joi, martie 28, 2024

Despre dracii științei și instituția binelui

În cheia unei ontologii patristice vorbim despre entități nevizibile cum sunt draci, îngeri, suflete. Se poate, desigur, traduce acest limbaj într-unul al neuroștiințelor, spunând aceleași lucruri despre străduința minții în termeni de rețele neouronale adaptative pentru inferențe mai mult sau mai puțin eficiente, dar nu e deloc sigur că referentul în ce privește comportamentele umane s-ar schimba cu ceva. În plus, savoarea poeziei și implicit puterea de persuasiune s-ar pierde, cel puțin în starea actuală a limbii.

Ca peste tot și în știință sunt legiune de draci și drăcușori, mai dolofani sau mai costelivi, după câte suflete au în stăpânire.

Drăcușorul curiozității e mult apreciat în vremuri de lene și neseriozitate, față de care pare un motoraș al cunoașterii harnic și simpatic. Se așează pe întrebarea serioasă cu gheruțe bine adaptate și tulbură omul cu un duh scormonitor. În loc ca bietul om să stea la distanța necesară unei evaluări dobândite prin efort, se așează cu nasul lipit de geamul fiecărei situații într-o postură care nu-i permite să mai vadă încotro se îndreaptă. Drăcușorul acesta se bucură de apreciere în mediile vorbărețe.

Un drac bine făcut e cel al teoretizării lumii. Chiar și despre răul din știință poți vorbi în mod sistematic, cu scheme făcute riguros la tablă sau în Power-Point: pe aici vine, pe aici iese (dacă mai iese). Acest drac are două motoare, unul al fricii și unul al slavei deșarte, primul împinge din spate, celălalt trage din față, după principiul mama-npunge și eu trag. Dracul se înfășoară ca un șarpe pe trunchiurile oamenilor inteligenți și stă bine ascuns sub haine făcându-i să pară măreți, impunători. Dacă sărmanii dau cumva vreun semn de smerenie, șarpele se strânge brusc și gura, din preaplinul inimii, dă drumul la o drăcuială (pe care toți ceialalți se fac că nu o aud).

Mai sunt și alți draci mai puțin specializați: al ironiei (în luptă cu îngerul auto-ironiei), al dependenței de obișnuințe academice („domnule Profesor, domnule Profesor…”), al dorinței de victorie în competiția profesională (în luptă cu îngerul învățării din orice rezultat), al cinismului (comun mai ales la oamenii de știință mai în vârstă), dracul protestului și al nesupunerii din principiu (cu subspecia teoriei critice ca mod de viață, care te face să relativizezi orice sens: privirea ochilor din fața ta, știința oricui altcuiva cu excepția ta), dracul că nu există draci, dracul pe care nu l-ai cunoscut atunci când crezi că-i știi pe toți și dracul de a vrea să știi despre toți.

Cu toții fug de rup pământul de la fața celui mai mic semn de dragoste adevărată: un zâmbet sincer, o bătaie pe umăr, o strângere de mână, o împăcare. Dar nu departe. Doar sacrificiul câte unui om care instituționalizează binele îi ține la distanță câtă vreme memoria faptelor sale nu dispare. Ca să dispară se pune pe treabă dracul ștergerii memoriei culturale a oamenilor. În lupta cu el oamenii au primit și puterea de a face știință despre instituții: cum apar, cum ne putem folosi de ele, când facem rău cu ele, ce și cum putem ajusta la instituții ca să fie mai bine. La instituția binelui nu putem ajusta nimic, trebuie doar să îl facem.

Ce minunate sunt sufletele oamenilor de știință, whatever that means. Dacă uităm acest lucru viața în comunitățile științifice devine un iad. Dacă nu-l uităm, avem pace și bunăvoire, mai puțin rafale de transmițători neuronali, poate chiar și niște unde gamma, toate de mare folos unei culturi organizaționale eficiente și eficace.

Dacă cele de mai sus sunt inteligbile înseamnă că limbajele sursă și modurile de a gândi corespunzătoare nu sunt incompatibile, iar dacă sunt și de vreun folos înseamnă că există o complementaritate între ele în viața omului.

i

Aici imaginea 1

Legenda imaginii: porumbei zburând de pe caldarâm undeva lângă Iordan, Israel (Crăciun 2015).

Distribuie acest articol

5 COMENTARII

  1. „Cu toții fug de rup pământul „.. S-ar putea ca uneori impielitatii sa fuga cu tot cu impricinatii, din experienta personala confirm

  2. „Dracii științei” merg cu spatele: privesc înapoi (și în trecut), analizează date, emit teorii și modele ale „realitații” etc., și astfel, extrapolând, calculează pașii lor următori, mergând cu spatele, în ne-cunoscut.
    „Îngerii” văd pe unde merg, pur și simplu. (Dacă așa ceva este posibil!)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro