joi, martie 28, 2024

De la izolare la întredeschidere

O cultură poate fi închisă sau deschisă. La fel și o societate, un stat. Există, firește, și stări intermediare, întredeschideri. Nu lucrăm cu niște cutii, ci cu alcătuiri dialectice, organisme vii, entități supuse evoluției. Fiind eu pus de viață în situația de a emigra (cerere depusă înainte de ’89) și de a trăi (după ’90) în Occident – atât ca studios, cât și ca diplomat – sunt unul dintre cei care au tot reflectat la situația României din acest punct de vedere: după mine, suntem întredeschiși. Întredeschiși mental, dar și economic, geopolitic, spiritual… Cum ? – vor striga unii -, poți deplânge izolarea unui stat membru în UE și NATO ? Da, cum să nu!

Am moștenit din perioada reconstituită de filmul lui Radu Jude (”Aferim!”) o societate rurală, în care Anton Pann, de pildă, traducea popular melosul bizantino-slav și, desigur, otoman, care definea elita vremii. România mică (moldo-valahă) a intrat în concertul european târziu, prin barocul brâncovenesc. Pictura Hurezilor e o Capella degli Scrovegni, goticul ștefanian e demn de Sainte-Chapelle, însă totul – absolut totul – vine cu circa trei secole întârziere… Peste această altă lume împiedicată, marginală, divizată între Constantinopol și Veneția, s-au lipit, după Marea Unire, teritoriile habsburgice, amprentate central-european, dar numai în orașe, unde românii nu prea aveau drept de cetate. Presupun că ”norocul” României Mari – subliniat din plin în Memoriile unor politicieni ai vremii – a construit mecanica patriotismului unionist pe baza autoconservării. Izolaționismul  – divulgat prin alianțe temporizate, fragile și oscilante – a devenit maniera instinctivă prin care elita românească a dorit – sau măcar a sperat – să prezerve ”miracolul” de la 1918.

Până prin anii ’30, monarhia (cu legăturile sale dinastice paneuropene) și elita sincronizatoare (din care făcea parte, paradoxal, și tinerimea hiper-naționalistă, condusă de Nae Ionescu) au pus țara în priză cu lumea exterioară: imitații masive, experimente autohtone (inspirate de o avangardă intelectuală evreiască), descoperirea exotismului (”Maitreiy”) și lovinescianismul stăteau mărturie pentru aspirația de ”integrare” a noului stat în vechea civilizație apuseană, de care vitregiile istorice o lipsiseră. Chiar și filozofiile culturale dedicate ”specificului” (Blaga, Vulcănescu, mai apoi Noica, Anton Dumitriu) erau ștanțate occidental, de la Evelyn Underhill până la Frobenius și Heidegger. Mergeam în tempo susținut spre un model convergent…

Cataclismul bolșevizării a recuperat și concentrat ideologic toate temele reacțiunii izolaționiste: așa s-a născut național-comunismul ceaușist, care, din anii ’80, continuă și astăzi să excite arsenalul antioccidental. Dacopatia, geto-dacismul, naționalismul gros, ruralist, antielitist, nombrilist – ca la ”Săptămâna” lui E. Barbu – au fost reciclate atât de PRM, cât și de anumite ONG-uri care, cum, necum, capătă încă bani frumoși din surse obscure.

Pe scurt, nu fac aici istorie culturală de pomană. Apăs pe o falie. Indic un conflict major, încă actual. Cei mai mulți absolvenți de școală comunistă cred în narațiunea izolaționistă: suntem anturați de dușmani nemiloși, neîmpăcați, perfizi, gata să ne înghită. Chiar și Marea Neagră e lac rusesc, o lume ostilă, care se pregătește să ne invadeze. Nu știți clișeele absurde, anacronice, cu care ne-a împuiat mintea ”educația” PCR ? Cum apăram noi Apusul de turci, lăsându-le timp de construit catedrale ? Nici azi nu le spune cineva celor care au înghițit această nadă că pe vremea lui Ștefan cel Mare erau demult gata toate catedralele…

Cu această povară pe creier, elitele românești nu reușesc să-și depășească frica de alteritate și complexele de inadecvare. Iar izolaționismul – alimentat și în variante istoriografice mai subtile, sub semnătura unui Larry Watts – devine alibiul cultural al retardării voluntare, în numele prezervării unui fond autohton ireductibil. M-am luptat cu izolaționismul ca diplomat și am povestit câte ceva despre această bătălie în ”Legătura de chei” (în dialog cu Armand Goșu), apărută la Curtea Veche.  De aceea salut analizele recente datorate lui Cristian Ghinea și tuturor celor, mai deștepți olecuță, care s-au prins că proiecția noastră regională, dezvoltarea și prestigiul nostru la Bruxelles sunt grav penalizate de corifeii izolaționismului de stil nou (și duhoare veche). România trebuie să joace cu Polonia. Trebuie să pună cheag în parteneriatul cu Turcia. Avem nevoie de proamericani care l-au citit pe Tocqueville, nu de ”atlantiști” cu investiții în Dubai… Trebuie să pună la crenelurile cetății alți paznici și să aducă în piețele publice alți profeți.

Evident, tovărășeii lui Burebista n-au putut bloca mobilitatea academică Erasmus, interacțiunile cu alte state membre și nici libertatea de mișcare a turiștilor, lucrătorilor sezonieri.  Nimeni nu mai poate subestima transformarea culturală pe care impactul traducerilor (de pildă) o garantează, oricât de opintit. Practicile culturale se schimbă, a apărut o generație care reciclează melodramatic obsesia inferiorității, dar vrea și integrare reală: oameni care merg cu Brompton la multinațională… Tineri care cumpără cărți săptămânal, de la Cărturești Carusel. Persoane care culeg din trecutul nostru doar informația care arată că eram cândva mai natural conectați (măcar pe Dunăre) la restul ”lumii civilizate”. Suntem întredeschiși. Unii vor să ne închidem. Alții, printre care mă număr, au de gând să-și continue travaliul civilizator, adică drumul spre libertate, creație durabilă și rafinament.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Pareri si fapte:

    – ” Chiar și Marea Neagră e lac rusesc, o lume ostilă, care se pregătește să ne invadeze. Nu știți clișeele absurde, anacronice, cu care ne-a împuiat mintea ”educația” PCR ?”
    (Sincer: nu-mi amintesc ca „educatia” din Iepoca de Aur sa ne spuna ca Marea Neagra ar fi lac rusesc.)

    – „Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică şi-au testat din nou capacităţile militare în această săptămână, Marea Neagră devenind principala zonă de manevre tactice pe fondul tensiunilor generate de criza din estul Ucrainei. ”
    Probabil ca Alianta Nord-Atlantica are capul „impuiat” cu „educatia PCR” :P

  2. Eu cred ca multiculturalizarea reala se petrece cand oamenii incep sa circule sau sa se amestece intre ei. Cealalta multiculturalizare, din traduceri si emisiuni televizate sau contact economic este mai mult consumism si imitatie decat evolutie reala. Romanii sunt inchisi pentru ca sunt mentinuti la pragul subzistentei si inculturii de grupuri de parveniti, cum le spune foarte bine domnul Plesu Zombi :). Inteligenta alunecoasa si fara scrupule care ii ridica pe oameni din marasmul existent ii inversuneaza si inraieste in asa masura incat anuleaza orice elan innobilator. Fiinta ramane imunda si dezolata intr-o incrancenare instinctuala pentru supravietuire.

    Ati ocolit delicat cultura rusa … un multiculturalism adevarat nu se lasa atins de micile antipatii ale vremii.

  3. „O cultură poate fi închisă sau deschisă. La fel și o societate, un stat. ..”

    Conceptul de „closed society” a preluat de la Leo Strauss.
    Problema e ca in filozofia lui Strauss exista doar ”societati inchise” (closed societies) nu si „societati deschise”, societatile deschise sunt de fapt societati in curs de dezintegrare.

    (dealtfel, in alta ordine de idei, e ceva ce tine de logica existentei, „a fi inseamna a fi ceva anume” -Aristotel).

    The societies of the West which claim to aspire toward the open society, actually are closed societies in a state of disintegration: their moral value, their respectability, depends entirely on their still being closed societies. (Leo Strauss, GN, p. 358)

    • Ei cum asa? In Societatea deschisă și dusmanii săi, de Karl Popper carte capitala, aparuta de vreo 20 de ani și la noi, alta e definitia societatii deschise, daca nu e cumva antonimul perfect a ceea ce spuneti dvs.

    • Si eu la fel.
      In sfîrșit un eseu ne-narcisist, ne-nombrilist, intre atatea in care autorii se autopromoveaza sau justifica sau… cam atat. Decat că riscul „deschiderii” societatii este ca in conditiile coruptiei si cleptocratiei de la noi sa ramana tara goala de toti acesti vectori de civilizatie si deschidere care pleaca si nu prea gasesc motive sa se mai si intoarca….

  4. Poate fi accelerat „travaliul civilizator, adică drumul spre libertate, creație durabilă și rafinament” sau are un ritm natural , istoric , care nu poate fi schimbat ?

    • Da, prin efort personal. Ganditi mai mult, cititi mai mult, participati la dezbaterile publice, cultivati latura spirituala prin apropierea de persoane mai evoluate, rugaciune.

  5. Fapt atestat științific: în urmă cu 100 de milioane de ani, pe insulele tropicale care existau în actuala zonă Hațeg, dinozaurii care la alții erau cât o vacă, la noi erau cât o capră. Iar dinozaurii care la alții erau cât o capră, la noi erau cât o găină.

    Înapoierea acestor ținuturi are rădăcini mult mai adânci decât își putea imagina cineva :P

  6. Nu stiu de ce nimeni nu s-a gandit sa scrie o teza de psihanaliza pe textele lui Cioran din anii ’30-’40, reluate absolut inspirat de Humanitas dupa ’90 (doar Cioran n-a prea inteles de ce, dar nu conteaza, mi se pare ca nu mai era cu mintea intreaga atunci cand si-a pus problema). Nici acum nu e prea tarziu. De fapt e chiar mai bine. Avem material proaspat, fundatura autohtonista si blestematul asta de specific national si-au cascat gura larg si ameninta sa ne inghita din nou, ca vremea comunistilor, lasand alteritatea occidentala sa se exprime in gol sau asa ceva. Clar, chestiunea trebuie cercetata. Cosmopolitismul pe care ni-l livrati exemplar odata cu dvs, cu referintele si textele dvs constituie un indiscutabil caz de unire simbiotica (activa, in termeni tehnici), iar datoria noastra, a tuturor, e de a intelege de ce dracului nu ne-a reusit asta pana acum. Ii chem la vorbitor pe psihanalisti, poate ne spun ei care e treaba. Sociologii si ceilalti au incercat destul.
    Cele bune

    • Pot cita cel putin un nume de psihanalist care s-a ocupat de problema intr-un volum compact: Vasile Dem Zamfirescu. Mai sunt oameni antropologi care vorbesc despre slaba stima de sine. vezi Etica muncii la romanii de azi, Monica Heintz, aparuta candva, prin 2005.

      • Ei, eu ma gandeam direct la Erich Fromm si la teoria lui despre simbioze si resorturile lor, pe care se sprijina azi mi se pare cam tot ceea ce stim despre sado-masochism.
        Cele bune

  7. Stimate domn T. Baconschi, daca „elitele românești nu reușesc să-și depășească frica de alteritate și complexele de inadecvare”, poate ca n-ar fi inutil sa inceapa prin a-si trata propriiile probleme existentiale, si abia dupa aceea sa se prezinte in fata poporului pe care-l respecta, daca-l respecta…!?
    E un minimum de politete sa nu faci caz de propriile frustrari in public!
    Rolul elitei unei natiuni este sa dea exemplu de calitati umane si actiuni exceptionale, care sa inspire si sa motiveze poporul, nu sa-i planga pe umar, de mila, ca soarta necrutatoare i-a condus pe un drum si nu pe altul!
    Cine altcineva, decat politicienii si intelectualii romani de valoare, este capabil (si are instrumentele necesare?) sa transforme situatiile disperate in oportunitati?
    „Dacopatia, geto-dacismul, naționalismul gros, ruralist, antielitist, nombrilist” SUNT SEMNALE DE ALARMA care va avertizeaza ca romanii sufera si sarlatanii profita!
    Cone poarta vina, daca nu cei care au abandonat poporul la periferia preocuparilor lor inalte?
    „Suntem întredeschiși. Unii vor să ne închidem” – Si…?
    In aceste timpuri, de o gravitate exceptionala, in contextul unei majoritati de calitatea pe care o cunoastem, si a unui popor relativ insensibil la „fite”, credeti ca „travaliul civilizator, adică drumul spre libertate, creație durabilă și rafinament.” sunt argumente adaptate situatiei?

  8. ” după Marea Unire, teritoriile habsburgice, amprentate central-european, dar numai în orașe, unde românii nu prea aveau drept de cetate. ”
    situatia rominilor cum ii numiti , era atunci cumva asemanatoare cu situatia romilor de azi ?
    sa ma ierte patriotii ptr indrazneata comparatie , dar poate autorul ma lamureste

    • vad ca nimeni pe aci n are idee daca romii de azi pot fi comparati cu valahii din habsburgicul transilvan !?
      am sa incerc io sa dau o explicatie din experienta
      ruminii noi sint acei valahi care nu puteau scapa oportunitatea de a salta social din satele ardelene de la giste la conferentiari doctori odata cu instalarea noului stat.sint cei mai patrioti rumini.daca ar fi respectat legea locului le ar fi trebuit 2-3 generatii pina invatau intii sa nu si stearga mucii cu dosul palmei
      si in acea vreme nu etnia conferea pozitia sociala domnilor si intre locuitorii cetatii se aflau si de etnie valaha chiar daca mai putini,ca voicu si vanghelie,or poate voiculescu,azi

      • „Acum, ce sa va spun? Traim un adevarat cosmar, in fiecare zi sunt arestari, lumea la inceput se bucura dar acum va spun ca nu se mai bucura nimeni, se ingrijoreaza, pentru ca este vorba de cei pe care i-au ales ei si nu intamplator sunt oameni care au fost alesi mai multe mandate si atunci se produce un haos si in puterea de orientare a oamenilor, toti pot fi penali. Mai ales ca s-au inventat niste chestiuni, acest trafic de influenta. Vreti sa va spun? Traficul de influenta… intra in gena poporului nostru sa ajuti pe cineva, deci daca intervii undeva sa ajuti sincer pe cineva faci trafic de influenta, mai ales daca ai o functie, si esti penal”, este de parere social-democratul.

        asta a spus un rumin din psd ieri

  9. Pe vremea lui Stefan cel Mare s-a nascut si Martin Luther – toate bisericile alea fiind CATOLICE!
    Si, pe unde erau acei barbari-salbatici, imbracati in blana de animal, atunci cand Iustinian construia Sf.Sofia?
    Paradoxal, mai aproape de noi a fost dintotdeauna Berlinul (dupa Paris) ci nu VIENA cea de toate zilele – acolo unde merg si azi toti postceaushishtii.
    –> A se vedea cati din marea elita s-a scolit pe acolo.
    …si cum vreti parteneriat cu POLONIA, functional, daca de la Iasi nu poti ajunge la Varsovia decat prin Budapesta si eventual Viena (azi capitala Austriei.Un stat nememBru NATO cu relatii excelente cu RUsia??

  10. Iași, ianuarie 1807
    Trupele rusești au ocupat capitala moldavă, în drum spre Valahia. Pentru a furniza protipendadei un pic de entertainment, violoncelistul Bernhard Romberg, în drum spre Petersburg la invitația țarului Alexandru, este rugat să poposească și la Iași. Se organizează un mic concert în casa boierului Balș. Obiceiul este ca doamnele să șadă iar bărbații să stea în picioare. Dată find cutuma divanelor, numărul scaunelor este insuficient și gazdele se împrumută de la casele boierești vecine. Majoritatea participației la concert este de sex feminin- doamnele se arată mai avide nu doar de jurnalele de modă de la Paris și Viena, dar și de importul de partituri, lecții de muzică, sau literatură franceză- în speță, romanțuri de amor. Vor veni în straie europene, pentru a face impresie în fața ofițerimii ruse, foarte parțială la farmecul sexului frumos local și care corp de cavaleriști și infanteriști la rândul lui atrage prin fețele bărbierite proaspăt și uniformele strânse pe trup, cu bumbi și fireturi.
    Ofițerii ruși vin călare, cu excepția celor doi reprezentanți ai ocupației, Rodofinikin și Bolkunov, care taie și spânzură în absența domnului Moruzi care s-a băjenit și a pasivității temătoare a sfatului boieresc condus de mitropolitul Veniamin Costache, Boierului Carp, cei doi agenți țariști i se adresează cu Karpov, nestânjeniți. Nobilimea turcofilă a rămas la moșie, boicotând ocupația, concertul și balurile care se țin lanț, fără a da impresia unei stări de război. Oricum, drumurile sînt proaste, troienite iarna și cine nu a rămas deja în capitală nu va brava viscolul și lupii pentru a merge acolo în vreme de zaveră. Câțiva boieri moldavi participă la concert, învestmântați în anteriu și potcap spre dezamăgirea doamnelor. Din săniile pilotate de un țigan și la spatele cărora mai stau două slugi, boierul coboară fără să atingă zăpada cu botforii- este purtat ținut de subțiori. Vara, mai excentrica modă a echitației prin capitală, ne prezintă imaginea unui cavaler însoțit de un țigan care aleargă după el, gata la comandă spre a prelua frâiele în momentul în care beizadeaua catadicsește să se oprească. „Merțanul” ieșean este trăsură vieneză- dar cum puțini sînt norocoșii posesori la acea vreme, în absența zăpezii se circulă în rădvan, butcă sau trăsură concepută de fierarii țigani, cu nu puțină originalitate și care în absența breslei de profesioniști teutoni, asigură și service-ul.
    Boierii preferă muzica lăutărească, ceea ce explică și puținătatea prezenței lor la concert. Unele doamne iau lecții de muzică „occidentală” acasă dar pentru picnicurile pe Copou se preferă prezența lăutarilor și ținuta orientală, mai comodă pentru tologirea pe iarbă. Moda educației grecești începe să apună și tutorii francezi devin mai numeroși- din marele exod provocat de Revoluția Franceză. Copiii lui Vodă Moruzi au un tutore iacobin, pe monsieur Clemaron. Boieri filoruși deschiși sînt mai puțini așa că mulți preferă izolarea la moșie, așteptând să vadă din ce parte bate vântul.
    Consul austriac este von Hammer-Purgstall- înainte era secretar consular la Stambul dar în urma unor neînțelegeri cu consulul a fost avansat spre izolare în capitala Moldovei. Proaspăt ajuns la Iași, este nevoit să schimbe stema caleștii diplomatice, Sfântul Imperiu Romano Germanic răposând în vreme ce von Hammer era în drum de la Varna spre Iași și fiind înlocuit cu Imperiul Austriac, sau ce a mai rămas grație bunăvoinței lui Bonaparte. Mare dragoman la Stambul și cel care i-a pregătit documentele diplomatice lui von Hammer este tot un Moruzi. Putred de bogat, s-a dus vestea că și umblătoarea o are acoperită cu marmoră. Dar boierii ieșeni, dotați cu un simț practic nativ, comentează că „mulți or alunecat pre marmurile celea”.
    Von Hammer lucrează la Die Geschichte der Assassinen, o monografie dedicată sectei secrete din Persia. Pe această temă, corespondează cu de Sacy, în ciuda vicisitudinilor produse de desele conflicte napoleoniene. Consulul austriac sfârșește prin a stârni suspiciunea și animozitatea rusească și în ciuda legăturilor amicale cu boierii locali este nevoit prin presiunea ocupantului să renunțe la post. În deznădejde, roagă pe mitropolit să-i semneze o caracterizare pozitivă- acesta însă, în ciuda politețurilor, nu consimte a semna nimic, de teama rușilor.
    Consul plenipotențiar și extraordinar la Iași și București este monsieur Reinhard, un german protestant stabilit în Franța și bonapartist înfocat. Legăturile lui cu boierimea sînt proaste- pentru majoritatea, el reprezintă acea putere izvorâtă din „nesupunerea franțozească”. Legăturile lui cu vodă Ipsilanti de la București sînt și mai proaste- acesta a încercat să-l mituiască și văzându-se refuzat, a făcut ce i-a stat în puteri pentru ca Reinhard să fie înlocuit. Ipsilanti este agent rus și se teme că diplomatul lui Napoleon îl va „descoperi”, spre deosebire de otomani care încă îl tolerează. La primul semn al invaziei ruse, Ipsilanti își va îmbarca familia și avuția în sănii și nu se va opri până dincolo de Nistru.
    Reinhard critică tot ce vede la Iași (și la București), dar în cele din urmă îi vine de hac suspiciunea muscalilor- contrar oricăror uzanțe diplomatice este luat pe sus cu nevastă și copii și dus în sudul Rusiei, de unde cu mare greutate negocieri reușesc să-l readucă în Franța după mai bine de un an de captivitate.
    Nu știm care a fost repertoriul lui Romberg pentru acel concert- se presupune că mai mult piese proprii- legătura lui cu Beethoven s-a rupt devreme, în ciuda ofertei acestuia de a compune pentru el. Bernhard Romberg cântă fără partitură și acesta este un lucru nemaivăzut pentru doamnele de la Iași, care au venit astfel ca să vadă și un virtuoz. Intrarea în curtea casei Balș este luminată de torțe iar înăuntru strălucesc candelabre încărcate cu ceea ce a constituit una din cele mai mari comenzi ale vremii pentru lumânărarii capitalei moldave. Concertul s-a bucurat de un nespus succes, după care violoncelistul s-a suit în troică și a purces mai departe, spre Petersburg.

  11. Da, elitele … Poate ca nu am fi ajuns unde suntem acum daca elitele nu s-ar fi inchis in turnul lor de fildes. Daca ar fi scris si vorbit impotriva saraciei crancene care mentine poporul asta in ignoranta si bigotism, daca ar fi ridicat glasul impotriva BOR, aceasta frana antimoderna incredibila, daca ar fi aratat nu dispret fata de plebe, ci preocuparea de a o scoate din conditia de mahala inepta. Daca …

    • 45 de ani elita comunista romaneasca a incercat sa obtina exact ceea ce propui tu, cu rezultatele catastrofale cunoscute. Elitele revolutionare, care isi propun sa sara etapele, sunt caracteristice natiunilor ratate, vezi Franta si Rusia. Nu saracia a fost problema acestui popor ci mizeria, adica lipsa demnitatii in saracie.

  12. Care este, de fapt, teza acestui articol?

    Nu se poate să fie aceea cu progresiștii și retrograzii, fiindcă este mult prea uzată ca să mai fie folosită în scopul acumulării de credit intelectual în România.

    Nu se poate să fie nici aceea cu incapacitatea națiunii de a-și cunoaște interesele și nevoia ei de elite, care să i le arate. Și asta e prea uzată ca să mai fie folosită în scopul acumulării de credit pe piața ideilor din România.

    Nu se poate să fie nici aia cu lipsa de recunoștință a poporului pentru binele pe care i-l face intelectualitatea și permanenta lui tendință de a-i alege pe comuniști. E la fel de uzată, ca să mai scoți capital din ea, în vremurile acestea mai mult proletare…

    Care să fie totuși, teza?

    (Ce mult mi-ar plăcea să nu mi se piardă acest comentariu! Sufăr de egolatrie și țin foarte mult la tot ce-mi iese din condei. Vă rog!)

  13. Inca un discurs superficial, printre atatea altele. Inca un discurs de dezradacinat. Inca un indemn la imitatie, la preluarea „formelor fara fond”. Imitatiile sunt usor de facut, dar riscul e sa devenim caricaturali. Dupa cum si autohtonismele daco-traco-maniace ori de alte soiuri sunt tot usor de facut. Grea de realizat este sinteza. Sinteza occidentalului cu autohtonul. Dar nu e imposibila. Avem exemplul generatiei interbelice de intelectuali si, in special, a celei ardelene. Ei au reusit. Ar trebui sa ne fie model. Ar trebui sa iesim din dihotomia asta a indemnurilor la occidentalizare pura si simpla, compensate de autohtonisme abracadabrante. Ar trebui sa ne intelegem adevaratele valori autohtone. Valori spirituale de care nu numai noi, dar si occidentalii ar putea profita, daca ne-am pricepe sa le scoatem la lumina. Asa cum s-a priceput un Brancusi sa o faca sau un Blaga, la ale carui idei filozofice s-a ajuns in vest, cu trei sau sase decenii intarziere. Reusise sa „vada” ceea ce altii nu vedeau, ptca a stiut sa-si valorifice apartenenta la o cultura traditionala, dupa cum si Brancusi din aceeasi zona a crescut, spre faima sa mondiala. Pe oameni de felul acesta ar trebui sa-i avem de exemplu. Valorile spirituale autohtone nu se vad insa din iuresul capitalei. Trebuie sa le regasim ori in profunzimile noastre personale, la nivelul radacinilor noastre mai adanci, atat cat s-au pastrat, ori in insasi „Romania profunda”. Nu e usor, dar e o uriasa sansa! Ca sa putem valorifica sansa asta insa, primul pas de facut ar fi sa renuntam la ideea ca aceasta Romanie profunda ar fi compusa exclusiv din „mahalaua inepta” si „liota celor care se cer asistati”, ar trebui sa trecem dincolo de aceasta imagine penibil de reductionista a tarii.

  14. Nu trebuie sa ne fie frica sau rusine ca suntem diferiti de cei cu care ne vrem prieteni, azi. Putem adera la un sistem de valori, fara sa ne pierdem identitatea, ca natiune. In Roma – cetate milenara a Occidentului, exista statui si basoreliefuri cu daci. Tablitele de la Tartaria exista. Poate ca, in anumite privinte, am fost cu 300 sau 3000 de ani inaintea altora…

    Elitele? Imi par prea preocupate sa fie elite. Sau sa fie mai elite decat alte elite. Prea putini reprezentanti ai elitelor dau dovezi ca ar cunoaste masele altfel decat din carti scrise de altii. Din inalta lor pozitie, elitele trebuie sa aiba imaginea de ansamblu, sa priveasca in zare, mult mai departe decat masele de dedesubt. De acolo, de sus, elitele trebuie sa ghideze masele catre mai bine. Subtil, elegant, eficient. De acolo, de sus, elitele trebuie sa dea exemplu maselor. De onoare, de barbatie, de altruism, de perseverenta, de competenta, de munca in echipa, de patriotism, de sacrificiu.
    Nu cred ca elitele pot avea respect pentru mase. Dar acele elite care-si pot intelege si iubi poporul, au o sansa sa faca ceva bun pentru el. Rasfoiti, de exemplu, Atlasul Etnografic Roman sau cititi lucrarile si articole scrise de prof. dr. Ion Ghinoiu si, poate, veti privi altfel poporul asta de desculti inapoiati. Bogatia poate fi de mai multe feluri…

    Ne lipseste respectul pentru noi insine, ca natiune. Dupa mine, lipsa acestui respect nu poate veni decat din ignoranta sau din rea-vointa.

    • Va felicit! In sfarsit spune cineva ceea ce trebuie spus, „elitelor”. Asa cum am mai spus, elitele interbelice ar putea fi un minunat exemplu elitelor de acum. L-am auzit odata pe fiul lui Onisifor Ghibu, fondatorul Universitatii din Cluj, spunand ca „noi am fost crescuti in spiritul responsabilitatii pentru popor”. Spiritul acesta ar trebui sa ni-l regasim.

  15. „România trebuie să joace cu Polonia. Trebuie să pună cheag în parteneriatul cu Turcia. Avem nevoie de proamericani care l-au citit pe Tocqueville, nu de ”atlantiști” cu investiții în Dubai… Trebuie să pună la crenelurile cetății alți paznici și să aducă în piețele publice alți profeți.”

    Si asta in orice conditii? Chiar daca Polonia si Turcia au devieri dureroase pentru cei care au trait in comunism?

  16. As pune o (doua, trei) intrebare: care elite? despre ce vorbim? unde sunt elitele romanesti? nu le vad nicaieri. as fi ucis oricand pentru Plesu, pentru Liiceanu, pentru Baconski, oricand. intre timp, idealizarile mi s-au facut tandari, zeii mei au sucombat, prabusindu-se in dejectiile personale. a ramas o logoree fara fond, dar cu forma. doar atat, doar atat… deci: care elite???

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Teodor Baconschi
Teodor Baconschi
După un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995), a urmat studii post-doctorale la New Europe College (București, 1996). A fost director al Editurii Anastasia (1995–1996), apoi redactor-șef în TVR (emisiunea Viața spirituală, 1997). În 1997 a intrat în diplomaţie, fiind, pe rând, ambasador al României la Sfântul Scaun, Ordinul Militar Suveran de Malta și Republica San Marino (1997–2000); director general în Ministerul Afacerilor Externe (2001–2002); ambasador al României în Republica Portugheză (2002–2004); secretar de stat pentru afaceri globale (MAE, 2004–2006); consilier prezidențial (2006–2007); ambasador al României în Republica Franceză și Principatul de Monaco (2007–2009); ministru al afacerilor externe (2009–2012). A fost distins cu Marea Cruce a Ordinului Pius IX (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (San Marino), Comandor Stella della solidarieta italiana, Cavaler al Ordinului de Merit (Portugalia), Comandor al Legiunii de Onoare (Franța), Cavaler al Ordinului Serviciu Credincios (România). Publicații, sub semnătura de autor Teodor Baconsky: Le rire des Pères. Essai sur le rire dans la patristique grecque, Desclée de Brouwer, Paris, 1996 (Râsul Patriarhilor, Anastasia, 1996; Humanitas, 2008); Iacob şi îngerul, Anastasia, 1996; Ispita Binelui. Eseuri despre urbanitatea credinței, Anastasia, 1997; Turn înclinat. Fragmente de arheologie profetică, Curtea Veche, 1999; Roma caput mundi (împreună cu Horia Bernea), Humanitas, 2000; Pe ce lume trăim, Editura Pro, 2004; Insula Cetății. Jurnal parizian, Curtea Veche, 2005. Despre necunoscut, Humanitas, 2007; 111 incursiuni în Cotidianul românesc (ilustrații de Devis Grebu), Curtea Veche, 2009; Bisericile de lemn din Maramureș (album UNESCO), 2010. Sub semnătura Teodor Baconschi: Creștinism și democrație, Curtea Veche, 2011; Legătura de chei. Mărturii diplomatice (în dialog cu Armand Goșu),Curtea Veche, 2013.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro