Home » Cultura »Educatie » Citesti:

Despre mai multe feluri de gândire

Marcel Cremene martie 13, 2015 Cultura, Educatie
32 comentarii 5,371 Vizualizari

Antrenarea deliberată a gândirii este un proces lent în prima fază dar care ne poate oferi satisfacții și ne ajută apoi să funcționăm mai bine și pe ”pilot automat” – starea noastră naturală. Articolul analizează diferite tipuri de gândire: rapidă, lentă, critică, creativă precum și legăturile dintre acestea. Din punct de vedere practic, ar fi o mare greșeală să așteptăm ca sistemul educațional să rezolve în locul nostru problema dezvoltării propriei gândiri. Succesul nu va întârzia să apară dacă vom înțelege că trebuie să ne asumăm propria educație. Dezvoltarea gândirii este cel mai important lucru de făcut în acest sens. Restul textului exemplifică, analizează, aduce argumente și propune instrumente practice cu privire la antrenarea minții.

Gândirea ar trebui să fie o preocupare importantă pentru orice persoană. Aceasta este, de altfel, principala calitate care ne deosebește fundamental de animale. Dezvoltarea creierului (implicit a gândirii) nu se producea dacă acest lucru nu ar fi asigurat un avantaj evolutiv. Activitatea de rezolvare de probleme este cea mai frecventă activitate umană conștientă. Din punct de vedere pragmatic, eficiența gândirii determină succesul individual și de grup. În țările cu un înalt grad de civilizare dezvoltarea gândirii (nu doar simpla furnizare de conținut) este preocuparea cea mai importantă în procesul de educație. Iată doar câteva argumente pentru a arunca o privire mai atentă asupra subiectului.

Gândirea este o funcție a creierului, prin urmare, este de așteptat ca analiza creierului să ne poată oferi anumite indicii. În discursul cercetătoarei Jill Bolte Taylor prezentat la TED este descrisă o experiență cutremurătoare: un atac cerebral localizat în emisfera stângă. În acest context se reamintește modelul separării funcțiilor creierului pe emisfere. Emisfera dreaptă este: intuitivă, artistică, asemeni unui procesor paralel, conferă capacitate integratoare, ne conectează cu lumea din jur. Emisfera stângă este: logică, algoritmică, asemenea unui procesor serial, analitică, permite vorbirea și înțelegerea limbajului, ne dă imaginea de sine, individualitatea. Un alt model al creierului este cel evolutiv propus de cercetătorul Paul D. MacLean (1960) conform căruia există, în ordinea evoluției lor: creierul reptilian – conferă agresivitate, teritorialitate, sistemul limbic – funcționează pe bază de emoții și este sursa motivațiilor, respectiv neocortexul – se ocupă de rațiune, limbaj, planificare, gândire complexă. Fără a pretinde că aceste modele sunt perfecte (căci ”toate modelele sunt greșite…dar unele pot fi utile” cum foarte corect observa statisticianul George E. P. Box) ele ne pot oferi câteva indicii prețioase despre funcționarea gândirii. O primă observație ar fi că există unele mecanisme de gândire paralele, automate, rapide și altele secvențiale, deliberate, lente. De asemenea, gândirea umană nu este pur rațională ci rezultă dintr-o combinație complexă de aspecte emoționale și raționale.

Pentru a testa propria gândire vă propun un mic exercițiu. Răspundeți rapid la următoarea întrebare: ”Care oraș are mai mulți locuitori: Munchen sau Hanovra?”. Nu este nevoie să căutăm răspunsul pe Internet sau să fi memorat înainte lista tuturor orașelor mari cu numărul lor de locuitori. Într-o fracțiune de secundă majoritatea dintre noi putem răspunde corect că este vorba despre Munchen. De unde știm? Conform cercetătorului G. Gigerenzer, într-o astfel de situație gândirea noastră se bazează pe o metodă euristică (euristica de recunoaștere în acest caz). O euristică este o metodă aproximativă dar eficientă de rezolvare a unei probleme. Este suficient să recunoaștem ”Munchen” ca fiind un nume de oraș de care am auzit mult mai frecvent decât am auzit ”Hanovra”. Dar dacă întrebarea se referă la orașele New York și Mexico City? Recunoașterea expresiilor faciale și a emoțiilor persoanelor de lângă noi este de asemenea un proces instantaneu, care se produce fără efort – operații atribuite părții reptiliene și sistemului limbic (modelul evolutiv).

O metodă euristică nu va garanta găsirea soluției corecte/optime dar are în schimb avantajul vitezei și al economiei de resurse cognitive. În plus, funcționează suficient de bine atunci când avem foarte puține informații și/sau mediul este necunoscut, dinamic, imprevizibil. S-a demonstrat că metode euristice simple pot fi la fel de precise sau chiar mai precise decât metode sofisticate de anticipare a evoluției bursei sau a rezultatelor unor meciuri de fotbal de exemplu. Există însă și vulnerabilități ale acestor metode euristice. Manipularea euristicii de recunoaștere se poate face ușor de către comercianți (de ex. reclame cu imagini șocante) sau politicieni (cântă, croșetează, sar cu parașuta, își toarnă apă pe cap, etc.).

Un alt exemplu de euristică este euristica imitației, o formă a sa fiind conformismul social. Imitația este de fapt cea mai ieftină metodă de învățare socială. Imităm ceea ce face majoritatea sau ceea ce fac indivizii de succes. Astfel putem înțelege de ce anumiți politicieni corupți invocă scuza: ”așa face toată lumea” – de fapt toată lumea care contează pentru ei. Auto-manipularea manifestată aici ca mecanism de reducere a disonanței cognitive dintre fapte și convingeri este un instrument util în a da conștiinței o consistență de plastilină (ceea ce ne poate face să zâmbim când ne gândim la acei filozofi care considerau conștiința umană ca fiind de inspirație divină). Poate fi o strategie de succes până la un moment dat. Uneori însă, comportamentul de turmă poate avea consecințe foarte neplăcute pentru individ și grup – a se vedea exemplul corupției sistemice din multe țări ex-comuniste sau al bulelor speculative care au dus la mari crize economice.

Gândirea rapidă și gândirea lentă constituie un model foarte simplu și convingător propus de D. Kahneman, model care se pliază perfect pe structura creierului discutată anterior. Conform acestui model, omul posedă două mecanisme diferite de gândire: unul rapid și unul lent. Pentru a ilustra cum funcționează cele două tipuri de gândire răspundeți rapid la următoarea întrebare: ”O bâtă de baseball și o minge costă împreună 1$ și 10 cenți. Bâta costă cu 1$ mai mult decât mingea. Cât costă mingea?”. Gândirea rapidă indică rezultatul greșit: 10 cenți. Gândirea lentă presupune rezolvarea unui sistem de două ecuații cu două necunoscute – un proces în mai mulți pași. Rezultatul corect este: 5 cenți.

Dacă nu v-am convins, răspundeți rapid la următoarea întrebare: ”Toți trandafirii sunt flori. Unele flori se ofilesc repede. Rezultă că unii trandafiri se ofilesc repede. Corect sau incorect?”. Gândirea rapidă sugerează varianta: ”corect”. Este nevoie de un demers mai lent, de verificare atentă a logicii enunțului întrebării, pentru a demonstra că de fapt răspunsul este: ”incorect”. Silogismul este invalid: trandafirii ar putea foarte bine să fie flori dar să nu facă totuși parte din clasa florilor care se ofilesc repede.

În cartea sa ”Gândire rapidă, gândire lentă”, Kahneman discută o serie de situații în care gândirea rapidă, euristică, ne duce la rezultate care contrazic logica și/sau statistica. Pe de altă parte, Gigerenzer oferă în studiile sale multe exemple în care metode matematice sofisticate dau rezultate mai slabe decât unele metode euristice simple. Pur și simplu în anumite situații gândirea rapidă, euristică, este mai adecvată iar în altele gândirea lentă furnizează cele mai bune rezultate. De altfel, ne aflăm în fața unei probleme multicriteriale complexe, în care nu doar acuratețea contează ci și consumul de resurse cognitive și viteza de decizie. Totul depinde de context. Arta constă în combinarea celor două tipuri de gândire.

Conform raportului privind dezvoltarea mondială pe anul 2015, oamenii folosesc gândirea rapidă aproape tot timpul. Folosesc și gândirea lentă dar mult mai rar decât au impresia că o fac. Acest lucru sugerează că, în general, economia de timp și de resurse cognitive este mult mai importantă în practică decât precizia și corectitudinea. O altă consecință ar fi aceea că manipularea în masă poate reprezenta o vulnerabilitate majoră pentru societate. Isabel Allende își începea discursul TED invocând o veche zicală: ”ce este mai adevărat decât adevărul? Răspuns: povestea”. Poveștile pot convinge. Prin urmare pot fi și instrumente de manipulare. Propagandiștii serioși cunosc bine acest lucru.

Acesta este punctul în care doresc să fac joncțiunea cu gândirea critică și creativă. Dacă ne interesează cum putem reduce efectul manipulării asupra noastră atunci gândirea critică este instrumentul necesar. Dacă iubim libertatea de gândire, capacitatea de a judeca cu propria minte, am putea aprecia gândirea critică. Dar ce este de fapt ”gândirea critică”? Este în primul rând o atitudine de onestitate intelectuală care, așa cum spunea K.R.Popper, admite că: „eu mă pot înșela, tu s-ar putea să ai dreptate, noi împreună am putea probabil să descoperim drumul spre adevăr”. În raport cu modelele discutate anterior, gândirea critică este un demers rațional, lent, sistematic, care necesită antrenament. Vestea bună este că odată antrenată prin intermediul mecanismului lent intră în acțiune și mecanismul gândirii critice rapide. Astfel, mai întâi trebuie să ne antrenăm în a formula întrebări pentru ca acestea să apară apoi spontan (ca reparație, după ce spontaneitatea naturală a copilului a fost inhibată de educația tradițională așa cum foarte corect semnala academicianul Solomon Marcus).

De altfel, cea mai importantă tehnică de gândire critică este tocmai formularea de întrebări. Sunt toate întrebările la fel de utile? Răspunsul este nu. Dar pentru a pune întrebări inteligente trebuie să începem prin a pune orice fel de întrebări. În filmul ”I, Robot” realizat pe baza unei nuvele a lui I. Asimov, detectivul care anchetează o crimă nu poate avansa până când nu pune întrebarea potrivită (din fericire el primește și un feedback: ”…and this is the right queston!”). Munca de cercetare se supune unor reguli similare muncii de detectiv. Învățarea deliberată de asemenea presupune: căutare, chestionare, analiză, reflecție. Verificarea corectitudinii unui silogism, de exemplu cel cu trandafirii pe care l-am amintit înainte, este tot un demers al gândirii critice. Lectura activă, care presupune a asculta sau a citi (nu precum un burete pasiv care absoarbe fără discernământ) în scopul de a răspunde la anumite întrebări, este tot o tehnică a gândirii critice. În acest sens recomand cartea lui Derek Rowntree, ”Learn how to study”, care ne propune o serie de tehnici eficiente de lectură și scriere foarte accesibile. De exemplu, dacă cei care redactează diferite lucrări ar aplica sistematic metoda RICAR descrisă în cartea lui Rowntree ar evita din start riscul de plagiat și ar produce multe idei originale. Identificarea ambiguităților, a presupunerilor implicite, a cauzelor unui fapt, a conflictelor de valori, a breșelor logice în argumentare, a diversiunilor în discurs, a abuzului de autoritate, a informațiilor omise, separarea faptelor de interpretări, distingerea între lucrurile verificabile și cele neverificabile – toate acestea sunt tehnici ale gândirii critice descrise în cărți de specialitate. Gândirea critică este în fond gândirea rațională corectă logic.

De ce nu dezvoltă școala românească gândirea critică? În cartea ”Societatea deschisă şi duşmanii ei”, K.R. Popper afirmă: ”…secretul desăvârșirii intelectuale este spiritul critic; este independenţa de gândire. Iar aceasta duce la dificultăţi ce se dovedesc insurmontabile pentru orice gen de autoritarism. Omul autoritar va selecta în general pe cei care se supun, care cred, care receptează influenţa sa. Dar făcând aşa el va selecta în mod sigur mediocrităţi, pentru că îi va exclude pe cei care se revoltă, care se îndoiesc…”. Ne place sau nu, școala românească este o prelungire a școlii din regimul comunist – exemplul tipic de societate închisă. Iar mentalitățile se schimbă în zeci de ani, doar odată cu schimbarea generațiilor. Persistă încă o anumită înțelegere, păguboasă cred eu, a ideii de autoritate, care nu diferă foarte mult de autoritatea tipică ”elitelor” comuniste (acel gen de autoritate menit să asigure respectul ”savantului de renume mondial” Elena Ceaușescu). Despre motivele pentru care mă aștept ca sistemul românesc de educație să se opună în general dezvoltării gândirii critice am scris deja un alt articolTocmai din acest motiv este vital ca elevii și studenții să afle despre aceste lucruri, să le conștientizeze și să-și asume propria educație. Comoditatea și lenea în gândire pot avea consecințe foarte incomode pe termen lung.

Dacă ne interesează să fim competitivi și eficienți atunci gândirea creativă ar trebui să fie un alt subiect de interes. Ce este ”gândirea creativă” și cum diferă aceasta de ”gândirea critică”? Dacă analizăm activitățile specifice gândirii critice descrise anterior putem constata că aceasta are un caracter preponderent analitic și respectă o serie de pași logici. Dar gândirii critice i se poate reproșa că ea singură nu creează nimic. Astfel, este nevoie de un instrument complementar, de sinteză, care să ne ajute să producem idei noi, pe care apoi gândirea critică le poate analiza și filtra. Arta, creația, inspirația, intuiția sunt atribuite emisferei drepte și includ aspecte emoționale. Procesele de creație sunt de regulă spontane, ne-algoritmice, dificil de controlat. Pentru a ne putea folosi deliberat gândirea creativă ar fi de dorit să putem stimula aceste procese creatoare. Aparent acest lucru este un paradox deoarece un lucru e fie spontan fie programat. Din fericire, E. de Bono răspunde acestei probleme propunând noţiunea de ”gândire laterală” care se deosebește de ”gândirea verticală” pe care o folosim în mod automat.

Pentru a ilustra funcționarea celor două tipuri de gândire voi descrie un exemplu personal petrecut recent. Prieteni de familie mă sună pentru că li s-a defectat calculatorul. Mai exact, cu o zi în urmă, acesta s-a oprit din senin și nu a mai pornit. Fără a fi chiar un profesionist în depanări de calculatoare, am fost totuși electronist amator încă de copil. Am desfăcut multe aparate electronice, printre care zeci de calculatoare. Încrezător în experiența mea merg să consult ”pacientul”. Încerc să pornesc calculatorul, nici o reacție. Presupun că este o problemă de contact. Îl desfac și, după un examen vizual sumar, demontez și montez la loc: placa video, placa de rețea, memoriile și harddisk-ul. Mă asigur că toate modulele demontabile fac contact ferm (am mai remediat probleme prin metoda asta). Recablez calculatorul, acesta pornește. După 5 minute se oprește brusc. Repornesc, merge 2 minute apoi se oprește brusc iar. Bănuiesc că ar trebui să fie o problemă la partea de alimentare. Întâmplarea face că recent am reparat un alt calculator, cu simptome similare, schimbând sursa de alimentare. Convin cu gazda să cumpărăm o sursă nouă. Zis și făcut, aduc sursa în aceeași zi și o montez. Pornesc calculatorul, după 10 secunde se oprește. Repornesc, după 3 secunde se oprește din nou.

Abia acum încep să mă îndoiesc de corectitudinea gândirii mele anterioare. Și observ întâmplător un mic detaliu: în momentul opririi aud un zgomot fin, care vine din colțul opus al camerei. Este un zgomot imperceptibil pe care numai un electronist îl recunoaște: un mic arc electric. Unde? La priza de 220V din care se alimentează prelungitorul calculatorului. Identific și cauza: priza defectă care face contact imperfect. Am schimbat sursa degeaba!

Experiența descrisă ilustrează un mod ”vertical” de gândire. Dacă analizăm povestea observăm că în primul rând se produce o ancorare în momentul în care mi s-a comunicat că există o problemă cu calculatorul. Gândirea mea s-a focalizat pe calculator, mai precis pe interiorul acestuia. Experiența îmi spune că ar trebui să fie o problemă de contact. După ce elimin o posibilă problemă de contact la modulele demontabile rămâne doar sursa internă și pare a fi unica variantă. Am ignorat totuși un mic simptom pe care nu prea l-am mai întâlnit: pornirea nu are loc tot timpul la prima apăsare de buton ci, uneori, după 2 sau 3 apăsări. Deși am identificat corect că este o problemă de alimentare câmpul de căutare era deja îngustat pe interiorul calculatorului. Așa funcționează gândirea verticală: îngustează pas cu pas spațiul de căutare în speranța găsirii unei soluții după n pași – o euristică de căutare în adâncime (aviz cunoscătorilor de Teoria Grafurilor).

Gândirea laterală este un proces de căutare în lărgime. Dacă aș fi aplicat gândirea laterală ar fi trebuit să am mintea mai deschisă în faza inițială, să mă întreb care sunt celelalte elemente din jur de care depinde funcționarea calculatorului. Deși am identificat corect că este o problemă de alimentare, nu m-am întrebat ce altceva mai intră în ideea de ”alimentare” în afara componentelor din interiorul calculatorului? Faptul că, în 95% din situațiile cu care m-am întâlnit problema unui aparat electronic era în interiorul său m-a făcut să exclud din start cauzele exterioare. Pe de altă parte, a genera toate variantele la fiecare pas poate fi costisitor ca timp și resurse cognitive. Dar, a folosi mereu doar euristica îngustării (gândirea verticală) este o limitare. Dacă nu mă grăbeam în faza inițială și făceam și o explorare în lărgime rezolvam mult mai repede problema.

La fel ca gândirea critică, gândirea creativă nu este spontană și trebuie antrenată. Întrebările sunt un instrument general, valabil pentru ambele tipuri de gândire. Gândirea laterală vine cu o serie de tehnici care stimulează generarea de idei noi. Un exemplu foarte cunoscut este brainstorming-ul. Un alt instrument este cuvântul ”PO” – o invenție a lui E. de Bono. ”PO” poate fi folosit pentru a indica o legătură între alte cuvinte. De exemplu: ”calculatoare PO omlete” este un nonsens. Dar, pornind de la acest nonsens putem genera întrebări și idei interesante. Astfel, ce legătură poate exista între calculatoare și omlete? Dar între calculator și mâncare în general? Cum ar putea calculatorul să prepare automat mâncare? Cum ar fi un restaurant total automatizat în care diferiți roboți prepară și servesc mâncare? Cum ar fi un frigider conectat la Internet care permite să verificăm de la distanță starea mâncării? Progresiv, pornind de la ceva fără sens, ne putem apropia de o idee validă cu potențial mare de originalitate. O metodă similară este să luăm un dicționar, să-l deschidem la întâmplare, să alegem un cuvânt și apoi să generăm spontan întrebări legate de acel cuvânt. Observăm două elemente specifice ale acestor tehnici: drumul nu trebuie să fie logic, să aibă sens la fiecare pas. Doar ideea finală, rezultatul contează. Acest aspect nu există în gândirea critică. Un element aleatoriu este de asemenea necesar pentru a genera idei noi. Gândirea critică va filtra apoi ideile generate. Așa funcționează gândirea creativă deliberată: alternează faze de sinteză exploratorie, cvasi-haotice, cu faze de analiză, critice. Mai multe lucruri despre aceste tehnici pot fi aflate în special din cărțile lui E. de Bono. De interes este și cartea profesorului Vasile Flueraș care propune utilizări practice ale gândirii laterale în activitatea cu elevii.

În fine, dacă dorim pur și simplu să gândim mai bine atunci poate merită să punem un pic la lucru sistemul nostru de gândire, îndemnându-l să reflecteze asupra propriei sale funcții. Ultimele descoperiri referitoare la mecanismele de gândire ne pot ajuta mult în acest sens. Cărțile indicate în acest articol pot reprezenta un punct de pornire. Rămâne doar să trecem peste comoditate și, să nu uităm că, odată antrenată gândirea prin procese lente, se îmbunătățește mult și calitatea gândirii rapide pe care în mod inevitabil o folosim cel mai mult.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "32 comments" on this Article:

  1. Dedalus spune:

    Intr-adevar, antrenarea gandirii este definitorie pentru fiinta umana, itnr-o masura mai mare decat ar fi DOAR existenta gandirii in sine.

    Totusi, multi isi doresc sa NU mai gandeasca, sa nu mai progreseze, sa nu mai invete.

    Asa ca tema articolului este departe de a fi doar una speculativa,

  2. Adrian rusu spune:

    «Dacă nu v-am convins, răspundeți rapid la următoarea întrebare: ”Toți trandafirii sunt flori. Unele flori se ofilesc repede. Rezultă că UNII TRANDAFIRI se ofilesc repede. Corect sau incorect?”. Gândirea rapidă sugerează varianta: ”corect”. Este nevoie de un demers mai lent, de verificare atentă a logicii enunțului întrebării, pentru a demonstra că de fapt răspunsul este: ”incorect”. Silogismul este invalid: TRANDAFIRII ar putea foarte bine să fie flori dar să nu facă totuși parte din clasa florilor care se ofilesc repede».

    Ma intrebam cum aratati, Marcel C…

    Silogismul (versiunea gandit-repede, adica), este foarte corect, pentru ca subiectul celei de-a treia propoziţii este «unii trandafiri» si nu «TRANDAFIRII». Intre enunţul silogismului si explicarea lui aţi schimbat subiectul, de la «unii trandafiri» la «trandafirii». Trandafirii care se ofilesc repede sunt tot «unii» trandafiri, dar ALŢII. (Aveti DOUA clase de «unii» si, daca nu alte precizari, puteti vorbi ori de clasa care se ofileste, ori de cea care rezista, numindu-le, pe amandouă «unii»).

    Imi face multa placere să observ ca v-ati calat pe subiectul «gandirii». Ar trebui observat ca gandirea repede tinde sa fie ritmica: sa-si acordeze ritmul cu o alta activitate. De pilda, in cutare «exercitii spirituale» (catastrofale ca rezultat, dar recomandate cu insistenta de unele religii) – cu mersul sau respiratia. Or activitatea asta are ca prima conditie aritmia. Nu se gandeste, de pilda, in versuri.

    • Viorel Zaicu Viorel Zaicu spune:

      De fapt, silogismul are o altă problemă. Încalcă una dintre legile fundamentale: termenul mediu nu apare distribuit în niciuna dintre premise. Prin urmare, atâta vreme cât nu știm nimic despre sfera lui, nu îl putem folosi într-o astfel de schemă inferențială.

    • Bertolt Lazaroiu spune:

      “Silogismul (versiunea gandit-repede, adica), este foarte corect”.

      Pai nu prea e, chiar daca argumentul dv. ca ar fi schimbat subiectul “unii trandafiri” cu “trandafirii” e adevarat.
      Faptul ca “unii trandafiri” se ofilesc repede o fi corect ca enunt, insa el nu rezulta in niciun caz din silogismul de mai sus. S-ar putea foarte bine ca, desi unele flori sa ofileasca repede, nicun trandafir (fie unul sau altul) sa nu ofileasca repede.

      Insa daca accentul cade la dv. pe “gandit-repede”, atunci s-ar putea sa aveti dreptate: dat fiind ca si trandafirii sunt flori si ca unele flori ofilesc repede, s-ar putea ca unii trandafiri sa ofileasca repede. Asta asa, la gandire rapida. Altfel, silogismul nu sta in picioare.

      • Adrian rusu spune:

        Bertold Lazaroiu:

        «S-ar putea foarte bine ca, desi unele flori sa ofileasca repede, nicun trandafir (fie unul sau altul) sa nu ofileasca repede».

        Daca nu mai faceti distinctia intre «unul sau altul» vorbiti de TOŢI trandafirii, adica de «trandafiri». Schimbati subiectul, (ca si CMarcel) – din «UNII trandafiri» in «trandafiri».

        Rationamentul nu merge pentru «trandafiri» dar pentru «unii trandafiri»…SI ANUME ACEI TRANDAFIRI CARE SUNT INCLUSI IN «UNELE FLORI» care se ofilesc repede – merge foarte bine. Proprietatea «unor flori» (de a se ofili) este tranzitiva: daca ele («unele») se ofilesc , atunci se ofilesc si trandafirii care fac parte din multimea florilor care se ofilesc. (Raman fireste si trandafiri care nu se ofilesc, dar “unii” se ofilesc. Subiectul este “unii”).

        • Hantzy spune:

          Din afirmatia “unele flori se ofliesc repede” nu rezulta ca si “unii trandafiri se ofilesc repede”. E posibil sa existe astfel de trandafiri, e posibil sa nu existe. Din ipoteza nu reiese valoarea de adevar a afirmatiei subsecvente.

          • Adrian Rusu spune:

            (D-le Cmarcel, continuati. E bun prilej de discutie).

            Hantzy: Inteleg ce spuneti.
            Reprezentati-va, un cerc F – multimea Florilor. In interior, alt cerc, T care e multimea Trandafirilor, inclusa. Acuma putem intersecta cercul F cu o secanta, care separa ofilitele de neofilite. Ea poate taia DOAR cercul F sau ambele cercuri (adica SI cercul T). Problema este cum plasam secanta: ea poate sa excluda, sau sa NU EXCLUDA multimea T. Dar, daca o exclude, (daca nu mai facem ca secanta sa taie si cercul T) atunci subiectul «unii trandafiri» iese din discutie, si vorbim doar de «flori». Dar rationamentul vrea sa afle ce fac «unii trandafiri». ACESTA este subiectul, si nu «florile». Ea (secanta) trebuie deci sa intersecteze ŞI T. Despre asta vorbim.

            (Intre timp am citit si articolul. Link: http://issuu.com/idealproduction/docs/sciences-humaines_20130712164847
            Kahneman se inseala).

            • Adrian Rusu spune:

              (completez la ce mai sus: daca T ramane in intregime intr-una dintre cele doue zone ale cercului F, atunci nu mai vorbim de „UNII trandafiri”, ci de TOŢI, de ”trandafiri”. Daca trandafirii pot fi „unii” aceasta se intampla ptr ca florile sunt „unele” intâi; daca florile ar fi toate la fel, trandafirii nu s-ar mai putea imparti nici ei in „unii” si „altii”. Gandirea rapida este a lui K.)

  3. santana carlos spune:

    multe aspecte (si surse) intr-un singur articol (bun -in limitele spatiului:) despre o tema de baza,
    nu degeaba este No#1 in top TED Talks Ken Robinson: How schools kill creativity
    http://www.ted.com/talks/ken_robinson_says_schools_kill_creativity

    referitor la idei preconcepute (inclusiv “lupta” cu religia), cum ar fi ca in scoli sa stea citatul lui Andre Gide: “Belive those who are seeking the truth. Doubt those who find it.”(sursa: google)
    noroc cu neurologii, care vin tare din urma, ca neuroplasticitatea bate genetica (influenta genetica in formarea retelelor neuronale e mult mai mica decat se credea) si se poate invata pina la adinci batrineti, un pensionar ar putea invata chineza, trebuie doar sa fie motivat (sa se indragosteasca de o chinezoaica)

  4. Vlad spune:

    Admirabil articolul!

    Ma bucur ca exista oameni care vad oportunitati si posibilitati de dezvoltare acolo unde altii vad doar prosti si fac un pas pentru evolutia semenilor.

    As mai recomanda si cartea lui Malcolm Gladwell despre intuitie: Blink. E scrisa intr-o maniera relaxata si e placuta la citit.

    Legat de creativitate as adauga ca ea se afla in domeniul necunoscutului. Mintea este o suma a experientelor trecute a ceea ce stim si procesele rationale fie ca sunt laterale, verticale, incrementale, euristice opereaza in acest domeniu. Creativitatea este in esenta abilitatea de a opera schimbari in acest mediu pentru a obtine un alt rezultat fie prin reconfigurarea factorilor existenti fie prin introducerea sau eliminarea de aspecte si functionalitati noi.

    Legat de Po conceptul vine in a adresa limitarile limbajului ancorat in alegere care sta la baza logicii. Adica cu alte cuvinte intre asa sau altfel se poate alege Po.

    O caracteristica importanta a mecanismului mintii este alegerea. Mecanismele pe care le-ati descries au undeva la baza alegerea. Fie ca ele sunt euristice, verticale, laterale, critice toate au la baza alegerea. Capacitatea care se dezvolta prin antrenarea lor este in fapt capacitatea de a alege. Trancenderea mintii este tocmai imbinarea alegerilor adica realitatea nu este exclusive adica ori asa ori altfel ci inclusiva si asa si altfel. O data cu transcenderea capacitatii de a alege adica prin intelegerea mecanismului mintii poate omul sa aleaga in cunostinta de cauza. Alegerea in sine nu ii garanteaza excludrea opusului ci intelegerea lui. In termeni existentiali nu putem alege sa fim activi tot timpul trebuie sa ne si odihnim, nu putem alege sa stim tot, sau sa controlam mediul in care traim in totalitate trebuie sa fim constienti ca avem posibilitati limitate si ca un grad de libertate al mediului in care traim este admisibil. Astfel ne facem viata mai usoara si ne adaptam mai usor schimbarii.

  5. Vlad spune:

    As mai adauga si niste considerente legate de procesul de invatare si cu blocajul in gandire numit in engleza ‘analysis paralysis’.

    Confruntat cu o situatie pe care nu stie sa o rezolve creierul uman incearca sa faca conexiuni sa analizeze dar daca nu stie, nu are informatiile, experientele care sa-l conduca la un rezultat care sa se materializeze intr-o actiune se ajunge la blocaj.

    Acest blocaj sta la baza fricii de nou.

    Capacitatea de a intelege noul ca pe ceva ce nu cunoastem, ca pe o suma de factori necunoscuti pe care ne pregatim sa-i exploram ne conduce la o atitudine constructive in procesul de invatare. Treptat asimilam informatii, ne documentam, experimentam si asa dobandim cunostinte si luam decizii. Nu toate deciziile pe care le luam sunt perfecte dar pe masura ce procesul de invatare continua si capacitatea noastra se imbunatateste.

  6. Vlad spune:

    Cred ca merita mentionata si taxonomia lui Bloom care e cu atat mai relevanta in lumea informationala in care traim.

  7. Horia T. spune:

    Multumesc pentru articol, l-am citit “dintr-o suflare”. Va rog reveniti.
    Excelent !

  8. euripide spune:

    o sa incep c un citat (aproximativ) din mark twain : sint suficient de responsabil incit sa nu amestec scoala cu activitatea personala. apoi ciclul nastere / expansiune / decadere. sa luam ca exemplu o corporatie (sintem contemporani cu ele), in ultima faza ea nu mai traieste din inovatie ci din monopol. alt exemplu, un sistem juridic care nu mai produce ginditori autonomi ci executanti docili. astia, ajunsi sa mparta dreptatea se vor raporta la schemele predefinite invatate n facultate, nu se vor intreba daca o taxa este legala ci daca se incadreaza in formula memorata. la fel va “gindi” si un bancher, functionar public, etc. etc.

  9. Adam spune:

    Mi-a placut foarte mult acest articol.
    In viata de toate zilele nu gandim foarte riguros si de cele mai multe ori nici nu este nevoie.
    Un inginer, un fizician si un matematician calatoresc cu tenul prin Scotia. Afara se vede o turma de oi albe, printre care este si una neagra. Inginerul spune: Uite nici nu stiam, ca In Scotia sunt oi negre. Se uita si fizicianul si zice ca da, intr-adevar, in Scotia exista cel putin o oaie neagra. In final matematicianul spune: Da in Scotia exista cel putin o oaie, care este neagra cel putin pe o parte.

    • Cetatean spune:

      @Adam

      Spui ca: “In viata de toate zilele nu gandim foarte riguros si de cele mai multe ori nici nu este nevoie.”

      Articolul domnului Marcel Cremene se incheie astfel: “Daca dorim pur si simplu sa gandim mai bine atunci poate merita sa punem un pic la lucru sistemul nostru de gandire … odata antrenata gandirea prin procese lente, se imbunatateste mult si CALITATEA gandirii rapide pe care in mod inevitabil o folosim cel mai mult”.

      Daca ceea ce afirma dl. Marcel Cremene este adevarat (si cred ca este), atunci afirmatia ta este una periculoasa pentru societatea romaneasca, in care majoritatea cetatenilor nu are “antrenata gandirea prin procese lente” (datorita sistemului scolar, care pune accentul pe “tocit” si a faptului ca, pentru majoritatea romanilor, dogmele crestine sunt “litera de lege” – “gandirea” dogmatica inlocuieste de multe ori gandirea critica).

      Pentru “exemplificare”, voi completa gluma cu oaia neagra, adaptand-o la realitatile romanesti (gluma devenind astfel una amara). Deci, se uita si romanul crestin si zice ca, intr-adevar, in Romania putem sa avem si “ierni bune” (desigur, daca se indura bunul Dumnezeu).

      “Sfantul Dumitru este considerat si patronul pastorilor. Este ziua in care ciobanii afla cum va fi iarna. Acestia isi aseaza cojocul in mijlocul oilor si asteapta sa vada ce oaie se va aseza pe el. Daca se va culca o oaie neagra, iarna va fi buna, iar daca se va culca o oaie alba, iarna va fi aspra.”

      http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/traditii-obiceiuri-sfantul-dumitru-97162.html

      Astfel, romanul “de rand” va lua decizii importante (cum ar fi marimea stocului de lemne de foc pentru iarna :) – gluma, gluma, dar …) in functie de ideile lui preconcepute (pe care nu este dispus sa le puna la indoiala, nici macar atunci cand ii sunt prezentate argumente “devastatoare” – la care nu are contraargumente rationale). In concluzie, poate ca “de cele mai multe ori nici nu este nevoie sa gandim foarte riguros”, cu conditia ca sa avem deja antrenamentul de a gandi riguros (nu dogmatic).

  10. Ela spune:

    Un articol pasionant si instructiv, multumesc dle M. Cremene!
    Evident, am cazut in toate piedicile…
    Dar, de ce “evident”? Probabil pentru ca eram sigura ca “nu se poate ca EU sa ma insel”! Aveam o convingere referitoare la ansamblul capacitatilor mele care, efectiv, sunt ilimitate ;) dar care, in acelasi timp, implica un sentiment de INUTILITATE a aprofundarii judecatii, impiedicand astfel gasirea oricarui alt raspuns in afara de cel (prost!) anticipat, respectiv al celui corect!
    S-ar putea ca, CONVINGEREA in justetea propriei judecati, acest defect vecin cu aroganta – de care incerc sa ma debarasez in fiecare zi un pic mai mult – , sa provina si din modul in care gestionam CONCURENTA din societatea in care traim…
    Ce facem, fiecare, atunci cand comparatia cu altii ne este defavorabila?
    Majoritatea, cred ca, avem un sentiment de nedreptate si, din felul in care “o reparam” depinde evolutia propriei noastre gandiri :
    - putem sa-i cautam defecte (deseori din cu totul alte domenii!) respectivului considerat “mai” superior, si sa i le gasim (!), creandu-ne astfel iluzia ca am gomat diferenta calitativa dintre noi…si sa ne multumim cu noua situatie (?) pe care am creat-o doar mintal, sau
    - sa acceptam comparatia defavorabila noua ca pe o provocare, si sa demonstram, prin acte concrete de calitate, ca suntem, cel putin, la fel de capabili si de valorosi ca “etalonul”.
    As fi vrut sa fi stiut mai de mult ca, ORICE fiind posibil, intrebarea “ce pot sa fac?” este complet inutila si astfel, sa o fi inlocuit-o, de cand aveam 7 ani, cu “ce pot sa fac mai bine ca oricine?”…Din fericire, niciodata nu este prea tarziu ca sa ne punem intrebarile juste :)

    • Vlad spune:

      Sunteti pe un drum gresit. Intrebarea e “Ce pot sa fac sa ma bucure si prin bucuria mea sa pot sa bucur si pe alti oameni ?”

      • Ela spune:

        @Vlad, multumesc pentru atentionare!
        Din fericire, avem scopuri diferite in viata, si e foarte bine asa!
        Va imaginati ce aglomeratie ar fi daca am lua-o, toti, pe un acelasi drum :) ?

        • Vlad spune:

          Eu mi-am facut datoria sa va spun … Nu pot decat sa va urez drum bun …

        • Vlad spune:

          Totusi pe drum va sfatuiesc sa folositi si gandirea laterala ca nu cumva fiind prea concentrata pe scop sa pierdeti din vedere viata.

  11. cel care are îndoieli spune:

    Nu ca de obicei, prima data am citit comentariile, care m-au convins ca sa investesc timpul, si sa citesc si articolul. Citirea articolului m-a determinat sa scriu si comentariul.
    In lectura mea articolul se refera la doua probleme diferite.
    Pe de o parte, in prima instanta, la luarea deciziilor, gindire rapida – gindire lenta, care foloseste cunostintele acumulate si tehnicile disponibile pentru a gasi solutia cea mai corecta, buna, adecvata, samd. Solutia este deductibila, justificata, explicabila. Implicit la urma acceptata.
    Cea de a doua problema este abordarea creativa. Modul cum se ajunge la aceasta solutie, nu mai poate fi atit de clar explicat, are ceva legat de o cutie neagra , care are anumite inputuri si produce un output prin legaturi greu de stabilit.
    Amindoua variante au elemente comune.
    Indiferent despre care din variante vorbim, la baza trebuie sa existe cunoastere, bazata pe date si informatii. Suplimentar aceasta cunoastere, pentru a putea fi folosita, trebuie sa fie inteleasa, digerata. Vezi http://www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm si mai amanuntit http://ww1.ucmss.com/books/LFS/CSREA2006/IKE4628.pdf. Scoala, educatia trebuie sa livreze ambele, cantitatea de informatie si intelegerea informatiei. Suplimentar aceste informatii trebuie sa fie structurate, cu variatele tipuri de legaturi. Nu degeaba se vorbeste despre cultura generala, care trebuie sa dea baza necesara pentru a intelege ce se intimpla in jurul si in interiorul nostru.
    Un alt aspect este modul in care ne folosim de aceasta cunoastere. Putem sa-o folosim dogmatic. Nu punem la indoiala nimic, respectam “canoanele”. Practic nu avem probleme, dar nici “progres”. Aceasta lipsa de acceptare a problemelor, de a avea indioieli, pe de o parte ne usureaza viata, pe de alta parte poate sa duca la izolare, respingind problemele noi care apar, pentru care nu avem raspunsuri pregatite. Cum apare acest lucru in lumea stiintei este descris in cartea lui Thomas S. Khun, Structura revolutiilor stiintifice, Si in acest caz este vorba de rolul scolii, educatiei, care trebuie sa ne invete sa acceptam ca anumite informatii se pot schimba, suplimentar se poate impune modificarea structurii in care apar informatiile. Poate sa fie vorba despre revizuirea modului nostru de gindire. Trebuie sa acceptam schimbarea.
    Un ultim aspect la care vreau sa ma refer este abordarea creativa. Pe linga braisnstorming au aparut si alte metode. Unele sint descrise in cartea lui Erich Jantsch, Prognoza tehnologica. O alta metoda reprezentativa este Triz, dedusa din studiul a peste 40.000 de brevete de inventii. http://en.wikipedia.org/wiki/TRIZ. Practic toate aceste metode pornesc de la o largire a orizontului de informatii, care stau la baza cunoasterii, si o incercare de a regindii structura. Si acest lucru trebuie sa ne invete scoala, sa ne pregateasca pentru invatare continua. Acest lucru insemna ,pe de o parte acceptarea existentei si a altor informatii, pe de alta parte poate sa existe si un alt mod de abordare, un alt punct de vedere. Si acest lucru nu e rau, este un rau necesar, fara de care nu putem progresa. trebuie sa avem indoieli si trebuie sa acceptam schimbarea.

  12. Sergiu Simion spune:

    De la gandirea individuala la reforma de sistem si invers

    Pentru mass-media actuala si pentru societatea noastra inca incremenita in proiect , articolul profesorului Cremene este o utopie si in acelasi timp o gura de oxigen intr-o incapere nearisita .
    Altfel spus , axiomele formulate de autor sunt valabile pentru tarile cu un inalt grad de civilizatie :

    „ Gândirea ar trebui să fie o preocupare importantă pentru orice persoană ”.

    „ Din punct de vedere pragmatic, eficiența gândirii determină succesul individual și de grup.”

    „ În țările cu un înalt grad de civilizare dezvoltarea gândirii (nu doar simpla furnizare de conținut) este preocuparea cea mai importantă în procesul de educație.”

    “Daca dorim pur si simplu sa gandim mai bine atunci poate merita sa punem un pic la lucru sistemul nostru de gandire … odata antrenata gandirea prin procese lente, se imbunatateste mult si CALITATEA gandirii rapide pe care in mod inevitabil o folosim cel mai mult”

    Cum este la noi ? Dincolo de simtul umorului activat in mod obligatoriu prin comparatia cu altii , daca facem abstractie de climatul general ( si visceral ) din mass-media si daca ne uitam doar pe platforma Contributors.ro ( aceasta este una dintre cele mai bune de la noi !) observam ca cititorii sunt interesati, in realitate si in primul rand , de pseudo-problemele furnizate de catre autori si lideri de opinie :

    • Cum recunoaştem un prost – 13,236 vizualizari
    • Despre neajunsul de a scuipa în sus – 10,701 vizualizari
    • De ce Occidentul nu se mai satură de sărăcia românilor – 8,456 vizualizari
    etc.

    In cazul societatii romanesti si al sistemului nostru de invatamant ne confruntam de 25 de ani cu aceeasi crunta realitate :

    „ Ne place sau nu, școala românească este o prelungire a școlii din regimul comunist – exemplul tipic de societate închisă. Iar mentalitățile se schimbă în zeci de ani, doar odată cu schimbarea generațiilor.”

    Din nefericire, solutia propusa de autor este nu numai utopica, ci de-a dreptul gresita transferand in totalitate responsabilitatea educatiei de la scoala/ sistem la beneficiarii lor respectiv elevi si studenti :

    „ Tocmai din acest motiv este vital ca elevii și studenții să afle despre aceste lucruri, să le conștientizeze și să-și asume propria educație.”

    In acest caz autorul pare sa confunde educatia ( proces social ) cu autoeducatia ( proces individual ) propunand o societate utopica in care educatia se face „individual si acasa” .
    Din nefericire , acest tip de eludare a problemelor realitatii sociale seamana foarte bine cu schizofrenia comunista in care elevii cantau una la scoala cu „Partidul, Ceausescu, Romania” dar alta cand ajungeau la parintii lor care spuneau bancuri cu „cizmarul” devenit celebru prin „tabloul intr-o ureche” , mult mai tarziu schimbat in „tabloul in doua urechi”.

    Problema eludata de autor in acest caz este reformarea sistemului de invatamant care constitue prima caramida pusa la fundatia educatiei si care ar trebui sa preocupe in cel mai inalt grad si cetatenii , si decidentii sistemului . Chiar daca mentalitatile se formeaza in zeci de ani , in lipsa unei adevarate reforme a sistemului , ele nu se vor schimba niciodata .
    Altfel spus, fara resetarea obiectivelor si sistemelor de valori adresate beneficiarilor sai elevi si studenti , orice demers de acest gen ramane un demeres utopic.

    In anii `90 am avut ocazia sa citesc cu maxim interes o programa franceza pentru echivalentul claselor I-IV de la noi adusa de un primar ( fost profesor) ajuns la un schimb de experienta in Franta . Obiectivele esentiale urmarite de educatorii francezi de atunci erau incurajarea elevilor ca inca de mici sa gandeasca independent si cu mintea lor , sa aiba incredere in propria gandire si sa puna intrebari ( De ce ? Cum ? ,etc. ) ca sa poata intelege ce se intampla in jurul lor si sa-si exprime ferm opinia ( „Asta e parerea mea , asta cred eu , etc. ) inclusiv negatia ( „ Nu sunt de acord …” ; „Nu accept / Nu vreau”).
    Tot in anii `90, ziarul „Romania Libera” a prezentat rezultatele unei studiu facut de unii cercetatori straini pe membrii guvernului nostru de atunci . Cercetatorii au ajuns la o concluzie extrem de interesanta . Ineficienta guvernului nu provenea din lipsa inteligentei sau competentei membrilor , ci din …neincrederea membrilor sai in propria lor gandire , ei fiind mereu tentati sa ia deciziile doar cu aprobare „de sus”. Ambele situatii raman la fel de semnificative si acum .

    In sfarsit, acest foarte interesant articol atemporal si utopic in acelasi timp , are unele accente iluministe care tin de increderea in forta nelimitata a ratiunii si de credinta implicita ca o societate ca a noastra si afla in stare de parabioza ar putea fi reformata numai prin „antrenarea deliberata a gandirii” deci facand abstractie de realitatea concreta , dar din nefericire „practica ne omoara” ( inainte de 1989 la noi s-a scris pana la exasperare -si putem estima acum cu ce rezultate – despre creativitate , brainstorming ,etc. :) )).

    Ar fi foarte frumos daca ar fi si posibil . Inca Aristotel spunea ca intregul este altceva decat suma partilor. Daca prin conventie tacita creierul uman este cea mai complicata entitate din univers, daca o organizatie umana devine eficienta cand un procent semnificativ din cele 22 (!) de variabilele ale ei sunt in stare functionala, si daca orice societate umana este formata din cateva milioane de indivizi si mii de organizatii umane , ne putem usor imagina ce insemana cu adevarat o reforma si/sau o schimbare sociala in care cetateanul roman sa fie privit ca :

    „ o fiinta autonoma care are drepturi si isi poate planifica singur viata deoarece dispune de noi competente (pachete de cunostinte, aptitudini si atitudini transferabile, multifunctionale ) care permit implinirea si dezvoltarea personala , incluziunea sociala si angajarea , si care dispune , ca orice alt cetatean european , de competente cheie ( DeSeCo ) :

    a) nivelul autonom-individual ( dezvoltarea abilitatii individuale de aparare si sustinere a drepturilor, intereselor, responsabilitatilor, limitelor si nevoilor; abilitatea de a alcatui si conduce proiecte de viata si proiecte personale; abilitatea de a actiona in cadrul unui context / cadru mare )
    b) folosirea interactiva a instrumentelor ( limbaj, simboluri, texte, cunostinte, informatii, noi tehnologii, etc.) si, in sfarsit,
    c) evolutia in grupuri sociale heterogene (abilitatea de a relata altora, de a coopera, de a conduce si de a rezolva conflicte).

    Simplificand lucrurile, un cetatean european ar trebui sa cunosca cel putin o limba straina, sa lucreze cu calculatorul, sa aiba competente interpersonale si civice , sa accepte diferentele intre el si altii, sa participe activ la viata sociala, etc. ”

    Dupa aceea eventual , isi poate dezvolta gandirea individuala cat doreste…

    Pariez pe o cafea virtuala ca nici Ministerul Invatamantului preocupat de contractele cu Microsoft si nici consilierii lui , nu au considerat aceste obiective stabilite la nivel european drept esentiale pentru o reforma a educatiei si integrarea noastra in Europa si nici autorul articolului preocupat doar de gandirea critica, rapida, laterala,creativa, lenta , brainstorming sau „ legatura dintre calculatoare si omlete” ca sa glumim putin.
    Ori daca nici reforma nu am facut si nici in Europa nu vrem sa ne integram cu adevarat , am ajuns exact in situatia lui Alice in Tara Minunilor.
    Nu stim pe unde mergem pentru ca de fapt nu stim ce urmarim si nici nu stim unde vrem sa ajungem , deci inca mai avem de asteptat pana cand va fi urnit drobul de sare.
    In lipsa unei reforme de sistem nu ne ramane decat ca fiecare cetatean sa se educe pe cont propriu sau se integreze de unul singur in Europa asa cum au facut-o deja romanii frumosi din diaspora unde isi construieste fiecare cate o Romanie a lui pentru ca aici nu au avut voie de la stapanire sa-si construiasca una a lor. Si au reusit cu brio in timp de megasina sociala de aici (cu ministerele ei cu tot) nu a reusit intr-un sfert de secol decat performanta horror de a a-si alunga propriii cetateni peste hotare , de a trimite interlopi si penali in Parlament, de a pradui fondurile europene si de a restitui proprietati doar unora si pe motive de „ paranoia , lombosciatica si atacuri de panica ” :) )).

    • Vlad spune:

      Sa se revizuiasca primesc dar sa nu se schimbe nimica. Premizele pe care se construieste rationamentul dumnevoastra sunt false si presupun pastrarea status quo-ului. Indemnati cu alte cuvinte spre genul de gandire comoda, care nu deranjeaza ordinea si nersul lucrurilor aceeasi pe care o sustin, asa cum bine remarcati, si articolele de pe contributors la care faceti referire. Indemnul e sa gandim dar respectand paradigma exisenta a schimbarii, european sau cel mai bine in afara. Pai tocmai asta e prostul comod pe care il doreste establishmentul cel care asteapta reforma educatiei ( nimeni nu doreste asta ), care se integreaza european dar nu uman si care pleaca in afara cand chiar vrea sa faca ceva pentru ca deh aicea nu se poate. Legat de cetateanul european el prefigureaza cetateanul global. Desigur e un concept de forma care doreste aneantizare individuala si care nu respecta omul. De altfel se vede din actiunile concertate ale UE si SUA, in contextul geopolitic actual, ce inseamna cetateanul european, global: cei care nu sunt sau nu vor sa fie cetateni cu orientare europeana sau globala sunt privati de atributele umane cum ar fi gandire si vointa autonoma si sunt vanati ca atare.

  13. Sergiu Simion spune:

    Sa ne amuzam impreuna cu cititorii :

    “Premizele pe care se construieste rationamentul dumnevoastra sunt false (1) si presupun pastrarea status quo-ului (2) . Indemnati cu alte cuvinte spre genul de gandire comoda,..(3) ” .

    “Pai tocmai asta e prostul comod pe care il doreste establishmentul cel care asteapta reforma educatiei ( nimeni nu doreste asta ), care se integreaza european dar nu uman si care pleaca in afara cand chiar vrea sa faca ceva pentru ca deh aicea nu se poate. Legat de cetateanul european el prefigureaza cetateanul global. Desigur e un concept de forma care doreste aneantizare individuala si care nu respecta omul.”(4)

    (1) Argumentele va lipsesc cu desavarsire deci faceti o afirmatie pur gratuita in acest caz ( o putem denumi si altfel).

    (2) Daca ati fi citit cu atentie textul ati fi observat ca am pledat exact invers , respectiv pentru o reforma de sistem, dar nu l-ati citit sau, si mai rau, formulati din nou sentinte in mod arbitrar.

    (3) Daca precizati unde am pledat in text pentru o gandire comoda , ar trebui sa imi cer scuze eu. Daca nu , ar trebui sa va cereti dvs , dar deja a treia oara devine obositor pentru amandoi…

    (4) Veniti pur si simplu cu lozinci fabricate prin laboratoarele de dezinformare :

    Cine v-a spus dvs ca romanii( cetatenii) nu doresc reforma educatiei ?!
    Ce inseamna “se integreaza european dar nu uman” ?! :) ) ?
    Sa intelegem ca Europa dezumanizeaza ?! Asta este teza lui colonelului Dogaru de la noi si teza lui Dughinin al lui Putin.

    Pe de alta parte, chiar daca nu va convine este adevarat. Romanii au pleacat in afara din cauza saraciei din tara , in cautarea unui loc de munca dar si pentru ca “unii le-au pus talpi” ca sa citez un fost presedinte.
    Cand unii nu si-au primit timp de 25 de ani proprietatile, dar altii primesc imobile retrocedate pe cazuri “exceptionale” de ..”paranoia, lombosciatica si atacuri de panica” :) )) iti vine sa pleci unde vezi cu ochii de buna voie si nesilit de nimeni ( http://www.evz.ro/guvernul-sesizeaza-dna-si-curtea-de-conturi-imobile-retrocedate-pe-cazuri-exceptionale-de-paranoia-sau-lombosciatica.html)

    In sfarsit, la ce cazarma “democrata” ati invatat dvs despre “…cetateanul european/ global ……anenatizare individuala si nerespectarea omului” ?! Dupa maniera si inversunarea cu care va formulati asertiunile anti-europene si anti-capitaliste ar trebui sa comentati mai degraba pe blog-ul lui Vasile Ernu si CriticAtac , sau sa intrati in corespondenta directa cu marele Dughinin.

    • Vlad spune:

      Viata e mai tot timpul amuzanta :) Aici suntem de acord … Ganditul porneste de la cap si nu de la reforma … pe care daca am astepta-o in speranta ca ne va face sa gandim cred ca suntem intr-o mare iluzie (intretinuta sau nu, nu stim … unii zic ca da). Pana una alta folosim ce avem la indemana adica bruma de ratiune pe care o exercitam in viata de zi cu zi spre a nu rugini aceste capacitati. Eu salut articolul domnului Cremene care este un exemplu practic care ne indeamna sa ne punem capul la treaba. Dezvoltarea gandirii e mai importanta decat reforma … sigur ar fi si ea buna dar daca gandim si nu e reforma nu e nicio problema.

      • Sergiu Simion spune:

        O iluzie la fel de mare este aceea ca poti schimba un sistem numai prin gandire („ Dezvoltarea gandirii e mai importanta decat reforma … sigur ar fi si ea buna dar daca gandim si nu e reforma nu e nicio problema. ” ) si de aceea suntem unde suntem pentru ca unii doar au gandit, iar altii doar au facut „reforma” fara sa gandeasca.
        Asta aminteste cel mai bine de framantarea mainilor cu ochii la drobul de sare de pe poliţă : „Oare v-a cădea ?!”.
        Pe de alta parte tautologia „Ganditul porneste de la cap” imi aminteste de celebrul expriment cu doua maimute ( una inteligenta , alta agresiva ) puse in aceeasi cusca. Daca raman prea multa vreme impreuna , maimuta inteligenta face nevroza pentru ca intotdeauna in conditii carcerale „ tupeul (agresivitatea) bate inteligenta” deci in acest caz „elogiul gandirii” nu foloseste la nimic daca subiectul ei ramane prizonierul custii.
        Cu alte cuvinte, gandirea infloreste numai in anumite conditii , nu in orice conditii ( „se iroseste si mintea omului cu multa inteligenta cand trebuie sa se gandeasca in fiecare zi numai la orez, lemne, ulei , sare, …”) dar aici, in mod evident , avem opinii diferite .

        • Vlad spune:

          :) Pai domnul Cremene a postat un articol, oamenii au comentat, cine a inteles bine, cine nu pacat. Desigur unul, doua articole de acest tip sau cele care se raporteaza onest la ceilalti oameni in raport cu marea masa de maculatura de scandal sau de vorbarie in gol nu e mare lucru dar e ceva. Adica exista si suportul nu e doar gandire asa … de dragul gandirii exista si produsul se vad si efecte. Nu va faceti griji, nu o sa fac nevroza, dumnevoastra sunteti in cusca …

          • Sergiu Simion spune:

            Am fost foarte curios sa vad cum ganditi si cat de civilizat puteti purta o discutie la adapostul comod al pseudonimului si am prelungit in mod deliberat acest dialog.
            Rezultatele sunt elocvente.
            Scopul dvs nu este sa aduceti argumente coerente, nici macar nu urmariti ideile si de aceea nu puteti dialoga fara sa personalizati discutia ( argumentum ad hominem) si fara sa duceti grija interlocutorului.
            Totusi, nu am pierdut timpul ,am aflat fiecare cum gandeste celalalt si o data cu noi si cei care au urmarit dialogul.

            N.B. Scriu doar in nume propriu si niciodata nu practic “argumentum ad hominem” si atacul persoana . Ambele consider ca sunt specifice troll-ilor care nu pot exista decat sub pseudonim si mai mult de 80% din interventiile de pe forum-uri sunt exact de aceasta factura( http://sergiusimion.blogspot.ro/2013/10/mic-tratat-despre-teoria-si-practica.html) .

            • Vlad spune:

              Dumnevoastra ati pornit discutia incercand sa ma faceti de ras. Normal ca iau discutia personal, cum altfel as putea sa discut ? E din respect pentru mine si interlocutor sa fac asta. Nu e un pseudonim chiar asa ma cheama Vlad. Sa stiti ca si dumnevoastra luati discutia personal altfel nu v-ati simti atacat in vreun fel. Dar e ok si normal asa. Am urmarit ideile si le-am sustinut pe toata durata dialogului prezentand explicatii factuale, elocvente si relevante la context luand in considerare ceea ce ati spus. Am avut atat parte activa cat si pasiva in dialog. Grija, da exista, atat pentru dumnevoastra cat si pentru cititori. Pentru dumnevoastra pentru ca e posibil sa operati cu niste premize false pe care e posibil sa le constientizati daca vi le arata cineva, pentru cititori, pentru cei care isi antreneaza functiile gandirii am vrut sa pun in evidenta principalele capcane ale rationamentului pe care l-ati facut. Capcana in care va aflati este una mentala … Imi pare rau ca am incheiat asa: desi e cu dublu sens afirmatia de final si e doar pe jumatate rautacioasa … dar cred ca o meritati din moment ce dumnevoastra v-ati propus sa ma faceti de ras.

              Toate cele bune si va asigur ca din dialogul cu dumnevoastra am ramas cu niste idei la care si eu ma gandeam: cea cu numarul mare de cititori pe articole despre non-probleme, cea cu zaharul si uleiul si cea cu experimentul pe care il intuiam dar nu stiam de el.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Marcel Cremene


Marcel Cremene

Este conferențiar la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Departamentul de Comunicații. Predă cursurile: ”Comunicații Mobile”, ”Dezvoltarea de aplicații pentru telefo... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)