marți, martie 19, 2024

De ce nu pot fi coronasceptic

Nu-i grozav să stai cu zilele închis în casă. Nici măcar când ești răcit, îți curge nasul și te doare gâtul. Cu atât mai puțin când n-ai nici pe dracu’.

Ne răzbunăm și noi, care cum putem. Unii se apucă cu râvnă să-și facă ordine prin casă: prin pod, prin sertarele cu capete de sfoară sau cu fotografii uitate, prin pivnița cu cutii goale sortate după mărime, că nu se știe niciodată. Alții își freacă mâinile, fiindcă, iată, a venit momentul să-și ducă la bun sfârșit proiectele veșnic amânate – plata online a unor facturi restante, încheierea unei teze de doctorat, lucruri de genul ăsta – dar rămân, cel mai adesea, cu ochii pironiți în fereastră. Alții frisonează pe net, pe Facebook, pe Twitter, pe WhatsApp, pe ce-o fi, chiar cu riscul de a deveni mai sociabili decât au fost vreodată. Alții se dedică serios și aplicat muncii în fața ecranului, singuri sau în tovărășie, nici nu mai contează. Bref, ne reinventăm, care cum putem, care cum ne trage ața, care cum ne e felul. Și asta, de regulă, doare.

Pentru intelectuali, printre care mă prenumăr, coronavirusul e și blestem, și mană cerească. Blestem, pentru că ajunge să ne priveze de ceea ce intelectualul pur-sânge iubește mai mult și mai mult: libertatea. E și binecuvântare, nu-i vorbă, că ne dă un așa prilej de a scoate pe geam – ca italienii care ies în balcoane să-i tragă o cântare – ce iubim noi mai mult și mai mult: libertatea.

Sunt, iarăși – fatalitate! – devansat de Sorin Ioniță care explică, perfect convingător, ce nerozie e să vrei să impui o poliție de fake news în momentul de față. Mai lesne îi vâri pe oameni la izolare într-un container capitonat cu plumb, decât să îți propui să îi separi de lucrurile în care cred, oricât de elucubrante ar părea acestea. Despre intelectuali, ce să zic: mai degrabă le-ai putea lua aerul de respirat decât dreptul de a-și da cu părerea.

Așa că, vă rog, tot ce veți citi în continuare nu înseamnă câtuși de puțin că aș vrea să combat pe careva, să dau sfaturi cuiva, să dezvălui ce s-ar cuveni și ce nu s-ar cuveni să se facă. Vreau doar să-mi dau și eu cu părerea. Atât. Mai trece timpul.

Întâi de toate, pentru cine nu mă cunoaște, o mărturisire. Sunt filolog. Mai exact, mă ocup cu studiul literaturii, cu precădere române, dar nu numai. Acum câteva luni, pe vremea când oamenii se mai întruneau pentru ”activități cultural-educative”, am ținut la Teatrul Național, în cadrul seriei ”Știința pe înțelesul tuturor” organizată de Universitatea din București, o conferință a cărei înregistrare cred că se mai găsește încă pe YouTube. Am încercat, cu acel prilej, să-mi conving auditoriul că și un filolog, chiar unul care se ocupă cu literatura, este, în principiu, orice ar crede unii sau alții, tot ”om de știință” – chiar când nu a avut norocul de a fi avut frate un excepțional matematician, care să-l inițieze în tainele algebrei și geometriei, așa cum s-a întâmplat să mi se întâmple mie.

Cu siguranță nu gândirea disciplinată, mânuirea tehnicilor de demonstrație, rigoarea înaintării pas cu pas către concluzia care se impune cu evidență sunt virtuțile fundamentale ale unei formații umaniste. Cine și-a petrecut niscai ani cu exercițiul așa-numitelor ”discipline umaniste”, între care și literele și filologia, a avut prilejul să-și modeleze, întâi de toate, spiritul critic, căruia noi îi mai zicem și discernământ. Filologul e, de regulă, o persoană pe care e greu ”să o faci din vorbe”. Are obiceiul antipatic de a se uita și de cinci ori la același enunț, din poziții diferite. Asta nu înseamnă că e neapărat mai de încredere decât alții. Dotat cu un sistem imunitar mai vânjos față de posibilele agresiuni ale trucurilor verbale, filologul e nu o dată convins că ceilalți, cei socotiți mai vulnerabili, pot fi victime lesnicioase ale propriilor lui convingeri. Potrivit epistemologiei lui Karl Popper, omul de știință din disciplinele exacte își petrece viața punând sub semnul întrebării adevărurile recunoscute. Încercând, adică, să verifice și să arate unde și cum și cât greșesc confrații săi. Omul de știință din disciplinele umaniste trăiește străduindu-se să arate că el și numai el are dreptate. Nu e același lucru.

Dar, passons. Umanist fiind, filolog fiind, chiar nu am niciun impetus de a avea dreptate. Am mult mai multe întrebări decât răspunsuri.

O conspirație?

”Tu ești orb? Chiar nu știi pe ce lume trăiești?” Nu. Dac-aș ști, nu cred că mi-ar folosi cine știe ce. Principala problemă cu teoriile conspirației – nu e un virus natural, e o armă biologică, nu e o problemă medicală ci una politică, a bătăliei economice dintre marile puteri, e o manipulare în masă pentru restrângerea drepturilor civile ale populației, este un complot mediatic etc. etc. – e că sunt perfect inutile. Prin definiție, o abordare conspiraționistă presupune că, dacă s-ar confirma, s-ar ajunge la un rău încă și mai mare. Dacă s-ar afla, de pildă, cu certitudine că a fost vorba despre un produs artificial implantat de americani pentru a îngenunchea concurența economică a Chinei, ne-am putea deja gândi la viitoarele escaladări ale conflictului dintre cele două superputeri. Și, cum și chinezilor, și americanilor le-a rămas un dram de luciditate, nimeni nu e dispus pentru așa ceva, așa că, din start, ipoteza se pretează unui singur deznodământ: ”Classified”. În esență, abordările conspiraționiste nu sunt, cred eu, niște teorii, ci mai degrabă niște scenarii narative – de regulă, puternic mitologizante. O dată lansată ipoteza, nu ne rămâne altceva de făcut decât să sperăm în delegarea ei, fie către eroi ca Mulder și Scully care să îi demonstreze insolvabilitatea, fie către vreun Superman sau vreo Alita care să restabilească adevărul lumii; și să ne rugăm să nu ajungă pe mâinile vreunui Joker.

Și atunci, de ce au totuși abordările conspirativiste o audiență nu numai largă, ci și foarte eterogenă, de la absolventul de 4 clase la intelectualul supertitrat? N-am răspuns la întrebarea asta, în afara convingerii că există o foarte bogată bibliografie în domeniu – deh, cum spuneam, deformații profesionale. Presupun că, indiferent de nivelul de sofisticare a gândirii, e mai avantajos pentru mulți dintre noi să credem că nu reușim să înțelegem, pentru că cineva sau ceva nu ne lasă, decât pentru că nu suntem în stare. Poate nu numai noi, ca persoană, ci nimeni altcineva – ceea ce, iarăși, nu e o viziune foarte confortabilă, mai ales în vremi de răstriște. În plus, abordările conspirativiste au avantajul unei durabilități sporite. Nefiind ”falsificabile”, neputând fi nici confirmate, nici infirmate, ele pot rezista cu seninătate probei timpului. Ceea ce pentru noi, ființe perisabile, nu-i tocmai de lepădat.

O simplă gripă?

Aud sau citesc adesea din partea celor pe care îi voi numi în continuare ”coronasceptici” reproșul că omenirea se ambalează absurd și isteroid pentru ceea ce, pe baza datelor de care dispunem, nu e altceva decât o banală maladie sezonieră.

Parte dintre susținătorii hybris-ului mapamondic iscat de COVID 19 intuiesc principala vulnerabilitate a punctului lor de vedere. Avem anual gripă și nu ne ambalăm. Am avut recent parte de Ebola, de SARS, de MERS, și nu ne-am dat viețile peste cap în halul în care o facem acum. De ce?

Unicitatea reacției față de actuala pandemie iscă, evident, pentru oricine, nevoia unei explicații. De ce se întâmplă toate astea? Chiar trebuiau să se întâmple? E bine ce facem?

Unii dintre ”gripologii” de serviciu caută refugiul cel mai la îndemână: conspirația. Asta e. La Ebola, la SARS, la MERS, erau alte interese, lucrurile nu erau coapte, alte raporturi de forțe și, în plus, voi chiar sunteți orbi? Nu mai e ce era odinioară…

Mă interesează, aici, cei care nu cad pradă acestei seducții, despre care, bună, rea, mi-am spus deja părerea. Cei care, în aparență, nu au în minte niciun ”scenariu” explicativ – nici măcar acela cum că adevărata pandemie nu ar fi cea sanitară, ci doxologică, produsă, nu se știe cum, în opinia publică, așa cum încearcă să ne lămurească un coronasceptic chiar pe siteul Contributors. De ce opinia publică a ajuns brusc să se imbecilizeze la scară globală, autorul nu ne explică. Poate prea mult net, prea multă informație, prea multă opinie liberă și deșănțată – autorul nu ne spune. Sau, poate, la mijloc sunt tot niște forțe oculte, nenumibile…

Pentru mine, din această categorie de scepticisme mai interesante – ca subiect de reflecție, în primul rând, și izvor de noi întrebări – sunt poziționările celor care se rezumă la simpla enunțare a unor cifre, fără niciun fel de comentarii.

Citez o postare pe Facebook, a unui distins intelectual, apropiat sufletului meu: ”Anul trecut au murit de tuberculoză 1,6 milioane de oameni. Au fost notați, contabil, în statisticile OMS. Atât. N-a închis nimeni planeta.” Atât. Fără niciun alt comentariu.

Alții postează numărul anual de victime ale unei gripe sezoniere – victimele din SUA, din lume, cum se întâmplă să-i fi căzut sub ochi fiecăruia cifrele respective.

Cu siguranță COVID 19 a făcut până acum, statistic vorbind, mai puține victime decât multe alte maladii. Sunt aproape sigur, fără să am niciun fel de cifre sub ochi, bazându-mă pe simpla intuiție, că, în termeni de victime / unitate de timp, coronavirusul actual nu surclasează decisiv un alt flagel al vremilor contemporane, conducerea automobilelor.

Sunt astfel de comparații relevante pentru a înțelege ce s-ar putea întâmpla de acum încolo cu noua amenințare? Nu cred. Dacă e să păstrăm în vizor comparația cu numărul accidentelor rutiere fatale de pe glob pe zi / lună / an, poate că ar fi relevant să ne imaginăm cum ar evolua acestea dacă de mâine am constata că transportul terestru – autoturisme, camioane, taxiuri, autobuze, tramvaie, trenuri etc. – ar trebui mutat integral în aer. (Exagerez, sunt conștient.) Problema e cum poți compara o realitate curentă cu una disruptivă.

Toți murim. Și?

”Comparaison n’est pas raison”. O știu toți oamenii de știință – și din cele ”tari”, și din cele ”moi”. În studiile literare există chiar o disciplină – cea a literaturii comparate – pentru care butada are un tâlc aparte. Putem compara orice scriere cu oricare alta. Nimeni nu ne poate împiedica. Avem însă îndatorirea – epistemologică, nu morală – de a evidenția motivul alegerii noastre, cum i se spune, ”ratio comparationis”.

Există, cel mai adesea, un fel de ”morală” implicită în etalările de cifre pe care ni le propun unii sau alții, netam-nesam. Ideea subiacentă e că nici boala, nici suferința, nici măcar moartea n-au apărut pe lume odată cu COVID 19.

Cei care vor cu tot dinadinsul să ne comunice acest truism cred probabil fie că noi trăim într-o ignoranță paradisiacă, fie că suntem victime ale unei amnezii colective.

Să încercăm să urmărim linia argumentativă deschisă de un astfel de raționament implicit. Dacă actuala pandemie nu aduce nimic nou în termeni de boală, suferință, moarte – cifrele o dovedesc, nu? – care e de fapt semnificația ei?

Mutațiile cele mai ample și mai profunde produse de intrarea în scenă a lui COVID 19 sunt identificabile în: grila de programe a televiziunilor, tematica dominantă în mediile de socializare, relațiile de putere din interiorul societății, rutina traiului zilnic.

S-ar putea adăuga, pe lista efectelor disruptive, activitatea spitalelor, a asistenței medicale în ansamblu. Dar, în mod paradoxal, deși ăsta pare a fi nodul gordian al problemei, acest aspect este perceput ca mai degrabă ”periferic” de către cei pe care i-am botezat, în lipsa unui cuvânt mai exact, ”coronasceptici”. El pare a privi doar o minoritate conjunctă, compusă, pe de o parte, din personalul medical, supus unor presiuni de stres indezirabile, și, pe de altă parte, din generatorii acestui stres, cei care bat la porțile spitalelor înspăimântați de știrile televizate, cei testați pozitiv deși sunt bine și merci și cei care se zbat între viață și moarte, cum se întâmplă și cu alți pacienți care își așteaptă sfârșitul propriu, fără însă a li se putea imputa că pot trimite și alte persoane către lumea de apoi.

Bun. Toți murim, indiferent dacă lucrul ăsta îl angoasează sau nu pe un Emil Cioran. Și?

Am auzit azi despre cazul unui preot italian care și-ar fi cedat locul la terapie intensivă în favoarea unui tânăr. Preotul ar fi murit, tânărul ar avea șansa de a scăpa cu viață.

În o cu totul altă gamă, sărind de la patetic la grotesc, evoc un pasaj dintr-o scrisoare a lui Ion Ghica, Din vremea lui Caragea: ”…autoritatea în sfârșit a luat măsură de a organiza un fel de serviciu sanitar. Ea înființase câțiva vătășei însărcinați de a întovărăși pe ciocli din casă în casă, și aceștia strigau de la poartă: «Sănătoși copii?» Unul din ei, într-un raport către șeful său, zicea: «Azi am adunat 15 morți, dar n-am putut îngropa decât 14, fiindcă unul a fugit și nu l-am putut prinde»”.

Eu unul cred că, în situația nou apărută, tânărul căruia un preot mai vârstnic i-a cedat locul la coadă și mortul fugit din carul cu cadavre la 1812 spun mult mai mult decât statistici în care comparăm merele cu perele, ca să aflăm că mai gustoase sunt gutuile. Întrebarea fundamentală nu e ”Cine omoară mai repede și mai mult?” ci cum se ajunge la situații de genul morților care fug ca să nu fie îngropați și a cozilor la intubare.

Pe de altă parte, însă, revenind la chestiunea inițială – Știință? Adevăr? – e indiscutabil că cifrele exercită o fascinație aparte asupra minților noastre. Când într-o reclamă ți se spune că un produs cosmetic îți crește frumusețea cu 97%, cum să-i reziști?

Pentru noi, profanii – inclusiv cei din științele ”moi” – cifrele sunt un certificat de garanție. La fel ca halatele albe ale experților germani din reclamele pentru o firmă de fabricat ferestre sau laboratorul futurologic dintr-o altă reclamă pentru combaterea durerilor în gât.

Oamenii de știință știu mai bine?

Că suntem filologi, motostivuitori, zugravi, manageri, taximetriști, patroni, consilieri – am căutat odată în nomenclatorul profesiunilor recunoscute oficial în România și, dacă îmi aduc bine aminte, am găsit vreo 90 de tipuri de consilieri înregistrate – avem, totuși, cu toții un azimut comun: atunci când ne confruntăm cu o problemă de cunoaștere, nu sunăm nici la iubit(ă), nici la 112; încercăm să aflăm ce știu oamenii de știință.

Ideea că oamenii de știință știu este una dintre cele mai roditoare prejudecăți ale vremurilor noastre. Îmi amintesc de scandalul teribil iscat de faptul că, în manualele alternative, nici măcar suprafața teritorială a României nu mai apărea ca o informație certă. Ce se publica în unele manuale nu se pupa cu cifrele din altele. De parcă unele edituri didactice deja vânduseră niște parcele zdravene ungurilor, sau ucrainenilor, sau mai știu eu cui. Realitatea era însă mult mai prozaică. Experții de la București făcuseră măsurătorile lor, care nu se potriveau fix pe fix cu cele făcute de experții de la Cluj – o situație absolut firească pentru cercetătorii cu pricina, din ambele tabere, dar care se înfățișa cetățeanului obișnuit ca imaginea blasfemioasă a unei țări pulsatile, care când se dilată, când se contractă. Ce-o să mai înțeleagă din asta elevii români?

În general, deci, dacă există o problemă cognitivă – ”E adevărat că X?” – se consideră că ea intră în custodia oamenilor de știință și, drept urmare, ei sunt cei mai în măsură să dea verdictul: Da sau Ba. Se dovedește însă adesea că lucrurile stau taman pe dos: atunci când se ivește o chestiune controversată, par a fi mai multe șanse de coagulare a unui consens la nivelul opiniei publice decât în interiorul tagmei specialiștilor.

Au făcut și vor face în continuare multe valuri studiile cercetătorilor britanici care converg în teoria ”imunității de turmă” – ”herd immunity”. Cred că cititorii Contributors sunt familiarizați cu subiectul, așa că nu insist. Mă opresc totuși asupra unui detaliu, relevant, cred eu, pentru felul în care ”profanii” percep informațiile venite dinspre mediul științific.

Suntem cu toții supuși unui bombardament continuu de informații factuale: rata îmbolnăvirilor, izolărilor, carantinărilor, însănătoșirilor, deceselor etc. E foarte greu să nu uităm – să nu ignorăm – faptul că aceste cifre nu se referă la realitate, ci doar la ce știm despre ea la momentul respectiv. Că, de pildă, nu știm mai nimic despre raportul dintre rata reală a îmbolnăvirilor și cea a morbidității constatate: cât de mare poate fi diferența dintre ceea ce se petrece de fapt în extinderea pandemiei și ceea se vede cu ajutorul mijloacelor de depistare pe care le utilizăm – simptomatologie și, în primul rând, testări. Atunci când citești, de pildă, despre studiul cercetătorilor de la Oxford că, potrivit rezultatelor obținute, ”probabil cam jumătate din populația Marii Britanii e deja infestată cu COVID 19” și compari această informație cu tabelele potrivit cărora, de pildă, în Rusia abia de sunt câteva sute de ”covizi”, ai senzația că ceva e profund în neregulă, că fie mintea noastră, fie realitatea însăși au început să ne joace niște feste amare, că, în fine, lumea în care te obișnuiseși să trăiești devine brusc enorm de parșivă iar oamenii de știință nu te ajută cu nimic în privința asta.

Emoție versus rațiune?

Există însă ceva ce putem primi cu mult folos din partea oamenilor de știință: deprinderea de a nu ne repezi. Mai precis, de a cântări atent saltul de la premise la concluzii. Asta a fost și a rămas marea primejdie a teoriei ”imunității de turmă” de îndată ce a fost acaparată în spațiul public. Concluzia părea a fi limpede ca lumina zilei: lucrurile se vor rezolva de la sine. Atunci de ce ne mai agităm?

Culmea e că, într-un fel, concluzia e chiar corectă. Omenirea a trecut prin nenumărate epidemii, și, oricât de neajutorată a fost în privința soluțiilor adoptate – fumigații, usturoi, rugăciuni etc. – toate s-au încheiat cu happy end: omenirea a continuat să existe, virusul și-a luat tălpășița – ”I’ll be back soon with another cartoon”. (Probabil că virusologii ar putea furniza și contraexemple în care cutare specie a pierdut bătălia cu cutare virus. Homo sapiens s-a dovedit însă, până acum, norocos).

Lăsând gluma de o parte, mi se pare neîndoielnic că întrebarea cu sens nu este dacă lucrurile se vor rezolva de la sine sau nu, ci cu ce costuri. Și aici calculele devin mult mai complicate, pentru că interacționează o multitudine de variabile – cele care țin de comportamentul virusului, cele derivate din comportamentele umane, cele care vizează resursele de orice fel, materiale, financiare, umane, parametrii de timp, de spațiu, de viteză, de conjunctură locală, regională, internațională și tot așa. Și calculele, redenumite ”scenarii”, nu sunt doar complicate. Sunt, cum să le spun?, ”sensibile”.

Am ajuns la partea cea mai dificilă a micului (?) meu eseu. Nu mai e vorba despre cunoaștere, despre înțelegere, ci despre acțiune.

E poligonul de tir predilect al coronascepticilor. Admitem, zic unii, mai temperați, COVID 19 există și e de luat în seamă. Dar, continuă aceștia, e la îndemâna oricui să observe că noi reacționăm haotic, incoerent, panicard și, una peste alta, ineficient.

Principalul vinovat, în această privință, ar fi – dincolo de candidații clasici precum prostia, incompetența șcl. – emoțiile. Reacționăm absurd pentru că reacționăm umoral, sub presiunea spaimelor hrănite din belșug cu prejudecăți la rândul lor înrădăcinate în credințe fertilizate abundent de aceeași emoționalitate.

Coronascepticii din această categorie par să fie convinși că un aer detașat și flegmatic e o garanție de seriozitate și adevăr. Eu unul mă îndoiesc.

Partea cea mai ”sensibilă” a scenariilor pe care suntem nevoiți să le construim ca să dăm cât de cât coerență acțiunilor noastre este că ele implică nu doar raționamente și socoteli, ci și alegeri: Ce e mai bine să facem?

La vremuri de ciumă și de holeră, casele în care se știa – sau se bănuia – că au apărut cazuri de molipsire erau însemnate și apoi zăvorâte cu șipci de lemn bătute în cuie peste uși și ferestre, astfel încât nimeni să nu mai poată nici ieși, nici intra. Justificarea era că individul poate fi sacrificat spre binele societății. (Cineva îmi povestea că în China, pentru a stăvili mobilitatea persoanelor, s-au sudat peste noapte ușile exterioare ale blocurilor de locuințe. Si non è vero, è ben trovato.)

Chiar dacă alegerile de azi nu mai au un dramatism atât de evident, ele rămân, ca odinioară, legitimate de judecăți de valoare care nu mai pot fi nici ”obiective”, nici pur ”raționale”. Unele scenarii, de pildă, par a favoriza diminuarea vieților pierdute, având însă drept consecință o degradare mai abruptă a situației economice. Iată o alegere dificilă. Ce e de preferat? Cinci vieți salvate sau menținerea unui trai decent pentru cinci milioane de oameni? Dar dacă punem în loc de 5, 1, sau, dimpotrivă, 5000? Dar dacă mai luăm în calcul faptul că deprecierea condițiilor în care viețuiesc cei 5.000.000 ar putea avea drept consecință, într-un viitor anume, creșterea mortalității nu cu 5, poate chiar cu 50.000 de cazuri? Și ce e mai important: ziua de azi sau cea de mâine? Și cât de greu atârnă acest ”mâine” în raport cu distanța lui față de ”azi”?

Recomandarea că ar trebui să fugim de afecte ca dracul de tămâie oridecâte ori avem de luat hotărâri este o altă prejudecată extrem de virulentă a vremilor noastre – o varietate ”managerială” a străvechii opoziții dintre ”rațiune” și ”pasiune”. Și din punctul meu de vedere, e vital ca luarea oricărei decizii să fie precedată de o analiză rece și atentă a opțiunilor aflate la îndemână. Însă alegerea propiu-zisă sfidează regulile oricărei analize SWAT: ea marchează tocmai saltul de la reflecție la dorință.

Înainte de a începe redactarea acestui eseu, am cumpănit atent dacă e sau nu cazul să mă apuc de el. În covârșitoarea lor majoritate, argumentele erau negative: nu sunt calificat pentru așa ceva, mai mult, am eu însumi mari reticențe față de diverși ”părerologi”, mediul nostru comunicațional e și așa saturat de avalanșa de intervenții pe această temă ș.a.m.d. Și, iată, am ajuns la final, fără să știu nici eu prea bine cum și de ce.

Iar dacă ați ajuns, totuși, și dvs. până aici, țin să vă mulțumesc pentru răbdare.

Distribuie acest articol

73 COMENTARII

  1. Foarte instructivă menționarea ușilor și ferestrelor bătute în scânduri. S-a auzit în lumea intelectualilor de patologie socială?

    Dincolo de un anumit punct, chiar nu mai are nicio relevanță mortalitatea de la coronavirus, poate să fie și 20%. Dar dacă decidem să ne întoarcem la tribalism, e mai greu de crezut că intelectualii sunt pregătiți să lupte în maniera asta. Revoluția Franceză și Marea Revoluție Socialistă din Octombrie sunt pline de exemple din care tocmai intelectualii ar fi trebuit să învețe una-alta. Cine se crede Robespierre, ar trebui să înțeleagă că e un drum fără întoarcere.

  2. Domnule Papadima,
    in aceste vremuri nu avem nevoie de articole ca cel de fata. Avem nevoie de cei 97% de oameni de stiinta care au cazut de acord ca lumea se duce draq. Vedeti ca au avut dreptate? Sigur nu codoiul ne-a dat lovitura, ci covitu, da trebuie sa fie o legatura intre ei. Au stiut ei ceva… Un, f stimat de mine, autor Contributors a vorbit de multe ori de certitudinile „oamenilor de stiinta”, oameni care de multe ori nu stiu nimic, da trebuie sa cistige si ei o piine, nu?

    In alta ordine de idei nu e nici o siguranta ca daca lumea a scapat de multe ori din catastrofe, va scapa vesnic. Sa-i intrebam pe dinozauri!

    In privinta cailor de urmat sincer sa spun habar nu am cum e mai bine. In ceea ce ma priveste sunt sigur ca voi mai pputea suporta inchisoarea la domiciliu o perioada, dar cindva, totusi, voi evada, intimple-se ori ce se va intimpla..

    • @neamtu tiganu

      Oamenii de stiinta sunt cei care vor descoperi in viitorul apropiat si leacul Coronaviruslui. Nicidecum ideologii si demagogii gen Bufon Farage, Trump (Mr. Fantastic), LePen sau Dr. Gauland si asistentele sale sclipitoare (Alice Weidel si Beatrix von Storch). https://www.helmholtz.de

      P.S. Incepand cu epoca de piatra, cercetarea si inovarea reprezinta motorul civilizatiei noastre „homo sapiens”. Chiar daca au existat si reculuri in acest sens (incendierea bibliotecilor antice din Babylon, Alexandria, etc, strangularea cercetarii in evul mediu, sau talibanii si daeshii ultimelor decenii) cercetarea si inovarea au fost si raman motorul civilizatiei. https://www.youtube.com/watch?v=kpW9JcWxKq0

      P.P.S. Marea majoritate a bunicilor si a bunicutelor trebuie sa admita ca au ramas depasiti/depasite de viteza evolutiei tehnologice precum si de viteza schimbarilor socioeconomice (pe fondalul revolutiei industriale 4.0, etc). In acest context, cel mai bine ar fi ca generatia lor sa se bucure de pensiile decente si sa-si vada de linistea anilor batranetii. Nu putem bate pasul pe loc – fara R&D, atat cresterea productivitatii si a sustenabilitatii, cat si mentinerea pensiilor decente nu pot fi garantate (dimpotriva vor suferi reculuri puternice). https://www.weforum.org/platforms

      • Pentru R&D trebuie sa iesim din casa si sa mergem la lucru, care pe unde avem de lucru. Oricat ar fi unii sau altii de geniali, fara interactiune fizica nu prea se ajunge la rezultate. Nici mancarea nu se face on-line, nici masinile nu se produc singure…
        Fie si cu un sac de medicamente paliative la noi si imbracati in prezervative din cap pana-n talpi, … dar, putem sa rezistam si la boala daca nu o lasam sa ne gaseasca ea in propria casa.

        • @donquijote

          Pe fondalul pandemiei contagioase, expertii in epidiomologie si microbiologie din jurul lumii recomanda sa evitam „interactiunea fizica” cu alte persoane. Altfel, riscam ca pandemia sa evolueze pretutindeni dupa modelul focarelor din Wuchan/China, Lombardia/Italia, etc. Cu alte cuvinte, riscam ca durata si intensitatea pandemiei (si implicit a pierderilor) sa creasca exponential. Dpdv al administratiei riscurilor, avem de ales intre (i) o pausa 3-6 saptamani (si implicit un soc economic /un dus rece) sau (ii) persistenta pandemiei pe o perioada mai indelungata de timp, care poate impinge f bine economia in stare de stagflatie /depresie. In concluzie, dpdv economic vorbind, avem de ales intre sansa de revenire a cresterii in forma de „V” sau in forma de „L”. Bineinteles, administrarea riscurilor sanitare este cel putin la fel de importanta (sanatatea de fapt este mai presus de toate).

        • P.S. institute de cercetare in domeniu lucreaza 24/7. Urmati sfaturile expertilor, aveti putina incredere si rabdare.

          • Daca ati fost atent, nu am zis ca sa iesim acum din casa si sa sfidam recomandarile. Dar trebuie sa avem in vedere un termen dupa care vom accpeta/asuma si unele riscuri mai ridicate. Protectia absoluta oricum nu exista. E pe lista cu perpetuum mobile.
            Cu gloatele suparate nu te vei mai putea intelege nici daca le vei spune ca ai gasit solutia minune, mai ales daca le vei spune ca sigur o vei gasi maine… maine…
            Am si ceva idee despre activitatea in R&D…

    • Hm, caile de urmat… se schmba de la o zi la alta.
      Ne conformam regulilor transmise de autoritati, fiindca suntem oameni rationali, cu gandire pozitva (cei care suntem) si credem ca daca n-am face asta am intra in stare de anarhie – daca asta se poate numi „stare”.
      Eu unu’ tot sper ca in cateva saptamani 2-4… dar nu mult mai mult de-atat, specialisti, invatati, sociologici si ce-or mai fi vor face niste scenarii din care va rezulta ceea ce mie mi se pare mai mult decat previzibil. Si nu pot sa-mi vizualizez un plan in care sa stau in casa la nesfarsit.
      Dupa cateva luni de blocaj economic impus, avand ca principal obiectiv imediat scaderea ratei de imbolnavire si a deceselor, (politic corect dar in practica – misiune imposibila pe termen mediu-lung) se va intra intr-o faza de convulsii sociale care va avea ca urmare o rata a deceselor violente si extrem de violente, pe langa care decesele provocate de COVID19 vor fi nimica toata – asa cum sunt si acum in comparaie cu alte suse de moarte si suferinta, cum ar fi razboaiele (chiar cele in curs), accidentele rutiere, alte boli … samd.
      Dar cand 80% din populatie isi va fi pierdut sursa de venituri pe care se bazeaza conform unei planificari de timp de pace si atunci, o parte vor trece spontan la metode vechi de mii de ani (a lua cu forta de la cei ce au) ce cai vor fi de urmat.
      Deocamdata se merge pe calea „niciun_risc” care nu pare sa aiba final.
      Cu cat iesim mai repede din ea si intelegem ca trebuie sa iesim la aer chiar daca o buna parte dintre noi se vor fi imbolnavit si vindecat, dar si o buna parte vor fi in stare functionala cat sa-i sustina, cu atat numarul victimelor la bilantul final va fi mai mic si finalul mai putin chinuitor.

      O vorba: „boala lunga moarte sigura”

      • Ce facem daca armata insasi incepe sa comita jafuri si violuri? Cu militarii in spatiul public, e doar o chestiune de timp pana se ajunge la asta. Pe vremea lui Ceausescu se intamplau mereu, dar erau musamalizate, nu apareau nici in ziare, nici la tv.

        • Tocmai asta ar fi ideea: sa nu ajungem acolo!
          Cu armata platita de noi, pusa pe represalii; cand situatia scapa de sub control armata poate sa ajunga ea insasi la abuzuri.
          Eu sper sa ajungem la un anumit nivel de „aplatizare” a evolutiei incat sa ne permitem riscul unei imbolnaviri cu rata moderata dar pe o reducere mai putin abrupta a activitatilor .
          Ma indoiesc ca si acei cercetatori care lucreaza 100% si non stop in cautarea unor tehnologii revolutionare vor rezista mult timp fara ca „palmasii” sa le furnizeze cele necesare.

      • O vorba: “boala lunga moarte sigura

        Gura pacatosului adevarat graieste. Haideti sa ignoram recomandarile expertilor in domeniu si apoi avem sansa sa cantam pretutindeni imnuri de pe balcoane. Riscam un „L”, „all In”? (doar asa de dragul unor ignoranti care isi pierd rabdarea?)

  3. Grijă pentru cei dragi, respect pentru cei obligați să muncească în spitale, solidaritate cu toți.
    Acum „distanțarea socială”, evitarea contactelor între persoane, distanța de 1,5 – 2m, e cerința și soluția cea mai bună pentru toți în țară și UE. Evitarea infectărilor înseamnă câștigarea de timp pentru pregătirea spitalelor, pentru instalarea stațiilor de izolare cu paturi pentru tratament intensiv cu aparate de respirat. Evitarea infectărilor înseamnă câștigarea de timp pentru dotarea spitalelor cu medicamente utile în virologie, dotarea cu echipament medical, măști pentru personalul medical, haine de protecție, etc. Evitarea infectărilor înseamnă câstigarea de timp pentru antrenarea și instruirea personalului medical, reducerea numărului celor bolnavi de sars-cov-2. Astfel un număr mai mic de infectați, un număr mai mic de bolnavi poate fi tratat cu medicamentele de virologie existente azi, până când va sta la dispoziție un vaccin- injecție ca. peste un an. Injecția pentru toți e calea spre imunizarea populației 2021.
    Stim cum arată spitalele, cum e situația cu dotarea spitalelor de mult timp, lipsa de medicamente și aparatură medicală. Cunoscând situația din spitale cea mai bună protecție pentru cei dragi și personalul din spitale, servicii publice, magazine alimentare, gospodărie comunală, deci pentru un număr mare de oameni care muncesc permanent și încă mult timp în această criză cu virusul nou sars-cov-2.
    Până când vedem aici pe stradă ce vedem la TV din Asia, Singapur, Taiwan, Coreea de Sud, oameni cu măști de protecție pe față pentru a proteja pe ceilalți, e bine să acceptăm și să respectăm strict „distanțarea socială”, evitarea contactelor între persoane, evitarea infectărilor cu virusul virusul sars-cov-2.

    Evitarea infectărilor înseamnă cel mai mare cadou făcut celor dragi. Evitarea infectărilor înseamnă „mă gândesc la tine/voi”, e bun simț și dăruire în același moment.

    Spiritul civic dezlănțuit 1989 va birui,
    Ce îți doresc eu ție, dulce Românie …. …..
    Mai puțin „ Tărișoara plânsete” din reședința în vest …. ….

    • Totusi de ce dam o caruta de bani medicilor daca aia, aia si d-ailalta nu au… si culmea tuperului cand vine virusul peste ei rag la sorti care sa se expuna primul???

      Este ca si cum ai construi o minunata catedrala dar nu ai caldura, nu ai electricitate, si nici prea multi enoriasi nu ai in ea,, Totul pare perfect pe afara dar in interior….

      • @eu
        La TV se văd spitalele din Italia, Spania. Mii de morți. Un vaccin-injecții va găsit, va veni probabil peste un an. Avem nevoie de medici, de personal medical azi și mâine.
        Pandemia nu e ceva nou. Se va pregăti țara pentru pandemia viitoare cum e în Coreea de Sud, Singapur, Taiwan, etc?

  4. am postat mai mult ca sa vad, sa mi se aduca minte, cate comentarii o sa fie. Curios de fapt cati citesc totul.
    De ce? dincolo de lipsa unor elemente care sa iti atraga atentia, cum in perioada asta e se pare necesar ca sa iei ceva la citit, e lungimea prea mare, nejustificata, a textului.
    Intreb autorul: de ce a fost nevoie de asa o lunga introducere, un preludiu interminabil? de ce e nevoie sa incalzim cititorul atata de mult?
    Si constructia textului e destul de firava, probabil tot din cauza diluarii lui excesive. Argumentarile isi pierd coerenta, si e nevoie de reluare pentru a gasi firul logic. Nu contest validitate lor, ci diluarea.
    Gesc si cu greu niste concluzii. Evident se poate argumenta ca ele pot reiesi din text, dar atunci revin la problema diluarii.
    Intrebari:
    – Este o tendinta generala a autorului de a scrie lung, cu preludiu prelungit? Sau mai concret: I s-a spus autorului de catre cunoscuti ca face asta?
    – Este posibil de scris acest text in jumatate de text, o treime? Da, se poate pierde mult…dar asta ar putea fi mai degraba un motiv de a lasa greu din brate „my baby”
    Pe langa capacitatea de argumentare solida, cred ca la fel de necesara e si cea de a fi concis. Si din respect pt cititor, si dintr-o nevoie de sanitizare a gandirii.
    Vorbesc din perspectiva unui suferind de boala de mentionata mai sus.

  5. Din cinism dar si cu sinceritate va scriu –

    Pentru ca sunteti filolog si pentru ca lucrati intr-o unitate care doar partial este privata nu aveti cum sa intelegeti notiunea de a muri de foame .

    Scrieti dara dar de actionat altfel decat prin scris imi este teama ca nu puteti –

    Nu puteti nu pentru ca nu aveti capacitatea intelectuala ci pentru ca bunastarea dvs. va ofera o stare de comfort care va priveaza de a intelege ce inseamna drama celor fara slujbe, a patronilor care isi vad afacerile daramate dupa o caruta de munca si fara sa existe certitudinea ca vom uita toate aceste in 3-5 luni ci poate doar in 3-4 ani.

    Scufundarea este mai mare decat puteti Dvs. sa va imaginati.

    Scrieti si bucurati-va!
    Actiunea este aceea care iti aduce bani si iti asigura traiul, decent sau indecent, si sanatatea.
    Va asigur ca in urmatoarea perioada vom citi mai putin pentru ca nu vom avea bani de carti si poate ca vom merge mai putini la scoala pentru ca nu vom avea cum sa ne platim taxele scolare

    Repet: scrieti si bucurati-va!
    Succes si sanatate multa

      • Controlul asupra pandemiei este pierdut, toate masurile pompieristice care se iau, prea tarziu.
        De acum incolo jucam rulata ruseasesca pana in momentul in care va apare un medicament si vaccin. Nu putem sechestra si izola o lume intreaga, oamenii trebuie sa iasa sa-si reia activitatile altfel va fi anarhie.
        Mortii care vor urma va trebui sa-i asumam, constient, pagube colaterale.
        Ei vor trebui sa moara ca altii sa poata sa supravietuiesca.
        Cine este politicianul care va spune acest fapt cu voce tare in fata intregii lumi ?

      • Ursul brun face o greseala de abordare.

        Unii nu vor muri ca altii sa poata sa supravietuiasca.- gresit si o sa explic de ce!

        Unii vor muri pentru ca nu au inteles ca protectia lor personala – care se poate realiza prin mijloace simple, la indemana lor – este cel mai important lucru care le salveaza viata

        cat costa o/un ceva de acoperit fata???
        cat costa niste manusi de oricare ar fi ele???
        cat costa sa ne spalam bine si regulat mainile, fata si hainele???

        Trei masuri minime de igiena personala care poarta in ele viata impotriva COVID-19.

        Asa de simplu.

        Inconjurati de un zgomot asurzitor nu putem intelege/auzi ceea ce este important.
        Ramane cum am stabilit.

        PS
        Nu doresc sa vorbesc despre rolul statului – aici in RO, in UE .
        Nu voi a vorbi despre neputinta intelegerii fenomenului de catre WHO.
        Platim pentru liderii nostri lipsiti de materie cenusie – viata iti scoate in fata elemente noi, necunoscute si atunci trebuie musai sa judeci cu capul tau si a celor aflati in jurul tau sau cei chemati de tine, fara de povesti, si sa actionezi in consecinta. Atunci se vede capacitatea liderilor nostri si pana la urma a noastra, a tuturor.

        IN continuare va doresc povestiri placute

  6. Dragi colegi de carantina,
    Va anunt cu nespusa durere in suflet ca astazi coronascepticismul meu a primit o grea lovitura. Niciuna dintre grozaviile care se intampla zilele acestea nu a reusit sa-mi fisureze armura de coronasceptic cum a facut-o domnul profesor Papadima, cazand in capcana, impardonabila pentru un filolog, a lui „si non e vero…”. Acesta, pentru mine, e semnul indubitabil ca „on est foutu” si ca pandemia asta trebuie luata in serios.
    La arme, fratilor!

  7. Discutia ca ar fi un atac cu premeditare asupra umanitatii sau este pur si simplu o gripa, o maladie ca multe altele prin care am trecut, nu mai este utila, faptul este implinit si se consuma in fata ochilor precum un film SF acum situatia fiind cat se poate de reala, suntem protagonistii acestui film SF cu regizori necunoscuti, respectiv, virusul.
    Unde este agentul 007 care ar putea salva omenirea de la „disparatia” ei totala ??
    Agentii 007 sunt toti care acum se incumeta sa lupte impotriva sa incepand cu gunoierul, caserita de la supermarket si pana la cercetatorii care cauta inebuniti un medicament si vaccin, lor in primul ar trebui sa le multumim ca ne tin in viata, cei care stau ascunsi si pititi in aparatementele si casele lor si asteapta ca „urgia” sa treaca.
    Asistam la un experiment la nivel mondial care arata fata adevarata a planetei si a omenirii incepand de la cei mai saraci si pana la cei mai instariti.
    Omenirea facut pasi importanti in dezvoltarea ei, a asigurarii unui nivel de viata decent si ce vedem ? vulnerabilitati la care nu ne-am fi asteptat.
    Tarile sarace si emergente cu tot avantul economic pe care l-au luat arata precaritatea sistemelor de sanatate, ocrotirea ei fiind numai pt cei cu bani, restul, scapa cine poate, oricum sunt multi am putea spune in mod cinic.
    Insa avem tari pe care le-am crezut instarite precum cele din occidentul european si ce vedem, haos si panica in Italia, Spania, Franta, Marea Britanie, tari ale caror sisteme de sanatate incep sa clacheze datorita lipsei celor mai elementare materiale medicale, masti, combinezoane,dezinfectanti, ochelari sa nu mai vorbim de aparate de ventilatie si personal medical pregatit, pacientii fiind triati dupa sansele de supravietuire.
    De ce ne intrebam cu totii s-a putut ajunge in aceste situatii demne de un film SF.
    Intreaga Europa a fost supusa dupa criza financiara din 2008/2009 unui tratament dur de eficientizare, de reducerea costurilor din sistemele de sanatate, de masuri de austeritate si economii sub presiunea medilului de afaceri si amenintarea reducerii locurilor de munca.
    SUA a ignorat virusul, acum e in panica, sistemul de sanatate este functional numai pt oameni cu venituri si este la maxim incordat, cei 40 milioane de americani fara asistenta, ce fac ? in schmib si-au cumparat ca nebunii arme, oare stiu ca-i asteapta vremuri grele ? dupa deviza scapa cine poate.
    Comunitatea europeana a aratat cu prisoninta neunitatea ei, statele nationale luand fiecare masuri proprii dintre cele mai dure incepand cu cei din est, obisnuiti cu anii comunismulul pana la altele mai relaxate din occident.
    Va putea estul Europei sa reziste cu masurile draconice instaurate si daca pe moment da, dupa relaxarea crizei vor avea probleme economice majore si nu stiu cine ii va putea ajuta, cele 36 de miliarde puse la dispozitie de Bruxelles fiind un mizilic.
    La nivel global s-a investit in armament in draci, armament care in fata viruslui nu face 2 bani si arta cat de inegala este lupta intre om si natura, natura fiind cea care va castiga in totdeauna.
    Poate le vine mintea la cap celor pt care armamentul este mai important decat aparatura medicala, cercetare si ocrotirea sanatatii si vor incepe sa renunta la acesta nebuna cursa a inarmarilor si resursele financiare vor directionate catre sanatatea oamenilor.
    Este un avertisment cat se poate de dur.
    Acesta pandemie ne-a deschis ochii in fata realitatii dure, a scos la iveala o multime de neajunsuri si practici economice, i-a pus pe ganduri pe multi oameni politici.
    Va veni marea trezire s-au dupa terminarea crizei vom continua exact acolo unde ne.am oprit.
    Imaginea este deocamdata sumbra insa are si aspectele ei pozitive, aspecte pe care fiecare in parte trebuie sa le caute si gasesaca, fiecare pt el si apropiatii sai.

    • Marele Baloo, ai mare dreptate. Poli de putere militare au facut ca sa ne impuna 2% pentru modernizarea armatei. La ce mai foloseste acum cand razboaiele vor fi biologice, sunt mai ieftine si cu efect mai lung. Nici comunismul dar nici capitalismul dus la globalizare excesiva, migratie fara limite si consumerism dus la extrem nu au fost bune si Terra isi arata vulnerabilitatea ei dar si a nostra. Pandemii au fost multe in trecut dar mai limitate teritorial si temporal. Daca se va schimba ceva profund ori nu va depinde de marii conducatori ai lumii.

      • @Aristotel – cam naiva o asemenea viziune. Razboaiele pot fi biologice doar daca se limiteaza la mici „ghionturi” care sa obstructioneze miscarile adversarului. Dar marile realizari tot de armament au nevoie. De exemplu, ca sa refacem Uniunea Sovietica „de la Atlantic pana la Urali”, tot e nevoie de cateva mii de tancuri, nu o putem reface cu virusi.

        Dar un elicopter Apache e echivalent dpdv tactic cu 5 tancuri, iar un F-16 probabil chiar cu mai multe. Asa ca avem nevoie de 2% pentru armament, tocmai ca sa nu refacem Uniunea Sovietica „de la Atlantic pana la Urali”.

        • Stimabile, vad ca nu ai inteles, razboiul biologic nu mare are loc cu cateva „ghionturi” intre timp este unul global si toata lumea este afectata atata SUA/Europa cat si Rusia/China de partea celor „rai”, deocamdata „cei rai” avand mai multe avantaje decat lumea libera care a fost prinsa cu chilotii pe vine.

      • Tera, pamantul nostru nu este cu nimic vulnerabil, numai oamenii au problema vulnerabilitatii, natura se adapteaza, noi am pierdut de mult acest instinct al adaptarii, multi nu sunt nici macar in masura sa de adapteze, sa foleseasca apa pt spalat dupa ce au fost la toaleta, vezi penuria de hartie igenica si isteria provocata de lipa ei.

        • Erele geologice si extinctia speciilor arata aceasta vulnerabilitate chiar daca nu o recunoastem. Adaptarea se face in mii de ani, dar omul a consumat in doua secole resurse create de planeta in ere geologice. Si pe Marte din cercetari rezulta ca a fost viata si apa dar acum nimic nu mai este.

    • Un comentariu excelent. Scriam anterior despre cea mai buna politica de aparare a unei tari: investitia in educatie, sanatate si consolidarea economiei. Germania tocmai a dovedit asta: are cea mai mica rata de mortaliate din tarile dezvoltate, de 6 ori mai mica dacat in Franta sau UK, de doua ori mai mica decat in USA (unde evolutia pandemiei este doar la inceput).
      Cate scoli sau spitale se pot face cu banii dati pe rachete Patriot? Sau cate paturi de spital pentru un F16 la mana a doua?
      Un popor educat poate fi ocupat militar, dar nu poate fi supus. In secolul 21 un popor needucat poate fi supus fara tancuri, rachete sau avioane: prin controlul sectorului financiar-bancar, a retelelor de comunicatie, prin controlul mijlocelor de informatie si prin stimularea importului masiv a unei culturi straine si decapitarea culturii proprii.

      • @Cinicul – cand romanii muncesc in fabricile germane de componente auto, ei contribuie la performantele Germaniei. Cand or sa munceasca nemtii in fabricile romanesti, mai discutam. Deocamdata, securitatea Germaniei e asigurata de vreo 35.000 de militari americani si cateva zeci de baze militare americane. In Romania nu cred ca sunt mai mult de 1.000 de militari americani, plus avioanele de la Kogalniceanu si Campia Turzii.

        Nu vorbiti dvs cu Germania, sa trimita avioanele ei Tornado, fie si fara biodiesel, ca sa se poata ocupa si Romania de educatie si sanatate?

        • Nu inteleg ce vreti sa argumentati. Daca Romania ar cumpara rachete franceze, britanice, israeliene, rusesti sau chinezesti (cam astia sunt toti producatorii), in dauna bugetului sanatatii sau invatamantului, este la fel de rau ca si atunci cand cumpara rachete americane.

          • @Cinicul – faptul că Germania nu reprezintă în niciun fel un exemplu pentru România, asta tot încerc să argumentez. V-am mai dat exemplul cu camerista și contesa, ce sens are să tot insistați că și camerista ar fi trebuit să primească aceeași educație ca și contesa? O fi trebuit, da’ uite că n-a primit-o, asta e!

            • Cred ca esență comentariului meu era ca Romania are mai multa nevoie de educatie si sanatate decât bombardele. Capacitatea de descurajare a câtorva rachete și a unor avioane deja vechi este limitata. Acum avem spitale care nu pot asigura doctorilor o mască decentă dar avem bombardele. Nu sunt un germanofol, nu stiu daca ati observat dar am fost educat francofil, cand eram student mergem la lectoratul francez deși asta se punea la dosar. Nu pot însă să nu observ superioritatea modului reorganizare german, inclusiv refuzul de a irosi bani pe bombardele cand nu reușim să construim un spital nou de 30 ani. La Fălticeni s-a terminat unul (zidurile) care sta gol pentru ca nu sunt bani pentru echiparea sa.
              PS
              Militarii americani din Germania apara interesele USA. Ls fel si cei din România, Polonia sau Turcia. Restul este propaganda.

            • @Cinicul – Romania are neaparata nevoie de un „frate mai mare”, nu se poate descurca singura in contextul geopolitic actual. Dintre optiunile disponibile, Statele Unite reprezinta cea mai buna solutie pentru postura de „frate mai mare”, atat in prezent, cat si in urmatorii 20-30 de ani cel putin. Restul sunt vorbe de claca.

              Povestile cu dotarea spitalelor pastrati-le pentru nepoti. Cazurile gen Hexi Pharma nu apar din cauza celor 2%, apar din cauza modelului de business si a „relatiilor de productie”. Daca ati mari suma alocata spitalelor de 100 de ori, se vor cumpara cu ei perne de 1.000 de euro bucata, ca Necolaiciuc la CFR.

      • @Cinicul – vedeti ca bancile si companiile de telecomunicatii din Romania nu sunt americane, sunt de pe malul de est al Atlanticului.

        • Acelasi raspuns ca si in cel dat mai sus. Mi-este egal daca sistemul financiar bancar din Romania este controlat de americani, nemti, israelieni, francezi, britanci sau francezi daca nu este romanesc. Orice tara trebuie sa aiba un mimim de control al acestui sistem. Asta a fost una din supararile britanicilor impotriva integrarii europene. Exista un cuplet al lui C Tanase despre asta care este la fel de actual si astazi.
          Cat despre intoxicarea printr-o cultura straina aici sunt si mai clar: in ultimii 20 ani mai toate elitele se declara cetatenii ai globului, in fapt sunt cetateni fara tara si fara o cultura proprie. Lumea anglofona, in special in USA, traieste numai in cultura proprie, aproape sovina, o cultura mai exclusivista decat era Romania in timpul comunismului. Sunt pentru imbratisarea culturilor straine, dar nu pentru dependenta de masiva de ele. Cand majoritatea romanilor stau pe Netflix sau ajung inrobiti de serialele cu Soliman Magnificul vom ajunge ca si cetatenii din Filipine, in limba lor la trei cuvinte unul este englezesc.

      • Rachetele si avioanele sunt ca niste bibelouri care descurajeaza si chiar ii enerveaza pe unii…

        Deci, chiar daca nu sunt utlizate decat in scop de patrulare avioanele tot sunt utile – vedeti ca mereu se intalnea John cu Ivan in spatiul aerian – nu pentru ca John se ducea peste Ivan ci tocmai invers…

        Asadar costa, dar au un efect – efect de descurajare.

        Fara coruptie am fi putut avea scoli si spitale si o economie puternica.
        By rhe way, what about Hexipharma??? Nothing new???

        raul sta in curtea noastra dar nu vrem sa il curatam.
        Ivan este fericit cand ne invartosam asa unii la altii si uitam de esential –
        Educatie, sanatate, prosperitate.

  8. Să știi să duci un discurs fără a-l plictisi pe cititor, ci dimpotrivă, a-l atrage spre participarea personală la narațiune este o calitate indubitabilă a d-voastră, și pentru care am întregul meu respect.

    Punerea sub semnul întrebării a omniscienței (a faptului că știu mai mult și mai bine decât profanii) oamenilor de știință este foarte bine argumentată, iar menționarea discriminării epistemologice a lui Popper („omul de știință din disciplinele exacte își petrece viața punând sub semnul întrebării adevărurile recunoscute. Încercând, adică, să verifice și să arate unde și cum și cât greșesc confrații săi. Omul de știință din disciplinele umaniste trăiește străduindu-se să arate că el și numai el are dreptate.”), întregește argumentația.

    Din a doua categorie fiind, îmi pun o întrebare cam pe lângă subiect, de dragul discuției: O fi fost actuala pandemie o ”Lebădă neagră”, în accepțiunea lui Taleb, o fi fost o surpriză disruptivă? Prin mutațiile „identificabile în: grila de programe a televiziunilor, tematica dominantă în mediile de socializare, relațiile de putere din interiorul societății, rutina traiului zilnic…activitatea spitalelor, a asistenței medicale în ansamblu” și prin consecințele economice și de mentalitate socială, sau va fi fost doar atunci când ar con-duce la pierderea norocului lui Homo Sapiens, adică ar avea un impact „al foarte puțin probabilului”, de fapt, al extincției speciei?

    • Mi-e greu să îmi imaginez un ”accident” care să ducă până la dispariția speciei, deși au existat precedente serioase, la nivelul unor populații extinse (în America Centrală și de Sud odată cu venirea spaniolilor, de pildă) iar imaginarul nostru colcăie de asemenea ”scenarii”, în cărți, în filme etc. Sunt greu de estimat pagubele pe care le va produce actuala pandemie – victime umane, recesiune economică etc. – dar, probabil, cel mai provocator semn de întrebare este cel privitor la durabilitatea și profunzimea modifcărilor de atitudini și comportamente. Vom da totul uitării de îndată ce se va fi ”rezolvat”?

      • Vom uita cu siguranta mortii.

        Vom ramane cu evolutia care a facut posibil ca in cca 1 luna sa existe testarea disponibila – in masura in care a fost disponibila. Si ne vom minuna indelung o vreme de capacitatea de a crea un vaccin in termen f. scurt de1 – 1.5 an dar evident ca tehnologia ne va ajuta pe viitor sa ne depasim aceste limite.

        Omenirea mereu s-a depasit pe sine si cam asta si teoria lui Taleb.
        De fiecare data retinem numai ceea ce este valoros, util pentru a avansa.

    • Taleb spune ca in ceea ce priveste COVID-19 este o lebada alba si ca ea a fost anuntata din 26 Ianuarie 2020. Nu intelege de ce companiile si guvernele nu au luat masurile care se cuvin. Eu ma intreb daca oamenii obisnuiti care urmaresc stirile au inteles despre ce este vorba in aceea vreme si daca cumva daca au inteles s-au pregatit cumva – este o intrebare si pentru autorul acestui articol..

      Taleb mentioneaza ca lebada neagra a fost 9/11 – asta ca sa fie clar pentru toata lumea ce poate si ce nu poate sa fie considerat predictibil.

      • Sa nu incurcam borcanele: o lebada neagra este una care nu-i ca celelalte nu e vorba daca e benigna sau maligna, este doar aparuta in afara regulii. COVID19 nu are un precedent cunoscut (fie ca ar fi fenomen natural fie ca ar fi o conspiratie a…).
        De vreo cateva saptamani tot aflam cum majoritatea revoltatilor stiau de mult ce ar fi trebuit sa faca guvernele in decembrie drept pentru care se simt datori sa nu respecte masurile luate tardiv.
        Despre majoritatea dintre ei am banuiala ca ar fi fost la fel de vocali atunci, daca guvernele ar fi luat acele masuri drastice, atunci.

  9. Sir,
    analizele sunt SWOT, nu SWAT… i.e. strength-weakness-oportunity-threat
    ok… filologii rule… but a gentleman should never take himself too seriously…
    popper nu e godel cum kant nu e newton sau leibniz: in the end it’s about free will and if the reality/ nature is discrete or continuous (Lie or Galois theories)… anyways topology is not about whereabouts (fratele dvs ar fi ras de asta, daca nu s-ar fi enervat)
    stilul poate fi epic, dar narativul (yarn) nu e naratiune iar forma dramatica poate aparea si in proza… rad gandindu-ma la Ulise de James Joyce, desi sara pe deal buciumul suna cu jale este liric, cum scrieti si dvs in articol.

    ca o dedicatie cu simpatie, o poezioara dada

    In campul ce itzea de brustureaza
    A’ctzipitat un prutz.

    Ce-i drept, cam bun barbac.
    Si-a protzapit aproape incordac:

    -Ce pisindreaua mea de burdasleaga
    si somoiogul meu cu zdralacitze,
    mi-ai bostrohologit hrohologina,
    tzighi-me-ai bitza sa se bleaga!

    Morala
    In lantzuri apa sa se traga

    morala articolului dvs care e?

      • Sir,
        scepticismul, stoicismul, pesimismul, optimismul… vorbe, predispozitii, concluzii, concepte… experiente si expertize…
        si totusi, este ceva care trece clasa? exista vreo punte intre oamenii lupi unul cu altul?
        cel putin vad un articol despre libertati, despre sensul lor, altul de Odiseea… fiecare cum a simtit:
        depasirea barierei simtirii in abstract este grea… dar dupa ce ai trecut de valea plangerii :) care-i greutatea? greutatea apare cand incerci sa le scoti (simtamintele) din aburul contextual si sa le impartasesti…evident, randamentul ramane subunitar, dupa cum stie orice quasi-intelectual care nu are sansa sa fie un umanist militant… heh, de parca ar fi o anti-nomie intre disciplinele exacte si cele umane… mie imi place exemplul lui Ion Barbu/ Dan Barbilian, dar „e” multe exemple. Ramanujan ma fascineaza!
        singura anti-nomie ramane cea intre adevarul dedus (care sufera de relativisme formalistice si pozitivisme empirice, fara a socoti sofismele) si cel revelat (care sufera de absolutisme ineluctabile, fara a socoti alte sofisme). cand ma iau mai in serios decat e cazul, imi aduc aminte de „la inceput a fost cuvantul…” si ca nu se precizeaza ce a urmat relativ la acest cuvant (logos) fiecare e liber sa inteleaga ce vrea, stie, poate etc… and here were are :)
        in ce ma priveste, va multumesc pentru un raspuns de gentleman :) complimente si din vina mea

  10. Felicitari pentru articol. O singura observatie – cred ca termemul stiintific corect este “gica-contra-corona-sceptic” ;) Cat despre faptul ca va trece si asta, e ca in zicala aia care circula pe toate canalele – peste catva timp va trece si vom rade si de coronavirus. Bine, nu toti.

  11. Acest text, împreună cu alte o mie de texte similare, putea fi rezumat la „fraților, e groasă treaba! mi-e atât frică că nu-mi mai vine să ies din casă! sunt terifiat de virusu’ ăsta!” dacă autorii s-ar fi simțit confortabil cu afectele lor și nu ar fi căutat să-și îmbrace spaima firească in truisme împrumutate. Domnilor, nu e nicio rușine să recunoaștem, simplu, in cuvintele noastre de omuleți banali, că ne este frică; unora de boală, de suferința imediată, de iminența morții: aceștia o să-i numim coronazeloți, altora însă le e teamă mai degrabă de mizerie, de foamete, de incertitudine și de puterile sporite pe care și le arogă conducătorii cu buna ocazie a pandemiei, iar aceștia, iată, au fost deja catalogați ca coronasceptici.

    Coronazelotul, prin natura fricii sale, e disperat să obțină o ocrotire imediată din partea unei autorități, statale sau religioase. Statele și Bisericile sunt practic chemate la ordine de cetățenii panicați, și, chiar dacă inițial coronazeloții nu erau majoritari in rândul guvernelor statelor occidentale, reușesc să-și impună regimul de teroare -ce are drept rol răspândirea fricii in sufletul tuturor cetățenilor (pentru că niciodată un fricos fanatic nu va putea accepta că poate coexista cu un fricos rațional, cumpătat). Astfel, ‘argumentul’ esențial al coronazeloților derivă chiar din reacția autorităților clamată chiar de ei: epidemia este pasămite atât de gravă pentru că guvernele iau măsuri extreme. Anihilarea libertății de exprimare devine o necesitate, căci vorba slobodă, ironia, sarcasmul, circumspecția, dubiul, râsul și critica deschisă reprezintă amenințări terbile pentru domnia fricii. Cum ar putea fricosul să mai tremure ascuns in peștera lui dotată cu internet 5G când rebelii se plimbă nestânjeniți pe stradă (în căutarea hranei) și le râd in nas oamenilor de bine care ar vrea să ne salveze cu forța de iminenta apocalipsă?

    Coronascepticul, pe de altă parte, refuză sau tratează cu mare circumspecție orice ‘salvare’ trimisă de Autoritate pe capul lui. El știe că, în general, salvările etatiste au fost niște năpaste teribile. Nu e vorba că ar refuza orice fel de măsură a Statului, cum rezultă uneori din comentariile malițioase ale coronazeloților, ci că preferă să gândească soluții și de capul lui. Coronascepticul nu este împotriva ideii de carantină (căci nu este nicidecum un anarhist), ci remarcă cum noțiunea a fost transformată intr-o glumă proastă chiar de către autoritățile cele mai coronazelote: cum altfel am putea privi izolarea ‘națională’ cu excepția plimbării câinelui? Coronascepticul se gândește și la economie, firesc, din moment ce lui îi este frică de oribila moarte lentă prin înfometare și mai puțin de moartea fulgerătoare adusă de virus; iar când se gândește cu voce tare la starea economiei și la ce va urma este prompt acuzat de coronazeloți de egoism și cinism, căci deh, cine crede că dragostea trece prin stomac e musai un harpagon gata să sacrifice miile de omuleți infestați de dragul salvării propriei avuții. Pentru coronazelot nu e problemă de logică faptul că virusul decimează populația chiar in timp ce se aplică minunatele politici clamate de oastea fricoșilor. Ei nu pierd vremea cu consecințele politicilor. Ideea e să salvăm cât mai multă lume. Înghesuind cât mai mulți oameni in spitale. Iar când sugerezi că asta va conduce la sufocarea și falimentarea sistemului public de servicii de sănătate ți se atrage atenția că ești meschin, că te gândești numai la bani și că ești la un pas de infracțiune (rărpândirea de știri false, nu-i așa?). Prin urmare, logica economică e la un pas de criminalizare. Prin aportul neprecupețit al coronazeloților care, in disperare de cauză, cer măsuri și mai drastice pentru ‘controlul’ virusului.

    Dar, să lăsăm prețioasa polemică deoparte, zic să ofer și ceva soluții economice, altele decât cele deja menționate in comentariile mele, pentru preîntâmpinarea crizei:

    1) reducerea salariilor bugetarilor la 75%, cu excepția personalului medical, care, in schimb trebuie să primească un spor de risc de minim 50%.
    2) reducerea pensiilor mai mari decât salariul minim pe economie cu 25%
    3) reducerea pensiilor speciale cu 50%
    4) concedierea/trecerea in șomaj tehnic a personalului bugetar neesențial in condițiile crizei
    5) introducerea unui regim special de autorizare a functionarii unei firme, de urgență, in sistem online, prin simpla notificare a autorităților, după model britanic (o să avem mare nevoie, in curând, de toți oamenii intrepizi capabili să pună economia in mișcare)
    6) legalizarea cultivării/comercializării marijuanei in plantații de maxim 1000 de mp (pentru a capitaliza iute agricultura)

    • Am avur cumva aerul de a pleda în favoarea ”coronazeloților”? De a cere ca mâna oblăduitoare a Autiorității – Stat, Biserică, ce-o fi! – să se aplece peste creștetul meu? Regăsesc în poziționarea dvs. superstiția emoțiilor iraționale. Regret dar, chiar dacă nu știu de ce am scris acest articol, pot spune fără nici cea mai mică ezitare că nu de frică.

      • Dumneavoastră ați scris un articol serios in care plăsmuiți o categorie socială -coronascepticii- ce ar reprezenta un potențial pericol pentru societate. Vă și distanțați, prin propria declarație, de această…infamă tagmă. Iar eu v-am oferit un comentariu in cu totul alt registru -sper să fiu scuzat- satiric, iar dumneavoastră ați continuat să-mi replicați serios prin a vă disculpa. Ce pot să mai zic? Nici nu m-am gândit că ați putea fi coronazelot, termenul e tot o invenție, speram eu, comică. Se pare că m-am înșelat, ca dovadă un coleg de forum îmi creionează deja opărit propria versiune asupra celor 2..tabere. :)

    • Generalizati dupa gustul dv …
      Uite cum generalizez eu :

      Coronazelot = individ care a INTELES (sau interpretat corect in caz ca nu are cultura stiintifica ) ce s-a intamplat in China .
      E genul de fire care uraste creditul de consum , ba chiar are ceva rezerve financiare , suficiente incat sa nu ii fie distrusa viata de jumate de an de pauza . Nu vrea sa aiba pe constiinta pe nimeni chit ca intelege ca sansa de a fi afectat personal e deocamdata de doar 0.5% .

      Coronascepticul = individ ignorant sau disperat dupa bani . Daca vorbim de un patron atunci vorbim de un om inteligent dar silit de specificul mediului de afaceri modern sa isi asume riscuri .Din pacate le asuma si pentru angajati sai si parintii acestora .

      In rest masurile propuse sunt chiar de bun simt :)

  12. Frumos și spumos articol!
    Păcat că unii n-au paharul destul de mare …

    Chiar și pentru noi, cei din vulg, angoasa socială se transformă într-una personală. Redusă la esențe, ea spune: Și ce dacă scapă toți ceilalți, iar eu mor?

    Mintea și nima umană cer ordine, disciplină și sens. Dacă am fi doar produsul haosului primordial, nu ne-ar mai mira haosul virusurilor, ci doar ordinea dintre epidemii.

    Dacă însă nu suntem produsul haosului, ne doare absența unui Creator care să ne explice, să ne dea sensul evenimentelor, să ne alinieze ca să ne ducă mai departe.

    Pentru unii, acest Creator există, iar comunicarea cu el nu este chiar atât de dificilă. Există evidențe că ne-a vorbit și încă așteaptă să citim și să-i înțelegem intențiile.

  13. My two cents… „Good news, no news”

    Nu i se pare nimănui ciudat faptul că nimeni, niciun specialist, niciun epidemiolog, specialist în boli infecțioase, mă rog, „doctor din prima linie” etc. nu explică, așa ca pentru profani, ce înseamnă „asimptomatic”? Nu definiția din dex, că nu-s bolând, ci „adică, ce…”. Să explice ei așa, doct, cu virusul care intră pe căi nazale, buco-faringiale și oculare, suferă o mutație, se multiplică, atacă… Și? Și? Ce se întâmplă acolo de-i face pe unii „asimptomatici” și pe alții „praf și pulbere”? Aud? Nimic. Liniște… Și nici nu se fac statistici cu indicativul ăsta – câți „asimptomatici”.

    Nici nu explică specialiștii (nici măcar părerologii nu „se bagă” la subiectul ăsta) „cum e dom’le posibil așa ceva”. Adică nici măcar o teorie a conspirației mai de Doamne’ajută nu reușesc să închege pe tema asta – ceva în genul „aliens” sau măcar intruși imunizați de cei care au creat virusul în laborator… Cum e cu sistemul imunitar? Ce-i cu copiii? Încearcă ciclic să bage un pic spaima și-n puștani și-n „ăia care se cred ei tari” pe principiul „frica păzește bostănăria/paza bună trece primejdia rea” doar, doar, o să-i facă să le pese de cei care se pare că sunt „vulnerabilii” acestei pandemii: în vârsta și/sau comorbidități/imunodeprimat (reiese din statistici și din toate datele disponibile). Dau câte un exemplu (și ăla trunchiat dacă te apuci să studiezi cazul) cu decedați tineri: „o fetiță de 16 ani”, „o tânără de 31 de ani”, „un bărbat de 46 de ani”. Apoi vezi: obezitate morbidă, malformație genetică sau cancer fază terminală sau dializă… Astea două-terei cazuri printre mii și mii de alte cazuri de „71, 87, 69…. ani și alte comorbidități”…

    E ceva foarte asemănător cu „good news, no news” – o „vorbă” din profesia de jurnalist. Ceva nu se leagă… Iar dacă pui problema așa, imediat sare unul din tufiș și începe: „nu-ți pasă/n-ai părinți/bunici! Răule! Inconștientule! O să omori pe alții” etc, etc.

    P.S. Am și părinții și socrii de 80+…

    • ”Asimptomatică” e o persoană care e purtătoare de virus, nu și bolnavă. Virusul e detectabil în sânge, însă nu se manifestă în niciun fel. ”Doarme”. Se întâmplă cu toți virușii, nu numai cu COVID 19. Iar dacă am ști cum funcționează sistemul imunitar n-am mai avea bătaie de cap nici cu AIDS, nici cu cancerul, nici cu multe altele.

  14. „La vremuri de ciumă și de holeră, casele în care se știa – sau se bănuia – că au apărut cazuri de molipsire erau însemnate și apoi zăvorâte cu șipci de lemn bătute în cuie peste uși și ferestre, astfel încât nimeni să nu mai poată nici ieși, nici intra.”

    Mai grava mi se pare instaurarea anarhiei si dezumanizare oamenilor in astfel de situatii.
    In Scrisori catre V Alecsandri Ion Ghica descrie Bucurstiul din timpul ciumei lui Caragea (1813). Sunt acolo, in doua pagini, descrierea infernului destramarii societatii in lipsa unei autoritati care sa controleze situatia (voda Cargaea abia venise la Bucuresti, iar Valahia era slabita dupa 6 ani de razboi intre Rusia si Turcia, si ocupatii militare rusesti).
    Redau mai jos cateva fragmente.

    „Spaima intrase in toate inimile si facuse sa dispara orice simtamant de iubire si de devotament. Mamele isi paraseau copii si barbatul sotia pe mainile cioclilor, niste oameni fara cuget si fara frica lui dumnezeu. toti betivii, toti destramatii isi atarnau un servet rosu de gat, se urcau intr-un car cu boi si porneau spre hotie din casa in casa. din cure in curte. Ei se introduceau ziua si noaptea prin locuinele oamenilor si punreau mana pe ce gaseau, luau bani, argintarii, cesaornice, scule, saluri, fara ca nimeni sa indrazneasc a li se impotrivi. Fugea lumea de dansii ca de moarte, caci ei ii luau pe bolnavii sau pe morti in spinare, ii tranteau in car claie peste gramada, si porneau cu carul plin spre Dudesti sau spre Cioplea, unde erau ordiile ciumatilor. Se increytea carnea pe trup auzindu-se grozaviile si cruzimile facute de talhari bietilor crestini cazuti in ghearele lor.

    Rareori bolnavul ajungea cu viaţă pe câmpul ciumaţilor.De multe ori, o măciucă în cap făcea într-o clipă ceea ce era să facă boala în două-trei zile. .. Si poate ca cei ucisi astfel erau mai putin de plans, caci mai mult erau de jale acei aruncati vii in camp, fara asternut si fara acoperemant, pe pamantul ud si inghetat. cale de jumatate de ceas se auzeau tipetele si vaietele menorocitilor din campul Dudestilor!
    …În faţa molimei, stăpânirea era neputincioasă, serviciul sanitar constând în câţiva vătăşei, care-i întovărăşeau pe ciocli din casă în casă, strigând pe la porţi: „Sănătoşi, copii?”.
    Într-un raport, unul mărturiseşte: „Azi am adunat 15 morţi, dar n-am putut îngropa decât 14, fiindcă unul a fugit şi nu l-am mai putut prinde”.
    Până la urmă, bieţii orăşeni au trebuit să se organizeze singuri, omorând cu parul vreo zece ciocli care aruncau zdrenţe rupte de la ciumaţi prin curţile oamenilor, ca să împrăştie molima. ”

    Si totusi Valahia si-a reveni rapid, la un an dupa ciuma Bucurestiul era plin de nunti.

    • Desi este tragica o fraza din textul de mai sus e plina de umor:
      „Azi am adunat 15 morţi, dar n-am putut îngropa decât 14, fiindcă unul a fugit şi nu l-am mai putut prinde”.

      • Evocarea de către Ghica a ”ciumei lui Caragea” este, într-adevăr, excepțională. O recomand cu căldură studenților mei ca ”lectură de sezon”. O deosebire există însă față de ce se întâmplă acum: oricât de devastatoare, astfel de epidemii erau socotite, la vremea cu pricina, ca oricând posibile, ba mai mult, relativ frecvente și, ca atare, oarecum”firești”.

        • Nu e vorba de opera literara in sine, e vorba de patologia sociala relatata in acea opera. Asta e partea pe care intelectualii refuza sa o inteleaga, atunci cand peroreaza pe tema scepticilor de orice fel. In esenta, daca armata ajunge sa deschida focul impotriva unora care jefuiesc magazine, intelectualii considera ca e un pret acceptabil, fiindca armata trebuie sa mentina ordinea. Asa o fi, dar premizele dezordinii le-a creat tocmai statul, in numele unui bine ipotetic.

          Acei ciocli de pe vremea lui Caragea aveau licence to kill din partea statului, de asta au trebuit omorati ei insisi. Presupun ca nu doriti reprimarea revoltelor cu ajutorul armatei. Sau?

          • N-am reprodus intreaga relatare a lui Ion Ghica. Cioclii au aparut pentru ca statul era slab si nu pentru ca era puternic. In noaptea sosirii lui Caragea palatul domnesc a ars pana-n temelli, iar a doua zi a izbucnit ciuma. Ciuma fusese adusa de la Tarigrad (Stambul) tocmai de suita lui Caragea care tocmai sosise sa-si ia slujba.
            Cioclii s-au oferit voluntari pentru ca statul se prabusise (atat stat cat exista intr-o provincie turceasca). Ulterior domnul a numit niste ispravnici care sa-i insoteasca pe ciocli si asta a adus un pic de ordine.
            NB: In timpul domniilor fanariote si chiar dupa, Principatele n-au avut armata, ci doar un fel de politie formata din arnauti (albanezi, bosniaci, etc). Primele elemente de armata regulata au aparut la 1831, si apoi, mai serios, in timpul lui Cuza,

            • @Cinicul – va multumesc pentru detalii, ele fac mai usor de inteles pentru oricine punctul meu de vedere. Vi se pare ca statul roman e puternic, de asta a scos armata pe strazi? Am mentionat deja riscurile unor jafuri si violuri comise chiar de militari, iar cei care au facut armata pe vremea lui Ceausescu (al dvs sincer) stiu ca riscul asta nu e doar teoretic.

              Statul roman e slab, tocmai de asta apeleaza la masuri de forta disproportionate, asta e ideea.

  15. Pentru ca situatia incepe sa semene cu cea a anilor ’50, cand fiecare tremura la gandul ca ar putea fi urmatorul pe lista Securitatii, va propun urmatoarea analogie: imaginati-va infectia (orice infectie) similara aprinderii unui bec intr-o camera. Cineva (un microb) apasa pe buton si in camera se face lumina. La unii se aprinde un candelabru cu lumina orbitoare (infectie severa), la altii abia daca palpaie un opait (infectie asimptomatica).
    Pentru apasarea butonului nu e nevoie decat de cateva zeci de particule virale; cu alte cuvinte, indiferent daca oferta e impresionanta (pandemie), efectul e acelasi. Putem aprinde lumina apasand cu un deget sau lovind cu ciocanul. Rezultatul final va fi acelasi. Si nu uitati ca, indiferent de pandemie, va fi mereu coada la acest buton.
    Faptul ca acum s-au luminat simultan mai multe ferestre e unul din acele evenimente rare in care maimutele, lovind butoanele masinii de scris, reusesc sa reproduca o pagina din Shakespeare.
    Oricat de important ar fi sa ne pazim intrerupatorul de degete straine, mult mai folositor ne-ar fi sa ne ingrijim fiecare becul propriu: sa-i dam mancare sanatoasa, sa-l scoatem zilnic la plimbare, sa nu-l indopam cu tutun si sa-i asiguram macar sapte ore de somn odihnitor.
    Vom avea atunci surpriza placuta sa constatam ca, in ciuda aglomeratiei din jurul intrerupatorului, becul nostru nu ne va orbi.

  16. „…avem, totuși, cu toții un azimut comun: atunci când ne confruntăm cu o problemă de cunoaștere, nu sunăm nici la iubit(ă), nici la 112; încercăm să aflăm ce știu oamenii de știință”

    Așa ar fi, dacă, pentru scepticismul în discuție, am considera drept „principalul vinovat […] – dincolo de candidații clasici precum prostia, incompetența șcl. – emoțiile”.

    În opinia mea, verificabilitatea popperiană ne împinge spre a cotrobăi mai departe. Atunci când vreau să aflu ce știu oamenii de știința, bunăoară, aflu că Institutul Cantacuzino a fost distrus pentru ca unele proiecte imobiliare să se dezvolte în locul său, iar banii publici necesari pentru cercetare științifică s-au risipit în alte scopuri.

    Astfel, urmând parcursul gnoseologic, aflu că …Neh, nu-i prostie! Nu, nu-i nici incompetență! Și nici emoție nu-i!

    …Ci este corupție! Corupție, fraților, iată ce descoperire !

    Și, asta, zic sociologii – alți oameni de știință de la care vreau să aflu diverse lucruri – generează emoții. Dar, emoții puternice, de frustrare și furie.

    Și, în acest context, apar zilnic unii prin mass-media (cea cu programe adaptate) și-mi comunică, precum dl Streinu Cercel, fost secretar de stat prin Ministerul Sănătății – om de mare știință, carevasăzică – buletinul meteo, afirmând doct ba că boala cea nouă se răspândește mai abitir la frig, ba că se răspândește mai mult la căldură. Ba că alcoolul sanitar dezinfectează, ba că nu dezinfectează.

    …Apoi apare dl Ciuhodaru, om de știință specializat în orice, care mă lămurește de ce e bine să stau cuminte și armata trebuie să se plimbe cu blindatele și pistoalele mitralieră pe străzi. La fel, nenumărați părerologi servili cleptocrației.

    Sau, că trebuie cumpărate urgent din banii publici fie teste rapide din China pentru toată țara (începând cu Capitala), chiar dacă nu-s eficiente, fie măscuțe de 12 milioane de euro de la o bucătăreasă din Uzunu.

    Bun! Și ceea ce observ este că în timpul acesta societatea se schimbă, drepturile îmi sunt limitate fără explicație și fără o argumentare legală, relațiile sociale se clădesc pe noi reguli… Și-mi amintesc de José Saramago și al său „Eseu despre orbire”.

    Că vor, sau nu autoritățile, dincolo de basmul „inabilităților de comunicare”, se petrece în mod natural ceea ce Republica Populară Chineză a priceput repede, societatea se reorganizează, relativ repede, după noile reguli. În Italia, după cum am văzut la TV oameni care nu mai au ce să mănânce, revoltele sociale stau să izbucnească. SUA se află „pe panta exponențial ascendentă”…

  17. Excelent!
    Societatea moderna in tarile dezvoltate se bazeaza pe un sistem medical in care nu se moare din cauza infectiilor. Exista tratamente, vaccinuri, metode de eradicare a vectorilor, metode de limitare a epidemiilor locale pt orice boala infectioasa si metode de limitare a rezistentei bacteriilor. SIDA, TBC, Malaria, Tifos, Febra Tifoida, Holera, Ciuma, Difteria, Poliomielita – pt toate exista tratament sau vaccin.
    Medicii infectiologi si OMS ( WHO) urmaresc de ani de zile infectiile cu germeni pt care nu exista tratament sau vaccin si care au potential de pandemie din cauza globalizarii sau a schimbarilor de caracter ale agentului patogen – mutatii sau transferuri noi de la animale la oameni ( zoonoze) = emerging infections – un capitol elementar din medicina de boli infectioase.
    In urma cu cativa ani OMS a publicat un scenariu sub numele de Disease X in care analiza o pandemie produsa de un agent necunoscut. Din nefericire, uite ca scenariul devine realitate.

  18. In general in 98% din cazuri nu cred in teoriile conspirationiste. Exista totusi destul de multe care peste ani s-au dovedit adevarate. Usor de gasit pe google.
    Nu sunt insa de acord ca parerea generala a autorului precum ca teoria conspiratiei este in totdeauna inutila. Hai sa demontez logica dl. Papadima.
    El spune ca ca in cazul in care China sau SUA sa alta tara/grupare a conspirat, creat si lansat acest virus chiar daca se demonstreaza aceasta conspiratie nu ne ajuta cu nimic.
    Gresit.
    Nimeni nu lanseaza un virus pe planeta la care sa nu fi creat in prealabil un antidot. Daca un grup conspirationist a creat si lansat acest virus atunci el are si antitdotul.
    Suna util sa obtinem formula antidotului acum sau e mai util ca oamenii de stiinta sa creeeze si sa testeze un antivirus in minim 1 an?!
    Bineinteles ca sunt practic zero sanse ca sa de dovedeasca ca cineva a creat si lansat intentionat acest virus.

    • Nu cred ca virusul a fost lansat intentionat, doar panica a fost lansata intentionat. Tocmai faptul ca singurul laborator BSL-4 din China se afla la Wuhan, i-ar fi facut sa-l lanseze oriunde in alta parte. E un virus natural, probabil studiau in laborator diverse modificari asupra lui, dar au rotunjit colturile in materie de biosafety si s-au trezit cu el in spatiul public.

      Faptul ca regimurile autodeclarate „liberale” au folosit din plin ocazia pentru a pune economia pe butuci, asta e deja alta poveste.

  19. Partea buna a acestei crize generale (sanitare, economice, financiare, si ce-o mai fi…) mondiale este ca, din vreo 8 miliarde, 3 miliarde suntem astazi obligati sa facem un pic de introspectie, daca tot stam acasa.. Vrand, nevrand, ne intrebam mai des ce ne intereseaza, cu adevarat, ce simtim, de fapt, la ce aspiram, sau ce-ar depinde doar de noi ca sa ajungem sa ne vedem visul cu ochii? Incet, incet, realizam ca povestile cu imensul potential de care am dispune, dar la care nu facem niciodata apel de frica sa nu ne schimbam obisnuintele si atitudinea victimizanta in care ne complaceam, dintr-o comoditate prost inteleasa si deosebit de paguboasa, sunt mai probabile decat ne permiteam sa credem. Treptat, treptat, remarcam ca, desi banii raman importanti, esentiala este, totusi, viata, ceea ce ne incurajeaza sa credem ca, pana la urma, ne-om descurca noi cumva, totul e sa fim in masura sa facem asta, adica sa…traim. Poate ca, fara sa ni se mai impuna, devenim mai respectuosi cu noi insine si cu mediul in care traim, mai atenti la ce mancam, la ce gandim si ce vorbim, la cum ne comportam, aratandu-ne mai solidari, mai intelegatori, si mai putin grabiti. Nu-i chiar putin, ca transformare!
    Evident ca nu toata lumea isi va modifica setul de valori, dar exceptiile nu vor fi in masura sa inverseze tendinta. Va fi „un inainte si un dupa corona virus”, o frontiera intima dar nu mai putin vizibila, in fiecare dintre noi, si de asta sunt convinsa…

    • Si atunci cand a introdus Ceausescu alimentele pe cartela, au fost oameni care vedeau in asta o parte buna: sa nu mai fie cozi, sa ajunga la toata lumea etc. Majoritatea oamenilor nu au suficienta viziune de ansamblu ca sa inteleaga unde duc astfel de lucruri. Dar ele duc undeva, nu sunt accidentale.

      • Toate duc „undeva”, chiar și cele care sunt accidentale. Filosofia asta cu „sigur o sa se intample ceva candva”, merge mana-n mana cu ghicitul în cafea, in stele, in lăcuste .. in mucoasa nazală apărută datorită gripei și altor virusuri. O știm: viitorul o sa fie diferit de trecut și prezent… Cât privește lipsa de viziune, cu ce/cum s-ar schimba situația dacă am fi conștienți și dacă am înțelege „unde duc astfel de lucruri”?…Așteptăm cu nerăbdare violurile in masa produse de armata (romană sau oricare ar fi ea). Cand o sa se intample asta (căci știm ca o sa se intample, ne-ai avertizat, e doar o chestiune de timp), cu siguranța o sa te numeri printre primii care vor sa se inroleze voluntar. Deja salivezi la gandul…

        Oricum, în numele tuturor din lumea asta, iți mulțumim pentru predicții!

        • @Alius – dacă n-ai fi folosit nick-name-ul ăsta pentru a susține, fără excepție, toate subiectele de pe agenda neomarxistă, poate te-ar fi crezut cineva. Faptul că te străduiești să mă discreditezi ajută oamenii decenți să înțeleagă modul în care curentul neomarxist are de gând să folosească această criză. Dar tu nu te opri, faci foarte bine ceea ce faci, chiar dacă nu înțelegi de ce :) :)

          • Ai înțeles greșit: tu ești cel care te discreditezi. Eu nu am cum să te discreditez, nu te cunosc și .. poate nu crezi, nici nu doresc să te cunosc. Sunt destui oameni cu probleme în jurul meu, nu-mi mai trebuie încă unul. Și de ce să mă creadă cineva? Ce să creadă? Ce am scris eu care ar trebui crezut sau nu: ca apa este udă, că viitorul va fi diferit de prezent și trecut, că sigur ceva se va întâmpla în viitor (mai îndepărtat sau mai apropiat)? Da, greu de crezut.

            Cât privește „subiectele de pe agenda neomarxistă” pe care eu le susțin de zor, poți cumva să enumeri cateva din aceste „subiecte” care, in acelasi timp, fac parte din „subiectele de pe agenda neomarxistă” și pe care eu le susțin? Dacă poți să-mi dai exemple concrete cand, unde si cum le-am sustinut, ești un dulcic. Până atunci și chiar și după (căci nu ai absolut nici măcar o jumătate de exemplu), să nu lași pastiluțele alea roșii, că n-o să-ti mai revii.

            Au zi la el, il discreditez…Nu uita de 5G! Foarte important!

  20. Imi cer iertare, ca intervin intr-o discutie a intelectualilor. Am citit toata expunere D-ului Liviu Papadin, cu interes si multe raspunsuri la materialul domniei sale. Vreau un raspuns scurt.
    Zice domnul Papadin;
    ” Citez o postare pe Facebook, a unui distins intelectual, apropiat sufletului meu: ”Anul trecut au murit de tuberculoză 1,6 milioane de oameni.” si mai zice putin mai jos domnul Papadin: Si spuneti ceva in felul urmator. OK ei si?i Desigur soarele nu a rasarit de la apus.
    Pe mine ca si om de stiinta ma ingrijoreaza ca factorii decizioanali, de la noi din tara si aiurea, nu tin cont de semnalele de alarma si nu actioneaza la unison macar in UE
    Sigur aceste cifre cred ca sunt putin exagerate: Intre 40-60% din populatie infectata si 260.000.000 decedati pe intreaga planeta.
    Numarul de persoane afectate intr-o tara depinde in mod critic de cat de rapid sunt implementate masurile de separare si control.

    Resurse adecvate de asistenta medicala ar duce probabil la rate mai mici de mortalitate de 1-2%”, au spus cercetatorii. Iar noi acuma la noi in tara suntem la 4% si o sa fie mai mare cand resursele si logistica alocate vor fi la limita sau chiar dincolo de ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Liviu Papadima
Liviu Papadima
Doctor în filologie în 1999, cu o teză despre literatură şi comunicare. Studii postuniversitare şi stagii de cercetare în România (Bucureşti, Colegiul Noua Europă) şi în străinătate (Universitatea din Viena, Vrije Universiteit, Amsterdam). Absolvent al Facultăţii de Litere din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro