Home » Cultura »Sinteze »Societate/Life » Citesti:

Despre fascismul autohton prin prisma unor dezbateri de azi

Cristian Vasile septembrie 13, 2015 Cultura, Sinteze, Societate/Life
18 comentarii 1,652 Vizualizari

Întâmplarea a făcut ca noua colecţie inaugurată la editura Polirom („Studii româneşti“, coordonată de Irina Livezeanu şi Lavinia Stan), deschisă cu cartea semnată de Roland Clark (Sfîntă tinerețe legionară. Activismul fascist în România interbelică, traducere de Marius-Adrian Hazaparu, Iași, Editura Polirom, 2015, 286 p.), să coincidă cu dezbaterea aprinsă din spaţiul autohton legată de promulgarea, conţinutul şi consecinţele Legii nr. 217 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. Ne-a fost dat să citim şi să auzim multe puncte de vedere exagerate, deplasate, chiar aberante, care au lăsat puţin loc pentru construirea unei adecvate politici memoriale – care s-ar putea împlini prin adoptarea în viitorul apropiat a unei legi privind restrângerea/incriminarea simbolurilor comuniste [1]. Cred că, împreună cu opiniile raţionale exprimate în spaţiul public, cartea lui Roland Clark reprezintă atât un pandant, potrivit pentru a trage o concluzie pe marginea acestor discuţii contradictorii, cât şi o lectură utilă şi necesară pentru a lămuri un trecut traumatic nu foarte îndepărtat.

Volumul semnat de tânărul universitar american (de origine australiană), profesor la Eastern Connecticut State University, răspunde indirect mai multor întrebări ridicate de-a lungul controverselor recente din spaţiul public românesc: ce a reprezentat Mişcarea Legionară; care a fost rolul unor intelectuali precum Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu, Radu Gyr (şi cum trebuie tratată posteritatea lor) ş.a. Printre temele justificative predilecte ale extremei drepte autohtone, cu prelungiri în postcomunism, sunt de reţinut două: Mişcarea Legionară nu a fost condamnată/incriminată la procesul de la Nürnberg; şi Garda de Fier nu a fost o organizaţie fascistă, ci mai degrabă o mişcare de inspiraţie creştină.

Or, cartea lui Roland Clark demonstrează, apelând chiar la sursele legionare, identificarea aproape deplină, constantă, ani de-a rândul, cu fascismul şi simbolurile sale (de la svastică la solidaritatea implicită ori făţişă cu regimurile/mişcările din Italia şi Germania). Mai mult, ideologii legionari „au prezentat Legiunea, fascismul italian şi nazismul german ca parte a unei reţele globale de partide ce împărtăşesc aceeaşi viziune“ (p. 18). Sintagma din titlul cărţii („activismul fascist“) are perfectă acoperire datorită studierii documentelor epocii şi a bunei contextualizări istorice.

Sfîntă tinerețe legionară… este mai mult decât o lucrare despre semnificaţia fascismului pentru membrii de rând ai Mişcării Legionare, ci capătă însuşirile unei istorii sociale a Gărzii de Fier, organizaţie încadrată printre „cele mai mari mişcări fasciste din Europa“ (p. 15), dacă o raportăm la numărul de membri şi la totalul populaţiei. Roland Clark este interesat de modul în care fascismul a transformat vieţile oamenilor de rând şi nu este întâmplător că volumul începe cu înmormântarea unei tinere din Craiova, Maria Cristescu, o adolescentă simpatizantă a Mişcării Legionare, eveniment care mobilizează zeci, sute de persoane într-un ceremonial specific, cu valenţe inclusiv politice.

Autorul caută nu doar reconstituirea istoriografică, ci şi chei de înţelegere a istoriei extremei drepte (inclusiv a mişcării rivale, LANC/PNC – Liga Apărării Naţional Creştine/Partidul Naţional Creştin), fie că este vorba despre mediul social şi intelectual din universităţi, unde s-a forjat mişcarea ultranaţionalistă de la începutul anilor 1920 [2] (care avea să culmineze în 1927 cu înfiinţarea de către Corneliu Zelea Codreanu a Legiunii Arhanghelul Mihail), fie despre situaţiile personale şi motivaţiile adeziunii la radicalismul politic din anii 1930.

Roland Clark se concentrează în mai multe rânduri asupra centrelor vieţii sociale legionare, cu o deschidere către studierea fascinaţiei pentru Legiune în cadrul diverselor categorii sociale. Cine s-ar fi aşteptat la o analiză detaliată a raporturilor dintre o personalitate precum Nae Ionescu şi Mişcarea Legionară va rămâne poate dezamăgit (Nae Ionescu, la fel ca şi Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, este mai degrabă un personaj secundar). Însă există o explicaţie, oferită chiar de autor: accentul a căzut asupra examinării activismului cotidian, a activităţilor practice, nu a ideologiei (uneori cu nuanţe abstracte); în al doilea rând, tema Nae Ionescu a fost acoperită de alţi cercetători (George Voicu, Marta Petreu ş.a.). Ideologia legionară nu este totuşi ignorată. Roland Clark are meritul de a lămuri asocierea (chiar efemeră) a lui Nichifor Crainic cu Garda de Fier. Crainic a oferit o bază intelectuală pentru naţionalismul religios al Legiunii (p. 202), deşi poetul-teolog a părăsit Mişcarea Legionară optând pentru cuzism în 1934. Atât el, cât şi alţii (Nae Ionescu, Mihail Polihroniade) aveau să joace un rol de catalizator pentru atragerea de importante adeziuni şi simpatii pentru Legiune în anii 1930.

Prin modul cum a tratat astfel de asocieri, ca şi prin abordarea unor subiecte precum naţionalismul creştin, activismul ecleziastic în serviciul Legiunii, Roland Clark se vădeşte a fi un expert în arta decupajului istoriografic, a nuanţelor extrem de necesare.

Dincolo de diferenţele evidente, ca şi mişcarea comunistă inter- (şi post)belică, Garda de Fier a urmărit crearea „omului nou“ şi desăvârşirea procesului de construcţie naţională. Modalităţile de aplicare au fost diferite, însă trăsăturile politice ale celor două mişcări le-au plasat la extrema eşichierului ideologic.

Asumarea deplină a trecutului traumatic înseamnă despărţirea de ambele versante totalitare şi de sechelele lăsate în urmă; Lavinia Stan şi alţi cercetători au avut dreptate atunci când au pledat şi pentru o reevaluare (morală şi istoriografică) a trecutului precomunist – fascist şi pronazist. A fost nevoie de o reflecţie critică, venită din zona istoricilor şi a politologilor, pentru a se sublinia faptul că decomunizarea şi defascizarea sunt intercondiţionate.

Note_____________

[1] Recent, un parlamentar, Valeriu Todirașcu, a depus la Senat un proiect de lege privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter comunist şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

[2] Cartea „comunică“ şi este înrudită cu o altă apariţie editorială recentă: vezi Lucian Nastasă-Kovács (coord.), Pogromul itinerant sau decembrie antisemit. Oradea, 1927, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2014.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. Vlad spune:

    Intrebarea este ce ramane, practic, din Romania daca excludem perioada comunista si legionara ? Ramane, cu mici si foarte rare exceptii, un mare vid, care se “umple” brusc dupa revolutie … Micile si rarele exceptii raman marginale in reconstructia societatii romanesti … cu rezultatele pe care le vedem si azi …

    • Vlad spune:

      Intrebarea e cum s-au pozitionat ideologic, in mod real, persoanele care au participat la constructia Romaniei daca pozitionarea la stanga nu mai era o optiune viabila, fiind ea invalidata de manifestarile populare si de experienta nefasta ?

    • Mihail Lungu Mihail Lungu spune:

      Nu cred că se poate considera în istoria noastră o “perioadă legionară” (spre deosebire de cea comunistă), deoarece această mişcare nu a ajuns să domine România în aceeaşi măsură ca şi comunismul între 1947-1989. Perioada interbelică este mai mult decât atât.
      Vorbiţi de vidul care a fost brusc “umplut” după revoluţie, ceea ce, implicit, neagă nu numai moştenirea sechelelor comunismului, cu care ne mai luptăm încă, dar şi (e adevărat: puţinele) tradiţii social-politice care s-au mai păstrat şi care n-au avut nimic de-a face cu grupările fascistoide. Dar chiar dacă acest vid ar fi existat, ar fi fost, până în ziua de azi cel puţin, umplut doar cu manele.

  2. dusu spune:

    da,si io zic ca o “legi privind restrângerea/incriminarea simbolurilor comuniste” mai are de asteptat acolo

  3. victor L spune:

    Unele contestari la amintita lege erau in legatura cu lipsa condamnarii si a comunismului, nu doar a legionarilor.
    Altele chiar au fost de genul ” multe puncte de vedere exagerate, deplasate, chiar aberante,”

  4. Andrei A. spune:

    De curând citeam un articol care folosea termenul de „deep state” în sensul unei structuri represive cuplată cu tradiție centenară de netransparență, corupție și obediență. Nu vreau să fac apologia Mișcării Legionare, dar eu văd în ea un fel de reacție venită din partea a ceea ce s-ar putea numi „deep country”. Este o reacție violentă anti-occidentală, anti-capitalistă, anti-cosmopolită, etc. Semnele clocoteau în profunzime de mai multă vreme- prima noastră mare grevă industrială este răscoala din 1907, dat fiind modul în care agricultura și majoritatea țăranilor au trecut de la feudalism la capitalism înainte să apară chiar industriile. Acest eveniment în sine, cât și modul sângeros în care a fost reprimat, denotă o lipsă de coeziune între lideri și „țara adâncă”, care după mine și-a găsit formularea în ML. Pentru Rusia, lucrurile au fost mai simple, atribuindu-și o definiție în afara Europei și tradițiilor ei. Țările Române au fost mereu o zonă de tranziție și prin urmare, noi reprezentăm un caz limită, fie de cultură europeană, fie în afara ei. Mi se pare că nici acum nu a fost tranșat această „dispută”.
    Comunismul a întrerupt această „dezbatere”, ca să folosesc un eufemism. La rândul lui însă a ajuns să fie definit în linii similare și, dată fiind direcția pe care i-au imprimat-o mai puțin Dej și mai mult Ceaușescu, afinitățile cu lideri legionari din exterior nu sînt întâmplătoare.
    Eu văd acum revolta anti-europeană prin furtul la vârfuri și asistențiat la bază- răscoala este una soft, în care se mimează niște principii europene. Sub umbrela politică și economică a UE sau NATO, se mimează niște atitudini când în fapt vedem aceeași mentalitate de efemeridă de no man‘s land, a cărei singură călăuză este un carpe diem viguros.

    • lucid spune:

      Paradoxal, ML o fost anti-capitalista dar si anti-bolshevica, anti-sovietica. Nu anti-comunista in sens ideologic caci in pozitia fatza de muncitori erau elemente de stanga – nu degeaba la Malaxa si STB au existat grupari ML importante. Nu era ceva neobisnuit: in martie 1945 Mussolini organiza la uzinele FIAT auto-conducerea muncitoreasca, asa ca dreapta-stanga se cam amestecau uneori la miscarile fasciste.

      • Andrei A. spune:

        Corect- Zelea Codreanu a fost înainte de a deveni cel pe care îl știm azi, un anti-bolșevic, crescând și lângă Prut, și deci în buza “deșertului tătarilor”. Eu tot spun că era de stânga, dar probabil că sînt luat de provocator :) . Comunismul avea 0 șanse în România acelor ani, chiar și fără percepția de a fi strict o unealtă moscovită- e suficient să cântărești nationalism + creștinism față de ateism și internationalism, ca să vezi cine avea șanse de reușită.
        Nominal, nazismul provenea din denumirea de national-socialist- a doua parte fiind amputată clar o data cu trecerea fățișă la corporatism și lichidarea “stângiștilor” între cămășile brune. Establishmentul german, militar, industrial și financiar nu ar fi făcut corp comun cu socialiști/comuniști.
        Fascismul italian este mai interesant, pentru că după mine, e cel mai apropiat de URSS- Mussolini a fost socialist la origine iar mișcarea a debutat în nordul industrial al Italiei și nu Sicilia, care era încă profund feudală. Mussolini a îmblânzit Mafia pentru câțiva ani, nu doar pentru că nu tolera un stat în stat, dar și pentru că avea viziunea “bolșevică” a unei industrializări cu orice preț și avea o aversiune de socialist față de feudalism.

    • Harald spune:

      Și fasciștii britanici sau germani, tot anti-occidentali erau? :P

      Teoria dvs.ar fi valabilă dacă Mișcarea Legionară ar fi fost ceva complet atipic la nivel european. Însă cum mișcările fasciste europene au reprezentat regula și nu excepția, probabil explicația a fost alta.

      Impresia mea e că înclinația societăților europene spre fascism a avut legătură cu dezvoltarea industrială. Statele au început să fie văzute ca un fel de mega-uzine, unde toată lumea trebuie să se conformeze directivelor conducerii și unde nu există niciun fel de obiective personale, ci doar cele ale uzinei. Sigur, până la urmă comunismul a fost cel care dus respectivul concept ”pe noi culmi de progres și civilizație”, dar mie diferențele între fascism și comunism mi se par destul de minore. Statul văzut ca o mega-uzină, funcționând pe bază de dispoziții și directive la care nu erau permise opoziții sau comentarii, a fost caracteristic ambelor ideologii.

      • Andrei A. spune:

        Dacă definim nodul comun al aversiunii fasciste drept democrație parlamentară + piață capitalistă liberă + ateism + integrarea evreilor, atunci răspunsul este absolut DA. Discursul, deși simplu, este făcut în așa măsură încât să rezoneze visceral acolo unde ignoranța și prejudecățile mențin un teren fertil. Nu se explică omului de rând mecanismul crachului bursei, ci se folosesc termeni de genul “jidovit”, adică înțelegi matale. Partidele tradiționale, fidele până la un punct democrației parlamentare, sînt compuse din “jidoviți”- adică suma a tot ce spuneam înainte.
        Cred că trebuie să facem deosebirea între fascism industrial și fascism agrar. Orwell, care a fost și un mare patriot, are un eseu foarte frumos în care explică de ce partidul lui Moseley (tatăl lui Max de la Formula 1 :) ) a rămas pitic, spre deosebire de alte țări din Vest. Fascismul spaniol are mult în comun cu cel maghiar, cu deosebirea lipsei evreilor în ce-i privește pe primii. Spania ultra-catolică, agrară, retardată (no offense) este în antiteză cu Barcelona industrializată, emancipată (fie și anarhică). Nu foarte diferite sînt lucrurile în Ungaria, unde micul proprietar de pământ și foștii latifundiari (zic foști pentru că războiul i-a “tuns”) urăsc de moarte centrul industrial și financiar căruia în mod peiorativ îi spun Judapest. Austria e similară- Viena Roșie (în sensul unui socialism cât se poate de prezent, fără a mai vorbi de prezența evreilor) coexistă cu un hinterland ultra-catolic și reactionar. Sciziunea Cehoslovaciei, una din foarte puținele țări care au menținut democrația parlamentară ori măcar un fel de surogat al ei, se face (independent de ocupația germană), după linii economice- Slovacia, mult mai săracă, mai înapoiată și mai puțin industrializată, trece la fascism, unde componenta religioasă catolică era la fel de importantă ca de exemplu la croați.
        Istoria fascismului european trebuie studiată și în context economic, nu doar social și politic. Este încă ocultată perioada ascensiunii legionare- mi se pare însă că altă perioadă “vitregită” este domnia lui Cuza. Am rămas cu marea sărbătoare a unirii și apoi alungarea dictatorului afemeiat- când se neglijează faptul că acei ani au definit România până după cel puțin primul război mondial. Dacă îl exclud pe Kogălniceanu, marii patrioți ai momentului 1848, 1859, au fost în același timp cei care prin refuzul reformei agrare au dat României istoria socială pe care o cunoaștem.
        Franța este un exemplu interesant pentru că acolo stânga și dreapta coexistă (destul de incomod de altfel) începând cu momentul hotărâtor al Comunei. În 1934 era în pragul unui război civil, care a continuat tacit și pe care temporar l-a “rezolvat” armata germană, ca apoi să reizbucnească virulent în 1945.

  5. I spune:

    Cartea lui Clark nu lamureste nimic legat de Mircea Vulcanescu, ce este mentionat vag in doua trei locuri, fara a fi analizat in mod special.

  6. Dedalus spune:

    Ar trebui vazut in contextul epocii respective.

  7. Zeno spune:

    “Roland Clark demonstrează, apelând chiar la sursele legionare, identificarea aproape deplină, constantă, ani de-a rândul, cu fascismul şi simbolurile sale (de la svastică la solidaritatea implicită ori făţişă cu regimurile/mişcările din Italia şi Germania). Mai mult, ideologii legionari „au prezentat Legiunea, fascismul italian şi nazismul german ca parte a unei reţele globale de partide ce împărtăşesc aceeaşi viziune“ (p. 18).”
    Germanofilia e demonstrata. Amorul pentru fascism, utopie, revolutie, schimbarea fundamentala a omului, etc nu sunt chestii juridice, deci nu sunt stabilite de tribunal.

  8. victor L spune:

    Simplu: la Nürnberg a fost un proces cu capii Germaniei naziste prinsi ori ramasi in viata.
    Nu erau judecate toate miscarile cretine din Europa.

  9. Mihai V spune:

    Am luat si eu cartea azi. Nu e geniala. E destul de bine documentata, contextul e corect, insa autorul e un tocilar care a invatat numai lista de carti pt examen. Nu a citit mai mult decat era obligatoriu si unele lucruri importante le intelege ca in gara, mai ales ce s-a intamplat cu faramitele ML dupa 1944. Nu pricepe cum a functionat propaganda, mai ales dupa 1989. Crede ca totul e nostalgie sincera. O prostie. Dupa 1989, adevaratii legionari mai credeau aiurelile lor, dar erau niste mosi defazati, complet incompetenti politic. Tamtamul l-au facut cei de la Liga Studentilor (multi fost sefi UTC/ASC), nostalgicii ceausisti, smucitii gen militarii lui Dogaru si alte mutre pitoresti.
    Azi cine suspina dupa capitan suspina la fel de dureros si dupa maresal, ceea ce nu e deloc firesc si tipic pt un legionar. Legionarii nu au fost antonescieni dupa rebelune. Asta e paradoxul care trebuie lamurit.

  10. MT 33 spune:

    Cine moare azi de grija legionarilor? Asociaţia Terra Naturalis, Asociaţia socio-culturala Prahova Excelsior, Mişcarea pentru Apărarea Ortodoxiei si Partidul Naţional pentru Patrie au contestat la 4 sept Legea antilegionara la avocatul poporului (V. Ciorbea, fost procuror comunist).
    Partidul Naţional pentru Patrie e bratul politic al sindicatului lui M Dogaru. (Mai multe pe siteul primariei sect 5, Buc http://sector5-cnsc.blogspot.ro/2015/03/apelul-comitetului-de-initiativa-pentru.html) Sunt pensionari comunisti sadea, nu le pasa de libertatea de expresie si de claritatea legislativa. Nu se pricep la PR si la propaganda pe internet. Le-o fac altii. De ce? Cu ce resurse?



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Vasile


Cristian Vasile

Cercetator stiintific la Institutul de Istorie Nicolae Iorga. A fost secretar stiintific al CPADCR. Ultima carte publicata - Politicile culturale comuniste in timpul regimului Gh... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)