Zoltán Pengő s-a hotărât să plece la 1 septembrie spre Tibet, pe urmele lui Sándor Kőrösi Csoma. Când mi-a spus despre planul său, am exclamat: „Sándor Kőrösi Csoma? Cine-i ăsta?”. Deslușirile primite au fost suficient de lungi încât să poată alcătui un interviu, care trebuie musai să-nceapă cu răspunsul la întrebarea: „Dar cine este Zoltan Pengő?”.
Mihai Buzea: Cine ești, Zoltán?
Zoltán Pengő: Păi tu nu știi cine-s eu, măi Mihai?!
M.B: Ba da, dar oamenii nu știu! Te prezinți?
Z.P: Sigur! Sânt Zoltán, orădean stabilit la Cluj. Am 52 ani, lucrez ca director la o firmă de studii de piață, dar am mai degrabă o identitate de gazetar, ceea ce nici nu-i de mirare, având în vedere că am o vechime de peste un sfert de veac în domeniu. Am călătorit ân 22 țări până acum, dar nu pe jos. Sunt un ungur cam atipic, vorbind o română destul de elevată, cu accent pronunțat. Cred că deocamdată e destul.
M.B: Și cu Sándor Csoma ce ți-a venit?
Z.P: Omul acesta a fost un personaj fascinant, provenit și format în spațiul transilvan, un om pe care românii nu l-au știut niciodată. Nu e bine! El a fost literalmente un deschizător de drumuri: primul european care a citit în original sute de volume ale budismului tibetan – și pe care le-a tradus, le-a făcut accesibile, le-a pus în circulație universală, nu doar așa, că „le-a citit”! Să nu uităm că n-a zburat la Zangla cu o companie low-cost, ci a parcurs pe jos drumul nu prea scurt până-n Tibet. Că până să ajungă acolo învățase 16 limbi, iar cu tibetana s-au făcut 17, asta nici n-o mai spun, că n-am de ce. Eu de-abia știu trei și nici pe-astea prea bine, nu vezi ce greu mă descurc cu interviul? (râde).
M.B: Și-n al treilea rând?
Z.P: De unde știi că am în minte și-un „al treilea rând”?
M.B: Te cam cunosc.
Z.P: Da… da. În al treilea rând, este vorba de ceea ce tu ai numi pa-tri-mo-ni-za-re (pronunță cu grijă, să nu greșească – nota mea).
M.B: Adică?
Z.P: Adică valorificare, punere în valoare, punere în circulație, utilizarea moștenirii existente, nelăsarea ei… cum să zic, în paragină.
M.B: Nu prea înțeleg, îți zic cinstit.
Z.P: Uite, mai simplu: ce-i el acum, azi? Maghiar sau român?
M.B: Sándor Csoma? Acum, azi? Ce să fie, mort!
Z.P: Vezi? Asta e problema! El n-are voie să fie „mort” din punct de vedere cultural, ca orice om care a depășit hotarele etnicității și a dat ceva pentru omenire, pentru… specia umană! Și pe urmă, concret: el s-a născut între secui săraci, a crescut în spirit maghiar la Aiud, a studiat în Germania, a călătorit la București, Sofia, Alexandria, apoi drumul, apoi anii din Tibet, apoi a trăit la Calcutta ca bibliotecar britanic și-a murit de malarie undeva prin Himalaya. În Japonia a fost declarat bodhisattva, adică așa, nu chiar un sfânt, dar un fel de sfântuleț, un prefericit, un… ceva. Vezi? Oricare dintre aceste nații și-l poate revendica, cu dreptate multă sau puțină, dar poate!
M.B: Ba să știi că românii nu-l revendică deloc!
Z.P: Foarte greșit! Știi cum e azi Aiudul, Nagyenyed pe ungurește? Un orășel simpatic, dar uitat de lume, cu mai puțin de o cincime populație maghiară; dar în istoria Transilvaniei a fost un loc important, cu multă „substanță” în toate domeniile. Era un oraș care conta!
M.B: Așa, un fel de Turda?
Z.P: Mă rog, deși cred că unii din Aiud s-ar ofensa. Ceea ce vreau să zic este Sándor Csoma nu înseamnă nimic pentru românii din Aiud, deși – strict geografic – poate fi considerat „unul de-ai lor”, că acolo și-a tocit coatele pe băncile școlii (plus că muncea și-n grădină, ai lui erau săraci, n-ar fi avut bani să-l țină-n școli scumpe). În Ungaria, la Pécs, există o statuie a lui Csoma, călare pe iac (făcută de Károly Antal, pe care nu pot să-l sufăr, dar asta e problema mea); nu s-ar putea face o copie a statuii și pentru orașul Aiud? Dau un exemplu care mi-a venit acum în minte, pe loc, dar câte nu s-ar putea face!
M.B: Știi ce-o să zică oamenii? Că vrei să-ți faci un nume cu expediția asta a ta, cățărându-te aiurea pe reputația unui savant ungur complet necunoscut ân România!
Z.P: Să zică!
M.B: Totuși… ce vrei? Ce urmărești? Care este scopul tău, al expediției tale?
Z.P: Ieșire. Din cușcă, cutie, box, zonă de confort, înțelegi tu. Să-mi probez mie însumi că se poate și altfel, să le probez și altora. Eu sânt exact opusul unui comunist, dar cred – simt – că această „logică a acumulării” e cam șchioapă. Mai bine spus, acumulare prin îndatorare! Dacă trăim sacrificându-ne visele, de dragul obiectelor cumpărate pe credit, ne întoarcem de unde-am plecat, atunci în ’89. Ne săturaserăm cu toții de „binele” care urma să fie cândva în viitor, nu se știa anume când, și am vrut binele acum, pe loc; într-un anume sens, ne-am apropiat de el, cel puțin în marile orașe, dar parc-am pierdut ceva… în care atunci în ’89, am crezut toți – un fel de „Orice e posibil!”, ca să zic așa.
M.B: Bine. Admit. Și eu am de gând să plec în direcția aia, în alt stil și pentru altceva; dar să zicem că te-nțeleg. Eu te-nțeleg, însă cititorii Contributors vor cădea pe gânduri și se vor întreba… știi ce?
Z.P: Nu. Ce?
M.B: „Toate bune și frumoase, dar de unde bani?”. Nu spun că unii s-ar putea să zică altfel („De unde are atâția bani ungurul ăsta?!”), că-nțelegi și singur.
Z.P: Bună întrebare. M-am gândit la o campanie de sponsorizare, dar abia am demarat-o, nu am decât o jumătate de sponsor.
M.B: Când ziceai că pleci?
Z.P: Pe 1 septembrie.
M.B: Păi, demareaz-o, ce mai stai? Știi cât de greu merge o campanie d-asta?
Z.P (râde): Dar tu de unde știi?
M.B: La câte campanii am „demarat” eu… să fi dus măcar jumătate până la capăt, ajungeam nu de la Aiud în Tibet, ajungeam la Polul Sud! Pornind de la Polul Nord… dar ni se termină timpul, Zoltan. Mulțumesc pentru discuție!
Z.P: Eu îți mulțumesc!
Dl. Zoltán, în caz că aveți nevoie de un dicționar savant ptr. călătoria aceasta fabuloasă…
https://archive.org/details/essaytowardsadi00tshgoog/page/n29
mai sunt si romani care au auzit de Sándor Csoma, revista Magazin Istoric parca, candva inainte de 1990 (sau poate imediat dupa? nu mai stiu) i-a dedicat ceva materiale. Iar daca e sa copiem o statutie, mai bine pe aia din Londra (nu mai stiu in care parc situata), ca autor al primului dictionar Englez-Tibetan…
Prin anii 1960, în colecția Cutezătorii, a apărut un roman despre Korosi Csoma Sandor pe care l-am citit, fiind fan a acestei colecții. Era de fapt o biografie a acestui savant, puțin romanțată, dar plină de date interesante. E drept că românii, în marea lor majoritate, nu au auzit de acest savant și călător, dar a fost primul care a alcătuit un dicționar tibetan-englez, și avut și alte lucrări importante. Din păcate românii sunt ținuți în necunoștiință privind personalitățile din Transilvania și Banat, dacă sunt de altă naționalitate decât cea română.
Subliniez ce a menționat Daniela înaintea mea, și probabil cea mai mare omisiune a interviului: Sándor Kőrösi-Csoma este autorul primului dicționar de limbă tibetană, și anume tibetan-englez.
No io un lucru nu pricepui: Fracele argelean mere pe jos in Tibet? Cacu avionu´ ori cu ghezasu mersei pina si eu, nu-i mare lucrare. Da daca lasa vreun mail i-oi da vreun sfat …
Este ocazie bună de a aminti și pe alți ardeleni plecați să descopere lumea:
ca Teleki Sámuel, de lângă Tg-Mureș, care a făcut multe descoperiri în Tanzania în 1888, și a escaladat primul muntele Kilimangearo.
sau Berzenczey László, din zona Clujului, a fost primul maghiar care a călătorit în jurul lumii 1853.
sau Biró Lajos, din Tășnad, zoolog, studiază fauna in Noua Guinee 1895.și lista se poate continua.
D-le Buzea, asta a fost un auto-interviu?!?
Ca altfel mi-e greu sa-mi explic ghidusii de genul „Sânt Zoltán” sau „… savant ungur complet necunoscut ân România…”
Desi, pe de alta parte, poate ca dl. Pengo are dreptate si romana lui e foarte elevata, iar cele de mai sus sunt opera dvs.?
Altfel, sincer sa fiu imi scapa logica, ratiunea, motivatia acestui articol. Nu inteleg ce incercati sa faceti – sa ajutati un prieten sa intreprinda calatoria vietii lui? Un eventual scop foarte altruist si la fel de onorabil, dar pe care ma gandesc ca dl. Pengo l-ar putea lua pe cont propriu, mai ales ca, in zilele noastre, o atare calatorie n-o fi ea chiar accesibila oricui, dar ciu siguranta nu (mai) costa cat ochii din cap.
Sa recuperati opera unui carturar transilvan prea putin stiut, din pacate? In acest caz ma tem ca n-ati ales abordarea potrivita, cea de fata fiind… cum sa zic… asa, cumva usuratico-glumeata, cam de berarie, deloc in ton cu subiectul. Poate ca un articol sec, factual – si, mai ales, centrat pe Sandor Csoma, nu pe amicul Zoltan – ar fi fost mai adecvat… zic si eu.
Altceva?
In alta ordine de idei, intuiesc cumva raspunsul, fiind eu insumi un tree-hugger, dar totusi – ce este un arborist? Vorba ceea – cine este si ce vrea? Am citit un alt articol de-al dvs., cel despre experienta din UK (mi-a placut mult, btw), dar parca tot nu-s lamurit. Vorba militianului de pe vremuri, cu care ma scoteau din sarite acum 30-40 de ani – unde lucrati dvs.???
Asta-i buna: ” unde lucrati dvs.???”
Dece nu ai intrebat daca a mincat salam cu soia?
Din nou n-ati priceput. Dar asta nu-i nicio noutate si nici n-are vreo importanta. Bine c-au priceput ceilalti.
Vezi ca a publicat o carte despre experientele din UK ca arborist – Gastarbeiter
https://www.polirom.ro/carti/-/carte/6493
E cam in acelasi ton cu articolul publicat acu ceva vreme pe aici. Cel putin mie mi-a placut mult.
Multumesc, o s-o caut, articolul respectiv chiar mi-a placut mult, erau lucruri acolo care m-au frapat si pe mine in perioada traita in UK.
În pofida aparențelor, întrebarea mustește de sens. Încerc s-o sparg în trei și să răspund accordingly:
P.S: De ce?
M.B: Au răspuns deja Nagy Attila V. („Teleki Sámuel, de lângă Tg-Mureș, care a făcut multe descoperiri în Tanzania în 1888, și a escaladat primul muntele Kilimangearo.
sau Berzenczey László, din zona Clujului, a fost primul maghiar care a călătorit în jurul lumii 1853, sau Biró Lajos, din Tășnad, zoolog, studiază fauna in Noua Guinee”) și Ștefan Băbuțiu („Din păcate românii sunt ținuți în necunoștiință privind personalitățile din Transilvania și Banat, dacă sunt de altă naționalitate decât cea română”). Maghiarii știu totul despre istoria transilvană predată românilor în școală (și râd de se prăpădesc, sesizând absurditățile și considerând că întreaga istoriografie românească este o absurditate – ceea ce este păcat), românii nu știu nimic despre istoria transilvană pe care o învață maghiarii, mai puțin în școală și mai mult în familie – și iar este păcat. Pentru că românii se enervează când află „varianta maghiară” a transilvanității și nu mai sunt în stare să susțină un dialog. Nici maghiarii bătrâni și înrăiți nu sunt în stare de dialog, de altfel.
P.S: De ce dumneavoastră?
M.B: Așa cum a precizat MariusCC, am motive personale pentru a detesta „ștampilarea” oamenilor pe criterii etnice. Mai mult: când am venit în București, în 1975, copiii de la grădiniță mi-au zis „Boanghina”, deși nu știam nici măcar un cuvânt în limba maghiară. Dar vorbeam româna cu accent puternic și o-mpestrițam gras cu regionalisme. Mda, am rămas c-o sensibilitate…
P.S: De ce acum?
M.B: Mi-e frică să nu mi-o ia Zoltán înainte! Eu sunt deja scriitor, el va fi în curând… simplu spus, mi-e teamă pentru poziția mea pe piață! Dacă el devine, ca autor de romane de călătorie, mai bun decât mine, eu cum să-mi mai câștig pâinea cea de toate zilele?! Cu acest interviu sper să mă poziționez ca antemergătorul lui Zoltán; dac-o merge, bine, iar dacă nu… Dumnezeu cu mila.
În rest, „Sânt” și „ân” sunt simple typos, n-ar trebui luate chiar așa în serios.
De fapt nu asta intrebasem, dar n-are importanta. Multumesc pentru raspuns si mai ales pentru tonul sau.
Raman la parerea ca n-ati ales forma potrivita pentru articol, insa ii urez din toata inima drum bun d-lui Pengo, iar daca atunci cand se intoarce reuseste cumva sa impleteasca povestea propriei sale calatorii si experiente cu cea a predecesorului Korosi Csoma intr-o carte, ar putea iesi ceva foarte interesant.
era pe vremuri, prin anii ‘2004-2006, o rubrica in „Academia Catavencu”, pe nume „Descopery”
si acolo s-a scris despre Korosi Csoma Sandor