L-am cunoscut în anii ’70. Terminase Dreptul, era cu un an sau doi mai mare decât mine. Fusese coleg cu cu Stelian Moțiu. A ajuns redactor la „Viața Studențească”. Prima soție era secretar al Consiliului UASCR, el a luat și numele ei, devenind din Sorin Stănescu, Sorin Roșca Stănescu. Avea, se spunea, probleme de dosar, mariajul le-a rezolvat. În istoria celor 25 de ani ce s-au scurs de la revoluție, numele lui SRS figurează la loc de indubitabilă necinste pe mai toate paginile dezonorante ale acestor vremuri tulburi.
Debarcat de la UASCR în urma unor scandaluri din viața personală, Stelian Moțiu a ajuns redactor-șef la „Viața Studențească” și „Amfiteatru”, deci șeful fostului său coleg de an. Adjunctul lui Moțiu a fost Ion Cristoiu, până când a plecat la „Scînteia Tineretului”. N-am fost angajat acolo, colaboram însă permanent la lunarul „Amfiteatru” și, ocazional, la „Viața”. Secretar de redacție a fost, un timp, Tudor Octavian, apoi Nicolae Dan Fruntelată.
Între redactori, de-a lungul vremii, mulți care au devenit voci importante ale presei de după 1989, de la Dan Pavel, Octavian Știreanu și Cornel Nistorescu, la Ioan Buduca, Dinu Flămând și Ioan T. Morar. Să nu-l uit pe regretatul critic literar și bunul meu prieten, Radu G. Țeposu. La fel, trebuie amintită marea doamnă a literelor care a fost Constanța Buzea. Ulterior, unii au mers spre valorile liberale, alții spre ideologia fesenistă. Știreanu și Moțiu au ajuns în fruntea ziarului „Azi”, oficiosul regimului Iliescu. SRS a aterizat la „România Liberă”, unde a făcut figură de portavoce a opoziției democratice până când a fost deconspirat ca fost informator al Securității. Credibilitatea sa democratică a suferit atunci o teribilă lovitură.
SRS nu făcea parte din grupul celor care ne adunam în biroul lui Moțiu și, cu cafeaua și votca în față, puneam țara la cale. Nu l-am întâlnit niciodată la Moțiu acasă. De fapt, dacă îmi amintesc bine, Moțiu se ferea de el. Îl întâlneam pe coridoarele redacției atunci când treceam pe-acolo. L-am revăzut dupa revoluție, în Statele Unite și în România. În perioada mineriadei din iunie 1990, am mers într-o seară la el acasă, mi-a arătat o colecție superbă de covoare, parcă și una de tablouri. Ochii îi sticleau de voluptate când își exhiba proprietățile. Locuia somptuos, aristocratic, într-o vilă aproape de Foișorul de Foc. La subsol, în două cămăruțe amărâte, locuia, împreună cu a doua sa soție, N. S. Dumitru, leninistul de catedră și unul din principalii ideologi feseniști în acea perioadă.
La „România Liberă”, SRS devenise vedeta de necontestat, era flagelul regimului Iliescu, presa înregimentată îl ataca virulent. El răspundea la fel de dur. Se apropiase, prin intermediul lui Cornel Dumitrescu, editorul revistei „Lumea libera românească” de la New York, de generalul Pacepa. Părea cel mai anticomunist dintre anticomuniști. A venit însă momentul revelării trecutului său. Nu și-a cerut scuze, nu i-a păsat că toată lumea îi spunea „Ciripoi”. A pretins că își servise patria în lupta împotriva potențialilor teroriști. Fusese un „informator de bine”, iar remușcarile nu fac parte din bagajul său psihologic. Este impenitent întru nemernicie. Infinit mai puțin culpabil, admirabilul jurnalist Florin-Gabriel Mărculescu și-a asumat trecutul. Nu și SRS, însetat de putere și influență, venal, cupid si arghirofil. A devenit protectorul si mentorul a tot ce era mai crapulos in presa românească.
Amic cu Dinu Patriciu, a cultivat și unii intelectuali. Când a lansat „Ziua”, a reușit să-i aducă printre comentatori pe Zoe Petre, Gabriel Andreescu, Dan Pavel. Era unul din apropiații lui Adrian Severin. Înțeleg că avea o vilă la Snagov lângă aceea a lui Dinu Patriciu. În paginile ziarului său erau lansate periodic tiribombe care de care mai extravagante și mai aiuritoare. Se spunea că nu ezită să recurgă la orice armă împotriva cuiva care îl călca pe bătături, inclusiv șantajul. Pe mine m-a cruțat până în momentul înființării Comisiei Prezidențiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, în aprilie 2006. La începutul lunii mai, cu acordul, poate că și din ințiativa sa, apărea pe prima pagină din „Ziua” o infamie ordinară împotriva mea, semnată de unul din lacheii săi (alt fost turnător, avea să se dovedească). L-am informat că dacă nu retractează urgent porcăria, îl dau în judecată în Statele Unite pentru un milion de dolari. Nu blufam, vorbisem cu o firmă de avocați din Washington. S-a speriat, nu-i convenea să nu mai poată călători când și unde îl apuca pofta. A publicat dezmințirea, lăsând însă întredeschisă o portiță pentru viitoare mișelii. Anticomunismul lui Ciripoi era unul de paradă, lipsit de substanță și de nerv. Ca tot ceea ce a facut in viață, era o impostură. Se temea de luminarea trecutului ca dracul de tămaie.
Când i-a murit fiul, i-am trimis un scurt mesaj de condoleanțe. Mi-a răspuns politicos. A devenit politician, a fost senator PNL, poza în analist și comentator. Obsedat de bani, a intrat cu fervoare în afaceri pe mâna lui Dinu Patriciu. Era de fapt mercenarul total, omul fără niciun fel de scrupule, simbolul a tot ceea ce-a fost mai sordid în tranziția românească. Dacă s-ar fi organizat un concurs al lipsei de caracter, ar fi ieșit pe locul întâi fără probleme. Nu s-a iubit decât pe sine, nu i-a păsat de nimic în viață decât de interesele sale. Acum a ajuns după gratii, ca participant la un grup infracțional organizat. Își va petrece următorii doi ani și ceva în compania unor Felix, Vântu, Copos și Becali.
A batjocorit fără rușine standardele onestității jurnalistice și a cultivat tot ce putea fi mai josnic în rândul celor pe care i-a „școlit”. Cum îmi spunea un prieten, a fost unul dintre cei mai nocivi stricători de presă și mai siniștri „maeștri” de jurnalism. A disprețuit libertatea, acum are parte de opusul ei. Poate că în solitudinea celulei de închisoare va descoperi SRS că există și principii pe lumea aceasta, că nu totul e de vânzare, că delațiunea este o infamie, cum este și calomnia, că lipsa conștiinței morale este un blestem, nu o binecuvântare.
Update: Am citit cu prețuire si gratitudine, aici pe forum, un comentariu al sociologului Răsvan Lalu la articolul meu despre SRS. Se intamplă că exact in aceste zile le-am vorbit studenților mei de la Universitatea Maryland, despre revolta minților care a dus la Revoluția Maghiară din 1956. Intre textele dinamitarde publicate in vara acelui an crucial de scriitorii dezgustati de abjectia netarmurită a nomenclaturii comuniste, de nerusinarea ei paroxistica, a fost dramaturgul Gyula Hay. Intr-un articol intrat in istoria demnitatii, el a vorbit cu infinita greață despre “tovarasul Kucsera”, individul avid de functii si putere, imbătat de propria-i aparentă omnipotența, in fapt o imensa impostura. Dupa aparitia articolului lui Hay, au existat cazuri de persoane numite Kucsera care au cerut sa-si schimbe numele. Răsvan Lalu are dreptate in acest autentic cri de coeur: suntem sătui de acesti SRSei, felicși si SOVi, de noile lor incarnari, mai proaspete ca numar de ani, dar la fel de putride, la fel de repugnante caracterial. Suntem sătui de ubicuitatea nesimțită a canaliilor, de rânjetul obscen al acelui specimen pe care Marin Preda l-a numit tipul infect.
Din” grupul infractional organizat” mai faceau parte si Calin Popescu Tariceanu si Attila Verestoy ! Cum de astia au scapat ? Reformata justitie din Romania are eclpse ?
Informati-ne cum se pedepseste in USA delictul de „insider trading „!
one down, one to go – amicul intru santaj Chireac „cu toata dragostea”; asteptam dosarul Ericsson.
La fix. Exact biografia lui Benjamin C. Bradlee minus curajul, patriotismul genuin, loialitatea, verticalitatea morală şi talentul.
A scapat ieftin fiindca s-au prescris faptele principale.A fost condamnat numai pentru ‘grup organizat’ , ca altfel lua 22 de ani cu executare. ..
Caracterul lui pare sa fi fost definit de egoismul feroce, asta pare sa ii fi fost „crezul” in viata.
Domnule Tismaneanu,
Pentru SRS am o vorba pe care numai Creanga putea sa o scoata: „Dumnezeu sa il iepure”.
Condamnarea lui a venit ca o surpriza. Numai Varanul Felix putea fi mai detestat in Romania.
Recent, m-am regalat cu un articol despre nerușinarea cinică a lui Ponta și Tăriceanu, la scurtă vreme m-am bucurat de intervenția de chirurgie morală la care a fost supusă o politiciană nerușinată, nepoată a lui Niculescu-Mizil de tristă amintire, acum dau peste un formidabil portret al unui ticălos de presă.
Observ cum târâtoarele născute în mlaștinile securist-bolșevice, dacă se-ntâmplă să cadă-n călimara lui Tismăneanu, sunt luate-n peniță și țintuite în insectarul infamiei, fără greș și fără scăpare.
Mă bucur sincer că Sorin Roșca-Stănescu a intrat la pușcărie, așa cum m-am bucurat și de condamnarea lui Dan Voiculescu, de repetata detenție a lui Adrian Năstase, la fel cum am răsuflat ușurat când a dispărut Adrian Păunescu, tot așa cum prin anii optzeci mă trezeam remontat după ce visam că-l ucid pe Ceaușescu.
Ei m-au învățat ura. După o copilărie afectată direct de teroarea stalinistă, după o tinerețe amputată de captivitatea într-un sistem anti-uman, după o maturitate torturată de adânca mizerie ceaușistă, mi-am pierdut răbdarea cu ăștia, nu-i mai suport, pe ei, pe ai lor, cu tot cu slugile și alaiul. Ei m-au învățat că toleranța, generozitatea, iertarea nu pot fi valori absolute, ci doar comportamente contextuale. Absolut e doar binele, iar când acesta este călcat în picioare, batjocorit, negat și nimicit, orice acceptare, relativizare ori pactizare cu răul nu duce în final decât la un dezastru încă și mai dureros.
Cel azi împușcăriat este unul dintre cele mai sinistre personaje ale ultimelor decenii: cinic, lipsit de orice scrupule, venal, brutal, a patentat în România agresiunea de presă, transformând cuvântul scris în armă de nimicire a victimelor. Dacă ar fi făcut-o în slujba vreunei cât de vagi idei ori valori, dacă nu neapărat de bine, adevăr ori dreptate, măcar în serviciul unor interese legitime, atunci ar fi devenit un fel de Aguirre de presă, o furie antipatică, dar sustenabilă moral. A făcut-o însă exclusiv pentru interese urâte și inavuabile, mânat de cupiditate și sete de putere.
Trimiterea și a acestuia la închisoare, după Năstase și Voiculescu, are o mare forță simbolică: câțiva dintre cei mai proeminenți protagoniști ai marii prădări anti-naționale, ai distrugerii morale și ai continuității securiste care au menținut țara în înapoiere și mizerie sunt acum pedepsiți de lege. Prin aceasta se transmite un mesaj puternic: (chiar) așa nu se (mai) poate, chiar cu atâta nerușinare, cinism și aroganță, chiar atât de sfidător la vedere nu se mai poate prăda și distruge.
Tinerii prădători, din generația lui Ponta, Șova, Banicioiu și cum s-or mai fi numind se uită și iau aminte: veleatul celor cu barda și măciuca a trecut, acum vine timpul cuțitului și bisturiului.
teribila inovatie:”Impuscariat”.felicitari!
exceptional articol,ca deobicei.Din pacate domnule Tismaneanu,gresiti cand scrieti de cei doi ani pe care ii va petrece alaturi de celalalte lichele la puscarie.Daca Ponta va deveni sef al statului, aceste persoane vor fi eliberate si reintroduse in circuit deoarece au toate calitatile si abilitatile pentru a servi regimul oamenilor infecti.
Portretul lui SRS este așa cum l-ați zugrăvit, acela al unui om venal și veros. De dragul adevărului însă, sunt necesare niște retușuri.
1. Saloperia ca mod de viață nu îl caracterizează numai pe SRS, ci și pe alți mari gazetari contemporani, foști colegi cu acesta la vârful Clubului Român de Presă. Unii dintre ei se grăbesc acum, vitejește, molfăind usturoi, să spună că SRS pute.
2. SRS și-a mărturisit colaborarea cu Securitatea, în timp ce alții, cu dosarul bine pitit, pozează și azi în sfinți și dizidenți. De precizat că SRS a fost singurul director de ziar care și-a obligat gazetarii să dezvăluie dacă au colaborat sau nu cu fosta poliție politică. Ceilalți își protejează acoperiții și astăzi.
3. Afirmația ”Anticomunismul lui Ciripoi era unul de paradă, lipsit de substanță și de nerv” nu stă în picioare pentru foștii cititori ai Ziua. Poate doar în paginile României libere găseai mai multe înfierări ale regimului totalitar și a uneltelor sale decât în Ziua. Erau seriale întregi cu deconspirări din dosarele CNSAS ori cu dramele foștilor deținuți politici. Iar ”Ciripoi” chiar încuraja publicarea dezvăluirilor despre ororile trecutului și susținea campanii pentru restituirea proprietăților abuziv confiscate.
4. SRS nu ”a cultivat tot ce putea fi mai josnic în rândul celor pe care i-a “școlit” pentru că nu a școlit pe nimeni. Cei predispuși la mizerii și-au ales singuri verbul, chiar dacă – e drept – Ciripoi le fixa uneori ținta.
În rest, domnule Tismăneanu, cam aveți dreptate.
………prin anii optzeci mă trezeam remontat după ce visam că-l ucid pe Ceaușescu.
Asemenea cosmaruri eliberatoare am avut si eu,in anii optzeci.Ceausismul ne invadase pana si in spatiul intim al visului.Mi-am jurat atunci sa lupt toata viatza impotriva dictaturii.Azi ,mai mult ca oricand ,sunt din nou in stare de razboi.Se profileaza un nou dictator,doctor,fost procuror……el este deja cel mai iubit fiu, in ochii rosii,injectati cu ura,ai haitei pe care o conduce.
Va multumesc pentru intregirea binrevenita a acestui portret. SRS a lucrat la „Romania Libera” condusa de echipa Bacanu-Creanga-Uncu, pe vremea aceea nu aparuse „Ziua”. Nu neg ca in „Ziua” au aparut texte anticomuniste, tinea de fortificarea imaginii sale, dar si de convingerile oneste ale unora din jurnalistii de-acolo. De acord ca sunt si altii cu trecut si prezent cam la fel, dar doua rele nu fac un bine :)
Tot respectul, Domnule Tismaneanu, Domnule Lalu…
Cind un individ ca asta a strigat >>> Te distrug Basescule <<<
trebuia imediat inchis la penitentza pentru restul vietii ca un atentat la adresa sefului de stat !
Numai democratia libertatii ieftine a salvat acest mafiot care cit
traieste are "rezerve " furate numai pe cai ilicite s-o duca bine !…
JD-USA
Ar trebui amintit şi rolul lui Sorin Roşca Stănescu în falsificarea istoriei revoluţiei din decembrie 1989, atît prin lucrurile scrise personal, cît şi prin cele publicate de oficina de dezinformare „Ziua” pe care o conducea. Alături de confratele Ion Cristoiu (cel care speră revenirea comunismului), Roşca Stănescu a fost unul din principalii propagandişti ai teoriilor ceauşiste despre revoluţie.
http://romanianrevolutionofdecember1989.com/2014/10/09/redux-decembrie-89-sorin-rosca-stanescu-turisti-sovietici-dezinformare-securista-si-orbirea-partizana-a-intelectualilor-romani/
Arhiva ziarului „Ziua” nu mai există pe internet, dar eforturile respectivei oficine de dezinformare pentru apărarea criminalilor din 1989, în particular a lui Victor Stănculescu, nu au rămas neobservate: http://wp.me/pjejF-fA
Stim ca vechiul regat este, de sute de ani, un nesecat izvor de … INFECTI. Faptul ca a dat un Brancusi sau .. Arghezi, nu schimba cu nimic situatia. Arghezi-Poarta Neagra- ilustreaza din plin caracterul. … mi-e jena sa-l mai zic.
Sa-l citam: „…. oras al incercarii si al neputintii, insula de liliac si de matraguna, balta statatoare a PURULENTEI, in care se ineaca in sbor si se fac lesuri toate pasarile ce vin tinere pe deasupra apelor si de prin munti. CLOACA de NENUFERI..
… Dar n-ai avut nicio data, nici un sfant si nici un scelerat stralucit. Si tu n-ai dat pe Eminescu nici pe Anton Pan, nici pe Creanga …nici pe Cantemir, nici pe Kogalniceanu. Tu n-ai putut da un domnitor…”
Asa a fost, asa este si asa va fi, Bucurestiul, doar o gaura neagra a natiei.