joi, martie 28, 2024

Despre dreptatea socială într-o societate policentrică

După evoluțiile din Ucraina care au dus pe plan local la spargerea precipitată a USL șansele ca România să urmeze agenda pro-estică a cleptocraților PSD și PC sunt nule. În pofida manevrelor unor cârtițe ca Tăriceanu (opozant al menținerii trupelor române în Afganistan și semnatar al unei strategii naționale de dezvoltare durabilă top-down, etatistă, în calitate de prim-ministru) o majoritate politică filorusă nu se va mai constitui, contextul global fiind în mod clar nefavorabil. Rămânerea temporară la putere a formațiunii cu agenda reală anti-occidentală, împotriva statului de drept, are loc doar în virtutea inerției. Bazinul electoral al acestor formațiuni nu se mai poate lărgi în noile condiții, oricât de eficientă ar fi munca de spălare pe creier în mod profesionist a oamenilor de către agențiile de propagandă anti-occidentală gen Antena 3. Adversarul, oamenii care valorizează libertatea și corectitudinea, nu mai poate fi distrus.

Se vedea asta bine și din presă. Adevărul e că analiștii din România s-au cam băgat la cutie, câți or fi independenți, mirosul războiului le-a băgat frica în oase și preferă să fie prudenți, eventual dau drumul la mari acțiuni de susținere a simbolurilor naționale corupte gen Gică Popescu. Da, se joacă la intimidare, iar cine are opinii ferme este atacat sau se încearcă discreditarea dacă nu se potolește. Se încurajează lașitatea față de ursul de la răsărit. Comportament tipic de comuniști. În astfel de zile se vede cine are vocație de slugă și cine este demn în presă. Cred că peste un an se va putea face o lucrare de licență interesantă cu analiza pozițiilor din presa românească în perioada conflictului. Pare stupefiant pentru mulți că prorușii din România nu mai au nici un viitor. Ghinion de neșansă, ce să facem… Să  ponteze, vorba d-lui Antonescu, niște invocații la Antena 3, la Gâdea, niște mantre ceva, poate se rezolvă situația de disconfort. Desigur, după război se vor arăta foarte mulți viteji și cohorte întregi de înțelepți, ba vor fi scoase și numeroase texte de la sertar, masele de oportuniști își vor ridica plini de noblețe pantalonii din vine și vor susține cauza societății democratice în România. Sunt așteptați cu drag și iertați de pe acum.

În acest context, se poate afirma că există un potențial de dezvoltare a unei stângi compatibile cu statul de drept, similare pertidului democrat din SUA, o formațiune care se crească pe măsură ce PSD va scădea în următorul deceniu. O astfel de stângă va trebui să se configureze doctrinar către niște abordări compatibile cu un stat democratic autentic, cu o societate civilă puternică, să abandoneze definitiv reflexele holiste comuniste, ideea de partid-stat. Rostul acestui articol este de a aduce în atenția publică o eventuală cale de a ieși din barbaria pesedismului actual.

John Rawls este un filosof american care a teoretizat posibilitatea dreptății sociale în cadrul unui stat pe care azi l-am numi policentric. Caracteristic societății policentrice, către care România a intrat pe un drum ireversibil odată cu agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, este că nu există monopol asupra puterii, ceea ce facilitează creativitatea ca factor decisiv al adaptabilității, al rezistenței la perturbări. „In specifying the concept of polycentricity, the issue of power, more specifically its use and its monopoly, is a major element. […] In a polycentric system no one has an ultimate monopoly over the legitimate use of force. The „rulers” are constrained by a system of rules whose ideal expression is the „rule of law„. The factors creating and maintaining the system of rules may be wide-ranging, from cultural to a balance of power, from power barganing and (self-)interest to norms and moral codes.” (1). „While all institutions are subject to takeover by opportunistic individuals and to the potential for perverse dynamics, a system that has multiple centers of power at differing scales provides more opportunity for citizens and their officials to innovate and to intervene so as to correct maldistributions of authority and outcomes. Thus, polycentric systems are more likely than monocentric systems to provide incentives leading to self-organized, self-corrective institutional change.” (2).

Spre deosebire de “social-democrații” români de azi care în mod evident doar se folosesc de speranța multor oameni în justiție socială pentru a obține și menține avantaje nelegitime pentru ei și familiile lor într-un sistem în care mențin monopolul puterii prin corupție, iar descentralizarea îi interesează doar ca modalitate de a menține stabilitatea unor mici dictaturi sau oligarhii locale (baronatele), oameni ca John Rawls par a fi niște altruiști autentici care caută soluții instituționale compatibile cu democrația pentru a-și realiza public preferințele. Strategic această direcție ar trebui să fie dezvoltată și în România, pentru că ea ar putea atrage intelectualii cu convingeri de stânga din bazinul de atracție al PSD delegitimându-l astfel și în fața electoratului său captiv.

În prima parte a acestui text (3) voi enunța principiul diferenței, instrumentul conceptual public pentru satisfacerea altruismului personal la John Rawls, și voi prezenta succint consecințele sale politice teoretice. În partea a doua voi încerca să evaluez consecințele politice ale principiului diferenței în caz de aplicare într-o societate reală, pornind de la o seamă de presupoziții care stau la baza adoptării și formulării sale. În final voi sugera o soluție alternativă neholistă la preferința de satisfacere a altruismului personal. Textul rawlsian de la care pornesc, “O teorie a dreptății” (TD), este disponibil și on-line (4).

Principiul diferenței și consecințele sale politice în viziunea lui Rawls

Formularea cea mai completă a principiului diferenței (PD) este următoarea (5): inegalitățile economice și sociale trebuie aranjate în așa fel încât să fie în beneficiul cel mai mare al celui mai puțin avantajat, în condițiile respectării principiului economiilor drepte. PD este subordonat lexical primului principiu al dreptății, care guvernează libertățile de bază, și de asemenea celei de a doua părți a celui de al doilea principiu al dreptății, care garantează egalitatea echitabilă a oportunităților.

Dacă în “O teorie a dreptății” se pote vorbi de implicații politice ale PD, în “Liberalismul politic” PD apare de la bun început ca parte a unei concepții politice asupra dreptății. Argumentul prezentat de Rawls este următorul: dacă dreptatea este un atribut al instituțiilor, iar filosofia politică trebuie să identifice familia de instituții potrivite pentru a asigura îndeplinirea scopurilor comune, atunci este necesară o concepție politică asupra dreptății, care trebuie să fie, după reflexia necesară, corespunzătoare convingerilor noastre la toate nivelurile de generalitate, adică să corespundă cu echilibrul reflexiv (6). Dincolo de această schimbare, concepția egalitaristă a dreptății, și implicit semnificația PD, rămân neschimbate (7).

Secțiunea 43 din “O teorie a dreptății” descrie principalele consecințe politice în viziunea lui Rawls. Consecințele politice sunt asociate alegerii sistemului social. Acesta trebuie ales astfel încât distribuția rezultată să fie dreaptă. Pentru atingerea acestui scop este necesar ca procesele sociale și economice să se desfășoare într-un mediu de instituții legale și politice adecvate. În stabilirea instituțiilor de bază guvernul poate avea mai multe ramuri, dintre care unele sunt direct relevante pentru aplicarea principiului diferenței. Astfel, ramura de transfer garantează minimul social independent de contingențele asociate funcționării pieței; se afirmă explicit că minimul social este cerut de PD (8). De asemenea, direct relevantă pentru principiul diferenței este partea a doua a ramurii distributive, care asigură prin taxe resursele necesare dreptății, inclusiv cele necesare pentru aplicare PD. Proiectarea tuturor ramurilor guvernului se face de către legiuitori. Toate ramurile, exceptând ramura de schimb, trebuie proiectate de către legiuitori doar pe baza unor informații generale, similare celor disponibile în spatele unui văl de ignoranță, astfel încât interesele lor și ale cetățenilor pe care îi reprezintă să nu fie luate în considerare (9).

Consecințe ale PD în caz de aplicare într-o societate reală

Problema pe care vreau să o abordez mai întâi este în ce măsura în condițiile operaționalizării principiului diferenței, se poate face o distincție între structura de bază a societății (structura instituțională legală) și rețeaua completă de practici sociale.

Un prim aspect este legat de caracterul public. O caracteristică importantă a regulilor din structura de bază a societății este faptul că sunt publice. Dar caracterul public al regulilor, în sensul rawlsian de cunoaștere comună a aplicabilității generale, a cerințelor specifice și, mai ales, a măsurii în care indivizii se conformează acestor cerințe, este mai degrabă o chestiune de grad, după cum o analiză a oricărui sistem legal în vigoare o poate arăta. Prin urmare vor exista o serie de reguli mai puțin publice decât altele. Acele instituții care au un caracter mai puțin public (cum este instituția familiei, a firmelor private) rămân totuși totuși parte a structurii de bază a societății. Aceasta deschide calea către considerarea și a ce nu este public drept parte a structurii de bază a societății.

Alt aspect este legat de bunurile publice. Faptul că venitul și bunăstarea sunt bunuri sociale primare distribuite de structura de bază a societății este extrem de discutabil. Se poate considera cel mult că sunt distribuite de structura generală a societății. Dar aceasta ar însemna la limită că sunt distribuite de relațiile directe dintre indivizi, iar nu de instituțiile publice, sau, pentru a evita dificultatea, că toate instituțiile sociale sunt publice. Aceasta conduce către holism și paternalism. Negarea de către Rawls a faptului că tratează societatea ca pe un întreg organic cu o viața distinctă de cea a membrilor săi (TD p264) apare în acest context ca simplu artificiu retoric. Bunurile publice sunt rezultatul cooperării. O presupoziție importantă la Rawls este că tot ce este produs în societate este produs prin cooperarea tuturor. Cooperare apare aici în sens de relație simultană între toți membrii societății, contract comun; ori, de fapt, există o multitudine de contracte pentru o multitudine de scopuri, între care doar unele sunt comune pe ansamblul social. Inegalitățile sunt rezultatul tuturor acestor contracte. Inegalitățile apar deoarece contractele reglementează schimburi, iar schimburile nu pot fi nici egale, nici echitabile. Că venitul și bunăstarea sunt influențate de structura de bază a societății este adevărat, dar ele nu sunt bunuri sociale primare decât când structura de bază este tot una cu structura socială completă. Dacă structura poate fi proiectată astfel încât influența asupra bunăstarii indivizilor să fie în sensul pozitiv, este dezirabil să fie, dar structura de bază este în drept să acționeze direct asupra bunăstării doar în condiții holiste, în care ea este tot una cu structura socială de ansamblu. Metafora fraternității și familiei pare să ne dea dreptul la o astfel de interpretare. Ipoteza că se dorește un paternalism e susținută și de implicațiile egalității echitabile de șanse, care duce practic la transformarea fiecărui post într-un post care este relevant din punct de vedere public (10). Afirmația “the individual is a bare abstraction” (TD p110) este considerată de Rawls ca acceptabilă și interpretată ca însemnând că obligațiile și datoriile persoanei presupun o concepție morală a instituțiilor. Un astfel de proiectant social pare a se crede (sau pare să vrea să pară că se crede) chiar societatea, dacă nu chiar mai mult, un Ochi al lui Dumnezeu (urmând pe Rorty). La p261 (TD) putem identifica și premizele pentru conceptul de Om Nou (“justice as fairness is not as the mercy of existing wants and interests”, “the general form of a just society and the ideal of person consistent with it”). Necunoașterea caracterului de sistem deschis dinamic și nelinear al societății este evidențiat și de idealul stabilității (TD p262 “the effect of the initial circumstances will eventually disapear”).

O a doua problemă care ridică dificultăți operaționalizării PD este cea a diversității nevoilor (acceptând că există în mod obiectiv și nu sunt doar un mod de a vorbi despre preferințe). Chiar dacă nu acceptăm teoria marxistă (11), am putea observa că există o piramidă a nevoilor și diferențieri culturale ale nevoilor, astfel încât indivizii vor fi diferențiați nu doar prin gradul de satisfacere a nevoilor, ci și prin gama de nevoi care îi caracterizează. Dacă acceptăm că nevoile de bază sunt comune, și că în condiții de insatisfacere nu se manifestă altele, atunci singurele nevoi care ar urma să fie satisfăcute celor mai puțin avantajați membrii ai societății sunt doar cele de bază. Dacă apariția altor nevoi peste cele de bază e dependentă de achiziționare de capital cultural, atunci ar însemna că ar trebui să existe un transfer de resurse către cei mai dezavantajați pentru a li se induce noi nevoi, deci pentru a li se intensifica starea subiectivă de dezavantajare. Argumentul că este în avantajul lor să li se inducă aceste nevoi dependente cultural ar fi în susținerea unei societăți paternaliste, asistențiale la nivelul proiectării planurilor de viață, ceea ce este în contradicție cu presupoziția că indivizii au planuri raționale de viață. De remarcat că Rawls spune că “the precedence of liberty comes into play only after a certain level of wealth has been attained” (p 542) ceea ce înseamnă că indivizii trebuie obligatoriu ajutați atâta vreme cât nu sunt capabili de planuri raționale de viață, altfel spus demni de libertate. Acesta e un argument în plus pentru perspectiva paternalistă a lui Rawls.

O presupoziție care influențează aplicarea PD este și cea a existenței unor planuri raționale de viață. Presupoziția de existența a unui plan rațional de viață este criticabilă în condițiile incertitudinii specifice societății reale (oportunității și amenințări depinzând nu doar de factori socio-economici, ci și de cei naturali). Aceste incertitudini impun un management adaptativ al propriei vieți ca formă de raționalitate complementară cu dimensiunea proactivă a raționalității (proiectarea propriei vieți). Presupoziția de societate ca sistem închis este nerealistă. De asemenea, deducerea rezonabilității acceptării concepției aplicabile a dreptății de către cetățeni depinde de o presupoziție implicită, și anume că ei cred că sectorul public trebuie să se ocupe de planul lor de viață, altfel spus că atingerea obiectivelor specifice planurilor de viață personale este parte a binelui general.

Dificultăți în aplicarea PD ridică și existența altruismului indivizilor, în diferite grade. Există o teorie a altruismului ca o formă superioară de egoism, selectată în cursul evoluției deoarece aduce avantaje la nivel de grup prin reducerea cheltuirii de resurse în conflicte. Fiind o teorie generală, ea poate fi cunoscută în starea originară, când se aleg principiile dreptății ca echitate. Dacă presupunem că altruismul este o nevoie care se cere satisfăcută prin a face bine, cum poate fi satisfăcut altruismul celor mai dezavantajați ? Dacă dezavantajații ar trebui să-și manifeste altruismul, ar trebui să distribuie și ei ceva tot timpul, sau, spre exemplu, să nu accepte ce li se oferă de către cei avantajați. Prin urmare principiul diferenței aplicat serviciilor de satisfacere a altruismului duce la situația în care cei ajutați să îi ajute pe cei care sunt sursa resurselor cu resursele furnizate de chiar aceștia din urmă.

Nu în ultimul rând, presupoziția absenței oricărui merit al indivizilor duce la consecințe politice grave în caz de punere în practică a PD. Această presupoziție este introdusă printr-un sofism; dependența voinței de a face efort de circumstanțe nerelevante moral este interpretată ca determinare, ceea ce duce la concluzia că voința de a face efort este complet nerelevantă moral (o relație multivariată de dependență, în care variabilele nerelevante moral sunt doar o parte, este tratată ca o relație în care toate variabilele implicate sunt nerelavante moral. “Even the willingness to make an effort, to try, and so to be deserving in the ordinary sense is itself dependent upon the happy family and social circumstance” (TD p74, reluat la p104 ca “depends in large part”). Absența meritului ca și criteriu de distribuire, în cazul punerii în practică a PD e probabil să ducă la dispariția modelelor exemplare, a proiectelor de viață de urmat, la reducerea diversității culturale, cu implicații asupra stabilității societății. Cealaltă fațetă a problemei este cea a lipsei de merit, a lenei și viciilor, care ar putea să ducă pe cineva în situația de a fi în cea mai puțin avantajată poziție. Avantajarea unor astfel de cazuri printr-o aplicare a PD ar putea duce la scăderea generalizată a nivelului absolut al bunăstării tuturor indivizilor și, în ultimă instanță, la schimbarea sistemului politic.

În fine, din felul cum este conceptul echilibrul reflexiv rezultă idealul renunțării la procesul politic (12), în care legiuitorii nu pot fi niciodată sub vălul ignoranței și urmăresc interesele proprii și ale celor pe care îi reprezintă în orice situație; rezultă o blocare a creativității, a îndemnului de a căuta noi principii; în caz de insucces evident al principiilor alese are loc o discreditare a a ideii de raționalitate, pentru că raționalitatea s-a afirmat că a stat la baza alegerii lor; iar scăderea valorii conceptului de raționalitate ca bun comun deschide calea către relativism și arbitrar.

Discuții

Principiul diferenței este parte într-o teorie a dreptății eficientă retoric pentru auditoriul neatent, dar care pusă în practică ar fi probabil ineficientă, judecând prin prisma celorlalte experimente holiste derulate până acum și a dificultăților pe care le-am evidențiat. Starea de fapt este starea sistemului socio-economic. Starea de fapt include starea de drept ca stare proiectată. Starea de drept este concept care se dorește a funcționa ca atractor al sistemului socio-economic. Dacă atractorul este conceput adecvat, dacă corespunde unei stări posibile a sistemului, el poate fi atins. În caz contrar, în mod necesar va fi schimbat, iar încercarea de a-l perpetua nu duce decât la disfuncționalități majore ale sistemului socio-economic. Starea de drept este o stare stabilă a sistemelor socio-economice doar dacă normele sunt în acord cu natura umană, cu tiparele invariantive ale acesteia, inclusiv cu deschiderea ontologică asigurată de libertatea voinței. Starea de fapt decurge din ceea ce face fiecare pentru satisfacerea nevoilor, în limitele a ceea ce este drept sau în afara lor, în funcție de beneficiul net asociat respectării/încălcării normelor acceptate. În conformitate cu legea disconfortului în manipulare, demersul retoric duce doar la acceptare temporară; precaritatea răspunsului rezultă din descoperirea de către public a incongruențelor, neprotrivirilor; poate rezulta un al doilea răspuns, neconvenabil utilizatorului (13). Reacțiile politice reale la TD și implicit PD ar putea implica răspunsuri extrem de neconvenabile.

Cu toate acestea, nu e neapărat necesar să rămânem deschiși la insinuările lui Nietzsche că sfârșitul religiei și al metafizicii ar trebui să însemne sfârșitul încercărilor noastre de a nu fi cruzi (14). Am putea să diferențiem pe „noi altruiștii” de „noi cu toții”, să ne asumăm costurile nevoii noastre altruiste și să nu mai încercăm să prezentăm aceste reguli morale ca universale, nici măcar în aceeași comunitate culturală. Solidaritatea umană ar putea fi conceptualizată ca structurată, de la grupuri de mică amploare până la cel mari, și până la societate în ansamblu excusiv pentru scopurile comune la acest nivel. Satisfacerea altruismului nu pare a fi un scop comun la nivel de societate, ceea nu înseamnă că binele general ca bine general declarat nu poate include elemente care reflectă bine de grup. Urmărirea scopului de satisfacere a altruismului personal nu este dependentă de convingeri religioase în mod necesar. Altruiștii atei, agnostici și cu convingeri religioase ar trebui să observe suprapunerea agendelor lor personale.

În concluzie, discursul lui Rawls întrunește multe elemente ale unui discuris retoric, în vederea asumării de către auditoriu a propriilor convingeri. Rămâne, totuși, de studiat dacă acest demers retoric este realmente sincer, în slujba satisfacerii maximale a propriului altruism, sau urmărește de fapt alte scopuri (15), după cum sugerează caracterul poate prea inoperant al celui de al doilea principiu.

Închei prin a spune că este de datoria intelectualilor autentici cu valori democratice și sociale să dezvolte doctrinar alternativa la barbaria „social-democrată” din România, să dezvolte o dezbatere publică susținută de argumente și contra-argumente. Timpul criticii autoritarismului reformist al lui Băsescu s-a încheiat, pentru că și fereastra de oportunitate istorică pentru un astfel de autoritarism s-a închis definitiv. E timpul să ne apucăm intens de treabă, fiecare conform convingerilor noastre, să construim societatea policentrică de care România are nevoie.

_____

În calitate de fost student al Universității din București dedic acest text aniversării a 150 de la înființarea acestei instituții (http://150.unibuc.ro/ ).

_____________________

Note

(1)   Aligică 2014, Institutional Diversity and Political Economy – the Ostroms and Beyond, Oxford University Press, p48

(2)   E. Ostrom 1998 citată de Aligică (2014).

(3)   De la acest punct încolo acest text este în mare eseul meu de evaluare finală la disciplina Teorii Politice, Facultatea de Filosofie a UB, 2003, profesor Romulus Brâncoveanu.

(4)   Ultima ediție se poate găsi pe google dacă se dă search “a theory of justice john rawls pdf”. Eu am lucrat pe prima ediție.

(5)   Rawls, J., 1971, A Theory of Justice (Harvard University Press, Harvard), secțiunea 46

(6)   Rawls, J., 1999, Liberalismul politic, ed. Sedona (1993, Columbia University Press, New York) p32 “scopul dreptății ca echitate este, deci, unul practic: ea se prezintă ca o concepție a dreptății care poate fi împărtășită de cetățeni ca bază pentru un acord politic rezonabil, informat și voluntar”

(7)   Rawls, J., 1999, op.cit. “Am presupus, în tot cuprinsul acestor cursuri, aceeași concepție egalitaristă a dreptății ca mai înainte și, cu toate că menționez din când în când revizuiri, nici una din ele nu afectează această caracteristică” (p 30) “Fac acest comentariu deoarece unii au crezut că limpezirea ideilor mele despre liberalismul politic a însemnat renunțarea la concepția egalitaristă din Teorie. Nu am cunoștință de vreo revizuire care să implice asemenea modificări și cred că o atare presupunere nu are nici o bază” (p30n6)

(8)   Rawls, J., 1971, p277

(9)   Rawls, J., 1971, p284

(10)Walzer, M., 1993, Spheres of Justice, A defence of pluralism and Equality, Blackwell (1983 first edition) “An office is any position in which the political community as a whole takes an interest, choosing the persons who holds it or regulating the procedures by which it is choosen” (p129). “I think it is fair to say that current thrust of both politics and political philosphy is towards the reconceptualization of every job as an office, for the sake of justice. This is certainly the implication of the latter (and least controversial) part of Rawls’s second principle of justice” (p131). “The old division of labor is replaced by a universal civil service” (p132).

(11)Miller, R. W., 1975, Rawls and Marxism, în Reading Rawls, ed. By Norman Daniels, Basic Blackwell, 206-230 “The difference principle presupposes a relatively low estimate of the extent and consequences of social conflict” “Classes differ in their needs, and not just in the degree to which their needs are satisfied”.

(12)Buchanan, J., 1997, Limitele libertății, între anarhie și Leviathan, Institutul European (University of Chicago Press, 1975) p21 “Politica e proces; orice încercare de a stabili standarde devine un efort zadarnic”

(13)Mihai, G., 1998, Retorica tradițională și retorici moderne, Ed. All, p 55.

(14)Rorty, R., 1998, Contingență, ironie și solidritate, Ed. All (Cambridge University Press, 1989) p 306

(15)Barber, B., 1975, Justifying Justice: Problems of Psichology, Politics and Measurement in Rawls”, în Reading Rawls, ed. By Norman Daniels, Basic Blackwell, 318 “I am not trying to suggest that Rawls intend to rationalize capitalism”

Distribuie acest articol

26 COMENTARII

  1. La inceputul primului paragraf spuneti ca „După evoluțiile din Ucraina care au dus pe plan local la spargerea precipitată a USL…” Banuiesc ca realizati enormitatea afirmatiei care sustine fara echivoc ca destramarea USL a fost cauzata de revolta din Ucraina.
    Nu va opriti insa aici si continuati in acelasi ton fraza cu „…șansele ca România să urmeze agenda pro-estică a cleptocraților PSD și PC sunt nule.” Cand spuneti Romania va referiti la cine? La poporul votant? La institutii? Nu e clar deloc. Daca nu stiati cleptocratii respectivi au majoritate in Parlament iar PNL-istii sunt tot cleptocrati. Mai mult, atat PSD, PC si PNL si chiar UDMR (ca si ei au baronii lor care urla impotriva DNA si ANI) nu vor accepta niciodata un sistem democratic in care justitia isi face treaba pt. simplul motiv ca le ia painea de la gura si-i baga in zeghe. Hence, toti fariseii acestia politici vor opta fara rasuflare pt. est, adica mama Rusie sau China atat timp cat acestea ii pot proteja fata de valorile democratice. Iar daca presedintia o castiga PSD-ul sau Antonescu nu putem spune decat adio democratiei in Romania si UE. Asta daca nu ne-apuca din nou spiritul revolutionar. Fara un Iliescu de data asta.
    In consecinta, este extrem de periculos sa credem ca nu este posibila o orientare a Romaniei catre dictaturi oligarhice comunistoide gen Rusia si China. Din contra, anul acesta ne decidem soarta in ambele alegeri, PU si presedintie. Si depinde exclusiv de noi si de nimeni altcineva ce va urma dupa aceea.

    • Caracterul precipitat al destramarii USL a fost cauzat de evenimentele din Ucraina. Asta e parerea mea. Destramarea oricum avea loc.

      • Ca aveti pareri este de netagaduit, chestiunea e sa le si argumentati. In consecinta, imi puteti argumenta de ce evenimentele din Ucraina au cauzat destramarea „precipitata” a USL?

        • N-am argumente foarte structurate și nu m-aș hazarda să încropesc ceva neserios, e un gut feeling bazat pe ici colo un telefon de la Kerry, o întrebare la Ponta III ce intenții are despre China, o prezență în țară când a venit d-na Nuland, o coincindență temporală a rupturii cu evenimentele din Ucraina, o acuzare a PSD de practici antidemocratice și a Antenei 2 de propagandă PSD, asta în condițiile propagandei simultane masive rusești mediatice după agresarea Ucrainei, o situație pe contra lui Tăriceanu care voia să retragem trupele din Afganistan. Cam multe ca să fie simple coincidențe.

          O seară bună,

  2. Sustineti idei firave dar deja vestejite. Mai sunteti prolix, deci redundant si stufos.
    Chiar credeti ca tine de eroism sa fi acum in Romania impotriva Rusiei? Va imaginati apocalipsa romaneasca printr-o invazie ruseasca in urma careia toti „analistii” proamericani vor fi adunati de cekisti in haine de piele si deferiti Tribunalului Poporului?
    Unde, in buna traditie a proceselor de vitrina, vor fi judecati la ani grei de ocna si inchisi in celule-muzeu de la Sighet si Aiud?
    Chiar credeti ca Domnul Valan este atat de curajos antirus pentru ca momentan se afla in Germania? Tin sa va reamintesc ca invazia Romaniei, in buna traditie rusa, ar putea insemna si cucerirea Berlinului. S-a mai vazut, nu-i asa?
    Iar a vorbi despre Rawls in contextul romanesc actual, dovedeste o lipsa totala de sensibilitate sociala si politica. Policentrismul / de altfel un concept opac si bun la toate/ este de inteles intr-o societate structurata si asezata in timp, cladita pe o traditie autonomista si democratica si nu in societatile nationale mici din centrul si estul Europei, formate in ideologia centrista, autoritara si defensiv-frustrata al nationalismului etatist.

    • Societatile nationale mici din est nu mai sunt inchise, sunt prinse in proiectul european, iar acesta va fi cuplat in curand mult mai intens cu SUA. In cativa ani vom merge fara viza in SUA. Prin urmare evolutiile cultural-politice din Romania se vor desfasura in alt mod decat cel care acum inca domina, dar este in declin evident comparativ cu ce era inainte de intrarea in UE> Cel putin in zonele urbane puternic populate exista un potential mare de evolutie catre o organizare policentrica puternica. Articolul are in vedere dinamica pe zece ani, nu ce vom face intr-un an-doi. Initiativele urbane se vor reflecta si la nivel national dupa ce va disparea biologic in urmatorii 10-15 ani generatia autoritarista a ofiterilor de securitate sub acoperire care au organizat evenimentel din 89 si care acum inca poopuleaza numeroase pozitii cheie in stat.

  3. Interesanta perspectiva: agresiunea Rusiei impotriva Ukrainei va duce la formarea unei societati policentrice. De acord, dar ca eu o vad putin diferit de dv, dle Iordache.
    Nu e un secret pentru nimeni ca in Romania, prima functie in stat e automat asimilata cu una de putere maxima, de potentare absoluta. Se vede si din prezenta la vot in cazul scrutinurilor prezidentiale acest lucru. Daca Iliescu si basescu si-au pus apasat amprenta asupra politicilor publice in timpul mandatelor, dl Constantinescu, cel care a incercat o distribuire uniforma a puterii intre centrele impuse constitutional, s-a declarat invins si a fost perceput de catre cei mai multi „mamaliga”.
    Ori agresiunea rusa, receptata ca fiind a lui Putin, ar putea, intr-adevar, sa duca spre formarea acelei societati policentrice de care vorbiti. Mai ales ca forte pro-estice, atat de fervente pre cat lasati a intelege, nu avem, din fericire, in Romania. Aflati insa pe linia geografica si culturala de demarcatie intre est si vest, incercam sa facem ca vitelul ce suge de la doua vaci, in speranta ce ne vor creste cerbice occidentale si antricoate rasaritene. Fapt care creaza suspiciuni.

      • Am fost surprins sa constat si la un autor contributors.ro acelasi cliseu al orientarii, presupuse pro-estice, al administratiei romanesti, altoit pe simplul fapt ca respectiva administratie ar fi de stanga. Oricat de ciudat v-ar parea, si Oricat de corupta ar fi ea, stanga romaneasca nu poate astepta protectie de la niste regimuri autocratice, pseudodespotice, asa cum ni le zugraviti dv. In primul rand administratia noqstra nu are ce le oferi la schimb, iar in al doilea rand un astfel de regim autoritar nu va suporta o concurenta locala, care sa le ciunteasca catusi de putin autoritatea. Din preistorie liderii si-au eliminat adversarii: pruncucideri, executia intregii familii, pangarirea femeilor clanurilor Rivale, si continuand in zilele noastre cu metode mai civilizate, dar la fel de eficace: demonizarea structurilor statale neobediente si intemnitarea adversarilor politici. De ce ar cauta atunci coruptii nostri protectia unor regimuri percepute ca arbitrare, nabadaioase? In astfel de regimuri coruptia este un privilegiu, ridicat la Standard de marfa, iar astfel de sisteme nu fac risipa cu favorurile. Ba, de multe ori, mai si iau inapoi ce au dat. Astfel ca, dimpotriva, orientarea spre vest este solutia coruptilor romanesti, tocmai pentru a-si proteja acumularile. Exact cum drumarii privilegiati odata castiga azi Fara Probleme orice licitatie de profil, tot astfel cei pe care-i considerati corupti clameaza statul de drept, singurul care le poate proteja averile, atata vreme cât nu vor putea fi dovedite a fiind ilicite. Ori lucrul asta e mai usor de obtinut, in baza prezumtiei de nevinovatie, decât protectia ipotetica a unui regim oligocrat, nu credeti?

        • Dupa lovitura de stat eșuată a USL din 2012 am într-adevăr convingerea că PSD și PC sunt pro-estici. În baza propriilor declarații și fapte. Mi se pare că ai noștri cleptocrați se aseamănă binișori cu cei din Ucraina sau Rusia. Interesul comun al lor este să nu existe stat de drept. Asta ca să nu mai zic de pedigree-ul gorbaciovist al lui Iliescu și al moștenitorilor lui, care ar fi putut transforma România într-un cal troian al Rusiei în Europa și NATO dacă Năstase nu pierdea alegerile.

          • Una n-o exclude pe celalalta. Daca mentalitatea e proestica, actiunile pot fi totusi occidentale. Seful nostru de stat e profund estic in gandire, dar declarativ e vestic, de exemplu. Iar eu cred ca, intr-adevar, e sincer. E bine intentionat chiar si atunci cand repara limuzina cu ranga…

  4. Tare mi-e teamă că orice dezvoltare de stînga nu se poate rupe de reflexele sau „barbaria” actualului pesedism. Chiar dacă ar porni cu cele mai bune intenţii nu va putea rezista la infiltrări şi penetrări.
    Similitudinea cu situaţia actualei opoziţii nu poate fi ignorată. Cîte speranţe au fost spulberate pentru cei care vedeau în PMP un coagulant al unui nou tip de opoziţie democratică pînă la infiltrarea perfidă a unei anumite „dame bune”.
    Încercînd să rămîn în perimetrul articolului – o teoretizare excelentă asupra nevoilor unei democraţii româneşti autentice – mă întreb dacă măcar un singur reprezentant al actualei clase politice (nu cred că îşi face cineva iluzia că putem inventa o alta peste noapte) a auzit de Rawls şi este în măsură să manifeste cel mai mic interes altruist de a-i adapta teoria la practica societăţii noastre. Mai degrabă aş vedea viabilă o construcţie de dreapta – în măsura în care asta s-ar mai putea susţine pe un dram de credibilitate – care să-şi alăture o componentă de asistenţă socială menită să cîştige încrederea unui segment semnificativ din electorat.
    Din păcate toate sunt doar gînduri şi bune intenţii, realitatea este mult mai încremenită decît suntem noi dispuşi să acceptăm.
    Asta nu înseamnă să ne pierdem speranţa, dar avem nevoie să ne înarmăm cu multă răbdare pentru generaţiie viitoare. Ceea ce s-a distrus în zeci de ani în fiinţa acestui popor are nevoie de un interval cel puţin egal pentru reconstrucţie.
    Sunt destul de pesimist şi poate rolul pesimiştilor ar fi mai mult să tacă în această perioadă. Din păcate revolta nu face casă bună cu tăcerea. Sau din fericire.

    • Vă mulțumesc foarte mult pentru comentariu. Eu nu sunt pesimist, poate că este în natura mea să fiu optimist. Cred că România beneficiază de un context istoric favorabil, cred că nu va mai fi într-o zonă gri, ceea ce s-a întâmplat în Ucraina obligă la albirea atitudinilor cel puțin cinci ani de acum încolo. Să vedem ce vom ști să facem în acești ani.

      Cu Dumnezeu înainte.

      gânduri bune,

  5. Delirul „vrăjelilor” intelectuale alături rău de realităţile concrete ale României,
    De 25 de ani, poate atinge, lejer, piscuri „apoteotice” inimaginabile.
    Avem în textul D-lui. Virgil Iordache, o superbă şi grozavă Mostră
    ( subliniată deja şi de către ceilalţi 3 comentatori de mai sus)
    De cum se poate gîndi într-adevăr intelectualiceşte !
    Nimic surprinzător în sine, ci doar înfiorător de trist.
    Cît despre „datoria intelectualior autentici cu valori…..”…………..!

    • Dacă n-aveți nimic de spus pentru ce vă mai pierdeți timpul să comentați? Vedeți-vă de cinismul dvs în privat și bucurați-vă de realitățile României construite de gândirea pe care o ilustrați și cultivați prin mesaje anonime ca cel pe care l-ați furnizat.

      • Domnule Virgil Iordache,
        Degeaba săriţi ca ars,
        1. Anonimatul nu este o tară, în democraţie şi în cadrul regulilor deontologice ale acestui Forum, pe care sînt „împiedicat” să semnez cu nume şi prenume, din „varii” motive de „politic incorect”.
        2. Timpul „meu” îmi aparţine şi-l „pierd” cum cred de cuviinţă. Sînt Liber !
        Şi precum dumneavoastră, scriu ce gîndesc şi cred că este Bine şi poate ajuta lucrurilor să se apropie de un Adevăr concret, real, dureros, crunt ascuns şi în continuare veşnic manipulat întru deturnări „oculte”
        3. „Cinismul” despre care vorbiţi, şi se pare v-a deranjat atît de mult, păcat !, este tocmai „cuiul lui Pepelea” pe care vi l-am semnalat graţios, şi pe care l-aş numi primăvăratec, REALISM ( pur şi teribil dureros în contextul a ceea ce a mai rămas din RomâniaD’AZI după 70 de teroare şi prăpăd care de Altfel continuă liniştit în timp ce Unii vorbesc despre …..”policentrisme” şi Rawls)
        4. „Realităţile României” NU sînt DELOC „construite de gîndirea pe care o ilustraţi şi o cultivaţi” o interpretare tendenţios-eronată din partea dumneavoastră.
        5. CI TOCMAI printre altele ( pe care le eludaţi subtil) de starea aşteptărilor permanente ale unei intelectualităţi mai mult decît PASIVE (eufemism) şi a tot felul de Teorii superbe TOTAL inadaptate „contextului” românesc de azi şi de mîine (puneţi la socoteală cel puţin încă 25 de ani), căruia ar trebui aplicate măsuri drastice de Ablaţiuni profunde, Cauterizare şi Refacere prelungită, pînă să ajungem să vorbim interesant şi nonşalanţi de, şi despre Rawls.
        6. Nu există urmă de „bucurie” ci Taman de TRISTEŢE uriaşă, cînd descoperim „intelectuali” care deşi bine intenţionaţi, povestesc „poveşti”(eufemism) atît de depărtate de o realitate pe care sînt incapabili să o discearnă ( subliniat de altfel şi de către o mare parte dintre ceilalţi comentatori )
        7. Vremea nu iartă, Timpul fuge, Urgenţele sînt cu totul Altele, despre aceastea şi Soluţiile imediat-esenţiale ar fi fost mai propice a „povesti” decît a ne imagina aplicarea unor superbe utopice „policentrisme” şi „dreptăţi sociale” într-un organism muribund într-un Stat metastazic într-o Ţară fără Modele, repere, Valori şi NOIMĂ.
        8. Nu ştiu cît ne-ar putea ajuta Dumnezeu în toate astea dacă Nimeni NU FACE Nimic ? Iar despre aportul lui Dumnezeu am mari îndoieli atîta vreme cît REALISMUL (deloc Cinismul) nu este la întîlnire cu Concretul şi Practica FAPTEI.
        Numai de bine !

        • Ca să fiu sincer n-aș merge pe căi de îmbunătățire a situației pentru o realitate globală românească. Nici nu știu cine știe totul despre așa ceva ca să conceapă și să ia decizii. Tocmai asta e avantajul multiplelor inițiative (policentrice) în jurul unor situații cunoscute bine de cei care se gândesc la soluții. Eu mă pricep la ce este în comunitatea universitarilor și a cercetătorilor.

          Concret ceea ce sugerez aici este ca intelectualii cu preocupări de stânga să nu își mai umple timpul cu implicare în acțiuni de suspendare a lui Băsescu, critică a autoritarismului lor, etc, ci să construiască o alternativă ideologică măcar pentru cei care au astfel de preferințe. Firește că asta nu interesează pe votanții PSD actual, la realitatea acestor grupuri umane se pricep cel mai bine Dragnea, Hrebe, și alții din aceeași făină care au ca marionetă pe Ponta, dar cel puțin ar ridica nivelul dezbaterilor ideologice pe piața politică și culturală. Dacă nu vor face asta înseamnă că nu vor sau nu pot să facă asta, înseamnă atunci că au răspunderea calității precare a stângii românești.

          cu bine,

          • Mulţumindu-vă pentru clarificatoarea-replică, rămîne în continuare,
            Nedumerirea şi Dilema veşnică, în contextul RomânieiD’AZI,
            a semnificaţie „democraţiei originale”, a „partidelor politice” de Stînga/ Dreapta,
            a „oamenilor politici” de Stînga/Dreapta, şi a „intelectualilor” de Stînga/Dreapta.
            Într-un Stat post-comunisto-securist Oligarhic UNIC
            multilateral-dezvoltat mafiotic spoliator de la cele mai Vechi şi Profunde Rădăcini
            de sorginte „bolşevico-KGB”iste pînă la cele mai fragede rămurele pe Întreg întinsul Patriei
            într-o TOTALITATE absurdizantă de necrezut, ameţitoare şi toxic-malefică,
            se folosesc sintagme şi termeni ca cei subliniaţi mai sus (între ghilimele) şi se vorbeşte de Stînga/Dreapta cu o uşurinţă care depăşeşte orice surpriză, cînd de fapt, în mod concret REAL,
            aşa ceva NU Există în RomâniaD’AZI decît într-un monumental Amalgam de o Aparenţă de „pacotille”(eufemism!).
            Cît despre „intelectual” şi „intelectualitatea” româneascăD’AZI, de ieri, alaltăieri şi de mîine,
            ce să mai vorbim ?!?
            Oare n-au fost suficienţi cei 25 de ani de post-comunism, să ne dăm seama că NIMIC Original,
            Nu s-a întîmplat şi Nici NU se întîmplă ??? Şi nici nu se va întîmpla curînd ?!?
            Într-un Sistem ETATIZAT „à mort”, în care STATUL are un Control halucinant-năucitor,
            Nimic Viu şi cu adevărat Liber adevărat şi Corect NOVATOR nu se poate întîmpla, iar „intelectualul de stînga” nu este decît un simplu banal „pleonasm” vetust, prăfuit, ştirb şi lipsit de vlagă, un caraghioslîc.
            Într-un astfel de mediu STAT-al, oare cîţi „intelectuali de Dreapta” aţi văzut, auzit, sînt acceptaţi sînt vizibili, prezenţi şi ascultaţi, reuşind să performeze-perforeze racilele Sistemelor BLOC ?
            Să nu uităm, sper, că Totul, Toate acestea despre care vorbim, analizăm şi încercăm a le pricepe căutînd răspunsuri, Soluţii şi ameliorări, se întîmplă în RomâniaD’AZI, o ţară prins-închisă în CARCANELE şi Meandrele absolute ale post-securisto-comunismului de vînă sovietic-bolşevică-KGBistă.
            ABIA pornind Corect de la Aceste concrete-şi Reale premize şi Cauze, s-ar putea încerca analiza căutărilor remedierilor şi soluţiilor(fie ele şi cu ajutorul „intelectualului de stînga), în orice caz, nu eludîndu-le. Întru înţelegere !
            O duminică Plăcută de Mucenici.

  6. cine doreste guvernanta ? intr o lume ideala in care adevarul si moralitatea n ar intra in discutie ar fi un nonsens. revenind in realitate, in tarile dezvoltate (civilizate) nevoia de guvernanta este mai mica. ce se petrece in romania unde maneaua si rigiitul in public sint predominante ? ce interes au cei care participa la actul guvernarii, sa reduca rolul statului cind tocmai aceasta postura ii scoate din anonimat ? ce sanse au altruistii sa ajunga in virf pentru a nu mai asista la tirania mediocritatii? alarmist este faptul ca cu cit dominatia nulitatilor este mai lunga cu atit sansele intr un reviriment cultural sint mai mici.

    • Uff. Am izbutit sa citesc…iadul pe pamant, d-le profesor Virgil Iordache. Am un apriori negativ fata de intelectualism -accept că sunt eu subdezvoltat- dar cand dai de „inegalităţile economice şi sociale…aranjate …încât să fie în beneficiul cel mai mare al celui mai puţin avantajat, în condiţiile respectării principiului economiilor drepte (adică? „juste?” „justificate?”, „echitabile”?), „Ramura de transfer”, „proiectarea ramurilor guvernului”,„asumarea propriilor convingeri” (ale lui Rawls sau ale publicului?) „Urmarirea scopului de satisfacere”, „deducerea rezonabilităţii acceptării”. E impropriu. Nu e pe romaneste… nu e nicio alta limba latina…e mai degraba engleza, chestia asta. În fine…. Se intelege ce vreti sa spuneti dar pierzi mai mult timp sa ocoleşti gropile decat să ţii directia. E păcat pentru că in general, păreţi unul care ARE ceva de spus.
      „Alarmist”, d-le Euripide? Ce se întampla fraţior? E alarmant.

      • Domnule Rusu, vă mulțumesc foarte mult pentru efort ! Dar să știți că tehnicitatea părții respective e joacă de copii în raport cu ce e în literatura cu adevărat de specialitate. Cam asta e cu stilul analitic pe limbaj tehnic, ce să facem :)

        Adevărul este că articolul acesta nu e un text omogen, componenta despre Rawls nițel dezvoltată se putea publica într-o revistă de specialitate, gen Sfera Politicii sau mai larg dezvoltat poate chiar afară. I-am dat drumul mai mult ca provocare pentru cei din domeniu, o dată, și apoi ca să vadă publicul larg cam cu ce se pot ocupa oamenii care lucrează în domeniul teoriilor politice și al instituționalismului. Și eu am zis la fel, uff, când am terminat cartea de la Oxford Univ. Press din 2014 a d-lui Aligică.

        O să mă abțin pe viitor de la articole de factura asta aici, dar am zis să pun și o stafidă de felul ăsta în cozonacul de ansamblu al contribuțiilor, mai ales după articolul impresionist despre Rusia.

        gânduri bune,

    • Nu cere nimeni altruistilor sa ajunga in varful politicii, dar le poate sugera sa actioneze la nivelul societatii civile, sa nu se mai inregimenteze institutional atat de rapid. Cu o societatea civila puternica exista o presiune publica eficienta asupra statului.

      • Intre altruisti si tuberculosi exista atat asemanari cat si diferente.

        Asemanarea: ambele categorii emit germeni patogeni, la care o societate sanatoasa este (din fericire) imuna.

        Diferenta: spre deosebire de altruisti, tuberculosii cauta sa se trateze!

        • De acord cu privire la faptul că orice altruism manifestat în politici publice este sortit eșecului și are efecte perverse, e un soi de patologie socială. Chiar și politicile de stânga e preferabil să fie văzute ca rezultatul presiunii grupurilor care vor redistribuire, cu consecința că cei bogați este înțelept să nu acutizeze prea mult frustrările celor săraci. Intrăm într-o zonă a realismului politic.

          Pentru sfera privată, pe de altă parte, incluzând aici și Biserica, permite un mod de viață care dă reale satisfacții celor care îl practică. Esențial mi se pare că este să fi ținut în sfera privată, nu ideologizat în politici publice.

          gânduri bune,

  7. Mi se pare ca ce e important in critica pe care i-o faceti lui Rawls, reia cliseele ‘libertariene’ anti-distributie.
    Altminteri, buna ideea de a citi barbaria USL/USD/PSD in context mai larg, dar e si extrem de riscant de a vorbi in felul asta. E ca si cum am face psihologie de cabinet doar cu mijloacele astrologiei. Nu ca n-ar fi buna. In orice caz, Martin Schultz l-a sprijinit mai mult pe Ponta decat Putin, Rusia mai curand a jubilat.
    Cam tehnicista discutia, sper sa va vada textul si un rawlsian, sunt cativa. Oricum cei care sunt pe aici sunt libertarieni, n-au sesizat ‘barbaria asta libertariana’. Vad ca nici cei de la contributors nu s-au prins, sunt libertarieni toti daca sunt ceva.
    Toate cele bune
    :)

    PS Draga redactie, poate puneti textul asta pe wall-ul vostru, daca aveti loc pentru texte ca Au oare omaenii nevoie de libertate, Detroit, Criza ucrainiana etc :)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro