Home » Cultura »Societate/Life » Citesti:

De ce se golesc bisericile? Schiţă pentru un catehism al bunelor maniere

Tereza-Brindusa Palade aprilie 2, 2017 Cultura, Societate/Life
30 comentarii 3,497 Vizualizari

Există, probabil, două tipuri de atitudini care justifică rezervele noilor veniţi care intră într-o biserică creştină. Deşi ele sînt opuse, efectul lor e de multe ori acelaşi: refuzul străinilor de a mai intra în acea biserică. Desigur, o biserică nu e identică cu un club privat ce deţine o etichetă şi nici nu se poate reduce la socializarea comunitară. Dacă nu sînt mînați doar de curiozități turistice sau estetice, oamenii intră de obicei în biserici cu intenția de a întîlni un alt tip de prezenţă, care e dincolo de comunităţile umane. Cei mai credincioşi intră pentru a-l întîlni pe Dumnezeul viu care dă un sens vieţii lor. Totuşi, “omul e un animal social” şi nu poate să nu reacţioneze la gesturile altor oameni. În plus, modul cum e întîmpinat un străin într-o biserică spune ceva despre caritatea care domneşte (sau nu) acolo.

Un prim tip de atitudine este răceala. Nimeni nu îl salută pe noul venit sau nu-i răspunde la salut. “Stîlpii bisericii pot fi uşor de recunoscut după chipurile lor care arată ca pietrele”, spunea C.S. Lewis despre oamenii religioşi. Toată lumea din jur se mişcă “pios” şi indiferent. În multe biserici catolice din lume eşti întîmpinat cu o astfel de atitudine neprietenoasă. Nimeni nu îți spune ”bine ai venit” sau nu te întreabă ce mai faci. E unul dintre motivele pentru care unii renunţă să mai frecventeze comunități religioase în care domnesc gravitatea şi nepăsarea. E greu, dacă nu chiar imposibil, ca un om să îndrăgească un loc în care e înconjurat numai de “pietre”.

O variaţiune pe aceeaşi temă este atitudinea pasiv-agresivă. Cei din jur (laici şi preoţi deopotrivă) se comportă ca şi cum îi deranjezi. Nu se pot ruga, nu pot respira dacă te afli în preajmă. Îţi urmăresc cu coada ochiului toate mişcările – cu suspiciune. Unele biserici au chiar gardieni (de obicei feminini) ce par convinşi că zelul de a-i supraveghea atent pe vizitatori e o virtute creştină.

Cea de-a doua atitudine, opusă primeia, e amabilitatea excesivă. Nu numai că eşti salutat afabil cum intri în biserică, dar eşti întrebat insistent despre viaţa ta şi, mai ales, despre “cum stai cu credinţa”. Dacă eşti de altă confesiune decît “gazda”, aceasta începe să-ţi explice că “nu e bine” şi să-ţi enumere motivele pentru care ar trebui abandonată în favoarea ”celei adevărate”. Nu o face cu condescendenţă, ci cu blîndeţe, pentru “a te aduce pe calea cea bună”. E atitudinea cu care eşti întîmpinat în unele biserici ortodoxe din România, de obicei de cîte un preot sau călugăr. Deşi tonul poate fi agreabil, atitudinea sfătoasă şi subtilul prozelitism nu respectă libertatea conştiinţei celuilalt – şi, deci, nici demnitatea acelei persoane.

Ceva oarecum similar se întîmplă şi cînd încerci să explorezi, cu o căutare autentică, dar fără o “expertiză”, o temă legată cumva de teologie. Se va găsi aproape sigur un teolog, de obicei ortodox, care se va interesa de căutările tale, pentru a-ți explica apoi că tema cu pricina a fost de mult epuizată, că “ei ştiu deja totul despre ea”. Nu-ţi mai rămîne decît să te înclini în faţa enormei “lor” ştiinţe sau… să pleci. De pildă, prin 2006 făcusem cunoștință cu misterul teologic trinitar şi incercam să mă dumiresc filosofic dacă și cum se poate întemeia o ontologie relaţională pe baza teologiei trinitare a lui Toma de Aquino. Am prezentat această “schiţă ontologică” (în final rezultînd o “ontologie relaţională slabă”) la un colocviu de filosofie. Unul din participanţi, foarte introdus în teologia şi practica ortodoxă, mi-a întîmpinat prietenos expunerea, comentînd însă cu amabilă compasiune că nu am spus nimic nou, toate fiind examinate complex și definitiv “în dogmatica lui Stăniloae”. Desigur, face fiecare ce poate. Prin 2005, Gabriel Petric, un filolog erudit şi unul din “discipolii tineri” ai lui Noica, a publicat cartea Tragicul şi creştinismul. Pe firul cugetării critice şi teologice româneşti (Deva, Emia), în care meditează, printr-o riguroasă analiză filosofică, la paradoxul că Dumnezeu, care e nelimitat, a putut cunoaște o ”divină tragedie” (tragedia implicînd limita, destinul, moartea) prin Isus Cristos. La scurtă vreme după apariţia lucrării se afla la standul editurii, la un tîrg de carte, unde era expusă şi proaspăta lui carte. A venit la stand şi un preot ortodox care a răsfoit cartea cîteva minute, după care a aruncat-o peste celelalte comentînd cu emfază că “noi ştim deja de mult totul despre asta”. Fără comentarii.

Există şi aici variaţiuni pe aceeaşi temă. Cazul extrem este cel al prozelitismului practicat de unele biserici neo-protestante ai căror enoriaşi, şi ei atotştiutori, distribuie pe stradă sau sunînd la uşile necunoscuţilor broşuri şi invită oamenii de alte confesiuni (sau ateii) să li se alăture. Şi ei pot părea prietenoşi, dar indiscreţia şi insistenţele lor sînt contrare carităţii creştine.

Atitudinea ideală, ce ar trebui probabil recomandată de orice “catehism al bunelor maniere”, e o cale de mijloc. O cordialitate lipsită de orice ambiţie de a provoca o convertire a celuilalt. Caritatea creştină autentică e gratuită şi discretă. “Nu se laudă, nu se umflă de mîndrie, nu se poartă necuviincios, nu caută ale sale” (1 Cor 13, 4-5). Respectul pentru conştiinţa altei persoane e incompatibil cu efortul deliberat şi insistent de a o convinge să se convertească la propria religie sau confesiune. Dar nici atitudinea opusă, răceala sau indiferenţa, nu are legătură cu caritatea. Dacă prozelitismul indiscret e supărător şi necaritabil, nepăsarea şi “tratamentul tăcut” pot fi chiar mai ofensatoare decît antipatia făţişă, atingînd coarda sensibilă a (in)existenţei celuilalt. Cînd atitudinea în discuție e marca unui cler care nu salută sau nu răspunde la salut (cazul unor preoţi catolici), ea se combină şi cu aroganţa unei “caste superioare”. Anti-clericalismul (critica aroganţei clericale) e o reacţie sănătoasă la astfel de  cutume care nu au nici o legătură cu religia creştină.

Aşadar, nu e nimic oneros sau profan în a “saluta în biserică” şi a te purta cordial cu noii veniţi. Aceştia pot intra într-o biserică din diferite motive personale. Dacă un nou venit îi mărturiseşte unui enoriaș sau unui preot care sînt acelea, caritatea impune să fie ascultat amabil şi atent, fără însă a trage concluzia, pe care nu a solicitat-o nimeni, că străinul ar trebui să devină fidel bisericii cu pricina (altfel fiind “pierdut”).

Manierele şi stilul de comunicare depind însă şi de culturi. În România, manierele introvertite sînt comune multor biserici şi nu există convenţia de a conversa cu necunoscuţi. Biserica apare aici un spațiu sacru destinat mai curînd relației mistice a indivizilor cu Dumnezeu, comunitatea fiind de fapt o ”comuniune” (koinonia)  spirituală, care nu se manifestă întotdeauna vizibil. Manierele “primitoare” sînt de aceea mai rare în acest spațiu. Atunci cînd sînt practicate, de pildă de unii preoți sau călugări ortodocși, au scopuri ”duhovnicești” asumate. Laicii nu pot asuma astfel de scopuri, neavînd o autoritate spirituală – de aceea, e preferabil să fie tăcuţi. Dar atît volubilitatea primitoare prea insistentă, cît și muțenia pot rata caritatea discretă – în primul caz, din cauza excesului de zel, în al doilea din cauza deficitului de bune maniere. Între alţi factori, ambele atitudini explică de ce bisericile (ortodoxe şi catolice deopotrivă) se golesc văzînd cu ochii.

Chiar şi companiile comerciale, de pildă, încearcă să-şi fidelizeze clienţii instruindu-şi angajaţii să fie amabili. De ce? Pentru că managerii lor ştiu că trăim într-o cultură mult mai “evaluativă” ca în trecut, în care clienţii sînt sensibili la “maniere abrupte”. Şi dacă și la serviciile unor firme îți vine să renunţi dacă curierul sau șoferul de taxi se poartă grosolan, frecventarea unei biserici este o chestiune chiar și mai delicată. Şi probabil că nici chiar Duhul Sfînt, cu lucrările sale misterioase, nu poate lupta întotdeauna cu succes cu efectele lipsei de caritate a “stîlpilor bisericii”.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "30 comments" on this Article:

  1. Consonant spune:

    Pai, raspunsul este simplu si tine de semnificatia pierduta a cuvantului “biserica”: nu cladirea ci grupul de credinciosi care se aduna duminica in special pentru a participa la un ritual colectiv. Ideea fundamentala a crestinismului este omul care se raporteaza intr-un anumit fel la ceilalti oameni. Poate ca aici este ceea ce cultele crestine neoprotestante reproseaza cultelor “clasice”, inclusiv celor protestante istorice: luterane, calviniste, anglicane (cu oarecare exceptie de la definitia protestantismului).

    • Consonant spune:

      Revin cu un scurt comentariu relatand o experienta personala. In urma cu sapte ani eram, pentru un intreg an universitar, in Newcastle upon Tyne, in nordul Angliei foarte aproape de granita cu Scotia. In partea locului se vorbeste dialectul Geordie, greu de inteles, nu ca engleza britanica ar fi
      prea usor de inteles. Orasul este minunat, cu biserici anglicane de o frumusete rapitoare si foarte mari, insa foarte goale. La biserica Saint Thomas, din centru, preot paroh era Catherine, o fosta profesoara de muzica. I-am cerut permisiunea de a participa la liturghiile duminicale spunandu-i ca sunt botezat crestin ortodox si a fost foarte bucuroasa sa ma alatur, la randul ei spunandu-mi ca mai este un cuplu de basarabeni care participa frecvent la liturghii. Duminica dimineata se strangeau putin peste cincizeci de oameni, ocupand mai putin de un sfert din capacitatea bisericii. Gaseai informatii despre programul saptamanal al bisericii afisat riguros langa usa principala iar la fiecare liturghie fiecare primeam cateva foi tiparite pe o imprimanta de calculator cu desfasurarea punctuala, indicatiile asupra psalmilor care vor fi cantati si textele acestora, tema predicii si cine o va sustine. Liturghiile aveau aceiasi structura pe care o au si cele ortodoxe si cea mai mare parte dintre bisericile crestine, cu punctele principale Crezul si rugaciunea Tatal Nostru. O diferenta fata de liturghiile din biserica ortodoxa este ca dureaza intre o ora si o ora si jumatate. Dupa liturghie participantii se retrageau in pronaos, foarte spatios, in care se serveau prajiturele englezesti si ceai, pentru o jumatate de ora sau mai mult de socializare si unde se discutau teme legate de functionarea bisericii. Uneori se organizau mici concerte (universitatea era vis-a-vis) iar fondurile obtinute erau folosite pentru intretinerea bisericii. In Anglia, bisericile si, in general, orice alt cult religios, nu mai sunt finantate de catre stat. In afara de amabilitate, pe care o gaseai peste tot, era si o atmosfera magica intr-o lume bine organizata in care ti se oferea informatia relevanta in mod natural.

      • liviuta spune:

        Şi, a propos de articol, crezi că acum e plină biserica aia? Sau faptul că era goală, cu toată amabilitatea preotului, ne arată că problema e altundeva?

    • AT spune:

      Nu stiu de unde vine idea asta ca “Ideea fundamentala a crestinismului este omul care se raporteaza intr-un anumit fel la ceilalti oameni.” Eu nu am gasit-o nici in scriptura, nici in traditie, nici in ideile reformei protestante.

  2. Explicit spune:

    Problema e ca vine biserica peste tine, ca o chemi sau nu, incepand din clasa pregatitoare si pana la “sfintirile” de orice, de la cladiri, masini, sosele, colectii de moda si vase de gatit; practic n-ai cum sa scapi de soborul de preoti balmajind incantatii inombrabile si nedecelabile. Sa mai si intru in biserica e deja un exces.

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brindusa Palade spune:

      Fenomenul descris tine de hegemonia culturala (si politica) a unei anumite biserici. Va inteleg reactia. Imi aminteste putin de faptul ca C. S. Lewis, dupa convertire, a fost intrebat de ce era anglican, si nu catolic. Raspunsul a fost ceva de genul “daca va amintiti ca sint irlandez, o sa intelegeti de ce nu pot fi catolic”. Totusi, dincolo de soboruri si prezente “duhovnicesti” invazive, divinitatea e mai discreta (“Dumnezeul ascuns”) – si e dincolo de biserici si preoti imbracati in vesminte lucioase. Totusi, un spatiu consacrat si o celebrare liturgica “ajuta” de obicei reculegerea care te “inalta” spre divinitate (poate si pentru ca Dumnezeu coboara inspre om). Dar asta nu exclude, ci include, restul umanitatii…

  3. M. Constantin spune:

    Poate, poate ca bunele maniere sunt ca preludiul pentru actul sacramental: ajuta, dar in lipsa organului mistic intalnirea nu se petrece. Biserica, marea corporatie transcendentala, pare sa fi pierdut competitia cu mai lumestile ei surate: Scoala, Armata, Compania, Spitalul, Puscaria.
    Timpul prezent doare mai tare decat promisiunea eternitati, asa incat oamenii se indreapta intr-un fel abulic-pragmatic spre solutiile contingente. Pactul faustic capata consistenta statistica, nu mai este chiar o exceptie; legiuni de muritori, mai mult sau mai putin educati, sunt dispusi sa-si vanda sufletul pentru te miri ce beneficii actuale.
    Ori, daca El si Biserica Lui nu ne poate integra intr-un scenariu virtuos (acum si pururea), Diavolul castiga spatiu si timp. Pe termen lung e treaba lor cum isi rezolva zeii diferendele. In imediat insa, daca Biserica osteneste doar in a citi si rasciti Cartea lui Iov, e de asteptat ca enoriasii, indiferent de confesiune sau maniere, sa ocoleasca catedralele sau sa le admire ca pe curiozitati mai degraba artistice.

  4. Dedalus spune:

    Probabil ca ne asteapta o noua Reforma.

  5. daniel spune:

    Eu nu am impresia ca bisericile ortodoxe din Romania se golesc,din contra numarul credinciosilor creste pe zi ce trece.Si ma bucur sa vad ca tinerii sunt tot mai prezenti in biserica.

  6. liviuta spune:

    Singura mea obiecție este legată de starea bisericilor (ortodoxe) din România. Ele se umplu, nu se golesc. Se golesc doar cele din satele golite de oameni plecați la muncă în alte țări. În schimb, se umplu bisericile închiriate de românii ortodocşi în țările gazdă. La fel şi cele din marile oraşe ale României. Ceea ce nu înseamnă că nu e de dorit a se găsi calea de mijloc despre care vorbiți în modul de întâmpinare a celuilalt în biserică.

  7. Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

    Nu stiu cum este la alte culte, dar în toate bisericile ortodoxe unde am fost, și circul destul de mult, e plin. Cel puțin duminica și la maslu-uri.

    Sunt începător în chestiile astea, merg de vreo șaseani, însă dacă am reținut bine în biserică credinciosul discută cu Dumnezeu. Nu se discută între credincioși decât discret, mici întrebări la pangar sau când e vreo situație. Nu există conceptul de relații publice.

    Cunosc acea stare bizară când habar n-ai ce e înăuntru și n-ai pe cine să întrebi. Prin anii 90 uneori mă tenta să intru într-o biserică, dar deschizând ușa și auzind că se vorbește (adică ținea cineva slujba), nu intram ca să nu deranjez, cum știam că e la teatru.

    Aflarea obiceiurilor se face din câte știu printr-o educație religoasă minimală, formal numită catehizare, și de obicei la ortodocși asta o face o persoană într-un moment pe care nu-l alegi tu, nu e neapărat un preot, e un moment când din varii motive, aparent contingente, ai o anumită deschidere.

    Pentru alte culte nu cunosc.

    Gânduri bune,

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brindusa Palade spune:

      Nu era vorba totusi de discutii “in timpul slujbei”. In alte culte, liturghia dureaza de obicei mai putin (cu exceptia cultului greco-catolic, care e dupa acelasi rit bizantin). Nici nu era vorba doar de duminici si sarbatori. Am o copioasa experienta in biserici catolice, unde se celebreaza zilnic liturghia (si Impartasania, sau liturghia euharistica). Nu se vorbeste intre laici in timpul slujbelor, cind atmosfera e solemna, chiar mai mult decit la teatru. Dar, in rest, parohiile catolice sint deschise si neprietenoase (si tot mai goale), atmosfera fiind cea pe care am descris-o.
      Luteranii, reformatii si anglicanii tin de multe ori bisericile inchise in timpul saptaminii si le deschid doar pentru liturghia duminicala. Fac exceptie unele “monumente istorice”, ca Biserica Neagra din Brasov sau Biserica din Deal de la Sighisoara, ambele Evanghelice (luterane). Asta e in Romania.
      In Marea Britanie, de pilda, lumea e primitoare si zimbitoare la biserici. Si englezii catolici, nu doar anglicanii, sint prietenosi si comunicativi. Te saluta voios, chiar daca nu te cunosc. E un obicei “cultural”, cum spuneam.

      • Virgil Iordache Virgil Iordache spune:

        Foarte interesant și informativ.

      • liviuta spune:

        Şi cu toate astea, după cum am spus şi mai sus, comunicativitatea şi voioşia englezilor catolici şi anglicani nu a reuşit să scoată din criza de enoriaşi practicanți cele două Biserici în Anglia. Bisericile înțeleg că sunt din ce în ce mai goale (spre deosebire de surata ortodoxă din România, unde vin credincioşi nu numai la Liturghia duminicală, ci şi la Vecernii, Acatiste, Maslu-uri, parastase)

  8. cetatean spune:

    interesante perspective, utila analiza; pacat ca se termina cu o afirmatie revoltatoare:

    “Şi probabil că nici chiar Duhul Sfînt, cu lucrările sale misterioase, nu poate lupta întotdeauna cu succes cu efectele lipsei de caritate a “stîlpilor bisericii”.

  9. nimrod spune:

    Ciudata analiza, ciudate concluzii. Eu sunt crestin ortodox si am o groaza de obiectii la versiunea romaneasca a cultului, dar in nici un caz nu pot vorbi de ostilitate. Poate stangacie, poate traditie gresit gestionata, poate factorul uman. Sa fim intelegatori. Oameni suntem. Cat priveste celelalte culte am, ca sa zic asa, experienta turistica europeana, incepand de la biserica unitariana maghiara din Transilvania si terminand cu biserica norvegiana. Exista, evident, peste tot, un obicei al locului, sau mai multe. Nu te documentezi, risti sa gresesti si atunci nu trebuie sa te miri ca toata asistenta se intoarce spre tine. Eu nu vorbesc de obiectivele turistice majore, ci de biserici de parohie anonime, de prin satele germane si porturile scandinave. Oriunde esti bine venit. Ideea e sa arati respect. Ca turist stiu ca atunci cand nu mai e nimic altceva de facut te poti “retrage” intr-o biserica. Cum sa fii tratat cu ostilitate, ca musafir? Vorba rabinului: nu se stie niciodata! Acu’ vreo doi ani am cerut voie sa fac poze intr-o biserica norvegiana in care nu era permis acest lucru. O doamna in varsta, de-a casei, de o acreala formidabila, m-a masurat din cap pana in picioare si mi-a raspuns: “fie, da’ sa nu topaiti printre banci ca japonezii’! :)

  10. neamtu tiganu spune:

    Fiecare cu experienta lui, eu am o experienta f. placuta vizitind bisericile, de toate felurile, am reusit chiar si-ntr-o geamie! Poate parea ciudat dar eu am acelasi sentiment indiferent de cultul respectivei biserici. Poate o infiorare deosebita o simt la catolici, muzica contribuie essential.
    Simpla atmosfera plina de un anumit spirit te invaluie, te face sa privesti in tine.

    Biserica nu trebuie confundata cu un mall, nu astept de la cladirea unui locas sfint reclama, prozelitism, vorbe de bineaivenit, nici macar manifestari de grup…

  11. Dedalus spune:

    O generatie care are Whatsapp in loc de “in fata blocului”, care face cumparaturi pe internet, invata de pe platforme virtuale, sta sub semnul masinilor intelogente, a casei inteligente, care folosete telefonul mobil in mod curent nu mai are cum accepta “casa Domnului” in sesul unei cladiri.

    Nici intregul esafodaj dogmatic, cladit pe o baza complicata, ce necesita timp pentru a fi inteles nu are cum sa mai fie o piesa de rezistenta in genreatia “rapid reward”.

    Nu sunt foarte sigur nici de suporavietuirii religiei si a bisericilor in forma lor actuala, cred ca se vor modifica radical, adoptand un set fundamantal de valori si concepte, ce vor fi cel mai probabil la indemana fiecarui om. Nu vad cum omul superocupat si deplasat in spatiul virtual, cu timpul dramuit la maxim si facut sa preia din mers noi cunostinte isi va mai permite luxul sa “stea de vorba” cu clerici. De fapt, nici nu cred ca vor mai exista punti de legatura intre clerici si credinciosi.

    Chiar ideea de “persoana credincioasa” este astazi diferita de cea de acum sa spunem 50 de ani. De cate ori nu ati auzit spunandu-se “Eu sunt credincios, dar nu merg la biserica!”.

    ====

    Cred ca o lume se darama sub ochii nostri, dar noi nu vedem decat praful, nu si ruinele ei.

  12. Buna ziua,doamna Brandusa.Am citit articolul dvs.si trebuie sa recunosc,cu durere,ca ma recunosc si eu in el.M-am numit crestin,dar comportamentul meu nu marturisea despre mine ceea ce spuneau vorbele.Am fost ca o moneda falsa,fara acoperire in aur.Acum ma rog lui DUMNEZEU sa ma ajute sa ma schimb.Cu permisiunea dumneavoastra,as dori sa fac unele remarci,nu ca un cunoscator ,ci ca unul care doreste sa invete si sa impartaseasca si cu altii anumite opinii.Am trecut si eu prin experientele de care vorbiti si cred ca Dumnezeu m-a invatat unele lucruri.In primul rand,cred ca noi ,oamenii trebuie sa cautam o apropiere de DUMNEZEU si de Cuvantul LUI-SFINTELE SCRIPTURI-mai inainte de a cauta o relatie cu alti oameni.Noi santem niste fiinte slabe,pline de slabiciuni si nu ne putem ajuta unii pe altii decat daca ne da Dumnezeu putere.In al doilea rand,stim ca DUMNEZEU ne-a iubit atat de mult ca a dat tot ce a avut mai scump.pe SINGURUL LUI FIU,ISUS HRISTOS ca sa ne salveze din robia pacatului,sa ne faca copii ai LUI,si sa poata astfel sa-si reverse toata dragostea LUI peste noi.Deci,pentru noi nu a murit nici un om,nici un inger, nici un preot,nici un pastor ci Domnul ISUS HRISTOS,care EL insusi este DUMNEZEU.In al treilea rand,ACEST ISUS care ne iubeste atat de mult ca a suferit si a murit pentru noi,nu ne-a spus sa mergem nici la preoti,nici la sfinti,ci-Veniti la mine,voi toti cei truditi si impovarati,si EU va voi da odihna.In concluzie,daca imi ingaduiti,va indemn sa ingenunchiati in odaita dvs.,sa-l chemati in rugaciune pe DOMNUL ISUS care va iubeste atat de mult,sa recunoastei ca aveti nevoie de EL.si sa-L invitati in viata dvs.asa cum ati amintit,El este DUMNEZEUL CEL VIU -care raspunde cand este chemat cu smerenie si credinta.In Psalmul 34 scrie-Gustati si vedeti ce bun este DOMNUL,ferice de omul care se increde in EL.Cu speranta ca nu v-am plictisit sau ofensat cu aceste cuvinte va doresc numai bine si DUMNEZEU sa va binecuvinteze.

  13. vitan.sandu spune:

    Subscriu celor postate de unii, bisericile ortodoxe din Romania sunt pline. Si, culmea, cei mai multi sunt tineri! Dumineca 02.04.2017 la Biserica Manastirii Ramet, era plna pana si curtea. Si nu numai de turisti, foarte multi ascultau slujba ce se desfasura innauntru, unde nu mai aveau loc. Deci nu stiu ce biserici a vazut autoarea articolului.

    • Tereza-Brindusa Palade Tereza-Brindusa Palade spune:

      Cu respect, nu ma refeream la bisericile unor manastiri, intr-adevar pline duminica si doar la bisericile cultului majoritar. Am o bogata experienta de minoritar religios – exista mai multe culte minoritare in Romania… In Biserica romano-catolica, liturghia si Impartasania se celebreaza in fiecare zi, cu tot mai putini participanti. Chiar si duminica, numarul lor a scazut. Nu am pretentia sa intelegeti exact aceasta experienta.

      • Viorel Iuga spune:

        Nimeni nu este “minoritar” in interiorul religiei sale, raportarea se face la Dumnezeu, nu la alte religii. Acest lucru este valabil, bineinteles, numai daca liderii religiosi nu sunt simultan si lideri politici si militari, dupa modelul lui Moise. De atunci au trecut cateva mii de ani, traim alte vremuri. Daca in cadrul celor trei mari religii monoteiste se opereaza cu criteriul de marime, majoritar sau minoritar, atunci iudaismul ar fi minoritar si la el acasa, comparativ cu crestinismul si islamul. Norocul este ca o asemenea gandire, care este fie gresita, fie tendentioasa, nu este impartasita de cei care cred in mod sincer in monoteism, intr-un singur Dumnezeu, care este acelasi pentru toti monoteistii.

  14. eu****** spune:

    Daca pastram in noi esenta de a fi oameni, muritori si oarecum nestatornici, desi ar trebui sa fim altfel, cred ca suntem salvati de raul care uneori ne napadeste…

    Nu in cladiri, nu in catedrale, nu in preoti si nu in dogme sta esenta – ci pur si simplu in felul in care respiram si ne miscam/actionam fiecare si pentru cei aflati in jurul nostru.

    Este bine sa nu fim ipocriti, daca se poate!

  15. Mirel C spune:

    Da, asa este, exista o vadita raceala in acceptarea unor straini in biserica ortodoxa, nu neaparat in a asista la slujba cat in dorinta de a se deschide intrebarilor celor neinitiati sau “necititi”.
    In schimb, dincolo, in vestul EU exista o anumita cultura a intimpinarii noului venit mai putin agresiva, vizual cel putin.
    Despre aceasta toleranta expandata la nivel otodoxie versus catolic, am putea discuta la infinit pana a ajunge la conflictul actual generat de refugiatii sirieni, dar ce doream sa va spun este ca mergand la o liturghie intr-o duminica oarecare de iarna, intr-o biserica catolica, din Ge, am ramas fsurprins ca in ciuda racelii specifice unui astfel de loc, m-am asezat si am simtit caldura bancii de lemn care, surpriza, venea chiar de sub ea. Inginer fiind am pipait asa pana am gasit tevile care treceau chiar pe sub sezutul bancii asa ca am ramas pana la final la slujba placut impresionat atat de relaxarea celor din jur cat si de zambetul amabil al preotului. Tot acolo am vazut si felul incare, in orice moment al anului te duci, poti sa debutezi in catehism prin citirea si explicarea unui capitol biblic cu pilde cu o aplecare armonioasa chiar asupra preazilnicelor incercari prin care noi cei pacatosi trecem.
    Cam asa si cu diferentele intre noi si ei, desi destul de mari sau dificil de abordat dintr-un unghi critic, parerea mea este ca oricand avem ce invata. Iar cum zambetele sincere sunt rare, ce bine ar fi saii vedem zambind mai des pe enoriasi.
    Pe de alta parte o parte din vina o poarta tot preotii necinstiti care au agonisit averi din ilegalitati si care cred ca au cultivat aceasta rigiditate implicit pentru a se ferii de ochii curiosilor…

  16. Reckoning spune:

    Autoarea analizeaza realitatea din punctul de vedere al locuitorului mioritic.

    Experienta apartenentei peste ocean la o comunitate ortodoxa este extrem de diferita.

    Daca cineva se duce la o biserica ortodoxa romaneasca peste ocean, experienta nu o sa fie diferita de cea dintr-o biserica din Romania.

    Insa e o diferenta foarte mare intre bisericile ortodoxe romanesti si cele grecesti.

    Devreme ce comunitatile grecesti in SUA sunt extrem de reduse ca numar, bisericile lor au trebuit sa se adapteze, au devenit mult mai mainstream americane.

    Slujba si comunicarea in general sunt in limba engleza, biserica este foarte primitoare cu oaspetii, fie ei si de alta religie. Prozelitismul e redus la minimum si biserica are un grad de toleranta mult mai ridicat. Mai mult, grecii au invatat de foarte multa vreme alfabetul financiar prin care bisericile lor se sustin singure pe cand bisericile romanesti sufera pentru ca se asteapta la sprijin dupa model mioritc.

    Nu sunt bisericos din fire, insa m-am simtit mult mai aproape de biserica mergand intr-o comunitate greceasca, mult mai aproape decat de orice fel de biserica romaneasca. Probabil 60 de ani de ortodoxie fara comunism au pus o amprenta foarte vizibila pe bisericia greceasca, mult mai umana si primitoare.

  17. Ela spune:

    Ca raspunsul la intrebarea din titlu sa constituie punct de pornire catre “ceva” constructiv, cred ca trebuie sa ne intelegem cu privire la termenul “biserica”.
    Despre ce vorbim?
    Biserica este o realitate complexa, in opinia mea. In plus, este vie, implicit deci ea evolueaza o data cu epocile istorice pe care le traverseaza. Devine absolut normal ca unele lucruri sa se schimbe, altele nu, in functie de modificare mentalitatilor populatiilor care ii dau viata…Spun asta, presupunand ca vorbim de institutia biserica, aceea care implica oameni, si nu numai de cladirea care are acest rol…
    Biserica este, desigur, divina, dar si umana!
    Este “ceva” real, concret sau natural – constructii si persoane! -, dar si supranaturala
    Deci, daca respectiva biserica este, asa cum “se pare”, si imanenta si transcendenta, despre ce “golire” vorbim si in ce scop?
    Cred ca, pe de o parte, oamenii au, mai mult ca oricand, nevoie de spiritualitatea, de speranta si de incurajarea pe care biserica le-o poate conferi, iar pe de alta, profesionistii religiei continua sa insiste asupra formelor de manifestare a ritualelor religioase…Problema, deci…!?
    Multi dintre cei care renunta sa practice convingerile lor religioase, nu renunta la substanta religiei, din fericire pentru ei, si pentru noi toti!
    Astfel,oameni exceptionali, indiferent de religia in care au fost nascuti si (sau) in care se regasesc, au o atitudine mult mai binevoitoare, mai indulgenta si mai respectuoasa pentru umanitate, decat cei cativa “prea-fericiti” care, in opinia mea, sunt prea incruntati, prea categorici si prea departe de sufletul oamenilor, dar si de procuparile lor cotidiene, ca sa aiba vreo influenta determinanta asupra spiritualitatii cuiva…
    Multi dintre cei care renunta sa frecventeze biserica, templul sau catedrala, continua sa se apropie de Dumnezeu, cu incredere si umilinta…
    Daca, rugaciunea in grup, la biserica are multe efecte pozitive, eu gasesc ca are, macar un mare dezavantaj : este doar un monolog al credinciosului….
    Poate ca, pe langa explicatiile date in articol, ar mai fi si aceea ca unii credinciosi au nevoie de o “conversatie” deplina, intre ei si divinitate, motiv pentru care mediteaza in liniste dupa rugaciune, pentru a-i permite lui Dumnezeu sa le raspuna….actiune complicat de realizat in grupuri heteroclite, unite insa printr-o puternica atractie catre moralizare categorica si judecata aspra, imediata!

  18. mishu beciuklistu spune:

    El a spus: “Biserica mea e peste tot”
    Si cam asta e esential, cind incercam sa ne raportam la legatura cu EL

    BOR e o corporatie, o masinarie de facut bani, deja. Gasesti biserici mici in aproape fiecare cartier al oraselor. Unde e un locsor mai maricel, necontaminat de buticuri, apare o biserica. In cartierul Banat din Pitesti s-a construit una chiar linga ghena de gunoi. Fie acolo, ca sa mai aiba un absolvent de teologie de unde sa stringa bani pt. lucrarea popimii romane. O mizerie. Felul in care colinda casele, cu orice ocazie, ca sa li se dea, ca omul e pacatos si indulgentele au redevenit ceea ce erau la Catolici inainte de Luther. Ortodoxia e inovativa, adopta tot ce-i foloseste popimii hraparete.

    Politrucii incalca una din porunci oficializind furtul.
    Preafericitul colaborator al Secu isi face, intru eternizare, chip cioplit pe ditamai clopotul, comandat nepatriotic, tocmai la Vianna, la dusmanii Tzerisoarei. Alta porunca maltratata, ca sa aiba omul parte de eternizare.

    Bisericile altor culte s-au golit, pur si simplu, fiindca Statul vrea taxe pe credinta, pt. ca oamenii bisericilor s-au departat de Dumnezeu.

    Ceva comun au toate cultele religioase: in orice Tara evolueaza, sunt cele mai bogate Institutii. Diferenta e, ca celelelalte mai si impart bogatia cu saracii, pastoresc aziluri, case de batrini, spitale, scoli, ajuta efectiv si organizat orice ostracizat al vietii.

    Si, un caz particular, intimplat unei prietene, mereu prezenta la Diaconie intru ajutorarea celor in nevoie. 23 de ani a slujit, a ajutat, a indrumat oameni de diverse religii. A tinut la ea acasa o familie de albanezi musulmani, cind erau amenintati cu deportarea. Acum doi ani, dupa invazia muslimana a Europei, repartizata fiind la admnistrarea unui camin de barbati, le-a cerut sa-si spele vasele, sa deretice bucataria comuna, sa-si tina dormitoarele ordonate. Zaceau, efectiv in imputiciune. Raspunsul a fost, ca in tarile lor, doar femeile fac asta, ca ele sunt servitoare, sa faca bine si sa-i serveasca, ca altfel ii taie parul.. Si-a anuntat iesirea, scirbita de faptul ca acesti oameni erau incurajati chiar de Biserica ei sa se comporte asa, fiindca sunt oaspeti, traumatizati si europenii credinciosi ar fi obligati, prin insasi religia lor, sa sprijine pe cel oropsit.

    Ti se face si sila, cind vezi, ca traim si comertul cu Dumnezeu, si-i gasim justificare.

  19. Ion Adrian spune:

    Poate ca la noi problema care vine din traditionalismul ortodox este durata liturghiei foarte repetitive desi momentul crestin esential se petrece intre Crez si Tatal Nostru
    Desigur ca predica este foarte importanta si aici amprenta o pune parintele.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Tereza-Brindusa Palade


Tereza-Brindusa Palade

Profesoară de Filosofie și Etică Politică la Facultatea de Științe Politice (SNSPA, București), eseistă, publicistă și poetă. A publicat numeroase volume de eseistică f... Citeste mai departe


România. O iubire din care se poate muri – Gabriel Liiceanu

Lansarea cartii la Bookfest: Sambata, ora 14: 30, standul Humanitas. Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Sever Voinescu, Cristian Pantazi „Nimeni nu poate spune când alege cineva să nu mai trăiască pentru că viața i-a fost trasă prea jos. Nimeni nu poate spune când anume o societate, acumulând o cantitate de disperare, scârbă și revoltă incompatibile cu pofta minimă de viață, își atinge punctul ei de fierbere. La noi, la români, lucrul acesta e cel mai puțin previzibil. Raportul poporului nostru cu limita a rămas până în clipa de față un mister. Românii numesc «minune» o reacție colectivă pe care nimic n-o prevestește. Și care, raportată la lungile perioade de letargie care o preced, e cu atât mai neverosimilă." - Gabriel Liiceanu

E randul tau

Felicitări colegului meu de generaţie şi de universitate de la Cluj pentru articol şi pentru ati...

de: Valentin Naumescu

la "Ştiinţa a fost aservită lumii politice"

Cauta articole

mai 2017
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)