vineri, martie 29, 2024

De vorbă cu cititorii

Comentatorii de pe FORUM mi-au adresat câteva întrebări. Găsesc de cuviință să le răspund în rândurile următoare.

R2 zice:

„Eu am ajuns sa asociez lectia de romana cu moartea pasiunii – idei putine, exprimare greoaie, limba de lemn cat cuprinde si anti-carisma mai ceva ca Hillary Clinton (ma refer la partea din lectia de romana unde nu se [ni se?] dictau comentarii) (care comentarii erau fix in acelasi stil, doar spuse mai rar). Stau si ma intreb cum o fi scapat domnul Funeriu de sablonul asta trecand prin aceleasi scoli. O fi stat in ultima banca?”.

Nu, stimate R2, n-am stat în ultima bancă. Am stat chiar în primul rând, încât am recepționat temeinic vagoane de banalități savante din gura câtorva (nu mulți, totuși) profesori acri și fără har. Dar trebuie să recunosc că de la ei am avut multe de învățat, în primul rând cum să nu predau limba și literatura. Am avut parte și de profesori extraordinari precum Gheorghe Tohăneanu († 2008) în memoria căruia am publicat chiar anul acesta o carte. Acolo scriam următoarele despre un coleg al D-sale (redau, ușor adaptat la discuția noastră, textul din carte):

Cursurile care plesnesc de informații seci îi derutează pe studenți, îi sperie și, ce e mai rău și mai rău, îi îndepărtează de literatură. Pe mine unul m-au speriat de moarte. Dl X preda literatura. Cinci ore de curs săptămânal în care ne dicta pe nerăsuflate și într-un ritm infernal, informații peste informații. Colegii mei scriau până la ruperea creioanelor și dezintegrarea caietelor. După primul curs, am încetat să mai iau notițe. Mergeam la ore pentru că pe-atunci era obligatoriu. Spre deosebire de colegii mei care, scriind de zor, n-aveau timp să se gândească la ceea ce notează, eu puteam reflecta în voie și mă tot întrebam dacă asta-i literatură, dacă nu-i cumva „turbare de cap și frântură de limbă, Doamne ferește” ca la școala de catiheți a lui Creangă, săracu’. Așteptam epuizați pauza izbăvitoare: „scriitorii” mai cu seamă, că eu eram… verde. Decepție însă, Dl X constata că n-a terminat „materia” (obsesia multor profesori, care uită că „materia” n-are cum fi epuizată) și atunci mai scotea din geantă o fișă de pe care ne dicta inventarul complet al pomilor fructiferi din livada lui Nicolae Filimon și abia după aceea venea „liberarea”, ca la armată… Eu, cel fără notițe, am ieșit poate cel mai câștigat de la acest curs. După ce am scăpat, numai eu știu cum, de examen, mi-am zis că, dacă voi ajunge profesor, îmi voi fixa două obiective egal de importante; primul — să nu fur nici o secundă din pauza elevilor, iar al doilea — să întreprind tot ce-mi stă în putință pentru a-i face să îndrăgească filologia. Pe primul l-am urmat cu sfințenie, pe al doilea am încercat să-l respect atât cât am putut și numai studenții mei pot spune dacă am reușit sau nu.

Cătălin:

Articolele dumneavoastra invata si descretesc fruntile in acelasi timp. Un exemplu de cum ar trebui sa se desfasoare o lectie de romana.

O vorbă de spirit înlocuiește cu succes lecitina… N-am spus niciodată bancuri studenților, glume filologice însă am făcut. O asemenea lecție care „descrețește frunțile” (cum spuneți), am evocat în postarea din 29 septembrie intitulată Abrevieri buclucașe.

Cryogen:

…v-aş rămâne recunoscător daca aţi putea evalua şi corectitudinea următoarei exprimări (dintr-un articol al altui autor): “(…) declarind intr-un interviu ca la acea data era somer si traia majoritar din ajutoare sociale”.

Cuvântul majoritar este adjectiv, aici e întrebuințat ca adverb. Trecerea de la o clasă morfologică la alta e un procedeu mai rar în română, dar se bucură de frecvență ridicată în engleză. Eminescu face adjectiv din substantivul fecioară (în Scrisoarea I): „Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară (lumină fecioară = lumină pură, imaculată):” și, tot adjectiv, contrariind norma, din copile (basmele copile = basmele tinere, inocente): „Când în straturi luminoase basmele copile cresc” (Memento mori). La vremea aceea era atât de îndrăzneț procedeul, încât nici măcar Maiorescu, poate cea mai luminată minte a secolului al XIX-lea, nu l-a înțeles. Dovadă faptul că le-a flancat de virgule pe amândouă, când l-a editat pe Eminescu (1883–1884), crezând că sunt vocative. Eu n-aș fi scris majoritar în fragmentul citat, aș fi scris, probabil: mai cu seamă din, dar eu mă raportez la gramatica și dicționarele „din librării” care mă obligă să fiu conservator. Nu uit totuși că aceste lucrări sunt depășite în chiar momentul în care ies din tipografii, fiindcă limba nu stă pe loc, evoluează, de multe ori, în direcții imprevizibile. Tendința generală de azi către brevilocvență îi face pe mulți – mai ales tineri care vorbesc fluent engleza – să contragă expresia. Dacă, în loc de majoritar, zic: mai cu seamă din, expresia mea e marcată de vetustețe și-mi trădează vârsta sau îmi aduce aminte de Ion Neculce: O samă de cuvinte. Îmi puteți găsi dumneavoastră un tânăr de azi care să zică „mai cu seamă din”? Greu de crezut.

Marius zice:

Un articol foarte bun si la obiect, pacat ca pe (prea) multi nu-i va atinge. D-le Profesor, greseala de exprimare este “romanist”, sunteti iertat. Nu sunt filolog.

Mulțumesc pentru apreciere. Mi-a plăcut că „m-ați iertat”, dar mai ales mi-a plăcut că, până să vă răspund, ați verificat și v-ați lămurit singur că romanistul e un specialist în studiul comparat al limbilor romanice. Bravo! Și, încă o dată, mi-a plăcut că v-ați recunoscut greșeala. Ați scris: „Iertare, d-le Profesor, am presupus gresit ca ati folosit termenul romanist cu referire la vreun scriitor, romancier celebru. Mea culpa !”.

Sunt atâția „savanți” care se îndrăgostesc așa de mult de propria persoană încât meseria de pe urma căreia își câștigă pâinea nu mai contează. Nu-și asumă nici în ruptul capului erorile pe care le-au săvârșit și care sunt atât de omenești. Narcisiaci le zice. Eminescu, Călin: „Și Narcis văzându-și fața în oglinda sa, izvorul, / Singur fuse îndrăgitul, singur el îndrăgitorul”…

Același Marius:

Greseala de exprimare este: “franțuzului căruia i s-aU furat în Ferentari portmoneul cu actele și banii”. Corect este : caruia i s-A furat portmoneul. Ar fi fost corect daca spuneati: i s-AU furat actele si banii”.

și r2:

eu votez cu “i s-au furat în Ferentari portmoneul cu actele și banii”. un mic dezacord aflat chiar inaintea paragrafului care ne anunta ca exista pe undeva o greseala de exprimare

M-am gândit mult înainte de a lansa la apă această „undiță”. M-am bucurat când am observat „firul întins”, cum zic pescarii. Iată de ce: aparent, din fraza aceasta se înțelege că banii erau în portmoneu. Dar atenție: numai dacă zic s-a furat înseamnă că banii erau în portmoneu împreună cu actele; dacă zic: s-au furat înseamnă că banii erau altundeva, într-un buzunar separat, de pildă. Așadar, scriind s-au, eu am mizat pe al doilea răspuns: „i s-au furat și portmoneul cu actele, și banii”. Dacă aș fi fost mai inspirat, aș fi scris portofel, căci portmoneu e, etimologic, „poartă banii” (cf. engl. money).

Mircea M :

“Incitant și, pâna la urmă, instructiv.Care să fie (greșeala)? “Ungherele ei ascunse”, bunăoară?

Cătălin :

„ungherele sunt prin definiție ascunse”

Într-adevăr sintagma unghere ascunse e destul de aproape de pleonasm. Dacă ne uităm în DEX, la sensul al treilea al cuvântului ungher apare adjectivul ascuns (loc ascuns). Dar e poate mai important să ne uităm la noi acasă în bucătărie, dormitor sau sufragerie; vom concede atunci că sunt unghere și unghere, unele mai la vedere, altele mai ascunse. Etimonul prim al lui ungher e lat. angulus = unghi, iar de la geometrie, am aflat că există unghiuri ascuțite, unghiuri drepte și unghiuri obtuze. Dacă vrem să ascundem un obiect n-o să-l dosim într-un unghi drept sau obtuz, ci în unul ascuțit, mai… ascuns privirilor.

Consonant:

A propos de greseli de limba romana. De ce este acceptat cuvantul “sait” scris “site” in limba romana cand avem, cu acelasi inteles, cuvantul sit?

Despre acest cuvânt vorbea pe „saitul” său George Pruteanu cu mai mult farmec decât aș putea eu să o fac, așa că vă recomand: www.pruteanu.ro El propunea să scriem și să pronunțăm sait.

Liviu:

O mica observatie: o fi incluzand “aniversare” referirea la ani, dar in limbajul curent asta nu mai e important. In limbajul curent se foloseste des si cu referire la alte perioade de timp (luni, secole) asa ca nu cred ca e o problema chiar asa de mare. Asa cum bine spun unii, limba mai si evolueaza…

Aveți dreptate parțial, căci uzul triumfă în cele din urmă, dar nu chiar întotdeauna. Când eram student, un profesor mai pedant de felul său ne admonesta când rosteam sesiza, atrăgându-ne atenția că provine din francezul saisir, deci românește – sezisa. Astăzi am cam uitat de franceză și toată lumea pronunță sesiza, așa cum, de altfel, recomandă și DOOM-ul. Cu totul de acord că uneori suntem nevoiți să uităm etimologia cuvintelor. Dacă am ști de unde provine cuvântul a dezmierda nu l-am mai folosi niciodată. Merda e în latinește „excrement” (merde în franceză), prin urmare a dezmierda = a curăța de excremente (un copil). Limba a înlăturat toate sensurile neplăcute ale cuvântului și a reținut doar faptul că bebelușul se simte confortabil după o asemenea acțiune a mamei. Vorba englezo-americană: „The only person who likes change is a wet baby”. Adaug că și etimologia neologismul excrement e…, dar vă las pe dumneavoastră să-i ghiciți singuri originea. Nu e greu deloc.

Aniversare înseamnă, etimologic, „întoarcerea anilor”. În limba română termenul e folosit numai când serbăm evenimente fericite: nașterea unui copil, d.e. Nu spunem aniversăm decesul unei personalități, ci comemorăm decesul. Justificarea nu e etimologică pentru că tot despre „întoarcerea anilor” vorbim. Problema nu se pune în franceză. Pe TV5 am auzit de mai multe ori formule de genul: „cinquième anniversaire de sa mort”.

Lechi:

In final,am o intrebare : cum se spune in franceza ” sefa” ?

„Hypocrite lecteur, mon semblable, mon frère”, mă provoci să-ți spun cum se zice șefă în franceză. Îți recunosc stilul, frățioare, așa că degeaba te ascunzi în spatele unui pseudonim, știu cine ești (inginer electro-, n’est-ce pas?). Încuietoare întrebare îmi pui. După o dificilă și îndelungă investigație științifică (biblioteci, arhive, google și „ețetera”), aflu că nici măcar membrii departamentului de standardizare lexicală de la Academia Franceză nu i-au dat de capăt cuvântului; trebuie totuși să-ți spun că chef provine din latinescul caput, dar noi nu știm sigur dacă e cap de bărbat sau de femeie, căci e neutru în latinește, dar masculin în franțuzește. În schimb, cap în sens anatomic, e feminin: la tête, provenit din testa ceea ce în românește e… țeastă (tot feminin). Încurcați în atâtea intersecții etimologice nesemnalizate, nemuritorii academicieni de la Paris au decis să elimine din dicționare și uz cuvântul mademoiselle și să acorde prioritate de dreapta numai vocabulei madame, pentru a spulbera orice urmă de discriminare pe criterii maritale. Ginecologii au aprobat in corpore inițiativa lexicală a Academiei: honni soit qui mal y pense! (Venind vorba despre doctori, bunul meu prieten Șerban Foarță mă corectează: „honni soit qui mal y panse”.)

nobody :

Nu mă pricep, dar, ca tot românul, mă bag şi eu ca musca-n lapte. Nu cred ca e nevoie să fim atât de încrâncenaţi când e vorba de erori de exprimare. Pâna la urmă nu asta este “evoluţia” limbii? Când suficienţi vorbitori fac cu insistenţă o anumită greşeală de exprimare, în cele din urmă acea “greşeală” devine “norma”. Limba este o ştiinţă imprecisă, cu o grămadă de excepţii şi cazuri particulare, ale cărei reguli se schimbă în timpul jocului, mi se pare normal ca nimeni să nu poată stăpâni la perfecţie o ştiinţă… imperfectă.

Ba vă pricepeți și încă foarte bine. Dacă nu sunteți filolog, finețea observației chiar mă surprinde. E de bun simț și… „productivă ”, cum se spune astăzi tot mai des. Și apoi repudiați „încrâncenarea”, ceea ce încerc și eu să fac în textele mele, dacă ați observat. (Vedeți mai sus ce-am spus despre a sesiza.) Concurența dintre normă și greșeală e dezbătută de mii de ani. Horațiu, într-o scrisoare în versuri către Pisoni (Epistula ad Pisones), vorbește despre „triumful uzului” în termeni simpli și clari: si volet usus, adică, mai pe românește, „dacă așa vrea uzul, n-ai ce-i face”. Și totuși, sunt situații și situații. Dar despre concurența dintre normă și greșeală – altădată, mai pe larg, căci discuția necesită un spațiu întins. Dacă voi scrie vreodată despre acest conflict, vă voi cita cuvintele. Mi-a plăcut și că scrieți cu diacritice. O doctorandă a mea s-a obișnuit până la urmă să respecte o asemenea minimă exigență pentru o teză de filologie; scria viață, piață, rață etc., dar întotdeauna putin, în loc de puțin. I-am atras atenția cu pedagogie că putin se scrie cu majusculă…

Dacă vrei să-l „îngropi” pe cineva mediatic (mai ales pe… Cineva), caută-i greșeli de exprimare: vei găsi cu siguranță. Dar, cum am mai spus: sunt erori și erori; una e să greșești întâmplător, vorbind și scriind în fugă, și cu totul alta să greșești ori de câte ori deschizi gurița sau ori de câte ori ții în mână pixul („pix vobiscum, carevasăzică).

Distribuie acest articol

15 COMENTARII

  1. Evolutia limbii poate fi influentata de necunoscatori si sa-i infringa pe cunoscatori.
    Prin anii `70, parca, Alexandru Graur a publicat un volumas despre gramatica, nu il gasesc prin biblioteca acum, la repezeala, in care republica articole din Adevarul interbelic, despre pacatele limbii, ca sa imprumut numele rubricii dnei Rodica Zafiu.
    Si undeva a trebuit sa se dea invins (asa erau vremile, care sint peste noi :P )
    Intre cele doua razboaie mondiale, presa de stinga din Romania elogia planurile cincinale sovietice si marile lor realizari (or fi fost ca ale noastre „cincinalu-n patru ani, jumate!”?), dar era nemultumit de traducerea din latina, si care ar fi trebuit sa sune in romaneste „cinci anale”.
    Nu mai putea sustine asa ceva in vremea Duc, pardon, in vremea geniului carpatin

  2. [căci portmoneu e, etimologic, „poartă banii” (cf. engl. money]

    Nu ca n-ar fi (oarecum) adevarat enuntul de mai sus, el creeaza, totusi, confuzie prin trimiterea la englezescul „money”. Daca e sa facem etimologie, sa spunem clar, raspicat: portemoneu isi are etimonul in francezul „porte-monnaie” ( petit étui pour les pièces de monnaie). Iar povestea lui „monnaie” se spune printr-o filiera cit se poate de romanica/latina (ca si a cuvintului englezesc „money”). Stiu asta din tinerete, tocmai pentru ca de-atunci stiu si de Littré, de unde, iata, preiau povestea:

    ÉTYMOLOGIE

    Wall. manoie ; provenç. et espagn. moneda ; port. moeda ; ital. moneta ; du lat. moneta. Moneta (e long), qui signifie sans doute celle qui avertit, était un surnom de Junon à Rome, Juno Moneta ; c’est dans son temple qu’on fabriquait la monnaie ; de là moneta prit le sens de monnaie.

    Exista si alta poveste?

    • Mulțumesc că mi-ați dat ocazia să fiu mai explicit.
      Facem ce facem și tot la latină ajungem: lat. Moneta, apoi în franceza foarte veche (circa 1100): monoie, două secole mai târziu: monnoye(s), iar de la acesta din urmă probabil engl. money. Eu am uitat că nu scriu pentru lingviști obișnuiți cu abrevierile specifice. Mă simt dator, în urma intervenției dumneavoastră, să precizez că prescurtarea cf. e a latinului confer = „compară”, deci nu înseamnă: „provine din” (money).
      Dumneavoastră aveți perfectă dreptate, „portmoneul” nostru e preluat din franceză ca și, de altfel, portofelul (porte-feuille). Este un neologism „mai vechi” – dacă acceptați oximoronul meu – de pe vremea când nu împrumutam mai nimic din engleză în materie lexicală.
      Vă felicit că utilizați dicționarul lui Emile Littré – este o capodoperă lexicografică.

      • Stimate domnule Profesor, vă mulţumesc pentru lămuririle oferite publicului larg. Personal, am înţeles prima vista că era un context „expert” care arde etape explicative dar şi care, perceptiv-vizual poate duce la confuzie prin alăturarea „poartă-bani” şi „money” în lipsa efectivă a etimonului comun, cu atît mai mult cu cît sînt convins că o bună parte dintre cititori are noţiuni imprecise ale acelei abreviaţiuni (cf.) A propos, tocmai pentru e evita asemenea situaţii, am observat că în engleză şi franceză unii autori preferă să utilizeze „see also” şi „voir aussi” în loc de „cf.” .

        Accesul la Littré, pe vremuri, mi-a fost mărinimos permis de către o fiinţă deosebită care a preferat să îndure foame şi frig, mai degrabă decît să se despartă de dicţionar (si alte cărţi). Oricum, ca să fiu „critic”, chiar şi Littré-ul e uneori avar cu poveştile… Pentru că vorbim de Moneta, monnaie şi monedă (dar şi pentru că e week-end) o să lungesc aci „povestea”: aşa cum le-am spus deseori elevilor mei, dacă azi toată lumea spune (şi ştie ce înseamnă) „time is money” , e din cauza unor gîşte. Da, e vorba de gîştele capitoline care au prevenit, gîgîind, gărzile romane în noaptea atacului galilor asupra Capitoliului. Cum gîştele erau ale templului Junonei, zeiţa a ajuns să fie numită Junona Moneta/Monita (Prevenitoarea, a se vedea şi preMONITie/preMONIToriu, în româneşte). De-aici încolo preia şi Littré-ul povestea, a se vedea mai sus .

  3. “Nu, stimate R2, n-am stat în ultima bancă. Am stat chiar în primul rând”

    Multumesc pentru raspuns. Nu reiese clar din text, dar banuiesc ca la cursurile domnului X, unde Dumneavoastra nu luati notite in timp ce colegii scriau dupa dictare pana rupeau creioanele, va asezati, strategic, undeva mai in spate… :)

  4. Laudabila initiativa dle Funeriu. Cu atat mai mult cu cat le cam dati peste mana/gura/pix/tastatura „romancilor-verzi” care „stiu” ei/le cu se man’ca patriotis… pardon, patriotizmul (app de „sesizare”). Oricum, d-lor „stiu” si accepta ca dovada de „patriotizm” doar memorarea/reproducerea ca pe apa a „imnului-nationa-lae”. Desi sensul real le cam scapa. Printre cei cativa neuroni nativi.
    .

  5. Multumesc pentru ca m-ati luat in seama si mi-ati raspuns, nu ma asteptam. Si da, la aceste schimbari m-am referit, ca in cazul „sesiza – sezisa”. Asta e insa realitatea, fie ca ne place sau nu. In ce priveste aniversarea unor evenimente nefericite, nu numai in Franta se foloseste ci si in alte tari (ex. Canada, SUA). N-or fi avand termenul de „comemorare” sau din alte motive, nu stiu…

  6. Vindem jucarii pentru bebelusi din plastic

    Nu as incheia povestea cu „portmoneul cu actele si banii” atat de usor… E o problema de semantica la mijloc, dincolo de sintaxa care nu pune nicio problema. Eu cred ca niciun vorbitor nativ de romana nu s-ar exprima asa daca banii nu ar fi fost in portmoneu. Din simplul motiv ca ar vrea sa evite interpretarea „portmoneul cu (actele si banii)”, de departe cea mai probabila interpretare intr-o astfel de formula. Cade in sarcina celui care se exprima sa incerce sa evite confuzia, ceea ce e mai important, dupa mine, decat evitarea altor greseli mentionate. In fond limbajul e un vehicul pentru trasmiterea de informatie si daca aici esueaza, restul nici nu mai conteaza…

  7. Despre trimful uzului. Oricat ar fi unii de sceptici gramatica este o stiinta. Rostirea si sensurile cuvintelor pot evolua, la fel cu evolueaza cunoasterea in unele stiintele descriptive, dar abaterea de la regulile gramaticii este similara cu incercarea de a le viola pe cele ale matematicii sau fizicii. Cunoasterea a evoluat fundamental in fizica prin imbogatirea unor legi si nu prin invalidarea lor. Chiar daca 51% dintre romani vor ajunge sa faca zilnic un dezacord dintre subiect si predicat asta nu le va face vorbirea corecta.

    • Curios ca spuneti asta, vorbind o limba evoluata din latina vulgara. Ce-ar spune Ovidiu vazand ca vreti sa respectati cu sfintenie niste reguli de gramatica latina stalcita, prost-pronuntata, terfelita de toti migratorii?

      Regulile gramaticii dvs sunt arbitrare din start. Altfel ar trebui sa vorbiti direct latina clasica.

      Al dvs,
      Vergiliu

  8. Va citesc si ma ingrozesc. In 20 ani nimeni nu va sti de Horatiu, poate nici de Shakespeare, oameni vor cumunica monosilabic intr-o pygmy english, vor avea prieteni mai peste tot globul, prieteni pe care nu i-au vazut nicioadata si vor manca take away vizionand tot mai multe cooking shows.
    Sunteti poate ultima generatie de oameni cu scoala adevarata, o scoala care nu-i pregatea neparatat pe copii sa faca bani, ci sa devina oameni completi.
    In cartierul in care traiesc s-a inchis ultima librarie si locul ei a fot luat de un magazin de bauturi, de alcolizare, cum spune fiul meu intr-o romanesca aproximativa.
    Mai mult decat atat, in alte orase oamenii au ajuns sa voteze liber inchiderea bibilotecilor, si asta nu intr-o tara din Europa de Est.
    Sper ca nu mi-o luati in nume de rau, dor mai mult decat oricand e valabila vechea zicala romanesca: cine n-are batrani ….

  9. Salut dl profesor

    MULTUMESC PENTRU RASPUNS..
    Am inteles ca sefa nu exista in limbaj, dar desigur , exista in realitate.
    Poate, ma lumunati dv.,daca voi fi in situatia sa ma adresez unei sefe in Franta , sa zicem sefa unui departament , cum sa graiesc….

    Acest mesaj il scriu de la Alicante. Aici. cam tot ce este la vedere se scrie in spaniola si dialect valencian. Ce vorbesc, e mai greu pentru mine sa decodez….
    Din acest punct de vedere, noi suntem in mare avantaj . Chiar daca pe alocuri vorbim mai
    dulce sau mai altfel, ne intelegem intre noi. Dar cand scriem, toti scriem la felsi …….. facem greseli

    Am si un comentariu pt dl CINICUL

    abordarea dv. este putin pesimista…
    Desigur, limba si comunicarea evolueaza, dar nu cred ca spre catastrofa anticipata de catre dv.

    ref. la pygmy english
    Eu am vazut pigmei in carne si oase. Nu stiu ce limba vorbeau < in mod cert nu engleza piggin english.
    Era un instrument de comunicare foarte pitoresc, amestec de engleza contorsionata
    cu diverse cuvinte tribale,
    Lumea trebuia sa comunice , asa ca au gasit calea. Daca nu ma insel, o tara din Africa de vest a adoptat oficial piggin english.
    In Nigeria , sunt zone in care nu ai de ales, trebuie piggin
    Poti citi si poezii, au un farmec aparte si poate o profunzime la care nu avem acces

    • „Poti citi si poezii, au un farmec aparte si poate o profunzime la care nu avem acces”

      POATE.

      …ar zice eforii spartani.

      Sara pe hill shofaru’aufschpielen’avec Zal
      Flocks salgono, estrellas éclairent en бульвар . . .

  10. / În primul rînd, portmoneul din istorioară nu-și are etimologia “cf. engl. money”, cum vrea ERONAT autorul articolului. Vine din “fr. port-monnaie”, c-așa ne spune DEX, EA 1975, pag. 724. Apoi, că “s-a furat” portmoneul ori “s-au furat” actelele si potmoneul, e o situație gramaticală aiurea, întrucît, în limba română, există doar verbul A FURA. Forma reflexivă e IMPERSONALĂ (“S-a furat o bombă” – film celebru al lui Gopo). Exprimarea unică, curentă și CORECTĂ este “s-a furat” – “În România, s-a furat, ca-n codru, fabrici, utilaje, complexe industriale, trenuri, vapoare etc.” Același DEX, pag. 358, precizează că verbul A FURA (vb. tranzitiv) are și o forma “refl. (Neobișnuită) – A pleca pe furiș; a fugi”. Ceea ce n-are nici o legătură cu „firul întins”. Evitarea oricăror discuții explicative, de ordin gramatical, poate fi evitată prin folosirea altor construcții echivalente CORECTE: {“a fost furat” un portmoneu, “au fost furate” un portmoneu și niște acte}. Așa, da.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Ionel Funeriu
Ionel Funeriu
Profesorul Ionel Funeriu s-a dedicat studiului versificației românești, lucrarea sa majoră, Versificația Românească, propunând o nouă teorie asupra versului românesc. Pornind de la această teorie, a propus o nouă metodologie a editării clasicilor expusă în volumul Al. Macedonski. Hermeneutica editării. În ultimii ani, a publicat lucrări destinate familiarizării publicului larg cu aspectele filologiei, Biografii lexicale fiind un astfel de exemplu.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro