vineri, martie 29, 2024

Despre ce ar fi putut fi vorba si despre justificarea OUG 27

De ce o discutie privind functionarea ICR ar fi fost intemeiata:
1.    Controlul parlamentar este preferabil controlului presedintelui. De exemplu, British Council functioneaza sub patronatul Reginei dar este administrativ legat de FCO si prin urmare controlat de Parlament prin Comisia care supravegheaza activitatea FCO.
2.    HRP si vicepresedintii sai nu sunt singurii care sa poata face treaba buna la ICR. Sigur am putea gasi alti lideri mult mai priceputi. Actuala conducere nu avea experienta in conducerea unei mari institutii culturale si a facut atatea. Ganditi-va ce ar putea face o conducere cu o experienta mult mai bogata!
3.    HRP si Mircea Mihaies au aparat mult prea indarjit puterea care i-a numit in functii. Chiar daca ii cred ca au fost sinceri, este o chestiune de eleganta sa fii mai rezervat avand in vedere pozitia pe care o ocupi.
4.    Imaginea intelectualului fara pereche pe care o are HRP mi se pare exagerata. Ca multi mari intelectuali romani este o persoana erudita, dar asta nu il face un mare ganditor (opera lui, cel putin, nu mi se pare ca justifica un asemenea titlu).

Cinci argumente pentru care Miscarea Papioanelor este necesara:
1. Argumentul conceptual: justificarea OUG 27/13.06.2012 este goala de continut.
a.    „privind unele masuri in domeniul cultural”: care masuri? Fraza asta pare desprinsa din depesele CC al PCR
b.    „avand in vedere necesitatea consolidării si amplificarii, sub diferite forme, a relatiilor culturale cu comunitatile romanesti de peste hotare, in scopul pastrarii si perpetuarii identitatii nationale”: nu cred ca acesta este principalul scop al unui institut cultural. Scopul ar trebui sa fie promovarea culturii romane si a Romaniei in afara tarii; relatia cu romanii ar trebui sa vina pe locul doi. Un exemplu bun l-ar reprezenta British Council („In the Arts we work with the best of British and international artistic and creative talent to develop events and collaborations which link thousands of artists, organisations and audiences worldwide”). Dar chiar daca acceptam ca scopul ICR-ului ar trebui sa fie relatia cu romanii de peste hotare as povesti experienta mea cu ICR Londra. Asociatia studentilor romani de la LSE a vrut sa organizeze o serie de evenimente culturale la LSE si am contactat ICR Londra pentru sprijin. Am primit imediat o audienta si am fost asigurati ca vor face tot posibilul pentru a ne sprijini. Mai mult, persoana cu care ne-am intalnit ii cunostea si pe liderii asociatilor de studenti romani de la alte universitati din Londra. Insa nu toate propunerile noastre au fost apreciate de catre ICR Londra. Pe langa evenimente culturale noi am vrut sa invitam si politicieni romani pentru a participa in seria de conferinte publice a LSE-ului, dar ni s-a spus ca principalul scop al ICR este promovarea culturii si ca, prin urmare, nu ne pot ajuta intr-un astfel de proiect. Ne-au sugerat ca ar trebui sa ne adresam Ambasadei Romaniei de la Londra pentru sprijin si informatii. Pentru mine asta raspunde si la acuza de politizare a institutiei.
c.    „retinandu-se ca atingerea acestui scop impune exercitarea controlului parlamentar in privinta organizarii si functionarii Institutului Cultural Roman”: retinandu-se de unde/din ce? De ce se impune? Nu poti consolida si amplifica relatiile culturale cu comunitatile romanesti de peste hotare decat sub controlul Parlamentului?
d.    „retinandu-se necesitatea respectarii cadrului constitutional prin reorganizarea ca autoritatea administrativa autonoma, cu personalitate juridica, si trecerea Institutului Cultural Roman sub controlul parlamentar”: deci cand institutul a fost infiintat in 2003 prin legea 356/11.07.2003 s-a incalcat Constitutia? Poate unii dintre actualii membri USL ar trebui trasi la raspundere in acest caz.
e.    „luand in considerare faptul ca neadoptarea masurilor propuse prin prezenta ordonanta de urgenta va duce, pe de o parte, la prelungirea efectelor profund negative ale unor stari de lucruri care tind sa afecteze, cu titlu de permanenta, sentimentul de apartenenta la naţiunea romana a celor stabiliti, vremelnic, in alte state”: in primul rand, cine a scris acest text? Ce inseamna titlu de permanenta? Si in al doilea rand, care sunt efectele profund negative? Si de ce ar putea deveni ele in urmatoarele luni permanente dar nu sunt inca permenente (ICR-ul are aceeasi conducere de cativa ani)? Mai mult, seria de traduceri a autorilor romani contemporani si scolile pentru traducatori organizate de ICR mi se par ca se incadreaza in categoria efectelor pozitive, deci care sunt efectele negative?
f.    „mentinerea unor disfunctionalitati referitoare la modul de organizare si la functionarea Institutului Cultural Roman”: Care sunt disfunctionalitatile? Au fost ele sesizate actualei conduceri care a refuzat sa le rezolve?
g.    „in considerarea faptului ca elementele prezentate vizeaza interesul public, astfel incat acestea constituie o situatie de urgenta si extraordinara a carei reglementare nu poate fi amanata”: Sa intelegem de aici ca orice situatie care vizeaza intereseul public este urgenta si extraordinara? Oricine poate numi nenumarate probleme care vizeaza interesul public si care nu sunt tratate ca urgente. In plus, nu exista nici un argument pana in acest punct care sa sustina urgenta sau problema pana la urma, doar un text care da iluzia unui argument si care se bazeaza pe niste dovezi fantoma si niste adevaruri stiute de toti care nu merita pomenite. Sub masca evidentei, si ale unor dovezi oculte si de netagaduit insa se ascunde un enorm gol argumentativ.
2. Argumentul democratic : o noua conducere trebuie aleasa in doar cateva luni. Nu exista nici un motiv pentru scurtarea mandatului actualei conduceri. Democratic ar fi inlocuirea ei la finalul actualului mandat.
3.    Argumentul bazat pe legitimitate : o noua lege a ICR ar fi putut fi trecuta prin Parlament – USL are majoritate.
4. Argumentul moral: cum e posibil ca imaginea culturii romane sa fie controlata de Anghel Iordanescu, Constantin Igas, Sergiu Nicolaescu, Catalin Voicu, Dan Voiculescu? Si desi principial ar trebui sa ne dorim controlul Parlamentului mai sunt si alte institutii controlate de Parlament (de exemplu, TVR si CNA). Cum functioneaza ele?
5. Argumentul institutional: nu exista nici un mare esec asociat cu actuala condurere, dimpotriva (vezi invitatia la Salonul International de Carte de la Paris 2013, si numarul impresionant de autori tradusi din romana in alte limbi).

In concluzie, voi purta un papion in aceasta dupa-amiaza si desi nu il sustin pe eseistul sau publicistul HRP, il sustin pe HRP directorul ICR cel putin pana la finalul mandatului sau.

Distribuie acest articol

19 COMENTARII

  1. ” British Council functioneaza sub patronatul Reginei dar este administrativ legat de FCO si prin urmare controlat de Parlament prin Comisia care supravegheaza activitatea FCO.”
    „ART. 6
    4) Preşedintele României este preşedinte de onoare al Institutului.”
    Iar bugetul ii este fixat de Parlament.

    • Pai aici e o chichita care demoleza logica subuniversitara…Daca ICR este o institutie apolitica – si nu poate nimeni, de bun simt, sa acuze institutia de partizanat – aflata sub patronajul onorific al unei institutii apolitice – cel putin teoretic – cum atunci poti „depolitiza” institutia trecândo sub controlul unei institutii 100% politica? Fara a mai spune ca cei care vor controla si chiar influenta activitatea institutului sunt indivizi asimptotici la cultura.

      • Sunt de acord, Cornel. Daca ICR trece sub conducerea Senatului, asta nu se poate face in virtutea depolitizarii lui.

      • ICR nu este o institutie apolitică. Ea face propagandă României, iar asta înseamnă că face politica țării… sau ar trebui. Toate institutele culturale din lume sunt înființate pentru propagandă. Noi doar am preluat un model patentat de alții. De cultură se ocupă Ministerul Culturii. ICR, asemeni celorlalte institute este orientat către exterior, este un vector de promovare a imaginii României, nu un instrument de finanțare a muncitorilor de pe ogorul culturii.

        Întrebarea este dacă ICR a făcut o bună propagandă României sau nu. Înclin să cred că da.

  2. Apropo de ambiguu…Daca HRP in sapte ani nu a acumulat „experienta in conducerea unei mari institutii culturale” ne-ati putea da un exemplu de „conducere cu o experienta mult mai bogata.”?

    • @ Cornel: in primul rand mi se pare neintemeiata schimbarea lui HRP acum. In momentul in care ar trebui numit un alt conducator al ICR insa nu cred ca este necesar sa fie numit tot HRP. Experienta nu se dobandeste doar din numarul de ani ci si din marimea institutiei pe care o conduci, din numarul, amploarea si vizibilitatea proiectelor pe care le implementezi si din bugetul pe care il gestionezi. Prin urmare nu cred ca ar fi imposibil sa gasim o persoana mai bine calificata ca HRP pentru a ii lua locul cand acesta isi incheie mandatul. Motivul pentru care am spus asta este ca nu cred ca HRP este providential, cum cred multi care scriu despre ICR si care trateaza orice aluzie la inlocuirea lui HRP ca pe un faux pas. Cred ca se poate discuta o noua conducere, si cred ca ar putea fi gasita una mai buna (poate ca la o analiza mai atenta vom descoperi ca ICR-ul ar putea face si mai mult decat face acum). Insa sunt impotriva manierei in care se contureaza schimbarea lui HRP si impotriva OUG in general.

  3. @Victor L: Relatia BC cu Parlamentul e un pic mai stransa decat se prevede in statutul ICR. O descriere mai detaliata aici: http://www.britishcouncil.org/about/parliament-work

    Doua exemple extrase de pe pagina respectiva: „We work to inform parliamentarians in all the countries within the UK of the work of the British Council, aiming to highlight the impact of our work in Arts, Education, and the English language both across the globe and in the UK.Involving parliamentarians in our work is a crucial part of building long-term and sustainable overseas relationships for the UK.”

    si

    „On 22 November 2011, Martin Davidson, Chief Executive, and Vernon Ellis, Chair, were called before the parliamentary Foreign Affairs Committee to give evidence on British Council activity in 2010/11 as part of the committee’s annual inquiry into the Foreign and Commonwealth Office’s (FCO) Performance and Finances.”

    Ar trebui purtate mai multe discutii despre raportul pe care ICR ar trebui sa il aiba cu Parlamentul.

  4. Deci EUNIC si-a ales gresit conducerea? De ce oare l-or fi numit pe HRP? Ar mai fi si alti candidati cu experienta, poate chiar mai buni? Puteti indica macar unul, cu nume si prenume?

  5. Cui vrem sa-i subordonam ICR-ul :

    „Senatorul Lia Olguta Vasilescu, absolvent al Facultatii de Litere si membru al Comisiei de cultura care va supraveghea Institutul Cultural Roman potrivit ordonantei emise de guvernul Ponta, crede ca Emil Cioran este „un important personaj literar”.

    Senatorul PSD, ales recent primar al Craiovei, a criticat anumite opere si expresii promovate de ICR in timpul mandatului lui Horia Roman Patapievici, iar Cristi Puiu i-a explicat ca scoate totul din context. „Este o chestiune de decenta sa ii lasati pe oamenii competenti sa judece”, a spus cunoscutul regizor.

    „De unde stiti dumneavoastra ca eu am competenta sau nu?”, i-a replicat iritata Olduta Vasilescu.

    „Doamna Vasilescu il respectati pe Cioran?”, a intrebat-o Ada Solomon.

    „N-are niciun fel de legatura Cioran cu Patapievici”, a raspuns senatorul PSD.

    „A spus acelasi lucru despre poporul roman!”, a continuat Ada Solomon imperturbabila dialogul.

    Raspunsul primit a fost socant: „Va rog sa nu jigniti un personaj literar atat de important cum este Cioran si sa il comparati cu Patapievici”, a replicat Lia Olguta Vasilescu.”

    • OV e doar un parlamentar din 471. La presedentie avem unul care citeste de un deceniu „Levantul”. Si atunci? E mai mare probabilitatea ca in senatul Ro sa fie unii care au reusit sa-l cireasca in intregime.
      Sa fim clari, sunt impotriva modului in care ICR este subordonat senatului, dar argumentul dumitale este slab. Eu ti-am oferit unul pe masura, ca sa intelegi acest lucru.

  6. Ceea ce am vrut sa subliniez este ca nu trebuie sa ne imaginam ca HRP este singurul care poate conduce ICR. Faptul ca a fost ales la EUNIC este evident un avantaj pentru HRP, dar nu inseamna ca nu exista oameni mai potriviti decat el. In opinia mea, pentru conducerea ICR ar trebui organizat un concurs. Intr-o astfel de situatie cineva ar putea compara cv-urile mai multor candidati si nu este de necrezut ca unul sa fie mai bun decat cel al lui HRP.

    Ideea este ca nu trebuie sa il idealizam pe HRP. El este indiscutabil un lider foarte bun dar nu trebuie ca schimbarea lui sa fie o tragedie nationala. Ar putea veni un lider la fel de bun. Trebuie sa ne ingrijoreze schimbarea lui inainte de termen fara nici un motiv, trebuie sa ne ingrijoreze o OU foarte prost scrisa si justificata, trebuie sa ne ingrijoreze cine va lua de acum inainte deciziile cu privire la ICR etc. (adica argumentele insirate mai sus)

    • „Foarte prost scrisa?” Nu am timp, dar in cyberspatiu exista si hotaririle/decretele staliniste din care s-au inspirat cei ce au elaborat OU si le-au „plagiat”? Daca NU, inseamna ca:
      1. ori o astfel de persoana este angajata la parlament (expert etc.)
      2. ori gindirea celor ce au elaborat-o este impregnata de gindirea „luptei de clasa” si a pericolului iminent al intelectualilor care au alta parere decit USL.

      In plus Olguta Vasilescu este DOCTOR (cercetati teza ei). Avea dreptate Funeriu sa se mai termine cu atiti semidocti doctori!

  7. dle Marcoci,
    sper sa nu ma credeti ireverentios, dar a ne spune ca nimeni nu e de neinlocuit seamana cu ati crede cititorii cam retardati. Nici nu am citit vreo afirmatie ca doar HRP ar fi singurul capabil sa conduca ICR_ul.
    E vorba de procedura guvernului si de graba cu care procedeaza.

    • Cititind multe articole si declaratii despre ICR astazi am avut impresia unei chemari in apararea lui HRP. Toata ziua i s-au rememorat meritele iar primul ministru ne-a intrebat de ce ne revoltam intrucat nu vrea sa il schimbe. Ce am vrut sa subliniez este ca Miscarea Papioanelor nu are legatura cu HRP ci cu modul in care Guvernul a actionat: OU este problema si nu daca HRP conduce ICR sau nu. Ultima ta propozitie rezuma foarte bine pozitia mea.

  8. Alexandru,

    Subiectul aflat in discutie de cateva zile (si implicit dictat de titlul articolului) nu este viitorul mandat al lui HRP pentru conducerea ICR, imaginea sa de mare ganditor roman, si nici vreo comparatie intre ICR si institute similare din alte tari.

    Subiectul este ffolosirea abuziva a unei metode caracteristice unei democratii slabe (ordonanta de urgenta) pentru aducerea ICR sub controlul direct al Parlamentului, cu evidente intentii de politizare. Atat.

    In rest, cu siguranta ca exista intelectuali romani mai capabili ca HRP, dar asta nu schimba nicidecum cele intamplate, si nu aduce nicio informatie valoroasa in dezbaterea subiectului de mai sus.

    Ma vad nevoit sa iti atrag atentia, si sper sa intelegi ca fac asta fara malitiozitate, ca in afara analizei argumentelor aduse de guvern in justificarea OUG 27, restul consideratiilor tale sunt irelevante. Ele ar fi potrivite in alt articol, prezentat cu alt titlu.

    • Păi atunci hai să ne revoltăm împotriva tuturor OG-urilor.
      De ce nu s-a revoltat nimeni când Boc dădea OG după OG, deși picau la Curtea Constituțională?
      Atunci nu a ieșit nimeni în stradă pentru că erau „ai noștrii” la putere. Acum e dușmanul care trebuie combătut, nu-i așa?

      • Nu Gerula, tocmai asta spuneam si eu: OUG-urile trebuie sa dispara, sa fie exceptia si nu regula in guvernarea tarii. Urgent este cand te arde, nu cand te scarpini.

        Avem Parlament: sa vina la lucru si sa-si faca treaba.

  9. „Imaginea intelectualului fara pereche pe care o are HRP mi se pare exagerata.”
    Spuse dl. Marcoci …
    Ne dam toti cu parerea despre imaginea altuia cind imaginea proprie este in sant.
    Sau filosofii cum ca precis exista cineva mai bun si mai frumos capabil sa conduca o institutie ce reprezinta cultura romana in lume. Poate ca da, insa nu aia e problema. Daca vreti sa-l gasim pe cel mai bun si mai frumos sa facem atunci un concurs national, nu il dam jos pe dl. Patapievici (nu doar HRP) sa *numeasca* Parlamentul pe altcineva. Mare delicventa in ziua de astazi ca un institut subordonat formal Presidentiei Romaniei (in care au reprezentati multe alte organizatii profesionale) sa fie un sustinator declarat al presedintelui tarii! Halal democratie, mai ales cind de programele ICR au beneficiat oameni de toate orientarile politice, fara sa fie discriminati din acest punct de vedere.
    Acesta nu e decit un atac la persoana frumos deghizat in piei de miel. Sigur e dreptul dl. Murcoci sa creada ce vrea, tot asa cum am si eu dreptul sa cred despre acest articol ca nu merita nici cit o ceapa degerata.

  10. 5 up domnule Dumitru.

    Domnule Marcoci, si eu consider acelasi lucru. Nu aveti dreptate dintr-un singur motiv. Nu exista niciun motiv sa schimbi pe HRP cu 6 luni inaintea expirarii mandatului. Daca aveti unul il ascult.

    Drept urmare care este „urgenta” ordonantei de urgenta? Ce incercati sa aparati aici?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Alexandru Marcoci
Alexandru Marcoci
Dupa o licenta in filosofie (Universitatea Bucuresti, 2008) si un masterat in logica (Institute for Logic, Language and Computation, Amsterdam, 2010) imi ocup timpul cu inca un masterat, de data aceasta in filosofia stiintei (London School of Economics and Political Science, 2012) si cu un doctorat in filosofie (London School of Economics and Political Science, incepand cu octombrie 2012).

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro