Home » Cultura »Opinie » Citesti:

De ce nu ne înțelegem în privința religiei în școli

Constantin Balasoiu mai 17, 2015 Cultura, Opinie
66 comentarii 1,604 Vizualizari

Suntem, cred, câteva categorii cu toții. Practicanți, nepraticanți și adversari. Primii vor religia în școală, iar ultimii nu. Și unii și alții cred că au dreptul ăsta. Nepracticanții se împart în ambele tabere, dar cei mai mulți văd cel puțin o utilitate culturală și socială în studiul religiei. La fel, nu toți adversarii sunt împotriva religiei cu totul, adică și printre ei sunt destui care vor istoria religiei. Etica cred că e deja altceva. Etica funcționează ca un domeniu autonom al filosofiei. Max Weber reduce religia la morală atunci când identifică predestinarea calvină cu etica, dar nu e cazul pentru astfel de discuții. Religia nu e pietism decât în câteva părți ale lumii. Se poate consulta wikipedia, dacă e nevoie.

Nu trebuie să intrăm nici în alte detalii, nu toți practicanții sunt pentru predarea religiei în școală, de exemplu se găsesc destui în zona multi-confesională care nu o vor deloc; preferă învățământul confesional. Ca să evităm discuțiile inutile, eu am în vedere majoritățile din fiecare tabără. Or tabloul cred că e cel pe care care l-am descris deja. Proporțiile diferă, evident, în favoarea celor care cer religia în școală, așa cum s-a văzut în martie, iar școala cred că nu poate nesocoti lucrul acesta; cu atât mai mult cu cât, spiritualitatea ortodoxă e parte a acestei culturi.

Vrem și nu vrem religia în școală. Mi se pare că acest lucru era clarificat prin Constituție și în legea educației  din 2011, dar, nu știu de ce, a fost ranforsat de CCR anul trecut, prin introducerea re/înscrierii la ora de religie (anuală inițial, acum valabilă până intervine retragerea, pentru tot ciclul școlar). Cred că această mișcare generează mai multe probleme decât rezolvă, de la statutul religiei ca disciplină de mâna a doua (dacă ar fi fost un opțional, ar fi fost prinsă măcar într-un fel de plafon de credite), la modul cum ar trebui gândit manualul (dacă n-ar trebui de exemplu și un fel de manual secund pentru cei care apar mai târziu) și până la predictibilitatea structurii posturilor, de vreme ce re/înscrierea poate fi facută teoretic în orice moment  al ciclului în mod liber. Bătălia în orice caz continuă.

Opinia mea e că nu libertatea religioasă în sine e problema, ci modul cum întrebuințăm noțiunile, împreună cu contextul în care o facem. Ne-am obișnuit să ne definim religia ca domeniu al sacrului, prin opoziție cu secularul sau laicul sau profanul, dar cred că lucrurile sunt mai complicate de atât. Modelul sau perspectiva care privilegiază bifurcarea lumii în domenii separate coboară, mi se pare, până în zorii protestantismului, unde are de-a face cu fărâmițarea credințelor și probabil cu nevoia de a zdrobi hegemonia catolico-spaniolă în Europa în epocă, poate și cu teologia medievală a transcendenței, care ar fi în spatele ieșirii din religie si a individualismului modern (Marcel Gauchet), în orice caz o regăsim fie sprijinită de științe ca istoria religiilor, fenomenologia religiei etc, fie sub forma pre/supozițiilor (autonomie).

Lămuritor este Durkheim când identifică sacrul cu sacrificiul (sacer), nu cu sfințenia (sanctus). Diferența dintre lumea zeilor și lumea muritorilor era una care putea fi făcută mai curând în moarte decât în viață: odată sacrificată, victima era consacrată, de unde distincția dintre ceea ce aparține zeilor și ceea ce aparține muritorilor. Sacrificiul funcționează atât ca separare a domeniilor -consacrată, victima trece de cealaltă parte a lumii, aparține din acest moment zeilor-, cât și ca punct de contact, prin care granița sau prăpastia e temporar transgresată (Manoussakis, 2015).

Atunci când deschidem discuția despre laicitatea statului sau libertatea religioasă în educația publică, folosim un vocabular care depinde fundamental de acest efort întreg de separare a domeniilor. Sacrul și profanul implică chestiuni care țin de viață și moarte, teritoriul muritorilor și teritoriul zeilor, trecutul fondator ireductibil (in illo tempore) și temporalitatea profană.

Dar perspectiva care circumscrie laicitatea ca domeniu neutru sau izolat nu e și paradigma religiei per se. Compartimentalizarea experientei (threskeyology) nu e specifică experientei obișnuite a omului. Experiența lui e unitară, nu există un timp sacral și altul profan, o dimensiune metafizică și alta fizică, două teritorii bine izolate unul de celălalt, ca și cum el ar fi doi sau mai mulți în același timp. Bifurcarea experienței are de-a face mai curând cu modul în care științele înțeleg să pună problema; de exemplu van der Leeuw când explică că experiența e inseparabilă de interpretarea ei, iar rolul fenomenologiei e de a înțelege structura de semnificație a fenomenului, de unde separarea fenomenologiei de teologie și agnosticismul constitutiv (Harding, 2011; vezi și Manoussakis, 2015).

Religiile precreștine n-au înțeles nici ele prea mult domeniile sacrului și profanului ca domenii separabile, adică dacă sacrul era privit ca domeniu diferit de profan, asta se întâmpla într-un fel foarte limitat, pentru că aceste domenii se găseau re/unite, prin re/inserția rituală a lumii în sacralitatea fondatoare, ‘in illo tempore’; cosmogonia e repetată prin retrăirea mitului, iar comunitatea sau lumea își regăsește astfel semnificațiile și suflul originar divin cu care a debutat (Eliade, 1996).

Termeni alternativi pot fi ‘logos’ si ‘mythos’, unde logos-ul descrie cultura comună și practică, iar mythos spiritualitatea, continuitatea și prezența sacrului în lumea obișnuită a omului. Ambii sunt constitutivi pentru întreaga spiritualitate și cultură a omului vechi. Nu pot fi priviți separat, adică mytos-ul constituie logos-ul sub raportul referințelor, înțelesurilor sau al scopurilor. Modernitatea e cea care contribuie finalmente la separarea lor fundamentală, prin înlocuirea lucrurilor care țin de registrul mythos-ului (credință) cu cele care țin de domeniul logos-ului și al ratiunii practice (filosofia, științele, tehnoștiința, politica etc), transformând mytho-sul într-un aspect al vieții private și deschizând astfel calea spre fundamentalism (Armstrong, 2005).

În sfârșit, alții au deschis discuția despre fenomen ca fenomen saturat și subiectivitatea fără subiectivitate, adică de vreme ce conceptul are tendința de a pre/determina conținutul fenomenal al cunoașterii (conștiința e intențională), chestiunea care se pune atunci e despre excesul preconceptual de alteritate (excess of intuition, excess of givenness etc), care deschide mai departe discuția despre infinit, vizibil/ invizibil, teologie negativă, idolatrie conceptuală și, evident, despre rolul inversat sau non-intențional al subiectivității în cunoaștere (Marion, 1996; Manoussakis, 2015).

Acestea fiind spuse, cred că laicitatea, ca domeniu de dincoace de sacru și religios și ca teren, aparent, al tuturor, e într-un fel sau altul sub presiune. Nu reflectă mai mult adevăr despre religie sau despre modul cum trebuie privită lumea decât exprimă o statuie față de sursa ei vie. Bifurcarea experienței în domenii autonome ține mai curând de științe, de interesele și spiritul lor (bine reflectat de o cultură ca a noastră) decât de experiența omului.

Cred că problema poate fi pusă și în felul următor. De vreme ce lumea e opera unui Dumnezeu de dincolo de ea (creation ex nihilo), întreaga chestiune trebuie privită atunci în termenii relației dintre Creator și creație. Asta înseamnă că adevărul nu mai poate fi gestionat exclusiv prin intermediul unei subiectivități autonome (fondatoare) sau pe principiul corespondenței (veritas est adaequatio intellectus et rei), pentru că în aceste condiții adevărul și alteritatea lumii devin mai mult sau mai puțin un capitol al antropologiei, ci e o chestiune de experiență și participare (metoche) la viața divină  în egală măsură; laicitatea se află inevitabil în chestiune, ca domeniu autonom sau ca teritoriu de tip “no man’s land”. Alteritatea lumii nu poate fi exprimată adecvat sub raportul subiect/ obiect sau pe baza corespondenței metodologice dintre concept și lucru decât dacă sacrul sau fundamentele ei sau sunt o parte a lumii, transformând știința în teologie (panteism), sau se regăsesc reduse la o parte a culturii și a omului (ceea ce fac istoria religiei, psihanaliza, sociologia religiei etc), sau și mai simplu, nu există. Cunoașterea, după cum spunea cineva, nu ține de ‘eu gândesc’, mai curând de ‘eu fac’, adică constituie un aspect al acțiunii noastre în lume.

Asta înseamnă atunci că adevărul și/ sau alteritatea lumii sau a ființelor și lucrurilor trebuie să fie o chestiune de relație și participare (metoche). Pentru că lumea e creată de Dumnezeu, dar continuă, provenind din nimic (nihilo, me on), să fie ontologic diferită (o diferență complicată mai ales de marea catrastrofică cosmică, căderea ei), ea exprimă mai curând voința lui Dumnezeu, implicată în crearea lumii decât ființa lui. Asta scurt-circuitează orice pretenție de înțelegere sau cunoaștere a lumii separat de Dumnezeu, limpezește confuzia tradițională între ființă și ființe via analogiile și coincidențele clasice (analogia entis, coincidentia oppositorum etc), și nu furnizează niciun suport pentru înțelegerea ‘sacrului’ în alți termeni decât cei ai experienței și participării la viața divină (lex orandi statuat legem credendi).

Mai face și altceva. Ne informează că diferența ontologică dintre creat și necreat nu poate fi depășită mistic sau ezoteric, printr-un ‘punct de contact’, prin înrudirea sau continuitatea metafizică dintre minte și ființă a vechilor greci, pe cale rațională și inferând pe baza analogiilor, ci în mod personal și/ sau relațional via Întruparea lui Dumnezeu. Dumnezeu și lumea nu sunt înrudiți din punct de vedere ontologic, pentru că lumea aparține voinței și libertății lui personale, nu naturii sale divine, dar prin Întruparea lui Dumnezeu în Iisus Hristos, care lucrează ca recapitulare a omului (și a lumii), raportând în acest fel umanitatea la Dumnezeu (theosis), întreaga chestiune a alterității omului și a lumii devine în mod fundamental o problemă de comuniune.

Aceste lucruri nu sunt elemente de speculație metafizică, ci sunt date sacramental și de aceea iconic și eshatologic în experiența bisericii (Zizioulas, 1997, cap.2-3). Teologia ortodoxă a căutat să fie o teologie liturgică (într-un sens existențial), nu întâmplător teologia ei este dogmatică, și nu sistematică, adică mai curând ceva ce reflectă realitatea comuniunii lui Dumnezeu cu lumea în Hristos, trăită în și confirmată de biserică și sinoade și care dă mărturie de acest lucru prin doctrine, și nu ceva care îl studiază pe Dumnezeu în mod rațional sau îl așează într-un sistem.

Să încercăm să închidem această discuție. Conform tabloului de la care am pornit, situația sub raport metafizic e plurală. Laicitatea e chemată să arbitreze această problemă în educația publică. Ceea ce cred că arată această discuție este că laicitatea e problematică, adică e dictată de un anumit mod de a fi în lume (epistemologiile bazate pe raportul subiect-obiect sunt puse azi în discuție din foarte multe direcții) și nu arată ca un loc al tuturor, pentru că astfel formulată, ea devine una din pre/supozițiile care ne circumscrie raportul cu alteritatea, intuitiv sau metodologic. Reiau în acest punct un citat din Bonhoeffer: ‘The movement that began about the thirteenth century (I’m not going to get involved in any argument about the exact date) towards the autonomy of man (in which I should include the discovery of the laws by which the world lives and deals with itself in science, social and political matters, art; ethics, and religion) has in our time reached an undoubted completion. Man has learnt to deal with himself in all questions of importance without recourse to the ‘working hypothesis’ called God. In questions of science, art, and ethics this has become an understood thing at which one hardly dares to tilt’ (Peter Selby, 2006, p.233).

Și aș completa cu un citat din Vanhoozer (2006), unde e pusă în relief natura antropocentrică a unei cunoașteri bazate pe subiect și raționalitate: “To be rational or ‘objective’ is to position oneself over against the world ‘out there’. Reason becomes an instrument of the subject’s will to power; understanding becomes a means of gaining control over some aspect of natural, or social, reality. Knowledge is a form of mastery. Even friends of modernity have found it necessary to question this notion of knowledge. The philosopher Jurgen Habermas, for instance, notes two conflicting tendencies, both moder but at odds with one another, that follow from this subject-centred version of rationality: on the one hand, modern thinkers have proclaimed the ultimate value and rights of the individual; on the other, the increasingly technological thrust of instrumental reason, which treats all areas of life as regions that require rational management, tends to construe the value of an individual in terms of his or her function.

Rationality in the modern paradigm thus appears as a strategy for acquiring, increasing and securing power over others – human and nonhuman. Scientific knowledge is ‘dominating knowledge’; in grasping the world we appropriate it to ourselves. There is a direct correlation between the Cartesian subject-object dichotomy and the contemporary ecological crisis. The notion of the autonomous knower thus ends up depriving the human creature of its dignity and the earth of its integrity” (p.168).

Aș putea, evident, specula că bătălia asupra prezenței religiei în școală nu e neutră de astfel de rezultate, pentru că transformarea comuniunii într-o categorie ontologică, face din individ o persoană, o categorie eminamente relațională. Calitatea de creație a lumii via Întruparea lui Dumnezeu ne obligă să revizuim întreaga poziție a omului în lume. Logosul lumii sau logoi-i ființelor aparțin voinței lui Dumnezeu, ceea ce face din raportul cu alteritatea o chestiune de comuniune, și nu de corespondență; teoria ‘the intelligent design’, notez în treacăt, prezintă riscul recăderii într-o formă sau alta de scolastică sau antropomorfism. Condiția unui savant creștin nu poate fi decât una tragică, după cum spunea cineva pe această platformă.

Cu alte cuvinte, laicitatea e utilă câtă vreme rămâne un instrument restrâns la relația dintre stat și biserică/ biserici. De îndată ce e transferată în educația publică, luând ca punct de plecare conștiința sau altceva asemănător, doar desființarea educației publice și confesionalizarea mai poate rezolva situația unui pluralism real al valorilor. E o ‘înrudire’ între laicitate, ca domeniu extra-religios sau de dincoace de sacru, și științe, ca mijloace de abordare a lui, care cred că trebuie ținută sub ‘control’. Admiterea pluralismului metafizic ar scoate religia din dispută pentru a o reintroduce alături de celelalte materii, cu drepturi depline. În plus, reduce riscurile de a face din laicitate o ideologie cu valențe mult prea mari pentru suportul de care dispune. Cei mai batrâni dintre noi știu prea bine ce înseamnă asta.

N O T E

Brian Harding (2011), “The Old and the New Phenomenology of Religion”, The Heythrop Journal LII,

https://www.academia.edu/966738/The_Old_and_the_New_Phenomenology_of_Religion

Jean-Luc Marion (1996), ‘Fenomenul saturat’, din Fenomenologie si teologie, Polirom, https://www.scribd.com/doc/151352719/J-L-Marion-P-Ricoeur-M-Henry-J-L-Chretiene-Fenomenologie-si-Teologie-1996

John P. Manoussakis (2015), “Phenomenological Approaches to Religion”,

https://www.academia.edu/3697250/Phenomenological_Approaches_to_Religion_unedited_

John Zizioulas (1996), Ființa eclesială, Editura Bizantină

Karen Armstrong (2005), ‘Faith and Modernity’,

http://www.worldwisdom.com/public/viewpdf/default.aspx?article-title=Faith_and_Modernity_by_Karen_Armstrong.pdf

Mircea Eliade (1995), Sacru și Profan, Humanitas

Peter Selby (2006), ‘Christianity in a world come of age’, Cambridge, http://universitypublishingonline.org/cambridge/companions/ebook.jsf?bid=CBO9781139000321

Kevin Vanhoozer (2006), ‘Human Being, individual and social’, Cambridge, http://universitypublishingonline.org/cambridge/companions/ebook.jsf?bid=CBO9781139000000

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "66 comments" on this Article:

  1. iosiP spune:

    “De vreme ce lumea e opera unui Dumnezeu de dincolo de ea (creation ex nihilo), întreaga chestiune trebuie privită atunci în termenii relației dintre Creator și creație.”
    Cred sincer ca nu ati demonstrat premiza si ca atare nu puteti demonstra concluziile – in logica formala falsul implica orice!

    • Logos spune:

      Tocmai de aceea nu sunt posibile discutii rationale cu oamenii religiosi. Sunt atat de absorbiti de adevarul propriei credinte si de literatura care le confirma prejudecatile, ca ignora, inconstient, regulile care fac posibila o discutie argumentata. Existenta unui Creator este o axioma pentru ei, nu o concluzie rationala.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Cred ca discutia e alta.
      Ptr logica formala vedeti cap despre axiomatica si nedemonstrabilitate. http://monoskop.org/images/2/2e/Marcus_Solomon_Provocarea_stiintei.pdf
      A nu se intelege ca as vedea in teologie un fel de cadru metafizic de tip scolastic sau altceva asemanator pentru stiinta. Sunt destui care asa vad lucrurile, dar nu e cazul meu. Am explicat deja.
      Cele bune

  2. Alfred Singer spune:

    Pe cat de frumos, pe atat de inutil. Ati explicat frumos ce este religia pentru religios. Nu, nu de aia nu ne intelegem, pentru ca nu am sti ce e religia pentru religios (sau nu am sti ca etica e altceva). Apropo exista si lucruri pe care dvs. nu le stiti, mult mai simple: “dar, nu știu de ce, a fost ranforsat de CCR anul trecut”. Exista si lucruri pe care le stiti, dar pe dos: “transformând mytho-sul într-un aspect al vieții private și deschizând astfel calea spre fundamentalism”. Ce stiti cu tarie este ce “trebuie”: “[laicitatea] nu reflectă mai mult adevăr despre religie sau despre modul cum trebuie privită lumea decât exprimă o statuie față de sursa ei vie”.

    De ce nu ne intelegem? E mult mai simplu. Am inceput de cateva sute de ani sa functionam dupa alte legi decat cele ale lui Dumnezeu. Legea noastra, de pe Pamant, a oamenilor, nu pleaca de la prezumtia ca exista un Dumnezeu (cum o faceti dvs) si lasa libertatea oamenilor de a crede sau nu asta. Nu mai exista un mod in care “trebuie privita lumea”. Ce nu vreti voi sa admiteti (sau sa intelegeti) este ca in organizarea societatii si relatiile dintre oameni legea de pe Pamant e pe primul loc. De aia facem ce zice CCR si nu ce zice in biblie (sau alta carte sacra).

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Lumea dvs de pe pamant nu e un rationament sau un sistem. Perspectiva oamenilor asupra lucrurilor si legilor acestei lumi a fost si e permanent supusa discutiilor. Nu e o idee buna daca transformam concluziile unei anumite parti intr-un cod de lege. Ne facem de fapt viata mai dificila, si le-o facem si altora cand vor trebui sa darame toate astea mai tarziu. Asta-i tot. Decenta si modestia sunt calitatile care ar trebui ne ghideze in asemenea probl.
      Cele bune

      • Alfred Singer spune:

        Nu, acesta este un sofism ieftin. Nu e vorba de lumea mea de pe pamant, aici nu e vorba de vreo optiune personala sau vreun mod de a te raporta la lume ci de valorile civilizatiei moderne, consfintite in legislatii. Foarte strident apelul la decenta si modestie, valori incontestabile de altfel, de pe pozitia celui care le pune intre paranteze si asteapta “daramarea” lor.

  3. dusu spune:

    ptr ca unii sint moldoveni si altii greco catolici

  4. Vlad spune:

    Cred ca incercarea de a armoniza doua taramuri distincte folosind aparatul unuia sau al altuia e sortita esecului atat prin prisma demersului cat si a perceptiei privitorilor. Folosind demersul stiintific pentru a explica credinta ii veti confuza pe cei care adopta ca mecanism de raportare la realitate rationalul iar pe credinciosi ii veti baga in ceata sau le veti demonstra ceea ce cred deja, deci un demers futil. E un demers as putea spune la fel de absurd cu cel din articolul de pe Contributors de explicare a artei. Stiinta priveste in afara, arta e la granita dintre afara si iterioritate iar religia este interioritate pura. E normal sa fie neintelegeri cand se priveste apeland la stiinta si rational inspre interioritate, pentru ca nu poti privi in interioritatea altuia decat daca ai privit mai intai in interioritatea ta.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Nu e nicio incercare de armonizare a taramurilor. Scolastica sau eforturile de asortare a afirmatiilor stiintei si teologiei nu ma intereseaza. Asta ptr ca diferenta dintre creat si increat nu poate face obiectul unei stiinte. Teologia e acceptabila cu conditia ca ea functioneze pe principiul lex orandi statuat legem credendi. Altminteri se formuleaza ca un discurs care are de-a face mai curand cu omul si ideile lui de moment decat cu Dumnezeu.
      Cele bune

      • Vlad spune:

        @Constantin Balasoiu

        Va suspectez de eruditie :) Tre sa consult dictionarul ca sa inteleg ce spuneti. Parerea mea ca cu un asa discurs savant nu atingeti masa critica atunci cand vine vorba de a explica pe intelesul tuturor o tema anume asta daca nu cred pur si simplu ce spuneti :) Poate fi o solutie :)

      • Vlad spune:

        Am ajuns la dictionar. Daca nu fac o proiectie personala cred ca e ceva in ceea ce spuneti … In sensul ca discursul se apropie sufcient de semnificatia expresiei in latina de care vorbiti. Exista o congruenta ca sa spun asa … Parca ar mai fi ceva … nu stiu ce sa spun …

  5. raoul spune:

    Domnule, am mai spus – nu am atat de multa lectura in domeniu, dar toate aceste citate cu ce ajuta subiectul enuntat in titlu?!
    Nu cred ca predarea religiei in scoli deranjeaza ci transformarea acelor ore in indoctrinare religioasa, mai ales ortodoxa.
    Personal, atat timp cat (si mai ales pentru ca) este optionala, ma deranjeaza indarjirea cu care sunt asaltati elevii ce nu vor acest obiect, pentru al accepta si pentru a se inscrie si ei la aceste ore…
    Suntem in sec. 21 nu in evul mediu intunecat, dar aveti cumva dreptate – suntem o tara cu multi oameni saraci si nefericiti si acestia cauta alinare in speranta…
    Cand maresalul Daniel, pe care in adjectivati cu preafericitul, va dovedi ca e un bun crestin, va merge descult, isi va da averea saracilor si va trai ca un om simplu atunci voi deveni un propagandist proreligie. Adica niciodata!
    Ce folos aduce unui elev religia? De cand ma stiu am fost si sunt ateu. Nu am ajuns un criminal, sunt un om normal, am o profesie in care ii ajut pe ceilalti? Si sunt un om fericit. Chiar daca (sau mai ales pentru ca) stiu ca totul se termina si punc>

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Nu asta era discutia, in orice caz religia nu e o inventie a saraciei si a ignorantei sau opiumul poporului, adica ar trebui sa admiteti ca fundatia lumii e materialista, ceea ce cred ca nu e cazul, si oricum in special elitele sunt cele care s-au eliberat de religie azi; secolul XXI vine dupa secolul XX, care mi se pare ca ne-a aratat destule despre ce suntem in stare fara nicio religie (evul mediu intunecat nici macar n-a visat la asta); iar intr-o scoala unde in proportie 97-8% se discuta despre altceva decat despre Dumnezeu, discutia despre indoctrinare e cam penibila.
      Si ptr ca spiritul care domina azi scoala romaneasca e unul scientist-pozitivist, pluralismul ar trebui sa fie un imperativ. Sa nu facem in conditii de libertate ceea ce altii au facut ptr ca au fost fortati. Copiii au de castigat din educatia religioasa, antropocentrismul de ex e una din marile probl al epocii.
      Cele bune

      • iosiP spune:

        “Si ptr ca spiritul care domina azi scoala romaneasca e unul scientist-pozitivist, pluralismul ar trebui sa fie un imperativ.”
        Corect! Atunci sa fie pluralism nu dualism, deci scientism + religie, nu scientism + crestinism ortodox. Sau asta nu mai este imperativ, din ratiuni practice (sa nu le spun de cvasimonopol)?

        “Sa nu facem in conditii de libertate ceea ce altii au facut ptr ca au fost fortati. Copiii au de castigat din educatia religioasa, antropocentrismul de ex e una din marile probl al epocii.”
        Pai ce poate fi mai antropocentric decat ideea ca Dumnezeu ne-a creat pe noi (si doar pe noi) dupa chipul Sau? Sa inteleg ca civilizatiile extraterestre intra la categoria “toate dobitoacele mici si mari”? Atunci cum explicati faptul ca se deplasau in spatiu pe vremea cand noi, copiile lui Dumnezeu, ne mai dadeam cu paru-n cap prin pesteri?

        • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

          Bateti campii. Cele bune

        • Vlad spune:

          Gandirea asociata perceptiei timpului ca o axa liniara e legata de cultura, nu toata lumea gandeste la fel. Va recomand in acest sens un articol:

          http://www.businessinsider.com/how-different-cultures-understand-time-2014-5

          Faptul ca extraterestrii zburau prin spatiu cand ne jucam noi prin pesteri nu inseamna neaparat ca erau mai avansati si nici mai bineplacuti in fata lui Dumnezeu. Si noi am ajuns pe Luna dar asta nu ne face neaparat foarte meritorii ca specie. Oameni cu un grad inalt de constiinta existau si pe vremea oamenilor pesterilor.

          • iosiP spune:

            1. Perceptia timpului e una iar curgerea obiectiva a acestuia e alta. Desigur, aprecierea subiectiva depinde, vorba nu-stiu-cui, de care parte a usii de la toaleta te afli.

            2. Avansul tehnologic inseamna in mod necesar dobandirea unor cunostinte care implica o dezvoltare superioara a structurii cognitive (inclusiv la nivel biologic).

            3. “Bineplacerea” este irelevanta, relevant este faptul ca civilizatiile respective au avansat mai repede decat cea formata din entitati “dupa chipul Sau”, desi au fost create simultan.

            4. Daca ai informatii despre nivelul de constiinta al oamenilor de Neanderthal sunt curios sa le aflu si eu – observ ca faci o afirmatie, nu emiti o opinie. Ca veni vorba, de unde le-a venit constiinta respectiva in absenta VT si NT?

            • Vlad spune:

              1. Perceptia si scurgerea obiectiva a timpului nu exista. Intram in relativitate si in conceptul de spatiu-timp. Constiinta per se este atemporala. Temporalitatea are legatura cu aspectul material si cu schimbarile care se succed in materie.
              2. Evolutia constiintei are un rezultat direct asupra semenilor, nu neaparat prin produsele tehnologice. Constiinta per se este atemporala. Au fost oameni care au atins gradul cel mai inalt de intelegere si inainte de noi: Iisus, Buddha, Osho, Gurdjieff.
              3. Staruiti in ideea de a echivala evolutia constiinteti cu trecerea timpului geologic pe de o parte si pe de alta de a echiva evolutia constiintei cu procesul tehnologic.
              4. Nu m-am referit la oamenii de Neanderthal ci la oamenii de mai demult. Exista diverse desene rupestre prin mai multe pesteri din lume care dovedesc ca oamenii ajunsesera la o intelegere evoluata.

              Cele mai simple exemple care invalideaza corelatia pe care o faceti intre notiunile de evolutie, timp si progres tehnologic sunt la civilizatia antica egipteana si la cea a aborigenilor din Australia.

            • iosiP spune:

              @Vlad

              “Betia de cuvinte” sau doar o (profunda dar scuzabila) necunoastere a relativitatii?

  6. raoul spune:

    “Vrem și nu vrem religia în școală. Mi se pare că acest lucru era clarificat prin Constituție”
    E sau nu clarificat?! Ce ne spune Constitutia? Ca vrem sau ca nu vrem?
    A devenit cumva Romania stat religios?
    Nu credeti ca acesti copii ar trebui lasati sa devina maturi si abia apoi, cand au personalitatile formate, sa fie intrbati daca vor sau nu religie?
    Dar de fapt aveti nevoie de prosti pe care sa-i tineti in prosrie si sa spuneti ca- luminati.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Pai nu e religios, dar noi despre ce discutam aici? Una e laicitatea atunci cand in discutie e raportul stat-biserica/-i, si alta e in cunoastere si educatie, unde laicitatea risca sa devina altceva decat este sau ar trebui sa fie.

      • raoul spune:

        De fapt nu ar trebui sa existe vreun raport stat-biserica. Fiecare cu ale lui. Statul sa nu finanteze biserica, religia doar in scolile particulare nesubventionate de stat, biserica sa nu faca propaganda electorala etc. Pare simplist, dar adevarurile vietii sun mai sipliste pana le complica “filozofii”…

        • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

          laicitatea nu poate fi un principiu de selectie a stiintelor, ptr ca atunci inceteaza sa mai fie ceea ce este. Devine altceva. Textul asta despre asta este. Incercati sa intelegeti
          Cele bune

          • iosiP spune:

            Laicitatea poate fi un criteriu de alegere a disciplinelor pe baza demonstrabilitatii. Existenta lui Dumnezeu este nedemonstrabila deci nu ar trebui predata ca axioma (postulat) in scoala!
            Si asta, mai ales in conditiile alegerii unui Dumnezeu particular, pe criterii majoritare.

        • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

          nota bene: a se intelege ‘de selectie a disciplinelor’

  7. Geo spune:

    Mie mi se pare normal ca in scoala din Romania 2015 sa se predea religia ortodoxa asa cum se preda! Contrariul ar fi fost surprinzator!
    Un invatamint care are ca obiectiv,la toate materiile “macar” ceva…macar sa scrie,macar sa citeasca,macar sa aiba o diploma,nu este “destabilizat” de inca o materie unde exigentele ramin la acelasi stadiu…”macar sa stie de frica lui Dumnezeu!”. Amen!
    Ce laicitate? Zicem ca-i ateism si am rezolvat-o!O fi mers la altii,la turci,la francezi,dar noi stim mai bine ca altii ce e ea,de fapt!La noi nu merge cu fitze d’astea!
    S-a spus clar si raspicat:exita numai 3 categorii: practicanti pro,nepracticanti tot pro, si impotriva. PUNCT
    Circulez,il n,y a rien a voir!
    Ce sa mai zic de “analiza” religiilor precrestine?La asa respect pentru diferente,asa afirmatii superficiale. Mentionez totusi,ca judaismul este o religie precrestina…a lui Isus,daca nu ma insel?Ma intreb cit o fi de multumit de invatamantul pe care-l practica urmasii discipolilor sai…?

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Simpla asociere a scientismului, ateismului etc cu laicitatea s-ar putea sa nu rezolve probl. E suficient sa scoti afirmatiile explicit atee din manuale ptr asta.
      Traim in epoca individului. Subiectul, care, la baza, era o notiune politica, a devenit fundamentul intregii relatii cu lumea (in cunoastere se vede cel mai bine). Acest lucru e problematic, or exact acest lucru ne e inculcat prin educatie. Cred ca acest lucru se vede excelent in situatia din SUA, vedeti linkul dlui Gafencu de mai jos.
      Personal nu vad nicio solutie viabila de ‘amortizare’ a acestui fenomen in afara credintei. Cred ca religia trebuie sa ramana ceea ce este. Istoria religiilor este altceva, nu ne scoate din perimetrul subiectului nici macar cu un 1cm.
      In rest, facem ce putem. Asta e
      Un link care cred ca ar putea completa discutiile astea e: http://www.firstthings.com/article/2015/06/freedom-within-the-disciplines
      Cele bune

  8. Adrian Rusu spune:

    Asta e un vol d`oiseau asupra chestiunii? E asa de des-compus ca nici nu stii la ce sa te opresti – dar fiecare paragraf in parte ar putea fi interesant.
    O mica nota, la ce mi se pare mie chestie centrală, poate va da un subiect nou de gandit.
    La: „Asta înseamnă că adevărul nu mai poate fi gestionat exclusiv prin intermediul unei subiectivităţi autonome (fondatoare) sau pe principiul corespondenţei (veritas est adaequatio intellectus et rei)”. Avem in evanghelie, nu mai caut, la un dialog care a devenit pe urma proverb ezoteric- pretenţios: „Ce este adevarul? – este Omul pe care-l inaintea ochilor tai”. Adevarul care era obiect (Ce?) la Pilat – devine subiect, (Cine?) la Christos. Adecvarea intelectului cu lucrul devine astfel adecvarea intelectului cu sine. Desi e greu sa te desprinzi de ipoteza curenta, cea a lui Pilat, a adevarului „obiectiv”, poţi intrevedea posibiltatea unei schimbari de pozitie relativa: adevarul nu se mai poseda (descopera, apara….etc), ci „se este”, in diateza reflexiva. Asta ar fi de „gestionat”, in perspectiva in care vă puneţi.
    (Până la urmă se decide că e un articol provocator, adică BUN).

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Exista o singura alternativa la intrebarea ‘ce’, in opinia mea: asta e ‘cum’. Nu ce este, ci mai curand cum este adevarul. In acest fel adevarul nu trebuie sa mai fie o chestiune de adaequatio, cu o problematica analogie intre minte si fiinta, ci una a intregii persoane, adica o chestiune de relatie si comuniune.
      Multumesc, cele bune

  9. Geos Costan spune:

    Al treilea paragraf conţine multe subiecte de discuţie potenţiale, dar asupra cărora nu intraţi în detalii. Problema cea mai mare nu este libertatea religioasă, într-adevăr, ci modul în care este predată religia în şcoli. Pornind de la denumirea disciplinei, una vagă şi lipsită de un conţinut pe măsură. Dvs. ce înţelegeţi prin “Religie”: “creştinism”, “ortodoxia creştină”, “cateheză”, “antropologie religioasă” sau “istoria religiilor”? Poate că vi se pare o problemă falsă, dar eticheta spune uneori totul (şi soluţia ar putea fi extinsă la nivelul altor discipline).

    A doua chestiune priveşte chiar obiectivele operaţionale – în secolul XXI şi, mai ales, în Transilvania şi Dobrogea cu tradiţii milenare multi-religioase şi pluri-confesionale, nu încap noţiuni serioase despre importanţa bisericilor apusene şi a greco-catolicismului (cu tot ce a însemnat el pentru cultura şi naţiunea română) sau a Islamului, prezent în vieţile foştilor noştri vecini cuceritori încă din secolul XIII – întâi, tătarii, apoi turcii osmanlâi. Apoi, pentru o mai bună cunoaştere a dogmei răsăritene, câţi profesori ar fi capabili să explice înclinaţia particulară ortodoxiei spre latura mistică (neoisihasmul) a creştinismului sau prezenţa încă puternică a unor tradiţii precreştine în ciuda “discursului oficial” cum că am fi un popor creştin de 2000 ani, deci înainte de transformarea în religie a fostei secte iudaice? Câţi enoriaşi ştiu că Isus a fost evreu, având în vedere că o treime cred că nu există iadul şi o cincime nu cred în rai (http://www.realitatea.net/sondaj_1247939.html – e mai vechi, dar ridică nişte semne de întrebare)?

    Veţi zice că optez spre istoria religiilor, dar cum poate fi explicat un fenomen în absenţa lămuririi contextului în care a apărut şi se manifestă? Şi indirect ajungem la o altă problemă, cea a personalului apt să predea. Biserica are un istoric nemaipomenit cu preoţi lipsiţi de instruire adecvată, dar plini de carismă, probabil suficientă pentru a-i menţine ca repere morale în societate, fie ei dansatori pentru ploaie, săraci şi flămânzi sau chiar corupţi. Astăzi, încă găzduieşte foşti colaboratori ai Securităţii, simpatizanţi ai legionarilor, dacă nu chiar foşti membri gardişti, aliaţi ai corupţilor anchetaţi de justiţie şi oameni cu alte grave probleme de caracter şi psihologice: megalomanie, narcisism, trufie, lăcomie şi alte trăsături “iubite” de BOR (oscilez între a menţine sau nu ghilimelele). În şcoli, disciplina care ar trebui să modeleze latura morală a elevilor are ca exponenţi la catedră miserupişti, adevăraţi asistaţi social, preoţi şi preotese plini de frustări, idei înguste şi fixe şi metode de predare total depăşite. Şi dacă toate aceste categorii ar reprezenta o minoritate, absenţa sancţionării lor sau avizarea lor pozitivă de către BOR nu mi se par gesturi de bun simţ (normale oricum nu sunt).

    Manualele nu ar trebui să existe în prezenta situaţie; dacă ar fi fost vorba de o disciplină care să pretindă asimilarea de către elev a unui set de cunoştinţe ce ţin de cultura generală atunci lucrurile ar fi fost mult simplificate. Dar aşa riscăm să ajungem din nou la problema denumirii disciplinei, aşa că trebuie să discutăm de competenţa de a evalua un elev ţinând cont că ortodoxia creştină pretinde a fi o religie “trăită”. Şi întrebarea de un milion de dolari este: “cum punctăm o revelaţie”? Contracronometru sau cantitativ? În funcţie de claritatea şi teatralitatea cu care ar explica-o un elev? Şi în ce măsură ar fi moral-etic să se confeseze public asupra unei experienţe intime? Doar călugării sihaştri de ce erau numiţi astfel (fără să discutăm de isihasm)?

    Soluţii există şi am putea ţine cont de convingerile religioase sau nereligioase alte tuturor, fără a cădea în veşnicele păcate româneşti: o istorie a religiilor care să nu conţină informaţii cu găleata, mai uşor de tocit decât de înţeles, ci o perspectivă comparativă ţinând cont de specificul cultural al întregii Românii, incluzând originile şi transformările principale ale religiilor din spaţiul actual românesc; o religie comparativă – să zicem o variantă “light”, lipsită de multe din detaliile ce ar ţine de istorie, poate pentru că ar fi mai la îndemână o perspectivă interdisciplinară, mult necesară elevilor şi viitorilor studenţi/angajaţi ai patriei (sau ţării adoptive); “morală” – o formă de instruire… morală, bazată de naraţiuni biblice şi exemple din alte religii, ca-n “vremurile bune” (mă gândesc la sistemul de învăţământ bizantin – personal, am simţit că am învăţat mai multe, copil fiind, de la Tolstoi, dar fiecare cu ale lui…); învăţământ confesional, dar aşa să-i şi zicem, fără alte pretenţii.

    Dar pretenţii am oricum – toate sugestiile trebuie însoţite de o reformă a cadrelor didactice, eliminând avizul şi preoţimea BOR (şi nu numai) şi selectând mai bine personalul, eventual cu un salariu motivant şi bonusuri pentru activităţi deosebite, lăsând deocamdată deoparte inevitabilele abuzuri sau balcanisme de genul bifării de dragul bifării ori a treburilor făcute de mântuială, cum ne şade nouă ca popor. Apoi, orice formă de prozelitism sau de bigotism trebuie sancţionată, însă nu de formă, ci fără rezerve şi fără drame.

    În final, eu zic că nu ne înţelegem în privinţa religiei în şcoli nu pentru că unii sunt mai laici sau mai religioşi decât alţii, ci pentru că nu vrem să ne înţelegem. Lipsa culturii dezbaterii, educaţia scolastică… ca metodă, dar lipsită de un mentorat adecvat, orgoliile personale şi un narcisism crescând sunt câteva din cauzele nerăzbirii în soluţionarea chestiunii prezenţei discipline în forma curentă, în ziua de astăzi. Aici nu merge zicala “if it ain’t broken, don’t fix it”, ci e o nevoie clară de a îmbunătăţi predarea, iar oportunităţi de dialog sunt încă nenumărate, doar să fim dispuşi să ne auzim mai puţin pe noi şi să încercăm să-i înţelegem şi pe alţii.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Reforma cadrelor e o chestiune deschisa. De ex n-ar fi rau daca absolventii de teologie ar fi mai bine pregatiti in filosofie. Dar asta e o alta discutie, adica mi se pare ca noi ne aflam in punctul de a arunca odata cu apa si copilul.
      Bun, ceea ce cereti e un fel de istorie a religiilor circumscrisa national. Nu e rau, mi se pare ca la asa ceva se gandesc si cei care vor sa ne livreze in contrapartida via Academia romana si/ sau dl Ciurtin un manual de religie, dar cu parere de rau, e altceva. Am argumentat de ce cred ca acest lucru nu e sanatos.
      Cele bune

  10. Decebal spune:

    Hmmm… Eu nu cred ca ma regasesc in categoriile enuntate in articol. As fi credincios, nepracticant, adversar al indoctrinarii si adept al largirii orizontului spiritual al copiilor (in sensul strict didactic).

    In toate discutiile pro- sau contra- religie, remarc “volatilitatea” sensului cuvantului “religie”, pe care atat sustinatorii cat si adversarii il traduc asa cum le cade mai bine.

    DEX spune asa:
    “RELÍGIE, religii, s. f. 1. Ansamblu de idei, sentimente și acțiuni împărtășite de un grup și care oferă membrilor săi un obiect de venerare, un cod de comportament, un cadru de referință pentru a intra în relația cu grupul și universul; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult.”

    Cei mai multi dintre copiii de astazi sunt “din alt film”, pentru generatiile mai vechi. Nu-i citesc pe clasici, au o cultura generala limitata, un vocabular destul de redus si plin de stereotipuri, functioneaza pe “repede-inainte”, au o inteligenta pragmatica si pot afla orice raspuns din smartphone-ul pe care-l manuiesc cu indemanare. Orice materie li s-ar preda acestor copii, trebuie predata intr-un mod modern, de catre oameni ce se pot ancora in prezent. In caz contrar, ce le intra pe o ureche, le va iesi pe cealalta, copiilor. Copiii de azi ar putea accepta ca Iisus a fost un fel de Superman, care putea merge pe apa, dar cred ca le-ar fi mai greu sa accepte ca Iisus a fost fiul conceput imaculat al unui Dumnezeu pe care nimeni nu prea stie cum sa-l defineasca exact.

    Fizica cuantica emite ipoteze si face experimente de neimaginat cu 10-15 ani in urma. Multe miracole si fenomene subtile vor putea fi explicate, in anii ce urmeaza, de fizica cuantica. Iar religiile care vor rezista “testului de stress” nu vor fi acelea care exploateaza slabiciunile omenesti, ci acelea care chiar se ingrijesc de “cele ale sufletului”.

    Un copil de 5, 6, 7, 8 ani sau un adolescent de 13-14 ani au alte prioritati decat descifrarea tainelor sufletului. La un moment dat, pot avea dorinta sa-si cultive latura spirituala, dar nu cred ca dorinta asta poate aparea, de bunavoie, la o varsta frageda.

    Mie mi se pare mai logic ca “Religia” de la scoala sa fie ca geografia, de exemplu. Geografia predata in scoala nu se limiteaza la geografia tarii sau a continentului, ci la geografia lumii. Mi se pare logic ca, in scoala, copiii sa afle care sunt principalele religii ale lumii si prin ce se caracterizeaza ele. De dorit ar fi sa afle si care sunt aspectele comune ale principalelor religii. Rolul scolii este sa formeze oameni armoniosi, echilibrati si “bine echipati”, capabili sa se dezvolte cu succes in “jungla” lumii de azi. “Jungla” in care propaganda religioasa e prezenta si ea.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Una e istoria religiilor, alta teologia. Oricat de buna e geografia lumii, despre geografia ta nu vei afla prea multe pana nu o abordezi in particular. A nu se intelege ca asa as vedea relatia dintre istoria religiilor si teologie. Am explicat cat de cat cum vad lucrurile.
      Si nu cred deloc ca oamenii ar trebui adormiti cu abordari sincretice. Mai curand o lume unde diferentele sunt ceea ce sunt ii ajuta mai mult decat inversa.
      Cele bune

      • Decebal spune:

        Trebuie mult curaj, ca sa iesi in fata si sa spui ca Dumnezeu este unul singur, chiar daca unii il numesc Allah, Iahve, Absolut sau mai-stiu-eu-cum. Trebuie mult curaj, ca sa iesi in fata si sa spui ca religiile lumiii sunt doar cai diferite de a ajunge in acelasi punct si ca, atata vreme cat ajungem unde trebuie, orice cale e buna.

        Da, e o realitate ca suntem diferiti, intr-un fel sau altul. Dar suntem atat de asemanatori, in atat de multe privinte! Din moment ce orice religie “responsabila” propovaduieste iubirea aproapelui, toleranta si moralitatea, de ce sa nu ne concentram pe ceea ce ne apropie si sa le luam apa de la moara celor care bat moneda pe ceea ce ne desparte?…

        De ce vedem, la tot pasul, incrancenarea asta cu “doar religia mea e cea adevarata, doar calea mea e cea buna, toti ceilalti sunt niste necredinciosi si doar cei ce urmeaza religia mea vor ajunge langa Dumnezeu”? Nu cumva exclusivismul asta are la baza doar motive rasiale, politice, economice sau orice alte motive care n-au nimic de-a face cu Dumnezeu?

    • George Gafencu spune:

      Domnule Decebal,

      Nu cred ca generația tânără din România e mult diferită decât cea din SUA, cu toată religia predată lor în școală.

      Pew a făcut un studiu sociologic care probabil dă deja frisoane bisericilor americane sau de pretutindeni. Aproape jumătate din populația tânără s-a rupt de bisericile creștine tradiționale. Până și cei adulți au început a se distanța de bisericile în care au fost botezați.

      Deja 24% din populația SUA nu mai aparține nici un fel de religii organizate (numai 4% atei), vreo 6% fac parte din religii necreștine iar 70% încă de mai declară creștini de diferite confesiuni (în majoritate evanghelici și catolici, și o mică minoritate alți creștini).

      Însă cea importantă informație e cea referitoare la atitudinea noilor generații față de religie. Deja 48% din tineri nu se mai identifică cu nici un fel de religie. Dacă continuă trendul ăsta, peste încă o generație SUA nu va mai fi o țară majoritar creștină, iar peste două generații religia organizată o să dispară.

      Crede că date similare sunt și pentru vestul Europei, și se vede deja cu ochiul liber orientarea în țările nordice.

      Iată aici studiul complet, pentru ca nu vreau să apar fără date concrete. Pew este o instituție de sondaje sociologice foarte respectată în SUA.

      http://www.pewforum.org/2015/05/12/americas-changing-religious-landscape/

      • Decebal spune:

        Domnule Gafencu,

        Desi comentariul dumneavoastra poate da impresia ca ma contrazice, mie imi pare ca dimpotriva.

        In multe privinte, “America” a fost mai grabita si cu un pas inaintea restului lumii…

        Tanara generatie, orientata catre concret, ar putea fi castigata prin exemplu personal, mai degraba, decat prin teorie stearpa.. Iar la capitolul “exemplu personal’, B.O.R. schioapata rau.

        • George Gafencu spune:

          Domnule Decebal,

          Intenția mea nu a fost nici o clipă să vă contrazic, ci doar să vă completez.

          În lumea internetului și a tabletelor, cam greu mai pot fi îndoctrinați tinerii. Mulți din ei se duc la clasa de religie doar pentru notă, nu pentru conținutul clasei.

          E interesant trendul global în privința participării la o religie organizată.

          Ceea ce intrigă este faptul că cei care părăsesc religiile organizate nu devin atei, ci se orientează către curente spirituale care expun principii de viață, nu o structură religioasă rigidă fără nici un fel de explicație.

          Cu alte cuvine ”crede și nu cerceta” nu mai are căutare în ziua de azi mai ales după ce religia organizată a fost folosită pentru manipulare și jocuri de putere de-a lungul timpului.

          Filosofiile orientale încurajează cercetarea interioară. Ele îți dau doar principiile care trebuie validate prin practică interioară. Întrebările și provocarea principiilor sunt chiar încurajate pentru că duc la o mai bună înțelegere a realității decât ascultarea oarbă a unor principii impuse cu forța.

          • iosiP spune:

            “Filosofiile orientale încurajează cercetarea interioară. Ele îți dau doar principiile care trebuie validate prin practică interioară. Întrebările și provocarea principiilor sunt chiar încurajate pentru că duc la o mai bună înțelegere a realității decât ascultarea oarbă a unor principii impuse cu forța.”

            +1, as usual!

            As mai adauga ca filosofiile orientale nu accepta dihotomia dintre preceptele transmise de catre “slujitorii” acestora si vietile lor lumesti – sau altfel spus, acolo nu se poate concepe un proverb de genul “sa faci ce spune popa, nu ce face popa”. Mai mult, exista si filosofii ale caror intemeietori nu cunt considerati a fi de origine divina (sau in legatura cu vreo divinitate) ci doar intelepti care, prin meditatie si mod de viata, au ajuns la o treapta superioara de intelegere a realitatii, deci slujitorii acestor “religii” nu le pot propovadui (in mod legitim) decat daca ei insisi urmeaza Calea.

            • George Gafencu spune:

              Domnule IosiP,

              Ceea ce m-a impresionat pe mine la spiritualitatea orientală este faptul că nu se consideră ca deținând adevărul absolut.

              Sunt multe căi de a ajunge la divinitate și cel care pornește la drum nici măcar nu i se cere să creadă în Dumnezeu.

              Tot ce se oferă e un cod de valori etice și comportamentale, și care sunt explicate logic prin prisma scopului final (integrare).

              Restul nu este decât practică individuală peste practică individuală. Nu există nici un intermediar.

              Chiar și înțelepții de care ziceți mai sus nu se consideră intermediari. Ei pot să îți arate un drum potrivit pentru tine, însă nu te pot împinge pe el și nici nu încearcă. Spiritualitatea cu anasâna nu e decât o formă de viol spiritual.

              Pentru cine vrea să înțeleagă mai bine, am citit cândva o carte foarte inspirată. ”India Secretă” a lui Paul Brunton arată exact mecanismele prin care o astfel de formă de spiritualitate poate să o ia.

  11. Ela spune:

    “De ce nu ne înțelegem în privința religiei în școli”?
    Pentru mine, raspunsul ar fi bazat pe 2 aspecte principale :
    1. Interesele partinice, in sensul larg (BOR inclusa!), sunt prioritare interesului national. Responsabilii politici si religiosi, fara sa fie rau intentionati, ajung sa le confunde, fie din inertia survenita prin repetarea consecventa a mereu aceloreasi idei, cand nu este doar din comoditate, fie din convingerea ca doar ei au dreptate, si restul trebuie sa se conformeze! Numai ca, atat convingerile cat si obisnuinta, sau rutina, reprezinta piedici concrete impotriva evolutiei gandirii oricarui om, respectiv a intregii societati.
    2. Nivelul foarte scazut al invatamantului romanesc, in general.
    Atat profesorii cat si elevii, prin ceea ce li se transmite de la parinti, vin la scoala pentru un singur motiv, precis si clar exprimat : BANII, de la sfarsitul lunii sau din jobul de dupa studii!
    Astfel, nu primeaza nici ce, si cum, se preda, nici ce se insuseste!…Culmea este ca nici banii nu curg garla, dar nimeni nu considera ca este responsabil direct de propria saracie!
    Materia religie deci, daca nu incurca socotelile, nu avem de ce sa o reformam (cine are timp pentru asa ceva?) si, cu atat mai putin, sa o contestam!
    1 + 2 constituie societatea romaneasca actuala care, detestand problemele, pentru ca se stie (!) incapabila sa le rezolve eficient, le deplaseaza un timp…pana cand se uita de ele, dupa care este foarte surprinsa cand ele reapar, sporite si acutizate, si atunci se autovictimizeaza : “cineva”, mereu altcineva, ne pune bete in roti!
    Or, la acest subiect, biserica ortodoxa are intotdeauna explicatii…( a nu se citi “solutii”!)
    Astfel, rotile reincep sa se invarta…prin aceleasi gropi, printre aceiasi oameni saraci, tematori, tristi si traumatizati de viata, spre usurarea celor happy few care-si pot continua traiul linistiti!….privind condescendent multimea nauca, din varful piramidei unde, daca “soarta” i-a cocotat, e clar ca a fost voia lui D…!

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Ptr mine altele sunt aspectele, ati vazut.
      Bun, nu stiu care e treaba cu interesul national, dar ca politicienii asuma cand si cand agende sau teme religioase din demagogie sau altceva asemanator e o alta discutie. Ca religia e opium ptr popor sau ceva anume conceput ptr a-i manevra pe altii mai putin avantajati de aceasta lume, s-a mai spus. Cred ca dateaza din vremea lui Celsius.
      Constat cat de primitivi suntem noi cand gandim in termenii astia, si asta in cea mai deplina libertate. Cred ca partea asta e daca nu mai trista, atunci cel putin mai adevarata
      Cele bune

  12. it_s__not_news spune:

    Cit bla-bla justificativ pentru o chestie excesiva: 13 ani de educatie religioasa de toata jena.

  13. dinu b spune:

    @ it_s__not_news: Prefect adevarat, se bate apa in piua degeaba: nu va iesi unt !

  14. De ce nu ne înțelegem în privința religiei în școli spune:

    Pentru ca dumneavoastra intelegeti prin religie doar crestinismul ortodox!

    iosiP

    • diferit spune:

      @iosiP : In North America crestinismul ortodox este cunoscut ca “greek ortodoxism”.

      Si apropo de religie si “a nu face ce face popa ci doar ce zice popa” iata ce a facut (fostul preot crestin ortodox/greek ortodox) Ioan Pop din Toronto, Canada.

      A abuzat sexual mai multe romance.

      http://www.torontosun.com/2015/05/06/priest-exploited-position-to-sexually-assault-women

      Articolele sunt in enegleza; nu cred ca nu sunt dificultati a le intelege:

      Cred ca este relevant pentru a intelege

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      Traiti intr-o tara in care acest lucru nu mai e demult o problema. Am mai discutat asta, dle Iosip. Reluam lucrurile astea doar ca sa ne aflam in treaba
      Cele bune

      • iosiP spune:

        Gresit, domnule Balasoiu, reluam lucrurile pentru a le rezolva! Dupa care, desigur, putem vorbi (si) de metafizica.

        Observ ca si dumneavoastra admiteti deficientele manualelor de religie, lipsa de educatie filozofica/psihologica/pedagogica a absolventilor de seminar si inegalitatea cultelor religioase in privinta organizarii si finantarii orelor de religie. Numai ca dumneavoastra pledati pentru mentinerea predarii, urmand ca problemele sa fie rezolvate in timp (cum si de catre cine?) in timp ce eu pledez pentru stabilirea initiala a unor baze legale si morale general agreate (si nu, “general” nu are legatura cu majoritatea, cel putin nu in acest caz) si-abia apoi sa se “purceada” la aplicarea programului derivat din acestea.

        P.S. Nu este vorba de un tratament de urgenta pentru un pacient comatos: acolo se aplica atenuarea simptomelor chiar inainte de stabilirea diagnosticului (cu riscurile aferente). Aici vorbim de boala cronica si despre stabilirea unui tratament in cunostinta de cauza… sau cine stie, poate ajungem la concluzia ca tratamentul nu este atat de necesar pe cat il considerati dumneavoastra?

  15. Vlad spune:

    @iosiP

    Nu stiu … nu reusesc sa-mi dau seama. Cred ca putin din ambele in ce va priveste :) )) Poate mai mult spre partea cu necunoasterea.

    • iosiP spune:

      Cu scuzele de rigoare, nu intentionez sa incep o polemica pe tema relativitatii cu cineva care foloseste sintagma “bineplacuti in fata lui Dumnezeu”.

      Cat despre contrapunerea civilizatiei egiptene celei a aborigenilor australieni, chiar nu am inteles ce vreti? Da, egiptenii erau mai avansati tehnologic acum trei milenii decat erau aborigenii acum unul-doua secole – puteti afirma ca aborigenii aveau o constiinta superioara vechilor egipteni?

      • Vlad spune:

        Riscati sa cadeti in autosuficienta … de acolo e greu de purtat discutii. Va impotmoliti in niste chestiuni stiintifice pe care nu le intelegeti pe de o parte si in niste expresii a caror conotatie iarasi nu o intelegeti din cauza prejudecatilor pe care le aveti asociate.

        • iosiP spune:

          Multumesc pentru atacul gratuit la persoana – desigur, atata puteti, atata produceti!
          Cat despre discutia la obiect, observ ca o evitati… doar ca nu ma mira, ati atins limitele instructiunilor ;)

          • Vlad spune:

            Faptul ca nu intelegeti teoria relativitatii si ca aveti o imagine preconceputa despre Dumnezeu e o dovada a limitelor dumnevoastra. Stiu ca e greu de acceptat ca aveti limite … dar asta e. Prejudecatile pe care le asociati constiintei legate de evolutia tehnica sunt tot limitarile dumnevoastra, nu ale mele. Iar psihologia inversa nu are absolut niciun efect, va asigur. Eu m-am angajat in discutii cu dumnevoastra sa va ajut sa intelegeti aceste limitari. Dar senzatia pe care o am este ca doar doriti sa vi le confirmati pe spatele celor care au bunavointa sa va bage in seama. E in regula, daca aveti raspunsurile la intrebari nu e absolut nicio problema, sfatul meu este sa nu mai folositi oamenii sa vi le confirmati. Stiu e greu sa stai intr-un colt singurel si sa spui: vai le stiu pe toate, dar e mult mai bine si mai sanatos pentru toti.

            Oamenii care se angajeaza in discutii cu dumnevoastra s-ar putea sa cunoasca aceste limite si asa cum am facut eu mi le-am asumat. Problema este ca de la asumare la a fi incadrat in ele, pentru ca dumnevoastra presupuneti ca e de datoria mea sa le accept e o cale lunga. Ideea este ca e urat si lipsit de respect sa intri in discutii cu persoane care vad viata altfel decat a dumnevoastra si sa incercati sa le luati in ras sau sa incercati sa le impuneti modul in care intelegeti dumnevoastra viata. Ori aspiratia spre intelegere exact asta presupune sa renunti la prejudecati. Daca dumnevoastra intrati in discutii al caror deziderat asta presupune dar o faceti staruind si incercand sa impuneti prejudecatile asupra interlocutorilor este pur si simplu urat pentru ca profitati de deschiderea care vi se acorda. Nu e nimeni dator sa stea sa-i explicati cum e cu stiinta si cu realitatea care ne inconjoara stiind ca nu vreti sa va schimbati parerea despre asta.

            • iosiP spune:

              “Ideea este ca e urat si lipsit de respect sa intri in discutii cu persoane care vad viata altfel decat a dumnevoastra”

              Hai ca asta-i nostim! Daca vad viata altfel decat tine inseamna ca tu vezi viata altfel decat mine, deci e urat si lipsit de respect sa intri in discutii cu mine. Desigur, exceptand cazul in care cazi in autosuficienta si te simti inrdeptatit sa-i judeci pe ceilalti. ;)

              Sau ca sa lamurim situatia:
              1. Nu stii ce si cat inteleg eu din teoria relativitatii – relativitatea si relativismul sunt lucruri diferite.
              2. Nu poti proba independenta tehnologiei de constiinta (ba chiar ti-ai dat cu firma-n cap cand cu exemplul egipteni/aborigeni).
              3. Ataci persoana (o fi frumos si respectuos?) in loc sa ataci ideile. Din fericire sunt obisnuit cu metoda deci nu ma impresioneaza.
              Prin urmare, despre ce vorbim?

              P.S. Eu unul imi cunosc perfect limitele (spre deosebire de tine, care ai inca impresia esti atoatecunoscator). Nu-i nimic, te mai maturizezi, mai inveti, mai gandesti si poate intelegi ca nu esti facut chiar dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu… sau cel putin nu in ceea ce priveste IQ-ul :)

      • Vlad spune:

        Domnule iosiP aveti o abordare prea intelectuala asupra vietii. Va recomand sa mai faceti din cand in cand si ceva out of the ordinary … sa stati prin padure sa pictati sau sa explorati fauna din zona … V-ar putea ajuta sa mai slabiti putin din menghina mentala in care viata isi cam pierde suflul …

        • iosiP spune:

          Pai astazi am facut ceva “out of the ordinary”: am ascultat Sacred Hymns de Gourdjieff in interpretarea lui Keith Jarrett. ;)

          De pictat nu pictez, scriu insa poezii si lucrez la o carte pentru (si despre) audiofili si melomani – cand va fi gata promit sa trimit un exemplar (cu dedicatie) – din pacate insa treneaza pentru ca, dupa studii aprofundate de electronica, electroacustica si psihoacustica, tot mai constat ca am ceva de invatat. Viata este un studiu continuu iar cand va fi sa mor voi incerca sa-mi analizez “ultimele senzatii”, cu regretul ca nu le voi putea impartasi. Desigur, daca eram facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu stiam deja totul…

  16. diferit spune:

    @Constantin Balasoiu: despre ce tara si problema vorbiti. Fiti ca rog mai explicit/detaliat chiar daca va repetati.
    Va multumesc.

    • Constantin Balasoiu Constantin Balasoiu spune:

      la intrebarea asta doar dl IosiP va poate raspunde, daca extrapolati aici discutia deschisa de domnia sa mai sus
      Cele bune

      • iosiP spune:

        Era o vorba despre “avantajul calaretului”: descaleca si fuge!
        Asa si pe meleagurile contributors.ro – cand intrebarea doare nu raspunzi, ataci persoana sau arunci mica felina decedata in batatura altuia.
        Sau vorba clasicului: “E usor a scrie posturi cand nimic nu ai a spune” :)

  17. Vlad spune:

    @iosiP

    1. Relativismul si relativitatea sunt lucruri diferite le-ati separat si am antins ambele subiecte in parte cand ne-am referit la timp iar dumnevoastra ati specificat ca va referiti la masurarea efectiva a timpului si ca nu e vorba de relativism.

    2. Pai vedeti dumnevoastra operati cu acelasi mecanism de perceptie cu care opereaza stiinta si tehnologia si vreti sa va servesc material in domeniul asta.

    3.Pai nu e un atac la persoana dar eu ce pot sa fac daca dumnevoastra aveti o inclinatie spre un fel de a vedea viata care altereaza perceptia asupra realitatii. Ideile nu sunt separate de dumnevoastra decat in masura in care ar fi o alta entitate sau un alt om care ar vorbi despre ele si care astfel fiind diferit de dumnevoastra ar putea fi si mai flexibil. Ar putea spune, da mai astea-s ideile lui iosiP sunt putin obtuze da ce sa fac tre sa dezbat cu ele. Lucrul asta nu se intampla la dumnevoastra pentru ca aveti un grad de certitudine asupra lor si staruiti destul de obositor pe ele. E normal sa starui … ideea e ca fiind atat de prins in ele nu realizati cand incadrati celelalte persoane in ele, ceea ce asa cum v-am si spus nu e tocmai placut.

    Acum as putea zice ca vorbim, nu neaparat despre ceva ci ca s-a stabilit un dialog. De aici se poate construi. Legat de afirmatii cred ca va inselati. Nu am pretins ca sunt atoatecunoscator, cred ca dimpotriva dumnevoastra aveti putin senzatia asta in ceea ce va priveste. Tonul condescendent nu ajunge la mine pentru e cadrat de ironie si as zice lipsa de respect.

    Discutam despre constiinta. Constiinta inseamna viata. Viata este un dar. Cand il luam ca o certitudine atat in noi cat si in ceilalti il pierdem.

    • iosiP spune:

      Din pacate se pare ca, dimpotriva, nu avem cum sa purtam un dialog intrucat ne lipsesc bazele comune de referinta! Ai scris:
      “Discutam despre constiinta. Constiinta inseamna viata. Viata este un dar. Cand il luam ca o certitudine atat in noi cat si in ceilalti il pierdem.Discutam despre constiinta. Constiinta inseamna viata. Viata este un dar. Cand il luam ca o certitudine atat in noi cat si in ceilalti il pierdem.”

      Ei bine, eu unul nu privesc viata ca pe un dar (de la cine?) ci ca o evolutie logica a sistemelor pe calea autoorganizarii. Termodinamica arata ca un sistem inchis are tendinta de a-si spori entropia, “dezorganizandu-se”. Atunci cand un sistem reuseste sa schimbe energie si informatii cu mediul inconjurator poate stopa (temporar) acest efect si sa-si pastreze (sau chiar sa-si imbunatateasca) organizarea pentru un anumit timp. Atunci, sistemul “prinde viata” si devine capabil de reproducere si evolutie. In momentul in care devine constient de faptul ca exista, la un nivel superior celui instinctiv, sistemul respectiv dobandeste constiinta.
      Deci dupa cum vedeti, nu am nevoie de ipoteza Dumnezeu ca sa-mi explic constiinta si implicit ratiunea umanitatii.
      Despre geneza ar fi multe de discutat, doar ca am depasi cadrul acestui articol si posibilitatile de exprimare oferite de sectiunea “comentarii” oferita de catre aceasta platforma.

      N.B. Cele de mai sus reprezinta umila mea opinie pe care nu incerc sa o impun nimanui!
      Precizez (din nou, daca mai era cazul) ca nu ma opun predarii religiei in scoala, cu conditia ca aceasta predare sa nu discrimineze intre adeptii cultelor acceptate oficial in Romania (includ aici ateii). Sau altfel spus, SA NU INCALCE CONSTITUTIA ROMANIEI!

  18. Vlad spune:

    Mi se pare ca in definitia vietii pe care o dati inlocuiti cuvantul om cu sistem. Cred ca asta e genul de definitie pe care un sistem de IA l-ar da vietii. Pentru un calculator e o definitie acceptabila pentru un om nu. Daca nu sunteti un calculator cred ca suferiti de psihopatie caz in care va recomand calduros sa consultati un specialist. In cazul in care sunteti calculator ii recomand consultul medical, tot pentru psihopatie, celui care a avut ideea nastrusnica sa va cupleze la platforma de comentarii.

  19. Vlad spune:

    Comentariul anterior postat de mine este destinat comentatorului iosiP sau dupa caz persoanelor care se simt vizate de continutul lui.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Constantin Balasoiu


Constantin Balasoiu

Master in stiinte politice (la FSPUB), a publicat articole la Idei in Dialog (2006-9) si Revista 22 (2011) Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)