vineri, martie 29, 2024

Despre Arendt si capacitatea de a judeca politic

Ideea acestui articol vine din observatia – banala, in general impartasita si trista – ca nu suntem antrenati in arta dialogului. Sa nu ne amagim ca lipsa unei etici a dezbaterii respectuoase cu celalalt este doar pacatul “cetatenilor de rand”! O anumita impermeabilitate la opinii diferite, suprematia acordata experientei si convingerilor personale, fanatismul ideologic de orice culoare si gandirea dihotomica in alb si negru ne impiedica sa intelegem complexitatea problemelor politice si sa exploatam potentialul unei dezbateri democratice respectuoase intre cetateni.

De cate ori ma confrunt cu atitutdini anti-democratice, imi aduc aminte de Hannah Arendt, o ganditoare a carei opera se bucura de o receptie relativ buna in Romania. “Originile totalitarismului,” “Eichmann la Ierusalim” si “Conditia umana”, ca si reflectiile sale asupra violentei si adevarului in politica, sunt citite si adesea invocate public. Mai putin studiate sunt cursurile sale despre filosofia politica a lui Kant, filosofie politica pe care Arendt o gaseste in “Critica facultatii de judecare” – adica in opera estetica a lui Kant. Aceste cursuri, cred eu, ne pot ajuta sa intelegem cum ar trebui sa ne reinventam ca cetateni ai unei societati democratice.

Intentia acestui articol nu este de a intra intr-o discutie despre validitatea strategiei arendtiene de a folosi a treia critica a lui Kant drept inspiratie pentru o teorie politica. Indiferent de ce gandim despre fidelitatea Hannei Arendt fata de Kant, modul in care ea conceptualizeaza puterea de a judeca politicul este important pentru publicul roman, un public ce prea usor trage concluziile, prea usor cade in pacatul dogmatismului, si prea usor inchide urechea la argumentele ce nu ii sunt pe plac.

In ceea ce urmeaza, voi schita doar conturul conceptiei sale de judecata politica, o conceptie pe care o consider valoroasa si importanta pentru cei care vor sa inteleaga ce presupune o dezbatere democratica.

Pentru Arendt, judecata reflexivă se referă la capacitatea individului de a judeca problemele politice in sine, nu prin subsumarea la un principiu ce dicteaza o solutie unica. In spirit Aristotelic, Arendt crede ca politica nu este o stiinta. Dimpotriva. Politica este domeniul contingentei și al complexitatii, unde nu avem formule stiintifice sau reguli precise care sa ne ajute sa luam o decizie buna. Experienta practica si antrenamentul dialogului sunt mult mai importante decat cunostiintele teoretice. Judecata reflexiva – “fara balustrade” cum o numeste Arendt – este asadar facultatea politica prin excelență. Prin ea, cetățenii intra în spațiul politic pe care il împărtășesc cu ceilalți si incearca sa contruiasca impreuna o lume.

Judecata reflexivă poate servi ca antidot pentru depolitizarea sferei publice in societatile democratice. Într-o lume globalizată, birocratizata, tehnologizată, oportunitățile de a participa la luarea deciziilor sunt rare pentru cetățenii de rând. In ultimele decenii, rolul “specialiștilor” si al “profesionistilor” a devenit din ce in ce mai important. Exemplul cel mai elocvent este faptul ca tehnocrații si expertii de orice fel sunt văzuti drept “salvatori” atunci când intram in criza economica. Arendt pledeaza pentru o nouă concepție de cetățenie democratică, una care recunoaște capacitatea tuturor cetățenilor – nu doar a expertilor – de a judeca politic, de a lua decizii în absența unor tipare clare care sa ne ghideze. Toti avem capacitatea de a judeca “fără balustrade”. Cetățenii trebuie să revendice politica, sa delibereze si sa nu se lase transformati în clienți sau pacienți.

Prin implicarea în deliberare, ei obtin experiență și învața cum să ezite, să se pună în locul altora, cum sa se uite la o chestiune din mai multe puncte de vedere, cum să mobilizeze propria experiență, cum sa se gandeasca la mai multe alternative de acțiune. Doar asa pot lua o decizie buna cu privire la lucrurile care ii afecteaza profund.

Ideea arendtiana de “mentalitate extinsă” – de “a merge in vizita” pentru a percepe cum este vazuta o chestiune de ceilalti care nu sunt de accord cu tine – este menită să arate ca validitatea judecatilor politice se obtine doar in maniera intersubiectiva, adica prin dialog intre cetateni egali, in mod democratic. Cu cat încerc să ma pun in situatia a cat mai multor cetateni, cu atat mai buna va fi judecata mea.

Dar, pentru a putea sa “mergi in vizita” trebuie sa te antrenezi. Participarea in dezbaterile democratice presupune efort. Nu ne nastem buni judecători, devenim judecători prin interacțiunea cu ceilalți si prin efortul de a fi critici cu noi insine. Capacitatea de a te distanta de convingerile tale cele mai pretuite si de a le re-evalua, flexibilitatea, receptivitatea, deschiderea catre celalalt care e diferit de tine și respectful pentru toti si toare – acestea sunt sunt principalele caracteristici ale unui bun cetatean si judecator. Dogmatismul, apelul la adevaruri absolute si indisputabile, excluderea acelor puncte de vedere cu care nu suntem de acord, ca si aruncatul cu epitete si etichete,* toate astea pun capat dezbaterii si au un impact negativ asupra sanatatii unei democratii. Asadar, sa luam aminte.

___________________


* In paranteza fie spus, m-as fi dus la Habermas – a carui teorie a democratiei deliberative este inspirata de teoria arendtiana – dar mi-a fost teama ca articolul s-ar fi descalificat din start pentru unii prin simplul faptul ca se refera la o figura initial asociata cu “odioasa” Scoala de la Frankfurt.

Distribuie acest articol

34 COMENTARII

  1. Pentru ca sa poti sa „mergi in vizita”, prima conditie este sa poti sa te „deplasezi”, sa fii „mobil”. Cineva care este „incatusat” in dogme religioase (de exemplu, dar nu numai) nu va putea sa faca nici un pas inspre accepterea casatoriilor dintre homosexuali (un exemplu preluat din dezbaterile din ultimele zile). Lipsa exercitiului dialogului argumentat si indoctrinarea religioasa a copiilor inca de la varste fragede ii va „incatusa” pentru tot restul vietii (si nu numai in ceea ce priveste subiectul casatoriilor dintre homosexuali). Pentru a putea sa „mergi in vizita” este necesar sa iti antrenezi „mobilitetea” de mic copil, adica sa inveti sa gandesti critic, cu argumente. Cum in marea majoritate a familiilor din Romania acest lucru este practic imposibil, singura solutie ramane reforma sistemului de invatamant, crearea unui sistem de invatamant modern (regandit din temelii, incepand cu programa scolara). Aici insa ne lovim de obtuzitatea sau interesul egoist al clasei politice si a multor cadre didactica (care dau inertie mare sistemului), care provin tot din mijlocul cetatenilor incapabili sa „mearga in vizita”. Un cerc vicios.

    P.S. Atunci cand vorbesc despre „dogme”, ma refer si la sensul larg al cuvantului:
    DEX. Dogma – 2. Teza, doctrina politica, stiintifica etc. considerata imuabila si impusa ca adevar incontestabil.
    In acest sens, „dogmatice” sunt si cunostintele acumulate de elev prin invatare mecanica (care caracterizeaza sistemul de invatamant actual din Romania), nu doar cele religioase.

        • Nu eu sunt cel care am exprimat o convingere doctrinara ferma pe un anumit subiect. Dumneavoastra ati facut-o, deci ma intreb: nu cumva dumneavoastra sunteti cel care aveti nevoie de mers in vizita si sa va antrenati mobilitatea? De ce sunteti atat de sigur ca convingerile dumneavoastra sunt rezultatul gandirii critice, iar cele opuse ale indoctrinarii si manipularii? Oponentii dumneavoastra ar putea afirma acelasi lucru.

          • Cred ca nu ati citit atent ce am scris. In plus, mai faceti si confuzii logice. Afirmati ca eu as fi convins ca „convingerile mele sunt rezultatul gandirii critice, iar cele opuse ale indoctrinarii si manipularii”. Deoarece enuntul meu chiar nu a fost unul dogmatic (este evident, dupa cum voi arata mai jos), rezulta ca nu exista convingeri contrare care sa se bazeze (ambele) pe gandire critica, ceea ce reprezinta o concluzie falsa. Nu am afirmat ca eu am intotdeauna dreptate ci doar ca am dreptate cand sustin ca cineva care gandeste dogmatic nu poate sa „mearga in vizita”, adica nu accepta niciodata pozitii care contrazic dogma.

            „Convingerea doctrinara” pe care am „exprimat-o” este de fapt o consecinta logica a definitiei cuvantului „dogma”: DEX. DOGMA 1. Invatatura, teza etc. fundamentala a unei religii, obligatorie pentru adeptii ei, care nu poate fi supusa criticii si nu admite obiectii. 2. Teza, doctrina politica, stiintifica etc. considerata imuabila si impusa ca adevar incontestabil”. Daca dogma reprezinta o „invatatura care nu poate fi supusa criticii” (un „adevar incontestabil”), concluzia logica este aceea ca gandirea dogmatica nu poate sa fie una critica. Rezulta ca enuntul meu („convingerea doctrinara”) nu a fost unul dogmatic. Eu spuneam ca gandirea dogmatica duce inevitabil la concluzii conforme cu dogma. Daca dogma este gresita, si rezultatul gandirii bazate pe ea va fi gresit. Gandirea dogmatica este dusmanul gandirii critice (argumentate), ea va exclude intotdeauna concluziile care contrazic dogma.

            • Atunci m-am linistit. Este doar opinia dumneavoastra ca romanii ar trebui sa accepte casatoriile homosexuale, la fel de valabila ca a mea, ca nu ar trebui.
              Sigur, din punct de vedere logic argumentatia dumneavoastra pare imbatabila. Spun doar „pare” deoarece in ultima instanta toate argumentele logice trebuie sa aiba un punct de plecare axiomatic, sau daca vreti, dogmatic, ireductibil, deci eu n-as contura o astfel de opozitie transanta intre gandirea dogmatica si gandirea critica. Cu totii avem nevoie, intr-un anumit grad, in functie de stadiul dezvoltarii noastre intelectuale, de ambele tipuri de gandire.
              Dar ceea ce am vrut eu sa critic a fost (1) prezumtia ca acceptarea casatoriilor homosexuale este ceva de dorit si (2) subtextul argumentului, in care este implicit dispretul fata de valorile conservatoare ale majoritatii a populatiei, intre care religia joaca un rol important. Asta se vede in sintagme de genul “incatusat in dogme religioase” si „indoctrinarea religioasa a copiilor inca de la varste fragede ii va “incatusa” pentru tot restul vietii”. Majoritatea, se vede treaba, trebuie re-educata de catre stat, sub paravanul „gandirii critice”, in noile dogme ale elitelor luminate. Caci unde poate fi vorba de „gandire critica” la scoala? Cu sigurant nu la matematica, fizica sau chimie, caci acolo trebuie sa primeze gandirea obiectiva. Despre gandire critica nu poate fi vorba decat in stiintele socio-umane, unde perspectivele, teoretic, d.p.d.v. al unei adevarate gandiri critice, ar trebui sa aiba egala valoare. Dar nu! Cine spune gandire critica se refera la critica perspectivelor traditionale si inlocuirea lor cu cele la moda astazi, progresiste. Ce este mai ingrijorator este ca noile dogme, cele ale corectitudinii politice, de data asta vor fi institutionalizate, spre deosebire de vechile dogme, care erau circumscrise in spatiul religios.

            • Sunt fericit ca v-ati linistit. Mi-ati luat o piatra de pe inima. Deja imi faceam griji pentru stabilitatea dvs. sufleteasca!

              Eu nu am sustinut inlocuirea „vechilor dogme” cu „dogme noi” ci inlocuirea gandirii dogmatice cu gandirea critica. Faceti niste confuzii elementare. Gandirea dogmatica nu are nimic de-a face cu gandirea critica. Gandirea critica presupune un proces de reflectie asupra adevarului unei afirmatii, pe baza argumentelor. In urma acestui proces, individul isi poate modifica pozitia, acceptand noul punct de vedere. Gandirea dogmatica nu va avea niciodata ca rezultat punerea sub semnul intrebarii a dogmei pe care se sprijina.

              Nu „avem nevoie” de gandirea dogmatica, indiferent de „stadiul dezvoltarii noastre intelectuale”. Avem nevoie de un sistem de valori care se construieste in timp, pe baza cunostintelor acumulate si a obisnuintei de a gandi critic. Acest sistem de valori nu este imuabil (ca si dogmele), el se actualizeaza permanent.

              Un „un punct de plecare axiomatic” nu este acelasi lucru cu „un punct de plecare dogmatic”. Axiomele pot fi supuse gandirii critice, pot fi inlocuite, pe cand dogmele sunt eterne. De exemplu, existenta lui Dumnezeu nu poate fi pusa la indoiala. Orice argument in acest sens este considerat o dovada de erezie. Pe de alta parte, axioma paralelelor din geometria euclidiana a fost contestata si astfel au aparut geometriile neeuclidiene, (folosite si in formularea teoriei generalizate a relativitatii a lui Einstein).

              O alta eroare pe care o faceti este atunci cand spuneti: „ceea ce am vrut eu sa critic a fost prezumtia ca acceptarea casatoriilor homosexuale este ceva de dorit”. Nu se pune problema daca „acceptarea casatoriilor homosexuale este ceva de dorit” sau nu, se pune problema ca neacceptarea lor produce discriminare, si pe cale de consecinta incalcarea drepturilor omului. „Valorile conservatoare ale MAJORITATII a populatiei” au la baza (in acest caz) dogmele religioase, si intra in contradictie cu drepturile omului. Multe drepturi acceptate astazi de „majoritatea populatiei” au fost obtinute de-a lungul istoriei prin lupta impotriva celor cu „valori conservatoare”, care se opuneau (fiind majoritari la un moment dat).

              Inca o eroare pe care o faceti este atunci cand spuneti ca: „majoritatea, se vede treaba, trebuie re-educata de catre stat”. „Majoritatea” nu trebuie re-educata de catre stat”, trebuie ca „statul” sa nu o indoctrineze din frageda copilarie, prin introducerea religiei (ortodoxe) in programa scolara.

              P.S. Matematica nu are la baza „gandirea obiectiva” ci „gandirea logica” (deductii matematice). „Gandirea logica” este un tip de „gandire critica”, presupune un proces de demonstrare (infirmare) a adevarului unei afirmatii, pe baza adevarurilor deja demonstrate („argumente”).

            • Vad ca sunteti foarte prompt in a-mi cataloga parerile drept erori. Pentru mine este un indiciu ca aceasta mult apreciata gandire critica pentru dvs. este ceva ce trebuie indreptat impotriva altora, nu asupra ta.

              Cel putin copiii, in clasele primare, trebuie sa plece de la premisa ca exista un raspuns corect.

              Universitatile moderne s-au nascut din scolastica medievala, care intorcea argumentele pro si contra la subiectul de dezbatere pe toate partile, inclusiv existenta lui Dumnezeu.

              Este parerea dumneavoastra ca neacceptarea casatoriilor homosexuale produce discriminare, sau este un adevar obiectiv? Si daca produce, nu este de dorit acceptarea lor? Unde e logica aici?

              Dumneavoastra faceti eroarea de a asimila adevarul sau falsitatea unei opinii cu originea ei. O parere poate fi corecta chiar daca este sustinuta cu argumente false, ceea ce nu este cazul de fata.

              Religia catolica este acceptabila in programa scolara (Presupun ca nu, dar se pare ca aveti ceva cu religia ortodoxa)? Statul, in cazul de fata, nu indoctrineaza, ci pune la dispozitie, conform cutumelor acestei tari, servicii educationale in conformitate cu valorile impartasite in societate. Cand insa este vorba de rasturnarea acestor valori de sus in jos, cea mai usoara cale este prin sistemul educational.

              Gandirea logica este gandire obiectiva. Un argument logic este fie corect, fie incorect.

            • Cum ar suna enuntul dvs. putin modificat: „pentru mine este un indiciu ca aceasta mult apreciata gandire DOGMATICA pentru dvs. este ceva ce trebuie indreptat impotriva altora, nu asupra ta”. Un enunt cu care as fi de acord.

              Spuneti ca: „cel putin copiii, in clasele primare, trebuie sa plece de la premisa ca exista un raspuns corect”. Si acel „raspuns corect” sa fie: „Dumnezeu exista”.

              „Scolastica medievala” si „argumentele pro si contra privind existenta lui Dumnezeu”: „Interesul principal al scolasticilor nu consta in descoperirea si cercetarea unor fenomene noi, ci doar sa explice cunostintele deja dobandite in antichitate in lumina dogmelor crestine. In aceasta consta diferenta esentiala intre Scolastica si modul modern de gandire din Renastere. Intrucat in reprezentarea invatatilor scolastici Dumnezeu este izvorul adevarului si al oricarei forme de cunoastere, el nu se poate exprima in moduri diferite si contradictorii. Orice contradictie intre ratiune si revelatia divina rezulta fie dintr-o folosire falsa a ratiunii, fie dintr-o interpretare gresita a invataturii crestine. In cazul imposibilitatii unei trasaturi comune, se da totdeauna prioritate credintei, opinia teologilor fiind determinanta fata de cea a filosofilor”.

              http://ro.wikipedia.org/wiki/Scolastic%C4%83

              Neacceptarea casatoriilor homosexuale produce discriminare asa ca „este de dorit acceptarea lor”.

              Spuneti ca: „dumneavoastra faceti eroarea de a asimila adevarul sau falsitatea unei opinii cu originea ei. O parere poate fi corecta chiar daca este sustinuta cu argumente false”. Din nou ati interpretat eronat afirmatiile mele. Nu am spus ca toate ideile care au la baza gandirea dogmatica sunt gresite ci doar ca daca o astfel de idee este gresita, nu exista nici o posibilitate de a fi corijata, daca acest fapt contrazice dogma. De aceea trebuie inlocuita gandirea dogmatica cu cea critica.

              Spuneti ca: „Statul, in cazul de fata, nu indoctrineaza, ci pune la dispozitie, conform cutumelor acestei tari, servicii educationale in conformitate cu valorile impartasite in societate”. Eu as spune ca aveti dreptate, „statul nu indoctrineaza” ci face toate eforturile sa mentina indoctrinarea pentru a putea sa controleze mai eficient masele. Lipsa gandirii critice a maselor este „mana cereasca” pentru politicieni.

              Spuneti ca: „gandirea logica este gandire obiectiva”. In acelasi timp, „a argumenta in sensul GANDIRII CRITICE inseamna a folosi LOGICA si ratiunea si a prezenta argumente care sa sprijine sau sa combata un punct de vedere”.

              „To argue in the critical thinking sense is to use logic and reason, and to bring forth facts to support or refute a point”.

              https://www.criticalthinking.org/pages/glossary-of-critical-thinking-terms/496

              Folosind rationamentul dvs. rezulta ca: „gandire critica” = „gandire logica” = „gandire obiectiva”.
              Aceasta concluzie este contrazisa de comentariul dvs. anterior in care spuneati: „unde poate fi vorba de «gandire critica» la scoala? Cu sigurant nu la matematica, fizica sau chimie, caci acolo trebuie sa primeze gandirea obiectiva”.

            • „Nu se pune problema daca “acceptarea casatoriilor homosexuale este ceva de dorit” sau nu”.
              „Neacceptarea casatoriilor homosexuale produce discriminare asa ca “este de dorit acceptarea lor”.”

              Acuma care e?

            • Eu sunt aparatorul dogmei. Dumneavoastra sunteti apologetul gandirii critice, deci sugerez doar sa fiti mai ecumenic in privinta directiei in care o indreptati.

              Sunt de acord ca scolastica medievala era constransa in anumite concluzii la care putea ajunge. Ceea ce am spus este ca aparitia gandirii renascentiste si chiar a ateismulului a fost posibila doar in climatul si mediul intelectual produs de ea.

              Eu n-am afirmat nimic despre care ar trebui sa fie raspunsul corect, si ma refeream la stiinta in general, nu neaparat la religie.

              Mie asta cu statul nefast care controleaza masele imi suna mai degraba a teoria conspiratiei decat gandire critica.

              Ati ales o definitie pentru „gandire critica” care o face totuna cu gandirea pur si simplu. Evident ca oricine trebuie sa aprecieze gandirea corecta, nu acceptarea inepta a oricarei idei. Opozitia asta teribila in care vedeti ceea ce dumneavoastra numiti „gandire critica” si „gandire dogmatica” este una falsa. Dogmele sunt un sistem de referinta pentru o comunitate de oameni liberi, care pot sa il abandoneze pentru un alt sistem de referinta, la fel ca axiomele in matematica. Totul e care se potriveste mai bine cu realitatea.

            • Se pare ca nu ati citit atent ce am spus: „Nu se pune problema daca acceptarea casatoriilor homosexuale este ceva de dorit sau nu, se pune problema ca neacceptarea lor produce discriminare, si pe cale de consecinta incalcarea drepturilor omului”. In traducere, este neesential ce doriti dvs., sau credinciosii cu privire la acceptarea casatoriilor homosexuale, deoarece nu aveti dreptul sa va impuneti punctul de vedere incalcand drepturile altor cetateni. Privind subiectul din directie opusa, casatoriile homosexuale nu incalca drepturile credinciosilor (si ale dvs.). Faptul ca nesocotesc „adevarurile incontestabile” postulate de dogmele religioase tine de libertatea de constiinta, pe care nimeni nu are dreptul sa o incalce.

              Spuneti ca: „mie asta cu statul nefast care controleaza masele imi suna mai degraba a teoria conspiratiei decat gandire critica”. Nu este vorba despre „teoria conspiratiei” ci despre un calcul meschin al unor politicieni cu interese egoiste. Nu este ceva obscur, este la lumina zilei. Trebuie doar sa privesti cu mintea deschisa, sa iti folosesti „gandirea critica”.

              „Gandirea pur si simplu” nu este acelasi lucru cu „gandirea critica”. Si „gandirea dogmatica” face parte din „gandirea pur si simplu”, doar ca concluziile „gandirii dogmatice” nu pot sa fie „critice” cu privire la valoarea de adevar a „dogmei” („care nu poate fi supusa criticii si nu admite obiectii” – DEX).
              Spuneti ca: „evident ca oricine trebuie sa aprecieze gandirea corecta”. Gandirea poate sa fie „corecta” (formal) si totusi concluziile sa fie eronate, daca prezumtiile pe care se bazeaza (ex. dogmele) sunt eronate. Dupa cum am spus mai sus, nu toate ideile care au la baza gandirea dogmatica sunt gresite, insa daca o astfel de idee este gresita, nu exista nici o posibilitate de a fi corijata daca acest fapt contrazice dogma. De aceea trebuie inlocuita gandirea dogmatica cu cea critica, care permite reevaluarea „axiomelor” (vezi mai sus) pe ecare se bazeaza.

              Despre gluma pe care o faceti la final cand spuneti ca: „dogmele sunt un sistem de referinta pentru o comunitate de oameni liberi, care pot sa il abandoneze pentru un alt sistem de referinta, la fel ca axiomele in matematica. Totul e care se potriveste mai bine cu realitatea”, nu am comentarii de facut. M-am distrat copios.

            • Eu cred ca sunteti adeptul dogmei conform careia casatoria, asa cum a fost inteleasa dintotdeauna, este discriminatorie. As prefera sa militati pentru eliminarea ei, decat sa o goliti de sens si continut prin extinderea ei acolo unde nu se aplica. Eu unul n-am auzit de dreptul la casatorie pana n-a fos vorba de asa zisele casatorii homosexuale.
              Nici dumneavoastra, nici eu, nu am adus nici un argument. Eu am observat doar ca tratati problema ca si cum ar fi hotarata si dumneavoastra stiti raspunsul. Poate sunteti la curent ca Curtea Suprema a Statelor Unite inca delibereaza subiectul (asta nu inseamna ca ce decide e bine). In plus, imi atribuiti argumente pe care nu le-am adus (“adevarurile incontestabile” postulate de dogmele religioase).

            • Nevoile unui cuplu homosexual sunt la fel de multe ca nevoile unui cuplu heterosexual, continua Irina Nita. „Ma refer la nevoile administrative. Un cuplu are alte drepturi cand este legat prin casatorie, e vorba despre posibilitatea de a-ti face un credit, despre mosteniri si asa mai departe”.

              http://adevarul.ro/news/societate/homosexuali-concubinaj-1_5174c6b5053c7dd83f32c4d8/index.html

              „Prima casatorie homosexuala a unui membru al Congresului american”

              http://www.hotnews.ro/stiri-international-12737695-prima-casatorie-homosexuala-unui-membru-congresului-american.htm?ref=newswire.ro

              „Deputatii britanici au votat in favoarea casatoriei intre homosexuali”

              http://www.hotnews.ro/stiri-international-14163685-deputatii-britanici-votat-favoarea-casatoriei-intre-homosexuali.htm

              „Parlamentul Frantei a aprobat casatoria cuplurilor homosexuale devenind a 14-a tara din lume care recunoaste casatoriile gay”.

              http://www.hotnews.ro/stiri-international-14676605-parlamentul-frantei-aprobat-casatoria-cuplurilor-homosexuale.htm

            • Aceste inlesniri sunt recunoasterea din partea statului a rolului pe care il au cuplurile heterosexuale in perpetuarea si bunastarea societatii si a tinerei generatii.
              PS: Premisele sunt fie concluziile altor argumente logice, fie presupuneri care nu pot fi demonstrate sau infirmate, deci nu puteti sa-i acuzati pe sustinatorii lor de gandire necritica.
              PPS: Inca odata se demonstreaza ca mult laudata „gandire critica” esueaza inevitabil in cele din urma in ironii, zeflemele, emotionalisme si acuzatii de intoleranta si alte noi pacate capitale.

            • Eu nu mai inteleg. Dvs. va faceti ca nu intelegeti sau chiar nu intelegeti? In „gandirea critica”, oricare dintre premise poate sa fie modificata daca exista argumente care sa o invalideze. In „gandirea dogmatica”, unele premise (cele mai importante, adica dogmele) sunt eterne. De exemplu, premisa ca Dumnezeu exista este eterna pentru crestini. Nici un argument impotriva acestei premise nu va avea sanse sa o elimine. Tocmai acest fapt m-a facut sa „rad copios” (nu a fost nici o ironie) atunci cand ati afirmat ca „dogmele sunt un sistem de referinta pentru o comunitate de oameni liberi, care pot sa il abandoneze pentru un alt sistem de referinta, la fel ca axiomele in matematica”. In momentul in care renunti la premisa „Dumnezeu”, renunti de fapt la dogma si astfel imbratisezi „gandirea critica” (daca nu inlocuiesti o dogma cu alta, de ex. pe Dumnezeu cu Zeus din religia grecilor antici).

              P.S. In cazul premiselor din „gandirea critica”, vedeti comentariul meu de mai sus in legatura cu premisa (axioma) dreptelor paralele.

            • Din ceea ce spuneti rezulta ca nu gandesti critic decat daca iti schimbi premisele fundamentale. Deci toti ateii ar trebui sa devina credinciosi, pentru a dovedi ca gandesc critic.

  2. Doamna M.Mihai,ma intreb cui se adreseaza acest articol?…si pentru ca raspunsul care mi se profileaza este „celor carora le-a devenit insuportabila lipsa de dialog constructiv din politica”,ma mai intreb daca nu cumva v-ati inselat de tinta…?
    De ce spun asta?Pentru simplul motiv ca,cei exasperati de nivelul discursului politic romanesc sunt deja de acord cu ce spuneti aici,iar ceilalti,carora li s-ar adresa de fapt indemnurile dvs si gandurile pline de intelepciune ale H.Arendt,nu cred ajung pana la capatul articolului…
    Vorbiti despre „omul de rand” care TREBUIE sa revendice politica,TREBUIE sa se antreneze in ‘ale empatiei,TREBUIE sa invete sa fie un bun cetatean,etc.etc….
    Sincera sa fiu,eu,ca om de rand care citeste o lista (exhaustiva!) de actiuni pe care le are de realizat,ma simt descurajata si un pic debusolata…ma intreb CUM sa fac tot ce TREBUIE?

    Evident ca invatam toata viata,ca incercam sa ne amelioram in permanenta,la un moment dat insa,ideea ca cei ce au de facut eforturi se gasesc invariabil de aceeasi parte a societatii,ca ei reprezinta „problema” prin lipsa lor de implicare politica,devine de-a dreptul represiva!

    Mai lipseste concluzia „orice popor isi merita soarta” si ne intoarcem de unde-am plecat….idealistii sa aprofundeze o dialectica blocata in stadiul de antiteza analizand,eventual ideea ca „vedem lumea asa cum suntem nu asa cum este”(H.Arendt),altii,mai pragmatici concluzionand „whatever works”(W.Allen)…

    • Stimata Ela,
      M ultumesc pentru comentariu, cred ca nu am explicat clar. Efortul de ajudeca, de a „merge in vizita,” de a te pune in locul celuilalt nu este un imperativ doar pentru cetateanul de rand, ci pentru toti cetatenii, alesi si alegatori. Nu vreau sa dau vina pe alegatori pentru abuzurile alesilor, departe de mine gandul. Modelul normativ arendtian se aplica tuturor.

      Interventia mea umila se adreseaza, asadar tuturor, nu doar cetatenilor de rand. Sunt frapata cum, adesea in dezbaterile publice de la noi, si cei ce se declara liberali si democrati, uita sa asculte si ce zic cei cu opinii diferite, ii infiereaza si ii exclud din dezbatere faraa ezita o clipa.

      Multumesc inca o data.

      • Multumesc pentru lamuriri,dna M.Mihai!
        Ati explicat foarte clar,nu asta e problema pe care o ridicam in comentariul precedent…Pe mine ma deranjeaza imperativele,sau mai clar spus, nu cred nicio clipa ca ceva impus,decretat ca „asa trebuie!”,are efecte pozitive la termen mediu si lung!?

        Asa cum spuneti,va adresati TUTUROR…asta ar implica,ca,daca unii merg in vizita,altii ii primesc,nu….?!Este posibil deci,ca oameni „patiti” de faptul ca au avut musafiri care s-au pus „sa le schimbe mobilele” prin casa,sa fie reticenti fata de urmatorii sau sa faca si ei la fel la randul lor!?E absolut normal chiar!Discernamantul nu se dicteaza…
        Ceea ce vreau sa spun prin asta este ca cea mai buna pedagogie ramane exemplul dat!Omul continua sa actioneze prin mimetism cu modelele pe care le admira (bune sau rele!!!),si nu cred ca ajunge sa afirmam „nu e bine asa,trebuie sa faci altfel” ca lucrurile sa se schimbe considerabil…
        Deocamdata,in Ro oamenii nu poseda nici maturitate democratica si nici instructie suficienta,ca sa considere util efortul sugerat de un model normativ,oricare ar fi el,arendtian sau altul…!
        Ce sa facem cu aceasta realitate?Sa o recunoastem deja,pentru ca astfel sa fim in masura sa gasim solutii concrete adecvate!

        Oricine se simte valorizat atunci cand isi gaseste singur raspunsurile la intrebarile care-l preocupa,si romanul nu face exceptie!Alte popoare au avut insa sansa unei scoli performante in ultimile decenii,care i-a instruit eficace dar i-a si educat acolo unde familia a esuat,nu si romanii!
        In acest context,poate ca ar fi util sa facem apel,mai degraba la filosofia socratica, pentru a da o reala mana de ajutor acestui popor care sufera…pentru ca nu stie cum si ce sa exprime din ce simte,devine deci frustrat,dar din mandrie nu accepta lectii,si atunci este agresiv…Evident,in acest caz filosofii ar fi concret implicati,pentru ca ar avea ca tema( vasta!!!) punerea intrebarilor potrivite…

        • Aveti dreptate, stimata Ela, si Arendt este in acord cu dvs. Modelel exemplare sunt cele prin care invatam si dupa care ne ghidam. Dar asta nu inseamna ca nu mai e loc pentru teorie normativa. Dimpotriva, trebuie sa fim deschisi modelelor, trebuie sa le vedem si sa le apreciem. Iar discernamantul nostru nu se va forma decat in sfera publica, dezbatand si discutand. Existenta unui public plural si democratic asigura reproducerea democratiei in timp.

          Cat despre rolul filosofului in politica, am ezitari. Da, pe model socratic, poate fi un gadfly, dar, cum spuneam, toti avem capacitatea de a reflecta. Trebuie doar sa exercitam aceasta capacitate, sa o folosim. Nu cred ca filosofii sau expertii de orice fel au un avantaj epistemologic in a intelege problemele politice. Nelson Mandela, Rosa Parks, sau Mamele de la Plaza de Mayo nu au fost filosofi/filosoafe, dar au fost exemplari.

          Multumesc.

  3. Stimata doamna, credeti ca se poate structura un sistem de gandire politica (individuala) fara a porni de la un set de principii? Iar cand acest set a fost asimilat, dupa examinarea mai multor alternative, care credeti ca poate fi rezultatul concret – deci nu strict informativ – al deschiderii fata de celalalt?

    Voi exemplifica, pentru a nu parea un rebel fara cauza: sunt adeptul obiectivismului lui Ayn Rand. In aceste conditii, cum credeti ca ar trebui sa se manifeste „flexibilitatea” mea fata de promotorii drepturilor pozitive, in general, si fata de ideile socialiste in particular?

    • Stimate IosiP,

      Multumesc pentru intrebare. Desi modul in carecele doua ganditoare (Arendt si Rand) inteleg etica si politica este fundamental diferit, inclusivitatea este criteriul prin care se ajunge la o judecata buna, crede Arendt. Asadar imi imaginez ca Arendt v-ar recomanda sa incercati sa luati o oarecare distanta de la convingerile dumneavoastra, sa le evaluati critic cu sinceritate, si sa incercati sa intelegeti de ce unii cetateni sustin drepturile pozitive. O data exercitiul acesta terminat, fie va veti schimba opinia, fie veti crede ca ati avut dreptate de la inceput. In cazul din urma, va revine datoria de a incerca a va convinge concetatenii – printr-un dialog deschis, respectuos si inclusiv – de pertinenta si valoarea obiectivismului lui Rand.

      Multumesc.

      • Iar eu va multumesc pentru raspuns!

        Nu contest utilitatea dialogului si a intelegerii fata de pozitia celuilalt. Din pacate insa politica nu este doar un exercitiu de toleranta, logica si cultura ci are implicatii social-economice concrete.
        Sau altfel spus, sunt perfect dispus sa accept orice opinie in masura in care repercusiunile sale sunt limitate la cel care o promoveaza, acest aspect fiind exact (desi simplificator, desigur) ceea ce m-a atras la doctrina lui Rand.

        In alta ordine de idei, consider ca cei implicati intr-un dialog deschis, respectuos si inclusiv ar trebui sa evite tabuurile culturale si „political correctness”, pentru simplul motiv ca este imposibila schimbarea reala a opiniilor atunci cand interlocutorului i se restrictioneaza argumentatia.

        • Doua precizari:

          1. Si daca „aplicam” doctrina lui Rand avem implicatii social-economice. Ideile sale despre responsabilitatea umana si despre politica au implicatii si asupra celor ce nu sunt adeptii sai/nu se conforma idealului sau de individ. Si cum consimtamantul e idealul democratic prin excelenta, orice idee trebuie aparata cu argumente bune.

          2.”Political corectness” nu are ca scop prevenirea unui dialog sincer. Dimpotriva. Limitele pe care le pune sunt limite ale bunului simt, ale respectului fata de celalat care e diferit de mine. Nu trebuie sa intelegem political correctness ca o cenzura, in umila mea opinie. Ci ca un set de practici si atitudini care fac dezbatrea politica mai primitoare pentru toti, indiferent de gen, culoarea pielii, varsta, ideologie, orientare sexuala, etc.

          Multumesc!

          • Raspunsul la precizari:

            1. Aplicarea doctrinei lui Rand are implicatii strict pentru adeptii acesteia, ceilalti se pot organiza dupa bunul plac. Din punctul meu de vedere, problemele apar doar atunci cand doctrinele celorlalti ma includ si pe mine, in rest „fiecare pasare este libera sa piara pre limba ei”.
            Sau altfel spus, adeptii drepturilor pozitive si ai socialismului sunt liberi sa se asocieze dar nu sunt liberi sa ma coopteze fortat in aceasta asociatie: nu doresc beneficiile pe care o astfel de societate le ofera si nici nu sunt dispus sa platesc costurile aferente.
            Trebuie sa recunoasteti ca „omul lui Rand” este, prin definitie, tolerant si deschis fata de ceilalti, in timp ce alte doctrine sunt, tot prin definitie, intolerante in masura in care nu recunosc dreptul la secesiune. Dar deja divagam…

            2. Stimata doamna, „political correctness” este o forma de cenzura care ma impiedica sa folosesc toate argumentele de care dispun in sustinerea punctului meu de vedere. De exemplu, sa afirm ca promiscuitatea homosexualilor conduce la grevarea bugetului de sanatate si deturneaza fonduri de la cercetarile pentru vindecarea altor maladii.
            Atunci cand declar cele de mai sus sunt acuzat de intoleranta, aceasta fiind reactia „standard” a adeptilor PC. Sunteti de acord ca o o astfel de reactie face imposibila (sau macar improbabila) continuarea dialogului, intrucat impune uneia dintre parti renuntarea la argumente validate prin studii stiintifice?

            3. Si o completare: sunt chel si chior (nu, nu este un exemplu teoretic, chiar sunt) dar nu am pretentia ca cei din jur sa foloseasca eufemisme pentru aceste defecte si nici nu ma simt lezat atunci cand un alt barbat afiseaza o coama bogata si/sau are o vedere „20/20”. Sau altfel spus, nu sunt frustrat, pentru simplul motiv ca nu aceste trasaturi ma definesc ca persoana.
            Desigur, accept faptul ca altora asemenea defecte le pot induce stari de insecuritate emotionala dar nu consider ca solutia este adoptarea „PC newspeak” ci tratamentul cu anxiolitice.

            P.S. Se pare ca dezvoltatorii imobiliari din SUA nu mai folosesc termenul „master bedroom” din cauza conotatiilor sexiste si rasiste. Astept cu nerabdare clipa cand gurile de canal nu se vor mai numi „manhole” ci „personhole” :)

        • Salutarile mele domnule IosiP. Nu deranjam daca nu o regaseam pe Ayn Rand printre randurile dumneavoastra si, ca orice Robinson Crusoe pierdut pe o insula din imensitatea oceanului nu pot sa nu ma bucur cand mai vad fata de „prezumtivi asemanatori mie”.
          Gasesc destula asemanare intre felul meu de a vedea lucrurile si filozofia lui Rand, atat de
          multa incat imi pare ca o am inclusa in mine (ca si cum as fi o sticla de un kil pe care
          „apa” lui Rand a umplut-o cam trei-sferturi).
          Ma nemultumeste ca filozofia ei (altfel spus o re-actualizare, o aducere la cuvintele secolului XX, a filozofiei lui Isus) deja este inteleasa in mai multe feluri (lucru normal; dupa ce moare cineva ceea ce se adauga la ceea ce el a spus, nu mai sunt cuvintele lui).
          De aceea am inceput eu insumi un blog (http://ego-obiectivism.blogspot.com.es/ ) in care incerc sa explic ca Rand nu apara „egoismul” ci „ego”-ismul (care desi suna la fel este cu totul altceva). Peste ceea ce a sustinut Rand despre „prezenta” sau „absenta” lui Dumnezeu eu, nici nu ma pot situa in tabara celor ce „cred ca exista” nici in tabara celor care „cred ca nu exista”, pentru simplul motiv ca eu … il vad (si cred ca pot ajuta si altora sa-si ia „pielea de pe ochi”, cum se spune, pentru ca … e pacat sa nu-l vada). Salutari.

  4. In primul rand, felicitari pentru articol.

    Apoi, cred ca disponibilitatea spre dialog este influentata in mare masura si de catre educatia formala. Educatia formala, la randul ei, este influentata de catre mentalitatile/prejudecatile (pre)dominante (de exemplu, cele antidemocratice). Cu alte cuvinte, intr-o societate predispusa spre dogmatism, prejudecatile (pre)dominante vor fi cel mai probabil preluate si de catre sistemul de educatie.

    De unde incepem, in opinia dvs, sa spargem cercul vicios? Prin participarea in dezbaterea democratica?

    • Multumesc pentru comentariu. Solutiile sunt foarte greu de gasit pentru ceea ce vrem noi de fapt este o revolutie culturala. Nici mai mult, nici mai putin. Si pentru asta ne trebuie un program de socializare democratica pe mai multe dimensiuni. Sigur, educatia formala are un mare rol de jucat si aici avem nevoie de modificari la nivel de curriculum dar si de metodica. Expertii in pedagogie au multe de criticat la continut si la modul in care la noi se preda. Putem invata de la alte state modul in care toleranta democratica, gandirea critica, aprecierea diferentelor culturale se invata in gradinite si scoli. Scoala e laboratorul democratiei, dar nu e suficienta. Cum spunea si @Ela, avem nevoie de modele.

      Si cu starea in care se afla la noi discursul public, e greu de gasit un model pozitiv. Intr-o tara in care nimeni nu sanctioneaza ideile rasiste, sexiste si homofobecomunicate de figuri publice si transmise de cele mai de succes emisiuni, de unde sa avem modele de toleranta si spirit democratic? In spatele idealului de libertate a cuvantului cream o lume intoleranta si neprimitoare.

      Sa nu disperam insa. Orice cultura e diversa, niciodata monolitica. Pe landa solutia educationala, am speranta ca voci dizidente, care uneori deranjeaza discursurile dominante la noi, nu isi vor pierde speranta si vor continua sa ofere alternative si sa invite oamenii in vizita.

      Multumesc.

  5. O simpla curiozitate, Mihaela Mihai: intzeleg ca ai citit Eichmann la Ierusalim.Potzi sa ne spui ce parere ai despre informatiile date acolo de H A despre Romania si romani?

  6. A face politica inseamna a incerca sa-ti asterni pentru timpul care urmeaza timpului „prezent”, reconfirmand acel „cum iti asterni, asa dormi”.
    Una dintre cele mai perfecte analogii ale Vietii este „sahul”.
    Alta analogie, la fel de perfecta este, din scoarta in scoarta, „Robinson Crusoe”.
    Politica inseamna „sa te scoti”, nu din situatii in care te bagi ca musca in lapte (sau ca oaia
    in prapastie) ci din acele situatii in care te asvarle Viata.
    O buna politica (personala) te ajuta sa identifici „paiul” salvator acolo unde altul nu vede nimic,
    te ajuta sa-ti fii „ac de busola” tie insuti si sa-ti „tii” nordul din orice situatie.

    Ia sa vedem ce gasim la „sinonime” ale cuvantului „politica”/ „politic”:

    politicesc, diplomatic, om politic, politician, diplomaţie, ceremonial, ceremonie,
    etichetă, protocol, regulă, ritual, rânduială, tipic.

    La romani, asta-i toc ce am gasit. Antonime … nexam.
    Ia sa vedem la frati ai nostri de ginta:

    astucia (viclenie), habilidad (abilitate), marrullería (lingușire), cálculo, régimen,
    legalidad, dirección (management), gobierno (guvernare), gubernativo,
    gubernamental, estatal, ministerial, público, administrativo (administrativ),
    estadista, gobernante (guvernator), mandatario, dirigente (conducator), líder,
    astuto (perspicace), diplomático, hábil (calificat), cortés (politicos).

    La spanioli am avut mai mult noroc si am gasit si doua antonime:
    torpe (neindemanatic), zafio (stangaci).

    Acuma … depinde de fiecare in parte …. cine este, ca sa stiu la ce prieteni se
    gandeste. In ceea ce priveste cand spun „politica” spun „anticiparea
    concomitenta a „urmatoarei miscari” (ca atunci cand, spre exemplu, te cațeri
    int-un cires) si a „miscarilor imediat urmatoare” dar si a celor de „mai tarziu”
    (sau mai pe scurt: „planificare”), spun „asociere” (iar cel mai bun exemplu de
    „asociere politica” l-a dat Creanga in al sau „Harap-Alb” (un fel de „Cei 7
    magnifici”al altor vremi).
    Cam asa.

  7. Nu cred ca „toti avem capacitatea sa judecam fara balastrade”. Ar fi ideal sa exista o majoritate participativa cu simt critic, cu spirit civic care sa decida cursul politic in momentele cheie. Din pacate mult prea des masele decid superficial si prost, voteaza pasional actorii politici ca la un concurs monden de proasta calitate. In lipsa unei societati mature capible de dialog si discernamant, implicarea expertilor, din toate sferele nu doar tehnocrati, e de dorit. Majoritatea politicienilor fara o expertiza sunt niste masti false ce clameaza o clarviziune morala si o combativitate in numele societatii, dar care de fapt reprezinta interese meschine de grup.

    • Multumesc pentru comentariu. Cred ca toti avem capacitatea, dar nu avem antrenament, sau nu stim cum sa o folosim. Expertii pot clarifica problemele, pot explica si pot fi consultati dar, cum nu au o legitimitate democratica, trebuie vazuti cu suspiciune, cum trebuie vazuti toti cei care sustin ca au raspunsuri clare si finale in politica. Drept exemplu, uitati-va cum se schimba discursul UE si IMF referitor la rezolvarea crizei economice, cum „adevarurile stiintifice” de ieri sunt puse in chestiune astazi. Ceea ce ne trebuie, este un pluralism al dezbaterii, de catre experti si cetateni. Cand cuvantul expertului pune capat dezbaterii, „am incurcat-o,” ne zice Arendt.

      Expertiza de care au nevoie politicienii este o expertiza in modalitati democratice de a solutiona conflicte, cred eu.

      Cat despre mase si pasiuni, problema nu sunt pasiunile, ci persoanele sau obiectivele politice de care sunt legate ele. O pasiune pentru valori democratice nu ne-ar strica.
      Multumesc.

      • Stimata doamna,

        Cand vointa majoritatii se substituie expertizei si dreptului obtinem abuzuri si un sistem economic nesustenabil, generator de alte abuzuri.

        Cat despre „valorile democratice”, astept inca o definitie valida a sintagmei, pe care nimeni dintre sustinatori nu pare a fi capabil sa o ofere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Mihaela Mihai
Mihaela Mihai
Mihaela Mihai este lector in filosofie politica la Universitatea York, Marea Britanie. Interesele sale de cercetare se afla la confluenta dintre filosofie, stiinte politice si drept.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro