Michel Onfray este genul de scriitor pe care fie îl iubești, fie îl detești. Verva și logica argumentației sale nu poate lăsa niciun cititor indiferent. Este un Pierre Bourdieu actual, păstrând proporțiile. Că-l iubim sau că-l detestăm, nu-i putem nega totuși contribuția în domeniul filosofiei post-moderne.
Fiu al unui muncitor agricol și al unei femei de serviciu, Onfray devine licențiat în filosofie al Universității din Caen la începutul anilor 1980. Predă circa 20 de ani la liceul Sainte-Ursule din același oraș. Devine cunoscut publicului la începutul anilor 2000 când fondează Universitatea Populară din Caen (2002) și după ce cărțile sale sunt traduse în mai multe limbi.
Într-o societate ca cea franceză, apariția unui complotist trimite la epoca lui Robespierre, la Revoluția Franceză. O revoluție care, de altfel, este dată ca exemplu în multe privințe, dar de data aceasta are o conotație negativă. Complotistul este Michel Onfray, filosof, fondator și director al Universității Populare din Caen. Noi suntem deja obișnuiți cu comentariile sale acide asupra sistemului capitalist. Recent, el și-a publicat notițele pe care le-a luat pe parcursul întregii campanii electorale. În clipa când lucrarea a fost anunțată – La cour des miracles (Editions de L’Observatoire, aparută pe 7 iunie) – presa franceză i-a consacrat un număr important de pagini.
Nici Francois Hollande, nici Nicolas Sarkozy nu a fost supus unui proces ideologic ca Macron. Exceptând faptul că acesta este văzut ca un continuator al lui Hollande, el pare a fi omul Tratatului de la Lisabona, al Convenției de la Maastricht. Aceste două tratate devin personificate în perspectiva lui Onfray, ele reprezentând capitalismul.
Sentimentul pe care îl avem citindu-l pe Onfray este că rezultatul acestor tururi de scrutin a fost stabilit dinainte. Onfray vorbește despre „sistem”, „dispositiv”. Prin sistem, el consideră că, pe parcursul alegerilor, s-a făcut tot posibilul ca în al doilea tur, în fața lui Marine Le Pen să se găsească obligatoriu un politician liberal care să fie ales în mod mecanic. Contracandidatul politicianului liberal nu a fost decât „un lièvre comme dans la course d’athlétisme. Au dernier moment on leur demande de s’écarter pour laisser passer le vainqueur” [1].
O trăsătură existentă și în politica românească: încercarea de a separa mediul politic în două părți – cei buni și cei răi. De aproximativ trei decenii, românii îi votează pe cei buni, dar țara nu se mișcă deloc. Macron ar fi câștigat în Franța situându-se de parte celor buni. Adevărul este că o astfel de politică poate fi falimentară.
Ateul politic care se declară, Onfray crede în fisura dintre lumea politică și popor. Se pare că a vota astăzi nu mai are niciun sens. Pare un joc fals. Trăim într-o nouă era ideologică, cu media ca actor principal. Acestă realitate ideologică contemporană impune un sistem ce directionează oamenii spre o alegere falsă. Avem impresia că votăm, dar de fapt „dispozitivul” și-a făcut treaba.
După părerea mea și din punct de vedere social / cultural argumentația sa poate fi valabilă până la un punct, întrucât: a) media din ziua de astăzi nu mai discută despre actualitate, ci construiește actualitatea; b) liberalismul este, în general, o ideologie, căci oamenii sunt liberi să trăiască așa cum doresc, dar ceea ce ei doresc este într-o oarecare măsură impusă de piață – consumul este o fațadă a societății; c) gradul de libertate al oamenilor variază considerabil, nici măcar școala nu ne mai învață să fim și să gândim liberi; d) ideea occidentalo-capitalistă de „progres” s-a dovedit extrem de relativă, ea nu este nimic altceva decât o mișcare, nici bună, dar nici rea și nu este nevoie să facem din ea o religie; e) oricât de capitalist ar fi un candidat la prezidențiale, el trebuie să pară și de stânga pentru a evita protestele sindicatelor.
Pentru a desființa mai eficient un sistem politico-economic și pentru a-l opune „libertății”, el trebuie catalogat ca „ideologie”. Prin definiție, ideologia se opune libertății absolute fiind un set de idei și concepții după care oamenii se ghidează la un moment dat. Este clar însă că liberalismul nu este un curent pur pragmatic, el se bazează și pe doctrine general valabile/morale/culturale. Dacă liberalismul ar fi 100% pragmatic, atunci, vorba lui G. Koening, ar trebuie să-i ucidem pe toți care împlinesc 65 de ani pentru a rezolva problema pensionarilor.
Onfray face parte din acei intelectuali francezi care se opun sistemului socio-politic actual. Mai precis capitalismului. Alături de el, mai fac parte Alain Finkielkraut, Regis Debray, Emmanuel Todd, Alain Badiou. Toți aceștia văd în noul președinte al Franței un „produs al capitalismului mondial”. Care este lumea ideală pentru ei? Să existe un guvern al poporului, pentru popor. Un socialism, putem spune de tip prudhonian, care se autogestionează, fără centralizare. Discipoli într-o oarecare măsură a lui Jean Paul Sartre (cel care spunea: „Elections, piège à cons”), ei au același discurs conspirativ la adresa bunăstării poporului. Este drept că unele dintre aceste nume sunt confundate fie cu conservatorismul, fie chiar cu comunismul francez.
Academicianul Alain Finkielkraut (ex maoist) „Les citoyens que nous sommes sont sommés de valider ce scénario écrit d’avance : éliminer au premier tour le candidat de la droite et du centre discrédité par les afaires puis élire au second le candidat d’En Marche ! pour faire barrage au Front national. Il ne s’agit plus en votant de choisir mais d’obéir” [2]. Regis Debray: „Dans l’élection que nous venons de vivre, le système a su se déguiser en antisystème afin de se perpétuer”[3].
Înțelegem perspectiva lui Onfray și a celorlalți ca el. Dar ce putem spune despre un Mélenchon care a avut o pozitie de-a dreptul absurdă. Într-o altă țară, el ar fi fost linșat. În Franța însă a candidat la prezidențiale și, culmea, a luat și douăzeci de procente! În 2013, el declara: „Nous, les Européens, demandons à apprendre de nos frères et sœurs latino-américains. Comment avez-vous fait, vous qui êtes si pauvres, pour faire reculer la pauvreté, tandis que nous, qui sommes si riches, l’avons fait progresser ?” [4] Apoi Melenchon era primit cu căldură de Hugo Chavez, pentru care își manifesta public entuziasmul. Dar, în timp ce în alte conjuncturi Melenchon își arăta adeziunea față de țările Americii Latine și față de politica leninistă, care este situația Venezuelei pe care o ridică în slăvi?
Simplu spus, această țară este un dezastru politic și social. De când Maduro a preluat puterea, țara este în plin război civil. Numai forțele armate ale președintelui mai opresc o revotă generală care stă să izbucnească. Acum – o zi din două – capitala Caracas este blocată de proteste. Adevărul este că, din guvernul de 32 de membri (!) 11 sunt militari. Ce șanse există ca populația să fie ascultată? Obiectivul lui Maduro este să creeze o dictatatură de secol XXI. Și revenim la Melenchon: într-un alt discurs menționa că Chavez, iar acum Maduro, „font progresser d’une manière considérable la démocratie” [5]. Câtă indolență, cât teribilism să afirmi acest lucru într-o țară în care inflația anul trecut a fost de 800% și se așteaptă ca în 2017 ea să atingă 1600%! Cum poți să idolizezi o țară în care un medic câștigă 15 de dolari pe lună? Situație și mai dificilă astăzi: Maduro a blocat toate importurile de produse, astfel că populația trebuie să stea la coadă pentru 1 kg de făină sau 1 litru de ulei. A te hrăni a devenit o obsesie în Vanezuela lui Maduro. Putem spune că este mai rău decât în România lui Ceaușescu, de acum 3 decenii. Unii ar spune că este din cauza prețului petrolului care, într-adevăr, a scăzut de la 140 de dolari pe baril în 2008 la 50 de dolari astăzi. Așa este, însă nu este singurul motiv. Mai importante sunt dorința de putere totală a lui Maduro, împrumuturile excedentare, corupția etc. Un stat de dat contraexemplu pentru țările care votează socialiști și comuniști: „Vous, en Europe, qui flirtez avec la gauche, regardez ! Les Espagnols qui vote Podemos, qu’ils viennent au Venezuela !” [6] Aviz pentru țările care se îndatorează prea mult. O venezuelă poate exista fără probleme și în Europa (exeptând Grecia și Spania, care au fost salvate, fiind în zona euro).
Melenchon este șeful discipolilor lui Troțki și ai lui Lenin. Ei nu pot vedea în democrația liberală o cale de urmat. Fac propagandă și câștigă din ce în ce mai mulți adepți. Un om de dreapta ca François Bayrou zicea: « În general, oamenii încep revoluționari și sfârșesc miniștrii. Eu am început ministru și termin revoluționar”. Melenchon ar putea zice: „Am început revoluționar, am ajuns ministru, și voi termina tot revoluționar”. Liderul partidului France Insoumise (Franța Nesupusă) a fost ministru socialist în guvernul lui Lionel Jospin.
Revenind la Onfray, în volumul pe care tocmai l-a lansat declară că a avut o perspectivă mai degrabă voltairiană decât rousseauistă. La ce se referă? Rousseau a văzut întotdeauna lumea dintr-o perspectivă ideologică. Pentru el lumea reală nu i-a stârnit atât interes cât lumea ideilor – din jurul lumii reale. Cu alte cuvinte, Rousseau a fost un idealist și un ideolog mai mult decât Voltaire. Acesta din urmă a avut un simț practic mai acut, să nu mai vorbim despre simțul pamfletar, regăsit din plin la Onfray. Într-adevăr, o perspectivă ideologică accentuată – pe modelul celei rousseauiste – prinde mai bine la public întrucât oamenii sunt mai înclinați spre iluzii (care le asigură un confort mental) decât spre adevărurile din realitatea imediată care îi înconjoară.
O întrebare care se ridică este: mai putem avea încredere în sistemul politic? De circa cincizeci de ani noile clase politice nu reușesc să mențină încrederea populației. O populație care se îndepărtează din ce în ce mai mult de sistemul politic. Aspect extrem de vizibil la ultimele alegeri legislative din Franța: peste jumătate (51,3%) dintre alegători au fost absenți de la urme. Un record nemaiîntâlnit în Hexagon (42,8% în 2012). Este acest refuz o formă de protest contra clasei politice? Eu aș zice că da, mai ales că tot în Franța 1% din voturi au fost albe sau nule. Și vorbim despre aproximativ 25 de milioane de oameni care nu au votat. Este adevărat că procentul celor care nu au votat este cu 17 puncte mai ridicat atunci când vorbim de familiile care au un venit sub 1200 de euro, dar această fractură între săraci și bogați nu este apanajul exclusiv al acestor timpuri.
Din păcate, ultimii critici moraliști-politici au fost La Bruyère și La Rochefoucauld. Politica a devenit „ce théâtre d’envie et de jalousie, de haine et de séduction, de mensonges et de mystifications, de narcissisme et de démagogie, de suffisance et de trahison, de mégalomanie et de vanité” [7]. Dar ce să zicem? Citindu-l pe Suetoniu – Viețile celor 12 Cezari – observăm că așa a fost din totdeauna.
Ceea ce s-a schimbat cu siguranță este nivelul intelectual și moral al actorilor politici și al alegătorilor. Suntem de acord că fiecare epocă își fabrică eroii ei, dar ascultându-l recent pe Mark Zuckerberg vorbindu-le absolvolvenților de la Harvard despre viață, ne întrebăm până unde poate decădea un discurs care, altădată, era de referință. În fiecare an, Universitatea Harvard invită o personalitate pentru a ține un discurs proaspeților absolvenți. Acum șaptezeci de ani a fost invitat George Marshall. În 1978, aici a venit Alexandre Soljenitsyne. Recent, Bill Gates, Steve Jobs, J. K. Rowlings. Toate aceste personalități au avut discursuri motivaționale, morale, sufletești. Cum a remarcat și presa internatională, fondatorul Facebook a ținut un discurs de o sărăcie intelectuală și morală dramatică. Nimic despre moralitate (Soljenitsyne ), despre curaj, despre încercare (Steve Jobs), despre perspectiva unei vieți mai armonioase, despre aventură, despre virtuțile imaginației (J. K. Rowlings). Discursul său a fost catalogat de Yves de Kerdrel în revista Valeurs Actuelles ca „un discours digne d’un Benoît Hamon de petit calibre” [8]. El a vorbit de lucruri banale pe care le auzim zilnic de la politicienii de pretutindeni: despre dreptul la confort (și cum americanii trebuie să lupte pentru el), despre venitul minim universal, despre asigurarea de sănătate etc.
Am impresia – dar sper să mă înșel – că discursul a fost bine înțeles și apreciat de studenți. Unde nu este, nici Dumnezeu nu cere!
Suntem într-o perioadă de schimbare ideologică: de la idealismul despre care ne vorbește Michel Onfray spre materialismul despre care ne vorbesc astăzi politicienii.
Note:
[1] „un iepure ca în cursa de atletism. În ultimul moment le cerem să se îndepărteze pentru a lăsa să treacă învingătorul” (trad. mea) – L’Obs, no 2743, p. 32
[2] „Cetățenii sunt somați să valideze acest scenariu scris înainte : să eliminăm în primul tur candidatul de drepta și de centru discreditați de diferite afaceri, apoi să alegem în al doilea tur candidatul En Marche ! pentru a face baraj cu frontul național. Nu mai este vorba de a alege, ci de a te supune” (trad. mea) – Le Figaro, 1 avril
[3] „În alegerile pe care tocmai le-am trăit, sistemul a știut să se deghizeze în antisistem pentru a se perpetua” (trad. mea) – L’Obs, no 2743, p. 38
[6] „Voi, în Europa, care flirtați cu stînga, priviți! Spaniolii care votează Podemos, să vină în Venezuela!” (trad. mea) – A. Ferrer, medic în Venezuela, declarație pentru Le Point, no 2336, p. 55
[7] „Acest teatru de invidie și de gelozie, de ură și de seducție, de minciuni și de mistificări, de narcisism și de demagogie, de autosuficiență și de trădare, de megalomanie și de vanitate” (trad. mea) – M. Onfray, Valeurs Actuelles, no 4201, p. 15
[8] „Un discurs demn de un Benoît Hamon de talie mică” (trad. mea) – Yves de Kerdrel, Valeurs Actuelles, no 4201, p. 6
Spuneti ca: „Fondatorul Facebook a tinut un discurs de o saracie intelectuala si morala dramatica. Nimic despre moralitate … El a vorbit de lucruri banale pe care le auzim zilnic de la politicienii de pretutindeni: … despre asigurarea de sanatate.”
Poate ca „asigurarea de sanatate” este un „lucru banal” pentru cei 1% din populatie care detin 83% din capitalul societatilor comerciale din SUA, insa NU si pentru cei 61% dintre americani traiesc de la un salar la altul.
Un fragment din articolul „Germanii sunt nedumeriti de discutiile pe tema asigurarilor publice de sanatate din SUA:
Wolfgang Zoeller, un politician bavarez (landul cel mai prosper din Germania) care a fost parlamentar timp de 22 de ani, si care este „departe de a fi un socialist”, spune:
https://tinyurl.com/mmqqoat
Sa vedem niste statistici aparute in articolul din iulie 2010 (dupa administratia de dreapta a lui Bush) intitulat „Clasa mijlocie din America sufera o contractie extrema” (articol aparut pe „Yahoo Finance” cu date statistice preluate de pe „Business Insider”):
http://tinyurl.com/muydca8
http://tinyurl.com/jw37xpg
Ce spune Papa Francisc:
https://tinyurl.com/ztektzn
Ce spune marele om de stiinta Stephen Hawking:
https://tinyurl.com/grqa9yq
https://tinyurl.com/h6nqdmc
Mark Zuckerberg:
https://tinyurl.com/y8o7m2am
Situatia descrisa de Oxfam reprezinta cea mai mare problema de MORALITATE cu care se confrunta astazi umanitatea, o problema care va pune in pericol chiar viitorul omenirii, iar Mark Zuckerberg a avut curajul sa recunoasca faptul ca si el este beneficiarul norocos al acestui sistem profund imoral. Marturisirea lui Zuckerberg reprezinta o LECTIE autentica de moralitate si NU „un DISCURS de o saracie morala dramatica”.
Citate foarte selective, care nu vin de la economisti care au scapat efectiv lumea de saracie. (Bavaria e prospera datorita unor cauze mult mai vechi si complexe, nu datorita lui nea caisa.)
Zuckerberg si facebookul nu sunt neutri dpdv politic, au agenda clara. Unul din puncte e sa inlocuiasca comunitatile formate in jurul bisericilor si sa avanseze teme „complexe” pe fb cu ajutorul unor „curatori”.
https://www.lifesitenews.com/news/facebook-could-become-your-church-if-you-dont-have-one
Hawking e genial si ca toate geniile mai bate si campii, de ex.: Actiunile lui Donald Trump, care va scoate Statele Unite din acordul climatic de la Paris, vor cauza mult rau mediului inconjurator, iar Terra risca sa devina precum planeta Venus unde sunt 250 de grade si multe ploi acide… etc
http://science.hotnews.ro/stiri-terra-21851951-stephen-hawking-actiunile-lui-trump-pot-impinge-terra-dincolo-limite-planeta-poate-deveni-precum-venus-temperaturi-250-grade-ploi-acid-sulfuric.htm
Articolul e binevenit. E important sa se caute adevarul moral in viata publica, inclusiv in politica, economie, arta, etc.
http://www.magisteriu.ro/discursul-papei-la-universitatea-din-regensburg-2006/
https://www.culturavietii.ro/2013/08/04/inima-ascultatoare-reflectii-asupra-fundamentelor-legii/
http://phillysoc.org/chafuen-the-origins-of-market-economics/
PS Sunt sigur ca americanii aia saraci stiu ca sunt bineveniti la Vaslui si Rosiorii de Vede, dar mai invita-i si tu sa vedem cati vor veni aici, in paradisul asistential.
@Simion B
Spui ca: „Citate foarte selective, care nu vin de la economisti care au scapat efectiv lumea de saracie.”
Serios?! Atunci citeste articolul (foarte bine argumentat) din 9 Septembrie 2016:
(„Joseph Stiglitz Says Standard Economics Is Wrong. Inequality and Unearned Income Kills the Economy”):
http://evonomics.com/joseph-stiglitz-inequality-unearned-income/
P.S. Joseph Stiglitz este laureat al Premiului Nobel pentru Economie („Nobel Memorial Prize in Economic Sciences”) in anul 2001, fiind unul dintre cei mai citati economisti contemporani.
Gata, m-am convins. Americanii sunt de vina. Marx avea dreptate cu inegalitatile astea.
@Simion B
Nu stiam ca Stiglitz este marxist. ;-) Stiam ca este un economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie.
Atunci cand Stiglitz spune ca „inegalitatea si castigul nemuncit omoara Economia” acesta se refera la inegalitatea sfidatoare ce deriva din „castigul nemuncit” („rent-seeking”) care „omoara Economia”, si nu la inegalitatea decenta si stimulatoare, justificabila moral prin diferentele de valoare (pregatire) dintre indivizii unei societati. Iata ce spune Stiglitz intr-un articol din 2012, intitulat „Cercul vicios al inegalitatii economice”:
https://tinyurl.com/yb2j75h2
Sumbra si dezolanta devoalare a americanilor.
Si eu care voiam sa ma stabilesc acolo; gata, m-ati convins, nu ma mai duc!
postarea mea ii era adresata dlui @ Cetatean
Mark Zuckerberg este impins in fata de coreligionarii americani ,ca un viitor ‘tzutzer”post Soros, eventual o contrapondere politica la miliardarul crestin ajuns presedinte!Ca habar nu are de nimic,ca inventatorul Facebook e cu totul altul,(la alegere: Dustin Moskovitz, Eduardo Saverin, Andrew McCollum sau Chris Hughesnu ) nu are nici o importanta !
In sfarsit un articol care ridica niste probleme serioase. Ma gandeam chiar sa cumpar cartile lui Onfray, dar cand am vazut ca cultiva hedonismul m-am lecuit. Oameni ca Onfray (si Zuckenbrrg) au dus societatea de azi in starea deplorabila in care se afla.
Daca spui ca „am vazut ca Onfray cultiva hedonismul” inseamna ca nu l-ai citit pe Onfray ….el este un autor (filosof) mult mai complex si prolific pentru a fi expediat astfel (citeste-i mai intai „Manualu de antifilosofie”, precum si recentele prime 2 volume din trilogia sa ” „Brève encyclopédie du monde””: „Cosmos” si „Decandenta” si apoi vorbeste despre el…) La fel a spune ca intreprinzatorul miliardar Mark Zuckerberg „a dus societatea de azi in starea deplorabila in care se afla” inseamna a nu sti ce inseamna si ce rol joaca intreprinzatorii inovativi in rezolvarea problemelor omenirii… etc., etc., etc.