Home » Cultura » Citesti:

De ce nu avem o piață a ideilor

Alexandru Gabor iunie 1, 2014 Cultura
20 comentarii 1,318 Vizualizari

Avem o piață a sudalmelor și epitetelor ticluite inept, însă piața și dialogul generalizat al ideilor în cultura română seamănă cu ”maioneza tăiată” – acesta e argumentul major al recentei cărți semnate de Horia-Roman Patapievici. Profețiile volumului se întorc înapoi ca un ecou într-o cameră goală, date fiind tăcerile care i-au asediat reeditarea.

Eseurile s-au hrănit dintr-o obsesie întinsă pe o perioadă lungă de timp, într-o evoluție organică. Este consternarea amară a lui non sequitur, ce revine continuu din 1996, odată cu apariția articolului din volumul omagial dedicat filosofului Mihai Șora. În fața gîndului original, cultura receptării la noi păcătuiește prin surzenie, chiar dacă autorul publică la Gallimard încă din 1947, așa cum e opera lui Mihai Șora. Această anomalie este testată apoi în filosofie, în critica literară și în fizică, prin exemplu lui Emanoil Bacaloglu, pentru a valida aceeași concluzie. O serie întreagă de filosofi, de la Lucian Blaga la Constantin Noica, de la Gabriel Liiceanu la Ilie Pîrvu, ”a reușit să lase la fel de multe urme în mediul cultural românesc precum aratul pe apă”. Sau, cu altă metaforă, opera intră în piața culturală precum o piatră aruncată în ulei, fără a isca valuri.

Cultura de specialitate le-a sufocat prin marginalizare în loc să le discute în forul public, cultivîndu-le originalitatea. În Occident însă opera deschide orizonturi și se împlinește – Fundoianu, Tzara, Ionescu, Eliade, Culianu fiind exemplele invocate. Ce e în neregulă? Ce virus atacă zelul creator în mediul autohton și ce particularizează, din punct de vedere structural, efervescența culturală a mediului occidental?

Diagnosticul preliminar și cel final sunt separate de trei capitole ce expun cu acribie istorică situația pieței ideilor, a spațiului public și ”imperialismul” culturii generale. Împreună, temele conturează starea de fapt a culturii. Preponderent descriptive, cele trei capitole însumează o călătorie erudită în istoria culturii române (Piața ideilor), o evaluare a culturii generale de la pașoptiști pînă în comunism (Imperialismul culturii generale) și o meditație asupra lipsei de moderație în spațiul public, căruia îi lipsește ”discernămîntul melodios, lipsit de excomunicare […] ori de idolatrizare”. Digresiunea despre diferend și polemică rămîne de o ascuțită actualitate, întrucît e limpede suspendarea normelor de civilitate a dialogului. Moravurile noastre publice, susține Horia-Roman Patapievici, cresc pe premisa desconsiderării aproapelui.

Anomalia de non sequitur, de hiat între operă și receptare în cultura ideilor, fie generală, fie de specialitate, își găsește explicația în matricea fondatoare. Aici trebuie investigată precaritatea pieței de idei. În vreme ce cultura occidentală s-a dezvoltat natural, după regulile pieței, cultura noastră a fost ”implantată”, a copiat un model al ”înscenării”. Argumentul conservator al ”formelor fără fond” este revalorificat fertil, la fel și tema maioresciană a ”beției de cuvinte”, care, în politică, e forma prin care se manifestă ca fond lichelismul.

Cultura ”bine rînduită”, tema capitolului final al cărții, apare ca ideal normativ al excelenței. Cum putem construi podurile între ideile generale și cele de specialitate, astfel încît întîlnirea omului cultivat cu specialistul să fie o comunicare/cuminecare fecundă? Conceptul avansat de Horia-Roman Patapievici este un model al culturii după tiparul roții: în centru, cultura comună, cu spițe imaginare prin dispunerea culturilor de specialitate, unite la rîndul lor prin circumferința roții de reflecția interdisciplinară.

Acest model este, potrivit argumentului, superior tiparului stratificat, în care cultura specialistului este ruptă de cultura de masă, chiar dacă termenul mediu al culturii jurnalistice se plasează între cele două. Modelul-roată presupune, ca analogie funcțională, aceeași relație precum cea între filosofie ca semnificație originară, ca matrice a centrului, și individualizarea treptată a disciplinelor din corpul larg al cunoașterii. Întrebările care nu pot primi un răspuns definitiv, tehnic aparțin centrului, de restul se ocupă disciplinele specializate. Un corolar al argumentului este diatriba împotriva ”idioției savante” sau ”cretinilor educați” (termenii îi aparțin lui Fr. Nietzsche), respectiv recluziunea specialistului în cercul mic al propriei discipline, cu abandonul orizontului umanist.

Rareori eseul structurat, ancorat în studii sociologice, a oferit o radiografie mai clară asupra sentimentului de zacere. Blocajul cultural și stagnarea, avertismentul central al cărții, ar trebui să inițieze un șuvoi de dezbateri publice. Crizele, odată identificate, răscolesc și provoacă răspunsuri, prin însăși natura lucrurilor.

În mod natural, crochiul schițat mai sus nu acoperă toate articulațiile argumentării și trimite doar parțial la eseurile din Anexă, unde se distinge minuția rîndurilor dedicate lui Maiorescu și istoriei filosofiei românești. Concluzia moderat optimistă exprimă, mai degrabă, o speranță: minoratul culturii române poate fi depășit dacă domeniile de specialitate vor păși în spațiul public, fără a discredita idealul culturii generale. Doar astfel putem regăsi ”calmul discuției și seninătătatea valorilor”. Observațiile care urmează sunt o tentativă critică de raportare la ideile cărții, prima fiind o paralelă inspirată de reflecția recentă asupra evoluției științelor, a doua, o propunere de ajustare a asumpției cantitative despre participanții la piața ideilor.

Modelul cultural al roții și ”devălmășia fecundă” a disciplinelor de specialitate, presupusă în model, corespund unor perspective din istoricul științei sociale. Am în vedere conceptul de ”hibridizare a științelor”, dezvoltat de Mattei Dogan, un prodigios sociolog de origine română. Potrivit celui din urmă, științele au evoluat, cel puțin în secolul XIX și XX, prin împrumuturi mutuale de teorii, paradigme și concepte. De pildă, termenul clasic ”anomie” din sociologie a fost transferat din teologie, unde avea sensul ”indiferență față de legile divine”. La fel s-au petrecut lucrurile cu ”charismă” și multe alte concepte din biologie, fizică, antropologie sau economie. Aceste daruri reciproce între discipline au grăbit maturizarea și profesionalizarea științelor – ceea ce invită la analogia propusă de Horia-Roman Patapievici cu obezile roții, respectiv spațiul unde disciplinele se intersectează, îmbogățindu-se reciproc.

Pe de altă parte, absența reacției poate semnala și faptul că tranzacțiile cu idei nu mai întrunesc condiția de ”masă critică”, propusă în carte ca optim necesar al dialogului. Contingentul oamenilor cultivați, asumat în comunism prin tirajele amețitoare ale Jurnalului de la Păltiniș și volumului lui Heidegger din 1987 (peste 40.000 de exemplare), poate fi revizuit. În pofida absenței unei minime liberalizări a ”stalinismului pentru eternitate”, mici insule de autonomie a spiritului au rezistat clandestin în comunism, sprijinite de acest public. În democrație, pluralismul ideilor s-a însoțit, proporțional, cu dispersia publicului cultivat, refugiat și retras din pricina agresiunii culturii de consum. Oriunde am privi în sfera publică, se percep simptomele penuriei de idei, instanțiată în discuția suburbană, în decăderea apetitului cultural, de la achiziția de cărți la audio-book-uri, și, nu în ultimul rînd, o penurie reflectată în politicile de lichidare a instituțiilor culturale.

Mai rămîne un lucru de subliniat: piața liberă a ideilor nu e un capriciu livresc, nu e fantasma unei persoane care și-a pus condeiul în slujba literelor și abilitățile în serviciul culturii române. E și o precondiție a comunității democratice și țesăturii sociale identitare. Ne separă diverse valori, principii și viziuni, însă ”dacă dialogul nu este posibil, principiul de existență al democrației este fals”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

    Nu cred ca cultura specializata ar putea avea de castigat din angajarea ei intr-un dialog cu neprofesionistul cultivat (chiar si in varianta unei culturi generale mai bune). Mi se pare naiv. Ar insemna o risipa extraordinara de efort. Ideea dlui HRP tine mai curand de epoca marilor metafizici naturaliste si a enciclopedistilor, eventual de o cultura a vocatiei si a genialitatii (altminteri o exploatata excesiv in literatura). Cred in schimb ca interdisciplinaritatea este buna. Barry Commoner ne arata in anii ‘70 cat de rau pot evolua lucrurile atunci cand fiecare stiinta isi urmeaza dogmatic propria linie, el explica de ex deteriorarea mediului pe baza raporturilor institutional-epistemologice intre tehno-stiinta, economie si ecologie. Dar interdisciplinaritatea nu e cultura generala. Si oricum lucrurile s-au schimbat mult intre timp.
    Cultura specializata poate face totusi ceva ptr publicul cultivat si curios, fara alte asteptari. La nivel de eseu lipsesc in special ideile de teologie si filosofie. Astea-s lucrurile care au avut de suferit cel mai mult in ultimii 70-80 de ani; dl Iordache propunea undeva introducerea unor cursuri de filosofia si istoria stiintei la nivelul facultatilor tehnice, fetisizarea stiintei si preferinta ptr scientism de ex au de-a face cu un astfel de handicap. Personal resimt absenta unei reviste gen Idei in dialog care sa propuna publicului cultivat mai ales asa ceva.

  2. richard spune:

    cel putin in societate, nici nu se pune problema de a avea o efervescenta de idei odata ce totul este controlat si nimeni nu are voie sa exprime public niste idei care ar genera o dezbatere serioasa, de substanta. vedeti exemplul lui laurentiu primo cu meritocratia: tipul avea o emisiune pe nasultv unde promova un nou sistem politico social. a fosta vanat ce cna, a primit ceva amenzi si emisiunea a iesit de pe tv, a ramas doat pe internet.
    toate ideile care nu plac “establishment-ului” au soarta asta.
    nu va intriga faptul ca in media romaneasca nu exista voci anticrestine, antisocialiste, etc.?

  3. R.A.Muresan spune:

    Vad mai multe impedimente in calea dialogului ideilor si personalitatilor. E vorba de ritmul si maniera de comunicare, mediile de comunicare si numarul intelectualilor. Este din ce in ce mai evident ca ritmul sau viteza comunicarii s-au schimbat mult, iar de comunicat, comunicam mai ales informatii si mult mai putin idei — ce-i drept, rata aparitiei (sau descoperirii) ideilor ramine, in general, una scazuta, incomparabila cu aceea in care sint produse informatiile. Mediile in care are loc comunicarea migreaza si se transforma si ele.
    Desi numarul intelectualilor pare sa fie mai mare, in realitate, cel al intelectualilor autentici ramine relativ scazut, cel putin la noi. Cred ca in timpurile astea, dialogul ar trebui sa depaseasca complexele si formalismul, sa aiba loc inclusiv online — pe vremuri, erau cenacluri literare, cafenele, grupuri de dialog, cluburi sau academii.

    Destinul unei carti poate fi unul complicat. Daca nu e discutata, tot ar fi ceva daca s-ar constitui macar intr-un prilej de reflectie. Se prea poate ca la noi, reflectia sa fie activitatea principala. Altii pretind ca e de preferat orice fel de discutie despre o carte, lipsei oricarei discutii.
    Poate ca ar fi totusi nimerit sa distingem intre carti si ideile lor. Mai precis, am putea lua in discutie ideile originale ale unei carti si maniera in care ele se leaga de ceea ce deja exista.
    E drept, pe o platforma cum e contributors e greu de discutat o carte — ar insemna sa fie anuntata din timp, sincronizarea celor interesati fiind esentiala: o carte e totusi mai cuprinzatoare decit un eseu. Dar apoi, o carte contine multe idei, iar formatul de comentariu nu permite o discutie foarte aplicata. Si, probabil ca inainte de orice discutie, s-ar impune revederea conceptelor utilizate: in cazul nostru, o clarificare privind ideile, culturile, diferenta dintre idei si informatii, dintre ideologic si neideologic, o digresiune privitoare la adevar si criteriul aferent. Iar apoi, ar fi necesar un rezumat sau macar o trecere in revista a capitolelor.

    Adevarul este ca, a cerceta culturi sau cultura ca intreg e un proiect ambitios si greu de realizat. Cred ca asta e genul de subiect abordat de mai multi autori. Desi singurul autor care ar fi putut incerca asa ceva pe cont propriu la noi e chiar H.R.Patapievici, tot cred ca acesta e doar un inceput.
    Am revazut azi pasaje intregi din carte. Asa cum subliniaza si Alexandru Gabor aici, cartea lui H.R.Patapievici este in mare masura descriptiva, dar e si critica: daca ne referim la ideile originale din ultimul capitol si la modelele de cultura discutate acolo, acestea sint scara si roata, modele preponderent geometrice. Alexandru Gabor discuta rapid modelele in articol.
    Exista culturi si culturi: de pilda culturi de-a lungul istoriei, culturi contemporane, mari culturi, culturi mici, cultura generala si/sau de specialitate. Ceea ce m-a frapat la modelele culturii, in general, este accentul pe doua caracteristici anume: intinderea mare si adincimea mica. Din cite imi pot da seama, aceste modele se rezuma la analogiile sau comparatiile geometrice, in vreme ce aspectul cel mai important al unei culturi pare sa fie functionalitatea sa, cu corolarul imediat, simplitatea organizarii.
    Ma gindesc totusi ca au fost facute deja, de altii, si altfel de analogii, de pilda unele organiciste. Astfel, un model din biologie ar fi potrivit pentru o cultura, macar pentru faptul ca orice cultura traieste ca un organism. Felul in care apare specializarea la celule mi se pare mai apropiat de felul in care apare specializarea intr-un domeniu. Practic nu exista o ierarhie, in care literatura de popularizare si literatura de specialitate ar ocupa trepte sau nivele diferite, si nici diferente importante cum ar fi aceea dintre centru si circumferinta — fizica poate servi aici drept exemplu: cartile de popularizare cele mai bune sint scrise de cei mai buni dintre oamenii de stiinta — Mihai Maci observa, pe buna dreptate, in ultimul sau articol, ca la noi, popularizarea “e un peiorativ, in vreme ce in Occident – si in particular in America – e complementul superlativ al specializarii”. Patapievici constata la rindul sau ca “la noi, dimpotriva, oricine pretinde sa fie considerat un specialist, simte nevoia sa se delimiteze de banuiala ca ar putea fi un diletant in sinul propriei specialitati prin condamnarea nemiloasa a eseisticii”, insa e clar ca problema nu e doar a noastra — si il da ca exemplu pe Friedrich Hayek, cu Drumul catre servitute, pentru felul in care notorietatea ajunge sa fie asimilata cu neseriozitatea.
    In modernitate, am putea vorbi de organisme sau parti culturale, un soi de unitati functionale culturale care comunica. Astfel, recursul permanent la popularizare are de-a face cu felul in care se intretine o cultura — acolo unde nu exista specialisti recunoscuti, cultura generala balteste, iar fara literatura de popularizare, nu exista, practic, sanse de afirmare pentru specialisti.
    Revenind la modele, acestea nu pot fi epuizate usor. Ele ar putea fi clasificate in categorii, in functie de importanta ierarhizarii — modele cu ierarhie si modele fara ierahie. Definitoriu pentru prima categorie ar fi modelul arborescent, un model fecund in multe domenii. Din a doua categorie ar fi modelul retelei, in care ierarhiile devin neimportante, comunicarea fiind esentiala. In mod evident, toate modelele culturale sint, de fapt, combinatii, chiar daca unele sint preponderent arborescente iar altele preponderent reticulate — cu organismele e la fel: sistemul circulator e organizat arborescent, in vreme ce creierul este reticular.
    Revin la idei si la piata de idei. Faptul ca ideile nu sint discutate, poate insemna ca asta se intimpla fiindca exista dificultati de comunicare, cel putin privind comunicarea de un anumit tip — si ma refer chiar la comunicarea de idei –, mai precis ca organizarea culturii noastre e una preponderent arborescenta, in care esentiale sint ierarhiile — daca ne gindim mai bine, ne dam seama ca nu sintem departe de adevar. Cred acesta e un tip clasic de organizare, inca neadaptat la timpuri.

    • R.A.Muresan spune:

      Cu siguranta ca lucrurile sint, de fapt, mai complicate, insa inadecvarea amintita e, cred, generalizata: mai precis, acolo unde ar fi necesara decantarea valorilor, apare ca dominanta uniformizarea, iar acolo unde ar fi necesara comunicarea, e dominanta ierarhizarea.
      De exemplu, in universitati, unde ierarhiile ar trebui sa fie importante, exista o tendinta nesanatoasa de uniformizare valorica — daca totusi se face o ierarhizare, aceasta e pe baza de functii si/sau vechime.
      Ar fi interesant de aflat care-i mecanismul prin care se ajunge la genul asta de inversiune care pare sistematica, fiindca ma indoiesc totusi ca-i vorba doar de obisnuita opozitie la schimbare.

      • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

        Dle Mureșan,

        Vă mulțumesc pentru comentariu și observații. Stratificarea/ierarhia nu e trăsătură a modelului, nici inflexibilitatea, să-i zicem geometrică. Unele întrebări nu pot primi răspunsuri fără rest, locul lor rămîne central, spre deosebire de altele. Subscriu la nevoia unui dialog mai amplu, din păcate mediul online, unde sugerați că se pot continua vechile forme de comunicare, concurează cu mediul TV, unde adastă tot fel de clarvăzători și impostori.

        • R.A.Muresan spune:

          Si eu va multumesc.
          Din cartea lui Patapievici rezulta clar stratificarea, chiar si in modelul rotii. Caci acolo exista totusi un centru si o circumferinta: ideea era ca toate stiintele provin din filosofie. Si as fi de-acord daca supozitia asta s-ar limita la cronologie, insa ea este de fapt mai extinsa, si, prin asta, mai rigida, adica inflexibila. Desigur, exista o circulatie de la obezi la centru si invers, si chiar pe obezi. Insa vorbim, in mod evident, de o privilegiere a centrului: fiindca prin constructie, acolo se fac conexiunile cele mai multe.
          Sa fie clar, tocmai datorita simplitatii, roata a fost pentru multa vreme un bun model, cultura fiind intr-adevar (un) centru. Problema apare insa cind trebuie sa tinem seama de caracterul neuniversal al culturii, mai precis, de multiplicitatea sa, de caracterul sau mai mult sau mai putin conventional. Fiindca, in realitate, avem intotdeauna mai multe centre daca vorbim de cultura — nu trebuie sa fii un adept al multiculturalismului pentru a intelege ca chinezii sau japonezii nu se pot revendica cultural sau filozofic de la grecii antici sau ca religiile lor sint foarte diferite de crestinism. Astazi, poate doar local, modelul rotii mai poate descrie bine cunoasterea. Ginditi-va, inclusiv rolul filosofiei pare sa se fi schimbat foarte mult. Lucrurile sint chiar mai complicate, de vreme ce, in pofida caracterului sau universal, chiar si stiinta admite mai multe centre — fiindca exista domenii care pot fi considerate adevarate centre, fizica, chimia, biologia, si care pot modifica inclusiv paradigme filozofice sau religioase. Mai mult, fiecare stiinta in parte este pluricentrica: exista intotdeauna mai multe axiome sau principii independente, din dialogul carora apare dezvoltarea (stiintei).
          Undeva in cartea sa, Patapievici vorbeste de om ca de o cultura — imi place ideea asta, desi ea nu e noua. Mergind mai departe, mi se pare important de acceptat ca, in acest sens si indiferent de cultura, fiecare om este (un) centru.

          In fine, nu vad o concurenta a mediului online cu cel televiziual, in orice caz, nu cind vinde vorba de idei. Dupa parerea mea, mediul televizual face o prima si necesara selectie a celor care cauta raspunsuri.

  4. bugsy spune:

    ctrl c / ctrl v. E mai simplu!

  5. Costel Popa Costtel spune:

    Alex, buna idee sa redeschizi subiectul. si este buna pentru ca inspira la dezbatere.
    M-am uitat in textul tau de cate ori apare cuvantul institutii. o data la tine in text, legat de institutiile culturale (probabil te referi la icr, desi textul ar fi mai degraba despre institutiile educationale sau de cercetare…)
    Evident, aceasta observatie este si critica pe care o aduc recenziei tale, dar poate ca ea reflecta mai mult cartea recenzata, ceea ce ma conduce catre al doilea loc unde am gasit cuvantul institutie si anume in comentariul lui C Balasoiu.
    @ C. Balasoiu – felicitari pt comentariul, sintetizeaza bine perspectiva lui HRP
    “Ideea dlui HRP tine mai curand de epoca marilor metafizici naturaliste si a enciclopedistilor, eventual de o cultura a vocatiei si a genialitatii (altminteri o exploatata excesiv in literatura)”

    asa ca imi dau si eu cu parerea si zic ca la ei merge (in occident) pentru ca institutii, la noi nu merge pentru ca nu institutii sau nu institutii consolidate, asimilate de oameni.

    As da si un exemplu la moda, contra curentului cum ar veni: ne revoltam si protestam ca a plagiat Ponta la doctorat, dar pana la el cate sute de doctoranzi au plagiat? pentru mine, problema nu e ponta, (ca doar nu a ajuns prim ministru pentru ca are doctorat), ci acest sistem institutional nenorocit care te invita la plagiat. un Funeriu ar fi nevoie, sa faca pt doc, ce a facut pt bac.

    • richard spune:

      daca vorbim strict de doctorate, la noi tine si de fudulie, un titlu iti da un anumit statut social. e ca atunci cand ai un telefon foarte scump si tii in el o cartele reincarcabila fara credit. il ai doar pentru show off.
      pe de alta parte, insusi sistemul cere de foarte multe ori cerificari absurde. va dau un exemplu: chiar ai nevoie de facultate pentru a fi profesor de gimanziu? eu va spun ca nu…..
      dar certificarea asta reprezinta o vaca de muls pentru sistem, se platesc taxe pentru facultati, doctorate, cursuri de master, etc. nu mai vorbesc de platile informale.
      si atunci, in climatul asta slinos, de unde sa apara o “piata a ideilor”, pentru asta ar trebui sa avem intelectuali adevarati si libertate de exprimare.

    • Alexandru Gabor alexandru gabor spune:

      Costel,

      Mă refer la instituții în sens obișnuit dar și în cel specializat, din instituționalism. ICR a fost una dintre victime dar nu singura (regulile încetățenite au fost abandonate începînd cu A.Marga). Pe lîngă acest caz particular, s-au întîmplat multe altele, care confirmă cît de fragile sunt instituțiile – ipoteza ”formelor fără fond” este că importul de instituții s-a făcut prin mimetism, nu prin evoluție sau ca urmare a unor necesități asumate. În educație, instituțiile s-au transpus ca atare, de aceea nu funcționează – și nu e vorba doar de plagiate, e vorba de Comisii de Etică nefuncționale, Coduri de Etică strict formale, regulie nerespectate la CNATDCU etc, etc. Și bonus, legea educației din 2011 prevede ca toate tezele de phd să fie pe un site, pentru transparență, diseminare, verificare. Evident că acest site nu s-a făcut nici azi – instituții bune, implementare zero.

  6. Grammaticus spune:

    Cu riscul de a spune ceva off topic remarc ideea nu prea fericita a designului graphic al copertei. Sugereaza un univers de trista amintire .

  7. CN spune:

    “În campania aceasta mare și neîntreruptă,
    Tu, departe de primejdii, razna ca un dezertor,
    Să arunci celor ce-așteaptă de la tine-un ajutor,
    Jalea și descurajarea cântecului tău amar,
    Și să-ți cheltuiești puterea celui mai de seamă dar,
    Ca să-i faci mai răi pe oameni, și mai sceptici, și mai triști?
    Asta vi-i chemarea sfântă de profeți și de artiști?…
    Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii,
    Să ne cânte rostul lumii și splendorile naturii?
    Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,
    Magii ocrotiți de stele, mergătorii înainte,
    Sub credințele sfărâmate și sub pravilele șterse
    Îngropând vechea durere, cu-al lor cântec să reverse
    Peste inimile noastre mângâiere și iubire,
    Și cuvântul lor profetic, inspirata lor privire,
    Valurile de-ntuneric despicându-le în două,
    Splendidă-naintea noastră să ne-arate-o lume nouă!”

    Alexandru Vlahuță- Unde ni sunt visătorii?

    Tranzacțiile de idei în orice model cultural(scara sau roata) integrat( cultura generala si cultura specializata) nu pot avea loc fără visători.
    Inca nu ne pricepem să-i găsim, să-i promovăm şi încurajăm pentru a-i scoate la lumină pe visătorii cei buni.

  8. Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

    De ce nu avem o piata a ideilor?! Sunt multe explicatii: particularitati culturale, istorice, mentalitati vechi si noi. Romanii se pricep mai degraba “sa dainuiasca”, decat sa progreseze. Or, piata ideilor presupune ferment progresist, cautarea celei mai bune si adevarate exprimari, lupta neobosita pentru adevar.
    Un alt specific romanesc: noi am avut, mai mereu, un Adevar Unic, nu mai multe. In trecut, era dogma ortodoxa. s-a adaugat, apoi, nationalismul si, ulterior, national-comunismul. Rareori, un roman accepta ca si un alt roman are dreptate, desi sustine altceva. De aici, si avalansa de injurii si atacuri din sfera publica, menite sa reduca la tacere punctele de vedere concurente.
    As mai spune doar ca noi nu am avut Iluminism.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Cam popperiana viziunea dvs, iertati-ma ca intervin, doar ca nici in Occident n-au mers si nu merg lucrurile asa (e ceva extrem de romantat in ideea asta), iar iluminismul a insemnat inclusiv nationalismul, comunismul (doar nu credeti ca le-am inventat noi; nu mai spun ca ne-au venit pe exact cele mai occidentale canale, nu pe altele, si s-au bucurat de sprijinul lor neconditionat, cum ar fi universitatile sau statul modern) etc. Apoi in povestea cu acceptarea opiniei adversarului, uitati-va de ex la Popper si la cei care l-au criticat: ce a acceptat el? Din cate stiu nimic.
      Nu stiu daca e de regretat ca n-am avut un iluminism, in orice caz e de regretat ca a trebuit sa ne luptam cu cel putin cateva din rezultatele lui (cele mai teribile).
      Numai bine
      :)

      • Lucian Miulescu Lucian Miulescu spune:

        Multumesc pentru raspuns. Vedeti dvs., eu m-am referit la Iluminism ca miscare de efervescenta a ideilor, de emancipare de sub tutela catolicismului si a monarhiei de drept divin s.a.m.d. Atunci s-a afirmat si a ramas stabilit primatul ratiunii, care pune totul sub semnul intrebarii, adica orice Adevar Unic. Eu cred ca, deoarece nu am avut aceasta miscare, suntem in continuare inclinati sa credem in adevaruri absolute.
        Aici a fost problema si cu adoptarea unor ideologii dominante in Occident (precum cele pomenite de dvs.), ca fiind Adevaruri absolute. Pe cand acolo competitia ideilor functiona si functioneaza, la noi ele se impun sau mor definitiv. Lipsa nuantelor sau a unui relativism necesar omoara piata ideilor, care prin definitie trebuie sa fie libera de orice ideologie dominanta.
        Un exemplu: in perioada interbelica, nationalismul ortodoxist a castigat fara drept de apel orice fel de disputa cu gandirea de tip liberal. Sa comparam numai, in epoca, notorietatea unor Nae Ionescu, Nichifor Crainic sau Radu Gyr cu cea a lui Stefan Zeletin (alt exemplu nu-mi vine in minte – simptomatic, nu?).

      • iosiP spune:

        Domnule Balasoiu, ne lipseste crunt capacitatea de a gandi logic!

        Am observat acest lucru in discutiile cu mai multe persoane, atunci cand puneam intrebari care necesitau o gandire “out of the box”: romanii nu rationeaza pe baza de premize verificate (verificabile), ci isi incep rationamentul de la status-quo, uitand ca in logica formala “falsul implica orice”.
        Mai mult, romanii confunda necesitatile cu drepturile, “agresiunea” de opinie cu cea reala (deh, noi am fost intotdeauna “politically correct” avant la lettre).

        Stiti care este argumentul irefutabil al romanilor? El se reduce la expresia “Pai cum, dom’le, sa sustii ASA CEVA?”, si este folosit ori de cate ori discursul logic aduce atingere credintelor (fara legatura cu religia) inradacinate.
        Si-atunci de ce ne mai miram ca tara asta nu poate arunca balastul peste bord intr-o incercare – tardiva dar necesara – de a reforma ceea ce este inca reformabil? Cand unii care mai manifesta o doza de logica economica simt nevoia sa o livreze la pachet cu traditiile crestine (ati ghicit, ma refer la ILD), cei care nu fac trimitere la cartile sfinte sunt radical de stanga (nu le fac serviciul sa-i nominalizez) iar singurii care abordeaza problemele in mod logic si fara referinte la divinitate sunt, cel mult, marginali (ecol.ro si mises.ro), ma intreb, conform traditiei nationale “Eu cu cine votez”?

        • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

          Ati restrans totul la logica si religie, daca v-am inteles eu bine. Logica ne lipseste, religia e prea multa. Religia e la fel de rea ca lipsa de logica: unii traditionalisti, care mai stiu economie (va referiti probabil la Neamtu et al.), au tendinta de-ai elimina pe ceilalti care n-au aceleasi referinte in religie; daca nu mai rea, manifesta inclinatia de a astupa gura logicii. Daca ar fi sa va restrang teza la o formula scurta, asta ar suna cam asa: cu logica salvam noi Romania
          Ce sa zic, incercati si dvs sa va gasiti un loc. Sa va corectez perspectiva, nu sunt in stare
          Toate cele bune
          :)

          • iosiP spune:

            Ati inteles gresit, dar nu ma mira: se pare ca aveti un talent special de a simula acest lucru!
            N-am afirmat ca religia este “prea multa” sau “prea putina”, ci doar ca logica lipseste, si ca este imposibil sa porti un dialog cu oameni lipsiti de logica. Iar daca doriti sa va auto-incadrati in aceasta categorie nu cred ca pot sa obiectez!

            • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

              e, chiar si asa: n-am gresit prea mult. La nivel de concluzie cel putin suntem de acord. Logica salveaza Romania; sau cel putin, o buna parte a ei. In orice caz e limpede din ce scrieti ca cei care stiu doar economie au de suferit de pe urma celor care stiu si economie, si religie, si fac caz de amandoua. Asa v-ati exprimat. Logica mea imi spune atunci ca ceva e in neregula cu religia, de ex e prea mare, e prea multa etc. A dvs mi se pare ca refuza sa ia o decizie. Nu stiu daca tot eu sunt de vina
              Sanatate

  9. Ela spune:

    Eu am o lectura mai prozaica a fenomenului cultural roman contemporan.
    In primul rand, m-am plictisit de ieremiadele intelectualilor permanent neintelesi de poporul ignorant, pe care de fapt, se pare ca nici ei nu-l prea inteleg…
    Subiectul este insa vechi ca lumea si nicidecum specific romanesc(!), rareori in istoria umanitatii masele populare si-au inteles sau sustinut elitele!
    Aceasta fiind realitatea, ce facem cu ea?
    Unii, o ignora si se izoleaza intr-un asa-zis propriu univers, de facto insa, permeabil restului lumii, ceea ce are ca rezultat o creatie filosofica, sau doar literara, prolifica, marcata de sublime contrarietati pesimiste… (Cioran, Schopenhauer)
    Altii, cauta si gasesc (pentru ca stiu sa caute!!!) veritabilii responsabili de mentinerea maselor populare intr-un statu quo manipulabil, ceea ce are ca rezultat creatia artistica de natura contestatara…(Eminescu, Sartre)
    In fine, ai nostri Patapievici, Liiceanu, Plesu, mi se pare ca au ales simpla polemica + sau – soft, in functie, evident si absolut legitim, de propriile lor sensibilitati politice, doar ca acompaniata, invariabil, de acelasi dispret vadit fata de cei multi si ignoranti!!!
    Problema este ca, considerand exact ca cei cu probleme de discernamant sunt niste “nea Ghita” (dupa aprecierea dlui Plesu) needucati, prioritatea omului de cultura ar trebui sa fie emanciparea lui nea Ghita…nu? …macar ca sa nu se mai lase manipulat!
    “De ce nu avem o piata de idei?” Daca gandim in termeni de “piata”, probabil pentru ca oferta nu corespunde cererii, adica marfa nu e pe gustul clientului, si reciproc!



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Alexandru Gabor


Alexandru Gabor

Alexandru Gabor. Publicist al revistelor 22 și Idei în Dialog. Absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea București, doctorat în științe politice. Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)