Home » Analize »Cultura »Global / Europa »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Decadența celei de a «Treia Rome»? De ce Rusia nu are totuși vocația păcii universale…

Daniela Dumbrava decembrie 9, 2018 Analize, Cultura, Global / Europa, Sinteze, Societate/Life
15 comentarii 5,298 Vizualizari

În inima doctrinei politice ruse de secol XVII, aproape stinsă (ea mai există doar istoriografic!), palpită o tradiție mai veche a ideii de monarhie în Europa, anume aceea care alătură imaginii levantine un «umanism brunian» (E. Garin 2000, 21) și o etica politică aristotelică, mai precis doctrine despre Stat și monarhie unde simpatetic se reunesc concepte biblice și teologice, profeții veterotestamentare, la fel de bine cum și multă literatură clasică. Ele toate au fost germinate de profilul intelectual al celui ce a încarnat o renaștere est-europeană mult întârziată în raport cu cea a Republicii Fiorentine. Voi face o mică discuție în marginea unor surse cunoscute doar în limba rusă, ale umanistului Nicolae Milescu, Hrismologion (Белоброва О.А., 1978).

Niciun intelectual care presta servicii în cadrul Serviciului de Traducători pentru Afaceri Externe (Posolsky Prikaz), nu avea o cotă inferioară umaniștilor sau diplomaților din Europa renascentistă. Dimpotrivă sunt tot atât de polimați, de enciclopedici, de strategi, de buni negociatori de tratate politice, de traducători de texte clasice și biblice, de ideologi sau inițiatori de doctrine politice. Europa, nu numai Rusia Europeană, s-a despărțit de multă vreme de acea lume, mult chiar înainte de Revoluția Bolșevică. Războiul Crimeii (1853-1856) este o astfel de „frontieră” factuală ce divizează net nu numai imperiile europene, dar chiar lumea creștină tout court, câtă vreme una dintre chestiuni se concentrează chiar pe drepturile pelerinajelor creștinilor la Locurile Sfinte. Dar nu despre acest lucru voi discuta aici. Voi continua firul interesului conceptual pentru ideea de succesiune a imperiilor – neobabilonian, persan, macedonean și seleucid – faimoasa carte veterotestamentară a profetului Daniel, cea care va deveni teorie a celor patru imperii, fredonată ca un leit-motiv pe buzele oricărui monarh și integrată fie de către Rusia pre- și post- Petru cel Mare, într-o formulă autocrată (țar), fie de națiunile conglomerat de sub autoritatea Sfântului Imperiu Roman.

Toți strategii acestei vârste a Europei au căutat să găsească o modalitate de a-și defini monarhia de pe poziții laice sau/și religioase, Rusia a fost mereu de partea autocrată în pofida avertizărilor umaniștilor care au afirmat că ambele stau sub semnele timpului și ale cauzalității. Unul dintre ei este Nicolae Milescu, cel care în al său Hrismologion, construiește pentru țarul Alexej Michailovich o teorie care să-l păzească de excese autocrate. Argumentele sale trimit la cel mai bun sistem de guvernare, descris în antichitate de către Xenofon (430-354 î. Hr.), autor care pledează pentru forța și echilibrul cultivării de către Stat a unui individ temperat, cultivat spiritual și intelectual, cu calități morale superioare, căruia i se poate îngădui puterea absolută. Nota bene, Milescu invocă un autor clasic ce-și articulează concepția despre monarhie punând în centru persoana/individul, iar nu sistemul. Aici este cheia de lectură: epicentrul este omul, iar de la om pornesc datele sistemului, iar nu viceversa.

Polaritatea laic-religios este dizolvată prin accentuarea superiorității calității morale a persoanei, paradigma unui stat generat de sistem devorat de absența virtuților persoanei ce-l pune în mișcare, este una perdantă. Așadar, ceea ce contează sunt calitățile lui Cirus, iar nu ingineria dogmatică a construirii unui imperiu, destinat oricum pieirii. Cyropaedia lui Xenofon, cel puțin narativ, privește consecințele înfrângerii atenienilor în Războiul peloponesiac, monarhia și imperiul nu duc decât la distrugere și eșec. Dar cum Xenofon este înclinat spre oligarhie, este interesant cum Milescu reține partea cea mai solidă a expunerii sale, anume pledoaria pentru specula principum, acel profil de leadership germinat de discipolul lui Socrate, subiect reluat până astăzi de către analiști ai sistemului de administrație publică a SUA (O’Flannery, 2003) sau chiar de politică americană (Bartlett R. C., 2015), în centru fiind chiar chestiunea virtuții ca temei pentru susținerea unei puteri providențiale, capabile să aducă o „binecuvântată fericire care transcende până și moartea” (Xenofon, Cyropaedia apud. Bartlett R. C., 2015, 143). În esență, se privește tot înspre o utopie socială, dar dincoace și dincolo de Lumea Nouă, de la Michel de Montaigne, Montesquieu, Jean-Jacques Rousseau, Johann Winckelmann la Niccolò Macchiavelli și Francis Bacon, ori de la John Milton la Benjamin Franklin și John Adams, în pre- și post-modernitate, ideea de leader flancat de virtuți și de armele solide ale educației, cel ce îl va face să devină un adevărat kaloikagathoi (un gentleman), în slujba binelui suprem, chiar este transversală și poate înnobila nu numai pe Cirus, dar pe oricare alt strateg aspirant la o bună reputație. De aici legătura dintre viața cotidiană și organizarea statală, înțelepciune și morală aplicate și care pot consolida nu numai o teorie politică, ba mai mult, sistemul politic și social al unui stat.

În vremea când Milescu se străduia să colporteze idei din antichitate în „agorà” țaristă despre monarh și monarhie, o întreagă tradiție profetică împotriva Romei se insinua în subconștientul cel mai adânc al conștiinței colective ruse: diferența dintre legitimitatea și hegemonia dogmatică a țarului și cea încarnată de monarhii Sfântului Imperiu Roman. De la concepția ex Oriente lux creștină, conform căreia un rege din Orient va putea opri romanii și îi va pedepsi, profeție lansată de Lucius Caecilius Firmianus Lactantius (250 – 325 d. Hr.) în Institutiones Divinae VII, 15, 19; VII, 18, dar și de o întreagă literatură profetică de epocă elenistică și iudeo-creștină, Oracolele Sibiline și Oracolele lui Hystapes, sau întreaga tradiție antică și medievală a textelor dedicate lui Antihrist, se va naște ideea că vocația Rusiei este aceea de a pecetlui aceste profeții, de a trasa prin liderii ei scenariul eschatologic al unei monarhii cu prerogative de sacerdotium și regnum, luate laolaltă. Discuția este ceva mai elaborată, iar asta pentru că ideea de monarhie preferată la curtea țarului moscovit în secolul al XVII-lea, este mai degrabă conjugată cu termenii unei monarhii asiriene, transmisă profetic doar de instanțe teologice iudaice, cum spuneam Cartea lui Daniel (care are o tradiție separată iudaică, lăsând la o parte recepția creștină), elemente evidente și în folclorul est-european (vezi pentru limba română crestomațiile lui Moses Gaster!), pe scurt, o teocrație cu rădăcini veterotestamentare și asiriene.

Deocamdată, ceea ce este de reținut în sfera acestei sinteze, ar fi modul în care se vor conjuga succesiv polaritățile dintre o arcana ecclesiae și seculara arcana imperii absolutistă, perfect decriptate istoriografic de către Ernst H. Kantorowicz pentru cazul Regelui Soare, Louis XIV, epocă contemporană sceptrului lui Alexej Michailovich. Altele erau însă rațiunile pentru care Moscova își dorea succesiunea directă a puterii absolute și a autorității lumii creștine după căderea Constantinopolului, decât erau cele ale Regelui Soare. Toate previziunile milenariste din universul protestant, evident anti-catolice, magnetizează brusc și deodată întreaga tradiție apocaliptică iudeo-creștină, familiară Rusiei imperiale: sincronizează gânditorii protestanți de la Herborn cu lumea moscovită prin intermediul intelectualilor asimilați în cancelaria imperială, aduce Reforma în pas cu moda acelor Pronosticatio unde figura Papei este strivită, observă conjuncțiile și constelațiile speculate biblic de către Johannes Lichtenberger cu scrierile antiotomane ale lui Luther, de asemenea, rapid asimilate de cultura teologică ortodoxă a secolului al XVII-lea. În fine, ai spune că există o coaliție creștină protestantă și ortodoxă, anti-papală, respectiv antiotomană, de când e lumea și pământul, toate citite-n stelele cerului, la fel de bine cum pe buzele tuturor oracolelor din antichitate și până după Reformă.

Istoriografic cântărind, pecetea umanismului sud-est european este în mare parte pusă de ortodocși școliți, familiarizați cu textele antice, deopotrivă biblice, la fel de bine cum și cu textele unor umaniști precum J. Camerarius (1500-1574), J. Lauterbach (1531-1593), N. von Reusner (1542-1602), J. H. Astald (1588-1638); toți aceștia, cultural și intelectual vorbind, au construit politica europeană la curtea țarului, cel puțin un veac, dincolo de controversele unui Simjaon Połackij, intelectual polonez reformator în sistemul de educație moscovit, ori de învățământul rezervat doar aristocrației, semn al puterii și al prestigiului social, auxiliare fervorii religioase generale. Doar controversele reformelor liturgice girate de către Patriarhului Nikon, în deceniile succesive anului 1650, au construit volutele unei religiozități reprimate, înregistrând chiar un suicid colectiv în 1679, circa șaptesprezece mii de persoane, în localități și sate din jurul fluviului Berezovka, care au refuzat radical timpurile apocaliptice în chiar teritoriile nord-asiatice ale Rusiei, în Siberia raskolnicilor lui Avvakum și ai Arhiepiscopului de Novgorod. Privind cu lupa aceste scenarii apocaliptice în Rusia secolului al XVII-lea, numai cărțile publicate în pechatnyi dvor, mai precis în casele de editură ale instituțiilor ecleziastice ale bisericii oficiale ruse încep să se mai strecoare la tipar și volume de cultură umanistică (D. Čiževskij, 1962), ori cosmografii ortodoxe ce rapid vor fuziona cu geografia sacră veterotestamentară din bibliile protestante.

Așadar, străbate sau nu ideea de a «Treia Romă» în Moscova imperială a secolului al XVII-lea? Răspunsul are multe nuanțe, parte din ele deja expuse mai sus, însă istoria prezentă reține mult mai mult cronicele slave rusești, faimosul manuscris al Marelui Duce Vladimir, cel care ar fi fost figura emblematică a ortodoxiei și care s-ar fi suprapus cu imaginea lui Constantin Cel Mare, cel ce va fi purtat ortodoxia nu numai în toată Rusia, dar și în tot Occidentul latin. Așadar, undeva la liziera tradiției umaniste renascentiste de factură protestantă și a unei ortodoxii culte văzută de raskolnici antihristică, s-a insinuat ideologia prevalentă a bazei creștine a celei de a «Treia Rome», s-a impus secular rezistența la orice fel de reconciliere între cele două biserici creștine, cea ortodoxă și cea catolică, eșecul Conciliului de la Ferrara-Florența (1438-1439) s-a metabolizat în doctrină de stat pe lângă Duma de astăzi. Rusia nu poate fi niciodată naționalistă sub însemnele puterii simbolice ale celei de a «Treia Rome», ce se vrea universalistă, însă le insinuează altora ideea de naționalism, mai precis acelor națiuni circumscrise Sfântului Imperiu Roman, cele pe care le poate controla învrăjbindu-le una contra celeilalte, în virtutea vocației sale soteriologice. Este imutabilă din acest deziderat.

Cât despre sceptrul superiorității sale așezat pe scaunul universal ecleziastic (panslavist), cu cât își înalță mai sus cupola catedralei ortodoxe de pe colina de vis-à-vis de Basilica San Pietro în Cetatea Eternă, cu atât mai goală este, iar asta nu pentru că în sine ortodoxia ar fi potrivnică îndumnezeirii omului, ci pentru că o mică parte din ea a fost instrumentalizată și a fost silită să devină una dintre fețele mutilate de însemnele puterii de la Kremlin. Cade cupola tocmai atunci când crede că este sus. Tot pe una dintre colinele Romei, în Capitoliu (Mons Capitolinus), de câteva decenii, anual, se strâng în săli grandioase ale primăriei Romei, profesori de drept roman, prelați ai Bisericii Ortodoxe Ruse și profesori de istorie, ei strâng cu acribie dovezile acestei a «Treia Rome», dovezi ce ne promit încă un scenariu de eschatologie bun de fagocitat istoric. În fine, Rusia nu poate ieși din paradigma expansiunii sale spre oceanul Pacific, la fel de bine cum nici dintr-un creștinism al Dumei, cel cu precădere impus populațiilor indigene din zona Siberiei septentrionale, pe parcursul a cel puțin două secole. Salvarea ei vine însă din creștinismul propriilor „catacombe”: a nenumăraților martiri ai gulagurilor și a sutelor de mii de monahi și preoți uciși de către NKVD, a sfinților ruși athoniți (mulți anonimi), pe scurt, din credința de taină a marginalilor.

Cât despre Europa, Milescu ne-ar invita și pe noi și pe liderii săi, să îmbrățișăm mai ales virtuțile lui Cirus descrise de Xenofon, ne-ar invita să observăm creștinismul discret (a descris cu oroare față de cazaci și de ruși, progromurile buriaților animiști din Siberia secolului al XVII-lea!), fără a-i mai atribui obsolet, dimensiunea unui creștinism cu pretenții de epocă constantiniană.

Să reținem așadar, prin lentilele umanistului și diplomatului Nicolae Milescu (invizibil în curricula școlară și universitară din România !), pledoaria sa pentru liderii politici, acea specula principum îmbrățișată transistoric, la fel de bine cum sfințenia pornită dintr-un creștinism al inimii, iar nu al ideologiilor, oricare ar fi ele!

Tapiserie cu scene din viața lui Alexandru Cel Mare, Tournai, Bourgogne (1460)

Bibliografie selectivă:

Dmitri Čiževskij, History of Russian Literature from the Eleventh Century to the End of the Baroque, ‘S-Gravenhage: Mouton and Co., 1962.

Белоброва О.А. (подг.), Spafarij Milesku N. G., Estetičeskije traktaty, Nauka, Skt. Petroburgo, 1978.

Ernst H. Kantorowicz, A Study in Medieval Political Theology, Princeton U. P., Princeton 1997 (ed. a 7a)

E. Garin, L’umanismo italiano, Editori Laterza, Roma-Bari, 2000 (ed. a 3a).

Xenophon, The Education of Cyrus, ed. Wayne Ambler, Cornell University Press, Ithaca and London, 2001.

O’Flannery, Jennifer, 2003, „Xenophon’s (The Education of Cyrus) and Ideal Leadership Lessons for Modern Public Administration.” Public Administration Quarterly, Vol. 27, No. ½ (2003), pp. 41–64;

Bartlett, Robert C., „How to Rule the World: An Introduction to Xenophon’s The Education of Cyrus”, American Political Science Review, Vol. 109, No. 1, (February 2015), pp. 143-154;

[doi:10.1017/S0003055414000550]

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "15 comments" on this Article:

  1. un domn spune:

    Sugestiv Material
    Sugestiva explicatia intestina a manifestarilor autocrate ale URSS, in fapt URSS era si pe vremea tzarilor lacomi si barbari cat si pe vremea Tarului Stalin pana la stranepotul sau Tarul Putin
    Autocratia este Afrodisiacul in URSS, esenta existentei unui puls al vietii ce se cladeste prin moartea zilnica
    Viata doar un concurent inventat pentru a justifica actiunea mortii intre Ural si Caucaz
    De gingasie si iubire, manifestari primavaratice nu se poate vorbi in URSS…pentru ca cei de la Kremlin si mancurtzii care sustin Kremlin ul au o vorba: winter (nuclear) is coming !

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Stephen Kotkin, prof. Princeton. Multe conferinte le puteti gasi pe youtube.
      Cartile sale sunt perfecte pentru cum puneti Dvs. problema.

      • un domn spune:

        Stimata Doamna Profesor
        Referinta Dumneavoastra este pentru un Agent de Vanzari al URSS, ceea ce pagina Wikipedia prezinta intr o sumara dar Convingatoare Elocinta arata ca Stephen K. Are Ingaduinta URSS sa profereze si sa scrie despre Atrocitati ca la un curs destinat studentilor americani ce habar nu au unde este Europa pe harta, daramite URSS.
        Va Multumesc pentru raspuns insa raspunsul Dumneavoastra se apropie sensibil de un sarcasm
        Cu respect
        un domn
        P.S inteleg ca instinctul auto conservarii va determina sa nu aveti preferinte anti Kremlin ( nota bene: nu sunt rusofob)

  2. Kurt spune:

    Imperialismul rusesc a devenit prin Putin din nou o problemă Europeană, o problemă globală. Moscova pretinde la granițele sale o zonă de influență. Recent Biserica Ortodoxă Ucraineană a primit de la Konstantinopol/Istanbul din partea Patriarhului Ortodox permisul de a deveni independentă de Moscova. Supărare mare la Moscova. Patriarhul Kirill și Putin văd în Ucraina o zonă de influență rusească. Invazia rusească în Crimeea a fost numai un început, ignorat de occident. Atacul rusesc în Ucraina de est a urmat repede. Sancțiunile din occident nu au dus la o schimbare a „Imperialismului” rusesc. Autoarea merge departe în trecut, prezintă frumos și termină optimist:

    … „… Rusia a fost mereu de partea autocrată în pofida avertizărilor umaniștilor care au afirmat că ambele stau sub semnele timpului și ale cauzalității. … pledoaria sa pentru liderii politici, acea specula principum îmbrățișată transistoric, la fel de bine cum sfințenia pornită dintr-un creștinism al inimii, iar nu al ideologiilor, oricare ar fi ele! „….

    Ucraina de est arde azi. Colaborarea Ortodoxiei Moscovite cu Kremlinul intreruptă de Sovietici a fost reluată după prăbușirea URSS. In mod public Putin se prezintă la instalarea ca noul Președinte Rus în catedrală cu Inalții Ortodoxi ruși. Numai un joc politic? Putin, KGBistul inrăit, ateistul sovietic de ieri, e azi un șef de stat transformat în „creștin” cum e descris de autoarea?
    Moldova/Chișinău va afla în curând ce înseamnă colaboraționismul Ortodoxiei de la Moscova cu autocratul Putin. Ortodoxia de la Chișinău … ….

    Cred că nu mai sunt dubii la mulți ce înseamnă „imperialismul” rusesc, cel de secole al Tarilor și cel de azi al lui Putin. Ideologia, doctrina politică rusească de azi și biserica ortodoxă mână în mână…. …..

    Problema autocraților, al regimurilor „iliberale” pune Burcureștiul 2019 în dilemă. Peste câteva zile „penalii patrioți” dâmboviteni vor prelua Președinția UE 2019. BOR /Catedrala încă în construcții se prezintă continentului și lumii întregi într-un moment „istoric prielnic” României.
    România are 2019 ca gazdă 26 invitați, 26 parteneri europeni din UE. Cum se va prezenta țara 2019 vecinilor și lumii întregi?

    Ce înseamnă „creștin” la București 2019? Are ceva cu cele descrise excelent de autoarea?
    Ce fel de guvern are țara 2019?

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      “Ce înseamnă „creștin” la București 2019? Are ceva cu cele descrise excelent de autoarea”

      Buna provocarea, va multumesc. Nu stiu daca am profunzimea spirituala ori detasarea necesara ptr a raspunde obiectiv, dar poate fac rost de metafore cumva.

    • Adam spune:

      Ceea ce este interesant in conflictul lumii ortodoxe intre Patriahia de la Moscova si cea Ecumenica de la Constantinopol, exacerbat de recunoasterea Patriarhiei Kievului este jocul pe care il fac pentru a atrage de partea lor Patriarhia de la Bucuresti. In mod uimitor Biserica Ortodoxa rusa, care se considera deasupra celorlalte patriarhii Ortodoxe (probabil datorita faptului ca au cel mai mare numar de credinciosi ortodoxi si acopera cea mai mare suprafata dintre toate patriarhiile ortodoxe) au recunoscut recent toti sfintii romani! Prezenta lui Bartholomeu la Bucuresti cu ocazia sfintirii Catedralei Mantuirii Neamului a aratat insa ca Biserica Ortodoxa Romana ramane aproape de Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol. Un conflict ar trebuie sa fie intre Bucuresti si Moscova si in Rep. Moldova (Basarabia), unde nu imi dau seama cum convetuiesc in reprezentantii bisericelor Ortodoxe Ruse si Romane! Am impresia insa ca Biserica Rusa domina ca numar de credinciosi in Rep. Moldova, chiar printe etnicii romani (moldoveni).

  3. Adam spune:

    Interesanta aceasta expunere despre Rusia, bazata pe o viziune occidentala a lucrurilor. Din pacate Rusia urmareste realizarea unui imperiu universal pe fundamente absolutiste, care reprezinta de fapt o continuare a imperiilor orientale antice. Este interesant de observat asemanari
    intre comportamentele imperiilor tzariste si cel Asyrian de sub Abshurbanipal (668 BC – 627(?)BC) si faptul ca multe lucruri se repera. Imperiul Asyriua din acea perioada obisnuia sa multe populatii intregi (in special cele recalcitrante fata de autoritatea asyriana) dinr-o zona in alta a imperiului asyrian, exact cum a procedat si Rusia si apoi URSS. Singura remarca este ca desi asirienii erau extrem de cruzi, aveau totusi grija ca populatiile mutate sa ajunga cu bine la destinatie, furnizand provizii alimentare si chiar sandale pentru marsurile lungi. URSS si Rusia a urmarit insa mai degraba exterminarea populatiilor mutate sau in cel mai bun caz a manifestat neglijenta activa in procesul respectiv.

    Trebuie mentionat ca Rusia a adoptat o tendinta de Imperiu Universal inca de la crearea Cnezatului Kiev-ului cand imediant dupa adopatarea Ortodoxism-lui ca relgie de stat in detrimentul
    Catolicismului, acestia neincetat au incercat sa ocupe Constantinopulul pentru a-si justifica pretentiile de Noua Roma. Cel mai cunoscut atac a fost cel al lui Yaroslav din 1043 AC, dar
    slavii au atacat de mai multe ori Constatinopolul inca din 626 AC, cu armatele lor conduse de
    varegii “Rus” in scopul de a proclama imperiul universal.

    Ceea ce lipseste in expunere este influenta in mentalitatea rusa de origine mongola. Mongolii au fost singuri care au invins decisiv pe rusi la Kalka in 1223, distrugand in fasa “Imperiul Universal Rus” prin anihilarea cnezatului de Kiew si a subjugarea celui de la Moscova si Nijni Novghorod. Rusii s-au debarasat de mongoli de abia in 1552 dupa ocuparea Kazanului de catre Ivan cel Groaznic, desi amenintarea tatara a mai persistat o vreme. Incorporarea elementelor militare mongole in modul de organizare ale armatei tzariste si a celei rosii, si probabil in ziua de azi sunt evidente. Doctrina razboiului permanent si continuu, cruzimea si anihilarea propulatiilor ostile prin diverse metode, obligarea armatelor celor care sa predau sa lupte de partea Imperiului Rus, in primele linii (cum au procedat cu Armata Romana in al al II-lea Razboi Mondial), justificarea masurilor arbitrarea prin atingerea unui tel suprem (cel de a realiza un Imperiu Universal) sunt elemente de doctrina de origine Mongola, dezvoltate de Genghis Khan.

    Politicile Imperiul Rus se bazeaza pe emanatii ale filozofiilor venite atat din Orientul Europei (Bizant) cat si din Asia, dupa cum observa si Putin in doctrina lui de realizarea a unui nou Imperiu Euro-Asiatic. In aceasta conjunctura interesanta in viitor va fi pozitia Imperiul de Mijloc, un dragon care a s-a constituit doar ca un Imperiul Regional, dar care da semne de expansiune in urma miraculoasei reveniri in domeniul economic si technologic. Deocamdata Rusia si China aparent colaborareaza, dar nimic nu poate fi luat drept cee ce pare a fi.

    • Daniela Dumbrava Daniela Dumbrava spune:

      Revin si cu perspectiva mongola, curand.
      Va multumesc ptr. ca stiti sa mositi precis subiectul.

  4. Dedalus spune:

    Rusia post 2000. S-ar putea spune – si unii chiar o spun – ca se afla intr-o opozitie fata de valorile occidentale, similar perioadei URSS.

    Nu am pretentia sa comentez radacinile istorice ale Rusiei si cu atat mai putin panslavismul.

    Vreau doar sa subliniez ca in Rusia de astazi avem o patra cale (Dughin, profesorul de astazi, tanarul de ieri – fondator al Partidului National-Bolsevic si initiatorul unui “proiect politic” cu Rusia in centrul unui imperiu “continental” – in opozitie fata de “atlanticismul” occidental, un imperiu unit de ura comuna impotirva liberalismului, “care a distrus omenirea” (!) si impotriva SUA – daca toate astea va amintesc de URSS s-ar putea sa nu gresiti).

    Propaganda dughinisita este mult mai perfida decat cred unii. Este o primejdie majora pentru valorile civilizatiei vestice. In combinatie cu un regim politic retrograd si cu finante ocultate, dughinismul nu este nici pe departe o bazaconie, ci un pericol.

    Pentru proictul politic “continentalist”, cu un imperiu continental prietenos” cu pretentia unei “a patra cai”, tentaculele dughiniste trimit troli care citeaza surse de internet bine gandite, troli ce destabilizeaza in orice mod posibil, acentuaza toate instabilitatile si seamana ura.

    Tintele lor predilecte sunt intelactualitatea stangista – ale carei slabiciuni inerente le exploateaza pentru a atrage si intelcualittea de dreapta, pe care o discrediteaza si o ataca concentrat, ori decate ori sunt in discutie valori liberale sau directii de actiune ce consolideata atlanticismul Romaniei.

    Istoria e …. istorie. Dar atentie! Trimiterea la “istoria continentala” a Rusie serveste, indirect, acestei propagande dughiniste. Ceea ce nu stii, te omoara. :-(.

    Daca Rusia ramane pe coordonatele actuale, este putin probabila re-racordarea sa la civilizatia vestica, unde a stat pana prin 1917. Iar apelul dughinist la istorie nu o ajuta deloc, nu are cum.

    Politica e dusa de persoane in viata :-).

  5. Daniel StPaul spune:

    Cind vorbim despre decadența celei de-a “treia Rome” ar trebui sa o facem prudent, dar si cu transanta nuantare. In primul rind, daca ne gindim bine, conceptul (sustinut din “interior” de o slavofilie rusocentrica -nu in ultimul rind un celebru Dostoievsky, de ex.-) ilustreaza , in realitate, o “antiRoma”; in al doilea si al treilea rind, sint implicabile statute cu ascendent si cu un solid substrat moral/de civilizatie/etc. In cazul de fata, cu unele exceptii, doar in forta fizica/militara s-a manifestat ascendentul si , pe cale de consecinta, poate ne amintim de “descresterea” cantemirian aplicata altui caz “imperial”. Nu vor fi fiind neaparat prizate psihologiile si cararacterizarile etniciste, dar, in esenta, poate ceea ce explica “incongruitatea romanica” a Rusiei e ceea ce e surprins intr-o formulare atribuita cind unei doamne cosmopolite de acum doua veacuri (Madame de Stael), cind lui Joseph de Maistre: “Grattez le Russe et vous trouverez/verrez le Tartare”…

    As nota ca fundamentul erudit al insemnarii ar trebui (ar fi trebuit) sa angajeze mai mult si grija fata de expresie; doar citeva puncte de acrosaj (nu le-am vinat, chiar m-au acrosat), spre edificare: “UN adevarat kalokagathoi”(un+ forma plurala), “liziera traditiei”, “le insinueaza altora
    ideea”…

    decadență, decadénță

  6. Ghita Bizonu' spune:

    Ce are Rusia cu pref…. pardon cu Pacea Universala?!!

    Rusii sunt mostenitorii varegilor . Pasnici oameni varegii astia ..

    Rusia pretinde ca se trage din Rusia Kieveana .. pretinde.. insa asta moscovita s-a nascut6 cu sabia in mana in sange si noroi la Kulikovo
    Insa politic Marele3 Cneaz apoi tar era un han tatar.
    Si asa Rusia moscovita a mostenit visul Marelui Han “Pana la ultima mare!

  7. DB spune:

    Mi se pare utopic a vorbi de o pace “universală…”, si nu stiu sa fi existat in istoria omenirii o asemenea perioada.

    De aceea nu cred ca se poate vorbi despre o asemena vocatia specifica unei tari sau alteia, indiferent de perioada istorica la care se face referire.

    Deigur admit ca ma pot insela si multumesc celor care pot comenta si clarifica fara a porni de la premize politico-ideologice ca sunt un rusofil / comunist etc.

    Multumesc de atentie.

  8. Ad Min spune:

    In basmul Harap Alb (suveran-sacerdot), Ion Creanga face vorbire despre o lume schismatica (si nu doar in acest basm)… in care apare Spanul… mai multe interpretari in:
    http://elkorg-projects.blogspot.com/2007/01/vasile-lovinescu-creang-i-creanga-de.html
    In lectura mea, lucrurile sunt mai adanci in sensuri si implicatii. Restul este galceava inteleptui cu sinele.
    Cele bune, cu multumiri pentru cele scrise.

  9. ion spune:

    Fiindca rusia nu e construita pe pace. Ei si in interior nu se inteleg bine, iar cand nu se inteleg, cel mai bine e sa aiba un dusman comun din exterior. Ei si sa nu uitam ca cel mai bine se fura pe timp de razboi.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Daniela Dumbrava


Daniela Dumbrava

Membru afiliat al Institutul de Istorie a Religiilor-Academia Română; PhD în științe umaniste, Universitatea de Studii din Florența, Italia; Membru al Societății Italiene d... Citeste mai departe


E randul tau

Ar fi fost frumos sa fie actiuni coordonate, eventual in aliante. Ma intreb daca era posibil, nu sti...

de: Dan Musat

la "China, SUA și «războiul comercial» Game of Loans și Marele Salt tehnologic"

Petre Opris – volumul Licenţe străine pentru produse civile şi militare fabricate în România: (1946-1989)

Cauta articole

mai 2019
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)