vineri, martie 29, 2024

Destin de generatie: O scrisoare catre profesorul Valentin Muresan (Updated)

Fostul meu coleg de facultate, profesorul Valentin Muresan, a publicat o carte de dialoguri cu un alt fost coleg, David Ilina. Valentin m-a invitat sa scriu cateva cuvinte pentru dezbaterea de la Facultatea de Filosofie prilejuita de lansarea acestui volum. Am folosit aceasta ocazie pentru a rememora timpurile formarii noastre, acei ani pe care i-am traversat adeseori cu naivitate si nonsalanta, fara a realiza pe deplin in ce univers ne era dat sa traim. Cum ar fi spus Marx, era „o lume vrajita si intoarsa pe dos”. Nu se dorea ca noi sa devenim intelectuali critici, ci militanti pe „frontul ideologic”. Ne-a spus-o fara urma de echivoc decanul Ion Didilescu, profesor de logica, in prima zi de cursuri, in toamna anului 1970. Daca am rezistat, este, cred, meritul unei generatii altminteri privata de atatea sanse si supusa atator umiliri. Iata mai jos mesajul meu.

Draga Vali,

Cum ti-am promis, trimit cateva randuri, reflectii pe marginea incitantului vostru volum. Nu-mi vei lua, sper, in nume de rau franchetea. Ne stim de decenii, ma cunosti, cand ma pun pe scris spun ceea ce gandesc.

Primul lucru pe care tin sa-l spun este ca acest dialog dintre David si tine lumineaza timpurile formarii noastre, cu cele rele si cu cele bune. Neindoios, cei care am vrut sa citim, am citit. Cei care am vrut sa ne pastram onoarea, ne-am pastrat-o. Nu-ti cerea nimeni, cel putin in primii ani ai deceniului al optulea, sa te prostituezi. Imi amintesc ca noi doi am scris un referat pentru o conferinta organizata de UASCR (cred ca ne-a selectat Stelian Motiu). Am scris ce-am vrut, ba chiar dadeam si citatul din Kant despre om ca scop, nu ca mijloc.

Mi-au revenit in amintire unii dintre profesorii nostri. Despre Gulian, mai bine tac. Am spus ce-am avut de spus in volumul „Lumea secreta a nomenclaturii”. Pe Florica Neagoe n-am avut-o profesoara, o cunosteam din familie. La fel si pe Janina Ianosi. Erudite si oneste, m-au ajutat sa-mi descopar propriile repere, m-au sustinut si m-au incurajat.

Un profesor care a contat mult in devenirea mea intelectuala a fost Alexandru Valentin. In „Internationala mea”, Ion Ianosi are cuvinte severe la adresa sa. Nu ca dascal, ci ca anticomunist post-decembrist. Ce pot spune este ca Alexandru Valentin nu era doar marxist (ramane de vazut cat de convins), dar era unul dintre autenticii marxologi din Romania. Mai mult, as spune ca formula sa era una hegeliano-marxista. Pe mine unul, m-a invatat sa gandesc critic despre Marx.

Am citit „Prelegerile de filosofia istoriei” de Hegel la indemnul sau. Am discutat cu el despre dialectica Stapanului si a Sclavului. Era inainte de a-i citi pe Merleau-Ponty si pe tanarul Lukacs. Chiar si azi, dupa atatia ani, imi amintesc cum ne-a explicat dl Valentin ce inseamna momentul activ al cunoasterii, acea forta demiurgica a spiritului pe care leninistii dintotdeauna au negat-o si au dispretuit-o. In plus, avea o sensibilitate poetica, facea referinte de neuitat la poemele lui Heinrich Heine. Cand o colega l-a intrebat cum sa ne raportam la religie, a indemnat-o sa citeasca un poem de Heine („Printesa Sabbath”) din ciclul „Melodiilor ebraice”.

L-am revazut in 1990, dupa naufragiul sistemului. Era decan, m-a invitat sa vin sa tin prelegeri. N-am apucat sa o fac, mi-ar fi placut sa vorbesc despre mostenirile lui Marx, despre secolul lui Lenin, despre comunism, fascism si liberalism, despre Hannah Arendt, Raymond Aron si Isaiah Berlin. Tin minte ca era indignat de prezenta lui Alexandru Barladeanu, militant politic fara opera stiintifica, in Academia Romana. Orice ar spune unii si altii, nu cred ca Alexandru Valentin gresea. Nu cred ca a fost inconsecvent ori oportunist. Dimpotriva, cred ca a dovedit ceea ce se cheama inteligenta morala. Cand constati, fara putinta de tagada, ca ai pariat gresit, este onest si intelept sa recunosti acest lucru, in loc de a incerca sa recurgi la tertipuri pseudo-dialectice pentru a-ti scuza abdicarile. Despre Gh. Al. Cazan si Alexandru Boboc, din nou, mai bine ma abtin. Mi-l amintesc pe Cazan razand obscen cand a aflat ca, intr-un moment de intunecare a mintii, Louis Althusser isi ucisese sotia. Intr-adevar, un motiv de haz…

Alt profesor pe care tin sa-l omagiez a fost Gh. Vladutescu. N-am schimbat niciodata mai mult de cateva cuvinte cu domnia sa, dar cursul de istorie a filosofiei antice m-a marcat indelebil. Era o un regal al gandului liber. La fel, exista modelul Tudor Bugnariu, acel caz atat de rar de comunist inteligent si cinstit. In rest, mi-e teama, nu prea gaseai cu cine sa te identifici. Poate Radu Stoichita si Mircea Flonta. La noi, la sociologie, H. H. Stahl era retractil, suferise prigoana, se ferea sa nu cada din nou victima obscurantismului agresiv. Aculin Cazacu, inteligent si abil, era in egala masura oportunist. Constantin (Costache) Nicuta, profesor de istoria sociologiei, fost asistent al lui Petre Andrei, amic cu Mihail Ralea si cu Mihail Ghelmegeanu, printre atatia altii, ar merita un portret separat: locvace si hatru, era deopotriva cinic si infricosat. In 1965 l-a denuntat public pe Tudor Bugnariu, i-a luat locul ca decan. Tremura in fata lui Miron Constantinescu. Isi scotea de trei ori palaria in fata lui Leonte Rautu. Chiar nu glumesc.

Un caz aparte, despre care voi scrie separat, a fost Niculae Bellu, in junete bun prieten cu tatal meu. Se ascunsese in cochilia gandurilor sale, parea ca a uitat cine fusese candva (redactor sef al „Romaniei Libere”, presedintele Consiliului Cinematografiei, redactor sef al revistei „Cercetari filosofice”), fugea probabil de propria sa biografie. Fratele sau, Anghel Schor, si el faimos ilegalist, fusese exclus din partid, Bellu stia ca se afla el insusi sub vizor. Era extrem de „cuminte”, de precaut. Cat despre ateistul stiintific Aurelian Tache, ce-as putea spune? Pe Nicolae Dinut il mai tii minte? Ori pe Mihai Zugravu? Ori pe Paul Popovici? Ori pe Vasile Nichita, si el un fost excomunicat, speriat si de propria-i umbra? A ajuns chiar decan. Se poate conversa si despre neant, desigur…

Acestea fiind spuse, ramane faptul ca existau corsete ideologice, ca eram obligati sa mestecam lozincile oficiale, chiar daca nu ni se cerea sa le repetam cu voce tare. „Socialismul stiintific” era o cascada aiuritoare de vorbe goale. Eforturile unui Radu Florian de a-l respectabiliza erau aprioric sortite esecului. Nu era, in fond, nici socialism, nici stiintific. Era un corpus de afirmatii apodictice, un exercitiu apologetic la adresa ideologiei leniniste (si, apoi, a celei ceausiste). Am scris despre Ovidiu Trasnea, nu revin cu detalii. Mi-a condus teza de doctorat, mi-a ingaduit sa scriu exact ceea ce gandeam. Nu e vorba de ceva neglijabil, mai cu seama cand subiectul este marxismul critic, deci acel ferment pe care regimul il privea cu maxima suspiciune.

Ce pot spune in concluzie? Ca daca as fi avut de ales, as fi preferat sa studiez cu Daniel Bell, cu Leszek Kolakowski ori cu Raymond Aron. Dar nu acestea au fost optiunile generatiei noastre. Pentru noi important a fost sa continuam sa respiram intelectual intr-un climat care devenea, de la zi la zi, tot mai asfixiant. Faptul ca nu ne-am sufocat, ca am continuat sa gandim si sa scriem, este poate lucrul cel mai semnificativ, dincolo de nelinisti, regrete si nostalgii.

Cu cele mai bune ganduri,

Vladimir

Update: Pe forumul articolului meu despre cartea lui Ion Ianosi „Internationala mea”, publicat in versiune largita si actualizata in editia online a revistei „22”, am primit un mesaj din partea domnului Roman Petru pe care il consider cat se poate de important pentru intelegerea situatiei invatamantului de stiinte umane, inclusiv filosofia, sociologia si psihologia, in Romania lui Nicolae Ceausescu. Este vorba de ucazul prin care s-a desfiintat de fapt Facultatea de Filosofie si a fost unificata, abuziv, cu Facultatea de Istorie. Sunt elemente in mesaj despre care, eu unul, stiu inca foarte putin. Cred ca subiectul trebuie discutat. Ar fi interesant de stiut daca au existat profesori dispusi sa se solidarizeze cu studentii in efortul de a salva ceea ce se putea salva, daca au fost si voci ale dascalilor care sa se ridice impotriva actiunii anti-culturale a regimului.

Am absolvit in anul 1980 Facultatea de Istorie -Filozofie ,sectia Filozofie -Istorie , desi , in 1976 fusesem admis la sectia Socologie ( admitere din Filozofie , Economie Politica si Analiza Matematica) a facultatii de Filozofie !! In anul 1977 ,precum stiti , sectiile de Socologie , Psihologie si Pedagogie au fost ” desfiintate” . Nu vreau sa vorbesc aici de dramele prin care au trecut zeci de oameni care au dorit sa fie sociologi , psihologi si specialisti in pedagogie si s-au trezit …profesori de tot ce vrei . Nu ca a fi profesor ar fi fost ceva rau dar eu de exemplu nu aveam vocatie . De fapt D-le Tismaneanu, vreau sa vorbesc despre acest episod, al desfiintarii acestor sectii din perspectiva unei incercari de ‘rezistenta ‘ care se materializase printr-o scrisoare adresata personal lui Ceausescu si care fusese conceputa in termeni de o duritate surprinzatoare pt acele vremuri . Imi amintesc printre altele ca se ameninta cu boicotul cursurilor , greva foamei si alte lucruri pe care le vom face daca Ceausescu nu va reveni din hotarirea de a desfiinta aceste sectii. Mai bine de jumatate dintre stundenti am semnat aceasta petitie (cu nume intreg ). De altfel se hotarise boicotul cursurilor fara sa se astepte raspunsul de la cancelaria lui Ceausecu . In noaptea dinainte de inceperea boicotului Securitatea a lucrat ore suplimentare si prin metodele cunoscute a reusit sa „inabuse ‘ din fasa intentia de boicot . Ani de zile dupa aceea organizatorii si cei care au semnat petitia au avut de suferit . Eu eram boboc in anul intai , am semnat petitia insa cei care au riscat cel mai mult au fost cei din anul patru si care au fost organizatorii . Cred ca ar merita o cercetare serioasa in legatura cu acest episod pt ca fara indoiala sunt lucruri pe care eu nu le stiu.

http://www.revista22.ro/profesorul-ianosi-si-obsesia-ingerului-rosu-19478.html

Distribuie acest articol

16 COMENTARII

  1. buna dimineata,

    G. M. Tamás v-a fost coleg de generatie?
    daca da, facand abstractie de polemicile pe care le-ati avut cu disidentul maghiar il considerati ca facand parte din acelasi destin despre care vorbiti in articoul de fata?

    cu bine,

    georges

    • G. M. Tamas este mai mare decat mine cu trei sau patru ani, a studiat la Cluj, la sectia maghiara a Facultatii de Filosofie. Alti profesori, alte presiuni, alte traditii. Cred ca putem vorbi de generatii intelectuale diferite.

  2. Domnule Profesor!
    Pe dl. Ion Didilescu l-am avut profesor de logica, de psihologie si pedagogie, dar si diriginte, in Scoala Normala, intre 1951-1955, in Bucuresti.
    A ramas in amintirea mea un om exceptional, un profesor cum nu am mai avut altii in tot parcursul meu scolar. Ne impresiona prin vasta lui cultura, din care incera sa ne transmita si noua, mai bine zis incerca sa ne determine sa citim cat mai mult.
    Imi amintesc cum, venind vorba de istoria literaturii, a adus in discutie numele lui George Calinescu. A trimis repede pe unul dintre colegi la locuinta sa, in apropiere (cred ca pe str. Lucaci), sa aduca „Istoria literaturii”. Ne-a prezentat-o ca pe o adevarata ofranda. Asta cand pe atunci lucrarea respectiva se afla la index. (Se afla la index chiar si in 1958, cand, ca student, am primit o aprobare speciala sa o cercetez).
    L-am reintalnit intamplator prin 1964-65, pe holul Facultatii de Drept, am inteles ca era si director in Ministerul Invatamantului.
    Incercati sa-mi schimbati imaginea luminoasa pe care o am despre dansul?
    Poate ca mesajul cu care v-a intampinat ca decan al Fac. de Filozofie era doar unul formal, din obligatie. Ca profesor si diriginte, niciodata nu a incercat sa faca din noi adepti ai regimului comunist. Nici nu ar fi fost nevoie, pentru ca toti eram copii de oameni sarmani, aveam burse care valorau cam cat o treime din salariul parintilor, stiam ca in vechiul regim ne-ar fi fost imposibil sa urmam mai mult decat clasele primare. Asa gandeam atunci.

    • Nu incerc sa schimb nimic. Am relatat o secventa care mi-a ramas intiparita in memorie. Din pozitia in care se afla, de decan al unei facultati aflata mereu sub monitorizare ideologica, omul isi facea datoria, ne avertiza. Trecusera doar cinci ani de la macabrele sedinte de demascare din septembrie 1965.

  3. @Tismaneanu

    „Ce pot spune in concluzie? Ca daca as fi avut de ales, as fi preferat sa studiez cu Daniel Bell, cu Leszek Kolakowski ori cu Raymond Aron. Dar nu acestea au fost optiunile generatiei noastre.”

    Dar optiunile actualei generatii?:(

  4. ” Ani de zile dupa aceea organizatorii si cei care au semnat petitia au avut de suferit . ”

    Post hoc ergo propter hoc !

    • D-le… Hannibal , spre deosebire de d-voastra eu chiar semnez cu numele meu real . In consecinta refuz sa dialoghez cu un pseudonim , preferand tacerea (nu a mieilor).

      • 1) Nu e nevoie sa-mi spuneti ca nu preferati „tacerea mieilor”. In anturajul copilariei dvs., in anii ’50 , la Deva , nu erau deloc miei , deci ….Your worst memories from childhood are of a different nature !

        Nu stiu daca semnarea acelui memoriu a fost o cauza exclusiva a unor eventuale probleme ulterioare. De aceea am scris acel dicton in latina. Chestia e : daca ati avut asemenea perceptii , de ce a trebuit sa asteptati aproape un deceniu,pina in iulie ’89 pentru a emigra ?!?

        2) semnez aici cu numele meu real , nu cu pseudonim. Nu stiu ce va face sa credeti altcumva.
        Orice asemanare cu caractere cunoscute de dvs. nu e deloc intamplatoare. Practicati psihologia in Naharia, ar trebui sa stiti asta !

        • D-le Hannibal , nu stiti ,totusi , chiar totul despre mine :
          1. Amintirile mele din copilarie nu sunt deloc groaznice , dimpotriva . Si asta , in primul rand ,pt ca am trait-o nu la Deva ci la Nades , linga Sighisoara. Un loc mirific , chiar …cosmopolit ( romani , sasi , unguri , romi ) unde am invatat ce e toleranta si acceptarea celuilalt . Acolo am trait pina la virsta de 10 ani , dupa care ne-am mutat nu la …Deva ci la Iernut ( termocentrala ) unde am locuit in baracile coloniei de linga termocentrala . Nici de acolo nu am amintiri infricosatoare , in afara de …plosnite . De abia la virsta de 15 ani am ajuns la Deva.
          2. Am emigrat in Israel nu pt.ca am fost persecutat de regim ci pentru ca …am putut!!
          3. Nu am fost niciodata psiholog la Naharia , ci , dupa ce am absolvit Facultatea de Stiinte Sociale a Universitatii Bar -Ilan am lucrat ca oved sotiali( social worker ) in Karmiel .

          S-auzim de bine.

            • Ok d-le Hannibal . Dar tot nu abandonez ideea de a afla cine se ascunde in spatele pseudonimului , chiar daca voi avea soarta acelei neuitate agente . De altfel nu cred ca e foarte complicat . Sau ne-am cunoscut personal sau ati avut acces la o banca de date la care numai un om al serviciilor putea sa o aiba. Prima ipoteza imi da batai de cap . A doua o exclud pt ca interventiile d-voastra pe diferite foruri sunt excelente . Pina la urma voi afla cine sunteti .

            • „… tot nu abandonez ideea de a afla cine se ascunde in spatele pseudonimului . Pina la urma voi afla cine sunteti .”

              As I understand , you are out to craft my doom. If that’s the case , well , I won’t wish you good luck ,but –you can bet 1000 IS on that –I’m sure we’re gonna have lots of fun !

              Ta-ta. „H.”

  5. Acum despre alte nume mentionate de dvs. mai sus:
    – Mihail Ghelmegeanu: l-am cunoscut prin 1976-77. Un coseur minunat!
    L-am intrebat dece s-a alaturat regimului carlist. Raspunsul lui, exact asa:
    „Era vremea Capitanilor! Eu l-am preferat pe Capitanul Carol al II-lea”.
    – Profesorul Nicuta: urmand eu intre 1964-66 un curs postuniversitar, la care erau invitati sa ne tina prelegeri si nume cunoscute ale epocii, din diverse domenii (de ex. T. Bugnariu, Horia Hulubei, Al. Piru, Zoe Busulenga, etc), una dintre prelegeri i-a apartinut profesorului Nicuta, despre teoria convergentei sistemelor politice. A „combatut” atat de bine acea teorie la moda atunci in unele cercuri din Occident, incat noi, auditoriul, am ramas cu convingerea ca era o teorie bazata pe realitate. Am ramas cu impresia ca si profesorul era, de fapt, de aceeasi parere.
    – Ovidiu Trasnea: prin anii 80, cum se organizau pe atunci „sesiuni stiintifice” inchinate zilei de 23 August, cum Ceausescu tocmai lansase noua formulare „Ziua revolutiei antifasciste si antiimperialiste, de eliberare sociala si nationala” (am retinut bine?), O. Trasnea, in cuvantul lui, si-a manifestat retinerea pentru formularea respectiva, pe care a pus-o pe seama lui Musat si Ardeleanu, spunand insa ca era prea tarziu sa se revina asupra ei. M-a impresionat curajul lui de atunci.
    – Dar fiindca veni vorba de Ion Ardeleanu, istoricul, ceva de interes pentru Dvs: ce-mi spune el mie prin 1991: ca a citit candva intr-un document existent la Arhiva Comintern cum sefii Comintern argumentau in fata altor partide cominterniste pentru ce PCR primea mai usor fondurile necesare: pentru ca exista la Moscova Tezaurul romanesc.

  6. Multumesc d-le Tismaneanu . Am emigrat in Israel acum 23 de ani insa urmaresc cu multa atentie ce se intimpla in Romania .De ani de zile citesc in fiecare zi ziarele si revistele romanesti ( binenteles pe internet ) . Despre acest episod nu am citit niciodata nimic , nici macar cea mai mica consemnare . Ca sugestie , cred ca d-l Vladimir Pasti ( pe care sunt convins ca il cunoasteti ) stie mult mai multe decat mine , dansul fiind , daca nu ma insel , in anul patru . Cu respect .

  7. Daca inteligenta inseamna adaptare, iar adaptarea morala – inteligenta morala, domnul Tismaneanu intelegem ca apreciaza aceasta ultima categorie. Un moralist francez spunea ca oamenii superiori au flexibilitate intelectuala si rigiditate morala iar cei inferiori sunt dogmatici intelectual si flexibili moral. Sigur ca exista si oameni flexibili sub toate aspectele, mai ales daca aceasta le e convenabil. Unii dintre noi il preferam pe domnul profesor Ianosi, iar cartea dumnealui – Internationala mea – este exceptionala. O adevarata cronica.
    Despre cartea domnilor V. Muresan si David Ilina (Contemplatio) – excelenta. Citita cu aviditate si cu nostalgie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Autor

Vladimir Tismaneanu
Vladimir Tismaneanuhttp://tismaneanu.wordpress.com/
Vladimir Tismaneanu locuieste la Washington, este profesor de stiinte politice la Universitatea Maryland. Este autorul a numeroase carti intre care "The Devil in History: Communism, Fascism, and Some Lessons of the Twentieth Century" (University of California Press, 2012), "Lumea secreta a nomenclaturii" (Humanitas, 2012), "Despre comunism. Destinul unei religii politice", "Arheologia terorii", "Irepetabilul trecut", "Naufragiul Utopiei", "Stalinism pentru eternitate. O istorie politica a comunismului romanesc", "Fantasmele salvarii", "Fantoma lui Gheorghiu-Dej", "Democratie si memorie" si "Reinventarea politicului. Europa de Est de la Stalin la Havel". Este editor a numeroase volume intre care "Stalinism Revisited", "The Promises of 1968", "Revolutiile din 1989" si "Anatomia resentimentului". Coordonator al colectiilor "Zeitgeist" (Humanitas) si "Constelatii" (Curtea Veche). Co-editor, impreuna cu Dorin Dobrincu si Cristian Vasile, al "Raportului Final al Comisiei Prezidentiale pentru analiza dictaturiii comuniste din Romania" (Humanitas, 2007). Co-editor, impreuna cu Bogdan Cristian Iacob, al volumului "The End and the Beginning: The Revolutions of 1989 and the Resurgence of History" (Central European University Press, 2012). Co-autor, impreuna cu Mircea Mihaies, al volumelor "Vecinii lui Franz Kafka", "Balul mascat", "Incet, spre Europa", "Schelete in dulap", "Cortina de ceata" si "O tranzitie mai lunga decat veacul. Romania dupa Ceausescu". Editor, intre 1998 si 2004, al trimestrialului "East European Politics and Societies" (in prezent membru al Comitetului Editorial). Articolele si studiile sale au aparut in "International Affairs" (Chatham House), "Wall Street Journal", "Wolrld Affairs", "Society", "Orbis", "Telos", "Partisan Review", "Agora", "East European Reporter", "Kontinent", "The New Republic", "New York Times", "Times Literary Supplement", "Philadelphia Inquirer", "Gazeta Wyborcza", "Rzeczpospolita", "Contemporary European History", "Dilema Veche", "Orizont", "Apostrof", "Idei in Dialog" , "22", "Washington Post", "Verso", "Journal of Democracy", "Human Rights Review", "Kritika", "Village Literary Supplement" etc. Din 2006, detine o rubrica saptamanala in cadrul Senatului "Evenimentului Zilei". Colaborator permanent, incepand din 1983, al postului de radio "Europa Libera" si al altor radiouri occidentale. Director al Centrului pentru Studierea Societatilor Post-comuniste la Universitatea Maryland. In 2006 a fost presedintele Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania. Intre februarie 2010 si mai 2012, Presedinte al Consiliului Stiintific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Doctor Honoris Causa al Universitatii de Vest din Timisoara si al SNSPA. Comentariile si opiniile publicate aici sunt ale mele si nu reprezinta o opinie a Universitatii Maryland.

Sprijiniți proiectul Contributors.ro

Pagini

Carti noi

 

Cu acest volum, Mirel Bănică revine la mai vechile sale preocupări și teme de cercetare legate de relația dintre religie și modernitate, de înțelegerea și descrierea modului în care societatea românească se raportează la religie, în special la ortodoxie. Ideea sa călăuzitoare este că prin monahismul românesc de după 1990 putem înțelege mai bine fenomenul religios contemporan, în măsura în care monahismul constituie o ilustrare exemplară a tensiunii dintre creștinism și lumea actuală, precum și a permanentei reconfigurări a raportului de putere dintre ele.
Poarta de acces aleasă pentru a pătrunde în lumea mănăstirilor o reprezintă ceea ce denumim generic „economia monastică”. Autorul vizitează astfel cu precădere mănăstirile românești care s-au remarcat prin produsele lor medicinale, alimentare, cosmetice, textile... Cumpara cartea de aici

Carti noi

În ciuda repetatelor avertismente venite de la Casa Albă, invazia Ucrainei de către Rusia a șocat întreaga comunitate internațională. De ce a declanșat Putin războiul – și de ce s-a derulat acesta în modalități neimaginabile până acum? Ucrainenii au reușit să țină piept unei forte militare superioare, Occidentul s-a unit, în vreme ce Rusia a devenit tot mai izolată în lume.
Cartea de față relatează istoria exhaustivă a acestui conflict – originile, evoluția și consecințele deja evidente – sau posibile în viitor – ale acestuia. Cumpara volumul de aici

 

Carti

După ce cucerește cea de-a Doua Romă, inima Imperiului Bizantin, în 1453, Mahomed II își adaugă titlul de cezar: otomanii se consideră de-acum descendenții Romei. În imperiul lor, toleranța religioasă era o realitate cu mult înainte ca Occidentul să fi învățat această lecție. Amanunte aici

 
„Chiar dacă războiul va mai dura, soarta lui este decisă. E greu de imaginat vreun scenariu plauzibil în care Rusia iese învingătoare. Sunt tot mai multe semne că sfârşitul regimului Putin se apropie. Am putea asista însă la un proces îndelungat, cu convulsii majore, care să modifice radical evoluţiile istorice în spaţiul eurasiatic. În centrul acestor evoluţii, rămâne Rusia, o ţară uriaşă, cu un regim hibrid, între autoritarism electoral şi dictatură autentică. În ultimele luni, în Rusia a avut loc o pierdere uriaşă de capital uman. 
Cumpara cartea

 

 

Esential HotNews

contributors.ro

Contributors.ro este intr-o permanenta cautare de autori care pot da valoare adaugata dezbaterii publice. Semnaturile noi sunt binevenite cata vreme respecta regulile de baza ale site-ului. Incurajam dezbaterea relaxata, bazata pe forta argumentelor.
Contact: editor[at]contributors.ro