Despre mai multe feluri de gândire

Intr-adevar, antrenarea gandirii este definitorie pentru fiinta umana, itnr-o masura mai mare decat ar fi DOAR existenta gandirii in sine.

Totusi, multi isi doresc sa NU mai gandeasca, sa nu mai progreseze, sa nu mai invete.

Asa ca tema articolului este departe de a fi doar una speculativa,

«Dacă nu v-am convins, răspundeți rapid la următoarea întrebare: ”Toți trandafirii sunt flori. Unele flori se ofilesc repede. Rezultă că UNII TRANDAFIRI se ofilesc repede. Corect sau incorect?”. Gândirea rapidă sugerează varianta: ”corect”. Este nevoie de un demers mai lent, de verificare atentă a logicii enunțului întrebării, pentru a demonstra că de fapt răspunsul este: ”incorect”. Silogismul este invalid: TRANDAFIRII ar putea foarte bine să fie flori dar să nu facă totuși parte din clasa florilor care se ofilesc repede».

Ma intrebam cum aratati, Marcel C…

Silogismul (versiunea gandit-repede, adica), este foarte corect, pentru ca subiectul celei de-a treia propoziţii este «unii trandafiri» si nu «TRANDAFIRII». Intre enunţul silogismului si explicarea lui aţi schimbat subiectul, de la «unii trandafiri» la «trandafirii». Trandafirii care se ofilesc repede sunt tot «unii» trandafiri, dar ALŢII. (Aveti DOUA clase de «unii» si, daca nu alte precizari, puteti vorbi ori de clasa care se ofileste, ori de cea care rezista, numindu-le, pe amandouă «unii»).

Imi face multa placere să observ ca v-ati calat pe subiectul «gandirii». Ar trebui observat ca gandirea repede tinde sa fie ritmica: sa-si acordeze ritmul cu o alta activitate. De pilda, in cutare «exercitii spirituale» (catastrofale ca rezultat, dar recomandate cu insistenta de unele religii) – cu mersul sau respiratia. Or activitatea asta are ca prima conditie aritmia. Nu se gandeste, de pilda, in versuri.

multe aspecte (si surse) intr-un singur articol (bun -in limitele spatiului:) despre o tema de baza,
nu degeaba este No#1 in top TED Talks Ken Robinson: How schools kill creativity
http://www.ted.com/talks/ken_robinson_says_schools_kill_creativity

referitor la idei preconcepute (inclusiv „lupta” cu religia), cum ar fi ca in scoli sa stea citatul lui Andre Gide: „Belive those who are seeking the truth. Doubt those who find it.”(sursa: google)
noroc cu neurologii, care vin tare din urma, ca neuroplasticitatea bate genetica (influenta genetica in formarea retelelor neuronale e mult mai mica decat se credea) si se poate invata pina la adinci batrineti, un pensionar ar putea invata chineza, trebuie doar sa fie motivat (sa se indragosteasca de o chinezoaica)

Admirabil articolul!

Ma bucur ca exista oameni care vad oportunitati si posibilitati de dezvoltare acolo unde altii vad doar prosti si fac un pas pentru evolutia semenilor.

As mai recomanda si cartea lui Malcolm Gladwell despre intuitie: Blink. E scrisa intr-o maniera relaxata si e placuta la citit.

Legat de creativitate as adauga ca ea se afla in domeniul necunoscutului. Mintea este o suma a experientelor trecute a ceea ce stim si procesele rationale fie ca sunt laterale, verticale, incrementale, euristice opereaza in acest domeniu. Creativitatea este in esenta abilitatea de a opera schimbari in acest mediu pentru a obtine un alt rezultat fie prin reconfigurarea factorilor existenti fie prin introducerea sau eliminarea de aspecte si functionalitati noi.

Legat de Po conceptul vine in a adresa limitarile limbajului ancorat in alegere care sta la baza logicii. Adica cu alte cuvinte intre asa sau altfel se poate alege Po.

O caracteristica importanta a mecanismului mintii este alegerea. Mecanismele pe care le-ati descries au undeva la baza alegerea. Fie ca ele sunt euristice, verticale, laterale, critice toate au la baza alegerea. Capacitatea care se dezvolta prin antrenarea lor este in fapt capacitatea de a alege. Trancenderea mintii este tocmai imbinarea alegerilor adica realitatea nu este exclusive adica ori asa ori altfel ci inclusiva si asa si altfel. O data cu transcenderea capacitatii de a alege adica prin intelegerea mecanismului mintii poate omul sa aleaga in cunostinta de cauza. Alegerea in sine nu ii garanteaza excludrea opusului ci intelegerea lui. In termeni existentiali nu putem alege sa fim activi tot timpul trebuie sa ne si odihnim, nu putem alege sa stim tot, sau sa controlam mediul in care traim in totalitate trebuie sa fim constienti ca avem posibilitati limitate si ca un grad de libertate al mediului in care traim este admisibil. Astfel ne facem viata mai usoara si ne adaptam mai usor schimbarii.

As mai adauga si niste considerente legate de procesul de invatare si cu blocajul in gandire numit in engleza ‘analysis paralysis’.

Confruntat cu o situatie pe care nu stie sa o rezolve creierul uman incearca sa faca conexiuni sa analizeze dar daca nu stie, nu are informatiile, experientele care sa-l conduca la un rezultat care sa se materializeze intr-o actiune se ajunge la blocaj.

Acest blocaj sta la baza fricii de nou.

Capacitatea de a intelege noul ca pe ceva ce nu cunoastem, ca pe o suma de factori necunoscuti pe care ne pregatim sa-i exploram ne conduce la o atitudine constructive in procesul de invatare. Treptat asimilam informatii, ne documentam, experimentam si asa dobandim cunostinte si luam decizii. Nu toate deciziile pe care le luam sunt perfecte dar pe masura ce procesul de invatare continua si capacitatea noastra se imbunatateste.

Cred ca merita mentionata si taxonomia lui Bloom care e cu atat mai relevanta in lumea informationala in care traim.

Multumesc pentru articol, l-am citit „dintr-o suflare”. Va rog reveniti.
Excelent !

o sa incep c un citat (aproximativ) din mark twain : sint suficient de responsabil incit sa nu amestec scoala cu activitatea personala. apoi ciclul nastere / expansiune / decadere. sa luam ca exemplu o corporatie (sintem contemporani cu ele), in ultima faza ea nu mai traieste din inovatie ci din monopol. alt exemplu, un sistem juridic care nu mai produce ginditori autonomi ci executanti docili. astia, ajunsi sa mparta dreptatea se vor raporta la schemele predefinite invatate n facultate, nu se vor intreba daca o taxa este legala ci daca se incadreaza in formula memorata. la fel va „gindi” si un bancher, functionar public, etc. etc.

Mi-a placut foarte mult acest articol.
In viata de toate zilele nu gandim foarte riguros si de cele mai multe ori nici nu este nevoie.
Un inginer, un fizician si un matematician calatoresc cu tenul prin Scotia. Afara se vede o turma de oi albe, printre care este si una neagra. Inginerul spune: Uite nici nu stiam, ca In Scotia sunt oi negre. Se uita si fizicianul si zice ca da, intr-adevar, in Scotia exista cel putin o oaie neagra. In final matematicianul spune: Da in Scotia exista cel putin o oaie, care este neagra cel putin pe o parte.

Un articol pasionant si instructiv, multumesc dle M. Cremene!
Evident, am cazut in toate piedicile…
Dar, de ce „evident”? Probabil pentru ca eram sigura ca „nu se poate ca EU sa ma insel”! Aveam o convingere referitoare la ansamblul capacitatilor mele care, efectiv, sunt ilimitate ;) dar care, in acelasi timp, implica un sentiment de INUTILITATE a aprofundarii judecatii, impiedicand astfel gasirea oricarui alt raspuns in afara de cel (prost!) anticipat, respectiv al celui corect!
S-ar putea ca, CONVINGEREA in justetea propriei judecati, acest defect vecin cu aroganta – de care incerc sa ma debarasez in fiecare zi un pic mai mult – , sa provina si din modul in care gestionam CONCURENTA din societatea in care traim…
Ce facem, fiecare, atunci cand comparatia cu altii ne este defavorabila?
Majoritatea, cred ca, avem un sentiment de nedreptate si, din felul in care „o reparam” depinde evolutia propriei noastre gandiri :
– putem sa-i cautam defecte (deseori din cu totul alte domenii!) respectivului considerat „mai” superior, si sa i le gasim (!), creandu-ne astfel iluzia ca am gomat diferenta calitativa dintre noi…si sa ne multumim cu noua situatie (?) pe care am creat-o doar mintal, sau
– sa acceptam comparatia defavorabila noua ca pe o provocare, si sa demonstram, prin acte concrete de calitate, ca suntem, cel putin, la fel de capabili si de valorosi ca „etalonul”.
As fi vrut sa fi stiut mai de mult ca, ORICE fiind posibil, intrebarea „ce pot sa fac?” este complet inutila si astfel, sa o fi inlocuit-o, de cand aveam 7 ani, cu „ce pot sa fac mai bine ca oricine?”…Din fericire, niciodata nu este prea tarziu ca sa ne punem intrebarile juste :)

Nu ca de obicei, prima data am citit comentariile, care m-au convins ca sa investesc timpul, si sa citesc si articolul. Citirea articolului m-a determinat sa scriu si comentariul.
In lectura mea articolul se refera la doua probleme diferite.
Pe de o parte, in prima instanta, la luarea deciziilor, gindire rapida – gindire lenta, care foloseste cunostintele acumulate si tehnicile disponibile pentru a gasi solutia cea mai corecta, buna, adecvata, samd. Solutia este deductibila, justificata, explicabila. Implicit la urma acceptata.
Cea de a doua problema este abordarea creativa. Modul cum se ajunge la aceasta solutie, nu mai poate fi atit de clar explicat, are ceva legat de o cutie neagra , care are anumite inputuri si produce un output prin legaturi greu de stabilit.
Amindoua variante au elemente comune.
Indiferent despre care din variante vorbim, la baza trebuie sa existe cunoastere, bazata pe date si informatii. Suplimentar aceasta cunoastere, pentru a putea fi folosita, trebuie sa fie inteleasa, digerata. Vezi http://www.systems-thinking.org/dikw/dikw.htm si mai amanuntit http://ww1.ucmss.com/books/LFS/CSREA2006/IKE4628.pdf. Scoala, educatia trebuie sa livreze ambele, cantitatea de informatie si intelegerea informatiei. Suplimentar aceste informatii trebuie sa fie structurate, cu variatele tipuri de legaturi. Nu degeaba se vorbeste despre cultura generala, care trebuie sa dea baza necesara pentru a intelege ce se intimpla in jurul si in interiorul nostru.
Un alt aspect este modul in care ne folosim de aceasta cunoastere. Putem sa-o folosim dogmatic. Nu punem la indoiala nimic, respectam „canoanele”. Practic nu avem probleme, dar nici „progres”. Aceasta lipsa de acceptare a problemelor, de a avea indioieli, pe de o parte ne usureaza viata, pe de alta parte poate sa duca la izolare, respingind problemele noi care apar, pentru care nu avem raspunsuri pregatite. Cum apare acest lucru in lumea stiintei este descris in cartea lui Thomas S. Khun, Structura revolutiilor stiintifice, Si in acest caz este vorba de rolul scolii, educatiei, care trebuie sa ne invete sa acceptam ca anumite informatii se pot schimba, suplimentar se poate impune modificarea structurii in care apar informatiile. Poate sa fie vorba despre revizuirea modului nostru de gindire. Trebuie sa acceptam schimbarea.
Un ultim aspect la care vreau sa ma refer este abordarea creativa. Pe linga braisnstorming au aparut si alte metode. Unele sint descrise in cartea lui Erich Jantsch, Prognoza tehnologica. O alta metoda reprezentativa este Triz, dedusa din studiul a peste 40.000 de brevete de inventii. http://en.wikipedia.org/wiki/TRIZ. Practic toate aceste metode pornesc de la o largire a orizontului de informatii, care stau la baza cunoasterii, si o incercare de a regindii structura. Si acest lucru trebuie sa ne invete scoala, sa ne pregateasca pentru invatare continua. Acest lucru insemna ,pe de o parte acceptarea existentei si a altor informatii, pe de alta parte poate sa existe si un alt mod de abordare, un alt punct de vedere. Si acest lucru nu e rau, este un rau necesar, fara de care nu putem progresa. trebuie sa avem indoieli si trebuie sa acceptam schimbarea.

De la gandirea individuala la reforma de sistem si invers

Pentru mass-media actuala si pentru societatea noastra inca incremenita in proiect , articolul profesorului Cremene este o utopie si in acelasi timp o gura de oxigen intr-o incapere nearisita .
Altfel spus , axiomele formulate de autor sunt valabile pentru tarile cu un inalt grad de civilizatie :

„ Gândirea ar trebui să fie o preocupare importantă pentru orice persoană ”.

„ Din punct de vedere pragmatic, eficiența gândirii determină succesul individual și de grup.”

„ În țările cu un înalt grad de civilizare dezvoltarea gândirii (nu doar simpla furnizare de conținut) este preocuparea cea mai importantă în procesul de educație.”

“Daca dorim pur si simplu sa gandim mai bine atunci poate merita sa punem un pic la lucru sistemul nostru de gandire … odata antrenata gandirea prin procese lente, se imbunatateste mult si CALITATEA gandirii rapide pe care in mod inevitabil o folosim cel mai mult”

Cum este la noi ? Dincolo de simtul umorului activat in mod obligatoriu prin comparatia cu altii , daca facem abstractie de climatul general ( si visceral ) din mass-media si daca ne uitam doar pe platforma Contributors.ro ( aceasta este una dintre cele mai bune de la noi !) observam ca cititorii sunt interesati, in realitate si in primul rand , de pseudo-problemele furnizate de catre autori si lideri de opinie :

• Cum recunoaştem un prost – 13,236 vizualizari
• Despre neajunsul de a scuipa în sus – 10,701 vizualizari
• De ce Occidentul nu se mai satură de sărăcia românilor – 8,456 vizualizari
etc.

In cazul societatii romanesti si al sistemului nostru de invatamant ne confruntam de 25 de ani cu aceeasi crunta realitate :

„ Ne place sau nu, școala românească este o prelungire a școlii din regimul comunist – exemplul tipic de societate închisă. Iar mentalitățile se schimbă în zeci de ani, doar odată cu schimbarea generațiilor.”

Din nefericire, solutia propusa de autor este nu numai utopica, ci de-a dreptul gresita transferand in totalitate responsabilitatea educatiei de la scoala/ sistem la beneficiarii lor respectiv elevi si studenti :

„ Tocmai din acest motiv este vital ca elevii și studenții să afle despre aceste lucruri, să le conștientizeze și să-și asume propria educație.”

In acest caz autorul pare sa confunde educatia ( proces social ) cu autoeducatia ( proces individual ) propunand o societate utopica in care educatia se face „individual si acasa” .
Din nefericire , acest tip de eludare a problemelor realitatii sociale seamana foarte bine cu schizofrenia comunista in care elevii cantau una la scoala cu „Partidul, Ceausescu, Romania” dar alta cand ajungeau la parintii lor care spuneau bancuri cu „cizmarul” devenit celebru prin „tabloul intr-o ureche” , mult mai tarziu schimbat in „tabloul in doua urechi”.

Problema eludata de autor in acest caz este reformarea sistemului de invatamant care constitue prima caramida pusa la fundatia educatiei si care ar trebui sa preocupe in cel mai inalt grad si cetatenii , si decidentii sistemului . Chiar daca mentalitatile se formeaza in zeci de ani , in lipsa unei adevarate reforme a sistemului , ele nu se vor schimba niciodata .
Altfel spus, fara resetarea obiectivelor si sistemelor de valori adresate beneficiarilor sai elevi si studenti , orice demers de acest gen ramane un demeres utopic.

In anii `90 am avut ocazia sa citesc cu maxim interes o programa franceza pentru echivalentul claselor I-IV de la noi adusa de un primar ( fost profesor) ajuns la un schimb de experienta in Franta . Obiectivele esentiale urmarite de educatorii francezi de atunci erau incurajarea elevilor ca inca de mici sa gandeasca independent si cu mintea lor , sa aiba incredere in propria gandire si sa puna intrebari ( De ce ? Cum ? ,etc. ) ca sa poata intelege ce se intampla in jurul lor si sa-si exprime ferm opinia ( „Asta e parerea mea , asta cred eu , etc. ) inclusiv negatia ( „ Nu sunt de acord …” ; „Nu accept / Nu vreau”).
Tot in anii `90, ziarul „Romania Libera” a prezentat rezultatele unei studiu facut de unii cercetatori straini pe membrii guvernului nostru de atunci . Cercetatorii au ajuns la o concluzie extrem de interesanta . Ineficienta guvernului nu provenea din lipsa inteligentei sau competentei membrilor , ci din …neincrederea membrilor sai in propria lor gandire , ei fiind mereu tentati sa ia deciziile doar cu aprobare „de sus”. Ambele situatii raman la fel de semnificative si acum .

In sfarsit, acest foarte interesant articol atemporal si utopic in acelasi timp , are unele accente iluministe care tin de increderea in forta nelimitata a ratiunii si de credinta implicita ca o societate ca a noastra si afla in stare de parabioza ar putea fi reformata numai prin „antrenarea deliberata a gandirii” deci facand abstractie de realitatea concreta , dar din nefericire „practica ne omoara” ( inainte de 1989 la noi s-a scris pana la exasperare -si putem estima acum cu ce rezultate – despre creativitate , brainstorming ,etc. :))).

Ar fi foarte frumos daca ar fi si posibil . Inca Aristotel spunea ca intregul este altceva decat suma partilor. Daca prin conventie tacita creierul uman este cea mai complicata entitate din univers, daca o organizatie umana devine eficienta cand un procent semnificativ din cele 22 (!) de variabilele ale ei sunt in stare functionala, si daca orice societate umana este formata din cateva milioane de indivizi si mii de organizatii umane , ne putem usor imagina ce insemana cu adevarat o reforma si/sau o schimbare sociala in care cetateanul roman sa fie privit ca :

„ o fiinta autonoma care are drepturi si isi poate planifica singur viata deoarece dispune de noi competente (pachete de cunostinte, aptitudini si atitudini transferabile, multifunctionale ) care permit implinirea si dezvoltarea personala , incluziunea sociala si angajarea , si care dispune , ca orice alt cetatean european , de competente cheie ( DeSeCo ) :

a) nivelul autonom-individual ( dezvoltarea abilitatii individuale de aparare si sustinere a drepturilor, intereselor, responsabilitatilor, limitelor si nevoilor; abilitatea de a alcatui si conduce proiecte de viata si proiecte personale; abilitatea de a actiona in cadrul unui context / cadru mare )
b) folosirea interactiva a instrumentelor ( limbaj, simboluri, texte, cunostinte, informatii, noi tehnologii, etc.) si, in sfarsit,
c) evolutia in grupuri sociale heterogene (abilitatea de a relata altora, de a coopera, de a conduce si de a rezolva conflicte).

Simplificand lucrurile, un cetatean european ar trebui sa cunosca cel putin o limba straina, sa lucreze cu calculatorul, sa aiba competente interpersonale si civice , sa accepte diferentele intre el si altii, sa participe activ la viata sociala, etc. ”

Dupa aceea eventual , isi poate dezvolta gandirea individuala cat doreste…

Pariez pe o cafea virtuala ca nici Ministerul Invatamantului preocupat de contractele cu Microsoft si nici consilierii lui , nu au considerat aceste obiective stabilite la nivel european drept esentiale pentru o reforma a educatiei si integrarea noastra in Europa si nici autorul articolului preocupat doar de gandirea critica, rapida, laterala,creativa, lenta , brainstorming sau „ legatura dintre calculatoare si omlete” ca sa glumim putin.
Ori daca nici reforma nu am facut si nici in Europa nu vrem sa ne integram cu adevarat , am ajuns exact in situatia lui Alice in Tara Minunilor.
Nu stim pe unde mergem pentru ca de fapt nu stim ce urmarim si nici nu stim unde vrem sa ajungem , deci inca mai avem de asteptat pana cand va fi urnit drobul de sare.
In lipsa unei reforme de sistem nu ne ramane decat ca fiecare cetatean sa se educe pe cont propriu sau se integreze de unul singur in Europa asa cum au facut-o deja romanii frumosi din diaspora unde isi construieste fiecare cate o Romanie a lui pentru ca aici nu au avut voie de la stapanire sa-si construiasca una a lor. Si au reusit cu brio in timp de megasina sociala de aici (cu ministerele ei cu tot) nu a reusit intr-un sfert de secol decat performanta horror de a a-si alunga propriii cetateni peste hotare , de a trimite interlopi si penali in Parlament, de a pradui fondurile europene si de a restitui proprietati doar unora si pe motive de „ paranoia , lombosciatica si atacuri de panica ” :))).

Sa ne amuzam impreuna cu cititorii :

„Premizele pe care se construieste rationamentul dumnevoastra sunt false (1) si presupun pastrarea status quo-ului (2) . Indemnati cu alte cuvinte spre genul de gandire comoda,..(3) ” .

„Pai tocmai asta e prostul comod pe care il doreste establishmentul cel care asteapta reforma educatiei ( nimeni nu doreste asta ), care se integreaza european dar nu uman si care pleaca in afara cand chiar vrea sa faca ceva pentru ca deh aicea nu se poate. Legat de cetateanul european el prefigureaza cetateanul global. Desigur e un concept de forma care doreste aneantizare individuala si care nu respecta omul.”(4)

(1) Argumentele va lipsesc cu desavarsire deci faceti o afirmatie pur gratuita in acest caz ( o putem denumi si altfel).

(2) Daca ati fi citit cu atentie textul ati fi observat ca am pledat exact invers , respectiv pentru o reforma de sistem, dar nu l-ati citit sau, si mai rau, formulati din nou sentinte in mod arbitrar.

(3) Daca precizati unde am pledat in text pentru o gandire comoda , ar trebui sa imi cer scuze eu. Daca nu , ar trebui sa va cereti dvs , dar deja a treia oara devine obositor pentru amandoi…

(4) Veniti pur si simplu cu lozinci fabricate prin laboratoarele de dezinformare :

Cine v-a spus dvs ca romanii( cetatenii) nu doresc reforma educatiei ?!
Ce inseamna „se integreaza european dar nu uman” ?! :)) ?
Sa intelegem ca Europa dezumanizeaza ?! Asta este teza lui colonelului Dogaru de la noi si teza lui Dughinin al lui Putin.

Pe de alta parte, chiar daca nu va convine este adevarat. Romanii au pleacat in afara din cauza saraciei din tara , in cautarea unui loc de munca dar si pentru ca „unii le-au pus talpi” ca sa citez un fost presedinte.
Cand unii nu si-au primit timp de 25 de ani proprietatile, dar altii primesc imobile retrocedate pe cazuri „exceptionale” de ..”paranoia, lombosciatica si atacuri de panica” :))) iti vine sa pleci unde vezi cu ochii de buna voie si nesilit de nimeni ( http://www.evz.ro/guvernul-sesizeaza-dna-si-curtea-de-conturi-imobile-retrocedate-pe-cazuri-exceptionale-de-paranoia-sau-lombosciatica.html)

In sfarsit, la ce cazarma „democrata” ati invatat dvs despre „…cetateanul european/ global ……anenatizare individuala si nerespectarea omului” ?! Dupa maniera si inversunarea cu care va formulati asertiunile anti-europene si anti-capitaliste ar trebui sa comentati mai degraba pe blog-ul lui Vasile Ernu si CriticAtac , sau sa intrati in corespondenta directa cu marele Dughinin.