joi, martie 28, 2024

Despre gândirea de grup (Groupthink). O aplicație la încălzirea globală

Il est dangereux d’avoir raison dans des choses

où des hommes accrédités ont tort

Voltaire Le Siècle de Louis XIV (1752)

V-ați întrebat vreodată de ce grupuri de oameni, foarte inteligenți și puternic motivați, au putut face greșeli stupide, care au produs dezastre politice, economice etc.? Cum au fost posibile  așa de multe fiasco-uri politice – ne-anticiparea atacului japonez de la Pearl Harbor, interventia eșuată din Cuba (Golful Porcilor, 1961), războaiele din Coreea, Vietnam, Irak, Afganistan, sau afacerea Watergate? Cum a fost posibil ca, în 1976, toată America să intre în panică din cauza unei „iminente” gripe porcine (aka aporkalipsa)? De ce NASA a hotărât să lanseze naveta Challenger, în condiții cunoscute ca fiind periculoase? De ce, la sfârșitul anilor 1990, întreaga planetă a tremurat de frica  „iminentei” catastrofe informaționale, numite Y2K (virusul mileniului, așteptat să distrugă computerele mapamondului pe 1 ianuarie 2000)? Sau, mai recent, în 2008 și 2009, cum se poate explica rațional că cele mai capabile minți din lumea financiară au luat unele decizii de o stupiditate monumentală (d. ex., acordarea de împrumuturi ipotecare unor oameni aflați în pragul falimentului), care au adus omenirea într-o nouă recesie?

Un posibil răspuns la toate aceste întrebări (și altele asemănătoare) este: Din cauza gândirii de grup (Groupthink).

Propus de Irving L. Janis (fost profesor la Yale University) într-o primă carte din 1972 și dezvoltat în altă carte, din 1982[1], termenul Groupthink desemnează  grupul cu o abordare consensuală, care adeseori provoacă erori cu varii consecințe. Pentru că membrii care împărtășesc o gândire de grup, vizând atingerea consensului, iau decizii colective inadecvate, greșite, iraționale sau ineficiente, rezultatul final este o vizibilă deteriorare a „eficienței mentale, testării realității și judecății morale” (Janis, 1972, p. 9). Într-un Groupthink, „membrii săi acționează de la început cu o încredere absolută în dreptatea lor. Ei vorbesc numai între ei, se conving unii pe ceilalți folosind argumente specioase, îi forțează pe alții să cadă de acord cu ei, refuză să considere dovezi clare care contrazic punctele lor de vedere și ignoră sfaturilor altora din afara grupului. Cu cât vorbesc mai mult unul cu altul, cu atât devin mai convinși de dreptatea lor”[2]. În consecință, capacitatea membrilor grupului de a lua decizii finale este serios deteriorată, iar efectele acestor decizii vor avea o mică probabilitate de succes.

Conform lui Janis, gândirea de grup apare atunci când „constrângeri subtile…împiedică un membru al grupului să-și exercite pe deplin puterea sa critică și să-și exprime deschis dubiile atunci când majoritatea membrilor grupului pare să fi ajuns la un consens”[3]. Din aceste motive, Groupthink-ul reprezintă „un model de gândire în care oamenii se angajează atunci când sunt profund implicați într-o coeziune de grup, acolo unde străduințele membrilor pentru obținerea unanimității surclasează motivația lor de a evalua în mod realist căi alternative de acțiune”[4].

După părerea mea, originile termenului gândire de grup (Groupthink) se pot identifica în trei locuri diferite:

    1. Cartea lui Charles Mackay din 1841, Memoirs of Extraordinary Popular Delusions and the Madness of Crowds, în care scriitorul scoțian demistifică o lungă serie de credințe pseudo-științifice, fraude, iluzii populare, dar cu mare priză la o parte a opiniei publice din vremea sa: alchimia, cruciadele, duelurile, profețiile de tot felul bulele economice, casele bântuite de stafii etc.

      Încă din prefața cărții, Mackay atrage atenția asupra nebuniei mulțimilor datorate faptului că oamenii gândesc și se comportă în spirit de turmă:

      Men, it has been well said, think in herds; it will be seen that they go mad in herds, while they only recover their senses slowly, and one by one.

        2.Observația lui Nietzsche, completând ideea lui Mackay,  conform căreia

          Nebunia în rândul indivizilor este rară – dar, în cadrul grupurilor, ea constituie regula.[5]

            3.Romanul lui George Orwell, 1984, unde apare termenul gândire dublă (Doublethink). Janis însuși recunoaște această influență.

              Care sunt cauzele gândirii de grup (Groupthink)?

              Janis (1972, p. 9) consideră că este vorba despre „un impuls psihologic către obținerea consensului cu orice preț, suprimând dizidența și evaluarea alternativelor” pentru luarea deciziilor.

              Mai târziu, Janis (1982) a indicat alte cinci condiții ale constituirii unui Groupthink:

              1. Grupul este foarte coeziv.
              2. Grupul ia în considerație doar câteva opțiuni.
              3. Grupul este izolat față de informațiile care vin din afara grupului.
              4. Există mult stres din cauza crizei de timp accentuate.
              5. Grupul este dominat de un lider cu atitudini autoritare.

              Cred că ultima cauză merită o discuție separată pentru că explică multe aspecte din geneza și funcționarea unui Groupthink. Mă mulțumesc doar să menționez contribuțiile unor psihologi sociali de reputație mondială, foști studenți la Brooklyn College:

              –        Stanley Milgram, fost profesor la City University of New York (CUNY), a conceput un experiment[6] prin care a studiat aspectele legale și filosofice ale obedienței în fața unei autorități și enorma lor influență în comportamentul individului.

              –        Philip Zimbardo a conceput experimentul închisorii Stanford în care, printre altele, a analizat implicațiile dezastruoase ale unei puteri discreționare, acționând în cadrul unui Groupthink specific, cu toate simptomele (vezi mai jos) prezente.

              Janis a mai remarcat și o altă cauză care controlează dinamica disfuncțională a unui Groupthink: tendința de polarizare a judecăților colective, în cadrul discuțiilor de grup, care, uneori, deviază către un conservatorism extrem, iar alteori, către forme de acțiune mai riscante decât ar accepta membrii individuali. Odată instalată, această polarizarea a grupului va produce și mai multă gândire de grup: oameni cu mentalități asemănătoare, vorbind numai unul altuia, se trezesc la un moment dat într-un carusel ideologic, unde vor ajunge să susțină păreri mult mai extremiste decât cele cu care au început discuțiile.

              Sindromul gândirii de grup (Groupthink)

              În cartea sa din 1972, Janis descrie opt simptome prin care se poate identifica prezența gândirii de grup. Împreună, ele descriu un sindrom specific, constând din trei categorii principale:[7]
              1.Supraestimarea puterii și moralității grupului

              • Iluzia invincibilității: Atunci când te crezi invulnerabil la greșeli, apare tendința de a propune soluții grăbite, fără multe considerații. Auto-încrederea și auto-siguranța tind să devină un mod favorit de acțiune. Acest simptom poate micșora și/sau preveni teama de eșecuri în timpul unei crize.
              • Iluzia superiorității morale: Membrii Groupthink-ului se consideră neprihăniți (”legea suntem noi”, „noi suntem un grup bun și înțelept”), ceea ce îi va conduce la un comportament imoral și decizii îndoielnice, ignorând consecințele etice ale acțiunilor lor. Membrii mai cred că, deoarece obiectivele grupului sunt bune, orice mijloace pe care decid să le folosească trebuie să fie și ele bune.

              2. Limitarea orizontului spiritual

              • Raționalizarea colectivă: Include refuzul de a considera explicații alternative și prezența altor forme de feedback negativ, care ar putea să-i forțeze pe membrii grupului să-și reconsidere prezumțiile folosite ori de câte ori iau o decizie. De asemenea, ei vor încerca să încerca să diminueze conflictele morale datorate deciziilor luate, acceptând doar acele informații care susțin și confirmă alegerile făcute. Restul este trecut sub tăcere (evitat sau ignorat).
              • Percepții eronate (stereotipice) asupra grupurilor adverse și rivalitate obsesivă: Membrii Groupthink-ului împărtășesc stereotipuri negative nediferențiate despre liderii și membrii grupurilor dușmane („ei” sunt răi, proști, slabi, ineficienți etc.). Aceste păreri negative despre „inamic” permite Groupthink-ului să considere că formularea unor răspunsuri eficiente în cazul unui conflict ar fi inutile.


              3. Presiuni pentru obținerea uniformității

              • Iluzia unanimității aparente (încrederea excesivă): Apare între membrii grupului atunci când judecățile lor se referă la și se pliază pe vederile majorității. Acest simptom crează o unanimitate aparentă pentru că se bazează pe o premisă falsă: dacă un individ nu participă la o discuție în cadrul grupului, înseamnă că el este (automat) de acord cu ceea ce spun ceilalți.

              • Presiune directă asupra dizidenților și ideilor lor deviante: Acest simptom ne este bine-cunoscut și nouă: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Orice dizident va suporta o presiune crescândă din partea celorlalți membri cu gândire de grup pentru a-l re-aduce pe linia gândirii unice. Riscul de a gândi à rebours a fost clar exprimat de Voltaire în motto-ul articolului. Puterea „celorlalți” nu este deloc neglijabilă[8], și nu trebuie subestimată, mai ales dacă George Carlin are dreptate: Never underestimate the power of stupid people in large groups.

              • Auto-cenzurarea: Pentru a evita presiunea directă asupra lor și a menține -foarte important! – coeziunea consensuală a grupului, eventualii cârcotași își vor reprima pornirile critice asupra liderilor sau a opiniilor majoritare.

              • Prezența unor „paznici ai minții” (mindguards, cuvânt format după modelul bodyguards): Este considerată necesară pentru a proteja  grupul de informații adverse care ar putea diminua auto-mulțumirea și încrederea excesivă generate de iluzia unanimității aparente. Paznicii minții acționează asupra informațiilor care pot influența consensul existent în Groupthink: numai ceea ce corespunde acestui consens este lăsat să treacă. Restul informațiilor va fi considerat dăunător, irelevant, ori periculos pentru contaminarea cu idei deviante și, în consecință, va fi neglijat, uitat, sau pierdut.

              Presiunea impusă membrilor din Groupthink pentru a gândi uniform de dragul menținerii unui consens mi se pare un atac dur și insidios la adresa personalității umane. Este o exemplificare precisă a așa-numitelor experimente ale conformității. Efectuate de Solomon Asch în 1951, ele au urmărit să stabilească dacă și în ce mod indivizii cedează sau rezistă presiunii unui grup majoritar, precum și ce efecte au aceste presiuni de grup asupra opiniilor și credințelor individuale.[9]

              Concluzia lui Asch a fost următoarea: Aparent, oamenii se conformează presiunii unui grup majoritar din două motive principale: 1. Doresc să se încadreze în grup (influență normativă) și 2. Cred că grupul este mai bine informat decât sunt ei (influență informațională).

              Gândirea de grup – o posibilă explicație a controverselor din jurul fenomenului de încălzire globală?

              Literatura de specialitate este plină de aplicații și analize ale Groupthink la diferite probleme sociale, economice, militare, chiar geologice (de ex., evaluările dezastruoase de la Fukushima) sau din domeniul fizicii teoretice[10] ș.a. S-a scris mai puțin despre gândirea de grup și diversele aspecte referitoare la schimbările climatice, cu tendința actuală de încălzire globală.

              În 2014, profesorul Tim Ball de la University of Winnipeg a publicat cartea The Deliberate Corruption of Climate Change [11] Numele profesorului canadian îmi era bine-cunoscut datorită acțiunilor sale curajoase (vezi motto-ul) de a merge contra curentului corect politic (încălzirea globală actuală este eminamente de natură antropogenică).

              Principalele argumente ale profesorului Ball se bazează pe analiza a circa 6.000 de e-mail-uri publicate în două scandaluri mediatice: Climategate 1.0 (noiembrie 2009)[12] și Climategate 2.0 (noiembrie 2011)[13].

              Dacă primul scandal, generat de publicarea a 1.000 e-mailuri furate anonim din serverul lui Climatic Research Unit (CRU) al Universității East Anglia, a fost un duș rece pentru comunitatea climatologică internațională, al doilea incident, când s-au „extras” și publicat 5.000 emailuri, a avut multiple rezonanțe naționale (Marea Britanie și SUA, de unde au plecat majoritatea mesajelor) și internaționale.

              Trei teme principale de dezbateri și controverse au rezultat din studiul miilor de documente aduse la cunoștința opiniei publice în cele două scandaluri[14]:

              1. Oameni de știință, aparținând Groupthink-ului alarmist, participanți activi la dezbaterile și controversele din jurul încălzirii globale, acționează deliberat pentru ascunderea datelor și refuză diseminarea lor comunității climatologice internaționale, pentru discuții și verificări (ei reprezintă paznicii minții );
              2. Aceiași oameni de știință consideră încălzirea globală ca pe un „câmp de bătălie” pentru o „cauză” politică nobilă, distorsionând astfel balanța non-ideologică a cercetării științifice (iluzia superiorității morale);
              3. Mulți dintre oameni de știință nu se sfiesc să admită, unul către altul în cadrul grupului, că studiile climatologice suferă de slăbiciuni interne inerente și că depind de manipularea deliberată a faptelor și datelor (iluzia invincibilității?)

              Dr. Tim Ball intră în mai multe detalii, oferind exemple concrete, la fiecare din simptomele gândirii de grup prezentate mai sus (p. 227-235):

              Iluzia invulnerabilității: Conținutul emailurilor este o litanie de invulnerabilitate arogantă. Exemplu: Prof. Michael Mann.

              Raționalizarea unor decizii proaste: Phil Jones, fostul director al CRU a încercat să raționalizeze decizia sa de a ascunde materiale cerute prin Freedom of Information (FOI). Exemplul lui a fost urmat de alți membri ai grupului alarmist (Rob Wilson, Michael Mann și Keith Biffra).

              Stereotipuri care ghidează decizia: Se refera la comentarii non-etice despre practicile care au loc în interiorul grupului, fără ca cineva să le conteste, pentru că toți fac la fel.

              Exercitarea de presiune directă asupra altora: Membrii Grupului alarmist  pun presiune pe unii editori (de ex., Geophysical Research Letters) să nu publice anumite articole pe care Groupthink-ul nu le agreează.

              Menținerea unei iluzii de unanimitate: De exemplu, pe 6 mai 1999, Michael Mann (Penn State Univ.) îi scria lui Phil Jones : „Crede-mă, fără îndoială, că sunt în aceeași barcă cu tine, pentru că toți lucrăm pentru o cauză comună”

              Folosirea paznicilor minții pentru a proteja grupul de informații negative: Unul din membrii grupului, Gavin Schmidt, a lansat un blog, Real Climate, care să actioneze ca un mindguard. Într-un email, el a scris: ”Ideea este că noi, cei care lucrăm ca climatologi, trebuie să avem un loc unde să lansăm atac rapid contra așa-numitelor „articole-bombă”, care fac valuri” contra ideilor susține de grupul alarmist.

              Puține alternative sunt examinate: Grupul alarmist a îngustat definiția originala a schimbărilor climatice pentru a conține numai pe acelea antropogenice. Similar, dintre toate gazele cu efect de seră, aproape întreaga atenție este concentrată pe CO2.

              Nu-și critica ideile unul altuia: Nu numai că nu sunt critici unul cu altul, dar membrii grupului își fac peer-review reciproc și recomandă publicarea articolelor celorlalți membri. În același timp, „intrușii” (aka scepticii) sunt ținuți în afara fluxului principal de publicații (cenzură peer-review). Citările inter-grup sunt la ordinea zilei. Iar articolele publicate de membrii grupului primesc o mediatizare promptă și, aș zice eu, excesivă, pentru că răspund unor comenzi politice și sociale.

              Nu sunt examinate alternativele precedente: De exemplu, episodul cunoscut sub numele Medieval Warm Period (între anii 1000 – 1300) a fost utilizat în primul raport IPCC, dar mai târziu, unul din membrii grupului (Michael Mann) a hotărât să fie înlăturat pentru că contrazicea propriul lui model de încălzire globală.

              Nu sunt căutate opiniile experților. Este notoriu astăzi faptul că infamul model „crosa de hochei”, propus de Mann, Bradley și Hughes (1998), era viciat din motive statistice. Dacă autorii ar fi cerut o opinie expertă din partea unui statistician, ar fi  putut evita jena personală și dezinformarea publicului până când modelul lor a fost aruncat la lada gunoi.

              Membri grupului sunt foarte selectivi atunci când colectează date: Practic, este vorba despre „cherry-picking the data” pentru a proba ideile grupului. „Trebuie să culegi cireșe dacă vrei să faci o tartă cu cireșe” (Rosane D’Arrigo, Columbia University)

              Nu există planuri de rezervă: Membrii Groupthink-ul alarmist CRU/IPCC n-au prevăzut că emailurile lor vor fi publicate. A fost o lovitură severă pentru ei. Nu este surprinzător că și o revistă prietenoasă lor, Nature, a publicat criticile a cinci experți climatologi, sub titlul: IPPC: Să-l lăudăm, să-l diminuăm sau să-l rebutăm?

              Toate aceste exemple, culese din cartea Profesorului Tim Ball, conduc la ideea că climatologia alarmistă ar putea constitui un exemplu tipic, de manual, al gândirii de grup[15].

              Mai mult chiar, potrivit Profesorului Mike Hulme, University of East Anglia, contribuitor la rapoartele IPCC și autorul unei cărți de referință[16] –  „climatologia a devenit prea partizană, prea centralizată”, iar „tribalismul [s.m.] pe care îl emană unele dintre emailurile publicate este ceva care de regulă se asociază cu organizarea socială din cadrul culturilor primitive; nu este deloc atrăgător când îl întâlnim la lucru în cadrul științei”.

              Concluzie

              Chiar dacă au trecut câțiva ani de la scandalurile mediatice Climategate 1.0 și 2.0, iar 187 de guverne au semnat Acordul de la Paris de anul trecut cu privire la limitarea încălzirii globale, mă frământă o întrebare:

              Oare Mackay, dacă ar mai fi trăind astăzi, ar include credința în încălzirea globală antropogenă, catastrofică, în lista sa de „iluzii populare extraordinare” ?

              NOTE_____________________________


              [1] Janis, I. L. ,1972, Victims of groupthink; a psychological study of foreign-policy decisions and fiascoes. Boston, Houghton Mifflin

              – 1982, Groupthink: psychological studies of policy decisions and fiascoes. Boston, Houghton Mifflin.

              [2] Stein, S., and J. Stein, 2014, Playing against Nature – Integrating Science and Economics to Mitigate Natural Hazards in an Uncertain World, American Geophysical Union & Wiley, pp. 108-109.

              [3] Janis, 1982, p. 3.

              [4] Idem, p. 9.

              [5] Nietzsche, F., 1886, Dincolo de bine si rău  – Prolog la o filosofie a viitorului. Aforismul 156 (trad. pers.).

              [6] Milgram, S., 1963, Behavioral Study of Obedience, Journal of Abnormal and Social Psychology, vol. 67, no. 4, pp. 371–378.

              [7] Janis, I. L., 1971, Groups: Pressures, decisions, and conflicts. „Groupthink”, Psychology Today Magazine, November 1971, pp. 443 – 450.

              [8] Bond, M., 2015, The Power of Others: Peer Pressure, Groupthink, and How the People Around Us Shape Everything We Do, Oneworld, Great Britain and Australia.

              [9] Asch, S. E., 1951, Effects of group pressure on the modification and distortion of judgments. In H. Guetzkow (Ed.), Groups, leadership and men. Pittsburgh, PA, Carnegie Press, pp. 177–190.

              [10] Lee Smolin, în cartea sa din 2006 The Trouble With Physics: The Rise of String Theory, The Fall of a Science, and What Comes Next, deplânge existența și acțiunile unui Groupthink printre fizicienii care se ocupă de teoria corzilor. Partea finală a cărții sale, intitulată „Learning from experience”, conține capitolele „How do you fight sociology?” și ”What is science?” unde încearcă să explice de ce un grup de cercetători inteligenți și talentați sunt atrași de „magnetul” obținerii unui consens operațional, preferând, în același timp, să ignore alte aspecte care ar lărgi câmpul lor de investigații. Acest Groupthink domină fizica instituțională de peste 25 ani, creând și dezvoltând iluzii de exclusivitate și solidaritate printre membrii săi. Detalii, aici.

              [11] The Deliberate Corruption of Climate Change

              [12] Sussman, B., 2010, Climategate: A Veteran Meteorologist Exposes the Global Warming Scam, WND Books.

              [13]Delingpole, J., Climategate 2.0 A new batch of leaked emails again shows some leading scientists trying to smear opponents.

              [14] Taylor, J., 2011, Climategate 2.0: New E-Mails Rock The Global Warming Debate

              [15] MacRae, P., 2012, Alarmist climate science as a textbook example of groupthink, http://www.paulmacrae.com/?p=204#more-204

              [16] Hulme, M., 2009, Why We Disagree About Climate Change? Understanding Controversy, Inaction and Opportunity, Cambridge University Press.

              Distribuie acest articol

              57 COMENTARII

              1. Povestea asta cu spiritul de turmă era exprimată la un nivel mult mai puțin elevat prin 1990-1992 când a da glas pe stradă unei opinii împotriva lui Iliescu se făcea cu riscul de a fi pocnit de o fesenistă cu sacoșa – ”proștii sunt mulți și sunt uniți” :P

                Noțiunea opusă spiritului de turmă este în general considerată o utopie, ”herding cats”.
                Dar se pare că unii au reușit: https://www.youtube.com/watch?v=Pk7yqlTMvp8 :)

                • Prin anii 1980, „vremea traficului de casete video” şi când fuseseră retipărite şi cărţile lui Eliade, se crease o legendă foarte colorată şi bizară legată de asiatici, yoghini şi vechile lor secrete erotice, de pe vremea când s-a scris Kama Sutra. Realitatea pe care o poate demonstra o căutare cu Google era că indienii şi ceilalţi sud-asiatici moderni nu stau prea bine şi nici prea modern în privinţa ideilor despre sex. Dar pe atunci nu se inventaseră nici internetul, nici Google. Așa încât poveștile despre vechile secrete erotice ale Asiei zburau din… mă rog… gură în gură, la o cafea și-o vișinată între bravii cetățeni comuniști :)

                  • Cred ca ar trebui nuantat, totusi… Tot printr-o cautare pe Google, putem gasi si un templu vechi de mai bine de 1000 de ani, celebru pentru sculpturile sale erotice. Templul exista, e real, e din piatra.
                    Incercati sa cautati „Khajuraho”.
                    In plus, sunt atatea lucruri care exista prin carti, dar nu pot fi gasite pe Google…

                  • E foarte posibil. Dar, ca şi în cazul romanilor antici, s-ar putea să fie nişte diferenţe între arta lor şi obiceiurile din viaţa reală.

                    Punctul 3 de mai sus: „Grupul este izolat față de informațiile care vin din afara grupului.”

                    Din pricina asta, e suficient să se lanseze un zvon şi fiecare din membrii grupului o să deformeze acel mic fragment de informaţie potrivit cu maniile lui. După care o să auto-convingă şi o să se jure pe ce are mai sfânt că e adevărat. Atâta vreme cât nu există contact cu realitatea din afara grupului.

                    Aşa încât fanul proiecţiilor ilegale video din anii 1980 o să creadă că vreun guru indian cu barbă, halat multicolor şi punct roşu-n frunte e cel mai mare maestru în artele patului. Cu atât mai mult cu cât nu a văzut niciodată unul de aproape.

                    La fel cum o categorie socială din 1990-1992 era convinsă „85%” că dacă nu îi apără Iliescu, vor veni moşierii şi Regele peste ei. Cu atât mai mult cu cât nu au văzut moşieri decât în filmele cu haiduci.

                    La fel cum o categorie socială foarte numeroasă în 2006 era convinsă că studenţii şi proaspeţii absolvenţi de facultate sunt nişte monştri şi că toate neajunsurile (s-a spart o ţeavă de apă, o funcţionară de la Impozite a închis ghişeul şi a plecat, hoţul ţi-a furat telefonul mobil, n-a venit autobuzul la timp) sunt din vina lor.

                    La fel cum aceeaşi categorie socială se aliase contrar naturii cu presa, bloggerii şi alţi câţiva prin 2007 şi puţin mai târziu, şi făcea adevărate crize de isterie împotriva elevilor. Elevii erau nişte pocitanii, nişte gunoaie, derbedei, curve şi animale. Mai era puţin şi s-ar fi vorbit de gazarea lor. Imediat după muşcătura crizei au tăcut brusc şi acum se jură că n-au zis ei aşa ceva, că nu aveau nimic cu nimeni, că e foarte rău să le dai chiar şi o palmă :-)

              2. Excelent. Recomand şi eu o carte clasică, „Psihologia mulţimilor”, de Gustave Le Bon.
                Mă confrunt şi eu cu fenomenul „gândirii de grup” atunci când atrag atenţia asupra clişeelor de interpretare a intenţiilor şi acţiunilor Rusiei în privinţa Occidentului, clişee care contribuie la promovarea isteriei rusofobe.
                Reacţia faţă de postările mele e caz de manual, constând în:
                „Presiune directă asupra dizidenților și ideilor lor deviante: Acest simptom ne este bine-cunoscut și nouă: „Cine nu e cu noi, e împotriva noastră”. Orice dizident va suporta o presiune crescândă din partea celorlalți membri cu gândire de grup pentru a-l re-aduce pe linia gândirii unice.”
                „Prezența unor „paznici ai minții”. Este considerată necesară pentru a proteja grupul de informații adverse care ar putea diminua auto-mulțumirea și încrederea excesivă generate de iluzia unanimității aparente.”
                Fenomenul e mai puţin prezent pe Contributors, dar face ravagii pe forumuri cu pretenţii intelectuale mai modeste.

                • Te compatimesc!
                  Am constatat si eu ca esti un spirit neinteles cu felul voluntar de avocat al diavo, pardon, de avocat al Rusiei. Care, la rindul ei, e neinteleasa de Occidnt.
                  :D

                • Nu sunt nici un fel de iluzii. Kremlinul amenință constant toate țările de la frontieră estică a NATO: Țările baltice, Polonia și România. Rusia se chinuie 24/7 să ne convingă de actualutatea premoniției geniale a lui Nicolae Iorga ce o descria acum peste 100 de ani ca: ” Rusia, acea eternă primejdie pentru civilizația umană”.

                  • Ţi-ai pus vreodată întrebarea de ce Putin nu a ocupat Ţările Baltice înainte de 2004, pentru a le împiedica să intre în NATO? Sau le-a lăsat să intre în NATO doar pentru că îi place să le ameninţe DUPĂ ce au intrat?
                    Citim în fiecare zi titluri care încep cu „Rusia ameninţă că…” încât chestia asta ne-a intrat în subconştient, pe fondul rusofobiei tradiţionale la români.
                    Datoria intelectualului e să-şi pună întrebări, să-şi folosească gândirea critică, să respingă manipulările, dezinformarea, indiferent din ce direcţie ar veni ele.

                    • Putin n-a ocupat Țările Baltice în 2004 pentru că era incapabil sa o facă. Armata roșie era intr-o situație disperată. Prin 2003 a fost forțat să-și retragă trupele ce ocupau Aeroportul din Pristina, deschizând calea independentei Kossovo pentru că cele mai bune trupe rusești se dezintegrau acolo. Indisciplina, găinariile, betiile cu samagon, furtusagurile, făceau Rusia de râs. Chiar dacă această retragere a otrăvit relațiile Rusiei cu Serbia se pare că Putler nu a avut altă opțiune.

                      Pe de altă parte o ocupare a Țărilor Baltice ar fi provocat un embargo economic ce ar fi înfometat Rusia. Regimul lui Putin în sine ar fi fost în pericol. Iar beneficiile inexistente. Nu în ultimul rând, atunci când și acum Putler si oligarhii săi au ouăle în menghină: averile lor sunt plasate în vest. Înghețarea lor sau doar excluderea Rusiei din Swift ar fi provocat dispariția rapidă regimului putlerist…

                      • Te-ai gândit mult?
                        Indiferent cum arăta armata rusă înainte de 2004, ocuparea Ţărilor Baltice (relief de câmpie) ar fi fost o jocă de copii.
                        Şi vrei să spui că Putin se temea mai mult de reacţia Occidentului atunci când Ţările Baltice nu erau în NATO, decât acum, când sunt membre?
                        Tot auzind şi citind în mass-media mantra cu „Rusia ameninţă…” am ajuns să credem că ăsta e adevărul.
                        Dar în realitate nu există nici un fel de ameninţare rusească la adresa Ţărilor Baltice (şi cu atât mai puţin la adresa Poloniei, UE, NATO).

                        • Asa cum „nu există nici un fel de ameninţare rusească la adresa Ţărilor Baltice (şi cu atât mai puţin la adresa Poloniei, UE, NATO).”, nu exista nici o amenintare a UE si sau NATO la adresa Rusiei.

                        • @Alius: excelent, ai prins ideea. Exact aşa e. Însă problema e că percepţiile celor două părţi sunt distorsionate.
                          Ruşii sunt convinşi că NATO/America are intenţii agresive la adresa Rusiei, în timp ce mare parte dintre occidentali sunt convinşi că Rusia are intenţii agresive/subversive la adresa UE/NATO. E o spirală a suspiciunii, alimentată din plin de oficiali mai agitaţi şi de mass-media.
                          De-aia zic că, în calitate de intelectuali, trebuie să promovăm luciditatea, nu isteria. Pentru că frica poate declanşa războiul (vezi începutul Primului Război Mondial).

                        • Rusia nu putea nici atunci și nici acum să ocupe Țările Batice. Un atac pe față ar fi băgat Rusia într-un rahat din care ar fi culminat cu prăbușira regimului Putler. Să nu uităm că e incapabilă să se hrănească din resurse proprii, că are o economie de mărimea celei italiene sau spaniole și că depinde exclusiv de exportul de materii prime precum Nigeria. Sancțiunile extrem de moderate impuse de UE și SUA după povestea din Ucraina au prăbușit rubla cu viteza fulgerului și au adus țara în depresie economică sărăcind mojicimea. Dcă sancțiunile ar fi fost serioase, Rusia ar fi intrat în colpas. E ceea ce cârmirea de la Kremlin știe și știa și atunci foarte bine.

                          Să nu uităm de asemenea că armata roșie e subfinanțată cronic, că ofițerii ruși câștigă bani vânzând munca soldaților sau închiriindu-i cluburilor de homosexuali. Că majoritatea tinerilor ruși dau șpagă și se eschivează de la efectuarea serviciului militar obligatoriu până într-atâta încât anul trecut jumătate din recruții armatei roșii erau musulmani :-D

                          Ce poate totuși Rusia să facă e să lanseze conflicte neconvenționale, așa cum s-a întâmplat în Georgia, Moldova și Ucraina. Numai că genul ăsta de conflicte au șanse doar în țările locuite de oameni corupți imbecilizați și la fel de degenerați ca și rușii. Ceea ce nu e cazul Țărilor Baltice.

                          Rusia e forțată să continue cu amenințările la adresa vecinilor în principal pentru consumul intern. Rusul face foamea și trăiește în mizerie pe perioade îndelungate dacă e aburit că o face pentru un scop nobil. cum ar fi pentru patria ce a amenințată de invadatorii NATO. Supraviețuirea regimului putlerist depinde de amenințări și o politică externă mojicească. Însă faptul că e dor guițul de ei nu înseamnă că lumea civilizată trebuie să lase garda jos. Rusia trebuie ținută dincolo de gardul lumii civilizate cu balele curgând de poftă. Oricât de jigărită ar fi nu trebuie uitat că animalul e turbat și poate produce daune.

                • Dar nu ne mai tine in „tensiune”, explica-ne tu cu interpretarile tale, care sunt intentiile Rusiei putiniste.

                  Multam fain pentru raspuns si sa-ti dea viata atat bine cat ne doreste noua Rusia mama!

                  • Intențiile Rusiei (fie ea și putinistă) strălucesc prin absență. Există doar intențiile lui Putin de a se menține la putere pentru tot restul vieții, asemenea lui Brejnev, modelul său de lider.

                    Pentru a se menține la putere, Putin are nevoie de sprijin pe plan intern, din partea celor mai modeste categorii sociale, pe care le seduce cu măreția renăscută a Rusiei. A fost nevoit să reacționeze cu ocazia reorientării Ucrainei către vest, nu neapărat pentru că la Sevastopol s-ar fi înființat o bază NATO, ci pentru că în lipsa unei reacții satisfăcătoare, ar fi fost înlăturat de la putere de către hardliners la fel cum a fost înlăturat (temporar) Gorbaciov.

                    Anexând Crimeea și provocând incidente armate în Donbass, Putin și-a asigurat atât sprijinul popular intern cât și acceptarea în continuare de către hardliners. Mai departe , fricțiunile cu România și Polonia sunt doar circ pentru uz intern. Putin nu va ataca teritorii NATO pentru că rușii de rând nu-și doresc așa ceva, sprijinul lor s-ar diminua dacă ar face-o. Însă are nevoie să-și umfle din când în când mușchii, să vadă poporul că Rusiei nu-i suflă nimeni în borș. Atât timp cât i se oferă din când în când astfel de ocazii, circul ăsta va continua până la adânci bătrâneți.

                    Faptul că regimul Putin sprijină diverse partide extremiste și diverse mișcări secesioniste din Europa e doar un război de uzură. Exact cum un câine în lanț trebuie să latre din când în când la pisică, fiindcă altfel pisica o să întindă coarda până la a veni să mănânce chiar din castronul lui :)

              3. Toate bune si frumoase, dar care este solutia? Un grup si mai mare. Ajungem la teoriile vehiculate de Borges in proza Congresul. Din acest punct de vedere, articolul pacatuieste prin lipsa orizontului. Omul nu are acces la informatie, cu atit mai putin la procesarea ei. Grupuri de interese mascate ori doar trufii colective puse in slujba unor cauze neclare. Tot ce este bazat pe statistica este supus echivocului. Apreciez incapatinarea dlui Cranganu de a expune teme cu adevarat importante, abordate din perspective indraznete. Felicitari!

                • Soluția există, iar oamenii de știință de bună credință o și aplică: peer-review. Însă peer-review și ideologia sunt incompatibile :)

              4. Eu as lua aceasta aparenta ‘descoperire’ cu un graunte de sare ca sa spun asa. In contextul culturilor clasice si chiar si al al celor bazate pe algoritmi gen social-media, algoritmi de cautare, Big Data, Analytics si evident televizorul acest efect al gandirii in ‘masa’ e relativ comun si a tinut preponderent de ritmul de dezvoltare al culturilor care a fost sa spunem preponderent pe orizontala, creand ierarhii si distribuind cunoasterea in consecinta. Doar ca in contextul globalizarii, accesibilitatii cunostintelor aceste structuri ierarhice au inceput sa se transforme in structuri mai orizontale cu o distributie mai omogena a cunoasterii dar si cu un grad de entropie informationala crescuta, datorita numarului mare de participanti, cu potentialul de a o accesa foarte dificil in lipsa disponibilitatii tehnologiei relevante: analizarea datelor din retelele sociale, motoare de cautare, dispozitive la purtator si asa mai departe, care in esenta constituie marea masa de oameni.

                Deci in contextul tehnologic, vedem ca organizarea este tot ierarhica, dar avantajul cunoasterii este ingradit tehnologic si potential indisponibil restului de participanti care desi partajeaza datele personale si sunt permanent incurajati sa o faca nu beneficiaza de rezultatele procesarii acestor date, fiind in cel mai bun caz doar tinta reclamelor.

                Ori in prezenta acestui dezechilibru evident, adica accesul la date, omogene sau neomogene, prin prisma consensului de grup sau pur si simplu al partajarii si accesarii acestor date intr-o maniera centralizata sau distribuita dar care sa faca sens in functie fie de nevoile grupului fie prin prisma relevantei lor raportata la un context dat: de exemplu nevoia de cooperare in cazul unei situatii de criza.

                In acest context marire decalajului informational, deja prezent la cei afectati de decalajul digital, printr-o strategie individualista nu cred ca poate avea efecte palpabile care sa determine o schimbare la nivel de grup, mai mic sau mai mare si sa permita in ultima instanta comunicarea.

              5. Strategia adaptativa de grup in contextul vitezei cu care evolueaza lucrurile ar trebui sa fie una de partajare a unui context comun pentru a permite colaborarea si adaptarea intr-un timp foarte scurt.

                In cazul contextelor informationale disjuncte adaptabilitatea va fi la nivel individual, care omeneste vorbind, suna destul de improbabil, oamenii evoluand tocmai datorita cooperarii caracteristice unui grup de oameni.

              6. un homo sapiens iesit din grota de unul singur, desi dotat cu oaresice inteligenta, ar fi fost prada sigura marilor carnasieri. asadar familia, comunitatea / satul era o masura salvatoare, Omul putea face fata fortei brute. marea problema a survenit mai tirziu. pericolul nu mai erau carnasierii salbatici ci hominizii (fara morala / constiinta) care se catarau pe grumazul semenilor (precum paduchii) si care prin minciuna si hotie vroiau sa i domine. cam asta se intimpla n ziua de azi. sint pasari si Pasari, oameni si Oameni. specii si subspecii, domnule !

              7. Cum să evităm gândirea de grup (Groupthink)?

                @Luminor, @Harald

                Literatura de specialitate (psihologie socială) conține indicații specifice despre posibilitățile depistării timpurii și anihilării gândirii de grup. Nu le-am inclus în articol din cauză că ar fi devenit prea lung.

                Cele mai importante remedii posibile ar fi:

                1. Liderul grupului trebuie să desemneze rolul de evaluator critic fiecărui membru pe rând, încurajând astfel grupul să considere ca o prioritate majoră exprimărea obiecțiilor și dubiilor. Această practică are nevoie să fie încurajată de atitudinea liderului de accepatare a criticilor propriilor sale judecăți, pentru a descuraja ceilalți membri de la „muierea” dezacordurilor lor și de a nu inhiba gândirea lor critică.

                2. Liderul grupului trebuie să evite exprimarea preferințelor și așteptărilor sale de la începutul discuțiilor, pentru a nu crea o atmosferă de parțialitate.

                3. Liderul grupului trebuie să încurajeze dizidența.

                4. Liderul și membrii grupului trebuie să fie familiari cu sindromul clonei confortabile – dorința de a ne înconjura cu oameni care gândesc și acționează ca noi pentru a evita conflictele și neplăcerile de a fi înconjurați de alții care, pentru noi, sunt stranii și dificili.

                În 1997, Dorothy Leonard și Susaan Straus au publicat în Harvard Business Review articolul “Putting Your Company’s Whole Brain to Work,” unde au descris sindromul clonei confortabile și au prescris rețeta pentru anihilarea sa: „abraziunea creatoare”.

                5. Trebuie stabilite câteva sub-grupuri independente de decizii, care vor dezbate problemele supuse discuției, în vederea comparării unor soluții alternative înaintea adoptării soluției finale.

                6. Trebuie invitați experți din afara grupului pentru a oferi feed-backuri și a evalua deciziile grupului.

                7. Un membru al grupului trebuie să-și asume rolul de „avocatul diavolului” pentru ca, precum tăunul lui Socrate, să impulsioneze gândirea celorlați fără șabloane (out of the box).

                8. După ce s-a ajuns la un consens preliminar despre ceea ce ar putea fi cea mai bună decizie, grupul trebuie să organize un miting de tip „second chance”, în care fiecare membru să-și poată exprima fără teamă dubiile sale reale, iar întreaga problematică să fie regândită înainte de a face decizia finală (această recomandare este extrem de importantă în situațiile de crize politice, declanșatoare de conflicte militare).

                9. După cum am scris și în articol, sistemul de peer-review în cazul articolele despre încălzirea globală suferă de o posibilă corupție: membrii grupului alarmist își fac unul altuia evaluaări, se recomandă reciproc pentru granturi publice, se opun din răsputeri „intrușilor” care îi contrazic.

                Când aceiași membri ai grupului alarmist sunt și membri IPCC și își auto-citează lucrările în cadrul documentelor IPCC, avem de-a face cu un incest politic al IPCC.

                Prof. Ball citează în cartea sa un al exemplu îngrijorător de manipulare a opiniei publice:

                Falsificarea articolelor din Wikipedia legate de încălzirea globală.

                Fiind o sursă de informații predominant folosită de oameni din afara domeniului climatologic, pervertirea resurselor folosite de Wikipedia este condamnabilă.

                Dr. Ball citează pe William Connolly (206-208), care s-a auto-stabilit drept editorul principal al Wikipedia pe articole despre încplzirea globală. Împreună cu o cohortă de suporteri din Groupthink-ul alarmist, Connolly a creat sau rescris 5.428 articole din Wikipedia, toate favorabile încălzirea globale antropogene. Când lui Connolly nu i-au plăcut subiectele unor articole, le-a șters (peste 500 articole au dispărut datorită lui). Când nu i-au plăcut argumentele altor contribuitori, le-a interzis accesul la editare (peste 2.000 contribuitori Wikipedia au fost blocați de Connolly).

                Ceva similar se întâmplă și cu articolele despre fracturarea hidraulică – cele care descriu scenarii apocaliptice despre folosirea acestei tehnologii sunt predominante.

                De aceea, nici eu, nici studenții mei nu folosim Wikipedia ca o sursă de informații credibile.

                • Foarte instructivă enumerarea Dvs., nu-mi sistematizasem metodele, chiar dacă le practic în mod natural :) Imi exasperez adeseori colaboratorii întrebând ”de ce să facem așa și nu invers?” și orice părere din afară este binevenită, lucrurile să văd întodeauna mai clar pentru cineva din exterior.

                  Consecința care mă face greu de suportat pentru multă lume este însă inevitabilă: odată ce diverse idei au trecut prin filtrul ”de ce să facem așa și nu invers?”, știu exact de ce facem așa și nu altfel, iar siguranța mea de sine calcă pe nervi multe persoane :P

                  Cât despre Wikipedia, nu prea mai e o sursă de informații credibile pentru nimic. Articole bune și serioase care erau prezente în urmă cu câțiva ani au ajuns azi înlocuite de maculatură plină de judecăți de valoare.

              8. O carte de la 1840 si e-mail-urile a 2-3 cercetatori dintre miile care studiaza fenomenul sunt argumentul ca nu exista incalzire globala? Adica toata poluarea este doar un abur inofensiv. Soarele este vinovatul, el sa plateasca pagubele nu corporatiile, nu-i asa?

                • Este vorba despre 6.000 de e-mailuri provenind doar de la nucleul „dur” al grupului alarmist, nucleu care constă, vă asigur eu, din mult mai multe persoane decât 2-3. În plus, „norocul” lor a fost că hackerul (ii) a(au) spart doar un server de e-mail. Dacă, Doamne ferește, mai apare vreun Edward Snowden sau Julian Assange, s-ar putea să avem/aveți mult mai multe surprize :-)

              9. Nimic nou sub Soare…toate-s vechi si noi îs toate…

                1.E absolut firesc ca turma sa-si caute un leader, face parte din legile naturii, pe care, daca vrem sa le utilizam cu inteligenta, trebuie mai intai sa le intelegem!
                Omul este o fiinta gregara! Ca ne convine sau nu, aceasta este realitatea! E mai util sa o acceptam decat sa ne consideram, iluzoriu, exceptii din afara turmei, deoarece „superiori” ei!

                2.Un leader sau un grup formator de opinii, ca sa aiba garantata influenta asupra maselor, astfel incat sa le manipuleze cum si cand doreste, trebuie sa le domine, „atât”! Pentru asta, el are de realizat, in amonte, o mica „preparatie” care sa sporeasca receptivitatea publica: insuflarea FRICII, respectiv a (auto)culpabilizarii!
                Este o metoda clasica, care functioneaza de cand lumea, fara gres si in orice context !
                Cei care conduc astazi omenirea sunt, ca si ieri, oameni puternici, bogati si inteligenti, care se solidarizeaza, fara scrupule, in functie de prioritatile lor comune, atat!
                Se lanseaza zvonuri, se planteaza sperietori de c(h)iori si se activeaza rostogolirea bulgarilor de zapada…de rest, se ocupa natura!

                Concluzia mea este deci ca, pentru a lupta contra manipularii masive a populatiilor, indiferent ca e vorba de teme climatice, economice, politice sau de orice alta natura, este indispensabila infiltrarea respectivelor grupuri de influenta!
                Numai din interior se poate opera eficient!
                Cum spunea un prieten, cuiva care critica aspru Academia Franceza „Poate ca tu ai dreptate, si ei nu….mai inati insa, fa in asa fel incat sa intri si tu acolo!”

              10. Constat ca dl. Cranganu a avansat pe Contributors urmatoarele idei:
                -fracking-ul nu cauzeaza cutremure;
                – evolutia speciilor nu este o teorie stiintifica;
                – incalzirea globala este o scrantire a savantilor.

                Pe de alta parte, in acest episod aflam notiuni pe care orice student la stiintele sociale le-ar fi putut afla din manualul de psihologie aparut la Cluj imediat dupa revolutie. Cel mai interesant aspect este insa ca fenomenul groupthink la fel de bine poate fi aplicat celor care neaga incalzirea globala; bifeaza fiecare element din lista.

                Ajung la concluzia ca un alt concept din psihologie este relevant aici. Anume, dl. Cranganu fiind expert in stiinte ale pamantului, acum isi indreapta privirile spre stiintele sociale, in care este departe de a fi expert. Ei, in acest moment devine relevant efectul Dunning-Kruger, cu alte cuvinte „ignorance begets confidence”.

                Nivelul calitatii articolelor a scazut constant, si acum este destul de clar ca dl. Cranganu are idei preconcepute. Atata timp cat s-a limitat la domeniul sau de expertiza, i-am acordat credit. In acest moment insa, consider ca a trecut demult peste linia trasata in nisip.

                • Agreez opinia dumneavoastra.

                  Dl Cranganu stie sa argumenteze o pozitie [editat].

                  Sa sugerezi, fara virgula si predicat, ca in acest moment concluzia NASA privind schimbarile climatice datorate omului sunt de fapt erori datoratate efectului de groupthink, sau ca frackingul nu are nici o consecinta negativa,sau ca darwinsimul nu e stiintific imi pare manipulare de-a dreptul.

                • Stimate domn,

                  Hai sa le luăm pe rând:

                  1. Fracking-ul. Puteți să ne explicați mecanismul prin care injectarea unui amestec de peste 98% apă la câteva mii de metri în sol provoacă cutremure?! E cam si cum ați afirma că dacă vărsați un pahar cu apă pe jos riscați să vă înecați :-D

                  2. Încălzirea globală era până pe la 1980 o nouă epocă glaciară. Exact aceeași zgubilitici explicau cu furie că poluarea va duce la acoperirea Europeni si Americii de Nord de către ghețari . Când au observat că procesul de răcire al vremii dintre ~1930 – ~1975 se încheie au întors rapid macazul descoperind „încălzirea globală ” . Niciunul din acești idioți ingenioși n-a reușit să explice ce emisii de CO2 au provocat încălzirea globală de pe la anul 1000 când coastele Groenlandei erau verzi și fertile iar în Scoția cultura viței de vie devenise ceva uzual.

                  3. Teoria evoluției e splendidă numai că faptele ce o contrazic sunt mai multe ca cele ce o susțin. Este exact ce a arătat autorul la momentul respectiv. Majoritatea zdrobitoare a marxistilor de pe forum au macanit mantric lozinci în loc să vină cu argumente. E exact ce faceți și dumneavoastră acum. Ii reprosati autorului că îndrăznește să pună la îndoială postulate intangibile si ca spre deosebire de dumneavoastră se încăpățânează să-și folosească organul dinte urechi pe care dumneavoastră fie nu-l aveți, fie e disfuncțional.

                  • 1.Fracking

                    http://www.reuters.com/article/us-pennsylvania-fracking-idUSKCN0WC2I8

                    4,2 milioane .o nimica toata pentru marile companii.

                    Daca sunteti mai curios, aici

                    Gasland.

                    https://www.youtube.com/watch?v=6mp4ELXKv-w

                    Exista studii mai serioase.

                    2. Incalzire climatica.

                    http://climate.nasa.gov/evidence/

                    Probabil membrii NASA , Intergovernmental Panel on Climate Change sufera de un groupthinking antievidente.

                    3. Evolutionism

                    http://www.scientificamerican.com/article/15-answers-to-creationist/

                    3.

                    • Si tot groupthinking a fost decizia de a-l exclude pe Clair Cameron Patterson, unul dintre cei mari geochimisti a fost exclus din NRC la presiounea grupurilor din petrol.

                      Campaign against lead poisoning
                      For more details on this topic, see Lead poisoning.

                      Beginning in 1965, with the publication of Contaminated and Natural Lead Environments of Man, Patterson tried to draw public attention to the problem of increased lead levels in the environment and the food chain from lead from industrial sources. Perhaps partly because he was criticizing the experimental methods of other scientists, he encountered strong opposition from recognized experts, such as Robert A. Kehoe.

                      In his effort to ensure that lead was removed from gasoline (petrol), Patterson fought against the lobbying power of the Ethyl Corporation (which employed Kehoe), against the legacy of Thomas Midgley, Jr. (which included tetraethyllead and chlorofluorocarbons); and against the lead additive industry as a whole. Following Patterson’s criticism of the lead industry, he was refused contracts with many research organizations, including the supposedly neutral United States Public Health Service.

                      In 1971, he was excluded from a National Research Council (NRC) panel on atmospheric lead contamination even though he was then the foremost expert on the subject.[7]

                      The United States mandated the use of unleaded gasoline to protect catalytic converters in all new cars starting with the 1975 model year,[8] but Patterson’s efforts accelerated the phaseout of lead from all standard, consumer, automotive gasoline in the United States by 1986. Lead levels within the blood of Americans are reported to have dropped by up to 80% by the late 1990s.[9]

                      He then turned his attention to lead in food, for which similar experimental deficiencies had also masked increases. In one study, he showed an increase in lead levels from 0.3 to 1400 ng/g in certain canned fish compared with fresh, whilst the official laboratory had reported an increase of 400 ng/g to 700 ng/g.

                      He compared the lead, barium, and calcium levels in 1600-year-old Peruvian skeletons and showed a 700- to 1200-fold increase in lead levels in modern human bones, with no comparable changes in the barium and calcium levels.

                      In 1978, he was appointed to a NRC panel that acknowledged many of the increases and the need for reductions but argued the need for more research.[12] His opinions were expressed in a 78-page minority report, which argued that control measures should start immediately, including gasoline, food containers, paint, glazes, and water distribution systems. Thirty years later, most of that had been accepted and implemented in the US and many countries.

                  • @abc

                    1. Întrebarea domnului Svejk se referea la cutremure – dvs. i-ați răspuns cu totul altceva, despre cazul din satul Dimock, legat de presupusa contaminare a apei din unele fântâni ale sătenilor de acolo.

                    Deși am crezut că am lămurit situația de la Dimock în precedentele mele articole (vezi mai jos), mă văd obligat, pentru buna dvs. informare să vă aduc la cunoștință date foarte recente:

                    Săptămâna trecută, Agenția Federală pentru Substance Toxice și Evidența Bolilor (ATSDR), o parte a Centrului pentru Controlul Bolilor, a publicat opiniile sale despre testările apei din Dimock, făcute de Agenția pentru Protecția Mediului pe o perioadă de șase luni în anul 2012.

                    Deși proprietarii celor 64 de fântâni testate au primit rapoarte scrise și s-au întâlnit cu persoane oficiale ale Agenției ATDSR încă din 2010, datele analizelor au fost publicate doar săptămâna trecută.

                    Chiar dacă fracktiviștii au jubilat la idee că raportul va declara o presupusă contaminare a apei potabile cu lichide de fracturare, nici un rând din acel raport nu leagă proprietățile apei din regiune de procesul de fracturare.

                    Pentru că raportul este destul de lung (121 pagini), îmi permit să extrag concluziile principale:

                    Concluzia #1: Raportul nu evidențiază nicio legătură între probleme apei locale din Dimock și fracturarea hidraulică din zonă.

                    Fără traducere, două paragrafe semnificative:

                    For this public health evaluation, ATSDR conservatively assumed ingestion of residential well water with the maximum detected chemical concentration(s) and included all detected contaminants in the evaluation regardless of the source of the contaminant in the residential well (e.g., naturally occurring or otherwise).

                    Per ATSDR’s health assessment process, ATSDR made conservative assumptions about exposures to the chemicals detected in the residential well water at this site, and made recommendations based on this information.

                    Concluzia #2: Studiul EPA nu include datele măsurătorilor de fond (baseline). Studiul admite numeroase limitări ale procedurilor de colectare a probelor de apă.

                    Fără traducere, două paragrafe explicative:

                    There is a lack of pre-drilling data for comparison to post-drilling residential water well data, or for chronic exposure evaluations. Methane, industry-specific chemicals, and many metals were typically not assessed prior to the start of natural gas activities in the Dimock area.

                    The majority of the environmental sampling data reviewed in this document are limited temporally to a six month period of time in 2012 when a moratorium was in place for natural gas drilling and completion activities in the site area. This time- and condition-limited data may not represent past, current or future exposures for Dimock area residents consuming groundwater.

                    Concluzia #3: Numeroase studii anterioare au indicat că apa potabilă din regiunea argilei Marcellus are probleme istorice de contaminare naturală cu diverse substanțe, inclusiv gaz metan fugitiv.

                    Un studiu publicat în 2013 de National Groundwater Association a studiat peste 1.700 fântâni din comitatul Susquehanna și a găsit următoarele probleme:

                    – Prezența gazului metan în apa fântânilor din comitat este documentată de peste 200 ani;

                    – Există câteva zeci de cazuri când s-a aprins spontan apa izvoarelor și fântânilor din zonă – documente indică astfel de cazuri încep\nd din anii 1700;

                    – Fântânarii din zonă au raportat cazuri frecvente când au dat peste emanații naturale de gaz, în special în fântânile săpate pe văi sau în arii cu elevație joasă;

                    Fără traducere, un paragraf din raport:

                    The results of the extensive ‘predrill’ water well sampling and background survey show methane to be nearly ubiquitous in water wells in this region, with over 78% of the water wells exhibiting detectable methane concentrations.

                    Mai mult chiar, o analiză comprehensivă a testelor de apă baseline, publicată de Syracuse University, a cercetat peste 21.000 probe de apă din zona nordică a Pennsylvaniei, unde se găsește satul Dimock, și a găsit că standardele apei naturale sunt violate în 63% din probele de apă din NE Pennsylvaniei și în 87% cazuri din partea vestică a statului.

                    Locuitorii din zonă cunoșteau aceste fapte de mult timp, poate chiar de o generație în urmă, dar au preferat să meargă la tribunal pentru că, cine se știe, poate pică vreo pleașcă cu atâta mass-media pe capul judecătorului.

                    Concluzia #4: Substanțele chimice identificate ar putea proveni dintr-o varietate de surse.

                    Raportul ATSDR indică, pentru fiecare contaminant, o posibilă sursă, fără nicio legătură cu fracturarea hidraulică.

                    De exemplu, pentru mangan:

                    Manganese is a naturally occurring substance found in many types of rock and soil…In addition to its natural origin, manganese can be found in groundwater as a result of its use in industrial activities and manufacturing, such as production of batteries, pesticides, and fertilizers.

                    Pentru Di-ethylhexyl phthalate (DEHP):

                    The most commonly used plasticizing agent for the widely used plastic polyvinylchloride (PVC). Consequently, this compound is found everywhere in the environment of civilization, where it is in frequent contact with every person.

                    Sper că la apel, judecătorul va lua la cunoștință aceste informații oficiale.

                    Despre „Gasland” (I și II), am sperat că nimeni din România, care știe să citească, nu va mai re-încălzi această ciorbă propagandistică de prost gust. Dacă m-am înșelat, recomand citirea articolului:

                    Gasland sau puterea manipulării

                    Alte recomandări de lectură pentru clarificare suplimentară despre apa din Dimock:

                    Povestea a două sate: Dimock, Pennsylvania și Pungești, Vaslui

                    Fracturarea hidraulică și seismicitatea indusă

                    Locuiesc în Pennsylvania, beau apă din Pennsylvania, iar în jurul meu, mii de sonde au fost fracturate hidraulic

                    Raportul EPA despre efectele fracturării hidraulice asupra resurselor de apă potabilă: Concluzii și perspective

                    Fracturarea hidraulică NU a contaminat apa potabilă!

              11. Articolul e excepțional. Explică intr-un mod clar si lipsit de echivoc mecanismul „gândirii” si comportamentului politic corect.

              12. Profesorul Tim Ball, a cărui carte este punctul de plecare pentru acest articol, poate fi urmărit în documentarul BBC The Great Global Warming Swindle.

                Suplimentar, pot fi văzuți/ascultați alți oameni de știință, din diverse țări, care exprimă dubii serioase despre Groupthink-ul alarmist.

              13. @abc

                Interesant ar fi ce ar diferentia, sau ce ar oferi valoare de adevar unor afirmatii de exemplu a unui savant sau grup de savanti, care sustine ca groupthinkingul produce erori doar pentru savantul-savantii care ofera puncte de vedere contrare celui sustinut…

                Observația dvs. este foarte potrivită în această discuție, pentru că deschide un domeniu adiacent fondului articolului, dar nu lipsit de importanță: Groupthink-ul și calitatea deciziilor sale.

                La prima vedere, s-ar părea că intrăm într-un cerc vicios: Gândirea de grup se recunoaște după eșecurile sale, iar eșecurile se datorează gândirii de grup.

                Pentru a ieși din această fundătură logică, ne trebuie criterii de demarcație clare a factorilor contextuali care conduc la gândirea de grup.

                Evaluarea unui Groupthink ca factor de decizie trebuie să răspundă unor întrebări de tipul:

                Sunt deciziile Groupthink-lui proaste întotdeauna, sau numai câteodată?
                De ce se întîmplă așa?
                Care ar putea fi alte aspecte care să caracterizeze mai precis deciziile Groupthink-ului?

                Cred că răspunsurile pertinente la aceste întrebări au fost date tot de Janis, într-o carte scrisă în colaborare cu Leon Mann în 1977 (Decision making: A psychological analysis of conflict, choice and commitment. New York: Free Press).

                Cei doi autori au propus un model de evaluare a calității deciziilor (low-quality vs. high-quality) luate de un Groupthink, model bazat pe următoarele șapte componente (critical tasks):

                1. Obținerea unei game largi de resurse disponibile pentru acțiune;
                2. Investigarea unei game complete de obiective care trebuie îndeplinite și a valorilor implicate de alegerea făcută;
                3. Cântărirea atentă a riscurilor, costurilor și beneficiilor fiecărei alternative;
                4. Căutarea intensă de noi informații relevante pentru evaluarea continuă a fiecărei alternative;
                5. Asimilarea și considerarea serioasă a noilor informații sau părerilor experte, chair dacă acestea sunt critice față de modul de acșiune preferat inițial;
                6. Re-examinarea consecințelor pozitive și negative ale alternativelor cunoscute înainte de decizia finală;
                7. Adoptarea unor măsuri detaliate pentru implementarea opțiunii alese, având totodată planuri de rezervă dacă diverse riscuri cunoscute se materializează.

                Cei doi autori consideră că simptomele gândirii de grup sunt total opuse unei îndepliniri complete a acestor sarcini. De aceea, deliberările defectuoase în luarea deciziilor vor duce la un eșec aproape sigur al rezultatelor acestor decizii.

                Acuma, dacă vreți, puteți aplica singur aceste criterii la gândirea de grup alarmistă și la cea non-alarmistă (aka sceptică), pentru a estima valoarea de adevăr a fiecăreia în parte.

              14. Am vazut pe fluxul de stiri al unei televiziuni din din America ca UNESCO ar fi declarat ca celebrele statui din Insula Pastelui risca sa fie acoperite de apelele oceanului datorita schimbarilor climatice. O fi adevarat sau mint cei de la UNESCO?

                • Am citit raportul publicat joia trecută de UNESCO și un grup alarmist. Despre Insula Paștelui se presupune că topirea ghețarilor ar crește eroziunea insulei – nu e vorba de creșterea nivelului oceanului.

                  Mai important însă pentru UNESCO este creșterea turismului, chiar și a celui „ecologic”, pentru că, de exemplu, ar exista pericolul contaminării maimuțelor cu boli transmise de oameni sau maimuțele vor deveni stresate de prezența turiștilor.

                  Raportul UNESCO nu dă nicio soluție pentru situația anunțată de Donald Trump – el va anula Acordul de la Paris dacă va fi ales președinte.

              15. OFF TOPIC

                Aș vrea să semnalez un articol publicat azi în The New York Times:

                Effort to Expose Russia’s ‘Troll Army’ Draws Vicious Retaliation

                Un fragment semnificativ:

                … pro-Russian voices have become such a noisy and disruptive presence that both NATO and the European Union have set up special units to combat what they see as a growing threat not only to civil discourse but to the well-being of Europe’s democratic order and even to its security.

              16. Bună ziua domnule Crânganu,

                Aș vrea să înțeleg mai bine poziția dumneavoastră legată de încălzirea globală:
                1. Sunteți de acord că creșterea cantității de co2 în atmosferă duce (măcar întrucâtva) la încălzire globală?
                2. Sunteți de acord că nivelul de co2 a crescut în ultimele două secole?
                3. Sunteți de acord că în medie temperatura a crescut cu aproximativ un grad Celsius în ultimele două secole?
                4. Credeți că încălzirea globală cu câteva grade Celsius este o problemă pentru omenire?

                5. Presupunând că răspunsul este afirmativ la majoritatea întrebărilor, atunci dumneavoastră credeți că încălzirea globală nu este cauzată de emisiile de co2 (senzitivitate mică co2 – încălzire globală) ci de alte fenomene?

                Vă mulțumesc pentru timp.

                • 1. Sunteți de acord că creșterea cantității de co2 în atmosferă duce (măcar întrucâtva) la încălzire globală?

                  CO2 este un gaz cu efect de seră, la fel ca vaporii de apă (H2O), metanul (CH4), oxidul de azot (N2O), halocarburile și ozonul (O3). Prezența acestor gaze a făcut și face posibilă în continuare viața pe Pământ. În lipsa acestor gaze cu efect de seră, temperatura medie a planetei ar fi cu 33 grade Celsius mai mică, adică -18 grade C. La această temperatură, planeta noastră ar fi similară cu Marte, adică complet înghețată, fără apă lichidă, deci, fără viață.

                  Mie nu mi-e teamă de creșterea concentrației CO2 – amintiți-vă că explozia de plante și animale din timpul Cretacicului a fost susținută de o concentrație de CO2 de 1.200 ppm, de 3 ori mai mare decât în prezent. Cretacicul a fost o perioadă când însăși Antarctica era o grădină tropicală, după cum atestă resturile de palmieri și ferigi aflate în rocile cărbunoase extrase din și de sub calota glaciară a Antarcticii!

                  Mi-e teamă că viața pe planeta Pământ se va termina, relativ curând (la scară geologică), din cauza secătuirii rezervorului de CO2 din atmosferă, care, în prezent, asigură hrana unică a plantelor. Iar plantele sunt începutul lanțului trofic, la capătul căruia ne plasăm și noi, organisme omnivore, incapabile să ne producem singuri mâncarea necesară.

                  De ce va dispărea dioxidul de carbon într-o bună zi? Pentru că, actualmente, există un circuit natural al CO2, care îl reciclează din atmosferă (760 Gigatone) în oceane (38.400 gigatone), în roci calcaroase (78.000.000 gigatone), în magmă și erupții vulcanice submarine + aeriene etc., prin care CO2 se întoarce în atmosferă, la dispoziția plantelor.

                  Acest circuit al CO2 – esențial pentru existența și perpetuarea vieții pe planetă – este alimentat de căldura geotermică, căldură pe care Pământul a moștenit-o la nașterea sa și pe care o consumă de 4,65 miliarde ani, fără ca să o mai poată înlocui. Când motorul geotermic se va opri, din lipsă de combustibil, CO2 depozitat în roci pe fundul oceanelor nu va mai putea reveni în atmosferă, pentru că tectonica plăcilor se va opri și ea din aceeași cauză. Deci, nu vor mai exista vulcani și erupții – un exemplu foarte la îndemână este satelitul nostru, Luna, complet moartă. Marte este și ea un exemplu despre ce înseamnă lipsa gazelor cu efect de seră.

                  Până la dispariția CO2 gazos, generațiile viitoare vor trebui să se confrunte cu următoarea glaciație care, prin combinarea celor trei cicluri Milankovic, se va instala ineluctabil în următorii 10.000 ani. Atunci omenirea va fi confruntată cu spectrul dispariției ca specie civilizată sau supraviețuirea în condiții sub-umane.

                  2. Sunteți de acord că nivelul de co2 a crescut în ultimele două secole?

                  Dacă vă referiți la nivelul de CO2 din atmosferă de la începutul Revoluție Industriale (~1850), nivelul a crescut de la 0,028% (atunci) la 0,040% (în prezent). Pentru comparație, principalul gaz cu efect de seră din atmosferă, vaporii de apă, are o concentrație de până la 4%.

                  3. Sunteți de acord că în medie temperatura a crescut cu aproximativ un grad Celsius în ultimele două secole?

                  Da, circa 0,8 grade C, adică aprox. 0.004 grade C/an.

                  4. Credeți că încălzirea globală cu câteva grade Celsius este o problemă pentru omenire?

                  O creștere a temperaturii medii globale cu 1,0 – 2,5 grade C nu va reprezenta o problemă pentru omenire. Dacă gradientul de creștere este cel de mai sus, puteți calcula ușor câți ani vor fi necesari pentru creșterea temperaturii până dincolo de 2,5 (față de repereul anului 1850).

                  Între timp, combustibilii fosili se vor împuțina exponențial, motiv pentru care surse alternative de energie vor deveni esențiale pentru supraviețuirea omenirii.

                  Între timp, trebuie să rezolvăm probleme mult mai stringente. Puteți vedea o listă sumară aici:

                  COP21/CMP11 – Conferința ONU asupra schimbărilor climatice. Câteva lucruri despre care NU se va discuta la Paris

                  O lume fără creștere economică – utopie sau realitate?

                  A Stairway to (low carbon) Heaven, partea a II-a. De ce sunt sceptic?

                  • Dle Cranganu,
                    De obicei intervin la subiectele alese de dumneavoastra din domeniul dvs de specialitate care este apropiat de al meu, dar si in cele filozofice ca un amator care ca si dvs este interesat de ele,. In cazul acestui articol nu doream sa ma mai implic fiind in general de acord cu consideratiile dvs privind „gandirea de grup” . iar despre problema incalzirii globale discutand deja anerior destul de detaliat.
                    Dar fiindca a venit ocazia din alt motiv (este mai jos) va spun ca eu o numesc snobism stiiintific cand se manifesta in zona stintelor sau pur si simplu snobism in aiile culturale nonstiintifice. Ca sa intelegeti mai bine ce spun o sa povestesc o intamplare de prin 1988, deci inainte ca dl Petre Tutea sa fie cunoscut de intreaga tara prin interviurle elogiase pe care le-a realizat dl Gabriel Liiceanu , autorul Jurnalului de la Paltinis.
                    Personal il cunoscusem in acei ani pe dl Petre Tutea si avusesm ocazia sa-l ascult (pe dl Tutea desi sunt „vorbaret” il ascultam si taceam desi intr-o anume ocazie …dar nu asta este subiectul) dar nu stiam prea multe despre domnia sa si in nici-un caz cele spuse mai tarziu de dl Liceanu) si-l apreciam enorm conform unei evaluari personale realizata cu criterii personale adica fara sa apelez la vreo ideologie de grup sau de alt fel.
                    Povestindu-i depre el unui coleg de-al dvs de meserie, si el prof.univ, acesta mi-a raspuns ca daca acest Tutea nu este in Jurnalul de la Paltinis, atunci nu exista.
                    Am ras si i-am spus: Sandule ca intotdeauna snob si incapabil sa te orientzi singur.fara a te sprijini pe o autoritate exterioara.
                    A avut bunul simt sa vina la mine dupa 1989 si sa recunoasca ca a gresit. Nu sunt multi capabil de asa ceva si atunci ca sa-l consolez i-am spus ca de fapt nu-l cunoscuse personal ci prin descrierile mele asa ca cine stie poate ca eu nu am fost suficient de convingator.
                    Dar pe langa snobism integrez aceasta gandire de grup mai ales in corectitudinea politica din domeniul stiintei care de teama unor acuze de pseudostiinta incearca sa se afilieze unor opinii acceptate de autoritati recunoscute sau grupuri care se constituie in autoritati.Asta insa nu inseamna ca tot ce poate rezulta din acest stil de activitate este neaparat eronat , ci din contra de multe ori grupul o nimereste.
                    Revin si spun ca daca nu era interebarea clara a dlui Grasshopper si raspunsul dvs iarasi foarte clar la intrebarile dlui nu interveneam dar mai este ceva de lamurit, ceva ce nu am putut deduce din diacutiile cu dvs pe tema incalzirii globale si anume:
                    a) Sunteti de acord ca nu trebuie amestecate duratele geologige-geofizice cu cele antropice?
                    b) sunteti de acord ca un pahar aproape plin dar mentinut in situatia asta sai evoluand imperceptibil spre umplere totala in cazul in care este pus sub un robinet antropic de unde curge o picatura in od mai frecvent decat anterior risca sa dea peste margina si sa inunde masa pe care este asezat?
                    c) Daca da, atunci daca este adevarat si este, ca din 1850 si pana azi temperatura a avut un gradient de cretere mediu de 0.004 grade C/an(mult peste cel geologic asacum a rezultat din convorbirile anterioare) si daca in zona antropica putem discuta pe durate scurte despre, cat este gradientul de crestere al temperaturii in ultima suta de ani sau in ultimii 50 de ani sau in fine cam cum merge functia care ar descrie acest gradient si daca aceasta evolutie are vre-un impact climatologic pe termen scurt?
                    Cred ca si dl Grasshopper ar dori sa auda ce credeti dvs.
                    Va multumesc

                    • a) Sunteti de acord ca nu trebuie amestecate duratele geologige-geofizice cu cele antropice?

                      Duratele geologice și cele antropice se compară, nu se amestecă. Comparația ne ajută să înțelegem că, uneori, orgoliul sau aroganța umană consideră că ar putea avea o influență al cărei ordin de mărime s-ar situa în domeniul geologic.

                      b) sunteti de acord ca un pahar aproape plin dar mentinut in situatia asta sai evoluand imperceptibil spre umplere totala in cazul in care este pus sub un robinet antropic de unde curge o picatura in od mai frecvent decat anterior risca sa dea peste margina si sa inunde masa pe care este asezat?

                      Ceea ce ați descris este situația unui sistem în echilibru instabil.

                      Mai mult însă, în cazul sistemelor climatice (atmosferă, hidrosferă, litosferă, biosferă și criosferă), legile care acționează sunt non-liniare, cu acțiuni și efecte haotice (după cum am aflat de la Edward Lorenz, „bătaia din aripi a unui fluture din jungla amazoniană poate declanșa o tornadă în Texas!”). Asta înseamnă că foarte numeroasele fenomene climatice, generatoare de feed-back-uri pozitive și negative, scapă de sub controlul limitat al modelărilor actuale pe computer. Cantitățile de incertitudine prezente în aceste modelări – pe care, de fapt, se bazează actualmente toate politicile socio-ecologiste, rapoartele IPCC, Acordul de la Paris etc., etc. – sunt imense. O prezentare a acestor incertitudini ar putea calma acele spirite inflamate până la incandescență de viziunile apocaliptice promovate de unele mass-media.

                      c) Daca da, atunci daca este adevarat si este, ca din 1850 si pana azi temperatura a avut un gradient de cretere mediu de 0.004 grade C/an(mult peste cel geologic asacum a rezultat din convorbirile anterioare) si daca in zona antropica putem discuta pe durate scurte despre, cat este gradientul de crestere al temperaturii in ultima suta de ani sau in ultimii 50 de ani sau in fine cam cum merge functia care ar descrie acest gradient si daca aceasta evolutie are vre-un impact climatologic pe termen scurt?

                      Pe termen scurt apar impacturi. Am detaliat o parte a acestora în articolul

                      Trăim deja în Antropocen, între sustenabilitate și colaps. Ce va urma?

              17. Mi se pare o coincidență fericită că astăzi a apărut interviul cu domnul Gabriel Liiceanu despre ultima sa carte „Nebunia de a gândi cu mintea ta”.

                Am găsit interesante descrierile domniei sale despre „gândirea tribalistă” și „gândirea de turmă” și le recomand pentru o înțelegere complementară a „gândirii de grup” descrise în articolul meu.

              18. Un nou scandal Climategate

                Influentul ziar The Washington Times a publicat pe 1 iunie un articol incendiar:

                Climate spin doctor took charge after professors’ ‘mistake’ called for prosecuting skeptics

                Ziarista Valerie Richardson discută pe larg semnficațiile unui nou pachet masiv de 200 e-mailuri publicate recent on-line care dezvăluie în detaliu nivelul de cârdășie și coordinare care a existat – și există încă – între acei alarmiști care ar dori ca procurorii generali ai unor state americane să utilizeze legile RICO (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations, introduse de Congresul american în 1970 pentru a combate grupurile mafiote), în vederea tragerii la răspundere penală a acelor oameni de știință care sunt sceptici în legătură cu schimbările climatice antropogene.

                Noile e-mailuri publicate descriu modul în care un grup de persoane din cadrul unor organziații sponzorizate de Fundația Rockefeller din New York lucrează împreună pentru a promova știrile publicate de un blog alarmist – InsideClimate News (ICN).

                Pe 1 septembrie 2015, un grup de 20 oameni de știință au trimis o scrisoare Președintelui și Procurorului General al SUA, în care cereau, nici mai mult, nici mai puțin, să folosească legile RICO (Racketeer Influenced and Corrupt Organizations Act), aplicabile grupurilor mafiote, pentru a „investiga corporațiile și alte organizații care, în mod conștient, au mințit poporul american în legătură cu riscurile schimbărilor climatice, ca un mijloc de a stopa răspunsul Americii la schimbările climatice”.

                Deci, conform celor 20 de semnatari, dacă ești contra schimbărilor climatice antropogene, ești la fel ca Al Capone!!!

                E-mailurile recente dezvăluie că, după ce grozăvia unor astfel de acuzații a fost evidentă, grupul alarmist a intrat în “full damage-control mode”, conform ziaristei de la WT.

                Așa că, ei au invitat Climate Nexus, o firmă de PR ecologist, finanțată de Rockefeller Foundation, să ajute la refacerea prestigiului intelectual al celor 20 de falși acuzatori. Alte două organizații, Climate Accountability Institute și Union of Concerned Scientists, finanțate tot de Rockefeller Foundation, au sărit și ele în ajutorul celor 20.

                Cititorul e-mail-urilor recent publicate va avea (neplăcuta) surpriză să întîlnească și „veterani”, precum Prof. Michael Mann, de tristă amintire (hockey stick) din precendentele două scandaluri Climategate.

                Voltaire avea dreptate: Il est dangereux d’avoir raison dans des choses où des hommes accrédités ont tort

                • Curat incendiar
                  Dar daca ne-ati anuntat aceasta stire,probabil sustinuta de fapte certe, se poate pune si chiar trebuie sa se puna intrebarea:
                  Ce urmareste aceasta Fundatie Rockefeller care implica in aceasta problema probabil multe fonduri, mercenari stiintifici si de alta natra si desigur ca cine plateste ceterasii dicteaza muzica?
                  Se mai pune si o alta si anume:de cealalta parte a baricadei se afla deasemeni ceva mercenari?
                  Evident ca cei de buna credinta stiintifica sau ecologica nu sunt exclusi dar se vede clar si cu ochiul liber ca se lupta pe acest front al „stiintei” si cu mercenari.
                  Asadar…? :)

                  • State Officials Investigated Over Their Inquiry Into Exxon Mobil’s Climate Change Research

                    The attorneys general are doing the bidding of environmental activists who set out to make pariahs of Exxon Mobil and its industry in pursuit of policies to limit climate change.

                    Those activists and the attorneys general have secretly collaborated in the years since a two-day workshop in 2012 “to act under the color of law to persuade attorneys general to use their prosecutorial powers to stifle scientific discourse, intimidate private entities and individuals, and deprive them of their First Amendment rights and freedoms.” [s.m.]

                    The 2012 workshop among climate activists was held in the San Diego community of La Jolla, and its report can be found online. Those attending included representatives the Union of Concerned Scientists, the Climate Accountability Institute and the Massachusetts-based Global Warming Legal Action Project.

                    Over time, discussions of legal action involved the Rockefeller family philanthropies, the environmental campaigner Bill McKibben’s 350.org, the Al Gore-founded Climate Reality Project, Greenpeace, and eventually, representatives of Mr. Schneiderman’s office. [s.m.]

              LĂSAȚI UN MESAJ

              Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
              Introduceți aici numele dvs.

              Autor

              Constantin Crânganu
              Constantin Crânganuhttp://academic.brooklyn.cuny.edu/geology/cranganu/
              Constantin Crânganu este profesor de geofizică și hidrogeologie la Graduate Center și Brooklyn College, The City University of New York. Domenii conexe de expertiză: inteligență artificială, schimbări climatice, geologia petrolului. Între 1980 și 1993 a fost asistent și lector de geofizică la Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Facultatea de geografie-geologie. În 1993 a fost declarat câștigătorul primului concurs național din România post-comunistă pentru prestigioasa bursă Fulbright oferită prin concurs de Congresul SUA. În calitate de Fulbright Visiting Scientist la University of Oklahoma el a efectuat cercetări fundamentale și aplicative despre suprapresiunile din bazinele sedimentare, fluxul termic și căldura radioactivă din crusta terestră, identificarea stratelor cu conținut de gaze în gaura de sondă, exploatarea printr-o metodă personală a zăcămintelor neconvenționale de hidrați de metan etc. După mutarea în 2001 la City University of New York, profesorul Crânganu a început o nouă direcție de cercetare: implementarea metodelor de inteligență artificială în studiile de petrofizică și hidrogeologie. Pentru activitatea sa în acest domeniu de pionierat a fost nominalizat la ENI Awards 2012 și a primit o ofertă din partea editurii Springer de a publica o carte reprezentativă pentru acest domeniu cutting-edge. Cartea, intitulată Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, a apărut în 2015. În 2018, a primit pentru a doua oară titlul de Fulbright Scientist (o performanță foarte rară) și a desfășurat activități de cercetare la fosta sa Universitate din Iași. Ultimele cărți publicate sunt Reflecting on our Changing Climate, from Fear to Facts: A Voice in the Wilderness, Cambridge Scholars Publishing, hard cover, 2024; Artificial Intelligent Approaches in Petroleum Geosciences, 2nd ed., Springer Nature, 2024. ___________________________________________________________________________________ DISCLAIMER: Profesorul Constantin Crânganu nu lucrează pentru, nu oferă consultanță, nu deține acțiuni și nu primește finanțare de la nicio companie sau organizație care ar putea beneficia de pe urma acestui articol și nu a dezvăluit nicio afiliere relevantă în afara poziției sale academice.

              Sprijiniți proiectul Contributors.ro

              Pagini

              Carti noi

               

              Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
              Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

              Carti noi

              În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
              Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

               

              Carti

              După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

               
              „Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
              Cumpara cartea

               

               

              Esential HotNews

              contributors.ro

              Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
              Contact: editor[at]contributors.ro