Home » Cultura » Citesti:

Despre opoziţie, Ghiţă Ionescu şi Isabel de Madariaga

Luminita Marcu martie 17, 2014 Cultura
10 comentarii 958 Vizualizari

Cartea scrisă de Ghiţă Ionescu împreună cu Isabel de Madariaga, publicată iniţial în Anglia în 1968, a apărut în Spania în 1977 într-o colecţie prestigioasă, Boreal, a editurii Espasa-Calpe, editură înfiinţată în 1860, cunoscută pentru publicarea Enciclopediei celei mai populare din spaţiul hispanofon, dar şi pentru publicarea tuturor instrumentelor lingvistice editate de Academia Spaniolă. Această colecţie, în al cărei catalog cartea semnată de cei doi ocupă locul al 8-lea, a fost, în epocă, o colecţie care încerca să recupereze eseistica cu temă filosofică, dar mai ales politică, să impulsioneze ceea ce editorii numesc frumos „o epocă în care libertatea, adevărul şi claritatea să fie posibile şi chiar să ajungă să reprezinte condiţiile de normalitate ale vieţii noastre intelectuale”. Franco murise de doi ani, iar Spania începea să redevină o ţară normală. Faptul că un român este prezent ca model în zorii democraţiei spaniole este una dintre bucuriile unui alt fel de patriotism pe care îl descoperă, cu fiecare asemenea exemplu, românii care trăiesc în străinătate.

Ghiţă Ionescu este binecunoscut celor care studiază fenomenele totalitare şi mai ales istoria comunismului estic, are cărţi esenţiale în domeniu, scrise devreme, cu mult înainte să existe o concluzie istorică privitoare la finalul acestor regimuri în Europa de Est, cu analize şi mai ales cu intuiţii exacte, cu o înţelegere a fenomenului pe care doar un nativ dotat, în plus, cu o extraordinară luciditate, o putea avea asupra instalării comunismului în România. Puţine dintre istoriile post-factum ale comunismului au claritatea celei publicate de Ghiţă Ionescu în Anglia, în 1964, în plin război rece, cu titlul Communism in Romania. Nu mai insist, de altfel Vladimir Tismăneanu a scris chiar pe această platformă despre Ghiţă Ionescu ca despre cel mai mare politolog de origine română al secolului XX şi a sprijinit recunoaşterea sa ca atare la cel mai înalt nivel politic. Cred însă că, din păcate, la opt ani de la dispariţia sa, Ghiţă Ionescu este departe de a fi cunoscut în România aşa cum ar merita. Mă întreb dacă nu cumva este chiar mai cunoscut în Spania, unde sînt traduse toate cărţile sale, iar aceasta, La oposición (apărută în Anglia în 1968 cu titlul Opposition: Past and Present of a Political Institution şi în România în 1992, la Humanitas) a marcat un moment la începuturile democraţiei.

Spania anului 1977, la fel ca România anului 1922, erau ţări de abia ieşite din zodia unor dictaturi de semn contrar, dar cu multe similitudini de comportament, iar a vorbi despre instituţia opoziţiei în spaţii unde aceasta nu existase, practic, în deceniile anterioare, era cu totul altceva decît a vorbi despre acelaşi lucru în Anglia, unde, cum bine spun autorii la începutul cărţii, “şeful Opoziţiei Majestăţii Sale, în Parlamentul Marii Britanii şi Irlandei de Nord, este un post plătit cu salariu de la bugetul de stat.” Nu întîmplător, cei doi autori erau de fapt, la momentul scrierii cărţi, amîndoi exilaţi din motive politice din respectivele lor patrii, în care dominau, pe de-o parte comunismul, pe de altă parte militarismul de dreapta franchist, ambele cu aceleaşi consecinţe în plan uman şi intelectual. Cred că această carte este, dincolo de anvergura ei teoretică, un simbol cu multiple semnificaţii. Isabel de Madariaga, descendentă a unei ilustre familii spaniole de tradiţie socialistă, al cărei tată, Salvador de Madariaga, fusese ministru în guvernul republican, în 1934, dar părăsise Spania în 1936, la începutul războiului civil, pentru a se transforma într-unul dintre cei mai activi opozanţi ai acestuia, este o figură foarte iubită de intelectualitatea spaniolă şi o specialistă în istoria Rusiei în mediul academic britanic. Salvador de Madariaga apare, în plus, şi ca autor al prologului unei cărţi de Ştefan Baciu despre ororile revoluţiei din Cuba. La rîndul său, Ghiţă Ionescu plecase ca diplomat înainte de venirea comunsimului şi a rămas în Anglia, devenind unul dintre cei mai mari specialişti şi un profesor de marcă al universităţii britanice.

Cartea despre instituţia opoziţiei este bibliografie obligatorie în politologie, iar actualitatea ei nu are nevoie de nici o demonstraţie, o comparaţie între manifestările concrete ale opoziţiei în Spania şi România actuale ar fi, poate, interesantă din multe puncte de vedere.

Rămînînd însă în marginile teoretice propuse de carte, vreau doar să semnalez ultimul capitol intitulat “Alternativa la terorism”, care începe aşa: “Cu cît o societate e mai puţin dezvoltată, cu atît mai rudimentar este modul în care, în interiorul ei, se manifestă ciocnirea de opinii şi interese ale diverselor grupuri sau indivizi.” În continuare, autorii vorbesc despre “noile mişcări de opoziţie extraparlamentară” (exemplificate la nivelul anului 1968 cu revoluţia cubaneză, chineză şi cu luptele din Cambogia), mişcări care se bazează pe “dogma revoluţionară” a neîncrederii în clasa politică indiferent de orientarea ideologică a politicienilor, care apelează la “straturile cele mai sărace ale societăţii” pe care le impresionează tocmai prin promisiunea “acţiunii directe”. Deplasarea conflictului politic din zona parlamentarismului poate duce, avertizează autorii, la sfîrşitul jocului politic desfăşurat între limite de siguranţă şi este strict legat de apariţia fenomenului terorismului, deja activ la sfîrşitul anilor ´60, chiar dacă în alte forme decît îl cunoaştem azi. Autorii diferenţiază între “terorismul de stat”, practicat în sistemele totalitare, cu strămoş în teroarea Revoluţiei franceze (“cu atît mai perfect cu cît reuşeşte să reducă mai rapid la tăcere şi consens impus societăţi întregi”) şi terorismul revoluţionar propriu grupurilor de guerilla care, prin proclamarea eternă a “minciunii burgheze” din spatele parlamentarismului, tinde să provoace într-o primă fază războiul civil şi apoi, conform teoriilor expuse, de altfel, de Che Guevara, la faza a doua şi anume războiul mondial. Nici una dintre formele de terorism nu este (şi nu era nici în 1968) monopolul vreuneia dintre extremele ideologice, dreapta şi stînga: “Astăzi, cînd mişcările politice extremiste sînt un fel de vase comunicante, care-şi obţin armele şi explozibilul din aceleaşi surse şi îşi apropriază tot felul de idealuri străine, teroriştii nu mai luptă pentru un motiv concret, ci doar pentru lupta în sine.” Aşa vedeau lucrurile în 1968 românul Ghiţă Ionescu şi spaniola Isabel de Madariaga.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "10 comments" on this Article:

  1. JB spune:

    In articolul dvs.am constatat tendinta de a considera echivalente sau oarecum echivalente regimul comunist si cel “militarist”franchist. Citez “pe de-o parte comunismul, pe de altă parte militarismul de dreapta franchist, ambele cu aceleaşi consecinţe în plan uman şi intelectual”.
    Cred ca sinteti in eroare. In regimul franchist, asa cum era el, au ramas numeroase elemente ale structurii (vietii) social-economice si intelectuale ce tineau de o normalitate a lumii de dinainte de Franco.
    Sigur ca nu vorbim despre cei care participasera activ alaturi de republica cazuta sub mirajul comunismului-stalinist. Nu. Aceia ar fi vrut ca tot ceea ce facusera sa fie completamente uitat si activitatea lor sa se reseteze ca si cum nimic nu s-ar fi intimplat in anii razboiului civil.
    Dar sa nu-i plingem pe acestia. Au avut relaxat la dispozitie posibilitatea emigratiei catre zone mai tolerante cu activismul comunist.
    Insusi regimul franchist si-a permis o relaxare, o larghete a vietii sociale. Este suficient sa amintesc La Movida, un curent si o atitudine imposibile chez nous….

    Ar fi pacat sa lasam macar sa se inteleaga ca ar fi vreo echivalenta intre ideologia revolutiei mondiale, a razboiului civil quasi-permanent, a distrugerii tesutului social firesc si un regim autoritatar de dreapta care nu-si izoleaza cetatenii de restul lumii si nu urmareste schimbarea totala a societatii.

    • Luminita Marcu luminita marcu spune:

      Imi pare rau ca trebuie sa va contrazic, aveti o imagine edulcorata despre dictatura franchista si una de-a dreptul gresita despre ponderea credintelor comuniste in anii republicani de dinainte de razboiul civil. Socialismul spaniol, in cea mai buna si veche traditie a sa, nu este in nici un caz echivalent cu aberatiile comuniste si nici republica spaniola nu a fost un teren al mirajului comunisto-stalinist. Cit despre consecintele umane si intelectuale la care m-am referit (exil, puscarie sau executie) au existat in ambele cazuri.

      • JB spune:

        Chere madame, in comentariul meu am adus argumente…….

        Republica spaniola a fost exact un teren al mirajului stalinisto-comunist. Nu tot timpul si nu peste tot, dar suficient ptr.a crea masa critica necesara bascularii in bratele tovarasilor bolshevici.
        Nationalizarile masive, persecutia teribila la care a fost supusa biserica sint doar 2 dintre exemple.

        Franchismul o fi avut pacate. Sint cit se paote de acord. Dar in contextul dat este, de departe, preferabil tovarasilor Orlov, Otto Katz, Willi Munzenberg, Dollores Ibaruri&co.si alti oameni de bine.
        Ca un exemplu despre ce fel de oameni, ce fel de patrioti spanioli conduceau republica este bine de vazut ce s-a intimplat cu rezerva (uriasa) de aur a Spaniei….este un exemplu cit se poate de graitor.
        Daca nu ma credeti pe mine intrebati-l pe dl.Tismaneanu despre razboiul civil, consilierii sovietici, etc.

        p.s.am postat un comentariu destinat lui Almo Dovar. vad ca nu a aparut. este vreo probl.?

        • Luminita Marcu luminita marcu spune:

          Cum nu pot sa ma adresez la fel de frantuzeste deoarece nu cunosc identitatea dvs. asa cum dvs. o cunoasteti pe a mea, va spun direct ca trebuie sa mai cititi un pic despre Franco si colaborarea lui cu Germania nazista, asa cum cred ca v-ar fi utile niste carti despre victimele din inchisorile franchiste sau mortii, unii celebri, de altfel, rezultati din executiile sumare, atunci cind acelasi generalissim nu s-a mai complicat cu procese si puscarie. In general amanuntele sint importante, pentru ca tocmai lipsa lor duce la convingeri de neclintit, asa cum aveti dvs., cu atit mai comice in neclintirea lor, cu cit se bazeaza pe informati gresite sau sumare. Daca prin argumente intelegeti sa va ofer eu o sinteza a crimelor franchiste, trebuie sa va dezamagesc, nu pot suplini aici si acum o bibliografie care dvs. va lipseste, nu pot decit sa va doresc sa ajungeti la ea. Va asigur ca nu va veti contamina de bolsevism daca cititi citeva carti bune de istorie a Spaniei.

          • JB spune:

            Chere madame,
            ca de la un umil comentator permiteti sugestia de a verifica putin biografia autorilor cartilor de istorie a Spaniei la care faceti referire. Componenta ideologica nu poate fi inlaturata cu usurinta si ar fi o eroare grava daca am face-o.
            Ca o curiozitate. Ati gasit quelque-part vreo mentionare a lui Mikhail Koltsov http://fr.wikipedia.org/wiki/Mikhaïl_Koltsov ???!? Intreb ptr,ca o carte, serioasa, de istorie recenta a Spaniei si a razboiului civil care nu-l mentioneaza trebuie pusa pe raftul de lucrari cu scopul indeplinirii agendei politico-ideologice…… Influenta lui (la ordinul direct si quasi-cotidian a lui Stalin) asupra guvernului republican a fost covirsitoare. Dar povestea aurului de la Banca nationala-Aleksandr Mikhailovich Orlov, Vladimir Antonov-Ovseenko, Otto Katz ???!?
            Cine nu citeste/vede republica spaniola si razboiul civil in cheie ideologica este doomed. Nu intelege nimic.

            Nimeni nu poate nega colaborarea lui Franco cu Gemania nazista. Dar nici nu poate eluda refuzul DECISIV de a intra in razboi si importanta hotaritoare a acestui refuz in desfasurarea WWII.
            Republica a facut N executii sumare, au murit mii si mii de preoti. Au fost darimate, cel putin, 2000 de biserici. Si tin sa va amintesc ca lucrurile astea nu i-au facut sa dea inapoi nici pe “celebrii” la care faceti referire si nici pe alti intelectuali de “larga respiratie”, open minded, etc….
            Fara discutie ca regimul franchist nu a fost democratic. Nu. A fost autoritar si chiar nemilos cu sprijinitorii bolshevismului. Daca sintem gata sa inchidem ochii la masacrele republicanilor de ce ar trebui sa condamnam excesele franchismului?!?

            Cred ca e bine sa privim situatia putin contrafactual si sa ne intrebam ce s-ar fi intimplat daca ar fi cistigat “republicanii”….. Priviti Spania ca pe un asset strategic in planul revoutiei comuniste modiale si o sa vedeti cam ce importanta au avut hotaririle lui Franco. Cam pe linga ce pericol a trecut Europa si poate lumea intreaga.

            Spania franchista a trebuit sa faca fata unor dusmani interni ce dovedisera cui ii erau fideli si cit de inversunati erau. Nu mai exista nici un dubiu, avem acces la toate datele. Ah, ca Franco nu s-a condus dupa criterii democratice este foarte adevarat. Dar lasati-ma sa intreb: Dollores Ibaruri&co, tovarasii lor de drum vroiau democratie?!? De aceea erau membri de frunte in Comintern ?!? Incercau sa gaseasaca la Moscova stalinista democratia parlamentara?!?
            De bine de rau Franco a creat premisele intoarcerii la democratia parlamentara, l-a readus pe rege, etc. Puteam spera asta de la Passionaria?!?

            p.s. o mica bibliografie de istorie a Spaniei nu mi-ar strica. Merci !

          • JB spune:

            Chere madame,
            revin cu o precizare care mi se pare necesara.
            Nu diabolizez ideea de republica. Cu atit mai putin cea de republica spaniola.
            Monarhia a disparut, temporar, din istoria Spaniei din cauza unor probleme reale ale societatii spaniole de care monarhia nu era straina.
            Nu neg meritele unei social-democratii avansate ce poarta numele socialism. Nume uzurpat, cumva, de comunisti.
            In acelasi timp nu pot fi negate problemele grave de instabilitate poltica si alunecarea catre un extremism de tip comunist.

            Mai trebui amintite si ezitarile indelungate ale lui Franco de a proceda la luarea armelor impotriva guvernului legal dar uzurpator al ideii de societate normala.
            Lucrurile nu sint simple. Dar una peste alta Franco este cineva de ale carui decizii au atirnat situatii de-o gravitate extrema ce depaseau cu f.mult cadrul strict al Spaniei.
            Nu vreau sa credeti ca exagerez dar Franco face parte din categoria foarte rara de politicieni care are ocazia sa influenteze major planuri cu vocatie globala. Nu sint sigur ca a constientizat aceste lucruri chiar la momentul luarii deciziei. Dar sintem obligati sa-i acordam the benefit of the doubt.

            Fara discutie ca este importanta si l’histoire du peuple. Dar o diminuare a celei decizionale risca sa ne conduca la concluzii false si prea generalizatoare. Povestirile intimplarilor personale, tragediilor si nedreptatilor sint f.importante, dar puse intr-un context corect fara ptr.a nu ajunge la “l’emotion l’emporte toujours sur la raison”, vorba lui Willi MUnzenberg. Faceti-va timp 5 min.si cititi aportul lui metodologic la agit-prop.si comunicarea politica. O sa intelegeti de ce am insistat pe biografia autorilor de carti de istorie http://fr.wikipedia.org/wiki/Willi_M%C3%BCnzenberg

  2. Almo Dovar spune:

    @JB
    La Movida a fost o miscare artistica POSTfranchista.
    Echivalenta se face in efect, e drept, pina la un punct. Dar principiul e acelasi, indiferent de pozitionarea idelogica.
    Plus, nu cred ca e sanatoasa o comparatie concurentiala.

    • JB spune:

      Aveti perfecta dreptate. Am facut eu o confuzie. La Movida este, in special,post franchista. Dar eroarea mea nu schimba cu nimic argumentatia.
      In speta, Franchismul si comunismul sint f.f.departe unul de celalalt. Atit in efecte cit si in ideologie. Nu cred, nu cred ca poate fi vreo echivalenta.
      Comparatia concurentiala este foarte sanatoasa in cazul de fata.
      Nu trebuie sa uitam ce ii datoram cu totii lui Franco…..
      1.Distrugerea unui cap de pod (Spania) fenomenal de important d.p.d.v.strategic ptr.Stalin/comunism/revolutia mondiala.
      2.Refuzul dat lui Hitler la cererea de.participarea la razboi. Implicit refuzul blocarii Mediteranei prin ocuparea Gibraltarului. Daca n-ar fi refuzat cererea lui Hitler nordul Africii era in pom…. Foarte posibil ca englezii sa fi fost out of Egipt; Suezul& Mediterana in mina germanilor….. Infringerea Germaniei era cu mult, mult mai dificila.

      Asa ca e foaaarte sanatoasa comparatia concurentiala. Efectele deciziilor lui Franco le vedem si astazi la nivelul intregii Europe. Nu se numeste nici Uniunea republicilor sovietice socialiste ale Europei si nici Reich-ul European milenar…..

      Restul…..sint amanunte. Suferintele unor apucate de fervoarea revolutionara a tineretii si ale unor timpiti utopici sau cazuti in puterea mirajului bolshevic sa stiti ca sint nerelevante. Actiunile hotarite ale lui Franco au facut ca si aceia care au luptat ptr.distrugerea democratiei si impunerea totalitarismului comunist in Spania sa NU moara in lagare condamnati de tovarasii de drum ci sa poata sa se refugieze intr-o oarecare siguranta acolo unde au crezut de cuviinta…..

      • Almo Dovar spune:

        Nervii și aroganța nejustificată va sînt mult mai la îndemînă decît un pic de luciditate. Ati comis o eroare, dar asta nu va oprește să veniti cu tot pachetul. Dacă-i puneti ochelarii ăștia pe care îi propuneti (de cal, zic eu) unui coleg spaniol o să vadă în Ceaușescu un flăcău pe cinste. Sindromul Vernu mutat pe dreapta e la fel de antipatic și spăimos. Macar de-am putea invoca scuza virstei!

        • JB spune:

          Cher monsieur, regret sincer daca am lasat impresia de aroganta. Aroganta e un defect pe care nimic nu-l justifica, poate doar prostia…..
          Am parut si nervos?!? Hmmm…..

          Dar de lipsa luciditatii nu sufar. Ceea ce am spus despre Franco este sustinut de fapte si situatii foarte greu de contestat. Mai ales ca astazi avem perspectiva istorica iluminata si de deschiderea arhivelor URSS.
          Este suficient ca cineva sa se uite pe harta ptr.a intelege provocarile secolului XX si situatiile lipsite de echivoc date de planurile revolutiei comuniste mondiale. Complexitatea extraordinara a geo-politicii globale de dupa venirea bolshevicilor la putere a plasat Spania intr-o, nefericita, situatie strategica de prim rang. Dar am argumentat suficient in postarea precedenta.

          Ne place, nu ne place de Franco trebuie recunoscut ca s-a aflat in situatii de-o gravitate extrema. Deciziile lui au fost neechivoce, efectele pozitive le traim si astazi.
          Putem spune ca a salvat Spania de binefacerile tov.Koltsov&minunatilor lui tovarasi de drum.
          S-o plingem pe tov.Dollores Ibarruri a.k.a.la Passionaria?!? Nu’ș ce să zic….Parca nu m-as inghesui.

          Comparatia cu Ceausescu e atit de triviala incit banuiesc ca ati facut-o, strict, intr-un registru umoristic.

          Marturisesc ca numele de Vernu nu imi spune nimic. Ar trebui?!??

          Daca nu sinteti de acord cu cele spuse de mine e ok. Simtiti-va liber sa contra-argumentati.
          Merci.



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Luminita Marcu


Luminita Marcu

Asistent universitar în Facultatea de Litere din Universitatea Bucureşti, doctorat în filologie cu o lucrare despre presa culturală din comunismul românesc (profesor colabora... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

cu ani in urma un prieten cambodgian mi-a povestit cum a fost omorat pe taica-sau pe vremea khmerilo...

de: r2

la "Ce-ar fi să vorbim cu-adevărat corect politic despre Fidel Castro?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)