Home » Cultura »Dezbatere »Educatie »Opinie » Citesti:

Despre inutilitatea cercetării umaniste. Răspuns lui Alexander Baumgarten

Gabriel Cercel octombrie 2, 2013 Cultura, Dezbatere, Educatie, Opinie
20 comentarii 2,328 Vizualizari

Într-un articol intitulat „Şapte ani fără finanțarea științelor umaniste?“, Alexander Baumgarten atrage atenția asupra circumstanțelor și asupra consecințelor nefaste ale unei excluderi a disciplinelor umaniste din lista domeniilor eligibile pentru programele de finanțare a cercetării în intervalul 2014-2020. Din câte știu, această luare de poziție nu a stârnit deocamdată nici o reacție consistentă. Tema pare aridă și inactuală pentru o societate care își consumă toate energiile urmărind cu sufletul la gură scandalurile zilei. În realitate, rezolvarea problemelor cronice ale societății românești depinde doar de capacitatea noastră de a fi interesați de normalitate cel puțin la fel de mult pe cât suntem fascinați de cazurile abnorme, patologice ori penale și de a învăța să gândim și să acționăm pe termen mediu și lung. Actualitatea cercetării, inclusiv a celei umaniste, și a mecanismelor de finanțare a ei provine tocmai din faptul că miza acestora depășește cu mult sfera imediatului. Iată de ce sunt de părere că, dacă cercetarea umanistă din România a atins un anumit grad de maturitate intelectuală și instituțională, reprezentanții ei ar trebui să înțeleagă că a sosit momentul unei dezbateri publice legate de politica cercetării. Atâta vreme cât comunitatea științifică nu are propria ei viziune cu privire la strategia națională a finanțării cercetării, ea nu are nici dreptul de a se considera victima și cobaiul inocent al unor inițiative pripite și, eventual, motivate exclusiv politic, venite din partea instituțiilor executive ale statului.

Pentru a înțelege că cercetarea este un sector-cheie al oricărei societăți prospere, ar fi suficient să aruncăm o privire către rolul pe care ea îl joacă în țările occidentale, de pildă în Germania, motorul economic al Europei. Dincolo de sumele generoase alocate acolo acestui domeniu atât de către stat, cât și de către mediul privat, ceea ce te frapează cel mai mult atunci când ai ocazia să petreci câțiva ani în sistemul de cercetare german, este existența unor strategii elaborate pentru 10, 20, 30 de ani și urmate cu consecvență, indiferent de schimbările politice aduse de alegeri. Acest lucru este posibil numai datorită implicării comunității științifice în administrarea fondurilor care îi sunt destinate. Iată de ce am avut o surpriză mai mult decât plăcută atunci cand am fost și eu invitat să particip la consultarea invocată de către dl. Baumgarten. Am apreciat orizontul de timp larg al plănuitei strategii, lista lungă de instituții partenere (din care, ce-i drept, anumite entități lipsesc în mod inexplicabil, ca de pildă Colegiul Noua Europă, singura instituție românească menționată în ultimul raport despre cercetare pe care ministerul german de profil îl elaborează o dată la 4 ani), cooptarea unor cercetători tineri și independenți politic la elaborarea strategiei. Într-un cuvant, iată motivele care m-au făcut să consider inițiativa acestui proiect ca pe un mult așteptat semn de normalitate și să particip fără rezerve la consultarea amintită.

Până aici, toate bune și frumoase. Articolul dlui Baumgarten mă pune însă pe gânduri. Ce-i drept, disciplinele propuse spre dezbatere de către UEFISCDI nu sunt nicidecum menite să acopere totalitatea științelor. Miza o constituie mai degrabă identificarea unor priorități pe care o țară cu resurse limitate precum România, grav afectată încă de criza economică și aflată în fața unor uriașe provocări sociale și economice, este nevoită să le definească cu claritate. Chiar și o țară bogată și prosperă precum Germania își definește astfel de priorități, fără ca reprezentanții disciplinelor umaniste să se scandalizeze. Însă felul în care este elaborată strategia națională de cercetare 2014-2020 ridică mai multe semne de întrebare. Să le trecem pe scurt în revistă.

În prima fază a consultării, experți din toate disciplinele au fost invitați să selecteze, dintr-o listă aparent exhaustivă, domeniul propriu de expertiză. Or, aici am constatat că, spre deosebire de nomenclatorul care a stat la baza concursurilor pentru granturi în anii precedenți, disciplinele umaniste nu figurau nicăieri. Rubrica „știinte socio-economice și umaniste“ a fost redenumita, reținându-se numai disciplinele socio-economice. Cu alte cuvinte, avem aici pratic două probleme: 1. disciplinele umaniste (de la, să spunem, arheologie și istorie, trecând prin diversele filologii și până la filozofie și teologie) au dispărut pur și simplu de pe harta cunoașterii, ca posibilă specializare a experților consultați în vederea elaborării strategiei; 2. reprezentanții acestor discipline au fost totuși invitați să participe la consultare, fiind obligați, pentru a-și formula opiniile, să se afilieze unui domeniu de expertiză apropiat, dar nu identic cu specialitatea lor propriu-zisă. Cu alte cuvinte, totul seamănă fie cu o invitație la impostură, fie cu un act prin care disciplinele umaniste sunt chemate să se autodesființeze.

O altă problemă a ieșit la iveală în cea de a doua fază a consultării. Dacă în faza inițială experții au fost invitați să propună subdomenii prioritare din domeniul de expertiză propriu, în faza următoare cercetătorii umaniști au putut să constate că în lista de subdomenii propuse spre evaluare și dezbatere nu a fost reținută nici măcar o singură propunere dintre cele formulate de către ei în faza inițială. Cu alte cuvinte, noi propunem ce vrem, iar în final iese ce trebuie, pesemne după o lege implacabilă a progresului științific.

Probabil că aceeași lege implacabilă explică și alte câteva slăbiciuni ale proiectului: caracterul vag al denumirilor posibilelor discipline prioritare, agramatismul multor formulări, limba de lemn nedigerabilă și prețiozitatea seacă a exprimărilor. În decursul timpului, am avut ocazia să citesc documente similare din spațiul de limbă germană, care sunt mici capodopere de eleganță stilistică și claritate, fără nici o urmă de fachirism terminologic și prestigitație stilistică, care abundă în strategia noastră.

În fine, parcurgerea întregului proiect lasă cititorului senzația unui frapant déjà vu. Lucrurile se lămuresc de îndată ce vom compara litera și spiritul său cu documentele europene legate de politica de coeziune și de programul-cadru pentru cercetare Horizon 2020. Aici dl. Baumgarten trebuie să se recunoască învins, căci nu a înțeles un lucru foarte simplu: imensul efort de imitație și sincronism al autorilor proiectului, strădania lor de a crea o strategie de cercetare, dezvoltare și inovare în care fondurile europene să se reverse ca laptele și mierea. Ce importanță mai poate avea faptul că între o strategie națională și un program al Uniunii Europene există o mare diferență și că nici unui politician occidental nu i-ar trece prin minte să elimine definitiv din cercetarea națională prioritară tocmai disciplinele care tezaurizează valorile ce stau la baza societății și civilizației noastre, moștenirea noastră culturală și nucleul identității noastre europene și naționale? Ce contează că națiunea europeană cea mai prosperă se autodefinește cu mândrie ca „Land der Dichter und Denker“, „țară a poeților și gânditorilor“? Noi vrem să fim mai europeni decât europenii! Le vom arăta noi lor cum suntem capabili să stimulăm progresul științific, economic și social. În drumul nostru luminos spre construirea unei societăți europene, democratice, capitaliste multilateral dezvoltate nu trebuie să ne mai împiedicăm de relicvele cercetării umaniste și de gândirea retrogradă, obscurantisă a unor gânditori de teapa dlui Baumgarten, încremeniți definitiv în idealul perimat al educației temeinice și al valorilor din care s-a născut – și care, totuși, susțin încă – Europa.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro

Citeste mai multe despre:



Currently there are "20 comments" on this Article:

  1. Cristian Majuru spune:

    Frumoasa aceasta falsa polemica cu Alexander Baumgarten, care pune si mai eficient in lumina netrebnicia ce emana din amintita documentatie oficiala, mai eficient deci decit ar fi putut-o face critica la obiect (intreprinsa deja de Baumgarten). Sigur, exista mereu senzatia ca astfel de voci care se ridica – de asta data chiar remarcabil de destoinic stilistic – vorbesc totusi neauzite de cei care ar trebui cu adevarat sa le auda, pentru ca lucrurile sa se schimbe.

  2. Liviu Andreescu spune:

    Mi se pare regretabil ca “contributorii” refuza – cu perseverenta – sa ia in seama cateva date elementare despre procesul consultativ pus in mod, iata, repetat la zid in aceste pagini. Anume:

    1. Consultarea nu a privit totalitatea cercetarii finantabile, ci doar niste arii prioritare (de “specializare inteligenta”, in limba de lemn europeana) definite dupa criterii precizate explicit sau implicit in call-ul proiectului de elaborare a Strategiei. Asa se explica absenta umanioarelor, care nu intra in aceasta categorie de domenii prioritare cu beneficii rapid numarabile (desi, desigur, intra in alte categorii de domenii finantabile). De ce au fost umanistii, totusi, invitati sa se pronunte? Pentru ca unii dintre ei ar fi avut, poate, ceva relevant de spus despre/in domenii conexe.

    2. Rezultatele fazei de consultare incriminate au fost folosite de echipele de experti pe exact aceleasi domenii care au intrat in consultare – echipe libere sa foloseasca ce au dorit din propuneri. Din nou, insa, umanioarele nu faceau parte din spectrul consultarii, asa incat nu e deloc de mirare ca propunerile de cercetare umanista au ramas in afara.

    3. Cat priveste “agramatismele” si “pretiozitatea”, acestea, daca exista, apartin comunitatii stiintifice romanesti chemata sa se exprime, totusi, cat poate ea de bine.

    Puteti critica logica acestui exercitiu consultativ, dar pentru asta ar fi necesar sa ii cunoasteti premisele si sa intelegeti contextul sau larg. Altfel, nivelul discutiei ramane acela al unor lamentatii de bon-ton.

    • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

      Domnule Liviu Andreescu,

      Daca sunt de acord cu dvs. asupra faptului ca, inainte de a critica, trebuie inteles proiectul consultativ in discutie in toate articulatiile sale, nu inseamna ca interventia dvs. nu-mi starneste anumite nedumeriri.

      De ce, de exemplu, un domeniu de cercetare precum “digital humanities” nu ar putea fi justificat drept o arie prioritara de “specializare inteligenta” care, in acelasi timp, sa poata fi descompusa dupa criteriile la care va referiti si care sa fie adresata stiintelor umane ? Stiintele umane nu pot lipsi dintre domeniile prioritare, in momentul in care se discuta despre o strategie a acestora. E drept insa ca nici nu pot fi prezente asa cum sunt actualmente, fiecare inchisa in propriul discurs disciplinar.

      In momentul in care d-l Baumgarten a publicat articolul cu privire la problema in discutie, am criticat lipsa spiritului de inovare din stiintele umane. Interlocutorul pe care-l vizam in respectiva interventie era comunitatea academica. Mi se pare astfel corect ca acum sa adresez aceeasi intrebare si dvs. Caci daca inovarea nu vine dinspre comunitatea academica, nu s-ar putea oare ca aceasta sa fie trezita din amortire prin mecanisme “inteligente” de finantare ?

      • Liviu Andreescu Liviu Andreescu spune:

        Draga doamna Gorga,

        Ba da, DH au ce sa caute intr-o “specializare inteligenta”. Teoretic vorbind, fara discutie. Practic, insa, rigorile acestei formule de definire a unui segment al prioritatilor de cercetare si inovare – din nou, doar un segment, vor exista si alte clase de prioritati, alte arii prioritare, precum si forme de finantare a cercetarii printr-un sistem bottom-up – presupun un proces de selectie. Selectie care are in vedere, la loc de cinste, dar nu exclusiv, argumente de ordin economic. Lista domeniilor de specializare inteligenta din viitoarea strategie a fost supusa unui proces secvential de restrangere, cu castigatori si perdanti – cum e si firesc.

        Dar amatorii de digital humanities sa nu dispere. Din cate imi dau seama dintr-o lectura a rezultatelor partiale ale consultarii (nu pot baga mana in foc, dar nici nu ezit prea mult sa o sper), prioritatile de ICT – inclusiv chestiuni de tipul big data – lasa loc si umanistilor care nu se sfiesc sa se lase manjiti de tehnica sau de alte registre ale imaginatiei stiintifice.

        In plus, parem sa uitam ca lumea cercetarii europene si nord-americane e plina de oportunitati de finantare pentru cercetatorii cu imaginatie si initiativa, inclusiv pentru umanisti. (Dnii Baumgarten si Cercel au beneficiat, din cate stiu, de asemenea oportunitati.) Iar cercetarea fundamentala, la demnitatea careia se tot face apel atunci cand sunt infierate proiecte strategice precum cel in discutie aici, se joaca la standarde globale, nu parohiale. Cercetatorii romani sunt liberi sa intre in competitie pentru proiecte mai mici sau mai mari in acest spatiu de cercetare cu tot mai putine frontiere si oprelisti. De fapt, spre aceste spatii ar trebui sa tinteasca.

        Fara discutie, insa, cum spuneam, vor exista si fonduri romanesti pentru umanisti. Sper doar sa fie alocate dupa aceleasi standarde proprii unei cercetari de demnitate globala.

        • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

          De acord cu dvs. ca exista standarde globale care guverneaza optiunile strategice din cercetare. De acord si cu faptul ca cercetatorii români sunt liberi sa se inscrie in diverse competitii pentru proiecte si ca nu trebuie decat sa stie cum sa-si foloseasca aceasta libertate.

          Continuu insa sa am o problema atunci cand vine vorba despre o strategie nationala de dezvoltare a cercetarii din care un domeniu fundamental al cunoasterii, cel continut in stiintele umaniste, este exclus.

          A tine seama de toate domeniile cunoasterii cand elaborezi o strategie este un principiu care, cu putin efort, ar permite recontextualizarea oricarui standard global, fara insa a cadea in extrema cealalta si a-l transforma in standard parohial.

          Exemplul DH este din sistemul elvetian de cercetare. Si in batrâna universitate humboldtiana efectele globalizarii sunt tot mai puternice, iar stiintele umaniste se simt (poate chiar si sunt) tot mai amenintate. Sensul unei strategii este insa sa se situeze deasupra unor sentimente si resentimente si sa priveasca spre viitor. Nedorind sa abandoneze stiintele umaniste, printre altele, elvetienii le-au pus la dispozitie acest domeniu strategic reprezentat de “digital humanities”. Facand acest lucru, nu au raspuns unor amatori de DH, ci si-au asumat riscul sustinerii strategice a unui domeniu fundamental al cunoasterii.

          Sunt cel putin trei feluri de raspunsuri la globalizare. Ne putem supune acesteia deoarece e indiscutabil mai puternica. Atunci ne conformam rigorilor din prezent, fara a le analiza consecintele pentru viitor. O strategie insa nu e facuta pentru a raspunde unor cerinte de moment.
          Ne putem revolta impotriva globalizarii. Nu ne schimbam, ne pastram identitatea, ramanem cum suntem. Daca prima era atitudinea conformitatii fata de globalizare, aceasta e atitudinea autoexcluderii.
          Un al treilea raspuns posibil este de a considera globalizarea ca o oportunitate care ne pune la incercare imaginatia si capacitatea de a gandi strategic. E evident ca interventia mea se situeaza in aceasta ultima perspectiva.

          Ma astept sa mi se spuna ca Romania nu are banii Elvetiei si este supusa prin aceasta la mult mai multe constrangeri care ne obliga sa nu vedem alternative pentru punerea in conformitate. Trebuie sa recunosc ca ar fi un argument puternic, insa pentru o metodologie de acordare a unei eventuale finantari si nu pentru o strategie care ar trebui sa se straduiasca sa exprime sensul in care vrem sa dezvoltam cercetarea in Romania.

          • Arleen Ionescu spune:

            Cu scuzele de a interveni in discutie si de a contribui si eu, o totala necunoscuta, cu noi “lamentatii de [mai mult sau mai putin] bon ton” as dori sa ii transmit cu toata politetea domnului Liviu Andreescu o parere, posibil subiectiva. Nu il cunosc personal pe domnul Cercel, doar l-am citit, insa sunt convinsa ca daca domnul Gabriel Cercel i-a inteles pe Heidegger si pe Gadamer, are si capacitatea intelectuala sa inteleaga “logica” oricarui “exercitiu consultativ”, precum si “premisele” si “contextul larg” atata timp cat acesta este comunicat corect. Poate nu ar fi stricat o eventuala explicatie asupra demersului (pe care noi, umanistii, se pare ca nu l-am inteles) in chiar primul mail trimis specialistilor din diverse domenii ale Stiintelor Umaniste, care, in plus, au devenit treptat si vizibil iritati de revenirile perseverente ale colegilor dumneavoastra prin posta electronica, dupa ce au explicat clar ca nu se pot inscrie in nici unul dintre domeniile de expertiza propuse de dumneavoastra, Astfel, poate chiar si alti reprezentanti ai umanioarelor ar fi facut acest exercitiu de logica inainte de a-si exprima parerile. Umanistii nu sunt dusmanii progresului sau ai inovarii. Consider ca exercitiul consultativ a fost conceput sau cel putin comunicat defectuos. Nu ni s-a dat posibilitatea sa sugeram noi domenii interdisciplinare, acestea erau deja puse intr-un format in care noi puteam bifa expertiza. Nu exista nici macar un formular unde sa putem adauga ceva. Atata timp cat nu ne incadram in nici unul dintre posibilitatile sugerate de formular (am uitat cifra exacta), nu aveam ce completa. Mi-amintesc ca am citit de zeci de ori formularul acela, incercand sa vad unde as putea si eu ca filolog sa ma incadrez. Eu nu am vazut Digital Humanities in formular.
            Dincolo de acestea, ma nelinisteste modalitatea dumneavoastra de a trimite specialistii umanisti catre alte orizonturi ce nu face cinste Romaniei, care sa speram ca va deveni cunoscuta in lume pentru “smart specializations” (si nu ne poate decat bucura foarte mult daca o va face) dar e cunoscuta si prin Cioran, Eliade, Brancusi si altii ca ei. Si pe toti i-a tratat Romania mai mult sau mai putin similar modului in care ii expediati dumneavoastra cu usoara autosuficienta pe domnul Cercel si pe altii care se mai “lamenteaza” inca. Oameni ca el si-au oferit disponibilitatea sa creeze ceva la noi in tara, prin care Romania sa devina mai vizibila international si datorita eforturilor lor sustinute din ultimii ani si ai altora ca ei, suntem si noi pe harta lumii acum dupa anii de izolare de dinainte de ’89. Cu tristete, sunt convinsa ca ar fi oricand primiti si in Europa si in America cu bratele deschise si ca acolo nimeni nu s-ar indoi de “logica” dumnealor.

            • Gabriel Cercel Gabriel Cercel spune:

              Draga doamna Ionescu,

              subscriu cu bucurie la tot ceea ce spuneti, dar simt nevoia sa ma delimitez putin de aprecierile magulitoare legate de persoana mea: n-as vrea sa va dezamagesc, dar ma indoiesc ca exista cineva pe lumea asta care sa poata declara cu mana pe inima ca l-a inteles in totalitate pe Heidegger, respectiv problemele pe care el le-a formulat. Generatii intregi de filozofi, teologi, psihologi, oameni de stiinta si artisti si-au batut capul cu textele sale si o vor face inca multa vreme de acum incolo. Sa ne concentram deci mai bine atentia asupra temei aflate in dezbatere, in legatura cu care cred ca ati exprimat o marturie importanta. Ma bucur foarte mult ca majoritatea celor care au comentat articolul meu semneaza cu nume si prenume si as dori sa-i incurajez si pe ceilalti participanti la consultarea UEFISCDI sa-si exprime aici punctul de vedere. Nu de alta, dar poate ca, vorba domnului Andreescu, n-am inteles noi cat de buna este strategia reducerii cercetarii la o anexa a economicului si a politicului, si ne poate lumina si pe noi cineva cu privire la orizontul luminos care ni se deschide. Insa in timp ce noi asteptam ca soarele sa rasara si la noi, in Est, ni se spune sa cautam lumina tot spre Vest. O sa o cautam in continuare si acolo, nici o problema, ma tem insa ca daca nu vom iesi prea curand din aceasta eclipsa in Est, tinuturile astea se vor salbatici treptat inca si mai mult decat pana acum. Si cum acele smart specialisations, care au devenit se pare mantra cercetarii romanesti, vor trebui sa tina seama de specificul regional, tare ma tem ca va trebui in curand sa ne specializam in survival techniques.

        • Gabriel Cercel Gabriel Cercel spune:

          Dragă domnule Andreescu,

          vă mulțumesc pentru comentarii. M-ați ajutat să înțeleg mult mai bine – cum bine spuneți – „premisele“ și „orizontul larg“ al noi strategii naționale pentru cercetare. Trebuie să recunosc că n-am știut că miza este aceea de a le aminti “cercetătorilor cu imaginație și inițiativă” și celor care încearcă să ridice nivelul cercetării fundamentale din Romania că în Europa și America de Nord există nenumărate oportunități. În naivitatea mea, am crezut că o astfel de strategie își propune să-i atragă și să-i țină pe cei amintiți mai sus în țară. Acum însă mesajul este cat se poate de limpede: „spre aceste spații ar trebui să țintească.“ Propun deci o modificare a numelui proiectului în: „Strategia națională de alungare a cercetătorilor cu imaginație și inițiativă“. Ministere ale cercetării din Apus, avand pesemne mai puțină experiență, elaborează strategii după motto-uri de genul: „rămaneți aici, întoarceți-vă, veniți la noi!“ Probabil că așa se și explică de ce au mereu bătăi de cap cu valuri de cercetători indisciplinați, care în loc să-și vadă de treabă încep să gandească, să critice, să inoveze, să experimenteze, să fie creatori. Așa le trebuie! Acest lucru trebuie însă să îl concedem politicilor romanești pentru cercetare și educație: ele ne învață să jucăm și să gandim global (cu alte cuvinte: să ne luăm lumea-n cap). Le vom fi veșnic recunoscători pentru asta.

          • Liviu Andreescu Liviu Andreescu spune:

            Imi pare rau ca puneti cuvinte care imi apartin – mai era nevoie sa spun explicit ca vorbesc, pe acest forum si unless otherwise specified, in nume propriu? – in carca unui proiect (Strategia) care nu imi apartine.

            Cat despre cuvintele invocate… Nu le sugerez (vorbind in nume propriu) umanistilor romani sa plece. Ci sa joace stiinta lor la standarde globale, sa caute finantarea oriunde ea exista si le este accesibila – din tara, nu din afara granitelor ei.

            Nu pretind nici ca umanistii nostri ar trebui sa accepte pasivi taierea finantarii pentru umanioare. Ci ca, cel putin de data asta (adica pana in 2020), finantarea pentru umanioare nu va fi taiata.

            De ce, in aceste conditii, doamna Gorga scrie ca are o problema cu “o strategie nationala de dezvoltare a cercetarii din care un domeniu fundamental al cunoasterii, cel continut in stiintele umaniste, este exclus” nu inteleg.

            M-am amestecat in aceste discutii, si in contextul articolului dlui Baumgarten, si in pagina dlui Cercel, pentru a oferi o simpla informatie: finantarea pentru umanioare nu dispare. Impresia lasata de consultarea publica e falsa. Cumva, acest amanunt, central pentru textele amintite, pare sa fie ocolit in mod consecvent.

            • Gabriel Cercel Gabriel Cercel spune:

              Nu va mai inteleg. Vreti sa fiti avocatul proiectului sau sa va delimitati de el? Va incepeti comentariile prin a ne asigura, pe dl. Baumgarten si pe mine, si in general pe cercetatorii umanisti nemultumiti de disparitia disciplinelor lor din nomenclatorul de baza, ca nu am inteles premisele profunde si orizontul larg al strategiei si vreti sa ne explicati cum devine treaba. Eu v-am acordat din capul locului o prezumtie de competenta si am incercat sa arat ce implica, la nivelul “premiselor si al orizontului larg”, pledoaria dvs. Inteleg din ceea ce spuneti acum ca n-am procedat corect. Si tind sa va dau dreptate, caci argumentele dvs. par a fi doar niste sofisme: noi discutam despre strategia optima pentru finantarea nationala a cercetarii si despre slabiciunile ei actuale, iar dvs. laudati Occidentul. Pe aceasta structura argumentativa, daca eu v-as spune ca la Eforie Nord primaria nu strange gunoaiele de pe strazi si de pe plaja si nu investeste banii colectati din taxe locale pentru a imbunatati infrastructura, dvs. imi veti replica: ganditi si jucati global, nu va mai lamentati provincial, mergeti in Bulgaria, in Grecia, in Italia sau Franta, sa vedeti ce bine si curat este sau faceti rost de fonduri europene sau initiati un voluntariat si strangeti gunoaiele din Eforie. Daca inteleg bine, a gandi si a juca global inseamna pentru dvs. a abandona sperantele in normalizarea sistemului din Romania. Sa reformam sanatatea? Dar de ce sa fim asa de provinciali? Mai bine gandim global si mergem sa ne tratam in Occident. Sa schimbam ceva in Educatie? De ce sa ne lamentam periferic cand putem sa apelam la scoli private, sa ne trimitem copiii in Vest sau, la o adica (doar suntem oameni liberi si maturi, avem “imaginatie si initiativa”) putem sa fim si autodidacti, ca atatia mari intelectuali romani. Mai intai ne asigurati ca e bine pentru tara daca banii nostri pentru cercetare sunt dati exclusiv pentru “smart specializations”, ca e firesc ca umanioarele au fost excluse din nomenclator si ca umanistii ar face bine sa bata la portile Occidentului pentru a gasi resurse, iar apoi ne asigurati ca, de fapt, vom primi o gramada de bani. E cam ca in bancul acela: e adevarat ca tov. cutare a primit in dar de la stat o Volga, dar nu e alba, ci e neagra, nu e Volga, ci e bicicleta si nu i s-a dat, ci i s-a luat. Dar stiti ce ma nelinisteste cel mai tare in discutia noastra? Faptul ca dvs. aveti formatie de intelectual umanist si ca, in loc sa fiti solidar cu cercetarea umanista si sa vedeti pericolul evident care planeaza asupra ei si, implicit, asupra soliditatii cercetarii si educatiei din Romania, preferati o solidaritate extrastiintifica cu un proiect ai carui adevarati beneficiari sunt inca incerti, bine pititi in jungla birocratica.

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Pentru d-l Andreescu

              D-l Baumgarten a scris in articolul d-sale: ” Obiectul acestei dezbateri este extrem de important pentru viaţa oricărui cercetător în România. În urma ei se va stabili Planul Naţional strategic 2014-2020, prin care va fi finanţată cercetarea ştiinţifică, se vor organiza competiţii pentru granturi, se va realiza o ierarhie a priorităţilor de cunoaştere şi, scurt spus, se vor distribui bani.”
              Nimeni nu l-a contrazis. Ba mai mult, schimbul de emailuri publicat de dvs. in comentariile la articolul d-lui Baumgarten s-a facut sub titulatura “strategia 2014-2020″.

              Pentru d-l Cercel

              Imi pare rau ca reduceti discutia la o aparenta disputa pe tema cautarii luminii dinspre Est ori Vest de catre cercetatorul român din stiinte umaniste. Eu am inteles afirmatia d-lui Andreescu in sensul unei invitatii la aceleasi standarde de competitie in cercetare ca in Vest. Personal, am intalnit pana acum doar extrem de putini cercetatori din România din domeniul stiintelor umaniste care sa dovedeasca acest lucru. Pentru asemenea situatii, cel mai adesea se prefera conformarea la un proiect facut de altii din Vest (insist, nu generalizez, ci ma refer strict la experienta personala).
              Si inca un lucru, nici nu am auzit pana acum ca un cercetator, pentru a-si justifica pertinenta demersului sau pe langa un finantator, sa aiba nevoie de structuri argumentative derivate din problematica strangerii gunoaielor la Eforie. Asemenea efuziuni emotionale, cel putin in lumea pe care o cunosc eu, nu sunt apreciate in discursul public.

            • Gabriel Cercel Gabriel Cercel spune:

              Doamna Gorga,
              “invitatia la aceleasi standarde de competitie in cercetare ca in Vest” ar trebui sa insemne: egalitatea sanselor pentru toti cercetatorii, finantarea echilibrata a tuturor domeniilor importante ale cunoasterii, inclusiv a cercetarii fundamentale si a cercetarii umaniste si distribuirea fondurilor dupa criterii transparente de excelenta. Este ceea ce sustine articolul meu. Sunteti sigura ca dl. Andreescu sustine asta? Mie mi s-a parut ca vrea sa ne convinga sa acceptam excluderea umanioarelor din nomenclatorul romanesc pe motiv ca ele raman la loc de cinste in Vest (asa incat nu avem motive de ingrijorare – in termenii voit ofensatori ai dlui Andreescu: de lamentare – daca fondurile romanesti se vor distribui de acum inainte unor exotice “smart specializations”). Mie unul mi-e teama ca nu cumva in spatele acestei denumiri sa se ascunda niste “smart guys” (mai pe romaneste: baieti destepti). Or, pozitia mea tocmai ca nu vrea sa reduca totul la alternativa Vest-Est, ci sustine ideea ca strategia nationala trebuie sa ne ofere IN EST standardele pe care dl. Andreescu le admira declarativ IN VEST.
              In rest, va asigur ca exemplul cu Eforie nu este o efuziune emotionala, ci o exemplificare sobra cu o tema foarte serioasa si reala, despre care ar merita discutat mai in detaliu (cheltuirea banului public de catre autoritatile locale). Si nu inteleg deloc de ce tema gunoaielor ar trebui sa fie tabu pentru un cercetator. Poate de asta e plina Romania de gunoaie, la propriu si la figurat: pentru ca toata lumea crede ca asta este o tema si o problema pentru altii. Trebuie sa avem curajul, inclusiv ca cercetatori umanisti, sa vorbim despre gunoaie atunci cand le intalnim – nu pentru ca avem o inclinatie morbida catre lucruri urat mirositoare, ci pentru ca ne place curatenia.

            • Adriana Gorga Adriana Gorga spune:

              Incercati sa sugerati o definitie personala si, din punctul meu de vedere, partinitoare, a ceea ce inseamna standarde stiintifice de competitie academica in cercetare. Un singur exemplu: Fondul National Elvetian a propus in urma cu cativa ani o noua categorie de cercetare: cercetarea fundamentala aplicata. Nu am auzit cercetatori care sa se revolte spunand ca asa ceva nu ar corespunde unor asa-zise standarde. S-au straduit sa faca proiecte care sa intre in aceasta categorie. Multi dintre ei au inteles ca eticheta “cercetare fundamentala” risca sa devina un refugiu pentru cei care nu vor sa schimbe nimic in practicile lor de cercetare.

              Sunt sigura ca d-l Andreescu sustine ideea ca si cercetatorii români din domeniul stiintelor umaniste trebuie sa fie capabili sa depaseasca nationalismul si frontierele parohiale pentru ca sa-si gandeasca domeniul disciplinar la dimensiuni care depasesc cadrul national. Cred lucrul acesta pentru ca i-am citit lucrarea despre libertatea academica si i-am apreciat-o foarte mult. Ba mai mult, am vorbit unuia dintre profesorii de la Lausanne, pe care-i citeaza in textul domniei sale, explicandu-i in ce context este mentionat acesta si cum este interpretat modelul pe care-l propune, fapt care a fost apreciat. Din perspectiva a ceea ce am citit (nu l-am intalnit niciodata pe d-l Andreescu si nici nu am dialogat cu d-lui pana in acest moment) am convingerea ca este printre cei care s-ar putea numara printre sustinatorii cercetarii din stiintele umane. Este motivul pentru care am intrat in dialog cu d-lui aici, pe Contributors.

              In legatura cu gunoaiele de la Eforie, nu e o problema de rusine si nici de tabu, ci de situare a discursului asupra conditiei cercetatorului roman la nivelul demnitatii sale, pe care, poate, cei din jur nu i-o respecta, avand in vedere conditiile sociale si politice dificile, dar pe care e obligat sa si-o apere macar el, cand in discutie este propriul statut social si profesional.

            • Gabriel Cercel Gabriel Cercel spune:

              Mi-e greu sa-mi dau seama cum principiile enuntate de mine: egalitatea sanselor, echilibrul intre discipline si transparenta criteriilor de excelenta implica ideea de partinire. Mie mi se parea ca, dimpotriva, incearca sa o excluda. Nu inteleg nici cum ideea unei NOI categorii de cercetare precum cea a cercetarii fundamentale aplicative (deci una care se ADAUGA celor existente) poate fi un argument in favoarea ideii de EXCLUDERE a disciplinelor umaniste si a cercetarii fundamentale (singura idee pe care eu am incercat sa o combat). Nu sunt nici impotriva noului, nici impotriva cercetarii aplicative. Cred deci ca tine de etica si de cultura elementara a dezbaterii faptul de a lua la cunostinta afirmatiile celuilalt. Or, pana una-alta, lucrurile invocate pana acum in sprijinul excluderii stiintelor umaniste se preling, vorba cuiva, pe marginea paharului.

  3. Andrei George spune:

    Lăsând deoparte ironia, sunt extrem de multe probleme legate de finanțarea ”umanioarelor” și direct de finanțarea cercetării universitare. Un ciclu de cercetare- finanțat de către națiune- e cuprins între 18 luni (proiectele scoase în acest an la competiție) și 3 ani- proiectele din PN II. Cercetarea respectivă se finalizează- sau nu- prin ceva imediat utilizabil. Probabil că cel mai adesea- sau nu- pentru că timpul este extrem de scurt, fondurile – alocate pentru cei care lucrează- mizerabile- iar așteptările ”!peste nivelul mondial” așa cum era prevăzut mult timp după 1989. Bun, să spunem că cercetătorul chiar rezolvă o problemă. După care – poate- scrie un articol. În timpul cercetării participă la 1-6 conferințe (nu e frumos să participi când nu ai ce prezenta și n-ai ce prezenta- dacă ești onest- până nu obții rezultate). Și cercetătorul e mulțumit cu ce a făcut- până când observă alt ”cercetăător” care scoate 5-11 articole ISI pe an. Pentru că ”cercetătorul” n-are problema acoperirii salariului propriu (e universitar, deh) și nici cea a obținerii de rezultate (cercetare la nivel înalt, deh) . Și poate scoate în binecuvântata revistă Metalurgia și în alte astfel de temple ale ISI-ului românesc n articole- făcând revista Metalurgia mai căutată decât Playboy-ul de tristă amintire. Și cercetătorul ajuns la programul ”Idei” constată cu stupoare că nu poate concura- pentru că n-are din start cele 100 de ISI-uri necesare- pe care dl. ”cercetător” le are.
    Altfel, ar fi logic ca cercetarea universitară să fie finanțată din cu totul alte fonduri- și pe alte criterii- decât cercetarea tehnică aplicativă. Evident că aici e un alt bau-bau pentru că n-o să aloce nimeni fonduri pentru cercetarea copitelor de cai ostrogoți în lunca Vișeului la același nivel ca și cercetarea pentru un turbomotor. S-ar putea găsi anumite alte criterii pentru promovarea ”umanioarelor”- cum ar fi, așa cum spune și autorul articolului- un program logic și inteligent pe termen mediu și lung- care să nu fie ”bruiat” de Horizon 2020. Dar trebuie să ai cu ce, și mai ales cu cine…

    • sile spune:

      O corectura mica: revista Metalurgia isi pierduse cotatia ISI inainte de scnadalul recent.
      In rest, un sistem gandit sa dea la cap celui ce munceste. Cam ca in mai toate domeniile, de altfel.

  4. Dani Rockhoff Dani Rockhoff spune:

    Raderea umanioarelor de pe lista de finantari a cercetarii stiintifice e o rusine. Pe vremea lui Ceausescu, a unui dictator comunist, in librarii gaseai la editura Univers (si nu numai) o gramada de carti de specialitate, unele in traducere, pentru filologi: istorie si critica literara, lingvistica, estetica, filosofie. Acum, pe sectorul asta bate vantul.

    Spectrul la care se refera d-l Baumgarten e mai larg. Eu, ca absolventa de Filo la Cluj, ma refer doar la domeniul pe care il cunosc mai bine. Lipsa acestei bibliografii, acum, se resimte si la alt nivel: critica literara, chiar si la nivelul “popular” al recenziei in presa a unor noi aparitii editoriale, e foarte subtire.

    Lumii ii lipseste explicarea literaturii intr-un context mai larg, care sa completeze cartea-baza. Critica literara e un meta-limbaj, ea explica si amplifica mesajul unei opere sau scrieri. Inrudita cu aceasta e si critica de film, muzicala sau de teatru. Fara explicatii pe marginea textului, care e proiectat si intr-un context mai larg, lumea ramane saracita de sensuri, mai goala la minte si mult mai usor de manipulat.

  5. lucid spune:

    Este vorba pur si simplu de banditism fara frontiere: actuala echipa de cioclii ai sistemului universitar si de cercetare – de la costoiu&pricopie pana la anton anton- vor pur si simplu sa fortzeze cercetarea sa se finantzeze – daca se poate chiar total – doar din fondurile europene Horizon 2020, guvernul aruncand doar mici firiumituri dar pastrand integral marea praduire a banului public prin “finantzarea pe cap de student”. De aceea a disparur cercetarea fundamentala din asa-zisa “consultare” – nu numai cea umanista, dar si fizica, chimia, matematica, etc plus marile cooperari internationale gen CERN. Banditismul e de doua ori ticalos pentru ca cioclii de care vorbeam se fac ca nu stiu ca programul EU e doar cca 10% ca pondere financiara in cercetarea europeana, 90% fiind cercetarile nationale – gen fundatiile Max Planck, Helmholtz si Frauenhofer in Germania, CNRS si CEA (Comisariatul pentru Energia Atomica) din Frantza, etc, fiecare tzara facandu-si propria politica. Vedetzi deja ce se intampla in sistemul medical – asa-zisul pachet minim egal oferit si celor care platesc asigurari si celor cu mana intinsa. Actualul guvern a dus la marrginea prapastiei bugetul prin scaderea continua a incasarilor paralel cu multiplicarea pomenilor pentru baza sa electorala. Investitiile au fost retezate ca prima solutie. Acum urmaeza taierile domeniilor asa-zis neesentiale – cum e cercetarea – mai ales ca de aici nu asteapta voturi. Asta e tot. Daca nu iesim in starda suntem ca mieii la taiere, ne meritam soarta.

    • Gabriel Cercel Gabriel Cercel spune:

      Sunteti periculos de… lucid. M-ati pus pe ganduri. Mi-a trecut si mie prin minte aceasta posibila explicatie (intentia de a finanta cercetarea doar din fonduri europene), dar refuz inca sa cred ca TOTI cei care coordoneaza proiectul Strategiei nationale de cercetare 2014-2020, adica echipa de la UEFISCDI, impreuna cu marile institutii partenere si cu cercetatorii implicati in consultare, vor gira in final un astfel de plan autodistructiv. Sa ne intelegem: nu am absolut nimic impotriva atragerii de fonduri europene, dimpotriva! Dar daca noi nu ne ajutam, nimeni nu ne ajuta. Nu poti transforma un domeniu strategic precum cercetarea intr-o zona dependenta exclusiv de subsidii europene. Ar fi un fel de ridicare a cersetoriei la rang de politica de stat.

  6. lucid spune:

    PS Catzi dintre cei care ne citesc aici stiu de tentativa lichidarii conceptului de cercetare din strategie si inlocuirea sa cu “inovarea”? Poate asa intelegeti cine doreste ingroparea cercetarii romanesti.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Gabriel Cercel


Gabriel Cercel

Doctor în filozofie, cercetător la Institutul „Alexandru Dragomir“. Co-fondator al Societății Române de Fenomenologie și al revistei Studia Phaenomenologica. La editura H... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)