După aproape douăzeci de ani de când, cum îmi place să spun, ”stau în spatele cărților” ca redactor ori ca director editorial, iată că trebuie să fac pasul în față. N-aș fi făcut-o dacă nu m-ar fi pus pe gânduri o vorbă din textul tocmai publicat de Radu Vancu, una dintre semnăturile din hotnews/contributors pe care le urmăresc constant și cu admirație. Discutând despre scandalul premiului Eminescu (și un scandal este!), Radu Vancu amintește oarecum în treacăt, dar nu ca secundar, un alt lucru scandalos, noul proiect de lege a timbrului literar, și spune că ar fi vorba despre un scandal deocamdată dezamorsat. Or, pentru că lucrurile stau exact invers, cu timbrul-bombă gata să sară în aer, mă gândesc că sunt cumva datoare să îi previn la rândul meu, atât cât îmi stă în puteri, pe cei care se află în raza potențialei explozii.
Iluzia primei dezamorsări (scurt istoric)
Se pare că uniunile de creație, predispuse la varii cheltuieli pe care ajutorul totuși consistent primit de la Stat nu le putea acoperi, nu au fost capabile să colecteze de la editori banii care le reveneau potrivit vechii legi a timbrului literar. De aceea, o primă variantă de modificare a legii timbrului a fost încercată în urmă cu câțiva ani. S-a întâmplat să fiu de față la ultima discuție dintre inițiatorii proiectului de lege de atunci, lege cu mult mai blândă în modificările propuse decât forma de astăzi, iar concluziile acelei întâlniri au fost limpezi și au avut toate datele unui agreement: valoarea taxei TL nu poate crește, un timbru literar fizic tipărit și lipit pe cărți e exclus din rațiuni evidente, orice reluare a discuțiilor privitoare la legea timbrului îi va implica și pe editori. Nici una dintre aceste promisiuni nu a fost respectată, așa că, naiv și sentimental, vorba lui Schiller preluată de Pamuk, nu pot să nu mă întreb de ce cuvântul dat nu mai are nici un fel de valoare pentru dl Manolescu. Iar dacă dl Manolescu nu-și mai aduce aminte unde și când și-a dat cuvântul, îl pot ajuta: în biroul din acum pierduta Casa Monteoru, vechiul sediu al USR, undeva la primul etaj. La parter, în semi-întuneric, fum de lumânări și șoapte, se petrecea priveghiul lui Paul Everac… Era 19 octombrie 2011.
Iluzia celei de a doua dezamorsări
Iată că, după mai bine de trei ani, ceea ce ar fi trebuit să fie încă de pe atunci o dezamorsare s-a dovedit a fi doar o punere la păstrare a bombei. Acum, ea a fost scoasă din nou, ca o armă secretă în acest război pe care nici în ruptul capului nu pricep de ce USR îl declară cititorilor, scriitorilor și traducătorilor (unii membri, alții nemembri USR) și editurilor (editurilor în general, și editurii Humanitas, despre care tocmai s-a afirmat că ”plătește cu sfințenie timbrul”, în particular). Taxa este mai mare, forfetară, timbrul e fizic, exact ca la mărfurile supuse accizelor (tutun și alcool), editurile habar n-au avut de nimic, legea a trecut de nimeni știută (armă secretă) prin aproape toate ușile comisiilor din parlament și a fost deja votată în Senat. În ultima clipă, asociațiile de la care urmează să fie luați banii au prins de veste că li se pregătește ceva și au reușit, acum o săptămână, pe 16 februarie, să deschidăușa comisiei de cultură din parlament pentru câteva ore, atât cât să-și poată pleda cauza și răspunde acuzațiilor (minciunilor?, calomniilor?) aruncate în ajunul întânirii de către președintele USR, dl Nicolae Manolescu (”editorii mint cu ne-ru-și-na-re!”, ”vor s-ascundă evaziunea fiscală”).
Din nou, ca și acum trei ani la Casa Monteoru, de astă-dată la sfârșitul întâlnirii de la Parlament, avem promisiuni, un agreement, cuvântul dat de președintele comisiei de cultură că legea nu va mai face nici un pas și nu va mai trece de nici o ușă dacă nu se va ajunge la un acord între beneficiarii banilor și plătitorii taxelor respective. (La această întâlnire nu am fost de față, însă declarațiile publice făcute la sfârșitul consultării, inclusiv cele ale dlui Liiceanu, partener de dialog dinspre edituri, îmi sunt suficiente, iar dacă în emisiunea de luni ce vine Gabriel Liiceanu va găsi timp să spună cât de scurt povestea acelei întâlniri veți avea o și mai directă mărturie.)
Așadar 16 februarie trebuie că a fost momentul pe care oamenii de bună credință l-au înțeles ca ”dezamorsare”. Așa a crezut dl Radu Vancu, așa am crezut și eu, așa au crezut încă mulți alții. Atât doar că la nici două zile, picăm uluiți peste interviul dat de dl Traian Dobrinescu, deputat PNL, membru USR, scriitor (”arma secretă a poeziei românești de azi”, scrie într-o cronică la un volum de versuri al domniei sale) și, firesc, inițiator al proiectului de lege, ca și fostul său coleg, dl Varujan Vosganian, scriitor de asemenea, ba și vicepreședinte USR, dar, cel din urmă, mai puțin interesat în aceste zile de soarta timbrului literar. Ce spune dl Dobrinescu? Nici mai mult nici mai puțin decât că ”legea merge înainte”: ”Nu cred că este cazul să mai avem discuţii cu reprezentanţii uniunilor de creaţie. S-au terminat rundele de dezbatere publică şi cu preşedinţii de uniuni, şi cu organizatorii de spectacole, şi cu editorii. Cred că în două-trei săptămâni va fi supusă votului Comisiei de Cultură, după care va merge în plen. Legea va merge mai departe oricum, îşi urmează cursul, nu a intrat, aşa cum s-a auzit, la sertar. Nici vorbă!”
După cum vedeți, nu prea am avem motive să sperăm că bomba a fost dezamorsată. Dimpotrivă, întrucât un simplu gest, al votului în plen, ne desparte de explozie, aș zice că mai curând avem de-a face cu o grenadă care, dacă încă nu explodează, e pentru că cel care i-a scos cuiul de siguranță își calculează deocamdată traiectoria azvârliturii. Din nou, îndrăznesc să-l rog pe dl Liiceanu să ne spună dacă el, ca martor al întâlnirii de lunea trecută, înțelege mecanismul prin care dl Dobrinescu a trecut de la partenerul de dialog pe termen nelimitat (luni) la autorul monologului autist (miercuri).
După atâtea iluzii, câteva mirări îndreptățite
Reiau scurt mirările care m-au întristat cel mai mult: Cum poți să-ți calci cuvântul cu atâta ușurință? Cum poți să fii atât de orb încât să pleci la război taman împotriva celor care sunt de aceeași parte a baricadei cu tine, scriind cărți, editând cărți, citind cărți? Cum poți să sfidezi dintr-o lovitură regulile dialogului și ale bunul-simț, legile lumii și matematica elementară? Adaug acestor mirări cam metafizice încă două-trei nedumeriri tehnice: unde sunt uniunile de creație, unde e statul atunci când noi, ”producătorii”, dăm o bătălie care-i privește și pe ei cu pirateria din ce în ce mai incontrolabilă, mai înfloritoare? Dacă ar lupta pentru o taxă rezultată din recuperarea prejudiciului adus de această contrabandă ar avea mult mai mult de câștigat, și nu doar material. Dar ghișeul din spatele căruia ni se spune că ”nu putem face nimic” nu e o problemă nici pentru uniuni, nici pentru parlament.
Apoi, nu e oare ciudată amnezia de care dă dovadă USR atunci când cere bani de la edituri, în condițiile în care chiar ea a trecut prin lupta pentru supraviețuire a propriei edituri (și librării) – Cartea Românească? În cele din urmă, se știe, a renunțat la editură (cu librăria habar n-am ce s-a întâmplat), a păstrat doar un drept simbolic-administrativ contractual, pe perioadă determinată. Cu portofoliul ei, cu autorii ei, cu renumele ei (cea mai veche editură din România, înființată în 1919, desființată de comuniști în ᾿48, reînființată ca editură a USR în ᾿70), Cartea Românească valora mai mult decât toate celelalte nume noi de edituri fondate în România după decembrie 1989. Vorbim așadar despre o editură care, dimpreună cu experiența, capitalul de celebritate și patrimoniul luat în administrare de membrii uniunii căreia îi aparținea, ar fi trebuit să crească în ultimii 25de ani cât să fie holdingul cultural nr. 1 al României. Ar fi trebuit să fie inima trupului cultural al țării.
Cum de uită atât de ușor USR că i-a fost imposibil să țină în viață o editură, și asta în condițiile în care portofoliul, adică averea cea mai mare a unei edituri, era unul dintre cele mai de invidiat? Nu pot să-mi răspund decât închipuindu-mi că trauma administrării unei edituri s-a dovedit îndeajuns de mare încât să provoace amnezia ale cărei victime ne pregătim să fim acum cu toții. Cum? Plătind – plătind la propriu, cititorii, acel leu despre care dl Manolescu spune că e ca și cum n-ar fi. Și apoi plătind, din nou, editorii și cititorii deopotrivă, acei alți câțiva lei care vor rezulta din comenzile de timbre la Imprimeriile Naționale ca și din lipirea și urmărirea lor. (Apropo, e legală această comandă către stat pentru o taxă ce nu privește statul?)
Statul roman, citim în presa de specialitate, e incapabil să-și colecteze propriile taxe la un nivel cât de cât comparabil cu nivelul de încasare din țările civilizate. Ce-ar fi dacă am conștientiza cu toții, și uniuni, și edituri, și scriitori, și cititori – toți cei din această țară, ca și cei deocamdată plecați din ea – că soluția pentru binele nostru (nivel de trai, acces la cultură – inclusiv finanțarea uniunilor de creație) e altundeva, de exemplu, în parcarea ANAF de la Casa Presei, umplută cu mașinile cele noi, Dacia Logan (foarte frumoase!) primite de DGAF în decembrie, anul trecut, în cadrul unui eveniment patronat de însuși premierul Ponta, și lăsate de atunci să zacă mai toate sub zăpadă… Ce-ar fi dacă mașinile astea s-ar pune în mișcare, măcar acum, că pare să vină primăvara și nu mai e nevoie de efortul fizic necesar deszăpezirii? (Mărturisesc că numai gândul că voi găsi mai ușor loc de parcare îmi face bine!)
Banii, cea mai mare iluzie (a altora, de astă dată)
Dar să fie oare lipsa banilor care să finanțeze USR singura problemă a USR? Și să fie oare taxarea cititorilor și-a editorilor soluția necesară și suficientă? E oare o soluție de termen lung? Nu cumva e doar o respirație artificială, o conectare la aparate a unui pacient care are nevoie de un cu totul alt tratament?
Aflu de la radio, chiar acum, în timp ce scriu, că dl Gigel Știrbu, președintele comisiei de care depinde votarea nefericitelor modificări ale legii, ar fi declarat că nimic nu se va schimba. Să-l cred? E adevărat, sau e încă o iluzie?
Aikido cu mintea si corpul coordonate. Invatati cum sa va relaxati si cum sa va pastrati calmul in conditii de stress. 
Ceva ar trebui totuși să se schimbe. Vechea lege, cea din 1994, a fost adoptată în penumbra unei legislații comunistoide, în care dreptul la proprietate era încă un concept ambiguu. Intrarea în UE ar trebui să fie însoțită de revizuirea unor asemenea practici. Adică nu cred că este tolerabil ca un număr de oameni (cititorii, prin intermediul editorilor) să stipendieze în mod forțat un club privat, așa cum este Uniunea Scriitorilor, club înzestrat cu propriul patrimoniu și cu o sumă de membri cotizanți.
Ah, lucrurile s-ar schimba dacă Uniunea le-ar propune editurilor să o ajute în mod benevol în schimbul – de exemplu – participării la Premiile Uniunii a volumelor editate de respectivele edituri sau în schimbul realizării de cronici de carte în revistele Uniunii sau a oricăror altor avantaje. Fie și simpla menționare a numelui / siglei pe un pliant anual de mulțumiri ar fi ceva. Dar Uniunea cere niște bani DEGEABA!
Cum ar fi ca Asociația Vânătorilor și Pescarilor să pretindă câte 2% din prețul fiecărui kilogram de carne vândut în țara asta? Numai așa, pentru că Asociația lor nu se descurcă cu banii și are mulți membri bătrâni, cărora le tremură pușca în mână și nu mai pot ieși la vânătoare. Vi se pare normal?
Asociatia mentionata are taxe fff mari ..pe cap de vanator! Fondurile lor sunt -din mari pacate! mult mai mari fata de ale Uniunii Scriitorilor!
Dupa ce aveau de platit ca intreprinzatori individuali ( sau PFA-uri) cei care scriu …acum aceasta taxa! Sa speram ca nu va fi asa, eu cumpar oricum carti ,toti pasionatii vor face asta! Dar e fff neclar ce se intampla cu fondurile , nu merg doar la uniune!!
Hai să vă mai dau un exemplu… Ce-ar fi ca uniunile de editori să pretindă (și să primească prin lege) 2% din venitul brut al tuturor scriitorilor din țara asta? Pentru a putea să-și desfășoare activitatea, desigur… Deci 2% din toate veniturile unui scriitor, da? Și nu numai din drepturile de autor, ci și din salarii, pensii, INDEMNIZAȚIILE de conducere ale celor din conducerea USR (am văzut că nu vor să le zică salarii, deși asta sunt), indemnizațiile de ședință ale parlamentarilor-scriitori arvuniți de USR etc. Cum ar fi? De ce nu e?
Am o rugaminte: poate cineva sa explice in termeni clari, concisi, despre ce e vorba?
In Romanica noastra mult-iubita o problema in jurnalism este ca avem teribil de multe luari de pozitie, dar e greu sa afli despre ce, *exact*.
Multumesc.
(am incercat sa fiu scurt dar n-am reusit; e greu sa fii jurnalist)
Există o lege din 1994 care stabilește o taxă, numită timbru cultural, care se aplică pentru orice este legat de cultură: cărți, teatru, film, expoziții etc. Banii strânși din acest timbru nu se duc la stat cum ar fi normal, ci se duc la niște entități private „de utilitate publică”, spun ei, numite uniuni de creație. În cazul cărților, timbrul cultural este in prezent în valoare de 2% din valoarea oricărei cărți de pe piață, iar banii sunt incasați de uniuni de scriitori, dintre care cea mai reprezentativă și mai vocală este Uniunea Scriitorilor Români (USR) al cărei conducător este Nicolae Manolescu (printre membrii reprezentativi sunt și alți domni, care au in același timp și calitatea de parlamentari). Nu toți scriitorii sunt membrii ai uniunilor de scriitori. Practic, oricine care îndeplinește anumite condiții pentru a fi considerat autor/creator se poate înscrie în aceste uniuni și beneficia de anumite avantaje. Nu există nicio legătură între autorul cărții pe care ai cumpărat-o cu cel care beneficiază de timbrul cultural (decât poate printr-o coincidență).
În prezent se dorește modificarea acestei legi. Problemele sunt următoarele:
1. Această taxă este unică în Europa. Este practic o rămășiță a vechiului sistem în care totul era subvenționat din bani publici. Timbrul cultural are scopul de a susține artificial uniunile de creatori deoarece felul în care se cheltuiesc banii încasați este netransparent și discreționar; chiar dacă intențiile sunt bune, timbrul cultural nu se concretizează printr-un impact pozitiv în cultură (Ex. editarea de reviste literare inaccesibile, acordarea de premii din ce în ce mai contestate, ajutarea unor scriitori prin criterii necunoscute etc. – pe scurt „circlejerk”);
2. Modificăriile propuse presupun dublarea, în medie, a timbrului literar (de la 2% la 1 leu forfetar, în condițiile în care prețul mediu al unei cărți în România este in jur de 25 de lei). Editorii de carte atenționează că, de fapt, impactul asupra prețului unei cărți se va regăsi în jurul a 10% datorită cheltuielilor suplimentare pe care le presupune aplicarea timbrului (în urma modificărilor, timbrul nu va mai fi inclus în codul de bare, ci va fi aplicat fizic pe carte, ca în cazul țigărilor);
3. Timbrul va trebui achiziționat de către editori de la uniunile de scriitori anticipat pentru tirajul cărții respective. Editorii spun că nu își vor mai putea permite să publice scriitori noi, necunoscuți, întrucât vor putea să rămâna cu cartea nevândută dar cu timbrul plătit;
4. Toate aceste modificări au fost lucrate în secret și votate în Senat fără să fie aduse în atenția publică și fără să se poarte discuții cu toți actorii implicați.
Cred ca as fi reusit sa explic mult mai onest decit dumneavoastra, domnule Mitrica, cu extrase din prevederile legii. Nu gasesc ca adnotarile si interpretarile dvs. legale sint exemplare.
E simplu:
1. Uniunea Scriitorilor vrea bani in plus de la cititori, sub forma unui „timbru literar”.
2. Aceeasi uniune vrea sa transforme editurile in colectori de biruri, transferandu-le obligatia de a percepe si de a varsa contravaloarea timbrului espectiv.
3. Autoarea (doamna Lidia Bodea) considera – pe buna dreptate – ca aceasta masura este abuziva.
4. Nimeni nu are obligatia sa finanteze o Uniune, Asociatie sau orice alta organizatie privata. In mod normal acest tip de organizatii se finanteaza prin cotizatiile membrilor, carora le ofera anumite servicii in contrapartida.
5. Uniunea Scriitorilor este deja finantata partial prin subventii de stat (de ce?).
Concluzie: se incearca trecerea prin Parlament a unei legi in favoarea unei asociatii private, ceea ce este SCANDALOS.
Multumesc amindurora. Am inteles acum.
Eu va multumesc dvs pentru acida remarca la adresa jurnalismului local.
Sincer, nu cunoșteam amploarea problemei. Cum putem, noi cititorii și cumpărătorii de carte, să ajutăm?
Multe mulțumiri și cele mai bune urări, dnă Bodea.
O varianta ar fi cumpararea de carti ali scriitorilor care nu sunt membri USR. Cand membrii USR vor realiza ca „timbrul literar” le scade veniturile vor incerca sa renunte la el (eventual schimband conducerea USR, daca este necesar) sau vor infiinta o asociatie alternatiiva.
Nu cred că este varianta corectă. Atunci când cumpăr o carte – și cumpăr des – mă ghidez după cu totul alte criterii, în nici un caz după apartenența autorului la o uniune de creație sau la alta.
Editurile au și ele partea lor de vină; au devenit simple prestatoare de servicii, cu redusă selectivitate față de lucrările publicate.
Oricum, articolul dnei Bodea ridică o problemă importantă și – oarecum – delicată: Ce facem pentru cultură?
„Ce facem pentru cultură?”
E simplu, cumparam cartile care ne ofera satisfactia lecturii. Cat despre cei care scriu poezie ermetica. inteligibila doar in cadrul „breslei” – si pe care ii apara cu asiduitate domnul Radu Vancu – sunt liberi sa se cumpere (adica finanteze) reciproc.
O scurtă explicație pentru Absurdistan, debarasată de mici erori din comentariul precedent, datorate elanului combativ:
1. În anii ’90 s-a instituit “legea timbrului cultural”, prin care producătorii de bunuri culturale (spectacole, filme, cărți, arhitectură etc.) erau obligați să adauge produselor lor o sumă (“timbrul”) pe care să o să plătească apoi “uniunilor de creatori” (UNITER, Uniunea Compozitorilor, Uniunea Scriitorilor, Uniunea Arhitecților etc.).
2. Pentru carte se prevedea o taxă de 2% din prețul de vânzare. ACEST TIP DE TAXĂ NU EXISTĂ NICĂIERI ÎN EUROPA. Mai mult, această plată nu acoperă valoarea unui serviciu pe care uniunile de creatori l-ar face consumatorilor sau producătorilor de cultură, ci este de fapt un ajutor mascat pe care statul îl oferă uniunilor, din buzunarul cumpărătorului și al producătorului bunurilor culturale.
3. Criza a lovit cu precădere cartea, iar cei mai mulți editori, încercând să micșoreze prețul de vânzare către public pentru a o face mai accesibilă, au renunțat să mai colecteze “timbrul” și să-l trimită la USR, cu atât mai mult cu cât Uniunea Scriitorilor beneficiază de substanțiale ajutoare de la stat (membrii ei pensionari primesc un plus de 50% din pensie din banii statului, tot din banii statului mulți membri primesc lunar consistente “indemnizații de merit”, membrii bine văzuți fac sejururi cu prețuri degrevate la “casele de creație” de la mare și de la munte, familiile defuncților primesc ajutoare de deces mult mai mari decât cetățenii obișnuiți etc. etc.).
4. Văzând că nu mai reușesc să colecteze șuvoaiele de bani pe care le doresc, conducătorii Uniunii (Dl Manolescu, din 2006 ambasador UNESCO la Paris și în același timp președinte USR, Dl Vosganian, parlamentar, cu intermitențe ministru și în același timp vice-președinte USR), doresc să promoveze o nouă lege “a timbrului”, care să stabilească valoarea taxei la 1 leu de carte (pentru o carte de 10 lei timbrul ar reprezenta 10%) și să prevadă consecințe PENALE pentru editorii care nu ar raporta și nu ar plăti “timbrul” la tipărirea tirajului.
5. Aceasta înseamnă finanțarea USR, entitate privată, de către edituri, de asemenea entități private, și de către cumpărători.
6. Taxa ar fi chiar materializată printr-un timbru, pe care editorii l-ar cumpăra de la USR și ar fi obligați să-l lipească pe cărți. Cum cărțile preluate de librării se plătesc numai după vânzare, iar în cazul frecvent în care nu se vând, sunt returnate editurii, pagubele editurilor vor urca la sume greu de calculat, dar cu certitudine imposibil de suportat în împrejurările actuale: valoarea nerecuperată a timbrelor plătite în avans pentru cărțile nevândute, manopera de lipire a timbrelor, lucrări contabile splimentare etc. Ceea ce înseamnă ridicarea prețului cărții cu mult mai mult decât leul stipulat.
7. În condițiile în care deja piața cărții este în colaps, în care România este pe ultimul loc în Europa la achiziția de carte (cumpărătorii sărăciți renunță în primul rând la carte), în care editorii sunt copleșiți de taxe și impozite, o taxă în plus înseamnă pentru mulți editori încetarea activității și pentru mulți cititori încetarea cumpărării de cărți noi.
Va multumesc si dv. Sint convins ca articolul are merite, dar explicatiile date de comentatori au facut intelegerea datelor de baza ale situatiei mult mai usoara.
Dacă comentariul meu va fi acceptat,
1. îi cer scuze d-nei Lidia Bodea pt-că am citit numai primele paragrafe din art dumneaei – așa de amplu, bine scris și documentat;
2. Vreau să-mi spun umilul meu punct de vedere despre cartea tipărită pe suport hârtie, întrucât am acasă o bibliotecă de câteva mii de volume, pe care se depune praful, se deteriorează în timp, le mai triez și arunc pe cele îngălbenite, sau devenite ilizibile;
3. Mă miră faptul că se pune în dezbaterea publică o tehnologie învechită (cartea tipărită pe suport hârtie), acum când găsești ca doc electronic aproape toată problematica lumii ! Eu am foldere cu mii de documente: limbaje de programare, sisteme de calcul, cărți electronice din aproape toate științele, literatură-cultură, religie, etc. Ultima carte tipărită pe suport hârtie am cumpărat-o în 2005 (Istoria Indiei), iar ultimul ziar tipărit pe suport hârtie l-am cumpărat în anul 2000 ! Sunt un fervent cititor (și comentator) al presei On-Line.
4. Mă miră și faptul că mai există Uniunea Scriitorilor din România ! Ce înseamnă să fii scriitor ? Toți devenim scriitori, încă din clasa I-a și nu pretindem de la stat să devenim pomanagii ca membri ai USR !
Vă mulțumesc pt atenție !
Stimata Lidia Bodea, cu acest articol, scris franc, dar elegant, exact si fara farafasticurile specifice unei largi majoritati a intelectualitatii romanesti, mi-ati oferit, si cred ca nu doar mie, un motiv temeinic de optimism, aproape chiar de patriotism. Deci se poate, nu e chiar totul pierdut in tara noastra. E doar o problema de discretie, cu pretul iesirii din discretie, ati scris un articol extrardinar. Va multumesc. Am speranta ca si altii va vor urma exemplul.
AM remarcat ca un comentator spune ca nu intelege nimic iar altul ca articolul e scris elegant. Pentru un om din afara problemei stilul e incarcat si putin patimas. Dar nu stilul e miezul problemei. Nu stiu ce inseamna razboiul edituri autori insa inteleg faptul ca exista si in acest domeniu ca si in orice alt domeniu o organizatie unde se aciuesc niste extractori de beneficii. Sindicatele, TVR-ul chiar si radio si multi altii trag bani de la stat in numele unei dreptati. Cartea este sub asediu. Devine un accesoriu exotic pentru generatiile tinere, dar ma surprind si pe mine care pe vremuri citeam zeci de carti, ca de multe ori prefer calculatorul sau e-reader-ul. Suprataxarea e o stupiditate. D-nul Manolescu isi doreste probabil un trai imbelsugat pana la sfarsitul vietii si atunci cauta variante. Dupa el potopul. Insa asa cum ceasurile se fac azi in Elvetia , probabil ca si cartea se va limita din ce in ce iar taxarea va urgenta procesul.
„Sindicatele, TVR-ul chiar si radio si multi altii trag bani de la stat in numele unei dreptati.Sindicatele, TVR-ul chiar si radio si multi altii trag bani de la stat in numele unei dreptati.”
Nu exista o astfel de „dreptate”, domnule Marks, exista doar dreptatea pietei libere iar aceasta este clara: ce nu se vinde nu are valoare! Si asta indiferent de docta opinie a domnului uber-critic Manolescu!
Cu cat mai repede vor pricepe autorii de carte sau emisiuni radio/TV acest lucru cu atat mai bine pentru ei, ca mie unul – in calitate de consumator – mi-e simplu: nu-mi place, nu platesc!
Scuze, am citat de doua ori dar este de inteles: socialismul ma face sa tremur! :)
Ar mai fi ceva, dincolo de incercarea tipic bizantina de a fi trecuta o lege pe sest: ea nu are studiu de impact. Citeva consecinte ar fi urmatoarele:
1. Editurile mici nu ar putea suprta blocajul financiar dat de plata in avans a timbrului literar si ar falimenta
2. Editurile mari, cu sute de mii de volume in librarii, vor intra in blocaj financiar si isi vor reduce productia de carte (cca 20%)
3. Consecinte in amonte: reducerea activitatii tipografiilor de carte cu cca 20%
4. Consecinte in aval: scumpirea cartilor si reducerea producetiei de carte va duce la reducerea vinzarilor, cu efecte directe in falimentarea unor librarii.
Toate aceste vor genera somaj, taxe mai mici la bugetul de stat (TVA) si la bugetele CAS si CASS. Afectate vor fi si toate acele publicatii care comercializeaza carte cu ziar sau cu revista. Cistigul l-ar avea doar establishment-ul USR, nu scriitorii, cu atit cei multi care NU sunt membrii USR.
O intrebare poate excesiv de simpla:
Ce anume ii face pe dl. Manolescu si echipa sa se considere indreptatiti la acesti bani, practic luati cu japca de la altii?
O intrebare excesiv de simpla merita un raspuns la fel de simplu: faptul ca poate!
De altfel, este „justificarea” folosita de catre stat in tot sistemul de taxe si impozite aberante pe care il percepe de la populatie: o face pentru ca poate!
Si care a fi solutia? Pentru domnul Manolescu & Cie., sa nu mai cumparam „produsele culturale” taxate in beneficiul USR. Pentru restul e mai greu: se cheama greva fiscala si chiar nu-i vad pe romani sa renunte la statutul oi in marea stana nationala condusa de haita de lupi politici. Dar cine stie, o picatura azi, o picatura maine… si pana la urma se va umple paharul!
..Spunetzi ca din marirea timbrului literar ar castiga doar cei din varful USR, nu neaparat membrii „de rand”.
V-a raspuns oarecum, mai sus SLY , anume: ( adaug si faptul ca unii membri calatoresc in starinatate tot pe banii USR)
„, cu atât mai mult cu cât Uniunea Scriitorilor beneficiază de substanțiale ajutoare de la stat (membrii ei pensionari primesc un plus de 50% din pensie din banii statului, tot din banii statului mulți membri primesc lunar consistente “indemnizații de merit”, membrii bine văzuți fac sejururi cu prețuri degrevate la “casele de creație” de la mare și de la munte, familiile defuncților primesc ajutoare de deces mult mai mari decât cetățenii obișnuiți etc. etc.).”
Chiar mereu trebuie sa creasca avantajele masive deja, ale membrilor si conducatorilor USR?? Asta in conditziile unei economii de piatza, cand daca place un produs, e cumparat, daca nu … asta e!.
Subventzionam masiv Biserica si constructziile ei…Acum trebuie sa ii tzinem mereu mai bine pe membrii USR pentru ca, de fapt unora nu li se vand creatziile???
Cu alte cuvinte, daca esti membru USR, musai sa ai o viatza f buna, INDIFERENT daca „produsul” tau e cerut sau nu…
De ce nu face cineva o uniune a scriitorilor care sa faca ceva concurenta pentru USR.
De ex. USB:”Uniunea Scriitorilor din Bucuresti” sau „Uniunea Suna Bine”.
O astfel de uniune ar putea sa vanda timbre cu 1 leu (daca asa e legea) si sa „subventioneze” editurile cu 80 de bani (sa zicem) pentru fiecare timbru cumparat. In felul asta pretul efectiva al timbrului ar scadea de la 1 leu la 20 de bani.
E greu sa faci o astfel de uniune? Ce mai trebuie pe langa dreptul la asociere?
Nu, nu e greu. Greu sau aproape imposibil ar fi ca această asociație să obțină statutul de „utilitate publică”, gândit exact ca un obstacol în calea accesului oricărei alte asociații la banii rezultați din „timbrul literar” și la alte mici „atenții” gingașe pe care statul le are la adresa uniunilor sale preferate.
Incep prin a spune ca nu sunt in masura sa fac vreo propunere. Ceea ce pot sa fac, ca om caruia ii place sa citeasca „pe hartie” este sa spun ca in Romania cultura a devenit de ceva vreme un lux. Cartile, in mod special, sunt scumpe, mai scumpe decat in Elvetia sau SUA la calitate echivalenta. Orice masura suplimentara care ar duce la cresterea pretului va avea efecte dramatice asupra „consumatorului”. Limitarea accesului la dezvoltare intelectuala este o garantie a ramanerii la stadiul de privitori ai televiziunilor de scandal sau cititori de ziare gratuite, distribuite la metrou. Eu vreau sa platesc efortul autorului/editorului insusi, nu lafairea (nu sunt sigur ca acest cuvant chiar exista…) „sindicalistilor culturali” si a familiilor acestora prin casele de creatie. Parerea mea, cum ar zice un clasic in viata…
Buna ziua ,am citit articolul d-voastra si va inteleg ingrijorarea,dar va rog sa aveti incredere ca vom face tot posibilul ca TC sa nu sufere modificari,ce ar putea duce la o scumpire a produselor culturale.
TC este un anacronism în sine. Nu vă prefaceți că nu pricepeți acest lucru. Dacă el putea fi impus în 1994, nu mai este acceptabil la 8 ani de la aderarea la UE. Nu puteți finanța în mod forțat activitatea unei asociații private printr-o taxă de stat. Se numește ajutor de stat și nu e permis în UE.
Solicitați USR să-și revizuiască doleanțele, să se reformeze radical și să trateze editurile, difuzorii de carte și mai ales cititorii ca pe niște parteneri, nu ca pe niște vaci de muls.
Aceeași observație și pentru restul „uniunilor de creatori”.
Acest subiect pe langa cele corect spuse in articol mai are si o anumita nota de absurd tipic parlamentar roman.
Dupa ce parlamentarii singur isi stabilesc salariile, pensiile, de aceasta data s-a mers mai departe. Cineva, domnul Vosganian, este primvicepresedinte intr-o organizatie, totodata si senator. In acesata situatie poate sa propuna legi. Si a propus o lege, si a facut lobby pentre ea. Prin aceasta lege el propune ca unii, firme particulare, sa plateasca o anumita suma organizatiei unde el este primvicepresedinte (poate trebuia sa scriu cu litere mari).
Din pacate am indoieli ca stimatii colegi ai dinsului, inclusiv dinsul, realizeaza absurditatea acestei situatii. Pe baza acestui exemplu trebuie sa ne asteptam la alte legi dambovitene.
Nu mai am cuvinte.
„Criza a lovit cu precădere cartea, iar cei mai mulți editori, încercând să micșoreze prețul de vânzare către public pentru a o face mai accesibilă, au renunțat să mai colecteze “timbrul” și să-l trimită la USR, cu atât mai mult cu cât Uniunea Scriitorilor beneficiază de substanțiale ajutoare de la stat”
Numai mie mi se pare aceasts situatie inadmisbila?
Aici sta cheia. Editorii au decis cu de la sine putere ca legea este proasta, si in loc sa lupte pentru modificarea ei si eliminarea acestei taxe, au hoterat sa nu o mai plateasca.
Atitudinea este tipica pentru Romania si nu cred ca exista ceva similar in vest.
Nu comentez justetea acestei taxe, comentez modalitatea prin care editurile au inteles sa lupte impotriva ei. Cum ar fi sa refuzam cu totii platirea taxelor locale invocand motive realiste (daca platesc impozitul nu mai am suficienti beni pentru mancare deci e ca si cum as intra in faliment) ?
„Atitudinea este tipica pentru Romania si nu cred ca exista ceva similar in vest.”
Cred ca glumiti! De la un punct incolo al taxarii se ajunge ca taxele colectate sa fie mai mici. Evaziune fiscala se numeste si este tratata de teoria economica!
Ceea ce uitați să luați în calcul este că editorii PLĂTESC o sumedenie de impozite și taxe împovărătoare, de la impozitele pe salariile angajaților la TVA (redusă la 9%, dar prezentă), la impozitul pe mijloacele de transport (s-a dus vremea livrărilor de carte cu spinarea), pe clădiri (nu vile la mare, ci depozite) și la diverse taxe indirecte.
E drept că mulți nu plătesc impozit pe profit – pentru că nu au profit.
În ultimii ani, s-au înregistrat destule falimente printre edituri – sper că spectrul falimentului vi se pare un motiv suficient de realist pentru a explica o „situație inadmisibilă”.
La acuza dumneavoastră că „în loc să lupte” etc., vă aduc la cunoștință că editorii au făcut numeroase eforturi legale pentru a înlătura această relicvă legislativă, inclusiv încercând să facă legislativul conștient de anticonstituționalitatea legii.
Însă s-au lovit de barajul instituit de încrengătura de relații USR-Parlament, pe care zilele acestea ați văzut-o exemplificată din plin.
Să vă mai reamintesc că promotorul noului proiect de lege este dl Vosganian, senator și în același timp prim vice-președinte al USR?
Nu cumva e vizibil aici un mic conflict de interese?
Să vă reamintesc că domnia sa face parte de peste două decenii din Parlament și ca atare beneficiază de o rețea de relații-interese care îl transformă într-un obstacol viu în calea încercărilor de revenire la o stare legislativă firească într-o țară europeană?
Nu cumva și această situație ar putea fi definită ca inadmisibilă?
În ceea ce privește comparația dumneavoastră, la un examen mai atent veți vedea că, dacă nu veți avea banii necesari pentru plata impozitelor locale, chiar după ce vă veți hotărî vitejește să faceți foamea pentru a aduna banii necesari îndeplinirii sfintelor obligațiuni civice, nu veți plăti taxele locale.
Și o curiozitate finală: de ce nu comentați justețea acestei taxe?
Legea a fost atacată în justiție. Și procesele vor continua până la nivel european.
Nu e vorba că nu editurile au decis să nu mai plătească o taxă, ci că au refuzat să o mai încaseze în numele Uniunii Scriitorilor. Taxa aceea ar fi trebuit plătită de cititori. Dacă Uniunea Scriitorilor vrea bani de la cititori, ar face bine să și-i ia singură.
În primul rând… Uniunea Scriitorilor din România este o Asociație (puteți verifica în Registrul Național ONG – iar la: Indexul persoanelor juridice fără scop patrimonial – asociatii – partea I si partea a II-a dați clik pe partea a doua și o veți găsi la poziția 36557) al cărui președinte (și la ora actuală) este dl. Laurențiu Ulici (care din păcate a decedat în 2000) – în această situație despre ce vorbim? Cine este dl. Manolescu? este doar o persoană fizică fiindcă în mod legal, el nu reprezintă pe nimeni
În al doilea rând… un ONG presupune voluntariat nu o grămadă de indemnizații pentru cei care se dau că ei conduc ceva. Multe dintre așa zisele Uniuni… sunt în această situație – funcționează ilegal și fac evaziuni fiscale
În al treilea rând… e clar că au relații sus puse prin care sunt și sprijiniți ca să fure și mai mult.
@Bogdan,
Nimeni nu are obligatia de a fi transformat in colector de taxe pentru altul. Prin urmare, editorii au perfecta dreptate sa spuna USR: beneficiati de o taxa? Ei bine, colectati-o singuri!
Cat despre:
„Cum ar fi sa refuzam cu totii platirea taxelor locale invocand motive realiste (daca platesc impozitul nu mai am suficienti beni pentru mancare deci e ca si cum as intra in faliment) ?”
situatia este diferita: niciunul dintre noi nu este transformat in colector de taxe in beneficiul municipalitatii!
Deci dupa cum vedeti, problema nu este taxa in sine (desi ea este discutabila) ci fortarea editurilor de a deveni „colectori fiscali”, ceea ce nu le intra in atributii.
De ce sa platesc eu, ca cititor, o taxa din care sa traga o mizerie ca Vosganian peste 500,000,000 de lei vechi pe an?
In plus, ideea ca cititorul va suporta taxa este falsa. Daca o carte are un pret de 20 de RON, credeti ca editura ii va mai adauga cei 0,4 RON taxa. Nu. Preturile sunt rotunde. Va ramane pretul la 20 de RON, iar cei 2% o sa dispara din profitul editurii.
L-am vazut si eu pe cacaramitru cat de obraznic este. Dar exista o SOLUTIE: presa ar trebui sa verifice cu mare atentie costurile firmei “J40 /13860 /2007″ Este o firma de consultanta care ia ghiciti de cine este condusa?? Are 36 de angajati si costuri de 78.4 milioane RON (lei noi) pe an. Daca mai exista jurnalisti seriosi si profesionisti in aceasta tara, ar trebui facute niste calcule despre costul per angajat pe zi, daca acea suma este credibila, daca acele costuri ies frumusel din tara, si cat ar trebui sa plateasca de fapt firma respectiva impozite in Romania. Cunosc domeniul foarte bine, si pentru firma de consultanta un cost total de 1,000 lei per angajat pe zi lucratoare este rezonabil. DAR, orice este mai mult de atat, pentru mine este suspiciune de … Cel care face calculul sa ia in considerare ca un an are X zile lucratoare. Deci, mai avem macar un singur jurnalist serios si competent in tara asta??? Poate ca numai daca se ia mai mult impozit de la firma aceasta se rezolva toata problema pe 5 ani cu timbrul literar.
Ia uitati aici in josul paginii cum creste venitul firmei, dar profitul cam bate pasul pe loc :(
CUI: 22138811
http://tinyurl.com/ot2zwjq
Eu cred ca asta este un subiect BOMBA de presa. Si ar trebui luate si celelalte 7-8 firme similare la control. Parerea mea este ca platesc extrem de putin impozit in Romania si ca ar trebui sa plateasca mult mai mult. Eu nu cred ca acele costuri sunt reale.