joi, martie 28, 2024

Despre vină pornind de la situația doamnei Udrea

„Recunosc, sunt vinovată că am dorit ce au dorit milioane de români în 2010, să-l vedem pe Lucian Bute boxând în România”. Observăm în această declarație publică un strigăt de ajutor, o cale de a atrage atenția încă o dată asupra sa, dar și o auto-învinuire.

Cei care observăm și auzim ne aflăm la distanță de situația dânsei, nu știm dacă are loc sau nu o nedreptate, o agresiune asupra sa, ori numai se dorește să fim manipulați prin declarații. Unii credem în vinovăție, alții în nevinovăție. Corelăm cu faptul că multe alte persoane acuzate de corupție au reacționat similar, iar apoi s-a dovedit a fi vinovate. Unele dintre aceste persoane și-au clamat nevinovăția chiar și după ce au fost condamnate. Unii continuăm să credem în nevinovăția lor chiar și după ce au fost condamnate, respingând existența oricărui criteriu obiectiv al vinovăției cuiva.

Dar dacă doamna Udrea, Doamne ferește, după trei zile în arest se va sinucide, iar mai târziu se va dovedi că este nevinovată, cum ne vom simți ? Vinovați, sau nu ? Ne vom întreba dacă am fi putut preveni așa ceva ? Vom spune că a fost “sinucisă” ca procurorul Panait ? Sau vom spune că a avut probleme psihice și ne vom șterge rapid din memorie ce s-a întâmplat ? [1]

Această situație publică ridică problema mai generală a relației cu cineva care pare că suferă, dar despre care nu putem ști, fiind la distanță, că suferă sau doar că se preface. În contextul luptei generalizate împotriva corupției este o problemă relevantă pentru oricare persoană, fie coruptă, fie nu.

Ce înseamnă vină

Vina este un sentiment moral, iar evaluarea vinovăției este inseparabilă de înțelegerea moralității oamenilor. Literatura este enormă, dar pentru a porni de undeva să zicem că după psihologii Baumeister și Vonach (2012) moralitatea oamenilor poate fi abordată din trei perspective

  • Moralitatea ca domeniu al judecării faptelor oamenilor. Această perspectivă asupra moralității poate fi abordată în termenii relației diadice dintre cineva care judecă, evaluează (un agent moral) și cineva care este evaluat sau ale cărui acțiuni sunt evaluate (agent făptuitor sau fapte evaluate). Cunoașterea procesele cognitive din mintea omului, de exemplu cum perceptem suferința altor oameni, este foarte relevantă pentru a înțelege acest fel de moralitate.
  • Moralitatea ca mecanism de control al felului cum acționăm noi înșine. În cazul celei de a doua perspective agentul moral e același cu cel făptuitor. Esențială pentru înțelegerea moralității din această perspectivă este voința liberă a omului, cu tot ce o poate întări și submina: “when people’s capacity for self-regulation has been reduced by depletion of willpower, people become in-creasingly willing to lie and cheat to get more money for themselves”.
  • Moralitatea ca fenomen inseparabil de existența culturii. În a treia perspectivă abordarea este triadică, presupune și existența unui agent care se ocupă cu implementarea regulilor relevante pentru relația dintre între agentul moral și agentul făptuitor. [2]

Vina de interes pentru psihologi este o noțiune direct relevantă pentru moralitatea într-o abordare diadică, fie ca judecare a faptelor oamenilor, fie pentru auto-reglarea propriului comportament. Avantajul acestei abordări este că permite testarea experimentală a unor teorii psihologice (sinteză de exemplu în Tangney și colab. 2007). Un exemplu de interes public major ar putea fi vinovăția cetățenilor cu privire la torturarea celor suspectați de terorism (Gray și Wegner 2010).

Vina joacă un rol important și în teoriile filosofice despre sentimentele morale. Dar în alte teorii filosofice, bazate pe principii morale, nu valorile și virtuțile, cu atât mai puțin sentimentele sunt relevante moral. Pentru extragerea unor concluzii practice din situația publică de la care am pornit în acest text teoriile psihologilor sunt cele relevante, dar cele ale filosofilor ne ajută să structurăm informația existentă.

Vina poate fi analizată pe mai multe direcții:

  • vină alocată/resimțită pe baza evaluării persoanelor (sau a propriului eu) în comparație cu vina construită pe evaluare faptelor (inclusiv a propriilor fapte)
  • vina subiectivă (autoînvinuirea, vinovăția, o vină personală), în comparație cu vina obiectivă (vină comportamentală, bazată pe fapte de observație în raport cu o lege morală obiectivă: divină, sau încorporată în reglementări.
  • vină comportamentală individuală în raport cu cea colectivă (chiar dacă nu acceptăm legitimitatea unei vini colective, ea există ca fapt social în spațiul cultural național și global, se alocă vinovății colective unor grupuri de persoane sau națiuni, ceea ce e ridică problema interpretării acestui fapt și reacționării la el).

Utilitatea acestor distincții (simpliste) în intepretarea celor ce se întâmplă este ilustrată în tabelele de mai jos:

Vina obiectivă

Da                                                          Nu

Da

Vina subiectivă

Nu

Cel care e considerat vinovat se simte astfel

Legea morală a acuzatorilor e în acord cu legea morală proprie acuzatulului. Sunt condiții favorabile pentru schimbarea comportamentului subiectului evaluat.

Cel care se simte vinovat nu e considerat vinovat

Poate indica necunoașterea vinovăției de către public sau probleme emoționale al subiectului care se auto-învinuiește

Cel care e considerat vinovat nu se simte astfel.

Poate indica nevinovăția subiectului, absența educației etice, precaritatea celei religioase la acuzatul care face parte din societatea care îl acuză, sau probleme psihice

Cooperare normală între agenții morali

Vina obiectivă (învinuirea) e construită pe

Evaluarea persoanelor                          Evaluarea faptelor

Cu accent pe ego

(rușine, eng. shame)

Vina subiectivă (sentimentul)

cu accent pe fapte

(vină propriuzisă, eng. guilt)

Accentuează conflictul, subminează rezolvarea problemei

Societate matură, persoană imatură.

Educația poate fi o soluție

Societate imatură, individ matur,

acțiunea civică poate fi o soluție

permite cooperarea și remedierea situației

Rușinea în sensul din tabel tinde să fie asociată cu ostilitate și evitarea asumării responsabilității, suntem mai puțin empatici cu alții când ne este rușine. Este un sentiment despre tine care ai făcut un fapt. Vinovăția în sensul din tabel este asociată cu o abordare mai constructivă, de rezolvare a problemelor interpersonale negative. Când ne simțim vinovați am fi mai empatici cu alții.

Din perspectiva de mai sus putem da situația doameni Udrea următoarea interpre:

  • Nu știm nimic despre vina obiectivă a doamnei Udrea, deoarece nu cunoștem direc faptele și nici nu a avut loc un proces care să aibă o sentință definitivă.
  • Toate alocările de vinovăție sau nevinovăție din spațiul public către dânsa reflectă sentimentele morale ale oamenilor, nu evaluări obiective.
  • Evaluările de vinovăție din spațiul public sunt atât de tipul evaluării persoanei cât și al evaluării faptelor, oamenii operează cu ontologii morale diferite.
  • Autoînvinovățirea doamnei Udrea pune accent pe ego, din felul cum e structurată fraza [3]. Pare a fi un rezultat al rușinii, nu al vinei propriu-zise. Rușinea apare în prezența unui observator, a unui judecător, ceea ce se întâmplă prin expunerea mediatică a cazului. Este un sentiment condiționat social, nu implică autonomie morală.
  • Din acțiunile publice doamna Udrea nu rezultă să aibă sentimente de vină propriu-zisă. Vina subiectivă propriuzisă implică autonomie morală, asumarea, internalizarea normelor morale. Absența sentimentelor de vină e în general substituită de încercări de a raționaliza faptele, ceea ce dânsa pare să facă prin argumentul că toți românii și-au dorit acea gală de box.

Întrucât interpretarea situației pare să depindă de problematica vinei subiective să înaintăm pe această direcție împreună cu un clasic al psihologiei, Alfred Adler.

Perspectiva lui Adler asupra vinei subiective

Sicher (1950) sintetizează problema vinei și a sentimentelor de vină la Adler. Problema e pusă în contextul dezvoltării conștiinței. În acest proces de dezvoltare individul trece de la o centrare pe sine (egocentrism, lumea este pentru eu) la o situație în care eul vrea “să conteze în această lume”, “să devină valoros pentru cineva sau pentru ceva” :

  • „Adoptând din aceste considerente terminologia discriminatorie între egocentrism şi egoism, centrare pe sine şi egoism, pare permisibil să căutăm conflictul dintre legea etică şi legea morală – una ca măsură a conştiinţei dezvoltate, cealaltă ca zona în care conştiinţa se manifestă. Acolo unde această dezvoltare a fost foarte tare neglijată, nu apare niciun conflict, şi individul va deveni vinovat fără să se simtă astfel, întrucât niciun sentiment de vină nu poate acompania sau urma o acţiune faţă de care individul se simte îndreptăţit, atâta timp cât are ideea că el este centrul universului. În cazuri extreme problema responsabilităţii nu este nici măcar arbitrară în mintea individului, întrucât această expresie a capacităţii conştiinţei este complet rejectată dacă şi când individul reuşeşte să se convingă că ceea ce este greşit pentru ceilalţi, este bine pentru el” (n.m. accentuările nu sunt originale)
  • Pot să apară “manifestări nevrotice, introduse de conflictul existent, dar nerezolvat, dintre interesul social şi egocentricitate.”

Maturizarea conștiinței ar duce la dispariția sentimentelor de vină și apariția responsabilității:

  • “Responsabilitatea apare în momentul în care are loc o decizie, a face sau a nu face, şi un lanţ al cauzalităţii începe, care va aduce efecte dezirabile sau nedezirabile. Alegerea drumului ce va fi urmat depinde de buna sau proasta funcţionare a conştiinţei cuiva. O bună funcţionare va îndemna către un drum ce presupune adoptarea şi asumarea unor asemenea responsabilităţi şi obligaţii faţă de ceilalţi pentru binele comun. O funcţionare slabă a conştiinţei va căuta să evite un asemenea drum, şi va căuta o soluţie prin care ceilalţi s-ar simţi obligaţi să se aplece asupra individului din centru. Sentimentele de vină, aşadar, se pot dezvolta doar la un individ care are o conştiinţă slab dezvoltată, nu suficient de slab încât să fie făcut vinovat, nu suficient de puternic încât individul să fie dispus să înfrunte responsabilităţile. Ele sunt simptomele unui conflict nevrotic între interesul social şi evaluarea personală, şi ca orice alt simptom nevrotic, ele permit individului să trăiască o stimă de sine imaginară fără să se angajeze în acţiuni care ar putea implica riscul sau eşecul;”

Doar indivizii care au o conștiința matură pot progresa comportamental [4, 5]:

  • Drumul progresului este deschis indivizilor acestui grup ale căror convingeri asupra responsabilităţilor lor îi ajută să depăşească şi să corecteze greşelile făcute fără a pierde respectul de sine [n.m fără a avea sentimente de vină, sau mai degrabă de rușine – conform schema din tabel] şi fără să se ascundă în spatele imaginii pozitive acolo unde a fost făcut răul.

Din perspectivă adleriană putem interpeta situația doamnei Udrea astfel :

  • Asumarea vinei proprii în comparație cu alții care fac la fel ca dânsa fără însă să și-o asume este o încercare de a părea bun fără să îți asumi responsabilitatea propriilor fapte, adică proiectare în spațiul public a unei chestiuni de interes personal. Dacă ne simțim sau nu vinovați e o chestiune de interes personal. De interes general este să ne asumă responsabilitatea construirii unui prezent mai bun.
  • declarația de la care am pornit pare a fi simptomul unei persoane egocentrice și care nu este în măsură să își asume responsabilitatea.

Trebuie însă spus că:

  • Este rațional ca doamna Udrea să acționeze astfel.
  • În același mod s-au manifestat majoritatea politicienilor români în situații similare: Năstase, Voiculescu, Andronescu, nenumărați alții.

Pentru a argumenta că este rațional să acționeze astfel să vedem care sunt efectele suferinței percepute (de către noi, cei care auzim declarațiile) asupra evaluării situației morale (a celui care face declarațiile). Grey și Wegner (2010) dovedesc experimental că există diferențe între modul cum evaluează moral cei aprope de persoana care pare să sufere și cei aflați departe de persoana care pare să sufere sau prin extensie să fie nedreptățită [6]:

  • „Participants in the proximal role of prison staffer saw suffering torture victims as relatively more guilty, while participants in the relatively distant role of a radio listener saw suffering victims as more innocent”.

Pe lângă proximitate intervin și alte variabile în evaluarea situației morale: dorința de răzbunare, de putere, sau responsabilitatea indirectă:

  • those who feel closer to a country’s government (e.g., by having voted for its current leader) may have a stronger need to justify its actions.”

Extrapolarea de la cazul torturii la la alte situații de suferință cunoscute public e făcută chiar de autori:

  • „These findings provide an insight into not only torture, but also instances in which we simultaneously observe pain and form judgments of guilt, such as instances of domestic violence, workplace harassment and child abuse. They imply that those close to harms of any kind will blame victims more than those further away.”

Din cele de mai sus rezultă că e rațional ca doamna Udrea să expună suferința sa în public, pentru a induce celor aflați la distanță ideea că nu ar putea face rău de vreme ce suferă [7].

În ce privește faptul că mai toți politicienii români acționează în acest fel, îmi vine în minte un singur politician care a reacționat în alt mod la acuzații, domnul Funeriu, un politician a cărui dezvoltare personală nu a avut loc în România.

Pornind de la ultimele două paragrafe ne putem întreba dacă România are ceva special în privința acestui mod de a reacționa în raport cu alte țări. Există cercetări empirice și în acest sens.

De la situația individuală la cea socială

Un articol academic recent despre capitalul civic raportează (Elingsen și colab. 2010, cu o co-autoare româncă):

  • “We experimentally investigate the nature of cooperation in various repeated games, with subjects from Romania and USA. We find stark cross -country differences in the propensity to  sustain multilateral cooperation through bilateral rewards and punishments. U.S. groups  perform well because sufficiently many cooperators are willing to discipline free riders.  Romanian cooperators are less prone to jeopardize their productive bilateral relationships for  the benefit of the group, collectively failing to provide adequate discipline. Our analysis  indicates that the performance differences constitute a group -level phenomenon, being largely  due differences in shared beliefs rather than differences in individuals’ preferences.”

Studenții americani s-au dovedit responsabili din punct de vedere organizațional:

  • “An organizationally responsible individual not only starts out with high contributions to the public good, but also promotes cooperation by risking productive personal relationships to discipline low contributors by withholding rewards, and refrains from targeting destructive costly punishment at high contributors”.

Studenții români au adoptat practici împotriva binelui comun:

  • “often engage in antisocial punishment of high contributors [to the public good]”

Modul de acțiune al studenților români nu a fost unul resentimentar, emoțional, ci ca rezultat al unui calcul rațional:

  • “retaliation for previous punishment does not seem to be a major motivator of this antisocial punishment.” „This does not mean that Romanians play a bad equilibrium. Instead, the data suggest that Romanian subjects fail to reach an equilibrium at all. Behavior oscillates, with periods of low contributions coming to an end as some individual suddenly increases the contribution. Frequently, some of the other group members follow suit, but usually not all of them  – and eventually the majority returns to low contribution levels, until a similar episode starts. Overall, the difference seems to be caused not by differences in preferences, but by a difference in the groups’ ability to construct a productive shared understanding of  (appropriate behavior in) the situation.” „Romanian participants are less inclined to assume such a social leadership role [de disciplinare a beneficiarilor clandestini – eng. free riders] Long-run costs in terms of damaged relationships outweigh the small gains in terms of improved group  performance.”

Problema controlului corupției în România este o problemă de tipul celei a controlului beneficiarilor clandestini, a unor defectori care vor să beneficieze de rezultatele producției sociale fără a aduce o contribuție, sau chiar subminând-o. Din articolul de mai sus rezultă nu doar că există stimulente să defectezi, dar că nu există nici stimulente suficiente pentru ca cineva să își asume rolul de lider pentru a face asta subminându-și relațiile personale bilaterale.

Concret, declarația de ieri a doamnei Alina Gorghiu (link) vine să contra-careze o posibilă astfel de reacție de subminare a lidership-ului anticorupție în ce privește încuviințarea arestării deputatului Elena Udrea:

  • ”Ştiu că este dureros, ştiu că oamenii au relaţii personale, dar cred că orice fel de opoziţie pe care vreun parlamentar sau vreun partid politic parlamentar o va avea pe un anume caz sau altul, înseamnă o mie de paşi înapoi în toată reforma şi în tot ceea ce înseamnă luptă anti-corupţie”

Din punct de vedere științific s-ar părea că România este un caz școală de societate post-totalitară pentru cercetarea imaturizării psihice și a disfuncționalităților sociale asociate ei (incapacitatea de comunicare și organizare). Putem interpreta că în România există lipsa de maturizare a conștiinței decidenților și nu numai, însoțită de absența empatiei și de decizii de a defecta social dintr-un calcul rațional. Rezultatul net este capitalul civic precar.

Din punct de vedere politic clasa conducătoare românească s-ar părea că nu poate fi reformată, ci mai degrabă ar trebui înlocuită. Semnificația social-politică a reacției doamnei Udrea ar putea fi că un fel nou de politicieni poate să apară numai din societatea civilă autentică românească și din diaspora. Adică dintre oamenii de aici care au făcut deja eforturi pentru organizarea acțiunii colective în interes public, sau dintr-o societatea unde indivizii au internalizat pe scară largă acest tip de cunoaștere socială. Totuși, după eliminarea unei mase critice de politicieni corupți și intrarea în politică a unor oameni capabili să se organizeze pentru acțiune colectivă probabil că structura de stimulente se va schimba și cei rămași care anterior au avut comportamente anti-sociale se vor adapta dintr-un calcul rațional noilor condiții.

Încheiere

Toată discuția de mai sus are ca miză practică asigurarea domniei legii.

Soljenițîn spune că acesta ar fi doar un început pentru mai bine, dacă nu vrem să trăim fariseic (link):

  • “Litera legii este prea rece şi prea formală pentru a avea o influenţă benefică asupra societăţii. Când întreaga viaţă, în ansamblul ei, este înţesată de relaţii în spiritul legii, se degajă o atmosferă de mediocritate spirituală care paralizează şi cele mai nobile elanuri ale omului. Şi va fi pur şi simplu imposibil să facem faţă provocărilor secolului nostru, înarmat ameninţător, doar cu armele unor structuri sociale legaliste.”.

Drumul propus de Soljenițîn mi se pare o capcană. Nu în ce privește conținutul, ci în ce privește scara socială de aplicare. Viața personală nu este totuna cu viața socială. Într-un model obiectiv științific, construit cultural, viața personală este partea din cea socială, dar în sens subiectiv viața socială este parte in cea personală. Nici un om nu are acces la sensul obiectiv „real”ca să poată da o direcție obiectivă vieților altora. Nimic nu poate paraliza “cele mai nobile elanuri ale omului”. Dar poate crea stimulente să renunți singur la ele.

Cred că trăirea spirituală înaltă, în general orice fel de viață culturală performanță, precum și capacitatea de a admira sincer sunt posibile doar în spațiul privat, individual sau în grupuri mici. La nivelul societății ca întreg tot ce putem spera fără a cădea în hubris-uri totalitare este o democrație funcțională. Un obiectiv social rezonabil este să avem o societate modiocră pașnică, în care există controlul celor care ies din tipare în mod negativ și sunt tolerați cei care ies din tipare în mod pozitiv.

Așa ceva poate exista când politicienii și cetățenii de rând sunt responsabili împreună de domnia legii și când de conținutul proiectelor de viață ale fiecăruia este responsabil fiecare om în parte.

Dacă politicienii vor să ne dea sensul vieții în loc să ne furnizeze resurse și servicii publice pentru a ne contrui singuri viața, ei sunt vinovați că au făcut-o, iar noi suntem vinovați că am acceptat [8].

Note:

[1] Acest paragraf a fost introdus doar pentru captarea atenției. Nu cred că se va întâmpla așa ceva și nici nu suspectez pe nimeni că ar dori să se întâmple așa ceva.

[2] Mecanismul biologic de rezolvare a conflictelor este agresiunea intra-specifică. Moralitatea în oricare dintre perspectivele menționate permite rezolvarea conflictelor într-un mod neviolent, iar rolul ei e susținut prin alte mecanisme culturale (legi, instituții). Teoriile despre moralitate nu sunt teorii biologice, ci ale științelor socio-umane. Cuplajul dintre teoriile despre moralitate și teoriile biologice se face prin teorii de interdisciplinare despre relația dintre procesele cognitive din minte sau comportamentele verbale/culturale umane și teoriile biologice despre funcționarea și evoluția creierului. Teoriile biologice de reducere a moralității la procese biologice, de exemplu prin avantaje conferite grupului de organisme, au în vedere doar moralitatea înțeleasă ca domeniu al judecării comportamentelor unor organisme  (primul sens al moralității din Baumeister și Vonach 2012). Moralitatea care face apel la noțiuni precum „voință liberă” și „instituții” nu este traductibilă în vocabularul teoriilor biologice. Are sens să spunem că persoana poate fi vinovată sau nu, dar a aplica atributul vinovat unui organism biologic (fie și uman) al cărui comportament este determinat în mod natural de procesele din creier este ceva lipsit de sens (tehnic vorbind o eroare categorială).

[3] Ca o observație colaterală, se pare că modul tradițional de construire culturală a identității feminine tinde să ducă la punerea accentului pe vina subiectivă propriu-zisă, sau rușine normo-centrică, iar cel de construirea a identității culturale masculine pe ego (rușine ego-centrică, nu vină propriu-zisă).

[4] Accentuarea sentimentelor de vinovăție în educația religioasă în dauna oferirii de repere și cărămizi culturale și spirituale pentru auto-construirea unui proiect de viață întârzie maturizarea psihologică a tinerilor și reprezintă o deturnare a mizei vieții spirituale. Cu implicații asupra capitalului civic și la funcționării societății democratice.

[5] Depășirea și aruncarea vinei și a conceptului de vină, ca o treaptă intermediară, e prezentă și în abordări filosofice și teologice. Absența vinei indică fie o trăire animalică, într-o absență de proiect personal sau național (beția, disoluția instituțională), fie spiritualizarea vieții, luarea ei în propriile mâini, atât cât depinde de tine, starea de a fi în proiect, pe drum (hotărârea către ceva, organizarea pentru ceva). Ocuparea cu ceva. Dar nu oricum: „să nu afecteze nici o altă persoană în mod negativ, să nu fie peste puterile noastre” (link), să fie conceput și aplicat astfel încât să nu ne ducă la ratare sau bovarism (link), și să fie cuplat cu un proiect colectiv minimal care să asigure pacea socială. Proiectul personal cultural de rostire universală nu se poate desfășura în afara păcii sociale.  Proiectul colectiv care depășește vina, dar prin natura sa anulează pacea este un eșec și duce la reinstalarea vinei personale și colective. Starea de vinovăție este o coordonată a umanului, dar și depășirea ei permanentă este o tot o coordonată a umanului. Totul pare să depindă de felul în care ne depășim vinovățiile. În jos, sau în sus. Dacă le depășim în sus pare să depindă de felul cum le depășim, individual sau colectiv, iar când le depășim colectiv de felul cum o facem, prin proiecte colective constructive sau distructive. Atunci când proiectul colectiv de depășire a vinovăției este prost conceput este preferabil să te opui lui, sau dacă asta e nerealizabil, să izolezi într-un proiect personal, să te decuplezi de cel colectiv.

[6] Tehnic vorbind ei fac apel la teoria catalogării morale și teoria disonanței cognitive „Dissonance will apply for those closely associated with perpetrating the torture, while moral typecasting will apply for those distant from it.”

[7] Acest fenomen a fost exploatat și de către domnul Iohannis în campanie după ce a suferit atacuri la familia sa, atunci când a comunicat că suferă celor aflați la distanță, votanții, și a întărit evaluarea morală pozitivă cu afirmația “mai bine pierd, decât să fiu mârlan”.

[8] Acest articol nu are nici o valoare științifică sau filosofică. Nu sunt specializat în domeniul psihologiei sau al teoriei sentimentelor morale. Desigur că lucrurile sunt mult mai subtile decât cum sunt descrise aici, și că vocabularul tehnic de specialitate este probabil altul. Este un articol civic, în care am folosit elemente din literatura de specialitate disponibile la o căutare rapidă oricui caută pe google scholar sau google folosind cuvintele „vină”, „auto-învinuire”, „guilt”, altel din familia de cuvinte. A fost scris într-o zi, în week-end. Dacă ați găsit ceva folositor în el ca persoană interesată de ce se întâmplă în spațiul public, atunci scopul pentru care a fost scris articolul a fost atins.

Distribuie acest articol

44 COMENTARII

  1. Nu sunt de acord că E.U. este un exemplu pertinent de la care se poate construi o teorie. Evident, a trebuit să precizați că nu v-ați propus așa ceva. Ca întrebare trivială, de unde știa E. U. ce vor milioane de români la un moment dat și ce nu vor, probabil, alte milioane? Câtă risipă de resurse! Finalmente, mă întreb dacă serviciile de informații n-au cumva și departamente (legale) de distribuire a informațiilor către demnitari dovediți incompetenți la un moment-dat (e.g. Președintele din Norvegia) și de câte astfel de dovezi e nevoie pentru a „accede“ la acest tip de informații.

    • Se poate construi o schemă de interpretare teoretică de la orice.

      Cu ocazia asta se și pot strecura diverse șopârle, eventual ca citate din alți autori, pe care cine are ochi să le vadă la nivel academic și civic le vede.

      gânduri bune,

  2. „Trebuie însă spus că:
    Este rațional ca doamna Udrea să acționeze astfel.
    În același mod s-au manifestat majoritatea politicienilor români în situații similare: Năstase, Voiculescu, Andronescu, nenumărați alții.”

    Nu inţeleg de ce toată lumea se face că nu pricepe mesajul lui Udrea, care a spus de multe ori ca nu are nimic cu SRI sau cu DNA, ca instituţii, toată problema fiind un individ cu grad de general care deţine prea multă putere fără a putea fi controlat sau verificat.
    Sunt mirat cum peste tot în media apar mesaje de genul „Udrea atacă instituţiile statului” şi toată lumea sare cu diverse comentarii de la „ce v-am spus eu în ultimi ani” până la „Udrea recunoaşte, poliţia politică”
    Eu încep să cred ce zice, văzând ce teamă le este tuturor de general, şi de fondul declaraţiilor lui Udrea. Pare că avem un mic Putin în devenire.

  3. Aoleu cata mai kilomanul. :) Poate ca merita citit , cine stie poate maine poimaine. :)
    Asadar: Care sunt dovezile -motivele care sa justifice arestarea preventiva in sensul asa ziselor incalcari ale interdictiilor date anterior de procuratura? daca nu sunt, atunci nu cumva e vorba de ABUZ judiciar? adica exact motivul pentru care in lege se cer aceste avize din parlament, nu pentru judecata pe fond ci ca protectie contra abuzurilor poate ca dupa cum se vede azi chiar posibile?

    • Nu știu, chiar nu știu ce mă întrebați.

      Dar e interesant interesul dvs pentru ceva ce noi nu putem cunoaște sub nici o formă, nefiind aproape de fapte. Sugerează ca acționați împins de niște emoții.

      gânduri bune,

      • Ba putem cunoaste, caci arestarea preventiva in cazul Udrea nu se refera la fondul dosarelor ci la incalcare a unei interdictii care era de fapt chiar ilegal impusa caci nu trecuse inca nimic prin parlament.. Aceste lucruri sunt in comunicatele procuraturii dar doar enuntate ori asa ceva este imediat si necesar dovedibil.

  4. Dupa parerea mea, teoretizand in acest fel, trageti o bidinea de var peste tabloul dezgustator al unei marsave serie de hotii, care stim foarte bine, sunt probabil doar varful unui aisberg. Nu este nimic „stiintific” in acest fel de a se face politica in Romania. Politica nu mai inseamna gestionarea bunului si bunurilor publice, ci o tranzactie intre ticalosi care o fac doar pentru a se imbogati sau pentru a-si inmii „investitiile” pe seama celor multi si prosti. Cazul Udrea si toate celelalte nu-mi inspira pofta de studiu al psihologiei sociale, ci doar o imensa sila. Iar vina este colectiva, inainte de a fi individuala, pentru am ratat in aceasta tara proiectul democratiei ca atare, adica optiunea de a alege pe cei mai buni. Totul este de-acum pierdut, hidra mafiei nu va mai putea oprita pentru ca ajuns la varful societatii si a cuprins toate puterile in stat. Hidra nu va face decat sa se reintrupeze in diferite forme, indiferent de ce credem noi ca am votat.

    • Simpatică metafora cu bidineaua, am reținut-o. O s-o folosesc în vreo expunere despre teoretizarea comportamentului moral.

      gânduri bune,

  5. corrigendum (scuze, dar eram cam nervos)

    a se citi:

    marsave serii

    pentru ca am ratat

    nu va mai putea fi oprita

    pentru ca a ajuns

  6. Regret sa va pun cu picioarele pe pamint:
    1/ „Duoamna ” ne-a costat citeva miliarde de euro (daca nu zeci)
    2/ Tipologia absolventei de „particulera” Udrea = toapa. Punct.

    Dupa cum vedeti, discutia de mai sus nu are sens, concluziile d-voastra de genul „clasa conducătoare românească s-ar părea că nu poate fi reformată, ci mai degrabă ar trebui înlocuită” tin de domeniul evidentei. Parerea mea – mai radical fiind – este ca ar trebui inlocuita prin forta, sa le fie frica celor care vor veni; frica pazeste bostana, in cazul nostru democratia.

    Si aici e problema: faptul ca Udrea este legata abia acum, spune multe despre democratia noastra inexistenta, despre justitia careia i sa opresc dosare in anumite momente, despre rolul securistilor (citeste servicii secrete, cica reformate) in Romania. Iar aici, trebuie remarcata politica anti-romaneasca a SRI si SIE, puncte nodale de interese „economice” si „politice”. Distrugerea sistematica a acestei tari n-ar fi fost posibila fara aceasta lipsa de patriotism. Marasmul economic actual, privatizarile dubioase, miliardele lipsa, (pri)gonirea fortei de munca, a oamenilor activi, n-ar fi fost posibile fara suportul acestor servicii.

    Sereiul e pentru noi / securitatea numarul doi. Da’ e bine, ca lumea crede ca serviciile sint bine intentionate …

    Arestarea lui Udrea are insa efecte pozitive certe: de exemplu, pemepistii care erau atit de activi pe forum-ul asta au lasat, ca sa citez, „ciocu’ mic”. Marturisirile „duoamnei” sint de fapt amenintari la adresa idolului Traian Basescu. Iar pe asta il doare-n basca (se potriveste) fiindca toate afacerile si le-a facut prin interpusi (fratine, brinza e pe bani / cucurigu cu doi bani).

    Sa fim sanatosi.

  7. Domnule Iordache, o singura remarca – si asta „en passant” – etica e una iar morala e alta.
    Confuzia este intretinuta cu buna stiinta de catre stat ( similar cu cea intre legalitate si legitimitate) dar asta nu inseamna ca cei care gandesc nu pot discerne.

    Numai bine

  8. Un parlamentar ajunge in Parlament pe votul prostimii, un ofiter de informatii trebuie sa aiba chemare si multa munca pana ajunge la un anumit grad.Cariera unui ofiter de informatii poate fi usor compromisa de un parlamentar corupt. De ce E.Udrea striga in gura mare ca F.Coldea este un ofiter corupt, cand a fost la putere nu l+a vazut pe acel corupt. Dl Maior baiat bun i+a spus de poze inainte de a apare pozele,asa spune E.Udrea. Oare nu cumva ea si-a publica pozele, oare nu cumva libanezii bagau bani de la rusi prin firma care administra terenurile de la Nana.
    De ce T. Basescu se straduia sa ne bage in cap ca E. Udrea nu minte.?

    • Votanții nu sunt „prostime”. Dacă nu ne respectăm unii pe alții degeaba mai avem o țară, pierdem timpul.

      gânduri bune,

      • Domnule Iordache, va sugerez cu respect sa nu facem caz de corectitudinea politica!
        Nu de alta dar la vot nu exista „prostime” ci doar cetateni informati, dar dupa vot se vede ca tot altii sunt chemati sa le achite „informatilor” ajutoarele sociale si, eventual, sa-i scoata din galeata cand se imprumuta in CHF. Pai daca statul ii considera suficient de informati si responsabili ca sa voteze ma astept ca acelasi stat sa-i considere suficient de informati si responsabili ca sa se auto-intretina. Sau, Doamne fereste, se prostesc peste noapte (dar se desteapta subit in ziua premergatoare urmatorului tur de scrutin)?

        • Vă mulțumesc pentru sugestie.

          Dvs interpretați prin prisma corectitudinii politiceprobabil pentru că nu aveți viață creștină.

          Pentru mine e un păcat să vorbesc în felul acesta despre oamenii care fac prostii, fac asta doar când chiar sunt scos din pepeni și după aceea îmi pare rău. La urma urmei cred că fiecare dintre noi avem multe prostii la activ (bârne în ochi). Și nici nu cred că respectabilitatea are vreo corelație directă cu inteligența.

          Acum nu eram scos din pepeni (și de la o vreme mi se întâmplă tot mai rar).

          Alt aspect: un comentariu de acel fel asociat unui text al meu mă pune în situația, dacă am ales să comunic cu forumiștii, să nu îl pot ignora.

          gânduri bune,

          • Domnule Iordache, eu unul gandesc ca u calculator (n-am incotro, numiti-o deformatie profesionala daca doriti). Deci:

            1. 70% din rezultatul (financiar) al muncii mele este gestionat de catre stat. In aceste conditii consider ca am dreptul sa decid, macar indirect, cine si cum va gestiona fondurile respective.

            2. Cei care nu contribuie la bugetul de stat (ba dimpotriva, consuma mai mult decat produc) nu au dreptul moral de a decide cine si cum va gestiona banii altora.

            Este o simpla concluzie logica care nu implica crestinismul. Da, puteti afirma ca doctrina crestina implica ajutorarea aproapelui dar cred ca acest aspect ramane la latitudinea mea, atat ca suma cat si ca destinatie.

            P.S. Ajut, in masura posibilatilor, un camin de batrani dar nu vad motivul sa contribui la cresterea puradeilor unor inconstienti care mai „genereaza” cate un plod dupa fiecare incursiune la crasma satului. Da, stiu, discursul meu nu este nici pe departe PC dar este logic… sper sincer ca logica nu va doare!

            Numai bine,
            iosiP

  9. Va bazati tot rationamentul pe premisa ca „gala Bute” e singurul cap de acuzare. Si nu-i asa, sunt patru capete !
    Credeti cumva ca „Trofeul calitatii”, acuzatie in urma careia Adrian Nastase a putut fi dovedit ca autor, a fost unica lui potlogarie ?
    Nu mai revin cu arhicitatul exemplu : cu ce l-au prins pe Al Capone .

    • Propuneți un palier al judecării pe fond care nu era miza acestui articol. Chiar cred că asta e treaba justiției.

      gânduri bune,

  10. „nu știm dacă are loc sau nu o nedreptate, o agresiune asupra sa, ori numai se dorește să fim manipulați prin declarații”…
    Textul e confuz pentru ca este impersonal. Cine sa manipuleze. Logica textului indreapta antentia spre E.U. pentru ca era vorba despre declaratiile dumneaei. Totusi nu este ” ea doreste sa ne manipuleze prin declaratii” cum ar fi fost logic si clar. Asa cititorul se poate gandi ca poate „ceilalti” manipuleaza, cei care o doresc condamnata.

    Se zice apoi ca E.U. se invinovateste… in cuvintele citate la inceput. Poate ca autorul nu sesizeaza ironia pe care o incearca E.U. pentru a se pune intr’o lumina favorabila si le ia ad litteram.

    Apoi ca exista pericolul ca E.U. sa se sinucida… si noi sa ne simtim vonovati… care noi ? noi care manipulam impotriva ei ? care ne’am simti vinovati de eventuala ei sinucidere ?

    Iar apoi „vina e un sentiment moral”… poate sentimentul de vinovatie este un sentiment moral dar vina nu este un sentiment. Sunt oameni care sunt gasiti vinovati pentru o vina, mai mare sau mai mica, si ei totusi sa nu aiba nici un sentiment moral fata de aceasta vina. Ceausescu este unul dintre ei. Si multi altii.

    Sunt multe confuzii de genul asta. Ca si textul anterior al aceluiasi autor.

    Oricum, am o parere foarte proasta despre modul cum a reactionat contributors.ro la acest scandal. Foarte proasta… mare dezamagire, dar nu insist.

    Problema din punct de vedere a vinovatiei este limpede. Un politician este pus sub acuzare penala. Nu este nici primul si nici ultimul politician de aceasta speta. Vina se hotaraste in justitie tot acolo unde si pedeapsta este hotarata. Sentimentul unanim este potrivnic lui E.U. Nu este vorba despre detaliile acuzatiilor pe care publicul larg la afla mai mult sau mai putin corect din mass media ci de antipatia sau simpatia publicului. Unii dintre ei au fost hraniti cu propaganda antenelor si vad rosu in fata ochilor cand aud orice are legatura cu T. B. Altii au fost dimpotriva de partea lui T.B. desi nu intotdeauna au inteles jocul politic al acestuia. In fine, au exista si putini suporteri deschisi ai lui E.U. alaturi de T.B.

    Problema nu este vinovatia ci natura regimului care s’a incheiat. Dupa ani de zile de polarizare excesiva totul era in alb si negru. Mai precis T.B. era muma pentru unii pentru altii ciuma. Tocmai de curand au aparut articole despre mostenirea regimului lui T.B. aici pe contributors. Or, este regretabil ca aceste articole si alte multe altele care le’au precedat nu pomenesc de loc de E.U., Eba, Videanu, Olteanu, si alti multi altii. Un fel de politica strutului.
    Un caz similar este cel al Talpes & Wats care vad regimul Ceausescu exclusiv prin prisma politicii anti-sovietice a acestuia trecand cu vederea multe alte „detalii”.

    Or, exista un principiu relativ simplu. Atunci cand ai o oarecare vizibilitate si notorietate nu te poti eschiva cu usurinta de la a iti exprima parerea fata de probleme care sunt fierbinti la ordinea zilei. Nu te poti eschiva de responsabilitatea de a face o alegere, adica de a iti exprima clar parerea mai ales cand in articolele platformei revin cu oarecare regularitate pledoarii pentru o anume „claritate morala”. Pur si simplu nu se poate. Aceasta era de altfel strategia unor politicieni nationalisti radicali care in momentele de dificultate politica se „refugiau” in analize ale valorilor eminesciene, de pilda. Ei imbinau politica cu cultura, cultura functionand ca un refugiu si loc de refacere a legitimitatii lezate. Or, cum ziceam. A baga capul in pamant nu se poate. Exista suficiente texte in mass media actuala care discuta ponderat si argumentat situatia de fata. Ei bine, contributors.ro alege sa taca. E o tacere asurzitoare, cum se zice.

    Aceasta alegere de care vorbeam nu se refera la vinovatia lui E.U. ci la a alege in primul rand sa iei cunostinta de faptul ca un politician aflat aproape de varful puterii ani la rand este acuzat de fapte penale. Mai mult, faptul ca acel politician descinde la televizor si pe alte canale mass media si face o serie de afirmatii mai mult sau mai putin scandaloase. Ah, daca ar fi fost un apropiat al lui Ponta articolele ar fi fost inundate de critica „pontocratiei” si altor termeni creati ad-hoc. Ar fi fost o fiesta de articole dedicate dezvaluirilor respective. Dar asa… tacere. Doar aluzii la „sfarsitul unei epoci”, la macelaria „elitei politice” (sic!), dar despre situatia de fapt… nimic concret. Eu ca cititor al acestei platforme ma simt frunstrat.

    Chiar daca, ajuns in situatia de a retrai ultimele cateva alegeri, as vota la fel cum am votat la vremea respectiva, aceasta nu ma face sa nu observ ca afirmatiile facute de E.U. si in jurul cazului ei sunt extrem de grave si ca o anumita asanare a institutiilor statului in aceasta forma se impune. Si unde sa aflu parerea altor oameni despre acest lucru ? La Antena 3 !? La Romania TV !?

    In privinta moralitatii, este de analizat cum am ajuns sa traim intr’o tara in care harnicia si modestia au devenit defecte de caracter si atrag mai curand marginalitatea celui in cauza. Cum al ajuns sa

    PS. Si nu cred ca specia aceasta de oameni pot lua in calcul varianta sinuciderii ca rezultat al unui „sentiment moral” ci poate doar in urma constatarii a esecului proiectului de parvenire pe care l’au avut si a anxietatii ce ii urmeaza acesteia.

    • Vă mulțumesc pentru comentariu,

      Ca să lămurim o confuzie aparentă: aici este o platformă de contribuții pe bază de voluntariat, nu un ziar cu o linie anume. Eu decide ce problemă abordez, nu altcineva. Scriu aceste texte din interes civic, fără nici o remunerație și fără nici o comandă din partea editorului sau a altcuiva. Scriu când vreau eu și dacă se consideră că textul e acceptabil și de potențial interes atunci e publicat.

      Eu nu cred că problema e natura regimului. Regimul e post-comunist cleptocratic, asta se știe de multă vreme la cartea lui Tom Gallagher încoace:

      http://www.amazon.com/Theft-Nation-Romania-Since-Communism/dp/1850657165

      Dacă dvs credeți că problema e natura regimului vă rog să scrieți dvs cu privire la această problemă. În ce mă privește mi s-a părut demnă de discutat problema vinei. Nu îmi plac lapidările în spațiul public. Un pic de decență, de bun simț, de răbdare, nu cred că ne-ar strica.

      gânduri bune,

      • Imi cer scuze daca am lasat sa se inteleaga asa ceva. Dezamagirea mea este vis-a-vis de platforma contributors care inainte de toate este o comuitate de oameni cu un anumit nivel de educatie, anumite valori si anumite simpatii politice. Evident ca nu este o redactie, tacerea nu este insa mai putin asurzitoare. Dezamagirea mea cu privire la aceasta tacere nu are legatura cu dumneavoastra. Va rog sa ma scuzati ca am lasat din neatentie sa se inteleaga altfel.

        In ceea ce priveste problema in cauza cred ca lucrurile sunt complicate de faptul ca de ceva vreme spatiul public a fost polarizat si atunci obiectivitatea a cam lasat de dorit. Nu incerc sa insinuez ca „adversarii” ar putea fi mai frecventabili decat se spune ci ca unii „prieteni” sunt de fapt falsi prieteni si au tot fost tolerati doar datorita situatie si criza si a psihozei asediului. Sunt atat de multe lucruri nespuse in acesti ani nevrotici incat va mai trece multa vreme pana cand vom regasi normalitatea.

        In ce priveste lapidarea publica… aveti dreptate in sensul ca acesta este motivul pentru care nu mai urmaresc programele si stirile TV de foarte multi ani. Tonul lor intr’adevar seama cu incitarea la lapidare. Pe de alta parte insa… dna pune sub acuzare un politician iar respectivul politician intra intr’o frenezie a declaratiilor care mai de care mai uluitoare. Asta nu mi se pare a semana a lapidare, de loc. Iar daca consider ca multe din afirmatiile facute de respectivul politician descriu lucruri care ridica mari semne de intrebare cu privire la functionarea institutiilor statului nu inseamna ca lapidez pe cineva. Pe de alta parte, imi dau seama evident ca lumea Antenelor este in fibrilatie dar asta nu inseamna ca nu mai putem sa ne intrebam ce naiba s’a intamplat cu institutiile statului de au ajuns in asa hal, asta fie ca vom crede fie ca nu afirmatiile cu pricina.

  11. Pacat,d-le Iordache
    Ati scris acest articol intr-un moment nepotrivit. Uitati numai ce spuneti dv. si ce vi se raspunde. In tarile arabe unde se mai practica lapidarea ( de ex. pentru adulter) cei mai infierbantati, dornici de participare sunt atat de convinsi de fapta lor „buna” , de dreptatea lor incat setea cu care o infaptuiesc, pe noi occidentalii ne impietreste. Acum metaphoric suntem la scena „lapidarii”. Gandirea echilibrata a fost pusa in cui. Banii dati pentru reclame si publicitate la un meci de box cred ca sunt mai nimic fata de ” consumati zilnic 2 litri de apa” – care se face tot pe bani publici , si inca de la Ministerul Santatii – O fi corect, nu o fi corect, nu stiu ! Poate trebuia sa se inceapa de undeva dar…. ura, agresivitatea naste monstrii in gandurile oamenilor haituiti si deprimati din aceasta tara. Nu va descurajati ! Mie mi-a placut mult articolul dv.

  12. Am urmarit istoria lui Udrea de ceva vreme incoace.

    Intotdeauna caracterul asta mi s-a parut sulfuros si foarte alunecos, uns cu multe alifii. De la inceput nu am avut incredere in madam Udrea, desi am fost sustinator al lui Basescu.

    Iata ce cred eu personal despre predicamentul ei actual:
    1. La orgoliul pe care il are, nu am auzit pe nimeni sa dea in gat in public pe altii intr-un caz de coruptie penal. Or asta exact era ceea ce procuratura i-a cerut sa nu faca. Ai de facut declaratii, le faci la tribunal sau procuratura, nu in fata camerelor de vederi. Ori ea fiind sub control judiciar, nu putea sa faca astfel de declaratii in public. Asta schimba datele controlului judiciar si cere stare de arest, pentru ca compromite rezultatele anchetei penale trimitand mesaje celorlalti impricinati in mod public despre cum sa isi faca apararea.
    2. Chestia cu controlul SRI mi se pare ca e cusuta cu ata alba, si apare ca o tentativa de „urma scapa turma”. Daca era asa de protejata de Basescu , generalul SRI putea fi demis cu multa vreme in urma. Presedintele poate demite capii SRI, asa cum a si facut-o inainte.
    3. Nu spunea nimenea sa nu il aduca pe Bute in tara, insa trebuia sa o faca respectand legile in vigoare, nu impingand discretionar bani publici intr-o firma privata cu dispretul legii.
    4. S-a vazut si cu ochiul liber ca divortul de Cocos a fost numai de forma, stiind ea ca DNA o sa ajunga mai devreme sau mai tarziu la el. A incercat sa scape pretextand un divort. insa dupa cum s-a vazut, si-au vazut impreuna de combinatii si dupa divort.

    Cred ca Udrea joaca un joc foarte perfid la ora asta din care nu are cum sa castige ceva, ci numai de pierdut. Daca orgoliul personal nu o orbea, ar fi incercat aceleasi manevre pe care le-au facut Voiculescu, Nastase si altii ca ei, adica aburind pe tacute DNA si incercand sa tergiverseze judecata asteptand o achitare.

    • Vă mulțumesc foarte mult pentru intervenție. Cred că acesta e registrul în care ar trebui dezbătută situația în spațiul public.

      gânduri bune,

  13. Dar dacă se va sinucide Băsescu, Doamne ferește, după trei zile cu Udrea în arest, iar mai târziu se va dovedi că este nevinovată, cum se vom simți susținătorii?

    • Iată o întrebare. Nu știu.

      Vedeți, astfel de întrebări își au folosul dacă sunt însoție de niște scheme care să ajute să dăm un răspuns, sau măcar să înțelegem ce vrem cu astfel de întrebări. Altminteri rămânem la ele ca simple curiozități și le uităm la fel de repede. Iar dacă se întâmplă ceva grav în jurul nostru abia atunci ne dăm seama că poate am fi putut să facem mai mult ca să nu se întâmple.

      Vă mulțumesc.

      gânduri bune,

  14. Ce nu se intelege exact din ce se intampla lasand orice alte afirmatii conjuncturale care toate pot fi legitime este ca poate ca nu e gresit ce urmeaza:

    Sensul legii de control parlamentar asupra cererilor procuraturii evident ca nu au in vedere o analiza a fondului o substituire a instantelor, dar au desigur un scop? Si stiti care este acesta? ca daca nu ar exista un motiv ar trebui exclus acest control parlamentar. Tocmai sa se evite o posibila acaparare a legislativului de puterea judecatoreasca prin SRI si procuratura sau macar unele ABUZURI.Cazul Udrea nu sunt sigur ,dar este posibil sa intre in aceasta categorie ca nu degeaba ultimul cuvant al lui Basescu in calitate de presedinte a fost Atentie la SRI! Daca mergem otova si fara discernamant putem cadea in eroare . Daca suntem de buna credinta sa ne mai gandim si sa discutam aceste aspecte iar aceasta speta cu un jurist bun si obiectiv.

    • Vă mulțumesc pentru intervenție.

      Cred că Ceea ce urmează este rezultatul faptelor celor implicați direct și ale noastre care alcătuim societatea asta, al lașităților și curajului nostru la un loc, al înțelepciunii și prostiei noastre, al indiferenței și implicării.

      Nu știu dacă e important să spunem că e greșit sau nu, este ceea ce este. Nu știm, nu sunt jurist. Important mai degrabă mi se pare ce facem mai departe cu ceea ce ni se întâmplă, să nu rămânem blocați în trecut, în vinovății sau mândrii că am făcut mare brânză până acum. Să evalumă către ce se îndreaptă lucrurile și să acționăm în consecință.

      Iar pentru asta ar trebui să avem mintea limpede, fără să ne lăsăm copleșiți de emoțiile inevitabile situației.

      gânduri bune,

  15. Bucuria de a vedea cum cel care tu crezi că ți-a făcut rău suferă, ce abjecție !

    Azi e o zi a turnesolului în spațiul public, în care oamenii își arată adevărata față. Lor și nouă. A lor și a României prin noi toți la un loc.

    • Bucuria de a vedea cum cel care (tu crezi că) ți-a făcut rău suferă, ce Schadenfreude!
      Până să întoarcem și celălalt obraz, eu cred că o minimă satisfacție pentru că un personaj ca Udrea, atâta vreme intangibilă, care a reușit să sfideze cu atâta indecență și să fie atât de antipatică, intră în vizorul justiției, nu e deloc deplasată, darmite abjectă…

  16. „Toată discuția de mai sus are ca miză practică asigurarea domniei legii.” – de acord, cu remarca, insa, ca o discutie (rezultatul ei) depinde deopotriva de cel care vorbeste si de cel care asculta (Montaigne)…;)
    Este motivul pentru care gasesc binevenita tema „despre vina”, deoarece este de dorit sa avem definitii asemanatoare (…) referitor la tema discutiei, daca dorim sa ajungem la concluzii utile.
    Dupa comentariile pe care le-am citit, inteleg insa ca personalitatea dnei Elena Udrea este astfel resimtita incat, se tinde in a o pune sa figureze ca, insasi, definitie a vinovatiei!
    Acest mod de judecata, exprimat deseori prin „mai rau nu se poate!”, nu este doar periculos in sine (intotdeauna e loc si de mai rau…) ci mai ales pervers, deoarece anuleaza din start discutiile constructive, menite sa conduca la evolutia mentalitatilor si, implicit, la evitarea repetarii -ad vitam aeternam! – aceloreasi cauze care produc, invariabil, aceleasi efecte!
    Acest popor a mai executat o Elena in urma cu un sfert de veac, doar ca nu pare sa fi invatat mare lucru, intre cele doua „festivitati”…Aceleasi fapte (!), aceeasi isterie colectiva, aceiasi patima si, last but not least, acelasi „pluton de executie”!
    „Este mai mult decat o crima, O GRESEALA !” (J. Fouché, 21.03.1804, dupa asasinarea ducelui d’Enghien)

    • Vă mulțumesc pentru comentariu.

      Și eu sunt surprins de câtă capacitate de a urî există în spațiul public al unui popor care se declară ortodox în proporție covârșitoare.

      gânduri bune,

      • Daca, in ultimii 25 de ani, BOR a avut totala libertate (!) sa participe activ la (trans)formarea mentalitatilor romanilor, are vreo responsabilitate in constatul de esec (!), care reiese si din comportamentul sus-mentionat?
        Depune BOR aceeasi energie, in ameliorarea gandirii si a comportamentului romanilor, ca in construirea edificiilor religioase sau in consolidarea propriului renume si influente?
        Au o umbra de dreptate cei care considera studiul religiei in scoala ca pe o indoctrinare fara efecte pozitive, concrete, asupra societatii?

        • Nu știu să răspund, merg la biserică doar din 2011. Nici nu știam prea bine ce se face înăuntru, toată educația mea în copilărie a fost că bisericile sunt cel mult obiective culturale, gen Voroneț, etc.

          Cunosc cazuri de oameni care și-au schimbat viața în bine prin biserică.

          gânduri bune,

  17. Problema lui Soljenitin e legalismul/ structura legalista a societatii occidentale, ca modus vivendi si cheie a tuturor problemelor. Soljenitin judeca exact ca un liberal conservator, nu unul traditional si/sau rawlsian. Dvs dimpotriva argumentati din directia opusa, cu ‘vinovatia’ dnei Udrea si inclinatia romanilor spre defectare si speculare organizationala sau asa ceva. Cum concluzia solutie a dvs e ‘domnia legii’ (as spune a dreptului), inclusiv cu inlocuirea politicienilor care n-au inteles acest lucru, eroarea din spatele acestui tip intelegere e de a rezolva problemele prin transformarea lor mai curand in chestiuni de drept decat de politica.
    Toate cele bune

    • Vă mulțumesc pentru intervenție. Ca să fiu sincer am interpretat ce spunea Soljenițîn în termeni biblici, de limitare la respectarea unor reguli și mulțumirea cu asta, nu m-am gândit ce fel de liberal ar fi. Din contră, mi s-a părut că bate puțin spre doctrina actuală a Rusie, dar nu știu dacă asta se poate documenta din lucrările și interviurile sale, am găsit doar articole de comentarii:

      „„Ultimul” Soljenițîn este conservator, slavofil, ortodoxist, antioccidental și antisemit (atât cât să oblojească frustrările rușilor). Aceste trăsături se înscriu perfect în trendul patriotic moscovit de la 2014.”

      http://ziarulnational.md/vasile-garnet-rusia-lui-putin-si-soljenitin/

      Toate cele bune,

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Virgil Iordache
Virgil Iordache
Virgil Iordache cercetează și predă la Facultatea de Biologie a Universităţii din Bucureşti. Domenii principale de preocupări: ecologie şi filosofia biologiei. Cărţi şi articole în domeniile ecologiei și filosofiei, eseuri filosofice în reviste de cultură. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Univesităţii din Bucureşti.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro