joi, martie 28, 2024

Demistificari necesare: Dorli Blaga-Bugnariu despre ‘Internationala’ lui Ion Ianosi

Osanalele cu care a fost salutat volumul memorialistic al profesorului Ion Ianosi nu au lasat loc pentru analize critice. Cu doua-trei exceptii, ni s-a comunicat, de catre succesive jurii si nenumaratii comentatori, ca profesorul este epitomul deschiderii morale si arhetipul consecventei intru principii. Nu am citit macar un comentariu in care sa se vorbeasca despre pozitia lui Ion Ianosi in septembrie 1965, cand studentii de la Facultatea de Filosofie a Universitatii din Bucuresti, hartuiti de Securitate, au asteptat din partea esteticianului un semn de solidaritate. Intre cadrele didactice, cel care si-a atras ura eterna a organelor de represiune a fost Tudor Bugnariu, filosof marxist critic, sotul doamnei Dorli Blaga, fiica autorului „Trilogiei culturii”. Intelectual ilegalist, membru fondator al Comitetului National Antifascist, un om care nu si-a folosit niciodata statutul de vechi comunist pentru privilegii personale (avea carnetul de partid nr. 256), un sprijinitor al multor fosti studenti de la Filosofie, exmatriculati ori chiar arestati in anii 50, care incercau sa revina in spatiul public, Tudor Bugnariu a primit sanctiune pe linie de partid (vot de blam cu avertisment) si a fost demis din functia de decan al Facultatii de Filosofie. In anii care au urmat, Ion Ianosi a devenit sef de catedra, a publicat masiv, inclusiv lucrari notabile, dar si antologii din clasicii „marxism-leninismului”. A sustinut, trebuie spus, prin referate editoriale, lucrari altfel greu publicabile in Romania. Ion Ianosi nu a fost, evident, Ion Dodu Balan sau Mihai Dulea. A fost Ion Ianosi…

Am scris aici, pe „Contributors” despre ispita Ingerului Rosu, marea patima a ganditorului Ianosi. Am scris, si imi mentin parerea, ca, in pofida unei impresionante eruditii, Ion Ianosi a ramas opac la ceea ce inseamna originile si consecintele totalitarismelor in veacul XX. Doamna Dorli Blaga-Bugnariu scrie: „In cartea domnului I. Ianosi imi lipsesc referiri la tragediile prin care au trecut atatea mii si mii de oameni. Meritau niste ganduri.” Cartea profesorului Ianosi face parte dintr-un sindrom pe care il putem numi al normalizarii comunismului. De aici si oroarea sa in raport cu condamnarea sistemului cu care s-a identificat, inclusiv prin functii in aparatul CC al PMR, drept unul ilegitim si criminal. Public aici, cu permisiunea sa, textul doamnei Dorli Blaga-Bugnariu, nascut ca fireasca reactie la cartea lui Ion Ianosi. Cum ar fi evoluat Tudor Bugnariu dupa 1990? Eu unul nu ma indoiesc ca ar fi refuzat orice partizanat si ca marxismul sau, genuin si neindoios idealist, din alta plamada decat acela al lui Ion Ianosi, l-ar fi adus aproape de cei care sustin adevarul impotriva minciunii. O precizare finala: numai cine n-a citit niciun rand al meu in ultimele trei decenii ma poate banui de simpatii marxizante. Dar, nu neg, simpatizez cu onoarea impotriva lasitatii si relativismului moral.

« Adevarul trebuie spus pana la capat si la timp… »
Precizari pe marginea unei carti : « …internationala lui ».
[Ion Ianosi.« Internationala mea. Cronica unei vieti. » Editura Polirom, 2012, 854 p.]

Titlul acestui text reprezinta cred ultimele cuvinte notate de Tudor Bugnariu cand era deja foarte bolnav, prin 1988… Ma simt datoare fata de el sa comentez o carte, aparuta in 2012 si in care apare si numele lui. Iar el nu mai exista, pentru a-si exprima opinia. Asa incat fac eu ce pot, pe baza de documente. Cum spun francezii, mai bine mai tarziu, decat niciodata..

A aparut in primavara anului 2012 un volum de « memorii » ale domnului Ion Ianosi, profesor universitar si mambru de onoare al Academiei Romane. In trecutul sau mai indepartat, timp de mai multi ani, functionar de un nivel mai inalt la CC al PCR, In aceasta calitate l-am si cunoscut, dupa o audienta a mea la Leonte Rautu [a doua, la vreo trei ani dupa decesul Tatalui meu] . Am scris despre aceste lucruri in revista « Apostrof ». Totul a fost strans intr-o carte « Tatal meu, Lucian Blaga ». Re-editata de Humanitas in 2012 [editie revizuita si adaugita ; intre timp fusesem, prin 2003, acreditata cercetatoare la CNSAS, avand astfel acces la multe documente].
In 2010 primesc un telefon de la dl.I. Ianosi. Imi spune ca isi scrie memoriile si ma intreaba daca am mai publicat ceva in plus fata de « Apostrof ». Deoarece inca nu primisem de la dl. Gabriel Liiceanu oferta de re-editare a cartii mele, i-am raspuns ca nu am nimic esential.

Revin la cartea dlui. I. Ianosi. Intai titlul « …internationala mea ». Sa-ti insusesti, ce ? O melodie superba, un simbol al multora. Si muzica ce l-a insotit pe Tudor Bugnariu la incinerarea lui. Singura muzica ce putea sa-l insoteasca…Nu imi amintesc cine a fost prezent…Mai tarziu mi s-a spus ca in dreapta crematoriului a fost o Dacie bleu, cu perdelute negre, de unde, evident Securitatea, a filmat cine participa…

Mi-am procurat cartea si cumva am citit-o de la doua capete. Am fost informata ca apare si Tudor Bugnariu, in legatura cu scandalul din 1965 cu studentii de la facultatea de filozofie ; cand Bugnariu le-a luat apararea impotriva Securitatii . Evenimentele au fost mult mai dramatice decat le relateaza I. Ianosi Am stat de mai multe ori de vorba recent cu fostul student Mihai Turcu din Sibiu, unul din studentii victime. Dl. Ianosi reproduce cate ceva din ce publicasem eu in « Apostrof »[note informative ale lui Pavel Apostol, Raul Sorban, Vasile, etc.]. O sa mai revin asupra acestui subiect.

Trebuie sa recunosc ca nu am citit toata cartea cu creionul in mana. Dar era interesanta. La inceput copilaria, intr-un mediu cultivat si instarit, in Brasov, un oras mai mult de limba germana.. Craciunul, cand se canta « Stille Nacht » si la Ianosi acasa…Apoi, dupa 1948 a fost interzis Craciunul. A uitat dl. I. Ianosi ? Evident de PCR, cei ce se ocupau de ideologie, cultura. Se lucra in zilele de Craciun Elevii si studentii nu aveau vacanta. Cei ce mergeau la colindat mai erau si sanctionati. Mie si in anii ’80 imi dadeau lacrimile cand auzeam pe la radio « Stille Nacht », parca mi se furase ceva zeci de ani…mi se pare putin ciudata mentionarea acestei muzici de Craciun, tipic austriaca, din copilaria mea.

Revin. Cartea cuprinde un fel de istorii paralele ale partidelor comuniste: din URSS si a PCR. Nume pe care le auzisem. Nume mari in ambele partide, dar numai oamenii in varsta isi mai amintescde ele.

Descrierea Leningradului. Fusesem si eu cu Tudor in 1957. Ermitajul, pictura moderna europeana, asta e amintirea mea. Si a unui oras construit dupa model apusean si planuri, sistematizat. Un metrou mai elegant [dar nu asa de impunator] ca cel de la Moscova. Nopti albe. Am fost si la Moscova in 1957, am putut vizita anumite parti ale Kremlinului. Se pastra biroul lui Lenin [foarte modest] si biblioteca lui personala cu acces la raft. Interesant, continea carti de filozofie in limba germana pe care le avea si tatal meu.

In Mauzoleu am avut un dialog tacut si personal cu Stalin. Era ca o papusa de ceara intr-o cutie de sticla. Mai tarziu l-au pus in zidul Kremlinului.

Si dl. I. Ianosi povesteste impresii despre Leningrad ; se simteau inca urmele razboiului, ale asediului de sute de zile, ale bombardamentelor si ale foametei. Distrugerile inca nu erau reparate si populatia o ducea foarte greu. Interesant este ca bursierii straini care erau acolo pentru « aspirantura » aveau burse mai mari decat localnicii si se mai puteau descurca putin cu procurarea mancarii [sa zicem la negru].

Dau in carte si de Thomas Mann si vizita dlui Ianosi in Elvetia, Zurich, Kilchberg, Alte Landstrasse.

Am fost si eu acolo, in 1989 si in 1990, in vizita la Golo Mann. Si cimitirul, unde este aproape toata familia, din nou in 2009.

Plimbandu-ma asa prin carte brusc dau de numele [p.367], meu « Dorli Blaga » si o scurta si aproximativa biografie a lui Tudor Bugnariu. Am discutat cu dl. Ianosi la telefon. I-am explicat unele lucruri cu care nu sunt de acord. Dece, foarte subtil ma ataca. De fapt stiam de ce, ca sa faca placere unor prieteni.
Despre carte s-au scris recenzii si banuiesc ca a fost discutata. A fost si premiata. Reactiile unor persoane nu ma intereseaza absolut deloc, mai ales ca nu fac parte dintre cei cu care « socializez » [termen la moda acum]. I-am exclus de mult.

Acesta este motivul pentru care scriu aceste randuri. Pentru ca datele privind viata lui Tudor Bugnariu si opiniile lui sa fie cunoscute corect. Am documente [ de exemplu cartea lui de munca in care sunt consemnate toate arestarile si functiile indeplinite] si « memorii » scrise chiar de el in ultimii ani de viata, din care am decupat cateva citate. Si alte documente, de la CNSAS, etc.

Sa o luam pe rand. Tudor Bugnariu si-a luat licenta in filozofie, Universitatea din Cluj. iunie 1932 ; a fost angajat preparator1929, apoi asistent 1932-1933, cand inceteaza activitatea sa la « Universitatea Regele Ferdinand I » din Cluj.

Intrand in miscarea antifascista, ca membru fondator al primului « Comitet national antifascist », [a avut nr. de carnet de partid 259 ! Numerele se dadeau dupa vechimea in partid] a avut mai multe procese politice cu rasunet si in occident, au urmat si arestarile:
– arestat 1935.01.15 – 1935.o2.17
– arestat 1935.11.23 – 1936.12.08
– arestat1937..07.27 – 1938.05.26
– internat in lagarul Caracal 1940.07.20
– predat autoritatilor maghiare 1940.11.07. [dupa Dictatul de la Viena, aug. 1940]
– conform deciziei Consiliului de Razboi, din 1935, Tudor Bugnariu este privat de drepturi civile timp de 10 ani.

Dupa 23 august 1944 a fost primul primar al Clujului eliberat fara lupte, si anume intre 10.10.1944 – 31.05.1945. Am avut placerea sa vad, mai ales dupa 1989, un fragment de « jurnal de actualitati », cand in martie 1945 , cu trenul regal, autoritatile au venit in Transilvania de Nord, la Cluj, sa preia administratia. Regele si Guvernul. Pe peron , un domn in palton negru si fular alb de matase, capul descoperit, ii intampina cu paine si sare. Era Tudor Bugnariu. In arhiva lui Tudor s-a pastrat tot programul acelor manifestari. El mi-a povestit ca in ultimul moment a avut greutati pentru ca nu erau suficiente drapele romanesti pentru a le pune in gara [in fond trecusera doar cateva luni de la elberarea de sub ocupatia maghiara], asa incat a dat dispozitie sa se caute prin Cluj steaguri ale tarilor membre ONU pentru a umple golurile din gara.

Intre 10.02.1956 – 19.11. 1956 este numit adjuct al ministrului invatamatului, Ilie Murgulescu, impreuna cu Coriolan Dragulescu. Accepta, nu pentru ca ar fi fost cautator de « functii », ci pentru Murgulescu , intelectual de stanga din Cluj, Tudor l-a cunoscut inca din perioada interbelica. Cu Coriolan Dragulescu se cunostea din perioada studentiei, tot din Cluj. Dupa Revolutia din Ungaria, cand si studenti din Romania au facut manifestatii de simpatie [la Timisoara chiar copiii lui Dragulescu], Murgulescu a fost demis de Dej iar Tudor Bugnariu si-a dat demisia din solidaritate fata de Murgulescu. A fost transferat la Institutul de stiinte sociale « Jdanov » din 11.1956 – 31 08.1958 cand institutul se uneste cu « Stefan Gheorghiu ». Tudor Bugnariu este transferat la Universitatea din Bucuresti [dar nu disciplinar], decan al facultatii de filozofie si sef de catedra, pana la pensionare. Decan a fost pana in toamna 1965, cand a fost sanctionat pe linie de partid. Cu aceasta am incheiat cu datele personale, de interes in acest context.

Dl. Ianosi spune tot despre T. Bugnariu ca era « anticeausist ». Desigur, regimul lui Ceausescu era national-stalinist pur si dur, iar la noi o destalinizare nu s-a produs nici odata. Nici dupa « raportul » secret al lui Hrusciov, nici cu prilejul diferitelor mascarade ale lui Ceausescu ca de exemplu « reabilittarea » lui L. Patrascanu [aprilie 1968] sau un anumit discurs din august 1968 ! Multi au fost naivi atunci si ne-am trezit cu mai multi membri de partid pe cap de locuitor decat in URSS.
Tudor Bugnariu a fost insa antistalinist inca din perioada interbelica, cand a intrat in miscarea antifascista si in PC in ilegalitate. Pe aceste teme discuta cu ilegalisti in Cluj, dar si in timpul detentiei in lagarul de la Caracal. Era impreuna cu Kohn Hillel, Ilie Cristea [social democrat] si alti activisri, unii foarte dogmatici,
Am decupat unele opinii ale lui T.B.dar nu dau numele activistilor cu care a discutat in contradictoriu si in lagarul de la Caracal. Citez : « …[…] insinuind ca situatia mea de partid nu este clara […] imi imputa unele declaratii in legatura cu procesele din URSS si expresii ireventioase fata de Stalin. »
In continuare T.B. relateaza in memoriile sale continuarea discutiei cu […] Se ajunge si la dicutarea scrierilor lui A. Gide dupa vizita acestuia in URSS. Citez :
« …sunt convins ca cele scrise de A. Gide sunt adevarate desi ele nu dezvaluie decat o infima parte a abuzurilor ce se fac in URSS in numele socialismului ».
« ..nu numai ca o mentin ( n.n. opinia) si sustin ca aceste procese au fost niste inscenari odioase, dar astazi exista noi argumente […]..au fost lichidati numerosi
conducatori comunisti fara procese… ».

Pentru tinerii de azi mai trebuie amintite : distrugerea agricultorilor din Ucraina – se ajunsese la cea mai cumplita foamete, au murit milioane de oameni ; lichidarea generalilor si a altor categorii sociale sau etnice ; deportarile in gulaguri.

Domnul I. Ianosi mai « evalueaza » cursurile lui Bugnariu ca fiind « plictisitoare ». Poate ca erau mai constranse de programa analitica decat ale lui Ianosi. Presupun ca el insusi trebuie sa stie mai bine. Oricum, evaluarea este total lipsita de politete fata de un coleg decedat.

La sedintele din toamna 1965, privind studentii si Securitatea Bugnariu n-a prea luat cuvantul, dar a notat tot ce s-a vorbit si cine. In vara 1966 a transcris toate aceste notite intr-un caiet.

Dar el comenta pe sute si sute de fise, teme care il preocupau, Sau pe care le gasea in presa straina [avea prieteni in strainatate care ii faceau abonamente].
Tin minte ca dupa cutremurul din 1977 am apelat la un coleg de-al meu de serviciu, un baiat cuminte si foarte bun « arhivar » sa-l asiste in ordonarea acestor materiale, am comandat si cutii speciale, panzate…infine mai tarziu nu mai era nici hartie , nici « indigo » [Tudor fura de la Universitatea populara indigo folosit].
Si acum ajungem la « Dorli Blaga » in contextul respectiv. Subtil, dl. Ianosi se face purtatorul de cuvant al unui cuplu care in mod surprinzator si categoric mi-au cerut « arhiva » lui T. Bugnariu [febr.1990]. Ambii cadre didactice la universitate, fiecare cu multe carti publicate. Eu am scris in cartea mea [ Tatal meu, Lucian Blaga, si in ed. a II-a, Ed. Humanitas, 2012] despre toate acestea. Nu exista nici un testament scris. M-am consultat cu sora lui Tudor, Zoe, ilegalista si ea, cu prieteni ai lui Tudor din Cluj, din perioada studentiei lor. Eu, si pe baza sfaturilor primite, i-am refuzat. Dl. Ianosi mai spune : « un redactor priceput… » Chiar sa faci pe niste colegi universitari…redactor ? Cred ca nici unul din ei n-avea nevoie de redactori in scrierile lor. Iar Bugnariu n-ar fi acceptat ; e acesta unul din motivele. pentru care a publicat extrem de putin. Ramasite din epoci trecute la dl,.Ianosi. In anii ’50 redectorii erau primii « cenzori », ba ii mai invatau pe scriitorii pe linie sau pe ziaristi sa scrie corect si dupa noua ortografie. Se pare ca domnul Ianosi a mai si publicat texte elogioase la adresa regimului Ceausescu, prin anii ’70. Texte de acest gen Tudor Bugnariu nu ar fi semnat. Mai spune pe undeva domnul I. Ianosi ca pe la mijlocul anilor ’80 unii din cei care predau stiinte sociale si indeplineau conditiile legale se pensionau. Este adevarat, mai ales cei ce aveau copiii emigrati legal in hulitul capitalism. In locuri chiar foarte pitoresti.

In conversatia pe care am avut-o telefonic cu dl. Ianosi, l-am asigurat ca « arhiva Bugnariu » este donata la « Biblioteca Centrala Universitara – Lucian Blaga » din Cluj unde este bine conservata [hartia se deterioreaza in timp si se trateaza], si accesibila cercetatorilor, cu conditia sa se puna semnele citarii si sursa. In prezent este cercetata si se elaboreaza studii despre Tudor Bugnariu, dar si despre altii. De catre universitari sau cercetatori bine pregatiti. Ca si o istorie a facultatii de filozofie din Bucuresti.

Acum trec la ultima tema care m-a interesat in mod mai special in carte. Am descoperit-o din intamplare la p.351. Este vorba de Revolutia din Ungaria, 1956. Domnul Ianosi insira didactic succesiunea evenimentelor, ceea ce nu e rau pentru tinerii istorici. La p.351 relateaza chestiuni mai personale. M-a interesat pentru ca stiam de atunci, din toamna 1956 opinia lui Tudor, care evident nu era conformista. Eram in Bucuresti, in locuinta mea « in comun », adica o camera intr-un apartament mai mare in care mai locuiau doua familii. Tudor conducea o delegatie in URSS. Tata venise in Bucuresti, statea la niste rude ale noastre. Tudor era inca ministru adjunct dar locuia impreuna cu Coriolan Dragulescu in aceeasi camera, intr-o mansarda la COS [Casa Oamenilor de Stiinta]. Nu a facut uz de nici un fel de facilitati cu circuit inchis ale celebrei « Gospodarii de partid », etc. Am tinut sa fac aceste precizari.

Citind p. 351 am recunoscut imediat persoanele cu care s-a intalnit I.Ianosi intr-o gradina de vara. M-au interesat opiniile lor. Unele lucruri m-au mirat.
Ma intorc la Tudor. Revenit la Bucuresti si-a exprimat indignarea fata de reprmarea prin forta a populatiei protestatare din Budapesta, cu ajutorul tancurilor sovietice. Au fost si la noi manifestatii de simpatie ale studentilor din Timisoara si Bucuresti. Au fost arestari. Au fost prelucrari la sala Floreasca, tinerii au fost indemnati sa-si tradeze colegii [ceea ce mai tarziu s-a terminat cu tragedii, sinucideri]. Murgulescu a fost demis din functia de ministru al invatamantului cu destula duritate de catre Dej. Tudor Bugnariu si-a dat demisia din solidaritate cu Ilie Murgulescu. Despre I. Murgulescu se stie ca a fost un foarte bun ministru al invatamantului, comparat adesea cu Spiru Haret.

Ca sa il imit pe dl. I. Ianosi ma plimb si eu in timp, prin carte. In perioada anilor ’70, dl. Ianosi a avut fericitul prilej de a participa, in strainatate la diverse congrese de estetica, sa cunoasca personalitati interesante. Aceste congrese erau poate singurul prilej ca intelectualii sa mai iasa in afara tarii, sa vada lumea, in conditii relativ decente. Unii au putut sa-si duca si sotiile. Asa s-a ajuns ca sub auspiciile ASSP sa se organizeze si in Romania un Congres de estetica, in 1972. Am citit cu mare interes si de vreo doua ori lista participantilor. Pentru ca lipsea o persoana care atunci a fost si la noi in casa, la cina si cu care corespondam : Zevedei Barbu fostul asistent al Tatalui meu, la universitatea din Cluj /Sibiu. Tata spunea ca era extrem de dotat pentru filozofie, ca si I.D. Sarbu. Intre 1938 si 1943, convins marxist, membru in ilegalitate in PC. Tata a stiut tot timpul dar l-a acoperit, iar atunci cand a fost arestat a fost martor al apararii Zvedei Barbu a fost secretar de redactie al revistei « SAECULUM » pe care Tata a infiintat-o cu sprijinul financiar al unor prieteni. Zevedei Barbu apare in romanul « Luntrea lui Caron » cu numele Simion Barda. In 1946 a fost numit consilier cultural la Londra. A mai revenit o singura data in Romania in 1947. A ramas in Anglia. La CNSAS exista un interesant « dosar » al lui Zevedei Barbu. Lucrarile lui sunt cunoscute si apreciate in occident. Un marxist neconformist. Ar fi fost interesant un comentariu al domnului Ianosi despre el. Dece nu il mentioneaza ?

Este ciudata cartea domnului I. Ianosi. Te incurca revenirile in timp si devansarile. Obsesiv apare adresa «str. Arhitect Louis Blank », adresa la care locuia..Cunosc bine zona. In febr.1957 i s-a repartizat lui Tudor o lucuinta pe str. Haia Lifschtz nr. 12, langa Policlinica 10. O locuinta de doua camere si dependinte foarte mici. Nu frecventam Policlinica 10, pentru ca Tudor nici nu s-a gandit sa-si faca accesul. Mai era o policlinica mica de cartier, la doi pasi.

In decembrie 1958 s-a nascut fiul meu Tudor, la Maternitatea Giulesti, cu unul dintre cei mai buni specialisti, dr. Panait Sarbu [dar cu dosar prost] Apoi am avut-o pediatra pe celebra « Tanti Nuti » [tot cu dosar prost], , era pensionara si o chema toata nomenclatura acasa. Tanti Nuti mi-a facut rost, de ocazie [cred ca de la un diplomat strain], de un superb carucior, usor ca un fulg, pe roti inalte, cu care il plimbam pe Tudorel, prin Aleea Alexandru si apoi pe soseaua trandafirilor pana pe la Arcul de triumf. Parcul si bancile nu ma tentau. Eram foarte linistita in timpul acestor plimbari.

Abia dupa anul 2000 aveam sa aflu, din documente ca eu, da eu, eram pusa sub urmarire de celebrul « Pantiusa », inca din tomna 1958, in aprilie 1960 ma « prelua » cu urmarirea un anume Hollinger. Se stie acum din arhive si documente ca Lucian Blaga figura pe listele de « arestabili », ale lui Dej. A negociat cu Dej pentru a salva pe Blaga, D.D. Rosca, s.a. viitorul meu cumnat Constantin Daicoviciu, prin 1950 . Despre agentul « Vasile » care si el il turna pe Tudor Buganriu se stie acum ca a fost si agent KGB. A murit ca membru plin al Academiei Romane, dupa 1989.

In cartea domnului I. Ianosi imi lipsesc referiri la tragediile prin care au trecut atatea mii si mii de oameni. Meritau niste ganduri.

Am vrut sa termin agreabil aceste randuri. Tudor Bugnariu era un mare fumator. La coltul dintre str. Rozelor si str. Paris era o tutungerie. Dintre primele cuvinte spuse de Tudorel au fost :« Tata – tutun ».

Da, domnul I. Ianosi se framanta mult cu sine insusi, cu istoria, poate « Das Leiden am Ich ? ».

Distribuie acest articol

42 COMENTARII

  1. Ilie Murgulescu al doilea Spiru Haret? Demisia din postul de ministru adjunct in semn de sprijin pentru un ministru descaunat? Parcursul profesional al lui Bugnariu documentat sau nu prin cartea de munca? Ginecologul si pediatra familiei? Depedintele apartamentului familei? Dependenta tabagica a lui Bugnariu? Tudorel fiul? Ce legatura au toate acestea cu Ion Ianosi?

    • Este vorba de diferenta dintre putinii marxisti adevarati (care nu au urmarit avantaje materiale si nu s-au inrolat in randul sinistrilor aparatchiki cultural-ideologici stalinisti) – precum Bugnariu sau Henri Wald – si un beneficiar de bursa generoasa in mareata uniune stalinista – vezi si ion iliescu – ulterior devenit cenzor al culturii romane platit cu bani grei (a se vedea suma mentionata de „instructorul” ianosi la angajare in 1956) in slujba sectiei „cultura” a ceceualpecereu. Dupa care s-a „reevaluat” in anii 80 in anti-ceausist cand a fost „marginalizat” de la privilegii – vezi din nou si iliescu.

      • @ Lucid

        Din punctul meu de vedere, oameni cu Bugnariu sunt mai „vinovati”, pentru ca au permis PCR, in 1944-1945, sa sa prezinte (si) ca un partid al intelectualilor romani. Bugnariu nu era, desigur, singur; mai erau Lucretiu Patrascanu, Constantin I. Parhon, Mihai Ralea, Iorgu Iordan, Grigore Benetato, Coriolan Dragulescu, Ilie Murgulescu si Traian Savulescu. .

        • Si totusi, aparatul ideologic al PCR in 1944-1945 nu era format din cei pe care ii mentionati (exceptandu-l, eventual pe Patrascanu). El era format din Iosif Chisinevschi, Leonte Rautu, Miron Constantinescu, Niculae Bellu, Nicolae Moraru, Iosif Ardeleanu, Ofelia Manole, Silviu Brucan, Constanta Craciun, Eduard Mezincescu, Nestor Ignat, Sorin Toma, Jack Podoleanu, Grigore Naum, Matei Socor, Zina Brancu, Stela Moghioros, Stefan Voicu, Grigore Preoteasa, Barbu Zaharescu, Valter Roman (care raspundea de indoctrinarea politica in armata). L-as fi inclus aici, si pe propriul meu parinte, dar el a venit in tara in februarie 1948, dupa care, cum cred ca stiti, a facut parte, pana in 1958, din structurile ideologice ale PMR ca director-adjunct al Editurii PMR (apoi ESPLP).

          Nu neg, sub nicio forma, responsabilitatea intelectualilor amintiti de Dvs (unde ar fi de adaugat, cred, G. Calinescu, Athanase Joja, M. Sadoveanu, Tudor Vianu, Lucia Demetrius, A. Toma, dar si Miron Radu Paraschivescu, Mihai Beniuc, Paul Georgescu, Meliusz Jozsef, Horia Liman, Silvian Iosifescu, Traian Selmaru, Florica Selmaru, Eugen Schileru, Mihnea Gheorghiu, Mihai Novicov, Henri Dona, George Macovescu, George Ivascu, Marcel Breazu, Marcel Breslasu, Nina Cassian, Maria Banus, Ov. D. Crohmalniceanu, N. Tertulian etc). L-as fi inclus aici, si pe propriul meu parinte, dar el a venit in tara in februarie 1948 dupa care, cum cred ca stiti, a facut parte, pana in 1958, din structurile ideologice ale PMR ca director-adjunct al Editurii PMR (apoi ESPLP) si ca profesor de socialism stiintific la Universitatea „C. I. Parhon”.

          Dar, ca istoric al comunismului, nu uit ca, in 1945 multi credeau in „zorii care canta”, inclusiv Francois Furet, Alain Besancon, Annie Kriegel, Emmanuel Le Roy Ladure, Henri Lefebvre.

        • la o lectura sumara, plusvaloarea morala a Dlui Bugnariu fata de Dl Ianosi este ca primul a militat fatis impotriva fascismului si a facut inchisoare pentru asta…apoi s-a opus exceselor totalitare stalinisto-ceausiste si a avut de suferit din nou…..si sa nu uitam ca acelasi sistem in care a publicat Dl Ianosi a produs o savanta extraordinar de prolifica: Acad Prof Dr Ing E Ceausescu

          • Sper ca nu il considerati pe T. Bugnariu un dizident sau un luptator impotriva totalitarismului. Nu a fost nici una, nici alta.

            A iti pierde functia (a fi ‘dat jos’) a fost un eveniment frecvent in Romania comunista, Faptul ca Bugnariu si-a pierdut functia de ministru-adjunct sau de decan al Facultatii de Filozofie nu inseamna ca a iesit din „sistem” sau ca s-a opus „sistemului”. Si in orice caz, a fi „dat jos” nu a insemnat ca cei in aceasta situatie au fost victime. Altfel, ar trebui sa includem in aceasta categorie pe A. Pauker, V. L:uca, T. Georgescu, I. Chisinevschi, M. Constantinescu, Florica Bagdasar (ministru al Sanatatii), Horia Dunareanu (adjunct al Minstrului Sanatatii), Emanoil Vinea (Ministrul Comertului) si multi altii. Dar toti acesti oameni au ramas comunisti si si-au pastrat o parte insemnata din privilegiile pe care le avusesera ca membri ai nomenclaturii.

            • Procesul fratilor Tudor si Zoe Bugnariu a fost unul din momentele de varf ale antifascismului din Romania in anii 30. Tudor Bugnariu a fost un comunist sincer, cum probabil au fost si multi dintre cei amintiti de Dvs. In 1965, intr-o situatie dramatica, profesorul Bugnariu a luat apararea studentilor, in prezenta si impotriva Securitatii. Nu a fost sanctionat pentru vini imaginare, ci pentru faptul ca a sfidat Securitatea si Centrul Universitar de partid (adica „rolul conducator al partidului”). Istoria Facultatii de Filosofie a Universitatii din Bucuresti este bantuita pana azi de amintirea acelui cumplit septembrie 1965. Tudor Bugnariu nu a fost disident, dar a fost un spirit liber care a detestat totalitarismul. Intr-un articol anterior, l-am pomenit alaturi de Petru Navodaru. Et pour cause… Nici Navodaru nu a fost disident, dar s-a comportat ireprosabil in momentul prigoanei impotriva ginerelui sau, Paul Goma, si a sotiei acestuia, Ana. Cel putin asa imi amintesc eu ce mi-a povestit Paul Goma la Paris, in 1988.

            • Buna seara.

              Re. evenimentele din 1965 de la Filozofie , vad ca Dna dorli Blaga scrie , in textul publicat de dvs. aici : ” La sedintele din toamna 1965, privind studentii si Securitatea Bugnariu n-a prea luat cuvantul, dar a notat tot ce s-a vorbit si cine. In vara 1966 a transcris toate aceste notite intr-un caiet. ”

              Acuma, domnule profesor, eu ce sa cred ? Dvs. spuneti un lucru , dna parca spune altceva. Poate clarificati. Multumesc.

            • Tudor Bugnariu a ascultat cuvintele rostite de tinerii lupi din Facultatea de Filosofie, a notat ce spuneau. A refuzat sa participe la osandirea publica a studentilor. A fost acuzat ca, prin atitudinile sale „impaciuitoriste” a permis formarea unui nucleu „nazist”, o aberatie absoluta. Tocmai de aceea sunt atat de importante notele sale personale. In luarea sa de cuvant, din cate am aflat, profesorul Costache Nicuta (fost ambasador la Viena si la Paris, secretar al Comitetului de partid al Facultatii de Filosofie), a povestit discutiile personale cu dl Bugnariu. Era, daca nu ma insel, un denunt public. Profesorul Nicuta l-a incluit pe profesorul Bugnariu ca decan. Intre organizatorii linsajului (pentru ca linsaj a fost, studentii au fost batuti feroce pe scarile Rectoratului de catre alti studenti „indrumati” de securisti), se aflau activistii Centrului Univeritar de partid Bucuresti. Un rol important l-a jucat Marin Radoi. Prim secretar la Capitala era Florian Danalache. IN toata perioada Ceausescu, subiectul a ramas tabu. Chiar si acum sunt destui (inclusiv un cunoscut comentator politic, fost consilier al lui Ion Iliescu) care nu au niciun interes sa fie examinat deschis. Nu spun mai mult, personajul a amenintat ca ma da in judecata :) Dar il puteti intreba pe dl Andrei Badin al carui tata, Iulian Badin, a facut parte din grupul studentilor examatriculati si maltratati.

            • Domnule profesor , eu nu am pus la indoiala veridicitatea afirmatiei dvs. De altfel, cind va referiti
              la acele evenimente , sinteti consecvent si in „Lumea secreta …” (p. 236 si p266). Totusi , chiar si acolo (p 241) scrieti ca Bugnariu a fost sanctionat pt. „abateri liberaliste” . De aceea am intrebat.

              Daca sint oarecum in dezacord cu dvs. vs. perceptia lui Bugnariu , este pt. ca dvs. il considerati
              „…acel caz, probabil UNIC, de comunist roman onest, inteligent si demn …” (p10) . Acuma , domnule profesor , sigur ca fiecare fiinta e unica dar cred ca e hazardat sa cuantificam cind e vorba de membrii unui grup particular. Poate ca au mai fost comunisti onesti, unii chiar demni si macar citiva chiar si inteligenti . E doar o coincidenta ca ma gindesc chiar la matusa dvs. , spre exemplu. Si , fiti convins, au mai fost cazuri –depinde ce stim si din ce unghi privim.

  2. In astfel de texte recunosc oamenii din comunism. Am senzatia calatoriei in timp, simt aventura rezistentei intelectuale si specificul romanesc al vicleniei. Mamaliga explodeaza rar, dar e coapta cu niste ingrediente magice. Oamenii gasesc resurse si solutii ingenioase pentru a-si conserva omenia chiar in mijlocul terorii. Tot ei capituleaza moral si se ridica mereu, dovedind o rezistenta crestina admirabila.

    • @DanielS

      Credeti ca „Tot ei capituleaza moral si se ridica mereu, dovedind o rezistenta crestina admirabila.”, E oare aceasta o calitate crestina, sau una pe care o pot avea si cei de alta religie si chiar si cei fara religie?

      • Sint indreptatit sa cred ca civilizatia crestina este superioara altora, cel putin in ultimii 2000 de ani. Banuiesc ca morala si mila crestina au jucat un rol esential in progresul lumii crestine.

        Bineinteles ca si altii au calitati. Dar statistic, crestinii par mai virtuosi. De unde stiu? Sint doar presupunerile mele, lipsite de rigurozitate stiintifica.

        Imi pare rau daca parerea mea v-a jignit.

          • Si mama ne iubeste mai mult pe noi, copiii ei. Puteti s-o acuzati pe mama de discriminare fata de alti copii?! Ma indoiesc.

            La fel e si crestinismul pentru crestini. Iubim si atit. Iubirea nu este indreptata impotriva altor religii sau impotriva ateistilor.

            Acuzatia dumneavoastra de discriminare este nefondata. Daca dumneavoastra va marturisiti dragostea pentru ceva sau cineva, va asigur ca spiritul crestin nu se simte vizat de discriminare. Optiunea dumneavoastra de iubire nu vi se va reprosa, oricare ar fi aceasta.

            E rindul meu sa va reprosez traditia crestina romaneasca. Poate ca o cunoasteti foarte bine, dar o simtiti prea putin.

            • @Peter Manu
              Am anticipat acest raspuns si tocmai de aceea am vrut sa iesim de pe teritoriul drepturilor omului si am facut rectificarea. V-am intrebat daca vi se pare firesc sa elogiem valorile crestinismului daca asa simtim si gandim. Nu era vorba de condamnari, nu vad de ce le introduceti FORTAT in discutie. Nu cred ca orice elogiu ascunde o condamnare cum pareti sa sugerati.

            • D-le DanielS,

              Cand spuneti civilizatia crestina va referiti la cei care traiesc in zone cu religie preponderent crestina? Undeva in text spuneti ca ii considerati pe crestini mai virtuosi. Intrebarea este: civilizatia europeana este superioara sau europenii sunt superiori (am luat Europa ca exemplu de civilizatie crestina)?

              Sugerati ca evolutia societatii si atingerea unui nivel superior se datoreaza religiei crestine? Rolul esential al moralei crestine la care faceti referire il intelegem ca fiind determinant?

              Imi permit sa comentez exemplul Dvs. cu mama si copiii. In opinia mea, comparatia nu se poate face. O mama nu isi iubeste copiii pentru ca sunt copii la modul abstract – ii iubeste pentru ca sunt fii/fiicele ei, sange din sangele ei. Nu poti sa compari iubirea de mama cu iubirea unei femei pentru copii – la modul general. Eu as reformula chestiunea astfel – daca dintr-un grup de copii imi aleg cativa catre care manifest o afectiune in plus – asta inseamna discriminare fata de ceilalti? De ce o fac – pentru ca asa simt, asa imi vine din interior. Este discriminare?

            • @ Gore’

              Cred ca religia institutionalizata a catalizat progresul in general. Iar crestinismul, a reusit mai mult si mai repede decit celelalte religii. Putem insira argumente, dar si alte religii, sau ateistii, pot insira argumente. Sigur sint subiectiv, imi place spiritul de competitie si competitia decenta. Dar ne-am abatut mult de la subiectul articolului.

              P.S.
              Expresia „europenii sint superiori” suna aproape rasist. Nu-mi place deloc.

          • @Peter Manu
            Rectific: intrebarea nu era daca AVEM DREPTUL sa elogiem virtutile sau valorile crestine, ci daca ne putem simti liberi sa o facem (fara a avea sentimentul ca uzam de un drept), daca putem face firesc acest lucru, asa cum elogiem si alte valori (familia, iubirea de parinti, iubirea de tara etc).

            • Aveti dreptul sa elogiati (sau sa condamnati) orice doriti. Ca noi toti. Unele elogieri (sau condamnari) va vor atrage mai multi prieteni decat altele.

            • @alx

              „Nu era vorba de condamnari, nu vad de ce le introduceti FORTAT in discutie. Nu cred ca orice elogiu ascunde o condamnare cum pareti sa sugerati.”

              Am vrut sa spun ca aveti dreptul sa elogiati orice doriti, sa condamnati orice doriti si sa va exprimati indiferenta pentru orice doriti. Altii au dreptul sa-si exprime opinia contrara.

      • @Peter Manu
        Dar daca avem de-a face chiar cu o rezistenta crestina (asa cum am citit in memoriile unor oameni pe care ANUME credinta crestina i-a ajutat sa reziste in inchisori sau pur si smplu sa reziste terorii comuniste) putem sa o afirmam fara sa jignim oe nimeni? Am inteles ca avem dreptul sa spunem orice chiar cu riscul de a jigni (n virtutea dreptului la opinie,) dar avem dreptul sa elogiem virtutile/valorile crestine fara sa ne gandim ca jignim pe cineva? In rest, bineinteles ca exista valori morale si in afara crestinismului, de ce mai trebuie sa se precizeze acest lucru?

        • @Peter Manu

          „Am vrut sa spun ca aveti dreptul sa elogiati orice doriti, sa condamnati orice doriti si sa va exprimati indiferenta pentru orice doriti. Altii au dreptul sa-si exprime opinia contrara.”

          Aha, am inteles. Ati simtit nevoia sa spuneti o banalitate, doar pentru ca aveati dreptul sa o faceti :). Pentru ca raspunsul la intrebarea mea (rectificata) evitati sa-l dati.

          • @alx

            Acum nu mai imi dau seama la ce va referiti. Cred ca m-ati intrebat daca va puteti simti liber sa elogiati crestinismul. Normal; va puteti simti liber si e bine asa. Altii se pot simti liberi sa elogieze comunismul. Si tot asa.

            • @Peter Manu
              Ma intreb daca relativismul dumneavoastra moral si cultural merge pana acolo incat propozitia „unii se pot simti liberi sa elogieze nazismull” este la fel de adevarata ca si celelalte propozitii pe care le-ati enuntat. Sau poate ca totusi relativismul dumneavoastra are o limita: iar aceasta este crima colectiva, ori individuala. Iar daca este asa, cum nu va crapa obrazul de rusine sa spuneti „unii se pot simti liberi sa elogieze comunismul”?

            • @ALX

              Dl. dr. Manu se refera la libertatea de gindire si la libertatea de exprimare. Atata timp cit exprimarile nu incita la violenta (sub o forma sau alta) nu vad ce anume reprosati abordarii sale. Ceea ce propuneti e un fel de control al gindirii + cenzura , care , cred eu, sint specifice sistemelor si societatilor totalitare.

  3. E posibil ca D-na Ana-Dorica Blaga-Bugnariu sa se insele cu privire la „demisia” sotului ei din functia de ministru adjunct al invatamantului? Alte surse indica ca la ședința Biroului Politic al CC al PMR din 13 noiembrie 1956 întreaga conducere a Ministerului Învățămîntului afost demisa.

    • fie ca prof Bugnariu a fost demis, fie ca si-a prezentat demisia, motivul este unul si acelasi: incompatibilitatea cu sistemul.
      ceea ce cred ca incearca Dna Blaga sa puna aici in antiteza este idealul socialist al Dlui Ianosi, care a fost o parte integranta a unui sistem totalitar care a folosit aceasta ideologie pentru a comite crime si nedreptati, si idealul socialist al Prof Bugnariu, cel care a fost inchis si marginalizat pentru ca a luptat impotriva totalitarismului fascist si comunist.
      Multumesc atat Dnei Dorli Blaga cat si Prof Tismaneanu pt ca mi-a clarificat astfel identitatea personajului „Simion Barda”….mai am inca o curiozitate: a existat cu adevarat doctorul din „Luntrea lui Caron” (cam luat in zeflemea de autor) care a descoperit cortizolul?

      • Bugnariu si Ianosi au avut acelasi statut profesional in Romania: sefi de catedre la Universitatea din Bucuresti si membri ai Academiei. Despre ce marginalizare a lui Bugnariu vorbiti? Ianosi a fost mult mai productiv si a influentat considerabil mai mult cultura romana. Dl. profesor Tismaneanu ii reproseaza opacitatea si impenitenta. Dar nu exista nici o dovada ca Bugnariu a regretat adeziunea la comunism. Bugnariu si Ianosi au crezul in comunism si au facut parte din elita intelectuala a regiumului comunist instaurat in Romania. Daca exista, „vinovatia” celor doi carturari este. de fapt, egala.

        • Cred ca titlul articolului doameni Dorli Blaga vorbeste despre diferenta dintre cele doua figuri intelectuale. Rezervele mele in raport cu volumul profesorului Ianosi tin de jumatatile de adevar, de omisiunile cat se poate de elocvente, de dublele standarde pe care le aplica in judecarea contemporanilor. Are lucruri dure de spus despre profesorul Alexandru Valentin, de pilda, dar nu gaseste loc in volum sa scrie despre rolul lui N. Kallos in propagarea imaginii lui Ceausescu drept stralucit teoretician marxist. Il taxeaza pe Iosif Sava pentru anti-comunismul acestuia de dupa 1990 (real si onest), dar tace in privinta rolului nefast al lui Pavel Tugui, fostul sau sef la Sectia Cultura a CC al PMR, in aplicarea politicii dictata de liderii PMR, inclusiv „etnicizarea” aparatului ideologic la sfaristul anilor 50. Cel mai deranjant in volumul d-lui Ianosi este insa coeficientul scazut de empatie pentru victimele comunismului.

  4. Eu cred in dreptul la a-ti apara memoria celor dragi. Asa a procedat si d-nul Tismaneanu, si d-nul Roman si multi altii, cu inaintasi traind in vremuri tulburi. A judeca acum alegerile lor fara a cunoaste si plaja de optiuni pe care le aveau e o dovada de superficialitate.

  5. Incerc a doua oara acest comentariu, putin reforumulat, dupa ce prima incercare a fost cenzurata de stimata redactie.

    Impresia mea este ca multe din articolele Prof. Tismaneanu au un format vendetist, ataca persoane si nu un sistem sau o idee si sunt spus sincer neinteresante.

    De ce ma intereseaza pe mine Dorli Blaga-Bugnariu sau Ion Ianosi? Cine sunt astia? Ce relevanta au persoanele astea pentru problemele sistemice din Romania? De ce autorul aparent cel mai prolific al Contributors ma ataca tot timpul cu relatiile lui cu alte persoane? Nu ma intereseaza.

    Desigur, Prof. Tismaneanu scrie si articole bune, inteligente, interesante despre societatea roamana. Ar fi de dorit un pic de munca editoriala din partea Contributors, care sa selecteze articolele intr-adevar bune si sa ne scuteasca de celelalte.

  6. Cu ceva vreme in urma domnul Tismaneanu publica aici un articol cu recomandari de lectura si mentiona, foarte corect, in opinia mea, ca atunci cand citesti aparte subiectivismul, un anumit partizanat, apar optiuni de lectura si de valorizare. Acelasi lucru se intampla si cu cartea lui Ion Ianosi. Fiecare astepta ceva de la autor si lectura l-a satisfacut sau nu. Cartea are nume reale nu este un roman de fictiune si in mod evident apar personaje apreciate asa cum le-a vazut autorul. De ce sa aiba aceleasi pareri despre evenimentele pe care le-a trait si despre oamenii pe care i-a cunoscut direct cu cei care le stiu din povestiri sau din documente, care si ele poarta pecetea vremurilor si oamenilor care le-au redactat ?
    In cazul in care te regasesti pomenit in carte, reactia este in stricta concordanta cu modul in care ai fost prezentat. Daca imaginea nu este prea favorabila atunci sigur cartea este cu scapari, incorecta, extrem de subiectiva etc. si invers. Totdeauna se intampla asa.

  7. Cati academicieni din Academia Romana sunt inca o prelungire a regimului comunist care i-a promovat? Probabil ca prea multi. In orice caz mult mai multi decat are nevoie societatea noastra, mult mai multi decat cei considera ca normalitatea e sa nu copiezi la Bac, sa nu plagiezi in lucrarea de doctorat si sa iesi in strada cand se doreste (iar) daramarea ICR.

    E bine ca autorul insista asupra intregului adevar si ca nu il lasa pe tovarasul (nu e suparare ca ii spun asa, doar si-a recunoscut inclinatiile) Ianosi sa urmeze linia partidului si sa spuna doar ceea ce ajuta ideologia comunista.
    Pt. domnul Tismaneanu: Demistificati! Demistificati! Demistificati!
    Mi-as dori sa va implicati in realizarea manualelor de istorie pentru copiii din Romania. Cineva, domnule Tismaneanu, trebuie sa aprinda si aceasta lumanare pentru cei care au suferit sub comunism si sunt milioane de romani de toate nationalitatile de-a lungul celor 40 plus 20 de ani. Daca nu generatiile care vin, atunci cine? Vreti sa se mai ridice statui precum cea a lui Paunescu? Vreti sa asteptam pana cand ii vor ridica statuie pazita cu arma lui Ion Iliescu?

  8. Sunt fiu de invatatori. Parintii mei au avut o cariera indelungata, de la inceputul anilor’30 pana prin anii ’70. Dar, dupa cat imi amintesc, vorbeau foarte frumos despre ministrul Murgulescu. Odata, la batranete, nu mai stiu in ce context, mama mi-a spus ca a fost cel mai bun ministru pe care l-a avut. A tinut foarte mult la cadrele didactice si le-a facilitat multe avantaje.
    In rest ar trebui sa fie tacere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro