Home » Analize »Cultura »Societate/Life » Citesti:

Despre noul Teatru de Opereta. O analiza

Cristian Mihu februarie 26, 2015 Analize, Cultura, Societate/Life
13 comentarii 4,152 Vizualizari

In luna ianuarie a avut loc inaugurarea noului teatru de operetă din București și totodată primul spectacol găzduit de noua clădire. Este vorba de muzicalul lui Andrew Lloyd Webber “Fantoma de la Operă”, spectacol montat de un regizor britanic. Am fost solicitat de un post de televiziune pentru o analiză a noii clădiri, însă timpul pe care l-am avut la dispozitie a fost prea scurt. Reiau și dezvolt de aceea câteva idei.

O nouă dotare culturală în București

Inaugurarea noului sediu al “Teatrului de Operetă și Musical Ion Dacian” (fiindcă aceasta este astăzi denumirea sa oficială), reprezintă o veste cat se poate de bună, si nu numai pentru lumea culturală a Bucureștiului. Teatrul s-a aflat într-o succesiune de sedii provizorii de la demolarea în perioada comunistă a vechii clădiri a Operetei din Piața Senatului (cum era cunoscută zona inainte de razboi). Era așadar timpul ca teatrul bucureștean de operetă să își aibă propriul sediu, adecvat tipului de spectacole pe care le susține. In plus, apariția noii dotări culturale capătă o importanță și mai mare dacă aflăm că avem de-a face cu primul teatru construit în România în ultimii 30 de ani, așa cum a arătat directorul Operetei la inaugurare.

Imbucurător este și faptul că pe terenurile rămase virane vreme de aproape 30 de ani s-a construit în sfârșit ceva. In plus, acest “ceva” este o clădire nu lipsită de calități arhitecturale și având potențialul de a ridica standardul estetic al zonei. La capitolul “plusuri” trebuie mentionat și foaierul noului teatru, al cărui design interior este semnat de arhitectul Cristian Corvin, autorul unor amenajari cunoscute ale unor restaurante sau baruri precum La bonne bouche, Lacrimi și sfinți, Divan sau Atelierul mecanic.

Cateva observații

Cu toate astea, o serie de observații arhitectural-urbanistice se impun în legătură cu noua construcție.

Prima observatie este legată de amplasamentul noii cladiri. Teatrul de operetă este practic o dotare de importanță natională (de altfel, vechea sa denumire oficială era Teatrul Național de Operetă). Mai mult, urmând exemplul Operei Române, și teatrul de operetă ar putea căpăta o respirație europeană. Mai ales că trend-ul ultimilor ani (lărgirea paletei de spectacole prin includerea musicalului și a teatrului-dans, montarea unor spectacole cu priză la public, invitarea unor regizori străini) confirmă această direcție.

In acest context, o locație mai centrală ar fi fost de preferat. Era mai potrivit un amplasament mai apropiat de zona veche (și neafectată de demolări) a orașului, cu care ar fi putut intra într-o relație reciproc benefică. Actuala locație din spatele noii Biblioteci Naționale de pe Bulevardul Unirii pare a fi aproape de centrul orașului. In realitate este însă ruptă de acesta și în plus are caracteristici ce țin mai degrabă de un centru de cartier (constituirea unui centru de cartier fiind în sine un lucru extrem de bun, numai că nu reprezintă locația ideală a unui teatru de importanță natională sau europeană).

Cei care au ales amplasamentul au avut probabil in vedere constituirea în timp a unui pol cultural în partea de sud a centrului, zonă mult mai lipsită de astfel de dotări decât privilegiata jumătate de nord. Nu avem însă informații că această posibilă idee inițială s-ar fi concretizat și într-un plan urbanistic zonal si probabil nimeni nu își imaginează că ar exista o politică a actualei administrații municipale de dezvoltare coerentă a zonei din jurul noului pol.

In plus, din punct de vedere urbanistic zona este oricum dificilă. Cartierul semi-central vechi al Bucurestiului, distrus cu buldozerul in anii 1980, este astazi o zonă neatrăgătoare și cu un caracter incert. Multe dintre clădirile noi, apărute înainte sau după 1989 și care marchează zona prin volumetria lor puternică, reprezintă mai degrabă contra-modele de arhitectură și distonează stilistic unele cu celelalte.

Mă tem ca principalul motiv pentru care a fost aleasă locația din spatele Bibliotecii Naționale a fost unul prozaic: s-a căutat un teren liber de construcții. Procesul de alegere a locatiei a fost făcut discret: nu a beneficiat de prea mare expunere mediatică și nici de o dezbatere profesională, deși ambele ar fi fost benefice pentru proiect. Mai departe, deciziile legate de arhitectură și de urbanism au aparținut în întregime unui număr restrâns de persoane, și sunt numeroase problemele cărora nu este clar ce rezolvare li s-a dat (asta în cazul în care problemele respective au fost luate în considerare).

Intrebări fără răspuns (cel puțin deocamdată)

Care este relația volumului nu foarte mare al clădirii noului teatru cu construcțiile mult mai mari din apropiere? Cum se preconizează amenajarea viitoare a spațiului vag din jurul teatrului? Acest spațiu este deocamdată dominat de parcarea imensă și deloc prietenoasă a Bibliotecii Naționale. Vor exista în viitor elemente care să facă trimitere la memoria zonei, distrusă brutal de buldozerele comuniste? Se intenționează constituirea unei zone verzi de care să beneficieze și locuitorii cartierului? In acest caz, cum ar urma să se realizeze o legatură mai ușoară cu zonele construite din jur ? Râul Dambovița, pasajul subteran și indiferența de până acum a Primăriei față de rezolvarea traficului pietonal fac ca relația cu vecinatățile să fie practic inexistentă.

Apoi, cum va fi rezolvată proximitatea rampei de iesire din Pasajul Mărășești? Această rampă, având câte două benzi auto și o linie de tramvai pe fiecare sens, este o sursă puternică de poluare fonică și deci de disconfort, ceea ce contrastează cu liniștea și relaxarea ce ar trebui asociate unei clădiri cu funcțiune culturală (ca și unui ipotetic spatiu verde).

Iată o serie de întrebări legitime, al caror răspuns nu poate fi însă ușor intrezărit.

O solutie care ar fi putut rezolva atât lipsa de expunere mediatică și absența dezbaterii în jurul proiectului, cât și rezolvările neclare date unor probleme urbanistice importante ar fi fost organizarea unui concurs de arhitectură. Având în mod obligatoriu o respirație internațională (atat prin echipele de arhitecți invitați, cât și prin alcătuirea juriului), un asemenea concurs ar fi trebuit să ofere și răspunsurile urbanistice care deocamdată nu există. In plus, ar fi dat naștere unor dezbateri, atât de benefice însă deocamdată extrem de rare…

Notă: O variantă a acestui articol a apărut pe site-ul ziarului Bună dimineața, București! Fotografiile sunt realizate de Ana Galbenu.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "13 comments" on this Article:

  1. Ionut spune:

    Calitatile arhitecturale ale caldirii noului Teatrului de Opereta de care aceasta cladire nu este lipsita sunt foarte slabe : o calidire repper cultural de genul asta (nu mai exista alt teatru de opereta in capitala) ar trebui macar sa aiba un volum ceva mai interesant si o ergonomie integrata ambiental, in schimb ea arata ca o hala sau un hangar colorala in rosu cu un “portal” de sticla” la intrare in stilul in care si placheaza orice spalatorie auto birourile de la etaj cu sticla sau placi de aliaje de aluminiu, care pare cazuta de pe luna in spatele Bibliotecii, pe scurt – e o improvizare ieftina si deloc gandita oricat s-ar spune altceva…

    • Laurian spune:

      In schimb, beneficiaza de parcarea mare a Bibliotecii Nationale. Este prima sala de spectacol unde mergi si ai loc de parcare.

    • codo spune:

      Bine ziceti! asta a vrut sa spuna si autorul dar a recurs la eufemisme. Modernismul se gandeste intr-un ansamblu, nu se arunca din avion pe primul teren viran ochit.

  2. nimrod spune:

    Inca un motiv ca sa ne creda lumea vai de capul nostru… Recomand cu multa caldura, asa cum o facea la un moment dat un articol aparut nu mai stiu unde, o vizita de documentare la Tate Modern, ca si fosta unitate de termoficare, ajunsa ce-a ajuns. Macar pentru remuscari daca de altele nu, fiindca si alea fac bine, uneori…

  3. Cri spune:

    Sunt de acord cu multe din observațiile autorului, dar în ce privește “liniștea și relaxarea ce ar trebui asociate unei clădiri cu funcțiune culturală”, nu cred ca există în București prea multe exemple care să susțină aceste afirmații. Mă refer la zona destul de circulată din jurul Operei, dar mai ales la amplasarea Teatrului National în “buricul târgului”, unde numai de “liniște și relaxare” nu poate fi vorba. Ce să mai zic de alte teatre din Capitală, unde zonele sunt extrem de neatractive, aglomerate, fără prea multe șanse pentru parcări etc. (Teatrul Bulandra – Izvor, Teatrul de Comedie – inclusiv noul sediu al sălii de pe Lipscani, Teatrul Nottara etc. Bine că s-a găsit un loc pentru Operetă, mai ales că în zonă exista încă posibilități de spații verzi, precum și de noi clădiri / ansambluri de clădiri cu rol cultural. Aici, în apropiere, sunt “ruinele” unei ipotetice “Opere Naționale” – varianta Ceaușescu; apoi zvonul că tot pe aici se va realiza un campus universitar. Măcar să existe fonduri și bunăvoință, că se poate totuși extinde zona nu numai cu blocuri, vile sau sedii de bănci.

  4. ‘postrof spune:

    Câtă simplicitate…dumnezeule. Probabil că omul are multă experienta in Penny Marketuri şi nu s-a putut ţinea. Casele de cultura ale sindicatelor erau mai bine croite. Ordinul făcuse, pacă, o super-comisie ptr. introducerea consursurilor de arhitectura. Dar probabil că se introduc greu – o fi locul ocupat de alde „Carpaţi”.

  5. Ion Mincu spune:

    Acest nou magazin Mega Image este bine amplasat in vecinatea multor blocuri de locuinte. Un mare plus il constituie si parcarea care are f multe locuri si poate face concurenta oricarei sali de spectacole din top 10 la nivel mondial.
    Pe scurt, o mare realizare a arhitecturii romanesti contemporane, pusa in opera de vesnicul trust Carpati al lu’nea petrica badea si care a fost platita de noi toti. Si care a fost platita de noi toti…..care a fost platita de noi toti……..care a fost platita de noi toti…….

    ps
    Repetitia nu este o greseala pentru cei care stiu de ce! – dar dorm linistiti ca nu-i intreaba nimeni…..

  6. Serban Pretor Serban Pretor spune:

    “O solutie care ar fi putut rezolva atât lipsa de expunere mediatică și absența dezbaterii în jurul proiectului, cât și rezolvările neclare date unor probleme urbanistice importante ar fi fost organizarea unui concurs de arhitectură.”…Daca ne uitam la rezultatele concrete ale mult trimbitatului si mediatizatului concurs international de arhitectura (inclusiv prin multiplele premii acordate) organizat “si finalizat” pentru zona statuilor din Piata Universitatii, putem presupune ca nu ar fi fost decit inca o modalitate de sifonare a unor bani publici…asa s-au dus macar numai alaturi de o cladire care, cu toate lipsurile ei estetice si de alte naturi (extrem de corect semnalate in articol), are o functionalitate certa si sansa de a deveni un reper in peisajul cultural al Bucurestilor.

    • 'postrof spune:

      «Merge şi-aşa», deci… (cu lipsuri). Nu merge, domnule. E indigenţa în persoană. E sărmană. Si trebuie comparate comparabilele: una e o tema cu MULTE condiţionari si restrictii, şi cu totul altceva un obiect intr-un spatiu liber şi curat de 200m. În primul caz e de înţeles că se pot face greşeli. Poate fi permis să pui postul trafo in fata cladirii (şi să-l vopseşti în orange). Se poate, se poate orice, poţi fi forţat să faci compromisuri. Numai cel care nu face nu ştie câte se tramează in undergroundul unui proiect. Şi, în general, se iartă; dacă se citeşte un pic de voinţă, de dorinţă de a depăşi volumetria unei cutii de pantofi. Sub un anumit prag nu îi mai zice «arhitectură». Al doilea: POATE ca un concurs ar fi dat naştere la «sifonări» e aproape sigur, dealtfel. Dar aşa vărsaţi şi copilul din cadă, cea mai româneasca treabă. Cele două trebuie tratate separat: «copilul» de către arhitect, lăturile de către poliţie, DNA…. Iar articolul vorbea despre copil.
      Restul…ce meserie veţi fi având? sigur ca are o «funcţionalitate certă». A cerut-o, clientul, nu ? A scris pe temă ca vrea o sala de spectacol, nu o benzinarie. Dar trebuie să se VADA că e sala de spectacol, şi nu mall. Trebuie să se VADA ca e NAŢIONALA. E un anume caracter, care se cere, care e obligatoriu. Trebuie să fie intr-un just raport cu cele doua cladiri de sticla distante, etc. Trebuie sa fie «corecta, savanta şi magnifică» (e un citat din alta limbă; «magnific» nu are chiar sensul din romaneste). Sunt foarte multe de zis…şi toate ar fi de rezolvat cu un biet concurs, corect făcut. In orice caz, NU «merge şi-aşa».

  7. Popescu spune:

    Un cub tip Auchan…modernitate, simplitate, creiere splalate…
    Bine ca am apucat sa vad si eu macar odata vechea opereta, daramata de Nea Nicu…

  8. don spune:

    dom’le , Corvin e tovaras cu mine (poate nu-i vina lui), da mie mi se pare ca-i supermarket, cum bine zice Popescu mai sus. da-o-n partea ailalta, chiar asa? vine lumea la bucuresti face poza cu cladirea bnr de exemplu, cu asta dracu o sa faca poza.

  9. I.A. spune:

    Sa vedeti cum e inauntru! Acolo functionalitate! In foaier troneaza un bar imens, plin cu spirtoase, dar fara un sandwich, un pachet cu sticksuri, nimic. La iesirea din sala sint, fata in fata, la 3 metri una de cealalta, toaleta doamnelor si cea a domnilor, fiecare cu o singura cabina, ceea ce duce la cozi jenante, mai ales ca se deruleaza in devalmasie. Peste tot domnisoare gatite ca pentru un bal la Caminul popular, fara uniforme, care se plimba ca niste gardience fara sa puna umarul la deblocarea unor situatii, cum ar fi enorma imbulzeala de 20 de minute la recuperarea hainelor de la garderoba. Oricum, trebuie sa recunoastem, totul e unitar: aspectul, functia, confortul.

  10. iosiP spune:

    Iar dupa un astfel de spectacol menit sa sublieze similitudinile dintre “joie de vivre” si “Hangar 18″ iesi cu consoarta in zona, la o cina tarzie, doar ca te multumesti cu o “shaorma cu de toate”, ca altceva comestibil nu gasesti…

    Sunt curios cine a proiectat acustica salii de spectacole, ca daca au fost aceeasi care si-au batut jod ce Atheneu rezultatul e clar si previzibil.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Cristian Mihu


Cristian Mihu

Arhitect. Absolvent al Institutului de Arhitectură “Ion Mincu” din București (1996). Cursuri postuniversitare în domeniul arhitecturii (UAUIM București), al urbanismului (I... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)