Home » Cultura »Global / Europa »Politica & Doctrine » Citesti:

Despre cartile esentiale: Ken Jowitt, secolul lui Lenin si noua dezordine mondiala

Vladimir Tismaneanu iunie 2, 2012 Cultura, Global / Europa, Politica & Doctrine
2 comentarii 1,381 Vizualizari

Puține au fost contribuțiile cu adevărat esențiale la interpretarea direcțiilor majore ale transformărilor contemporane și în special ale fenomenului totalitar de extremă stânga. În acest sens, cred că nu exagerez spunând că volumul “Noua dezordine mondială” datorat lui Kenneth Jowitt (vreme de decenii profesor de stiinte politice la Universitatea California din Berkeley, în prezent senior fellow la Hoover Institution din Palo Alto) este o asemenea lucrare deschizătoare de drumuri. În mod normal, pentru publicul românesc, numele lui Jowitt nu ar mai avea nevoie de prezentări speciale, întrucât avem de-a face cu unul dintre cei mai rafinați cunoscători și analiști ai fenomenului comunist (și nu numai) românesc în convulsionatul secol douăzeci. Din păcate, au trebuit să treacă douăzeci de ani ca această carte fundamentală pentru întelegerea leninismului și a moștenirii sale să fie tradusă în limba română. Cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc și datorită entuziasmului editurii Curtea Veche, am bucuria de a include volumul lui Jowitt în titlurile publicate în colecția „Constelații”. Mulțumiri speciale doamnei Doina Jela, redactoarea de carte, și lui Bogdan Cristian Iacob, coordonatorul științific al volumului.

Pentru început voi schița o sumară bibliografie a contribuțiilor lui Ken Jowitt. La începutul anilor ’70, după un stagiu de cercetare și documentare în România, Jowitt publică un volum spectaculos din perspectiva darului conceptualizării și al capacității de a surprinde nuanțele cele mai ezoterice ale discursului comunist–”Revolutionary Breakthroughs and National Development: The Case of Romania, 1944–1965″ (University of California Press, 1971). Meritul cărții era că așeza discuția despre schimbările din România în registrul teoriei dezvoltării, dependenței și modernizării, văzând în tendințele autonomiste ale comuniștilor români un element de căutare și chiar de consolidare a unei atât de problematice legitimități. Mai târziu, sub coordonarea lui Jowitt și incluzând notabile contribuții ale profesorilor Keith Hitchins și Virgil Nemoianu, avea să apară un volum colectiv consacrat marilor dezbateri interbelice din România privind problemele construcției instituționale și ale polemicii dintre direcțiile tradiționaliste și cele liberaliste. În același timp, Jowitt a desfășurat o febrilă activitate teoretică publicând în principalele reviste academice studii pe tema mobilizării și participării, a culturii politice a leninismului interpretat drept „impersonalism carismatic“, a neotradiționalismului brejnevist, a societății parazitare și corupției ordinii comuniste în anii ’70 și ’80. (…)

Subtitlul “Noii dezordini mondiale” indică în mod clar intenția demersului analitic al lui Kenneth Jowitt: extincția leninismului. Pentru el, marile seisme simbolizate de anul revoluționar 1989 fac parte dintr-o mutație genetică, dintr-un proces echivalent cu ceea ce în paleogeneză s-ar numi extincția în masă a unei specii (de pildă, aceea a dinozaurilor). Dar acest fenomen care privește sfărâmarea unei întregi civilizații, cu ordinea sa valorică și instituțională, cu cutumele și ritmurile sale, cu noțiunea ei specifică despre timpul social, nu se derulează fără a lăsa în urmă vestigii dintre cele mai diverse. Meritul cărții lui Jowitt este că respinge tentația atât de facilă a unui triumfalism occidentalist. Spre deosebire de Francis Fukuyama, de exemplu, sau întreaga cohortă de tranzitologi, Jowitt de la început nu a fost convins că umanitatea a ajuns, de o manieră marxistă sau hegeliană, la acel prag al reconcilierii cu sine în figura democrației liberale. El a diagnosticat exemplar faptul că o lume fără leninism nu era neapărat și una a păcii eterne.

Interpretarea propusă de Jowitt pentru prăbușirea comunismului este deopotrivă originală și incitantă. Pentru el, regimurile leniniste erau definite de primatul principiului luptei de clasă, deci de o organizare belicoasă și dictatorială, de pretenția omniscienței din partea grupului hegemonic și de monopolul puterii exercitat de partidul comunist ca unic depozitar al autorității publice. Sfera vieții private era astfel asfixiată de un imperialism ideologic exercitat inflexibil de o elită autodesemnată drept purtătoare de cuvânt a necesității istorice. Această arhitectură a fost zguduită din temelii de acțiunile liderilor reformiști, de la Hrușciov la Gorbaciov. Pe acesta din urmă, Jowitt îl consideră, într-un remarcabil eseu, drept un continuator al menșevismului, în sensul că a îndrăznit să pună sub semnul întrebării dogmele considerate infailibile în organizația de tip leninist. În accepția lui Jowitt, cauzele ultime și fundamentale ale dezagregării ordinii leniniste au fost: dezavuarea de către Hrușciov a războiului de clasă și proclamarea doctrinei nonleniniste a „statului întregului popor“; neotradiționalizarea sub Brejnev a culturii politice sovietice prin dispariția elementului mesianic din ideologie și instaurarea unei venalități fără precedent în rândurile unei tot mai corupte clase politice; epopeea Solidarității în Polonia și apariția unei clase național-revoluționare, precum și relativizarea de către Gorbaciov a partidului absolutist lăsat moștenire de către Lenin. Pe lângă aceste patru cauze „totale“, Jowitt numește și un număr de cauze „parțiale“, între care, încheierea conflictului cu China și reorientarea elitei sovietice spre insolubilele probleme interne; efectul descurajant al Inițiativei de Apărare Strategică a președintelui Reagan și, mai ales, conștientizarea impasului economic și, în special, tehnologic al Uniunii Sovietice și aliaților ei.

Totodată, Jowitt tratează în chip convingător această tensiune dintre orientările civice și cele etnice, arătând că în fostele state dominate de regimuri leniniste a exista, mai ales în primul deceniu psot-comunist, prea puțin sprijin religios și cultural pentru comportamentul tolerant și bazat pe autoîncrederea individuală. Problema este că o astfel de orientare este intră în competiție cu grupuri antiseculare, anticivice, etnocentrice, ostile valorilor liberale și principiului autonomiei civice, manifestate adeseori în formele numite de Jowitt ale „mișcărilor de furie“ (movements of rage). Răspunsul lui la aceste tulburătoare dileme a fost cât se poate de direct și, cred eu, realist. Șansa Europei de Est era să nu fie abandonată de către Vestul continentului, ci dimpotrivă, trebuia să adoptată. El a anticipat faptul că nu separarea sau izolarea Europei de Est era calea spre calmarea tensiunilor mai susmenționate. Europenizarea fostului lagăr socialist a fost soluția pentru evitarea continuei „balcanizări” a ei, cu sângeroase conflicte locale și regionale. Pe buna dreptate, Jowitt a afirmat că accederea țărilor foste comuniste la Uniunea Europeană și NATO a reprezentat cel mai bun lucru care s-a întâmplat Europei centrale și de est în ultimii 400 de ani.

Kenneth Jowitt a fost printre putinii politologi care au înțeles atracția spre leninism ca fiind direct legată de apariția unui “partid de avangardă” ca substitut pentru termenii de referință tradițional carismatici, de tip religios, mai cu seama în timpuri de criză morală și culturală: “Leninismul și nazismul au fost, fiecare în chip diferit, încercări perverse de a menține și restaura o viață și un ethos eroice în opoziție cu un sistem liberal burghez individualist… Principiul definitoriu al leninismului este de a face ceea ce este ilogic, deci de a face impersonalul carismatic. În mod tipic, carisma este asociată cu un sfânt ori un cavaler, cu un atribut personal, iar ceea ce Lenin a realizat este remarcabil. El a făcut exact ceea ce a anunțat că va face: a creat un partid de tip nou. A făcut partidul carismatic. Oamenii au murit pentru partid.” („The Individual, Charisma, and the Leninist Extinction”, A Conversation with Ken Jowitt”, Berkeley, Institute of International Studies, 2000).

Secolul XX a fost în fapt secolul lui Lenin - mai mult decât acela, să spunem, al lui Stalin sau Hitler, deși în termeni de catastrofe umanitare, evident acțiunile acestora au atins dimensiuni monstruos-paroxistice care l-ar fi oripilat, probabil, pe întemeietorul bolșevismului, altminteri, el însuși, departe de a fi ezitat să recurgă la arma terorii în masă. Tocmai de aceea, postcomunismul trebuie conceput ca o continuă luptă pentru depășirea a ceea ce s-ar putea numi “reziduurile leninismului” – un termen pe care l-am propus cândva, elaborând pe marginea conceptului lui Ken Jowitt de „Leninist legacy” (moștenirea leninismului), deci o constelație civilizațională care include profunde emoții, sentimente, nostalgii, loialități, atașamente, fobii, aspirații colectiviste, precum și atracție spre paternalism oligarhic și chiar corporatism.

Dispariția, din punct de vedere ideologic, a formațiunilor de tip leninist a lăsat în urma un vacuum care a fost ulterior acoperit de forme sincretice, avându-și rădăcinile în moștenirea epocii comuniste și a celei precomuniste: naționalismul, liberalismul, socialismul democratic, conservatorismul, populismul, neo-leninismul și chiar mai mult sau mai puțin actualizatul fascism. O manifestare a acestei moșteniri este fluiditatea angajamentelor și afilierilor politice care provoacă grava fragmentare a societăților postcomuniste. Mai mult decât atât, în noua (dez)ordine est-europeană de după leninism, instituții independente, precum mass-media și structurile economiei de piață, nu sunt îndeajuns de consolidate, ele neavând capacitatea de a contracara amenințarea noilor experimente de tip autoritar sau patrimonialist, care alimentează profunde sentimente egalitarist-populiste. Vulnerabilitatea partidelor politice din regiune este determinată, în primul rând, de criza generală a valorilor și a autorității. Nu există un ‘liant social’, iar formațiunile politice actuale au eșuat în crearea unui consens necesar pentru a genera patriotismul constituțional sau identități post-convenționale, pentru a folosi termenului lui Jürgen Habermas. În schimb, în rândul populației predomină sentimentul de a fi fost trădați de către politicieni, și persista dezorientarea în raport cu circumscrierea clară a identităților individuale. Pentru a-l parafraza pe regretatul gânditor politic Ralf Dahrendorf, în Europa Centrală şi de Est cetăţenii sunt în continuare în căutarea sensului propriei existenţe.

Scris cu veritabil har al conceptualizării, — să nu uităm că Jowitt a fost cel care a lansat cu ani în urmă formula „familializării socialismului“, referindu-se la regimul dinastic din România —, refuzând jargonul abscons al unui academism steril, volumul lui Ken Jowitt este o lectură indispensabilă pentru toți cei care nu sunt nepăsători la soarta milioanelor de oameni din zona numită cândva Blocul Sovietic (a se vedea lucrarea clasica pe subiect de Zbigniew Brzezinski). “Noua dezordine mondială” reprezintă sinteza analizelor întreprinse vreme de decenii ale unuia dintre cei mai importanți politologi contemporani, o remarcabilă colecție a reflecțiilor lui Jowitt, atât de pertinente și profunde, pe tema ascensiunii și a decăderii leninismului.

Textul de mai sus este prefata mea la volumul lui Ken Jowitt aparut saptamana aceasta la editura Curtea Veche, in traducerea semnata de Carmen Botosaru. Prefata reia si dezvolta idei din recenzia-eseu la cartea lui Jowitt publicata in 1993 in revista “Society” condusa de regretatul Irving Louis Horowitz. Volumul lui Jowitt a aparut la University of California Press in 1992. Pe coperta a patra se gasesc cuvintele lui Robert C. Tucker, eminentul filosof politic, marxolog si sovietolog: “This book presents a probing interpretation of the Leninist party-state as an ideological civilization that arose in the twentieth century, assumed diverse forms across space and time, and is now passing into history”.

Impreuna cu doi fosti doctoranzi ai lui Ken Jowitt, profesorii Marc Howard (Georgetown University) si Rudra Sil (University of Pennsylvania), am coordonat in 2006, la University of Washington Press, un volum in onoarea celui care ne-a fost si ne ramane mentor si sursa continua de inspiratie. Intre autori, Gail Kligman, Katherine Verdey, Daniel Chirot, Barbara Geddes, Stephen Hanson, Grigore Pop-Eleches, Stephen Holmes, Tomek Grabowski, Veljko Vujacic. Eseul meu, “Lenin’s Century”, exploreaza, intre altele, diferentele de interpretare a leninismului dintre Jowitt si Zizek, deci intre o abordare neo-weberiana si una neo-lukacsiana. Intitulata World Order after Leninism , lucrarea a aparut in romaneste tot in colectia “Constelatii” de la Curtea Veche. In aceeasi colectie a aparut anul trecut cartea fundamentala a lui Robert C. Tucker, “Filosofie si mit la Karl Marx”.

Sa amintesc ca Jowitt a scris introducerea la volumul “Letters from Freedom” de Adam Michnik, aparut tot la University of California Press. Recomand , de asemenea, eseul sau “Stalinist Revolutionary Breakthroughs in Eastern Europe” in Vladimir Tismaneanu, ed., “Stalinism Revisited: The Establishment of Communist Regimes in East-Central Europe”, Central European University Press, 2009, pp.17-24. Ma leaga de Ken Jowitt o intensa si statornica prietenie. Primii care mi-au vorbit despre el au fost Alexandru Ivasiuc si Tita Chiper. Mi-au spus ca este o personalitate intelectuala fascinanta. Aveau perfecta dreptate. De o patrunzatoare, as spune scanteietoare, luciditate, scrierile lui Jowitt sunt lecturi obligatorii pentru toti cei care vor sa inteleaga natura si dinamica bolsevismului ca experiment politic, social, economic, antropologic si ideologic, matricea sa institutionala si simbolica.

http://www.curteaveche.ro/Noua_dezordine_mondiala_extinctia_leninista-3-1420

http://www.curteaveche.ro/Ordinea_mondiala_dupa_leninism-3-821

http://www.curteaveche.ro/Filosofie_si_mit_la_Karl_Marx-3-1328

http://www.washington.edu/uwpress/search/books/HOWWOR.html

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "2 comments" on this Article:

  1. cititor spune:

    http://www.youtube.com/watch?v=oDyMhLkMtbE
    Barbarii erau o solutie
    Acum ce ne mina in lupta?
    Ce vrea acum acest apus?

    exista o alta poezie in care constata existenta unor pereti in jur si nu stie cind si cum au fost costruiti fara zgomot.nu am traducerea.un america contemporan dezvolta tema pe alta baza

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Auto-citare:

    Din păcate, încă din vremurile în care Lenin pritocea sumbrele sale planuri „revoluţionare” prin coclaurii Elveţiei, strălucita civilizaţie occidentală de sorginte greco-romană începuse să-şi nege esenţa. Adică acea superbă obiectivitate ce-şi trage seva de la străvechiul Homer, cel care a decis să cînte faptele eroice ale grecilor ŞI troienilor cu egal entuziasm. Duşmanul şi prietenul la paritate – nici o altă societate umană, oricît de falnică, nu cunoscuse o asemenea manieră de gîndire. Între altele, fără ea, nici o ştiinţă nu ar fi venit pe lume.

    Adîncind detaliile politichiei europoide pe masura cercetării anilor pre-belici (PRIMUL RAZBOI) autorul s-a izbit de uriaşe manipulări, inrudite frapant cu escrocheriile bolşevice. Deşi încă înainte de începerea cercetărilor existau unele semne prevestitoare, realitatea a transgresat orice imaginaţie. Dintotdeauna politicul a folosit minciuna pentru a-şi cosmetiza acţiunile, însă uriaşa şarlatanie dezvoltată în laboratoarele propagandistice ale epocii e fără precedent.

    Astfel lucrurile s-au limpezit: nemernicia leninistă nu-i orfană, ea are părinţi, unchi, verişori, ba chiar şi străbunici… Maşinăria de îndesat cîrnaţi propagandistici fiind deja bine rodată, Lenin a preluat-o din mers, schimbînd doar umplutura pe gustul noilor vremi.

    Nu trăiţi în minciună ! Dacă încrederea este începutul tuturor lucrurilor atunci MINCIUNA GENERALIZATĂ aduce neîncrederea şi sfîrşitul.

    Din punct de vedere conceptual, putem numi adevăr ceea ce nu putem schimba; din punct de vedere metaforic, el este pămîntul pe care stăm şi cerul ce se întinde deasupra noastră. (tot Hannah Arendt, pag.274). Este ÎNCREDEREA că la pasul următor nu ne vom prăbuşi în abis.

    Aceeaşi autoare (nota bene – evreică poloneză de cultură germană) mai spune că numai pe un astfel de pămînt şi numai sub un astfel de cer putem trăi bucuria şi satisfacţia ce apar din faptul de a fi în compania semenilor noştri, din a acţiona împreună şi de a apărea în public, din a ne integra în lume prin cuvînt şi faptă, dobîndindu-ne astfel identitatea personală.

    A contrario: dominaţi de sumbra bănuială că nimic nu este adevărat vom vieţui într-un cinism total, într-un vast pustiu spiritual pîrjolit de otrava minciunii.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Felicitari domnule Damian! cateva comentarii in sustinerea dvs: 1. nationalismul economic actua...

de: Laurentiu Pachiu

la "Naționalism economic cu dezinfectant „Hexi”"

Cauta articole

mai 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Apr    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)