Home » Cultura »Politica & Doctrine » Citesti:

Despre utopie, frustrare si fanatism: Elogiu pentru filosoful-docher Eric Hoffer

Vladimir Tismaneanu mai 11, 2012 Cultura, Politica & Doctrine
18 comentarii 1,503 Vizualizari

Eric Hoffer (1902-1983) a fost un ganditor cu totul original, un autodidact de geniu, pretuit de filosofi altminteri atat de diferiti precum Hannah Arendt si Sidney Hook. Cartea sa, “The True Believer: Thoughts on the Nature of Mass Movements” a aparut in 1951, cand Razboiul Rece ajunsese la paroxism, provocand numeroase dezbateri si fiind mereu adusa in actualitate de atatea evenimente tragice generate de miscari ideologice fanatizate. Nu se stiu prea multe lucruri despre biografia timpurie a lui Hoffer: nu a urmat cursuri universitare, poate ca n-a absolvit nici macar liceul, era un solitar, obsedat de lecturi, a lucrat ca docher in San Francisco. Dupa pensionarea prematura, a predat, din nou in chip original, cursuri de filosofie politica la Berkeley. Venea o data pe saptamana, se intalnea cu studentii, cultiva stilul socratic, ii invata sa intrebe si mai ales sa se intrebe. Era un sceptic indragostit de Montaigne. Ca filosof politic, l-a pretuit pe Alexis de Tocqueville.

Pe 1 martie 1955, Hannah Arendt ii scria de la Berkeley sotului ei, Heinrich Blucher, el insusi un ganditor politic autodidact: “Iar vineri, excursie la San Francisco unde ma va plimba cu masina Eric Hoffer, filosofantul longshoreman (docher) (un muncitor german, un intelectual-muncitor tipic). Nu poate sa o faca sambata pentru ca lucreaza in port <time and a half>”. Pe 8 martie, ii scrie din nou lui Blucher: “Sambata asta, din nou o escapada la San Francisco. Eric Hoffer imi va face turul cu masina. Acestea sunt razele de lumina”. Era in 1955, la patru ani de la aparitia “Originilor totalitarismului”. In timpul sederii la Berkeley (februarie-iunie) Hannah Arendt a tinut un curs despre “experientele politice fundamentale ale timpurilor noastre”, unul despre totalitarism si o prelegere de trei ore despre teoria politica la Machiavelli si Montesquieu.

Pe 26 martie 1955, Hannah Arendt ii scria lui Karl Jaspers: “Pe subiectul oazelor (o tema esentiala in gandirea ei-VT),: prima oaza reala pe care am gasit-o s-a intruchipat intr-un docher din San Francisco care mi-a citit cartea (“The Origins of Totalitarianism”-VT) si este pe cale de a citi tot ce este disponibil in engleza din scrierile Dumneavoastra. Scrie el insusi-si publica la fel- in maniera moralistilor francezi. Voia sa stie totul despre Dvs, dar chiar totul, si ne-am imprietenit pe loc. Mi-a aratat San Francisco in felul in care un rege isi prezinta regatul unui oaspete de onoare. Lucreaza doar trei sau patru zile pe saptamana. Este tot ceea ce are nevoie. In restul timpului, citeste, gandeste, scrie, face plimbari. Numele sau este Eric Hoffer, este de origine germana, dar nascut aici si nevorbitor de germana. Va vorbesc despre el pentru ca genul sau de persoana este tot ce poate oferi mai bun aceasta tara“. (v. Hannah Arendt, Karl Jaspers, “Correspondence:1926-1969″, Harcourt Brace Jovanovich, 1992, pp. 257-258, sublinierea mea). Este in fond supremul compliment din partea marii ganditoare. In 1952, Hannah ii scria lui Monsieur (cum i se spunea lui Heinrich Blucher) despre atmosfera intelectuala din Paris: “Ieri am fost cu Camus; este fara indoiala cel mai bun om pe care il au in Franta“. Altfel spus, cel mai onest, cel mai onorabil, cel mai demn de incredere (v. “Within Four Walls: The Correspondence between Hannah Arendt and Heinrich Blucher, 1936-1968″, Harcourt, Inc., 1996, p. 164, sublinerea mea).

Oricine vrea sa inteleaga psihologia milenarista, sursele si resursele adeziunilor neconditionate la religiile seculare, ele insele forme degradate ale religiilor traditionale, va profita enorm citind cartea lui Hoffer. In ultimii ani de viata, ganditorul a devenit tot mai dezabuzat in raport cu intelectualii si cu iluziile lor radicale. A scris carti in care critica Noua Stanga si a avertizat impotriva doctrinarismelor de orice fel. A revendicat cu fervoare dreptul la nuante, la indoiala, la autonomia spiritului in raport cu orice constrangere menita sa inregimenteze si sa umileasca individul. Atunci cand un Herbert Marcuse proclama “Marele Refuz”, Hoffer pleda pentru calm, indoiala si rationalitate. Unul dintre filosofii sai favoriti a fost Blaise Pascal. Motto-ul cartii “The True Believer” este din Pascal. Sub semnatura lui Nicholas Bethell, a aparut acum, la Hoover Institution Press, o biografie a acestui ganditor heterodox (recenzata de Michael Dirda in “Washington Post” din 10 mai 2012). Titlul este cat se poate de graitor: “Longshoreman Philosopher”. Marx a vorbit in numele proletariatului. Hoffer a fost el insusi un proletar.

De-a lungul anilor, am recomandat la cursurile mele de la Universitatea Maryland ”The True Believer”. Despre Hoffer am vorbit pe 10 mai 2012, in prelegerea de inchidere a cursului meu despre marxism si post-marxism. Pe 11 septembrie 2001 (era, imi amintesc perfect, intr-o marti, o zi cu un cer ingrozitor de senin, cum a scris atunci Leon Wieseltier), am schimbat tema prelegerii pe care urma sa o tin. Avusesera loc atentatele teroriste. Le-am citit studentilor pasaje din “Demonii” lui Dostoievski si din cartea lui Hoffer. Cine vrea sa priceapa ce se petrece in subconstientul maniacilor revolutionari, cum se coaguleaza resentimentul in justificari pentru actiuni distructive, cum este sacralizata violenta ca stare de gratie si ca valoare purificatoare, ce rol joaca frustrarile, nevrozele, complexele de inferioritate ale diversilor outsideri, asceti, iluminati, posedati, neadaptati si respinsi, trebuie sa citeasca analiza lui Hoffer: “Passionate hatred can give meaning and purpose to an empty life. Thus people haunted by the purposelessness of their lives try to find a new content not only by dedicating themselves to a holy cause but also by nursing a fanatical grievance. A mass movement offers them unlimited opportunites for both”. Oricine a citit biografia lui Hitler de Ian Kershaw ori pe aceea a tanarului Stalin de Simon Sebag Montefiore va fi de acord cu teza lui Hoffer.

Iata aici cuvintele cu care incepe prefata autorului: “This book deals with some peculiarities common to all mass movements, be they religious movements, social revolutions or nationalist movements. It does not maintain that all movements are identical, but that they share certain essential characteristics which give them a family likeness. All mass movements generate in their adherents a readiness to die and a proclivity for united action; all of them, irrespective of the doctrine they preach and the program they project, breed fanaticism, enthusiasm, fervent hope, hatred and intolerance; all of them are capable of releasing a powerful flow of activity in certain departments of life; all of them demand blind faith and singlehearted allegiance”. Credinta oarba si atasamente monomane: acesta este secretul comunismului si fascismului.

Evident, Hoffer nu reduce toate aceste miscari la trasaturile amintite, dar observa ca ele se regasesc in toate miscarile de tip chiliastic, fie ele seculare ori mistice: “However different the holy causes people die for, they perhaps die basically for the same thing”. Fanaticul este asadar cel care este dispus sa-si jertfeasca viata pentru o cauza sacra. O miscare de masa orientata spre atragerea de prozeliti “inoculeaza deliberat in aderentii sai o stare mentala frustrata si isi promoveaza interesele atunci cand raspunde inclinatiilor celor frustrati”.

Miscarile revolutionare explorate de Hoffer nu sunt utopiile traditionale care localizeaza speranta intr-un viitor indepartat. Lenin, Stalin, Trotki si Hitler au pariat pe utopia imediata, pe posibilitatea salvarii prin cataclism revolutionar aici si acum. La fel au gandit fanaticii Mao, Mussolini, Guevara, Castro, Pol Pot si Ceausescu. Marx insusi era un monist convins, un inamic al pluralismului. Faptul ca atatia intelectuali au plasmuit, au absorbit si au servit aceste proiecte liberticide l-a framantat si l-a revoltat pe Hoffer. Nimic nu le da dreptul acestor intelectuali sa-si aroge statutul divinitatii, deci sa dicteze muritorilor “de rand” ce au de facut. Profetismul intelectual, fanatic, narcisist, arogant si iresponsabil, a fost una din cauzele principale ale catastrofelor stiute din veacul al XX-lea.

Ai informatii despre tema de mai sus? Poti contribui la o mai buna intelegere a subiectului? Scrie articolul tau si trimite-l la editor[at]contributors.ro



Currently there are "18 comments" on this Article:

  1. Emil spune:

    Interesant episodul biografic cu orbirea, catalizator al deciziei de a citi şi de a acumula resursele intelectuale pe care să le “consume” la o eventuală revenire a cecităţii. “The True Believer” e preferatul meu, l-am descoperit din întâmplare aproape (Hoffer nu e singurul autodidact, el e doar cel mai cunoscut dintre noi, autodidacţii, dacă îmi este permisă o mică glumă…) acum exact 7 ani, era cap de listă pe Small Wars Journal pe un “Must read” destinat celor care încercau să înţeleagă resorturile intime ale terorismului islamic.

  2. Mircea Paul Vasiliu VASILIU MIRCEA PAUL spune:

    Ideea cu muritul pentru cine stie ce cauza mi-a fost relevata de un film idiot cu Dean Martin (Stapin pe situatie-cred ca e vorba de The silencers) unde aparea un disc (LP pentru cei ce mai stiu ce a vost vinilul) cu titlul (aproximativ din memorie) “Marsuri de dragul carora au murit oameni”. Restul fiind o porcarie fara cap si coada din film mi-a ramas doar intrebarea stupefianta cu muritul pentru un cintec. De atunci (vreo 40 de ani) am studiat si rafinat ideea, dar declicul a pornit de la acea timpenie. A nu se trage concluzia ca reduc foarte interesantele probleme din articol la un film cu Dean Martin. Orice s-ar spune, vinos neam germanii astia (in fond si Hannah Arendt era de formatie spirituala germana).

  3. val tudor spune:

    Multi scriu in numele proletariatului dar el, Eric Hoffer este printre putinii care au avut si conditia de muncitor cu palmele. Un autodidact si clarvazator al resorturilor societatii omenesti. Simtea ca apartine omenirii si ca este imperios sa-ti pui intrebari. Raspunsuri satisfacatoare vei descoperi, dar intrebarea care persista este motorul cautarii. Un mare ginditor.

  4. Liv St Omer spune:

    “Interesant episodul biografic cu orbirea, catalizator al deciziei de a citi şi de a acumula resursele intelectuale pe care să le “consume” la o eventuală revenire a cecităţii.” Sa inteleg de aici ca EHoffer isi pierduse la un moment dat vederea, dupa care i-a revenit, si lucrul asta l-a indemnat sa citeasca mult? Intreb ca prostul.
    In tot cazul, ii multumesc dlui Tismaneanu pentru referintele pe care le “arunca” pe aici, pentru noi, acestia, autodidactii :)
    Ca sa fac si eu o gluma ;) , asa putini oameni de calitate are si tara asta (in care plagiatori ajung ministri la invatamant): Tismaneanu, Patapievici, Plesu, Liiceanu. Si, chiar, apropo, pentru ca tot a venit vorba, in postarile anterioare ale dlui Tismaneanu:
    cred ca acum, macar, in ceasul al 1112-lea, ar fi momentul ca dl Ponta sa va ceara scuze public pentru declaratiile acelea gretoase, in care va facea in toate felurile. Asta “daca are onoare”, ceea ce e o propozitie dubitativa.
    Ganduri bune, si un week-end frumos!

    • Multumesc pentru cuvintele calde. Despre orbirea lui Hoffer: “I lost my sight at the age of seven. Two years before, my mother and I fell down a flight of stairs. She did not recover and died in that second year after the fall. I lost my sight and for a time my memory”. Vederea i-a revenit cand avea 15 ani, dupa care a urmat acea cursa infrigurata a lecturilor, a miilor de note pe index cards, a citatelor din moralistii francezi stiute pe dinafara, a interiorizarii marii traditii a filosofiei occidentale, in fine, propriile scrieri.

      Iata un citat din nota editorului la editia din 1963 a volumului “The True Believer” publicata de revista “Time”: “Dwight Eisenhower is not a man who goes about insisting recommending books on political philosophy. When, during his Presidency, he pressed Eric Hoffer’s book, some expected to find a handy expression of Eisenhower’s own beliefs. The book is certainly not that, and many other readers, before and after Eisenhower have delighted in The True Believer while disagreeing with much of it. For the True Believer is a kind of restrained, urbane diatribe against faith, hope and many forms of charity”. Este de fapt un manifest anti-utopic, o repudiere a hubrisului salvationist, indeosebi in formele politizate ale acestei porniri umane, o invitatie la prudenta, moderatie si bun-simt istoric.

      Cat priveste profesionalismul filosofilor, acesta nu trebuie fetisizat. Se stie ca Sartre l-a acuzat pe Camus de diletantism. Privind inapoi, intre cei doi s-a dovedit ca autorul “Ciumei” si al “Omului revoltat” a inteles lumea in care traia mult mai exact si mai onest decat autorul lui “L’Etre et le neant”.

      • Liv St Omer spune:

        #”Cat priveste profesionalismul filosofilor, acesta nu trebuie fetisizat.” N-am vorbit (numai) de profesionalism, spuneam, ca si dna Arendt, de “oameni de calitate”, ceea ce cuprinde mai multe “aspecte” (ca si viata, care are multe aspecte, vorba stim-noi-cui). In ciuda aparentelor, sa stiti ca nu am nici un fel de pasiune de a “peria” oamenii. Pur si simplu sufar momentan cu nervii, si texte precum ale dvs imi fac sambetele/duminicile mai frumoase; daca am constatat un lucru, si l-am spus deschis, nu inseamna ca am fetisizat ceva sau pe cineva. Cat despre Sartre, credeti-ma, am citit Greata, Cuvintele, Caile libertatii (daca nu gresesc cumva traducerea titlului, oricum insipid, ca si cartea), si sunt destul de departe de a-l fetisiza in vreun fel. Camus, Sartre, amandoi au fost de stanga; de aceea, ei sunt, pe lista mea de lecturi, mult mai la coada decat o Hannah Arendt, Montaigne, sau chiar Eric Hoffer. C-o fi bine sau rau, e o chestiune de gust, nimic altceva.
        #L-ati vazut aseara pe Tataia Ilici? Sincer va spun, nu ma convingeti ca omul ar avea gramatica la el; daca o are, cum de foloseste asa de liber “da” “pa” in loc de “de, pe”, si de ce da atata din maini (stiu, o sa-mi spuneti explicatia psihologic-psihanalitica evidenta, comparandu-l cu Ceausescu; o face insa mult prea des si prea evident ca sa fie doar atat)? Iarasi, e doar o impresie personala.
        #Intrebare naiva: desi imi pare ca biografiile nu sunt “genul dvs” (exceptie facand “Leonte Rautu” si “Gh. Dej”), totusi ati putea umple 4-5 volume bune cu prezentarile facute diverselor personalitati, aici, pe blogul dvs personal, in alte parti; la fel de bine cum sunt convins ca ati putea scrie volume intregi despre vietile conducatorilor comunisti de alta data, romani in special.. De ce nu va aplecati mai mult asupra acestui “gen istoriografic”? Imi cer scuze in avans in cazul in care aveti deja ceva “in lucru” de care eu nu stiu.

        • In niciun caz nu ma refeream la Dvs cand vorbeam de “fetisizare”. Regret orice neintelegere. Putem discuta despre Camus, cred ca optiunile sale au mers dincolo de stanga si de dreapta.

          Nu l-am vazut pe Ion Iliescu, nu ma uit la televizor decat rareori. Dar banuiesc ca a fost un spectacol ca-n basmele propagandistice in care este specializat :) Este sclavul absolut al limbii de lemn. Ceea ce unii numeau, in anii 30, “Parteichinesich”.

          In iunie voi lansa la Bucuresti volumul “Parinti si copii. De la Steagul Partidului la Salvatore Adamo” care apare in colectia “Despre” de la Humanitas. La Targul de Carte din mai se lanseaza “Zeul care a dat gres” (Humanitas, colectia “Zeitgeist”), cu celebrele eseuri de Koestler, Silone, Richard Wright si ceilalti apostati. La Curtea Veche, in colectia “Constelatii”, un excelent volum de eseuri de sociologul german Wolf Lepenies.

          • Liv St Omer spune:

            Enfin, n-are rost sa va cereti scuze. Se pare ca eu chiar am :) probleme cu nervii, si asta e efectul. In tot cazul….da, am citit eseul dvs “de la Steagul Partidului la Salvatore Adamo”, eu insa ma refeream la biografii ale unor persoane, de tipul “Viata si timpurile lui Ludovic XIV”, “Regentul Philippe d’Orleans”, care povestesc exact asta, viata si activitatea persoanei/ajului X. Ok, nu toti istoricii sunt obligati sa scrie asa ceva, e in definitiv un gen destul de restrans al istoriografiei, nu-i o rusine pt. cineva daca s-a axat pe alt gen de lucrari. Curiozitatea mea era doar legata de faptul ca, daca v-ati axa pe asta, ati avea material sa scrieti un nr. dublu, cel putin, de carti, fata de cat scrieti deja.

          • Maria Hulber spune:

            @Liv St Omer: Aţi citit deja ,,eseul” pe care-l numiţi “de la Steagul Partidului la Salvatore Adamo”! Wow! Sunteţi grozavă. Cartea nici nu a apărut încă în oferta librăriei Humanitas. Se poate consulta aici: http://www.libhumanitas.ro/catalogsearch/advanced/result/?book_author=vladimir%20tismaneanu . În cazul acesta, nu mă îndoiesc că, la lansarea din iunie, la care aţi fost invitată, veţi rosti nişte observaţii şi întrebări pertinente şi inteligente. Felicitări, felicitări! Şi mult succes mai departe cu efortul autodidactic!

            • O clarificare: exista un eseu cu acest titlu, a aparut initial in revista “22″. Volumul despre care vorbeam si pe care il mentioneaza doamna Maria Hulber se intituleaza “Parinti si copii. De la Steagul Partidului la Salvatore Adamo”. Este in curs de redactare la editura Humanitas. Include, intre altele, serialul despre Nicu Ceausescu si comunismul dinastic, textele despre Djilas, Miron Constantinescu, Roller, Trasnea, Radu Bogdan, precum si multe pagini autobiografice. Va apare in colectia “Despre” unde am publicat cartile despre 1989 (“Naufragiul utopiei”) si comunism (“Destinul unei religii politice”). Cred ca vom lansa cartea la sfarsitul lunii iunie.

              http://www.librariabucuresti.com/cauta-Parinti%20si%20copii.%20De%20la%20steagul%20partidului%20la%20Salvatore%20Adamo-colectie-0.htm

          • Maria Hulber spune:

            Am citit tot ce aţi publicat până acum cu privire la această carte. Titlul eseului menţionat mi-e cunoscut în această variantă, corect redactată. Probabil că până la lansarea din iunie voi fi citit deja şi cartea, dacă va fi disponibilă mai devreme în librării. Din păcate, de data aceasta nu voi participa la eveniment. Şi spun aceasta cu un imens regret, pentru că ştiu cât au însemnat pentru mine asemenea momente în trecut. O reprogramare de ultim moment m-a determinat să transfer călătoriile spre Bucureşti spre luna Iulie, pe care mi-o voi petrece în sălile de studiu de la CNSAS, pentru a-mi duce la bun sfârşit proiectul. Aştept cu multă nerăbdare să apară cartea şi vă transmit cele mai bune gânduri.

  5. Eneas spune:

    D-lui Tismaneanu ,cu respect!
    Eric Hoffer este unul dintre putinii filozof-proletari demn de acest nume! Marx era un trantor,traitor in lux pe banii altora ,care deplangea cu lacrimi de corocodil situatia proletariatului, in timpul primei revolutii industriale !
    Cred ca ar trebui sa analizate intr-un articol Eseurile lui Michel de Montaigne ,pentru ca este lectura care a schimbat viata acestui om!
    Stia germana )))))) -au contraire parerii d-nei Hannah Arendt !
    Stima maxima,
    Eneas

  6. PolitruculGalanton spune:

    Domnule Tismaneanu, stiti cumva sa se fi tradus la noi autorul despre care vorbiti azi? Multumesc pentru eventuale referinte.

    • Nu stiu sa fi fost tradus. Apelez la alti cititori sa ne spuna ce stiu pe acest subiect.

      • Emil spune:

        Nu am apucat să termin comentariul de azi noapte, cel cu “noi autodidacţii” – pe motiv de tastatură wireless, care scria cu totul şi cu totul altceva decât ce vroiam eu. Ţin să vă mulţumesc sincer pentru acest articol, domnule Tismăneanu, şi să vă reamintesc că aţi pomenit acum vreun an, într-un răspuns la un comentariu la un articol al dvs., că această carte va apărea în româneşte, în colecţia de care vă ocupaţi. Eu cred că voi lua vreo 10, pe care le voi face cadou la câţiva foşti colegi şi foşti şefi.
        Cartea /autorul nu au apărut până acum în liba română, cel puţin nu în România, nu bag mana în foc să nu fi apărut pe la Chişinău în perioada Perestroika (aici nu mai glumesc deloc)

  7. Felician spune:

    credinta “oarba” si fanatismul ideologic nu sunt identice, altfel am confunda Sf Augustin sau Vasile cel Mare cu Goebbles sau Stalin (scuze daca comparatia ofenseaza). inchizitia si cruciadele sunt exemple de fanatism grevat pe disperarea produsa de catastrofe naturale sau manufacturate (ciuma, ocuparea Ierusalimului, etc)…dezastre in absenta carora extremismul si fanatismul nu ar fi fost tolerate si nici posibile. La fel si regimurile totalitare – punctul de pornire, cauza si sursa de alimentare nu este ideologia (care e doar o unealta) ci starea de frustrare, mizerie si disperare a unei populatii, stare care provoaca si intretine reactii si comportamente extreme. La disperare (atat la nivel individual cat si de grup) ratiunea si logica sunt umbrite de forta si agresivitate. Se spune ca prima victima a razboiului este adevarul. Dar inainte de a ajunge la razboi cu toate nenorocirile pe care le aduce, sucomba pe rand etica, morala, justitia… iar frustrarile si furia ajuta extremismul sa castige teren. Catastrofele nu se produc datorita ideologiei si cu atat mai putin al credintei (care spune sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insati), ci prin persistenta obstinanta intr-un comportament lipsit de etica, morala si lipsa justitiei.

  8. Hannibal Lecter , MD spune:

    Off topic —am citit ce ati scris drept comentariu la textul lui Mihai Maci . Lucrati in mediul academic. Nu ar fi nimerit sa abordati subiectul ca un topic distict ,nu doar un comentariu ? Ar fi mai usor de purtat dialog. Daca a meritat a scrie despre Corina Radu ,de ce nu ar merita a scrie despre plagiate,autoplagiate (ca sint si din astea,nu ?) , scientific fraud,etcsamd ? Poate considerati propunerea.
    By the way, presa “independenta” nu si-a facut datoria in cazul Corinei ,precum scriati recent,fiindca nu a intrebat ce trebuia .Ar fi aflat ca inpricinata a fost ,intre 82-85 eleva a scolii postliceale de Securitate ,terminata cu gradul de locotenet-major,apoi a lucrat un an (85-86) in aparat, apoi cu recomandare de completare a studiilor a mers la drept (86-90). Nu-i nimic,nu e topic pierdut,caci e inca membru CSM ,iar CNSAS -ul NU a verificat-o nici ca Dumitrescu nici ca Radu. Parca ar fi tare greu de confruntat cu lista absolventilor , promotia ’85 . Nici nu trebuie scormonit la Popesti ….



Comenteaza:







Do NOT fill this !

Autor

Vladimir Tismaneanu


Vladimir Tismaneanu

Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism... Citeste mai departe


MIHAI MACI – Cel de-al doilea volum din Colectia Contributors.ro

"Atunci când abdică de la menirea ei, școala nu e o simplă instituție inerțială, ci una deformatoare. Și nu deformează doar spatele copiilor, ci, în primul rând, sufletele lor. Elevul care învață că poate obține note mari cu referate de pe internet e adultul de mâine care va plagia fără remușcări, cel care-și copiază temele în pauză va alege întotdeauna scurtătura, iar cel care promovează cu intervenții va ști că la baza reușitei stă nu cunoașterea, ci cunoștințele. Luate indi­vidual, lucrurile acestea pot părea mărunte, însă cumulate, ele dau măsura deformării lumii în care trăim și aruncă o umbră grea asupra viitorului pe care ni-l dorim altfel." - Mihai Maci

E randul tau

Că incompetența și corupția sînt legate, merg mînă în mînă, stau la aceeași masă, etc., ...

de: vintila mihailescu

la "Corupție sau incompetență?"

Cauta articole

decembrie 2016
Lu Ma Mi Jo Vi Du
« Noi    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
262728293031  

Valentin Naumescu – Marile schimbari. Crize si perspective in politica internationala. Editie bibliofila

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro

(An essay by Vladimir Tismaneanu and Marius Stan)