complet in afara oricarui subiect, nu este corect din partea dvs!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Gabriel Liiceanu
Gabriel Liiceanu
Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Filozofie (1960-1965) şi Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din Bucureşti (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) şi Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundaţiei Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universităţii Bucureşti din 1992. Chevalier de l'Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franţa, 1992). Commendatore dell'Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro